Predica a fost tinuta la Manastirea “Faget” din Fagaras cu ocazia organizarii conferintei “DIN TEMNITE SPRE SINAXARE – SFINTII INCHISORILOR” ce a avut loc in sala mare a Protopopiatului Fagaras. In timpul Sfintei Liturghii din Duminica Mariei Egipteanca, moastele Sfintilor Marturisitori de la Aiud si Targu Ocna au fost depuse spre inchinare in biserica manastirii.

[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/89041743″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]

“Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dum­nezeu”

Sfântul Siluan Athonitul

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.

Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii.
Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire.
Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei! continuare »

[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/88835594″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qRbthzIPTSw]

| Asociația pentru Libertatea Românilor

Creștinul de azi între libertate hristică, tranziție năucitoare și dictatură. Abordare teologică și bioetică

Cuprins

• Libertate hristică și demnitate teologică
• Libertatea persoanei și dictatura lumii
• Câteva date despre tehnologia RFID. Istoric şi actualitate
• Dileme civice, legislative, bioetice şi încălcări ale drepturilor omului
• Abuzuri și atitudini dictatoriale
• Concluzii parțiale și întrebări retorice
• Concluzii finale, precizări, soluții și perspective

1. 1. Libertate hristică și demnitate teologică

Ființa umană trebuie să se dezvolte, să fie înțeleasă și acceptată în parametri de libertate, demnitate teologică[1], calitate a vieții, și de sfințenie și îndumnezeire a persoanei umane. Păstrarea și dezvoltarea acestor deziderate reprezintă motivul principal al conferinței din seara aceasta.

Scopul nu este acela, de a critica modernizarea tehnologiei, sau de a respinge a priori tehnologia, de a critica statul sau alte organisme interne sau internaționale, ci dimpotrivă de ai sensibiliza și atenționa de derapajele legislative și de cele ale tehnologiei biometrice actuale, plecând de la valoarea și nevoile ființei umane spre tehnologie și putere, și nu invers, întrucât tehnologia și statul au fost create pentru om și nu omul pentru tehnologie și lume.

Biserica, societatea civilă, societatea științifică și academică trebuie să îşi asume responsabilităţile ce le revin, „pentru apărarea valorilor fundamentale, care stau la baza edificiului socio-comunitar, pentru ca societatea pe care dorim să o construim, să fie o societate morală, dreaptă, prosperă, atât din punct de vedere economic, social şi politic, cât şi spiritual, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectivă şi individuală, coezivă social, nediscriminatorie şi generatoare de valori umane nerestrictive, în ceea ce privește libertatea omului”[2]. (cerință europeană) continuare »

[youtube=https://youtu.be/CPgZDfaOz_A]

Actualmente Părintele Antim este viețuitor al mănăstirii Bistrița, din jud. Neamț.

Vedeți și:

Părintele Justin (m. Petru Vodă), Părintele Simeon (m. Sihăstria) și Părintele Antim (m. Bistrița – Neamț) ne cheamă la MITING

În Statele Unite ale Americii, mai precis in statul New Mexico, doi catolici, soţ şi soţie au dorit să devină ortodocşi. Preoții le-au spus că se poate face prin botezul cu trei afundări sau doar prin citirea exorcismelor şi mirungere. Ea a ales botezul prin întreita afundare şi s-a botezat prima. Bărbatul a ales doar să i se citească lepădările.
Cineva a făcut poze cu “botezul” lor și iată ce a văzut, atunci când fotografiile au fost tipărite!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=saqemmyZqbw]

| ellpalmos.blogspot.ro

În fotografii se vede cum chipul bărbatului după primirea mirungerii este un chip obişnuit, iar chipul soţiei sale, aflată în stânga sa, este luminos aşa cum descriu Sfinţii Părinţi sufletul omului după primirea Sfintei Taine a Botezului. Există varianta şi că soţul s-ar fi botezat, dar prin turnare. Oricum ar fi, minunea săvârşită cu această femeie este o dovadă că papistaşii nu au Botez, ca de altfel nu au nicio sfântă taină, ei fiind înafara Bisericii. Iar dacă acel bărbat a fost “botezat” doar prin turnare este evident că doar botezul prin întreita afundare este valabil, iar ce se practică de unii preoţi, adică stropire sau turnare, nu se poate numi botez şi săvârşesc un păcat enorm că privează pe oameni de Sfântul Botez.
Reamintim Canonul 50 Apostolic, care ne spune cum trebuie săvârşit Sfântul Botez:

Botezul se săvârşeşte prin trei afundări

Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească.
Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

[youtube=https://youtu.be/47fYZkwScSY]

În timp ce unii trec fără regrete oceanul în căutarea unei vieți mai bune, alții fac drumul invers, spre România. Și asta după ce-au visat ani întregi să ajungă aici. Un astfel de om trăiește de peste un deceniu la Mănăstirea Oașa. Pe vremuri era catolic și lucra la cea mai mare bancă din America. Acum e călugăr ortodox și îi învață pe frații săi români muzică psaltică.

Acum 13 ani Părintele Sava a traversat oceanul ca să ajungă într-o țară pe care mulți ar da-o pe America. Pe atunci se numea Steven și știa pe de rost biblioteca tatălui său. Cu fiecare pagină citită a început să îl chinuie îndoiala în propria credință.

A ajuns la manastirea din Ardeal dupa cateva semne divine si astazi, parintele Sava, zis si americanul, ne spune povestea lui.

| antena3.ro

Fraţilor şi părinţilor, iată cu ajutorul lui Dumnezeu a sosit preacinstitul şi preaslăvitul praznic al Bunei Vestiri, care este cel dintâi între praznicile împărăteşti. Avem datoria să-l prăznuim, nu oricum se va întâmpla, cum fac cei neînvăţaţi şi fără evlavie, ci cu evlavie multă, cu înţelegere şi cu multă luare aminte la puterea tainei, care este aceasta: Fiul lui Dumnezeu bine a voit să fie Fiu al omului şi, spre mijlocirea şi lucrarea acestei taine negrăite, a fost primit de Prea Sfânta Fecioară, S-a sălăşluit în ea, din ea S-a zidit şi S-a făcut prea curatul Său trup, şi S-a făcut om deplin.

Pentru ce? Pentru ca să răscumpere pe om din blestemul legii, precum este scris, ca să ne facă pe noi fiii lui Dumnezeu, să nu mai fim robii diavolului, ci slobozi; nici pătimaşi şi spurcaţi, ci fără de patimă şi curaţi; nici iubitori de trup ca să umblăm în voile trupului, ci după duh, ca nişte prieteni şi fii ai lui Dumnezeu. Căci voia trupului este moarte, iar voia sufletului este viaţă, şi este moarte voia trupului, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu. Aceasta este tâlcuirea tainei şi pricina praznicului. Drept aceea trebuie şi noi să prăznuim duhovniceşte şi duhovniceşte să vieţuim în dreptate şi cuviinţă, în dragoste şi blândeţe, în pace şi îndelungă răbdare, în bunătăţi şi în Duhul Sfânt, ca să nu defăimăm întruparea Domnului. continuare »

De luat aminte: Ecumeniştilor şi tuturor ereticilor, ANATEMA!
Nu uitați să semnați: MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„Între doi tâlhari, măsură a dreptăţii s-a aflat Crucea Ta: căci unul, prin povara hulei, în iad a coborât, iar celălalt, uşurându-se de păcate, spre cunoaşterea teologiei [a urcat]…” (Tropar din Marele Post, glasul al 9-lea, la slavă).

Aşa se spune despre Crucea Domnului. Măsura dreptăţii s-a aflat între doi tâlhari: trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota – [două pentru] doi tâlhari şi [una pentru] Dătătorul vieţii. Dar numai Crucea Mântuitorului a fost izbăvire întregii omeniri, Crucea care stătea la mijloc, ea este arma păcii, biruinţa cea nebiruită – biruinţă asupra diavolului şi asupra morţii. Dintre celelalte două cruci, una a fost mântuitoare pentru cel spânzurat pe ea, cealaltă a fost scară spre iad.

Doi tâlhari erau spânzuraţi pe cruci lângă Domnul Iisus Hristos, unul îl hulise tot timpul şi continua să-L hulească, iar celălalt era cât pe ce să hulească, dar şi-a venit în fire şi,cunoscându-şi păcatele, a strigat către Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”. Şi i-a răspuns Domnul: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”. Astfel, prin Cruce, prin suferinţă, a ajuns tâlharul cel înţelept să creadă în Hristos Cel răstignit – cum se spune, a crezut spre cunoaşterea teologiei. Iar când Domnul i-a iertat păcatele, acesta L-a cunoscut în El pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, a înţeles că Omul Acela care zace spânzurat fără slavă şi în necinste este slăvitul împărat al slavei, a înţeles că Acela Care pare acum slab şi neputincios este însuşi Atotputernicul Ziditor şi Stăpânilor al întregii lumi. Aşadar, tâlharului spânzurat în partea dreaptă i s-au deschis ochii minţii, ochii sufletului, şi a ajuns la aceasta prin pocăinţă, prin smerenie. La fel şi Hristos S-a smerit pe Sine mai mult decât toţi oamenii, S-a umilit pentru ca astfel să şteargă şi să nimicească păcatul mândriei lui Adam. La fel şi tâlharul, cunoscându-şi cu smerenie păcatele, I-a cerut Domnului iertare şi, în acest fel, Domnul I S-a arătat în toată slava Sa. Iar celălalt tâlhar, spânzurat în partea stângă […], L-a hulit tot timpul, L-a hulit pentru că recunoştea că e păcătos, criminal, că a încălcat şi legile omeneşti, şi pe cele dumnezeieşti, dar nu voia să se pocăiască, nu voia să se smerească; şi hulea tocmai legile pe care le încălcase, îl hulea pe însuşi Legiuitorul, Cel Care a dat legile firii, Care a pus în oameni conştiinţa, după care ei îşi scriu legile lor omeneşti, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna în acord cu ea; L-a hulit şi a continuat să-L hulească, până când povara hulei i-a coborât sufletul în iad. Iată cele două căi care stau înaintea oamenilor. În faţa noastră stă Crucea Domnului, cea de-viaţă-dătătoare. continuare »

O mărturisire de credință

În august 1948 a fost trasferat de la peniteciarul Aiud la penitenciarul Târgșor al doilea lot de deținuți politici, foști elevi de școli secundare la data arestării, toți vechi pușcăriași. Cu acest lot a venit și Virgil Maxim, fost elev la Școala Normală din Buzău, condamnat de instanța militară încă din 1941 la 25 de ani de muncă silnică. (…) Virgil Maxim era renumit în închisorile politice prin ținuta sa încadrată de o disciplină morală exemplară. Acest stil de viață însușit de mulți tineri aflați în pușcăriile politice, mai ales în perioadele de paroxism ale regimului de exterminare prin înfometare consta în îndeplinirea perceptelor biblice, de acceptare a sacrificiului personal în folosul celui mai nevoiaș. (…)
Între tinerii adepți ai cestui stil de viață, arestați înainte de 1945, erau și studenții Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, elevul Iulian Bălan, muncitorul Sebastian Avram și alții, care au dus în pușcării o viață comparabilă cu a sfinților. Ei puneau trăirea morală creștină înaintea perceptelor politice pentru care fuseseră arestați. continuare »

[youtube=https://youtu.be/cZdkKS46_dQ]

Iertați-ne și Dumnzeu să vă ierte!

Postul nu este lasat sa omoare omul

Unii nu postesc deloc, altii postesc o saptamana sau cateva zile, iar altii, o saptamana la inceput si o saptamana la sfarsit. Fiecare isi va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai si incurca in intelegerea postului. Unii postesc ajunand mai ales vinerea – si e foarte bine. Pentru ca postul si ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlauntru sa se repare – aceasta “uzina” care suntem noi insine si care merge asa, ca un automat: de pilda, nu ne dam seama cand se transforma painea in energie. Si cand postim, se bucura tot launtrul nostru, ne spune “mersi”, pentru ca se reface aievea. Asadar, cine tine post cu regularitate isi face el insusi foarte mult bine.

Este la cate unii aceasta panica: “Daca nu mananc, mor, ametesc!” Nu-i adevarat. Postul armonizeaza si invioreaza tot launtrul nostru. Postul crestin, supravegheat si tinut cu intelepciune, este recomandat de sfintii Parinti, iar unii din ei aveau studii de medicina inalta si ei urmareau sa ne faca noua bine, nu sa ne chinuiasca. Asa ca toate au fost randuite cu foarte multa luciditate si pricepere. continuare »

Duminica din 17 martie, ziua care precede intrarea in Postul Sfintelor Pasti, este numita Duminica izgonirii lui Adam din rai, dar si Duminica iertarii. Sfintii Parinti i-au dat acestei duminici si acest nume, pentru a ne arata ca nimeni nu poate intra in post daca nu este in pace cu semenii.

Dumnezeu nu poate fi trait de cel ce este in cearta cu aproapele. Caci El fiind iubire, este si iertare. Asa ca numai cel ce iarta se poate impartasi de aceasta iubire dumnezeiasca. Si pe cat de mult iarta, pe atat de mult se impartaseste de Dumnezeu.

Este un aspect pe care noi il neglijam de multe ori atunci cand vine vorba de iertare. Daca am facut cuiva rau, ne spunem ca este de ajuns sa-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru fapta savarsita. Insa, Dumnezeu ne cere mai mult. Doreste sa mergem sa ne cerem iertare de la cei pe care i-am ranit prin cuvintele si faptele noastre si sa dam iertare tuturor celor ce o cer de la noi. Si ne cheama spre acest lucru, pentru ca ne vrea sa fim iubiti si de semeni. continuare »

Esenţiale, importante şi secundare…

Esenţial pentru om este să creadă în Dumnezeu. La greci, în cetatea antică Atena, cine nu credea în zei era socotit ciuma cetăţii. Importantă este profesia şi viaţa de familie, pentru că poţi fi oricât de bine pregătit profesional, dacă n-ai şi viaţă de familie, îţi dă peste aripi şi nu poţi să zbori. Secundar este tot ceea ce ţine de biologic: ne reproducem, ne nutrim, ne îmbrăcăm ş.a.m.d. Din nefericire oamenii dau importanţă secundarului. În orice grup de oameni, mai mulţi sau mai puţini, de orice vârstă vom constata că, în mod covârşitor dezbat lucruri secundare: politică, sport, femei, uneori ajungând chiar la controverse. Timpul care este însăşi viaţa noastră, îl irosesc.

Pentru om nu este important numărul anilor pe care i-a trăit. Este importantă intensitatea la care a trăit şi ce a făcut: binele sau răul. Aceasta preţuieşte şi în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Restul este neimportant.

Atât valoarea individului cât şi a neamului stă în puterea de creaţie. Prin aceasta trăieşte individul şi neamul şi tot prin aceasta supravieţuieşte. Creaţie dar nu oricum. Creaţie în numele lui Dumnezeu. Şi egiptenii au creat piramidele care de patruzeci de secole sfidează omenirea, dar nu stârnesc decât admiraţia.

Valoarea oricărei religii, filosofii, sistem educaţional este să-l facă pe om mai bun. Chiar şi orice operă de artă-literatură, dramaturgie, poezie, pictură, muzică, sculptură şi de orice fel ar fi, dacă nu-l face pe om mai bun, n-are decât valoare artistică şi-atât. Nici Turnul Babel n-a folosit la nimic. Chiar şi astăzi când e vorba de ceva confuz se foloseşte expresia “babilonie”. continuare »

Părintele Marcu de la Sihăstria – îngerul lui Dumnezeu

„Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică
şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6,54)

În afară de cuvintele lui Iisus care îi îndemnau pe credincioşi spre împărtăşanie (Ioan 6,54) mai exista şi Canonul 9 Apostolic care spunea că „toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă Scripturile, dar nu rămân la rugăciune şi la Sfânta Împărtăşanie, trebuie să se afurisească ca făcând neorânduială în Biserică”. Potrivit acestui canon, toţi creştinii care participă la Sfânta Liturghie trebuie să fie pregătiţi să se şi împărtăşească.

Aceasta era trăirea în Biserica primară însă această situaţie nu avea să dureze.

Canonistul Zonara, comentând acest canon, spune că aveau obligaţia creştinii să trăiască în aşa fel încât să fie vrednici de cuminecare la fiecare Liturghie la care participau.

Acest percept era impus şi de Canoanele 8 Apostolic şi 2 Antiohia.

Spune însă părintele Floca, comentând Canoanele Bisericii Ortodoxe (Sibiu 2005, pag. 13,14) că „oricât se va fi străduit Biserica Veche şi cea de mai târziu să instituie obligativitatea împărtăşirii la fiecare Liturghie la care asistă credincioşii, această rânduială nu s’a generalizat şi nu a rămas obligatorie, pentru că nimeni nu poate fi primit să se împărtăşească dacă nu e pregătit şi cu atât mai puţin poate fi constrâns cineva să se împărtăşească cu nevrednicie… (cf. Canonului 1 al sfântului Athanasie cel Mare şi 2,4 Dionisie Alexandrinul)”. continuare »

Credinciosul: Părinte, dar cum stau lucrurile cu cei ce zic că noi, creştinii, trebuie neapărat să ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine?

Preotul: Este bine ca un creştin să se împărtăşească mai des, dar cu pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine. Ca să ne dăm seama de primejdia ce aşteaptă pe cei ce vor a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol Pavel, care, în această privinţă, spune aşa:

Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi să bea din pahar; căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29).

Iar cât priveşte deasa sau rara împărtăşire cu Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al lumii, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care în această privinţă ne vorbeşte aşa:

Mulţi cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”. Apoi zic: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce au ştiinţa gândului curată, cei ce au inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă[1].

continuare »