Introducere:

„Rugaciunea lui Iisus” – spusa pe respiratie (se recomanda a se practica pentru curatirea puterii poftitoare).

Pentru a ne aduna si concentra mai usor, putem asocia aceasta rugaciune launtrica spusa pentru curatirea puterii poftitoare, in ritmul respiratiei, lin, fara a ne forta.

Rostim „Rugaciunea lui Iisus”, cu pocainta[1] coborandu-ne pe directia puterii poftitoare, pe ritmul inspiratiei si a expiratiei[2]. Respiratia (inspiratia si expiratia-actiuni fiziologice involuntare) devine masura in doi timpi in rostirea rugaciunii:

1. „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, si inspiram;
2. „miluieste-ma pe mine pacatosul”, si expiram.

II. Puterea manioasa se afla in centrul inimii duhovnicesti[3]. Trimitem pe puterea manioasa gandul cu versetul biblic, sau gandul rugaciunii launtrice: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul! Rostim rugaciunea launtrica, pana cand observam ca aceasta putere se curateste cu ajutorul Harului Dumnezeisc si gandul rugaciunii intra mai usor in inima duhovniceasca.

Daca observam in noi un duh rau de manie, care ne indeamna sa lovim pe aproapele ori altceva, sa ridicam gandul si cu aceasta putere manioasa sa strigam pe verticala sau in inima duhovniceasca: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine maniosul! continuare »

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Sarbatorind Botezul Domnului, ne aducem aminte si ca Dumnezeu S-a descoperit oamenilor ca Treime, si ca Iisus S-a aratat oamenilor ca Hristos. Unde S-a aratat Hristos? Unde Si-a inceput lucrarea? S-a dus, oare, intr-un mare oras si S-a aratat acolo in slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe inalt, ca o multime numeroasa de oameni adunata in jur sa-L priveasca de jos, ca pe o ciudatenie? Nu! Hristos S-a dus in pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propovaduia pocainta si ii chema pe pacatosi ca, in semn de pocainta, sa se boteze in Iordan. Si iata, tot ca un pacatos vine si Hristos si cere sa fie botezat. El, Care nu are pacat. S-a temut Ioan. „Tu trebuie sa ma botezi pe mine.” „Lasa asta acum – ii raspunde Iisus – caci asa ni se cuvine sa implinim toata dreptatea.”

Adam a pacatuit prin mandrie, a vrut sa se inalte, sa fie ca Dumnezeu. Iar Hristos a venit sa plineasca dreptatea lui Dumnezeu, sa indrepte prin smerenie pacatul mandriei lui Adam. Adam a voit sa se inalte in fata lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smereste in fata omului. Hristos S-a coborat in apa si a primit botezul de la robul Sau. Tremurand, Ioan a pus mana pe Stapanul si Dumnezeul sau si Hristos Si-a plecat smerit capul in fata lui. Aceasta smerenie a lui Hristos a deschis cerul. S-au desfacut atunci cerurile si s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatal: „Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit. Acesta este Fiul Meu, Care S-a smerit pe Sine ca sa implineasca voirea Mea, este Fiul Meu cel adevarat, care Se micsoreaza ca pe om sa-l inalte”. Iar Duhul Sfant S-a pogorat din cer peste Iisus, intarind cuvintele Tatalui. Astfel, prin smerenie, Hristos a deschis cerul si a descoperit oamenilor taina Treimii dumnezeiesti. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=JhEAS0aVOX8] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KJ0RHoKKHPQ]

Slava Tie, Doamne, ca ne bucuri zi de zi prin prezenta Parintelui nostru Justin.

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita – Agheasma Mare.

Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alaturi de Inaltarea Sfintei Cruci praznuita la 14 septembrie si de Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, pomenita la 29 august.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie – odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie. continuare »

Rugaciunea lui Iisus este o rugaciune scurta, de pocainta.

Ne rugam cu cuvantul launtric in centrul duhovnicesc al fiintei noastre: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!” si, cu ajutorul Harului Dumnezeiesc, mintea se curateste si se pogoara in inima duhovniceasca, realizand unirea treimii umane (mintea, cuvantul si duhul).

Dupa o perioada de timp, in care se vor curati puterile inimii noastre duhovnicesti, arzand cu Harul Dumnezeiesc in cruce si curatind pe rand puterea poftitoare, puterea manioasa si puterea rationala, vom observa ca putem zice orice rugaciune sau cantare, cu cuvantul launtric si mintea se va pogori in inima. Mintea va spune cuvintele rugaciunii cu intelegere, inima le va primi cu afectiune, iar vointa, va pune in acord (va uni) ratiunea cu simtirea duhovniceasca, chipul lui Dumnezeu in noi.

Cand crestinul reuseste cu ajutorul Harului Dumnezeiesc sa pogoare mintea in inima, mintea ia parte la lucrarea inimii, se impartaseste de energiile necreate ce stralucesc din Soarele Dreptatii – Hristos, ce se descopera in inima mintii”[1].

Astfel, prin Harul Dumnezeiesc si stradania noastra vom ajunge la o rugaciune de calitate. continuare »

Sfantul Ioan Scararul ne spune ca: „Rugaciunea este dupa insusirea ei, insotirea  si unirea omului si a lui Dumne­zeu; iar dupa lucrare, sustinatoarea luminii. Este impacare a lui Dumnezeu; maica lacrimilor si fiica lor; ispasirea pacatelor; pod de trecere peste ispite; peretele din mijloc in fata necazurilor; zdrobirea razboaielor, lucrarea ingerilor, hrana tuturor fiintelor netrupesti, veselia ce va sa vie, lucrarea fara margine, izvorul virtutilor, pricinuitoarea harismelor (a darurilor), sporirea nevazuta, hrana sufletului, luminarea mintii, securea deznadejdii, dovedirea nadejdii, risipirea intris­­tarii, bogatia calugarilor, vistieria sihastrilor, micsorarea maniei, oglinda inaintarii, aratarea masurilor, vadirea starii dinauntru, descoperirea celor viitoare, semnul slavei. Ruga­ciu­nea este celui ce se roaga cu adevarat, tribunal, dreptar si scaun de judecata al Domnului, inaintea scaunului Judecatii viitoare”.
Rugaciunea e cheia Raiului, e si cararea prin inima Raiului.
Rugaciunea launtrica este plugaria inimii duhovnicesti. Cu ajutorul Harul Dumnezeiesc si cu cuvantul launtric, lucram la curatirea inimii duhovnicesti.
Ne-am invatat de mici sa ne adresam parintilor, transmitand cuvintele noastre prin vibratia aerului de la corzile noastre vocale, la timpanul celui carora le adresam (ascultatorului).
Dar lui Dumnezeu trebuie sa-I vorbim in inima noastra duhovniceasca.
Pentru aceasta, in loc sa trimitem cuvantul nostru in exterior, il trimitem in interiorul nostru, in inima noastra duhovniceasca. La inceput, pentru ca inima noastra duhovniceasca este impietrita nu se va deschide. Dar insistand, prin rugaciune sa lucram asupra ei, va veni Harul Duhului Sfant care o va deschide.

*

Te rogi launtric in inima cu Rugaciunea lui Iisus arzand in cruce.
Citesti Sfanta Scriptura Sfintele Evanghelii launtric.
Vorbesti cu aproapele launtric in inima duhovniceasca.
Te rogi si vorbesti cu Dumnezeu trimitand cuvantul rugaciuunii in interior, in inima duhovniceasca, nu in exterior prin vibratia aerului.
Canti launtric in inima duhovniceasca.
Citesti Psaltirea launtric in inima duhovniceasca.
Citesti Imnul Acatist launtric, in inima duhovniceasca.

In Biserica:
Citesti Psaltirea launtric in inima duhovniceasca, pe puterea manioasa si rationala.

Citesti canoanele launtric in inima duhovniceasca pe puterea manioasa si rationala.
Predici launtric, batand cu cuvantul predicii in inima ta duhovniceasca pe puterea manioasa si in centrul duhovnicesc dupa ce ai repetat citind o data launtric predica apoi incercand sa o reproduci launtric in inima ta. Intai pe puterea poftitoare, apoi pe cea manioasa si apoi pe cea rationala.
Dupa aceasta te smeresti in fata oricui chiar daca ai sau nu ai dreptate.

Daca rugaciunea n-ar fi fost obligatorie, atunci Duhul Sfant nu ne-ar fi spus prin gura Sfantului Proroc David: Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea (Psalm 33, 1; 102, 1-2). Rugaciunea lui Iisus mai este numita si rugaciunea de toata vremea sau rugaciunea isihasta. De asemenea, nici Dumnezeiescul Apostol Pavel – gura lui Hristos – nu ne-ar fi poruncit: Rugati-va neincetat (I Tesaloniceni 5, 17). Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, intelegem ca trebuie sa ne rugam tot timpul si in orice loc, dar mai ales in Biserica si in Sfintele Manastiri, unde este mai puternica lucrarea si darul rugaciunii.

Dar, vor zice unii, cum putem sa ne rugam neincetat, avand atatea munci grele de facut si o singura gura si un singur cuvant? Preabunul Dumnezeu, Cel ce toate, cu negraita intelepciune le-a facut, Acela din inceput, ne-a inzestrat cu indoit cuvant si indoita gura, spre a putea implini cele ce prin Duhul Sfant avea sa le ceara de la noi. In afara de gura trupului nostru, avem si o gura tainica, a sufletului nostru. Deci, cand vorbim cu gura trupului, trebuie sa ne rugam tainic cu gura mintii. Putem sa utilizam metaniile bratara, pentru a ne ruga in acest timp cu „Rugaciunea lui Iisus”. continuare »

Cei ce s-au hotarat sa-I slujeasca cu adevarat lui Dumnezeu trebuie sa se indeletniceasca cu pomenirea neincetata a Numelui Sau in inima lor si cu rostirea continua a rugaciunii catre Iisus Hristos, repetand in sinea lor: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !…”.
Iar dupa-amiaza, aceasta rugaciune se poate zice astfel: ,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluiete-ma pe mine, pacatosul”. Sau poti sa o chemi direct pe Maica Domnului, zicand: ,,Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Poti sa spui si cantarea ingereasca: ,,Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucurate…”. Astfel ferindu-ne de imprastierea gandurilor si pastrandu-ne constiinta in pace, ne putem apropia de Dumnezeu ca sa ne unim eu El. Caci, spune Sfantul Isaac Sirul, , “in afara de rugaciunea neincetata nu este alt mijioc de a te apropia de Dumnezeu” (Omilia 69). continuare »

Sfanta Biserica Soborniceasca praznuieste pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stalpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum ati auzit poate azi, cantandu-se la dumnezeiasca Liturghie. El a fost cel mai ager la minte si cel mai sfant si mai prevazator cu mintea dintre ierarhi. Toate soboarele ecumenice si locale care s-au tinut, in diferite vremi si locuri, au tinut seama de autoritatea canoanelor lui.
Toti l-au citit, mii de sfinti si de ierarhi au pazit hotarele puse de el. Pentru ce? Sfantul Vasile a fost ochiul Bisericii si a ramas ochiul Bisericii pana la sfarsitul veacurilor. Unde s-a nascut? In Cezareea Capadochiei. Parintii lui s-au numit Vasile si Emilia. Tatal sau era din Pont, adica de langa Marea Neagra, unde e Turcia de astazi. Era unul din zece frati. Unul a murit si noua au trait. Dumnezeiescul Grigore de Nazianz, Cuvantatorul de Dumnezeu, zice de familia lui ca a binecuvantat-o Dumnezeu cu Marele Vasile, macar ca nici ceilalti copii n-au ramas mult mai jos decat dansul. Toti cei patru frati si cinci fete din familia lor petreceau cu sfintenie, cu cucernicie, cu milostenie si cu o buna asezare a sufletului. Deci o familie mare de sfinti a fost familia Sfantului Vasile (vezi Viata Sfantului Vasile cel Mare, 1 ianuarie).

Parintele Justin citind moliftele Sf. Vasile cel Mare 1 ian 2012 [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=tbWmGAl4teo] continuare »

Anul iti va merge bine nu cand tu vei sta beat in ziua cea dintai a lui, ci cand, atat in ziua cea dintai, cat si in cea de pe urma, si in fiecare zi, tu vei face fapte placute lui Dumnezeu.

Nu betia insenineaza, ci rugaciunea; nu vinul, ci cuvantul infranarii. Vinul starneste furtuna, cuvantul lui Dumnezeu aduce liniste. Acela aduce neliniste in inima, acesta alunga zgomotul; acela intuneca mintea, acesta lumineaza pe cea intunecata; acela aduce intristarea, care inainte era departe, acesta ridica grija, care este de fata.

Caci nimic nu poate asa de tare a insenina ca invatatura intelepciunii: a pretui putin lucrurile de acum, a tinti la cele viitoare, a recunoaste cele pamantesti ca trecatoare si a nu le socoti statornice, nici bogatia, nici puterea, nici cinstea, nici magulirile. Daca tu ai o astfel de intelepciune, atunci poti sa privesti pe un bogat fara ca sa-l zavistuiesti, poti sa ajungi la nevoie si la saracie, si totusi sa nu-ti pierzi curajul.

Crestinul nu trebuie sa praznuiasca sarbatorile numai in anumite zile, ci tot anul trebuie sa fie pentru el sarbatoare. Cum insa trebuie sa fie sarbatoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Sa praznuim nu intru aluatul cel vechi, nici intru aluatul rautatii si al viclesugului, ci intru azimele curatiei si ale adevarului” (I Corinteni 6, 8). continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=wy5APHevrTs]

interviu acordat ziaristilor de la BunaZiuaIasi

Moliftele cuprind exorcizarea demonului nu numai din om, ci si din locuri si tinuturi. Cred ca Moliftele ar trebui completate si nu limitate, cu noi formule actualizate la problemele noi, cum ar fi: sa scoata demonii din politica, din masonerie, miscari oculte, de prin unele banci jefuitoare, precum si din alte ideologii dracesti actuale, din secte sau din bisericile ecumeniste, din unii teologi inchipuiti si apostati, din guverne si administratii…

Incepand din secolul IV si pana astazi, exista in molitfelnicele bisericesti rugaciuni de exorcizare si timp de atatea secole poporul lui Dumnezeu s-a servit de ele. Cine nu cunoaste maretia acestor molifte ale Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, stalpii Ortodoxiei, nu cunosc si nu traiesc prea mult din ortodoxia noastra si nu cred in existenta reala a demonilor.

Rugaciunile de exorcizare sunt consemnate in mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Moliftele Sf. Ioan Gura de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Moliftele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b. 2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Moliftele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugaciuni de alungare a dracilor sau pastrat in Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, in care apare pentru prima data textul Liturghiei Sf. Ioan Gura de Aur[1].

Personal cred ca citirea Moliftelor Sf. Vasile, dupa Sf. Liturghie in ziua de 1 ianuarie, este bine sa se faca, asa cum este traditia in Bucovina si in unele zone ale tarii, intrucat multe din obiceiurile ocazionate de sarbatorile de iarna sunt de sorginte pagana si demonica. Cert este faptul ca noi am imprumutat foarte multe obiceiuri pagane care contribuie la secularizarea societatii. Secularizarea nu este rezultatul confruntarii dintre credinta si necredinta, ci a parazitarii credintei, care o transforma in pseudo-credinta, pseudo-traditie sau pseudo-spiritualitate. Fara sa nesocotim sau sa subevaluam patrimoniul de traditii si obiceiuri foarte bogat al tarii noastre, care are caracteristicile unei mosteniri culturale si spirituale ancestrale, trebuie pus accentul pe limita intre sacru crestin si „sacru” pagan si pe dimensiunea spiritualitatii mantuitoare a credintei in Hristos. continuare »

Avatonul este legea care interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. “Avaton” inseamna “neumblat”, prin acest cuvant facandu-se referire la interdictia femeilor de “a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului sa ramana pana astazi unul sihastresc si monahal, singurul de acest gen din intreaga lume. Avatonul este un fel de granita naturala a Sfantului Munte.

Calugarii athoniti au ales locul, salbatic si neumblat, si tot ei au zidit manastirile si bisericile de pe stanci. Calugarii au sfintit locul, cu rugaciunile si sangele lor, si tot calugarii au hotarat, intr-un glas, ca “avaton-ul” sa ramana valid, indiferent de legile si poftele lumii pagane.

O randuiala asemanatoare mai pastreaza si alte manastiri ortodoxe din lume. Dintre acestea, le amintim aici pe urmatoarele: Manastirea Frasinei, Romania; Manastirea Sfantul Visarion – Dosikou, Grecia; Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, Israel.

Sfantul Munte este ales, zidit si pastrat de calugari cu pretul vietii

Muntele Athos a fost declarat loc sfant al calugarilor in urma decretului imparatului bizantin Vasile I Macedoneanul, emis in secolul al IX-lea. De-a lungul anilor, nenumarati calugari si-au jertfit viata spre a pazi Sfantul Munte, impotriva piratilor si a paganilor, care au cautat sa pangareasca si sa distruga locul.

Muntele Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor, iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au dus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. Din aceasta perioada au inceput sa se zideascasi primele “lavre” athonite. continuare »

Nasterea Domnului cu bucurie! Hristos S-a nascut!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ygXOQsCmGd4] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=SW1iEBap5YU]

Ce le transmiteti romanilor acum, in pragul sarbatorilor de Craciun, cand saracia umbreste bucuria si frumusetea acestui praznic mult iubit de romani?

Nu ne intereseaza pe noi prea mult de crizele acestea oficiale, trambitate asa. Saracia este un lucru firesc pentru crestini. Societatea moderna ajunge la un apogeu in care omul vrea si mai mult lux, teribilism, placere. Aceasta criza e necesara sa ne smerim in fata lui Dumnezeu.

Slava Tie, Doamne, celui ce ne-ai dat Lumina, care este Mantuitorul nostru Iisus Hristos, ce apare acum, deasupra pesterii saracacioase, ca o steluta a sperantei neamului romanesc. Trebuie sa vedem in Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos cea mai inalta si sublima legatura a noastra cu Dumnezeu. Aceasta sarbatoare in care Hristos s-a nascut sa ne fie prilej de renastere a noastra ca neam, ca natie inaintea lui Dumnezeu. Nasterea lui Hristos Dumnezeu sa rasara lumina cunostintei poporului nostru ortodox in acest veac intunecat si mult incercat!

(interviu aparut in revista Atitudini, Nr. 20)

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=fwhxyOETAbo]

In aceasta icoana, intregul mesaj din Evanghelie despre intruparea Mantuitorului din Sfanta Fecioara Maria este surprins impreuna cu alte detalii adaugate din Sfanta Traditie a Bisericii.

Sf. Ioan Gura de Aur: Daca te indoiesti ca ai sa ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci incredinteaza-te de aceasta prin aceea ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiu al omului.

In Comentariul la Evanghelia dupa Matei al Sfantului Ioan Gura de Aur, ni se vorbeste despre cele doua nasteri ale Fiului lui Dumnezeu intrupat, prima dinainte de timp, din Tatal, iar cea de a doua, din Fecioara Maria, in timpul imparatului Quirinius. In Pruncul Iisus sunt strans legate aceste doua nasteri, una dumnezeiasca, din vesnicie, din Cer, nevazuta, si alta de pe pamant, de jos, care a avut nenumarati martori. Cea de-a doua nastere nu este mai putin importanta decat prima, ci neobisnuita, plina de spaima si de cutremur. Atat de minunata si neobisnuita a fost venirea Sa, ca ingerii dantuiau si vesteau bucuria adusa omenirii, iar proorocii, inca de demult, se spaimantau ca Dumnezeu S-a aratat pe pamant si cu oamenii a locuit impreuna.

Prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu,
omul isi recapata demnitatea originara

Fiind Fiu adevarat al Dumnezeului Celui fara de inceput, a primit sa auda spunandu-I-Se „Fiu al lui David“, pentru ca pe om sa-l faca fiu al lui Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur vede ca pe o conditie sine qua non nasterea pruncului dumnezeiesc din Sfanta Fecioara Maria pentru mantuirea omenirii. „Daca te indoiesti ca ai sa ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci incredinteaza-te de aceasta prin aceea ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiu al omului. (…) Caci Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit in zadar atat de mult daca nu ar fi vrut sa ne inalte pe noi. S-a nascut dupa trup ca tu sa te nasti dupa Duh, S-a nascut din femeie ca tu sa incetezi a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta, Fiul lui Dumnezeu a avut o dubla nastere: una mai presus de noi si alta asemenea noua . Pentru ca S-a nascut din femeie, se aseamana cu noi, dar pentru ca nu S-a nascut nici din sange, nici din vointa trupului sau a barbatului, ci de la Duhul Sfant, ne arata nasterea cea mai presus de noi, nasterea cea viitoare pe care ne-o va darui noua de la Duhul“. continuare »

Editia de fata a Patericului contine textul tradus de Cuviosul Pafnutie Dascalul si tiparit in 1828, imbinand experienta milenara a Bisericii cu buna mireasma a unui grai romanesc fara pereche. El a fost diortosit si completat cu grija dupa originalul ellin, folosind cele mai exigente editii, si imbogatit cu scurte introduceri in viata Cuviosilor Parinti, cu icoane ale multora dintre acestia, cu adnotari ce inlesnesc intelegerea zicerilor si cu un scurt cuvant de incheiere despre istoria Patericului. Aveti in maini o carte pe care Duhul Sfant a facut-o sa dainuie un mileniu si jumatate si cu care a luminat, a inmiresmat, a mantuit si a sfintit pe toti cei ce cu iubire de Adevar i-au deschis paginile, care vine sa dea marturia cea buna despre trainicia si frumusetea oricarei osteneli bine-placute lui Dumnezeu. continuare »

Sinuciderea este curmarea vietii proprii. Animalele nu se pot sinucide deoarece ele nu sunt constiente misiunea fata de trupul in care traiesc si de rostul lor in aceasta lume si in viata viitoare. Sinuciderea este cel mai mare pacat fata de sine, caci prin ea omul isi inchide definitiv calea spre pocainta. Sinucigasul da dovada de necredinta sau o credinta bolnava (Judecatori 9, 54 – 57 – sinuciderea lui Abimelec; 1 Regi 31, 4- 6 – sinuciderea lui Saul; Matei 27, 5 si Fapte 1, 18 – sinuciderea lui Iuda); pacatuieste contra trupului sau care este biserica Duhului Sfant (1 Corinteni 6,19; Romani 14, 8-12), si deci nu mai are iertare nici in lumea aceasta, si nici in cea viitoare. De aceea, sinucigasului nu i se mai poate face nici un fel de slujba si nici nu se ingroapa in cimitir cu cei credinciosi.

Problema inmormantarii sinucigasilor s-a mai luat in discutie de-a lungul timpului. In aceasta privinta, Biserica Ortodoxa are un punct de vedere bine precizat. Daca in privinta incinerarii Biserica nu are un canon expres care sa interzica acest lucru, faptul se datoreaza aparitiei sau, mai bine-zis, introducerii acestei practici in viata Bisericii mult mai tarziu, adica dupa incheierea colectiei oficiale canonice a Bisericii Ortodoxe. continuare »