Ortodoxie

Acatistul Noului Marturisitor Ilie Lacatusu, facatorul de minuni († 22 iulie)

Troparul, glasul al 8-lea:

Indelung patimitorule, de Dumnezeu purtatorule Parinte Ilie, vapaia muncilor cu focul lucrator ai inrourat-o, rusinand pe vrajmasi. Pentru aceasta, parinte, cu hlamida lui Hristos imbracandu-te, pe Acesta roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul 1:

Veniti, iubitorilor de mucenici, sa-l laudam cu mare glas pe Parintele Ilie, care, prin patimirile sale, a luat de la Dumnezeu cununa biruintei. Caci, iubind Biserica lui Hristos si neamul romanesc, a ales calea cea stramta si cu chinuri, stand fara teama impotriva dusmanilor dreptei credinte. Si pentru aceasta sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Icosul 1:

La tine alergam, sfinte, la vreme de ispita, avand nadejde in mijlocirile tale. Stim ca pe multi i-ai chemat in chip minunat la sfintele tale moaste. Am auzit de femeia pe care ai indemnat-o, zicandu-i in vis: „Vino la mine si roaga-te ori de cate ori ai nevoie de ajutor”. Si credem ca si pe noi ne poti ajuta, caci iubirea ta se revarsa peste toti cei care se roaga tie cu credinta, si pentru aceasta iti zicem:

Bucura-te, binecuvantare a pamantului romanesc,
Bucura-te, liman al credinciosilor si dar ceresc,
Bucura-te, chivot al virtutilor de Hristos impodobit,
Bucura-te, ca iubirea de cele sfinte prin jertfa o ai adeverit,
Bucura-te, veghetor neobosit al celor ce marturisesc dreapta credinta,
Bucura-te, ca de la tine invatam smerenia si adevarata umilinta,
Bucura-te, ca ai fugit de slava lumeasca si pe Dumnezeu L-ai aflat,
Bucura-te, ca pentru neamul romanesc te-ai rugat neincetat,
Bucura-te, comoara care pe cei drept-credinciosi ii indestulezi,
Bucura-te, ca pe cei care pornesc pe cai gresite ii indreptezi,
Bucura-te, ca ii chemi la tine pe cei care au nevoie de ajutor,
Bucura-te, ca cei care se roaga tie te cunosc grabnic ocrotitor,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

continuare »

Testul “revolutia mondiala” – esec sau inceput pentru ceva mult mai grav? Trebuie sa ne inarmam cu rabdare si cumintenia cea buna

Ziua de 15 octombrie a fost asteptata de multi cu emotie si cu frica, ca una ce putea da startul unei revolte mondiale, greu de stapanit si care ne-ar fi adus toate relele, numai libertate nu. Cu toate ca a fost popularizata din timp, mai ales pe internet dar si cu ajutorul mass-mediei, cea care pe langa faptul ca vaneaza senzationalul, face fidel jocul ocultei, asa-zisa revolutie din 15 octombrie nu prea a avut ecou printre oameni. In mai toate orasele lumii unde au avut loc astfel de manifestari, numarul participantilor a fost foarte mic, in unele cazuri pareau oameni care merg in mod obisnuit pe strada sau prin parcuri. Acest lucru arata ca cei care nu au participat se impart in doua categorii: cei care si-au dat seama ca este o capcana, chiar daca sunt nemultumiti si cei care nu mai reactioneaza la nimic, nici macar atuni cand trebuie.

Cei care nu au vrut sa faca jocul organizatorilor, toti masoni, stiind ca vor fi atrasi in manile anarhistilor si ale fortelor de ordine, fara a rezolva nicicat problemele existente in lume, se impart si ei in doua categorii. O parte din ei au ascultat sfaturi precum cel al Parintelui Justin, ca acest tip de “revolutie” este o capcana, fiind planuita de cei ce urasc faptura lui Dumnezeu. Si bine au facut, caci se afla pe pozitia ortodoxa. Restul care au mirosit capcana, ar trebui sa-si dea seama ca pericolul antihristic este cel mai bine identificat de Ortodoxie si ca izbanda pe mai departe este in Biserica, cea Una, Ortodoxa, la sfatul Sfintilor Parinti si a alesilor Sai din vremurile ce le traim. continuare »

Parintele Ilie Cleopa – Predica la Sfanta Preacuvioasa Maica noastra Parascheva

Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine,
sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie
(Matei 16, 24)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica Ortodoxa face praznuirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, care a stralucit in lume cu viata sa sfinta, faptele cele bune, fiind impodobita de Dumnezeu ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevointa si petrecerea sa fara de prihana a binevoit Dumnezeu sa o proslaveasca pe pamint cu faceri de minuni si sa o puna ca o faclie mult luminoasa in sfesnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toti si a fi rugatoare, ajutatoare si mingiiere tuturor celor ce alearga la dinsa cu credinta.

Sfinta Cuvioasa Maica noastra Parascheva s-a nascut in pamintul Traciei, aproape de cetatea Calicratia, intr-un sat ce se chema Epivat, din parinti macedo-romani dreptcredinciosi, care umblau neabatuti in toate poruncile lui Dumnezeu, impodobindu-si viata lor cu milostenii si cu faceri de bine. Parintii fericitei Parascheva au dat celor doi copii ai lor o crestere cu totul aleasa, deprinzindu-i dragostea de Dumnezeu si mila pentru oameni. Apoi parintii ei, trecind in cerestile locasuri, au lasat pe Parascheva mostenitoarea casei impreuna cu fratele sau Eftimie, care mai tirziu a fost Episcop al Maditiei si multe si preaslavite minuni a facut acolo, atit in viata sa, cit si dupa moarte. continuare »

Sarbatoarea Sfantei Cuvioase Parascheva de la Iasi – Programul evenimentelor cu ocazia hramului

In fiecare an, sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere si de marturisire creștina pentru credinciosi din tara si din strainatate, care vin la Iasi pentru a se inchina la moastele Sfintei Parascheva si ale altor sfinti ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni sa se inchine la moastele Sfintei Parascheva se vor putea inchina si la moastele Sfantului Policarp, Episcopul Smirnei, care vor fi aduse de la Manastirea Ambelakiotissa din Grecia de catre Inaltpreasfințitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios.

 

Sarbatoarea Sfintei Parascheva 2011 (370 de ani de la aducerea sfintelor ei moaste la Iasi, in anul 1641)

Program 09-17 octombrie 2011

Duminica, 09 octombrie 2011:

Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia si Sf. Liturghie (in Catedrala Mitropolitana)

Orele 13.00 – vernisajul expozitiei de fotografii ORTHPHOTO 2011 – Turnul Manastirii Golia. (Expozitia va putea fi vizitata in perioada 09-16 octombrie 2011).

– Orele18.00-19.30 Concursul coral Laudati pe Domnul, editia a VIII-a (la Centrul de Conferinte Providenta). Etapa din concursul organizat de Patriarhia Romana. continuare »

Fundatia Justin Parvu anunta lansarea unei carti pentru copiii de toate varstele: Din Tara lui Eu-Imparat in Tara lui Tu-Imparat

Cartea are 145 de pagini color, pe foaie de 115 g, lucioasa, cu coperta cartonata, acoperita cu folie lucioasa. Pretul este de 13 lei.

Mai jos va prezentam marturia scriitoarei, ucenica a Cuviosului Paisie Aghioritul:

Am scris aceasta istorioara ca o revarsare a dragostei pentru copii, intr-o incercare de a simplifica ceea ce poate parea greu de inteles. La fel si noi, adultii, daca o vom citi, vom fi poate si noi ajutati de harul lui Dumnezeu si, la randul lor, copiii si nepotii nostri. Cuviosul credea ca cei mici sunt ca niste casete goale. Ei inregistreaza tot ceea ce vad la noi.

As dori sa le multumesc cu sinceritate tuturor acelora care m-au incurajat sa merg mai departe cu publicarea acestei carti si care m-au ajutat cu multa daruire sa lucrez la ea. Entuziasmul lor pro­venea din dragostea pentru copii si pentru memoria Cuviosului Paisie. Voi incheia cu cateva cuvinte ale Cuviosului:

Lucrurile sunt simple, copiii mei.
JUNoi suntem cei care le com­plicam.
Ar trebui sa le complicam pentru diavol,
dar sa le simplificam pentru om:
cea mai usoara cale de mantuire
este aceea a dragostei si a Smereniei.
E nevoie asadar ca in orice clipa sa aveti
ganduri bune, pentru a va apara sufletul.

Fie ca binecuvantarea sa sa ne ocroteasca intotdeauna. Amin.

Mersine Vigopoulou
Buna-Vestire a Maicii Domnului
25 Martie 2001

Din Tara lui Eu-Imparat in Tara lui Tu-Imparat, prima lucrare publicata a lui Mersine Vigopoulou a fost scri­sa din marea ei dorinta ca nepotii ei sa se poata folosi de intelepciunea Cuviosului Paisie. Cartea poate fi comandata folosind formularul de aici.

26 septembrie – Sfantul Voievod Neagoe Basarab

“Domnitor preaintelept intre capeteniile neamului romanesc,
ctitor de locasuri sfinte, prieten al sfintilor parinti,
invatator luminat de Duhul Sfant si mare iubitor de pace,
Sfinte Neagoe Voivod roaga pe Hristos Dumnezeu
sa mantuiasca sufletele noastre.”
Troparul Sf. Voievod Neagoe Basarab

Fericitul Voievod Neagoe Basarab a fost vlastar domnesc, nascut intr-o familie evlavioasa de parinti crestini. Tatal sau era din neamul Basarabilor, iar mama sa, tematoare de Dumnezeu, se tragea din familia Craiovestilor. Neagoe, darul lui Dumnezeu al familiei dreptmari-toare, a fost unul din cei patru copii ai parintilor. inraurit de credinta maicii sale, acest minunat copil a de­prins din frageda varsta invataturile mantuitoare si virtutile credintei ortodoxe. Pentru ca a cunoscut viata imbunatatita a parintilor de la manastirea Bistrita Valcii continuare »

Ortodoxie fara frontiere: Episcopul de stil nou, Visarion al Tulcii, sfinteste o biserica cu hramul pe stil vechi

Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit astăzi, 21 septembrie 2011, slujba de resfinţire a bisericii din Parohia Pardina, Protopopiatul Tulcea, cu ocazia hramului acestei biserici, Naşterea Maicii Domnului (pe stil vechi). După cum a precizat Alexandru Chituţă, biserica a fost ridicată în anul 1860, iar în ultima vreme s-a aflat într-un amplu proces de restaurare interioară şi exterioară, părintele paroh Alistar Grigore dorind a-i reda frumuseţea dintâi.

În continuare, Preasfinţia Sa înconjurat de un sobor de preoţii şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească. La invitaţia primarului localităţii Preasfinţia Sa a săvârşit şi slujba de sfinţire a unei troiţe ridicate şi a noului dispensar ce s-a construit în localitate.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a mulţumit şi a apreciat credincioşia şi jertfelnicia credincioşilor, dar şi buna colaborare a primăriei cu biserica.

| Basilica

PILDE – Film rusesc ce cuprinde 3 scurt metraje, inspirate din literatura patristica ortodoxa

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KH0ZrwTI0Zk]

Cateva cuvinte despre film

Filmul a fost realizat anul acesta, în 2011. Regizorul filmului este Vitalii Liubetkii. În rolurile principale joaca: Alexandr Tkacenok, Mihail Eisman, Elena Sidorova, Nichita Palicevskii, Andrei Volcek.

Despre film: “Si ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbesti lor în pilde? Iar El, raspunzând, le-a zis: Pentru ca voua vi s-a dat sa cunoasteti tainele Împaratiei Cerurilor…” (Matei 13, 10).  continuare »

Parintele Constantin Voicescu – 14 ani de la trecerea in randul mucenicilor. Despre Valeriu Gafencu: “Am certitudinea ca va fi canonizat”

“Undeva, intr-o inchisoare comunista, a trait si a patimit un om despre care am certitudinea ca va fi canonizat. E vorba de Valeriu Gafencu. A murit la Targu Ocna. Un tanar cu sufletul de crin, pe care, din pricina puritatii sale, iti era rusine sa-l privesti in lumina ochilor. nu mai era decat piele si os, plin de boala si de tuberculoza, dar ochii lui erau luminosi si numai zambet.” – Pr. Constantin Voicescu

Intamplarea de la penitenciarul Targu Ocna

– “A avut loc un lucru ce ne-a impresionat pe toti in chip deosebit. A fost dezafectata capela care facea parte din vechea inchisoare, cladita de un domnitor, pe vremuri. Acela, descinzand intr-o vizita, a fost indurerat sa constate ca ocnasii nu vedeau soarele niciodata, munceau sub pamant, mancau sub pamant, dormeau sub pamant. Si le-a construit o gherla la suprafata, la distanta bunicica de ocna, sa faca doua plimbari pe zi sub cerul liber. O numeam: La Castel. Din acel timp se credea ca data si capela. Ei bine, cand a fost aceasta dezafectata, ne-am pomenit ca ni s-au adus carpe de sters pe jos. Ele constituiau fragmente din vesminte preotesti, de patrafir, de steaguri, de antimise si asa mai departe. Dandu-ne noi seama de aceasta, am cautat – cu mare grija, de teama turnatorilor – sa le recuperam, sa le ascundem. Mi-aduc aminte ca am cusut o Sfanta Fata de Masa intr-o saltea, nu mai stiu nici eu unde. In sfarsit, am facut tot ce era cu putinta sa nu se ajunga a se spala pe jos cu ele, ceea ce detinutii de la dreptul comun au si facut-o, nestiind, sarmanii, despre ce era vorba.” continuare »

FOTO: Sapaturile de cautare a moastelor Sfantului Valeriu Gafencu s-au incheiat. S-au gasit osemintele a 4 patru fosti detinuti politic si se va continua anul viitor

Astazi, 7 septembrie 2011, s-au incheiat sapaturile de scoatere la lumina a osemintelor marturisitorului Valeriu Gafencu. Pe perioada celor 3 zile de lucru a fost sapata o groapa de 6 m X 2 m, de o adancime de 1,80 m in care au fost gasite 11 morminte. Din cele 11, arheologii de la Institutul de investigare a crimelor comunismului in Romania au tras concluzia ca 4 apartin fostilor detinuti politic deoarece trupurile detinutilor au fost aruncate in gropi fara a fi puse in sicrie, unul dintre ele chiar cu fata in jos. Restul de trupuri erau in sicrie de PFL si apartineau bolnavilor din Spitalul de boli psihice din cadrul penitenciarului Targu Ocna. Osemintele celor patru detinuti politic au fost scose din pamant si puse in saci, care vor fi pastrati in biserica din cadrul cimitirului pana anul viitor cand vor fi prelevate si celelalte parti ale osemintelor descoperite anul acesta. Trebuie precizat ca pe aria sapaturilor a fost gasit doar un trup intreg dintre cele ale detinutilor, celelate fiind descoperite partial, restul corpului ramand sub pamant deoarece depasea aria sapaturilor. Tocmai din acest motiv, anul viitor se vor continua sapaturile spre a recupera si celealte parti ale corpurilor si a fi ingropate cum se cuvine, dupa randuiala ortodoxa. La sfarsit, inainte de a fi scoase din pamant osemintele, a fost oficiat un parastas de catre preotul paroh al bisericii cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena aflata in Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor. continuare »

La multi ani tuturor ortodocsilor! Un nou an pe calea mantuirii si cat mai aproape de Biserica lui Hristos

1 septembrie – inceputul anului bisericesc

Spre deosebire de anul civil care incepe la 1 ianuarie, anul bisericesc incepe la 1 septembrie. Potrivit traditiei mostenita din Legea Veche, in aceasta zi s-a inceput creatia lumii si tot in aceasta zi Si-ar fi inceput Mantuitorul activitatea Sa publica. Si evreii incep anul bisericesc in luna septembrie. Evreii incep calendarul cu luna Tisri, adica cu septembrie. In prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihna si aduceau Domnului ardere de tot. Mai existau si alte motive pentru care evreii serbau in mod deosebit luna septembrie. In aceasta luna, apele potopului au scazut si corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborat de pe Sinai cu tablele Legii; s-a inceput construirea cortului Domnului. continuare »

Parintele Justin Parvu: Mantuirea este doar in Biserica… Singura Biserica adevarata ramane Biserica Ortodoxa

Parinte, in unele din interviurile cu sfintia voastra luate de Dl Adrian alui Gheorghe, cuprinse in cartea „Semnele vremii, 7 intalniri cu Parintele Iustin Parvu”, vi se adreseaza o intrebare despre posibila mantuire a neortodocsilor. Din raspunsul din acea carte, nu reiese o opinie limpede. Si pentru a nu se crea tulburare si sminteala in randul celor ce va citesc, va rugam sa ne precizati parerea sfintiei voastre.

Eu nu imi amintesc sa fi spus asa ceva, dar poate era intr-un anume context. Sau datorita oboselii e posibil sa se mai strecoare unele greseli sau lipsuri, de aceea atunci cand apare o carte, ea trebuie bine cercetata inainte. Pe mine nu m-a consultat nimeni, ca as fi putut rectifica. Darpozitia mea referitoare la aceasta problema am zis-o in nenumarate randuri. Nu mai reprezinta un secret pentru nimeni. Mantuitorul spune limpede: “De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Eu nu pot sa ma fac judecator in locul lui Dumnezeu, nu e in competenta mea sa spun cine se mantuieste sau nu, avem insa o randuiala stabilita de Sf. Parinti si niste sfinte canoane. Nu putem sa spunem noi altfel decat sfintele canoane. Pentru ca asa se face sminteala. Cadem sub anatema Bisericii daca indraznim din voia noastra sa adaugam la cele stabilite prin sinoadele Bisericii o iota, sau sa scoatem ceva. Eu am spus-o si o repet: Trebuie sa marturisim Adevarul si Ortodoxia dupa invatatura Cuviosului Parinte Iustin Popovici, ca sa ne putem mantui in aceste vremuri, cand ecumenismul vrea sa distruga Singurul Adevar Ortodox. Sfantul Iustin spunea: „Ecumenismul e numele de obste pentru toate pseudo-crestinismele, pentru pseudo-bisericile Europei apusene. … Fara sa tinem seama de calea Apostolilor si Sfintilor Parinti, fara a urma Apostolilor si Sfintilor Parinti dupa Acela care este singurul si adevaratul Dumnezeu in toate lumile, si fara de inchinarea inaintea singurului, si adevaratului, si vesnic viului Dumnezeu, a Dumnezeu-Omului si Mantuitorului Hristos, este neindoielnic ca omul se va afunda in marea moarta a civilizatelor inchinari europene la idoli, si, in locul viului si adevaratului Dumnezeu, se va inchina idolilor mincinosi ai veacului acestuia, intru care nu este mantuire, nici inviere, nici indumnezeire pentru fiinta cea nenorocita care se cheama om”[1]. continuare »

40 de zile de la trecerea la Domnul a Parintelui Arsenie Papacioc. Vesnica lui pomenire!

Astazi se va oficia la Manastirea Sf. Maria din Techirghiol un parastas pentru pomenirea Parintelui Arsenie, trecut la Domnul pe 19 iulie 2011. Sunt asteptati sa participe si o parte din ierarhii BOR, si nadajduim ca acestia sa isi insuseasca si marturisirea anti-ecumenista a Parintelui Arsenie – Duhovnicul de la Malul Marii.

Parintele Justin avea sa spuna despre plecarea Parintelui Arsenie, ca “a plecat toiagul batranetilor mele” si a fost ca si un membru din familia sfintiei sale.

Dumnezeu sa-l odihneasca cu Sfintii pe Marele Duhovnic Parintele Arsenie Papacioc, iar pe noi sa ne mantuiasca si cu rugaciunile sale. Amin.

Cititi si:

Marele Duhovnic Justin Parvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc

O noua carte – Parintele Arsenie Papacioc. TESTAMENT. Cuvinte de folos. Extras: Despre noii marturisitori din temnitele comuniste

Pe mine Legiunea m‑a ajutat enorm de mult, ca era o lupta severa si intima ca sa facem un om nou in noi. A fost foarte necesara pentru viata mea. Principiile de educatie legionara erau extraordinare. Era o educatie care te angaja. Asta m‑a scos dintr‑o latenta stare de tanar care voiam ceva si nu stiam ce. Si a aparut Legiunea, cu entuziasm, cu vitejie, patronata de Arhanghelul Mihail. Aspectul acesta m‑a biruit complet, stiam troparul Arhanghelului Mihail din copilarie.

L‑am cunoscut pe Codreanu, am avut multe discutii cu el si l‑am apreciat foarte mult. Nu putem gandi Legiunea fara voia lui Dumnezeu, chiar daca a plecat de la niste cauze materiale, istorice.

N‑am fost de parere sa se faca ucideri; poate ca asta a fost o mare greseala privind intreaga Legiune. Am avut un frate, legionar, impuscat de jandarmi. Cand au ajuns legionarii la conducere, puteam sa ma razbun. Aveam posibilitatea sa il omor. Am zis ca, daca nu‑l impusc, e Dumnezeu dator la mine. Si fratele meu e dator la mine. Daca il impusc, nu mai sunt ei datori, sunt eu dator la ei. I‑am trimis vorba celui ce mi‑a omorat fratele sa nu se teama, ca ii pun paza, sa nu‑i faca nici altii rau. (…) continuare »

Sfantul Nectarie de Eghina: Predica la Duminica Vindecarii lunatecului

Duh mut si surd, Eu iti poruncesc:
Iesi din el si niciodata sa nu mai intri in el!
(Mc. 9:25)

Cata putere! Ce cuvinte mai presus de fire! Ce mareata indraznire! Ce inseninata expresie sau ilustrare a caracterului ei dumnezeiesc! Eu iti poruncesc tie!(Mc. 9:25) Cine altul afara de Dumnezeu putea sa isi impuna cu atata autoritate propriul eu in fata unui duh mut si surd? Cine altul ar putea, ca unul care are putere, sa ceara unui duh mut si surd sa iasa din locasul lui si sa nu mai intre in el niciodata, daca nu ar avea putere absoluta asupra duhurilor necurate? „Iesi din el si sa nu mai intri in el!” Cum deci ar putea un duh mut si surd sa auda glasul Domnului, daca sunetul lui nu ar misca si nu ar infricosa toata firea? Daca toate, cele vazute si cele nevazute, nu ar simti puterea care zace in glasul Mantuitorului? Cuvintele Acestuia sunt atat de puternice, atat de mari si atat de straine iesite din comun si rostite cu atata autoritate stapaneasca, incat puteau iesi numai din buzele Dumnezeului-om. Caracterul, inaltimea cuvintelor sunt astfel, incat se potrivesc numai lui Dumnezeu. Prin aceste cuvinte Domnul nostru Ii-sus Hristos a aratat in mod deosebit dumnezeirea Sa tainuita in El si a descoperit limpede dumnezeiasca atotputernicie si atotcunostinta. continuare »

Parintele Nicolae Tanase: Sa stiti ca toate imperiile au cazut cand au lovit maternitatea si au atacat familia!…

– Preacucernice Parinte Nicolae, cum credeti ca sunt receptate ideile Pro Vita in societatea noastra?

– In societatea romaneasca, Pro Vita, pana nu demult, a fost o noutate. Acum nu mai este o noutate, dar nu mai este o problema nici in discutii, nici in aparitii de presa etc. Pentru ca cineva a stiut sa creeze probleme… Creandu-se aceste probleme, omul nu mai are timp sa se gandeasca la viata, la consecintele nenasterii, la consecintele avortului si mai ales la consecintele asa-ziselor anti-conceptionale. Asa ca pro-vita nu este o noutate, dar nici ceva deja cultivat, ceva de care oamenii au deja idee. Uneori se confunda pro-vita romaneasca cu o atitudine continua a miscarii pro-vita internationale, care este agresiva, care blocheaza medicii, blocheaza clinicile, care se culca la pamant – treaba care este interesanta, dar nu este proprie romanilor.

– Cum pot ajunge ideile pro-vita la populatie? Mersul ideilor este zona elitei, elita se adapteaza cu ideile. Si as vrea sa faceti aici referire la presa, la intelectuali si chiar la cler. Ideile ajung in presa, la televizor si ele sunt dupa aceea receptate, ascultate, respinse sau neauzite de mase.

– Daca este sa incep cu presa, depinde de presa. In general, ea face jocul cuiva. Presa independenta este putina. continuare »

Sfinti si mari duhovnici: Ganduri despre educatia ortodoxa a copiilor

Nasterea unui copil este un dar haric al Domnului, dar este totodata si o chemare noua, si o osteneala noua, si o cruce noua pentru soti. Dumnezeu le incredinteaza parintilor pamantesti un prunc, o fiinta inca lipsita de aparare trupeste si sufleteste. Aceasta nu este o bucurie oarecare, nu este o joaca si nu este o distractie: este o mare responsabilitate, caci la Infricosatoarea Judecata parintii vor da socoteala in fata Domnului pentru sufletele vii ale copiilor lor. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

Potrivit marturiei unora dintre scriitorii bisericesti, starea sufleteasca a copilului este in mare masura determinata de starea inimilor parintilor in sfintita clipa a zamislirii. Sotul si sotia, a caror dragoste este sacra, al caror asternut este curat si neprihanit, trebuie sa se ingrijeasca de curatia inimii. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

Cu ce te vei indreptati la urma urmei? ”Oare nu i-am dat copilului, iti va grai Dumnezeu, sa vietuiasca impreuna cu tine de la inceput? Te-am pus peste el ca invatator, povatuitor, purtator de grija si capetenie: nu am dat oare in mainile tale toata stapanirea asupra lui? Si atunci, cum te vei dezvinovati daca te-ai uitat cu nepasare la nebuniile lui? Ce vei spune? Ca este neinfranat si destrabalat? Dar trebuia sa vezi toate astea de la inceput, sa-l infranezi cand era tanar si puteai sa-i pui frau, trebuia sa-l inveti cu ravna, sa-l indreptezi spre cele cuvenite, sa imblanzesti pornirile lui sufletesti atunci cand putea sa fie inraurit; trebuia sa smulgi buruienile atunci cand varsta era mai frageda si puteau fi smulse cu usurinta: atunci, patimile nu ar fi prins putere fiind trecute cu vederea si nu ar fi devenit de neindreptat.” (Sfantul Ioan Gura de Aur) continuare »

Sfintii Martiri Brancoveni – Sfanta familie a ultimilor conducatori romani, cu adevarat crestini

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VC7XvcYXuM4]

Sfintii Brancoveni sunt Domnitorii Tarii Romanesti, ce si-au aratat Credinta Crestina in Credinciosia de Neam si Pamant Stramosesc, intr-un moment de “rascruce a vremurilor”, cand Rasaritul si Apusul se luptau pentru suprematie. Prin martirajul acestor Sfinti, se dovedeste ca si Tara Romaneasca are cu adevarat “Chipul cel crestin”, pe o “Temelie” de neclintit. Nu numai “poporul roman ” este Credincios, ci si “Stapanirea” sa. Iata o dovada de “Fiintialitate romaneasca”. continuare »