Intru nastere Fecioria ai pazit, intru adormire lumea nu ai parasit de Dumnezeu Nascatoare.. Mutatu-te-ai la viata fiind Maica Vietii, si cu rugiciunile Tale izbavesti din moarte sufletele noastre. ( Troparul praznicului)

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Porunca, Cinsteste pre tatal si pre mama ta, a aratat cu exemplul vietii Lui cum trebuie sa isi respecte omul parintii lui cei trupesti.

Spanzurat pe Cruce cu trupul fiind, si intru cele mai cumplite chinuri aflindu-Se, El Si-a adus aminte de Maica Lui, si aratind catre Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iata fiul tau. Dupa aceea, a privit catre Ioan si i-a zis: Iata maica ta. Si asa, dupa ce a dat-o pe Maica Lui in grija Ucenicului celui iubit, Mintuitorul Si-a dat sufletul Lui pe Cruce.

Ioan avea o casa pe Muntele Sion, in Ierusalim, in care a luat-o pe Maica Domnului si a purtat grija de ea pina la sfirsitul vietii ei, caci intru acea casa a ramas Maica lui Dumnezeu pina la suflarea ei cea mai de pe urma.

Cu rugaciunile ei, cu povatuirile ei, cu blindetea si cu rabdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit si Dumnezeu. continuare »

[vimeo=https://vimeo.com/24991183]

“In numele Meu”. Un film de Maria Mojar. Premiu pentru cel mai bun scenariu, cel mai bun operator la a 25-a editie a Festivalului organizat de Institutul Panrusesc de Stat de Cinematografie.

Viata

Cuvioasa Teodora de la Sihla este cea mai aleasa calugarita sfanta pe care au odraslit-o manastirile romanesti. S-a nascut in satul Vanatori-Neamt, in prima jumatate a secolului XVII. Tatal ei, Stefan Joldea, era armas al cetatii Neamtului. Dupa moartea surorii sale Maghita (Marghiolita?), Teodora a fost casatorita cu un tanar din Ismail. Dar, neavand copii, s-au dus amandoi la manastire. Fericita Teodora a imbracat haina calugareasca la Schitul Varzaresti-Ramnicu Sarat, iar sotul ei s-a calugarit la Schitul Poiana Marului, cu numele de Elefterie.

Risipindu-se schitul de catre turci, Teodora s-a facut pustnica in Muntii Buzaului. Apoi, retragandu-se in tinutul Neamt, a sihastrit singura ca la 30 de ani intr-o pestera din Muntii Sihlei, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Deci, bineplacand lui Dumnezeu, s-a mutat din viata aceasta in primele decenii ale secolului XVIII si a fost ingropata in pestera.

In primele decenii ale secolului XIX, moastele Cuvioasei Teodora de la Sihla au fost luate de familia boierilor Sturza, ctitori ai acestui schit, si duse la biserica zidita de ei in satul Miclauseni-Iasi. Iar in anul 1856 au fost date Manastirii Pecersca din Kiev, unde se afla si astazi, in schimbul mai multor randuri de vesminte de fir.

In anul 1992, Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Romane a trecut-o pe Cuvioasa Teodora in randul sfintilor, fiind praznuita pe data de 7 august. continuare »

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Iubiti frati si surori de credinta in Domnul nostru Iisus Hristos,

La praznicul de azi, praznicul Schimbarii la Fata, indemnul Bisericii, indemnul Domnului nostru Iisus Hristos a fost cuprins intr-o cantare pe care fratiile voastre ati ascultat-o aseara la Vecernie, la Privegherea mare care s-a facut in cinstea acestui Praznic. Una din cantari, una din stihuirile de la Vecernie spune asa: “Veniti acum sa ne schimbam ca sa ne suim in muntele lui Dumnezeu si sa vedem Slava lui Hristos”.

Iubitii mei, Biserica voieste sa fim nu numai ascultatori a celor ce se spun despre Schimbarea la Fata, ci ne cere ca, iata, acum sa ne suim pe Tabor, acum sa vedem Slava lui Hristos! De altfel fratiile voastre, care participati la Sfintele Slujbe, sunteti constienti ca noi crestinii drept maritori traim aceste slujbe religioase. Praznuind, noi punem un suflet aparte in aceasta praznuire si anume noi ne facem contemporani cu evenimentele care sunt evocate si care sunt praznuite.

Insa aceasta suire pe care ne-o pretinde Biserica, aceasta vedere a Slavei lui Dumnezeu, cer duh fierbinte, cer cuget curat si cer zbor inalt. Ne cer ca la poalele muntelui sa lasam nu numai ce e pacatos, dar chiar si ceea ce e lumesc in general! Iata suntem acum in postul acesta, in Postul Adormirii Maicii Domnului. Un post este un rastimp de stradanie, dupa cum stiti, iar Biserica ne cere staruinta in praznicul acesta asezat la mijlocul postului, staruinta pentru schimbarea noastra la fata. Sigur ca e vorba despre schimbarea noastra sufleteasca la fata. Ce insemna asta, sa ne schimbam sufleteste la fata? Inseamna sa schimbam intai sentimentele noastre, si cu osebire ura! Ura cu toate formele ei: de la indiferenta, care e tot o ura deghizata, pana la ura atroce si fatisa. Toate acestea trebuie schimbate in iubire, trebuie ca noi sa ne confundam cu ceea ce asa de stralucit zugravea Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Corinteni, in acel imn minunat al iubirii despre care noi am vorbit zilele trecute. Sa ne schimbam deci inima, sa ne schimbam cugetele, iubitii mei, mintile, sa ne lepadam de idolii mintii, sa ne lepadam de prejudecati, sa ne lepadam de ignoranta, de nestiinta, sa ne lepadam de erezii si de toate ratacirile, pentru ca mintea noastra trebuie sa aiba un anumit rost: trebuie sa inseteze dupa adevar si sa ajunga, aceasta minte a noastra, asa cum au facut sfintii parinti, sa contemple tainele credintei. continuare »

„Dintru a nu cunoaste Scripturile pricina este a tuturor relelor.” zice Sf.Ioan Gura de Aur.

De multe ori am scris cuvinte pentru folosul meu sufletesc si am crezut c aceste cuvinte pot folosi si la alte persoane care nu prea au vreme sa deschida cartile si poate nici nu au la indemana cartile potrivite. Stiu ca in ziua de azi toata lumea este grabita si cartile cele groase ale Sfinilor Parinti stau uitate si rar cine le mai citeste. Asa este duhul veacului, asa sunt ocupatiile oamenilor; asa este razboiul cel nevazut, incat lucrul cel duhovnicesc, si mai ales citirea cartilor sfinte nu prea au loc in viata crestinilor de azi. Si asta nu se intampla numai in lumea mirenilor, ci insisi Monahii au inceput sa ajusteze viata dupa moda noua. Grija celor pamantesti ii tine incatusati si nu pot sa mai afle vreme pentru citirea si cugetarea dumnezeiestilor Scripturi.

Abia au vreme sa asculte pravila din biserica, insa si atunci mintea le este impovarata cu grija trupeasca si cu necazurile vietii. Pentru indulcirea sufletului greu se gaseste vreme in veacul nostru. Si aceasta ne pagubeste mai mult decat toate. Caci neavand ragaz a privi mai des catre cele ceresti, uitam rostul vietii, slabim duhovniceste si ajungem de multe ori la deznadajduire, cand stim ce fel de fagaduinta am facut inainte lui Dumnezeu si cand vedem ca se cheltuieste viata in chip zadarnic. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KZrQZkpu6Lw]

Vechile carti de slujba, vechile Liturghii si slujbele Bisericii, omiliile si imnele de lauda adresate ei arata ca Maica Domnului poate sa mijloceasca si mijloceste catre Fiul ei pentru neamul crestinesc. In ce consta aceasta mijlocire vom vedea in cele ce urmeaza. Oare este doar o mijlocire morala, sau una indirecta, prin rugaciune si cereri adresate Fiului ei?
Intr-una din rugaciunile de la aghiazma mica se spune ca “mult pot rugaciunile Maicii spre imblanzirea Fiului”. Deci ea este mijlocitoare reala catre Fiul sau.
Dar unul este “Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni, omul Iisus Hristos .” (I Tim 2,5). Nu cumva Maica Domnului se confunda cu Hristos sau ia locul Lui in procesul mijlocirii? Trebuie, asadar, facuta o diferenta intre mijlocirea Maicii Domnului si cea a Fiului ei. In timp ce termenul folosit pentru a reda mijlocirea Maicii Domnului este cel de πρέσbeia (meditatoare), pentru mijlocirea Mantuitorului se foloseste termenul de μεσιτεuέι care inseamna o mijlocire prin El insusi.
Cu aceasta nu am spus totul despre mijlocirea Maicii Domnului, Ea poate si trebuie sa mijloceasca pentru noi. Ea este Maica lui Dumnezeu si sta de-a dreapta Fiului ei. Caci “mantuirea, insemnand o unirea cu Hristos, iar Hristos fiind unit cu Maica Sa mai mult decat cu orice om mantuit, a fi unit cu Hristos inseamna a fi unit cu Maica Sa.”1
Ea nu mijloceste pentru noi numai prin rugaciuni si cereri, ci in mod direct. Mijlocirea inseamna ajutor, iar ajutorul inseamna har, energie a Duhului Sfant, putere de crestere duhovniceasca. Asadar, Maica Domnului ne da si har, ne da ea insasi ajutor si intarire spre mantuire. Si aceasta pentru ca ea e plina cel mai mult de harul divin. Ea sta langa Fiul ei Care este izvorul harului: “Maica Domnului e adancul harului, fantana imbelsugata a aceluiasi har si a luminii adevarate care nu seaca.”2 Insusi harul divin care ne vine prin Maica Domnului nu este ceva propriu ei. Pentru ca harul e energie necreata a Duhului Sfant, deci nu poate sta separat de Acesta. Harul pe care ni-l transmite Maica Domnului izvoraste din Fiinta dumnezeirii, dar il primim si prin ea, cea care s-a invrednicit sa poarte in pantece intreaga dumnezeire. De aceea, “ea nu numai ca intervine la Dumnezeu sa creeze in noi gratia, ci e si o mijlocitoare reala de energie dumnezeiasca, deoarece nu este exterioara lui Hristos, ci e invaluita mai mult decat oricine de lumina lui Hristos.”3
Teofan al Niceei afirma ca ne si comunica prin ea insasi harurile si darurile dumnezeiesti revarsate in ea din Hristos. El sustine chiar ca toate darurile si harurile trec ontologic din Hristos spre noi, prin ea.4 continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6Rv14urzfEQ]

JUSTIN

Putine insemnari adunate de FLORIN STUPARU despre parintele nostru intru Hristos, JUSTIN PIRVU, din zicerile sale si ale parintilor si fratilor nostri intru Hristos,
CARORA TUTUROR LE MULTUMESC SI LE ROG MINTUIRE, prin rugaciunile si lacrimile Staretului nostru Justin, care vrea sa ne nasca intru Hristos pe noi, toti cei care i-am calcat cindva pragul.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, si binecuvanteaza lucrarea aceasta savarsita intru sfant numele Tau!

CUVINT DE INCEPUT

Cindva, prin 1991-92, am aflat ca un oarecare batrin Justin Parvu, la 72 de ani, ridica manastire undeva in munte, pe un drum forestier ce se pierde in padure. Ca slujeste sub cerul liber sau intr-o magazie de scinduri. Nu stiam ce e aceea manastire, fiind cu totul strain de Ortodoxie. Si nici macar nu am cerut sa vad vreo fotografie de la Petru Voda; cu toate acestea, auzind de lucrarea acelui batrin, am simtit o caldura in inima, fara sa stiu de ce, si mai ales fara sa stiu ca incalzirea inimii (nu a mintii) este semn al unui gind bun, venit de la Dumnezeu, iar nu de la inselatorul diavol. Mai tirziu, cind am ajuns sa fiu citiva ani vecin de aproape cu parintele Iustin si apoi sa-mi fac casa in preajma manastirii, am inteles ce insemna acel simtamint.

Cartea de fata – pe care puteam sa o scriu, poate mai bine, demult – este urmarea acestei intelegeri, dupa putinta mea de acum. Ce incerc sa arat in paginile care ne stau inainte, prin marturiile parintelui si ale celor apropiati lui? Ca un om lipsit de orice putere lumeasca, dar insuflat de Hristos-Dumnezeu prin Sfintul Sau Duh, ajunge sa adune in jurul lui si sa povatuiasca o multime de credinciosi, intemeind o obste crestina – alcatuita din monahi si din mireni uniti intre ei, dar nu amestecati – care se largeste mult dincolo de hotarele asezamintului propriu-zis. Si aceasta intr-o vreme cind obstea crestina, acea adunare a doi-trei in numele lui Hristos (Matei 18:20), nu mai poate fi gasita in „lume”. Caci Crestinii umbla la biserica, dar nu mai sint Biserica; implinesc un obicei de Duminica, dar nu mai vietuiesc impreuna crestineste, adica osebiti de aceia multi care traiesc in chip paginesc ori de-a dreptul diavolesc. La fel stau lucrurile si in viata monahala, a carei traditie a fost curmata in anii ’50 de catre stapinirea comunista. Caci – daca judecam drept, fara a ne lasa inselati – vedem bine ca am ajuns aproape de acele vremuri cind „monahii vor vietui ca mirenii si mirenii ca dracii”, dupa zicerea inainte-vazatorilor cu duhul. Acum este inceputul vremii aceleia cea mai de pe urma, cind necredinta pustieste aproape cu desavirsire sufletele celor botezati. Pentru aceasta zicea Mintuitorul: „Dar Fiul Omului, cind va veni, va gasi oare credinta pe pamint?” (Luca 18:8). Zicere pe care Sfintitul Teofilact al Bulgariei, in urma Sfintului Ioan Gura de Aur, o tilcuieste astfel: „Prin chipul intrebarii, Mintuitorul insemneaza rarirea credinciosilor ce se vor afla atunci [la a doua venire a Sa]. Caci atita va stapini atunci «fiul faradelegii» [Antihristul, vezi la Pavel], incit «sa-i amageasca si pe cei alesi, de va fi cu putinta» [vezi la Evanghelie]. Deci, venind Domnul pe nori, nu va afla credinta pe pamint, fara numai intru putini.” Si aceasta de ce? Pentru ca, „din pricina inmultirii faradelegii, dragostea multora se va raci” (Matei 24:12), dupa cuvintul cel nemincinos al Mintuitorului Hristos. E vorba de dragostea credinciosilor pentru Hristos si de aceea a unora pentru altii intru Hristos. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=cswgR6zWdj8]

In ultimele sale zile, Florin avea in lucru acest documentar si intamplator sau nu, scena Judecatii era cea care l-a impresionat cel mai mult. Bunul Dumnezeu sa ajute prin Biserica Sa, a caror clopote mantuitoare se aud si in film, ca sufletul robului Sau, Florin, sa dea raspuns bun la Infricosatoarea Judecata. Amin.

In dimineata acestei zile, la orele 4, scriitorul Florin Stuparu a murit, se pare ca de inima, cu putin timp inainte de a ajunge la spitalul din Vatra Dornei. Florin era nascut pe 20 mai 1961, era casatorit si avea 3 copii. Indemnam pe toti cei care l-au cunoscut si care i-au citit cartile sa se roage pentru sufletul sau, ca Domnul sa-i ierte pacatele si Maica Domnului sa mijloceasca pentru mantuirea sufletului sau.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l pomeneasca in Imparatia Sa.

Va amintim ca scriitorul Florin Stuparu a fost membru fondator al Miscarii pentru Romania (1991) si al gruparii Scara (1996).

Dintre lucrarile editate de el va amintim:

1. “Anul 1848 la romani”, 2001, nepublicata – editor si autor
2. Rugaciunile Postului Mare, Egumenita, 2003
3. Ceaslov, dupa editia Neamt 1874, nepublicat
4. Fericitul Theodorit al Kyrului – Tilcuirea celor 150 de Psalmi ai Prorocului David, Manastirea Petru Voda, 2003
5. doua numere din Oglinda vremii
6. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Romani, Sophia, 2005
7. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Talcuirea Epistolei intai catre Corinteni si a Epistolei a doua catre Corinteni, Sophia, 2005
8. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Romani, Sophia, 2005
9. Rugaciunile Sfintului Efrem Sirul, Scara, 2006
10. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Talcuirea Epistolelor catre Galateni, Efeseni, Filipeni si Coloseni, Sophia, 2006
11. Cuvinte ale Sfintilor Parinti la Nasterea si Intruparea Cuvantului, Sophia 2007
12. Sf. Theofylact al Bulgariei – Tilcuire la Faptele Apostolilor, ed. Sophia, 2007
13. “Justin”, Scara, 2007
14. Educarea curviei, Fundatia Sfintii Martiri Brincoveni, Constanta, 2006
15. Sfintul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei – Tilcuire la Apocalipsa, ed. Sophia, 2007
16. Cuvinte ale Sfintilor Parinti la Moartea si Invierea Domnului, Sophia, 2008
17. Margaritare – Cuvinte ale Sfantului Ioan Gura de Aur si ale multor sfinti si dascali, ed. Sophia, 2009
18. Vietile, Acatistele si Paraclisele Sfintilor Grabnic Ajutatori Nicolae, Mina si Haralambie, ed. Sophia, 2009
19. Sf. Efrem Sirul, Plinsurile Sfintului Efrem Sirul, ed. Sophia, 2010
20. Cartea omului sau Un barbat si o femeie de la facerea si pina la innoirea acestei lumi, ed. Scara, 2010
21. Cuvinte impotriva betiei si pentru buna folosire a vinului, ed. Scara, 2010
22. Vladimir Guette – Papalitatea eretica, ed. Scara, 2010
23. Fericitul Theodorit al Kyrului – Zece cuvinte pentru Dumnezeiasca Pronie, Fundatia Iustin Pirvu, 2010
24. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Evrei, Sophia, 2011
25. Cartea ascultarii, Sophia, 2011
26. Arhiep. Nichifor Theotokis – Kyriacodromion la Apostolii si Evangheliile Duminicilor de peste an, Sophia, in curs de aparitie
27. Arhiep. Evghenie Vulgaris – Tilcuire la Pentateuh, in curs de aparitie la Ed. Sophia
28. Dogmatica Sf. Ioan Damaschin, traducere si note de Cuv. Gherontie Dascalul si Sf. Grigorie Dascalul, in curs de aparitie la ed. Sophia

Si altele, printre care si articolele aparute in revista AXA, creationism.info

Cateva fotografii cu fratele Florin, spre vesnica lui pomenire:

[slideshow]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=rHscrVKEvyQ]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Xq9Ou_iZ3dw]

In fiecare an, la 27 iulie, Biserica sarbatoreste pe Sfantul Pantelimon, „doctorul cel fara de arginti“, martirizat in vremea persecutiei imparatului roman Diocletian (284-305), in cetatea Nicomidia din Asia Mica, pe cand avea doar 29 de ani. Este numit „doctor fara de arginti“ pentru ca, medic fiind, a imbratisat credinta crestina, si-a impartit averea saracilor si nu primea plata pentru tratamentele pe care le facea. Evlavia populara l-a cinstit indata dupa ce a fost incununat cu mucenicescul sfarsit, devenind, din imparatia lui Dumnezeu, ocrotitor al celor ce vindeca si ajutator al celor ce se vindeca. Sfantul Pantelimon s-a nascut in jurul anului 275, in cetatea Nicomidia din provincia Bitinia, intr-o familie nobila, si a primit numele Pantoleon, care tradus din limba greaca inseamna „cel in toate puternic ca un leu“. Tatal sau, Eustoghie, era senator pagan al imparatului Maximian Galeriu (286-305), intr-un Imperiu roman in care credinta crestina era pricina de persecutie, batjocura si moarte. Cu toate acestea, mama sa, Euvula, imbratisase tainic credinta in Hristos, si si-a crescut copilul in dragostea lui Dumnezeu. Nu mult timp s-a bucurat tanarul Pantoleon de dragostea si ocrotirea maicii sale, caci aceasta s-a mutat la cele vesnice, pe cand el era inca era un copil. Pentru sfintenia vietii si datorita fiului pe care l-a odraslit si crescut, Euvula a fost canonizata de Biserica si este cinstita la 30 martie. continuare »

„Nici o patima nu te apropie atat de diavolul ca mandria. Urata si necurata patima!”

— Cum putem birui si alunga din inima noastra slava desarta si gandul mandriei?

— Nici o patima nu te apropie atat de diavolul ca mandria. Urata si necurata patima! Toate relele pescuiesc in balta aceasta. De aceea, nici nu vrea sa auda Dumnezeu de omul mandru. Ii ia darul intreg ca sa se poticneasca si sa cada in pacat. Doar s-ar smeri. Ea este inainte mergatoare a desfranarii, cum spune un Sfant Parinte: „Unde caderea a apucat, acolo mai inainte mandria a lucrat”. Ea are nesuferita cutezanta sa stea langa orice fel de virtute, si chiar se ascunde in smerenie, la cine poate. Fiind atat de primejdioasa si atat de prezenta la toate virtutile si rangurile este bine ca toti credinciosii sa-si aduca aminte de pacatele lor, sa si le marturiseasca mai des la preot, sa cugete la moarte, sa-si faca canonul dat ca sa scape de pacatul mandriei si al slavei desarte. Sa nu uitam ca acest pacat se ascunde si in smerenie, pe care o are de paravan. Un cuvant in plus impotriva mandriei: este bine sa ceri sfat si pareri de la oricine, ca harul lui Dumnezeu se salasluieste mai ales in cei simpli si nebagati in seama. In drumul vietii tale vei vedea cata nevoie ai de semenii tai, cu care ti-a randuit Dumnezeu sa traiesti si te vei convinge singur ca intelepciunea divina sta sigur mai mult unde este smerenie, pentru ca in smerenie este Dumnezeu. Lucifer a cazut numai din mandrie. si dupa el, omul Adam si atatia oameni care s-au increzut in mintea si parerea lor. Sa nu se amageasca cineva ca fara adevarata purificare in singura apa a smereniei, nu va putea intra nimeni in imparatia lui Dumnezeu, de unde au cazut ingerii. Dumnezeu ne-a facut frumosi numai pentru El singur! continuare »

28 de ani de la trecerea in Imparatia Cerurilor

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=3sDI80Bkdn8]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=blMhh5GS2sM] continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=D2v0SKDZMHw]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=TjWn59NlccE]

Partea a II-a continuare »

D. V.: In ziua de astazi se spune ca e bine sa facem pace unii cu altii, sa fie intelegere intre confesiuni, intelegere intre religii. Ca Dumnezeu primeste rugaciunile oame­ni­lor, indiferent de religia in care se afla.

Pr. A.: Asta o spun oamenii, ca Dumnezeu vrea pace. Vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul! Ce intalnire are adevarul cu neadevarul? Pentru care motiv, dupa 1054 de ani, s-au despartit? Si acuma vor sa ne impacam?! Mai mult decat ei, vrem noi pace – dar in adevar! Ii primim cu toata placerea.

Eram in preajma hramului. Si a sosit un preot din Paris, probabil cu gandul sa slujeasca a doua zi, ca era Sfanta Maria. Era si P.S. Serafim, in casa arhiereasca. Si a venit acolo, acest parinte, si s-a prezentat cand a intrat – ca era camera plina cu musafiri, vreo treizeci de persoane distinse din Constanta. Eram la o gustare, ca a doua zi era hramul, obiceiul locului. Si ala s-a prezentat, pana a ajuns la mine si la P.S. Serafim. Si: „Arsenie! Arsenie! Arsenie!…” Facea teatrul asta. Zic: „nu-mi place deloc”. Ce sa spuna el Apusului din partea parintelui Arsenie? Sa vina la rasarit, fara pretentii si smeriti. „Pai, (ei – n.n.) zic ca au dreptate”. Dreptate si dracu’ zice ca are. Asta nu e un argument. In sfarsit, nu ma lasa deloc. continuare »