Parintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Manastirii Sf. Maria din Techirghiol, in varsta de 97 de ani, a trecut la Domnul azi 19 iulie, in jurul orelor 10. Parintele se afla la manastire cand a facut stop cardio-respirator. Inmormantarea va avea loc joi, la Manastirea Sf. Maria din Techirghiol, unde a slujit aproape 3 decenii.

Parintele Arsenie Papaciuc este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei. Din anul 1976, este duhovnicul Manastirii Sfanta Maria din Techirghiol. Parintele Papacioc a trecut prin puscariile comuniste unde a patimit alaturi de Parintele Justin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu si altii.

Trebuie sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi. Pentru ca viata inseamna moarte continua

Eu recomand o stare de veselie interioara, launtrica, din inima, o stare ce inseamna rugaciune neincetata. continuare »

[slideshow] continuare »

In apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a nascut tarul Nicolae al II-lea, in ziua de praznuire a Sfantului si Dreptului Iov. Din acest motiv, tarul obisnuia sa spuna: „M-am nascut in ziua de praznuire a Sfantului Iov, mult patimitorul, si sunt sortit sa sufar“. Dupa 23 de ani de domnie, in ziua de 17 iulie 1918, bolsevicii l-au executat pe ultimul tar al Rusiei, impreuna cu tarina si cei cinci copii ai sai.

Era nepotul favorit al lui Alexandru al II-lea, care il numea „raza lui de soare“. Cand era mic, era trimis zilnic sa-si viziteze bunicul.

„Parintii mei lipseau, iar eu, impreuna cu bunicul, eram la slujba Miezonopticii. In timpul slujbei, se dezlantui o furtuna puternica, fulgerele luminau unul dupa altul, bubuiturile ca de tun zguduiau biserica si parca intreaga lume, pana la temelii. Deodata, o rabufnire de vant intrata pe usa stinse flacara lumanarilor aprinse in fata iconostasului. Se facu intuneric bezna. Se auzi o bubuitura prelunga de tunet, mai puternica decat cele precedente, si deodata, am vazut o minge de foc, zburand de la geam chiar spre capul Imparatului. Mingea (n.r. un fulger globular) se roti pe podea, apoi ocoli candelabrul si iesi pe usa in zbor, spre parc. Inima mea inmarmurise, i-am aruncat o privire bunicului: fata ii era complet linistita. Isi facu cruce cu acelasi calm ca si atunci cand mingea de foc zburase in jurul nostru si am simtit ca nu este barbateste, nici demn sa ma sperii asa de tare, cum ma speriasem. Am simtit ca trebuie numai sa privesti inainte la ceea ce se va intampla si sa te increzi in milostivirea lui Dumnezeu, la fel cum facuse bunicul meu. Dupa ce mingea inconjura intreaga biserica si iesi brusc pe usa, l-am privit din nou pe bunicul. Un usor zambet trona pe fata lui si imi facu semn cu capul. Frica imi disparu si, din acest moment, nu mi-a mai fost niciodata frica de furtuna“, isi amintea, mai tarziu, tarul Nicolae extraordinara intamplare din copilarie.

Petrecea multa vreme studiind, remarcandu-se printr-o memorie iesita din comun si capacitati intelectuale deosebite. A facut studii in domeniul stiintelor economice, al dreptului, si studii cu caracter militar. Si-a facut serviciul militar la infanterie, cavalerie, artilerie si in cadrul marinei militare. continuare »

Vineri 8 iulie 2011 la biserica Sfantul Acoperamant din Oradea a avut loc o ceremonie dedicata icoanei Kazanskaia (originalul din Rusia). S-au savarsit slujbele religioase, acatistul Fecioarei din Kazan si Liturghia. La sfarsitul Liturghiei a avut loc o procesiune in care preotii si credinciosii prezenti au inconjurat biserica parohiei impreuna cu icoana facatoare de minuni.

Preotul paroh Florin Puscas a anuntat ca in zilele de 28 si 29 august, cand icoana va implini doi ani de cand a lacrimat, se va face procesiune si se vor savarsi rugaciuni dedicate Maicii Domnului din Kazan. De asemenea preotul Puscas a mai spus ca pana atunci va incerca sa traduca din limba rusa slujba completa a acestei sarbatori.

Parintele Eftimie Mitra a spus ca are de gand sa lase icoana la Oradea o perioada mai lunga: „Am vazut ca aici este cinstita cu multa pietate, atat de catre preotii din parohie cat si de catre credinciosi. In mod deosebit apreciez ca preotii carora am incredintat-o spre pastrare nu strang fonduri si nici nu primesc donatii pentru icoana. Se pune accentul strict pe partea duhovniceasca. Tocmai de aceea aici s-a format o comunitate de credinciosi frumoasa din punct de vedere duhovnicesc.”

Icoana Kazanskaia de la Oradea este ocrotitoare impotriva ereziilor. E sarbatorita in Duminica Ortodoxiei si in 29 august – ziua in care a lacrimat.

Cornelia Cadar | Astradrom

Acest astru stralucitor al Bisericii a vazut lumina zilei in anul 1749, in insula Naxos din arhipelagul Ciclade – Grecia. Parintii sai, evlaviosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat la Sfantul Botez numele de Nicolae si l-au incredintat preotului satului pentru a-l invata sa citeasca. De mic copil s-a indepartat de jocurile galagioase ale celorlalti copii, pentru a se dedica staruitor lecturii. El a fost daruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie, ci, de asemenea, si cu o memorie exceptionala, care-i permitea sa retina si sa repete ime-diat tot ceea ce citea.

Apoi a fost trimis la Smirna, la varsta de 16 ani, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici s-a facut iubit de toti, atat de invatatori, cat si de frati, pentru dulceata si bunatatea deprinderilor sale. In afara de cultura laica si studiul cartilor sfinte a invatat latina si franceza si a devenit iscusit cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane. Aceasta l-a invrednicit sa fie un profund teolog ortodox, facand cunoscut poporului grec, robit de turci, comorile Traditiei Bisericii. continuare »

Pe binevestitorul mantuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtator de bucurie la Preacurata Fecioara Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine sa-l laudam cu cantari.

Aceasta sarbatoare se praznuieste de doua ori; intaiul sobor al acestuia se praznuieste a doua zi dupa Buna Vestire a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, adica la 21 martie, iar acum, cu acelasi sobor al lui se innoieste Sfanta Biserica si iarasi se pomenesc aratarile lui cele minunate care s-au facut prin dumnezeiasca porunca.

Acesta l-a invatat pe Moise in pustie scrierea cartilor, spunandu-i lui inceputul facerii lumii, zidirea lui Adam – omul cel dintai, viata aceluia si a celor ce au fost dupa dansul. L-a invatat a scrie despre neamurile cele de mai inainte, despre potop si despre despartirea neamurilor. L-a mai povatuit pe el sa inteleaga randuiala corpurilor ceresti, stihiile, aritmetica, geometria si toata intelepciunea. Acesta a talmacit Proorocului Daniil vedeniile cele minunate, care erau sa fie mai pe urma pentru imparati si imparatii, si care se inchipuiau prin diferite fiare. I-a mai spus lui despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului si despre vremea venirii celei dintai in lume a lui Hristos, prin intruparea cea din Preasfanta Fecioara. continuare »

Inca din tinerete Mihai Viteazul s-a bucurat de ocrotirea vadita a lui Dumnezeu. La numai 35 de ani, el ajungea Mare Ban al Craiovei.

Osandit la moarte de Ale­xandru cel Rau, Mihai Vitea­zul a fost prins si adus pen­tru executie in Bucuresti. I s-a ingaduit totusi sa popo­seasca pentru rugaciune in Biserica Alba Postavari (de­molata de Ceausescu in ziua de Pasti a anului 1984). Rugandu-se acolo, in fata icoanei facatoare de minuni a Sfantului Nicolae, se spune ca el a fagaduit ridicarea unei manastiri, daca va scapa cu viata. Calaul, impresionat de infatisarea Iui si neindraznind sa-l loveasca, a aruncat securea si a fugit. Vazand mi­nunea, boierii au cerut ierta­rea condamnatului, iar dom­nitorul a fost silit sa o acorde.

Ajuns in scurt timp domn al Tarii Romanesti, Mihai Viteazul nu si-a uitat fagaduin­ta si a ridicat in Bucuresti, nu departe de Biserica Alba Postavari, o manastire cu hramul Sfantului Ierarh Nico­lae, manastire ce va fi cunos­cuta mai tarziu sub numele de „Mihai Voda”. Biserica si clopotnita au fost translate, iar chiliile demolate cu oca­zia „sistematizarii” si con­struirii Casei Poporului. Pe locul fostei manastiri se intinde astazi Parcul Izvor. continuare »

Sfantul Atanasie Athonitul s-a nascut in Trapezunt, din parinti crestini. Ramas orfan la o varsta frageda, a fost crescut de un ofiter. Pe cand era copil, isi conducea prietenii in padure sau in apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o prorocie, caci mai tarziu avea sa ajunga staret.

Dupa ce si-a desavarsit educatia, a intrat in monahism. La rugamintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfantul Atanasie va ridica o biserica inchinta Sfintei Fecioare Maria. Cand participa la masa cu fratii din manastire, isi impartea partea lui in asa fel incat, fara ca cineva sa isi dea seama, el nu manca mai nimic in afara anafurei impartite dupa Sfanta Liturghie.

Plin de dumnezeiescul har, Athanasie s-a invrednicit de venirea la el a Nascatoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos in chip minunat apa dintr-o stanca, si i-a fagaduit ca ea va fi intotdeauna Stareta Lavrei. Pe locul cu pricina se afla astazi Izvorul Sfantului Atanasie, avand zidita o micuta biserica, un foisor cu minunata vedere spre mare si o chilie.

In vremea Sfantului Atanasie Athonitul in manastirea Marea Lavra traiau mai bine de doua mii de calugari. Fiind mare saracie, o parte dintre calugari au inceput a parasi manastirea. Printre ultimii calugari ramasi in Lavra se numara si Atanasie. Peste inca ceva vreme, pleca si el spre Careia, ingrijorat din pricina lipsurilor banesti si alimentare. continuare »

Sfantul Andrei, cel mai de seama dintre sfintii iconografi, s-a nascut in jurul anului 1360. Dorind viata monahiceasca inca din copilarie, a mers la Lavra Sfintei Treimi, care era ocarmuita in acea vreme de sfantul Nicon (praznuit in 17 nov.). Acesta din urma l-a trimis la manastirea Serpoukov, sub ascultarea ucenicului sau Atanasie, care l-a tuns in monahism. In urma hirotonirii intru preot, cum Atanasie era plecat la Constantinopol, Andrei s-a intors la Lavra Sfintei Treimi pentru a vietui acolo in apropierea sfantului Serghie. Acolo a fost initiat in arta iconografica, in parte de catre impreuna-nevoitorul si fratele sau intru Hristos, Daniel cel Negru care, originar din Bulgaria, i-a transmis notiunile de baza ale traditiei mostenite din Bizant. Cei doi au mers adesea la Moscova, la manastirea Andronic, intemeiata tot de sfantul Serghie si unde Daniel isi incepuse viata monahiceasca, si s-au imprietenit cu marele maestru al artei iconografice al Scolii de la Moscova, Teofan Grecul. Au lucrat impreuna la pictarea bisericii cu hramul Nasterea Maicii Domnului, apoi la cea a catedralei Arhanghelului Gavriil din Kremlin. In anul 1399, cel de-al doilea fiu al sfantului Dimitrie Donskoï, Gheorghe Dimitrievici, care locuia la Zvenigorod, a randuit construirea unei catedrale si a unei manastiri in acest oras, si i-a invitat pe cei mai buni artisti ai vremii pentru a o picta. Sfantului Andrei i-au fost incredintate frescele catedralei. In anul 1405, Teofan l-a chemat inapoi de la Moscova la Kremlin pentru a picta iconostasul catedralei Bunei-Vestiri. Trei ani dupa aceea, impreuna cu Daniel cel Negru, au lucrat la impodobirea catedralei Adormirii Maicii Domnului de la Vladimir. In jurul anului 1420 s-au intors la Lavra, unde au primit din partea egumenului ascultarea de a picta biserica principala a manastirii Sfintei Treimi. Sfantul Daniel a realizat frescele iar sfantul Andrei iconostasul, care cuprinde minunatele icoane ale Arhanghelului Mihail si ale sfantului Pavel, si mai ales binecunoscuta icoana a Sfintei Treimi, care se pare ca i-a fost inspirata de sfantul Serghie insusi. continuare »

Dumnezeu nu a facut dintru inceput asa pe om, ca sa patimeasca si sa sufere toate acestea, ci l-a facut egal cu ingerii, cu putin numai diferit de ingeri. Si facand Rai in Eden, l-a pus acolo, ca sa imparateasca cu buna voie si in libertate, ca imparat, legandu-l numai cu o singura porunca, pentru a sti ca este la randul sau indrumat de sus. Acesta insa, fiind inselat de catre demon ca va primi asemanarea cu Dumnezeu, a fost alungat din Rai in tara straina si a cazut in aceste chinuri si dureri, blestemat fiind de Dumnezeu ca sa secere maracini si buruieni in toate zilele vietii sale.
Ce sunt maracinii si buruienile daca nu nenorocirile si necazurile de fiecare zi ale omului? Acestea vin din partea ispitelor, a oamenilor rai si din partea firii noastre celei poftitoare, care din obiceiul cel rau a devenit ca o a doua fire, de aceea si suferim din partea ei ispite mai grele decat din partea dusmanilor nostri. Si daca nu ajunge la timp mila lui Dumnezeu, suntem in pericol mare de a ne pierde. Toate acestea unde au sfarsit? Acolo unde spune : ” Din pamant ai fost luat si in pamant te vei intoarce “. Astfel pune capat durerilor si necazurilor noastre iubitorul de oameni Dumnezeu. continuare »

„Mai presus de tihna noastra sta apararea fiintei si neatarnarea tarii noastre!”

Domnul
Fiu al domnului Bogdan al II-lea si al Mariei Oltea, Stefan l-a infrant in 1457, la Doljesti, pe Petru Aron, ucigasul tatalui sau, si a fost uns domn al Moldovei de catre mitropolitul Teoctist. Domnia i-a fost marcata de numeroase lupte, cele mai multe cu turcii, care devenisera o amenintare pentru Europa si pentru intreaga Crestinatate. Cea mai importanta victorie asupra turcilor Stefan a obtinut-o la Podul Inalt, langa Vaslui, in 10 ianuarie 1475, cu o armata de trei ori mai mica decat a invadatorilor. Semnificativ pentru gandirea voievodului, Cronica Tarii Moldovei spune ca, dupa aceasta lupta, Stefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu paine si cu apa si in toata tara a dat de veste ca nimeni sa nu se laude cu aceasta izbanda, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu si numai Lui sa i se aduca lauda”. continuare »

• 2 iulie 2006 : Parintele Nicolae Grebenea (ingropat la Iasi – Cimitirul Eternitatea)
• 8 iulie 2004 : Petru Hamat
• 8 iulie 1959 : poetul Vasile Militaru
• 10 iulie 1939 : Nicoleta Nicolaescu (arsa de vie la crematoriul Bucuresti)
• 10 iulie 1947 : Traian Braileanu (cel mai mare sociolog roman, mort la Aiud)
• 12 iulie 2009 : Aristide Lefa
• 12 iulie 2010 : Gheorghe Ionescu
• 16 iulie 1949 : Spiru Blanaru
• 20 iulie 1994 : Octavian Voinea
• 22 iulie 1983 : Sfantul Ilie Lacatusu – Bucuresti
• 26 iulie 1956 : Constantin Oprisan – seful FDC dupa 1944, Jilava
• 29 iulie 1979 : Radu Mironovici – comandant legionar
• 31 iulie 1997 : Zaharia Marineasa

Pana in anul 1978 se stiau putine lucruri despre acest sfant traitor pe pamant romanesc, in stravechea manastire de la Ramet (jud. Alba), situata pe valea Geoagiului, intr-o pozitie geografica de un farmec cu totul aparte. Biserica veche a manastirii – lucrata din piatra si impodobita cu frumoase fresce – dateaza din veacul al XIV-lea. Prin anul 1762, din ordinal generalului austriac Bukow – trimisul imparatesei Maria Tereza – zeci de manastiri si schituri romanesti din Transilvania au fost arse, distruse cu tunurile sau prefacute in biserici parohiale. Intre acestea se numara si Rametul. A fost refacuta, dar in 1785 a fost distrusa din nou. Asa se face ca manastirea Ramet a fost inchisa si a ramas aproape pustie. Din cand in cand mai slujeau aici preoti din satele invecinate. Abia dupa realizarea unitatii noastre de stat, deci dupa 1918, s-au reluat traditiile vietii calugaresti. continuare »

Noi, fie ca ne dam, fie ca nu ne dam seama, ne hranim din jertfa lor pentru ca si Romania de astazi, si lumea de astazi traieste datorita jertfei celor dinainte. Astazi este, sigur, la moda sa se alerge dupa placeri, dupa pofte, dupa distractii, iar jertfa este un lucru simpatic atunci cand apare in filme la televizor.

Fara femeile care acum 150 de ani sau acum 200 de ani stateau la cratita si isi cresteau copiii si se jertfeau, nici unul dintre noi nu ar mai fi astazi. Daca s-ar fi gandit si ele ca e mai bine sa aiba o viata usoara si ca nu are rost sa faca copii, mai ales ca erau vremuri cumplite, cu razboiae, cu amenintari, cu navaliri, noi nu am mai exista astazi. Tot neamul s-ar fi stins demult.

Cei care nu sunt prigoniti sunt cei care nu sunt ai lui Hristos. Daca cineva o duce bine si este lipsit de orice fel de prigoana sau de orice fel de incercare, de greutate si toata lume se poarta frumos cu el, omul acela este pe un drum foarte gresit.

parintele Mihai Andrei Aldea

Evanghelia din a doua duminica de dupa Pogorarea Sfantului Duh ne prezinta chemarea la apostolat a primilor ucenici ai Mantuitorului Hristos in viziunea Sfantului Apostol si Evanghelist Matei. Pericopa este una scurta fiind alcatuita doar din 5 versete, 18-23 din capitolul IV al Evangheliei dupa Matei.

Fiind in perioada Octoihului de o saptamana, perioada ce pune accentul indeosebi pe activitatea invatatoreasca a Mantuitorului Hristos, pericopa de astazi ne vorbeste despre inceputurile misiunii publice a Domnului nostru Iisus Hristos. Dupa botezul primit de la Sfantul Ioan Botezatorul, dupa postul de 40 zile si nopti din pustiul Karantaniei si dupa ispita din partea diavolului Mantuitorul Hristos si-a inceput misiunea de propovaduire a Evangheliei cu aceleasi cuvinte rostite si de Inaintemergatorul Sau, „Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Matei IV, 17) si a chemat la apostolat conform Sfintei Scripturi doua perechi de frati: Petru si Andrei, fiii lui Iona pescarul si pe Iacov si Ioan, tot pescari fiii lui Zevedeu. Iar ei au lasat toate si i-au urmat. Daca au raspuns chemarii, invitatiei Invatatorului Hristos din dorinta de a fi pescari de oameni conform promisiunii Mantuitorului sau pentru ca in calitatea lor de ucenici ai Sfantului Ioan Botezatorul aveau cel putin credinta in Dumnezeu si in promisiunea unui Mantuitor, nu stim. Insa cu siguranta cuvantul lui Dumnezeu seduce, are o putere extraordinara de convingere desi in aparenta este unul simplu, ce nu are nevoie de o prea multa meditatie asupra lui, el este un cuvant cu putere multa ce transforma pe oameni. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ptrbwSP2t5s]

Fiecare sfant mucenic, fiecare sfant marturisitor al credintei lui Hristos reprezinta o intruchipare vie si o personificare nemuritoare a preasfintei Atot-Evanghelii a Bisericii Ortodoxe: „Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni”. Fiecare din ei s-a tinut de aceasta Atot-Evanghelie dumnezeieasca cu tot sufletul, cu toata inima, cu tot cugetul. De aceea au si fost ei supusi la chinuri, la rautati, de aceea au fost omorati de catre stapanitorii apostati din veac in veac.

Iata cativa dintre acesti nenumarati si nemuritori martori:

1) Sfantul mucenic Glicherie presbiterul (†303), asa i-a vorbit imparatului Maximian, care il ameninta sa dea foc bisericii din Nicomidia: „Nici darurile tale cele fagaduite nu le poftim, o! imparate, nici de ingrozirile tale nu ne temem, pentru ca toate cate sunt in lume, le avem ca pe un vis si chiar ne-am mahni, daca nu am suferi cele mai cumplite chinuri pentru Hristos, crezand ca-i pedeapsa lui Dumnezeu… Deci nu ne temem de prigoana ta, pentru ca avem arme de sus, de la imparatul a toate, cu care ne inarmam si ne ingradim, precum te inarmezi tu acum. Nadajduim ca stand impotriva, vom dobandi minunata biruinta, caci, batuti fiind, noi invingem, si cazand biruim” (28 decembrie).

2) Sfantul mucenic Iacov Persul (†421) si imparatul Izdigherd. Imparatul se adreseaza catre mucenic: „Afla ca esti vinovat de moarte, dar nu te voi ucide cu sabia, ca sa nu mori de moarte usoara, ci te voi preda la chinuri groaznice”. (Sfantului i s-au taiat degetele si toate membrele, unul cate unul – n. trad.). Sfantul Iacov i-a raspuns: „Fa ce poftesti, imparate, si cat mai curand, dar sa stii ca nu ma infricoseaza cuvintele tale, ce sunt aidoma vantului care sufla asupra unei stanci de piatra. Nu ma tem de moarte, stiind ca moartea cea vremelnica nu-i decat un vis, fiindca toti oamenii se vor ridica din mormintele lor la a Doua Venire infricosatoare a Stapanului meu Hristos”, adica vor invia (27 noiembrie). continuare »

Mantuirea si indumnezeirea, ca opera de ridicare a oamenilor care cred in comuniunea intima cu Dumnezeu, nu e decat extinderea relatiilor afectuoase dintre persoanele divine la creaturile constiente. De aceea, Treimea se reveleaza in mod esential in opera mantuirii si de aceea Treimea e baza mantuirii. Numai existand un Dumnezeu intreit, Una din Persoanele dumnezeiesti – si anume cea care Se afla intr-o relatie de Fiu fata de Alta si poate ramane in aceasta relatie afectuoasa de Fiu si ca om – Se intrupeaza, punand pe toti fratii Sai intru umanitate in aceasta relatie de fii fata de Tatal ceresc, sau pe Tatal Sau in relatie de Parinte cu toti oamenii.

Sfantul loan Damaschin spune: “Intruparea e modul unei a doua subzistente, acomodata numai Fiului Cel Unul Nascut si Cuvantului, ca sa ne inaltam spre paradoxul suprarational al unitatii perfecte a celor trei Persoane distincte, pe care o reprezinta unitatea de fiinta a celor trei persoane dumnezeiesti.

Urcand spre aceasta intelegere, urcam spre promovarea unei tot mai mari unitati intre noi ca persoane umane distincte. Caci cel mai apropiat chip al Sfintei Treimi e unitatea de fiinta si distinctia personala a oamenilor.

Desigur, acest efort nu ajunge sa ne ridicam prin noi insine spre o mai mare intelegere a Sfintei Treimi, cunoscuta prin Revelatie si la adancirea unitatii intre noi. Ci e necesar ca sa fim ajutati de harul insusi al Sfintei Treimi sau de puterea Ei care intareste in noi unitatea, fara sa ne slabeasca ca persoane si prin aceasta ne ajuta sa intelegem tot mai mult o asemenea unitate suprema intre Persoanele care raman neconfundate.

Pentru intelegerea acestei unitati supreme a unor persoane distincte, e necesara insasi puterea ei, folosindu-ne de unitatea imperfecta a persoanelor umane numai ca de un chip obscur al Sfintei Treimi. continuare »

Credem intr-unul Tatal, temeiul si pricina a toate; Care nu S-a nascut din cineva, singurul Care fiinteaza nepricinuit si nenascut, Care este facatorul tuturora; Care este prin fire Tatal singurului unuia-nascut Fiului Sau – Domnul, si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – si purcezatorul Preasfantului Duh. Credem si „intr-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a nascut din Tatal inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat; nascut, nu facut, de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.” Cand spunem ca Fiul este „mai inainte de toti vecii”, aratam ca nasterea Lui este in afara de vreme si fara de inceput. Caci Fiul lui Dumnezeu – „stralucirea slavei, chipul ipostasului Tatalui” (Evrei 1:3), “Intelepciunea si Puterea cea vie” (1 Corinteni 1:24), „Cuvantul Lui cel enipostatic, icoana intemeiata, desavarsita si vie a nevazutului Dumnezeu” (Coloseni 1:15)[1] – nu a fost adus la a fi dintru a nu fi, ci a fost totdeauna impreuna cu Tatal si in Tatal, nascut din El din vesnicie si fara de inceput. Caci n-a fost candva Tatal cand n-a fost Fiul; ci, odata cu Tatal, si Fiul Care S-a nascut din El. Caci, fara de Fiu, Dumnezeu-Parintele nu S-ar putea numi „Tata”. Iar daca ar avea Fiu mai in urma, ar ajunge Tata dupa aceea, nefiind Tata inainte, si astfel S-ar schimba din a nu fi Tata in a ajunge Tata, lucru mai rau decat orice hula.[2] Caci este cu neputinta sa spunem ca Dumnezeu este lipsit de insusirea fireasca de a naste. Iar insusirea de a naste sta in a naste din El, adica din insasi fiinta Sa, ceva asemenea cu El dupa fire.

Si este necuvios sa spunem ca nasterea Fiului s-a savarsit dupa oarecare vreme si ca fiinta Lui este mai tarzie decat fiinta Tatalui, de vreme ce zicem ca nasterea Fiului este „din El”, adica din firea Tatalui. Iar daca am zice ca Fiul nu este dintru inceput impreuna cu Tatal din Care este nascut, atunci aducem o schimbare in ipostasul [persoana] Tatalui: anume ca El nu a fost dintru inceput Tata, ci a devenit Tata pe urma. In adevar, chiar daca lumea s-a facut mai in urma, totusi nu s-a facut din fiinta lui Dumnezeu. Ea a fost adusa la a fi, prin vointa si prin puterea Lui, dintru a nu fi; dar prin aceasta nu urmeaza o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nasterea este lucrarea prin care se scoate din fiinta celui care naste cel ce se naste asemenea cu el dupa fiinta. Iar aducerea intru fiinta prin zidire este un fapt din afara, in care ceea ce se zideste nu vine din fiinta celui care zideste, aducand asadar [intru fiinta], ci este cu totul osebit de el. La Dumnezeu, singurul nepatimitor, neschimbat si totdeauna la fel, atat nasterea cat si zidirea este nepatimitoare. Caci – fiind prin fire nepatimitor si nestricacios, deoarece este simplu (necompus) – El nu este supus patimirii si nici stricaciunii – atat in nastere, cat si in zidire – si nici nu are nevoie de ajutorul cuiva. continuare »