„Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Imparate ceresc –  Mangaietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, vistierul bunatatilor si datatorule de viata –  vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata spurcaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! (de 3 ori). Slava Tatalui, si Fiului si Sfantului Duh. Si acum, si pururea si in vecii vecilor! Amin!”

Din ziua in care a fost zidit, omul s-a si pornit sa lupte impotriva Ziditorului si Stapanului sau Dumnezeu, punandu-se in slujba Potrivnicului (Satana), care i-a fagaduit o mincinoasa indumnezeire grabnica, mai la indemana decat aceea careia ii fusese harazit de catre Facatorul a toate, Care il plasmuise „dupa chip si asemanare”. Si Dumnezeu zice, prin Sfantul Prooroc Moisi: „dupa chipul si asemanarea Noastra” (Facerea 1:26)[1], pentru a ne invata despre fiintarea Dumnezeirii in Treimea Ipostasurilor. Ce a urmat, se stie: urmasii lui Adam s-au indepartat de Dumnezeu (mai ales dupa Potop) intr-atat incat au uitat cu totul de El. S-au inmultit, s-au despartit dupa limbi si neamuri, s-au raspandit pe fata intregului pamant si s-au pus cu totul in slujba diavolului celui mare, caruia ii slujeau in fiecare zi, inchinandu-se fie stihiilor, fie idolilor facuti de mana. Asa s-au nascut „religiile” (religo-religere, a lega, in latina). Necunoasterea de Dumnezeu ajunsese desavarsita. Atat ca Purtatorul de grija a toate isi avea alesii Sai (precum fusese si Noe), care mai pastrau ceva din insusirea bunatatii cu care fusesera inzestrati primii oameni: Avraam, Isaac, Iacov-Israil si, pentru ei, urmasii lor, din neamul carora avea sa ia trup Dumnezeu-Cuvantul. Pe acesti urmasi avea sa-i invete din nou Dumnezeu despre Sine, pe cat puteau ei intelege. La o vreme, mai mult despre Ipostasul Sau parintesc, in vremea Legii celei Vechi; apoi, despre Acela fiiesc, mai mult in evanghelie[2]; in sfarsit, despre Ipostasul Sau duhovnicesc, mai cu osebire in vremea propovaduirii apostolilor. continuare »

Ce inseamna sa praznuim venirea Duhului? Duhul lui Dumnezeu ii duce pe cei care II primesc la desavarsirea care le-a fost menita. Inceputul e pocainta, mijlocul sunt ostenelile si nevointele pentru curatirea inimii de patimi, sfarsitul este sfintita si tainica impartasire cu Dumnezeu.

Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza si cu curatie se inalta, lumineaza-se intru unimea Treimii cu sfintenie de taina (Antifon, glasul 4)

Cincizecimea o praznuim si venirea Duhului, si taina cata, ca mare este si cinstita
(Stihira la Doamne strigat-am)

Praznuim venirea Duhului… Dar mai inainte oare nu era in noi Duhul? Da! Caci nu era inca Duhul Sfant, zice Evanghelia (In 7, 39), si oamenii traiau neavand Duhul, invata Apostolul (Iud. 1, 19). Iar Prorocul Iezechiil vedea starea duhovniceasca a neamului omenesc sub chipul unui camp plin de oase uscate foarte, dintre care, potrivit celei dintai preziceri, unele se impreunau numai fiecare la incheietura sa, pe altele erau deja vine, si crescuse carne, si pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era in ele (Iez. 37, 7, 6). Si iata pricina. Ca nu era inca Duhul Sfant, pentru ca Iisus nu era inca proslavit (In 7, 39). Duhul lui Dumnezeu Se departase de la om pentru calcarea poruncii, si suflarea vietii dumnezeiesti amortise in el dupa primirea suflarii facatoare de stricaciune a ispititorului. Iar cand Domnul ne-a impacat cu Dumnezeu prin moartea Sa si S-a proslavit prin inviere, inaltare si prin sederea de-a dreapta Tatalui, atunci s-a deschis iarasi intrare la oameni pentru Duhul lui Dumnezeu. Suindu-Se la inaltime, a robit robime si a dat daruri oamenilor (Efes. 4, 8). Dumnezeu a insuflat in omul intai-zidit suflarea vietii dumnezeiesti; pacatul l-a omorat. Acum, Dumnezeu ii da omului Duh nou (lez. 36, 26), insufla in el suflare noua de viata, ca sa invie sufletul omorat de pacat. Si s-a implinit cea de-a doua prezicere a lui Iezechiil: „Proroceste despre Duhul, proroceste, fiul omului”… Si am prorocit, si a intrat intr-insii Duhul, si au inviat, si au statu pe picioarele lor multime multa foarte (Iez. 37, 9-10). Apostolii au fost cele dintai vase primitoare de viata de la El, si incepand de la cetele apostolesti, El S-a revarsat apoi peste toata faptura (v. stihira la stihoavna: Acum Duhul Mangaietor…) si, dand viata tuturor celor ce il primesc, prin toata pipairea darii, dupa lucrare intru masura fiecarui madular, a alcatuit si a intocmit marele trup al Bisericii, crescand intru toate intru El, si pe deasupra crescand cu cresterea lui Dumnezeu (v. Efes. 4, 15-16; Col. 2, 19).
Asadar, evlaviosi ascultatori, Duhul Sfant este pentru toti Viata si Facator de viata; prin El se cuvine sa se nasca de Sus oricine vine in lume; cu aceasta ne zidim intru om nou prin taiere imprejur nefacuta de mana (Col. 2, 11). Lucrarea tainica tot a Lui face viata noastra ascunsa cu Hristos in Dumnezeu (Col. 3, 3). Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza si cu curatie se inalta, lumineaza-se intru unimea Treimii cu sfintenie de taina (Antifon al glasului 4). continuare »

[vimeo=https://vimeo.com/24940811]

Cititi si:

• Acatistul Sfantului Luca al Crimeei, facatorul de minuni
• SLUJBA SFÂNTULUI IERARH LUCA MĂRTURISITORUL, ARHIEPISCOPUL SIMFEROPOLULUI

Predica la Duminica a Vll-a dupa Sfintele Pasti – a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

“Acestea a vorbit Iisus si, ridicand ochii Sai la cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca. Precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.

Si aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit. Si acum, preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai inainte de a fi lumea.

Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvantul Tau l-au pazit. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru ca cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit, si au crezut ca Tu M-ai trimis.

Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt. Si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei. Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau, pe cei ce Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura. Iar acum, vin la Tine si acestea le graiesc in lume, ca sa fie deplina bucuria Mea in ei.”  (Ioan 17, 1-13)

***

Este greu sa ne imaginam ce ar fi lumea fara rugaciune. Oare ar mai fi?! continuare »

La patruzeci de zile dupa invierea Sa, Hristos S-a inaltat la c ceruri, de unde venise, asa cum El insusi Ie-a spus candva ucenicilor Sai: Va sminteste aceasta? Daca veti vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai inainte? (loan 6, 61-62). Desigur, acest lucru nu inseamna ca, incepand din ceasul intruparii, Hristos nu a mai existat ca Dumnezeu in ceruri, ci inseamna ca avea sa urce acolo mai tarziu, cu trup omenesc. De altfel, coborarea Sa din ceruri se intelege ca bunavoire dumnezeiasca, nu ca mutare din loc.
In intervalul dintre inviere si inaltare, Hristos S-a aratat ucenicilor Sai de mai multe ori. El Ie-a dezvaluit acestora tainele imparatiei lui Dumnezeu, dupa cuvantul Sfantului Evanghelist Luca: …carora S-a si infatisat pe Sine viu dupa patima Sa prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu (Fapte 1,3).
Sarbatoarea imparateasca a inaltarii are o mare importanta pentru viata crestina si duhovniceasca, pentru ca este legata de indumnezeirea omului. In continuare, prin prezentarea celor mai importante aspectele hristologice ale acestui praznic imparatesc, vom incerca sa-i intelegem insemnatatea.

Pentru inceput, este necesar sa vedem ce anume spune Sfanta Scriptura despre inaltarea Domnului. Acest mare eveniment imparatesc este proorocit in Vechiul Testament si este infatisat in Noul Testament. Nu vom expune aici toate fragmentele care contin referiri la aceasta sarbatoare, ci numai pe cele mai graitoare, cu atat mai mult cu cat, in analiza care urmeaza, vom prezenta si alte texte care se refera la inaltarea lui Hristos.
In Vechiul Testament, exista profetii despre sfanta inaltare, asa cum exista pentru toate celelalte evenimente imparatesti. Profetul lezechiel a avut o vedenie care se refera cu certitudine la inaltarea lui Hristos: Atunci slava Domnului s-a dus de la prag si s-a asezat pe heruvimi. Iar heruvimii, intinzand aripile, s-au ridicat de la pamant inaintea ochilor mei si s-au dus insotiti de roti si s-au oprit la poarta cea dinspre rasarit a templului Domnului, si slava Dumnezeului lui Israel era asupra for (lezechiel 10,18-19).
O profetie si mai reprezentativa care se refera la inaltarea lui Hristos este cuprinsa in Psalmii lui David. intr-unui din acesti psalmi este scris: Suitu-S-a Dumnezeu intru strigare, Domnul in glas de trambita (Ps. 46, 5); iar intr-un alt psalm, se spune: Si a plecat cerurile si S-a coborat si negura era sub picioarele Lui. Si S-a suit pe heruvimi si a zburat; zburat-a pe aripile vantului (Ps. 17,11-12). continuare »

Evanghelia despre Inaltarea Domnului – Luca 24:36-53,  Fapte 1:3-14

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus.

Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Carora S-a si infatisat pe Sine viu, dupa patima Sa, prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si cu ei petrecand, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Tatalui, pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine: Ca Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant, nu mult dupa aceste zile. Iar ei, adunandu-se, Il intrebau, zicand: Doamne, oare in acest timp vei aseza Tu, la loc, imparatia lui Israel? El a zis catre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa. Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer. continuare »

Prin urmare, grecilor (nn. cei ce ratacesc inafara Ortodoxiei), veniti si luati parte la intelepciunea incomparabila, fiti instruiti de Cuvantul Divin, cunoasteti-L pe Regele nemuritor si nu recunoasteti drept eroi pe acei oameni care au macelarit popoare intregi. Conducatorul nostru, Cuvantul Divin, care ne ajuta si acum in mod constant, nu doreste taria trupului, frumusetea chipului sau spiritul inalt al nobilimii pamantului, ci un suflet curat, intarit prin sfintenie si prin cuvintele Regelui nostru si fapte sfinte, caci puterea intra in sufletul nostru prin Cuvant. O, trambita a pacii pentru sufletul aflat in lupta! O, arma care da aripi unor pasiuni teribile! O, invatatura ce stinge focul interior al sufletului! Cuvantul exercita o influenta pe care poetii nu o au: el nu pregateste filozofi sau oratori priceputi, dar prin invataturile lui ii face pe muritori nemuritori, ii face pe muritori zei si ii duce de pe pamant pe taramuri aflate mai sus de Olimp. Haideti, lasati-va invatati; faceti-va ca mine, caci si eu am fost unde sunteti voi. Insa m-au cucerit divinitatea invataturii si puterea Cuvantului. Dupa cum un imblanzitor de serpi ademeneste reptila cumplita din vizuina ei si o pune pe fuga, la fel si Cuvantul scoate pasiunile de temut din natura noastra senzuala, din cele mai adanci cotloane ale sufletului; mai intai el alunga pofta, din care se naste orice rau: ura, cearta, invidia, intrecerile, mania si altele asemanatoare. Odata ce pofta este izgonita, sufletul devine calm si senin. Fiind eliberat de raul in care se scufundase pana la gat, sufletul se intoarce la Cel care l-a creat. Caci este potrivit sa fie restaurat la starea de la care s-a indepartat, unde se afla sau se afla fiecare suflet.

extras din Discursul adresat grecilor

Ziua de 1 iunie a fost randuita de bunul Dumnezeu sarbatoare a trei mari Sfinti Marturisitori ai Ortodoxiei: Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, Sfantul Mucenic Iustin si Sfantul Iustin Popovici. Acesti sfinti sunt ocrotitorii de nume ai marelui duhovnic Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, ocazie cu care ii uram si noi “Intru multi ani, Parinte!” spre calauzirea noastra pe calea mantuirii. Va prezentam in cateva cuvinte pe cei trei mari sfinti:

Sfantul Iustin Martirul si Filosoful

Sfantul Iustin Martirul si Filosoful s-a nascut catre anul 114 in Sichem, un vechi oras al Samariei, din parinti greci pagani. A trait pe vremea imparatilor Antonin cel Pios (138-161) si Marcus Aurelius (161-180), si s-a numit “filosof” fiindca din copilarie s-a osarduit cu studiul filosofiei pagane, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevarului, invatatura lui Hristos.
In jurul varstei de 30 de ani Iustin a primit sfantul botez (intre anii 133 si 137) si apoi a deschis o scoala de filosofie crestina. Deci mergand la Roma in anul 155, a dat mai sus zisului imparat Antonin o apologie in scris impotriva ratacirii idolilor, si dezvinovatitoare pentru credinta in Hristos, cu care pe una, adica credinta crestinilor, o adeverea si o intarea, iar pe cealalta, adica inselaciunea idoleasca, o supunea cu dovediri din Scripturi.
Mai tarziu, in anul 161, putin dupa urcarea pe tron a imparatului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresata de aceasta data Senatului Roman.
Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorat cu viclesug, chinuit fiind mai inainte cu multe chinuri.
Acesta pentru viata lui curata si fara prihana, ajungand la fapta buna cea desavarsita, si ajungand plin de toata intelepciunea, si dumnezeiasca si omeneasca, a lasat pentru toti credinciosii scrieri pline de toata intelepciunea si folosul care dau mare cunostinta celor ce le citesc. continuare »

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni! (Psalm 76:13,14). Nu sunt ochi care sa vada toate aceste minuni, nici limba care sa le poata numara, nici minte care sa le inteleaga.

Ochii au vazut; ei au vazut si au sfarsit in moarte. Limba a numarat si si-a pierdut graiul. Mintea a cugetat si a fost cuprinsa de uitare. Cine poate cunoaste minunile, fara sa cunoasca pe Facatorul de minuni? Si cine poate sa-L vada pe Facatorul de minuni si sa ramana viu?

Fratii mei, Hristos ca om nu este o minune mai mica decat Hristos ca Dumnezeu. Si unul si altul sunt minuni, si ei sunt impreuna Minunea minunilor. Dar aceasta nu este minune lucrata prin magie, vrajitorie sau indemanare a mainii; este minunea intelepciunii lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu si iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.

Domnul nu a facut minuni pentru a primi lauda de la oameni. Merge vreunul dintre noi la spital, printre nebuni, surzi si muti si leprosi, ca sa primeasc lauda? Isi vindeca pastorul oile pentru ca acestea sa behaie laude pentru el?

Domnul a savarsit minuni numai pentru a da ajutorul Sau milostiv celor care se afla in nevoi si sunt neajutorati, si ca sa arate oamenilor ca Dumnezeu, in mila si iubirea Sa, S-a aratat printre oameni.

Pericopa Evanghelica de astazi istoriseste una dintre nenumaratele minuni savarsite de Dumnezeu, prin care se arata iubirea lui Hristos pentru oamenii in suferinta, si Dumnezeirea Sa sunt descoperite inca odata.

La vremea aceea, “trecand Iisus, a vazut un om orb din nastere“. Domnul cel milostiv S-a oprit langa acest om, gata sa-i fie de un ajutor adevarat. “Si ucenicii Lui L-au intrebat, zicand: Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb“? Faptul ca adesea copiii sufera pentru pacatele parintilor lor, s-a facut lamurit inca de la inceputuri.

Faptul ca Dumnezeu ingaduie ca suferinta sa vina asupra copiilor pentru pacatele parintilor este de asemenea lamurit din Sfanta Scriptura (I Regi 11:12; 21;29). Acest lucru poate sa para nedrept numai celor care s-au obisnuit sa priveasca oamenii ca pe persoane separate, cu totul despartite una de alta. Dar celui care priveste omenirea ca un organism intreg, aceasta nu i se va parea nici nedrept nici nefiresc. Cand un om pacatos se raneste, ceilalti, care nu au pacatuit, sufera. continuare »

Patria natala – Rusia

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, la sfarsitul veacului al saptesprezecelea, pe timpul imparatiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al nasterii sale este 1690, si aceasta deoarece sfantul a participat ca soldat la razboiul pe care indraznetul tar l-a ridicat impotriva turcilor in 1711.

Prizonier de razboi

Luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului, sfantul Ioan a fost vandut unui ofiter superior turc care era eparh in Procopie, Asia Mica, aproape de Cezareea Palestinei. Intorcandu-se in tinutul sau, aga l-a luat cu sine si pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumarate multimi de robi rusi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor si, vai!, cei mai multi dintre ei, pentru a li se usura putin suferinta, s-au lepadat de Hristos si s-au facut musulmani.
Sfantul Ioan insa facea parte dintre acei tineri pe care ii intelepteste cunoasterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: „Batranetile cinstite nu sunt cele de multi ani, nici cele ce se masoara cu numarul anilor; intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor – o viata fara prihana”. Impodobit deci cu intelepciunea pe care o daruieste Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan rabda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adica – necredincios.
Batut, lovit, scuipat, devenit tinta dispretului ienicerilor din tabara militara ce se afla in Procopie, sfantul raspundea celor ce-l indemnau sa-si lepede credinta ca ar prefera sa moara decat sa cada in acest infricosator pacat. Agai turc i-a spus: „Daca ma lasi liber in credinta mea, iti voi implini cu sarguinta poruncile; daca ma silesti sa-mi schimb credinta, mai degraba iti predau capul decat credinta. Crestin m-am nascut si crestin voi muri”.
Randuit sa ingrijeasca de vite, fericitul Ioan isi intindea intr-un colt al staulului trupul obosit, multumind lui Dumnezeu ca l-a invrednicit a se face urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=tbUxF8K_Scc]

O rusine-i azi credinta la poporul romanesc
Ca e “dumnezeu” stiinta si dezmatul sufletesc!
S-a uitat credinta sfanta cu traditii stramosesti
Azi la moda-i desfranarea si slujirile trupesti!

Sa te-nchini azi “e rusine”, lumea rade de pacat
Dumnezeu e-nchipuire, fiindca de …ne-am cultivat!
De! Stramosii din vechime nu erau prea cultivati,
Astazi merg sa se inchine numai cei inapoiati!

Azi, cu-atata invatatura, cum sa crezi in Dumnezeu,
Cand cunosti perfect atomul si-i despici nucleul sau!
Azi, cand munca grea cu bratul e facuta de motor,
Azi, cand vezi in casa lumea, privind la televizor?!… continuare »

Iubitii mei, va voi vorbi simplu, ca sa ma intelegeti toti. Dar oare vor exista urechi care sa auda? O profetie zice ca vor veni vremurile in care oamenii isi vor astupa urechile ca sa nu auda adevarul lui Dumnezeu (II Timotei 4, 4). Cu nadejdea ca ma veti auzi indraznesc sa vorbesc.

* * *

Nu stiu daca ati fost atenti la evanghelie. Vorbeste despre o femeie pacatoasa, care a crezut in Hristos. Aceasta s-a botezat mai apoi, a primit numele de Fotini si in cele din urma a fost martirizata ea insasi, dar si multe rude ale ei. Este sfanta si este sarbatorita nu numai astazi, in Duminica Samarinencii, ci si pe 26 februarie.
„Samarineanca” (Ioan 4, 9) nu este numele ei, ci inseamna locul obarsiei ei. Dupa cum unei femei care este din Macedonia ii spunem machidoanca, asa si aceasta se numeste samarineanca, deoarece provenea din Samaria, o regiune din Palestina, mai sus de Ierusalim, cu capitala in cetatea Samaria. Locuitorii ei au crezut la inceput in Dumnezeul cel Adevarat ca si iudeii, insa mai pe urma au amestecat religia cea adevarata cu obiceiurile si traditiile idolatre, si astfel si-au schimbat religia.
Atentie! Pentru ca si noi crestinii mai tineri care avem unica religie adevarata, am amestecat sfanta noastra credinta cu obiceiuri idolatre. Un astfel de obicei este de pilda carnavalul de la lasatul secului de carne. Carnavalul nu este un obicei crestin, dansurile nebunesti, chefurile si distractiile; sunt idolatre. Se amesteca uleiul cu apa? Nu. Tot asa nu poti sa amesteci si credinta noastra cu idolatriile. Asadar, religia samarinenilor era una falsificata si de aceea iudeii o dispretuiau. continuare »

Sfintii Constantin si Elena, “cei intocmai cu Apostolii”, sunt pomeniti in Biserica Ortodoxa pe 21 mai. Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este strans legata de taina si puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei crestine. Sfantului Constantin i s-a aratat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinta (In hoc signo vinces – “Intru acest semn vei invinge”), in pragul infruntarii cu paganul Maxentiu, iar Sfinta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mantuitorul a fost rastignit.

Convertirea – Parerile istoricilor asupra lui Constantin cel Mare (306-337) sunt contradictorii. Biserica Ortodoxa il cinsteste ca Sfant, iar cea Romano-Catolica recunoaste ca e “mare”. In schimb, protestantii si unii cercetatori profani vad in el doar un insemnat om politic, condus de interese personale si de stat, care a servit Biserica pentru a si-o aservi. Insa majoritatea istoricilor, dintre cei mai obiectivi, apreciaza favorabil pe Constantin cel Mare ca om de convingere religioasa.

Convertirea lui la crestinism, nu poate fi totala dintru inceput, iar politica lui religioasa nu trebuie judecata numai dupa unele acte. Cat priveste realitatea si sinceritaea convertirii lui la crestinism, ea este evidenta, fiind marturisita de el insusi si de contemporanii lui.

Inainte de toamna anului 312,  religia lui era pagana : cultul sincretist al soarelui – Sol invictus, introdus de imparatul Aurelian, cu unele influente neoplatonice. Schimbarea suprinzatoare a lui Constantin s-a produs in ajunul luptei cu Maxentiu si este interesant ca el atribuie victoria obtinuta ajutorului lui Dumnezeu. Dupa istoricii crestini, Eusebiu de Cezareea si Lactantiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o Cruce luminoasa, deasupra soarelui cu inscriptia: in hoc signo vinces. Noaptea, i s-a aratat, in timpul somnului, Iisus Hristos, cu semnul crucii, pe care-l vazuse ziua pe cer, cerindu-i sa-l puna pe steagurile soldatilor ca sa le serveasca drept semn protector in lupte. La ziua, confectiona un steag, dupa modelul aratat in vis, cu monograma crestina, steag numit labarum. Victoria a fost castigata, spune Lactantiu, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece Constantin, ajungand in apropierea Romei, nu avea decat 20.000 de soldati, iar Maxentiu 150.000 de soldati. Constantin a povestit mai tarziu lui Eusebiu, cu juramant, ca semnele care i s-au aratat l-au incredintat de puterea lui Hristos si l-au facut sa treaca de partea crestinilor. continuare »

16 ani grei de incarcerare ca detinut politic in puscariile comuniste l-au apropiat pe Iustin Parvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei inca in viata, de tot ce poate fi numit sacrificiu, nevointa pentru credinta, neam si pentru aproapele. Imediat dupa 1989, pe locul unui stravechi schit de pe vremea lui Petru Rares, din inima muntilor impaduriti ai Neamtului, el a infiintat Manastirea „Petru Voda”, inspre care „curge” intreaga romanitate – de la mic la mare.

Dupa ce ne-am inchinat la moastele unor mucenici din perioada comunista, adapostite cu grija de parintele Iustin in bisericuta schitului de maici, ne-am amintit cutremurati de un alt erou devotat neamului si Bisericii Ortodoxe – Gheorghe Calciu Dumitreasa, care odihneste tot acolo. Apoi, staretul de la Petru Voda” a oferit un interviu in exclusivitate pentru JURNAL.

– Prea Cuvioase parinte Iustin Parvu, ati fost foarte indragit de basarabeni, mai ales imediat dupa istoricul 7 aprilie 2009, cand ati adresat un mesaj lui Traian Basescu, in legatura cu drama basarabenilor. Ati cerut atunci presedintelui sa ne sprijine si sa se „impotriveasca fiarei comuniste”. Cum apreciati evolutia lucrurilor? Transformarile ulterioare din RM au fost pe masura asteptarilor Dvs.?

Tineretul nostru este aprins. A facut o palalaie si n-a iesit nimic. Dar astea au fost organizate in mod special, ca sa poata veni, ca sa mai poata lovi in tineri. Tinerii au cazut prada ignorantei. Situatia din Moldova de peste Prut nu se va schimba niciodata, din motivul conjuncturii politice. Asa o Basarabie ne-ar mai trebui… Cum s-o refaci ca sa fie cea de altadata?Romania nu are resurse pentru sine. Dar sa mai vina si cu alte incarcaturi financiare? Ma impresiona odata nationalismul si ideea revenirii la hotarele istorice, insa am ajuns la concluzia ca e o zadarnicie totala. Azi nu trebuie sa ne mai gandim la hotare si la nationalism, ci sa ne rezumam la realizarea omului pentru mantuire. A ne impaca sufletele cu Mantuitorul Hristos este scopul si rostul nostru. continuare »

”Viata – Slujba si Paraclisul Sfintilor slavitilor marturisitori si martiri ai secolului XX din temnitele romanesti”, carte publicata in limba greaca anul acesta.

A fost  savarsita slujba  in limba greaca , dupa cartea prezentata mai sus. A fost o atmosfera deosebita, cu totii au simtit suferinta tinerilor intemnitati in Avlona, dar si bucuria cu care au participat la aceasta liturghie si Sfintii Inchisorilor.

Totul a fost neobisnuit  de frumos si duhovnicesc. La sfarsitul Liturghiei s-a vorbit pe scurt despre Viata Sfintilor inchisorilor apoi toti s-au inchinat la Moastele si Icoanele Sfintilor, iar la sfarsit tinerii au primit  dulciuri.

Este un obicei statornicit de aproximativ 25 de ani, obicei pe care l-a creat Pr. Marcu, ca in fiecare sambata sa se savarseasca Utrenia si Dumnezeasca Liturghie in inchisoarea din Avlona, dar de data aceasta a fost un moment deosebit datorita sarbatoririi Sfintilor inchisorilor.

Cititi mai multe pe Graiul Ortodox

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=e2wrpQsGv0c]

[divide style=”3″]Părintele Ilie Lăcătușu – suferinţa care sfinţeşte

 Darul Duhului Sfânt umbreşte Biserica lui Hristos şi o călăuzeşte până la sfârşitul veacurilor către Împărăţia cea veşnică. O mare binecuvântare dăruită zilelor noastre de Dumnezeu, spre adeverirea vietiii celei înnoite prin Duhul Sfânt, sunt Sfintele Moaşte ale celor ce au bineplăcut lui Dumnezeu. Trupurile nestricăcioase ale sfinţilor au fost dintotdeauna izvor de bucurie, pace şi mângâiere duhovnicească celor ce se închină lor cu credinţa şi dragoste.

După aflarea moaştelor Sfântului Ioan Iacob în 1980, o altă mare binecuvântare s-a dăruit binecredincioşilor romani în ziua de 29 septembrie 1998, când trupul preotului Ilie Lacatusu, plecat la Domnul în urmă cu 15 ani, a fost găsit întreg şi răspândind bună mireasmă. Trupul avea o greutate de 7-8 kg şi toate caracteristicile Sfintelor Moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, nepricinuind teamă celor ce-l privesc, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme.

Cine este, de fapt, Părintele Ilie Lacatusu?

 Este un preot care s-a sfinţit nu în mijlocul pustiei, ci în prigoana comunistă, îndurând cu smerenie şi fără compromisuri umilinţă vieţii de întemniţat. A fost arestat în mai multe rânduri şi a cunoscut regimul crunt de la Canal, fiind inclus în brigada de preoţi destinată exterminării. După coloniile de muncă de la Galeş şi Peninsula, îmbolnăvindu-se grav, este trimis la Targu-Ocna, unde găseşte o atmosferă de rugăciune şi dragoste frăţeasca. Eliberat pentru o scurtă perioadă de timp, este arestat iarăşi şi trimis în Delta, la Periprava, unde îşi va arăta cu discreţie măsură duhovnicească. Acolo se afla şi părintele Iustin Parvu, care povesteşte întâmplări vrednice de Vieţile Sfinţilor, minuni mari ce le lucra Dumnezeu în colonie cu cei ce-L mărturiseau.

 Părintele Ilie Lacatusu a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om al rugăciunii. Cei care aveau ochi să vadă, observau că indiferent de ce se întâmplă în jurul său, părintele era neîncetat cu mintea în Dumnezeu, al cărui Nume îl chemă în toată vremea. Nu vorbea mult, dar cuvântul lui avea putere mare, dăruind har celor ce-l ascultau. A sprijinit, cu rugăciunea şi cuvântul, cu blândeţea şi bunătatea, multe suflete slăbite pe drumul Golgotei, ridicându-le către Dumnezeu.

 După eliberare a lucrat o vreme ca zidar la Bolintin, în apropiere de Bucureşti. Domnul a vrut să lămurească în cuptorul ispitelor pe robul său şi că unui alt Iov i-a luat pe rând copiii, din cei cinci rămânând în viaţă doar o fată. Părintele Ilie a primit cu credinţa şi această încercare, predându-se cu totul voii lui Dumnezeu. După câţiva ani şi-a reluat cu smerenie slujirea preoţească în satele Gardesti (Teleorman) şi Cucuruzu (Giurgiu, făcându-se credincioşilor pildă de rugăciune şi fapte bune.

Duhul lui Dumnezeu era cu Părintele Ilie, pentru că zice Domnul: “Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând şi smerit cu inima”…

În prezent moaştele Părintelui Ilie Lacatusu se afla în cripta de la cimitirul “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Giuleşti (Bucureşti), într-o raclă de sticlă.

Cei care ajung să se închine moaştelor Părintelui Ilie cel mult pătimitor mărturisesc toţi că harul lui Dumnezeu este cu aleşii Săi şi că El poartă grijă de sfinţii Săi.

| Fericiti cei prigoniti: Martiri ai temnitelor romanesti

In aceasta luna, in ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnitele comuniste din Romania.

Acesti sfinti mucenici s-au savarsit in temnitele comuniste din Romania intre anii 1945-1964, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate si cu multe alte chinuri scornite de diavol si slugile lui pentru a le infrange credinta si a-i compromite. Unii de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere.

Acestia pe care ii cinstim astazi ca si sfinti sunt aceia dintre zecile si sutele de mii de purtatori de zeghe din Romania comunista care au murit cu nadejdea vietii vesnice si marturisind dreapta credinta, indiferent de culoarea politica, motivul arestarii sau viata pe care au dus-o inainte. Caci suferinta indurata in inchisori, in lagare de munca fortata, in anchete sau in marea inchisoare care a devenit Romania dupa 1945, i-a inteleptit, facandu-i sa inteleaga rostul lor in mijlocul acestei suferinte: ispasirea pacatelor proprii si ale neamului intreg. A fost o generatie de jertfa pe altarul acestui neam. De aceea amintirea lor mult inflacareaza inimile noastre spre pazirea nestirbita a randuielilor stramosesti: credinta si dragostea de neam. Ei sunt sufletul si cetatea neamului nostru. Caci prin jertfa lor si a altora mai dinainte asemenea lor a dainuit neamul nostru in istorie pastrandu-se in valorile credintei. Si nadajduim sa se pastreze si de acum inainte, cu rugaciunile lor, pana la Invierea cea de obste. continuare »

Praznicul Sfintilor Inchisorilor – 14 MAI

(Sarbatoarea sfintilor cade numai in perioada Penticostarului si poate incepe din sambata din Saptamana Lumina – cand Sfintele Pasti cad la 8 mai – si poate urca pana in vinerea din Saptamana a 6-a dupa Pasti, a doua zi de Inaltare – cand Sfintele Pasti cad la 4 aprilie)

La Vecernia Mica

La Doamne strigat-am…, se pun stihirile sfintilor pe 4, glasul 1.

Podobie: Ceea ce esti bucuria…

Pe ostasii cei dumnezeiesti cu adevarat si urmatorii lui Hristos, frumusetea curatiei, izvorul minunilor, care in temnite au patimit, toti credinciosii cu cantari sa ii cinstim, trupurile si sufletele sfintindu-ne intru pomenirea patimirii lor.

Pamantul romanesc salta intru pomenirea voastra si impreuna cheama pe toti fii sai, de trei ori fericitilor, sa savarseasca praznicul vostru cel de lumina purtator; cu care impreuna adunandu-ne si noi, cu cantari laudam patimirea voastra.

Lepadata-ti avere, cinstiri, familii si intreaga tinerete lui Hristos urmand. In foame, in frig, in golatate si multe umiliri, la munci grele si tradari de frate fiind siliti; sub acoperamantul Maicii Domnului locas bun v-ati aflat, toata nadejdea spre Dansa punandu-va.

Veniti, credinciosii, adunandu-ne, sa laudam pe ostasii lui Hristos, pe cei ce cu pretul vietii fiara rosie au infruntat; si asa sa zicem: Rugati-va pentru noi lui Hristos, sfintilor mucenici, cei ce in vremurile cele de pe urma ati rasarit.

Slava…, glasul al 6-lea:

Ca niste stele mult luminatoare duhovniceste rasarind pe bolta Bisericii, luminati toata zidirea, bunilor biruitori mucenici, cu lumina luptelor si cu stralucirile minunilor. Pentru aceasta, veselindu-ne, savarsim astazi pomenirea voastra cea plina de lumina si sfanta, purtatorilor de cununi preafericiti.

Si acum…, a Praznicului. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=FSrxjCr8CDw#at=11]

Sub aceasta denumire, de cativa ani s-a incetatenit a-i recunoaste pe cei ce au patimit in inchisorile comuniste in sec. al XX-lea, dar si in timpul regimului antonescian si al dictaturii de sub Carol al II-lea. Acestia sunt mucenicii si marturisitorii lui Hristos din inchisorile comuniste.

Sub regimurile tiranice au fost intodeauna oameni care prin propria jertfa au ajuns mucenici si marturisitori. Datele statistice, atat cat au fost dezvaluite – caci de comunism si de securitate nu am scapat nici dupa 1989 – arata ca intre 80-90% dintre cei inchisi de comunisti au fost legionari.

Corneliu Zelea Codreanu si cei cei dimpreuna cu dansul au infiintat Miscarea legionara in 24 iunie 1927, de ziua Nasterii Sf. Ioan Botezatorul.

Miscarea legionara a pornit de la Icoana si de la Altar, pentru ca in biserica inchisorii – fosta manastire – Vacaresti o icoana a Sf. Arhanghel Mihail i-a impresionat pe CZC, Ion Mota, Tudose Popescu, Ilie Garneata, Radu Mironovici si Corneliu Georgescu, caci le-a descoperit pe cel ce i-a tradat. Pe Sf. Arh. Mihail din aceasta icoana il simteau viu si el le va deveni ocrotitor. continuare »

Astazi, 11 mai, se implinesc 7 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Dionisie Ignat de la Chilia Colciu din Sfantul Munte Athos. La Chilia Sfantul Gheorghe din Colciu s-a oficiat o slujba de parastas pentru Parintele Dionisie.

 Parintele Dionisie Ignat a trecut la cele vesnice in 11 mai 2004, dupa 77 de ani de nevointa in Sfantul Munte Athos si 58 de ani ca duhovnic si mangaietor de suflete.
Vesnica lui pomenire si Dumnezeu sa-l odihneasca intru Imparatia Sa!

 Din apoftegmele parintelui Dionisie Ignat

Despre mandrie: Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in Imparatia Cerului. Insa la Imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept, si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la Imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei cea atata de infricosata si mare, care a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre.

Despre televizor: Televizorul e un izvor nesecat al rautatilor, al tuturor rautatilor. continuare »