Iata-ne ajunsi la ultima treapta a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune in fata: Saptamana Patimilor sau Saptamana cea Mare. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului, cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde. Fiecare zi are un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru ca reamintesc sensul eshatologic al Pastelui. A patra zi, joi, marcheaza cea din urma Cina a Domnului cu ucenicii Sai si tradarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numita si “Pastile Crucii”, este cu adevarat inceputul Pastelui (Trecere), iar sambata este ziua in care tristetea este transformata in bucurie prin omorarea mortii.

Lunea cea mare
“Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui; ci te destepta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
In aceasta zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila – este icoana a lui Hristos, pentru ca, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vandut de ucenicul sau cu treizeci de arginti, a fost inchis in groapa intunecoasa a mormantului. Sculandu-Se de acolo prin El insusi, imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-Se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu paine cereasca.
Tot in aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sa convinga poporul nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sa-si arate puterea Sa de a pedepsi fata de om, ci fata de ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezata aici spre a indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata spre a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic.
“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste”. (Condacul zilei) continuare »

“Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale: Iata ne suim in Ierusalim, si se va da Fiul omului, precum scrie pentru Dansul. Veniti dar, si noi cu ganduri curate sa mergem impreuna cu El si impreuna sa ne rastignim si sa murim pentru desfatarile lumesti, ca sa viem impreuna cu Dansul“. (Stihira I de la Vecernie)

De astazi, fratilor, incepe Sfanta si Marea Saptamana a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului si de aceea fiecareia dintre zilele acestei saptamani inca din vechime i s-a dat numele de “mare si sfanta“. Si, cu adevarat, zilele acestea sunt mari, pentru maretia lucrurilor ce s-au savarsit intr-insele. Cu adevarat ele sunt sfinte, pentru curatia cu care le petrec adevaratii crestini si pentru sfintenia pe care ele o pot aduce tuturor celor ce le petrec cum se cade.

Iata pentru ce Sfanta Biserica acum, la inceputul acestor zile marete si sfinte, ne desteapta auzurile noastre printr-un deosebit indemn, chemandu-ne sa le petrecem cu vrednicie. Si pentru ca indemnul acesta sa fie ascultat si urmat de noi, Sfanta Biserica ni-l adreseaza chiar in numele si din partea Domnului nostru Iisus Hristos: “Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale…“.

Domnul a spus Apostolilor pe cale cele ce aveau sa se intample, dar se poate oare ca cele spuse de El sa nu se socoata spuse tuturor celor ce se numesc cu numele Lui? Mantuitorul indemna pe cei dintai ucenici ai Sai sa ia aminte la patimile Sale, dar care oare, chiar si dintre cei mai de pe urma ucenici ai Sai, nu se va crede dator a lua aminte la aceste patimi mantuitoare?

Noi am sarbatorit cu multa stralucire toate intamplarile insemnate din viata pamanteasca a Domnului nostru, am sarbatorit minunata Lui zamislire si prea slavita-I nastere, am sarbatorit aducerea Sa in biserica, dumnezeiescul Sau botez si, ieri, intrarea Sa domneasca in Ierusalim. Putem noi oare sa nu impartasim cu Dansul si cele de pe urma minute ale Sale? continuare »

Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!

Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,

Sfanta Scriptura ne spune ca mai inainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Pontiu Pilat a dat poporului prilejul sa aleaga, atunci cand l-a intrebat: „Pe cine voiti sa vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Insa arhiereii si batranii au convins multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit” (Mt. 27, 17, 20 si 26).

Cine era Baraba si cum de au preferat iudeii sa-l ceara pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune ca: „Baraba fusese inchis impreuna cu niste razvratiti, pentru ca in rascoala savarsisera ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfantul Evanghelist Ioan mentioneaza ca acesta „era talhar” (In. 18, 40). Asadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o capetenie de talhari, pentru Pilat era tot una, daca nu cumva dregatorul a incercat sa-L scape pe Domnul de moarte.

Ce importanta mai avea insa, de vreme ce inimile carturarilor si ale fariseilor incremenisera de mult in „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „dupa Legea lor, Hristos trebuia sa moara” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins multimea ca sa ceara sa le elibereze mai degraba pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, sa-L dea ca sa fie rastignit” (Mc. 15, 11 si 15). continuare »

Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!

Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,

Sfanta Scriptura ne spune ca mai inainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Pontiu Pilat a dat poporului prilejul sa aleaga, atunci cand l-a intrebat: „Pe cine voiti sa vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Insa arhiereii si batranii au convins multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit” (Mt. 27, 17, 20 si 26).

Cine era Baraba si cum de au preferat iudeii sa-l ceara pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune ca: „Baraba fusese inchis impreuna cu niste razvratiti, pentru ca in rascoala savarsisera ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfantul Evanghelist Ioan mentioneaza ca acesta „era talhar” (In. 18, 40). Asadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o capetenie de talhari, pentru Pilat era tot una, daca nu cumva dregatorul a incercat sa-L scape pe Domnul de moarte.

Ce importanta mai avea insa, de vreme ce inimile carturarilor si ale fariseilor incremenisera de mult in „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „dupa Legea lor, Hristos trebuia sa moara” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins multimea ca sa ceara sa le elibereze mai degraba pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, sa-L dea ca sa fie rastignit” (Mc. 15, 11 si 15). continuare »

Luni
Mt. 24, 3-35: Domnul merge la patima cea de voie. Se cade sa-L insotim si noi. Aceasta este datoria oricui marturiseste ca prin puterea patimilor lui Hristos a devenit ceea ce e acum si care trage nadejde sa primeasca o mostenire atat de mare si de slavita, cum nimeni nu si-ar putea macar inchipui. Dar cum sa-L insotim? Prin gand, prin simtire. Mergi cu mintea in urma Domnului ce patimeste, si cu ajutorul cugetarii scoate, din orice, ganduri in stare sa iti strapunga inima si s-o faca sa simta patimirile suferite de Domnul! Pentru a face aceasta mai cu spor, trebuie sa devii tu insuti patimitor prin micsorarea simtitoare a hranei si a somnului si prin marirea ostenelii statului in picioare si ingenuncherilor. Plineste tot ce face Sfanta Biserica si vei fi un bun insotitor al Domnului pe drumul patimilor.

Marti
Mt. 24,36; 26,2: Acum, poporul, preotii si mai-marii iudeilor asculta pentru cea din urma oara cuvantul Domnului in templu, si acest cuvant a fost atotcuprinzator: a cuprins toate cele trecute, cele de fata si cele viitoare. Prin intrebarea privitoare la Ioan, Domnul a dat sa se inteleaga ca El este Mesia Cel adevarat; prin pilda celor doi fii, a aratat ca iudeii vor fi lepadati, iar in locul lor vor fi chemati paganii; prin pilda lucratorilor viei le-a spus ca pe cei lepadati ii asteapta pierzarea; prin pilda nuntii fiului de imparat a invatat ca si dintre cei ce vor veni la Dansul nu toti vor fi vrednici, ci se vor arata unii pe care pe buna dreptate ii va arunca in intunericul cel mai din afara; raspunzand la intrebarile privitoare la dajdia catre cezarul si la cea dintai porunca, precum si prin cuvantarea de osanda arata trasaturile proprii vietii mantuitoare; in fine, luand deoparte pe ucenici, le-a prevestit nenorocirile viitoare ale Ierusalimului si le descopera taina venirii Sale celei de-a doua. Ar fi fost de ajuns pentru cineva sa asculte toate acestea cu luare-aminte, pentru a se incredinta ca El este adevaratul Mantuitor al lumii – Hristosul si sa se supuna poruncilor si invataturii Lui. Pana in ziua de azi, citirea capitolelor din Evanghelie privitoare la tot ce s-a intamplat in ziua aceea este cel mai puternic mijloc de a invia credinta in Domnul si, desteptand in crestin constiinta a ceea ce trebuie sa fie si trebuie sa astepte el, de a-i infierbinta ravna, aratindu-l marturisitor al Domnului nu doar cu gura, ci si cu fapta.

Miercuri
Mt. 26, 6-16: Tacut-a Domnul miercuri si joi pana seara, pentru ca in seara aceasta sa reverse o cuvantare catre ucenici careia nu i se poate afla asemanare nu doar in toate scrierile omenesti, dar nici macar in Scripturile dumnezeiesti. Acum, dupa cum ne arata Biserica, auzim din gura Domnului doar porunca de a nu fi impiedicata ungerea Lui cu mir, caci aceasta ii slujea ca pregatire pentru moarte, inaintea ochilor Lui deja nu se mai afla altceva decat moartea – taina din urma a venirii Sale pe pamant pentru a noastra mantuire. Sa ne adancim si noi in contemplarea acestei morti de taina, pentru a scoate din ea buna nadejde de mantuire pentru sufletele noastre cele impovarate de pacate multe si care nu stiu cum sa-si afle tihna de mustrarile constiintei ce se desteapta si de simtirea ca dreapta este infricosata si nemitarnica judecata a lui Dumnezeu care pluteste deasupra noastra. continuare »

„Sa iubesti pre Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta.” (Mat. 22:37)

1. In aceasta saptamana urmeaza pasii Domnului Hristos, si fii mereu alaturi Lui, spre deosebire de judecatorii si chinuitorii Lui. Si iubeste-L cu toata inima ta.
2. Muta-te duhovniceste in acele zile si in acele intamplari, si saruta-i poala si manecile vesmintelor, nu indeparta inima ta de la El. Cand ii auzi pe prigonitorii Lui cum soptesc: „Vinovat e”, tu strigale in urechi: „Drept e!” Iubeste-l pe Cel ce te iubeste, cu toata inima ta!
3. Cand Evreii Il palmuiesc, tu intinde mana ta in aparare si primeste palma in locul Lui. Cand Il scuipa, tu spune: Scuipatorilor, ce veti arunca unii altora in fata, daca asupra Lui folositi tot scuipatul vostru, toata alcatuirea voastra?
4. Cand Pilat Il intreaba pe tacutul Domn: Ce este adevarul?, tu marturiseste si spune: Iata, El este Adevarul dumnezeiesc viu si intrupat. Cand ostasii Romani Il biciuiesc, tu stai langa El si spune fiarelor: Fiii lupoaicei, vesnici purtatori de moarte, nu biciuiti pe Mielul lui Dumnezeu cel purtator de viata, Care da viata imparatiei voastre a mortii.
5. Mergi dupa El pe Calea Patimilor, si poarta crucea Lui impreuna cu Simon Kirineanul, si impreuna cu fericita Veronica sterge-i fata de praf si sange, si impreuna cu Mironositele plangi si umezeste-i buzele uscate cu un pahar de apa rece, si racoreste-i fruntea infierbantata. Daruieste-I intreaga inima ta si iubeste-L cu toata inima ta in ceasurile umilintei Lui.
6. Cand auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale maini, tu striga: Au! Cand sunt batute cuiele in preacinstitele Sale picioare, tu iarasi vaita-te, ca si cum fierul s-ar infige in trupul tau. continuare »

In Sfanta si Marea luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Inainte de altele, este luat ca preinchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila. Invidiat de fratii sai din pricina unor visuri, a fost ascuns mai intai intr-o groapa. Tatal lui este inselat de fiii lui printr-o haina muiata in sange, spunandu-i-se ca a fost rapit si a fost mancat de fiare salbatice. In urma a fost vandut ismailitilor cu treizeci de arginti, iar acestia la randul lor il vand lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului.

Pentru ca stapana lui s-a maniat pe el din cauza curateniei tanarului, ca n-a voit sa savarseasca nelegiuirea, a fugit lasand in mana ei haina sa. Ea l-a grait de rau stapanului sau, asa ca Iosif a capatat temnita grea si lanturi. Apoi, in urma talmacirii unor visuri, a fost scos din inchisoare, infatisat faraonului si a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul impartirii graului a fost cunoscut iarasi de fratii sai. Traind intr-un chip minunat toata viala lui, a murit in Egipt si s-a aratat un om mare prin intelepciune, pe langa alte fapte bune ale sale.

Iosif este preinchipuirea lui Hristos. Si Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelasi neam cu el, a fost vandut de ucenicul lui cu treizeci de arginti, a fost inchis intr-o groapa intunecoasa, in mormant. Sculandu-se de acolo prin El insusi imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere, conduce toata lumea si ca un iubitor de oameni ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu painea cereasca, cu trupul Lui cel purtator de viata.

Pentru acesata pricina facem in aceasta zi pomenire de preafrumosul Iosif. continuare »

Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur (c. 347-407) desi pare aspru si nedrept, e cat se poate de adevarat si drept. Pe drept cuvant numit “parintele saracilor, ocrotitorul vaduvelor”, bland si smerit cu inima, mult milostiv, cand era vorba de adevar, de credinta, de compromisuri, era aspru si tunator. Din cauza sinceritatii si curajului sau a suferit toata viata prigonit de eretici, iudei si pagani. Un scurt cuvant de mai jos pune in lumina caracterul sau incoruptibil de idei straine Ortodoxiei, fiind model pentru crestinii de azi la marturisire si fermitate. Marturie stau mana dreapta si urechea stanga neputrezite pana azi, dupa 1600 ani de la adormire. Vorbele oamenilor la moartea sa, sunt cutremuratoare: “mai bine sa apuna soarele decat sa taca gura lui Ioan!”
Din fragmentul de mai jos reies urmatoarele:
– sinagoga jidovilor (evreilor) e casa de desfrau, inchinare la idoli si pestera de talhari, inca de pe vremea Profetilor Vechiului Testament si a Mantuitorului;
– iudeii nu se inchina lui Dumnezeu ci satanei (vezi Ioan 8,44: voi sunteti din tatal minciunii,iar tatal vostru e diavolul);
– viclenia iudeilor e nemasurata, ei trag mereu la pierzare pe crestini (relateaza o intamplare dramatica);
– iudeii au devenit din popor ales, popor blestemat prin rastignirea Mantuitorului lumii. Cuvantul de la Matei 27:25 e explicat de Sf. Parinti ca moment al blestemului jidovilor: “Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!”. Blestemul nu dispare decat prin increstinare totala si sincera la crestinism (vezi cazul lui Steinhardt);
– credinta noastra nu trebuie sa fie amestecta cu influente pagane, iudaice si sectare (un semnal de alarma contra ecumenismului si sincretismului actual);
– iudeii nu au nimic bun in ei caci nu sunt pagani nestiutori de Hristos, de Dumnezeu ci stiu Legea, au auzit de Mesia dar nu cred in El (pacat impotriva Duhului Sfant ce nu se iarta!; pacat impotriva evidentei si credintei);
– sinagoga e mai cumplita si mai vatamatoare ca templele paganesti, caci nu se jetfesc oi si tauri ci chiar sufletele oamenilor (ducandu-le la pierzare prin minciunile evreilor).

“Stiu ca multi ii cinstesc pe iudei si socot ca vietuirea lor de acum este plina de buna-cuviinta. Acest lucru ma face sa smulg din radacina o astfel de parere!
Am spus ca intru nimic nu-i mai bun teatrul decat sinagoga. Si o voi dovedi cu spusele profetului. Doar nu sunt iudeii mai vrednici de credinta decat profetii! Ce spune dar Profetul? „ Fata de desfranata ti s-a facut fata! Fara de rusine te-ai facut tuturor!” . Iar casa in care sta desfranata este casa de desfrau. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casa de desfrau si teatru, ci si pestera de talhari, si locuinta de fiare salbatice. „Pestera de hiena a ajuns pentru Mine casa voastra” , spune Profetul. Casa lor n-a ajuns locuinta unei fiare oarecare, ci locuinta unei fiare necurate. Si mai spune Profetul: „ Am lasat casa Mea, am parasit mostenirea Mea”. Iar cand Dumnezeu paraseste casa, ce nadejde de mantuire mai poate fi? Cand Dumnezeu paraseste casa, locul acela ajunge locuinta draceasca.
Dar, negresit, mi se va spune ca si iudeii se inchina lui Dumnezeu. Doamne fereste! Sa nu se spuna una ca asta! Nici un iudeu nu se inchina lui Dumnezeu.
– Cine spune asta?
– Fiul lui Dumnezeu! „Daca ati sti pe Tatal Meu, spune El, M-ati sti si pe Mine; dar nici pe Mine nu Ma stiti, nici pe Tatal Meu nu-L stiti” . Ce marturie mai vrednica de credinta decat aceasta sa-ti aduc?

Mai indrazneste cineva dar sa spuna ca sinagoga nu-i locas de inchinare la idoli, odata ce iudeii nu-L cunosc pe Tatal, odata ce iudeii L-au rastignit pe Fiul, odata ce iudeii au respins ajutorul Duhului? In sinagoga lor nu I se slujeste lui Dumnezeu, Doamne fereste! Sinagoga lor e locas de slujire idoleasca. continuare »

[vimeo=https://www.vimeo.com/22498309]

Cititi si: Omilie la Duminica Floriilor a Sfantului Evloghie, patriarhul Alexandriei

Acum praznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viata pamanteasca a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sarbatoreasca in Ierusalim. In zilele acelea, cetatea era plina cu oameni veniti de pretutindeni la marea sarbatoare a Pastilor. Ea rasuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc si Facator de minuni din Nazaret, Ce tocmai savarsise cea mai mare dintre nenumaratele Sale minuni – invierea lui Lazar, care zacuse patru zile in mormant, si astepta sosirea Lui, si se pregatea sa il intampine sarbatoreste.

Hristos Se ferise intotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care ii scotea sa nu dea de stire ca El, este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecati sa nu povesteasca despre minunea vindecarii lor. Acum insa venise vremea, sa descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia, si intrarea in Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: sa vesteasca tuturor ca a venit Mesia.

Totusi, El n-a venit ca sa Se faca imparat pamantesc ori sa aseze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, desi tocmai aceasta era asteptarea iudeilor, imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume, si slava Lui nu putea sa aiba nimic in comun cu stralucirea de parada a imparatilor pamantesti.

El Se arata in Ierusalim cu o infatisare saracacioasa si smerita: fara cai si care marete, fara nici o stralucire exterioara. Dar orice slava pamanteasca este nimicnica si se risipeste ca fumul. Este, totusi, o alta slava, nemasurat mai inalta: slava vitejestii smerenii, a blandetii, a virtutii – fiindca aceste mari calitati duhovnicesti sunt nemasurat mai inalte decat toate atributele exterioare ale puterii si stapanirii. continuare »

Credinta si traditii nemtene va propune o discutie interesanta cu tanarul Silvian Man, elev în clasa a XII-a la Colegiul National “Calistrat Hogas” din Piatra Neamt, despre guvernarea lumii de catre Dumnezeu, despre viziunea crestina referitoare la pronia divina.
Planul lui Dumnezeu fata de lumea sa a fost si ramane o doctrina fundamentala a Bisericii crestine. Cum ne integram în acest plan, cum se împaca un plan divin cu libertatea noastra si cum reusim sa ne facem datoria pe care Dumnezeu o asteapta de la noi? Care este locul Duhului Sfant în planul de conducere a lumii în aceasta etapa istorica.

De la viziunea unei lumi conduse de Dumnezeu-Creatorul la deismul viziunilor francmasonizante care populeaza gandirea contemporana, infiltrandu-se chiar si la nivelul viziunii unora dintre crestini.
Urmariti-l pe Silvian Man dand raspunsuri aplicate la toate aceste intrebari si probleme. Felicitari pentru raspunsuri!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=lblczMzT_8k] continuare »

rostit vineri 23 martie 1990, seara la Utrenie

 Frati crestini,

Am sa va spun cateva lucruri despre Lazar. Inainte de asta am sa subliniez ca in Ierusalim, catre sfarsitul vietii Sale pamantesti, Mantuitorul a savarsit trei minuni mari, amintite de sfantul evanghelist Ioan, care au indarjit foarte mult pe dusmanii lui Iisus Hristos impotriva Lui. Minunile au fost asa: vindecarea orbului din nastere, vindecarea slabanogului de la Vitezda si invierea lui Lazar. Vedeau ca acest Iisus, profet sau invatator, cum ii spuneau ei, face niste minuni mari si dumnezeiesti, dar vroiau sa-L tagaduiasca. Cautau toate mijloacele sa dovedeasca ca nu El le-a facut, sau daca le-a facut, le-a facut cu puterea celui rau, cu puterea lui Belzebut. Cand a inviat insa pe Lazar, nu mai aveau ce sa spuna. Si atunci de necaz, de ciuda impotriva lui Iisus, cautau sa-l ucida si pe Lazar, ca nu cumva lumea care venea la Ierusalim in vremea aceea — erau sarbatorile Pastilor — sa se intalneasca cu Lazar, sa-l vada ca a inviat, sa spuna el cum a fost si cum a inviat si sa creada si mai multi in Iisus. Si spunea marele arhiereu, atunci, poporului, in sinedriul lor: „Voi nu stiti nimic. Acest Iisus atrage poporul la El. Vor veni romanii, vor ocupa tara aceasta si vom fi pierduti ca neam. De aceea trebuie sa-L pierdem pe acest Iisus” (Ioan 11,47:50.). Fara indoiala, si-au implinit planul, dar nu numai din cauza rautatii lor, ci pentru ca Dumnezeu insusi voise ca Iisus sa-Si dea viata pentru lumea intreaga, pentru popor.

Iisus inviaza cu adevarat pe Lazar din morti, indarjind si mai mult acest popor indaratnic si rau, si-Si urmeaza drumul Lui. Ca astazi, sambata aceasta a lui Lazar, maine are loc intrarea in Ierusalim — de fapt duminica, in mare alai. Dupa aceea Iisus intra in saptamana Patimilor.

Ascultand sfanta Evanghelie din seara aceasta, v-ati dat seama cine era acest Lazar: prietenul lui Iisus Hristos, el si cele doua surori ale lui, Marta si Maria. Iisus, cand avea putin ragaz sa iasa din cetatea in care au fost ucisi prorocii, Ierusalim, mergea la Betania. Betania este aproape de Ierusalim, trei kilometri numai. In aceasta familie Se simtea cu adevarat foarte bine, la acesti trei prieteni ai Lui. De data aceasta, Iisus Se afla undeva, cum s-a spus in Evanghelia sfantului Ioan, departe, pe langa Iordan. Si de acolo afla despre boala lui Lazar si dupa aceea despre moartea lui. Despre moartea lui, Iisus insusi spune apostolilor: „Lazar a adormit”. Ei credeau ca a adormit de oboseala. Iisus, vazand ca nu inteleg, le spune clar: „Lazar a murit… dar am sa ma duc sa-l scol”. Iisus socoteste moartea ca un somn si de aceea in limba greaca cimitirul se cheama kimitirion, adica loc de dormit, pentru ca mortii nostri care au murit de la inceputul lumii si pana acum, de fapt nu mor definitiv, deplin, ci adorm. Desi trupul acesta se desface, putrezeste, insa… ei adorm si vor invia in ziua cea de apoi. Se vor destepta, cum spune Iisus: „Ma duc sa-l destept“. Tot El, Iisus, va scula si pe ceilalti morti la sfarsitul veacurilor. continuare »

[scribd id=53086692 key=key-y69ujsjnn2lhotoh2tj mode=list]

DESCARCATI COPERTA | DESCARCATI TEXTUL

(ckick dreapta pe link si alegeti save link as/ save target as)

O convorbire cu parintele Spiridon, de la Manastirea Petru Voda, despre cumpatare, despre cum se poate mantui crestinul zilelor noastre ascultand de voia lui Dumnezeu si stand mereu in relatie cu duhovnicul sau.
Taierea voii proprii a fost intotdeauna si a ramas si in zilele noastre calea de apropiere fata de Dumnezeu.

Cu atat mai mult in zilele noastre este mai valoroasa aceasta experienta cu cat suntem invatati de mici copii sa ne facem voia proprie si numai voia proprie, sa nu lasam pe nimeni sa decida in locul nostru, sa nu acceptam nici un alt sfat decat sfatul propriei intelegeri a lumii. Rezultatele dezastruoase ale acestei mentalitati nici nu mai merita discutate.
O emisiune sub auspiciile sfintilor inchisorilor, dupa cum vedeti si din icoana din fundal, in care se spun unele adevaruri destul de dureroase pentru trecutul recent al Bisericii noastre.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=3GBvuQ35kAc] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=JMJO2qT92sQ] continuare »

Acest ungur a facut ceva mai mult – a devenit si preot. Ungurii il acuza ca i-a tradat, iar unii romani spun ca este agent al ungurilor. Insa Domnul va spulbera toate piedicile pe care le va intampina alesul Sau spre propovaduirea Sfintei Scripturi. Usor, usor poate ii increstinam si pe hunguri.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-nEe5lVP9Ro]

Noul Mucenic, parintele Ioan Karastamatis, s-a nascut in anul 1937 in satul grecesc Apikia din insula Andro.

La varsta de 20 de ani pleaca in America, iar mai tarziu isi intemeiaza o familie. Este hirotonit preot si timp de 10 ani lucreaza cu ravna apostolica in Alaska, unde slujeste in mai multe sfinte locasuri. Vine in Santa Cruz, la biserica Sfantului Prooroc Ilie, pe care o restaureaza si o sfinteste, devenind centrul de cateheza ortodoxa pentru toti cei din aceasta regiune, in care oamenii erau indepartati de Dumnezeu si de Biserica.

Parintele Ioan era simplu in comportamentul sau. Isi iubea enoriasii, iar usa casei lui era mereu deschisa. Chiar si noaptea, daca il cauta cineva era primit inauntru. Propovaduia cu multa inflacarare, Il iubea pe Dumnezeu si dorea ca toti sa-L iubeasca. Mergea prin parcuri si vorbea cu oamenii care nu stiau nimic despre Dumnezeu ori umblau pe cai ratacite ori erau evrei.

In satul natal al parintelui Ioan din insula Andro, are loc o minune cu crinii albi si bine mirositori, care sunt florile Maicii Domnului. Cand crinii infloresc, ii dezradacineaza si ii aseaza in biserica Preasfintei, la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Mai tarziu, dupa cum e si firesc, frunzele si florile se ofilesc si cad, ramanand doar tulpina uscata. Sunt lasati asa in fata icoanei, iar in postul Maicii Domnului, crinii incep sa inmugureasca si sa infloreasca. La sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului crinii sunt deja infloriti. Acest lucru se repeta in fiecare an. Parintele Ioan, cand a revenit pentru putin timp in Andro, i-a cerut staretului Dorotei cativa crini uscati pe care i-a asezat in biserica sa din Santa Cruz, la o icoana a Preasfintei, iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului, in chip minunat au inmugurit si inflorit. Lumea a inceput sa se intareasca si mai mult in credinta si sa aiba mai multa evlavie la Preasfanta.

Parintele Ioan avea un suflet sensibil si frumos. Se emotiona profund cand citea din minunile Maicii Domnului si din Vietile Sfintilor. A scris si poezii religioase pline de sensibilitate si evlavie. De mic copil mergea la manastirea Sfantului Ierarh Nicolae din Andro, pe care il iubea nespus de mult. O icoana a Maicii Domnului din aceasta manastire incepuse a izvori mir, fapt ce l-a determinat pe parintele Ioan sa vorbeasca cu ravna dumnezeiasca despre minunile Maicii Domnului, iar multi oameni de diferite confesiuni au devenit ortodocsi. continuare »

1. Cuviosul Calinic, inca pe cand era calugar tanar in Manastirea Cernica, postea foarte mult, isi implinea regulat canonul si pravila cu multa osardie si se lupta impotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, insa nu intins pe pat, ci pe un scaunel intr-un colt al chiliei, dupa marturia batranului Hariton, iar ziua lucra impreuna cu parintii la ascultarile cele mai grele ale manastirii.
2. Dupa plecarea la Sfantul Munte a duhovnicescului sau parinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic si-a pus aceasta aspra randuiala, ca in toata saptamana sa nu manance bucate fierte la foc, fara numai paine cu apa dupa apusul soarelui, iar sambata si Duminica sa mearga la trapeza impreuna cu parintii si sa se mangaie cu infranare.
3. Marturisesc parintii care l-au cunoscut pe Sfantul Calinic ca fata ii era mereu palida de multa postire si ochii adanciti in orbite din pricina multei privegheri si a atator lacrimi, caci dobandise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfanta rugaciune.
4. In anul 1813, murind de boala ciumei multi preoti calugari din Manastirea Cernica, staretul Timotei staruia mereu sa faca preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El insa se lepada de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Fiind insa foarte ascultator si lasandu-se in voia lui Dumnezeu, a primit Taina Sfintei Preotii, savarsind cele sfinte in toata viata sa cu lacrimi si cu multa evlavie.
5. Dupa primirea darului preotiei, Sfantul Calinic a inceput si mai mult a se nevoi si a sluji cu osardie tuturor. Ca era plin de dumnezeiasca dragoste catre toti, dupa cuvantul ce zice: „Daca vrei sa te iubeasca toti, iubeste si tu pe toti”. De vedea pe cineva scarbit, impreuna cu el se intrista; pe cei bolnavi ii cerceta si dupa ale sale puteri ii mangaia, iar pe saraci mereu ii miluia. Pentru aceasta toti il iubeau ca pe un adevarat tata si parinte duhovnicesc.
6. Sfantul Calinic era atat de smerit, ca, pe cat se inalta cu cinstea si cu darul de catre toti, cu atat mai mult se smerea catre toti, dupa cuvantul Domnului, Care zice: Care dintre voi va vrea sa fie mai mare, sa va fie voua sluga (Matei 20, 26).
7. Ajungand Cuviosul Calinic duhovnic al Manastirii Cernica, aproape toti parintii si fratii din obste se marturiseau la sfintia sa, pentru ca toti se cucereau de nevointa lui si isi faceau adapostire si mangaiere supararilor lor. Era atat de iscusit duhovnic, ca veneau la spovedanie nu numai monahii, ci si multa lume din afara si chiar mitropolitul.
8. Fericitul parinte Calinic, ori de cate ori era ocarat de cineva, graia de bine; iar pe cel care il nedreptatea indata il miluia si il ajuta cu tot ce putea. Insa la dansul in chilie altceva nu se gasea, fara numai un ulcior cu apa. continuare »

Luni
Acestea zice Domnul: ”Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, care te invata pe tine cele de folos, care te duce pe calea pe care trebuie sa mergi. O, de-ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci, pacea ta ar fi fost ca un rau, iar dreptatea ta – ca valurile marii; si ca nisipul s-ar fi inmultit samanta ta, iar fiii pantecelui tau – ca tarina pamantului: nu s-ar fi stins, nici ar fi pierit numele ei inaintea Mea”. Cu ce conditie? ”Iesiti din Babilon” (Is. 48,17-20)! Babilonul este chipul pacatoseniei de toate felurile. Paraseste pacatul, intoarce-te catre Domnul cu toata inima ta, si El nu va pomeni faradelegile tale, va da uitarii toate nedreptatile tale. Iarasi vei fi primit in mila Lui, si atunci nu-ti va ramane decat sa umbli numai in calea pe care te va invata El, ca pacea ta launtrica sa fie ca un rau, cugetarile cele bune ale inimii tale ca nisipul, iar roadele faptelor tale bune ca tarina pamantului.

Marti
”Cel ce-si astupa urechile sale ca sa nu auda pe cel sarman va striga si el si nu va fi cine sa-l auda” (Pilde 21, 13). Si ne mai minunam adesea: ”De ce Domnul nu asculta rugaciunile noastre?”. Iata pricina! Pentru ca s-a intamplat, pesemne, sa ne astupam urechile cind ne ruga vreun nevoias: iata ca nici Domnul nu ne asculta pe noi. Dar inca nu e mare necaz daca nu suntem ascultati cand ne rugam pentru vreun folos vremelnic; necazul adevarat va fi de nu ne va asculta Domnul cand ne rugam pentru iertarea pacatelor noastre. Si nu ne va asculta daca plangerea pe care o indreapta catre Dansul cei trecuti de noi cu vederea va fi mai puternica decat rugaciunile noastre. Trebuie sa ne grabim a preintampina aceasta nenorocire grozava, urmand pilda lui Zaheu, care pentru inteleptele sale hotariri a auzit de la Domnul: ”Astazi s-a facut mantuire casei acesteia” (Lc. 19, 9).

Miercuri
”Striga tare’‘, ii zice Domnul sfantului prooroc Isaia, ”nu te opri’‘, dand in vileag nelegiuirile poporului Meu. Dar ce facea poporul? ‘‘Ei Ma cauta, doresc apropierea de Dumnezeu.” Dar este asta, oare, un pacat? Tocmai asta era dator sa faca. Da, asa este, dar necazul este ca nu o fac asa cum se cuvine, ci asteapta sa isi atinga telul numai prin post, fara a se ingriji (potrivit traducerii ruse – n. tr.) de faptele dreptatii si dragostei. ”si postul imi e placut’‘, graieste Domnul, ”insa postul (adevarat este cel) la care oamenii, smerin-du-si trupul, adauga si iertarea jignirilor, a datoriilor, hranirea celor flaminzi, gazduirea celor lipsiti de adapost, imbracarea celor goi. Cand toate acestea se vor adauga postirii, cautarea Mea si apropierea de Mine vor avea spor”; ”atunci va iesi de dimineata lumina ta,… si slava Domnului te va inconjura. Atunci vei striga, si Domnul te va auzi; si inca graind tu, va zice: aici sunt!… Si va fi Dumnezeul tau cu tine pururea’‘ (Is. 58,1-11).
continuare »

Predica in Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Buna este rugaciunea, le spunea Arhanghelul Rafail lui Tobie si lui Tobit, cu post si cu milostenie si cu dreptate (Tob. 12, 3). Mare bine este un asemenea post! El este bun pentru pacatosi, fiind singura usa prin care se iese din starea trupeasca, prin care se intra in mantuitoarea pajiste a pocaintei si se ajunge la petrecerea necurmata in aceasta mantuitoare pajiste. Mare bine este el, si nu doar pentru pacatosi: el e un mare bine si pentru drepti, o mare arma in mainile lor. In toata vremea pribegiei lor pamantesti ei nu o parasesc – prin el se pazesc in curatie si sfintenie. Ei isi intemeiaza postul pe milostenie; ei isi pun postul pe temelia rugaciunii; prin rugaciunea credintei (Iac. 5, 15) primesc tot ce cer (Marcu 11, 24).
Trupul nostru – filosofeaza Preacuviosul Marcu(Preacuviosul Marcu, Cuvantul 7, Despre postire si smerenie) – este luat din pamant si prin firea sa se aseamana pamantului: are nevoie sa fie lucrat. Precum semintele semanate in tarina nelucrata cu uneltele plugaresti pier fara sa aduca nici o roada, asa si rugaciunea ramane fara roada daca trupul, daca inima nu sunt pregatite pentru ea prin postire. Imprastierea si ingreunarea gandurilor, raceala si impietrirea inimii, visarile desarte si pacatoase care apar mereu in inchipuire nimicesc rugaciunea celui imbuibat. Si dimpotriva: precum in tarina lucrata osardnic cu uneltele plugaresti, insa nesemanata cu seminte folositoare, cresc cu deosebita putere neghinele, asa si in inima postitorului, daca acesta se multumeste doar cu nevointa trupeasca si nu isi ingradeste mintea cu nevointa duhovniceasca, cu rugaciunea adica, cresc des si cu putere neghinele parerii de sine si semetei cugetari.
Semeata cugetare si parerea de sine sunt in postitorul lipsit de dreapta socotinta si impietrit impreunate totdeauna cu defaimarea si osandirea aproapelui, cu o deosebita inclinare spre sminteala – in fine, cu amagirea de sine, trufia, pierzarea. Postul, aceasta arma puternica, devine pentru nevoitor arma a sinuciderii atunci cand este lasat de sine statator si din arma se preface in scop al vietii, spre slava desarta. Post ca acesta posteau fariseii – si posteau mult, posteau spre vatamarea lor (Matei 9, 14). Nu acest post am ales Eu… de ti-ai si stramba ca un cerc grumazul tau si ai asterne sub tine sac si cenusa, nici asa nu veti chema post primit. Nu acest fel de post am ales Eu, zice Domnul: ci dezleaga toata legatura nedreptatii, dezleaga datoriile cele cu sila facute, lasa pe cei prinsi intru slobozenie si rupe tot zapisul cel cu nedreptate. Frange celui flamand painea si pe saracii cei fara de casa adu-i in casa ta; de vezi pe cel gol imbraca-l si nu trece cu vederea cei ce sunt din samanta neamului tau. Atunci va iesi de dimineata lumina ta, si sanatatea ta curand va rasari, si va merge inaintea ta dreptatea ta, si slava lui Dumnezeu te va inconjura. Atunci vei striga si Dumnezeu te va auzi, si inca graind tu rugaciunea ta va zice: aici sunt (Is. 58, 5-9). Prorocul cere ca milostenia sa mearga inaintea postului si sa il intovaraseasca; el da fagaduinta ca rugaciunea nevoitorului care imbina postul cu milostenia va fi ascultata fara intarziere, ca un asemenea nevoitor se va invrednici de cercetarea harica a lui Dumnezeu.
Si pretutindeni Sfantul Duh legiuieste imbinarea postului cu rugaciunea, intoarceti-va la Mine din toata inima voastra, ii cheama Domnul pe pacatosi prin gura unui alt Proroc, indemnandu-i si imbarbatandu-i la pocainta, cu post, cu plangere si cu tanguire, si va rupeti inimile voastre, iar nu hainele voastre, si va intoarceti la Domnul Dumnezeul vostru… continuare »