Iar sfarsitul tuturor s-a apropiat; fiti dar cu mintea intreaga si privegheati in rugaciuni. Dar mai presus de toate, tineti din rasputeri la dragostea dintre voi, pentru ca dragostea acopera multime de pacate. Fiti, intre voi, iubitori de straini, fara cartire.  Dupa darul pe care l-a primit fiecare, slujiti unii altora, ca niste buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. Daca vorbeste cineva, cuvintele lui sa fie ca ale lui Dumnezeu; daca slujeste cineva, slujba lui sa fie ca din puterea pe care o da Dumnezeu, pentru ca intru toate Dumnezeu sa se slaveasca prin Iisus Hristos, Caruia Ii este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.

Iubitilor, nu va mirati de focul aprins intre voi spre ispitire, ca si cum vi s-ar intampla ceva strain, Ci, intrucat sunteti partasi la suferintele lui Hristos, bucurati-va, pentru ca si la aratarea slavei Lui sa va bucurati cu bucurie mare. De sunteti ocarati pentru numele lui Hristos, fericiti sunteti, caci Duhul slavei si al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi; de catre unii El se huleste, iar de voi se preaslaveste. Nimeni dintre voi sa nu sufere ca ucigas, sau fur, sau facator de rele, sau ca un ravnitor de lucruri straine. Iar de sufera ca crestin, sa nu se rusineze, ci sa preamareasca pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Caci vremea este ca sa inceapa judecata de la casa lui Dumnezeu; si daca incepe intai de la noi, care va fi sfarsitul celor care nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu? Si daca dreptul abia se mantuieste, ce va fi cu cel necredincios si pacatos? Pentru aceea, si cei ce sufera, dupa voia lui Dumnezeu, sa-si incredinteze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, savarsind fapte bune. continuare »

“Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul?” (Marcu, 8, 36).

Cuvant la Duminica dupa Inaltarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci,
al Sfantului Dimitris, mitropolitul Rostovului.

Si sufletul si lumea aceasta, amandoua ne sunt iubite, iubitilor ascultatori. Amandoua sunt iubite oamenilor si mantuirea sufleteasca si indulcirea din lumea aceasta. Iubit este sufletul, ca cel legat impreuna cu trupul din pantecele cel de mama si impreuna-nascut, precum graieste David: ,,Izbaveste de sabie sufletul meu si din mana cainelui pe cel unul nascut al meu”. Iubita este si lumea aceasta, pe care insusi Dumnezeu a iubit-o. Ca atat a iubit Dumnezeu lumea, adica pe om, cat si a patimi pentru dansa a binevoit. Iubit este sufletul, pentru ca printr-insul viem, printr-insul ne miscam, iar, luandu-se sufletul, omul mort ramane. Iubita este si lumea aceasta, pentru ca intr-insa ne indulcim, intru dansa ne odihnim, intru dansa toate cele de trebuinta vietii noastre de acum le avem. Iubit este sufletul pentru ca acesta, toate simtirile noastre inviindu-le, le da lor putere de indulcire din toate bunatatile cele pamantesti. Ca fara de suflet nici o simtire nu poate lucra ceva, nici a se indulci din ceva. Iubita este si lumea aceasta, ca ea pe toate cele placute le pune inaintea simtirii noastre, spre indulcire: ochilor, bogatiile si frumusetile cele placute ale fetelor; auzului, cantarile cele dulci si muzicale; gustului, ospetele; mirosului, aromatele cele cu buna mireasma; pipairii, impatimirile cele dulci. Iubit este sufletul, ca cine din pamanteni pofteste a se desparti de dansul; si cine n-ar pofti a vietui cu sufletul o mie de ani, in vecii cei fara de sfarsit? Iubita este si lumea aceasta, ca cine nu pofteste bunatatile cele ce sunt intru dansa? Cine nu cauta bunatatile cele, ce sunt in lume? Cine nu se bucura de cinste si de slava? Cine nu se ingrijeste a avea ceva ca sa nu fie sarac? Si de abia este eu putinta a cunoaste ce este mai bun, sufletul sau lumea aceasta? Ca cine nu o pofteste? Insa, dumnezeiasca Evanghelie arata, ca mai bun este sufletul, cand zice : “Ce folos este omului de ar dobandi lumea toata si se va pagubi de sufletul sau”. Iar viata noastra cea patimasa si iubitoare de patimi, iubeste mai bine lumea aceasta, uitand de sufletul sau. Deci, ce sa facem? Cum vom cunoaste deslusit daca sufletul este mai bun, sau lumea aceasta? Sa le judecam bine pe amandoua, si sufletul si lumea. Sa le punem in cumpana pe amandoua si sa le cumpanim si sa vedem, care va atarna mai mult. Oare sufletul va atarna mai mult decat lumea, sau lumea, decat sufletul? Si asa vom cunoaste ce este mai bun. Iar cumpana sa ne fie noua cinstita si de viata facatoare Crucea Ta, Hristoase Mantuitorul nostru, pe care ai fost rastignit pentru Mantuirea noastra. Sufletul Tau Ti-ai pus pentru noi si, decat toata lumea mai mult, ai atarnat, precum Tu Insuti ai zis in Evanghelie: “Indrazniti! Eu am biruit lumea” (loan. 16. 33). Este obiceiul la oameni ca pe acel lucru sa-l laude si sa-l iubeasca mai mult, care este mai frumos, care este mai scump, care este mai de pret, care este mai bun. Sa incep, dar, a cumpani, cu socotinta, ce este mai frumos, oare sufletul sau lumea? Ce este mai de pret, sufletul sau lumea? Sa punem pe acestea doua una langa alta. Ca lucrurile cele potrivnice, puse fiind aproape unul de celalalt, mai bine se cunosc si se arata. Cu adevarat nu este lesne a cumpani cineva sufletul si lumea, atat de greu ca si cum ar avea cineva sa cumpaneasca para focului. O intrebare ca aceasta a fost pusa de demult lui Ezdra de ingerul Uriel: “Cumpaneste-mi mie, i-a zis, greutatea focului”. Dar nu s-a apucat Ezdra de un lucru ca acesta, ci a raspuns ingerului, zicand: “Cine poate para focului a o cumpani? Au doar poate face omul ceea ce tu poftesti a sti de la mine?” Nu se stia atunci matematica cea de acum, ca ar fi zis asa: “Cumpaneste mai intai lemnele cat vor face si arde-le pe ele. Dupa aceea vei cumpani cenusa si carbunii ce au ramas. Si cat a fost prisosinta cumpanirii cea mai inainte de ardere, atata a iesit si s-a dus in para focului”.
continuare »

Crucea, care pana la Hristos a fost unealta de tortura, starnind groaza si sila, dupa moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma si semnul mantuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfaramat pe diavol, de pe ea S-a coborat la iad si, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus in imparatia Cereasca. Imaginea Crucii este infricosatoare pentru demoni si, ca semn al lui Hristos, este cinstita de crestini. Domnul i-a aratat-o pe cer imparatului Constantin, aflat in drum spre Roma, sa se lupte cu tiranul care pusese mana pe putere; faurindu-si un stindard in forma de cruce, imparatul Constantin a repurtat o victorie deplina. Fiind ajutat prin Crucea Domnului, imparatul a rugat-o pe mama sa, imparateasa Elena, sa caute Crucea de-viata-facatoare; si Cuvioasa Elena, indreptandu-se spre Ierusalim, dupa multe cautari, o gasi. Multe vindecari si alte minuni s-au facut si se fac atat prin Crucea Domnului, cat si prin imaginea ei. Prin ea, Domnul pazeste poporul Sau de toti vrajmasii vazuti si nevazuti. Biserica Ortodoxa praznuieste cu multa solemnitate aflarea Sfintei Cruci, amintindu-si totodata si aratarea Crucii pe cer imparatului Constantin. In aceasta zi si in alte zile inchinate Sfintei Cruci noi ne rugam lui Dumnezeu sa-Si reverse milostivirile nu numai unor persoane in parte, ci si intregii crestinatati, intregii Biserici. Foarte sugestiv vorbeste despre aceasta troparul Sfintei Cruci, alcatuit in secolul al VIII-lea, cand prietenul Cuviosului Ioan Damaschin, Sfantul Cosma, episcopul Maiumei, a scris toata randuiala slujbei inaltarii Sfintei Cruci.

“Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta, biruinta (binecredinciosilor) imparati[1] asupra celor potrivnici daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau.” continuare »

Inceputul anului bisericesc este patronat de praznicul Nasterii Maicii Domnului – Sfanta Maria Mica, iar sfarsitul – de celalalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului – Sfanta Maria Mare

• Sarbatorim pe Maica Domnului la inceput de septembrie asa cum o sarbatorim in fiecare zi, prin rugaciunile pe care i le adresam. Nicio fiinta, cereasca sau pamanteasca, nu s-a invrednicit de atata cinste! Asa se explica faptul ca, in fiecare duminica auzim, la utrenie, cantarea “Cea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita, fara de asemanare decat Serafimii” … Crestinii ortodocsi praznuiesc Nasterea Maicii Domnului sau “Sfânta Maria Mica”, prima sarbatoare importanta din calendarul crestin ortodox ce urmeaza datei de 1 septembrie, când începe Anul Nou bisericesc. În aceasta zi, potrivit Bibliei, s-a nascut, la Nazaret, Fecioara Maria, din parintii Ioachim si Ana. continuare »

N-am stiut – raspunsul celor carora li se vorbeste de tortura, de lagare, de inchisori, de recunoasteri totale ale acuzatiilor, de internari politice in ospicii de nebuni – „nu tine”, nu e o scuza valabila. Nimeni nu este obligat sa inventeze praful de pusca ori sa descopere teoria cuantelor. Altminteri insa, elementara desteptaciune e o indatorire. Mai ales pentru un crestin, care trebuie sa fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispita. Dar nu numai pentru crestin – si aceasta din pricina unei constatari experimentale obiective: nimeni nu stie nimic, dar toata lumea stie totul.

Nestirea, indobitocirea, trecerea oarba prin viata si printre lucruri, sau trecerea nepasatoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci si atent: a stiut sa vada.

Altfel, de ce le-ar spune Domnul oamenilor: acesta este ceasul vostru; ori de ce i-ar indemna sa vada cu ochii, sa auda cu urechile si sa inteleaga cu inima; ori cum de-ar fi putut ei sti ca Domnul e flamand, insetat, strain, bolnav sau in temnita ca sa-L poata hrani, sa-I poata da de baut, sa-L poata primi, sa-L poata imbraca sau sa poata veni la El?

Jean Cau ii raspunde lui Roger Garaudy (care si el spune ca n-a stiut) cum nu se poate mai bine: dar eu unul care n-am fost profesor universitar si membru in comitetul central, eu cum de-am stiut? Milioane de oameni de pe strazi cum de-au stiut?

Adevarul este ca nu-i nevoie de cine stie ce secrete informatii, sunt lucruri pe care le poate afla oricine, numai sa vrea catusi de putin. (Spionii de cele mai multe ori transmit inutil, de doua ori inutil: pentru ca se stia, pentru ca nu sunt crezuti.) Sunt lucruri pe care le simti daca nu-ti astupi urechile si nu-ti acoperi ochii dinadins. Cine are urechi de auzit. Dar daca e omul prost? Prostia nu e nici ea o scuza pentru ca nimeni nu e atat de prost – (nu-i vorba de oligofreni sau de psihopati; aia, saracii, sunt exclusi) – incat sa nu-si poata da seama ca doi plus doi fac patru si ca doi plus doi nu fac noua.

Nu ne convine s-o recunoastem, ne adapostim indaratul obiectivitatii stiintei, dar sunt daruri elementare, le avem de la fire si zac in sufletul, inima, rarunchii, mintea, bojocii, maruntaiele, celulele, tropismele si sinapsiile oricui. Toata lumea stia ca Irod e o pramatie, Robespierre o canalie, Stalin un ticalos.

Chibrite aprinse aruncate peste benzina. Dar eu parca am stiut ceva? Am stiut eu ceva despre lumea aceea fara de asemanare in mijlocul careia m-am pomenit? Despre suferintele ascunse? Despre eroii nestiuti? Despre cei ce douazeci si patru de ore din douazeci si patru isi pastrau demnitatea in celule concepute sa duca numai la denunt si spurcaciune, la prabusire si dementa? continuare »

“Domnul sa va binecuvanteze si sa va acopere cu mana Sa cea tare!

Piotr, Piotr, Bunelului ii este tare dor de tine. Piotr, nu stiu daca ne vom vedea in aceasta scurta viata pamanteasca, in aceasta pribegie a noastra catre Cer. Dar fiece scrisorica ce mi-o citeste batiuska V. de la tine si de la voi ma face pe mine, un mosneag noduros si ros de molii, sa iau pulsul inimii mele dulci.

Piotr, Piotr, am aflat si noi – mai bine zis, ingerasii acestia ai mei – prin anunturile care se fac la acest calculator, despre ceea ce se intampla acum in lumea larga. Eu nu stiu cum lucreaza acest aparat, dar V. mi-a spus ca se afiseaza cumva stirile cele mai importante ce se petrec in lume. Oh, inima mea dulce, vezi cat s-a inmultit rautatea in lume? Acolo, in Palestina, este acum mare varsare de sange si lucrurile nu cred sa mearga spre bine. Poate te vei mira, Piotr, dragul Bunelului, ca pe mine, un mosneag, ma preocupa lucrurile acestea; dar voiesc sa vi le zic pentru ca acum sunt vremurile de sfarsit, copile, sunt vremurile de sfarsit! Pacea in lume va fi, curand, un lucru rar.

Oh, dragul Bunelului, eu ma voi duce din aceasta lume desarta in curand, dar voi, voi veti prinde mari grozavii si mari rautati. Cand vor fi anume toate acestea?, il veti intreba pe Bunelul. Ei, Domnul Dumnezeu poate grabi sau mai poate amana sfarsitul, dupa a Lui socotinta; rautatea si desfranarea, eresul si delasarea s-au inmultit atat de mult in lume, ca nu stiu cat va mai ingadui Domnul lumea aceasta…

Copile drag, Piotr, sa stii ca grozavia cea mare va fi un razboi intre toate marile puteri ale lumii, si va fi atata foc si prapad peste toata omenirea, ca multi vor vrea sa se fi aflat in pamant, in morminte. Multi vor pieri…

Piotr, inima mea dulce, rostul duhovnicilor nu este sa-i infricoseze si sa-i inspaimante pe fiii lor duhovnicesti. Dar a ascunde adevarul, si anume ca mult nu mai e, ar fi o tradare a Adevarului Hristos.

Pregatiti-va, dragii Bunelului, pregatiti-va… Cum sa va pregatiti? Rugati-va cu sarguinta; Piotr, hrana si bautura noastra este pravila de fiecare zi si sfanta spovedanie. Feriti-va ochii si cugetele de desfranare, caci pentru desfranare va ingadui Domnul acest prapad prin foc.

Piotr, Piotr, cele ce ti se par grele, cu ajutorul lui Dumnezeu sunt usoare si dulci. Tu stii lucrul acesta. Chiar in mijlocul lumii, harul lui Dumnezeu este cheita care deschide inimile noastre si lasa sa intre Viata vesnica. In mijlocul cetatii, Dumnezeu ascunde multi placuti ai Lui. Asa a fost intotdeauna. continuare »

Totul a inceput cu durerea unui batran calugar pentru incatusarea neamului sau in ceea ce i-ar putea fi ultima robie babilonica. Din strigatul sau de suferinta sfanta cei mai multi nu si-au putut insusi decat cuvintele, tema: durerea din care s-a ivit strigatul i-a ramas, parca, numai lui…

Si tocmai aceasta durere este cheia problemei… pentru ca numai din ea se iveste rugaciunea vie, inlacrimata, la care Dumnezeu da, fiecarui suflet, dupa starea si situatia lui, ca raspuns, solutia, calea smerita, ortodoxa, a iesirii din aceasta robie… Numai cel care ii poarta durerea si plansul il poate intelege pe parintele Justin, numai acela isi poate insusi, corect, duhovniceste, cuvantul sau… Adica doar cel care poarta ranile hristice ale aceleiasi sfinte iubiri de Biserica si de neam… Si cati dintre noi pot suferi, macar, sa le priveasca de aproape?

Apelurile parintelui Justin au fost, inainte de orice, chemari la o suferinta, la o strapungere a inimii, la Crucea iubirii care se poarta cu smerenie in agonia rugaciunii… Fara acestea, cuvintele lui isi pierd seva si sensul… Se usuca asemenea mladitelor desprinse de Vita care este Hristos…

Parintele Justin ne-a daruit cuvintele durerii lui pentru a ne lipi inima de aceasta durere sfanta…CA SA NE SFINTIM SI NOI PRIN EA! CA SA NE FACEM DIN EA UN BUN INCEPUT DUHOVNICESC!

PARINTELE JUSTIN A VRUT SA IMPARTA CU NOI PAINEA LACRIMILOR SALE, PAINE FRAMANTATA SI DOSPITA IN LUNGA SA PATIMIRE! Partasia la durerea sa e SINGURA legatura vie, duhovniceasca, nu intelectuala, cu sfintii din inchisorile comuniste!

Ne-a invitat, in scris, la cina sfintei sale dureri, si noi nu ne-am dus acolo, pana la Cruce, ci am ramas la arhondaric; dar am pastrat biletul, invitatia, ca sa ne facem un nume, dandu-ne drept prieteni ai sai, tovarasi ai sai de Cruce…

Noi am lepadat durerea lui si i-am luat doar cuvintele… Si le tot inmultim cu mintile noastre nesmerite si cu inimile noastre invartosate… si dam de mancare multimilor, pietre ca paini si serpi, ca pesti…

Sa ne mai miram de rezultat? Sa ne mai miram ca, pe acest subiect, se inmultesc doar muscaturile veninoase si lapidarile verbale ?

Si nu suferim nici sa ne pocaim si sa oprim tragica impostura… Asa ca toata serparia si toate pietrele se intorc, pana la urma, impotriva singurului rastignit al acestei drame: parintele Justin.

Si asa, dansului i se desavarseste martiriul. Iar noua…

Iarta-ne, Parinte Justin! Iarta-ne! Si rugati-va pentru noi, sa nu mai ramanem straini de durerea sfintiei voastre…

sursa: Oameni si…

Iertare si celorlalti Parinti, Stalpii Ortodoxiei romanesti: Parintele Arsenie Papacioc si Parintele Adrian Fageteanu.

Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: mancau, beau, se insurau, se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i-a nimicit pe toti. Tot asa precum a fost in zilele lui Lot: mancau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, si zideau, iar in ziua in care a iesit Lot din Sodoma a plouat din cer foc si pucioasa si i-a nimicit pe toti, la fel va fi in ziua in care se va arata Fiul Omului.        (Luca 17, 26-30).

SFANTUL COSMA ETOLUL DESPRE PILDA LUI NOE

Noe si pilda lui

Vrand Preabunul Dumnezeu sa faca potop ca sa piarda lumea, i-a poruncit lui Noe sa faca o corabie lunga de trei sute de stanjeni, lata de cincizeci si inalta de treizeci, in asa fel incat sa-i trebuiasca o suta de ani sa o ispraveasca, ca oamenii sa-l intrebe: „Ce faci, Noe?”, iar el sa le spuna: „Dumnezeu mi-a poruncit sa fac o corabie, fiindca vrea sa piarda lumea”, iar oamenii sa rada de el, dar lui sa nu-i pese, ci sa-si vada de lucru.

Si Noe a inceput sa-si faca co­rabia si oamenii au venit sa-l intrebe: „Noe, ce faci?“ Iar Noe le-a zis: „Dumnezeu mi-a poruncit sa fac o corabie, fi­indca vrea sa piarda lumea”. Oamenii i-au spus: „Tu, Noe, esti nebun! Ce-a patit si Dumnezeu? A innebunit si vrea sa piarda lumea?”. Dar Noe si-a vazut de lucru si in o suta de ani a ispravit-o.

In vremea aceea se gaseau doar opt oa­meni buni pe lume: Noe, femeia lui, cei trei copii ai lui si cele trei nurori ale lui. Vrand Preabunul Dumnezeu sa-i pazeasca pe acestia opt, a poruncit lui Noe sa incleieze bine corabia sa nu intre in ea ploaia si sa puna in ea parte barbateasca si parte femeiasca din toate animalele, curate si necurate. Si a intrat in ea el, femeia lui si cei trei copii si cele trei nurori ale lui si au inchis bine corabia.

Oamenii din afara mancau, beau, faceau negot, si alte lucruri diavo­lesti, si dormeau fara griji. Dumnezeu a asteptat sa se pocaiasca. Atunci Dumnezeu a deschis zavoarele cerului si ploaia a cazut din cer pe pamant ca un rau. Atunci oamenii au alergat si au strigat: „Noe, deschide-ne sa intram si noi in corabie!” Binecuvantatul Noe le-a zis: „Unde erati acum o suta de ani cand v-am spus ca Dumnezeu are sa piarda lumea si voi radeati? Acum ce sa va fac? In Iad nu este pocainta“. Si marea s-a ridicat cu cincisprezece coti peste muntii cei mai inalti si a inecat intreaga lume. Au scapat numai cei opt: Noe, femeia lui, cei trei copii si cele trei nurori ale lui. Si din ei s-a umplut iarasi toata lumea. continuare »

Marcel Bouros

„De sub tavalug” e un titlu optimist!

Domnule, a fost groaznic, dar a trecut! In realitate am iesit de sub tavalug asemeni firului de iarba prin asfalt, dar datorita pacatelor noastre nu am iesit la lumina soarelui, ci in mlastina disperarii, in mlastina placerilor ieftine si a sangelui copiilor omorati in pantece.

In vremurile crancene de ieri, Nichifor Crainic a propus solutia statului etnocratic, astazi in pragul disolutiei statului national roman si in furtuna antihristica mai avem o singura solutie- singura valabila ieri, astazi si maine- intoarcerea la Hristos!

O vom face sau vom pieri!

Solutia statului etnocratic este astazi utopica.

Daca tot trebuie sa existe un stat, propunem statul hristocratic propus de profeti.

Cine-i profetul? Asta ne va arata Dumnezeu, dar numai dupa ce noi vom fi ascultat de porunca Sa: „Fiti desavarsiti precum Tatal vostru din ceruri desavarsit este.”

Am mostenit o lume rea a carei hidosenie a fost vadita de marturisitorii Adevarului. Deoarece nu vrem sa ne sfintim, nu vom reusi prin puterile noastre sa schimbam lumea, vom lasa copiilor nostri o lume si mai rea! Avem insa la randul nostru datoria marturisirii astfel incat copiii nostri sa nu confunde Lumina cu intunericul.

In zadar cautam solutii orizontale, nu exista! Exista o singura salvare: verticala crucii, sa zburam pe cruce!

In marea Sa dragoste, Dumnezeu aproape ca vrea sa-si calce cuvantul, sa ne anuleze liberul arbitru si sa ne mantuiasca cu forta, sa ne determine sa tasnim pe cruce! Si, cu toate acestea, noi ramanem lipiti pe orizontala mortii!

Saracul Dumnezeu! Saracul tata care-si vede fiul prins in ghearele mortii. Mai de plans e Dumnezeu- Tatal decat omul- tata, deoarece Dumnezeu n-a gresit cu nimic, pe cand noi singuri ne aruncam fiii in ghearele mortii.

In fata atator agresiuni si minciuni- criza, buletinul, creditul, incalzirea globala, drogurile etc, etc, etc, omul contemporan pare a nu mai avea nicio solutie! Nimic mai fals! A murit oare Dumnezeu? continuare »

(stih 1) Si am vazut ridicandu-se din mare o fiara care avea zece coarne si sapte capete, si pe coarnele ei zece steme, si pe capetele ei nume de hula.

Prin „fiara” aceasta, unii inteleg o oarecare putere mai prejos decat Satana, dar mai mare peste ceilalti draci. Iar prin aceea ce va iesi din pamant dupa aceasta, il inteleg pe Antihrist. (Scolie: Iar Metodie, Ipolit si altii au talcuit ca fiara aceasta va fi Antihrist, acela ce va iesi din „marea” lumii, cea invalurita si tulburata.)

Iar prin cele „zece coarne” impodobite cu tot atatea steme si prin cele „sapte capete” se intelege unirea diavolului cu Antihristul si cu stapaniile pamantesti, [unire] impartita in vremurile de apoi in zece imparatii. Si in cele ce urmeaza imparatia lumii acesteia este inchipuita cu sapte curgeri de vremi^[1], si cu vreme de sapte zile masurata si cu sapte chipuri ale petrecerii. Dupa imparatia de sapte veacuri a Domnului in veacul acesta, va incepe sa lucreze Satana. Si „numele de hula” de pe capetele fiarei ii arata pe ajutoarele si ispravnicii sai, de vreme ce aceia n-au incetat a-L huli pe Hristos dintru inceput si pana la aratarea marelui si Crestinului Constantin, dupa care au fost hulitori impotriva lui Hristos Iulian [Apostatul] si Valens^[2]. (Scolie: Prin „capetele” lui Antihrist se inteleg toti tiranii cei hulitori de Hristos cati au fost pana la marele Constantin, si cei ce au fost dupa dansul si vor mai veni pana la Antihrist.)

[Pentru mai multe deslusiri, sa insemnam si ceea ce spune Sfintitul Averchie: „«Fiara» care iese din mare este socotita de aproape toti talcuitorii ca fiind Antihristul, iesind din «marea vietii», adica din mijlocul omenirii, cea tulburata precum marea. De aici, este limpede ca Antihristul nu va fi un duh sau demon, ci un urmas infricosat al firii omenesti; nu va fi un diavol intrupat, cum au crezut unii, ci un om. S-a mai socotit ca aceasta fiara inchipuie o stapanire impotriva lui Dumnezeu, precum a fost in vremea Crestinismului timpuriu imparatia romana, iar in vremurile de pe urma va fi imparatia a toata lumea a lui Antihrist.”]

(stih 2) Si fiara pe care am vazut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ca a leilor. Si balaurul i-a dat fiarei puterea lui, si scaunul lui si stapanire mare.

„Si fiara (…) era asemenea leopardului (…)”/ Prin „leopard”, arata imparatia greceasca^[3]; prin „urs”, pe cea persana, iar prin „leu” pe cea a Babilonenilor.^[4] Pe acestea toate le va stapani Antihrist, ca acela ce va veni ca un imparat Roman, cand isi va vedea degetele picioarelor sale de lut, prin care se arata acea imparatie impartita in zece, slaba si lesne de stricat.

„Si balaurul i-a dat fiarei puterea sa (…)” Caci Satana, balaurul cel intelegator, ii va da lui Antihrist toata puterea sa intru semne si minuni mincinoase, spre pieirea celor neantariti.

[Nu e fara de folos sa citim si din talcuirea lui Averchie: „In persoana Antihristului, sunt adunate insusirile celor mai salbatice dintre fiare. El are si «sapte capete», precum diavolul, «balaurul cel mare», iar pe capetele lui sunt scrise «nume de hula», pentru a da pe fata spurcaciunea sa launtrica si dispretul fata de tot ce e sfant. Cele zece coarne ale lui sunt incoronate cu steme, ca dovada ca se va folosi de puterea sa impotriva lui Dumnezeu cu puterea unui imparat pamantesc. El va primi aceasta putere de la «balaurul», care ii va da lui tronul sau si cele trei imparatii (vezi Daniil 7:23-25^[5]).”]

(stih 3) Si unul din capetele fiarei era ca si junghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte a fost vindecata; si tot pamantul, minunat, se uita dupa fiara.

Prin capul „ca si junghiat de moarte”, numeste un voievod al lui Antihrist, care, fiind omorat, se va arata inviat prin farmece si prin naluciri amagitoare, precum a facut si Simon Magul, cel vadit de mai-marele Apostolilor, Petru. Sau, mai poate insemna si faptul ca imparatia Romanilor va rabda un fel de omorare prin impartirea ei in zece parti, iar apoi se va vindeca, adica se va strange din nou intr-o singura stapanire (cum a fost porunca lui Avgust Chesarul^[6]).

(stih 4) Si s-au inchinat balaurului, fiindca i-a dat fiarei stapanirea; apoi, s-au inchinat fiarei, zicand: „Cine este asemenea fiarei si cine poate sa se lupte cu ea?!

(Scolie: Cu minunile sale, Antihrist va ingrozi pamantul tot. S-au minunat si s-au inchinat. Aici, trebuie intelese minunile pe care le va face Antihrist prin amagirile diavolului, cel ce va lucra in el. Prin el, i se va da inchinaciune balaurului, caci si mortii va invia si va face semne ce se vor arata celor orbiti la minte.) continuare »

Diavolul inselator al neamului omenesc foloseste nenumarate metode pentru a ne amagi, intre care doua de capetenie: cea dintii este de a ne face sa credem ca el si lucrarea lui sunt doar plasmuiri ale mintii noastre, neavind așadar ființa de sine (pentru aceasta, vezi tot materialismul ateu, care propovaduieste atit lipsa lui Dumnezeu cat si a potrivnicului Satana); pe de alta parte, tot el iși propovaduiește (prin slujitorii sai) ființa si lucrarea, dar in chip mincinos si strimb. Si vedem bine ca satanismul infloreste in formele cele mai nebunesti si mai dezgustatoare, smintindu-i desavarsit pe cei gata smintiti prin patimile lor peste fire si impotriva firii. Adevarata primejdie sta insa in incercarea celui rau si viclean de a-i sminti, de va fi cu putinta, pe cei alesi (Matei 24:24), adica pe Crestini, pe cei care au primit, prin botez, darul cunostintei adevarului. Si cum face aceasta vrajmasul nostru? Raspandind – prin toate mijlocele ce-i sunt la indemana: carti, presa scrisa (site-uri, n.n.), televiziune, filme – otrava mincinoaselor talcuiri ale Bibliei, si mai ales a cartii Apocalipsei. Aici este marea inselare, fiindca cea mai desavarsita minciuna este aceea care se sprijina pe adevar. Iar raul cel mai rau este ca noi, Ortodocsii, avem adevaratele talcuiri insuflate Sfintilor Parinti ai Bisericii de Insusi Dumnezeu-Duhul Sfant, dar nu ne folosim de ele, si astfel ne facem mai necredincisi decat paginii, care nu au primit aceste daruri minunate, si hulim pronia dumnezeiasca.

Fiindca, in marea Sa purtare de grija, Dumnezeul a toate si Ziditorul nostru nu ne-a lasat intru necunostinta, precum suntem plecati sa credem cei mai multi dintre noi. Astfel, prin alesii Sai purtatori de Duh Sfant, ne-a invatat intreaga istorie, de la ce a fost intru inceputuri si pana la ce va fi cand ne vom intoarce la El intru viata cea de veci. Si toate acestea au fost cuprinse intr-o singura carte – numita chiar Cartea („Biblia”), fara inceput si fara Sfarsit – adica in Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament.

Deci ce ne spune Biblia? – dupa o impartire a faptelor care ne este folositoare pentru acest cuvant. Intii de toate, ne aminteste ceea ce suntem din fire: niste fapturi cu totul si cu totul deosebite de celelalte, singurele aduse intru fiinta cu suflarea gurii lui Dumnezeu (Facerea 2:7) si „dupa chipul si asemanarea Lui” (Facerea 1:27). Ce inseamna aceasta? Ca Facatorul a toate ne-a zidit liberi si nemuritori, pentru a ajunge la o vreme, prin infiere, dumnezei dupa dar, dupa cum e scris: „Caci Eu am zis: Toti sunteti dumnezei si fii ai Celui prea inalt” (Psalm 81:6). Apoi, Cartea Facerii ne istoriseste caderea omului din firea sa, prin neascultare si mandrie, inrobirea de buna voie fata de Satana (cel cazut mai inainte din firea sa) si inceputul pribegiei omenirii intr-o lume a suferintei si mai ales a lipsei de nadejde ca se va putea rascumpara vreodata de sub stapanirea celui rau. Caci, intr-adevar, ce ar fi putut da omul pentru a-si dobandi inapoi liberarea de tirania mortii si a diavolului? Si atunci Dumnezeu, in nespusa Lui iubire de oameni, a hotarat sa i-a datoria omului fata de diavol asupra Sa si sa o plateasca omeneste. Dar cum? Intrupandu-Se El Insusi, prin Persoana Fiului, intru un om asemenea noua, dar fara de pacat, deci intru un nou Adam. Si, pentru ca oamenii sa poata primi acest infricosator pogoramant, a vestit dinainte, timp de multe veacuri, nepovestita intrupare a Hristosului („Unsului”) Sau, prin Prooroci. Cuvintele acestora, insuflate de catre Sfantul Duh si cuprinse in toate cartile proorocesti ale Vechiului Testament, s-au implinit odata cu negraita nastere din Fecioara a Dumnezeu-Cuvantului. Nasterea Mantuitorului, propovaduirea Sa, rascumpararea omenirii prin moartea si invierea Sa, toate acestea sunt cuprinse in Evanghelii. Mai departe, Faptele Apostolilor cuprind intoarcerea firii omenesti la Tatal, prin inaltarea lui Hristos Iisus la cer, si infiintarea, prin pogorirea Sfantului Duh, a Bisericii, adica a adunarii celor care se impartasesc de Hristos-Dumnezeu prin Sfintele Taine, si mai ales prin Sfanta Taina a Impartasirii cu trupul si singele Sau. De acum, prin Sfanta Taina a Botezului si apoi prin celelalte, orice om a capatat puterea de a-si cistiga mantuirea, adica de a iesi de sub robia Satanei si a se intoarce la ascultarea lui Dumnezeu, al carui fiu dupa dar ajunge prin impartasirea cu Fiul „cel intii nascut intre multi frati” (Romani 8:29).

Dar aceasta a insemnat totodata si inceputul razboiului dintre Satana si Biserica lui Hristos, caci diavolul nu-si poate primi infrangerea fara sa incerce „a-i pierde, de va fi cu putinta, si pe cei alesi” (Matei 24:24). Mai ales ca el stie prea bine ca si-a pierdut puterea pe care o avea inainte de rascumpararea omenirii prin Cruce, incat rastimpul domniei lui asupra acestei lumi a pacatului s-a scurtat iar vremea judecarii sale de catre Hristos, intru a doua Sa venire, se apropie cu fiecare zi ce trece. Si, pentru ca Biserica sa poata duce fara teama acest razboi, Purtatorul de grija a toate a dat Apostolilor o proorocie, in care mai inainte vesteste patimirile Bisericii, pana la biruinta ei desavarsita asupra „sarpelui celui de demult” (Apocalipsa 12:9), atunci cand Hristos-Dumnezeu Se va pogori in slava, ca Imparat si Judecator, va reinnoi lumea, il va dobori pe diavol impreuna cu toti ai lui intru focul cel nestins si ii va aduce langa Sine pe toti ai Sai intru viata cea fericita. Astfel, se va incheia istoria pricinuita de greseala Evei si a lui Adam, si va incepe o alta, pe care nu o putem decat banui. Iar proorocia aceasta, pusa in scris, se numeste Apocalipsa (adica „descoperirea”) Sfantului Ioan Teologul, ultima carte cuprinsa in canonul Noului Testament. Cuprizind asemenea infricosate vestiri ale viitorului, Apocalipsa este cea mai tainica scriere biblica. Este atit de tainica, incat nici nu se afla in canonul slujbelor bisericesti chiar daca Tipicul randuieste a fi citita la slujba Miezonopticii de sambata noaptea, alaturi de epistolele Noului Testament, intre Vecernie si Utrenie, incepand cu Duminica tuturor Sfintilor. continuare »

In cartea Apocalipsei, cap. 13:8,9 gasim, de peste 2000 de ani, scris:

Si i se vor inchina ei (fiarei, n.n.) toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui injunghiat.
Dacă are cineva urechi – să audă!

Nu incape indoiala ca nu s-a auzit de aceste versete, insa cati le-au si constientizat? Asadar, patimile ce ne stapanesc sunt cauza slabiciunilor noastre, care ne fac sa depindem de sistem si sa ne inrobim prin actele cu cip. Dumnezeu nu a facut lumea asa cum este acum si nici ca noi sa putem trai doar inrobiti de sistemul social, financiar din ziua de azi. A trai inafara sistemului nu inseamna sa traiesti in mizerie, mai rau decat cei din lumea a 3-a. Avem o traditie frumoasa si cu care ne putem mandri in toata lumea. Stramosii nostri nu au fost niste nespalati, cu boli incurabile si nu au trait in pesteri, marginalizati si rupti de restul lumii. Ci din contra, erau cu mult peste popoarele numite azi occidentale. Ei bine, la acea stare ar trebui sa revenim si noi, pentru a duce o viata curata, sanatoasa si fara CIPURI! Credem ca in aceasta societate nu se poate rezista fara sa fii atins mult mai puternic de patimi, mai ales de: ura, deznadejde, lacomie, lene, desfrau, betie. Traind intr-un mediu atat de nociv trupului, dar mai ales sufletului, vom fi practic anihilati din punct de vedere duhovnicesc si cu greu vom mai fi interesati de mantuire, avand ca preocupare principala hrana pentru ziua de maine. Sfanta Biserica, prin Sfintele ei Taine (spovedanie, impartasanie, sf. maslu), ne poate da putere sa rezistam, chiar in  conditii atat de vitrege. Insa prigoana impotriva Bisericii se duce din ce in ce mai fatis si mai vehement. Vedem cum multi preoti sunt robiti de erezia ereziilor, ecumenismul, care nu incape indoiala ca le invalideaza Sfintele Taine (mai lucreaza doar prin pogoramant, dar nu ne putem baza pe asta) si pentru nevatamarea noastra ar fi bine sa nu mai apelam la astfel de preoti. Sunt semne clare ca apostazia este foarte aproape, iar Biserica va dainui in “catacombe”, nicidecum nu va mai fi reprezentata prin oficialii de acum (toti patriarhii ortodocsi si majoritatea episcopilor sunt pusi de sistem). Dar asta nu trebuie sa ne deznadajduiasca, ci doar sa ne puna in stare de alarma, sa ne trezim si sa lucram la mantuirea noastra, in locul care ne este mai prielnic. continuare »

Cuvant despre venirea lui Antihrist si pentru sfarsitul lumii
al Cuviosului Nil Athonitul – Izvoratorul de mir

„Cand se va inmulti faradelegea, toate prihanirile si faradelegile lumii au sa se adune intr-o necurata fiica a curviei, care are sa fie locas al preacurviei.

Doamna noastra, Nascatoarea de Dumnezeu, a fost Preacurata inainte de nastere, Curata in nastere si dupa nastere, si a nascut pe Emanuel, Cel fara de pacat.

Acea necurata fiica, mama tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist, are sa fie o curva necurata si prea-curva in toata viata ei. La aceasta necurata au sa se adune toate faradelegile lumii si are sa nasca pe fiul pierzarii si, din pricina lipsirii Darului Santului Duh de la oameni, pentru pacatele si faradelegile lor, o sa se adune si o sa invieze in ea (in pantecele ei) toate faradelegile oamenilor. Dupa nasterea fiului pacatului, are sa vina toata lipsa in lume.

Intai: au sa se lipseasca oamenii de dragoste, de unire, de curatenie, de frica lui Dumnezeu; in orase nu vor mai fi preoti si proiestosi credinciosi; bisericile lui Dumnezeu vor duce lipsa de arhierei, de duhovnici si de preoti drept credinciosi (precum au inceput inca de acum a se lipsi).

Pe urma se va arata si acest necurat, dupa cresterea varstei lui si se va umple de sataniceasca putere ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui, inaintea oamenilor celor patimasi, precum a facut Chinops, vrajitorul, acea inviere mincinoasa a mortilor si altele. Dar la oamenii cei sfinti vrajile nu au nici o putere, ca sa ii amageasca, ci numai la cei intunecati cu patimi. Precum Marele Macarie vedea pe femeia aceea in firea ei, iar oamenii o vedeau ca pe o iapa. Si se va arata fatarnicul, Antihrist, bland, la inceputul propovaduirii lui, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, ca sa-l puna imparat. Cu pace si cu smerenie se va arata, ca toti sa se inchine lui, fiindca hrana lui este tulburarea oamenilor, caci, atunci cand se vor tulbura oamenii, el se va bucura. Ca aceasta este uitarea credintei si a fricii lui Dumnezeu: curvia, preacurvia, sodomia, iubirea de avutie, iubirea de argint, pomenirea de rau, zavistia, osandirea, minciuna, clevetirea si celelalte rautati. Si acestea toate, au sa odihneasca si sa stapaneasca toate cetatile, fiindca nu se va gasi alt individ vrednic ca sa imparateasca in cetati. Pentru aceasta va stapani toata lumea; si-l vor avea pe el (pe Antihrist) atotstapanitor.

Cand vor pacatui oamenii, vor considera ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci se va defaima Sfanta Evanghelie si bisericile lui Dumnezeu si are sa fie multa lipsa de cuvantul lui Dumnezeu in lume. Semne si aratari de la Dumnezeu: lipsa si foame indoita, simtita si gandita. Simtita, ca se va inchide cerul ca in zilele lui Ilie si nu va ploua, pentru faradelegile lor. Si gandita, adica vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu; ca nu se va gasi un om drept cu fapte bune ca sa-i invete cuvantul mantuirii. Si se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancari si bauturi si, cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.

Atunci cei bogati isi vor deschide visteriile lor, aurul si argintul aruncandu-l; acestea se vor defaima si se vor calca ca pietrele pe drumuri. Atunci se va zamisli rautatea lui Lucifer in inimile oamenilor si atunci va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist si se va ridica Darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: „Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia in veac, pentru ca trupuri sunt.” Si se vor imputina oamenii, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist, ca pasarile pe drumuri; si vor manca oamenii carnuri de oameni morti, nemaiputand suferi lesinarea si foamea. Si mancand trupuri moarte vor muri si ei.

Iar intelesul pecetei lui Antihrist este: „Al meu esti, al tau sunt, de bunavoie vin, nu de sila.” Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist! Se va face mare tulburare in lume; si auzind oamenii ca intr-alte parti este pace, se vor muta acolo si vor gasi, dimpotriva, mai multa lipsa. Si vor auzi de la locuitorii locului aceluia: „O, cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?” Si, atunci, vazand Dumnezeu tulburarea oamenilor, o sa porunceasca marii sa-si ia cea dintai stare; si o sa se suie focul cel de sub pamant, cu care se infierbanta apele cele calde si are sa fiarba apa marii precum fierb apele in oalele cele de metal. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc. Din fierberea marii se va desfiinta pamantul si se va usca si nu va rasari iarba, copacii nu vor inmuguri, vlastarii si izvoarele ape-lor se vor usca, dobitoacele si pasarile vor muri de aburii marii si ai pucioasei.

Iata, vremea se apropie si voi nu vreti sa intelegeti, fiindca viclesugurile oamenilor s-au inmultit; s-au facut si stihiile grabnice, ca se apropie sfarsitul.

Dar, Dumnezeu, purtand grija pentru mantuirea tuturor oamenilor celor cu buna vointa, va trimite, atunci, continuare »

Noi mergem tot cu mucenicia! Asa mergem pana la moarte si nu renuntam!

Parinte, exista o nelamurire in randul credinciosilor cu privire la problema cipurilor. Ati folosit cuvintele: lepadare si cadere din Har. Multi s-au scandalizat. Poate Sfintia Voastra ati avut o alta intelegere a termenilor decat au inteles ei. La ce v-ati referit?

Cand m-am referit la cadere din Har, n-am cautat sa desfiintez fiinta umana in divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu ramane, numai ca este pervertit. Omul, chiar si in pacatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru ca unde lipseste harul, lipseste si omul, si divinitatea. Omul este o fiinta care nu poate trai izolata si fara ocrotire divina, pentru ca altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatalui ceresc. El, prin existenta aceasta, poate sa duca o viata pe pamant intr-o forma superioara, indumnezeit sau cat mai aproape de divinitate, in care trebuie sa se miste toata viata. Evident ca Harul creste sau descreste in viata omului, in masura in care el lucreaza virtutea, sau pacatul. In masura in care a dobandit virtutea se gaseste in Harul lui Dumnezeu, la inaltimea aceasta dorita de Creator. Daca insa omul accepta sa se lase pervertit si injosit prin pacat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucreaza in toata plinatatea lui, pentru ca este impiedicat de vointa rea a omului. Noi colaboram cu Dumnezeu atata vreme cat ne aflam in concordanta cu vointa Lui. Dar in momentul in care noi nu ne mai aflam in concordanta cu vointa lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativa a raului, care ne indeparteaza de Har.

In constiinta noastra, ingerul pazitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi si ne ocroteste de tot raul numai in masura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate departa, in masura in care noi dorim sa traim viata asemenea acestui inger. Acesta este de fapt si scopul ingerului dat noua la Botez – ca sa ne poata apara, sa ne poata ridica, sa ne poata apropia cat mai mult de Harul lui Dumnezeu. Cate daruri nu a lasat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la inaltimile de la care el cazuse! Aceasta ridicare si sfintenie a omului este lasata in Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucreaza cu fiecare in parte.

Cand am spus ca se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gandit la o parasire a noastra, fiintiala. Ci este mai mult o racire in raporturile noastre cu Dumnezeu. Racirea aceasta, intr-adevar, daca se perpetueaza in viata omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cat sunt mai invechiti in rautati si in compromisuri, nepocaite, cu atat si posibilitatea ridicarii este mai anevoioasa, si uneori aproape imposibila. Pai diavolul de ce nu mai poate sa se pocaiasca si sa redevina inger de lumina? Pentru ca el este invechit in rautati, a uitat frumusetea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Asa si omul, daca persista in rautati, Dumnezeu ii poate lua darul de a se ridica, darul de a tanji dupa Divinitate. Adevaratul crestin constientizeaza ca tot darul de Sus este si pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mantuirii, astfel incat sa nu supere catusi de putin Harul Domnului, prin care viaza. Adevaratul crestin se teme in fiecare clipa sa nu cada catusi de putin, prin gand, nu doar prin fapta. Am zis doar ca acest cip nu este lepadarea finala prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergator pecetii antihristice.

Din acest motiv multi v-au acuzat ca sunteti prea aspru, pentru ca atata timp cat nu este pecetea, inseamna ca nici lepadare nu e.

Ce crestin adevarat poate sa se insemneze cu pecetea inaintemergatorului lui antihrist? Crestinul adevarat stie ca la cea mai mica lepadare il paraseste harul lui Dumnezeu, si cu cat este mai sporit, cu atat simte aceasta parasire pe pielea lui. Ma minunez cand aud despre preoti si monahi sihastri, spunand ca nu reprezinta niciun pericol acest cip. Mai bine ar tacea. Calugarii, mai cu seama, sunt aceia care renunta la toate cele lumesti si acced spre cea mai inalta treapta a desavarsirii. Calugarilor, ca asceti trezvitori, nu li se permite sa faca nici macar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru ca lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe niste modele, vase alese ale Duhului Sfant. Dar tot asa si crestinii – au datoria de a lumina prin vietuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este sa accepte cipul cineva care nu a trait intr-un mediu ortodox, ci a fost crescut intr-o mentalitate occidentala sau needucat defel, si altfel i se socoteste unuia care cunoaste prorociile si a fost crescut in Traditia Ortodoxa. Daca noi, crestinii, nu vom lupta impotriva compromisurilor, ceilalti nici atat. Si atunci nu ne facem vinovati pentru generatiile viitoare pentru ca nu le-am lasat un model de rezistenta? Daca noi primim acum cipul, ceilalti de dupa noi vor primi linistiti pecetea.

Au cazut oameni si cad in pacate diferite. Noi, in general, putem sa ne situam pe pozitie de inger, sau putem sa ne situam pe pozitie de demon, in functie de pacatele noastre. Trebuie sa fim constienti ca, tot ceea ce lucram in viata noastra crestina, afecteaza si pe ingeri in ceruri. Bucuria cereasca este cu atat mai mare cu cat viata noastra spirituala de pe pamant este mai apropiata de ceruri. „Precum in Cer, asa si pe pamant” trebuie sa fie. Viata noastra este mereu intr-o stransa legatura cu Viata si vointa lui Dumnezeu. Cerurile nu se pot asemana cu noi, nici noi cu Cerurile, decat daca purtam acelasi vesmant. Continua sa citesti

Adormirea Maicii Domnului se praznuieste pe 15 august dupa un post de doua saptamani. Sarbatoarea aceasta este una dintre cele mai indragite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni.

In iconografia traditionala scena Adormirii este descrisa astfel: Cate o cladire in dreapta si in stanga icoanei. In mijlocul planului frontal se afla Maica Domnului intinsa pe un pat, adormita cu mainile incrucisate pe piept. La capul Maicii Domnului se afla Sfantul Apostol Petru, aplecat, tinand in maini o cadelnita si tamaind. In partea opusa sta Sfantul Apostol Pavel, tot aplecat, privind la Maica Domnului, cu mana dreapta intinsa catre ea intr-un gest care exprima adanca evlavie. Jalea se citeste pe fata amandurora.

Langa fiecare dintre cei doi mai sunt alti cinci apostoli, cu expresii pline de tristete. In spatele patului, la mijloc, se afla Hristos intr-o mandorla a slavei. Este incadrat de ingeri, si, putin mai departe, de sfintii ierarhi in vesminte liturgice. In capatul din stanga se afla femei plangand. Hristos tine cu amandoua mainile sufletul mamei Sale sub forma unui prunc infasat. El si Maica Domnului – atat trupul cat si sufletul ei – sunt reprezentati cu aureole; la fel si ingerii. Apostolii si ierarhii sunt reprezentati fara aureole, pentru a se scoate in evidenta chipurile Mantuitorului si Maicii Domnului. Din acelasi motiv, ingerii- fetele, aureolele si vesmintele – sunt pictati in culori pale.

Ierarhii, care se recunosc datorita crucilor mari de pe vesmintele lor, tin deschise Sfintele Evanghelii. Numele lor nu sunt incrise. Dupa Dionisie din Furna, ei sunt Sfintii Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Kontoglu il adauga si pe Sfantul Iacov.

Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc infasat, trebuie spus ca este zugravir astfel pentru a simboliza faptul ca, atunci cand a murit, duhul ei s-a nascut la o noua viata, la viata cereasca.

In unele icoane vechi Sfintii Apostoli apar purtand patul pe care se afla intins trupul Maicii Domnului, evident intr-o procesiune de ingropare. Ii intalnim astfel, de exemplu, in fresca de secol XIV de la Decani, Serbia.

Uneori apare in planul apropiat un om care are amandoua mainile taiate de un inger cu sabia. Dupa Leonid Uspensky, acest om, Athon, a fost un evreu fanatic care a indraznit sa se atinga de patul Maicii Domnului. El adaugat ca acest detaliu este “apocrif”. Kontoglu ofera o explicalie oarecum diferita. El spune ca omul era un evreu evlavios pe nume Jehonias, care a fost pedepsit de inger pentu ca a vrut se rastoarne trupul sfant. Acest element nu numai ca este ca este lipsit de importanta, dar si distrage. Abate atentia de la Maica Domnului, de la Hristos si de la ceilalti sfinti. Nu se intalneste in icoanele perioadei bizantine si nici Kontoglou nu a folosit acest element.

Inscriptia icoanei este: “Adormirea Maicii Domnului”. Icoana Adormirii nu se bazeaza pe relatari scripturistice, pentru ca acestea nu exista, ci pe Sfanta Traditie. Este in acord cu imnografia Bisericii, in special cu svetilna care se canta in ziua de 15 august si in cele paisprezece zile care o preced. Acest imn spune: “Apostoli de la margini, adunandu-va aici, in satul Ghetsimani, ingropati trupul meu; si Tu, Fiule si Dumnezeul meu, primeste duhul meu.”

Desi nu se spune nimic despre adormirea prea Sfintei Fecioare in Noul Testament, termenul utilizat in icoana pentru a-i denumi adormirea, koimesis este folosit in Evanghelia dupa Ioan cand se vorbeste despre moartea lui Lazar. Aici citim ca dupa moartea lui Lazar, Iisus le-a spus ucenicilor” ,,Lazar, prietenul nostru, a adormit; Ma duc sa-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, daca a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau ca vorbeste despre somn de odiha. Atunci Iisus le-a spus lor pe fata: Lazar a murit,, (In. 11, 11-14).

Forma verbala a lui koimesis se foloseste in Faptele Apostolilor, cand se vorbeste despre moartea lui Stefan, primul mucenic.

In capitolul al saptelea din Faptele Apostolilor ni se spune ca, pe cand multimea arunca in el cu pietre, el L-a chemat pe Dumnezeu si a spus “Doamne, Iisuse, primeste duhul meu! Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicand acestea, a adormit (ekoimethe) (Fapte 7, 59-60).

Cu privire la folosirea termenului koimesis in Noul Testament pentru a denumi “odihna” si ”moartea, koimesis este corect preluat in inscriptia grecesca a icoanei Adormirii Maicii Domnului.

Ghetsimani, locul unde cantarea spune ca s-au adunat Sfintii Apostoli pentru inmormantarea trupului sfant al Maicii Domnului, este mentionat in Evanghelia dupa Matei (26, 36) si in cea dupa Marcu (14, 32) – mai exista o aluzie la el in Evanghelia dupa Ioan (18, l-2). Ioan se refera la gradina Ghetsimani si spune ca Iisus mergea adesea acolo cu ucenicii Sai.” continuare »

La fiecare sarbatoare praznicala avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sarbatori. Dar in Tara Sfanta ele se inmiesc, asa incat plutesti ca purtat de un nor. Uneori nici nu stii ce este cu tine, daca esti sau nu mai esti pe pamant! Si aceasta nu e valabil numai la mine, ci la toti care au trecut prin Tara Sfanta si au avut bucuria sa participe la sarbatorile acestea.
Pe langa Sf. Lumina, una dintre marile revelatii si bucurii duhovnicesti ale sarbatorilor praznicale este Schimbarea la Fata, care se petrece pe Muntele Taborului, in data de 6 august (calendarul pe stil vechi, n.n.), dupa cum bine stim, si care descopera o fateta nevazuta a acestei sarbatori pe care, desigur, intr-un cerc de credinciosi, intr-o biserica oarecare din lume, poate nu ai ocazia sa o vezi, decat in cazul in care Dumnezeu ar vrea sa ti-o descopere in mod particular. Dar acolo, in vazul tuturor, al miilor de credinciosi sau necredinciosi care participa pe Muntele Sfant al Taborului, in noaptea din 5 spre 6 august, in timpul Sf. Liturghii, coboara asupra Sfantului Munte un nor. Cei necredinciosi – cum i-am si auzit pe multi din ei -, ar spune ca este o manifestare meteorologica. Norul acesta este insa cu totul altceva decat norii aceia obisnuiti, laptosi, pe care ii vedem coborand uneori dimineata peste muntii nostri. In primul rand, pentru ca el are o forma de manifestare cu totul aparte. Incepand de la ora la care se petrece in biserica privegherea, vezi, din varful muntelui, dinspre Nazaret, pe cerul intunecat de noapte, la distanta foarte mare, dintr-o data, o bucata portocalie! Si aceasta se tot muta si vine exact perpendicular pe biserica si sta pana pe la douasprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii, intunecate, la o distanta destul de mare, de cativa kilometri buni de Muntele Taborului. Si cam pe cand incepe Liturghia, dar in mod special spre momentul Heruvicului, din orizont incepe sa se deplaseze acest nor, vine spre munte si, cand se apropie de noi, comporta diverse forme, diverse consistente, si incepe sa se rupa din el cate o bucata, cate o fasie, sau mai multe fasii, mai multe mingi rotunde, lunguiete, sub forma de ingeri, sub forma de pasari, si sa vina, pe deasupra turlei bisericii – biserica are in varf, unde este turla, si o terasa, fiind construita ca mai toate casele in zona orientala, cu terase in capatul cladirii -, unde lumea se urca si invoca Duhul lui Dumnezeu! Cuvintele sunt extraordinar de mici sa exprimi ce simti cand bucatile acelea ca de vata vin si le atingi cu mainile, le simti pe chip… Ai vrea sa te urci pe acea bucata si sa pleci, sa nu te mai intereseze nimic.[slideshow] Concomitent cu minunea aceasta, se raspandeste in aer un miros extraordinar parca de tamaie, dar nu este tamaie; parca de rasinoase, dar nu este de rasinoase; e o combinatie de conifere orientale, cu tamaie naturala, din rasina pomului. Bineinteles, se gasesc si aici cei care sa puna la indoiala minunea, spunand ca au facut grecii vreo noua smecherie sau ca e doar un proces meteorologic. Aici este insa o manifestare generala a bucuriei! Totul tresare de bucurie acolo, ceea ce nu se intampla nicicum in alte locuri, in alti munti, in cazul fenomenelor meteorologice.
Bineinteles ca dupa ce vii de pe Tabor, cu priveghere de toata noaptea, cu Liturghie, cu cantari facute de greci, de arabi, de bulgari, de rusi si de romani, care toti canta Scimbatu-Te-ai la Fata, Hristoase, in munte, aratandu-Le ucenicilor Tai Fata Ta, pe cat li se putea!…, nu mai poti pune pret de nimic lumesc, ci ai dori sa traiesti asa vesnic! Si in cazul acesta, ca si in cazul Sf. Lumini, aratarile acestea, formele acestea de mangaiere sunt tot pentru cei care cred, pentru ca asa cum spune in Scripturi, „am venit sa dau celor ce au si am venit sa iau celor ce nu au”! Cum asta, ca nu am inteles niciodata acest cuvant cand eram in afara Bisericii! Pai bineinteles ca Domnul ia de la cei carora li se pare ca au putina credinta si incep sa comenteze si sa puna sub lupa existenta lui Dumnezeu, prezenta Sa si manifestarile Lui. Iar cei ce cu adevarat cred si marturisesc cu sinceritate Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!, acelora li Se releva bucuria cea mai mare! Intr-adevar, acolo, pe Tabor, il intelegi pe Sf. Ap. Petru cand Ii spune Mantuitorului ca nu-i mai trebuie sa plece de acolo! Intr-adevar, nu mai vrei sa pleci de acolo, de pe Tabor! Toate manifestarile lumesti, cat ar fi ele de mari, de intense, palesc in fata acestei manifestari, infim de mici in raport cu harul lui Dumnezeu! Va dati seama cum va fi atunci, in fata Tronului Ceresc, cand vom ajunge acolo…

fragment din cartea “Metanii de dor”, de Maica Ecaterina (Monica Fermo)

Maica Domnului HAGIOSORITISSA.sec.12. SINAI

Vechile carti de slujba, vechile Liturghii si slujbele Bisericii, omiliile si imnele de lauda adresate ei arata ca Maica Domnului poate sa mijloceasca si mijloceste catre Fiul ei pentru neamul crestinesc. In ce consta aceasta mijlocire vom vedea in cele ce urmeaza. Oare este doar o mijlocire morala, sau una indirecta, prin rugaciune si cereri adresate Fiului ei?
Intr-una din rugaciunile de la aghiazma mica se spune ca mult pot rugaciunile Maicii spre imblanzirea Fiului. Deci ea este mijlocitoare reala catre Fiul sau.
Dar unul este “Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni, omul Iisus Hristos .” (I Tim 2,5). Sectarii cred ca Maica Domnului se confunda cu Hristos sau ia locul Lui in procesul mijlocirii. Insa este o diferenta intre mijlocirea Maicii Domnului si cea a Fiului ei. In timp ce termenul folosit pentru a reda mijlocirea Maicii Domnului este cel de πρέσβεια (solitoare), pentru mijlocirea Mantuitorului se foloseste termenul de μεσιτεuέι care inseamna o mijlocire prin El insusi.
Cu aceasta nu am spus totul despre mijlocirea Maicii Domnului, Ea poate si trebuie sa mijloceasca pentru noi. Ea este Maica lui Dumnezeu si sta de-a dreapta Fiului ei. Caci “mantuirea , insemnand o unire cu Hristos, iar Hristos fiind unit cu Maica Sa mai mult decat cu orice om mantuit, a fi unit cu Hristos inseamna a fi unit cu Maica Sa.” 1
Ea nu mijloceste pentru noi numai prin rugaciuni si cereri, ci in mod direct. Mijlocirea inseamna ajutor, iar ajutorul inseamna har, energie a Duhului Sfant, putere de crestere duhovniceasca. Asadar, Maica Domnului ne da si har, ne da ea insasi ajutor si intarire spre mantuire. Şi aceasta pentru ca ea e plina cel mai mult de harul divin. Ea sta langa Fiul ei Care este izvorul harului: “Maica Domnului e adancul harului, fantana imbelsugata a aceluiasi har si a luminii adevarate care nu seaca.” 2 Insusi harul divin care ne vine prin Maica Domnului nu este ceva propriu ei. Pentru ca harul e energie necreata a Duhului Sfant, deci nu poate sta separat de Acesta. Harul pe care ni-l transmite Maica Domnului izvoraste din Fiinta dumnezeirii, dar il primim si prin ea, cea care s-a invrednicit sa poarte in pantece intreaga dumnezeire. De aceea, “ea nu numai ca intervine la Dumnezeu sa creeze in noi gratia, ci e si o mijlocitoare reala de energie dumnezeiasca, deoarece nu este exterioara lui Hristos, ci e invaluita mai mult decat oricine de lumina lui Hristos.” 3
Teofan al Niceei afirma ca ne si comunica prin ea insasi harurile si darurile dumnezeiesti revarsate in ea din Hristos. El sustine chiar ca toate darurile si harurile trec ontologic din Hristos spre noi, prin ea. 4
Maica Domnului cuprinde in ea toate darurile Sfantului Duh, ea este plinatatea desavarsita. “Bucura-te, canta Sf. Andrei Crite, parga rezidirii noastre, capatul final al fagaduintelor si al prezicerilor lui Dumnezeu cu privire la noi.” 5
Fecioara Maria, ca una in care s-a implinit fagaduinta Duhului Sfant, este garantia mantuirii noastre. Iubirea lui Dumnezeu fata de noi si marirea ce a gatit-o omului, nascut cu pacatul stramosesc, nu s-ar fi aratat deplin daca nu ar fi fost ridicata alaturi de Iisus Hristos chiar un om dintre noi, anume Maica Domnului si Maica noastra.
“Daca n-ar fi fost ridicata si Maica Domnului ca om dintre noi pana la tronul imparatesc insusi, nu s-ar fi descoperit nici sensul deplin al ridicarii umanitatii purtata de ipostasul Cuvantului , pe tronul dumnezeiesc. inaltarea Lui si dupa umanitate ar fi putut fi considerata ca o rasplata personala.” 6
Prin faptul ca Iisus e Fiul Mariei, iar noi suntem frati ai Lui, spunem ca noi toti suntem fii ai Maicii Domnului. Ea este Maica noastra si e normal ca mama sa-si ajute ontologic fiii, sa le dea ajutor nu numai prin mijloace indirecte, ci mai ales in mod direct. Cuvintele Mantuitorului de pe Cruce: “Femeie, iata fiul tau” (In. 19, 26-27) reprezinta un mesaj catre lume dar si o raspundere conferita Maicii Domnului. Prin aceasta toti oamenii au devenit fii ai Mariei. Iisus recapituleaza in Sine intreaga umanitate, deci Maica Domnului , fiind mama Sa, e mama umanitatii. Ea este Maica Vietii pentru ca a purtat in sine insasi Viata (In 14, 6); ea devine “mama a celor vii” si “incepatoare de viata” (τῆς ζωῆς κατάρξασα) 7, de viata adevarata, de viata in Hristos. Aceasta intrucat viata e semnul lucrarii lui Dumnezeu. Scopul lui Hristos e sa dea lumii viata in Dumnezeu, lucru facut posibil prin unirea ipostatica, trupul lui Hristos devenind principiu de viata. Astfel, Maica Domnului impartaseste de la Fiul Sau acest privilegiu si devine vistier al vietii.
Rolul de rugatoare al Maicii Domnului sta in stransa legatura cu rolul de imparateasa, de Stapana, de Doamna, de Daruitoarea, cu cinstea de a sedea de-a dreapta Fiului. Nu se poate renunta la nici unul din ele fara ca prin aceasta sa se simplifice in mod condamnabil rolul si pozitia ei in ansamblul doctrinei ortodoxe. “A vedea in Maica Domnului numai pe rugatoarea, ar insemna s-o dezbracam de majestatea imparateasca, s-o coboram de pe Scaunul cel de-a dreapta Fiului, pe care a asezat-o Hristos, precum si a o priva de rolul de rugatoare ar insemna s-o consideram nu indumnezeita, ci Dumnezeu prin ea insasi.” 8 continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RfTPnwN_sr0]

Un nou atac impotriva Bisericii al antihristilor de la trustul realitatea, via publika.md, are loc in aceste zile in republica Moldova:

Un bebelus de o luna si jumatate a murit inecat in timpul botezului, tragedia provocand reactii in toata Republica Moldova. Conform Unimedia.md, parintele Valentin din comuna Mihaleni sustine ca nu poarta nicio vina pentru tragedia care s-a produs joi seara. Politia a deschis un dosar penal, si, daca va fi gasit vinovat, preotul risca sa stea dupa gratii pentru omor din imprudenta.

Avem toata certitudinea ca acel copil a ajuns direct in Rai si se va ruga pentru parintii sai, asa ca nu este bucurie mai mare decat aceasta.

Despre cum se savarseste BOTEZUL citim la Sf. Ioan Gura de Aur (savarsirea lui prin intreita afundare)

„Caci a se boteza, adica a se afunda in apa si apoi a ridica capul in sus, este simbol al pogorarii din iad si al iesirii de acolo. Pentru care Pavel numeste botezul mormant, zicand: impreuna cu el ne-am ingropat prin botez intru moarte (Rom. 6, 4).”

(Comentariile sau Talcuirea Epistolei intai catre Corinteni, omilia XL, p. 436)

„De trei ori cufundand si ridicand capul, aratand prin acest tainic ritual coborarea Duhului.”

(Omilia aceluiasi catre cei ce urmeaza a fi luminati si lamurire clara a celor savarsite in chip simbolic si inchipuite in dumnezeiescul botez, inrvol. Cateheze baptismale, p. 55)

„Daca se afunda cel ce se boteaza, este simbolul unei inmormantari care ea insasi vesteste invierea. Soarele obosit si intunecat se arunca in. ocean pentru a iesi din el nou si mai stralucitor.”

(Din vol. Bogatiile oratorice, p. 194)

TAINA SFANTULUI BOTEZ

Sfantul Botez este intaia dintre Tainele Sfintei Biserici; este usa prin care se intra in Sfanta Biserica. Si numai ajungand membri ai Bisericii lui Hristos ne putem invrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine.

Taina Sfantulul Botez a fost asezata de Mantuitorul Iisus Hristos prin cuvintele: “Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei XXVIII, 19). Acestea le-a grait dupa invierea Sa din morti.
Dar Taina Sfantului Botez nu este numai usa prin care se intra in Sfanta Biserica a lui Hristos, ci si pentru castigarea imparatiei lui Dumnezeu, asa cum ne incredinteaza insusi Mantuitorul, zicand : “De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu.” (Ioan III, 5).

Si inaintemergatorul Mantuitorului Hristos, sfantul Ioan, a botezat la Iordam. Dar botezul lui nu era Taina, ci inchipuia doar curatirea de pacate prin credinta si pocainta; el era mai mult un indemn la pocainta, un semn vazut si pregatitor spre cele ce aveau sa vina, cum marturiseste chiar sfantul Ioan Botezatorul: “Eu unul va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine; Lui nu sunt vrednic sa-I duc incaltamintea. Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc” (Matei III, 11). Mai tarziu, si sfantul apostol Pavel, intalnind in calea sa pe unii care primisera botezul lui Ioan, i-a intrebat: “Primit-ati voi Duhul Sfant cand ati crezut? lar ei au zis catre el: Dar nici n-am auzit, daca este Duh Sfant. Si el a zis : Deci in ce v-ati botezat ? Ei au zis: In botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocaintei, spunand poporului sa creada in Cel ce avea sa vina dupa el, adica in Iisus Hristos. Si auzind ei, s-au botezat in numele Domnului Iisus” (Fapte XIX, 1?5), adica au primit Botezul crestin.

Sfantul Botez instituit de Mantuitorul Iisus Hristos nu este doar un semn pregatitor pentru cele ce ar fi sa vina, ci este o Sfanta Taina a Bisericii lui Hristos.
Partea vazuta a Tainei Sfantului Botez consta din afundarea de trei ori in apa sfintita a celui ce se boteaza si in rostirea cuvintelor : “Boteaza-se robul lui Dumnezeu (N) In numele Tatalui, amin, si al Fiului, amin, si al Sfantului Duh, amin; acum si pururea si in vecii vecilor, amin”.

Sfanta noastra Biserica face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin stropire, pentru ca chiar cuvantul botez are insemnarea de “a afunda”, “a cufunda”. Sub forma de turnare sau prin stropire se savarseste doar in imprejurari cu totul deosebite, cand, de pilda, cineva este greu bolnav sau cand nu se afla la indemana apa din destul.

Apa care se foloseste la Taina Sfantului Botez trebuie sa fie naturala, curata, cu nimic amestecata. continuare »

O VIATA DE MARTIR

Parintele Ilie s-a nascut pe 6 Decembrie 1909 in satul Crapaturile, judetul Valcea, din parinti binecredinciosi. Isi doreste de mic copil sa-i slujeasca lui Dumnezeu si astfel, in 1934, termina Facultatea de Teologie din Bucuresti, si la putin timp dupa aceea este hirotonit.

Slujirea preoteasca i-a adus multe satisfactii duhovnicesti. Pentru marturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut si, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a impiedicat deloc in propovaduirea Cuvantului Adevarului, caci el mai mult se temea de Dumnezeu decat de oameni.
A suferit pentru biserica si neamul sau, pe care l-a iubit, ducandu-si crucea grea prin inchisori, asemenea parintelui Dumitru Staniloaie, a ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor mort la inchisoarea Aiud, a preotului Dimitrie Bejan, a protosingherilor Nicodim Mandita, Arsenie Boca, Benedict Ghius, tanarului Constantin Oprisan mort la inchisoarea Pitesti,
Valeriu Gafencu si a multor altora. A fost arestat in anul 1952 pentru apartenenta la Miscarea Legionara si dus in judetul Constanta, la coloniile Gales si Peninsula. In 1954 este eliberat, iar din 1959 pana in 1964,este arestat si condamnat la munca silnica in Delta, la Periprava, unde-l intalneste pe parintele Iustin Parvu. Acolo s-au petrecut fapte demne de vietile sfintilor.
Dupa ce a fost eliberat, se stabileste fortat la Bolintin, unde lucreaza ca zidar. Intre anii 1965-1970, parintele Ilie a slujit intr-o parohie din judetul Teleorman, iar in 1970, este transferat in judetul Ilfov la Cucuruz, unde, in Ianuarie 1978, este pensionat.
Suferintele din timpul vietii I-au afectat foarte mult sanatatea si din acest motiv isi petrece sfarsitul vietii in spital, unde a spus ca, daca nu va muri pana la 22 Iulie, va mai trai inca 2 ani.
Dupa cum a spus, parintele Ilie trece la cele vesnice exact la 22 Iulie, acelasi an (1983).Tot atunci, a mai spus ca, daca sotia sa va inceta din viata peste 15 ani, sa fie ingropata langa el, ceea ce s-a implinit.

Pe 22 Septembrie 1998, la inmormantarea sotiei parintelui Ilie, cei prezenti s-au aflat in fata unui fapt neasteptat: trupul parintelui era neputrezit, uscat si placut mirositor.

La aflarea sfintelor moaste, fiica parintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmas inca in viata, sesizeaza descoperirea Arhiepiscopiei Bucurestilor, care primeste cu bucurie aceasta veste.
Cateva luni mai tarziu, pe postul national de televiziune, se difuzeaza filmul documentar Semne, realizat de regizorul Cornel Ciomazga, in care este prezentata descoperirea. continuare »