Știri

Crin Antonescu: Proiectul revizuirii Constituţiei se amână până anul viitor

constitutia-romaniei-revizuirePreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că USL a luat decizia de a amâna pentru anul viitor proiectul de revizuire a Constituţiei, ţinându-se cont de decizia CCR privind Legea referendumului.
“Există bătălii pe care nu te rişti să le pierzi. Astfel de bătălii sunt cele ca regionalizarea şi proiectul de revizuire a Constituţiei. Ori o bătălie ca cea privind revizuirea Constituţiei în condiţiile puse de Traian Băsescu şi felul în care a fost tratat referendumul de demitere de anul trecut, şi dacă ar fi fost vorba doar de alegătorii din România ne-am fi asumat, dar aşa am decis să amânăm”, a spus co-preşedintele USL, Crin Antonescu, potrivit pesurse.ro.
 “Evident că începutul toamnei va prilejui alte şi alte discuţii pe această temă”, a spus şeful PNL.

Un clip anti-Putin a fost difuzat pe un post de televiziune rusesc, scăpând de cenzura impusă de regimul dictatorial de la Kremlin

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=QC5qG_MMV2E]

Jurnalişti ucişi, o corupţie omniprezentă, foşti agenţi KGB la putere sunt acuzaţii care apar într-un videoclip împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin difuzat de o televiziune din Celiabinsk (Ural) în mijlocul unui buletin de ştiri şi care putea fi accesat miercuri pe Internet, relatează AFP.

Jurnalişti ucişi, o corupţie omniprezentă, foşti agenţi KGB la putere sunt acuzaţii care apar într-un videoclip împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin difuzat de o televiziune din Celiabinsk (Ural) în mijlocul unui buletin de ştiri şi care putea fi accesat miercuri pe Internet, relatează AFP.

În locul unui subiect despre scanere într-un spital, anunţat de postul privat Vostocinîi Expres, telespectatorii au putut urmări alt subiect, despre “epoca Putin”, enumerând asasinatele jurnaliştilor Ana Politkovskaia şi Natalia Estemirova, moartea în închisoare a juristului Serghei Magniţki şi încarcerarea fostului magnat al petrolului Mihail Hodorkovski.

“Libertatea nu mai este prezentă la întâlnire, corupţia are o amploare fără precedent, iar funcţîile în stat sunt ocupate de foşti agenţi KGB”, spune în continuare o voce de femeie, pe un ton grav.

Potrivit presei locale, subiectul a fost difuzat de un colaborator al postului care se afla în conflict cu administraţia regională şi a fost destituit în urma acestui incident. El ar putea fi dat în judecată pentru “huliganism”.
Contactat de AFP, postul a refuzat să comenteze.

De la instalarea la putere a lui Putin în 2000, posturile importante de televiziune au trecut sub controlul puterii şi difuzează doar informaţii pozitive despre cel mai puternic om din ţară, spre deosebire de media online care îl critică dur.

| realitatea.net

Episcopul Covasnei şi Harghitei: “Se observă o degradare foarte accentuată a iubirii de ţară şi a conştiinţei de neam”

Episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, Ioan Sălăjan, a apreciat, marţi, că cei din conducerea statului nu vizitează foarte des cele două judeţe, cel mai probabil din motive electorale.

“Lumea de vârf de la conducerea de stat calcă mai rar pe aici, că noi suntem mai puţini şi în traista noastră sunt mai puţine voturi. Câteodată ţara este atât de importantă pentru unii, câte voturi sunt pe metru pătrat”, a declarat episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, Ioan Sălăjan, marţi, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.
Marţi, în zi de sărbătoare, episcopul Covasnei si Harghitei le-a împărţit credincioşilor 1.500 de steaguri ale României. S-a întâmplat la Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Sita Buzăului, din judeţul Covasna, unde preotul a sfinţit drapelurile şi i-a îndemnat pe oameni să le arboreze la casele lor.

“Prin împărţirea de drapele vreau să le dau românilor dragostea de ţară, un bob de grâu galben şi să-şi amintească şi de ostaşii noştri. (…) Se observă o degradare foarte accentuată a iubirii de ţară şi a conştiinţei de neam, n-aş vrea ca România să rămână o regiune de la Carpaţii de curbură, ci aş vrea să-şi păstreze identitatea ei”, a mai spus episcopul Ioan Sălăjan, marţi, la Antena 3.

Controlaţi de microcip: Un implant ar putea controla pofta de mâncare sub falsul pretext că ar combate obezitatea

implat cip Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au proiectat un microcip inteligent care, afirmă ei, poate suprima apetitul, putând deveni astfel un ajutor eficient pentru scăderea în greutate şi o alternativă la operaţiile de chirurgie bariatrică. În curând va începe testarea noului dispozitiv pe animale de laborator.
Microcipul este ataşat de nervul vag, unul din cei 12 nervi cranieni (de fapt, sunt 12 perechi, simetrice, de asemenea nervi, care fac parte din sistemul nervos periferic.)
Nervul vag are, printre alte funcţii importante, un rol în reglarea apetitului.
Dacă testele pe animale vor da rezultatele aşteptate, peste 3 ani ar putea începe testarea dispozitivului pe oameni.
Cercetările sunt realizate de specialişti de la Imperial College London, sub conducerea prof. Chris Toumazou şi a prof. Sir Stephen Bloom.
Este vorba despre un „modulator inteligent implantabil”, cum îl numesc inventatorii săi, un mic dispozitiv de numai câţiva mm lungime, ataşat cu ajutorul unor electrozi-manşon de nervul vag, în interiorul cavităţii peritoneale din abdomen.
Cipul şi electrozii „citesc” şi procesează semnalele electrice şi chimice ale apetitului, semnale percepute de nervul vag.
Apoi, microcipul poate acţiona în funcţie de aceste date, trimiţând semnale electrice creierului penru a reduce sau a elimina impulsul de a mânca.
Specialiştii de la aceeaşi instituţie au realizat deja un dispozitiv similar menit să controleze crizele epileptice, tot prin acţiune asupra nervului vag.
Cercetătorii spera ca, prin noul dispozitiv, să poată controla semnalele neurale care controlează apetitul, nu neapărat suprimându-l complet, ci făcându-i, de exemplu, pe oameni să mănânce mai încet.
Creierul va primi de la microcip aceleaşi semnale pe care le primeşte, în mod normal (în cazul oamenilor fără tulburări de alimentaţie), de la intestin, semnale care îi „spun” organismului să se oprească, deoarece a mâncat suficient.
implat cip2Există şi alte proiecte de acest gen. O companie americană, EnteroMedics, a dezvoltat un implant care blochează intermitent nervul vag, cu ajutorul unor implusuri electrice. Dispozitivul a fost deja testat pe 239 de pacienţi; mai mult de jumătate dintre aceştia au pierdut cel puţin 20% din greutatea corporală, deşi compania recunoaşte că rezultatele nu sunt atât de bune cum s-a aşteptat.
O altă compnaie din SUA, IntraPace, a căpătat recent aprobarea din partea Uniunii Europene pentru utilizarea unui dispozitiv produs de ea, numit Abiliti, care utilizează aceeaşi metodă – stimularea nervului vag pentru a reduce consumul alimentar.

traducere după bbc.co.uk

Crimele comunismului să fie considerate crime împotriva umanității

crin-antonescu-ghimpelePreşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara că susţine modificarea legislaţiei astfel încât crimele comunismului să fie considerate imprescriptibile.

Antonescu a fost întrebat la Realitatea TV dacă PNL susţine, în contextul cazului Alexandru Vişinescu, o eventuală modificare a legislaţiei astfel încât crimele comunismului să fie clar definite şi considerate crime împotriva umanităţii, imprescriptibile, indiferent de data la care au fost comise. “Categoric susţin aceste lucruri. (…) Am discutat cu Andrei Muraru, directorul IICCMER, acolo este o echipă de oameni tineri, capabili şi categoric calificaţi, fac o treabă foarte bună şi tot ceea ce putem face în sprijinul lor vom face. Eu personal sunt întru totul de acord”, a afirmat Antonescu la Realitatea TV.
El a subliniat că admiră maniera în care comunitatea mondială evreiască a luptat pentru a impune tema Holocaustului şi o legislaţie în cele mai importante ţări.

AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu)

Avertisment nutrioționist: “Sucurile carbogazoase, în special cola, cresc riscul de cancer”

sucuri carbogazoaseNutriţionista Marie Vrânceanu ne avertizează: “Sucurile carbogazoase, în special cola, cresc riscul de cancer” Share on facebook Share on twitter Follow on Google+ 5 Cu toţii am consumat, măcar ocazional, sucuri carbogazoase. În special pe caniculă, o băutură rece pare un vis frumos, iar preţurile sunt destul de accesibile. Ideal ar fi însă să ne întrebăm ce conţin aceste licori şi cum ne afectează sănătatea.
Dacă adulţii sunt mai rezistenţi, copiii sunt victime aproape sigure ale acestor sucuri carbogazoase. „Nu doar că astfel de băuturi ne aduc kilograme în plus, dar ne şi îmbolnăvesc. Sunt îndulcite cu sirop de porumb, foarte bogat în fructoză care, aşa cum s-a dovedit în urma unor studii, activează lipogeneza şi duce la insulino-rezistenţă. Mai mult, favorizează dezvoltarea steatozei hepatice şi a diabetului de tip 2. Sucurile carbogazoase, în special cola, cresc şi riscul de cancer”, susţine Marie Vrânceanu, nutriţionist la Cabinetul de Nutriţie şi Nutrigenetică Eurodiet.

„În California, pe eticheta de cola scrie «risc de cancer»”

„Sucurile carbogazoase denaturează gustul copilului pentru alimentele naturale, astfel încât nu va mai consuma cu plăcere fructe şi legume. În plus, Coca-Cola, din cauza conţinutului de cola, fructoză şi cofeină, poate duce şi la hipopotasemie dacă o consumăm în cantităţi mari. De asemenea, conţine şi acid ortofosforic, care demobilizează calciul din oase, crescând riscul de rahitism la copii şi cel de osteoporoză la adulţi. Pentru că această băutură este cancerigenă, din cauza colorantului 4 methylimidazol, de pe 21 decembrie 2012, preşedintele Boliviei a interzis-o în ţara sa, iar în California, pe eticheta de cola scrie «risc de cancer». În acest moment există o petiţie a Center for Science in the Public Interest ce propune interzicerea folosirii coloranţilor pe bază de sulfiţi amoniacali. Însă firma Coca-Cola a precizat că, exceptând California, nu va modifica procesul de producţie a băuturii în Europa şi niciunde în lume”, susţine nutriţionista.

Pericol de steatoză hepatică

Maladiile hepatice sunt asociate, de obicei, cu abuzul de alcool, însă cercetătorii israelieni susţin că şi băuturile nealcoolice cu un conţinut ridicat de zahăr pot genera steatoza hepatică. Ei au descoperit că persoanele care beau în fiecare zi un litru de băuturi gazoase sau de sucuri de fructe sunt predispuse la steatoză hepatică.

7.000 de britanici, majoritatea trecuţi de 60 de ani, se îmbolnăvesc, anual, de cancer pancreatic din cauza consumului de băuturi carbogazoase.

Colorantul 4-MI, periculos

Oamenii de ştiinţă cercetează colorantul 4-MI, care se poate găsi în băuturile de culoare închisă ce conţin urme de caramel. 4-MI este un cancerigen cunoscut, ce poate fi găsit şi în băuturile de tip cola. Potrivit unor studii pe animale, acest ingredient provoacă leucemie, precum şi cancer de plămâni, tiroidă şi ficat.

MARIE VRÂNCEANU, nutriţionist: „Coca-Cola este corozivă, având un pH de 2,4, adică între cel al sucului gastric (1,5) şi cel al oţetului (3 ).”

| ziarulring.ro

Un preot din Rusia, ce incomoda regimul Putin, a fost asasinat

 Ïñêîâå óáèò ïðàâîñëàâíûé ñâÿùåííèê Ïàâåë ÀäåëüãåéìÎn seara de 5 august 2013 în orașul Pskov a fost ucis protoiereul Pavel Adelheim. Corpul preotului având mai multe răni de cuțit a fost descoperit luni, aproximativ la orele 20.00, în casa acestuia din strada Krasnogorskaea, alături de biserica „Sfinții Constantin și Elena”. Suspectul a fost reținut. Potrivit martorilor interogați de anchetatorul Anton Dobrohotov, în timpul operațiunii de reținere presupusul asasin cu numele Celințev (născut în 1986) striga că diavolul i-a cerut să-l omoare pe părintele Pavel.

Comitetul de anchetă al Rusiei a intentat un dosar penal pe acest caz. Potrivit unor informații preliminare, părintele Pavel a fost omorât de un tânăr bolnav psihic cu numele Celințev, care a locuit în casa slujitorului bisericii trei zile. La rugămintea unei cunoscute, părintele l-a găzduit pe presupusul ucigaș în casa sa având intenția de a-l consilia și a-l îndruma pe calea mântuirii. În momentul reținerii bănuitul „și-a cauzat răni de cuțit și a fost spitalizat”, se spune în comunicatul organului de anchetă.

Șeful serviciului de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, diaconul Alexandru Volkov a declarat că protoiereul Pavel Adelheim „reeșind din informațiile pe care le avem la dispoziție acum, a devenit victimă a îndeplinirii misiunii și datoriei pastorale care cere să sari în ajutor oricărui om”.

„Preafericitul Patriarh Chiril este îndurerat de moartea tragică a părintelui Pavel Adelheim și se roagă pentru odihna sufletului lui”, – a comunicat părintele Alexandru. continuare »

Iranul vrea negocieri pe problema nucleară, “fără pierdere de timp”

Iran_nuclearIranul este pregătit pentru “negocieri serioase, fără pierdere de timp”

Iranul este pregătit pentru “negocieri serioase, fără pierdere de timp”, cu marile puteri, în vederea soluţionării crizei privind domeniul nuclear iranian, a declarat marţi noul preşedinte Hassan Rohani, în prima sa conferinţă de presă, relatează AFP.

“Suntem pregătiţi pentru negocieri serioase, fără pierdere de timp”, cu puterile din cadrul Grupului 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania), a anunţat Rohani, declarându-se “sigur că dacă cealaltă parte este pregătită, îngrijorările (occidentalilor) vor dispărea rapid”.

| gandul.info

Japonia se reînarmează masiv. Coreea de nord se simte amenințată

cea-mai-mare-nava-de-razboi-lansata-cu-fast-in-japonia“A depăşit linia de pericol” şi vrea să se transforme într-un “gigant militar”. Nord-coreenii critică dur Japonia

Autorităţile din Coreea de Nord au criticat dur Japonia, la o zi de la botezul celei mai mari nave militare construite de Tokyo de la ultimul război. Nord-coreenii au declarat că Japonia a depăşit “linia de pericol”, relatează AFP.
Agenţia oficială nord-coreeană KCNA a făcut referire la un raport publicat luna trecută de Ministerul japonez al Apărării, care a cerut crearea unei “capacităţi extinse de îndiguire” în faţa ameninţărilor balistice nord-coreene.
“Nu este altceva decât o farsă a Japoniei pentru a justifica transformarea într-un gigant militar, ceea ce depăşeşte linia pericolului”, afirmă KCNA.
“Afirmaţiile Japoniei sunt prea nerezonabile şi ilogice pentru a justifica sinistrele sale obiective”, adaugă agenţia.
Cu o zi înainte de publicarea acestui comentariu, Japonia a prezentat în premieră viitorul portelicopter cu care îşi va echipa flota, o navă de 248 de metri denumită “Izumo” şi încă în construcţie la Yokohama (la sud de Tokyo).
Vasul, cea mai mare navă militară construită de Tokyo de la al Doilea Război Mondial, va fi operaţional după 2015 pentru un cost total de circa 900 de milioane de euro. Odată pus în serviciu, acesta va putea îmbarca nouă elicoptere.

Japonezii vor să-şi intimideze inamicii. Cea mai mare navă de război, lansată cu fast în Japonia

Cea mai mare navă militară japoneză de la cel de-al Doilea Război încoace a fost lansată la apă cu fast în Japonia.
În valoare de 1,2 miliarde de dolari, nava poate transporta până la nouă elicoptere şi are o punte lungă de aproape 250 de metri.
Oficialii de la Tokio susţin că Izumo va fi folosit în acţiuni de luptă antisubmarin şi misiuni de supraveghere a zonelor de frontieră.
Inaugurarea vaporului, despre care oficialii japonezi spun că este un “distrugător”, vine într-un moment de maximă tensiune cu China cu privire la disputa teritorială a insulelor Senkaku din sudul Mării Chinei de Est. Arhipelagul este controlat de Japonia, dar revendicat de China şi Taiwan.

SUA: Doi copii din Pennsylvania au interdictie pe viata de a vorbi despre extragerea gazelor de sist prin fracturare hidraulica

fracturare-hidraulicaDoi copii din statul american Pennsylvania nu mai au dreptul de a vorbi, pentru tot restul vietii, despre extragerea gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice (fracking), intedictia fiind parte a unei intelegeri intre parintii lor si unul dintre liderii de pe piata petrolului si a gazelor naturale, relateaza The Guardian.

Interdictia, care a starnit un val de indignare in randul activistilor pentru mediu dar si a  celor care militeaza pentru dreptul la libera exprimare, a fost impusa ca parte a unei intelegeri prin care familia Hallowich primeste 750.000 de dolari de la Range Resources Corp.

Intelegerea a fost incheiata in 2011, insa a fost facuta publica abia saptamana trecuta, ca urmare a unei cereri de desecretizare inaintate tribunalului de de publicatia Pittsburg Post Gazette, care a scris pentru prima data de interdictia aplicata celor doi minori.

Potrivit interdictiei, fiul si fiica familiei Hallowich, in varsta de 10 si 7 ani la momentul incheierii intelegerii, nu au voie sa vorbeasca vreodata despre fracturare hidraulica sau despre Marcellus Shale, formatiunea de roci sedimentare din estul Americii de Nord, de unde Range Resources extrage gaze de sist.

Familia Hallowich  a acuzat companiile de petrol si gaze naturale de distrugerea fermei lor de circa 4 hectare din Mount Pleasant, Pennsylvania, si de faptul ca actiunile lor pun in pericol sanatatea celor doi copii. Proprietatea lor se invecina cu mai multe operatiuni industriale majore: patru puturi de extractie a gazelor de sist, statii de comprimare a gazelor si cu un iaz de decantare a deseurilor, despre care familia sustine ca le-ar fi contaminat resursele de apa si le-ar fi provocat usturimi la ochi, dureri in gat si migrene. continuare »

În orașul Siret va fi construit un muzeu al Holocaustului. Părintele Justin: “În România nu a fost Holocaust”, iar povestea Abatorul este o mascaradă

holocashAmbasadorul Israelului în România, Dan Ben-Eliezer, se va afla, miercuri, în judeţul Suceava, ocazie cu care, pe lângă întâlnirile de la Consiliul Judeţean şi Prefectură, se va deplasa şi la Muzeul Bucovinei, a declarat, luni, preşedintele CJ Suceava, Ioan Cătălin Nechifor.
El a spus că, în cadrul acestei vizite, îi va prezenta diplomatului israelian proiectul pe care administraţia judeţeană şi Muzeul Bucovinei intenţionează să îl realizeze în oraşul Siret, respectiv amenajarea unui Muzeu al Holocaustului.

“Vrem să profităm de relaţia foarte bună pe care o avem la acest moment cu ceea ce înseamnă minoritatea evreilor care trăieşte în Bucovina, dar şi cu cei care au plecat din Bucovina, pentru că aceştia constituie pentru noi un target extrem de important. Din acest motiv, foarte multe dintre proiectele noastre sunt adresate lor, inclusiv acest muzeu de la Siret. Sunt oameni care au plecat din Suceava în Israel sau în alte state şi care au încă o apartenenţă emoţională faţă de Suceava”, a spus Ioan Cătălin Nechifor. AGERPRES/(A – autor: Silvia Marcu, editor: Ştefan Gabrea)

| agerpress

Prof. Vladimir Iliescu explica: “In Romania au avut loc persecutii impotriva evreilor, cu cifrele cele mai mari de aproximativ 100 sau 120.000 de evrei din Basarabia si Bucovina dar nu a avut loc un holocaust. Fiindca in Regat evreii au trait, si chiar si fara stea, cand l-a rugat Filderman (presedintele Uniunii Evreilor din Romania) pe Antonescu, deci ei au dus o viata aproape normala, iar din cei deportati in Transnistria multi s-au intors (printre care si Wilhelm Filderman), prin urmare nu poate fi vorba de holocaust. Holocaust a fost doar in Germania si Ungaria, care i-au trimis (pe evrei) la Auschwitz…”, spune istoricul Vladimir Iliescu, afirmand si ca a propus in plenul Academiei Romane infiintarea, impreuna cu academicianul Razvan Theodorescu, a unui club al “antisemitilor filosemiti””.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=dBojB_sEhXA]
| ziaristi online

Declarație șoc a unui deputat ucrainian: “Ucraina să anexeze Transnistria, dacă România va absorbi Republica Moldova”

romania ucraina Basarabia TransnistriaUcraina ar trebui să fie pregătită să integreze Transnistria, dacă România va încerca să absoarbă Republica Moldova, declară deputatul ucrainean Eduard Leonov, membru al partidului naţionalist Libertatea, citat de agenţia transnistreană Tiras.ru.

“În urma unor evenimente geopolitice din secolul al XX-lea, teritoriile etnice ale Ucrainei au fost divizate de patria mare prin frontierele statelor vecine”, a afirmat Leonov. “În special, Republica Moldova, după destrămarea Uniunii Sovietice, a primit drept moştenire Transnistria”, a adăugat el.

Deputatul ucrainean a subliniat că teritoriul transnistrean “nu este străin pentru Ucraina” şi că asupra lui ar trebui instaurat protectoratul Kievului.

“Nu suntem interesaţi de acutizarea conflictelor teritoriale, dar nu avem dreptul să stăm deoparte când jucători externi decid soarta teritoriilor noastre etnice. În caz că România va absorbi Republica Moldova, noi trebuie să ne declarăm pregătiţi de reintegrarea Transnistriei în componenţa Ucrainei”, a declarat Leonov.

| Antena3

Economistul român Cristian Păun: ”România nu are nevoie de FMI”

FMI_imprumut„Paradoxal, prezenţa FMI în România este o formă de interpunere a statului în treburile economiei private. Nu putem enunţa o măsură clară prin care FMI a ajutat sau ajută sectorul privat din România. Dimpotrivă, măsurile impuse au lovit dramatic taman în sectorul de la care se aştepta mai multă competitivitate”, spune economistul Cristian Păun într-un amplu interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, mult lăudata macrostabilizare s-a produs prin creşteri semnificative de taxe şi cu o dublare a datoriei publice, fără ca vreo reformă structurală să fie dusă până la capăt măcar.

De ce are nevoie România de încă un acord de împrumut cu FMI din moment ce, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, nevoia brută de finanţare va scădea puternic în următorii ani iar dependenţa ţării noastre de pieţele financiare interne şi externe a fost redusă în sensul că ne împrumutăm mai ieftin de pe pieţele internaţionale de capital pentru finanţarea deficitului bugetar?

Nu este nevoie de FMI în România, nici acum şi nici în viitorul apropiat. Această instituţie nu poate rezolva problemele pe care le are România. Nici tipul de acord pe care l-am semnat acum (sau în trecut) nu le rezolvă. Politicianul român însă are nevoie de FMI pentru că:

(1) are nevoie de un arbitru pe scena politică românească care să fie invocat în cazul unor disensiuni pe o problemă dată (deficit bugetar, inflaţie, taxe);

(2) are nevoie de un finanţator ieftin pentru a susţine ”artificial” stabilitatea cursului de schimb prin împrumutarea la nevoie a unor sume importante în valută de către banca centrală care să fie folosite pe piaţa valutară pentru a ”apăra” cursul de schimb în cazul unor probleme;

(3) e nevoie de cineva care să ne laude în absenţa unor realizări confirmate de evoluţia economiei (care stagnează cu încăpăţânare);

(4) e nevoie de un ţap ispăşitor în cazul în care problemele nu merg bine şi atunci se poate da vina pe el fără a pierde semnificativ din capitalul politic (el e băiatul ”rău” în timp ce politicienii sunt băieţii ”buni” pe principiul noi am vrut altfel, dar FMI nu ne-a lăsat) şi continuare »

Documentele care arată pedepsele inumane aplicate de torţionari deţinuţilor politici

Se spune că o minune durează 3 zilei, iar dacă ar fi să ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în țara noastră am putea spune că așa este. Torționarii din România se plimbă nestingheriți, se bucură de pensie și își trăiesc bătrânețe foarte liniștiți, mai liniștiți chiar decât mulți bătrâni care au muncit o viață pentru stat, iar acesta îi batjocorește. Documente explozive, seziarea de la Institutul pentru Investigare a Crimelor Comusimului din România adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și altele vă sunt dezvăluite în cadrul ediției de astăzi a emisiunii “Sinteza ZIlei”.

În timp ce Regele Mihai primeşte de la statul român o pensie de 1.000 de lei, trei torţionari cunoscuţi au încasat pensii extrem de mari, la care cei mai mulţi dintre români nici nu pot visa.
Colonelul de Securitate Gheorghe Enoiu, supranumit şi „măcelarul de la Interne”, a încasat de la statul român o pensie de 60 de milioane de lei vechi (6.000 de lei noi).
De aceeaşi pensie s-a bucurat şi generalul de Securitate Nicolae Pleşiţă.
Torţionarul Alexandru Vişinescu încă dispune lunar de o pensie de 6.000 de lei.
Mihai Gâdea a prezentat în emisiunea  Sinteza Zilei o serie de documente impresionante care exemplifică supliciile pe care le-au suportat victimele torţionarilor Gheorghe Enoiu, Nicolae Pleşiţă sau Alexandru Vişinescu.
Printre metodele de pedeapsă menţionate în aceste documente se numără bătaia la tălpi, bătaia pe capre, metoda tapetului sau bătaia la testicule.

UPDATE: Parchetul militar NU va ancheta cazul Vişinescu. Ce se întâmplă cu dosarul torţionarului de la Râmnicu Sărat

Parchetul militar a anunţat, miercuri, că îşi declină competenţa în cazul torţionarului Alexandru Vişinescu, în cazul căruia Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a depus plângere penală, informează gândul.info.
Potrivit jurnaliştilor gândul, seful Parchetelor militare, procurorul militar Ion Vasilache, a explicat că, din 2007, competenţa pentru anchetarea acestor infracţiuni a fost mutată la Parchetul General.
Şeful parchetelor militare le-a declarat jurnaliştilor gândul că infracţiunile torţionarilor s-ar fi prescris, însă este contrazis de o lege din 2012 care spune că infracţiuni precum genocidul, omorul deosebit de grav nu se prescriu.
Parchetul militar şi-a declinat competenţa şi a trimis plângerea penală la Parchetul general, condus de Tiberiu Niţu.
Gândul.info mai scrie că Polonia, Ungaria, Israel şi Germania au demarat, după Al Doilea Război Mondial, adevărate campanii de identificare a torţionarilor nazişti. Iar după 20, 30 sau chiar 70 de ani, ofiţerii nazişti consideraţi responsabili de crime odioase împotriva evreilor sunt şi acum anchetaţi, judecaţi şi trimişi după gratii.

| video news

Papa laudă tradiționalismul Ortodox în defavoarea laxismului apusean, dar uită de problemele dogmatice ale Apusului

papa franciscÎn timpul zborului de Rio la Roma, Papa Francisc a răspuns la o serie de întrebări adresate de către jurnaliști, pronunțându-se și în legătură cu Biserica Ortodoxă.

„Bisericile ortodoxe au păstrat o Liturghie care este foarte frumoasă. Noi ne-am pierdut puțin simțul adorării. Acestea Îl cinstesc pe Dumnezeu și Îi cântă cântece de preamărire fără să țină seama de timp.

Într-o zi, vorbind despre Biserica occidentală, mi s-a spus „ex Oriente lux, ex Occidente luxus,” adică din orient provine lumina iar din occident societatea consumului și a bunăstării care a făcut atâta rău. În schimb, ortodocșii au păstrat frumusețea a lui Dumnezeu în centru. Când citim opera lui Dostoievski luăm contact cu spiritul Rusiei și al lumii răsăritene. Avem atâta nevoie de aerul proaspăt al orientului și de această lumină pe care o emană!”

Din pacate il lauda, dar uita de problemele de doctrina, anume ca traditia veche a Biserciii, pastrata de Ortodoxie, neaga primatul universal si infailibilitatea papei de la Roma, precum si erezie trinitara Filioque, tinuta de Roma (si care a ajuns sa justifice teologia eretica a locului papei in Biserica, ca sa nu ma vorbim, din nou, de celeleate erezii medievale sau moderne, Inchiziție etc), care a dus la Marea Schisma si au intretinut caderea spirituala a Romei…

Sa nu uitam ca in Grecia se spune ca actualul papa ar putea veni in Sf. Munte Athos (se pot da trimiteri la articole in acest sens, in care se vorbeste despre santajarea economica a conducerii Sf. Munte de catre guvernantii internationalisti ai statului grec aflat in colaps economic) si ca din aceasta cauza sunt tulburarile din Athos actuale (ati vazut in presa, unde iarasi s-a aberat pe langa subiect si in necunostinta de cauza, situatia fiind, din cate se stie, nelamurita pana si pentru alte Biserici Ortodoxe Oficiale?!)!

Degeaba Papa lauda forma, daca pierde fondul… Dar tot este bine, ca sa se trezeasca si pseudo-ortodocsii complexati de propria identitate ortodoxa.

Sa nu uitam ca destui sfinti athoniți din calendarul Ortodox au murit fiind martirizați de către romano-catolici și acoliții lor ex-ortodocși pentru că nu au vrut să slujească că romano-catolicii, sa-l pomeneasca pe papa ca episcop al Romei canonic etc. A se vedea Sf. Cosma, conducătorul („protosul”) Sf. Munte (alătui de mulți călugări ortodocși, del a diferite mănăstiri athonite), la sfârșitul sec. XIII, după minciuno-unirea dintre Roma și Constantinopol de la „Sinodul” de la Lyon (1274).

Originea majoritar evreiască a torționarilor din fenomenul Pitești

fenomenul pitesti tortionari

Cu puţin timp înainte de a fi răpus de o necruţătoare boală galopantă, în mai 2012, de pe patul spitalului Fundeni, preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici, dr. Constantin Iulian, mi-a cerut să fac public studiul referitor la coordonatorii din umbră ai experimentului reeducării prin tortură din închisoarea Piteşti, lucrare pe care mi-o încredinţase cu puţin timp înainte. Florin Dorescu

Fiindcă după Revoluţia din 1989 în cadrul foştilor securişti a apărut o ruptură între cei ce au activat sub Ceauşescu şi cei din timpul lui Dej, am încercat să valorific această ruptură. Cei de pe timpul lui Ceauşescu au început să-i denunţe pe cei din perioada Dej ca autori ai marilor crime, deci şi ai Piteştiului. De la aceşti denunţători am aflat date interesante în legătură cu originea etnică a autorilor din umbră ai fenomenului Piteşti.

Iată aceste informaţii:

  • Ministerul de Interne era condus atunci de TEOHARI GEORGESCU, evreu pe numele adevărat BURĂH TESCOVICI;
  • Directorul General al Securităţii Poporului: general locotenent GHEORGHE PINTILIE, pe numele adevărat BODNARENCO PANTELEI zis „PANTIUŞA”, evreu cu cetăţenie sovietică;
  • Subdirector, g-ral mr. ALEXANDRU NICOLSCHI, evreu, cu numele adevărat BORIS GRUNBERG;
  • Subdirector,  g-ral mr. VLADIMIR MAZURU, evreu polonez;
  • Director al Secretariatului: mr. WILHELM EINHORN, şi el evreu;

La Direcţia a V-a a Securităţii unde se prelucrau „demascările” de la Piteşti se aflau:

  • Director: col. MIHAI DULGHERU, numele adevărat fiind MIŞA DULBERGER, evreu comunist care a emigrat în Israel;
  • Şef de serviciu: cpt. MATUŞEI ANDRIESCU, numele adevărat fiind MATUSEVICI NATHAN – evreu, anchetator între 1946-1962;
  • Director adjunct: ARITONOVICI SAMUEL (semna ANTONIU SAMI) – evreu, anchetator între 1948-1952, a emigrat în Israel;
  • RĂZVAN SERGIU – evreu, anchetator între 1948-1952; a emigrat în Israel;

Armata turcă, pregatită să invadeze Siria?

armata-turcaForţele militare turce se află în stare de alertă sporită la granița cu Siria, relateaza surse militare oficiale de la Ankara, in exclusivitate pentru agentia de presa KARADENIZ PRESS, pe fondul intensificarii prezentei la granita turco-siriana a gruparilor paramilitare kurde, care au reusit sa preia controlul asupra unor regiuni strategice in apropiere de frontiera comuna. Tensiunile au apărut dupa luptele grele, care continuă mai mult de trei săptămani în nord-estul Siriei între fortele paramilitare kurde si militanții grupurilor extremiste, acuzate de regimul sirian ca s-au afiliat organizaţiei teroriste “Al-Qaeda”. Conform surselor locale, localitatile din regiune fiind devastate de luptele intense, care au provocat sute de morti si raniti.

Dispozitiv impresionant

Conform surselor citate, aviatia militara turca patruleaza permanent granița turco-siriană, iar unitati militare blindate si de infanterie mecanizata sunt pregatite sa declanseze o ofensiva terestra.
Mass-media locala a mai precizat ca in ultimele zile, la Ankara, au avut loc mai multe reuniuni ale Marelui Stat Major turc, aprobandu-se implementarea unor măsuri de securitate urgente de-a lungul întregii granițe terestre cu Siria, care are mai mult de 900 de kilometri.
Reamintim ca Turcia, stat membru NATO, sprijina revolta militara declansata de opozitia siriana impotriva autoritatilor de la Damasc, teritoriul turc fiind principala ruta de aprovizionare a fortelor opozitiei. In pofida sprijinului politic si financiar pentru opozitia siriana, autoritatile turce sunt ingrijorate de posibilitatea crearii unei entitati statale kurde la granita turco-siriana, care poate fi folosita de catre PKK, considerata organizatie terorista de catre Ankara.

| Karadeniz press

Israelul mimează pacea: Eliberează primii 26 de deținuți dintr-un grup de 104

saeb_erakatGuvernul israelian a aprobat în urmă cu o săptămână eliberarea celor 104 deţinuţi palestinieni şi arabi israelieni.

Primii 26 de deţinuţi palestinieni, dintre cei 104 care ar urma să fie eliberaţi de Israel în contextul reluării negocierilor cu palestinienii, vor fi puşi în libertate pe 13 august, anunţă negociatorul palestinian Saeb Erakat, citat de AFP.

“Eliberarea deţinuţilor de lungă durată se va face în patru etape, ţinând cont de faptul că Israelul refuză să îi elibereze pe toţi o dată”, a explicat diplomatul palestinian.
Israelul a anunţat că 104 deţinuţi vor fi eliberaţi în contextul avansării negocierilor de pace cu palestinienii, reluate la sfârşitul lunii iulie după trei ani de impas.

| realitatea.net

 

AMENINŢARE TERORISTĂ: SUA a închis ambasadele din Orientul Mijlociu

somalia_al_shabaab_18660800Statele Unite sunt în stare de alertă, a subliniat Michael McFaul, preşedinte al Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, evocând “una dintre cele mai credibile ameninţări şi cele mai precise pe care le-am văzut după 11 septembrie”.

UPDATE: Washingtonul a anunţat duminică prelungirea până la 10 august a măsurii de închidere a 19 ambasade şi consulate din Africa şi Orientul Mijlociu, ca măsură de securitate în urma unor ameninţări cu atentate din partea Al-Qaida, relatează AFP.
Lista include 15 reprezentanţe diplomatice deja închise duminică, precum şi alte patru, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat. Mai multe alte reprezentanţe diplomatice închise duminică se vor redeschide luni, a adăugat sursa citată.
“Nu este vorba despre o indicaţie care se referă la o serie de noi ameninţări, ci mai degrabă de angajamentul nostru de a fi prudenţi şi de a lua măsurile adecvate pentru protejarea personalului nostru, inclusiv angajaţii locali şi vizitatorii misiunilor noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki.
Washingtonul a anunţat joi că cel puţin 25 dintre reprezentanţele sale diplomatice vor fi închise duminică, după ce au fost interceptate mesaje din partea unor oficiali de rang înalt ai Al-Qaida.

Decizia neobişnuită luată de Washington de a închide peste 20 de reprezentanţe diplomatice a fost motivată de interceptarea unor mesaje ale unor înalţi responsabili ai Al-Qaida, au declarat duminică responsabili şi aleşi americani, relatează AFP.

Statele Unite sunt în stare de alertă, a subliniat Michael McFaul, preşedinte al Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, evocând “una dintre cele mai credibile ameninţări şi cele mai precise pe care le-am văzut după 11 septembrie”. Un atentat pare “iminent”, a apreciat acesta pentru CBS.
“Există un flux semnificativ ce evocă ameninţări iar la acesta reacţionăm”, a explicat pentru ABC generalul Martin Dempsey, şeful statului major american. Ameninţările cu atentate Al-Qaida vizează totalitatea intereselor occidentale, a prevenit acesta, adăugând că acestea sunt “mai specifice” ca tot ce acesta a văzut până în prezent. continuare »

Atac al BBC la Ortodoxie: “La fiecare trei zile, o biserică este construită în România”. Replica Patriarhiei

Moldova manastiri mapBBC World Service a difuzat sâmbătă seara un documentar, realizat de Tessa Dunlop, în care arată că Biserica Ortodoxă Română „absoarbe” milioane de la stat, deși economia țării este înstr-o situație proastă. Tessa Dunlop a venit pentru prima oară în România acum 20 de ani și este căsătorită cu un român, arată BBC.

„Mergeți prin fiecare orășel sau sat și veți vedea două sau trei biserici, multe din ele palate opulente, simbol al credinței într-una din cele mai religioase țări din lume”, se arată în reportajul postului britanic de știri.

Aproape peste tot în țară există simboluri și semne ale credintei, observă Tessa Dunlop. „România este una dintre cele mai sărace țări din UE. Salariul mediu este foarte scăzut. În ciuda acestui fapt, politicienii români au continuat să direcționeze sume mari de bani în construirea de noi biserici. Aceasta include și donatia a 11 hectare în centrul Bucureștiului și fonduri pentru construirea noii catedrale”, spune Tessa Dunlop.

În prezent, relația dintre stat și religie este avantajoasă pentru ambele părți, spune corespondentul BBC, citat de ziare.com. Nu se știe exact câți bani primește Biserica Ortodoxă în fiecare an de la stat. Anual, Guvernul român alocă un milion de euro pentru salariile preoților, însa Biserica mai primește milioane de euro și din alte surse, precum autoritățile locale sau diverse companii.

| EvZ
O manipulare care nu onorează postul de televiziune BBC

În legătură cu documentarul “Deşi este cea mai săracă ţară din UE, în România la fiecare trei zile se mai construieşte o biserică”, prezentat de postul de televiziune BBC în ziua de 3 august 2013,  şi difuzat fără discernământ critic de unele media româneşti, Patriarhia Română precizează: continuare »