Tag Archives: apocalipsa

Parintele Iustin Parvu – Cum sa ne organizam in comunitati crestine pentru vremurile din urma

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-RJ8q-0nv5c]

DOWNLOAD download_fisier

– În primul apel al sfinţiei voastre ne sfătuiaţi să facem mici comunităţi creştine, care să includă şcoli, spitale, şi alte forme de organizare socială. Mai concret, cu ce trebuie să înceapă un simplu cetăţean?

P.I. – Eu, când am venit în localitatea aceasta, în satul meu, după 25 de ani de haulire, printre care vreo 16 ani de temniţă, am revenit în satul meu după anii şi locurile din copilăria mea. Acest dor m-a adus aici, în poiana asta. Am tras, cu bunăvoinţa oamenilor, un vagon forestier; mi-i l-a dat primăria comunei şi l-am adus aici în mijlocul poienii. Primul lucru care l-am făcut : am pus un godinaş; era primăvară, luna mai, rece, să-mi facă puţină căldură. Am pus vreo trei icoane pe pereţi. Aveam un dulău frumos, câine ciobănesc care ne apăra, nu se apropia… că pe aici, urşi cerbi, căprioare, plin codrul sălbatic, măi, frumuseţe rară. Când ieşeai dimineaţa să te uiţi în partea aceea aşa, poiana codrului aicea, păşteau căprioarele.

– Ca-n rai.

P.I.- Ca-n rai… mă uitam să nu deranjez cumva. Dar câinele acesta, tot umbla toată natura, au început toate animalele să nu se mai apropie.

– Nici alea cu două picioare.

P.I.- Au început în sfârşit, să vină credincioşii noştri, să facă o colibă… şi au făcut un adăpost unde au pus acolo pirostriile, au pus să se adăpostească acolo mica aprovizionare şi să vină… în cele din urmă şi-au făcut o baracă. Pentru biserică, aşa le-am spus : măi oameni să ne facem un protector aicea, să putem sluji Sfânta Liturghie, să putem face o vecernie, o utrenie, pt ca acesta-i rostul nostru aici. Dar îndată oamenii, într-o săptămână au adus dulapi, au adus scânduri, cherestea din toate părţile. Până la urmă am făcut o toacă cu două ciocănele, şi cu asta dă-i bătăi. Au adus un clopoţel de vreo 10 kg şi s-a înjghebat bisericuţa. Am sfinţit Bisericuţa. A dat Dumnezeu că Înaltul Preasfinţit trece la o sfinţire pe la Fărcaşa undeva şi se abate pe aici. Eram acolo, în baraca aceea într-un colţ şi pomeneam şi noi acolo. Numai mă trezesc în dreapta mea cu Înaltul. „Ce facem părinte aici?” „Păi, pomenim aici oleacă aici, cum putem”. „Dar v-as rusa sa ne daţi binecuvântarea să sfinţim locaşul acesta?” „Părinte, mergeţi înainte. Să fie binecuvântat”. Şi aşa am început lucrarea. S-a desprimăvărat, au venit căldurile de vară, poporul din ce în ce mai mult, tot mai mult, încât atunci când eram în baraca aceea, veneau mai mulţi decât vin acum… după ce s-a făcut drumul acesta, după ce vin maşinile şi .. Parcă veneau mai mulţi, dar era frumos, în sfârşit. Era forma cea mai primitivă a vieţii noastre creştine şi am trăit-o deplin. Apoi s-a făcut o casă mai mare, asta de aici, care trăiesc şi până acum în ea. S-a făcut corpul de case în forma asta de unghi. Apoi s-a făcut, casa mare şi s-a înghebat clopotniţa, s-a înghebat partea asta aripa spre sud şi am ajuns până la punctul acesta care aici se vede, cu picturi interioare, cu picturi exterioare, numai şi numai cu dragostea şi nevoinţa credincioşilor care vin şi până astăzi cu nepoţii, cu fii lor, bătrânii. Veneau 5 km dimineaţa şi seara… făceau 10-12 km, fără nici o oboseală. Acum vin în băţ, sunt bătrâni. Ei se bucură şi văd până azi, biserica pe care am făcut-o cu toată dragostea. Aici am făcut şi un azil pentru bătrâni, aici am făcut şi o şcoală pentru copiii săraci, aicea este aşa în provizorat şi un laborator pentru plante medicinale, pentru noi, pentru credincioşii nevoiaşi şi iată că grădiniţă avem, şcoală avem, dar nu avem creşă. Dar îmi dau seama că s-ar putea face o creşă în toată regula. Şi aşa se organizează, nu la planuri, oficialităţi, aprobari, tehnici.

– Sugeraţi ideea, că preotul are datoria de a organiza astfel de comunităţi de rezistenţă?

P.I.- Da, dar iată că mi se pare că e obligatoriu, ca două trei parohii să aibă şi o creşă sau un cămin de copii, cam aşa ceva. Iată că vrând nevrând ajungem la stadiul acesta, rânduieşte Dumnezeu.

– Deci, efectiv, părinte, de la zero s-o ia oamenii ?

P.I. – De la zero, s-o ia de la zero şi fără prea multe aşteptări, căci popoul acesta este foarte sentimental şi sare îndată. Mă, el e bun şi la rele, dar şi la cele bune sare îndată. Românul nostru merge cam de la o extremă în alta, acum te junghie, acum se pocăieşte; asta e influenţa răsăritului. Cam aşa este viaţa asta a noastră ortodoxă.

– Mai aveţi nădejde în pocăinţa parlamentarilor?

P. I. – Domnule, ei sunt fii noştri : sunt născuţi, crescuţi şi.. educaţi să zicem. Până sub carnetul roşu, au trecut dincoace cu carnetul mai gri şi acum sunt în două lumi şi ei, când cu griul, când cu roşu. Şi de aceea, nici ei nu prea ştiu ce să facă; sunt puşi în situaţie de a face, de altfel, cu intenţie bună, dar vrăjmaşul sigur că trage mereu … că noi avem un vrăjmaş comun. Nu vreau să-l spun acum, dar el se ştie. Vrăjmaşul acesta comun stă la ureche şi-i spune: vezi, e bine până aici, de aici mai încolo nu mai merge : îţi periclitezi situaţia şi o ţine aşa, o fierbe pe loc. Îi aducem noi semnături : o sută de mii, două sute de mii, trei sute de mii, dar el nu, mai trebuie semnături. Hai la milion….sa ducem. Spune că atunci ai voie, cu Constituţii, dar românul spune că are două Constituţii, are una pentru exterior şi una pentru interior.

– Una pentru rai şi una pentru iad.

P.I. – Şi atunci, uite aşa ne-o scăldăm şi noi. Din una-n alta. Încă ne rugăm pentru Înalt, pardon… încă ne rugăm pentru mai marii noştri şi ai satelor, încă ne rugăm pentru binefăcătorii noştri şi uite aşa mergem din an în an şi am ajuns până la 90 de ani. Şi aş dori şi ca ţara aceasta a noastră aceasta să ducă o viaţă bună sănătoasă şi să nu piardă orientarea mântuirii. Şi cum orientarea mântuirii vine prin suferinţă, prin luptă, prin necaz, iar ne-a dat Dumnezeu această ocazie ca să fim ortodocşi, să ne călim, să ne formăm şi să primim cu bucurie învierea Domnului.

– Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Chemare catre preoţii din România

preot

Preacuviosi si preacucernici preoti,

Dupa cum sigur ati aflat, cea mai grea ispita cu care este incercata Biserica noastra este un pacat mare, cel mai mare, cu care este ispitit tot crestinul ortodox roman – si nu va scapa nici  un om de pe pamant – anume ispita pacatului impotriva Duhului Sfant din zilele noastre.

Mai explicit, Duhul Sfant ne-a dat un nume la botez, pe care trebuie sa-l pastram cu credinta si fapte bune, iar duhul satanic, acum, neaga aceasta lucrare, vrea sa se suprapuna peste ea si sa ne dea un numar, un numar inscris in calculatorul de la Bruxelles, denumit “FIARA”. Si acest lucru vrea sa-l faca, cu acordul nostru, cu semnatura omului.

Nu este nici cea mai mica urma de indoiala ca in spatele Uniunii Europene este diavolul, dovada sunt legile antihristice impinse pe gat tuturor guvernelor din UE.

Codul de bare  si cipul de pe marfuri e ceva, il dai jos, faci cruce si consumi, te folosesti de acel produs, dar cand este pe identitatea omului, cu semnatura lui, se schimba lucrurile – reiese ca semneaza pentru “FIARA”.

NU mai poate avea numele de la botez ! Va avea un numar in Sistemul UE, premergator Guvernului Mondial, care va trebui sa aiba un conducator unic – visul de mii de ani al evreilor – antihristul.

Asadar, trebuie spus oamenilor despre marele pericol, mare aispita si sa dati exemplu ca sunteti pastori ai lor. Dar, constatam ca indemnati, din pacate, de episcopi si apoi de protopopi, preotii tac.

De ce ?

1. Frica de caterisire si de pierdere a parohiei.

Nu are cum sa fie valabila caterisirea pentru ca preotul lupta sa opreasca pe credinciosi de la un mare pacat, cel mai mare. Iar daca salveaza credinciosii, acestia ii vor sari in ajutor la nevoie.

2. Frica de foame, de lipsa celor trebuincioase vietii. De ce sa te temi, parinte, ca n-o sa mai ai paine ? Dar uiti ca ai putere sa aduci din Cer prin rugaciune chiar Painea Vietii, adica pe Iisus Hristos  ? El iti va da si painea cea de toate zilele.

Dar acum suntem incercati : Credem cu adevarat in Mantuitorul Iisus Hristos, ca e Dumnezeu si ne poate purta de grija ? Sau vom semna actele electronice date de falsul dumnezeu care va avea painea in mana, “FIARA” ?

De aceea, la urma, cand antihrist se va da dumnezeu si va cere omului sa primeasca pecetea, vor veni Sfintii Ilie si Enoh si vor avea puterea sa pedepseasca cu foamete si seceta pe oameni.

Atunci abia, oamenii inselati de antihrist isi vor da seama ca acesta nu e Dumnezeu, ca nici ploaie nu va putea da.

In concluzie, suntem chemati, Biserica intreaga, cler si credinciosi sa marturisim ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu si nu UE, nici Guvernul Mondial, nici conducatorul unic – antihrist.

Doamne, ajuta !

Feriti-va de mintea sataniceasca! Dracii arhiconi incep propovaduirea antihristului

sf-ier-ermoghen

Proorociile Sfantului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului şi Siberiei cu privire la aceste zile pe care le traim :

În vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stăpânire, care va cere închinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societăţii, deşi fără a aduce direct vreo atingere credinţei, va fi părtaş al acestei stăpâniri. Atunci se va face despărţirea celor buni de cei răi, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmaşilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Cei ce vor recunoaşte legile societăţii şi se vor supune, chiar cu neplăcere, se vor face părtaşi antihristului prin aceasta şi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu.

ps_calinicÎn timpul stăpânirii antihristului va fi minte satanicească, ce va acţiona politiceşte, fără să se atingă de credinţă în chip brutal.

Iata ca si aceasta proorocie se implineste in zilele noastre. Dupa ce am vazut o minte ingereasca, cea a parintelui Justin, care explica de ce acceptarea actelor electronice este pacat impotriva Duhului Sfant, cu spaima si scarba, apare si mintea sataniceasca,  cea a PS Calinic – iertare- , care argumenteaza pecetluirea cu pasaje din pateric !!! Mai precis, faptele din viata Sf. Pahomie cel Mare, care a primit de la inger randuiala monahismului : „Fraţii, el (îngerul) a poruncit să fie împărţiţi în 24 de cete (sau trepte) după numărul celor 24 de litere greceşti, aşa fel ca fiecare ceată sau treaptă să se însemne cu câte o literă, începând de la alfa şi vita până la omega, pentru că dacă stareţul (ava) ar voi să întrebe sau să ştie ceva despre vreun frate dintr-un număr atât de mare, atunci ar putea întreba pe ajutorul său: în ce stare se află ceata A sau ceata B, sau: du binecuvântarea cetei Ro. Apoi însuşi numele fiecărei litere să arate şi ceata, ce se însemnează prin ea. Astfel monahilor, care sunt mai blânzi şi smeriţi, zice îngerul să le dai numele iotei (i), iar pe cei nesupuşi şi cu nărav rău să-i însemnezi cu litera xi, aşa încât, chiar prin semnul literei să se arate felul firii, al năravurilor şi al vieţii fiecărei cete. Semnele acestea vor fi înţelese numai de cei duhovniceşti”.

Greseala fundamentala a PS Calinic este ca il confunda pe acel inger bun cu un fost inger – Lucifer. Dupa cum am spus mai sus, dracul cauta sa copie si uitati cum se foloseste chiar de cei alesi. Oare Guvernul Romaniei este ingerul cel bun, care i s-a aratat Sfantului Pahomie ? Oare UE, plina de homosexuali si de masoni este ingerul cel bun ? Oare David Rockefeller si grupul Bildeberg sunt ingerii cei buni ? CATA INSELARE !!! Reamintim ce spune Sfantul Paisie Aghioratul : ”Lucrarea diavolului la nivel mondial se face pe urmatoarea filiera : sionistii primesc mesaje de la satana, direct; papa face planurile, iar islamul executa.” David Rockefeller a divulgat unui prieten, Aaron Russo, planul de cipuire al omenirii,cel care a semnat HG 1566/2008 a fost Calin Popescu Tariceanu, ex-priministrul, catolic, iar cei care duc la indeplinire campania de teoririzare a oamenilor sunt teoristii, majoritatea de religie islamica, desi multora dintre ei le este exploatata ura fata de crestini si fata de evrei. Iata cum Sfantul Paisie a cuprins in putine cuvinte tot ce se intampla acum. Nu intamplator, Vaticanul nu a luat nici o atitudine impotriva cipurilor, explicandu-se partasia papei cu filiera satanica : sionism-papa-islam.

Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplină libertate, deşi, în cele din urmă, stăpânirea antihristului va combate toate sectele şi religiile.

Cat de evident s-a realizat prima parte a acestei proorocii ! Pasul urmator se intrezareste in aceste zile, cand chiar din interiorulu Bisericii noastre ies voci care sanctioneaza pe marturisitorii Adevarului.

Mai jos, proorocia ne dezvaluie ce ne asteapta :

Va acţiona din punct de vedere moral şi va căuta să convingă şi să se vatăme de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovăduire şi la săvârşirea “legală” a slujbelor bisericeşti îl vor avea numai cei ce respectă legile statului şi nu încalcă “disciplina”. Lăcaşurile de închinăciune vor fi sub strictă supraveghere şi în ele va dicta aceeaşi ocârmuire, ea fiind capul în locul lui Hristos şi nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar creştinii orbiţi nu vor observa nimic, deşi acest lucru l-ar putea înţelege şi un prunc mic.

Stăpânirea antihristului îi va lua aşadar pe toţi sub un control riguros, ca să ştie cine se supune şi cine nu; după cum scrie şi părintele Lavrentie de la Cernigov: “atunci te vor mâna cu de-a sila la biserică”. Totuşi unii nu vor fi prigoniţi de la început, pentru a păstra aparenţele în legătură cu libertatea conştiinţei. Abia spre sfârşit, când toţi se vor găsi anihilaţi în staulul Babilonului şi mânia lui Dumnezeu va fi aproape, stăpânirea va da ordin să fie nimiciţi ca nişte criminali înrăiţi, cei ce se răzvrătesc “împotriva umanităţii”, iar în acele vremuri decăzute, întreg poporul va primi cu entuziasm măsurile luate de stat.

din Tâlcuire la Apocalipsă de episcopul Ermoghen al Tobolskului şi Siberiei, Sfânt Ierarh Nou Mucenic asasinat de bolşevici în 1918.

Ca o consecinta a mintii satanicesti a unora, Biserica Ortodoxa Romana este membra a CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor), o adunatura pestrita de eretici, ce pregatesc terenul antihristului. CITITI : Patriarhia lui Daniel în cîrdăşie cu Veliar

Părintele Justin Pârvu este alături de cei prigoniţi pentru atitudinea lor anti-cip

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=NO56CILFPVs]

DOWNLOAD download_fisier

– Părinte, prigoana împotriva creştinilor se pare că a început. Sunt deja foarte multe cazuri în care preoţi, monahi şi mireni, au fost ameninţaţi de către reprezentanţi oficiali ai patriarhiei, pentru că au luat atitudine împotriva actelor cu cip. Ce mesaj aveţi pentru aceşti mărturisitori ai zilelor noastre?

P.I.- Mă bucur pentru că am ajuns şi aceste momente, în care creştinul nostru se poate purifica în vremurile acestea noi care vin peste noi, îmi pare bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că a mai ridicat din sânurile Bisericii noastre creştine ortodoxe, oameni care mai au energie şi curaj să poată sta împotriva întunericului care se abate asupra noastră. Acestea sunt, în sfârşit, daruri de la Dumnezeu, prin care mai trăieşte ortodoxia. Am fi, oarecum, mai necăjiţi şi mai supăraţi când am vedea că toată lumea aceasta  fără excepţii, se pregăteşte de prăbuşire. Dar vedem acum cu multă durere, că tocmai cei care ar trebui să fie mărturisitori şi apărători, că nu numai la plăcinte înainte şi la război înapoi. După cum se vede, la ora aceasta, tocmai la cei care ne aşteptam să fie cu adevărat apărători şi ostaşi ai adevărului, au lăsat să meargă oile înainte. În principiul de război, când se făceau luptele acestea de câmp, de pădure, armata era condusă din urmă, ostaşii erau comandaţi din urmă, în frunte era numai un plutonier, era un sergent, un sergent major, dar acum s-a inversat treaba şi într-adevăr e mult mai frumoasă : comandantul trebuie să fie în fruntea armatei, să meargă ostaşii după el. Dacă era lovit comandantul, imediat îi lua locul al doilea şi aşa se merge mai departe până la ultimul ostaş. Găsesc tare de cuviinţă că şi în toate împrejurările acestea, mai ales cât priveşte lupta aceasta a creştinătăţii noastre, trebuie într-adevăr să avem întâi, omul de comandă după care trebuie să ne luăm, şi să murim pentru el cu Hristos, adică să murim cu el pentru Hristos.

Şi, părinte, ar trebui să-l căutăm noi sau să ne caute el pe noi?

P.I. – Asta este lucrarea Duhului Sfânt, trebuie să ne rugăm, să ne putem simţi, şi prin această simţire să ne unim în planul pe care-l avem de dus. Nu-i primejdios nimic dragii mei şi să nu ne întristeze pe noi vremurile acestea pe care le trăim, ele trebuie să se împlinească oricum, noi trebuie să ne bucurăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne putem menţine, să nu fie şi o cădere, a noastră, ferească Dumnezeu, ca ce spun astăzi, să spun mâine invers. Aşa de altfel se pot întâmpla foarte multe lucruri în tehnica şi în iscusinţa asta diabolică. Astăzi poţi să ştii cum te numeşti, mâine, cu iscusinţa lor nu mai ştii cum te numeşti şi începi să vorbeşti altceva decât ai vorbit ieri. Se introduce un haos, individul nu mai ştie ce să creadă… pericolul al doilea să nu fie mai rău decât cel de la început.

– Totuşi e importantă mărturisirea noastră de azi, căci prin ea primim har de la Dumnezeu ca să putem rezista mâine.

P.I. – Bineînţeles, însă există şi ispita asta diavolească, războiul acesta nevăzut şi al mândriei şi al nesocotinţei noastre care să întoarcă pe dos tot ce am scris sau am spus în tot trecutul. Rămâne valabil ce spunea un episcop greco-catolic în Bucureşti în 1948, spunea el, a propovăduit vreo trei ani de zile împotriva materialismului şi a comunismului, de au îngrozit pe toată lumea aşa activitate bogată ce au dus ăştia prin Bucureşti, Cluj şi oraşele mari, şi el a încheiat aşa: „Dacă voi spune altceva decât am spus până acum, nu mai sunt eu acela”.

– M.F.- Cum sfătuiţi preoţii din parohii să se adreseze credincioşilor faţă de această problemă?

P.I. – Preoţilor din parohie şi din toată latura aceasta a ortodoxiei noastre, le recomand să fie alături de popor, să fie alături de credincioşi, pentru că cu ei vor merge la judecată, împreună vor merge acolo, cât au fost în sfârşit, aici pe pământ, uniţi, crescuţi în Duhul acesta al adevărului ortodox. Acolo nu vor mai avea răspuns de cele ce au făcut aici decât bun sau rău. Acolo îl va întreba pe păstor, cum a păstorit, cum şi-a făcut datoria faţă de toate împrejurările bune sau grele pe care le-a avut creştinul, şi cât a participat la durerile şi la bucuriile lui. Acolo vom fi dezarmaţi de orice fals, acolo nu va mai fi nici politică, nu va mai fi nici o intervenţie alta decât cea curată, a judecăţii lui Dumnezeu. Dacă faptele bune trec prin focul judecăţii, dar faptele rele? Şi atunci, noi trebuie de aici să ne pregătim pentru răspunsul pe care-l vom da înaintea judecăţii lui Hristos.

PRIMA PARTE in interviul luat pe data de 18 martie 2009

[polldaddy poll=1466500]

Parintele Justin Pârvu – Acceptarea cipului este caderea în păcatul împotriva Duhului Sfânt

[vodpod id=ExternalVideo.797693&w=425&h=350&fv=clip_id%3D3744499%26server%3Dvimeo.com%26autoplay%3D0%26fullscreen%3D1%26md5%3D0%26show_portrait%3D0%26show_title%3D0%26show_byline%3D0%26context%3Duser%3A1248849%26context_id%3D%26force_embed%3D0%26multimoog%3D%26color%3D00ADEF%26force_info%3Dundefined]

“Acuma vine si-ti spune dracusorul : «Ia sa-ti pun pe carnetul asta, care-l faci tu, de conducere… sa-ti pun un cipusor acolo. » Asa… Si tocmai de aceea, unde e nevoie, unde e mai strigator, mai stringente lucrurile vine si ti-l pune acolo. Mai poti tu lua carnetul acela ? NU-L MAI POTI ! PENTRU CA TE-AI LEPADAT DE HRISTOS. Asta inseamna cipusorul asta ! CADEREA IN PACATUL IMPOTRIVA DUHULUI SFANT ! “

Avand aceste marturii ale marilor nostri duhovnici : parintele Arsenie Papacioc, Justin Parvu, Adrian Fageteanu fata in fata cu comunicatul batjocoritor al patriarhiei cu privire la actele cu cip, va rugam sa va exprimati alegerea :

[polldaddy poll=1466500]

Parintele Arsenie Papacioc : “Nu mi-e teama. Stiu ca le sunt adversar. Cu o moarte toti suntem datori ! Dar una-i ortodox sa mori sau ecumenist vandut”

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=l7SZWLfHjQU]

“RASPUNSUL ASTA ESTE : Ca sunt ARSENIE ! NU PRIMESC ASA CEVA !”

Cum vedeti pozitia mitropoliei Clujului fata de pozitia sinodului ? Stiti bine ca Inaltul Anania nu a participat.

Parintele Arsenie : A facut ce trebuie. A facut un sinod mitropolitatn si s-a precizat. Pentru ca practic nu avea incredere 100% in hotararea (de) dincoace (n.n. a sinodului BOR). Dar atat cat a facut si patriarhul, eu sunt multumit. Ca se intrezareste impotrivă. Ceea ce este cel mai bun. (n.n. Patriarul) cu dibacie s-a strecurat… nu-i intereseaza… sunt multe lucruri. VA INDEMN SA NU PRIMITI ASA CEVA. Pentru ca asta e un inceput si ii incurajam sa ne bage pe gat, nu numai in piele… S-a descoperit ca-i si cancerigen. M-a informat Anania (IPS) la telefon (…) A venit aseara la mine, un consiliu de la patriarhie. M-am “ocupat” de el binenteles. Dar nu ma tem. Stiu ca le sunt adversar. Cu o moarte toti suntem datori ! Dar una-i ortodox sa mori sau ecumenist vandut !

interviu realizat in data de 14 martie 2009

[polldaddy poll=1466500]

La Paris, un preot român prigoneşte rezistenţa anti-cip

sf-mucenic-stefan

Fratilor ortodocsi ! Dati slava lui Dumnezeu ! Prigoana impotriva noastra a inceput, asa cu a si proorocit parintele Proclu cu doua saptamani in urma ! “Va incepe prigoana in Biserica. Ai «nostri» ii vor prigoni pe ai nostri. De fapt ai lor ii vor prigoni pe ai nostri”. E timpul sa strangem randurile si sa fim uniti. Cutitul incepe sa se apropie de os. Suntem alaturi in rugaciune fata de fratii nostri din Franta si ii asiguram ca parintele Iustin se va ruga pentru ei. Iata ce i-au trimis prin mail fratelui Danion Vasile, acesti marturisitori din Franta.

În februarie 2009, sora mea, Ioana, la sfârşitul Sfintei Liturghii, i-a cerut Părintelui Târziu, superiorul Bisericii libere de la Paris, ce se află (încă) sub omoforul arhiepiscopului Natanaël din SUA, să-i informeze pe credincioşi de pericolul documentelor biometrice. Preotul s-a înfuriat peste măsură, a ţipat în sfânta biserică şi a refuzat să ia poziţie. Sora mea l-a atenţionat că e păstor de suflete şi că va da socoteală de oiţele pierdute. Preotul i-a replicat că : „Femeia nu are voie să vorbească în biserică!” şi a adăugat că el poate să doarmă linistit.
Duminică, 8 martie, în Duminica Ortodoxiei, am distribuit cu sora mea, în faţa bisericii, peste 400 de fluturaşi dubli conţinând cele două apeluri ale Sfinţiei Sale Justin Pârvu de la Sfânta Mănăstire Petru Vodă, şi această operaţie nu a suscitat nicio reacţie negativă din partea superiorului bisericii. Este adevărat că era prezent IPS Iosif, care a prezidat şedinţa comitetului de „dialog”, al cărei scop este trecerea fără zgomot a bisericii libere de la Paris în sânul primitor al Patriarhiei. Domnii consilieri se pare că au avut marele curaj să emită câteva condiţii, printre care recunoaşterea victimelor comunismului, dar niciunul nu a îndrăznit să ceară IPSfinţitului, ca o condiţie preliminară, informarea poporului şi luarea unei poziţii clare împotriva documentelor biometrice, aşa cum s-au pronunţat alţi ierarhi din Sfântul Sinod în ţară.
Ieri, 15 martie, distribuiam, în faţa bisericii, cu sora mea şi o altă persoană, paşnic, ca şi duminica precedentă, materiale descărcate de pe Apologeticum, mai precis manifestele Părinţilor Pârvu şi Baştovoi precum şi „Instigarea” la rugăciune pentru parlamentarii chemaţi să voteze a doua zi în Senat. De asemenea, strângeam semnăturile celor care refuză documentele biometrice. La un moment dat, ne trezim cu Părintele Constantin Târziu, care a părăsit Sfânta Liturghie pentru a ne porunci să ne îndepărtăm, altfel cheamă poliţia! Peste două minute (comisariatul este f. aproape), debarcă patru poliţişti care ne cer să ne îndepărtăm câţiva metri, dar nu ne interzic continuarea distribuirii. Le-am explicat, calm, că, de-a lungul anilor, toată lumea a avut dreptul să împrăştie materiale în faţa bisericii fără nicio problemă. Ne-am deplasat câţiva metri şi ne-am continuat operaţia chiar dacă un consilier parohial şi un alt individ au încercat să ne oprească.
La sfârşitul slujbei, Preotul Târziu a ieşit să vad o expozitie BRÂNCUŞI improvizată în faţa bisericii şi, foarte enervat, m-a ameninţat brutal: „O să-ţi dau o lovitură!…” şi, aplecându-se asupra unei cruci de pe masă, mi-a spus cu răutate : „-Eşti (ca) un drac, o să-ţi zdrobesc capul!…” Uluit, am repetat tare aceste ameninţări ca să le audă lumea, dar superiorul bisericii nu a negat (admitea deci implicit că le-a proferat) şi cred că o cameră video a înregistrat scena. Era prezentă multă lume. I-am spus hotărât preotului: „N-o să poţi stopa acţiunea noastră. Tatăl meu a fost omorât de comunişti! Oamenii trebuie şi vor afla adevărul în privinţa documentelor biometrice”. (Tatăl meu fost găsit complet ars în pat în decembrie 1983. În afară de pat, nu s-a găsit alt obiect ars. S-au găsit doar câteva din oasele tatălui meu şi o parte din ţeasta capului. Nu-i mai puţin adevărat că participasem la foarte multe acţiuni anticomuniste de la sosirea mea în Franţa, în decembrie 1981. Sora mea cea mare a fost internată cu forţa la spitalul nr. 9 din care a ieşit handicapată pe viaţă! Pe mine erau să mă omoare în bătaie când am încercat să trec frontiera! Eram trei la frontieră: ne-au bătut, legaţi fiind, până au obosit. Cu patul puştii, cu pumnii în cap, cu bocancii peste tot corpul. Era să-mi pierd un ochi. Plini de sânge, ne-au plimbat pe străzile Timişoarei ca să-i sperie pe oameni).
Preotul a chemat din nou poliţia, o altă echipă a sosit imediat şi ne-au cerut să încetăm distribuţia, altfel ne îmbarcă la comisariat. Le-am explicat că nu am făcut nimic rău şi că am intenţia să depun plângere la poliţie împotriva preotului pentru ameninţări. Neavând posibilitatea să cer pe cale ierarhică măsuri contra preotului care m-a ameninţat în mod nedemn de o faţă bisericească şi care a insultat-o şi pe sora mea cu fraza: „Ce creier ai!”, m-am decis să merg la comisariat unde s-a luat notă de intenţia mea de a depune plângere împotriva nevrednicului.
Am aflat că preafericitul Daniel va veni în curând la Paris şi va fi plimbat cu caleaşca de la biserică până la Notre Dame sau Sainte Chapelle. Patriarhul român ar plănui să (re)sfinţească biserică liberă a Românilor din Franţa, biserică sfinţită şi preasfinţită prin lacrimile şi suspinele amare ale nenumăraţilor exilaţi şi luptători anticomunişti români – dintre care mulţi au murit cu speranţa că România va fi, într-o zi, cu voia lui Dumnezeu, din nou liberă. Cu adevărat liberă. Nu sub talpa unui cip. Jandarm absurd şi dictator apocaliptic la poarta libertăţii umane şi-a veşniciei dumnezeieşti.

[polldaddy poll=1466500]

Dr. Katherine Albrecht se adreseaza poporului roman, sfatuind pe parlamentari sa respinga tehnologia RFID

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=HQGrvJxkBto]

Buna ziua către tot poporul român şi către guvernanţii oficiali pe care dvs i-aţi ales. Vă salut din partea oamenilor iubitori de libertate din toata lumea. Astazi Naţiunea voastră stă în faţa unei hotărâri cruciale cu privire la o tehnologie periculoasă care se numeşte RFID.

Numele meu este Doctor Katherine Albrecht şi am dedicat ultimii şase ani din viaţa mea profesională şi din carierea mea academică studierii RFID şi identificării riscurilor care ameninţă intimitatea, libertăţile civile şi în ultimă instanţă libertatea în sine. RFID este o tehnologie de identificare, care are scopul să localizeze exact şi să găsească produse în fabrici şi depozite. Nu s-a intentionat ca această tehnologie să fie folosită pentru oameni din cauza ameninţării că ar putea fi folosită abuziv şi că guvernatorii oficiali, comercianţii, criminalii şi alţii, s-ar putea s-o folosească să monitorizeze oamenii. Când eu şi patruzeci dintre cele mai mari organizatii care luptă pentru păstrarea intimităţii şi libertăţii civile din întreaga lume, inclusiv Intimitatea International, A.C.L.U., E.P.E.C şi E.F.F., am reanalizat technologia RFID, şi am studiat-o mai profund, noi am tras concluzia unanimă că nu este potrivit să se folosească această tehnologie în nici un document de identitate, permis de conducere, paşaport sau un alt document de provenienţă guvermentală.

Când eu şi co-autorul la cartea mea „Spychip”, Liz McAntir, am revăzut peste 30.000 de documente în timpul cercetării pentru această carte, incluzând scheme, whitepapers, documente confidenţiale şi altele şi am pus împreună acele informaţii, ceea ce a rezultat a fost o imagine îngrozitoare pentru viitor. Oficialii guvernmentali, comercianţii, prevad o lume în care noi toţi purtăm carnete de conducere RFID care pot fi citite prin portofelele noastre, prin genţile noastre, rucsacuri etc. Ei prevăd aparate de citire care ar putea recepta semnalele, poziţionate în uşi, sub gresie, în tavane şi în pereţi, ca să monitorizeze în secret tot ceea ce facem şi unde mergem. IBM a dezvoltat ceva care se numeşte dispozitiv personal de urmărire şi a făcut un patent ca sa facă exact acest lucru. Ei prevăd poziţionarea secretă a acestor dispozitive în mall-uri, stadioane, muzee, teatre, biblioteci, chiar lifturi şi toalete. Este clar că dacă această tehnologia merge înainte, capacitatea ei să urmărească oamenii va fi abuzată de către comercianţi, criminali, obsedaţi şi bineînţeles de către oficialii guvernamentali. Ultimul lucru este probabil cel mai înfricosator iar voi, cei din România, care după cum toată lumea ştie v-aţi luptat atât de curajos pentru libertatea voastră şi atât de recent aţi răsturnat un tiran în propria voastră ţară, vă rog să nu permiteţi crearea tiraniei prin RFID.

Chem pe toţi oficialii români, politicieni, să respingă tehnologia RFID, utilizarea ei în documentele de identitate, în carnetele de conducere şi chem poporul român să respingă orice politician care sprijina RFID. Aş vrea să multumesc colegilor noştri din România care au depus un efort aşa de mare ca să aducă acest subiect în atenţia opiniei publice, care au susţinut demonstraţii, care au contactat mass-media, care au redactat scrisori oficiale către Preşedintele României, către Biserica Ortodoxă şi către alte autorităţi române. Voi sunteţi o parte dintr-un val în creştere în favoarea libertăţii, care se opune aplicării tehnologiei RFID în intreaga lume şi vă salutăm. Hotărârea pe care Naţiunea voastră o va face astăzi, va avea efect nu numai asupra generaţiei actuale, dar şi asupra generaţiilor care vor veni. Nepoţii şi copiii voştri vor judeca generaţia aceasta pe baza a ceea ce veţi decide acum. Vă rog să faceţi ceea ce este corect şi să respingeţi tehnologia RFID.

Vă mulţumesc.

(Varianta video necomprimată o puteţi descărca de aici. )

sursa : blogul lui Rafael Udriste, via Razboi intru Cuvant

Alte doua materiale video cu Dr. Albrecht

Dr. Katherine Albrecht
Absolventă a uneia dintre cele mai importante Universităţi din Statele Unite, Universitatea Harvard, specializarea Administrarea Afacerii şi Marketing Internaţional, Katherine şi-a continuat pregătirea academică adăugând la aceeaşi universitate un master în Tehnologie, Inovaţie şi Educaţie.
În 2006 Katherine şi-a finalizat lucrarea de doctorat la Universitatea Harvard primind titlul de Doctor în Educaţie, Dezvoltare umană şi Psihologie. Cercetările ei s-au concentrat pe Educaţia Consumatorului şi Chestiuni legate de Intimitatea persoanei.
Katherine a devenit în ultimii 6 ani cea mai importantă voce în lupta împotriva cipurilor RFID, apărând dreptul omului la libertate şi intimitate.
Invitată la numeroase canale de televiziune ca CNN, BCC şi numeroase posturi de radio, Katherine este autoarea a şase cărţi şi a numeroase articole publicate în cea mai importantă revistă de ştiinţă din SUA – “Scientific American”. Cea mai recenta carte, Spychips: Cum marile corporatii si guvernul planifica sa urmareasca fiecare miscare a voastra cu tehnologia RFID a devenit cea mai vândută carte în America şi a primit deja câteva premii.
Katherine sprijină lupta împotriva tehnologiei RFID în întreaga lume şi mai recent şi în România.
Duminică, 15 martie 2009, Katherine a înregistrat un film şi un apel către politicienii români şi către întreaga naţiune română explicând pericolele şi riscurile tehnologiei RFID asupra omului şi exprimându-si oficial sprijinul şi mulţumirile pentru activitatea întreprinsa de către organizaţiile non-guvernamentale în lupta împotriva tehnologiei RFID.

Parintele Arhimandrit Iustin Parvu se adreseaza Senatului Romaniei

06620parintele20iustin20parvu20manastirea20petru20voda

Domnilor senatori,

cu multă părere de rău pentru că din pricina neputinţelor trupeşti nu mă găsesc în mijlocul onoratului Senat al României, îmi exprim de aici, din chilia mea din Mănăstirea Petru Vodă, către domniile voastre frământările şi controversele care preocupă societatea noastră creştin-ortodoxă şi la care am contribuit în mare parte.

Domnilor senatori,

rugându-vă să mă iertaţi, găsesc de cuviinţă să vă adresez sentimentele mele de ortodox român şi mărturisitor: ne găsim în faţa unor stări de lucruri cu totul neobişnuite. Nu e vorba de o problemă financiară, economică sau teritorială, ci este vorba despre ducerea unei naţiuni spre pierzanie, este vorba despre un act care are urmări asupra copiilor şi nepoţilor noştri. Poporul nostru a fost un popor cinstit, care nu a vătămat şi nici nu a atacat alt popor în istorie. Să facă cine ce crede în ţara lui. Însă pentru noi, pe lîngă Constituţia oficială, avem o Constituţie care se bazează pe conştiinţa Ortodoxiei, o Constituţie mai presus de om.

Noi nu avem nevoie de sisteme de control – de acte de identitate electronice, de cărţi de identitate, de carnete de conducere electronice, ş.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul şi Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Cine vrea poate să-şi construiască viaţa cum doreşte: să-şi pună fluturi în vârful nasului, bicicletă la ureche sau să strige pe străzile Bucureştiului: “Vrem incest! Vrem uciderea pruncilor! Vrem homosexualitate! Vrem să avem cipuri!”. Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc.

Domnilor senatori,

dumneavostră reprezentaţi ţara şi neamul – trecutul, prezentul şi viitorul. Domniile voastre trebuie să vă orientaţi spre cei care au stat înainte pe locurile pe care staţi acum: spre Ştefan cel Mare şi Sfânt, spre Matei Basarab, spre Vasile Lupu, spre Mihai Viteazul, spre Vlad Ţepeş.

Domnilor senatori,

dacă nu se ia o hotărâre conform vederilor şi aspiraţiilor noastre româneşti şi ortodoxe, vom avea de suferit nu numai aici şi acum, ci şi dincolo în veşnicie. Domniile voastre reprezentaţi Ortodoxia şi neamul nostru; ca urmare, ştim că nu vă este uşor a delibera propuneri şi decizii care să vatăme viitorul copiilor noştri.

Noi ne rugăm cu toţii în mănăstiri pentru sănătatea, liniştea şi bunăstarea familiilor voastre. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze inimile şi minţile în acest moment crucial. Noi ne rugăm ca tot darul desăvîrşit, de sus, să fie de la Părintele Luminii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă lumineze în Hristos Domnul nostru.

Amin!

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu,
stareţul Mănăstirii Petru Vodă
15 martie 2009

Sursa: Blog Rafael Udriste

VIDEO | Emisiunea “Adevar sau baliverne” din 13.03.2009 (Antena2)

[vodpod id=ExternalVideo.796483&w=425&h=350&fv=]

Deputatul Matei Bratianu: PF Daniel nu poate decide pentru mine. Am dreptul la alegere. Eu aleg fara cip biometric. Voi cere oficial Guvernului Boc blocarea Pasapoartelor Biometrice pana la realizarea unui dezbateri nationale. Nu vreau sa fiu urmarit. Am refuzat si sa primesc salariul pe card. Sunt lucruri care tin de intimitatea mea. Nu poti sa spui ca in Romania sunt 21 de milioane de infractori ca sa fim cu totii amprentati.

Senatorul Dan Sova: Am fost impresionati de numarul urias de e-mail-uri pe care le-am primit de la oameni ingrijorati inainte de vot! M-a deranjat la dezbaterile de la Comisia Juridica absenta fisei financiare a proiectului. Care sunt cheltuielile de la bugetul de stat? Am aflat ca peste jumatate de miliard de euro! Ca senator al Romaniei nu pot sa inteleg de ce ne grabim sa introducem aceste pasapoarte, mai ales cand populatia – e foarte clar – nu le vrea. Eu personal nu cred ca aceast proiect va primi luni 69 de voturi, cat este necesar pentru o lege organica.

Remus Brihac, Predania: Nu cred ca suntem sau trebuie sa fim considerati o natiune “second hand”!

VIDEO | Emisiunea “Trenul vietii” din 13.03.2009 (B1TV)

Prima parte [googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=-9206796634680042222]

Partea a doua [googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=-804575155371625882]

Este de remarcat intelepciunea din marturia actritei Manuela Harabor, ce le-a dat clasa celorlalti invitati ! De asemenea oameni avem nevoie : categorici si jertfelnici pentru Adevar ! Dumnezeu sa o intareasca pe marturisitoarea Manuela.

“Instigare” la rugăciune

04-inviereadomnului

Apel către iubitorii de Hristos:

Luni, 16 Martie, Senatul României se va întruni pentru a discuta pentru ultima oară OUG 207/2008. Întrucât în mediul politic de la noi nu vom putea găsi decât opinii personale, particulare, privitoare la învăţătura Bisericii Ortodoxe şi aplicarea principiilor creştine în politica ţării, singura adevărată nădejde rămasă pentru ca paşapoartele electronice, biometrice, să fie respinse este rugăciunea. Să nu uităm că votarea acestei Ordonanţe de Guvern a fost amânată deja de 2 ori, din câteva motive rânduite de pronia dumnezeiască. La votul de Miercuri, 11 Martie, cei ce conduceau şedinţa Senatului primiseră telefon de la primul ministru Emil Boc să ajute aprobarea, trecerea acestei OUG către Camera Deputaţilor, următorul for decizional. Avem datoria ca să cerem Domnului să nu lase în adormire conştiinţele senatorilor, care vor trebui să voteze a treia oară această introducerea acestei legi antihristice.

Poate că acest apel vine un pic cam târziu, însă niciodată nu este prea târziu. Mântuitorul nostru Iisus Hristos aşteaptă să-I cerem ajutorul, să-L chemăm în rugăciune în puţinul timp care a mai rămas. Mila Sa cea mare a rânduit ca dezbaterile asupra acestei OUG să aibă loc în Postul Mare, ca să învăţăm şi noi puterea Postului şi a Rugăciunii. Haideţi să împlinim voia Domnului rugându-ne pentru parlamentari.

Daţi ASTĂZI tuturor preoţilor şi ieromonahilor pe care îi cunoaşteţi lista de mai jos cu parlamentarii din Senatul României, să îi pomenească la Sfânta Liturghie.

Rugaţi pe toţi cei pe care îi cunoaşteţi că iubesc rugăciunea, monahi sau mireni, să îi pomenească în rugăciunile pe aceşti parlamentari. Credinţa fără fapte este moartă, iar rugăciunea este cea mai mare faptă bună. Să ne întărim în credinţă şi să-i întărim şi pe cei de lângă noi. Cele trei zile de rugăciune rămase sânt cel mai bun prilej pentru a împlini voia lui Dumnezeu.

Avem rugamintea sa preluati acest APEL pe cat mai multe blog-uri si site-uri.

Mai jos aveti lista cu toti senatorii romani, repartizati pe judete :

Municipiul BUCUREŞTI

Sergiu Nicolaescu, Crin Antonescu, Cristi Diaconescu, Anca Boagiu, Vasile Blaga, Cristian Rădulescu, Cristian Țopescu, Dan Voiculescu, Cătălin Voicu, Ecaterina Andronescu, Radu F. Alexandru, Gabriel Mutu

Judeţul ALBA

Alexandru Peres, Nicolae Dobra

Judeţul ARAD

Ovidiu Marian, Costantin Igaş, Avram Craciun

Județul ARGEȘ

Mircea Diaconu, Constantin Șerban Valeca, Constantin Tămagă, Mircea Cinteză

Județul BACĂU

Gabriel Berca, Vasile Nistor, Catalin Radu Mardare, Elena Mitrea

Județul BIHOR

Zoltan Attila Cseke, Cornel Popa, Petru Filip, Ioan Mang

Judeţul BISTRIȚA-NĂSĂUD

Dănuţ Prunea, Ioan Sbârciu

Județul BOTOȘANI

Marcu Gheorghe, Liviu Câmpeanu, Dan Augustin Humelnicul

Județul BRAȘOV

Iulian Marian Rasliu, Titus Corlățean, Ioan Ghișe, Florian Dumitru Staicu

Județul BRĂILA

Ion Rotaru, Sever Constantin Cibu

Județul BUZĂU

Viorel Constantinescu, Marian Vasile Bigiu, Ion Vasile

Județul CĂLĂRAȘI

Vasile Nedelcu, Constantin Dumitru

Județul CARAȘ-SEVERIN

Gheorghe-Pavel Bălan, Iosif Secășan

Judeţul CLUJ

Mihail Hărdău, Şerban Rădulescu, Marius Nicoară, Horea Uioreanu, Alexandru Cordoş

Județul CONSTANȚA

Alexandru Mazăre, Nicolae Moga, Mircea Baniaș, Puiu Haşotti

Judeţul COVASNA

Albert Almos, Tiberiu Bokor

Județul DÂMBOVIŢA

Andrei Florin Mircea, Adrian Ţuţuianu, Valentin Calcan

Judeţul DOLJ

Mircea Geoană, Lia Olguţa Vasilescu, Radu Berceanu, Tudor Udriştoiu, Mario Ovidiu Oprea

Judeţul GALAŢI

Laurenţiu Chirvăsuţă, Gheorghe Saghian, Paul Ichim, Marius Necula

Județul GIURGIU

Cezar Măgureanu, Vasile Mustățea

Județul GORJ

Ion Rușet, Toni Greblă

Județul HARGHITA

Laszlo Gyerko, Attila Verestoy

Județul HUNEDOARA

Cosmin Nicula, Dorin Paran, Dan Radu Rușanu

Județul IALOMIȚA

Tudor Panțuru, Mihaiță Găină

Județul IAȘI

Florin Constantinescu, Dumitru Oprea, Varujan Vosganian, Mihaela Popa, Sorin Lazăr

Judeţul ILFOV

Anghel Iordănescu, Iulian Urban

Judeţul MARAMUREȘ

Marius Sorin Bota, Gheorghe Mihai Bârlea, Liviu Titus Paşca

Județul MEHEDINŢI

Mihai Stănișoară, Petre Daea

senat

Judeţul MUREŞ

Marko Bela, Gyorgy Frunda, Corneliu Grosu, Petru Başa

Judeţul NEAMȚ

Stelian Ghiţă-Eftemie, Mihaela Stoica. Culiţă Tărâţă, Marius Neculai, Ioan Muntean, Victor Surdu, Marius Rogin, Emil Bostan

Județul OLT

Ion Toma, Dan Coman Şova, Mihai Niţă-Colegiul

Judeţul PRAHOVA

Georgică Severin, Iulian Bădescu, Teodor Meleșcanu, Sorin Chivu, Daniel Savu

Județul SATU MARE

Valer Marian, Tiberiu Gunthner

Județul SĂLAJ

Andras Levente Fekete-Szabo, Gheorghe Pop

Județul SIBIU

Ion Ariton, Viorel Arcaş, Minerva Boitan

Judeţul SUCEAVA

Orest Onofrei, Sorin Fodoreanu, Gavril Mîrza, Tiberiu Prodan

Județul TELEORMAN

Șerban Mihăilescu, Romeo Nicoară, Alexandru Mocanu

Județul TIMIŞ

Dorel Borza, Gheorghe David, Ilie Sârbu, Nicolae Roibu

Județul TULCEA

Ion Bara, Trifon Belacurencu

Județul VASLUI

Doina Silistru, Vasile Pintilie, Cristian David

Județul VÂLCEA

Florian Laurențiu Coca, Valentin Emilian Frâncu, Dorel Jurcan

Județul VRANCEA

Sorina Plăcintă, Miron Mitrea

DIASPORA

Viorel Riceard Badea, Raymond Luca

Studiu asupra microcipului a unor specialisti romani din Canada

pasaport-biometric2

Traim intr-o societate in care fiecare miscare ne este supravegheata si inregistrata de camerele de filmat de la orice colt de strada, fiecare cuvant ne este inregistrat de companiile de telefoane, fiecare apasare de tastatura sau click de mouse ne este inregistrat de smartcard-uri si programe de calculator. Autoritatile ne asigura ca pentru protectia noastra… Dar cine va folosi toate aceste date si cu ce intentie? Chiar cu cea mai buna intentie, specialistii in calculatoare nu pot garanta program fara defecte. Date importante pot fi scrise eronat sau chiar sterse din greseala. Oamenii care conduc companiile producatoare de software si hardware impun programatorilor gasirea celor mai rapide solutii, nu a celor mai bune, cu risc marit de a introduce alte defecte. Exemplu este sistemul de actualizari (updates) folosit de Windows si alte programe care repara 1-2 defecte, dar creeaza alte 10, de aici nevoia de a actualiza mereu.

Proiectantii de sisteme informatice software sau hardware sunt limitati si fac greseli umane, pot prevedea un numar limitat de cazuri de exceptie, iar in cazuri neprevazute, sistemul functioneaza gresit. Un bun exemplu este cel al lui Mars Climate Orbiter, proiect al NASA [4]. Totul a fost bine pana au ajuns la aterizare si aparatul le-a explodat in aer datorita faptului ca unii au construit in Europa folosind sistemul metric, altii in America folosind sistemul imperial, un fel de turn Babel modern in tehnologie. Cand este vorba despre controlul obiectelor, riscurile sunt mici: un telefon mobil se poate usor schimba, un calculator nefunctional se poate reporni sau repara, un bilet de avion gresit se poate rescrie de mana. Cand insa este vorba de controlul omului sau vietii lui, nu mai ai ce face si devine nebunie.

Continuare…

VIDEO : Romania in pericol de a deveni NATIUNE SUSPECTA

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=3681177675165999777]

DOWNLOAD download_fisier
(click dreapta pe imagine si alegeti save target as/ save link as)

Noi tehnici de supraveghere au pătruns în vieţile noastre. Iar noi nici măcar nu ştim. În toată ţara, milioane de camere ne privesc. Poliţia va putea în curând să înregistreze toate călătoriile pe care le facem. Iar statul va dori în curând amprentele digitale şi scanările irişilor tuturor.

Ce ar trebui să facem? Eu cred că o dezbatere naţională despre supravegherea din societatea noastră. Cred că trebuie să luăm controlul asupra viitorului nostru, în loc să-l lăsăm să vină de la sine. Suntem deja în stadiul în care supravegherea în masă a populaţiei e o realitate. Ne reduce pe toţi la statutul de suspecţi. Dar nu e vorba numai de intimitate. Aşa cum am văzut, lipsa securizării acestor noi sisteme e un risc în faţa celor de care ar trebui să ne protejeze. O imagine înspăimântătoare ia contur în mintea mea, a unei societăţi a supravegherii totale.

Este asta chiar ceea ce ne dorim?

Mesaje anti-cip catre senatorii romani

senatul_romaniei

Frati romani,

Miercurea aceasta Senatul Romaniei va dezbate si vota in plen Ordonanta abuziva a Guvernului Tariceanu privind Pasapoartele Biometrice.
Conform propagandei si dezinformarii Ministerului de Interne, a Patriarhiei si a unor mijloace de presa “solutia” a fost gasita: Pasapoarte temporare.
Realitatea este ca acestea sunt valabile doar sase luni de zile si genereaza automat standarde duble.
Normal ar fi exact invers: ca Pasapoartele Biometrice sa fie primite doar in baza unei solicitari speciale iar romanii sa aiba si de acum inainte libertatea de a calatori fara a fi urmariti.
Practic se incearca, dupa doar 20 de ani de democratie incipienta, capturarea libertatii castigate atat de greu in decembrie 1989, dupa 45 de ani de dictatura.
Romani, aparati-va libertatea!
Senatorii care reprezinta, teoretic, poporul roman, trebuie sa raspunda. Pentru aceasta trebuie sa voteze in deplina cunostinta de cauza.
Aratati-le ca existam si nu suntem doar niste sclavi, mai mult sau mai putin fericiti. Fara noi, ei nu ar exista. Fara noi, fara prezenta noastra, alegerile europarlamentare nu vor exista.
Scrieti-le acum senatorilor si exprimati-va, in cateva cuvinte, dorinta voastra si speranta pentru viitorul acestei tari. Folositi materiale de aici, opiniile dvs, e-mailul si transmite-ti mai departe.
Senator, roman, nu ma trada! Nu vreau sa fiu urmarit, nu vreau sa fiu spionat de nici un guvern al lumii, nu sunt infractor ca sa fiu amprentat, nu sunt terorist ca sa fiu insemnat!
Nu votati pentru Pasapoarte Biometrice, fara dezbatere nationala si fara Referendum! Iti va parea rau si tie si copiilor tai! Citeste, studiaza, informeaza-te!
Studiu CES al UE despre RFID-Biometrie (DOC, 107 kB) Descarca »
Tehnologia RFID inseamna inchisoarea finala!
Scrieti la toate aceste adrese ale senatorilor UDMR, PNL, PDL si PSD (semnalati unde mai lipsesc). Si printre senatori mai sunt crestini!

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected];
[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];
[email protected]; [email protected]; ;[email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected];
[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected];
[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];

[email protected]; [email protected]; [email protected];
[email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected];


Doamne ajuta!
initiator : Victor Roncea Blog

Patriarhia romana ameninta Ortodoxia !!!

jesus-money-changers-temple

Ortodoxia a insemnat intodeauna libertate in exprimarea Adevarului ! Sub obladuirea marilor nostri duhovnici, romanii au ales sa-si exprime dezacordul fata de politica tot mai dictatoriala a statului. Iata ca si “capetele incoronate” ale Bisericii fac aceeasi politica a celor ce conduc aceasta lume antihristica. Mai mult, tind sa foloseasca forta statului pentru a nu-si periclita politica lor MASONICA ! In comunicatul din data de 9 martie 2009 citim :

Patriarhia Română consideră inoportună decizia Primăriei Capitalei care a aprobat – în ziua de 7 martie 2009 – includerea spaţiului de la baza Dealului Mitropoliei ca loc de manifestare a persoanelor care nu sunt de acord cu paşapoartele biometrice.

Observam cum isi apara integritatea pamanteana, aceasta institutie “divina”. Le-or fi stricat linistea in care contemplau la viitoarele “croaziere ecumeniste”, facute cu ajutorul noului pasaport inferno-metric.

Prin urmare, Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe particulare şi de grup fără consultarea şi binecuvântarea ierarhului locului şi se delimitează de manifestările unor grupuri de presiune care – sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti – au atitudini totalitare şi încearcă să impună dictatura propriilor convingeri asupra majorităţii opiniei publice.

Atunci, ce sa creada lumea ? Convingerile dictaturii bisericesti, ascunsa sub pretextul “sfintei ascultari” ?! Si despre presiunea ce se face asupra preotilor de a nu vorbi despre actele biometrice ce sa mai zicem ? Au fost amenintati cu reducerea salariului, cu mutarea in parohii de la tara, chiar si cu oprirea de la slujire. Ce slujitori ai Bisericii se pot comporta ca niste comunisti, ca niste dictatori sau ca niste “maestri” ai diferitelor societati oculte in care se face rabat de amenintari si condamnari fata de cei care se opun politicii “pumnului in gura”.

Mai mult, aceste grupuri se arată incapabile să respecte hotărârile Sfântului Sinod care, deodată cu obligaţia de a apăra credinţa ortodoxă şi demnitatea umană, are şi datoria de a fi un factor al păcii sociale.

De cand pacea sociala e mai importanta decat pacea launtrica, tovarasilor politicieni sinodali ? Hristos a spus ca a venit sa aduca sabie in lume, nu pace ! Sabie fata de pacat si fata de dusmanii lui Dumnezeu ! Si cum aparati credinta ortodoxa, cand o terfeliti prin intalnirile ecumeniste ? Va impartasiti la eretici, slujiti cu ei, va binedispuneti de prezenta lor stiind ca sunt hulitori ai Ortodoxiei. Plus ca ati ajuns sa ciopartiti randuiala din slujbele ortodoxe, pentru a nu deranja pe “confratiile” voastre de loja, de cabinet sau de trust.

“Multumim” pentru cadoul facut la o zi de sarbatorirea ZILEI ORTODOXIEI ! – Ziua victoriei Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, erezii pe care acum le acoperiti pe sub sutane si dati uitarii jertfa miilor de mucenici si martiri care au luptat impotriva lor. RUSINE SA VA FIE !!!

CITITI  si : Manipulare oficiala ?! – MaicaEcaterina.ro, Vrînd să îndemne la ordine, Sfîntul Sinod înfruntă Constituţia (Interzis homosexualilor!)

VIDEO | Danion Vasile : De ce suntem mintiti de catre autoritati ?

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=-5765722054075955699]

Avem nevoie de ierarhi care sa fie modele. Pana la sfarsitul veacurilor, Biserica va avea ierarhi cu viata sfanta. E mare inselarea ? Va fi mare si cuvantul proorocesc al ierarhilor cu viata sfanta. Ne ofera oare mai multa siguranta aceste pasapoarte noi? NU ! Au mintit reprezentantii Ministerului de Interne, atunci cand au spus cu diferite prilejuri ca noile pasapoarte nu pot fi falsificate ?! AU FOST DEJA FALSIFICATE ! (…) De ce suntem mintiti ? Pentru a ni se adormi constiinta, pentru a primi aceste noi acte. Si maine ni se va spune : ne iertati am gresit… iata ca noile pasapoarte pot fi falsificate. Sa renuntam la aceste pasapoarte nesigure si sa primim microcipurile in corpurile noastre, in trupurile noastre. Acelasi minister care ne-a mintit ieri, ne va minti si maine ! Si daca sinodul Bisericii va asculta si de ministerul de Interne in loc sa asculte de invatatura Cuviosilor, va avea plata in Cer cu cei de la ministerul de Interne.. si nu cu Sfintii si cu Cuviosii. (…) Ne aflam in fata unei noi dictaturi.

discursul lui Danion Vasile din cadrul
conferintei “MICROCIPUL si semnele vremurilor”
din 27.02.2009 de la Piatra Neamt

Fratele Danion readuce in actualitate cuvintele patriarhului Tihon, adresate comunistilor de ieri si de astazi :

„Ne întoarcem cu profunda durere spre acesti monstri si le adresam upatriarhtihon-rusia-2-icoana1917n avertisment de care sa se teama :  Smintitilor ! Reveniti-va ! Încetati masacrele ! Purtarea voastra nu e numai cruda, ci cu adevarat satanica, vrednica de focul cel vesnic în viata viitoare si de un blestem înfricosator asupra urmasilor vostri aici pe pamânt! În numele puterii pe care ne-a dat-o Dumnezeu, va excomunicam, aruncând asupra voastra anatema, daca purtati înca numele de crestin, caci prin nastere ati apartinut Bisericii Ortodoxe”.

Si voi, credinciosi copii ai Bisericii lui Hristos, departati-va de acest neam ucigas, dupa cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Îndepartati pe cel rau din mijlocul vostru” (I Corinteni 5, 13).

Ei smulg Bisericii puterea si bunurile ei datorita armelor ucigase, dar voi rezistati prin puterea credintei, îndreptând catre Domnul rugaciunile voastre de cerere. Daca e necesar sa suferim pentru Hristos, va îndemn, copii mult iubiti ai Bisericii, sa suferiti împreuna cu noi! Tuturor va lansez o chemare, voua pastorilor si voua episcopilor, fii si fiice întru Hristos: Grabiti-va sa propovaduiti pocainta! Rugati-va sa înceteze acest conflict fratricid si aceste distrugeri! Chemati la pace, la dragoste, la unire! (Scrisoare pastorala din 19 ianuarie 1918).

ATENTIONARE : In Bucuresti si Iasi, eliberarea pasapoartelor cu cip incepe din aprilie

harta_bucurestiAm fost informati ca in municipiul Bucuresti, eliberarea noilor pasapoarte va incepe deja din aprilie si nu din iunie, cum era preconizata la inceput. Cei care doresc sa-si faca vechiul tip de pasport e bine sa se grabeasca. Anuntati pe toti cunoscutii de aceasta manevra facuta de MAI. Lucrurile incep sa fie grabite. Vor sa schimbe planul si sa treaca la pasul urmator. Fiti tari, fratilor ! Nu faceti nici un compromis. Sa nu lasam, ca prin caderea noastra sa se indeparteze de la noi Duhul Sfant. Sa ramanem in ascultare de marii nostri duhovnici, care toti ne sfatuiesc sa refuzam aceste acte. Stiindu-ne in ascultare, aceasta ne va intari si vom pastra nadejdea pana in ultima clipa. Dumnezeu sa ne ajute pe toti ! Amin !

Iesenii vor beneficia de noile modele de pasapoarte abia de la inceputul lunii aprilie. Noile pasapoarte electronice vor ajunge in capitala Moldovei peste cateva luni, ca urmare a procedurii laborioase de instalare si dotare corespunzatoare a spatiilor cu aparatura necesara…” mai mult