Suntem deja în 2018, iar în anul care a trecut nu s-a întâmplat ceea ce ne-am fi așteptat cu toții. Sinodul BOR l-a declarat: 2017 – Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Cu această ocazie s-au organizat simpozioane, conferințe, expoziții, s-au tipărit cărți, s-au pictat icoane s.a., toate în cinstea Sfinților din Închisori. Sau cel puțin teoretic așa a fost. Doar că ce era mai important, recunoașterea sfințeniei lor – canonizarea, nu a venit ca propunere din partea niciunui ierarh. Au fost voci răzlețe din popor care au cerut acest lucru, dar se loveau de acuza că majoritatea au fost legionari. Deși mult blamata Mișcare Legionară i-a format pe acești mărturisitori români și ortodocși, ei s-au desăvârșit în temnițe datorită viețuirii în Hristos, în condiții din cele mai crunte, fiind supuși supliciilor asemeni mucenicilor din sinaxarul ortodox.

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

• moartea martirică – dovada cea mai certă;
• mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
• viaţa curată, viaţa sfântă;
• darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:

• să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
• puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
• puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
• puterea de a săvârşi minuni;
• cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.De la instalarea regimului comunist în Rusia s‐a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l‐a avut în toate ţările pe unde a trecut. continuare »

Patriarhia Ecumenică s-a întrunit în ședința de Sinod în data de 13 ian. 2015, sub președinția patriarhului Bartolomeu și a aprobat în unanimitate trecerea în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe monahul Paisie Aghioritul.

Ceea ce era evident de mai mulți ani este astăzi recunoscut și de către biserica instituțională. Acum, și scepticii se pot ruga Sf. Paisie Aghioritul. E bine să învățăm din acest eveniment, că sfinții sunt mai cu seamă recunoscuți și iubiți de popor, care datorită evlaviei lor, izvorâtă din minunile făcute de sfânt cu ei, determină canonizarea și de către oficialitățile bisericești. Canonizarea înseamnă recunoașterea unui fapt deja hotărât de Dumnezeu: proslăvirea sfântului.

Amintim că pe 26 decembrie 2014, a doua zi de Crăciun, clopotele din Konița, Grecia anunțau plecarea la Domnul a lui Rafail Eznepidis, fratele cel mai mare al Cuviosului Paisie Aghioritul.

Sfințenia și minunile Cuviosului Paisie Aghioritul

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

– moartea martirică – dovada cea mai certă;
– mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
– viaţa curată, viaţa sfântă;
– darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:
– să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
– puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
– puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
– puterea de a săvârşi minuni;
– cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.

De la instalarea regimului comunist în Rusia s-a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l-a avut în toate ţările pe unde a trecut.
În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Chinurile şi moartea din închisori, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii. Ele întrec orice „cuvinte duhovnicești”. De la mulți nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, dar au moaşte făcătoare de minuni! (a se vedea la Aiud).
De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă…
Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii. continuare »

1. Introducere

A scrie despre martiri și teroare în România este un mare curaj, întrucât nu cred că cineva se pricepe cu adevărat la martiri iar dacă nu ai trăit nici vremurile de martiraj și teroare, atunci poți fi atins, cu siguranță, de o umbră de impostură[1].

1.1. Motivația titlului

Personal doresc să cunosc adevărul istoric recent al României, care a dat ”nor de mărturii”[2] ale credinței creștine şi ale demnităţii umane. Știu că acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfânt peste noi și țara noastră, ca să nu ne uscăm în deșertul uitării, al minciunii și al nesimțirii actuale, în special al nesimțirii intransigente a unor cenzori ideologici, care ne interzic astăzi, să vorbim de proprii martiri, în România martirizată tocmai de stăpânii lor, care răsplătesc cu pensii mari pe torţionari şi sfidează pe cei torţionaţi…!

Să fie oare perioada postdecembristă nu doar o epocă a devalizării economiei şi a tranziţiei năucitoare, care a transformat România întro rezervaţie naturală a sărăciei în aer liber, fără economie şi fără viitor, sau este şi o continuare subtilă a comunismului reşapat şi integrat global în himera mondializării? Conspiraţia tăcerii, amnistia de iure a torţionarilor, protejarea şi răsplătirea lor generoasă, jefuirea ţării şi umilirea ei, etc. fac oare parte componentă din ontologia noii democraţii mondiale? Să fie oare România ţara torţionarilor fericiţi, care îşi consumă, fără pic de jenă, pensia uriaşă, pătată cu sânge şi moarte? Iată doar cîteva dileme şi adevăruri pe care ar trebui să le dezbatem civic şi eclesial.

Chiar dacă adevărul este crud și barbar, am credința că el ne poate ajuta la purificare și mântuire. Știm că ”cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţă şi a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte”[3] spune Eminescu și doar el” te face liber”[4] ne învață Mântuitorul Hristos. Iar ”acolo unde lipseşte curajul nici o altă virtute nu poate supravieţui”, spune un apologet creștin[5].

Doresc doar să cunosc Istoria națională sau ”naționalitatea în marginile adevărului”[6] pentru a putea trăi în viitor cu demintate națională și să am răspunsul gata pregătit când voi merge la judecata Domnului ”cu slava neamului meu”[7].

Despre „Noul Ierusalim”, cetatea cerească a fiilor lui Dumnezeu de după învierea şi judecata ob­ştească, stă scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, şi‑mpăraţii pământului într‑însa îşi vor aduce slava”[8]; și „cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate”[9].

Deci scriu despre martiraj și teroare ideologică din România recentă, din perspectivă eschatologică, ca teolog și preot și nicidecum din postura de martir sau erou și nici ca judecător moralist al istoriei.

Cu toate că în mizeria ideologică a epocii în care trăim ”s-a ajuns ca, pentru a vorbi de martiri, să fie nevoie de curaj […] iar când e vorba de martirii români care au murit în închisorile comuniste nu-ţi trebuie doar curaj, ci de-a dreptul un dram de sminteală” [10]. Personal, îmi asum acest risc de a fi considerat orice, doar de dragul adevărului și de dragul înveșnicirei neamului meu.

Doresc să arăt apoi, că martirajul este un act de credință creștină profundă și o șansă enormă spre mântuire, în ciuda faptului că unii laici democrați nu au înţelegere pentru martiraj iar în concepţia lor ”martirul fiind o victimă idioată, care se chinuie degeaba, cu ochii aţintiţi la o himeră […] iar opinia curentă este că martirii au fost nişte bieţi nenorociţi care au crăpat fără nici un rost şi de aceea îi putem lesne da uitării. Cu alte cuvinte, nu pierdem nimic dacă tăcem în privinţa martirilor. În realitate, dacă îi uităm pe ei, ne uităm fundamentul pe care stăm, ne uităm rădăcinile […]”[11] și nu mergem la judecata lui Dumnezeu decât cu rușinea neamului dat uitării și nicidecum cu slava lui…!

Cu toate că nu există martiri universali, însă respectând martirii fiecărui neam, respectăm pe sfinţii universali ai lui Dumnezeu, care devin ”împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu”[12], doar dacă au făcut actul martiric în numele şi de dragul lui Dumnezeu în Vechiul Testament şi al lui Hristos şi a credinţei creştine, în Legea Harului. Altfel sunt ori victime, ori agresori, ori torţionari, ori eroi ai neamului sau viteji ai popoarelor, dacă ”ce-i martiric pentru mine devine duşman postum pentru altul”, precizează Sorin Lavric[13]. continuare »

[youtube=https://youtu.be/foKbA63pHR0]

Unul dintre argumente de care ține cont Biserica Ortodoxă: un sfânt nu este declarat că așa vrea vlădicu’ sau că așa vrea patriarhu’ sau că așa vrea papa. Nu! Un sfânt în Biserica Ortodoxă este declarat Sfânt, dacă vrea poporul, dacă cere poporul, dacă-l crede (sfânt)… Dacă poporul zice: ăsta-i Sfânt, poporul nu greșește!

PS Iustinian Chira

Crede poporul că în temnițele comuniste au fost sfinți?
Se roagă poporul la Sfinții Închisorilor?

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare se va întruni în luna septembrie a acestui an şi va discuta numele celor propuşi spre canonizare. Se pare că proclamarea lor ca sfinţi va avea loc până la sfârşitul acestui an.
Cu această ocazie şi, totodată, cu ocazia împlinirii a şase luni de la izvorârea de mir din acest an de la Iaşi a moaştelor mai multor noi mucenici din perioada comunismului, blogul nostru va publica, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al noilor mucenici, filmările realizate atunci cu moaştele izvorând mir.
Iată că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare dă un nou motiv şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru canonizarea multor noştri neo-martiri şi noi mărturisitori, între care, cum atrage atenţia păr. Mihai-Andrei Aldea, se pot enumera şi nişte ierarhi! continuare »

Recentele proclamări de noi sfinţi^[i], în masă, de către Biserica Ortodoxă, prin acţiunea Patriarhiei Ecumenice, dar şi de către Biserica Rusiei, mi-au stimulat cugetările care urmează în privinţa unui aspect esenţial al procedurii „recunoaşterii” Sfinţilor în tradiţia ortodoxă.

1. Tradiţia patristică ortodoxă atribuie caracterizarea de Sfânt^[ii] acelor persoane care au ajuns la îndumnezeire şi constituie mărturisitorii acesteia [ai îndumnezeirii] în cadrul istoriei. Conform Sfântului Ioan Damaschin, cinstim pe Sfinţi ca pe unii care sunt „uniţi cu Dumnezeu după alegerea voinței și Îl primesc pe Acesta să locuiască în ei și, prin părtășia cu El, ei se fac prin har ceea ce este El prin fire”. Sfinţii sunt „bisericile însufleţite ale lui Dumnezeu, corturile Lui însufleţite”, pentru că „prin intermediul minții, Dumnezeu S-a sălășluit în trupurile lor”.^[iii].

Unul dintre cele mai îngrijorătoare simptome ale vremii noastre – rod al înstrăinării adânci a criteriilor noastre teologice – este abordarea mântuirii, şi în consecinţă, şi a sfinţeniei, prin prisma eticii, în cadrele strădaniei morale şi ale îmbunătăţirii omului. Datorită instalării treptate a predominării criteriilor umaniste şi moraliste, îndumnezeirea a ajuns să fie considerată un fapt moral, iar nu unul ontologic, o schimbare „după har” a continuare »

Criteriile canonizarii Sfintilor inchisorilor

E foarte im­por­tant pentru noi sa intelegem ca Dumnezeu vrea ca sfintii inchisorilor sa fie canonizati de catre Biserica Ortodoxa. Este foarte important pentru noi sa intelegem ca un sfant nu devine sfant din momentul canonizarii, ci e sfant din momentul in care a parasit aceasta lume.

Poate ca subiectul criteriilor de canonizare nu este un subiect care sa starneasca ravna noastra duhovni­ceasca, dar ar trebui sa fim cu luare-aminte si sa invatam si aceste lucruri, pentru ca prin ele vom reusi sa intelegem cat de firesc este ca sfintii inchisorilor sa fie canonizati.

Tema acestei expuneri se datoreaza uneia dintre din intalnirile pe care le-am avut cu P.F. Patriarh Teoctist. M-am dus la el impreuna cu parintele Constantin Galeriu si cu un reprezentant din partea fostilor detinuti politici, intrucat mai multe organizatii ortodoxe, printre care Fratia Ortodoxa Romana, Asociatia Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti, A.S.C.O.R., Asociatia „Christiana”, „Anastasia” si alte asociatii ortodoxe au cerut Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane sa se cerceteze dosarul de canonizare al parintelui Ilie Lacatusu. Nu se cerea canonizarea parintelui, ci se cerea ca Sinodul sa ia in considerare aflarea sfintelor moaste. Memoriul a fost facut pe data de 13 iunie 1999, in Duminica Sfintilor Romani, si se cerea asa: „Temandu-ne sa nu cadem in inselare, desi dovezile despre sfintenia parintelui Lacatusu par concludente, va rugam sa binevoiti a deschide dosarul de canonizare si sa ne instiintati in mod oficial asupra demersurilor intreprinse.” continuare »

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova a constituit o comisie de canonizare a Sfintilor moldoveni

La sedinta Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a avut loc astazi, s-a decis constituirea Comisiei mitropolitane pentru canonizarea sfinților care s-au proslavit in pamanturile Moldovei, fiind ales presedinte PS Episcop Petru de Ungheni si Nisporeni. Totodata, comisia urmeaza sa includa reprezentanti din toate eparhiile.

Intru sprijinirea acestei decizii nobile pentru Biserica noastra, dorim sa venim si noi cu un ajutor semnificativ si sa prezentam in continuare tuturor celor interesati o lista a Sfintilor si Mucenicilor Basarabeni (in ordine alfabetica)  unii dintre ei chiar cinstiti de ani buni in popor, care intru smerenia lor isi asteapta randul la canonizarea oficiala.

Aceasta lista a fost intocmita in urma unei perioade de aproape 5 ani de cercetari care a culminat cu tiparirea vol. I al dictionarului istorico-biografic “Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de asta data”, carte aparuta in anul 2010 intr-un tiraj redus de numai cateva sute de exemplare si care a disparut rapid de pe rafturile librariilor.

 Lista CANONIZARE SFINTI BASARABENI:

Aceasta modesta lista,  este ca un varf  de aisberg in oceanul fara de margini a sfintilor si martirilor basarabeni. Deoarece lista cu Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia, care si-au inchinat intreaga lor viata slujirii lui Hristos si neamului, este fara indoiala cu mult mai mare.

1. Alexandru Baltaga (1861-1941)  – unul din preotii martiri ai Basarabiei. Pentru autoritatea sa in randul clericilor si munca depusa in slujba Bisericii, Gala Galaction il considera pe parintele Alexandru Baltaga patriarh al preotilor basarabeni. La 7 august 1941, fiind intr-o varsta inaintata, indura moartea muceniceasca. In octombrie 1995, Adunarea Eparhiala a Mitropoliei Basarabiei a propus cercetarea vietii sale pentru canonizare, cercetarile insa au fost oprite din cauza monmetelor grele prin care trecea atunci Mitrop. Basarabiei si nu au fost reluate nici pana in ziua de azi. continuare »

Actul prin care Biserica recunoaste, declara si aseaza pe credinciosii trecuti la cele vesnice, in randul sfintilor, poarta denumirea de canonizare. In primele secole, canonizarile erau facute de catre fiecare Biserica locala, care avea in fruntea ei un episcop. Proclamarea unui sfant era realizata atunci cand Dumnezeu isi descoperea lucrarea Sa prin aceste persoane care urmau a fi canonizate. Astfel, Biserica proclama sfintenia acolo unde Dumnezeu a binevoit s-o arate.

Ca cineva sa ajunga sa fie trecut in randul sfintilor, nu e nevoie de un anumit numar de ani de la moartea sa si nici de un anumit numar de minuni.

Pentru a fi feriti de necredinta, autoritatea bisericeasca a fixat cateva criterii dupa care cineva poate fi trecut in Sinaxar. Din conditiile de fond amintim:

1. Ortodoxia neindoielnica a credintei celui ce urmeaza a fi canonizat, ortodoxie pastrata pana la moarte.

2. Proslavirea lui de catre Dumnezeu, manifestata prin moarte martirica pentru credinta, prin puterea de a savarsi minuni si puterea de a apara eroic Biserica Ortodoxa.

3. Raspandirea miresmei de sfintenie dupa moartea lui si confirmarea acesteia, prin cultul spontan acordat de poporul credincios.

Pentru a se afirma unitatea Bisericii in privinta actelor de canonizare, s-au intocmit anumite randuieli care constau in acte formale de savarsit cu ocazia canonizarii solemne. Acestea sunt: instituirea unei comisii pentru cercetarea vietii persoanei ce urmeaza a fi trecuta in randul sfintilor, intocmirea unui raport in care se aduc argumentele pentru canonizare, aprobarea de catre Sfantul Sinod a raportului, pregatirea textelor liturgice (slujba Vecerniei, Utreniei, Acatistul) si icoana sfantului, intocmirea unui act sinodal de catre Sfantul Sinod (care cuprinde motivarea canonizarii, hotararea Sfantului Sinod de a trece persoana respectiva in randul sfintilor, instituirea cultului public bisericesc, general sau local, fixarea zilei de sarbatoare a sfantului, trecerea lui in calendarul bisericesc si a slujbei lui in cartile de ritual, si oranduirea ca anumite biserici sa aiba hramul sfantului respectiv). continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=1M60ZHH4hpM]Mesajul Parintelui Justin catre poporul sarb continuare »

D-na Emilia Corbu scrie in articolul VALERIU GAFENCU VA FI CANONIZAT urmatoarele:

Valeriu Gafencu va fi canonizat dar nu in Romania ci in Republica Moldova si nu de Mitropolia Basarabiei ci de Mitropolia Chisinaului si a Moldovei. Este parerea la care am ajuns dupa ce in cadrul unui interviu mitropolitul Chisinaului a manifestat aceasta intentie. Or, atunci cand rusii fac o declaratie inseamna ca lucrul e pe jumatate facut.

Cum ar trebui sa reactionam? Toate lucrurile ar trebui privite din trei parti, sufleteste, trupeste si duhovniceste.

Sufleteste ma bucur pentru Valeriu. Ceata sfintilor e una pentru toata ortodoxia. Prin urmare un sfant canonizat sa zicem in Egipt poate fi sarbatorit la fel de frumos si in SUA sau Romania. Prin urmare Valeriu Gafencu va putea fi cinstit din SUA pana la Moscova. Cu atat mai mult cu cat Basarabia chiar are nevoie de un sfant ca Valeriu Gafencu.

Sub aspectul derularii evenimentelor nu pot decat sa deplang birocratismul din BOR. Conform procedurilor canonice Mitropolia Chisinaului va intreba mai intai Sf. Sinod al BOR daca dosarul de canonizare al lui Valeriu se afla pe masa de lucru. Iar BOR va raspunde, asa cum face de obicei, ca acum e randul sfintilor de acum 500 de ani.De parca poporul acesta ar fi nascut zece milioane de sfinti pe an si comisia de canonizare innoata in dosare. Sfintilor contemporani le va veni randul peste cateva sute de ani, ca asta e mai nou, procedura si canonul in BOR.
Sfintii trebuie sa stea la coada. Daca voiau sa-l canonizeze o faceau in cei 20 de ani de cand se tot discuta.

Mult mai limpezi mi se par intelesurile duhovnicesti. Cred ca mai intai ar trebui sa ascultam parabola nuntii fiului de imparat in care bucuria nuntii e impletita cu netrebnicia refuzului. In asa situatie nu poate fi nici bucurie si nici tristete.
Noi santem in situatia invitatilor care au refuzat. BOR si-a luat nevasta politica romaneasca si trebuie sa se ingrijeasca acum de spaimele fasciste, de carduri si cipuri. Nu mai e vreme de sarbatorit fii de imparati. Cei care au refuzat insa au fost pedepsiti aspru si imediat, asa cum e pedepsit neamul acesta de 20 de ani si nimeni nu pricepe.
Apoi au fost invitati toti de pe la raspantii, alte neamuri. Aceia au raspuns invitatiei si dintre toti doar unul nu a avut haina de nunta si acela a fost aruncat afara. Asa ca, nota bene, si pe la raspantii si in alte neamuri pot fi oameni cinstiti.
Daca Mitropolia Chisinaului nu are haina de nunta vom trai si vom vedea. Nu vor putea face nici o canonizare. Insa, pana una alta, ei sunt in situatia mult mai fericita a acelora care au raspuns invitatiei de nunta. Invitatie pe care noi o refuzam de 20 de ani.

Comentariu apologeticum:

Nu credem in aceasta momeala aruncata de mitropolitul Vladimir, menita doar pentru castigarea de simpatizanti fata de evlavia pe care o au moscovitii pentru Sfintii Inchisorilor. Sa nu ne punem speranta in astfel de oameni, caci ramanem doar cu speranta! Trebuie folosita aceasta oportunitate pentru a trezi sinodalii nostri, care macar din orgoliu de a nu fi rusinati de rusi, sa purceada la canonizarea si a Marturisitorului Valeriu Gafencu, dar si a tuturor Sfintilor din inchisorile comuniste. Deci atentie: evlavia trebuie sa o avem fata de sfinti, nu fata de mitropoliti sau alti membri ai sinodului, caci ei in fond sunt datori in fata lui Dumnezeu sa recunoasca sfintenia unor mucenici.

Sfintilor Marturisitori, rugati-va lui Hristos pentru noi!

click pe imagine pentru VERSIUNEA HQ

Va suspunem atentiei o propunere venita din partea d-nei Emilia Corbu:

Canonizarea martirilor care au suferit in temnitele comuniste este inca un deziderat desi, in cei 20 de ani de cand evenimentul este asteptat, crestinii ortodocsi de la inalti ierarhi pana la simpli credinciosi au pastrat mereu vie amintirea si jertfa lor. Au fost depuse dosare pentru canonizare. S-au scris zeci de articole, studii, carti. Le-au fost dedicate numere intregi ale unor reviste ortodoxe. S-au tinut conferinte in toata tara, s-au organizat expozitii, emisiuni radio si de televiziune. De ce Sf. Sinod intarzie, doar Dumnezeu stie. Cert este ca nicio idee politica sau judecata lumeasca nu are dreptul de a opri, tergiversa sau amana ,,sine die,, acest proces care s-ar inscrie intr-o ordine fireasca a Bisericii Ortodoxe.

Doar rugaciunea ne-a mai ramas. Rugaciunea constanta si vie. Stiu ca exista manastiri care se roaga neincetat pentru recunoasterea jertfei celor din temnitele comuniste. Stiu ca exista preoti care la fiecare Sf. Liturghie pomenesc jertfa lor. Stiu ca poporul are mare evlavie la ei.

Asa ca ne-am gandit ca la cele de mai sus sa se adauge si rugaciunea mirenilor. Dar nu sporadic, ci oarecum organizat. Sa ne constituim un grup de cel putin 30 de mireni pentru fiecare zi a lunii. Si in fiecare zi cate unul sa se roage cel putin doua ore pentru canonizarea sfintilor. Continua sa citesti…

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=waDyeB8FfUA] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6-rwRvLOHoY]

Apel la rugaciune pentru canonizarea Sfintilor Inchisorilor de catre Sinod.

Icoana osuarului de la Aiud

“Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate…”

Fraţi creştini ortodocşi, vă rugăm să sprijiniţi Campania Din temniţe spre Sinaxare, care are ca obiectiv cunoaşterea vieţilor sfinţilor din închisori şi demersurile pentru canonizarea lui Valeriu Gafencu, a Ieroschimonahului Daniil de la Rarău, întemeietorul grupului Rugul Aprins şi a părintelui Ilarion Felea, mare teolog, mort muceniceşte în închisoarea de la Aiud. Pentru orice sugestii legate de campanie vă rog scrieţi la [email protected]. Materiale pentru site-ul oficial al campaniei ( www.sfintii-inchisorilor.ro ) , care va fi deschis în câteva zile, puteţi trimite pe [email protected] .

Vă rugăm trimiteţi mesajul celor interesaţi.

Mai multe detalii pe blogul lui Danion Vasile

DE CE NU CANONIZĂM MARTIRII ANTICOMUNIŞTI

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=-6849684147936822063&hl=en]

Documentar difuzat la TVR 1, SEMNE, 11.10.2008

Director de imagine: Ion Cristodulo

Realizator: Rafael Udrişte