Tag Archives: manastirea Paltin

Programul slujbelor în Mănăstirile Petru Vodă şi Paltin de Miercuri, 24 iulie, până Duminică, 28 iulie 2013

manastirea-petru-voda

La Mănăstirea Petru Vodă, începând cu seara zilei de astăzi, Miercuri, 24 iulie 2013, până Sâmbătă seara, 27 iulie 2013, în fiecare zi vor fi slujbe de Priveghere între orele 20-23:30 (ora Bucureştiului), iar dimineaţa, începând cu ora 8 vor fi Acatistul zilei, Ceasurile, Sfânta Liturghie şi Slujba Parastasului.

Joi seara programul va fi obişnuit, adică se va săvârşi Privegherea Acoperământului Maicii Domnului şi apoi Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 22 a Bucureştiului.

Sâmbătă dimineaţa în Mănăstirea Petru Vodă se va săvârşi Liturghie arhierească şi Slujba Parastasului la pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu.

La Mănăstirea Paltin Vineri seara, începând cu ora 23 (a României) până la ora 4:30 dimineaţa se va face slujba Privegherii şi apoi Sfânta Liturghie, pentru ca maicile şi surorile să poată participa la buna organizare a pomenirii din Mănăstirea Petru Vodă.

| PetruVoda.ro

Sfantul Mucenic Pantelimon, doctor fara de arginti. Hram la Manastirea de maici Paltin – Petru Voda

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Xq9Ou_iZ3dw]

In fiecare an, la 27 iulie, Biserica sarbatoreste pe Sfantul Pantelimon, „doctorul cel fara de arginti“, martirizat in vremea persecutiei imparatului roman Diocletian (284-305), in cetatea Nicomidia din Asia Mica, pe cand avea doar 29 de ani. Este numit „doctor fara de arginti“ pentru ca, medic fiind, a imbratisat credinta crestina, si-a impartit averea saracilor si nu primea plata pentru tratamentele pe care le facea. Evlavia populara l-a cinstit indata dupa ce a fost incununat cu mucenicescul sfarsit, devenind, din imparatia lui Dumnezeu, ocrotitor al celor ce vindeca si ajutator al celor ce se vindeca. Sfantul Pantelimon s-a nascut in jurul anului 275, in cetatea Nicomidia din provincia Bitinia, intr-o familie nobila, si a primit numele Pantoleon, care tradus din limba greaca inseamna „cel in toate puternic ca un leu“. Tatal sau, Eustoghie, era senator pagan al imparatului Maximian Galeriu (286-305), intr-un Imperiu roman in care credinta crestina era pricina de persecutie, batjocura si moarte. Cu toate acestea, mama sa, Euvula, imbratisase tainic credinta in Hristos, si si-a crescut copilul in dragostea lui Dumnezeu. Nu mult timp s-a bucurat tanarul Pantoleon de dragostea si ocrotirea maicii sale, caci aceasta s-a mutat la cele vesnice, pe cand el era inca era un copil. Pentru sfintenia vietii si datorita fiului pe care l-a odraslit si crescut, Euvula a fost canonizata de Biserica si este cinstita la 30 martie. continuare »

Imagini noi cu Parintele Justin. Sa ne bucuram!

In dupa amiaza zilei de 10 mai 2010, Parintele Justin a coborat din spitalul de la manastirea Paltin si a stat de vorba cu obstea de maici, bucurand sufletele celor prezenti. Va oferim cateva imagini, cu multumiri pentru fratele Mihail.

[slideshow]

sursa: Atitudini.com