„Cea mai mare bucurie in viata mea a fost cand am reusit sa plang pacatele mele”.
Vasile Turtureanu

Inmormantarea va avea loc astazi, 28 Decembrie 2011, la Suceava. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii.

A fost condamnat la 25 ani inchisoare, din care a facut 23! A fost arestat inca din 1941. A trecut printre altele, prin Suceava, iar cel mai mult a stat la Aiud.

Era un om foarte intransigent. Trebuia sa se duca la Pitesti pentru reeducare. A facut Dumnezeu insa la Baia Sprie o minune: chiar deasupra lui a cazut tavanul, deci tone de piatra. Dar doua lespezi mari s-au proptit una intr-alta si sub ele a ramas el. A avut coloana fisurata, dar a scapat. A stat sapte luni in ghips si povesteste ca a fost cumplit, pentru ca era singur si, la un moment dat, cand vertebrele dislocate se puneau la loc, avea ca niste curenti, niste scuturaturi groaznice si dureri cumplite. Fiind in ghips, nu s-a mai dus la reeducare. Si a scapat de reeducarea de la Pitesti.

El marturiseste: „In inchisoare mi-au mai facut un proces si m-au condamnat la 20 de ani pentru activitate legionara in temnita: faceam sedinte, cantam si altele. Considerat fanatic, am fost dus la spitalul de nebuni, drogat, pus in lanturi, izolat – de foame si de frig nu mai vorbesc – pentru afirmarea directa a legionarismului. Dar n-am facut nici un compromis. Nu am nimic de ascuns. Pe aceeasi pozitie, afirmand deschis ca sunt legionar, am ramas si astazi… Accidentul de la mina (Baia Sprie) m-a scapat de reeducarea de la Pitesti. Ma cereau la Pitesti, dar cum eram in ghips nu m-au transferat. continuare »

[slideshow]Numerosi apropiati, fosti colaboratori pe linia culturii si a luptei nationale, fosti detinuti politici – intre care vechi cadre ale Miscarii Legionare, precum si numerosi tineri, au fost prezenti miercuri 14.10.2011, la biserica Sf. Ilie Gorgani, cunoscuta si ca “biserica legionarilor” din Bucuresti, pentru a-l petrece pe ultimul drum pe Mircea Nicolau, presedintele Fundatiei “George Manu”, vechi militant al Miscarii Legionare si participant de varf la Rezistenta anitcomunista intre 1946 si 1948, avand la activul sau 22 de ani de detentie politica sub dictaturile antonesciana si comunista. continuare »

In aceasta dimineata, de ziua praznuirii sfantului ierarh Spiridon, sufletul marturisitorului Mircea Nicolau a plecat la Domnul. Cu 22 de ani de temnita grea si cu o varsta inaintata, de 97 de ani, presedintele in functie al Miscarii Legionare a luptat pana in ultimele clipe pentru continuitatea miscarii de reinnoire spirituala si nationala, cea a Sfantului Arhanghel Mihail. Trupul este depus la biserie Ilie Gorgani, din Bucuresti, iar miercuri va avea loc inmormantarea. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze cu dreptii neamului romanesc.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=c5SJ6wFyjMo]

Mircea Nicolau s-a nascut in Bucuresti, in 1914. Familia tatalui este din Aminciu (Macedonia), iar a mamei, din vechiul regat. Licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti ii are printre profesori pe: Nae Ionescu, C. Radulescu-Motru, P.P. Negulescu, Tudor Vianu, George Oprescu, Gh. Zapan, Mircea eliade, Mircea Vulcanescu. continuare »

Profilul interior al Capitanului, vazut de Emil Cioran in 1940

Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Sahara populata. Cei aflati intre cer si pamant, n-aveau niciun continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sa vina.
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Pana si dispretul ni se parea un efort.
Tara nu ne putea fi o problema decat negativa. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment, ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsa reusita.
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indraznind dispretul dulce al lipsei de menire.
Biata tara, era o pauza vasta intre un inceput fara maretie si un posibil vag.
In noi, gemea viitorul. In unul, clocotea. Si el a rupt tacerea blanda a existentei noastre si ne-a obligat sa fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putinta, se indrepta spre putere.

*

continuare »

La sfarsitul lui noiembrie 1940 cei 14 sunt dezgropati la Jilava, de sub betoane si vitriol (acid sulfuric concentrat). Unul din participantii la dezgropare si martori ocular la imaginea de groaza, Vasile Posteuca, scrie ca trupul Capitanului era ca al unui sfant. Era miracolul lui Dumnezeu ca acest om a trecut in randul martirilor.

„Cu grija, infasurate in cearceafuri, trupurile sunt identificate de familii si scoase pe mal, unde se insira langa cel al Capitanului. Tarana din jurul trupurilor ramane plina de sange. O scormonim, o framantam in maini, o amestecam cu lacrimile ce ne curg fara incetare, o sarutam si o luam cu noi ca talisman… La gat stau intacte: sacusorul cu tarana si cateva cruciuliti cu chipul Mantuitorului si al Maicii Domnului. Toate sunt intacte, neatinse de umezeala. Insusi trupul Capitanului e parca astazi trecut din viata. Pieptul e bombat, de parca ar vrea sa iasa din haina, iar sub pielea alba se deslusesc bine de tot vinele cu sange roz. E in adevar o minune. Capitanul n-a putrezit. Pe cand celelalte trupuri sunt prabusite, al lui e intreg, neintrat in descompunere. Jumatatea de fata care n-a fost atinsa de tarana e alba si luminoasa. Ca de om viu. Privim la el cutremurati. Da! Capitanul a fost un sfant. El n-a putrezit si nu va putrezi. Am credinta nestramutata ca asa se va pastra si de acum incolo, in mormantul de la Casa Verde.

Doamna Lilica [sotia] strange lucrurile gasite la el, le saruta cu lacrimi, apoi se prabuseste intr-un strigat dureros: Mai Corneliu!… Mai Corneliu!…

Si lumea incepe a plange cu hohote, din nou. Sub infiorarea unei aripi de vant plang si salcamii, cu lacrimi mari, galbene, de frunze uscate. E in plansul Doamnei Lilica durerea celei mai credincioase si incercate sotii. Durere care ne strabate pe toti. Nu stiu de ce, simt, in clipa aceasta, cum plang odata cu ea, toate sotiile si mamele neamului romanesc. Ii urmaresc manile calde si mangaietoare, care resfira parul ravasit al Capitanului, pentru a se prelinge apoi peste fata inspre pieptul unde inima aceea mare cat o istorie nu mai bate. Ii vad lacrimile cum spala fata Capitanului, a sotului pe care dusmanii nu i l-au crutat si simt cum un potop de durere inunda toata tara… E atata lacrima. Atata plans. Voi calailor, cand l-ati omorat pe Capitan, ati ras si ati dansat in sabaturi. Iar noi, acum cand v-am pedepsit, plangem. Noi nu ne bucuram de moartea voastra. Caci nu noi v-am omorat. Voi v-ati omorat! continuare »

13 septembrie 1940: Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului la Casa Verde, sediul central al Miscarii Legionare

Doctrina national-crestina presupune o viziunea asupra societatii axata pe trei piloni fundamentali: Dumnezeu, Neam si Tara. Nationalism sincer si crestinism pur.

Conceptia national-crestina afirma simbioza dintre ortodoxie si natiune, fiind un curent care considera ortodoxia elementul central al romanismului, adeptii acestui curent militand pentru o societate si un stat fundamentate pe valori crestine. Sa fie clar pentru toti ca valori crestine nu este totuna cu stat teocratic!

Nationalismul, mai ales in forma sa etnicista, este singura ideologie care are anumite similitudini cu doctrina crestinismului rasaritean: o conceptie organica asupra societatii, preeminenta comunitatii asupra indivizilor, rol important acordat traditiei. continuare »

Ziua: 27 noiembrie
09:3o-11:oo – Participare la Sf. Liturghie. Com. Saftica, Ilfov.
11:30 – 13:oo – Mars memorial. Punctul de plecare DN1 com. Saftica.
13:oo-14:oo – Slujba de pomenire a Capitanului. Liziera padurii Tancabesti (DN1 – km. 31).

Cititi si:

1. Minunea prin care a luat nastere Miscarea Legionara
2. Sfintenia vietii si lucrarii lui Corneliu Zelea Codreanu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=fIpfEZRSvqg]

Cantecul legionarilor cazuti

de Simion Lefter

Plange printre ramuri luna,
Noptile-s pustii,
Caci te-ai dus pe totdeauna,
Si n-ai sa mai vii. bis
Pe cararile umblate
De noi te-am catat,
Te-au uitat pan-astazi toate,
Si ai tai te-au uitat. bis
Numai vantul mai suspina,
Dulcele tau cant,
Peste florile ce-alina,
Tristul tau mormant. bis
Ca o lacrima de sange,
A cazut o stea,
Drum de foc si biruinta
Pentru Garda ta. bis
Bate vantul peste ape,
Trece timpul greu,
Noi mereu te plangem, frate,
Iar tu dormi mereu. bis

Corneliu se ruga lui Dumnezeu pentru neamul romanesc, in speranta „invierii lui”. Ce viata crestina poti avea cand spui aceste cuvinte?!

„Telul final, sensul ultim al neamului este invierea. Invierea in numele Mantuitorului Iisus Hristos. Creatia, cultura, sunt doar mijloacele pentru aceasta, nu scop in sine. Sunt mijloace pentru aceasta inviere. Dar cultura este rodul capacitatilor si dispozitiilor pe care Dumnezeu le-a pus neamului nostru. Pentru aceasta purtam toata  raspunderea. Va veni o vreme in care neamurile pamantului se vor intrece pentru aceasta ultima inviere; toate neamurile, cu toti regii pe care i-au avut. Atunci se va da fiecarui popor locul hotarat lui inaintea Tronului lui Dumnezeu. Aceasta clipa covarsitoare, aceasta inviere din morti, este cel mai inalt si mai stralucit tel spre care se poate pregati o natiune” („Pentru Legionari”).

In „Carticica sefului de cuib” el scrie:

– Legiunea apara altarele Bisericii pe care dusmanii vor sa ni le darame.
– Legiunea ingenunche inaintea crucilor vitejilor si mucenicilor Neamului.
– Legionarul crede in Dumnezeu si se roaga pentru biruinta Legiunii. Sa nu se uite ca noi, poporul roman, stam aici, pe acest pamant prin voia lui Dumnezeu si binecuvantarea Bisericii Crestine. In jurul altarelor bisericilor, s-a aflat adunata de mii de ori in vremuri de bejenie si restriste, intreaga suflare romaneasca de pe acest pamant, cu femei, copii si batrani, cu constiinta perfecta a ultimului refugiu posibil. Si astazi stam gata sa ne adunam, poporul roman, in jurul altarelor, ca-n vremuri de mari primejdii, pentru ca ingenuncheati, sa capatam binecuvantarea lui Dumnezeu…

Patronul nostru este Sfantul Arhanghel Mihail. Icoana lui trebuieste sa o avem in casele noastre, si in vremuri grele sa cerem ajutorul lui si El nu ne va lasa niciodata. continuare »

S-a nascut la 25 martie 1922 la Ramniceni, com. Maicanesti, Vrancea, intr-o familie de razesi. Dupa ce a urmat clasele primare in comuna natala, a plecat la Scoala Nor­mala din Buzau sa devina invatator. A fost mereu primul la invatatura. A intrat in Fratiile de Cruce din scoala si le-a condus pana in momentul arestarii.

In primavara lui 1942 clasa lui Marin Naidim absolvea. Elevii din FDC facusera o excursie pe muntele Penteleu prin august. In acelasi an, la 20 ani a fost con­damnat de regimul Antonescu la 25 ani munca silnica pentru „Sfanta-i lege din strabuni”, alaturi de Virgil Maxim si alti colegi. Era prieten apropiat cu Valeriu Gafencu cu care se asemana temperamental. „Naidim era cel mai apropiat ca structura de Valeriu. Sfios ca o domnisoara, ascultator, un om pur, de o mare curatie sufleteasca.” (Sfantul inchisorilor, 2007, p.61)

A executat 23 ani de temnita cumplita, suferind si indurand cu rabdare profund crestina toate caznele la care a fost supus de catre ucigatorii de suflete. In inchisoare avea o traire profund crestina, cu multe cunostinte teologice. Stia pe de rost Sf. Liturghie si pagini intregi din Vietile Sfintilor si Filocalii. Stia foarte bine Vechiul si Noul Testament.

„Marin e cel mai simplu dintre toti prietenii mei. Curat, iubire multa, caldura sufleteasca, copil curat la suflet, foarte bine format”, spunea Valeriu Gafencu.

A iesit cu fruntea sus, dar calea spre invatamant i-a fost interzisa. Totusi a urmat la „fara frecventa” facultatea de Limba si Literatura romana, luandu-si licenta. A ramas constant un profund prac­ticant al credintei ortodoxe. «A fost un profund traitor al credintei ortodoxe», asa il caracter­izeaza parintele Arsenie Papacioc, pri­etenul si camaradul sau de suferinta. Un suflet mare si cald. Credem ca nu facem o greseala spunand ca adevarata lui vocatie era calugaria. Poate dintr-o modestie rara, n-a imbracat rasa calugareasca. I-a fost scris sa se implineasca ascultandu-ne rugaciunile adresate celor din lumea de dincolo, cand avem nevoie de ajutorul lor. (amanunte biografice: Permanente, dec. 1999)

Va trece la cele vesnice la 1999, 25 noiembrie. continuare »

[youtube=https://youtu.be/HrLnuNYgFmE?hd=1]

| ATITUDINI

Ati fost in Miscarea Legionara?

Am fost si nu imi pare rau. Insa nu am suprapus Miscarea Legionara peste invatatura crestina. Ar fi o greseala de moarte. Vrei sa fii un legionar bun? Trebuie sa fii un bun ostas crestin, asemenea mucenicilor ostasi din vechime. E ca in armata. Faci intai armata la regulile armatei si cand esti liber, te intorci de unde esti. S-au facut greseli si in Miscarea Legionara pentru ca se incuraja uciderea, dar eu nu cunosc ce a fost in spatele acestor crime si nici comploturile din interior, despre care se vorbea. Erau legionari adevarati de mare valoare. Eu sunt prezent ca monah si bucuros ca am fost legionar inainte. Cand m-am dus eu – un copil de 18 ani – la Casa Verde din Bucurestii Noi, m-am prezentat Capitanului. Codreanu era o personalitate remarcabila si te cucerea pe loc, un adevarat erou. Dupa ce am terminat, mi-a zis: „Treci la facutul temeliei!” Alaturi de mine era un camarad foarte voinic, pe nume Zapada, rece si militaros care m-a certat ca n-am stat drepti in fata Capitanului cand am pus mana pe lopata. Eu, care eram militaros din fire, pentru ca nu poti sa rezisti cu jumatati de masura in viata – mi-am zis in sinea mea ca n-am venit aici sa fac armata si i-am spus: „Am sa-ti dovedesc, camarade, ca stiu sa stau si drepti, dar deocamdata sunt un copil si nu stiu cum trebuie sa ma comport”. In sfarsit… Sunt fericit ca mi-a ajutat Dumnezeu de m-am facut calugar. Nimic nu-i mai important decat a darui viata lui Hristos. Calugaria este peste Miscarea Legionara. Toate acestea sunt experiente de viata, istorie personala. Ii multumesc lui Dumnezeu prin toate cate am trecut. continuare »

In activitatea sa in fruntea UTC, Nicolae Ceausescu i-a „infierat“ intruna pe legionari. Printre victimele sale s-a numarat tanarul calugar Valeriu Anania, „triat“ si trimis in lagar la Targu-Jiu. Imediat dupa 23 august 1944, comunistii au primit sarcina de Partid sa-i „demaste“ pe membrii Miscarii legionare.

Tanarul Nicolae Ceausescu a fost un adept exemplar al ideologiei marxist-leniniste, pe care a aplicat-o ad-literam. Cu toate ca in perioada sa de glorie in fruntea statului s-a delimitat de multe teze sovietice, in anii ’40 a fost un veritabil gardian al doctrinei si al intereselor Moscovei in Romania. Astfel, a avut o atitudine deosebit de combativa fata de legionari, pe care ii „zugravea” drept „uneltele hitlerismului”. Pe de alta parte, in calitate de sef al UTC-ului, se confrunta cu o traditie de dreapta a tineretului, care aderase in perioada interbelica in numar mare la Miscarea legionara.

Stalin si Ceausescu au ilustrat primul numar al ziarului „Scanteia Tineretului“, „organul“ Uniunii Tineretului Comunist

Ceausescu a actionat pentru „starpirea” legionarismului din randul tineretului in conformitate cu prevederile Conventiei de Armistitiu, semnata la Moscova intre Romania si Aliati, pe 12 septembrie 1944. La punctul 15, documentul prevedea: „Guvernul roman se obliga sa dizolve imediat toate organizatiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul romanesc, atat cele politice, militare sau paramilitare, cat si orice alte organizatii care duc propaganda ostila Natiunilor Unite si in special Uniunii Sovietice, nepermitand in viitor existenta unor organizatii de acest fel”. Ulterior au fost adoptate acte normative de aplicare a prevederilor Conventiei de Armistitiu. In special, legionarii erau tintele acestei legislatii, insa nu au fost singurii vizati, cu toate ca doctrina legionara era una de aparare a credintei si integritatii neamului romanesc, neavand nimic in comun cu politica opresiva si de expasiune teritoriala a nazistilor. continuare »

Pe mine Legiunea m‑a ajutat enorm de mult, ca era o lupta severa si intima ca sa facem un om nou in noi. A fost foarte necesara pentru viata mea. Principiile de educatie legionara erau extraordinare. Era o educatie care te angaja. Asta m‑a scos dintr‑o latenta stare de tanar care voiam ceva si nu stiam ce. Si a aparut Legiunea, cu entuziasm, cu vitejie, patronata de Arhanghelul Mihail. Aspectul acesta m‑a biruit complet, stiam troparul Arhanghelului Mihail din copilarie.

L‑am cunoscut pe Codreanu, am avut multe discutii cu el si l‑am apreciat foarte mult. Nu putem gandi Legiunea fara voia lui Dumnezeu, chiar daca a plecat de la niste cauze materiale, istorice.

N‑am fost de parere sa se faca ucideri; poate ca asta a fost o mare greseala privind intreaga Legiune. Am avut un frate, legionar, impuscat de jandarmi. Cand au ajuns legionarii la conducere, puteam sa ma razbun. Aveam posibilitatea sa il omor. Am zis ca, daca nu‑l impusc, e Dumnezeu dator la mine. Si fratele meu e dator la mine. Daca il impusc, nu mai sunt ei datori, sunt eu dator la ei. I‑am trimis vorba celui ce mi‑a omorat fratele sa nu se teama, ca ii pun paza, sa nu‑i faca nici altii rau. (…) continuare »

Dumitru Bordeianu s-a nascut in 15 august, in anul 1921, in Draguseni, fostul judet Baia, in prezent Suceava, fiu de taran cu sapte copii, intr-o familie evlavioasa astfel ca, de mic simte duhul Ortodoxiei mangaindu-l si ocrotindu-i pasii spre o viata bineplacuta lui Dumnezeu. Urmeaza scoala in satul natal, liceul la Falticeni si Storojinet, unde foarte repede se incadreaza in Fratia de Cruce, gasindu-si astfel „drumul in viata”, cum ii placea sa spuna (1939). Dupa caderea Bucovinei de Nord revine la Falticeni, insa in martie 1941 este eliminat din scoala pentru apartenenta la Miscarea Legionara. Culmea destinului, directorul liceului care-l eliminase, va muri inghetat in lagarul de la Salcia unde se afla detinut. In octombrie 1941 este reprimit la liceul din Storojinet in urma numirii profesorului si filosofului Ion Petrovici ministru al invatamantului.

O data cu declansarea razboiului, este mobilizat si lupta pe front pana la Cotul Donului, fiind decorat cu medalia „Barbatie si Credinta”. Cu sine, cu dusmanii neamului si ai lui Dumnezeu avea sa dea marile batalii mai tarziu. continuare »

Astazi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara,
se infiinteaza LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL, sub conducerea mea.
Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli.
Corneliu Zelea Codreanu

De la Icoana si de la altar…

Miscarea Legionara – Miscare de mantuire, cum a definit-o Nae Ionescu – a pornit de la Altar si de la Icoana. „De la icoana si de la altar am pornit – marturiseste Mota – apoi am ratacit o bucata de vreme, purtati de valurile omenesti si n-am ajuns la nici un mal, cu toata curatia impulsurilor noastre. Acum, cu sufletul greu, rasletiti, sfartecati, ne strangem la adapost, la singura caldura si alinare, tarie si reconfortare a noastra, readucatoare de puteri, la picioarele lui Iisus, in pragul orbitoarei straluciri a cerului: la Icoana” („La Icoana”).

Despre vremurile inceputului scrie Capitanul: „Toti credeam in Dumnezeu. Nu era nici un ateu printre noi” („Pentru Legionari”).

Si iarasi: „Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei. Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile lumii vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Sfantului Arhanghel Mihail si la umbra sabiei lui” (id.). Arhanghelul protector nevazut al Legiunii nu e un arhanghel al vreunui cult oarecare, ci Arhanghelul Bisericii Crestine a Rasaritului, asa cum arata dogma si randuiala acestei Biserici:

„El nu era pentru noi o fotografie pe o icoana; ci il simteam viu. Acolo, la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa” (id.).

Despre formarea launtrica a legionarului si despre rostul Bisericii in viata neamului sta scris in Carticica Sefului de Cuib: „Legionarul crede in Dumnezeu si se roaga pentru biruinta Legiunii. Sa nu se uite ca noi, poporul roman, stam aici pe acest pamant prin voia lui Dumnezeu si prin binecuvantarea Bisericii crestine”. Prin urmare, legionarul crede in Dumnezeu. Nu va crede in Dumnezeu. Intru atata intrucat este legionar, el crede in Dumnezeu. Pentru Capitan, legionarul care nu crede in Dumnezeu este un infirm.

Spre a nu mai lasa loc de interpretari, iata ce scrie Capitanul despre Mantuitorul Hristos: „Vom invia din morti in numele lui Hristos; adeca in afara de credinta lui Hristos, nimeni nu va fi mantuit” („Insemnari”).

Sau: „A inviat Hristos, sadind nadejdea Invierii din morti; ca viata nu se termina aici, la asa de trecatori 60-70 de ani; ca se prelungeste dincolo; ca ne vom intalni iar… si nu ne vom mai desparti niciodata” (id.)

La Jilava, in noaptea de Pasti a anului 1938, Capitanul astepta cu infrigurare ceasul Invierii. Dupa multe osteneli izbuteste sa isi procure o lumanare. Scrie el in Insemnari: „O fi trecut de 12 (noaptea). Poate si de 1. N-am mai auzit clopotele sunand Invierea. Aprind lumanarea si zic: Hristos a inviat!”.

Invatatura lui despre Hristos si despre Biserica este aceeasi, neschimbata. Ea nu se deosebeste cu nimic de invatatura Parintilor Bisericii. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=8Gei4HjGFuQ]

Cititi si:

• Comandantul Miscarii Legionare, Horia Sima – 18 ani de la trecerea la Domnul
• Horia Sima (+25 mai 1993-2011): Realitatea supranaturala a neamurilor. Marturii din Sf. Scriptura
• Virgil Maxim – Atitudinea fata de Horia Sima in Reeducarea de la Aiud

Horia Sima:

Primele mele relatii la Viena, dupa revenirea de la Budapesta, apartineau corpului ofiteresc din SS… Mai e o chestiune pe care vreau sa o precizez. Nimeni nu-i silea sa intre in armata nationala sau sa mearga la scolile speciale. Toata operatia de recrutare la aceste entitati se baza pe voluntariat. Le stateau deschise alte activitati ale guvernului de la Viena.
Ruperea frontului din Romania si chemarea mea la Cartierul General al lui Hitler a fost o amara deceptie pentru Papanace. Planul lui de a ma elimina de la conducere, prin campania de dezbinare din lagar, nu numai ca n-a reusit in interiorul grupului, prin darza rezistenta a marii majoritati a legionarilor, dar eu ma ridicasem sus de tot din celula de la Oranienburg, in timp ce el zacea neputincios la pamant, sub povara propriilor lui defaimari. Nu tradasem pe Germani si nici testamentul Capitanului, cum sustinea el, de vreme ce eram chemat de inaltele capetenii hitleriste la Rastenburg, pentru a-mi incredinta misiunea sa organizez rezistenta din Romania. A fost teribil momentul pentru Papanace cand a ascultat la Radio cuvantarea mea catre tara, in timp ce el se afla inca inchis la Dachau.

Faptul ca unul de factura lui Constantin Papanace – care pretindea sefia Miscarii inca in Germania fiind in lagar, in detrimentul lui Horia Sima – a dat dovada de o totala lipsa de viziune cand a propus colaborarea cu Hitler si subordonarea ML catre SS-ul german, spune foarte multe asupra legitimitatii succesiunii in Legiune si a pastrarii liniei Capitanului. In fata divagatiilor periculoase ale lui Papanace, Horia Sima s-a simtit obligat sa ia atitudine pentru a pune lucrurile la punct. Iar aceasta atitudine s-a dovedit a fi la inaltimea responsabilitatii ce i-a fost incredintata de suflarea legionara in momentul investirii sale.
Papanace mai sustinea si existenta unui „comunism national”, un comunism cu fata umana adus de regimul lui Ceausescu si chiar un sincer patriotism cu citate nationaliste ale dictatorului si deci… o apropiere intre doctrina ateo-comunista si cea crestin-legionara. continuare »

16 ani grei de incarcerare ca detinut politic in puscariile comuniste l-au apropiat pe Iustin Parvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei inca in viata, de tot ce poate fi numit sacrificiu, nevointa pentru credinta, neam si pentru aproapele. Imediat dupa 1989, pe locul unui stravechi schit de pe vremea lui Petru Rares, din inima muntilor impaduriti ai Neamtului, el a infiintat Manastirea „Petru Voda”, inspre care „curge” intreaga romanitate – de la mic la mare.

Dupa ce ne-am inchinat la moastele unor mucenici din perioada comunista, adapostite cu grija de parintele Iustin in bisericuta schitului de maici, ne-am amintit cutremurati de un alt erou devotat neamului si Bisericii Ortodoxe – Gheorghe Calciu Dumitreasa, care odihneste tot acolo. Apoi, staretul de la Petru Voda” a oferit un interviu in exclusivitate pentru JURNAL.

– Prea Cuvioase parinte Iustin Parvu, ati fost foarte indragit de basarabeni, mai ales imediat dupa istoricul 7 aprilie 2009, cand ati adresat un mesaj lui Traian Basescu, in legatura cu drama basarabenilor. Ati cerut atunci presedintelui sa ne sprijine si sa se „impotriveasca fiarei comuniste”. Cum apreciati evolutia lucrurilor? Transformarile ulterioare din RM au fost pe masura asteptarilor Dvs.?

Tineretul nostru este aprins. A facut o palalaie si n-a iesit nimic. Dar astea au fost organizate in mod special, ca sa poata veni, ca sa mai poata lovi in tineri. Tinerii au cazut prada ignorantei. Situatia din Moldova de peste Prut nu se va schimba niciodata, din motivul conjuncturii politice. Asa o Basarabie ne-ar mai trebui… Cum s-o refaci ca sa fie cea de altadata?Romania nu are resurse pentru sine. Dar sa mai vina si cu alte incarcaturi financiare? Ma impresiona odata nationalismul si ideea revenirii la hotarele istorice, insa am ajuns la concluzia ca e o zadarnicie totala. Azi nu trebuie sa ne mai gandim la hotare si la nationalism, ci sa ne rezumam la realizarea omului pentru mantuire. A ne impaca sufletele cu Mantuitorul Hristos este scopul si rostul nostru. continuare »