Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KaLbizuOvn8]

– Părinte, cum vă simţiţi la 90 de ani şi ce experienţe vi s-au părut mai importante în ăştia 90 de ani?
– Măi, până la 90 de ani ce să zic eu? Dacă iei veacul acesta al XX-lea, l-am pătruns în mai puţin cu zece ani. Apoi veacul acesta a fost veacul tulburărilor, pentru că m-am confruntat cu patru mari figuri politice care au tulburat lumea şi Europa, în special. Am avut perioada stalinistă, perioada hitleristă, perioada Mussolini şi toată gama aceasta a oamenilor – am putea spune – puţin bolnavi mintal, de urmările lor se văd şi până astăzi. Am fost în prea puţini ani, în care într-adevăr să am şi eu ocazia să stau liniştit şi să gândesc şi să văd cum s-a pus neamul acesta pe o temelie mai sănătoasă şi mai temeinică, pe linia unei Ortodoxii dăruită de Dumnezeu – mare dar – neamului nostru. Am avut de-a face cu oameni din toate categoriile, şi oameni mici, şi oameni mari, şi oameni de mijloc, şi oameni mai buni, şi oameni mai răi – de toate soiurile, în sfârşit. Şi am avut mereu, cu această lume, de dobândit o experienţă de rezistenţă şi de menţinere a vieţii mele care am format-o de mic copil, de la familia mea, de ortodocşi, ţărani sănătoşi, viguroşi, cu gânduri frumoase, în credinţa şi biserica strămoşilor noştri.
De aceea, dacă mă gândesc şi privesc în urmă la anii copilăriei, când eram într-o şcoală câte 100-120 de copii – cum ne împărţeam noi frumos şi făceam două rânduri: un rând care mergea spre nordul satului şi altul care mergea spre nordul satului – şir de copii şi frumoşi, şi voioşi. Când întâlneam un bătrân – Bună-ziua, Bună-sera! Când întâlneam preotul scoteam pălăriuţele: Sărut mâna, Părinte! … şi aşa petreceam posturile mari, cum de pildă acum suntem la începutul Triodului. Şi aşa mergeam cu toţii la biserică şi acolo cântam împreună cu dascălii, învăţătorii, făceam dezlegarea de post pentru spovedanie, după care urma şi spovedania – încât ni se dădea în primele două săptămâni ale postului şi canon, pe care îl făceam pentru ispăşirea noastră de greşeli şi de păcate. Ne dădea cel puţin câte 500 de metanii cam în tot postul, 400 sau poate şi 600 – în funcţie de poznele pe care le făceam. Şi apoi ne apropiam cu cutremur şi cu frică de marea sărbătoare a Învierii Domnului. Nu mai spun câtă grijă aveam noi în timpul Postului Mare când ne preda la lecţii Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Aveam în clasă şi nişte copii de altă rasă decât a noastră şi tare se tulburau aceşti copii din cauza nemulţumirilor noastre că Hristos a pătimit din mâna evreilor.
Ce să mai spun când au venit vremuri atât de apăsătoare – 1944 – despre care aproape că nici nu-mi mai vine să gândesc – cu începutul campaniei … a războiului… de acum ruşii cotropiseră ţara, veneau din ce în ce mai aproape, s-au izbit de fortăreţele de pe Valea Moldovei, Valea Siretului, cazematele de rezistenţă împotriva armatei de Răsărit.
A venit apoi, în sfârşit, şi perioada de refacere, chipurile, a acestor vremuri grele, dar refacerile s-au transformat iarăşi în capitol de suferinţă, pentru că acum aici la noi se întâlnise cele două curente: al comunismului şi al naţionalismului, al distrugerii de patrie şi al iubirii de patrie. Comunismul care bătea cu toată puterea împotriva acestor sacre noţiuni. A urmat apoi, în sfârşit, tulburarea aceasta mare când m-am întâlnit deodată prin 1949 cu vreo 16 ani de temniţă grea, d’apăi am luat-o de la Suceava, Aiud, Mină, Gherla, Piteşti – şi toate, în sfârşit, cetăţile acestea de rezistenţă a comunismului nostru din ţara Românească. Toate lagărele şi toate închisorile – mă uitam pe o hartă de la Sighet – unde, în sfârşit, nu erau mai mult decât 160 de închisori, mici şi mari, şi lagăre, şi locuri de muncă forţată.
Aşa încât, când am ieşit de acolo – ceea ce mi-a oferit bucuria – e că am pus temelia acestei biserici, închinată în cinstea marilor mărturisitori ai războiului comunist; în cinstea lor am ridicat biserica cu patronii – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. S-au adăugat apoi casele care se văd ca o mărturie a ostenelilor credincioşilor ortodocşi din partea locurilor. Însă mai înainte de a veni încoace în Petru Vodă, am stat chiar vreo 14 ani la mănăstirea Bistriţa, unde şi-acolo n-a fost uşor, pentru că mănăstirea Bistriţa era o mănăstire misionară în apropierea oraşului Piatra Neamţ, unde aveam de-a face şi cu o cursă care veneau de 3-4 ori pe zi, şi se descărcau la uşa mea, unde am stat şi acolo de veghe pââână la aşa-zisa Revoluţie, când am plecat şi am venit aici, în Petru Vodă şi am început lucrările acestea frumoase cu ajutorul credincioşilor care s-au nevoit, stând zi de zi până ce s-a acoperit biserica începută în mai. În acelaşi an am ajuns la acoperişul ei, la sfârşitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie. Apoi a urmat pictura – din interiorul biserici, din exteriorul ei, aşa încât a fost de altfel şi bucuria şi m-am regăsit aşa, în rostul meu din viaţa pe care am parcurs-o. De altfel toate aceste nevoinţe, aceste greutăţi, vâltori prin care am trecut – n-au făcut altceva decât să hotărască şi să întărească în mine convingerile mele – a iubirii de ţară şi neamul acesta obidit.

Şi iată că am înfruntat, dragii mei, până în zilele acestea, multe şi frumoase episoade – după care am ajuns la anii aceştia când aştept şi eu oarecum: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor!”.

Sa ne traiti Parinte!

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Vestea am primit-o de la niste apropiati si confirmata de ucenici ai parintelui, cu mentiunea ca s-a adoptat aceasta masura cu 20 voturi din 20. Slava lui Dumnezeu pentru toate !

Va oferim imagini video luate cu ocazia lansarii cartii “PARINTELE IUSTIN PARVU – Ctitor si parinte duhovnicesc”, la care parintele Calistrat Chifan a fost invitat sa tina un cuvant, vorbindu-ne de Parintele Justin Parvu.

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=8293895266695562635&hl=en]

“Ucenicii parintelui Iustin sunt cei ce fac voia si cerinta lui Hristos, dupa invatatura lui”

“Parintele Iustin Parvu este un duhovnic din elita duhovnicilor care au pus sufletul la temelia tarii si au vrut sa lase in urma lor un popor cu adevarat ortodox, cu adevarat credincios, cu adevarat crestin, cu adevarat roman.” (ieroschim Calistrat Chifan, “PARINTELE IUSTIN PARVU – Ctitor si parinte duhovnicesc”)

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=JOg_vSdg58M]

Văd că guvernul României vă întâmpină anul 90 din viaţa sfinţiei voastre cu daruri alese, cipuri performante…

– Ei, am luat-o şi cu cipurile acestea acum… pentru că lumea aceasta sigur că se informa şi dorea să se informeze – ce sunt cu cipurile, ce sunt cu paşapoartele, cu unele sau altele. Am dat şi eu o scrisoare peste tot şi am socotit să fie şi o explicaţie. Această explicaţie însă pe care am dat-o eu – pe foarte mulţi i-a tulburat -, ca omul vinovat în faţa porţii de judecată, dar n-am socotit decât să-mi fac o datorie pentru ca să ştie oamenii ce au de făcut şi, în acelaşi timp, să ne profilăm şi noi pe o poziţie de oameni de pocăinţă şi de regăsire a noastră în rostul Ortodoxiei. Ei, acum sigur că lucrurile s-au amplificat mai mult, întrucât au început să intre o serie întreaga de explicaţii, de comunicări – prin reviste, prin ziare şi a ieşit tocmai ce nu mă aşteptam să iasă; dar cred că şi asta a fost de la Dumnezeu, ca lumea să ştie de ce ispite şi încercări are de trecut neamul cel creştinesc. Pentru că lucrurile acestea n-au fost numai pentru creştini (adică nu vizează numai creştinii n.n.) ci pentru toată suflarea care trăieşte pe pământ – adică să se menţină pe verticalitate, ca si creatură a lui Dumnezeu liberă, nestingherită de nimeni, să-şi poată exprima gândurile lui, să-şi poată exprima vorbirile lui, să poată avea o poziţie în care să nu fie stăpânit şi îngrădit. Ori acum sigur că lucrurile se întâmplă că, atât creştinul, cât şi necreştinul – este controlat, îi pune năsturelul sau cipuşorul acela, firul de nisip, îl pune într-un buzunar, ţi-l pune într-o haină care o iei de la magazin, ori ţi-l pune într-o încălţăminte şi aşa mergi cu tine cu telefonul şi te înregistrează şi te pune la securitate şi nu mai ai nevoie de securitate că-i cu tine mereu. Cel puţin atunci puneau pentru tine câte 7-8 gealaţi care trebuiau să te păzească. Eu, când am venit de la puşcărie şi m-am dus la casa mea părintească, la bătrânii mei, – domnule, veneau de câte două trei ori pe noapte. Venea unul: „Dragii mei, am înnoptat aici la poalele munţilor. Nu ne-o-ţi primi şi pe noi să stăm oleacă să ne adăpostim?” Eu îi spuneam cumnatului meu: „Măi, vezi că ăştia nu-s pentru dormit. Ăştia au alt interes. Spune-le să meargă mai departe”. Şi veneau… mă duceam pe la ţară, mă duceam primăvara, luna mai-iunie, mă duceam pe câmpurile acestea din Bolătău, pe Cinei, – să mai văd şi eu locurile acestea frumoase ale copilăriei mele. Ei, bine, veneau acasă şi îmi spuneau de-acasă: „au venit aici nişte cetăţeni bine aranjaţi şi îmbrăcaţi, o oprit o maşină aicia – şi o tot întrebat, o fotografiat pe aicea – măăăăi, cine ştie ce drăcovenii or mai fi şi aştia bine aranjaţi – că ăştia erau de la mama noastră- securitatea. … acum nu, domnule, îţi pune sub unghie un bobuşor din ăsta şi nu mai are nevoie de securişti să-i plătească. Ţi-l pune şi te face în 4-5 ani şi pe tine ne-om. Dacă porţi ăsta prea mult cu tine, sigur îşi face şi el boala şi rostul lui – bietele animale, săracele, care le-o pus la ureche, o început să le putrezească urechile, să le cadă coarnele, să le ciuntească şi pe ele, să sufere şi ele, după consecinţele civilizaţiei aşa, venite de cine ştie unde peste noi; dar ştim noi de unde, de altfel, da’ – eh!

Şi iată că am înfruntat, dragii mei, până în zilele acestea, multe şi frumoase episoade – după care am ajuns la anii aceştia când aştept şi eu oarecum: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor!”.

Să ne trăiti Părinte!

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Partea1[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=vgZtZV7F3NM]

Partea a 2-a[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=myd2MENLvS0]

Predica sustinuta la Manastirea Diaconesti Duminica trecuta, a Vamesului si Fariseului

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

E vremea jertfei ! A pregatirii pentru vremurile din urma… Nu vom putea sa realizam aceasta pregatire, atunci pe ultima suta de metri. E bine sa ne intarim in credinta de pe acum si sa actionam in mod concret. Sa ne preocupe soarta copiilor nostri si sa ne punem intrebarea cu ce-i vom hrani si cum facem fata foametei, razboiului, prigoanei proorocite pentru vremea de Apoi.

Va reamintim ce ne indeamna parintele Iustin Parvu si ce nu a inteles majoritatea lumii, aflata in goana dupa cele lumesti :

“Sa rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbandi lucrul acesta daca nu ne vom rezidi fiecare in parte sufletele noastre. Sa ne pocaim si sa ne punem cenusa in cap, ca sa ne dea Domnul harul si puterea de a primi mucenicia. Va trebui sa cream mici fortarete, mici cetatui de supravietuire, la sate, acolo unde mai sunt inca oameni care pricep si isi amintesc Randuiala, unde sa avem pamantul nostru, scoala noastra – in care sa ne crestem copiii in duhul aceasta ortodox, sa avem spitalele si moasele noastre.”

Faradelegile statului trebuie sanctionate si neaprobate de catre Biserica, de catre noi – madulare ale Bisericii.  Proorociile se vor adeveri, mai devreme sau mai tarziu, dar planurilor vrajmasului suntem datori a le spune un NU hotarat. Aceasta cat priveste perioada imediat urmatoare. Sa ne gandim dincolo de aceasta perioada. Propunem spre dezbatere acest paragraf, extras din Apelul Parintelui Iustin, din data de 14 ianuarie 2009. Nadajduim sa fie pus in aplicare si sa veniti cu solutii, textul neavand nevoie de alte adaugiri. Concret ! Ce facem fiecare vis a vis de acest sfat al parintelui ?! Cum aveti de gand sa infaptuiti ce ne indeamna parintele ?

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Metanie Părintelui Stareţ Iustin

Socot o datorie de conştiinţă să scriu aceste rânduri. Nu sunt vrednic să aduc mulţumire lui Dumnezeu că m-a învrednicit să cunosc „faţă către faţă” părinţi precum stareţul Dionisie de la Colciu sau părintele stareţ Iustin de la Petru Vodă. Acum patru ani în urmă, în toamna lui 2005, l-am cercetat pe cel din urmă la Mănăstirea Petru Vodă pentru a afla alinare şi răspuns la unele întrebări ce frământau familia mea. Atunci i-am relatat părintelui Iustin despre faptul că auzisem pe stareţul Dionisie de la Athos vorbind adesea despre „veacul al optulea”, cel de pe urmă, şi despre venirea lui Antihrist. Părintele Iustin a ascultat şi a grăit: „Aşa este. Cei care vorbesc despre vremurile de pe urmă la timpul viitor nu ştiu ce spun”. Intuind surprinderea noastră, a mai repetat o dată, parcă spre a confirma cele spuse şi pentru cei mai îndoielnici dintre noi.

Ce frumos spun Părinţii: „Vorba sună, fapta tună”!

Un părinte profesor cu fin simţ de observaţie spunea: „Vrei să ştii unde se află centrul duhovnicesc al unei regiuni? Mergi la autogară şi uită-te pe tăbliţele din parbrizul maşinilor. Vei vedea: Piatra-Neamţ – Măn. Sihăstria, Tg.-Neamţ – Măn. Sihăstria). În ultimii ani, la autogară poţi citi şi: Piatra Neamţ – Petru-Vodă (curse zilnice)”. Ştie lumea că la tânăra mănăstire Petru Vodă există un bătrân stareţ care îi ajută pe oamenii aflaţi în necazuri şi în supărări. Părintele Iustin îi ascultă. Îl primeşte pe fiecare cu durerea lui, cu suspinul lui, cu problema lui.

În amorţeala zilei cenuşii ce ne împresura, pe 14 ianuarie anul acesta, a sunat cuvântul duhovnicului retras după o viaţă de surghiun în munţii Neamţului. Reacţia oamenilor simpli la cuget, cu sau fără şcoală, a venit firesc: „Slavă Domnului! Nu suntem părăsiţi în faţa tăvălugului. Părintele se roagă şi îi pasă de noi”. Reacţia celor complicaţi la minte, cu sau fără şcoală, a izbucnit nefiresc: şi-au pus mintea la contribuţie să vadă cum se poate interpreta mai favorabil pentru sine situaţia.

Stareţul Dionisie spunea: „Un ucenic a întrebat pe Bătrânul său când va veni sfârşitul. Şi bătrânul a răspuns: «Când se va înmulţi mintea». Şi asta o vedem astăzi”.

Stau şi mă minunez. Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea părintele Iustin? Oare nu răzbătea din el cu putere acelaşi Duh care l-a îndemnat pe părintele Paisie Aghioritul să spună: „Pe unii îi interesează subiectul buletinelor de identitate, alţii îl exploatează şi creează probleme. Biserica trebuie sa ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua buletinul, asta va constitui o cădere. În acelaşi timp să ceară de la stat ca noul buletin cel puţin să nu fie obligatoriu. Dacă Biserica ia o poziţie serioasă se va respecta libertatea credincioşilor, aşa încât cel ce vrea îşi va lua noul buletin, iar cel ce nu vrea, să-l păstreze pe cel vechi.”

Când în România au început să se elibereze paşapoarte şi permise de conducere cu cip, toate termenele-limită ale unei poziţii „oficiale” deja trecuseră. Trenul plecase într-o direcţie străină de Dumnezeu. Cine să tragă semnalul de alarmă şi cum? „Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!, a sunat glasul Părintelui Iustin. Da, trebuie să ne trezim. Părintele spune să nu ne temem, ci să ne ferim înţelepţeşte.

Au fost aduşi în discuţie în zilele ce urmează doi mari cuvioşi contemporani, sfinţi bărbaţi ai secolului trecut: Părintele Paisie Aghioritul şi Părintele Porfirie. Acum 22 de ani Părintele Paisie scria negru pe alb: „În spatele sistemului perfect de asigurare computerizată, ce se face prin «cartela» electronică, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist” (vezi epistola Semnele vremurilor – 666, scrisă în 1987, publicată în broşură şi în vol. Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor, ed. Evanghelismos 2006, p. 80-84), iar apoi adaugă: „Se vor înşela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea lor. În timp ce semnele sunt foarte clare. «Fiara» de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, «înainte-mergător al pecetluirii», ce arată? Din păcate, la radio ascultăm numai timpul probabil.” (Unii, mai în glumă, mai în serios, se întreabă dacă nu cumva Cuviosul, văzător cu duhul cum era, s-a referit şi la trustul Basilica de pe la noi…). Spre final Părintele Paisie avertiza că: „diavolul, antihristul, atunci când e pe buletin, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar şi o cruce de ai face pe el”. Ce doriţi mai clar?

Dar chiar şi aici poate interveni „mintea” omului mândru. E cam greu să-l contrazică pe faţă pe făcătorul de minuni, smeritul Paisie, dar găseşte un artificiu: să opună cuvintelor sale cele spuse de Cuviosul Porfirie. (Ei, nu-i aşa că începem să ne apropiem de cazul şi necazul nostru? Schimbaţi doar numele…) Părintele Porfirie, purtător de Hristos cum era, spune că el nu se teme de antihrist atâta timp cât în el sălăşluieşte Hristos şi I se închină doar lui Hristos. Nu-i dă atenţie lui satan, pentru că este „îndrăgostit” de Hristos. Şi atunci, sare „gnosticul” din fotoliul său şi strigă: „L-am prins pe Paisie ăsta, că prea ne-a ironizat un simplu monah. Ai văzut? Nu-i nici o problemă dacă primim cip-ul. Mai mult ne-a speriat şi ne-a stricat distracţia”. Dar nefericitul „interpret” nu prea ştie că harul Sfântului Duh nu conlocuieşte cu păcatul, cu lucrarea satanicească, la fel cum şi diavolul fuge de Hristos sălăşluit în făptura mâinilor Sale. Nu are cum să intre acolo unde este Hristos, ci doar acolo unde nu locuieşte El. La măsura duhovnicească unde îl înălţase Harul Sfântului Duh, Bătrânul Porfirie nu mai simțea frică de înfricoşătorul diavol, nici măcar nu-l băga în seamă. De altfel, în acelaşi înţeles, Părintele Porfirie spunea că el merge şi în iad, numai cu Hristos să fie.

Pentru a nu lungi cuvântul, spun doar că cei care îşi liniştesc conştiinţele astfel ar trebui să vadă că nu prea pot să răspundă la următoarele întrebări:

1. A spus vreodată Cuviosul Porfirie că lucrurile nu stau aşa cum le-a redat cu lux de amănunt, profetic, Gheronda Paisie?? Nicicând. Dar ce a spus? Că „aşa un nevoitor se naşte o dată la patru sute de ani…”. (Cuviosul Paisie a scris epistola despre 666 în primăvara lui 1987, iar textul ei a făcut înconjurul Greciei şi al lumii, aducând neliniştea cea bună în inimile multor creştini). Cuviosul Porfirie a murit în decembrie 1991, la mai bine de patru ani după redactarea epistolei, deci o cunoştea foarte bine şi ar fi putut, ipotetic, să o combată. Nici vorbă de aşa ceva.

2. A spus vreodată părintele Porfirie ceva de genul „Luaţi, fraţilor, cipurile, pecetluiţi-vă, nu vă vatămă”?? Nicicând. De ce? Pentru că „ştia” că părintele Paisie „are dreptate”. Iar pentru a nelinişti cu folos pe cei care citează mărturia unui monah simonopetrit în legătură cu „acceptarea” părintelui Porfirie, aş vrea să aduc la cunoştinţă faptul că acestei relatări i-a fost contestată autenticitatea de către stareţi athoniţi precum Isaac Libanezul şi alţi ucenici apropiaţi ai Cuviosului Paisie. Nu ar fi pentru prima oară când părinţii spun una şi interlocutorii lor înţeleg ceea ce vor ei să înţeleagă.

Ei, şi atunci ne întrebăm şi noi: unde văd unii „divergenţă de păreri” la aceşti Părinţi? Asemenea: unde văd unii nepotrivire la Părinţii Iustin Pârvu şi Arsenie Papacioc? Părintele Arsenie a răspuns: „Nu sunt de părere” comentând interpretarea dată mesajului de un interlocutor care pe un ton alarmat pune în gura părintelui Iustin şi ceea ce nu spusese: „să ne adunăm în cete…” etc., iar nu referindu-se la apelul propriu-zis. Părintele spune apoi cu prima ocazie: “Suntem de aceeaşi părere intim. […] Trăiască Părintele Iustin Pârvu! Are dreptate”. Aşadar, ce vor să zică afirmaţiile lui? Transpare limpede că părintele vede în acelaşi Duh problema, dar o spune altfel, pentru a linişti pe cei care din cauza slăbiciunii omeneşti şi a puţinei credinţe sunt ispitiţi să cadă în deznădejde, iar nu pentru a tăia elanul celor care duc „lupta cea bună” într-un veac al apostaziei şi al confuziei. Şi asta pentru că deznădăjduirea ar însemna pierderea luptei înainte de începerea ei.

Cum vine asta, se poate întreba cititorul? În teologia ortodoxă se vorbeşte adesea despre antinomia dogmelor. Foarte simplu spus, în învăţătura dumnezeiască, ceea ce pare că se contrazice nu se contrazice de fapt, ceea ce pare ilogic minţii raţionaliste este supralogic, mai presus de minte, şi e „gustat” de raţiunea luminată de Harul Sfântului Duh a purtătorului de Hristos. De pildă, în istoria Bisericii, neînţelegerea antinomiei privitoare la unirea ipostatică a celor două firi în Persoana dumnezeiască a lui Hristos a dus la două grozave erezii: nestorianismul şi monofizismul, care se contrazic una pe alta. În schimb, după dreptate, Sfinţii Părinţi au formulat antinomic adevărul dogmei care pentru rătăciţi este contradicţie şi nebunie, iar pentru noi adevăr ce mântuieşte: o singură Persoană în două firi – Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.

Actualizând, întrebăm pe „făcătorii de basme”: a spus cumva Părintele Arsenie să ne luăm fără grijă paşaport cu cip?? A spus că nu are dreptate părintele Iustin?? Nicicând. Dimpotrivă. Dar cei doi au găsit de cuviinţă să se exprime teologic, adică antinomic: se cuvine să fim şi neliniştiţi şi liniştiţi, în acelaşi timp, să avem şi „neliniştea cea bună” şi „pacea lui Hristos”. „Revoluţia fără revoluţie” înseamnă mucenicie, răstignire continuă alături şi de dragul lui Hristos, este trăirea şi mărturisirea Adevărului cu curaj şi fără fanatism.

Sfinţii Părinţi, când tâlcuiesc Sfânta Evanghelie, ne desluşesc înţelesurile faptelor Mântuitorului pentru viaţa fiecăruia dintre noi. Urmărind cu tristeţe şi amărăciune disputele dintre fraţi şi „interpretările” unor laici, dar şi ale unor purtători de rasă, la adresa apelului părintelui Iustin, mi-a venit nesilit în minte episodul următor din Sfânta Scriptură:

„Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de proroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.” (Matei 21, 23-27)

Acesta este răspunsul, vrem sau nu vrem. Nu e rău să întrebăm – mai cu seamă că nimeni nu e infailibil, afară de Hristos -, dar e lucru satanicesc a te purta cu viclenie. (Şi apoi, cum spunea cineva: „dacă semnele stabilite de oameni sunt respectate, de ce semnele revelate de Dumnezeu sunt dezbătute şi discutate?”) Cei ce ascultă cuvântul şi îl primesc se cade să-i urmeze îndemnul, iar cei ce nu-l primesc să aibă parte de urarea plină de pace a stareţului: „Să-i lumineze Dumnezeu!”.

Oare nu ardea în noi inima noastră când citeam cuvintele părintelui Iustin? „Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească. […] Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!”

Departe de mine gândul că prin rândurile mele „iau apărarea” în vreun fel Părintelui Stareţ Iustin. Ştiu că este Cine să-l apere. Sunt doar cel mai mic frate al său întru slujire şi am găsit de cuviinţă ca în acest mod să-i pun metanie până la pământ şi să-mi cer iertare pentru încetineala cu care am răspuns chemării sale părinteşti la Crucea muceniciei ce ne stă înainte. Ca un părinte adevărat, ştiu că ne va ierta pe noi cei mai tineri şi ne va binecuvânta aşa cum ne-a făgăduit.

pr. Ioan

La praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, 30 ian. 2009

sursa : Presa Ortodoxa (site-ul oficial al revistei cu acelasi nume)

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

"Iar cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiţeze. Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au căzut pe pământ; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copac" (Apocalipsa 8, 6-7)

INREGISTRARE AUDIO

extras din predica tinuta pe 2 februarie
de Intampinarea Domnului
la manastirea Petru Voda, jud. Neamt

INFO : Marian Maricaru este un tanar teolog, doctorand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Tesalonic (Grecia). Alaturi de Danion Vasile, este co-autorul cartii “Ne vorbesc parintii athoniti” (contine interviuri cu parintele Dionisie de la Colciu si cu parintele Iulian de la Prodromu).

DOWNLOAD MP3

CITITI Proorociile Sf. Lavrentie al Cernigovului despre vremurile de pe urmă

Doamne lumineaza-ne si intareste-ne pe noi, pe toti oamenii cu Duhul Tau Sfant ca sa Te cunoastem si sa ramanem in Adevarul Tau!

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Istoria arata ca au existat decizii la nivel de stat care au influentat In mod negativ Intreaga populatie a unei tari sau a unei mari parti din ea.
In Statele Unite, In anii ’60, medicamentul thaliomide, contra greturilor si insomniei femeilor Insarcinate, a fost declarat sigur In privinta reactiilor adverse. Rezultatul a fost tragic: mii de copii s-au nascut malformati, cu brate si picioare ca Inotatoarele pestilor.
Cazuri ca acesta au determinat aparitia organizatiilor non-guvernamentale de protectie a consumatorilor si de monitorizare a posibilelor abuzuri ale statului. De asemenea, cetatenii au Inteles ca nu se pot Increde orbeste In deciziile guvernantilor. Astfel au aparut actiuni de respingere a unor legi care lezau interesul populatiei.
Un exemplu recent din tara noastra este introducerea vaccinului Gardasil, Impotriva cancerului de col uterin, la fete. Ministerul Sanatatii a facut acestui vaccin campanie In 2008, fara sa atentioneze ca In Statele Unite se Inregistrasera deja 25 de decese si cifra uimitoare de 10.000 de cazuri de reactii adverse47, Insotite de riscul pe termen lung de cancer sau sterilitate. Populatia nu a avut Incredere In aceasta campanie si doar 2,57% din elevele de clasa a IV-a vizate au acceptat vaccinul.
Exista diverse motive pentru aparitia unor astfel de situatii. Unul dintre acestea este faptul ca deciziile luate de diverse organisme internationale au fost transplantate uneori In legislatia noastra fara a se lua In calcul impactul lor social, netinând cont de dorintele si necesitatile reale ale poporului român. De exemplu, In iunie 2008, europarlamentarii români au aprobat Tratatul de la Lisabona (noua forma a Constitutiei UE), fara amendamente, desi 9 state Inca nu o ratificasera, iar celelalte o facusera cu rezerve. Din 387 de delegati români, unul singur a votat Impotriva: „Am votat Impotriva Tratatului pentru ca România nu a avut nici o contributie la acest document. In momentul de fata aratam ca la nivelul UE noi nu contam. Am acceptat tot ceea ce ne-au propus europenii“.

Un motiv In plus de Ingrijorare pentru securitatea persoanei Il constituie recenta lege 298 din 18 noiembrie 2008 privind retinerea informatiilor. Aceasta obliga furnizorii retelelor publice de comunicatii (operatorii de telefonie fixa si mobila) si furnizorii de comunicatii electronice (operatorii de Internet) sa retina, sa pastreze si sa predea, la cerere, autoritatilor competente, date privind convorbirile telefonice si mesajele pe Internet. Datele trebuie pastrate timp de 6 luni de la Inregistrare, si pot fi cerute In cadrul unui proces In principiu numai de catre judecator sau procuror (art. 3 alin. 2). Adevaratul nucleu al legii pare a fi Insa art. 20, din care citam un fragment: „In scopul prevenirii si contracararii amenintarilor la adresa securitatii nationale, organele de stat cu atributii In acest domeniu pot avea acces la datele retinute“. Aceasta Inseamna ca orice agentie, comisie sau corp guvernamental, poate fi usor Imputernicit sa prelucreze aceste date, In numele securitatii nationale. Prevalenta puterii politice asupra puterii judecatoresti a creat dintotdeauna deviatii In bunul mers al societatii, cu urmari asupra sigurantei individuale.
Legat de aceasta lege si de problema pasapoartelor biometrice, s-a exprimat avocatul si senatorul român Iulian Urban. In cadrul interviului publicat In Curentul din 22 ianuarie 200951, cu titlul „Noile masuri pot fi anticamera unui nou tip de dictatura”, acesta a sesizat tendinta spre centralism: „oamenii sunt invitati sau, mai degraba, Impinsi catre momentul la care vor ajunge complet dependenti de sistem, de tehnologie si existenta lor nu va mai fi posibila In afara sistemului. Asa ca, referitor la «siguranta», eu cred ca de fapt nu exista siguranta a cetatenilor, exista doar o mâna de cetateni care controleaza, prin sintagma „securitate a statului”, pe ceilalti cetateni“.

Aceste exemple ne arata ca, In ultima instanta, nu putem Incredinta total statului responsabilitatea pentru viata noastra, ci doar lui Dumnezeu sa ne daruim trup si suflet ! Da Doamne !

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=PBdVNcqZsSI]

“… Eu daca am murit, s-a sfarsit lumea… (…) Tot timpul trebuie sa fim pregatiti, nu stii cand vine timpul… Sa ne gaseasca mereu in priveghere, in rugaciune, in stare de smerenie, ca numai asa ne mai putem izbavi. (…) “Veniti la Mine, fiilor si mosteniti Imparatia…”. Imparatia se mosteneste cu anevoie, cu jertfa. Numai tara asta, cu cata jertfa, cu cate nevointa si eforturi s-a tinut in granitele ei pana acuma (…) Cu nevointa! Asa, acum a venit si randul nostru acuma sa fim oleaca treji!

Sa primim cu dragoste si cu toata cainta, nu cu razvratire, nu cu nemultumire, nu revoltati… Cu calm, cu rabdare, cu intelepciune! Cu bucurie chiar! Sa ne bucuram ca am ajuns momentele acestea grele, ca numai asa trecem prin focul acesta curatitor, prin nevointe, prin greutati, ca sa ne indreptam pregatiti dincolo! De bunavoie nu prea am vrut, acuma…. de nevoie! (…) “Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati!“. Pai, care-i osteneala? Masini de lux, toate astea, plimbari (…); nu-i frumos sa facem Anul Nou in Romania, hai sa mergem… [peste] oceane si tari si sa petrecem acolo… Iac-acuma, hop, ti-a luat carnetu`, nu mai mergi. Daca vrei carnet, trebuie sa iei cipu`. Apoi, ori cu lumea, cu cipu`, ori cu Hristos, cu nevointa, cu calea cea stramta, nevoitoare. Dar nu ne inspaimantam! Mergem linistiti, calmi, cu nadejdea in Inviere. Ca a noastra este Invierea, a crestinismului ortodox. (…) Eu as vrea sa vad o treaba: sa-si puna ei cip intai, dupa aceea sa-i puna poporului, dar sa inceapa cu presedintele.  (…) Iarasi, noi trebuie sa avem nadejde, sa avem dragoste, sa ne rugam, sa tinem piept acestei situatii… ca Dumnezeu sa mai prelungeasca starea aceasta de lucruri, prin rugaciune“.

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Omul intre imago Dei si cip-ul biometric

Introducerea cip-urilor biometrice in pasaport si in alte documente personale este, fara indoiala, un scandal. in toate aceste cazuri, neacceptarea cip-urilor biometrice nu trebuie privita ca o reactie pe fondul unui fanatism religios, asa cum incearca unii din mass-media sa sugereze, ci, mai intâi de toate, ca „o reactie de aparare impotriva unei inregimentari fortate intr-un sistem de supra-veghere suspect”[1].
Lasând la o parte orice panica si tulburare, care nu fac cinste crestinilor, experimentele pe care guvernarile României de dupa 1989 le aplica in serie[2] ar trebui sa ne puna pe gânduri si sa ne intrebam daca cei ce ne conduc ne reprezinta interesele, daca ne mai trateaza ca pe cetateni si persoane umane, ori doar ca pe o simpla marfa, pe care se poate pune o eticheta sau niste cip-uri si livra oricui.
Cred ca este timpul sa se supuna aceasta tema dezbaterii publice, ca o problema de etica cetateneasca sau de etica biometrica a tehnologiei moderne[3], asa cum s-ar cuveni unei tari democratice, in care se pare ca suntem doar figuranti.
Introducerea cip-urilor este neconstitutionala si antidemocratica, intrucât nu s-a realizat prin dezbatere publica nationala si incalca flagrant „drepturile omului” prevazute in Constitutia României[4] si in alte legi internationale[5].
in ciuda faptului ca UE recomanda 36 de luni ca timp acordat pentru dezbateri publice si apoi implementarea sistemului cip-ului biometric[6], guvernarea trecuta nu a tinut cont de acest lucru si, cu o graba suspecta si tacita, a trecut la executarea lui.
Privându-ne de libertatea noastra de opinie si optiune, executând orbeste si slugarnic toate recomandarile UE, ba chiar mai scurtând timpul de executie si prin faptul ca nu incearca sa le (re)negocieze si sa le nuanteze dupa specificul nostru national sau spiritual, statul român devine astfel doar un simplu angajat si functionar al Uniunii Europene.
in speranta ca aceasta problema va fi luata in discutie, voi vorbi pe scurt in cele ce urmeaza despre valoarea omului si destinul acestuia din punctul de vedere al antropologiei crestine ortodoxe. Mi-ar placea sa se tina seama, in eventualitatea unei dezbateri, si de acest aspect teologic.
in filosofia elena, la Platon, la stoici si mai târziu la neoplatonici[7], tema “Chipul lui Dumnezeu” (eikon – imago Dei) reprezinta un termen fundamental, iar in Vechiul Testament constituie insusi nucleul antropologiei. in Noul Testament termenul se imbogateste cu un continut hristologic, dând astfel noi dimensiuni antropologiei. Dupa Sfântul Apostol Pavel, Iisus Hristos „este chipul Dumnezeului celui nevazut”[8]. Omul nu este numai “limbajul lui Dumnezeu”[9], ci chiar imago Dei[10], deci „chipul si asemanarea Lui”. in literatura patristica imago Dei este axa in jurul careia se structureaza cosmologia, antropologia si insasi hristologia[11].
Tema imago Dei reprezinta temelia antropologiei ortodoxe[12]. Acest lucru face foarte greu de explicat – si cu atât mai greu de inteles – natura „chipului lui Dumnezeu”, adica omul. Conform Revelatiei divine, el este creat din trup si suflet. Trupul este din materia comuna Cosmosului, iar natura sufletului are o inrudire speciala cu Dumnezeu. „Omul este inrudit cu Dumnezeu”[13], spune Sfântul Grigorie de Nyssa. El explica de ce natura omului se sustrage consideratiei teoretice – atheoretos –, adica nu poate fi cuprinsa intr-o formulare definitiva, sau o definitie clara a „chipului”. El argumenteaza ca „din moment ce Dumnezeu este necuprins, este cu neputinta ca «chipul» Lui din om sa nu fie si el de necuprins”[14]. Din acest motiv, tot el spune, este mai usor sa cunosti cerul decât pe tine insuti. Omul ramâne un mister si devine preotul intregului cosmos : „in calitate de pamânt, sunt legat de viata de jos, dar fiind si o particica dumnezeiasca, eu port in mine dorinta vietii viitoare”[15]. Deci chiar prin actul creatiei omul poate participa la Existenta divina, este „neamul lui Dumnezeu”[16], si din acest motiv „chipul” anticipeaza indumnezeirea[17].
Termenul de imago Dei este imbogatit de Sfintii Parinti ai Bisericii prin diverse pareri teologice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: ”in câte moduri se spune expresia «dupa chip»? Dupa faptul ca omul are ratiune, intelect si libertate; dupa faptul ca mintea omului naste cuvânt si emite duh; dupa calitatea de stapân a omului….”[18]. Sfântul Epifanie al Ciprului crede ca chipul lui Dumnezeu in om este in toata fiinta umana si „unde anume este sau unde se implineste chipul lui Dumnezeu in om este cunoscut numai de Dumnezeu insusi, Cel Care a dat prin har omului existenta Sa dupa chip”[19]. Sfântul Macarie Egipteanul considera ca chipul lui Dumnezeu ar fi liberul arbitru, sau comuniunea cu Dumnezeu[20]. Sfântul Maxim Marturisitorul vorbeste despre o „reciprocitate intre Dumnezeu si om”. Ontologic, aceasta reciprocitate se refera la relatia Arhetip si imaginea Sa, care trebuie sa devina evidenta la nivel existential, printr-o dubla miscare: miscarea lui Dumnezeu spre om, prin intrupare, si miscarea omului spre Dumnezeu pentru indumnezeire (theosis).
Asemanarea omului cu Dumnezeu „priveste nivelul existential”[21], deci nu ontologic: devenim astfel dumnezei prin har, luând parte la viata Dumnezeirii, indumnezeindu-ne prin participare la viata divina. „in sensul indumnezeirii, asemanarea aceasta contine desigur un aspect supranatural, insa acesta e mai mult preconditionat decât un efect”[22].

Chipul omului redus de la sacru la profan

Daca se respinge din motive de bioetica clonarea biologica, de ce nu s-ar respinge din aceleasi considerente si „clonarea electronica biometrica”, având ca motivatie teologica invatatura Bisericii Ortodoxe despre antropologie.
„Prin harul lui Hristos, prin dragostea lui Dumnezeu Tatal si prin impartasirea Sfântului Duh”[23], omul reuneste, in ipostasul sau creat, divinul si umanul, dupa chipul lui Hristos, adica „chipul Celui ceresc”[24], ajunge „la masura vârstei plinatatii lui Hristos”[25] si astfel devine dumnezeu prin har. in acest sens spune Sfântul Vasile cel Mare ca „omul este o faptura care a primit porunca sa devina dumnezeu”[26], adica „chip al Chipului” – eikon Eikonos.
Deci omul are un destin hristologic, intrucât isi are originea (αρχιν) in Hristos, Care este chipul, icoana lui Dumnezeu. Omul real „s-a nascut atunci când Hristos a intrat in viata si S-a nascut”[27], iar ziua nasterii lui Hristos „este zi de nastere a umanitatii”[28]. Deci omul prin Hristos este alcatuit teologic, iar chipul sau are o valoare teologica, hristica, si nu il putem amaneta sau imprumuta, ori permite sa fie folosit fara voia si libertatea lui.
Valoarea ontologica a omului nu consta sau nu se afla in el insusi, inteles in mod autonom, cum sustin teoriile materialiste, in suflet, minte, intelect, sau exclusiv in persoana omului, cum sustin sistemele filozofice contemporane, ci in Arhetipul lui. Omul este inteles astfel de Parintii Bisericii “in mod ontologic numai ca fiinta teologica. Ontologia lui este iconica”[29].
A permite ca chipul nostru sa fie „clonat electronic”, inregimentat in cip-uri si apoi manipulat dupa bunul plac al cuiva, aceasta inseamna a „amaneta” ceea ce nu ne apartine si a reduce identitatea noastra iconica, care este unica, la un numar intr-o bucata de plastic.
Din punct de vedere moral, aceasta este o desacralizare, intrucât se petrece o coborâre a dimensiunii spirituale, respectiv a chipului iconic uman, intr-o folosinta strict materiala si terestra. Or, chipul nostru apartine Arhetipului divin, adica lui Dumnezeu.
Deci cip-urile biometrice, in acest context, contravin invataturii biblice si patristice despre antropologia crestina, intrucât reduc, circumscriu si marginesc chipul/icoana fiintei umane la o simpla tehnologie, la un suport electronic de emitatoare si implanturi.

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

„Deci zicea Iisus catre iudeii care crezusera in El: daca veti ramane in cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei; si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.”

(Ioan 8, 31-32)

La inceputul acestui an viata societatii romanesti a fost tulburata de stirea introducerii actelor de identitate biometrice. Acestea difera de actele de identitate de pana acum prin incorporarea unui cip electronic de tip RFID – dispozitiv de identificare prin unde radio – care contine informatii personale, intre care imaginea faciala si amprentele. Cipul devine astfel elementul esential de identificare a fiecarei persoane.
In ceea ce priveste promisiunea sigurantei acestor acte si modul in care au fost promovate actele normative corespunzatoare, dorim sa facem cateva precizari.

Siguranta actelor de identitate cu cip incorporat este doar un mit si nu a fost demonstrata pana acum de cei care le promoveaza. Orice expert in tehnologia informatiei confirma faptul ca nu exista si nu va exista niciodata un sistem impenetrabil de protectie a datelor. Daca periodic apar in presa stiri despre adolescenti romani care patrund in serverele celor mai securizate institutii din lume – CIA, NASA, cine ne garanteaza siguranta actelor de identitate biometrice?

Odata stocate informatii personale in cipuri, mai devreme sau mai tarziu se vor gasi persoane care nu in scopuri stiintifice (la conferinte despre securitatea electronica s-au facut demonstratii de decriptare), ci cu alte obiective vor putea frauda documentele de identitate. Cine ne garanteaza ca odata cu dezvoltarea tehnologica cipurile nu vor putea fi citite chiar de la mare distanta? Cine ne garanteaza ca nu vor putea fi scoase si introduse date din cipurile personale fara stirea si consimtamantul posesorului? Se va putea ajunge la situatia ca aceste date sa fie inaccesibile noua, proprietarilor, iar cei care vor avea acces la ele, legal sau ilegal, sa le poata folosi impotriva noastra.

In al doilea rand, ni s-a spus ca libertatea pentru care s-a murit in decembrie ’89 va fi garantata pe deplin odata cu integrarea in structurile euro-atlantice. Ori prin legea actelor biometrice si prin cea privind corespondenta electronica si convorbirile telefonice, tocmai libertatea ne este afectata. Prin amprentarea tuturor cetatenilor cu totii suntem considerati suspecti de activitate infractionala. Intregul sistem de supraveghere electronica reprezinta o invadare a vietii private intr-o masura nemaiintalnita pana acum in istorie. Dupa 20 de ani in care ne-am luptat pentru a aduce la lumina dosarele Securitatii in care eram incatusati fara voia si stiinta noastra, noile acte de identitate biometrice deschid drumul pentru initierea unor noi dosare mult mai detaliate.

Apararea libertatii este o problema de demnitate si de existenta nationala si individuala. Noile legi reprezinta inceputul unui proces de restrangere a libertatilor individuale si de intruziune in viata privata si contravin art. 8 si 10 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la protectia datelor cu caracter personal si la libertatea de constiinta si articolelor 23, 25, 26, 27, 29 si 31 din Constitutia Romaniei privind garantarea libertatilor si drepturilor cetatenilor. Sa fim constienti ca pierderea libertatii ne va afecta pe toti, indiferent de pozitia pe care o avem in ierarhia sociala!

Mai exista un aspect pe care un crestin il va considera de maxima importanta. Cercetand informatiile tehnice despre acest tip de acte, gandul nostru se indreapta imediat catre descoperirea din Apocalipsa privind pecetluirea tuturor oamenilor, in vremea sfarsitului lumii, pe mana dreapta si frunte cu ceva fara de care nu se va putea cumpara si nu se va putea vinde, dar care va constitui semnul Antihristului si lepadarea de Hristos (Apocalipsa 13, 16-18). In zilele noastre se cunosc deja cazuri de persoane carora li s-au implantat cipuri pe mana dreapta din motive de securitate, medicale sau economice.

Prin aceasta nu ne opunem progresului stiintific, dorintei de bunastare si siguranta a societatii si nu negam structurile de conducere statale. Dar nu dorim ca, dupa lipsa de libertate din perioada comunista, sa ne facem partasi unei noi ingradiri a libertatii si unui control al oamenilor mult mai eficient decat cel de atunci. De aceea cerem cu fermitate conducatorilor politici sa apere cetatenii de amenintarea pierderii libertatilor daca refuzam buletinele cu cipuri si sa nu se instaureze un control totalitar de tip Big Brother ale carui consecinte pe termen lung vor fi dintre cele mai rele.

Odata cu efortul pe care il avem astazi de facut pentru a intelege corect ceea ce se intampla si cum trebuie sa actionam concret sa luam armele noastre cele duhovnicesti: postul si rugaciunea, impreuna-sfatuirea, smerenia si sinceritatea cu care vom cere ajutor de la Dumnezeu. Nu cunostintele teoretice ne vor ajuta sa ne pastram in credinta, ci trairea cat mai profunda a vietii duhovnicesti. Tot binele pe care il poate face omul izvoraste din legatura cu Dumnezeu. Daca-L avem pe Hristos, Hristos ne va dezlega toate intrebarile si ne va ajuta sa biruim ispitele la vremea potrivita. De aceea principala noastra stradanie trebuie sa fie dobandirea harului Duhului Sfant. Daca nu avem agonisit harul, la vremea incercarilor, oricat de bine informati am fi, nu vom avea putere sa rezistam si ne vom lepada de Dumnezeu.

In aceste momente dificile, toti cei ce dorim binele Romaniei trebuie sa ne unim in jurul Adevarului care este Hristos („Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” – Ioan, 14, 6), sa depasim disensiunile, sa nu ne lasam dezbinati de orgoliile personale. Grecia (in 1997) si Serbia (in 2008) au reusit sa respinga introducerea actelor biometrice prin unitatea cu care poporul a actionat.

Marturisind Adevarul vom implini voia lui Dumnezeu si luptandu-ne cu patimile vom putea marturisi Adevarul. Sa nu uitam de spovedanie, de pocainta si sa nu fim crestini de forma. Daca Dumnezeu ne-a ingaduit sa traim astfel de vremuri „apocaliptice”, cand spunem binelui rau si raului bine, este pentru ca noi ne-am indepartat de Dumnezeu si nu avem pocainta celor din cetatea Ninive.

Dumnezeu sa-i binecuvinteze si sa-i intareasca pe toti cei care se vor angaja in lupta cea buna pentru pastrarea demnitatii si libertatii intru Adevar.

Credinciosi crestin-ortodocsi
din Romania de pretutindeni

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Antena 1 anunta cu frenezie, am putea spune, eliberarea primelor pasapoarte biometrice. Desi cu numarul 666 pe buze, acestia zambesc si iau in deradere semnificatia reala a numelui fiarei, considerand a fi doar o superstitie, un numar ghinionist. La fel se va intampla si cand il vor vedea pe antihrist in carne si oase… nimic din cele rele nu mai impresioneaza lumea de astazi. Remarcati in reportaj cum oamenii sunt convinsi de functionarii statului, asigurandu-i ca va fi totul “super-bine”. V-a vedea romanul “cat bine este cand o sa iasa afara”.. afara, unde ? din Rai  !

Un reportaj ulterior, cu aceiasi tenta

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=mbHBIuNo-bM]

Parintele Nicolae Tanase

Extras din conferinta “Soţul ideal, soţia perfectă”
Craiova, 19 ian. 2009

Pentru a viziona toata conferinta vizitati OrtodoxMedia.

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

UPDATE : Precizare a Biroului de Presă al Patriarhiei Române

PF Patriarh Daniel a fost întrebat de membrii Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor despre noile paşapoarte biometrice şi semnul fiarei şi care este poziţia oficială a Bisericii?

A spus că zilele următoare va transmite o scrisoare oficială către Ministerul de interne , pentru a cere o explicaţie oficială despre noul sistem electronic de legitimare a populaţiei.

Paşapoartele biometrice , care au stârnit reacţii adverse din partea unor părinţi din zona Moldovei, care au îndemnat credincioşii la „lupta cea sfantă” declarând deschise „zilele muceniciei” şi „epoca lui antihrist”, au fost recomandate ţărilor europene de către USA , pentru a contracara terorismul, prin stocarea în formă electronică a particularităţilor biologice a fiecarei persoane.

Pe lângă elementele consacrate folosite în vechile modele de paşapoarte şi acte de indentitate ( adresa, fotografie, înălţime, culoarea ochilor, semne particulare) , noile documente stochează mult mai multe elemente personale ( aprenta digitală, dimensiunea irisului,…etc ) cu scopul de a spori gradul de securitate a populaţiei, împotriva terorismului şi infracţionalităţii.

În cazul în care informaţiile stocate de noile documente de identitate vor putea fi verificate de către alte persoane sau structuri de informaţii , îngrădind astfel libertatea persoanei repectată în prezent de Constituţia României şi de către Sfânta Scriptură, atunci Biserica va trebui să ia atitudine şi să apere libertatea persoanei.

Patriarhul a ţinut să atragă atenţia că mult mai important este să fim atenţi ce “amprente ” lăsăm noi fiecare persoană umană în lumea aceasta şi mai ales cum arată imaginea noastră inaintea lui Dumnezeu!

Ar trebui adica , să fim atenti la “masurile “noastre duhovnicesti si la imaginea noastră în faţa lui Dumnezeu şi nu doar de masurile biologice de identificare în faţa oamenilor.

sursa : Schitul Darvari Blog

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Inregistrarile le gasiti aici

Interventia Parintelui Justin Pârvu

“Dragii mei, eu am aici de-a face cu foarte multă lume. Şi în chilia mea au intrat doi, trei, patru… al cincilea trebuia sa-mi puna intreabarea: Părinte, ce facem cu carnetele auto, ce facem cu buletinele, ce facem cu paşapoartele? Sigur ca.. astazi asa, maine asa…telefoane prin Occident, ma intreaba la fel din Canada, ma intreaba de peste tot şi a trebuit să dau un răspuns, pentru că ne-au prezentat  carnetele auto noi luate si sigur mi s-au parut schimbate. S-atunci eu am dat toate aceste lucruri să fie cunoscute, lumii noastre crestin-ortodoxe. Pentru ca eu eram de 7-8-10 ani, dragii mei, când se punea problema aceasta încă de pe atunci. Ţăranul nostru care mergea pe la mănăstiri, pe la preoţi, duhovnici, discutau chestiunile acestea : ei ca va veni vremea cand va fi o secetă mare, cand va fi cutremur, cand nu vei putea sa cumperi, n-ai voie sa vinzi., cand  vor umbla cu butoaiele cu apa si nu vor bea decat numai cei care au pecetea. Eu aceste lucruri le socoteam o poveste, istorii asa din domeniul fanteziei, dar iată că am ajuns astăzi să le trăiesc. Eram prin 1949, ’55, 80 membrii de partid s-aveau livezile lor, grădinile lor, magazinele lor, echipament de iarnă, echipament de vară – bine , in sfarsit, puşi la punct. Ţăranul nostru saracu, nenorocit, cu un pogon de pământ, unde isi cultiva necazurile si greutatile lui. Şi iată cum, incet-incet, astazi am ajuns sa nu mai pot vorbi, ca tre sa scot telefonul, sa-l arunc, pentru ca e controlat; trebuie să ma uit la o carte pe care o primesc, pentru că are in ea un cip, trebuie să nu mai cumpăr din magazin o haină, pentru că ea are mijloace de observatie si de remarca. Oare aceasta este libertatea noastră? Acesta este oare dreptul omului nostru să meargă cu traista goală în Occident, iar noi să ne mâncăm ca ciorile aici în ţară, facand sedinta, impanzind ziarele cu cerneala si batandu-ne in piept care mai de care sa fim mai victorios pe seama unei natii? Ei bine, eu acum sunt bătrîn, aici în munţii Neamţului şi regret foarte mult că încă nu avem noi un glas intr-Adevar al Bisericii, care să scrie un cuvânt, ca un nebun din munţii Neamţului care gândeşte înapoi/inainte, şi este anulat de toată lumea. Ei bine… cam asa se confrunta lucrurile acestea. Dumneavoastră ca oameni întelepţi care v-aţi adunat la această conferinţă, să judecaţi limpede şi să vedeţi si dvs. ca toate lucrurile  acestea vor avea o urmare asupra copiilor dumneavoastra, asupra nepoţilor şi strănepoţilor,  cam tot ce ea ce faceţi dumneavoastră si pecetluiti astazi. Nu cred că se referă numai la mine, sau la vecinul meu sau la părintele din mănăstirea cutare. Lucrurile se referea si au o corespondenta si o urmare mult mai  distanta, mult mai indepartata. Si dacă lucrurile acestea sunt atât de banale, cum le considerăm noi, şi care spunem că nu suntem informaţi încă asupra lor, oare de ce atata… lucruri se pun pe seama lor ? De ce daca este adevarata o hartie care se da (n.n. comunicatul parintelui), apoi mă duc prin Dobrogea, apoi mă duc să bag sondaj în judetul Neamţ, mă duc să fac în Basarabia alt sondaj… Ce inseamna asta cand eu ma duceam, de pilda, la primarie sa iau un buletin, primarul de-acolo… il semna acolo, il completa si-ti dadea buletinul sa mergi acasa. Asta era corect si cinstit.  Oare acuma, cate lucruri se pot spune, dar nu mai e timp nici pentru dvs., nici pentru mine.
Dumnezeu să vă binecuvanteze şi să lucraţi în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Domnului, care patronează neamul acesta de 2000 de ani. Aşa să ne ajute Dumnezeu !”

DOWNLOAD Mp3

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

“Domnii comisari şefi au vorbit de ordonanţe, ne-au spus că acea ordonanţă s-a dat pe 25 decembrie. Aveam un Guvern de trei zile. Deci pe 25 decembrie, când noi ne pregăteam să-l prăznuim pe Mântuitorul, s-a dat această ordonanţă. Pe data de 31 decembrie paşaportul acela – biometric – a fost pe masa de la Bruxelles; era o obligaţie asumată. Practic este o obligaţie asumată în tratatele de aderare. Printre altele, în tratatul de aderare, s-a pus în discuţie şi modificarea Constituţiei. Schimbarea textului constituţional a dus la apariţia articolului 148, care spune aşa: aderarea României la tratatele constitutive ale U.E. în scopul transferării unor atribuţii către instiuţiile comunitare, precum şi a exercitării în comun cu celelalte state membre. Ce s-a întâmplat de fapt? S-au transferat atribuţiile dreptului de stat român unei alte entităţi… Si asta ma face sa cred că statul gestionează foarte prost viaţa noastră duhovnicească şi prin acţiunile sale aduce atingere liberului arbitru…Se are in vedere si se are mare grija de libertatea de circulatie a persoanelor, marfurilor si superficiilor, dar sigur ca toate acestea in schimbul unor renuntari la niste drepturi : art. 22 din contitutie (intimitate, familie s.am.d) pentru ca aceste date sunt personale, inclusiv amprentele sunt atat de intime si personale… in momentul acesta asistam la o noua era de drept international, in care Declaratia Universala a drepturilor omului, Conventia Europeana si toate celelalte conventii privind Drepturile copilului sunt abolite !!! De ce ? Pentru ca iata, toata lumea va fi amprentata, nu mai exista intimitate, nu se mai respecta conventii care s-au respectat de la razboi incoace si pentru care sigur ca s-au facut marile revolutii pentru marile drepturi. Vom asista acum la o rescriere a Declaratiei Universale a Drepturilor omului si a Conventiei europene pentru ca, sigura ca da, ele trebuie modificate potrivit cu aceste noi masuri. Ce se va mai intampla, Dumnezeu stie.“

DESCARCA MP3

avocatul Cezar Axinte de la Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni din Constanta
extras din conferinta AZEC din data de 23 ianuarie 2009

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Vă oferim un extras din conferinţa ASCOR de la Sibiu ( 20 ianuarie 2009)- “Efectele televiziunii asupra mintii umane” cu Virgiliu Gheorghe.

Virgiliu Gheorghe îşi exprimă poziţia ca bio-fizician creştin cu privire la microcipuri, istorii paralele şi stăpânitorii lumii acesteia.

DESCARCA MP3

Vezi conferinţa întreagă aici.

Sursa : Blogul Editurii Agnos

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Spre luare aminte pentru cine cunoaste  situatia ! Problema pasapoartelor a deschis iarasi “rana” din cadrul Bisericii noastre si anume “sfanta ascultare”. Politica “pumnului bagat gura”, lasata mostenire de catre dictatura comunista urmasilor ei ce acum poarta numele de “intaistatatori” ai bisericii, se poate vedea foarte clar in aceste zile, cand desi problema pasapoartelor a devenit una nationala, preotii se feresc a declara, a lua vreo atitudine in acest sens. Cei ce se deservesc aceasta clientela isi fac cunoscuti coltii in zilele acestea, cand se pare ca planurile sunt in pericol a le fi deturnate. Ne referim la tot ce se scrie si se declara pentru a sustine ideea ca nu trebuie sa fie nici o preocupare fata de blestematia de microcip biometric. Totul  se vrea fara nici o atitudine, pur si simplu sa ne lasam purtati nu de Voia Domnului, ci de voia “domnilor” masoni. Din dezimformare, din dezinteres si precum declara majoritatea :  din (“sfanta”) ascultare, biserica, prin preotii ei, TACE. Sa luam aminte, de cine sa ascultam :

În mesajul său de acceptare a Premiului Nobel, Soljeniţîn a citat un proverb rusesc: “un singur cuvînt adevărat va preţui mai mult decît lumea toată”. Fără să vrea, un anumit gen de ortodox fundamentalist sprijină efortul depus de elita necreştină pentru ca acest cuvînt adevărat să nu fie auzit în lume. Mă tem că, pe măsură ce cuvintele adevărate vor fi tot mai rar adresate lumii, ele vor înceta pînă la urmă să mai fie rostite chiar şi în Biserică”. Asadar intr-o vreme caracterizata (in plan religios vorbind) parca mai mult ca oricand de confuzii si falsificari, cand duhul minciunii, mai viclean ca niciodata, se deghizeaza din ce in ce mai bine in adevar si in virtute, cand se cunoaste din ce in ce mai putin gustul “natural”, “original” al realitatilor duhovnicesti, traindu-se aproape numai din surogate si din inchipuiri, cand mai toata lumea cauta siguranta si confortul psihologic al ideilor gata-facute, al sabloanelor si culcusul caldut al autoritatii si nimeni nu mai infometeaza dupa adevar, un cuvant ca cel al parintelui Savatie Bastovoi despre ascultare – probabil unul dintre cele mai bune eseuri din cartea sa recenta, “Cand pietrele vorbesc” – vine ca o gura de oxigen dumnezeiesc si ca o sabie despartitoare de ape.

“Un alt aspect care a alimentat întotdeauna verva criticilor Bisericii este ascultarea. Sub pretextul ascultării s-au comis nu puţine lucruri stupide, iar alteori tragice. In numele ascultării s-a tacut atunci cînd era nevoie de mărturisire sau au fost ucişi oameni atunci cand era nevoie de diplomaţie, aşa cum este cazul tăcerii din timpul comunismului sau al încrancenării îndreptate prosteşte împotriva ortodocşilor de rit sau de stil vechi. Tot aşa, de cate ori ierarhia, împinsă din spate de liderii politici, lansează cîte o poruncă deocheată, cum ar fi măsurile de epurare a mănăstirilor din vremea lui Cuza sau a lui Hruşciov, totul se face sub deviza „ascultării”. Ascultăm! Ascultăm! Şi iar ascultăm! Ordinele nu se discută, ci se execută. Mentalitatea de armată, în care asculta­rea se reduce la simpla executare a unui ordin, s-a impus, din nefericire, nu doar în ochii criticilor Bisericii, ci chiar şi în ai credincioşilor înşişi. Scopul meu nu este să instig la neas­cultare, ci doar sa refac sensul evanghe­lic al ascultării, aşa cum ni l-a lăsat Hristos. Ascultarea creştină este posibilă doar cu condiţia iubirii. Cel ce Mă iubeşte pe Mi­ne – spune Hristos – ascultă cuvintele Mele[1].Aşadar ascultarea este o expresie şi o do­vadă a iubirii – ascult pentru că iubesc. In sensul evanghelic şi patristic, doar ascultarea din dragoste, liberă, este o vir­tute, ascultarea iraţională sau din frică fiind proprie doar animalelor şi robilor. Exemplele din mediile monahale pri­mare care se aduc în sprijinul ascultării oarbe trebuie înţelese separat de filosofia ascultării în sine. Ele privesc un nivel spiritual superior şi nu este cazul să le aplicăm cu referire la situaţiile „politice” concrete, în care credincioşilor li se im­pune tăcerea cu referire la integritatea dogmatică şi morală a Bisericii. Lepădarea totală de sine a unui călugar precum Acachie Ascultătorul, care moare în urma bătăilor primite de la staretul său, despre care povesteşte Cuvio­sul Ioan Sinaitul în Scara sa, capătă sens numai datorită libertăţii depline a gestu­lui său. Adică acest Sfant Acachie, „fiind simplu la purtări, dar înţelept cu mintea“ – atenţie! -, spune Cuviosul Ioan, si-a adus propria libertate în jertfă, după modelul lui Hristos, acelui bătrîn necioplit care îl bătea zilnic. Care a fost rezultatul acestei jertfe? Bătranul leneş şi rău a fost trezit la pocăinţă după ce a auzit glasul lui Acachie din mormant. Aşadar dragostea hristică a lui Acachie s-a adus pe sine, prin renunţarea la propria libertate, drept jertfă mantuitoare pentru un om care, altminteri, părea iremediabil pierdut[2]. Această idee este exprimată şi de Apostolul Pavel, cînd zice: „Deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobandesc pe cei mai mulţi“[3]. Toate cazurile de ascultare totală re­latate în literatura patristică se referă la răbdarea umilinţelor de tot felul, nu şi la supunerea faţă de o poziţie dogmatică sau morală nedreaptă. Ascultarea încetează acolo unde intervin nedreptatea şi minciuna, căci dra­gostea, despre care am spus că este condiţia ascultării evanghelice, se bucura doar de adevăr[4]. Ascultarea nu se face doar pe linie ierarhică, ci, mai ales, pe li­nia adevărului şi a iubirii. Oricine vesteste o altă Evanghelie, fie episcop, patriarh, sinod sau chiar înger din ceruri, spune Apostolul Pavel în Epistola către Galateni, anatema să fie. Pentru noi nu există autoritate în afara Evangheliei iubirii şi a jertfei lui Hristos. Este nepotrivită şi convingerea că doar Sinodul episcopilor este infailibil, putand, de aceea, să impună porunci de necontrazis, căci aceasta nu e decat o re­plică, puţin mai înmuiată, la infailibili­tatea papală. Nu numărul şi rangul celor adunaţi sfinţeşte adunarea, ci adevărul mărturi­sirii lor. Sinoadele Ecumenice au fost numite sfinte pentru că au fost conforme adevărului. Au existat însă şi sinoade de episcopi cu totul păcătoase, cum a fost, de exemplu, sinodul denumit ulterior „talhăresc”, la care a fost condamnat Sfantul Ioan Gură de Aur. Orice credincios trebuie să ştie acest lucru, pentru a nu cădea în capcana „ascultărilor” şi „binecuvantărilor” mincinoase.

Aşa se explică paradoxul că mari în­văţători ai smereniei şi ai ascultării, precum Ioan Gură de Aur sau Maxim Măr­turisitorul, au fost de neînduplecat atunci cand li s-au cerut lucruri nedrepte de către suveranii lumii acesteia, dar şi de către adunarea episcopilor vanduţi; în cazul lui Ioan, să renunţe la apărarea săracilor şi la mustrarea făţişă a lăcomiei şi imfumurării împărătesei[5], iar în cazul lui Maxim, renunţarea la a mai condamna în public mărturisirea de credinţă greşi­tă a împăratului şi a patriarhului Constantinopolului din timpul său.[6] Atat ma­rele Ioan, cat şi marele Maxim au murit departe de ţara, condamnaţi de Biserică, pentru ca mai apoi să li se ducă în toată lumea slava de stalpi şi dascăli ai Bisericii. De fapt, fenomenul martirajului în Im­periul Bizantin, declarat ortodox, trebuie să spulbere desăvarşit mitul ascultării oarbe pe linie ierarhică a creştinilor. Sfinţi mărturisitori precum Atanasie cel Mare (secolul al IV-lea), patriarhul Alexandriei, depus de cinci ori de pe scaunul patriar­hal, Ioan Gură de Aur (secolele al IV-lea-al V-Iea), depus de pe scaunul Constantinopolului, monahul Maxim Mărturisitorul (secolul al Vll-lea), ucis prin epuizare după ce i se taie mana dreaptă şi limba, monahul Ioan Damaschin (secolul al VIII-lea), anatemizat de trei ori, monahul Teodor Studitul (secolul al VIII-lea) şi mulţi alţii, mai puţin celebri, dar care au fost prigoniţi sau ucişi exclusiv de împăraţi şi episcopi „ortodocşi”, sunt cei care, „ascultând de Dumnezeu mai mult decat de oameni”[7], au dus Biserica lui Hristos de-a lungul secolelor. Acestora li se alătură şi cei care, în perioada comunismului ateu, nu s-au speriat nici de chinurile temniţelor, nici de caterisirile ierarhilor vanduţi, ci şi-au păstrat intactă integritatea lăuntrică, mărturisind în numele unui popor întreg, atat in Rusia, cat şi în România şi aiurea. Fiecare să se cerceteze pe sine, căci Cugetul singur îi va spune unde se termină „fericita şi pururea pomenita ascultare“, cum dulce o numeşte Ioan Scararul, şi unde începe nefericita şi pururea osandita laşitate. Vorba Sfîntului Maxim Mărturisitorul: Nu este nimic mai silnic decît o constiinta care te acuză şi nimic mai îndrazneţ decat o conştiinţă care te apără[8] “.

_________________________________________________________________________________________________________ [1] Evanghelia după Ioan 14,24.

[2] Vezi relatarea despre Cuviosul Acachie din Scara Sfantului Ioan Sinaitul, “Filocalia”, vol 9, pag 127, Ed.Humanitas.

[3] Epistola întâia către Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 9,19

[4] Idem, ibidem, 13, 6

[5] Este vorba de tînăra Eudoxia, împărăteasa Constonstantinopolului, pe care patriarhul Ioan o în­fruntă, refuzandu-i intrarea în biserică, pe moti­vul că împărăteasa, declarandu-se creştină, suferea de cultul propriei persoane, impunand obiceiurile împăraţilor păgani. Aceasta, aliindu-se cu adunarea episcopilor nemulţumiţi de refomele apostolice întreprinse de marele Ioan, convoacă un sinod în 403, rămas în istorie sub numele de „sinodul talhăresc”, prin care Sfantul Ioan este depus din treaptă şi trimis într-un exil la capătul căruia a şi murit. [6] Este vorba de de patriarhul Constantinopolului Pavel al II-lea şi împăratul Constans, care în 647 formulează un decret imperial prin care, sub ameninţarea cu pedepse grave, se interzice dis­cutarea despre cele două firi şi voinţe (omeneas­că şi dumnezeiască) ale lui Iisus Hristos.

[7] Faptele Sfinţilor Apostoli 5,29.

[8] Sfantul Maxim Mărturisitorul şi tovarăşii săi intru Martiriu, Ed. Deisis, Sibiu, 2004, p. 129

__________________________________________________________________________________________________________

(Ieromonah Savatie Bastovoi, “Cind pietrele vorbesc – Biserica fata in fata cu propria imagine“,

Editura Cathisma, 2008 )