Tag Archives: politica

Părintele Justin Pârvu despre politică: Alegem oameni – rămânem la nivelul omului…

Între poporul evreu de odinioară, care a mers dintr-o încercare într-alta până în zilele noastre, și cel de astăzi este o distanţă ca de la cer la pământ. Nemulţumirea şi îndărătnicia lor i-a adus de la teocraţie, adică de la conducerea, de la oblăduirea directă a lui Dumnezeu, la primele forme de organizare politică. Aceasta s-a produs când au cârtit împotriva proorocului Samuel cerând rege.

Pentru cetatea Atenei, Platon considera: ca un popor să fie condus într-adevăr la culmile scopului său, ar trebui ca aleşii poporului să fie dintre oamenii cei mai deştepţi, dintre oamenii cei mai culţi, savanţi şi tot ce avea mai frumos şi mai ales comunitatea.

Ei bine, acum, de pildă, să luăm, să urmărim firul popoarelor din zilele noastre. Este atâta indiferenţă, pentru că şi popoarele antichităţii aveau şi un alt gust politic, şi o altă civilizaţie, aveau şi o altă cultură şi, după agerimea minţii lor, reuşeau să-şi aleagă oamenii vrednici ă-i conducă. Iar poporul nostru, în perioada aceasta a comunismului, când îşi alegea, de pildă, membrul de partid, era sigur că a ales pe cel mai bun dintre cetăţeni, asta după ce a trecut de faza de încercare din ’49, ’60-’70 încoace, când şi-au format elementele lor, cadrele lor în liceu, facultăţi, şcoliţi în străinătate. Dar, ca să găsească un membru de partid, căutau şi ei de acum oameni de elită, oameni noi. Şi se opreau la câte unul pe care-l socoteau a fi foarte bun şi care, în acelaşi timp, era creştin şi, atunci, nu putea fi ales pentru că: „bă, e foarte bun, dar e creştin, merge la biserică…” Deci deodată se punea problema aceasta a bunătăţii omului şi anularea ei în acelaşi timp pentru că era creştin. Asta înseamnă tocmai inversarea întregului sistem de valori a omului.

continuare »

Ticăloși fără glorie, trădători fără principii – Părinții degenerați ai PSD-ului!

Conducatorii de astazi ai Romaniei nu au nici o legitimitate pentru ca in 1989 a fost de fapt o lovitura de stat. Cei care conduc astazi Romania sunt copiii si nepotii tortionarilor comunisti, ai sovieticilor sau alogenilor veniti calare pe tancurile sovietice. Priviti parintii degenerati, fondatorii FSN-ului, numai tradatori de tara, unul mai mare decat celalalt.

Nu va puteti explica dezastrul in care se gaseste astazi Romania? Priviti atent la imaginea de mai sus si veti gasi raspunsuri la cateva dintre cauzele care au dus la distrugerea sistematica si intitutionalizata a Romaniei! Partidele care isi au originea in FSN (un avatar al fostului PCR), PSD-ul si PDL-ul, nu sunt de condamnat doar pentru ca sunt continuatorii comunismului ci si ca isi au originile intr-o entitate conceputa de catre niste tradatori de tara!

Indiferent cat de mult l-ai fi urat pe mafiotul de Traian Basescu, fiind justificata de altfel aceasta ura, cum poti insa sa-l suporti pe un tradator de tara ca Ion Marcel Ilici liescu Ivanovici, pe un Petre Roman Neulander sau un Saul Bruckner alias Silviu Brucan? Oare nu este timpul sa spunem ca trebuie indepartati din viata politica si nu numai, toti tradatorii neamului romanesc?

1) Nicolae Militaru – a fost trecut in rezerva de catre Ceausescu, suspectat fiind de a fi membru GRU. Pana si lui Nicolae Ceausescu i-a fost frica sa faca ceva mai mult impotriva lui Nicolae Militaru decat trecerea acestuia in rezerva si supravegherea stricta de catre serviciile de securitate.

Nicolae Militaru se face vinovat de diversiunile in care au murit destui de multi oameni la asa zisa revolutie din decembrie 1989, diversiuni care seamana suspect de mult cu ceea ce s-a intamplat de curand in Ucraina.

2) Dumitru Mazilu – un nume care a devenit cunoscut romanilor mai cu seama in zilele loviturii de stat din 1989. El este printre cei care au fost prezenti la asa numita “Declaratie de la Budapesta” si este suspectat ca fiind colaborator al serviciilor secrete maghiare (AVO).

De altfel, in primavara anului 1990, Dumitru Mazilu este prezent la inmormantarea unor agenti maghiari din trupele speciale, ucisi in timpul evenimentelor din 1989 de la Timisoara.

3) Ion Macel Ilici Iliescu (fost IVANOVICI) – tradatorul principal si autorul moral al loviturii de stat din decembrie 1989, agentul rusilor, vanzator si tradator de tara din a carui cauza Romania a cunoscut o distrugere si un jaf atat de mari incat nu cunoscuse nici macar in timpul invaziilor cele mai aprige ale popoarelor migratoare, ale turcilor, rusilor, ungurilor,etc

Ion Iliescu, impreuna cu George Soros, sunt artizanii impunerii folosirii fortate a termenului de rrom in loc de tigan, cu scopul clar de a se face confuzia pana la identitate dintre termenii rrom si roman.

4) Petre Roman ( fost Neulander) – a recunoscut ca a fost spion pentru KGB, livrand pentru sovietici planurile unui baraj construit de francezi in Franta cu ajutorul americanilor

5) Silviu Brucan ( fost Saul Bruckner) – asa zisa eminenta cenusie din spatele tuturor actelor de tradare si de deznationalizare a poporului roman. Silviu Brucan a actionat mai mult pe partea ideologica, pe partea de manipulare, indobitocire si deznationalizare a poporului roman.

Silviu Brucan este unul dintre cei care au planuit impreuna cu George Soros diferite scenarii de deznationalizare, indobitocire si stirbire a identitatii nationale romanesti, prin finantarea masiva a unor trusturi de presa controlate, pentru a difuza si promova incutlura, non-valorile, decadenta si pentru a subrezi identitatea nationala si adevaratele valoril culturale si spirituale romanesti.

Treziti-va romani! Nu mai votati Basesti, nu mai votati Pontaci, nu mai votati PSD, nu mai votati PDL(PMP), nu mai votati tradatori si antiromani!

| Glasul Moldovei

Ieșenii au sancționat clasa politică trădătoare de Ziua Unirii

• Nimeni nu a crezut ca iesenii sunt in stare de asa ceva, dar iata ca la manifestarile dedicate zilei de 24 ianuarie, oamenii din Piata Unirii au luat o decizie incredibila • Politicienii au dezertat si nu au mai intrat in Hora Unirii, de frica celor care-i huiduiau • Ieri, a fost pentru prima data cand conducatorii USL, Crin Antonescu, Gheorghe Nichita si Cristian Adomnitei au fost huiduiti la scena deschisa de oamenii prezenti in Piata Unirii • Aplaudacii adusi din judet au epuizat fasolele cu carnati in mai putin de o ora

Iasul a fost intotdeauna un bazin electoral insemnat pentru Partidul Social Democrat si mai nou, pentru Uniunea Social Liberala. La alegerile din 2012, USL a inregistrat un scor foarte bun la Iasi, promitand oamenilor autostrada, aeroport modern finantat din bani de la Guvern sau Spital Regional de Urgente. Toate au fost minciuni electorale, pentru ca in 2012, Iasul a primit mai putin bani chiar decat pe timpul guvernarii PDL, cand se spunea ca toate fondurile se duc la Cluj. Iata, insa, ca iesenii nu au mai putut fi pacaliti si de aceasta data si s-au razbunat pe liderii USL, care i-au mintit pe fata la alegerile din anul 2012. Ieri, a fost pentru prima data cand conducatorii USL, Crin Antonescu, Gheorghe Nichita si Cristian Adomnitei, au fost huiduiti la scena deschisa de oamenii prezenti in Piata Unirii. Tocmai pentru ca primise informatii ca lumea ii este ostila la Iasi, premierul Victor Ponta s-a razgandit in ultima clipa si nu a mai participat la manifestarile dedicate zilei de 24 ianuarie.

Citeste si: Politia le pune pumnul in gura protestatarilor din Piata Unirii – VIDEO

Nici primarul Gheorghe Nichita nu si-a mai putut cumpara linistea cu fasole si carnati la manifestarile ocazionate de celebrarea a 155 de ani de la Mica Unire. Pregatite in detaliu, detasamentele de aplaudaci ai primarului Nichita au inceput sa populeze Piata Unirii inca de la primele ore ale diminetii. La manifestari s-au adunat circa 5.000 – 6.000 de persoane, insa printre aplaudaci si-au facut insa aparitia si contestatari ai politicienilor, cei care au indraznit sa ii huiduie pe primar, pe premierul Victor Ponta sau pe Crin Antonescu, fiind saltati de SPP-isti si politisti dupa ce agitatorii plasati strategic langa accestia au provocat scandal. Anularea concertului de muzica folclorica i-a lasat pe aplaudacii lui Nichita doar cu portile de fasole cu carnati, impartite in corturile de pe strada Alexandru Lapusneanu.

Citeste si: Crin Antonescu, la Iasi, dupa ce a fost huiduit: Avem nevoie de toti

Tarati la sectie pentru ca au indraznit sa il apostrofeze pe Nichita

In masele de aplaudaci ai PSD au reusit sa isi faca loc si contestatarii USL si ai primarului. Iesenii care cereau blocarea proiectului de exploatare a aurului de la Rosia Montana i-au adus morcovi premierului Ponta. “Ponta avea morcov, de asta nu a venit la Iasi sa il huiduim. Am venit sa protestam impotriva hotiei, pentru ca sunt destui hoti care s-au urcat pe scena”, sustine Vasile Dorohoianu.

Citeste si: Umiliti acasa. Iesenii au plans in fata lui Antonescu – UPDATE FOTO,VIDEO

Printre protestatarii care i-au huiduit copios pe Gheorghe Nichita, Cristian Adomnitei, Crin Antonescu, dar si pe absentul Victor Ponta, erau cei care au cerut oprirea abuzurilor de la Pungesti, cei 150 de salariati care au de incasat salarii restante de la fosta CET, dar si ieseni de rand, satui de minciunile USL. Politicienii nici macar nu au mai avut curajul sa se prinda in Hora Unirii, plecand tiptil din Piata Unirii, inconjurati de SPP-isti. Pentru ca nu au putut sa ii opreasca pe protestatari, cei din PSD au mutat grupuri de fluturatori de steaguri in fata celor care il huiduiau pe primar. Vasile Dorohoianu si Gabriel Raduna, doi contestatari ai primarului, au fost provocati de un aplaudac al USL, fiind tarati la Sectia de Politie de catre fortele de ordine. “A venit unul care ne-a rupt bannerele, si mie si lui Raduna. Mie mi-a aruncat si caciula. Erau de la politia locala cativa, i-am recunoscut. Au fost trimisi acolo sa faca scandal, sa aiba motiv sa ne scoata din multime. Mai era si unul pe care l-am identificat la Sectia 3, unde am fost dus, pe care il cheama Constantin Saidacaru”, sustine Vasile Dorohoianu. Reprezentantii Politiei Locale au infirmat ca ar fi fost folositi ca masa de manevra pentru USL. Totusi, pe listele beneficiarilor de ajutoare acordate de municipalitate apare o persoana pe nume Saidacaru, acesta ridicand ajutoare de la Centrul de cartier Pacurari, o legatura intre cel care i-a provocat pe protestatari si cel care primeste ajutoare de la primarie nefiind clarificata.

Fasolele s-au epuizat intr-o ora

Desi printre cei care au stat la rand pentru o portie de fasole si carnati se aflau si ieseni din oras, majoritatea celor hraniti de primarie au fost adusi din judet, aplaudacii dovedindu-se destul de infometati. Cele 10.000 de portii de fasole cu carnati, asezonate cu un pahar de vin, au fost epuizate intr-o ora, desi numarul de participanti la manifestari a fost in jur de 5.000 – 6.000.

Oamenii veniti din Pungesti, hartuiti de jandarmi

In tot acest timp, zeci de persoane venite din localitatea Pungesti au fost tinute cu forta de echipele de jandarmi pentru a nu intra in Piata Unirii. Sustinatorilor Miscarii de Rezistenta Pungesti li s-a spus initial ca nu pot intra in Piata Unirii din cauza bannerelor, insa grupul de oameni, cei mai multi de varsta a treia, au fost opriti cu forta de jandarmi, chiar daca nu aveau bannere si pancarte. Jandarmeria Romana a trimis chiar un negociator printre acestia. “E mai rau decat la puscarie. Nu avem mesaje xenofobe sau care aduc jigniri vreunei persoane. Eu sunt din Pungesti, iar acolo e mai rau decat in lagar, pentru ca toti suntem inconjurati de jandarmi. In loc sa protejeze cetatenii corecti, ei ii protejeaza pe hoti. Avem printre noi si spioni trimisi de Politie si Jandarmerie, care toarna tot si incearca sa ne strice organizarea”, a spus un localnic din Pungesti.

Părintele Gheorghe Calciu despre misiunea politică a Bisericii

Parintele Calciu_2006_Cluj– După opinia Sfinţiei Voastre, tinerii trebuie sau nu să se implice în politică? Dar preoţii? Şi dacă o fac, în ce fel să o facă?

– Aceasta este o mare şi dureroasă preocupare pentru mine. În primul rând, ceea ce se întâmpla în America, Europa şi în România, nu este politică, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetăţeanului în treburile cetăţii. O datorie nobilă. Politicianismul este implicarea cetăţeanului în jefuirea cetăţii şi a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sărac, alunga pe speculanţi din templu, îl numea pe Irod vulpe şi pe farisei morminte spoite, făcea politică nobilă. Politicianismul vine cu o serie nesfârşită de instituţii demonice după el, viaţa socială este murdărita până în cele mai intime fibre.

Desigur, Biserica face politica şi trebuie să facă, dar politica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cetatea se mântuieşte prin Biserică. Dacă Biserica stă în afara cetăţii, înseamnă că a dezertat de la datoria ei: ea nu mai mustra pe conducătorul ticălos, nu mai apara pe cel sărac, nu mai propoveduieşte cuvântul în societate, în închisori, în şcoli, în lumea tinerilor pierduţi, în casele bogaţilor îndemnându-i la milostenie, restituind astfel măcar o parte din bunurile furate de la cetăţean, nu se mai ridica împotriva corupţiei. continuare »

De ce trebuie scos politicianismul în afara legii

toate-partidele-sunt-compromiseANTITÉZĂ la articolul: De ce trebuie scos legionarismul în afara legii

Motto: . “În vremurile minciunii universale a spune adevărul e un act revoluționar!” – George Orwell

Politicianism = activitate politică bazată pe practici imorale și demagogice.

Scurte ştiri au făcut înconjurul presei româneşti săptămana trecută. Dupa ce anterior campaniei electorale prim-ministrul actual purta in piept insigna campaniei “Salvati Rosia Montana” acesta a trimis spre parlament o lege care daca ar fi adoptata de parlament ar da dreptul unei companii private straine sa uzeze dupa bunul plac de o parte a teritoriul Romaniei care cuprinde cea mai veche localitate atestata documentar din tara. Ministrul Culturii i-a numit pe protestatarii impotriva acestei legi “neofascisti”, iar ministrul muncii i-a numit pe protestatarii impotriva exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica “primitivi”. Cu o saptamana in urma presedintele Senatului Romaniei liderul Partidului “National Liberal” a depus la parlament o iniţiativă legislativă care daca s-ar aplica ar interzice libertatea de expresie a unor oameni care deja au suferit in timpul a trei regimuri dictatoriale carlist, antonescian si comunist zeci de mii de romani care au fost omorati, torturati, incarcerati. Potrivit acestui proiect de lege “liberal” acestia ar putea fi din nou incarcerati pe motive politice in Romania “europeana” a anului 2013.

Unii au intrebat care sa fie substratul unei asemenea iniţiative. Ce au de cîş­tigat inițiatorii? Realitatea este ca unul dintre initiatorii “liberali” ai legii doreste cu ardoare sa candideze si sa fie ales presedinte al Romaniei si spera ca va beneficia de un anumit lobby din partea unei comunitati extrem de influente. Mai nou un anume institut condus de fiul unui notoriu bolsevic venit pe tancurile sovietice dupa 1944 profesor de marxism-leninism a devenit   Institut “National” guvernamental deci finantat pe banii romanilor, dictandu-le acestora ce eroi si sfinti sa aprecieze sau nu, hartuind consilii locale, organizatii care fiinteaza legal in Romania de 20 de ani sau sculptori de troite. Faptul ca niste alogeni stipendiati din bani publici tulbură liniştea societăţii, care are pe cap cu totul alte probleme  nu ar trebui să ne facă să combatem legal aceste manifestări, spun unii. Oare? continuare »

Peste jumătate dintre români vor o alternativă la politica actuală

Sondaj CSOP: Preferinţele politice ale românilor:fara-politica

1. 30% – indecişi
2. 21% – au refuzat să răspundă
3. PSD – 17%
4. PDL – 8%
5. PNL – 7%
6. UDMR – 5%
7. PRM – 3%
8. PPDD – 3%
9. Partidul Mişcarea Populară – 2%
10. PNGCD – 1%
11. Forţa Civică – 1%
12. Alte partide – 2%

Sondajul a fost realizat în perioada 25 septembrie – 3 octombrie, pe un eşantion de 1.059 persoane. Are o marjă de eroare de +/- 3%.

romaniatv.net

Ministru israelian: “Am ucis mulţi arabi la viaţa mea şi n-am nici o problemă cu asta”

ministru-israelian-am-ucis-multi-arabi-la-viata-mea-si-n-am-nici-o-problema-cu-asta-219621Pe fondul reluării discuţiilor de pace dintre israelieni şi palestinieni, după o perioadă glacială de cinci ani, revista 972 Magazine publică un punct de vedere cel puţin bizar şi care poate dinamita din nou tensiunile dintre cele două părţi.

Potrivit sursei menţionate, un ministru al Cabinetului Netanyahu a declarat în anumite cercuri că susţine executarea deţinuţilor palestinieni în defavoarea aducerii acestora în faţa unui tribunal legitim.

Duminică, autorităţile israeliene anunţaseră eliberarea a 104 prizonieri palestinieni, ca primă măsură pentru relaxarea discuţiilor de pace.

Numai că, aşa cum transmite revista 972, ministrul Industriei, Comerţului şi Muncii, Naftali Bennett, şi-a exprimat dezacordul cu măsura de eliberare.

“Dacă prinzi terorişti, trebuie să-i omori”, se presupune că ar fi spus Bennett în şedinţa guvernamentală de duminică.

Iniţial, informaţia a fost făcută publică de ediţia printată a unui ziar de limbă ebraică, Yedioth Ahronoth.
Consilierul prim-ministrului pe probleme de securitate, Ya’akov Amidror, ar fi spus atunci că o asemenea practică ar fi total ilegală. În replică, Bennet a continuat în aceeaşi notă: “Am ucis mulţi arabi la viaţa mea şi nu am nicio problemă cu asta”.

Fost ofiţer IDF şi lider al unui partid politic influent, Naftali Bennett, s-a alăturat protestatarilor din stradă, care manifestau împotriva deciziei de eliberare a palestinienilor, chiar înainte de întâlnirea Cabinetului.

| antena3.ro

Martirul legionar Vasile Marin: Partidele politice sunt rezultate ale împerecherii dintre masonerie şi democraţia străină de realităţile noastre, cu poleială naţionalistă

Prin jocul unui calcul care n-a dat niciodată greş, asociaţiile de exploatare a avutului obştesc, care sunt partidele, au înţeles de la începuturile aşa zisei noastre vieţi de stat să-şi făţuiască activitatea cu poleială naţionalistă. Create sub impulsul marilor curente şi reforme ale Apusului zguduit de catastrofa socială şi morală care a fost marea revoluţie de la 1789, partidele politice româneşti, rezultate ale împerecherii dintre masonerie şi democraţia străină de realităţile noastre, au fost nevoite, sub presiunea unor curente de care nu puteau să nu ţie seamă, să accepte să se transforme în organizaţiuni parţial «naţionale». Şi era firesc aceasta, într-o ţară care n-a cunoscut nici feudalism, nici burghezism, care n-a cunoscut comunismul de la 1848 şi nici influenţa nefastă a marilor capitaluri, ci, care, pe tot trecutul ei, de la cronicari, prin marii dascăli cărturari şi până la Mihai Eminescu, a cunoscut o singură realitate: naţionalitatea.

În numele acestei naţionalităţi, valoare permanentă în rezolvarea ecuaţiei româneşti în cadrul european sau mondial, s-a mişcat totul în ţara aceasta. Constrânse deci au fost, la rândul lor, şi partidele să se înjghebeze şi să ţină seama, vom vedea că numai aparent, de considerentul primatului naţional. Aşa, partidul paşoptist, mason, democrat şi universalist al lui Ion Brătianu şi C.A. Rosetti, partidul liberal (roşu), s-a transformat forţat de împrejurări în partid «naţional-liberal», şi tot astfel, cincizeci de ani mai târziu, sub porunca aceleiaşi realităţi, partidul internaţional, narodnicist, marxist, democrat şi iudaizat al ţarănismului, a devenit partidul «naţional-ţărănesc». Dar a confunda firma cu conţinutul, nu este o însuşire a noastră. continuare »

Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, foarte actual, despre politicianismul românesc

Dovadă că Mişcarea Legionară a fost anti-politică

Biata masă  a  poporului  român  alerga  de  la  partid  la  partid,  de  la promisiune  la  promisiune,  legându-şi  de  fiecare,  cu  credinţa  ei seculară,  cele  mai  curate  nădejdi,  dar  întorcându-se înşelată  şi amărâtă, cu toate speranţele zdrobite, când de la unul, când de la altul. Aceasta, până când va înţelege odată, că a intrat în mâna unor cete puse pe câştig şi pe pradă.

Erau trei partide mai mari: liberal, averescan şi naţional ţărănesc. Pe lângă ele şi altele mai mici. În fond,  nu exista între ele nici o deosebire. Numai  formele  şi interesele personale le deosebeau. Acelaşi lucru sub alte forme. Nu aveau nici măcar justificarea unor păreri deosebite.

Singurul  lor  mobil  sufletesc  adevărat  era:  religia  interesului personal, pe deasupra oricăror dureri ale ţării şi a oricăror interese ale neamului. continuare »

Atentie preoţi şi ierarhi: Sinodul BOR interzice implicarea în politică, conform Sfintelor Canoane

La data de 6 martie 2008, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a reexaminat hotararea sa nr. 410, luata in sedinta de lucru din 12 – 13 februarie 2004, privind problema implicarii preotilor in politica, care preciza urmatoarele:
„CU PRIVIRE LA IMPLICAREA CLERULUI IN POLITICA, SFANTUL SINOD ISI INNOIESTE PUNCTELE DE VEDERE SI RECOMANDARILE DIN 13 – 14 FEBRUARIE 1996 SI 23 – 25 FEBRUARIE 2000 SI, IN LUMINA ACESTORA, HOTARASTE:

 1. In calitatea sa de cetatean al Patriei si de parinte duhovnicesc al tuturor enoriasilor sai, indiferent de orientarea lor politica, preotul are libertatea, binecuvantarea si indatorirea ca, de pe pozitia si prin mijloacele care-i sunt specifice, sa participe la viata cetatii, sprijinind activitatile menite sa promoveze binele obstesc si impotrivindu-se oricaror masuri sau activitati care se dovedesc a fi in contradictie cu invatatura si morala crestina ortodoxa. Optiunea sa politica se exprima prin vot.

 2. In conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), care stipuleaza ca printre indeletnicirile incompatibile cu slujirea si demnitatea clericului se numara si aceea de “a primi asupra sa dregatorii sau indeletniciri lumesti”, arhiereului, preotului, diaconului si monahului ii este interzis sa faca politica partinica, sa fie membru al unui partid politic, sa participe la campanii electorale, sa candideze si sa devina membru al Parlamentului sau Consiliilor locale, primar, viceprimar sau sa ocupe functii in administratia publica centrala si locala. Cel care va incalca aceste reguli, precum si legamantul depus la hirotonie, se incadreaza in prevederile art.3, lit. “d” si “e” din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, avand de ales intre cariera politica si misiunea preoteasca, pentru totdeauna, fara drept de revenire in cler. Abaterile de acest fel vor fi judecate in Consistoriile eparhiale. continuare »

Valeriu Gafencu: Preoţii nu guvernează, ci veghează guvernările!

– Preoţii şi ierarhii trebuie să facă politică?
Preotul e călăuzitorul duhovnicesc al omenirii creştine, dar este interesat de problemele întregii omeniri, prin urmare este angajat în toate problemele omeneşti, şi cu atât mai mult în cele de orientare a lumii. Deci dacă politica înseamnă orientare, preotul se ocupă de politică. Având în vedere nedesăvârşirea condiţiei umane, în care formele sunt în continuă schimbare, preoţii nu guvernează, ci veghează guvernările; ei veghează binele, deci se fixează pe un plan spiritual-moral şi ideatic. Clerul trebuie să-şi menţină libertatea şi independenţa faţă de sectorul politic tocmai pentru a-l putea înrâuri (influenţa) şi, eventual, a-l primeni (revigora). Dar a lăsa lumea să fie guvernată la întâmplare, înseamnă a-şi pierde misiunea lui clericală. Ideală este societatea condusă prin conlucrarea divină şi umană, clericală şi laică, bisericească şi statală. Clerului îi revine greaua misiune de a forma spiritualitatea pe fundalul căreia să se desfăşoare istoria. continuare »

Cum de Israelul este tara care nu s-a imprumutat niciodata de la FMI

israel FMI 150x150 Israel, tara care nu s a imprumutat niciodata de la FMIExista cateva cifre interesante despre Israel, o economie a unei tari mici, dar destul de vie si care a trecut prin criza economica fara sa aiba probleme. Israelul, cu o populatie de doar 7,1 milioane de locuitori, atrage tot atatea fonduri de risc precum Marea Britanie, care are o populatie de 61 de milioane de locuitori, sau cat Franta si Germania la un loc (un total de 145 de milioane de locuitori). Conform datelor de la Banca Mondiala, israelienii au o rezerva internationala, cu tot cu aur, de aproximativ 60 de miliarde de dolari, mai mult chiar decat Canada si cam cat are Marea Britanie. In 2007, avea un deficit de doar 0,1% din PIB. Mai mult, Israelul are mai multe companii listate la Nasdaq decat orice alta tara care are companii listate in SUA si a avut in ultimii ani o crestere economica mult peste media economiilor dezvoltate. continuare »

Romania, diagnosticata de acad. Dinu C Giurescu. Roadele politicii antiromanesti la comanda FMI si UE

  • Baza industriala existenta in 1989 a disparut. Numeric, cel putin 80% din capacitatile de productie au fost date la fier vechi. In Bucuresti existau in decembrie 1989 cel putin 47 mari intreprinderi. Au disparut complet 34
  • Tot efortul de industrializare al Romaniei din secolul XX a fost in cea mai mare parte anulat. O atare distrugere a industriei proprii este, dupa toate probabilitatile, unica in Europa daca nu si in lume. Romania nu mai are in proprietate nici o unitate industriala, cele in functie apartin firmelor straine
  • Cooperatia mestesugareasca de productie a disparut si ea in cea mai mare parte. Daca vrei sa-ti repari un pantof, gasirea unui atelier seamana cu un joc la loterie.
  • Agricultura prin masurile luate in anii ’90, a revenit la o faramitare care o fac neproductiva. Romania nu mai produce hrana de care are nevoie si importa nu numai grau, dar si legume, fructe din tari europene, africane si chiar din America de Sud
  • Comertul se desfasoara in mall-uri cu megamagazine. Care este ponderea in megamagazine a marfurilor produse in Romania? Imaginile cu inghesuiala cumparatorilor de sarbatori la casele de marcat nu inseamna bunastare
  • Comertul exercitat individual-particular s-a redus la maximum; micile magazine de cartier unele rezista, altele s-au inchis, iar ponderea lor este prea putin semnificativa.
  • Sistemul bancar-financiar apartine, in proportie de cel putin 90% – bancilor straine
  • De ce pana in 2009 inclusiv, au fost bani si dintr-odata nu mai sunt? Opinia publica nu a primit o explicatie rationala si nici cum sunt folosite aceste 20 de miliarde
  • Urmarile imprumutului: a) reducerea cu 25% a salariilor si cu 15% a pensiilor continuare »

Cum sa-i potolim pe ungurii care doresc autonomia Tinutului Secuiesc? Sa-i scoatem de la guvernare!

Datorita lasitatii clasei politice romanesti, UDMR a ajuns sa promulge legi pentru interesele comunitatii maghiare din Romania si in defavoarea romanilor din acele zone, majoritar maghiare. Este clar ca nu mai avem niciun partid cu adevarat nationalist in Romania, toti au fost compromisi si redusi la tacere, prin bani sau prin santaj. Nu speram intr-o clasa politica care sa ne asigure o viata mai buna, caci asta meritam, datorita pacatelor noastre (criza prin care trecem trebuie suportata ca sa ne aducem aminte de Dumnezeu), insa sa ajungi sa-ti lasi tara ciopartita de catre hoardele de straini (de credinta si de neam)  este o lasitate inumana. Trebuie sa ramanem stapani in tara noastra, ca sa asiguram o educatie cat de cat ortodoxa urmasilor nostri si sa nu ne lasam amestecati laolalta cu traditii si credinte straine. Acum se incearca pe toate planurile desfiintarea ca stat si neam a romanilor, uitarea radacinilor pur crestin-ortodoxe si amestecarea in hora sincretista a noii ere ce va veni ca solutie a dezastrului ce va urma (criza, foamete, razboi). Daca ne vom pastra tara neciuntita, credinta nealterata si pe eroii neamului ca model, atunci vom gasi si curaj in fata lui Dumnezeu  sa cerem sa nu ne piarda acum, ci sa mai ingaduie timp pentru pocainta si mantuirea poporului ortodox roman.

Cand va veni ceasul, sa nu lasam sa se intample ce-si propun bozgorii far’ de capatai si tributari ai papismului.

Iata ce citim in ziarul Adevarul despre primarul din Miercurea Ciuc: “Vrem regiune compacta, parlament regional si limba materna oficiala”

Ungaria pierdea in urma cu 90 de ani 75% din teritoriu, printre care si actuala Transilvanie. Primarul UDMR din Miercurea Ciuc (Harghita), Raduly Robert-Kalman, a enumerat pentru “adevarul.ro” doleantele actuale ale maghiarilor. continuare »

EMINESCU – jurnalist politic, omorat la comanda

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=n9cI05BbYdE]

Un episod extraordinar al istoriei românilor, ţinut permanent secret, este cel legat de “boala” şi moartea poetului naţional al României, Mihai Eminescu, care, aşa cum s-a văzut, se manifestase direct şi partizan la ziarul Timpul în “Chestiunea Israelită” sau în “Chestiunea evreiască”, fiind împotriva încercărilor evreilor de a bloca sau de a condiţiona recunoaşterea independenţei României. Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu a fost ucis, (de către ­medicul evreu Fr. Iszac”, zic unii, de către o conspiraţie iudeo-masonică am zice noi).
În anul 1882, Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle:“Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”. 

“Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!” s-a spus l-a un moment dat, în plenul Parlamentului Român, de către acei oameni politici care apărau interesele evreilor, oameni politici masoni, susţinuţi finalmente, din păcate, chiar şi de către oamenii politici conservatori, în numele partidului cărora vorbea gazetarul şi marele poet naţional Mihai Eminescu. De fapt cuvintele au fost rostite chiar şi de către Petre-Carp, şef alături de Titu Maiorescu, al Partidului Conservator.

În timp ce Eminescu conducea Timpul, ziar al Partidului Conservator, Petre Carp conducea chiar partidul, dar cei doi au intrat totuşi într-un puternic conflict. Carp era însă, totodată, şi membru al lojei masonice Steaua României, alături de Maiorescu, Alexandru Şuţu, Theoder Rosetti şi alţii care se vor ocupa de lichidarea poetului şi ­gazetarului Mihai Eminescu. “Eminescu era ca o stâncă. Posibil ca, iniţial, junimiştii [masonii] să nu-şi fi dat nici ei seama că, aducându-l la Timpul, practic îşi pun singuri bomba în casă” (C. Cernăianu, Recurs Eminescu, Calvarul cetăţeanului, vol.II). Divergenţa dintre Mihai Eminescu şi Petre Carp s-a născut odată cu apariţia în Parlament a problemei modificării articolului 7 din Constituţie (“Chestiunea Izraelită”), împotriva căreia pleda în scris Eminescu, opunându-se “împământenirii” hoardei de evrei ce invadaseră ţara, în timp ce Petre Carp activa politic pentru modificarea Constituţiei în sensul dorit de Alianţa Izraelită, de cancelariile europene şi de evreii din România. continuare »

Politica din Romania = politica antihristului

babylon

Nu ar fi specific acestui blog sa publicam articole politice, insa facem o exceptie si din ceea ce se vede si mai ales din ce nu se vede pe scena politica, ne exprimam opinia. Plecam de la presedintele Basescu, care are pozitie pro fata de documentele cu microcip si mai nou vine cu propuneri de legi total imorale si anticrestine, de legalizare a prostitutiei si a drogurilor usoare. Apoi referitor la vaccinuri nu a luat nici o pozitie. Domnul Basescu ar putea sa mai mai aiba sanse de realibilitare in fata oamenilor, daca ar organiza REFERENDUM-ul pentru a se decide de catre popor, prezenta sau nu a microcipurilor in documentele de identitate. Slabe sanse si in aceasta directie, dar refuzul il va costa cu siguranta scaunul de viitor presedinte.

Astazi(2 oct) am putut urmari lansarea candidaturii lui Mircea Geoana pentru presedentie cu multe steaguri de culoare rosie si cu aplauze la comanda si, conform traditiei psd, intodeauna intr-o zi de vineri, ca asta le poarta “noroc”. Ziua de vineri pentru ortodocsi este zi de post si nu zi de festivitati, care pentru membrii psd se va lasa cu siguranta cu multe sticle de sampanie si delicii culinare de dulce. In fond, ce treaba are politica cu credinta? Pai tocmai de asta, Dumnezeu si-a retras ajutorul fata de conducatorii nostri si tara a ajuns pe mana tuturor neavenitilor din apus.

Dupa opinia noastra, alternativa sau sperante din sfera politica nu prea se intrevad in Romania. Un presedinte patriot si iubitor de Dumnezeu ar trebui sa-si asume in primul rand mucenicia, caci sigur nu va fi pe placul stapinilor acestei lumi.

Facem referire si la ce scriu nefartatii nostri si le spunem ca daca au scris vreodata o carte despre legionari nu inseamna ca ar avea legatura cu ce-a fost o data miscarea legionara. Ei incearca doar sa traga foloase banesti prin monopolizarea editarii de carti despre legionari, avand stranse legaturi cu persoane implicate in organizatii masonice.

Sanctionam si incercarea de atragere in acest joc murdar a Parintelui Justin, prin acuzatii ca ar acorda vreun sprijin candidatului la presedentie Ion Coja. Va spunem ca Parintele a regretat ca l-a lasat sa predice, dupa ce a auzit absurditatile pro-comuniste. Din acest motiv nu a fost de acord cu publicarea acelei predici, insa nu i-a fost respectata dorinta, predica aparand pe site-ul oficial al lui Ioan Coja, cat si pe site-urile unor zvonaci, ce se vede ca nu prea au evlavie fata de Parintele Justin, permitand comentarii denigratoare la adresa sfintiei sale. Daca pe internet nu a putut fi oprita aceasta predica, ea a fost oprita de la distributie deoarece aparuse in revista AXA; Parintele Justin revista fiind retrasa de la pangarul Manastirii Petru Voda.

Iar ca un detaliu destul de important, pentru a intelege cu ce indivizi ne insotim in “ortodoxia romaneasca”, persoana care l-a adus pe Ion Coja la Manastirea Petru Voda este un apropiat al lui Tarziu Claudiu. Trageti concluziile singuri.