Search Results for: ..

Părintele Antim de la măn. Bistrița – Scrisoare deschisă către mitr. Teofan: Episcopii români participanţi la Sinodul din Creta au semnat ceea ce nu trebuia

Parintele Antim Gâdoi, Mănăstirea Bistrița

Cuvioși Părinți și frați, Cuvioase maici și surori, Cucernici Părinți
din Eparhia Iașilor

După cum știm foarte bine, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare a fost într-o luptă continuă de a păstra adevărul de credință, lăsat nouă de Capul ei, Care este Mântuitorul Hristos. Cu câtă jertfă și cu sângele a milioane de martiri s-a păstrat acest Adevăr dumnezeiesc, căci Însuși Mântuitorul Hristos ne spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viaţa” (Ioan 14,6).

La Sinoadele Ecumenice, Sfinții Părinţi care au participat acolo s-au luptat cu multă râvnă ca să nu scoată nimic sau să adauge ceva la cele lăsate de Mântuitorul Hristos. Căci El Însuși le-a spus Sfinților Apostoli și urmașilor acestora, Episcopi și preoți: „Drept aceea mergeți și învățați toate neamurile (…), învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă” (Matei 28, 19-20).

Sfinții Părinți participanți la Sinoadele Ecumenice s-au luptat pentru o singură frază și chiar mai mult decât atât, pentru un singur cuvânt: „cel de o ființă cu Tatăl”(la Sinodul I Ecumenic, anul 325).

În decursul veacurilor, aceasta a fost Biserica luptătoare cea adevărată a lui Hristos. Şi noi suntem în Biserica luptătoare şi dacă mai vrem să mai rămânem în ea, Sfinții ne-au lăsat nouă această moștenire de luptă până la sfârșit dacă vrem să intrăm la bucuria veșnică (în Biserica Triumfătoare). Prin luptă ei au despărțit adevărul de minciună și au condamnat și au dat sub anatemă pe toți aceia care au formulat și susținut învățături eretice, străine de adevărul lui Hristos și predania Sfinților Apostoli. Care este drumul de urmat și pentru noi, decât cel arătat de ei? De partea cui ne dăm, a lui Hristos sau a lui Veliar?

Avem și exemple de Episcopi care s-au ridicat și au combătut acest Sinod din Creta: Hierotheos Vlachos, Atanasie de Limasol, Ieremia de Gortina, Serafim de Pireu și toţi acei Episcopi din cele patru Biserici care nu au participat. Aceștia s-au alăturat Sfinților de la Sinoadele Ecumenice și tuturor mărturisitorilor din decursul veacurilor, consimțind că aceasta este calea de urmat, și anume numai în Adevăr.

Întrebare: vrem noi oare să ne mântuim? Și atunci, de partea cui rămânem?

Episcopii din țara noastră participanţi la Sinodul din Creta au semnat toți ceea ce nu trebuiau să semneze (însuși Mitropolitul nostru).

Noi, dacă vrem mântuirea, nu ne ridicăm împotriva lor, nici a Mitropolitului, ci vrem să rămânem în Adevăr și în lupta cea bună alături de toți Sfinții din decursul veacurilor, și vrem să-i spunem Înaltului nostru, cu smerenie și cu dragoste, că aceasta este calea de urmat și că nu avem nimic cu el personal. Și dacă se va alătura Sfinților și la ceea ce cerem noi, în lumina Sfinților, va fi mare bucurie pentru mii și milioane de suflete. Iar dacă nu, trebuie să-i spunem cu demnitate și smerenie că „Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”(Faptele Apostolilor 5, 29).

Vă îndemn și vă rog în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să intrați în lupta cea bună şi să rămânem cu toții în Biserica cea luptătoare a Sfinților!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Protosinghel Antim Gâdioi, Mănăstirea Bistrița, jud. Neamț

PETIȚIE internațională pentru salvarea copiilor lui Florin Barbu din mâinile homosexualilor

PETITIE Florin Barbu CitizenGO

Site-ul CitizenGO, specializat în petiții pro-familie, anti căsătorii LGBT, anti avort, anti vaccin etc. a lansat petiția internațională pentru sprijinirea lui Florin Barbu. Vă rugăm să semnați petiția și să o popularizați prin email, site-uri de socializare (facebook, twitter) si alte mijloace pentru a strânge câteva sute de mii de semnături. Să arătăm că și ortodocșilor le pasă de frații lor, nu numai protestanților, care au reușit prin lobby și bani să recupereze copiii familiei Bodnariu.

SEMNAȚI PETIȚIA AICI

 

Cititi și: DOCUMENT: Cazul FLORIN BARBU – DOVADA ca oricare dintre noi poate fi considerat NEBUN, deci oricaruia dintre noi II POT FI LUATI COPIII continuare »

Traficantul de copii Klaus Iohannis NU VREA să se implice în cazul Florin Barbu. Să-l bombardăm cu emailuri!

I sent an Email to CPS (Child protection agency) in UK regarding Mr Barbu’s situation.. They responded to me, and they said that they alread y contacted the Romanian President regarding Mr Barbu’s situation. According with them, the Romanian President replied to them that he doesn’t want to get involved in. How is that possible?? He knows what is going on with the Butnariu’s family. The Romanian President doesn’t care for his own people??? If is true let’s all send him the piece of our minds. This is not right…

traficantul de copii Klaus Iohannis

Mesajul de mai sus a fost publicat la pagina fratelui Florin Barbu, tatăl copiilor răpiți de statul britanic și dați spre adopție unui cuplu de homosexuali foarte bogați.

Deși nu cred că nesimțirea acestui neamț poate fi deranjată de emailurile noastre, vă îndemn să trimiteți o avalanșă de emailuri pe adresa [email protected] si prin formularul de contact de aici. Spuneți-i că este o marionetă, un mort sufletește, un trădător al cetățenilor români și prin neimplicarea sa în salvarea copiilor lui Florin Barbu confirmă că este un complice la traficul de copii.

VIDEO: Propunerile IPS Serafim de Pireu pentru sinodul pan-ecumenist

– Inaltpreasfintia voastra, privitor la Marele Sinod care urmeaza sa aibe loc in Creta, intrebarea mea este: vedeti necesare modificari, fie referitor la subiectele ce vor fi abordate, fie la modul de organizare, asa incat acest Mare Sinod sa se bucure de statutul si autoritatea unui Sinod Ecumenic?

IPS Serafim de Pireu:

As dori, pentru inceput, sa-mi exprim marea recunostinta fata de Televiziunea tarii surori, Romania, pentru cinstea pe care mi-o face, dorind sa auda smeritele mele pareri referitoare la un subiect atat de grav si insemnat care priveste intreaga Biserica Ortodoxa Soborniceasca a lui Hristos.
Si, desigur, trebuie sa-mi exprim profunda apreciere, marele devotament si dragostea fiasca fata de Întaistatatorul Preasfintei Biserici Ortodoxe Romane, Preafericitul Patrairh al Romaniei, Daniel, care este o foarte importanta personalitate teologica a Ortodoxiei de azi si un ierarh constient si veghetor al Bisericii lui Hristos. Deci, smerit, cu acest prilej, imi exprim pretuirea fata de Patriarhul Romaniei si fata de poporul roman frate, din partea Mitropoliei Pireului.  continuare »

Monahii din Muntele ATHOS: Scrisoare deschisă ÎMPOTRIVA sinodului pan-ecumenist din iunie 2016

calugari-muntele-athos

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE
CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ,
CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE,
CĂTRE SFÎNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE,
CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII BISERICII CEI PURTĂTORI AI NUMELUI LUI HRISTOS

«Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;
ale Bisericii umblă fără păstor.
Cele bune pier, cele rele se dau pe față.
Plutim în noapte, făclie nicăieri.
Hristos cade spre somn; ce avem a pătimi?…»
(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)

Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie «ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte», și că «acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și locale» (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16) Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic: a) printr-un guvern mondial, b) printr-o economie mondială și c) printr-o religie mondială. Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita «Mișcare ecumenică», iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele: continuare »

OFICIAL: Vaccinurile au provocat moartea bebelușilor din Argeș

nu vaccinarii copiilor

Reprezentanții Spitalului de Pediatrie Pitești au consemnat în Registrul de infecții nosocomiale, lunar, între 1 ianuarie 2015 – 16 februarie 2016, faptul că nu a fost identificată nicio infecție nosocomială, fără a exista însă buletine de analiză în acest sens, existând astfel suspiciunea că înregistrările nu sunt corespunzătoare adevărului, potrivit Corpului de control al premierului.

Informația apare într-o Notă de informare privind rezultatul verificărilor suplimentare efectuate de Corpul de control al prim-ministrului în legătură cu situația copiilor transferați cu afecțiuni grave de la Spitalul de Pediatrie Pitești la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Maria Sklodowska Curie”, remisă miercuri AGERPRES de către Guvern.

Potrivit notei, o echipă a Corpului de control a inițiat, din 16 februarie, o acțiune de documentare, în principal, la Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Sănătate Publică Argeș, Spitalul “Maria Curie” și Spitalul de Pediatrie Pitești, în legătură cu modul în care acestea au acționat în cazul copiilor transferați cu afecțiuni grave la Spitalul “Maria Curie”, precum și în legătură cu modul de gestionare de către instituțiile sanitare implicate a infecțiilor nosocomiale. Acțiunea de documentare vizează perioada 1 februarie 2016 — 13 mai 2016.

Corpul de control al prim-ministrului a constatat că, în perioada 18 ianuarie — 11 februarie, la spitalele de pe raza județului Argeș au fost internați 16 copii (din care 13 cu patologie digestivă) cărora le-au fost stabilite la internare următoarele diagnostice: “boală diareică acută”, “gastroenterocolită acută”, “sindrom dispeptic”, “sindrom febril rinofaringită acută”, “pneumonie cu sindrom obstructiv’ și “rotavirus confirmat”. Mare parte dintre copiii internați în această perioadă la spitalele de pe raza județului Argeș și, ulterior, la Spitalul “Maria Curie” și la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș” au prezentat în antecedente multiple internări pentru patologie digestivă și respiratorie, precum și anemie carențială și rahitism, fapt ce denotă o imunitate scăzută a organismului acestor copii, se arată în nota Corpului de control. continuare »

VIDEO: Începutul ecumenismului în România

(Video și text) Vă mai aduceți aminte? Zece arhierei și două  mii cinci sute de preoți, studenți și seminariști, monahi și credincioși au protestat la Cluj în 20 martie 1998. Catolicii au aruncat Impărtășania pe jos și i-au scos afara pe ortodocși din Biserica Schimbarea la Față. Începutul Ecumenismului în Romania

(Protestul. Partea I-a)

La 20 martie 1998 a avut loc la Cluj-Napoca un eveniment fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române, UNIC CHIAR PENTRU ORTODOXIA UNIVERSALĂ, zece  arhierei și două mii cinci sute de preoți ortodocși ardeleni, profesori, studenți și seminariști, monahi și credincioși au protestat în ordine pășnică la Cluj împotriva greco-catolicilor care au aruncat Sfânta Împărtășanie pe jos (13 martie 1998) și i-au scos afară din Biserica Schimbarea la Față. Scopul acestui protest a fost deshiderea BOR către ecumenism. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România. Mitropolitul Bartolomeu al Clujului spune că: ”Ecumenismul este mai mult o politică decât o doctrină și o credință, și fiecare înțelege cum vrea.” Sfântul Munte îl consideră pe Papă ereziarh,iar Vaticanul, un simplu stat, iar nu Biserică canonică. Sfântul Paisie Aghioritul l-a învinuit pe Patriarhul Atenagora pentru lipsa dragostei fața de fii Ortodoxiei, fiindcă a ales să iubească o femeie modernă – biserica papistașă, în schimbul  Mamei noastre Ortodoxe care este modestă. Filounioniștii nu au ”nici miez, nici coajă duhovnicească”. Vorbesc despre unire, deși nu sunt uniți cu Dumnezeu, pentru că nu L-au iubit. Biserica Ortodoxă duce o lipsă  gravă de ierarhi și păstori cu duh patristic, ceea ce explică abaterea Patriarhilor de la credința ortodoxă. Papa și ecumeniștii – Sfântul Nicodim Aghioritul spune despre papistași, în Pidalion, că sunt eretici foarte vechi și nebotezați (Erminie la Canonul 47 Apostolic).”Biserica” papistașă nu este Biserică. Nu are Taine. Hristos, pe planeta Pământ, a întemeiat o singură Biserică. Atunci când rostim Simbolul Credinței, ce mărturisim? Faptul că noi credem ”Întru Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Nu a făurit Hristos mai multe Biserici. Papa nu este Biserică. Papistașii nu au Taine.

continuare »

CERERE ANTI-MOSCHEE. Români, să fim uniți în această problemă de siguranță națională!

Subsemnat(a)ul……………..nascuta pe … /… /….. , domiciliat(a) pe
Str………………nr …, Bl….ap… loc. …………….. jud…………… posesoare a
C.I. seria .. nr………….CNP ……….., solicit anularea HG 372/2015 deoarece sunt total impotriva construirii Mega Moscheii pe teritoriul Romaniei.
Cea mai mare comunitate musulmana din tara noastra se afla in Dobrogea unde geamiile existente sunt suficiente. In Turcia insa, mai sunt inca 7 milioane de refugiati programati sa vina in Romania.
Aceasta Moschee de asemenea anvergura nu este justificata intr-o tara majoritar Ortodoxa si cu atat mai putin in Bucuresti, orasul Sfintilor Martiri Bracoveni ucisi de turcii musulmani..
De asemenea, un alt motiv, de asemenea foarte important este de ordin moral; stramosii nostri si-au jertfit viata pentru ca familiile lor sa nu trebuiasca sa aleaga intre a-si pastra credinta cu pretul vietii sau a trai dar a se converti fortat la islam
Iata unde ne-a adus aderarea – peste vointa poporului – la UE . Europa este sub teroarea islamului (amenintari, atentate…) :
,,Moscheile sunt cazematele noastre, cupolele- căștile noastre. Minaretele sunt baionetele noastre, ale credincioșilor. Soldații noștrii, această armată sfântă a păstrării credinței mele în Allah Atotputernic. Călătoria noastră este destinul nostru. Sfârșitul este martiriul.”–Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan – 2008.
La islamisti “martiri“ se numesc cei care mor in atentatele sinucigase.
Daca actuala conducere politica, Patriarhul, Mitropolitii si cea mai mare parte a episcopilor vor sa mearga pe calea tradarii, noi vrem sa mergem pe calea marilor nostri voievozi : Brancovenii, Stefan cel mare, Mihai Viteazul, Vlad Basarab (Tepes).
Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Asteptam raspunsul in termenul legal de 30 de zile.
Data,                                                                                            Semnatura,
Cererea poate fi depusă la Guvernul României, la Registratura Generală, pentru anularea HG 372/2015.
Cei care din anumite motive obiective, nu pot merge personal la sediul Guvernului României, pot depune cererea prin postă la adresa: Piața Victoriei 1, București 011791.
In format electronic cererea poate fi depusa la adresa de email [email protected]
Pentru alte informaţii si detalii, vă rog sunaţi la Guvern.
Telefon: 021 314 3400
Program: Deschis astăzi · 09:00 –17:00.
P.S. HG 372/2015 este hotararea de guvern prin care statul roman cedeaza cultului musulman cu titlu gratuit, o suprafata de teren de 11.295mp, situat in Bucuresti, Bd Expozitiei nr 22-30 sector 1.
Pe acel teren se doreste construirea unei Mega moschei de 10.000 locuri si o scoala de invatatura islamica de 8 000 de locuri.
Terenul cedat, conform hotararii de guvern valoreaza 4.000.000 euro,insa in realitate acest teren este evaluat la o valoare cuprinsa intre 11.000 000 – 14.000.000 euro.
Dupa cum stim, patriarhul Daniel s-a aratat a fi de acord cu aceast proiect, aducand drept argument Legea Cultelor. Nimeni dintre arhierei, preoti… nu i-a stat argumentat impotriva. De ce ? Din cauza fricii, lasitatii, interesului… care , de fapt sunt TRADARE A LUI HRISTOS SI A NEAMULUI.  Aceasta hotarare incalca chiar legea mai sus amintita. Sa nu acultam asadar orbeste caci nu suntem necuvantatoare. Aveti aici argumente din punct de vedere legal: ilegalitate moschee_1ilegalitate moschee_2

PS Longhin NU a greșit oprind comuniunea cu patriarhul Kiril al Rusiei, așa cum “pravoslavnicii” de la noi se-ncumetă să acuze

ps Longhin Jar

Vestea ca episcopul Longhin Jar, de la Banceni (Ucraina), a incetat sa-l mai pomeneasca pe patriarhul Kiril al Rusiei a starnit reactii. Ca de obicei unii sunt pro, iar altii contra, fiecare in functie de criteriile dupa care analizeaza subiectul. 

Ce spun canoanele Bisericii Ortodoxe despre aceasta situatie?

Toate canoanele Bisericii Ortodoxe osandesc schisma care este cauzata de nepomenirea ierarhului canonic instituit. De obicei schismele sunt si rupturi de Biserica si apartenenta fata de o organizatie religioasa necanonica sau independenta (privata/autonoma) iesita de sub ascultarea Bisericii. In cazul de fata PS Longhin sustine ca nu s-a despartit de Biserica Ortodoxa canonical, ci doar a interupt comuniunea cu un patriarh care si-a marturisit un crez apostat, in contradictie cu invatatura Sfintilor Parinti si ai Bisericii Ortodoxe in general, referindu-se la documentul semnat de patriarhul rus si papa Francisc la Havana (in Cuba). Subalternii patriarhului Kiril si adeptii curentului ecumenist, justifica gestul acestuia ca fiind o chestiune corecta care nu incalca invatatura canonica si dogmatica a Bisericii Ortodoxe, in timp ce mai multi teologi ortodocsi considera ca respectivul document este un act de compromis si o marturie clara a ereziei ecumeniste.

 O atitudine similara au avut-o si unii preoti, stareti si starete de manastiri din Republica Moldova si Ucraina, care apartin de Biserica Ortodoxa Rusa. Acestia au interupt pomenirea patriarhului Kiril manifestandu-si dezacordul fata de documentul semnat de patriarhul lor si papa Francisc in Havana, act pe care il considera un gest de apostazie. Mai multi clerici si cateva manastiri din Republica Moldova nu-l mai pomenesc nici pe Mitropolitul Vladimir deoarece a facut parte din comisiile preliminare ale sinodului pan-ortodox unde a semnat cateva documente considerate de catre acestia ca fiind in neconcordanta cu invatatura Bisericii. Aceste documente sunt inca in forma de provizorat, dar prin aceasta IPS Vladimir si-a exprimat o marturisire personala. Mitropolitul Vladimir al Chisinaului si ierarhii sai subalterni, au considerat neintemeiata atitudinea celor care au oprit comuniunea cu el si cu patriarhul Kiril manifestandu-si totodata si teama de a nu se produce o schisma. continuare »

PAPALITATEA PĂGÂNĂ ŞI ANTIHRISTICĂ: Păgânismul “bisericii” de la Roma

papa rock satanism

Argument

Acum când ne apropiem cu paşi repezi de sinodul pan-ortodox – să nu fie! – cred ca este de folos să citim, să ne reamintim mai bine zis, cuvântul de încheiere al editorului (al lui Florin Stuparu, cel plecat între timp la Domnul, mai bine zis) la cartea Părintelui Vladimir Guettee, „Papalitatea eretică: arătarea ereziilor, rătăcirilor şi înnoirilor Bisericii Romane, de la despărţirea ei de Biserica Catolică (Sobornicească), în veacul al IX lea”.

Textul a fost împărţit în două părţi, aşa cum a fost publicat în Revista „Gând şi Slovă Ortodoxe”, Nr. 5(35) şi 6(36)/ 2010, astfel:

I. Păgînismul Bisericii Romane

A. Biserica Romană şi păgânismul lumii vechi

B. Biserica Romană şi păgânismul contemporan: Mişcarea ecumenică

II. Înainte-mergătorul Antihristului sau Cuvânt pentru Fiara ce va ieşi din pământ.

Materialul este însoţit de numeroase imagini care susţin cele afirmate, însă rămâne la latitudinea administratorului site-ului dacă şi cum va aşeza în pagină imaginile şi modul de dispunere al acestora şi îndemn cititorii, să caute cartea Părintelui Vladimir Guettee şi să o citească, pentru că: „Papalitatea eretică este negreşit cea mai bună carte scrisă până acum asupra acestei pricini, lămurind în chip desăvârşit înţelegerea cumplitei erezii a Bisericii Romane atât din punct de vedere teologic, cât şi istoric. Totodată, această lucrare scrisă în urmă cu un veac şi jumătate ca răspuns la hotărârile Conciliului întâi de la Vatican, este de actualitate pentru noi acum, când papismul a ajuns (de la al doilea Conciliu de la Vatican ) nu numai dogmă a dogmelor în Biserica Apuseană, dar se cere a fi şi în cea Ortodoxă. Căci nimic altceva nu se doreşte prin unirea Bisericilor surori. Unire care nu e un lucru nou – fiind săvârşită o dată, la Sinodul de la Ferrarra-Florenţa, cel puţin pe hârtie – doar că aceasta se va întâmpla şi cu fapta cât de curând”, după cum consemna fratele Florin cel pomenit mai sus, în Nota asupra ediţiei din 2010 a cărţii.

Silviu ARONEȚ

PAPALITATEA PĂGÎNĂ ŞI ANTIHRISTICĂ

I. Păgînismul Bisericii Romane

Şi au schimbat adevărul lui Dumnezeu întru minciună, şi au cinstit şi au slujit făpturii mai mult decît Făcătorului, Care este binecuvîntat în veci. Amin!” (Romani 1:25).1

Fiind atît de înfricoşat eretic, romanismul (papismul) este neapărat şi păgîn. Căci – lepădînd una sau mai multe dogme ale dreptei credinţe, lepădîndu-te de Dumnezeu-Adevărul – ajungi numaidecît la vechiul păgînism, adică la înşelările dintotdeauna ale Satanei. Fiindcă el (Satana) nu are nevoie să născocească ceva nou în ce priveşte „religia”2, de vreme ce înşelările dintîi au fost de ajuns pentru a sminti desăvîrşit omenirea.3 Nimic de mirare aşadar că papismul eretic este cu totul păgîn, precum se va arăta prin cîteva pilde.

A fost nevoie să despărţim această temă în două. Partea întîi priveşte legăturile papismului eretic cu păgînismul „antic”, acela al vechilor împărăţii care au pierit pentru totdeauna: Babilonul, Asiria, Egiptul, Helada şi Roma. Propovăduirea Testamentului cel Vechi de către Evreii binecredincioşi (patriarhi, prooroci şi împăraţi, atîta cîtă a fost), înfricoşatele minuni dumnezeieşti şi mai ales lucrarea nemijlocită a Dumnezeului întrupat şi a ucenicilor Săi au nimicit idolii acelora. Fiindcă, oricît ar fi de preţuită încă mitologia Elinilor, de pildă, astăzi nimeni nu se mai închină zeilor olimpieni şi nu le mai aduce jertfe de pe vremea împăraţilor Constantin cel Mare şi Teodosie. Duhul care i-a insuflat lucrează însă prin cei necredincioşi. Iar acolo unde cuvîntul adevărului nu a putut fi semănat nicidecum, păgînismul cel vechi a rămas neschimbat: de pildă în India, în China, în Africa. Şi încă mai mult, smintelile asiatice şi africane s-au răspîndit în lumea creştinată odinioară de Apostoli, ca urmare a apostaziei obşteşti. Biserica Romană le ocroteşte deopotrivă şi pe acestea, între care cele mai înfricoşate eresuri sînt hinduismul, buddhismul, vrăjitoria africană Voo-doo şi vrăjitoria druidă. Pentru aceasta vom vorbi în a doua parte a cuvîntului, ţinînd seama însă că despărţirea noastră are doar pricini istorice, căci păgînismul este unul singur, fiind insuflat de acelaşi duh al Satanei care nici nu piere, nici nu se schimbă, decît în mai rău. continuare »

Către organizatorii Marșului pentru viață: Avort înseamnă și folosirea anti-concepționalelor și a altor metode de evitare a sarcinii

statistica avorturi la nivel mondial romania locul doi

EFECTELE SECUNDARE ALE MIJLOACELOR ANTICONCEPTIONALE

[După dr. med. Rudolf Ehmann, Mijloacele anticonceptionale. Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeste, articol publicat în revista “Porunca iubirii”, nr 4-6, 2000; 1, 2001.]

Incepând din secolul trecut, folosirea mijloacelor anticonceptionale a devenit foarte răspândită. Aparent, acestea nu aveau nici un efect secundar. Reclama bine organizată le prezenta ca si inofensive. Dar, precum a arătat utilizarea lor îndelungată, ele nu sunt asa de nevinovate pe cât par. Efectele lor s-au putut observa pe mai multe planuri, începând de la sănătatea fizică si psihică a femeilor care le foloseau, până la modificări dramatice în structura demografică a tărilor în care sunt utilizate pe scară largă.
Asa cum remarca un medic englez, dr. med. Ellen Grant, în cartea sa “The Bitter Pill” (Pilula amară): “Sănătatea femeilor a fost jertfită pe altarul planificării populatiei”.

Efectele în plan demografic au dus la îmbătrânirea populatiei tărilor occidentale, unde copiii si tineretul ocupă procente din ce în ce mai mici. Dacă tări ca Germania, Franta etc. nu îsi vor schimba politica, se va ajunge, urmând evolutiile demografice prezente, ca populatia autohtonă să dispară sau să fie înlocuită de imigranti din alte zone ale lumii.

De asemenea, dacă se vor urmări doar interesele de moment si de satisfacere a plăcerilor, efectul logic al lipsei de responsabilitate fată de copiii nenăscuti, va fi transferul acestei mentalităti si asupra celor bătrâni. Dacă cei care iau decizii nu vor mai considera necesară întretinerea bătrânilor din tară, atunci se va lua în calcul si introducerea unei pilule a mortii (eutanasia). continuare »

Taman în aeroportul din Havana (Cuba) se anunță stabilirea datei fixe a Sf. Paști de către Patriarhul lui Putin și ereticul papă

patriarhul kyril papa francisc

Papa Francisc se va întâlni, pentru prima dată, cu Patriarhul Kiril al Moscovei, săptămâna viitoare, a anunţat vineri Vaticanul, citat de DPA şi AFP, conform Agerpres.
Discuţiile vor avea loc la data de 12 februarie pe aeroportul din Havana, Cuba, unde Francisc va face o oprire înaintea unei vizite oficiale în Mexic. Kirill era aşteptat deja să viziteze insula din Caraibe, a indicat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, citat de DPA. Această întrevedere va fi “prima întâlnire din istorie” de la schisma din 1054 între un patriarh al Bisericii Ruse şi capul Bisericii Catolice, a indicat Vaticanul. Mitropolitul Hilarion, numărul doi în ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse, a confirmat vineri, la Moscova, întâlnirea patriarhului Kirill cu papa Francisc, la 12 februarie.

Întâlnirea se anunță pompos ca fiind istorică și deși patriarhul Rusiei a anunțat că punctul referitor la stilul nou a fost eliminat din programul sinodului pan-ecumenist din acest an, se pare că sursele celor de la ProTv dau de gol planul ecumeniștilor de a se stabili o dată unică pentru Sf. Paști, fapt ce ar încălca hotărârea Sinodului I Ecumenic, luată de Sfinții Părinți insuflați de Duhul Sfânt. O fi oare tot o capcană, care să scadă vigilența anti-ecumeniștilor, cum sunt de fapt toate comunicatele publicate după Chambesy, distribuite drept “profetice” de portavocile slugarnice (lo&c-o s.a.)? Cu siguranță mai marii instituției bisericești au drept inspirație pentru această metodă, practicile masonice, oculte… că doar de-acolo le vin și ordinele.

Ieromonah Eftimie Mitra: Un punct de vedere ortodox asupra datei fixe a Sf. Paști propusă de papă

Care este scopul acestei initiative?
Ce urmareste papa Francisc prin aceasta propunere?
Ziuade sarbatorire a Pastilor a fost stabilita de catre SfintiiParinti ai crestinismului primar, la Sinoadele I si II Ecumenice. 
Liderul Bisericii Romano – Catolice, papa Francisc, a propus ca toata crestinatatea sa sarbatoreasca Pastile la o data comuna. 
Primii care au acceptat propunerea au fost protestantii, care sunt total rupti decanoanele Bisericii. 
Biserica Ortodoxa Romana, a acceptat sa intre in dialog pe aceasta tema.
Propunerea papei Francisc, de a se stabili o data comuna pentru sarbatorirea Pastilor, a fost catalogata de presa internationala ca o incercare de reconciliere a tuturor crestinilor. Putini sunt cei ce s-au intrebat care sunt criteriile dupa care se va stabili aceasta data. Pe de o parte, episcopul Francisc al Romei ar dori ca unitatea crestinilor sa se faca in jurul scaunului papal, iar pe de alta parte ne intrebam daca se vor tine seama de hotararile Sfintilor Parinti de la Sinoadele Ecumenice.
            Se stie ca dorinta papei este de a se extinde, de a-si atrage cat mai multi prozeliti, motiv pentru care a infiintat o seama de congregatii “misionare” in intreaga lume. Din acelasi motiv, in tarile ortodoxe, s-a infiintat uniatismul, prin care s-a reusit atragerea unor ortodocsi in sanul Bisericii Romei. Alte metode de atragere a credinciosilor ortodocsi sunt diplomatia, concordatele, oferte economice, culturale, ecumenism, presiuni politice etc. Prin toate acestea papa a incercat si mai incearca si astazi sa se extinda, dar si sa se impuna ca lider al tuturor crestinilor.

continuare »

Papa vine la inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului?

papa-francisc-la-catedrala-mantuirii-neamului

Un comentator descoperă o legătură între vizita papei în România și inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului, ambele evenimente fiind în 2018:

Planuri mari pesemne ca se fac de catre inaintemergatorii celui rau…2018, adica atunci ar trebui sa fie terminat si Templul “Mântuirii” Masonilor din Dealul Arsenalului (de langa Marriott), pregatit pentru conslujirea in duh de ratacire, caci doar Ioan Paul al II-lea este cel care a revitalizat acest proiect masonic, donând cu ocazia vizitei în România suma de 200.000 de dolari prin organizația iezuită Opus Dei, vezi https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/08/catedrala-mantuirii-neamului-nu-este-altceva-decat

Simbolistica vizitei probabil este foarte complexa si cu o puternica miza pe latura sincretismului inter-religios, fiind posibil sa se doreasca fructificarea sa cat mai eficienta in vederea schimbarii mentalitatilor la nivel “spiritual”.

Dar totul se intampla cu ingaduinta lui Dumnezeu si in planul iconomiei Sale are o insemnatate pana si aceasta sinistra vizita (asemenea cum si “Semiluna” islamului, fara sa fie constienta de aceasta, s-a facut unealta oarba in mana Sa si a devenit biciul prin care El a pedepsit tradarea Sa si a Ortodoxiei de catre majoritatea constantinopolitanilor la Ferrara-Florenta), astfel ca sunt sanse ca cei care au sufletele curate si cu adevarat ravnitoare pentru Domnul sa inteleaga macar din acest moment in ce prapastie duhovniceasca sunt afundati de catre acesti episcopi vanduti.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Guvernul Cioloș – Soroș înlocuiește limba română și istoria cu educația pentru imigranți, educația pentru separarea copiilor de părinți și educația pentru ONG-iști

programa ciolos soros

Acţiuni criminale ale Guvernului Cioloş: eliminarea Limbii Române şi a Istoriei Românilor din programa şcolară 

Vă prezentăm un colaj despre acţiunile Guvernului Cioloş împotriva poporului român prin imbecilizarea generaţiei tinere şi transformarea ei în roboţi umani, uşor de controlat. Măsurile urmează să fie aplicate „pe tăcute”, pentru că aşa sunt ordinele venite de la Bruxelles, iar actualul guvern – mai nociv decât altele – nu se află în slujba poporului român, ci se manifestă ca instrument criminal a Noii Ordini Mondiale. Părinţii au datoria şi obligaţia să răspundă cu fermitate acestor atentate la asasinarea Neamului Românesc, să ceară anularea punerii lor în practică. (Ion Măldărescu).

Ne așteaptă zile „bune”: se reduc orele de română, istorie şi geografie și se scoate limba latină din şcoli[1]

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, când lumea era agitată cu pregătirile de sărbători, cu zile libere și mini vacanțe, Ministerul Învățământului s-a gândit să propună o nouă lege care să „îmbunătățească” sistemul de învățământ gimnazial în școlile din România: scoaterea din programa școalară a limbii latine și reducerea (dacă s-ar putea la maxim) a orelor de limbă română, istorie și geografie. Ca să fie totul cât de cât transparent și legal, Ministerul a invitat la dezbatere publică această propunere de reorganizare a programei școlare. Și cum toată lumea numai la legi și reorganizări nu se gândea înainte de Crăciun, iată cum trec zilele și săptămânile fără ca cineva să sesizeze această aberație pe cale de a deveni realitate. Ca să se acopere și să nu poată spune nimeni că Ministerul nu-și faca treaba corect față de opinia publică, într-un comunicat de presă pierdut pe birourile închise ale celor plecați în vacanța de Crăciun, scria: „Calendarul dezbaterii publice: 23 decembrie 2015 – 23 ianuarie 2016: punerea proiectelor de planuri-cadru în dezbatere publică; 22 decembrie 2015 – 22 ianuarie 2016: consultare online; colectarea datelor prin intermediul chestionarului online; 4 – 22 ianuarie 2016: dezbateri faţă în faţă la nivel judeţean; „colectarea feed-back-ului” în urma dezbaterilor faţă în faţă; 23 ianuarie – 7 februarie 2016: analiza propunerilor primite în cadrul procesului de consultare şi revizuirea proiectului de plan-cadru; 8-10 februarie 2016: validarea din punct de vedere ştiinţific a proiectului revizuit de plan-cadru de comisia de validare; avizarea de I.S.E.”. (informatia-zilei.ro) continuare »

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor –  împreună rătăcire în Babilonul antihristic

Citiți și: Părintele Justin Pârvu despre Ecumenism și slujirea impreuna cu ereticii

Motto: Prea Fericite,
Care din aceste două lucruri s-a întâmplat:
Papa a venit la Ortodoxie sau Prea Fericirea Voastră [a trecut] la papism?
Dacă s-a întâmplat primul, vestiţi-l ca să-l prăznuim
cu bucurie mare cu toţii şi să dănţuim împreună.
Dacă s-a întâmplat al doilea, spuneţi-ne-o cu sinceritate şi direct ca să ne
încredinţăm că împreună cu Roma cea veche a căzut şi cea nouă sub erezie!1

Se intampla in Patriarhia Rusa - Mitropolia Moldovei: erezia ereziilor, ecumenismul, pusa in fapta

De câţiva ani încoace, în perioada 18-25 ianuarie, sufletele cele bine credincioase ale Bisericii Ortodoxe Române sunt supuse la o grea încercare duhovnicească, prin ademenirea către aşa-numitele manifestări de apropiere, urmate de rugăciuni pentru unitatea în credinţă, o perfidă chemare la trădarea Ortodoxiei şi a lui Hristos, ce se face auzită mereu la fiecare sfârşit de ianuarie.

Timp de şapte zile se desfăşoară pe tot cuprinsul ţării o mişcare ce se doreşte a fi harismatică prin ţelul pe care şi-l impune: unirea Bisericii Ortodoxe cu fraţii catolici, protestanţi şi păgâni. În toată această perioadă se fac solemne procesiuni de stradă la care se îmbulzesc cei amăgiţi de unitate, se fac alternativ slujbe cu ectenii şi rugăciuni în bisericile ortodoxe, apoi în lăcaşurile catolice şi protestante, încheiate cu predici ţinute ori de eretici între ortodocşi, ori de preoţii ortodocşi între eretici.

De cât de iubite de Hristos sunt asemenea atitudini vom arăta prin înseşi cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, singurii neînşelaţi şi cu adevărat mărturisitori ai adevăratei credinţe.

Aceştia, Sfinţii Părinţi adică, ne învaţă că Hristos a întemeiat o singură Biserică, al cărui Cap este, şi nu biserici şi au statuat această învăţătură, primită sub insuflarea Duhului Sfânt în Crez: „Cred întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Sfântul Fotie al Constantinopolului întăreşte această învăţătură cu cuvintele: „Este doar o singură Biserică a Lui Hristos cea Ortodoxă, Apostolească şi Sobornicească, nu mai multe, nici măcar două”. Atunci cum se împacă mărturisirea de credinţă din Crez cu rugăciunile în comun alături de schismatici şi eretici şi cum pot fi considerate locaşurile de închinăciune ale acestora biserici? continuare »

Mihai Eminescu: „Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.”

Acum 166 de ani, în ziua de 15 ianuarie 1850, se năștea românul absolut Mihai Eminescu, „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”. Fără Eminescu, am fi fost mai săraci, mai goi, mai puţin români. Şi-a închiat viaţa slujirii neamului său, pe care l-a iubit ca nimeni altul, arzând ca o flacără pentru idealul libertăţii şi unităţii naţionale.

S-a spus despre el că a fost ultranaţionalist, xenofob, reacţionar, extremist, antisemit. Unii l-au descris drept degenerat, sifilitic, alcoolic şi afemeiat. El se aştepta la această formă de „recunoştinţă” a posterităţii, o anticipase cu amărăciune în Scrisoarea I: „…vor căta vieţii tale/ Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -/ Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,/ Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;/ Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit”.

Ştia ce va urma, ce soartă îl aşteaptă. Dar nu a depus armele. În consecinţă, într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului, angajându-se să îi lichideze pe naţionalişti, Eminescu a fost catalogat drept nebun, discreditat, internat abuziv în diferite sanatorii de boli psihice, unde i-au fost administrate cantităţi enorme de mercur şi unde a fost „tratat” prin bătăi cu funia udă, până la leşin. De ce? Pentru că milita pentru unitatea tuturor românilor, pentru că scria aprig împotriva duşmanilor ţării, pentru că demasca în articolele sale corupţia politicienilor români, dar, mai ales, pentru că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

Cine combate Ortodoxia numai român nu e…” continuare »

Discriminarea terorismului maghiar

În România s-a inventat un nouă teorie: ”discriminarea terorismului maghiar”. De zile bune, sute de maghiari protestează la Târgu Secuiesc împotriva ”discriminării” lui Beke Istvan care voia să arunce în aer niște români de Ziua Națională. De data aceasta, discriminarea nu vizează faptul că maghiara nu e limbă oficială în România, nici faptul că politicienii maghiari nu controlează încă toată Transilvania, ci numai câteva județe ale României, nici faptul că încă mai există români în Harghita și Covasna, ceea ce reprezintă, desigur, o ”discriminare”. Nu, pur și simplu teroristul maghiar Beke Istvan este discriminat pentru că este arestat și pentru că nu i s-a permis să omoare români. Câtă intoleranță din partea statului român! Ce obtuzi și neînțelegători sunt românii că nu se lasă aruncați în aer în spiritul bunei conviețuiri între etnii și ca semn de respect față de minoritatea maghiară! E timpul pentru o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, condus de un udemerist. Să intervină de urgență și să amendeze SRI pentru că nu a permis ca atentatul să aibă loc!

Ungaria a sărit brusc de fund în sus că maghiarii sunt discriminați din cauza prevenirii atentatului terorist de la Târgu Secuiesc. De unde deducem că adevăratul respect față de politica maghiară era ca SRI să îl lase pe nebun să omoare niște români! Și formațiunile maghiare din România și din Ungaria tună și fulgeră împotriva discriminării la care este supus Beke Istvan, în special, dar și comunitatea maghiară în special.

Dacă acceptăm că a opri un act terorist este o dovadă de discriminare, e timpul să le luăm apărarea și celor de la ISIS, care sunt, și ei, foarte discriminați, ba chiar vânați în întreaga lume.

Trebuie să recunoaștem că în România avem o premieră mondială. Discriminarea teroriștilor nu putea să fie inventată și tolerată decât în țara noastră, care, în rest, vorba lui Viktor Orban, dă înapoi în privința drepturilor minorității maghiare. La noi în țară, nu victima spune ”Je suis”, solidaritatea nu se face pentru și în numele celor amenințați, ci călăul este cel apărat și deplâns. Ca dovadă, familia lui Beke Istvan a lansat extraordinarul mesaj ”Je suis Beke Istvan!”, un echivalent, păstrând proporțiile, al lui ”Je suis ISIS”.

Adică să nu permiți tu, stat european, ca un extremist maghiar să îți arunce în aer cetățenii, asta da dovadă de înapoiere! Să ne fie rușine că nu cedăm teritorii Ungariei, că nu învățăm limba maghiară, că nu renunțăm la limba română, că nu ne închinăm la UDMR și la Viktor Orban și că nu băgăm organizația teroristă HVIM în Parlament (deși nu-i nevoie, îi avem pe aliații și pe sponsorii lor de la UDMR). Suntem un popor care discriminează teribil! Nici nu știu unde să mă mai ascund de rușine! Și data viitoare când un nebun care vrea Ungaria Mare pregătește o bombiță de Ziua Națională a României, să facem bine să îl lăsăm să o și detoneze! În felul acesta, nu vom mai fi vinovați de ”discriminare”…

Bogdan Diaconu, Președintele Partidului România Unită

Marele român Petre Țuțea: Un Român absolut trebuie să fie legionar! Mișcarea Legionară a fost singura mișcare mesianică!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=eI1QAJW5pIE]

Petre Ţuţea a vazut lumina zilei la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung, Gh. Bariţiu din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea Humboldt din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Termină ca doctor în economie politică şi drept si devine discipol al lui Nae Ionescu.

Colaborează la diverse publicaţii naţionaliste, în special la ziarul Cuvântul condus de Nae Ionescu, ziar de înaltă factură intelectuală, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi alţi exponenti straluciţi ai elitei intelectuale legionare, unde scrie numeroase articole de substanţă, studii de economie şi politică. Românismul generatiei legionare interbelice, marele intelectual l-a definit simplu:

” A însemnat să fim noi înşine…” (vezi lucrarea Petre Tuţea – Între Dumnezeu şi Neamul meu, Fundaţia Anastasia, Bucuresti, 1992).

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale.

După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor indurate: continuare »