Parintele Spiridon de la Manastirea Petru Voda: Despre post, cumpatare si sfintii inchisorilor

O convorbire cu parintele Spiridon, de la Manastirea Petru Voda, despre cumpatare, despre cum se poate mantui crestinul zilelor noastre ascultand de voia lui Dumnezeu si stand mereu in relatie cu duhovnicul sau.
Taierea voii proprii a fost intotdeauna si a ramas si in zilele noastre calea de apropiere fata de Dumnezeu.

Cu atat mai mult in zilele noastre este mai valoroasa aceasta experienta cu cat suntem invatati de mici copii sa ne facem voia proprie si numai voia proprie, sa nu lasam pe nimeni sa decida in locul nostru, sa nu acceptam nici un alt sfat decat sfatul propriei intelegeri a lumii. Rezultatele dezastruoase ale acestei mentalitati nici nu mai merita discutate.
O emisiune sub auspiciile sfintilor inchisorilor, dupa cum vedeti si din icoana din fundal, in care se spun unele adevaruri destul de dureroase pentru trecutul recent al Bisericii noastre.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=3GBvuQ35kAc] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=JMJO2qT92sQ] continuare »

Ce ar trebui sa faca orice ungur din Romania: CONVERTIREA LA ORTODOXIE

Acest ungur a facut ceva mai mult – a devenit si preot. Ungurii il acuza ca i-a tradat, iar unii romani spun ca este agent al ungurilor. Insa Domnul va spulbera toate piedicile pe care le va intampina alesul Sau spre propovaduirea Sfintei Scripturi. Usor, usor poate ii increstinam si pe hunguri.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-nEe5lVP9Ro]

Patriarhul Irineu al Serbiei doreste excomunicarea Episcopului Artemie

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=TgpEDdYqrwI]

Patriarhul sarb Irineu a spus in orasul Nis, ca la intalnirea Sinodului Bisericii Ortodoxe Sarbe ce va avea loc in luna mai este posibil de a se discuta despre excomunicarea Episcopului de Raska si Prizren, Artemie, din cadrul comunitatii ecleziastice. Episcopul Artemie a fost deja depus din treapta de episcop de catre sinod, insa conform canoanelor el este de drept Episcopul de Raska si Prizren. In apararea sa au venit Mitropolitul Serafim de Pireu si profesorul Theodor Zisis. Episcopul Artemie este cunoscut pentru pozitia sa anti-ecumenista, anti-NATO, anti-UE fapt ce a deranjat capetele din fruntea statului sarb, cat si ale bisericii sarbe. Exista posibilitatea unei scindari a bisericii sarbe, dupa cum episcopul Artemie avertizeaza: Pericol evident de schisma in cadrul Bisericii Ortodoxe a Serbiei.

Noul mucenic Ioan din Santa Cruz, care a suferit martiriul în America din partea satanistilor la anul 1985

Noul Mucenic, parintele Ioan Karastamatis, s-a nascut in anul 1937 in satul grecesc Apikia din insula Andro.

La varsta de 20 de ani pleaca in America, iar mai tarziu isi intemeiaza o familie. Este hirotonit preot si timp de 10 ani lucreaza cu ravna apostolica in Alaska, unde slujeste in mai multe sfinte locasuri. Vine in Santa Cruz, la biserica Sfantului Prooroc Ilie, pe care o restaureaza si o sfinteste, devenind centrul de cateheza ortodoxa pentru toti cei din aceasta regiune, in care oamenii erau indepartati de Dumnezeu si de Biserica.

Parintele Ioan era simplu in comportamentul sau. Isi iubea enoriasii, iar usa casei lui era mereu deschisa. Chiar si noaptea, daca il cauta cineva era primit inauntru. Propovaduia cu multa inflacarare, Il iubea pe Dumnezeu si dorea ca toti sa-L iubeasca. Mergea prin parcuri si vorbea cu oamenii care nu stiau nimic despre Dumnezeu ori umblau pe cai ratacite ori erau evrei.

In satul natal al parintelui Ioan din insula Andro, are loc o minune cu crinii albi si bine mirositori, care sunt florile Maicii Domnului. Cand crinii infloresc, ii dezradacineaza si ii aseaza in biserica Preasfintei, la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Mai tarziu, dupa cum e si firesc, frunzele si florile se ofilesc si cad, ramanand doar tulpina uscata. Sunt lasati asa in fata icoanei, iar in postul Maicii Domnului, crinii incep sa inmugureasca si sa infloreasca. La sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului crinii sunt deja infloriti. Acest lucru se repeta in fiecare an. Parintele Ioan, cand a revenit pentru putin timp in Andro, i-a cerut staretului Dorotei cativa crini uscati pe care i-a asezat in biserica sa din Santa Cruz, la o icoana a Preasfintei, iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului, in chip minunat au inmugurit si inflorit. Lumea a inceput sa se intareasca si mai mult in credinta si sa aiba mai multa evlavie la Preasfanta.

Parintele Ioan avea un suflet sensibil si frumos. Se emotiona profund cand citea din minunile Maicii Domnului si din Vietile Sfintilor. A scris si poezii religioase pline de sensibilitate si evlavie. De mic copil mergea la manastirea Sfantului Ierarh Nicolae din Andro, pe care il iubea nespus de mult. O icoana a Maicii Domnului din aceasta manastire incepuse a izvori mir, fapt ce l-a determinat pe parintele Ioan sa vorbeasca cu ravna dumnezeiasca despre minunile Maicii Domnului, iar multi oameni de diferite confesiuni au devenit ortodocsi. continuare »

Patriarhul Alexandriei, Nicolae VI (1968-1986) despre influenta pagubitoare a ecumenismului asupra Ortodoxiei. Anatema data ecumenismului in 1983 de catre Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei

Intr-un interviu acordat ziarului atenian “Orthodoxos Typos” (1972, nr. 170), Patriarhul Alexandriei, Nicolae VI (1968-1986) s-a pronuntat foarte categoric impotriva miscarii ecumenice: “Eu condamn ecumenismul si il consider nu doar o erezie, ci o pan-erezie – un cuib al tuturor ereziilor si relelor credinte. Cunoastem bine fortele anticrestine care dirijeaza din culise ecumenismul… Ecumenismul este indreptat impotriva Ortodoxiei. El reprezinta astazi cel mai mare pericol, deopotriva cu necredinta epocii noastre, divinizand afectiunile si placerile materiale”.
In timp ce toate Bisericile Ortodoxe locale participa la actiunile C.E.B., aparatorii fermi ai Ortodoxiei sunt incurajati in zelul lor de aceste cuvinte pline de barbatie ale ierarhului din Alexandria: “Salut si binecuvantez pe toti clericii si mirenii care lupta impotriva ecumenismului!” Patriarhul a adresat de asemenea Sfantului Sinod al Bisericii din Elada apelul de a iesi din C.E.B.
Aceeasi urare ar trebui adresata tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, caci, daca ele nu vor face acest pas hotarator acum, cat timp mai sunt ierarhi cu gandire ortodoxa si mireni devotati Ortodoxiei, maine – cu noua generatie reeducata in spirit ecumenic – va fi prea tarziu!

Anatema data ecumenismului

Mult mai consecvent actioneaza Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, care in august 1983, imediat dupa Adunarea de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul.

“Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatema – si celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumenice proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

Textul anatemei, desi succint, este destul de clar, asa incat nu are nevoie de comentarii. Este, pana acum, unica anatema pronuntata la nivel oficial impotriva ereziei ecumenice contemporane!

Biserica Ortodoxa a ramas neinvinsa si neatinsa in fata furtunilor vremii, fie si ca „turma mica” (Lc. 12, 32), dar care a lucrat peste tot ca o drojdie buna (Lc. 13, 21). Ea exista si azi si va exista si in timpurile venirii Antihristului, intarita nevazut de Hristos Mantuitorul (Mt. 28,20). In ea au fost mantuiti, se mantuiesc si vor fi mantuiti, pana la sfarsitul lumii, toti fiii lui Dumnezeu credinciosi lui Hristos, luminand in mucenicie tacuta si tainuita pentru adevarul lui Hristos si dreptatea lui Dumnezeu!
Acesti cu adevarat dreptcredinciosi fii ai lui Dumnezeu nu se cred deloc fara de prihana. Ei isi simt adanc vina in fata lui Domnului, se roaga mereu pentru iertarea pacatelor si se calauzesc dupa parerea binecuvantata, pe care o exprima Sfantul Teofan Zavoratul in scrisorile adresate fiilor sai duhovnicesti, dornici de mantuire:

Adevarul lui Dumnezeu nu poate fi strambat. El nu este al nostru, ci ne-a fost dat. Datoria noastra este sa-l marturisim si sa-l aducem tuturor curat, asa cum a ajuns la noi din gura lui Dumnezeu. De trait, traim rau; cel putin Adevarul lui Dumnezeu sa-l propovaduim fara amestec strain, si tot ar fi bine!

In acelasi spirit se pronunta si marele aparator al Ortodoxiei, Sfantul Marcu Mitropolitul Efesului:

Vom marturisi pana la ultima suflare, cu toata cutezanta, acea buna chezasie a Sfintilor Parinti – Credinta marturisitoare pe care o cunoastem din copilarie, careia la inceput i-am dat glas si cu care, la sfarsit, vom pleca de aici, luand cu noi… cel putin Ortodoxia!

(extras din ORTODOXIA SI ECUMENISMUL, de Arhimandrit Serafim Alexiev, Arhimandrit Serghie Jazadjiev)

Vedeti si: Salba Ortodoxiei romanesti nu este de acord cu erezia ecumenismului

Patriarhul ecumenist al Serbiei vrea o intalnirea cu ereticii in 2013, alaturi de stapanul sau – papa

Intr-un interviu cu patriarhul sarb Irineu, ziarul Novosti a raportat mai multe probleme. Una dintre acestea este celebrarea Jubileului din anul 2013 si invitatia papei in Serbia. Citam:

Intrebare: In orasul Nis, 2013 va fi anul sarbatoririi a 1700 ani de la emiterea Edictului de la Milano. Biserica va trimite o invitatie oficiala pentru a participa la ceremonie, sefului bisericii Romano-Catolice?

Raspuns: Vom vedea. Acest lucru este inca in discutie. Ne-am consultat cu fratii nostri, astfel ca dupa un acord cu ei se va lua o decizie. Problema veniriii Papei in Serbia a fost mult timp o problema. Cred ca este o ocazie excelenta pentru a sarbatori 17 secole de la adoptarea de Edictului de la Milano, in orasul Nis, unde s-a nascut imparatul Constantin. Decretul este un fapt de mare importanta pentru istoria crestinismului si a culturii crestine. Aceasta ar fi o buna oportunitate de a aduce impreuna reprezentanti ai tuturor comunitatilor crestine.

sursa: AKTINES

SCANDALOS: Semnatura electronica la banca, obtinuta fara acordul clientului

Un cititor Stiri Botosani ne-a semnalat un fapt care se petrece de un timp in bancile din intreaga tara si, implicit, si in Botosani, legat de semnatura electronica, sesizarea facand referire nu la necesitatea acestei proceduri, ci modul in care semnatura electronica se obtine de la clientii bancilor: fara o minima informare, fara atentionare sau solicitarea acordului clientului.
“Am achitat ultima rata la un credit, am specificat ca vreau sa inchid toate conturile cu banca, inclusiv cardul, care oricum era inactiv de ceva vreme. Am prezentat Cartea de Identitate si am observat ca aceasta era scanata la un aparat pe care nu il mai sesizasem pana atunci. Am intrebat despre ce este vorba si mi s-a spus sec: “Pentru semnatura electronica!”. Am reactionat si am intrebat daca nu era firesc sa fiu informat pentru ce mi se scaneaza CI. Angajata bancii a insistat si mi s-a adus la cunostinta ca voi intra intr-o baza de date a bancii, ca voi avea o semnatura electronica si ca, pe viitor, in orice loc din tara voi fi, mi se vor cauta datele si va fi mult mai simplu. Am insistat si am repetat ca nu vreau semnatura electronica, dar vorbeam degeaba. Mi s-a pus in fata un aparat electronic pe care trebuia sa semnez. Am semnat chitanta pentru operatiunea pentru care ma prezentasem, am luat CI si m-am indepartat de ghiseu, fiind insa strigat insistent sa ma intorc, pentru ca trebuie sa semnez. Am iesit nedumerit. Daca nu intrebam, nu aflam despre ce este vorba. Cei mai multi semneaza. Nu am nimic cu ce vrea banca, nici cu semnatura electronica in sine, ci cu modul in care procedeaza”, ne-a povestit Cristi V., din Botosani.
Paradox: Clientul nu este informat, dar are dreptul sa refuze!
Reporterul Stiri Botosani a solicitat un punct de vedere din partea unui reprezentant al bancilor, care a tinut sa precizeze ca semnatura nu inlocuieste CI si ca ar avea drept scop evitarea cazurilor de frauda sau furturi de identitate. Reprezentantul bancii a adaugat faptul ca aceasta semnatura nu are un caracter obligatoriu, fara a explica insa de ce clientii nu sunt informati asupra procedurii, inducandu-se impresia ca preluarea datelor si semnatura pe acel aparat are legatura cu operatiunea pentru care se afla la ghiseu.
“Practic, se scaneaza tocmai pentru a face o verificare a persoanelor care vin la ghiseu sa nu fie cazuri de frauda sau furturi de identitate, pentru ca in momentul in care se face identificare, si la buletin, sa vezi daca persoana din fata ta este cea care apare si in poza si totodata cand iti semneaza pe un document tu o confrunti si cu cea din sistem. Pentru ca daca se intampla ceva, sa fie un furt de identitate, cu siguranta nu va mai fi aceeasi semnatura si apar diferente. Dar aceasta semnatura nu este cu caracter obligatoriu. Sunt persoane care refuza si fara nicio problema, nu trebuie sa il fortezi pe om, deci in niciun caz nu se face obligatoriu“, a declarat directorul unei sucursale bancare din Botosani.
Remarcam faptul ca, pentru a refuza, clientul trebuie sa afle mai intai ce anume opereaza angajatul de la ghiseu, fapt care nu se intampla. continuare »

Fapte si cuvinte de invatatura ale Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, sarbatorit de Biserica la 11 aprilie

1. Cuviosul Calinic, inca pe cand era calugar tanar in Manastirea Cernica, postea foarte mult, isi implinea regulat canonul si pravila cu multa osardie si se lupta impotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, insa nu intins pe pat, ci pe un scaunel intr-un colt al chiliei, dupa marturia batranului Hariton, iar ziua lucra impreuna cu parintii la ascultarile cele mai grele ale manastirii.
2. Dupa plecarea la Sfantul Munte a duhovnicescului sau parinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic si-a pus aceasta aspra randuiala, ca in toata saptamana sa nu manance bucate fierte la foc, fara numai paine cu apa dupa apusul soarelui, iar sambata si Duminica sa mearga la trapeza impreuna cu parintii si sa se mangaie cu infranare.
3. Marturisesc parintii care l-au cunoscut pe Sfantul Calinic ca fata ii era mereu palida de multa postire si ochii adanciti in orbite din pricina multei privegheri si a atator lacrimi, caci dobandise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfanta rugaciune.
4. In anul 1813, murind de boala ciumei multi preoti calugari din Manastirea Cernica, staretul Timotei staruia mereu sa faca preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El insa se lepada de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Fiind insa foarte ascultator si lasandu-se in voia lui Dumnezeu, a primit Taina Sfintei Preotii, savarsind cele sfinte in toata viata sa cu lacrimi si cu multa evlavie.
5. Dupa primirea darului preotiei, Sfantul Calinic a inceput si mai mult a se nevoi si a sluji cu osardie tuturor. Ca era plin de dumnezeiasca dragoste catre toti, dupa cuvantul ce zice: „Daca vrei sa te iubeasca toti, iubeste si tu pe toti”. De vedea pe cineva scarbit, impreuna cu el se intrista; pe cei bolnavi ii cerceta si dupa ale sale puteri ii mangaia, iar pe saraci mereu ii miluia. Pentru aceasta toti il iubeau ca pe un adevarat tata si parinte duhovnicesc.
6. Sfantul Calinic era atat de smerit, ca, pe cat se inalta cu cinstea si cu darul de catre toti, cu atat mai mult se smerea catre toti, dupa cuvantul Domnului, Care zice: Care dintre voi va vrea sa fie mai mare, sa va fie voua sluga (Matei 20, 26).
7. Ajungand Cuviosul Calinic duhovnic al Manastirii Cernica, aproape toti parintii si fratii din obste se marturiseau la sfintia sa, pentru ca toti se cucereau de nevointa lui si isi faceau adapostire si mangaiere supararilor lor. Era atat de iscusit duhovnic, ca veneau la spovedanie nu numai monahii, ci si multa lume din afara si chiar mitropolitul.
8. Fericitul parinte Calinic, ori de cate ori era ocarat de cineva, graia de bine; iar pe cel care il nedreptatea indata il miluia si il ajuta cu tot ce putea. Insa la dansul in chilie altceva nu se gasea, fara numai un ulcior cu apa. continuare »

Sfantul Teofan Zavoratul – Talcuiri la zilele saptamanii a 6-a din Postul Mare

Luni
Acestea zice Domnul: ”Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, care te invata pe tine cele de folos, care te duce pe calea pe care trebuie sa mergi. O, de-ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci, pacea ta ar fi fost ca un rau, iar dreptatea ta – ca valurile marii; si ca nisipul s-ar fi inmultit samanta ta, iar fiii pantecelui tau – ca tarina pamantului: nu s-ar fi stins, nici ar fi pierit numele ei inaintea Mea”. Cu ce conditie? ”Iesiti din Babilon” (Is. 48,17-20)! Babilonul este chipul pacatoseniei de toate felurile. Paraseste pacatul, intoarce-te catre Domnul cu toata inima ta, si El nu va pomeni faradelegile tale, va da uitarii toate nedreptatile tale. Iarasi vei fi primit in mila Lui, si atunci nu-ti va ramane decat sa umbli numai in calea pe care te va invata El, ca pacea ta launtrica sa fie ca un rau, cugetarile cele bune ale inimii tale ca nisipul, iar roadele faptelor tale bune ca tarina pamantului.

Marti
”Cel ce-si astupa urechile sale ca sa nu auda pe cel sarman va striga si el si nu va fi cine sa-l auda” (Pilde 21, 13). Si ne mai minunam adesea: ”De ce Domnul nu asculta rugaciunile noastre?”. Iata pricina! Pentru ca s-a intamplat, pesemne, sa ne astupam urechile cind ne ruga vreun nevoias: iata ca nici Domnul nu ne asculta pe noi. Dar inca nu e mare necaz daca nu suntem ascultati cand ne rugam pentru vreun folos vremelnic; necazul adevarat va fi de nu ne va asculta Domnul cand ne rugam pentru iertarea pacatelor noastre. Si nu ne va asculta daca plangerea pe care o indreapta catre Dansul cei trecuti de noi cu vederea va fi mai puternica decat rugaciunile noastre. Trebuie sa ne grabim a preintampina aceasta nenorocire grozava, urmand pilda lui Zaheu, care pentru inteleptele sale hotariri a auzit de la Domnul: ”Astazi s-a facut mantuire casei acesteia” (Lc. 19, 9).

Miercuri
”Striga tare’‘, ii zice Domnul sfantului prooroc Isaia, ”nu te opri’‘, dand in vileag nelegiuirile poporului Meu. Dar ce facea poporul? ‘‘Ei Ma cauta, doresc apropierea de Dumnezeu.” Dar este asta, oare, un pacat? Tocmai asta era dator sa faca. Da, asa este, dar necazul este ca nu o fac asa cum se cuvine, ci asteapta sa isi atinga telul numai prin post, fara a se ingriji (potrivit traducerii ruse – n. tr.) de faptele dreptatii si dragostei. ”si postul imi e placut’‘, graieste Domnul, ”insa postul (adevarat este cel) la care oamenii, smerin-du-si trupul, adauga si iertarea jignirilor, a datoriilor, hranirea celor flaminzi, gazduirea celor lipsiti de adapost, imbracarea celor goi. Cand toate acestea se vor adauga postirii, cautarea Mea si apropierea de Mine vor avea spor”; ”atunci va iesi de dimineata lumina ta,… si slava Domnului te va inconjura. Atunci vei striga, si Domnul te va auzi; si inca graind tu, va zice: aici sunt!… Si va fi Dumnezeul tau cu tine pururea’‘ (Is. 58,1-11).
continuare »

Sf. Nicolae Velimirovici – Indrumar pentru a sasea saptamana din Postul Mare: Inima curata Il vede pe Dumnezeu

„Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mat. 5:8)

1. Ochiul curat vede lumea si tot ce este in lume; iar ochiul in care a intrat un pai nu poate nici sa se uite, nici sa vada. Asa este si cu inima omului. Dumnezeu a daruit inima omeneasca cu osebita vedere. Cand inima e acoperita cu paiele pacatului, ea orbeste si nu poate vedea nimic. Cand inima se curateste deplin, ea vede lumea nevazuta in lumea vazuta; vede lumea nevazuta asa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevazute, Il vede pe Dumnezeu.
2. Roaga-L pe Dumnezeu sa iti curateasca inima, si vei vedea o neasteptata minune in aceasta lume materiala, pe care pana acum ai privit-o numai cu ochii fara inima.
3. Inima curata zideste, Doamne, intru mine! – asa se ruga prorocul si psalmistul David. Si tu asa sa te rogi; innoieste si iar innoieste aceasta rugaciune, si Dumnezeu iti va darui inima curata si vazatoare, si vei vedea intelesul tuturor lucrurilor si intamplarilor, si vei cunoaste intelesul ascuns al fiecarui lucru zidit din aceasta lume.
4. Prin ce putem si prin ce poate Dumnezeu curati inima omului? Numai prin Duhul. Si, daca Il vei milostivi pe Dumnezeu sa zideasca inima curata intru tine, El o va face cu ajutorul Duhului Fiului Sau, Iisus Hristos – cu ajutorul Sfantului Sau Duh, care e unul, neimpartit, neschimbat, deosebit de oricare alt duh care inchipuie multime, impartire, schimbare.
5. De aceea inteleapta noastra maica Biserica Pravoslavnica a randuit ca de la Miezonoptica la Pavecernita, in fiecare zi, la fiecare slujba si rugaciune, sa se citeasca aceasta rugaciune: Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, carele pretutindenea esti si toate plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si salasluieste intru noi si curateste pre noi de toate stricaciunea si mantuieste, Doamne, sufletele noastre!
6. Oare ai fost la tarina cand se treiera graul? Cand e zapuseala si liniste, se sta si se asteapta sa bata vantul. Caci fara vant nu se poate desparti pleava de grau. Iar cand vantul incepe sa bata, toata lumea se umple de bucurie. Caci vantul ii ajuta cel mai bine la curatat. Intr-o clipita vantul ia pleava si ramane graul pe tarina.
7. Insusi Domnul nostru Iisus, Mantuitorul si Invietorul nostru, a spus despre Duhul lui Dumnezeu ca este slobod: Duhul unde voieste sufla. (Io. 3:8) Cu adevarat, unde vrea si cand vrea. De aceea a si poruncit Apostolilor Sai, cand S-a Inaltat la ceruri, sa astepte in Ierusalim – unde vor primi putere, cand se va pogori Duhul Sfant asupra lor. (F.Ap. 1:8) continuare »

Sfantul Ignatie Briancianinov – Imbinarea postului cu milostenia si rugaciunea

Predica in Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Buna este rugaciunea, le spunea Arhanghelul Rafail lui Tobie si lui Tobit, cu post si cu milostenie si cu dreptate (Tob. 12, 3). Mare bine este un asemenea post! El este bun pentru pacatosi, fiind singura usa prin care se iese din starea trupeasca, prin care se intra in mantuitoarea pajiste a pocaintei si se ajunge la petrecerea necurmata in aceasta mantuitoare pajiste. Mare bine este el, si nu doar pentru pacatosi: el e un mare bine si pentru drepti, o mare arma in mainile lor. In toata vremea pribegiei lor pamantesti ei nu o parasesc – prin el se pazesc in curatie si sfintenie. Ei isi intemeiaza postul pe milostenie; ei isi pun postul pe temelia rugaciunii; prin rugaciunea credintei (Iac. 5, 15) primesc tot ce cer (Marcu 11, 24).
Trupul nostru – filosofeaza Preacuviosul Marcu(Preacuviosul Marcu, Cuvantul 7, Despre postire si smerenie) – este luat din pamant si prin firea sa se aseamana pamantului: are nevoie sa fie lucrat. Precum semintele semanate in tarina nelucrata cu uneltele plugaresti pier fara sa aduca nici o roada, asa si rugaciunea ramane fara roada daca trupul, daca inima nu sunt pregatite pentru ea prin postire. Imprastierea si ingreunarea gandurilor, raceala si impietrirea inimii, visarile desarte si pacatoase care apar mereu in inchipuire nimicesc rugaciunea celui imbuibat. Si dimpotriva: precum in tarina lucrata osardnic cu uneltele plugaresti, insa nesemanata cu seminte folositoare, cresc cu deosebita putere neghinele, asa si in inima postitorului, daca acesta se multumeste doar cu nevointa trupeasca si nu isi ingradeste mintea cu nevointa duhovniceasca, cu rugaciunea adica, cresc des si cu putere neghinele parerii de sine si semetei cugetari.
Semeata cugetare si parerea de sine sunt in postitorul lipsit de dreapta socotinta si impietrit impreunate totdeauna cu defaimarea si osandirea aproapelui, cu o deosebita inclinare spre sminteala – in fine, cu amagirea de sine, trufia, pierzarea. Postul, aceasta arma puternica, devine pentru nevoitor arma a sinuciderii atunci cand este lasat de sine statator si din arma se preface in scop al vietii, spre slava desarta. Post ca acesta posteau fariseii – si posteau mult, posteau spre vatamarea lor (Matei 9, 14). Nu acest post am ales Eu… de ti-ai si stramba ca un cerc grumazul tau si ai asterne sub tine sac si cenusa, nici asa nu veti chema post primit. Nu acest fel de post am ales Eu, zice Domnul: ci dezleaga toata legatura nedreptatii, dezleaga datoriile cele cu sila facute, lasa pe cei prinsi intru slobozenie si rupe tot zapisul cel cu nedreptate. Frange celui flamand painea si pe saracii cei fara de casa adu-i in casa ta; de vezi pe cel gol imbraca-l si nu trece cu vederea cei ce sunt din samanta neamului tau. Atunci va iesi de dimineata lumina ta, si sanatatea ta curand va rasari, si va merge inaintea ta dreptatea ta, si slava lui Dumnezeu te va inconjura. Atunci vei striga si Dumnezeu te va auzi, si inca graind tu rugaciunea ta va zice: aici sunt (Is. 58, 5-9). Prorocul cere ca milostenia sa mearga inaintea postului si sa il intovaraseasca; el da fagaduinta ca rugaciunea nevoitorului care imbina postul cu milostenia va fi ascultata fara intarziere, ca un asemenea nevoitor se va invrednici de cercetarea harica a lui Dumnezeu.
Si pretutindeni Sfantul Duh legiuieste imbinarea postului cu rugaciunea, intoarceti-va la Mine din toata inima voastra, ii cheama Domnul pe pacatosi prin gura unui alt Proroc, indemnandu-i si imbarbatandu-i la pocainta, cu post, cu plangere si cu tanguire, si va rupeti inimile voastre, iar nu hainele voastre, si va intoarceti la Domnul Dumnezeul vostru… continuare »

Sfantul Luca al Crimeii – Cuvinte in cea de-a Cincea Duminica a Postului Mare

II. Lumina lina a cunoasterii lui Dumnezeu in inimile cuvioase
Iata ca se apropie sfarsitul Sfintei Patruzecimi. Sa ne adunam gandurile si sa cercetam: oare a fost atins scopul sfantului post? Pentru ce a fost randuit Postul Mare, care este obligatoriu pentru toti crestinii? Pentru a ne putea pregati ca sa intampinam cu vrednicie cea mai mare zi din istoria omenirii, ziua mantuirii neamului omenesc – a preaslavitei Invieri a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos dupa moartea Lui pe Cruce.
Cu trei saptamani inainte de inceputul Postului Mare, Sfanta Biserica incepe cu grija sa ne pregateasca pentru aceasta intalnire, amintindu-ne pildele evanghelice si chemandu-ne sa patrundem in talcul lor, iar apoi, in duminicile Patruzecimii, amintindu-ne evenimente din istoria Bisericii, legate mai ales de numele unor mari sfinti.
In cea de-a cincea saptamana se inalta inaintea noastra uluitorul chip al unei femei care a inceput ca noian a tot pacatul si a toata necuratia, pentru a deveni in cele din urma inger in trup: chipul cuvioasei Maria Egipteanca, intoarsa fulgerator de Dumnezeu de pe calea cea pierzatoare a vietii desfranate, a vietii de curvie, ea a devenit pentru noi toti pilda a pocaintei.
Ea nu stia Sfanta Scriptura, nu a citit-o niciodata; a intrat in pustie fara carti, si totusi, cum povesteste batranul Zosima, l-a uimit prin adanca cunoastere a Scripturii. Dumnezeu insusi a invatat-o, fiindca ea auzea in inima sa cuvintele Sfintei Scripturi. Dumnezeu i-a dat stravedere, pe care nu o au oamenii obisnuiti: cunostea numele monahului Zosima, stia ca este preot. Ea ne-a aratat cea mai uluitoare dintre toate pildele de pocainta, chemandu-ne si pe noi pe aceasta cale: fiindca atunci cand auzim de ea, de viata ei chinuitoare din pustie, trebuie sa ne rusinam daca nu ne pocaim deloc, daca nu ne ingrijim de curatirea inimii noastre.
Sa ne amintim inca o pilda de mare pocainta, pe care a savarsit-o facatorul de minuni si marele postitor care a fost sihastrul Iacov. Dupa ce a savarsit doua pacate foarte grele, cumplite, el a cazut in deznadejde, vrand sa lase vietuirea sa si sa plece in lume – dar Domnul l-a repus pe calea pocaintei, incat a petrecut zece ani intr-o pestera plina de oase omenesti, plangand cu lacrimi de sange pacatul sau infricosator. Si a fost miluit de Dumnezeu, Care i-a inapoiat darul facerii de minuni. continuare »

Sfantul Iustin Popovici, Omilie la Duminica a V–a din Postul Mare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
Iata a V-a Duminica din Marea Patruzecime, duminica [ce pecetluieste saptamana] marilor privegheri si marilor nevointe, saptamana marilor tanguiri si suspine, Duminica celei mai mari sfinte intre sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca…
Patruzeci si sapte de ani a vietuit in pustie, si Domnul i-a daruit ceea ce rareori daruieste cuiva dintre sfinti. Ani intregi nu a gustat paine si apa. La intrebarea Avvei Zosima, ea a raspuns: „Nu numai cu paine va trai omul” (Matei 4, 4). Domnul a hranit-o intr-un mod deosebit si a indrumat-o la viata pustniceasca, la nevointele pustnicesti.

Si care a fost urmarea?Sfanta a preschimbat iadul ei in rai! L-a biruit pe diavol si a urcat sus la Dumnezeu! Cum, cu ce? Cu postul si cu rugaciunea, cu postul si cu rugaciunea! Pentru ca postul impreuna cu rugaciunea, este o putere care biruieste totul. Un imn minunat din Marea Patruzecime spune: „Sa urmam Mantuitorului sufletelor noastre, Care prin post ne-a aratat biruinta impotriva diavolului”. Prin post ne-a aratat biruinta impotriva diavolului… Nu exista o alta arma, nu exista un alt mijloc.
Postul! Iata mijlocul pentru a-l birui pe diavolul, pe orice diavol. Exemplu de biruinta, Sfanta Maria Egipteanca. Ce putere dumnezeiasca este postul! Postul nu este nimic altceva decat sa-ti rastignesti trupul, sa-ti rastignesti trupul, sa te rastignesti singur pe tine insuti.
De vreme ce exista crucea, biruinta este sigura. Trupul fostei desfranate din Alexandria, Maria, prin pacat s-a predat robiei diavolului. Dar cand a imbratisat crucea lui Hristos, cand a luat aceasta arma in mainile ei, l-a biruit pe diavol. Postul este invierea sufletului din morti. Postul si rugaciunea deschid ochii omului, ca sa se zareasca si sa se inteleaga dupa adevar pe el insusi, sa se vada pe el insusi.

De vreme ce exista crucea, biruinta este sigura. Trupul fostei desfranate din Alexandria, Maria, prin pacat s-a predat robiei diavolului. Dar cand a imbratisat crucea lui Hristos, cand a luat aceasta arma in mainile ei, l-a biruit pe diavol. Postul este invierea sufletului din morti. Postul si rugaciunea deschid ochii omului, ca sa se zareasca si sa se inteleaga dupa adevar pe el insusi, sa se vada pe el insusi.
Vede atunci ca fiecare pacat in sufletul lui este mormantul lui, mormantul, moartea lui. Intelege ca pacatul in sufletul lui nu face nimic altceva decat sa transforme in lesuri toate cate apartin sufletului: gandurile lui, sentimentele lui si dispozitiile lui; un sir de morminte. Si atunci…, se dezlantuie din suflet un strigat jalnic: „Inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma”. Acesta este strigatul nostru in aceasta sfanta saptamana: Doamne, inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma. Astfel ne-am rugat in aceasta saptamana Domnului, astfel de strigate rugatoare ne-a predat, in Canonul sau cel Mare, marele sfant parinte al nostru Andrei Criteanul.
„Doamne, inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma”. Acest strigat ne priveste pe noi toti, pe toti cati avem pacate. Cine nu are pacate? Este imposibil sa privesti in tine insuti si sa nu afli undeva, in vreun ungher al sufletului tau, sa nu localizezi in vreun colt al lui un pacat poate uitat. Si… fiecare pacat, pentru care nu te-ai pocait, este mormantul tau, este moartea ta. Si tu, ca sa poti sa te mantuiesti si sa te inviezi pe tine insuti din mormantul tau, striga cu strigatele tanguitoare si rugatoare ale Marii Patruzecimi: „Doamne, inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma”. continuare »

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios şi slăvit a le descoperi şi a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărăteşti, este lucru de frică şi de pierzare; iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare pagubă pentru suflet. De aceea şi eu – zice Sfîntul Sofronie – sînt cuprins de frică, ca pe cele dumnezeieşti să le ascund în tăcere, aducîndu-mi aminte de primejdia cea îngrozitoare a slugii celei leneşe, care, luînd de la Domnul talantul, l-a îngropat în pămînt, şi pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrîndu-l.

Această povestire sfîntă, care a ajuns pînă la mine, nu o voi tăcea de loc. Însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie şi pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minţi în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta şi, minunîndu-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul. Deoarece aceia, cugetînd la neputinţa firii omeneşti, socotesc că sînt cu neputinţă cele ce grăiesc despre oameni, ca lucruri preaslăvite. Acum se cade să începem povestirea de acest lucru minunat, care s-a făcut în neamul nostru.

Într-una din mănăstirile Palestinei a fost un ieromonah Zosima, care era atît de îmbunătăţit şi de vestit în fapta bună, încît mulţi monahi din mănăstirile cele dimprejur de multe ori alergau la dînsul ca să audă cuvînt din gura lui. El a petrecut în mănăstirea aceea unde a fost cincizeci şi trei de ani şi toate nevoinţele vieţii pustniceşti le-a trecut şi toată pravila dată de monahi desăvîrşit a păzit-o.

Toate acelea făcîndu-le, niciodată n-a fost nepăsător la învă-ţăturile dumnezeieştilor cuvinte, ci chiar culcîndu-se şi sculîndu-se şi hrană gustînd – de se cuvine a numi hrană aceea din care el gusta puţin -, un lucru avea în gînd necontenit, adică de a cînta lui Dumnezeu totdeauna şi de a face învăţături din dumnezeieştile cuvinte. Căci din copilărie ducîndu-se în mănăstire, a stat într-însa cincizeci şi trei de ani, după cum s-a zis mai sus, şi s-a nevoit în dînsa cu osteneli pustniceşti.

După aceea, tulburîndu-se de oarecare gînduri, ca şi cum el acum în toate ar fi fost desăvîrşit, de la alţii nicidecum trebuindu-i povăţuire, vorbea în sine: “Oare este pe pămînt vreun monah care să mă poată folosi pe mine, şi să-mi arate chip de pustnicie, pe care eu nu le-am făcut? Oare afla-se-va în pustie vreun om, ca să-mi covîrşească lucrurile mele?” Aşa gîndind el, i s-a arătat îngerul lui şi i-a zis: “O, Zosima, precum era cu putinţă unui om, bine te-ai nevoit şi bine ai trecut pustniceasca alergare. Însă nimeni nu este între oameni, care s-ar putea arăta pe sine că este desăvîrşit. Mai mare îţi va fi nevoinţa ce îţi stă înainte, decît aceea pe care ai făcut-o pînă acum şi pe care tu nu o ştii. Dar ca să cunoşti cîte căi sînt spre mîntuire, ieşi din pămîntul tău, precum altă dată Avraam cel vestit între patriarhi, şi mergi într-una din mănăstirile ce sînt pe lîngă rîul Iordanului”. continuare »

Sfanta Maria Egipteanca: Pilda pocaintei

Pilda pocaintei Sfintei Maria Egipteanca este atat de cuprinzatoare si de pilduitoare incat sfanta Biserica vrea in mod deosebit sa o intipareasca in inimile noastre. Ca atare, pe langa ziua pomenirii ei i s-a inchinat si cea de-a cincea Duminica a Marelui Post; si, afara de asta, cu numele ei e insemnata starea la care canonul ei este imbinat cu Canonul Mare. S-ar parea ca sunt destule imbolduri pentru a ne opri luarea-aminte asupra intoarcerii ei la Dumnezeu si a trage inva­tatura din ea. Sa ascultam, deci, aceasta lectie.

Nu voi intra in amanuntele vietii Cuvioasei. Ma voi opri asupra primei lucrari savarsite asupra ei de catre ha­rul lui Dumnezeu, care a trezit-o din somnul pacatului -si ma opresc nu pentru a va pofti sa ii urmati (caci cum ati putea urma ceea ce nu depinde de voi), ci pentru a va arata ca fiecare poate si trebuie sa dobandeasca dori­re de a castiga acelasi har.

Convertirea sfintei Maria Egipteanca tine de converti­rile extraordinare. Vedeti ca ea era cu totul cufundata in pacat si nici cu gandul nu gandea sa-l paraseasca: dar vine harul si, prin lucrarea sa covarsitoare, o trezeste din atipirea pacatului. Desteptata, ea vede cat de pierzatoare e starea sa si se hotaraste sa se schimbe in bine. Cu ea s-a intamplat acelasi lucru ca si cand cineva ar fi cufundat in noroi si altcineva, venind, l-ar smulge cu mana tare din adancul mlastinii si l-ar pune slobod pe pamant tare. La fel a fost convertirea sfantului Apostol Pavel si a multor altora.

Insa ceea ce tine de lucrarile aparte, extraordinare, ale lui Dumnezeu, prin insasi firea sa nu poate fi de obste tu­turor; si daca cineva, intemeindu-se pe aceste pilde, ar refuza cu totul orice grija de intoarcere a sa la Dumnezeu si orice silinta, parca spunand harului: “Vino, ia-ma – si o sa merg cu tine”, acela ar fi nedrept si s-ar da singur pierzarii, dandu-se pe mana caderii sale. Calea de obste a tuturor este aceasta: “Cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide”. Oricum, si la cei ce merg pe aceasta cale lucra­rea harului care intoarce la Dumnezeu este asijderea insemnata de o zguduire; pentru ea, insa, este nevoie de pregatire prin osteneala personala, trebuie sa ne rugam pentru ea, este smulsa, parca, de la Domnul. Domnul vede osteneala cea dureroasa si da dupa osteneala. De la cei ca sfanta Maria, El nu asteapta aceasta osteneala, ci lucreaza de-a dreptul; osteneala urmeaza dupa aceea. Asa lucreaza Domnul asupra alesilor Sai deosebiti; iar noi tre­buie sa mergem pe calea cea de obste si sa ne silim pe noi insine a ne intoarce la Dumnezeu, atunci cand avem vremea bineprimita si strabatem zilele de mantuire. continuare »

Mitropolitul Gortinei, Ieremia: ”Pentru ortodocsii adevarati nu exista alt mod de unire decat prin intoarcerea romano-catolicilor la credinta ortodocsilor”

Mitropolitul Gortinei: Parintele Marcu Manolis a tinut cu toata puterea haturile luptei impotriva dusmanilor credintei si a papismului

A fost avva a mii de credinciosi, neadormit pastor si luptator pentru credinta ortodoxa. A avut ca model pe Sfantul Parinte al Bisericii noastre, pe Sfantul Marcu Evghenicul, cel care a luptat impotriva unirii politice cu papistasii. Nu a murit, ci traieste. Fiii sai duhovnicesti sunt chemati la noi lupte impotriva papistilor, impotriva necredinciosilor si a ereticilor cu mai multe nume.

«Ὀρθόδοξος Τύπος» reda intreaga predica a Mitropolitului Gortinei si Megalopoleosului, Ieremia, pe care a tinut-o la Duminica a 12-a a lui Luca (Duminica celor zece leprosi) la Biserica Sfantului Gheorghe Dionysiou pe 16 ianuarie 2011, la care s-a savarsit parastasul de noua luni a raposatului Arhimandrit, Parintele Marcu Manolis. Mitropolitul s-a referit in predica sa la preotii si arhiereii buni si sfinti. Asa cum a afirmat, un astfel de preot a fost si cel cu bun nume printre crestinii ortodocsi din toata lumea, raposatul ieromonah Marcu Manolis, care a fost un luptator si a tinut fraiele luptei impotriva dusmanilor credintei si mai ales ale luptei impotriva papismului. In continuare a spus ca Parintele Marcu avea ca model pe sfantul sau omonim si protectorul sau, pe Sfantul Marcu Eugenicul, Arhiepiscopul Efesului, sfantul antipapist al Bisericii noastre. Incheindu-si predica s-a adresat fiilor duhovnicesti ai Parintelui Marcu spunand urmatoarele: „Avem nevoie de voi pentru noi lupte impotriva necredinciosilor si ereticilor, impotriva papistasilor, impotriva tuturor diavolilor iadului. Precursor in luptele noastre vom avea pe Parintele nostru Marcu Manolis. Nu a murit, ci traieste! Si cand, la porunca Bisericii, va trebui sa iesim in strada il vom avea cu noi drept conducator al nostru pe parintele Marcu, ii vom face o icoana mare si o vom ridica sus, ca sa ne aducem aminte de sfantul lui chip”.

Intregul text al predicii

Textul complet al predicii Mitropolitului Gortinei si Megalopoleosului, Ieremia, este urmatorul:

„1. Astazi, fratii mei crestini, aici in aceasta sfanta biserica am savarsit Dumnezeiasca Liturghie, care, dupa cum o spune si cuvantul, este lucrare a poporului. Λεῖτοςἔργον (lucrare publica, lucrare a poporului)[1], λειτουργία (liturghie). Multi, ostili Bisericii, spun cu necuviinta: Si ce face Biserica pentru popor? Si noi le raspundem: Biserica pentru poporul ei, pentru fiii ei, savarseste Dumnezeiasca Liturghie! continuare »