Search Results for: .

Există vreo legătură între întâlnirea președintelui Bilderberg cu patr. Daniel și protestele preoților împotriva Chevron?

etiennePreședintele grupului Bilderberg, unul dintre cele mai influente cluburi oculte ale lumii, se află de astăzi la București. Vicontele Etienne Davignon în cursul diminetii s-a întâlnit cu Băsescu, a avut discuții cu guvernatorul Băncii Naționale, masonul Mugur Isărescu, și lucru total șocant, se va întâlni și cu Patriarhul Daniel.

Se stie că cea mai puternica instituție care se opune atât proiectului Gold Corporation de la Roșia Montana, cât si proiectelor Chevron de exploatare a gazelor de șist este Biserica Ortodoxă Română, reprezentată de câțiva preoți și marea majoritate credincioși obișnuiți. E posibil ca preoții să aibă susținerea tacită și a unor ierarhi, dar deocamdată nu s-a afișat niciunul cu declarații publice împotriva acestor acte de jefuire a resurselor țării.

Este posibil ca vizita dintre patriarh și șeful Bilderberg să fie un prilej de lobby pentru companiile exploatatoare. Numai că masonii de la Bilderberg nu ştiu că în Biserică, şi doar în Biserică, omul este cel mai liber, pentru că şi-a ales ca Stăpân pe Însuşi Dumnezeu, Iisus Hristos, iar nu dintre oameni.

Oricare ar fi presiunile asupra unui creştin pentru a-şi trăda neamul şi ţara (ceea ce implică lepădarea de credinţă), nu sunt decât 2 variante: moartea trupului (mucenicia) sau moartea sufletului (pierderea mântuirii).

Localnicii din Pungeşti spun că retragerea utilajelor Chevron este “o minciun㔺i că vor protesta încă o lună. Autoritatile vor REFERENDUM

UPDATE: Victor Ponta nu renunță la gazele de sist: “Îi susțin pe jandarmi, trebuie să acționeze”

”Nu mi-a schimbat absolut deloc (părerea despre gazele de șist – n.r), cred că pentru România este foarte important să fie independentă energetic şi cred că este un obiectiv strategic pentru România să nu mai importăm gaze, ci să le producem noi. E simplu şi asta cred în continuare. Restul, cu respectarea tuturor chestiunilor de mediu…dar nu se exploata nimic, cinci ani se explorează, nu are nicio legătură cu niciun fel de problemă de mediu”, a declarat Ponta.

Localnicii din Pungeşti, care protestează de luni faţă de explorarea gazelor de şist, spun că şi-au instalat corturi pentru a putea manifesta încă o lună, deoarece cred că decizia Chevron de a-şi retrage utilajele este “o minciună”.

Protestatarii spun că nu pleacă din stradă, pentru că s-ar putea retragerea utilajelor Chevron să fie “o minciună”.

Mai mult, oamenii spun că ar putea protesta şi o lună, iar unii dintre ei şi-au instalat corturi în zonă.
Localnicii din Pungeşti vor decide ce se întâmplă cu explorarea gazelor de şist, după ce Consiliul Local vrea să facă referendum pe 24 noiembrie. Decizia a fost luată în urma protestelor începute de luni.
Reprezentanţii companiei Crevron au confirmat suspendarea activităţilor de la Siliştea, Vaslui, în urma protestului localnicilor. Oamenii n-au renunţat la proteste şi vor o dovadă scrisă. continuare »

JANDARMERIA face victime: La Pungești, o mână de oameni se luptă cu câteva sute de jandarmi și scutieri. ROMÂNI, nu-i lăsați singuri!

RESPECT PUNGESTI

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=bVDHbmjsLcg]

“Refuz, rezist gazelor de şist”. Aproximativ 1.000 de oameni au protestat în faţa sediului TVR

UPDATE: Aproximativ 500 de protestatari au ajuns la sediul Televiziunii Române, după ce au manifestat în Piaţa Universităţii, în faţa Ministerului de Interne şi a Guvernului, împotriva exploatării gazelor de şist, dar şi a proiectului de la Roşia Montană.
Protestatarii au scandat, în faţa sediulu TVR, “Presa română plină de minciună” şi “Refuz, rezist gazelor de şist”, au fluierat şi au bătut în tobe. În prezent, ei se deplasează pe Calea Dorobanţi, înapoi spre Universitate şi scandează “Roşia şi Pungeşti, două inimi româneşti” şi “Pungeşti şi Roşia, vine revoluţia”.
UPDATE: Protestatarii adunaţi miercuri seară la Universitate au ajuns în Piaţa Victoriei, unde au avut loc ciocniri cu forţele de ordine, jandarmii formând un cordon pentru a-i împiedica să înainteze pe Bulevardul Kiseleff.
Cei aproximativ 250 de oameni adunaţi la Universitate pentru a-şi exprima susţinerea pentru cei care protestează în Vaslui şi opoziţia faţă de exploatarea gazelor de şist, dar şi de proiectul de la Roşia Montană, au pornit în marş spre Piaţa Romană, s-au oprit în faţa Ministerului Afacerilor Interne, în Piaţa Revoluţiei, reluându-şi apoi marşul şi ajungând în Piaţa Victoriei. Acolo, jandarmii au format un cordon pentru a îi împiedica să înainteze pe Bulevardul Kiseleff, unii dintre protestatri îmbrâncindu-se şi reuşind să treacă de cealaltă parte a cordonului.
După scurte ciocniri cu forţele de ordine, protestatrii au început să strige “Fără violenţă” şi au rămas pe loc, încercuiţi de jandarmi.
În majoritate tineri, protestatarii adunaţi miercuri seară la Universitate au scandat: “Uniţi, salvăm toată România”, “Nu corporaţia face legislaţia”, “Rezist, rezist, gazelor de şist”, “Demisia” şi “Ultima soluţie, înc-o revoluţie”. Ei au venit cu steaguri şi pancarte cu mesaje împotriva “cianurării Munţilor Apuseni” şi a “distrugerii apei freatice şi a subsolului românesc prin fracturare”.
UPDATE: Cei aproximativ 250 de protestatari adunaţi în Piaţa Universităţii miercuri seară, pentru a-şi exprima susţinerea pentru cei care protestează în Vaslui şi opoziţia faţă de exploatarea gazelor de şist, dar şi de proiectul de la Roşia Montană, au pornit în marş spre Piaţa Romană. Manifestanţii se deplasează pe carosabil, pe toată lăţimea Bulevardului Magheru, şi scandează “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”.
Protestatarii au blocat Bulevardul Nicolae Bălcescu pe ambele sensuri, fluturând steaguri şi agitând pancarte cu mesaje împotriva “cianurării Munţilor Apuseni” şi a “distrugerii apei freatice şi a subsolului românesc prin fracturare”.
În majoritate tineri, protestatarii de la Universitatea scandează “Uniţi, salvăm toată România”, “Nu corporaţia face legislaţia”, “Rezist, rezist, gazelor de şist”, “Demisia” şi “Ultima soluţie, înc-o revoluţie”.
Mai mulţi protestatari au arătat că sunt solidari cu oamenii din Vaslui care se opun explorărilor pentru gaze de şist şi că sunt şi împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.

PIAȚA UNIVERSITĂȚII din București este solidară cu Pungeștiul: RESPECT PUNGEȘTI!

Declarație stupefiantă a purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Vaslui, Lucian Moldovanu, care întrebat până unde va merge intervenţia jandarmilor, Moldovanu a explicat:

“Jandarmii vor interveni în forţă, gradual, dacă va fi nevoie, pentru îndepărtarea persoanelor aflate la faţa locului. Jandarmeria română, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, are în dotare armament care poate fi fiolosit în acest tip de acţiune. Nu e vorba de a împuşca cetăţenii din zonă, dar se poate folosi tehnica pe care o avem în dotare: veste antiglonţ, scuturi, căşti cu vizor. Nu vom folosi armamentul din dotare împotriva cetăţenilor. Vom interveni prin folosirea forţei, a tehnicii de care avem nevoie. Nu ştiu la ce să ne aşteptăm”, a mai spus Moldovanu.

REACȚIE RAPIDĂ: Indignați-vă! Ieșim urgent în Piața Universității (la fântână), ora 18.00 pentru a fi solidari cu cei din Pungești. 

 

 

 

 

UPDATE ora 17:30 Un om a fost la un pas de moarte în urma violențelor provocate de jandarmi.

Un grup persoane din Bârlad s-a alăturat protestului

17:20 O ambulanţă plină de jandarmi a încercat să se strecoare printre protestatari, dar a fost blocată de manifestanţi. Jandarmii au coborât din ambulanţă şi au bruscat oamenii care protestează impotriva exploatării gazelor de şist.

17:00 JANDARMII blochează de 3 ore drumul național dintre satul Moara Sima și Pungești. O parte din protestatarii stau pașnic pe marginea drumului, iar majoritatea lor sunt ținuți izolați într-o zonă mlăștinoasă, cu picioarele în apă.

Ora 16 :45

Protestatarii solicitã ajutor

Având în vedere faptul cã sunt încercuiti de jandarmi, protestatarii de la Pungesti cer ajutorul vasluienilor. Este nevoie de pachete cu mâncare, apã si benzinã pentru generatorul la care se alimenteazã laptopul prin care se transmit imagini live de acolo. Se poate ajunge la locul protestelor mergând cu masina pânã la bariera formatã de jandarmi si politie în dreptul localitãtii Armãsoaia si apoi aproximativ 600 de metri pe jos.

Ora: 16:00

Atrocitãti ale jandarmilor la Pungesti

Dupã ce au maltratat un bãtrân care se aflã în prezent în stare gravã la spital, jandarmii de la Pungesti au fost aproape sã ucidã un copil. Din neatentie, probabil, acestia au dat peste un copil de 3 ani si l-au cãlcat cu picioarele. Acesta a fost salvat de tatãl sãu care s-a aruncat peste el!

UPDATE: Ora:  15: 30

Copiii s-au asezat în genunchi în fata masinilor!

Scene impresionante la Pungesti. O autospecialã a pompierilor a încercat sã spargã lantul uman format din protestatari. În acel moment copiii însotii de învãtãtoarea Elena Dudescu s-au asezat în genuchi, blocând astfel drumul autospecialei!

Ora 14:30

ABUZ AL AUTORITÃTILOR: AU BLOCAT DRUMUL CÃTRE PUNGESTI

Jandarmii au blocat drumul care duce la locul protestelor. Se încearcã, astfel sã împiedice si alti protestatari sã ajungã la Pungesti. Drumul este blocat în dreptul satului Armãsoaia la aproximativ 600 de metri de locul protestelor! Subprefectul Puicã prezent acolo a refuzat sã comenteze acest abuz!

Ora 14.00

APEL CÃTRE VASLUIENI: VENITI LA PUNGESTI

Prefectura a transmis jadarmeriei sã foloseascã forta pentru a dispersa oamenii de la Pungesti care se opun intrãrii utilajelor pe terenul destinat instalãrii sondei. În aceste conditii protestatarii din Pungesti roagã vasluienii si pe toti cei din împrejurimi sã li se alãture cât mai urgent! continuare »

Tabara de rezistenta anti-Chevropn: Barladenii solidari cu localnicii din Silistea – Pungesti vor sa instaleze corturi pentru a impiedica accesul utilajelor. Pe 19 octombrie România se mută la Pungești

Conform Monitorului de Vaslui mai multi barlãdeni, impresionati de spiritul civic al locuitorilor satului Silistea, comuna Pungesti, unde va fi ridicatã prima sondã de explorarea a gazelor din sist, isi vor instala corturile in zonã pentru a nu permite aceesul utilajelor pe terenul vizat de investitor.

 Sursa: Vremeanoua

 Primii militanti anti-fracturare hidraulicã si ecologisti din Barlad au plecat cãtre Pungesti incã din seara zilei de luni, 14 octombrie. Dupã o noapte petrecutã in jurul focurilor, in compania a circa 100 de localnici, in cursul zilei de ieri, o parte s-au reintors in orasul natal, pentru a-si face pregãtirile necesare amplasãrii in zonã a unei „tabere de rezistentã“. Barlãdenii vor sã actioneze dupã modelul din Polonia. Acolo, de mai bine de un an, mai multi localnici din arealele vizate de exploatãrile de hidrocarburi neconventionale se tin ferm pe pozitii si locuiesc, temporar, in rulote sau corturi, in functie de conditiile meteo. Ieri dupã-amizã, potrivit spuselor unor localnici din Silistea, in zona viitoarei sonde incã se mai aflau echipaje de jandarmi, insã acest lucru si nici mãcar ploaia care a inceput sã cadã la un moment-dat nu i-au speriat pe protestatari. Oamenii sunt decisi sã nu facã niciun pas inapoi de la telul lor, care este de impiedicare a inceperii lucrãrilor de foraj. Tot in seara zilei de luni, protestatarii din Silistea au primit un sprijin moral bine-venit, din partea membrilor Grupului de Initiativã al Societã- tii Civile (GISC) din Barlad, care i-a asigurat de solidaritate si de continuare, alãturi de ei, a protestelor. continuare »

Rezistența de la Pungești pentru întreaga Românie. Să-i susținem cu toții!

Oamenii din Pungesti asteaptã întãriri din judet si din tarã. Sunt bineveniti toti cei care cred cã prin proteste pasnice cei de la Chevron pot fi alungati

ULTIMA ORÃ/ Protestele au continuat și în această dimineață

ZIARUL REZISTENTEI ANTI-CHEVRON

REZISTENTÃ Sãtenii din comuna Pungesti sunt hotãrâti sã nu cedeze în lupta împotriva Chevron si a autoritãtilor locale si judetene. De când au apãrut utilajele în apropierea comunei, oamenii s-au mobilizat si au fãcut barierã vie în dreptul perimetrului vizat de Chevron, iar lucrãtorii care aduceau utilajele s-au oprit în comuna Ivãnesti. Ieri a fost a doua zi de protest iar oamenii, pãziti bine de jandarmi, s-au mobilizat exemplar. Acestia au fost extrem de iritati datoritã faptului cã nicio autoritate nu a venit în comunã pentru a le aduce explicatii. Viceprimarul comunei Vasile Voina a fost alungat cu huiduieli dintre oameni, primarul Mircia Vlasã fiind de negãsit. În sprijinul protestatrilor din Pungesti au venit activisti de mediu din Iasi, Galati si Bârlad. Pe tot parcursul protestului oamenii au fost pasnici si nu au încãlcat legea. Distractia zilei a fost prezenta jurnalistilor “de casã” ai presedintelui CJ Vaslui, jurnalisti care au încercat sã le inducã oamenilor ideea cã protestele lor sunt în van. Mai grav a fost faptul cã directoarea scolii din Pungesti, Anisoara Rãdutã, a interzis profesorilor si elevilor scolii – cu avizul ISJ Vaslui, sã participe la proteste. Primarul Vlasã a fugit din comunã si fiind vãzut prin Vaslui. Oamenii sãi de “bazã”, rãspândaci sadea, au amenintat sãtenii de la protest cã nu vor mai primi ajutor social, însã oamenii nu au cedat nicunei amenintãti venite din partea autoritãtilor locale si judetene.

Ieri dimineata a bãtut clopotul la biserica din satul Silistea, comuna Pungesti, chemând oamenii la protest. Preotul satului i-a mobilizat pe cei care erau acasã, pentru a se alãtura protestatarilor care au rãmas peste noapte în zona “de luptã” antifracking. S-au strâns 200 de oameni iar de la Jandarmerie tot cam atâti, desi oficial jandarmii erau vreo 80. continuare »

Abrudul “vandut” Gold Corporation pentru doar 200.000 RON. Primăriile din jud. Alba cumpărate de RMGC

[hana-flv-player video=’https://www.nasul.tv/wp-content/uploads/2013/10/abrud-bani-rmgc.mp4′ /]

| nasul.tv

Dovada ca primariile din judetul Alba au fost sponsorizate de RMGC

Motivul pentru care primarii din judetului Alba doresc pornirea proiectului minier de la Rosia Montana: Rosia Montana Gold Corporation a incheiat contracte de sponsorizare cu Primariile din judetul Alba. Prin contract,beneficiarul este obligat sa „depuna toate eforturile necesare asigurarii promovarii unei bune imagini a Sponsorului si sa evite acte, fapte sau declaratii de natura a aduce atingere imaginii, numelui, marcilor apartinand Sponsorului”.

In contractul pe care Nasul TV l-a obtinut, sponsorizarea este acordata pentru sfiintirea unei biserici si este in valoare de 5.000 de lei.

Fragment din contractul incheiat intre o Primarie din Alba si RMGC:

REZISTENŢA ANTI-CHEVRON DE LA PUNGEŞTI – VASLUI. Jandarmeria mercenară apără interesele străinilor!

UPDATE:

Locuitorii comunei Pungesti nu cedeazã. Protestatarilor din comunã li s-au alãturat si altii din Bârlad, Vaslui si Iasi. Împreunã sunt decisi sã stea toatã noaptea pentru a bloca utilajele sã ajungã la terenul pe care urmeazã sã fie instalatã sonda. La ora 21 erau aproximativ 200 de oameni hotãrâti sã facã un lant uman în calea utilajelor. De mentionat cã acestea sunt parcate la câtiva kilometri, în curtea fratelui vicepresedintelui Consiliului Judetean Vaslui.

AU VENIT SĂ INSTALEZE SONDA: Revoluţie la Pungeşti!

Chevron s-a pus pe treabã la Pungesti. Dis de dimineatã, lucrãtori ai companiilor implicate, Chevron, Dafora, MIF SA Târgu Mures, firma care va executa lucrãrile de infrastructurã, ori SGG, firma de pazã, au fost prezenti pe perimetrul de la Silistea, acolo unde vor fi amplasate primele sonde de explorare a gazelor de sist. Imediat, sãtenii din Silistea si Armãsoaia au sãrit pentru a protesta împotriva acestei initiative, în scurt timp stârngându-se peste 300 de persoane care protestau împotriva exploatãrii gazelor de sist la ei în comunã. Ulterior, acestora li s-au alãturat protestatari din Bârlad, Iasi sau Galati, care nu sunt de acord cu metoda fractionãrii hidraulice pentru extragerea gazelor de sist. În timp ce sute de persoane protestau, chiar în dreptul perimetrului împotriva deciziei luate de guvernanti, de a permite explorarea gazelor de sist, reprezentantii si lucrãtorii companiilor implicate în aceastã operatiune, si-au vãzut linistiti de treabã. În tot acest timp, utilajele erau în pozitia de asteptare, undeva la marginea judetului, pregãtite pentru a intra în actiune odatã cu plecarea protestatarilor.

pungesti antichevron4177
pungesti antichevron4178
pungesti antichevron4179
pungesti antichevron4182

 

pungesti antichevron4186
pungesti antichevron4189

“Nu suntem sub nicio formă de acord cu amplasarea vreunei sonde aici pentru că ar fi un dezastru pentru noi, cei care locuim pe aceste meleaguri. Am văzut pe internet filme cu ce au făcut în altă parte şi ce înseamnă această exploatarea a gazelor de şist. Ne vom mobiliza şi ne vom aduna şi mai mulţi pentru a nu-i lăsa să ne polueze apele şi solul”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX Constantin Butnaru, unul dintre protestatari.

La rândul său, un alt localnic prezent la manifestaţie a solicitat prezenţa primarului care, pe parcursul zilei de luni, nu a fost la sediul primăriei din localitate.

“De ce nu are curaj să vină domnul primar să discute cu noi?”, s-a întrebat Constantin Toma, un alt protestatar.

În cursul după-amiezii de luni, după ce specialiştii aduşi de compania Chevron au plecat din zonă, protestatarii s-au mutat, în număr mult mai mic, în faţa Primăriei Pungeşti, unde şi-au continuat manifestaţia.

La ora transmiterii acestei ştiri, câţiva localnici se aflau în continuare în faţa primăriei, jandarmii şi poliţiştii părăsind zona.

Reprezentanţii companiei Chevron nu a prezentat un punct de vedere oficial cu privire la protestul localnicilor din Siliştea. Printr-un comunicat transmis corespondentului MEDIAFAX, compania Chevron susţine însă că “intenţionează să continue dialogul cu publicul interesat, comunităţile locale şi autorităţile despre proiectele sale”.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Prima sondă de explorare va fi amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea şi 950 metri de satul Pungeşti. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.

Consumul total de apă folosită în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apă fiind asigurat din surse externe, şi nu din pânza freatică, în baza unui contract semnat cu o firmă autorizată. Apa va fi transportată cu cisternele şi depozitată în rezervoare ce vor fi amplasate în incinta platformei betonate.

“Pe suprafaţa aferentă instalaţiei de foraj va fi montată o geomembrană care va asigura impermeabilitatea solului”, susţin în documente reprezentanţii firmei Chevron.

Forajul de la Siliştea se execută în baza contractului de concesionare încheiat între ANRM şi Regal Petroleum PLC, aprobat prin hotărârea de guvern HG 2.283/2004. Ulterior, prin Ordinul ANRM nr. 25/3 noiembrie 2011, s-a aprobat transferul integral din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul V-2 Bârlad către SC Chevron România Exploration and Production SRL.

Chevron România mai deţine trei certificate de urbanism în judeţul Vaslui pentru explorarea solului în vederea identificării eventualelor rezerve de gaze de şist, două obţinute la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an împreună cu cel de la Siliştea şi unul în urmă cu două luni. Pentru perimetrele de la Păltiniş (Băceşti) şi Popeni (Găgeşti), compania petrolieră deţine acordul de mediu, iar pentru perimetrul Puieşti se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului în ceea ce priveşte amplasarea sondelor de explorare.

pungesti antichevron4190
pungesti antichevron4192

 

pungesti antichevron4195
pungesti antichevron4196
pungesti antichevron4202
pungesti antichevron4216

 

pungesti antichevron4225
pungesti antichevron4226
pungesti antichevron4231
pungesti antichevron4232

 

pungesti antichevron4237
pungesti antichevron4238
pungesti antichevron4239
pungesti antichevron4243

 

pungesti antichevron4247
pungesti antichevron4250
pungesti antichevron4256
pungesti antichevron4262

 

pungesti antichevron4269

Mănăstirea Sf. Herman din Alaska cinsteşte Sfinţii închisorilor din România, închinându-le calendarul pe 2014

Sfintii inchisorilor_calendar_sf. herman_alaska

CALENDARUL Mănăstirii ST. HERMAN pe 2014 este închinat Noilor Mărturisitori (n.n. Sfinţii închisorilor) din România. Acesta include articole alese despre istoria persecuţiei regimului comunist în România, arătând cum aceşti mari oameni de credinţă au supravieţuit brutalităţilor din închisorile ateiste şi devenind mari luminători pentru renaşterea spirituală  a României. Deasemeni sunt incluse biografii detaliate şi portrete iconografice a 12 dintre aceşti sfinţi mărturisitori.

Calendarul are 120 de pagini, format mare, incude forografii,  copertă color, preţ 10.00$.

| stherman.com

Cuvioasa Parascheva şi Sfânta tinereţe…

Cuvioasa Parascheva si Sfinii Inchisorilor

An de an, pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni o sărbătoreşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Întrucât de 365 de ani moaştele acesteia se află la laşi, sărbătoarea Sfintei Parascheva are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare”. Cum a devenit tânăra Parascheva o sfântă cinstită de milioane de credincioşi? Unde s-a născut, cum a trăit şi cum au ajuns sfintele sale moaşte în ţara noastră?

Din ştirile pe care le avem cu privire la viaţa Sfintei Parascheva, aflăm că ea s-a născut în localitatea Epivata (astăzi Selim Paşa), în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), fosta capitală a Imperiului Bizantin.

Numele mamei Sfintei Parascheva nu este cunoscut, însă ştim că pe tatăl ei îl chema Nichita. De asemenea, Parascheva a mai avut şi un frate care a ales şi el foarte de tânăr să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu, călugărindu-se şi primind numele de Eftimie. Foarte apreciat de cârmuitorii bisericeşti ai vremurilor de atunci pentru învăţătura şi vieţuirea sa sfântă, Eftimie a ajuns chiar episcop, în localitatea Madite. continuare »

În România nu a fost Holocaust! Pogromul de la Iași este un fals, dovedit istoric. Masacrul de la abatorul din București – o escrocherie a ocultei sioniste

Mascarada Abatorului

Totul a început după anul 1945, cînd în România ocupată de trupele sovietice s-au răspîndit o sumedenie de relatări despre presupuse crime săvîrşite de membrii Gărzii de Fier în timpul aşa-zisei “rebeliuni legionare”, practic o lovitură de stat a lui Ion Antonescu împotriva foştilor parteneri de guvernare. Scopul a fost denigrarea uneia dintre cele mai anticomuniste organizaţii din România interbelică şi începerea unei adevărate “vînători de vrăjitoare”. Una din cele mai răspîndite şi îngrozitoare poveşti despre acea perioadă a fost cea legată de “progromul de la abatorul din Bucureşti”. Prin diverse articole apărute în presa comunistă, luări de poziţie, cărţi (Marin Preda) sau filme (Sergiu Nicolaescu) s-a sedimentat în conştiinţa publică faptul că zeci de evrei au fost ucişi şi agăţaţi ca animalele în cîrlige de măcelărie în timpul violenţelor din ianuarie 1941. Mişcarea Legionară a negat întotdeauna acest lucru, aducînd drept argument lipsa probelor concrete şi de necontestat.

În 1946 procurorii comunişti au deschis dosarul “Abator” pe baza zvonurilor lansate de propagandiştii sovietici. Au fost anchetaţi atunci muncitorii şi medicii angajaţi ai abatorului în 1941. Nu au fost găsite probe referitoare la existenţa masacrului, dosarul fiind în cele din urmă închis. Pînă şi angajaţii evrei, precum tinichigiul Segal, au declarat că nu a existat nici o crimă şi nici un cadavru nu a fost atîrnat în cîrlige.

Dintre toţi cei audiaţi, doar măcelarul Horwat a afirmat că el crede în versiunea pogromului, dar acesta nu era angajat al abatorului în 1941. Cu toate acestea, el a fost răsplătit de autorităţile vremii pentru declaraţia sa cu funcţia de director al instituţiei. continuare »

VIDEO – România otrăvită: UN MILIARD de metri pătraţi de pământ toxic. Proiectul de la Roşia Montană va mări acest număr

Circa un miliard de metri pătraţi de teren din România este plin de otrăvuri şi sute de mii de români sunt expuşi la boli cumplite, din cauza ruinei industriei comuniste. Avem depozite de cianură în mijlocul oraşelor şi 20.000 de situri contaminate cu substanţe toxice, pe care unii dintre noi trăiesc.
De 20 ani, curăţarea acestor locuri este pasată de la un guvern la altul, iar localnicii sunt condamnaţi la boli, pentru că mănâncă din situri contaminate şi beau apă toxică din fântâni poluate.
Laptele animalelor este şi el contaminat, astfel că, în final, ajunge tot în organismul oamenilor. O dată la câţiva ani, toţi peştii din râul Arieş mor subit. Pe scurt, aproape întreg tabelul lui Mendeleev este scos la suprafaţă.
Populaţia din Baia Mare trăieşte, în medie, cu trei ani mai puţin decât cei din restul ţării.
Informaţiile au fost prezentate în ediţia de duminică a emisiunii În premieră, de la Antena 3. continuare »

Anul acesta, de praznicul Sfintei Parascheva va fi adusă copia icoanei Prodromița. Programul sărbătorii

Sf. Cuv. Parascheva

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Arhiepiscopia Iașilor

Sărbătoarea Sfintei Parascheva – 2013

Joi, 10 octombrie 2013:

  • Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • Orele 13.00–Ceremonia de întâmpinare, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a icoanei Prodromița, adusă de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (București)
  • Orele 16.00-17.00– Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)
  • Orele 17.00– Lansarea noului volum din Colecția „Viața în Hristos. Pagini de Filocalie” –Omilii, autor:Sfântul Simeon din Muntele Minunat (în Secția Studium a Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” din Iași)
  • Orele 19.00– Ceremonia de întâmpinare, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a sfintelor moaşte ale Sfântului Simeon de la Muntele Minunat (aduse de la Mănăstirea Neamț)

Vineri, 11 octombrie 2013:

  • Orele 06.30–Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor, spre închinare, pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe”
  • Orele 07.00 –Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu (în curtea Catedralei Mitropolitane)
  • Orele 08.00-11.30Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană)
  • Orele 16.00-17.00– Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)
  • Orele 19.00-20.30 –Pelerinajul Calea Sfinţilor – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat. continuare »

Pr. prof. dr. Mihai Valică: Să nu fim torționari ai câinilor! …se întristează Dumnezeu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=TXBur27fUhA]

Autoritatile din statiunea suceveana Vatra Dornei nu au ramas indiferente la intamplarea petrecuta in urma cu cateva saptamani in Bucuresti, cand un copil de patru ani a murit sfasiat de maidanezi, asa ca au demarat o ampla campanie de responsabilizare a populatiei.

Astfel, un ONG sustinut cu fonduri din strainatate a initiat o campanie de mobilizare a dornenilor, realizand si un clip de promovare in care, printre vocile care ii indeamna pe localnici sa opreasca inmultirea cainilor, se afla si preotul din localitate.

“Dragi dorneni, intrucat zilele acestea a fost un eveniment neplacut in Bucuresti, sfatul meu preotesc este acela sa nu ne isterizam, ci sa fim stapani, asa cum ne cere scriptura, sa stapanim Pamantul.

A stapani Pamantul si intreaga creatie inseamna sa stapanim si animalele care ne-au fost date in grija, deci sfatul meu preotesc este acela ca cei care au caini in casa sau e langa casa, sa-i ingrijeasca, sa faca in asa fel sa nu-i infometeze sau sa nu-i abandoneze, sa nu-i arunce pe strada, pentru ca, in caz contrar, ei se vor salbatici”, le vorbeste parintele Mihai Valica dornenilor. continuare »

CONFERINTA CU INVITATI DE EXCEPTIE: Ce nu stiati despre vaccinuri. Matematicianul IOAN VLADUCA, medicul MIRCEA PUSCASU, inginer chimist DANIELA STEFAN. Constanta, joi, 3 octombrie 2013, ora 18

afis vaccinare constanta

Se va discuta despre:
– efectele adverse ale vaccinurilor
– legatura dintre vaccinuri si autism
– toxicitatea vaccinurilor-mercur si aluminiu
– statistici privind introducerea vaccinurilor si bolile postvaccinale
– cum pot fi refuzate vaccinurile
Va asteptam in numar cat mai mare!
Cu stima,
Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni

INEDIT. Părintele Justin – Principiul unităţii la români

Parintele Arhimandrit Justin Parvu - Voievodul Ortodoxiei RomanestiUn popor atâta există cât trăieşte Evanghelia. Dar vrăjmaşii neamului nostru au ştiut să ne dezmoştenească de formele acestea ale noastre. Că vedeţi prea bine, când vor să scoată religia din şcoală, când icoana, şi unde mai punem că, înşişi fiii noştri sunt cei care ajută la acest dezastru religios şi moral. Pentru că învăţătorul nostru, ca să îşi poate avea postul acolo, zice:  „Da, nu mai e nevoie, să întrebăm poporul. Are nevoie de religie în şcoală?” „N-are nevoie”. Şi împreună cu domnul învăţător o dă la o parte din şcoală.

Noi nu avem nici cea mai elementară concepţie despre unitate, despre rezistenţa noastră în unitate. Noi suntem foarte dispersaţi. Nu poţi uni un român, doi, trei, patru şi nu mai este această unitate pentru că nu mai este aceeaşi silinţă, nu mai este aceeaşi gândire, nu mai este aceeaşi simţire. Că dacă vezi pe unul că posteşte şi dacă scoţi tu la serviciu, acolo  la ora mesei, un borcan de zacuscă sau nişte sarmale, ceilalţi se iau de tine: „A, tu posteşti, tu eşti mare evlavios”. Şi aşa de două, trei ori, până nu mai vine nici el cu fasolea şi se modernizează.  Să luăm un exemplu de la străini: evreii există în istorie de 7000 de ani. Datorită cărui fapt? A unităţii lor. Oriunde ar fi, un evreu în Australia, dacă a primit o palmă de la un australian, sau o palmă în România, într-o oră ştie tot globul că a fost maltratat. continuare »

21 septembrie – Prăznuirea Sfințitului Mărturisitor, Sfântul Părinte Dimitrie Bejan. VIDEO: Amintiri din trecut

Sf. marturisitor Dimitrie Bejan icoana

Părintele Justin Pârvu: Părintele Dimitrie Bejan – un mare erou al vieții noastre creștine și naționale

Un alt mare erou al vieții noastre creștine și naționale este Părintele Dimitrie Bejan, care a dus apostolatul până în inima Siberiei. Acolo a făcut el cunoscută Ortodoxia noastră, menținând viața spirituală a tuturor celor din lagăr, ortodocși și catolici. În sărbători liturghisea cu o găleată mare de zece kilograme de Sfânta Împărtășanie, iar rusoaicele veneau și băteau la poarta lagărului să-l cheme pe ”batiușca Bejan” să le facă aghiazmă, Sfântul Maslu și alte servicii religioase…

Acolo, în Rusia, Părintele Bejan fusese condamnat la moarte, dar a găsit, ca și Apostolul Pavel, o formulă de a fi judecat în țară.

Trimis acasă din lagărul siberian, a intrat în pușcăriile grele din România. A fost un stâlp al vieții noastre spirituale. Și după eliberare a căutat să mențină viața duhovnicească, însă, ca și pe Părintele Gheorghe Calciu, chiar frații lui l-au trădat. Condamnat și eliminat de ceilalți, a fost scos la pensie și dus ca bolnav în satul lui, la Hârlău.

Pe amândoi acești părinți, Calciu și Bejan, eu îi pun împreună, pentru gândirea lor frumoasă și viața lor de jertfă.

Ioan Ianolide: Părintele Dimitrie Bejan – ”Un erou, un vulcan de credinţă, un munte de caracter”

Un erou, un vulcan de credinţă, un munte de caracter. A fost preot militar pe frontul de Răsărit. Şi-a început lupta cu ateismul în lagărele de soldaţi români din U.R.S.S., când a refuzat să intre în divizia Tudor Vladimirescu, formată din românii care acceptaseră reeducarea cu scopul de a reveni în ţară. În 1948 a fost trimis spre judecare la Bucureşti. A trecut prin mai multe închisori din ţară. După eliberare, a continuat să fie urmărit, persecutat şi torturat. continuare »

VIDEO: Groapa comună de la Periprava. Au fost descoperite osemintele celor uciși sub comanda torționarului Ion Ficioru

Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Andrei Muraru, a declarat că o groapă comună a fost identificată la Periprava. În respectiva groapă se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici de la colonia de muncă, fiind identificate deja câteva schelete care au fost deshumate.

În zona coloniei au fost descoperite, în ultimele zile, gropi comune pline cu oseminte ale foştilor deţinuţi politici.

„Există indicii serioase că a fost identificată o groapă comună, în care se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici care au decedat la colonia de muncă de la Periprava. Această operaţiune a fost începută luni şi se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni. Există deja câteva schelete care au fost deshumate şi pentru care există toate indiciile că aparţin Coloniei de muncă de la Periprava”, a spus preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Andrei Muraru.

Institutul a solicitat, miercuri, Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, pentru genocid. continuare »

A apărut revista ATITUDINI, nr. 30 și o nouă carte „Din învăţăturile și minunile Părintelui Justin”, editată de Fundația Justin Pârvu”

Atitudini 30 _ Coperta1

sumar_atitudini_30

coperta_invataturi_minuni_Parintele_JustinAceastă carte, editată prin osârdia maicilor mănăstirii Paltin Petru-Vodă, conţine în prima parte sfaturi esenţiale din învăţătura Părintelui Justin ce privesc următoarele teme: Dreapta Credinţă, Neamul românesc, Dictatura biometrică, Cinstirea Sfinţilor Mucenici din temniţele comuniste, Viaţa în familie, Cuvinte către tineri, Sfaturi duhovnicești. În partea a doua a cărţii sunt incluse minuni săvârșite de Preacuviosul Părinte Justin Pârvu, atât din timpul vieţii cât și după adormirea sa întru Domnul, minuni adunate din relatările credincioșilor.

Nr. pagini: 160 | Preț: 8 lei.
Pentru comenzi accesați această pagină.

Albinele şi Icoanele. Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi

În regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat. În urmă cu zece ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului.

Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci.

Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului.

Din nota introductivă a cărţii „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, Monahul Simon, needitată în limba română.

Traducere din limba greacă: Elena Dinu | Blogul Sfântul Munte Athos