ÎN DIRECT: Moliftele și slujba Sfântului Vasile cel Mare + TE DEUM

Radio-ul Mănăstirii Paltin-Petru VodăPentru cei care din binecuvântate pricini nu puteți merge în această noapte la sfânta biserică, vă punem la dispoziție transmisiunea în direct de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă, mănăstirea de maici ctitorită de Părintele Arhimandrit Justin, moliftele și slujba Sf. Vasile cel Mare, plus slujba de TE DEUM pentru noul an laic, 2014. Cu această ocazie vă dorim un an binecuvântat, cu pace sufletească și cu roade mântuitoare.

Transmisiunea va începe la ora 23.00 și o puteți asculta prin player-ul de mai jos sau pe site-ul Mănăstirii Paltin-Petru Vodă.

Părintele Gheorghe Calciu despre sărbătorirea Revelionului

p Calciu 2006“Acest sfârşit de an – Anul Nou pe care noi îl sărbătorim – nefiind stabilit şi sfinţit de Biserică, nu este un lucru sacru. Este un lucru omenesc. Noi n-avem de ce să-l sărbătorim. Noi n-avem de ce participa la artificii, la cântece, la tot felul de scandaluri, la dansuri deşucheate… Noi îl slăvim pe Dumnezeu în biserică. Noi aici aşteptăm sfârşitul, dacă Dumnezeu ar fi rânduit ca sfârşitul lumii să fie acum. Ce relaţie este între un eveniment sacru şi întâi ianuarie? Absolut nici una. De ce se zice că sfârşitul va fi atunci când a hotărât lumea că începe alt mileniu şi nu atunci când va veni Hristos? Sau cel mult, să zicem, la un praznic, la Naşterea Domnului, sau la Buna­vestire?

Toate acestea sunt înşelări diavoleşti. Ingrămădiri de oameni, delirul care-i apucă pe toţi, nebunia, artificiile, băuturile, şampania care curge… Mă uitam aseară. Vorbeam despre ce s-a întâmplat la Paris. Cineva spunea că la Roma, unde a fost adunarea Papei – nu înţeleg de ce s-a ţinut la 1 ianuarie 2000 şi a dat binecuvântare lumii şi cetăţii, când nu este nici un eveniment care să fie celebrat – spunea că au curs nu ştiu câte milioane de sticle de şampanie. Şi venea altcineva şi ne spunea: mai multă şampanie a curs la Paris! Atunci în Germania mai multă bere! Deci aceasta era măsura „sfinţeniei” Anului Nou!

Acest început de an nou lumesc este un lucru diabolic. A fost stabilit de satana prin slujitorii lui, ca să ne abată de la lucrurile creştineşti, de la adevărul credinţei. Şi Domnul a dovedit minciuna tuturor. Dumnezeu a dovedit minciuna celor care voiau să omoare mulţimea în masă, vorbesc de atentatele musulmane. Dumnezeu a dovedit minciuna celor care spuneau: în noaptea aceasta va coborî Iisus şi trebuie să omoram cât mai multă lume, să ne sinucidem ca să mărim suferinţa în lume şi să se îndure Dumnezeu de noi să vină, să fie sfârşitul acestei lumi! Toţi s-au dovedit mincinoşi, toţi au fost slugile satanei. Inspiraţia lor n-a venit de la Dumnezeu, ci de la diavol.

Adevărul a fost aici, în biserică. Aseară am făcut Vecernie şi ne-am rugat lui Dumnezeu, azi am făcut slujba. Sunt oameni care poartă numele Sfântului Vasile şi ştiau că azi e slujba Sfântului şi n-au venit. Noi ne-am rugat pentru ei, ca Dumnezeu să-i întoarcă de la petreceri, să vină să-şi sărbătorească numele în biserică…”.
Viața laică, dacă n-ar fi viața duhovnicească, nu ar fi decât o înșiruire de zile de muncă și, din când în când sau aproape deloc, de odihnă, căci statul, reprezentat prin guvernatori și conducători economici, are nevoie de munca fiecărui cetățean, și atât.
(fragment din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii.
“A sluji lui Hristos înseamnă suferință”, Editura Bonifaciu, 2009)

Guvernul interzice vânzarea laptelui provenit din gospodăriile de la ţară

Guvernul interzice vânzarea laptelui provenit din gospodăriile de la ţarăDupă ce a permis cumpărarea terenului agricol de către străini, de la 1 ianuarie, statul român mai dă o lovitură micului producător autohton.

Astfel, începând cu noul an, în România nu se mai poate comercializa decât laptele prelucrat la maxim două ore de la muls, ceea ce înseamnă că ţăranii români se vor afla în imposibilitatea de a mai vinde produsele lor în pieţe.

Sfidează Uniunea Europeană: Bulgaria a prelungit interdicția cumpărării de către străini a pământului agricol

Ei vor fi nevoiţi să investească în echipamente foarte scumpe, pentru a reduce numărul de germeni, sub 100.000/ml şi de celule somatice, sub 400.000/ml.

Dacă aveam bani, luam și tanc, că de pe urma vacilor trăim. Avem ceapă și cartofi în grădină, creștem păsări. Dar bani scoteam doar de la piață. Acum, ce să fac cu laptele?”, se întreabă Dumitru Cocoș, țăran din Neamț, citat de stiriagricole.ro.

Asemeni lui Dumitru Cocoş sunt aproximati 800.000 de crescători de vaci din România. Pentru a fi sprijiniţi de Guvern, oamenii trebuie să se asocieze. Suma maximă este de 5.000 de euro pentru fiecare comună. Decizia Guvernului a venit însă prea târziu, pentru că pentru a îndeplini etapele necesare acordării ajutorului este nevoie de minim două luni. ar ultima derogare pentru vânzarea laptelui neconform expiră în două zile.

Foto: Silviu Matei | de Mihai Șomănescu ActiveNews

Lovitură pentru sănătatea mediului: Reprezentanţii statelor UE propun exploatarea gazelor de şist fără consultarea populaţiei

protest gaze sistReprezentanţii permanenţi ai statelor membre ale Uniunii Europene au propus, în a doua jumătate a lunii decembrie, ca exploatarea gazelor de şist să nu mai fie condiţionată de consultarea comunităţilor locale, şi, totodată, ca evaluările impactului de mediu să fie mult mai blânde decât în prezent.

Ambasadorii statelor membre ale UE s-au reunit la 20 decembrie, în cadrul Comitetului COREPER I, şi au autorizat Preşedinţia Consiliului UE să transmită Parlamentului European o scrisoare conform primei lecturi legislative în ce priveşte o propunere a Comisiei Europene de revizuire a Directivei UE privind Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIA).

Se doreşte modificarea Directivei privind Impactul de Mediu, astfel încât companiile extractoare de gaze şi petrol de şist în UE să aibă mult mai multe beneficii.

Noile reglementări propuse exclud evaluarea sistematică a impactului de mediu şi, în acelaşi timp, elimină recomandarea potrivit căreia companiile sunt nevoite să informeze în avans comunităţile care urmează să fie afectate de exploatare şi să obţină un aviz pozitiv de la instituţiile centrale şi locale.

Conform naturalgaseurope.com, reprezentanţii statelor membre ale UE au căzut de acord “să meargă mai departe cu noua reglementare în privinţa evaluării impactului explorării gazelor şi petrolului asupra mediului, fără să se citeze în mod special evaluarea obligatorie a impactului proiectelor pentru gaze de şist, aşa cum recomandase o comisie a Parlamentului European”.

Ambasadorii au decis practic să nu ia în considerare doua amendamente aduse de europarlametari privind proiectul de directivă iniţiat de Comisia Europeană, scrie Revista22.

În cadrul primului amendament se prevede că “în conformitate cu principiul precauţiei”, proiectele privind gazele de şist şi petrolul de şist, gazele din formaţiuni compacte şi metanul din straturile de cărbune “să fie supuse în mod sistematic evaluării impactului asupra mediului”.

Un alt amendament face referire la tipurile de proiecte pentru care sunt necesare informări intense ale comunităţilor locale şi uneori chiar ale comunităţilor statelor vecine care ar putea fi afectate de acele proiecte, şi totodată obligativitatea cererii uni aviz de la toate institutiile centrale şi locale relevante.

Astfel, amendamentul introducea pe lista proiectelor cu restricţii “explorarea, limitată la etapa ce implică utilizarea fracturării hidraulice, şi extracţia ţiţeiului şi/sau a gazelor naturale capturate în straturi de şist care conţin gaz sau în alte formaţiuni de roci sedimentare cu o permeabilitate şi porozitate egale sau mai mici, indiferent de cantitatea extrasă”.

Cu alte cuvinte, amendamentul care nu a fost luat în considerare de COREPER ar fi presupus faptul ca, printre altele, statele membre ar fi fost nevoite să ia “măsurile necesare pentru a asigura că autorităţile care ar putea fi interesate de un proiect, prin natura responsabilităţilor lor specifice în materie de mediu, au posibilitatea să emită un aviz cu privire la informaţiile furnizate de iniţiatorul proiectului şi la solicitarea de aprobare de dezvoltare şi în cazul proiectelor privind gazele sau petrolul de şist”.

Pentru a intra în vigoare, aceste reglementări vor necesita aprobarea Parlamentului European şi a miniştrilor de Mediu din ţările Uniunii Europene.

 | Epoch Times

Exploatările gazelor din şist, adevărate bombe chimice, mai periculoase decât cianurile de la Roşia Montană! ( I )

omv-romania-exportator-gazeFuga deputatului Mihail Boldea a reuşit, cel puţin pentru o perioadă, să acopere mediatic ” scoaterea la mezat” a gazelor de şist din România şi protestele de la Bârlad. Exploatarea acestor gaze prin fracturare a fost interzisă în mai multe ţări civilizate ale lumii. Specialiştii atrag atenţia că după un asemenea tip de exploatare urmează cutremure, deşertificare şi contaminarea chimică a zonelor respective pentru perioade îndelungate. Mai grav este că ni se ascunde faptul că explorările şi exploatările din zona Vasluiului reprezintă doar începutul. Urmează Bacău, Covasna, Năvodari, Costineşti, Timişoara şi Craiova. Doctorul în geologie, Gabriel Milan Sava, unul dintre cei care a nu acceptat să fie redus la tăcere prin “mici atenţii” de tip Roşia Montană, dezvăluie adevăratele pericole ce pândesc România în cazul demarării acestor exploatări .– Cine cu cine se luptă la Bârlad?
– În primul rând se pleacă de la o lipsă totală de transparenţă faţă de membrii unor comunităţi. Înţelegem cu toţii că există anumite secrete în ceea ce priveşte tehnologia, dar de acolo şi până la a nu spune nimic comunităţii ce urmează a fi afectată, despre factorii de risc, e cale lungă. Nu s-ar fi ajuns poate la ceea ce se întâmplă acum la Bârlad, dacă acea companie ( n.r- Chevron) ar fi iniţiat un minim dialog, dacă ar fi dat dovadă de transparenţă. Au oare aceşti domni ceva de ascuns?

– Iată că din Bulgaria, din Franţa şi din Anglia au fost daţi afară !…
– Şi din Irlanda! Nu este numai problema opririi acestui tip de exploatare ci mai ales faptul că oamenii de acolo şi autorităţile au înţeles mult mai repede decât în România că mediul trebuie protejat . Ca geolog, sunt de acord cu găsirea de resurse utile pentru comunitate, însă, în acelaşi timp, am fost educat să nu fiu părtaş la crearea unor dezechilibre între om şi natură. Pentru că un alt Pamânt nu avem! În Geologie există următoarea butadă:- “Sterilul unei generaţii reprezintă utilul generaţiilor viitoare !”..

– Să nu se interpreteze că ar fi vorba despre sterilul rezultat din exploatări…
– Nu, nu, în traducere liberă ar însemna că ceea ce nu putem exploata acum cu metode convenţionale, se poate exploata în viitor, prin progres ştiinţific, în consens cu mediul.

– Ce înseamnă această fracturare despre care se tot vorbeşte?
– Este injectarea unui fluid ,sub o presiune uriaşă, de peste 600 de atmosfere, în interiorul scoarţei terestre, într-un foraj care categoric – nici nu s-ar putea altfel – este tubat cu oţel şi în spate cimentat. Gândiţi-vă însă ce oţel trebuie să fie acela care să reziste de până la 18 ori la aceste proceduri, pentru că se vorbeşte de cantităţi uriaşe de apă, care reprezintă doar o parte a fluidului ce se injectează în sol, de la 10 la 32 de milioane de litri pentru un singur foraj. Gândiţi-vă că acest volum, la această presiune, se repetă – la o singură sondă – de până la 18 ori. E posibil să se repete de 10 ori sau de 30 de ori, dar repet, sunt datele care se vehiculează la această oră. E greu de crezut că nu vor exista imperfecţiuni în construirea acelei sonde, iar la aceste presiuni, e foarte posibil ca acea cămaşă de oţel să cedeze, iar ceea ce natura a creat în milioane de ani să fie distrus iremediabil într-o secundă.
Apoi să luăm doar cimentul din spatele coloanei! Indicele de coeziune între roci diferă. Nu se poate asigura o “priză” ca lumea, un liant perfect între acel ciment şi diversele tipuri de roci…Doar natura lucrează perfect, omul,…niciodată ! Dacă nu cedează oţelul, poate ceda cimentul la îmbinarea cu roca.
Dacă , să zicem, se introduc 20 de miloane de litri de fluid sub presiune, la suprafaţă mai revine doar o jumătate din cantitate. Restul rămâne în interior, la 3000 de metri. Apoi se repetă procesul. Înmulţiţi 20 milioane de litri cu 18, în medie, şi aflăm cam câtă apa trebuie folosită. Ea costă ! De unde se ia ? De undeva din apropiere. Nu ştiu cum se întâmplă întotdeauna, dar unde se descoperă aceste gaze, invariabil, deasupra zăcămintelor există cantităţi mari de apă. Şi întotdeauna, după încheierea acestor exploatări, apa potabilă nu a mai existat în zonele respective. Dacă sondele sunt în judeţul Vaslui, categoric apa va fi luată din Siret, iar acesta, la sutele de milioane de litri va trebui să curgă cam de multe ori. Va scădea nivelul hidrostatic în zonă, se va înregistra o asanare a cantităţii de apă potabilă , va fi afectată pânza de de până la 50 de metri adâncime, apoi va urma, normal,şi o scădere a nivelului hidrodinamic, ce va afecta pământul agricol, animalele şi implicit oamenii. Şi n-am ajuns încă la capitolul utilizării în exploatare a sutelor de substanţe chimice periculoase care sunt trecute sub tăcere. Nu se spune nimic despre substanţe şi concentraţiile acestora.

– Urmează apoi lacurile de spumă chimică scoasă din măruntaiele pământului…

– Da, fluidul va fi deversat în jurul acestor foraje…

– În lipsa informaţiilor, care ar fi varianta apocaliptică, pentru că trebuie luată în considerare, dacă tot suntem trataţi ca ţară a lumii a treia?

– Păi văd că nu suntem departe de adevăr, dacă este mai important cazul Boldea, şi dacă unul ca Boldea a ajuns să fugă în Congo,.. atunci suntem sub nivelul africanilor ? Ce să mai discutăm ? În fine, să revenim la gazul nostru ! Se scoate cu acea presiune fantastică, 600-1000 de atmosfere . La scoaterea fluidului din interior, presiunea este mult mai mare . În afara gazului metan, sunt cu siguranţă şi acele gaze fosile, gaze foarte vechi, de peste 300 de milioane de ani, pe lângă acele gaze pe care le declară ei, şi anume gazele de şist. Şi aici, denumirea corectă ar fi gaze din şist ! În acel moment, fluidul ce conţine gazele, este aruncat într-un iaz de decantare. Gândiţi-vă că suntem într-o depresiune în care vânturile bat cu putere. Orice gaz care este scos, poate fi luat de un curent de aer şi purtat la depărtare. În Anglia, s-a întâmplat aşa ceva. O rafală de vânt a purtat o anumită cantitate de gaz de la o sondă de exploatare din apropierea unui hipodrom. Au murit pe loc un jokeu şi calul acestuia, afectaţi de acea pală de vânt. Sunt periculoase neavând culoare sau miros. A fost un accident, nu se întâmplă în fiecare zi, dar poţi trece cu vederea aşa ceva ? Aceste gaze din şist pot ajunge oriune, nu neapărat în proporţie de sută la sută în iazul de decantare. Să ştiţi că exploatările de acest gen sunt de zece ori mai periculoase decât cele cu cianuri, care se pregătesc pentru Roşia Montană!
Din fluidul impregnat cu gaze, extras printr-o tehnologie specială, în nişte rezervoare, este extras gazul metan. În mod normal, fluidul care rămâne, milioane de litri, ar trebui epurat. Costurile sunt enorme şi mă întreb şi eu aşa : după extracţie, cine va mai face acest lucru ? Tot acel lichid toxic va rămâne acolo, cu siguranţă. Şi aşa ne vom procopsi cu adevărate bombe chimice. Unde să le ia şi unde să le ducă ? Îmi spuneţi şi mie ?

În partea a doua a interviului vom afla cum au fost interzise aceste exploatări după ce au dat naştere unor cutremure de peste cinci grade în zone cu activitate seismică redusă, cum este posibilă o migraţie masivă a unor comunităţi , despre ce pericole pândesc litoralul şi despre o posibilă acumulare artificiala de energie seismică în zona Vrancea

Marcel Bărbătei |cotidianul

VIDEO: Soborul Maicii Domnului la Mănăstirea Petru Vodă, în vremea fericitului întru pomenire, Sfântul Părinte Justin Pârvu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=MYc3e1qIiIw]

Sunt bucuros de cântările, de frumuseţea aceasta a colindelor. Iată, nu e un apostolat şi ăsta? O propovăduire a Naşterii Domnului, a Învierii Domnului, a Botezului Domnului, a sărbătorilor care vin? Şi frăţiile voastre sunteţi nişte îngeri de mare sfat. Da, îngeri de mare sfat, pentru că sunteţi prezente la toate praznicele şi sărbătorile pe care frăţiile voastre le actualizaţi mereu în mijlocul creştinilor.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi eu aş dori să nu fie ultima prăznuire împreună, să mai fie… Şi eu aş vrea, dar totdeauna când încerci să o mai întinzi aşa, atunci îţi spune: „Ia vino, bătrânule, că ţi-ai terminat treaba!” Părintele Adrian Făgeţeanu s-a dus, părintele Arsenie s-a dus şi el, s-au dus şi alţii… Acum n-a mai rămas nimeni. Dar toţi care pleacă dincolo, să fiţi sigure că sunt mai importanţi decât aici. Acolo intră în corul acela frumos, ceresc. A trecut o generaţie de la 1925 până acum, toţi cântă împreună şi se roagă împreună cu noi aici, pe pământ. Ei ne văd aici pe noi cum ne străduim, aşa, fiecare după râvna lui, dar ne fotografiază de acolo şi ne menţin una cu ei, cei de dincolo. Noi poate ne rezervăm, ne gândim: „Măi, e bine să mergi dincolo, dar e mai bine să mai rămâi oleacă şi aici.” Dar să ştiţi că sunt multe minunăţii care ne aşteaptă dincolo. Dacă am şti noi câte minunăţii…! Nu vedeţi voi, numai sărbătorile astea, câtă bogăţie aduc, câtă dezlipire, cât dezinteres de lumea aceasta! Nu ne mai interesează.

Dar să fii într-o celulă de la Aiud după 14-15 ani şi să nu te intereseze cât mai trăieşti, măi! Sau dacă mai trăieşti – nu te interesa deloc! Erai desprins total de lumea din afară. Nu te mai interesează nici şuieratul trenului, nici claxonul maşinii, nici plânsetul sau bucuriile copiilor de pe stradă, că doar pe acolo erau, treceau pe sub nasul nostru. Noi numai auzeam, nu-i vedeam, că erau obloanele puse. Acolo te aflai în maşina de formare a credinţei ortodoxe. Ei, caraliii, prigonitorii noştri, se tem mult mai mult decât noi, pentru că ei nu ştiu, nu pot să moară. Sunt morţi de frică pentru că n-au harul lui Dumnezeu, n-au energia, n-au scânteia divină a pruncului Iisus din ieslea Bethleemului.

Citiți integral pe site-ul ATITUDINI.

Crăciunul, noaptea în care Părintele Gherasim Iscu l-a repus pe Hristos în inima torționarului său

Gherasim IscuCând mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

Era egumenul unei mănăstiri (Tismana). Acest om în etate cam de 40 de ani fusese aşa demult chinuit încât era aproape de moarte. Totuşi avea faţa liniştită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credinţa lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuse pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarăşii săi. Să nu credeţi ce spun ziarele că comuniştii îi urăsc pe preoţi, sau îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat. Ei urăsc pur şi simplu. Urăsc pe oricine. Urăsc pe evrei, urăsc pe creştini, urăsc pe antisemiţi, urăsc pe antihrişti, urăsc pe toată lumea. Un comunist urăşte pe alt comunist. Se duşmănesc între ei. Şi când un comunist duşmăneşte pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare şi îl bate şi îl chinuieşte ca şi pe creştin.

Aşa se întâmplase că comunistul schingiuitor (torţionar), care chinuise pe acest preot până aproape de moarte – fusese şi el bătut până aproape de moarte de către tovarăşii săi, şi-şi dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghiarele morţii.

În timpul nopţii mă deşteaptă zicând:

– Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoşătoare!

Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morţii chemând pe alţi doi deţinuţi. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a aşezat pe marginea patului ucigaşului său şi-l mângâia pe cap. continuare »

Atacuri cu bombă de Crăciun în zone creștine din Bagdad, cel puțin 34 de morți

bisericaCel puțin 34 de persoane au fost ucise în ziua de Crăciun în zone creștine din Bagdad, în urma unor atacuri cu bombă, au informat surse medicale și ale poliției locale, citate de Reuters.

Unul din aceste atacuri a fost comis în apropierea unei biserici situate în cartierul Doura, din sudul Bagdadului, la finalul slujbei, când credincioșii ieșeau din sfântul lăcaș, omorând cel puțin 24 de persoane.

În aceeași zi, două bombe au explodat într-o piață din Doura, alte 10 persoane fiind ucise.

Atacurile, care au făcut și peste 50 de răniți, nu au fost revendicate până în prezent. Comunitatea creștină, minoritară în Irak, a fost în trecut ținta mai multor atacuri comise de militanți Al-Qaida, între care cel din 2010 împotriva unei biserici soldat cu zeci de morți, amintește Reuters.

Populația creștină din Irak a scăzut cu mai mult de jumătate, după invazia americană din 2003 și anii de violență interconfesională care au urmat. Conform estimărilor citate de AFP, de la 1,5 milioane de creștini în 2003, în Irak mai trăiesc în prezent mai puțin de 500.000.

AGERPRES

Pungeşti, locul unde jandarmii interzic colindele. 30 de ţărani intră în greva foamei

greva_foamei_pungestiLinişte, tihnă, mese îmbelşugate alături de cei dragi, asta înseamnă sărbătorile de iarnă pentru cei mai mulţi dintre români. Nu şi în “zona de siguranţă publică” Pungeşti unde, sătui de permanentele abuzuri ale jandarmilor care au ocupat comuna, pentru a asigura siguranţa utilajelor Chevron, 30 de localnici din Pungeşti au intrat, marţi, în greva foamei.

Ei protestează împotriva abuzurilor constante ale jandarmilor.

Localnicii au ridicat mai multe corturi şi au anunţat că intră în greva foamei pe termen nelimitat, declarând că s-au săturat de monitorizarea şi supravegherea agresivă a jandarmilor, care îi hărţuiesc în permanenţă şi îi chestionează de fiecare dacă când ies din casă şi merg prin sat.

Pungeştenii trăiesc de mai multe săptămâni o stare de permanentă hărţuire şi teroare, menită să îi aducă la limita rezistenţei pe toţi cei ce sunt împotriva exploatării gazelor de şist, pentru a renunţa la orice formă de protest. Jandarmii au cucerit practic comuna pe 2 decembrie, când Chevron şi-a trimis, pentru a doua oară utilajele în zonă. Vaste efective de jandarmi, acţionând în afara legii, după ce i-au împrăştiat violent pe localnicii ce încercau să blocheze înaintarea utilajelor, au luat în stăpânire satul, terorizându-i zi şi noapte pe săteni. continuare »

S-a născut Pâinea Vieții care Se dă pentru viața lumii. Să ne bucurăm! Povestea celui de-al patrulea mag

Nașterea Domnului Hristos să vă aducă în inimă lumina de la Betleem și bucurie din bucuria Sfintei Fecioare Maria. Hristos S-a născut!

Al patrulea Mag

icoana Nasterii Domnului

O veche legenda spune ca, de fapt, patru au fost magii care urmau sa mearga sa se inchine Pruncului dumnezeiesc. Despre cel de-al patrulea se zice ca si-ar fi vandut tot ce avea si ar fi cumparat trei nestemate – un safir, un rubin si o perla – pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Si grabindu-se el sa ajunga in Babilon, unde, dupa cum se vorbisera, il asteptau ceilalti trei, acesta a intalnit pe drum un om vatamat, la care nimeni nu se uita. Pe data se hotari sa-l duca la un doctor, caruia ii dadu safirul ca sa-l ingrijeasca pe bolnav pana la deplina insanatosire. Numai ca astfel, zabovind prea mult pe cale, ceilalti nu l-au mai asteptat si au plecat fara el. El n-a deznadajduit, ci, tinandu-se dupa stea, a facut singur drumul spre Betleem. Aici a aflat ca magii Il gasisera pe Prunc si I se inchinasera deja, ca soldatii lui Irod pornisera macelul celor nou-nascuti si ca Sfanta Familie apucase calea Egiptului. Cum chiar in fata lui un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul din brate, pentru a-l omori, magul nu statu pe ganduri si, aratandu-i soldatului splendidul rubin, il indupleca sa-l primeasca in schimbul vietii pruncului. Soldatul a luat piatra, stergand-o in graba de acolo, iar biata femeie nu mai stia cum sa-i multumeasca strainului ca picat din cer. continuare »

La Pungești, Nașterea Domnului îi va prinde pe 30 dintre protestatari în greva foamei

greva_foamei_pungestiAproximativ 30 de persoane ameninta ca intra in greva foamei la Pungesti. Protestatarii cer retragerea jandarmilor si interzicerea extragerii gazelor de sist din Pungesti.
Protestul lor va fi monitorizat de medicii serviciului judetean de Ambulanta, iar un medic va trece in fiecare zi prin tabara de la Pungesti ca sa verifice starea de sanatate a grevistilor, mai ales ca unii dintre ei sunt in varsta.
“Suntem 30 de persoane in aceste moment care protesteaza in zona unde Chevron vrea sa exploateze gazele de sist. Am intrat in greva foamei pentru ca nu mai avem alta cale de a ne face dreptate si de a arata cum se distruge pamantul acestei tari. Vom instala si corturi, nu ne vom opri aici. Oamenilor din Pungesti li s-au interzis pana si sarbatorile de iarna. Cerem retragerea jandarmilor din comuna. Poate nu stiti, dar zilnic pentru ei se cheltuie 6000 euro, pentru toti cei 250 jandarmi. Au fost si zile cand in comuna erau si cate o mie de jandarmi, iar costurile sunt enorme. Cu acesti bani se putea face orice altceva, sa se repare scolile din comuna, drumurile, orice altrceva si cu siguranta nu se ajungea la starea aceasta de conflict”, a spus Constantin Palsaru, unul din liderii miscarii de rezistenta de la Silistea-Pungesti

Judeţ de sonde: Jumătate din suprafaţa Bihorului a fost concesionată pentru exploatări petroliere către Gazprom

bihor 06 detaliu gaze de sistHARTA ÎMPĂRŢELII. Cele patru perimetre petroliere concesionate în Bihor se întind de la nordul la sudul judeţului şi de la graniţa cu Ungaria până în zona deluroasă şi montană a judeţului. Harta perimetrelor e ca un tort uriaş, din care companiile şi-au tăiat câte o felie de sus până jos

De la graniţa cu judeţul Satu Mare până la cea cu Aradul, de-a lungul frontierei cu Ungaria, Bihorul ar putea ajunge un imens câmp de sonde pentru extracţia de ţiţei şi de gaze, inclusiv din categoria celor de şist.

Încă de acum trei ani, statul a concesionat resursele subterane unor companii străine, cărora de anul trecut a început să le avizeze, prin Hotărâri de Guvern, acorduri petroliere pentru mai bine de 4.000 de kilometri pătraţi, adică mai mult de jumătate din suprafaţa judeţului. Pentru trei din cele patru perimetre, întinse pe 3.000 de kmp, două companii au şi primit deja undă verde să înceapă lucrările.

Deşi tot mai mulţi bihoreni se tem că firmele vor sfredeli pământul pentru a exploata gaze de şist, cu toate riscurile aferente, niciun oficial n-a vorbit deschis despre ce înseamnă concesionările şi despre pericolul ca Bihorul să fie transformat într-o uriaşă platformă petrolieră. Unii politicieni s-au grăbit să promită că oamenii nu vor avea de suferit, ci doar de câştigat. Cu ce preţ, însă, nimeni nu ştie…

De trei ani

În Bihor, chestiunea gazelor de şist a început să fie cunoscută anul trecut, când s-a aflat că patru perimetre pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră (EX-1 Voivozi, EX-2 Tria, EX-3 Băile Felix şi EX-4 Tulca) au fost concesionate, încă din 2010, de către Agenţia Naţională de Resurse Minerale unor companii străine, timp de 30 de ani, pentru exploatarea acestui tip de gaze. continuare »

Fotografii inedite cu Părintele Justin Pârvu din ziua arestării, 14 mai 1948. Interviu inedit din anul 1993

Inedit. Parintele Iustin Parvu, in 1993: Sa traiesti ca un sfant, dar sa fii acolo unde trebuie sa sfintesti

Rasfoind colectia veche a ziarului Cotidianul, cel din vremea lui Ion Ratiu, in cautarea de marturii despre istoria recenta a Romaniei, am dat, in suplimentul “Alfa si Omega”, ce era editat de Costion Nicolescu, peste un interviu inedit cu parintele Iustin Parvu, datat februarie 1993, la un an dupa ce intemeiase schitul Petru-Voda. Intervievat de Constanta Costea, marele duhovnic al romanilor se arata convins ca mari doctori ai sufletelor neamului vor fi pururea, gratiei harului lui Dumnezeu care lucreaza. Si pleda pentru ca monahul sa traiasca asemeni unui sfat, dar sa fie acolo unde trebuie sa sfinteasca. (Margarita Geica)
Patrunzand adanc in tinutul Neamtului, pana spre trecatorile Ardealului, dincolo de muntele Petru-Voda, si patrunzand, iarasi, tacerea padurilor, se ajunge la schitul de lemn intemeiat anul trecut (in 1992 – n.red.), prin “taria” unui monah. Este parintele Iustin Parvu, figura de “luptator al mintii”, unui din duhovnicii pe ale carui rugaciuni s-a tinut vie, zeci de ani, societatea romaneasca rastignita de comunism. Omul care a cunoscut, in cei 16 ani de detentie politica – intre care multi la ocna – raul conditiei umane pana in strafundurile sale, nu se mai poate detasa de suferinta lumii. In anii ’70 si ’80, la manastirea Bistrita de langa Piatra Neamt, zeci si sute de oameni (tot combinatul Savinesti, se spunea) asteptau zilnic sa-si verse durerea si sa-si regaseasca speranta. “In chilia lui, ingropat in popor” (cum il definea un alt calugar) – aceasta este imaginea, foarte putin celebra in inalta societate, a parintelui Iustin, un mare cunoscator, dinlauntru, al societatii laice. Si acum, in pustia de la Petru-Voda, oamenii vin, ziua si noaptea, sa gaseasca “punctul de sprijin” in durere, cu convingerea ca monahul, “asezandu-se” in suferinta lor, ii poate ajuta, prin darul lui Dumnezeu, sa intrevada fericirea. La Petru-Voda, taria duhului a invins taria padurii. Aici monahismul este “mai contemporan” societatii decat noi insine, vietuitorii ei, pantru ca e mai clarvazator. Iar speranta are o “fata” distincta: o privire directa in cauza raului, o luciditate din care transpare tensiunea dragostei, adanca. De aceea, dialogul care urmeaza este impregnat cu afirmatii paradoxale – un balans nevazut intre iubire si dreptate – de rosturi partiale, aluzive, ale unui adevar prea intens sau prea dureros pentru a fi complet exprimat. continuare »

Azi în Timișoara… Ginecologii refuză să mai facă avorturi pe perioada sărbătorilor

carduri de sanatate distribuite de mediciMedicii ginecologici din vestul țării refuză să scape femeile de sarcinile nedorite. Chiar dacă sunt obligați de lege să facă avorturi, specialiștii de la maternități au decis să pună în aplicare o lege nescrisă, prin care, spun ei, evită comiterea de păcate.

 În repetate rânduri, medicii ginecologi au fost acuzați de creștini că prin avorturi comit crime duble. Cu puțin timp înainte de Crăciun, medicii din Timişoara au decis să pună capăt intervențiilor de acest gen. Practic, timp de trei săptămâni, toate gravidele vor merge degeaba la spitale, pentru că medicii nu vor omorî feții, scrie exclusivtm.ro.

Chiar și conducerea spitalelor aprobă decizia angajaților. Situația s-a repetat și de Paște. La Lugoj, directorul medical al Spitalului “Teodor Andrei” Lugoj, doctorul Mircea Șerpe, susținea atunci că intervențiile ginecologilor se vor face doar în cazurile extrem de  deosebite. Practic, chiuretajele vor fi puse în aplicare doar în condițiile în care viața pacientei este pusă în pericol.

Pauza de la avorturi s-a repetat și cu ocazia Paștelui Ortodox, precum și în zilele cu cruce roșie în calendar.

 

| realitatea.net

Statul român donează masoneriei un teren de 500 000 euro

Marea Lojă a primit de la Guvern un teren de de 2,1 milioane leiDARURI pentru Masonerie. Marea Lojă a primit de la Guvern un teren de de 2,1 milioane lei

Guvernul îşi exersează dărnicia înainte de Crăciun şi oferă Marii Loje un teren în valoare de 2,1 milioane de lei, spre folosinţă gratuită pentru 49 de ani.

Un teren în suprafaţă de 2.500 metri pătraţi de pe Bulevardul Expoziţiei din Capitală, din vecinătatea complexului Romexpo, a fost acordat de Guvern Marii Loje Naţionale spre folosinţă gratuită pentru 49 de ani, pentru construirea unei clădiri “de interes public”.

Terenul, administrat de către Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), a fost cedat pentru Asociaţia “Marea Lojă Naţională din România”, printr-o hotărâre aprobată în ultima şedinţă de guvern.

| realitate.net

Așadar, masonerie este de interes public în România? Dacă da, atunci se înțelege de ce legile sunt din ce în ce mai antihristice.

O demisie care poate anunța dezastrul: Avocatul Poporului

O demisie care poate anunta dezastrul: Avocatul PoporuluiBalamucul politic ia amploare, confirmînd, parcă, verdictul Vocii Rusiei, care remarca zilele trecute că la București a început degringolada: azi a demisionat din funcție Avocatul Poporului, care mai avea patru ani de mandat înainte. Motivele reale nu se cunosc, dar un anumit scenariu extrem de plauzibil ne dă frisoane, în acest caz.

Mai concret, e posibil ca prof.univ.dr.Crișu Anastasiu, om al legilor cu o carieră de vîrf pînă în acest moment, să fi dorit să evite o situație dramatică în viitorul foarte apropiat, care l-ar putea transforma în omul negru al Justiției.
Precum se știe, în ultimele zile se vehiculează tot mai intens varianta unei amnistii acordate nu prin lege, în condițiile în care opoziția plus PNL se opun categoric, ci printr-o ordonanță de urgență a Guvernului.
De aici, încep problemele.
O ordonanță de urgență în acest domeniu este în mod clar neconstituțională, dar, pentru ca acest lucru să fie constatat de Curtea Constituțională este nevoie de sesizarea ei.
Or, singura autoritate care poate sesiza CCR în domeniul ordonanțelor e exact Avocatul Poporului. continuare »