Fara sfintenie nu exista cultura si educatie; fara sfinti nu exista pedagogi si invatatori

„Spre cer ridic ochii inimii mele, spre Tine,
Mantuitorul meu, mantuieste-ma cu stralucirea Ta!”
(Antifonul 1, glas 2 Octoih)

In afara sfintilor nu exista invatatori si pedagogi adevarati, nicio cultura adevarata fara sfintenie. Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator; numai sfintenia este adevarata lumina. Cultura adevarata, luminarea adevarata nu sunt nimic altceva decat iradierea sfinteniei. Numai sfintii sunt cu adevarat luminati. Sfintenia traieste si respira prin lumina, iradiaza si actioneaza in lumina. Sfintind, sfintenia in acelasi timp lumineaza si invata. Exista o anumita identitate intre sfintenie si luminare. In realitate, cultura inseamna luminare, luminare prin sfintenia in Duhul Sfant, Care este purtatorul si creatorul sfinteniei si al luminii si al cunostiintei. Si, intrucat sunt sfintiti si luminati de Duhul Sfant, sfintii sunt si adevarati invatatori si pedagogi.

Sfintenia este unirea dupa har cu Dumnezeu, adica unirea cu Logosul cel vesnic, cu sensul vietii si al existentei; tocmai in aceasta consta plinatatea si desavarsirea personalitatii si existentei omenesti. O astfel de sfintenie harismatica este sufletul culturii. Fiindca, daca cultura nu ne descopera sensul cel vesnic al vietii, mai este, oare, nevoie de ea? Mai bine sa fii tigru in mijlocul junglei sau leu in pustie decat un om lipsit de cultura sfinteniei.

Cultura fara sfintenie, “luminarea” fara sfintirea in Duhul Sfant, aceasta le-a inventat  Europa in idolatria ei umanista. N-are importanta daca aceasta idolatrie se manifesta in cultul papei sau cultul Bibliei, in cultul mecanicii sau in cultul modei. Adevarata cultura, ortodoxa si in duhul Evangheliei, lumineaza pe om cu lumina dumnezeiasca si-l conduce (“lumineaza”) spre tot ceea ce este nemuritor si vesnic, dumnezeiesc si sfant. Ea alunga tot pacatul si biruie orice moarte si, de aceea, ea il curateste pe om, il sfinteste, il face nemuritor, vesnic, nestricacios.

Acesta este adevarul evanghelic pe care l-a descoperit Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos si pe care l-a pastrat Ortodoxia.

Separata de sfintenie, opusa Evangheliei, cultura devine o tragica sfortare zadarnica. Lucrul maxim pe care poate sa-l realizeze pentru om o cultura superficiala, epidermica, este acela de a-l schimba intr-o fiara cu chip de om, instruita, dar salbatica… In vreme ce in adancul sufletului poporului nostru ortodox se ridica glasul: fara sfintenie nu exista cultura si educatie; fara sfinti nu exista pedagogi si invatatori. Nu este aceasta Evanghelia? Nu este aceasta Ortodoxia? Si daca nu sunt aceasta, atunci la ce mai avem nevoie de ele?

Cand se cauta adevarul vesnic escu totul gresita intrebarea: ce este Adevarul? Intrebarea trebuie sa sune astfel: Cine este Adevarul? Pentru ca adevarul poate fi numai o persoana si, desigur, o Persoana Dumnezeiasca, iar nu un lucru: numai Dumnezeu Creatorul, iar nu o creatura.

Credinta in Hristos nu numai ca-l elibereaza pe om de intuneric, dar il si transforma in lumina, in fiu al luminii. Sfintii cei purtatori de Dumnezeu sunt lumina lumii, luceferii lumii; de aceea, intunericul pacatului nu poate sa-i cuprinda; nu sunt insa lumina prin ei insisi, ci datorita lui Hristos Care este in ei; ei sunt numai detinatori credinciosi si purtatori ai luminii lui Hristos.

Sfintenia este nevointa (asceza) in har, de aceea si cultura este o astfel de nevointa (asceza).

Cultura este o proiectie a sfinteniei. Numai omul sfant poate sa sfinteasca pe altii; numai devenind el insusi lumina poate sa lumineze pe altii.

Prin bunavointa Proniei Dumnezeiesti traim rastigniti la intretaierea geografica si religioasa a Rasaritului si Apusului si de aceea poate ne gasim adesea intr-un impas chinuitor. Ati observat cat de mult sufletului nostru ortodox nu-i corespunde cultura rationalist-scolastica a Europei romano-catolice si protestante? Lucrul acesta se oglindeste in chip lamurit in ratacirea ideologica si etica a celei mai mari parti a intelectualilor nostri. Acestia s-au instrainat de poporul nostru ortodox, de trupul Bisericii Ortodoxe si de aceea si-au pierdut sensibilitatea si orientarea ortodoxa in problemele fundamentale ale vietii si ale mortii. Cultura dupa modelul „iluminismului” european nu poate fi o cultura pentru noi. Sensibilitatea si constiinta ortodoxa accepta si recunoaste numai pe sfinti ca pedagogi si invatatori si numai sfintenia ca luminare si adevarata cultura. E o foame si o sete foarte adanca a sufletului nostru, mult mai adanca decat socotesc multi dintre intelectualii nostri si nimeni nu poate sa o satisfaca, afara de Hristos si de sfintii Lui.

Omul care cauta sincer sensul si lumina vietii gaseste intodeauna o bucurie spirituala inexprimabila, ca si imbolduri spirituale si orizonturi cat se poate de largi in tainica si Sfanta Biserica Ortodoxa.

(1937, Sfantul Iustin Popovici, extras din Omul si dumnezeiescul-om – Abisurile si culmile filozofiei)