Dr. Christa Todea-Gross: Vaccinul provoacă dezechilibru sistemului imunitar. Cum au dispărut epidemiile în lume

Sistemul imun sănătos şi dezechilibrul provocat de vaccinuri

Pe parcursul a mii de ani, sistemul nostru imun s-a adaptat la existenţa microorganismelor din mediu, care sunt nenumărate, multe fiind încă necunoscute. Organismul uman este el însuşi un mare rezervor de microorganisme indispensabile pentru o viaţa sănătoasă. Puţinele microorganisme nocive pentru om pot fi, în majoritatea cazurilor, anihilate de către arma noastră biologică naturală: un sistem imun sănătos şi performant. Pe acesta, copilul îl dobândeşte în parte de la mamă, la naştere, iar apoi şi-l perfecţionează pe al lui, în mod natural, prin contactul cu răceli uşoare, boli infecto-contagioase (“bolile copilăriei”) etc. Până la vârsta de 2 ani, când dispare imunitatea moştenită de la mamă, copilul îşi dezvoltă un sistem imun sănătos. Acest lucru se întâmplă doar dacă nu se intervine din afară cu mijloace care să scadă sau să modifice în mod negativ sistemul de apărare al copilului (vaccinuri, antibiotice, cortizon, antiinfiamatoare nesteriodiene etc.). Din nefericire, câteva epidemii din trecut (izbucnite mai ales în timpul războaielor) au generat invenţia vaccinurilor şi astfel s-a pornit un atac fără precedent asupra sistemului imun al omului de 200 de ani încoace. Nu s-a luat deloc în seamă cel mai important aspect al vaccinurilor: faptul că sistemul imun al omului nu este adaptat la forme noi, artificiale, de microorganisme, cu care în mod normal el nu s-a întâlnit niciodată în natură şi pentru care nu are o “memorie imună”.

Dacă mai adăugăm şi existenţa în vaccin a unor substanţe aleigizante, metale grele, proteine străine, antibiotice şi, nu în ultimul rând, combinaţia mai multor virusuri, ne dăm seama că şansele formării unui sistem imun sănătos şi performant la copil este practic nulă. îl distrugem deja “din faşă”. Consecinţele dezastruoase ale vaccinurilor s-au observat abia în anii^y60, când, în America, după ce s-a triplat numărul de vaccinuri, a apărut un număr foarte mare de cazuri de autism la copii, până atunci fiind doar câteva cazuri răzleţe, tratate în Clinicile de Psihiatrie. Efectele adverse evidente ale vaccinurilor “obligatorii” la copii fac victime în scurt timp şi în Europa, unde se copiază modelul american de vaccinare. România nu face excepţie. Bolile cronice grave, dar şi decesele provocate de vaccinuri sunt total ignorate de cei care ridică în slăvi cea mai mare eroare medicală a secolului: vaccinurile” (dr. Louis De Bromver). Au trecut doar 50 de ani (maximum 2 generaţii) de la declanşarea acestui război biologic împotriva unui sistem imun vulnerabil, imatur, al sugarului, cu grave repercusiuni şi după zeci de ani, şi este imposibil să nu obsemăm o creştere explozivă, fară precedent, a bolilor cronice grave, unele cunoscute, dar extrem de rare în trecut, altele noi, incurabile, atât la copii, cât şi adolescenţi (alergii grave, autism, sindromul ADHD, boli autoimune, sindroame neurologice noi etc.), la adulţi şi vârstnici (boala Alzheimer, diverse forme de cancer, boli autoimune etc..).

Cu toate acestea, cei care produc vaccinurile, nu vor avea niciodată vreun interes să spună adevărul, profitul lor material fiind enorm, iar studiile lor fiind în mod intenţionat şi sistematic falsificate. Vaccinurile, în loc să prevină, ne îmbolnăvesc. Se depun în schimb eforturi mari şi aproape inutile de a produce tot mai multe medicamente paleative (care tratează, dar nu vindecă). Se profită în continuare de cunoştinţele insuficiente cu privire la mecanismele complexe de apărare a sistemului imun în faţa unei infecţii, reducându-se totul la măsurarea anticorpilor (lucru de altfel contestat de mulţi imunologi, de zeci de ani încoace). Sistemul imun este un “puzzle” care nu a fost terminat de către imunologi, lipsind încă foarte multe piese, dar până la rezolvarea lui, sănătatea copiilor noştii riscă să fie distrusă iremediabil. Principiul pe care se bazează vaccinarea este ineficient şi cu multe capcane pentru sistemul imun al fiinţelor vii, inclusiv a omului, consecinţa fiind o îmbolnăvire cronică şi deseori ireversibilă.

Cum au dispărut epidemiile în lume
Apariţia primelor “vaccinuri”: prevenţie sau experiment?

Marile epidemii care decimau populaţia în trecut (lepra, ciuma, holera ş.a.) au dispărut din cauza îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, a introducerii canalizărilor de apă, a toaletelor, prin dezinfecţia apei de băut şi, în general, prin dezvoltarea socio-economică a ţărilor lumii, fără să fi existat vreodată un vaccin împotriva lor.

În cazul altor boli infecţioase, “ale sărăciei”, precum tuberculoza, difteria, variola şi tuşea convulsivă, legătura dintre îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi regresia acestor boli a putut fi dovedită, dar mai anevoios. însuşi renumitul Dr Buchwald recunoaşte că “timp de 20 de ani a strâns dovezi şi a investit o mare sumă de bani pentru investigaţiile necesare ca să poată răspunde la întrebarea: cum au dispărut epidemiile în lume?”¹. Vaccinurile şi statistica legată de dispariţia epidemiilor nu a putut explica acest fenomen. Graficele arată exact contrariul. Pentru studiile sale, Dr. Buchwald a luat în calcul următoarele date: apa de băut şi cea reziduală, numărul de băi/familie în Germania, numărul de locuinţe, suprafaţa locuinţei/persoană, folosirea săpunului etc. Cu toate îmbunătăţirile civilizaţiei, mai lipsea “un element important care-i scăpa Cel care l-a ajutat, a fost englezul Thomas McKeown, profesor la Medicina Socială de la Universitatea din Birmingham şi care a arătat că motivul principal al regresiei acestor boli infecţioase a fost în primul rând “dorinţa unui trai bun al oamenilor”, în speţă a hranei. Ca urmare, regresia marilor epidemiilor a început cu 200 de ani în urmă, înainte de o fi introdus orice fel de vaccin. Cauza principală (fără să fie neglijată îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi a apei de băut) a fost combaterea foamei. Doar o dată cu dezvoltarea agriculturii, a producerii unei cantităţi suficiente de hrană pentru întreaga populaţie, începând cu sec. XVIII, pentru marea majoritate a oamenilor foamea era de domeniul trecutului. în Germania, Friedrich der Grosse (1740-1786), a introdus cultivarea cartofului pe arii extinse. în ţările din sud, cultivarea porumbului a jucat acelaşi rol. Curând după terminarea celui de-al doilea război mondial, s-a ajuns, atât în Germania, cât şi în întreaga Europă de Vest, la un nivel de tJ-ai care nu s-a atins niciodată în lume. în aceste condiţii, frecvenţa bolilor infecţioase, “ale copilăriei”, au început să dispară în Europa de Vest. Faptul că foamea are o legătură evidentă cu “bolile copilăriei” pare greu de crezut, fiindcă oamenii din ziua de azi nu se mai pot pune în situaţia celor din trecut. Dr. Buchwald îşi aminteşte că, pe vremea copilăriei sale, 1/3 dintre elevi primeau “o gustare de la şcoală şi consta în pâine şi lapte. Cu doar 60 de ani în urmă, 1/3 dintre elevii din Occident erau foarte săraci. Statisticile din Anglia, arătate de McKeown, privind regresia bolilor contagioase, sunt asemănătoare cu cele din Germania, folosite de Buchwald în cărţile sale².

Despre România putem spune acelaşi lucru, cu o întârziere de câţiva ani buni…

Vaccinarea copiilor din ţările africane, ca şi din alte regiuni unde populaţia este subnutrită, nu le aduce niciun beneficiu. Dimpotrivă, le sunt induse o serie de boli virale noi, cu care nu s-a confruntat niciodată organismul lor, şi care nu vor putea stimula un sistem imun slăbit. în schimb, vor provoca cu mare uşurinţă boli cronice şi o serie de complicaţii posh’accinale, nerecunoscute de cei care fac, cu bună ştiinţă, campaniile de vaccinare în masă. Oare există o diferenţă între copiii “de mâna a doua ”, pe care experimenta Jenner, în trecut, vaccinul antivariolic, şi aceşti copii din lumea a treia? Mă tem că nu.

Cu toate acestea, producătorii de vaccinuri şi corpul medical, susţin sus şi tare că vaccinurile au dus la eradicarea epidemiilor, atribuindu-şi un merit care nu este a lor.

în cele ce urmează, am descris modul în care a început “era vaccinurilor”, în care trăim şi la ora actuală şi care cunoaşte o “înflorire”fără precedent. Dacă primele epidemii au trecut fără să fi existat vreodată un vaccin (un fenomen deloc scos în evidenţă în cărţile de Epidemiologie şi de Boli Infecţioase), cele care au urmat, nu au mai cunoscut un curs firesc de dispariţie, ci, din pricina vaccinurilor, introduse de obicei în “plina epidemie ”, au cunoscut fluctuaţii, s-au răspândit uneori cu mai multă repeziciune, sau au apărut altele noi. Vaccinurilor le datorăm modificări (creşteri) importante ale indicilor de morbiditate şi mortalitate pentru bolile infecţioase, precum şi apariţia unor boli şi complicaţii noi, necunoscute până atunci de lumea medicală: cele posn-accinale (poliomielită postvaccinală şi de contact, encefalitele. postvaccinale etc.), soldate cu nenumărate decese, pentru care ar trebui să fie introdus un nou indice de statistică: cel al mortalităţii infantile postvaccinale.

rezumate din cartea Vaccinurile: prevenţie sau boală?
O nouă patologie pediatrica, de Dr. Christa Todea – Gross