† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=F0prZnvPlm8]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=myEzorrBgAQ] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=F1OoEluE47g]

Astăzi Domnul nostru Iisus Hristos este pe Cruce şi noi prăznuim , ca să cunoşti că Crucea este praznic şi sărbătoare duhovnicească.
Mai înainte Crucea era lemn de osândire, iar acum s-a făcut lucru de cinste.
Mai înainte era semn de osândire, iar acum pricină de mântuire.
Aceasta ni s-a făcut nouă aducătoare de nenumărate bunătăţi, ne-a izbăvit din înşelăciune, aceasta, întru întuneric şezând noi, ne-a luminat, aceasta, învrăjbiţi fiind noi cu Dumnezeu, ne-a împăcat, înstrăinaţi fiind ne-a împrietenit, departe fiind aproape ne-a adus.

Aceasta este surparea vrajbei, întărire a păcii şi vistierie de nenumărate bunătăţi. Pentru aceasta nu ne mai rătăcim în pustietăţi, căci Calea cea adevărată am cunoscut-o.

Nu mai petrecem afară de curţile împărăteşti, că am aflat Uşa.
Nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, că am aflat Izvorul.
Nu mai sântem în văduvie, că am aflat Mirele.
Nu ne temem de lup, că avem pe Păstorul cel bun, „Că Eu, sunt Păstorul cel bun”.
Nu ne cutremurăm de tiranul, că stăruim aproape de Împărat.
Şi pentru toate acestea prăznuim, săvârşind pomenirea Crucii. Căci şi Pavel a poruncit să prăznuim pentru Cruce. „De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi… ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului”. Apoi adăugând pricina, a adăugat : „Că Paştile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit” (I Cor. 5, 8). continuare »

Mitropolitul Vladimir este rugat să nu permită premierului Vlad Filat să urce în scena din faţa Catedralei Mitropolitane în noaptea Învierii şi să nu-i înmâneze Focul Haric atât timp cât acesta nu se va pocăi public. Apelul este făcut de către un grup de tineri ortodocşi. Aceştia spun că Vlad Filat este autorul „fărădelegii nediscriminare”, care ar urmări subordonarea majorităţii creştine faţă de minoritatea sexuală.

În apelul către Mitropolit, tinerii ortodocşi, din diferite parohii ale Bisericii Ortodoxe, spun că sunt îngrijoraţi şi indignaţi, în acelaşi timp, de faptul că i s-a permis şi în acest an prim-ministrului Vlad Filat să finanţeze, să organizeze şi să răspândească creştinilor Focul Haric în seara Învierii.

„Acest şef de guvern a rănit şi continuă să rănească Biserica Ortodoxă. Acesta nici nu se mai sfieşte să arate ura faţă de Biserică şi faţă de tot ce înseamnă normalitate şi valoare. Mai mult, am fost martorii începerii unei represiuni anti-bisericeşti nemaivăzute la noi din perioada bolşevică, în special prin percheziţionarea bisericilor, intimidări, dezinformări şi cenzurarea dreptului la libera exprimare”, a spus Ion Pelin, membru al grupului de iniţiativă, la o conferinţă de presă. continuare »

Sunt eterodocşii, adică toţi cei ce îşi zic creştini,
dar nu sunt ortodocşi, membri ai Bisericii?[1]

de Dimitrie Ţelenghidis[2],
Profesor al Facultăţii de Teologie
Universitatea Aristotelică din Tesalonic

Sub influenţa ecumenismului, încă din secolul trecut, se întreprinde sistematic o tentativă de înstrăinare a conştiinţei ecclesiologice a Bisericii Ortodoxe, ca întreg (ca pliromă).  Mai exact, se încearcă din ce în ce mai mult acceptarea unei teorii  denaturate despre ceea ce înseamnă Biserica.

În baza acestei percepţii, cum că Biserica ar fi divizată, toţi creştinii – adică toți cei ce au fost botezaţi indiferent de modul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, în numele Dumnezeului Celui în Treime – sunt consideraţi ca fiind membri egali ai Trupului lui Hristos (adică ai Bisericii). Iar acest lucru se doreşte să fie luat în consideraţie în ciuda diferenţelor dogmatice dintre aceşti creştini.

În consecinţă, indirect, prin această teorie despre Biserică se anulează propriu-zis caracterul mântuitor al dogmelor (adevărurile de credinţă descoperite de Dumnezeu), dogme formulate de Sinoadele Ecumenice ale Bisericii.

Concomitent, îşi pierd definitiv însemnătatea atât anatemele şi afurisirile, precum şi Canoanele Sinoadelor mai sus pomenite. De altfel, așa se explică și faptul că s-a ajuns ca în Duminica Ortodoxiei fie să nu se mai citească în întregime anatemele, fie să nu se mai citească deloc Synodikonul Ortodoxiei. Încet, dar sigur, înaintăm spre o nivelare programată a Ortodoxiei cu erezia. De altfel, la evenimentele bisericești oficiale, ereticii sunt numiți fraţi întru Hristos cu ortodocșii sau, după caz, ortodocșii li se adresează cu ușurință, rostind titlul lor eccleziastic mincinos. Este limpede, ne găsim în mijlocul unui proces de omogenizare a diferitelor credinţe creştine. continuare »

Smochin de roade duhovnicești lipsit
Pe sinagogă Hristos o a vădit.
Hristos o blestemă și o usucă,
Boala ei de noi departe să se ducă!

În aceeaşi zi mai facem pomenire şi de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dum­nezeieştii evanghelişti Matei şi Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune. Marcu spune: «Iar a doua zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac». Iar Matei spune: «Iar a doua zi, întorcându-se în cetate a flămânzit. Şi văzând un smochin lângă cale, a venit la el şi n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Şi i-a zis lui: în veci să nu se mai facă rod în tine. Şi îndată s-a uscat smochinul».

Sinagoga iudeilor este asemenea unui smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat şi legea de la ei şi i-a făcut cu totul nevrednici. continuare »

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor este săptămâna de la sfârșitul Postului Paștilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paștilor. Se mai numește și Săptămâna Mare.

 Istoric

Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: “…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.

Săptămâna Patimilor

După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare. continuare »

S-a mutat la Viata cea fără de moarte Părintele nostru cel blând şi bun ca pâinea lui Dumnezeu, pătimitor în temniţele comuniste, Părintele Crăciun Oprea. Dumnezeu să îl odihnească cu sfinţii, alături de ceata martirilor şi mărturisitorilor din închisorile comuniste.

Astăzi, 8 aprilie, la praznicul Floriilor, Părintele Oprea Crăciun din satul Cinciş, Hunedoara, a trecut la Domnul,Cel  pe care L-a iubit şi mărturisit cu preţul vieţii sale. Chiar dacă răpus de boală şi încleştat de durerile trupului, Părintele nu a încetat până în ultima clipă să îi primească pe ucenicii săi cu voie bună şi zâmbetul pe faţă, ca şu cum nimic nu ar suferi. Bland si smerit ca mânzul asinei, Părintele parcă a intrat astăzi prin poarta cerească în Ierusalimul cel de sus, purtând inlauntrul sau pe Mantuitorul Iisus Hristos. Osana intru cei de sus, bine sa fie cuvantata intrarea sa in Împaratia Cerurilor. Amin.

Inmormantarea va avea loc marti, 10 aprilie, ora 12.30, in cimitirul din Cincis.

… Continuarea pe site-ul Atitudini

Să ne amintim cuvântul sfinției sale în legătură cu actele biometrice

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=YRxw1es-OHw]

“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30). continuare »

Cultul şi asceza, componente ale vieţii duhovniceşti ortodoxe[1]

de Preot Gheorghe D. Metallinos,
profesor emerit al Facultăţii de Teologie,
Universitatea Atenelor, Grecia[2]

1. Viaţa duhovnicească şi teologia bisericească

Instituirea vieţii Bisericii, în realizarea ei locală şi mondială, are un scop unic şi neclintit: calea spre îndumnezeire a membrilor ei, adică integrarea lor desăvârşită (I Tes. 5: 23) în Trupul lui Hristos, fapt care reprezintă ţinta şi ţelul absolut al vieţii creştine. Posibila schimbare a acestui scop înseamnă în mod automat înstrăinarea Bisericii (în partea ei umană) şi reducerea ei la o grupare lumească (asociaţie, corporaţie etc.), în consecinţă, pierderea caracterului ei. De altminteri, falsificarea esenţială a Creştinismului, care alterează radical fiinţa lui, este considerarea lui ca o ideologie creştină sau un sistem de adevăruri[3], pe care credinciosul este chemat să să le accepte, pentru a-şi contura în mod analog viaţa. În cazul acesta, cineva învaţă Creştinismul, aş cum învaţă o anumită lecţie de şcoală. Dar Creştinismul nu este pur şi simplu o lecţie, ci mai întâi de toate o pătimire. Se oferă ca viaţă, ca integrare într-un mod de viaţă în Hristos, nou şi descoperit, adică viaţa pe care a introdus-o în istorie Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Credinciosul este chemat să ajungă, pe o cale concretă, la momentul în care să aplice şi pentru sine mărturisirea Sfântului Apostol Pavel: nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2: 20). Acest fapt înseamnă luarea chipului lui Hristos în interiorul credinciosului, conform aceluiaşi Sfânt Apostol: Hristos va lua chip în voi (Gal. 4: 19).

Această cale, care echivalează cu procedura de vindecare a existenţei umane[4], este tocmai viaţa duhovnicească sau viaţa în Sfântul Duh. Acest lucru înseamnă participare la harul nezidit dăruit de către Sfântul Duh, care se sălășluiește în omul ce face asceză ca Împărăţie a Cerurilor (Împărăţie Cerească) şi se arată ca şi cale în Sfântul Duh. Destinaţia omului este să trăiască în lumina treimică şi sfântă, ca să fie într-adevăr om şi seamăn, iubind cu adevărat pe Dumnezeu şi pe aproapele său, în limitele bunei credinţe şi ale altruismului iubitor, după cuvântul apostolic: cu înţelepciune şi cu dreptate şi cu cucernicie să trăim în veacul de acum (Tit 2: 12). continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=r9OYEFBwirc] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=fRGAWD1PDbs]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=SdQkW3U7Dy8]

Creştinii ortodocşi şi realitatea contemporană[1]

                                                           de Preot Gheorghe D. Metallinos, profesor emerit al
Facultăţii de Teologie,
Universitatea Atenelor, Grecia[2]

1. Epoca noastră este pecetluită în mod categoric de o nouă condiţie istorică, şi anume Noua Ordine Mondială a lucrurilor, care este determinată, cât priveşte începutul, de Războiul din Golf[3] şi distrugerea aşa-numitului Socialism existent[4], al cărui gol s-a grăbit să-l acopere Monarhia absolută mondială care a apărut, adică Pacea Americană (Pax Americana), care transferă lumea noastră, retrospectiv, la unitatea Păcii Romane (Pax Romana) şi la ceea ce aceasta poate să cuprindă pentru om şi lume. După cum atunci, aşa şi în zilele noastre, umanitatea este încadrată într-un sistem mondial de politică şi de valori, care controlează şi formează la nivel global, prin intermediul educaţiei omogenizate şi a mijloacelor de informare în masă care sunt dirijate, pe om şi societatea lui, ca pe un om planetar şi o societate planetaro-holistică.

În acest cadru a fost mitizat anul 2000, care este considerat inaugurarea pregătitei Noii Ere. În bibliografia imensă şi specifică mereu crescândă, Noua Ordine se află, în genere, în legătură cu Noua Eră (New Age), altfel spus, cu perioada care se doreşte să urmeze epocii lui Iisus Hristos, adică perioadei care este pecetluită de învăţătura Lui. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=kUiaf7DnmG8&feature=player_embedded]

Pentru aderarea la UE, Basarabia este obligata sa aprobe legea antidiscriminare, ce ofera drepturi minoritatilor sexuale, religioase s.a., drepturi care contravin moralei crestin-ortodoxe si reduc insusi drepturile majoritatii. Dar, spre deosebire de Romania, in Basarabia preotii sunt mult mai uniti si reusesc sa tina piept tavalugului evreopean, sionist ce vrea sa spurce si ultimul taram romanesc, inca nealterat decat de ciuma bolsevica.

Este de admirat si de luat exemplu cum se mobilizeaza preotii basarabeni, alaturi de ierarhii lor, prin conferinte, emisiuni tv, actiuni in strada, scrisori catre conducerea tarii, pentru a pazi trupul Bisericii de spurcaciunile occidentale. Ultima actiune a fost un sir de conferinte, avandu-i ca invitati din Grecia pe renumitii teologi Părintele Profesor Emerit Gheorghe Metallinos, prof. de Liturgică a Universităţii Teologice din Atena si dl. Dimitrios Țelenghidis, prof. de dogmatică ortodoxă a Universităţii Aristotelice din Tesalonic, ucenicul Cuv. Paisie Aghioritul, alături de traducătorul Ioan Croitorul, profesor al Facultăţii de Teologie din Târgovişte (România), toti luptatori pentru apararea Ortodoxiei.

Incident cu adevarat discriminatoriu

Exact la sosirea pe aeroportul din Chisinau distinsii profesori din Grecia, Parintele Metallinos si domnul Telenghidis au fost opriti de politia moldava si au primit ordin ca sa se intoarca cu primul avion inapoi in Grecia. Dupa cateva ore prin trimiterea de avocati in specializarea Drepturilor Omului li sa permis accesul in Rep Moldova, si aceasta numai cu amenintarea celor de la Mitropolia Moldovei cum ca vor fi chemati ziaristii si se va creea un scandal international. Se pare ca oamenilor de stat din Rep Moldova nu le-a placut tema simpozionului si anume ”Uniunea Europeana si rezistenta ortodoxa”

continuare »

Recentele proclamări de noi sfinţi^[i], în masă, de către Biserica Ortodoxă, prin acţiunea Patriarhiei Ecumenice, dar şi de către Biserica Rusiei, mi-au stimulat cugetările care urmează în privinţa unui aspect esenţial al procedurii „recunoaşterii” Sfinţilor în tradiţia ortodoxă.

1. Tradiţia patristică ortodoxă atribuie caracterizarea de Sfânt^[ii] acelor persoane care au ajuns la îndumnezeire şi constituie mărturisitorii acesteia [ai îndumnezeirii] în cadrul istoriei. Conform Sfântului Ioan Damaschin, cinstim pe Sfinţi ca pe unii care sunt „uniţi cu Dumnezeu după alegerea voinței și Îl primesc pe Acesta să locuiască în ei și, prin părtășia cu El, ei se fac prin har ceea ce este El prin fire”. Sfinţii sunt „bisericile însufleţite ale lui Dumnezeu, corturile Lui însufleţite”, pentru că „prin intermediul minții, Dumnezeu S-a sălășluit în trupurile lor”.^[iii].

Unul dintre cele mai îngrijorătoare simptome ale vremii noastre – rod al înstrăinării adânci a criteriilor noastre teologice – este abordarea mântuirii, şi în consecinţă, şi a sfinţeniei, prin prisma eticii, în cadrele strădaniei morale şi ale îmbunătăţirii omului. Datorită instalării treptate a predominării criteriilor umaniste şi moraliste, îndumnezeirea a ajuns să fie considerată un fapt moral, iar nu unul ontologic, o schimbare „după har” a continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=H5lWw_jMMXU]

Uram si noi pe aceasta cale Multi Ani inainte acestei reviste marturisitoare, care nu a scapat nici ea de prigonire, iar realizatorilor ei multa putere de munca, discernamant si mantuire! Multumim pentru misiunea ce au realizat-o pana acum.

Multumiri si d-lui Sebi Sufariu, realizatorul de la 1TV Bacau, pentru amabilitatea cu care ne-a daruit aceasta inregistrare. Domnul sa va calauzeasca pasii pe mai departe!

1.1.          Fiinţa, imaginea şi scopul Bisericii

Scopul fundamental al Bisericii este acela al îndumnezeirii omului, deci al ipostasului uman prin harul lui Iisus Hristos, sub ascultarea episcopului, aflat în recunoaştere reciprocă şi în comuniune harică şi euharistică cu episcopii unui teritoriu canonic local, care are succesiune apostolică.

Sf. Ioan Gură de Aur descrie dumnezeieşte lungul drum spre îndumnezeire, atunci când compară Biserica cu corabia lui Noe. El scrie: „…corabia a luat numai necuvântătoare şi a salvat necuvântătoare; Biserica a luat oameni necuvântători şi nu numai că i-a mântuit, ci i-a şi schimbat; corabia a luat corb şi a dat drumul tot unui corb; corb ia şi Biserica, dar îi dă drumul porumbiţă; ia lup, şi-i dă drumul oaie…care îşi dă până şi lâna ei” (Omilii la săracul Lazăr, cuvântul VI, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă. Despre rugăciune. Despre vieţuirea după Dumnezeu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 140; Vezi şi Lumina Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, ed. Anestis, Bucureşti, 2008, pp. 131-132; Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, Oradea, 2002, pp. 120-127). continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=TwQlCXE8I9g]

Patriarhul Ecumenist ss Batolomeu, iritat de antemele din Duminica Ortodoxiei şi de scrisoarea adresată lui de Mitropolitul Serafim de Pireu, a trimis o scrisoare Arhiepiscopului Ieronim al Atenei, în care subliniază faptul că acţiunile anumitor ierarhi ai Bisericii Greciei dinamitează unitatea Ortodoxiei.

Kir Bartholomeu face referire la evenimente care “exprimă poziţii, consideraţii şi puncte de vedere care nu sunt deloc de acord cu caracterul şi ethosul ortodox, care ridică semne de întrebare şi care sunt pline de pericol şi consecinţe neprevăzute atât pentru unitatea Bisericii noastre, cât şi  pentru cea a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe în întregul ei”. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=hpasJYXKlig]