Author Archives: admin
Românii din Austria și Italia au protestat duminică împotriva exploatării gazelor de șist din România
Pentru a 5-a duminică consecutiv, românii din diaspora au fost alături de cei din țara mamă în lupta contra exploatării abuzive a gazelor de șist. Cinste lor că nu au uitat de unde au plecat și că își iubesc pământul strămoșesc, chiar dacă se află pe tărâm străin. Exemplul lor poate fi urmat și de românii din alte țări, dar mai ales de românii din țară, care ar trebui să iasă cu zecile de mii în stradă.
Protestul de la Viena (23 feb.)
Protestul de la Milano
Revoluţia din Kiev ar putea declanşa un tsunami care să înconjoare întreaga Europă
„Haosul din Kiev ar putea declanşa un tsunami care rupe geamandurile Europei de Vest. Este o greşeală să credem că suntem simpli spectatori, de la o distanţă sigură”, scrie istoricul Mark Almond într-o analiză publicată de tabloidul britanic „Daily Mail”. Radicalizarea protestanţilor reprezintă, în opinia lui Almond, cel mai important risc care ar putea transforma un conflict aparent intern într-un război internaţional în toată regula.
Comunismul şi integrarea României în U.E. reprezintă trecerea de la creştinism la satanism
” Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.” ( IOAN 3, 19)
Dând la o parte suprafaţa poleită şi înstelată a realităţii şi judecând după efectele sufleteşti ale integrării noastre în U.E. se pare că, de fapt, ne integrăm în iad. Căci în “pierderile colaterale” ale Integrării, dincolo de câteva artefacte ruginite ale vechiului regim, nu aflăm decât sufletele noastre…
Tezaurul României: lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea să le aflaţi
Un secol de zvonuri peste o tăcere de aur: soarta Tezaurului României este, probabil, unul dintre cel mai bine păstrate secrete ale istoriei scolului trecut. Acel gen de secret al unei istorii în care curge mai mult sânge decât cerneală. Însă atât cât a spus cerneala în tratatele de pace din răgazul dintre războiae ar fi suficient pentru un cercetător atent ca să reconstituie traseul aurului, cu totul neaşteptat, pe care îl veţi regăsi în cronologia din ancheta pe care am iniţiat-o. Studiind problema datoriei istorice a Germaniei faţă de România de 18 miliarde de euro, am găsit în arhive o conexiune cu totul neaşteptată în alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale „Der goldene Pflug. Lebensernte eines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti din 7 mai 1918. Iată, răspunsul poate fi găsit nu exclusiv la Moscova, ci chiar în inima Europei, la Bruxelles. Dacă ne-am afla într-un roman de Agatha Christie, poate chiar în „Orient Express”, am exclude din start ipoteza că cele 93.400 kg aurîncărcate în vagoane într-un decor iarnă ar putea fi, în continuare, la Moscova. Voi demonstra, într-o serie de articole, care completează şi duc mai departe datele prezentate aici, povestea reală a traseului Tezaurului: Rusia – Germania – Franţa. O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca românii să o cunoască.
Problema tezaurului a fost reşapată periodic, asemeni unei poveşti cu zâne, adică fără vreun final concret, de politicienii României. Pentru că sună bine. Pentru că 90% dintre români cred că problema tezaurului este importantă. Pentru că un secret nu este niciodată suficient de bine ascuns dacă asupra subiectului se aşterne o tăcere absolută. Pentru început, iată traseul cronologic al istoriei Tezaurului.
23 noiembrie 1916: Capitularea Bucureştilor, capitala României, în faţa trupelor de ocupaţie germană. În zilele următoare, Statul Major şi Comandatura germană au ocupat Hotel Bulevard, Capşa şi Athénée Palace.
12-14 decembrie 1916: Tezaurul este încărcat, la Iaşi, în vagoane, cu direcţia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul României (o cantitate de 93.400 kg aur) deţinut sub formă de lingouri, monede diverse şi bijuterii. Porneşte către Moscova al doilea transport cu valorile Băncii Naţionale a României din care aur efectiv în valoare de doar 574.000 lei (echivalentul a circa 170 de kg aur). În total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, în cele două transporturi. Au dispărut exact 93.540 kg de aur. Reţineţi cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regăsi, cu o precizie uluitoare, în păienjenişul armistiţiilor şi tratatelor de pace de după Primul Război Mondial: transportată de la Moscova la Berlin şi apoi în somaţia Antantei către Germania de a restitui „aurul României sau al Rusiei”. continuare »
Juriștii iau atitudine: Gazele de şist explodează, iar cei loviți vom fi noi
Explodează gazele de şist? Mă tem că da, iar dacă o vor face, sigur cei loviţi de explozie vom fi noi, toţi.
„Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi!” Astfel de fraze geniale se nasc în mintea oamenilor doar la momente de mare efervescenţă socială, de mare „emoţiune”, ca să mă exprim în limba anului 1848, an în care Simion Bărnuţiu a rostit fraza de mai sus şi care este valabilă atâta timp cât vor exista popoare.
Iată că gazele de şist şi proiectul de la Roşia Montană produc acum o stare de mare temere, de frământare, de revoltă care cuprinde o parte tot mai mare de ţară: Vaslui, Constanţa, Bîrlad, Arad, Bihor, Timiş, Alba, Bucureşti, şi sigur vor urma şi alte zone. Companiile care vor să exploateze aceste gaze ne asigură că nu este absolut nici o problemă de poluare. Cum au interes în cauză şi ştim că în ţări mult mai puternice şi dezvoltate s-au produs catastrofe ecologice, nu-i putem crede. Pe guvernanţii noştri actuali nici atât, câtă vreme au încălcat, fără scrupule, contractul social cu noi. Când erau în opoziţie şi strigau tare, tare că proiectul de la Roşia Montană şi exploatarea gazelor de şist sunt proiecte poluante, murdare, că ei le vor sista, i-am crezut şi i-am trimis la putere, iar după aceea, fără nicio jenă, susţin aceste proiecte, au încheiat contracte de concesiune pentru gazele de şist, se dau de ceasul morţii să pornească proiectul de la Roşia, împotriva voinţei marii majorităţi a românilor, dar şi în ciuda tuturor studiilor făcute de specialişti, a experienţelor altor state, a indiciilor, a elementelor care demonstrează că ele nu trebuiesc făcute. Nu-i deranjează nici protestele disperate ale oamenilor. Trimit jandarmii să rezolve problema. Poate şi râd de noi.
Pentru că noi, juriştii, suntem, de obicei oameni de atitudine, nu putem să nu intrăm în arenă ca să analizăm câteva probleme juridice care se pun şi sper că vom reuşi, împreună, să dezlegăm în folosul nu doar a celor aflaţi în pericol iminent, dar şi a noastră, pentru că toţi vom fi afectaţi într-un fel sau altul. Îndeplinim astfel şi porunca marelui paşoptist ardelean.
Se discută dacă aceste gaze sunt sau nu incluse printre bogăţiile de interes public, naţional ale subsolului şi care constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, conform art. 136 din Constituţie şi dacă sunt incluse în sfera de reglementare a art. 1 din Legea nr. 238/2004, Legea petrolului. Se poate argumenta şi într-un fel şi în altul, după bunul obicei al juriştilor. Alin. 3 al art. 1 din Legea nr. 238/2004 enumeră limitativ felurile de gaze naturale la care se referă,iar cele de şist nu se regăsesc printre ele. Dacă se voia includerea lor în categoria gazelor naturale, nimic nu-l oprea pe legiuitor să o facă în mod expres. Legile trebuie să fie clare şi să nu lase loc de interpretări după bunul plac al fiecăruia. În anul 2004 nu era pe tapet exploatarea acestor gaze, astfel că în mod cert legiuitorul nu le-a avut în vedere, deci ele nu sunt cuprinse în reglementarea acestei legi. Dacă textul folosea doar noţiunea de gaze naturale, fără a le enumera limitativ, se putea aprecia că ele sunt incluse în această categorie, dar câtă vreme ele nu se regăsesc printre cele indicate expres de text, nu putem adăuga la lege. continuare »
Pr. prof. dr. Mihai Valică – predică la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (23 februarie)
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VvZti3Sr6xo]
Cea mai mare ruşine a României: Dictatura de la Pungeşti
Sub ocupaţie
Februarie, 2014. După o jumătate de oră de mers de la Vaslui, se zăresc deja primele case din Pungeşti. Ninge frumos şi totul e alb, ca într-o poveste. Acolo, aproape de intrarea în comună, văd staţionând pe marginea drumului o maşină a poliţiei rutiere. La plecarea din Bucureşti, un coleg de breaslă m-a sfătuit să am grijă, pentru că de vreo trei luni, de când cei de la Chevron s-au instalat aici, Pungeştiul e sub asediul poliţiei şi al jandarmilor şi că sunt zile în care nici un “musafir” nu e lăsat să intre în comună. Am zis că e o exagerare, că după 24 de ani de democraţie, într-o Românie europeană, aşa ceva nu-i posibil. Şi totuşi, acum, când văd maşina poliţiei la intrarea în comună, încep să fiu puţin îngrijorat. Să fi bătut degeaba atâta drum? Merg încet, apropiindu-mă de primele case. Poliţistul mă vede, coboară hotărât din maşină şi-mi face semn să opresc. “Actele la control, vă rog! Doar permisul şi buletinul”. Îi întind documentele. Le studiază atent, cu privirea încruntată, fără să scoată o vorbă. Deschide apoi o agendă, transcrie meticulos datele din actele mele, face câţiva paşi în faţa maşinii, notează numărul de înmatriculare şi se întoarce lângă mine, zicându-mi cu glas tăios: “Luaţi actele. Cu ce treabă pe-aici?” Îl privesc uluit, străduindu-mă totuşi să rămân calm şi să îi răspund politicos cine sunt şi ce vreau. Mă ascultă plictisit, cu privirea opacă şi aspră. “Ce s-a întâmplat?”, îl întreb indignat, fiind aproape sigur că mă va întoarce din drum. “Nimic. Doar nişte măsuri speciale. Puteţi merge”. Îmi întoarce enervat spatele şi pleacă, zbârlit de frig, către maşina lui. Răsuflu uşurat şi pornesc către Siliştea, primul sat din comuna Pungeşti. Pe drum, nici ţipenie, nici o urmă de picior prin zăpada proaspăt aşternută. Curţile sunt pustii, doar ici, colo, mai latră nişte câini hămesiţi. Înaintez încet şi parcă alunec tot mai mult într-o poveste de-acum o sută de ani. Peste tot, doar case din lut, pricăjite şi strâmbe, gârbovite de veacuri şi vopsite în culori ţipătoare. Văd câteva coşuri fumegânde, singurul semn că satul e locuit. Într-una din curţi stă agăţat de creanga unui copac un steag tricolor. Lângă el, flutură o pânză albă pe care stă scris cu vopsea “Stop Chevron!”. La câteva case mai încolo, un alt tricolor atârnă chiar deasupra porţii, iar lângă el, aceeaşi lozincă scrisă pe o bucată de pânză. Peste drum, la fel, un steag şi o pancartă cu “Stop Chevron”, agăţate de streaşina casei. Pe măsură ce înaintez, văd tot mai multe curţi cu stindarde. Flutură agăţate pe garduri, în copaci sau pe acoperişuri. Opresc maşina în faţa unei curţi cu steagul la poartă. Nu apuc să cobor, că deja văd ieşind din casă o femeie vânjoasă şi rumenă în obraji. Deschide poarta şi mă întâmpină zâmbitoare, ghicind parcă cine sunt şi ce vreau de la ea. Deodată, o huruială asurzitoare ne acoperă vorbele. Un camion uriaş trece pe lângă noi în viteză, spulberând toată zăpada din drum. “Cară balast la Chevron”, îmi spune femeia cu năduf. “Trec zeci de camioane d-astea pe zi, până târziu, la miezul nopţii, de se cutremură tot satul. Să mergeţi prin sat să vedeţi case crăpate, cu pereţii gata să cadă. Cine plăteşte toate astea? Chevron? Ponta? Nimeni nu vine să ne asculte şi pe noi…” Vorbele îi vin de-a valma, cu o furie grea. Cade o clipă pe gânduri, apoi îmi zâmbeşte din nou. Mă invită în casă, că tocmai a pus pe cuptor nişte turtă. “Scuzaţi deranjul, aşa-i la noi, viaţa mai aspră.” O cheamă Maria Dediu şi are 40 de ani. Trăieşte în casa asta împreună cu soţul şi fata ei de opt ani, Miruna. “Îmi zice mereu: «Mamă, iar am visat cum îl bat jandarmii pe tata». Are zile când pur şi simplu îi e frică să meargă singură la şcoală, că se întâlneşte cu jandarmii pe drum. E plină comuna. Bântuie toată ziua de colo până colo, se fâţâie cu dubele lor şi filmează tot ce mişcă. Noi n-avem voie să umblăm în grupuri mai mari de trei, patru persoane, că imediat vin şi ne iau la întrebări. Dacă apare vreun străin, îl urmăresc peste tot. Asta, dacă reuşeşte să intre în sat. Ce să vă zic, trăim într-o adevărată teroare. Suntem, cum s-ar spune, sub ocupaţie. Că nici tătarii, nici turcii, nici ruşii nu ne-au făcut aşa rău cum ne fac nemernicii ăştia. Cum vine asta, domnule, că vă văd om cu carte, unde-aţi mai pomenit jandarmi români să apere o firmă străină şi să ne terorizeze pe noi, români de-ai lor?”
Răscoala
Calvarul din Siliştea a început astă-toamnă, când Chevron a adus primele utilaje pentru instalarea sondei de explorare. Sătenii auziseră că va începe cândva daravera, dar nu ştiau exact când. Încă din august umbla zvonul că cei de la firma americană Chevron ar fi bătut palma cu Mircia Vlasă, primarul comunei. Ba chiar că ar fi cumpărat un teren de-al lui pentru instalarea sondei, lucru confirmat mai târziu. Tot atunci au început să apară prin sat nişte oameni ciudaţi, care umblau din poartă în poartă şi împărţeau tot felul de lucruri. Şepci, tricouri, pixuri, abonamente la nu ştiu ce ziare, ori chiar sarmale şi cutii cu iaurt. “Păi iaurt ne trebuie nouă?”, sare plină de furie Maria. “Când aproape la fiecare casă oamenii au cel puţin o vacă în ogradă? Normal, aşa ceva ne-a enervat foarte tare, mai ales când am văzut că după ce îţi dădeau toate cadourile astea, te puneau să semnezi într-un tabel că eşti de acord cu explorarea gazelor de şist, în comună. Ăi mai bătrâni şi fără carte au semnat. Au mai semnat şi alţii, care habar n-aveau ce-s alea gaze de şist. Dar cei mai mulţi s-au oţărât tare la domnii ăia, că au fugit mâncând pământul, nu alta. Şi nici că s-au mai întors”.
Şi totuşi, pe 16 octombrie dimineaţa, pe strada principală a comunei au început să apară câteva camioane uriaşe, care cărau tot felul de monştri din fier. Oamenii s-au alarmat imediat. S-au adunat chiar acolo, la marginea câmpului, şi s-au aşezat în genunchi pe şosea, blocând trecerea camioanelor. În nici jumătate de oră, au apărut, ca din pământ, sute de jandarmi înarmaţi până în dinţi. “Nu ştiu de unde au adus aşa repede atâta oaste. Le-au trebuit şase ore ca să-i salveze pe oamenii ăia căzuţi cu avionul în Apuseni, şi la noi au venit imediat. Sute de jandarmi, pentru câţiva amărâţi care stăteau în genunchi şi se rugau să fie lăsaţi în pace, să nu îi otrăvească cu porcăriile lor”. Maria era acolo. Îşi aminteşte că simţea un curaj cum n-a mai avut niciodată. Nu a ştiut până atunci cât de uniţi şi puternici pot fi nişte ţărani amărâţi ca ei şi cât de mici pot deveni în faţa lor ditamai guvernanţii, care le chinuie zi de zi viaţa. Imensa ei bucurie n-avea să dureze însă prea mult. Jandarmii au reuşit să încercuiască grupul de protestatari şi să-l împingă pe marginea drumului, eliberând accesul camioanelor. În urma îmbrâncelilor, au fost răniţi şapte oameni, doi dintre ei, mai bătrâni, foarte grav. Aşa s-a încheiat primul episod al unei răscoale care avea să transforme în scurt timp comuna Pungeşti într-o zonă de război. “De-atunci, noi nu mai avem deloc linişte. Suntem trataţi ca ultimii infractori, păziţi zi şi noapte de zeci de jandarmi. Vă rog să mă credeţi, la Pungeşti, adică acasă la noi, ne simţim de la o vreme ca într-un lagăr de concentrare”.
Înăbuşirea răscoalei
În timpul ăsta, alţi jandarmi s-au ocupat doar de cei rămaşi peste noapte la cort. În doar câteva minute, au distrus totul, fără nici o împotrivire. De cum a ieşit în stradă, Maria a înţeles care era planul lor. S-a apropiat de cordonul de scutieri, încercând cu mare curaj să treacă printre ei. “Lăsaţi-ne, maică, să ajungem la ai noştri! De ce ne ţineţi aici? Ca să nu vadă nimeni cum îi căsăpiţi voi cu bătaia?”. Nici n-a ajuns bine lângă ei, că au îmbrâncit-o ca pe o păpuşă de paie. Femeia asta mărunţică şi slabă ca un ţâr zăcea lată pe drum, la picioarele scutierilor. Nu s-a lovit ea prea tare, dar gestul ăsta a necăjit-o cumplit. Cum s-o azvârle ca pe o stârpitură, chiar aici, acasă la ea? Mă priveşte în ochi şi-mi zâmbeşte amar. “Aşa a fost, batjocură mare. Îmi pare rău de ochelari, că de la smucitura aia mi-au căzut şi s-au făcut ţăndări. Şi iaca, acum văd aşa, ca prin ceaţă, că n-am avut bani să-mi iau alţii. Şi braţul ăsta mă mai doare oleacă de la umăr, că am căzut pe el. Ei, dar astea-s nimicuri, durerea cea mare a rămas aici, la suflet. Că abia după ce ne-au năbuşit ei răscoala a pornit adevărata prigoană. Trăim astăzi, în satul nostru, ca nişte prizonieri de război, la fel cum trăiau oamenii ăia amărâţi din Siberia. Poliţia şi jandarmii fac legea aici. Cum ieşi din ogradă, gata, te controlează la acte, te iau la întrebări, unde mergi, ce faci. Ne filmează tot timpul, ca pe hoţi, au umplut satul cu amenzi şi dosare penale, cred că sunt o sută de oameni cu necazul ăsta pe cap. Şi băiatul meu are vreo trei amenzi. Una că a stârnit lumea la răscoală, alta că a tulburat liniştea publică şi încă una, că n-avea număr de înmatriculare la căruţă. Fac orice ăştia, doar ca să sperie lumea, să nu mai iasă nimeni în stradă. De la primărie au ameninţat că le iau ajutoarele sociale dacă mai protestează. Păi cum să trăieşti aşa, cu spaima asta pe spinare?”. Oftează greu, lăsând privirea resemnată în jos. Pentru ea, nu mai e poate aşa necaz mare, dar pentru tinerii satului, viitorul e ca un coşmar. “Dacă nu se schimbă nimic, peste câţiva ani, comuna asta o să dispară. O să rămână numai deşert”.
Prigoana
Constantin Spiridon are o mică fermă cocoţată pe un deal, la nici un kilometru distanţă de terenul pe care va fi instalată sonda. Acum câţiva ani, a obţinut prin agenţia SAPARD vreo opt miliarde de lei vechi, a mai împrumutat de la bancă încă cinci miliarde, şi a pornit investiţia. Astăzi e aproape convins că au fost bani aruncaţi. De când a aflat că la Pungeşti va fi amplasată o sondă pentru gaze de şist, toate proiectele lui s-au năruit. “Eu am, cu tot cu viţei, vreo 50 de animale. Zilnic produc aproape 600 de litri de lapte. Consum două tone de apă în fiecare zi. Păi ce fac eu cu toată munca mea, dacă se otrăveşte apa, mai ales că am ferma aşa aproape de sondă? Nimeni n-a venit să ne explice, să ne dea o garanţie, o asigurare, ca în caz de vreo nenorocire, să ştim că cineva ne va despăgubi cumva. Nu, au venit hoţeşte, fără să ne spună nimic, tratându-ne ca pe nişte dobitoace”. Anul trecut, pe 16 octombrie, s-a alăturat şi el celor care au blocat în genunchi calea de acces a camioanelor cu utilaje. A stat faţă în faţă cu jandarmii, sperând că până la urmă măcar se va găsi cineva să stea de vorbă cu ei. Nici pomeneală. Au fost îmbrânciţi cu sălbăticie şi aruncaţi pe marginea drumului. “În toată îmbulzeala aia, unul dintre jandarmi m-a lovit cu pumnul în piept. A dat tare, ca într-un sac de box. Am căzut pe spate şi n-am mai ştiut nimic, până când m-am trezit la spital. Eram cu toţii şapte oameni răniţi. A doua zi, se zvonea că prefectul ar fi dat ordin să fim cu toţii externaţi, pentru că ieşise vâlvă mare, că la Pungeşti oamenii sunt omorâţi în bătaie. Dar eu nu eram bine deloc şi m-au transferat la un spital din Iaşi”. Astăzi, face un tratament special, cu un medicament scump, pentru subţierea sângelui. Din cauza loviturii, s-a ales cu nişte cheaguri de sânge în zona inimii. În fiecare dimineaţă se trezeşte transpirat fleaşcă, respirând greu şi cu dureri mari care pornesc din piept şi se întind pe tot braţul stâng. “Asta e democraţia în România. Acum trăim sub ocupaţia jandarmilor, ca după un război în care am fost înfrânţi. Peste tot controale, peste tot poliţie, iar acolo, la poarta Chevron-ului, permanent stă o «regină», adică maşina aia mare şi blindată a jandarmeriei, în timp ce dincolo de gard se lucrează de zor, se pregăteşte terenul pentru instalarea sondei. De când are voie Jandarmeria Română să păzească o firmă străină? Sau să-l apere pe primar de cetăţenii care l-au votat? Fata mea a primit două amenzi şi-au ameninţat-o la Vaslui cu puşcăria, pentru că instigă lumea la răscoală. Sunt zeci de dosare penale şi amenzi. Dacă ne adunăm cinci oameni pe stradă, imediat suntem luaţi la întrebări. La magazinele din Siliştea sau Pungeşti, ăia de-au participat mai des la proteste nu pot să cumpere nimic, nu le dă nici cu bani. Spuneţi-mi şi mie, ce fel de Românie e asta?”.
Trupele lui Satana
Îl cheamă Gheorghe Munteanu şi are 80 de ani. “Astăzi se împlinesc 29.322 de zile de când m-am născut chiar aici, în casa asta din Pungeşti”. Râde ghiduş, spunându-mi că aşa îi place lui de la o vreme, să-şi numere zilele. A trăit vremuri grele, războiul, foametea din ’46, colectivizarea, dictatura lui Ceauşescu. Dar niciodată n-a fost mai rău ca acum, când ştie că peste câţiva ani, satul ar putea să dispară. Pe 16 octombrie a fost şi el lovit în îmbulzeala aia cu jandarmii. După ce au fost încercuiţi şi împinşi pe marginea străzii, a încercat să iasă de-acolo, strecurându-se printre picioarele lor. “Eu sunt cardiac din 2007. Dacă mă supăr oleacă sau mă apucă vreo teamă, inima mi-o ia la fugă, se duce cu 170 de bătăi pe minut. În ziua aia, când m-am văzut prins în lanţul ăla de jandarmi, m-a luat deodată o ameţeală mare şi am dat să ies. M-am târât printre picioarele lor şi i-am rugat să mă lase, că nu mă simt prea bine. Unul din ei mi-a zis «Stai moşule, aici!» şi mi-a izbit un genunchi chiar în capul pieptului, că nu mai puteam deloc să respir. Atâta mai ţin minte, că pe urmă nu m-am trezit decât la spital, când aveam nişte tuburi pe mine. Îmi aduc aminte că a venit o asistentă mai voinică şi mi-a zis aşa: «Era să mori, tataie!». Că mai bine muream decât să trăiesc calvarul ăsta care a venit peste noi”. De atunci, îi e frică să mai iasă pe stradă. Cum vede un jandarm, inima lui o ia din nou razna. Şi sunt mulţi, foarte mulţi, e imposibil să ieşi pe drum şi să nu-ţi iasă măcar unul în cale. “Trupele lui Satana”, zice cu lacrimi în glas. “Aşa am ajuns. Să ne lovească cei ce ar trebui să ne apere”. Aşa că stă numai aici, în ograda asta sărăcăcioasă, cu grijile şi amintirile lui. De cinci ani, are femeia bolnavă de alzheimer şi el o îngrijeşte ca pe un copil. O schimbă de haine, o spală, îi dă să mănânce. “Ne-am luat acum 61 de ani. Am trăit frumos împreună, era o mândreţe de femeie. Acu, dacă-i aşa bolnavă, nici măcar n-am cu cine să mai împart gândurile”. Întoarce privirea la ea şi zâmbeşte amar. Îmi arată apoi nişte fotografii vechi, să văd cum era ea în tinereţe sau cum arăta satul lor atunci când trăiau liniştiţi. “Domnule, să ştiţi de la mine, satul ăsta nu mai are viaţă lungă. Şi aud că-s mai multe aici, în Vaslui, unde vor să scoată gazele astea. Şi când o să înceapă, atunci să vezi, c-o să ne otrăvească pământul şi toate văile astea o să fie un pustiu. Eu poate n-o să apuc nenorocirea asta, dar tinerii o să rămână ca nişte orfani. Toţi domnitorii pe care i-am avut au căutat să apere Moldova noastră. Numai ăştia de-acum au pus-o pe tavă străinilor şi-au învrăjbit românii între ei. Să le fie ruşine, că n-au nici un Dumnezeu!”
Uneori, noaptea, casa lui hodorogită se zguduie din toate încheieturile, şi-atunci sare din pat îngrozit, crezând că-i cutremur. Nu, nu e decât un alt camion care aduce material pentru sondă. Pe urmă, o vreme, nu mai poate să doarmă. Stă întins în pat şi îşi numără iar zilele de când s-a născut, ca şi cum ar vrea să afle cât i-a mai rămas de îndurat.
Epilog
Încă mai ningea când am pornit spre ieşirea din Pungeşti. Drumul era la fel de alb, neatins de nici o urmă de om. Doar o maşină de patrulare a jandarmilor mai trecea încolo şi încoace, lăsând dâre negre în urmă. Mergea încet, chiar foarte încet, atât cât era nevoie pentru ca jandarmul din dreapta şoferului să poată filma nestingherit tot ce-i iese în cale. Nu m-au cruţat nici pe mine, m-au filmat tottimpul, de când am venit în Pungeşti. Mă filmează şi acum, la plecare. Trec pe lângă mine, în sens opus, apoi se întorc şi parcă ar vrea să mă însoţească din urmă, până la ieşirea din ultimul sat al comunei. În jur, nici ţipenie, curţile oamenilor sunt pustii, totul e alb şi încremenit. O nelinişte stranie îmi dă parcă ghes să mă grăbesc, să ies cât mai iute din decorul ăsta apăsător. În urmă, ceva mai departe, văd din nou maşina jandarmilor. De data asta, încep să mă tem. E o teamă pe care parcă am mai simţit-o, care vine din amintirea unui coşmar pe care-l credeam dispărut. Da, ştiu acum, e aceeaşi teamă şi apăsare grea pe care le simţeam cândva, zi de zi, când toată România trăia sub teroarea feroce a Securităţii.
Ieromonah Savatie Baștovoi – Cazul fetei fugite la mănăstire: Scufița Roșie cu decor ortodox
Felul în care a ajuns presa română să provoace isterii din nimic este un caz vrednic de tratatul de dezinformare a lui Vladimir Volkoff.
Ucraina arde, Belgia implementează eugenia nazistă, iar presa română vorbește de o săptămînă despre o fată dusă la spovedit.
Călătoria fetei cu trenul spre o mănăstire din Moldova este prezentată cu lux de detalii: un adevărat film american, cu polițiști care o caută și cu părinți care trec prin clipe chinuitoare din cauza pierderii fetiței. Fetița are 15 ani, ceva mai mare decît Scufița Roșie trimisă oarecînd de mama ei să traverseze codrul fioros. Din toată această poveste mai lipsește lupul, dacă lupul n-o fi, în varianta media românească, chiar părintele duhovnic, spintecat și jupuit fără cruțare de vînătorii mediatici.
În poveste există totuși un personaj pozitiv: Psihologul. Acesta se luptă din televizor cu nedreptatea socială, lovind cu mînuțele-i nedate cu munca în poarta rece a Bisericii Ortodoxe Române – un fel de palat care înghite fetele fugite de acasă. Doar Psihologul mai e capabil să ne salveze, par a zice crainicii de televiziune și autorii de editoriale.
Pînă la urmă totul s-a terminat cu bine. S-a dovedit că fata dusă la spovedit nu era Scufița Roșie, ci o fată ca toate fetele, iar părintele duhovnic nu era un lup, ci un om cu totul responsabil și de treabă. Că părinții au cam sărit calul cu sesizarea despre dispariția fetei, iar presa s-a mai ales cu un nou experiment.
Acum, că toate au fost puse de unde au fost luate, nu știm ce să facem cu Psihologul. Cu siguranță vor mai fi povești în care să fie nevoie iar de el.
Schitul Rădeni al Mănăstirii Petru Vodă asaltat de zeci de mașini ale Prospectiuni S.A. și ale Jandarmeriei. Sute de localnici protestează
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RfjAUMPFO9s]
ex-press.ro: Cu o nesimţire demnă de invidiat, şmecherii de la societatea Prospecţiuni SA (foto 1: masina Prospectiuni SA fotografiata de noi in apropiere de Schitul Sfanta Parascheva din localitatea Radeni) aparţinând magnatului mafiot Ovidiu Tender, pun în pericol aducţiunea de apa de la Timişeşti, judeţul Neamţ, atentând la viaţa şi sănătatea nu numai a celor 300.000 de locuitori din Municipiul Iaşi, adica a celor care beau apă de la robinet, ci a mai mult de jumătate din cei 800.000 de locuitori ai judeţului Iaşi conectaţi la sursa de apă de pe malul râului Moldova.
Se întâmplă asta, pentru că, angajaţii firmei mai sus amintite au început de câteva zile, în mod illegal şi fără a cere acordul locuitorilor din zonă, prospecţiunile lor explozive, detonând zeci de kilograme de dinamită, pentru a descoperi zăcămintele de gaze de şist din comuna Urecheni, judeţul Neamţ, aflată la doar câţiva kilometri în aval de puţurile de la Timişeşti.
Efectele nu au întârziat să apară, localnicii resimţind cutremure de mică intensitate, ceea ce înseamnă că nu va dura mult până se va deranja falia mare, lucru recunoscut chiar în documentele pe care cei de la Prospecţiuni le-au depus la Primăria Urecheni şi în care se recunoaște că sunt “zone <<geologice>> cu geologie complicata” asta ca să nu se scrie negru pe alb că faliile geologice sunt foarte sensibile în această zonă şi că oricând se pot repeta fenomenele catastrofale din localitatea Izvoarele judeţului Neamţ, unde casele unei întregi comunităţi obşteşti stau să se prăbuşească, iar apa din fântâni şi izvoare nu mai este potabilă!
Se mută Pungeştiul în Neamţ?
Zeci de maşini, inscripţionate Prospecţiuni SA, au fost văzute, prin Piatra Neamţ, seri la rând, pe parcursul săptămânii trecute, iar prezenţa lor a trezit spiritul civic al menţenilor care au început să-şi pună întrebări şi să caute singuri răspunsuri. De ce singuri? Pentru că autorităţile judeţene nu ştiu nimic despre subiect. Atât subprefectul Vlad Angheluţă, aflat la cârma instituţiei cât timp prefectul este în concediu medical, cât şi Emilia Arcan, vicepreşedintele CJ, au afirmat că nu au fost înştiinţaţi despre vreun fel de prospecţiuni care s-ar face în Neamţ. Emilia Arcan a văzut şi protestarii, vreo 20, care s-au adunat ieri în faţa Teatrului Tineretului, dar nestăpânind subiectul a preferat să nu-şi dea cu părerea.
În schimb, primarii din comunele în care se vor face prospecţiuni au fost înştiinţaţi direct de către Romgaz, încă de la sfârşitul anului trecut. Însă nici ei nu ştiu prea multe despre tehnologiile care se vor folosi şi dacă acestea vor afecta mediul în vreun fel. Ion Surdu, primarul de Mărgineni, s-a declarat încântat de ideea de a apărea din nou sonde în comuna sa: “Eu ştiu că este vorba despre gaze naturale, nu despre gaze de şist, aşa că nu cred că vor fi probleme din partea oamenilor. Noi am mai avut sonde şi ne-am bucura, pentru că acum 7 ani aduceau cam un miliard la bugetul local, ceea ce pentru comuna noastră era foarte bine. Eu cred că mai sunt zăcăminte de gaze în Mărgineni. Să vină să le descopere, să le exploateze, noi ne bucurăm!”.
“ Lista localităţilor în care se vor face prospecţiuni
“Romgaz este deţinător al Acordului de Concesiune aprobat prin H.G. 23/2000, în baza căruia desfăşoară activităţi de explorare pentru hidrocarburi acumulate în zăcăminte convenţionale în perimetre de lucru din Transilvaniei, Moldova, Muntenia şi Oltenia”, se arată în comunicatul Romgaz, postat pe site-ul instituţiei. “În scopul cercetării în detaliu a condiţiilor de acumulare şi localizare a zăcămintelor de hidrocarburi din Platforma Moldovenească, începând din luna noiembrie 2013 se derulează contractele de lucrări nr. 1667/13.08.2013 şi 1666/13.08.2013 încheiate în urma unei proceduri de licitaţie publică cu compania S.C. Prospecţiuni S.A. în baza căruia se înregistrează date seismice 2D şi 3D. continuare »
Părintele Justin Pârvu a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului Aiud, alături de marele teolog, preotul Ilarion Felea, și de înțeleptul savant Mircea Vulcănescu (VIDEO+FOTO)
[youtube=https://youtu.be/i1gNeUOFDGs]
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jM9aQRFTKyE]
Gazeta de Maramureș: Cetăţeni de onoare ai Aiudului!
Din Râpa Robilor în galeria cetăţenilor de onoare. „Recursul la demnitate şi memorie” iniţiat de GAZETA de Maramureş a reuşit şi la Aiud. Săptămâna trecută, într-o manifestare solemnă, s-au decernat post-mortem titlurile de cetăţean de onoare arhimandritului Justin Pârvu, preotului Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu. Un gest simbolic, prin care ne înălţăm noi, cei care aderăm astăzi la valorile şi crezurile pentru care ei au trăit şi au murit. Un gest de recunoştinţă pentru toţi cei care au suferit în temniţele comuniste.
Nicolae Steinhardt spunea că, până la urmă, poate există o singură virtute: curajul. Fără el, nicio altă virtute nu e posibilă. Şi, poate nu întâmplător, în greaca veche se foloseşte acelaşi termen pentru eroi şi sfinţi: heros.
Pentru că şi unii şi alţii se înalţă prin curaj: eroii pe „orizontală” deasupra celorlalţi oameni, iar sfinţii „pe verticală”, înspre Dumnezeu. Se spune că: „Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”. continuare »
Campanie românească anti-gaze de șist la Viena
AU FOST IMFORMATI ROMANII ORTODOCSI DIN VIENA DESPRE PERICOLUL EXPLOATARII GAZELOR DE SIST PRIN FRACTURARE HIDRAULICA , care si-au exprimat dezacordul PRIN SEMNĂTURI.
Razboieni și Tupilați au câștigat o nouă luptă, poate și ultima cu cei de la Prospecțiuni SA
Razboieni si Tupilati au castigat o noua lupta cu cei de la Prospectiuni SA care au venit prea tarziu sa explice oamenilor ce cauta. Desi cei de la Prospectiuni SA nu au venit singuri ci insotiti de prefect si autoritati, nu au reusit sa schimbe absolut cu nimic parerea localnicilor, ba cred ca mai rau au stricat lucrurile.
Situatia conflictuala creata in aceste comune este exclusiv rezultatul greselilor de imagine si comunicare a firmei Prospectiuni SA, care a crezut ca daca are “tot sprijinul si atentia cuvenita” de la tovarasul Culita Tarata este de ajuns. Consideram ca daca localnicii ar fi fost respectati si compania de prospectiuni se ingrijea putin de propria imagine, conflictul ar fi putut fi evitat cu eleganta deoarece nu e prima oara cand se fac astfel de activitati in Neamt.
Autoritatile au venit cu ideea de a aplana un conflict, dar vazand ce zic acei oameni simpli si sinceri au plecat dandu-le dreptate caci situatia nu era deloc cum au vrut sa o creioneze unii care ziceau ca totul e pus la cale de oameni rauvoitori, deoarece la aceasta intalnirea au vorbit oameni imposibil de manipulat incepand cu tarani simpli, o maicuta, un preot, chiar si o judecatoare, etc.Finalul discutiilor a culminat cu plecarea celor de la Propsectiuni SA in huiduielile prelungi ale localnicilor.
Ramane totusi intrebarea ce se intampla oare cu statul de drept, caci indiciile de comitere a faptelor cu caracter penal abunda incepand cu lasarea de substante explozibile nesupravegheate pe terenurile din comuna si pana la afectarea panzei freatice.
Lucrurul cel mai urat care a iesit la iveala cu ocazia acestor evenimente a fost acela ca parlamentarii, senatorii si alesii judeteni ce ar fi trebuit sa reprezinte aceasta zona nu au venit macar sa vada ce au de zis acei oamenii.
Multumim localnicilor care ne-au contactat si au tinut legatura cu noi in permanenta si ne-au sprijinit in relatarea cat mai complexa a evenimentelor din zona Razboieni si speram ca am reusit la randul nostru sa-i ajutam cu ceva.
Multumim de asemenea si entitatilor media din Neamt si reprezentantilor posturilor nationale care din motive doar de ei stiute au refuzat implicarea in acest subiect, ceea ce a facut sa atingem strict pe aceste evenimente un numar atat de mare de cititori din toata tara si de peste hotare incat ne este frica sa il facem public sa nu fim luati de mincinosi.
OPINII LOCALNICI
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZzH33st_3Vo]
DESFASURAREA INTALNIRII
[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=knmwHaI8hkQ]
Iosub Robert | Ziar Piatra Neamt
VIDEO: Despre efectele nocive ale tehnicii de exploatare a gazelor de șist – Prof. dr. Mircea Vintilescu la NasulTV
Ieromonahul Savatie Baştovoi: Oamenii de stat caută în biserici ceea ce nu au: credibilitate
— Scriaţi, recent, într-un eseu, „nu mă apasă atât relele pe care le fac, pe cât mă apasă binele pe care nu-l fac”. Când şi cum aţi înţeles, aţi simţit asta?
— Orice înţeles e o taină care se produce în inima omului. În afara tainei, cunoaşterea nu există, deoarece pentru noi, creştinii, cunoaşterea nu constă în descoperirea unei realităţi sau a unei informaţii, ci într-o avansare pe scara iubirii. Ne-am obişnuit să judecăm calitatea vieţii în raport cu faptele rele pe care le facem, adică în raport cu păcatele. Dar Hristos ne propune o altă evaluare a calităţii vieţii, aceea a binelui făcut, fără de care nu există mântuire. Cum a scris şi prorocul David cu mai bine de o mie de ani înainte de Hristos: „Îndepărtează-te de rău şi fă binele”. Nu e suficient să nu faci răul pentru a te mântui, trebuie să făptuieşti în mod implicit binele. De aceea, în Duminica Judecăţii de Apoi, care este înainte de intrarea în Postul Mare, se citeşte Evanghelia, în care Hristos ne spune cum se va face Judecata: „Închis Am fost şi n-aţi venit la Mine, gol Am fost şi nu m-aţi îmbrăcat, flămând Am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc, Am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau”. Cum şi marele Ioan Gură de Aur a scris, tâlcuind aceste cuvinte, că la Judecată nu vom fi întrebaţi de ce am greşit, ci de ce nu am iubit. Acest lucru l-am văzut împlinit în ochii înlăcrămaţi ai părintelui Arsenie Papacioc care, după o spovedanie, mi-a zis, strângându-mă de mână: „Eu n-am făcut toate grozăviile prin care ai trecut, dar să ştii că şi eu deznădăjduiesc, pentru că nu am făcut tot binele pe care aş fi putut să-l fac”. continuare »
Staretul HARITON NEGREA retrage articolul anti cip de pe site-ul Manastirii Petru Voda, „In urma reacțiilor negative avute la adresa mea” …
POEZIE: Abatorul… România, Basarabia…
Abatorul
Nori cenușii se abat peste glii,
O, țară de dor, jertfită de zor,
Ucisă atent, consecvent și dement,
O, țară de dor, orfan tricolor!
*
Programe, strategii, cupole aurii,
Fluturate toate, de apus finanțate,
Inimi cumpărate, creiere spălate,
Quo vadis, frate…?
*
Nori tuciurii peste ale noastre sicrii,
Patrie drogată, cu granturi împăiată,
Avut-ai Domnitor, spaimă a dușmanilor,
Ajuns-ai… abator, tu, țara mea de dor…
8.02.2014 | Popas alternativ
VIDEO-reportaj: Simpozionul “In memoriam Părintele Justin Pârvu”
[youtube=https://youtu.be/VFBmiUKr8FE]
| Mănăstirea Paltin Petru Vodă, via Atitudini
Clopotul Inimii
de Marius Ianuș
Clopotul inimii bate ca fierul
peste al mănăstirii somn blând.
Părintele Iustin străbate cerul
cu pași nevăzuți, de sfânt.
De funia sângelui trage chiar pronia
neamului nostru rănit…
În Poiana Paltinului simți cum istoria
se reașează în mit.
Clopotul inimii bate-n clopotnița
trupului meu păcătos.
Părintele Iustin trece prin temnița
timpului nostru hidos.
Clopotul inimii bate-n clopotnița
turlelor mele de os.
Părintele Iustin străbate iar bolnița
și ne ridică de jos.
Clopotul inimii se ia la-ncercare
cu clopotul turlei de sus.
Și-n suflet, și-n Ceruri e sărbătoare
ținută de Domnul Iisus.
Că încă un sfânt din neamul românilor
s-a contopit în Mister.
Și că s-a-ntărit împotriva vrăjmașului
Garda noastră din Cer.
Citiți și: Sfânt din Aiud
Încă un TORŢIONAR ODIOS DECONSPIRAT, al patrulea. FLORIAN CORMOŞ, 115 DECESE sub comanda sa
IICMER a solicitat, marţi, Parchetului de pe lângă ICCJ, începerea urmăririi penale pentru fostul comandant al Coloniei de muncă de la Cernavodă, FLORIAN CORMOŞ. Acesta este acuzat de crime împotriva umanităţii. Cel puţin 115 persoane au murit în perioada în care CORMOŞ era şef la Cernavodă, deşi a activat acolo doar 4 luni. FLORIAN CORMOŞ are 87 de ani.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a făcut public, marţi, numele unui nou torţionar, al patrulea. Este vorba despre căpitanul în rezervă FLORIAN CORMOŞ.
FLORIAN CORMOŞ a fost comandant al Coloniei de muncă de la Cernavodă, în perioada 1952 – 1953.
Potrivit Institutului, regimul pus în aplicare de FLORIAN CORMOŞ a dus la moartea a 115 persoane.
“Unicitatea acestui caz este dată de numărul mare de decese. În patru luni, timp în care a deţinut comanda coloniei, a provocat şi un mare număr de infirmităţi permanente. 115 decese înregistrate în timpul mandatului său, 30 de decese pe lună”, a declarat, marţi, Andrei Muraru, director IICCMER. continuare »
VIDEO: Prospectiuni SA – demonstratie de tupeu si minciuna sub privirile ingaduitoare ale autoritatilor nemtene
[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=zxGfVUvPyxI]
Dupa ce la Razboieni un copil s-a impiedicat vineri cu schiurile de firele la capatul carora era atasat explozibil, am mers si noi sambata la fata locului sa vedem despre ce e vorba, mai ales ca cei de la Prospectiuni SA au anuntat ca vin sa dezamorseze respectivii explozibili.
Ce am vazut si filmat noi iar autoritatile nemtene nu vor sa vada sub nici o forma ?
1. Am vazut explozibili ingropati in locurile unde se joaca copiii fara sa existe absolut nici un semn care sa indice pericol sau cineva care sa pazeasca zona.
2. Am vazut explozibili plantati la 3 metri de o apa curgatoare.
3. Am vazut explozibili montati din 5 in cinci metri intr-o zona cu alunecari de teren.
4. Am vazut niste oameni care ziceau ca sunt de la Prospectiuni SA, unul dintre ei recomandandu-se artificier, dar nimeni nu a avut capacitatea de a arata vreo legitimatie sau autorizatie sau orice fel de hartie in baza careia sa se afla acolo si sa manipuleze explozibili.
5. Am vazut niste nesimtiti care ziceau ca sunt de la Prospectiuni si intrebau localnicii si presa ce cauta in zona, de parca oamenii intrasera pe proprietatea Prospectiuni SA si nu invers.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=G7ZKLIt1SwA&feature=player_embedded]
Am mai vazut multe pe care le veti vedea si dumneavoastra in materialul filmat si va puteti da singuri cu parerea. Opinia noastra este ca in Neamt nu mai exista stat de drept si legi, ci doar niste interese ale unor smecheri in fata carora nici o autoritate nu are curajul sa cuvante.
Vazand oamenii aia ca plantau explozibili fara absolut nicio treaba, stau si ma intreb oare ce as pati eu daca as vrea sa fac un magazin de artificii? Cam cate kilograme de autorizari as avea nevoie si cam ce masuri de protectia muncii, mediu etc ar trebui sa respect … sau sa incerc cu explozibili, ca vad ca in cazul acesta este totul lejer ?
Imagini care demonstreaza ca Prospectiuni SA abandoneaza pe terenurile oamenilor, ingropate, materiale explozibile la care le taie doar firele care ar fi trebuit sa fie folosite pentru detonare.
Imagini care demonstreaza fara urma de tagada ca Prospectiuni SA intra pe terenurile oamenilor fara sa aiba acordurile acestora. Mai mult de atat, in cazul de mai jos e vorba de un batran care a suferit enorm pe vremea comunistilor pentru ca nu a vrut sa dea pamantul la colectivizare, dar se vede acum in faza in care, in plina democratie, drepturile ii sunt incalcate.
Cei de la Prospectiuni SA mint spunand ca au acordul primariei de a intra in intravilan iar la toate demonstratiile ca se comite o ilegalitate, autoritatile nemtene sunt suspect de indulgenta.
Negocieri autoritati – prospectatori – localnici.
Deoarece autoritatile locale si cele judetene nu prea s-au aratat interesate de a lua masuri iar cei de la Prospectiuni nu au inteles ca rabdarea localnicilor are o limita, se pare ca duminica dimineata putin a lipsit ca la Razboieni, localnicii sa nu rupa picioarele prospectatorilor care, cu acelasi tupeu nemaintalnit, au venit si s-au apucat de treaba in timp ce satenii erau la slujba de duminica. De data aceasta se pare ca strategia cu prospectiunile in timp ce satenii se inchina nu a mai mers caci a venit la biserica un localnic care a anuntat ce se intampla in comuna, moment in care se pare ca preotul a intrerupt slujba si impreuna cu toti enoriasii au mers sa vorbeasca pe “moldoveneste” cu musafirii nepoftiti.
De ce trebuie ca oamenii din Razboieni sa intrerupa slujba si sa incerce sa isi faca singuri dreptate, este o intrebare pe care ar trebui sa si-o puna autoritatile nemtene, politicienii judetului si de ce nu si noi toti.
Rugam insistent consilierii judeteni sa ridice imediat in plenul CJN problema incalcarii drepturilor si a vointei nemtenilor pana ce nu vom asista la vreo tragedie la Razboieni sau in alta comuna.
De asemenea rugam insistent autoritatile nemtene care au fost la fata locului sa ia masuri imediate si sa le comunice pubic in cel mai scurt timp pentru a preintampina posibilele violentele rezultate din dorinta localnicilor de a li se face dreptate.
Iosub Robert | ziar Piatra Neamt