Author Archives: admin

LINGOUL Ponta: Respingerea proiectului Rosia Montana ar fi o “catastrofa” pentru Romania

ponta-comunist-350x302Respingerea de catre Parlamentul Romaniei a proiectului Rosia Montana ar fi o “catastrofa” pentru Romania, pentru ca ar fi un “mesaj impotriva investitorilor straini”, a declarat premierul Victor Ponta, citat de MEDIAFAX.

“Daca Parlamentul va decide sa nu se faca acest proiect, nu va fi o mare problema (din punct de vedere economic), dar daca Romania ofera mesajul ca suntem impotriva investitorilor straini, impotriva exploatarii
potentialului nostru, acest lucru ar fi o catastrofa pentru Romania”, a declarat Ponta, in engleza, cu ocazia Summitului pentru Investitii in Europa de Est, organizat de Reuters.

“Rosia Montana este un proiect foarte important ca simbol, nu in primul rand din punct de vedere economic”, a subliniat Ponta.

“Trebuie sa profitam de resursele noastre naturale, bineinteles respectand toate standardele de mediu, dar, daca acestea se respecta, ar trebui sa fim in favoarea explorarii”, a precizat Ponta.

| buciumul

Agenţia Reuters a difuzat miercuri seară o ştire al cărei lead era: “România va transmite un mesaj catastrofal că nu este deschisă pentru investiţii dacă respinge proiectul minier al companiei canadiene Gabriel Resources, a declarat premierul român Victor Ponta”.

Premierul era citat afirmând: “Dacă Parlamentul va decide să nu se facă acest proiect, nu va fi o mare problemă (din punct de vedere economic), dar dacă România oferă mesajul că suntem împotriva investitorilor străini, împotriva exploatării potenţialului nostru, acest lucru ar fi o catastrofă pentru România”.

Comemorarea mucenicilor din închisoarea de la Râmnicu Sărat

Crucea de la Ramnicu SaratComemorarea anuala a legionarilor ucisi de regimul carlist in 21/22 septembrie 1939 in temnita Ramnicu Sarat va avea loc sambata 28 septembrie 2013. La ora 11 ne intalnim in cimitirul Ramnicu Sarat in fata Monumentului unde se va oficia parastasul si se vor imparti prinoase. Mai apoi vom vizita inchisoarea. Reamintim ca la Ramnicu Sarat au fost asasinati: Cantacuzino Alexandru, Totu Nicolae, Clime Gheorghe, Tell C. Alexandru, Furdui Gheorghe, Banica Dobre, Polihroniade Mihail, Craja Paul, Simulescu Sima, Apostolescu Gheorghe, Istrate Gheorghe, Banea Ioan, Serafim Aurel.

Tot sambata dar la ora 15 la Nicoresti (jud. Galati) vom savarsi un parastas intru vesnica pomenire a familiei martire Iordache care s-a daruit in intregime Miscarii Legionare si neamului romanesc. Amintesc de Badita Nicoara Iordache comandant legionar asasinat in lagarul Miercurea Ciuc in 1939, Maica Mihaela (Marieta) Iordache comandanta cetatuilor legionare moarta in temnita Miercurea Ciuc in 1963, Victor Chirulescu comandant legionar mort in 1942, Ana Iordache Chirulescu inchisa in temnita Galati etc.
Parastasul va avea loc la Troita ridicata anul trecut in fata casei familiei Iordache.
Va asteptam ca sa putem rosti impreuna PREZENT!
Cezarina Condurache

Crestinii omorati si Bisericile devastate din Siria – O conversație cu un preot ortodox de acolo

Portalul ortodox Pravosalvie.ru a hotarat sa ascunda identitatea acestui preot pentru a nu ii pune viata si familia in pericol.
– Părinte, vă rugăm să ne spuneți despre situația actuală a creștinilor ortodocși din Siria.
– Ne confruntăm cu o mare persecuție de către musulmani. Acum, musulmanii au venit in Siria din 29 de țări diferite, pentru a participa la jihad, și să efectueze un “război sfânt”, ei au luat o mulțime de bani din Arabia Saudită, Qatar și alte țări. Acesti nou-veniți musulmani în colaborare cu alte grupari locale și musulmani sirieni, recurg la atacuri teroriste și alte acte de violență împotriva populației civile.
Митрополит Алеппский Павел

Au declarat un “război sfânt”, se tortureza și se ucid preoți ortodocși – au scos ochi, au rupt oase si taie din trupurile lor, așa cum a fost mutilat tatăl lui Thaddeus Al-Haddad. Rapesc preoți și episcopi, femei creștine și tineri, nimeni nu știe unde sunt și ce s-a întâmplat cu ei. Unii au fost răpiți cu mai mult de un an în urmă și încă nu știm soarta lor. Unora le-au confiscat casa iar altele au fost distruse în luptă. În ultimele luni, în fiecare zi ne aduc o noua tragedie. De exemplu, ieri au furat un autobuz cu femei și copii. Liderii militanți au facut un apel pentru a ucide direct preoții și călugării, sa rupa cruci, sa nu lase nimic crestin intreg. Au distrus mai multe biserici și mănăstiri. Persecuția afectează nu numai ortodocșii, dar și creștinii de alte confesiuni. Mulți creștini trăiesc în frică pentru copii lor. Cine are ocazia, merge în străinătate, dar ma refer în principal la cei care au rude în alte țări, și care au destui bani. continuare »

Film documentar: Roşia Montană, un loc la marginea prăpastiei

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=2D-sIbnnpBI]

Acest film se doreste a fi un portret al binecunoscutei localitatii miniere Rosia Montana sub a carei case, gradini, munti si paduri se gasesc cele mai mari zacaminte de aur din Europa.Dupa cum se stie, localitatea – si impreuna cu ea vestigii arheologice, monumente istorice, natura, cultura, comunitate – ar urma sa fie distruse daca firma de minerit RMGC (Rosia Montana Gold Corporation) si-ar realiza proiectul. In urma ar ramane niste cratere si un gigantic iaz de decantare — mai putin aurul si argintul care vor ajunge pe pietele internationale…

In aceasta ecuatie localnicii se vad pusi, aproape zilnic, in situatii dificile, conflictuale, dramatice, uneori tragice.

Multi dintre ei au ales sa paraseasca Rosia Montana sperand intr-o viata mai buna altundeva… Si totusi: o mana de ‘rosieni’, sustinuti de numerosi activisti si prieteni din tara si din strainatate sunt hotarati sa-si apere drepturile, proprietatile si modul de viata. Or, atata timp cat acestia nu-si vand terenurile (si convingerile), proiectul minier nu poate demara — in ciuda presiunilor politice si a sprijinului mediatic de care beneficiaza compania miniera. Proiectul minier — in impas. Rosia Montana — un camp de lupta. Rosienii — o comunitate divizata, in transee. Si totodata in cautarea unei vieti …normale, aparent imposibil de gasit.

In acest context cel putin ‘delicat’, regizorul german Fabian Daub — un realizator independent din Hamburg, fara legaturi biografice cu Romania si mai ales fara niciun fel de obligatii fata de cele doua ‘tabere’ — ii invita pe localnici sa-si spuna propriul punct de vedere, indiferent ca sunt “pro” sau “contra” proiectului minier. Montate in stilul documentarului ‘observational’, fara naratiune, acompaniate si discret ‘comentate’ doar de muzica cu caracter folcloric si world music (Maria Tanase, trupa Zarada), interviurile, declaratiile, confesiunile localnicilor vorbesc de la sine si ii dau ocazia publicului spectator sa-si formeze propria opinie.

Rosia Montana — un loc la margine de prapastie si-a avut debutul in cadrul Festivalului Filmfest Hamburg, in data de 30. 09. 2012 si la Sibiu, in cadrul Astra Film Fest unde a castigat Premiul special pentru documentarul romanesc.

Cu drag, Fabian Daub, regizor

Petrom se pregateste sa exploreze gaze de sist

gas de sistPetrom vrea să aloce anul viitor aproximativ 1 miliard de euro pentru investiţii şi ar putea intra în domeniul explorării zăcămintelor de gaze de şist, dacă aceste activităţi se vor dovedi fezabile, a declarat luni la Reuters Investment Summit directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.

“În acest an vom investi undeva în jur de 1,1-1,2 miliarde euro. Începând de anul viitor, estimăm investiţii între 0,8 şi 1,2 miliarde. Probabil vom depăşi din nou 1 miliard de euro anul viitor“, a afirmat Gheorghe, citată de Reuters.

Preşedintele grupului austriac de petrol şi gaze OMV, Gerhard Roiss, consideră că România trebuie să exploateze gazele de şist, dacă prospecţiunile geologice indică existenţa unor rezerve semnificative, potrivit afirmaţiilor făcute la finele anului trecut la Bucureşti de executivul austriac: “Dacă ai gaze de şist, trebuie să le scoţi“, a declarat atunci Roiss.

România se situează pe locul al treilea în Europa în funcţie de rezervele recuperabile de gaze de şist, după Polonia şi Franţa. Rezervele României sunt estimate la peste 1.400 miliarde de metri cubi, volum echivalent cu consumul naţional de gaze pe 100 de ani, reiese din datele Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), preluate de la Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei EIA.

Compania americană Chevron a obţinut, în iulie, acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj şi explorare a gazelor de şist în trei zone din judeţul Vaslui. Chevron mai deţine concesiuni şi în Dobrogea.

Chevron intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa.

Atac blasfemiator la valorile istorice ale strămoșilor noștri: Ezoterism la Sarmizegetusa, cu implicațiile “teologului” Oreste

Cetatile dacice Sarmizegetusa Regia si Fetele Albe profanate de secte mistice orientale. De ce Ezoteristii din Romania au pornit razboi impotriva Consiliului Judetean Hunedoara?

Sarmizegetusa1Ce nu vrea sa aminteasca Oreste Teodorescu in emisiunile sale vis-a-vis de „rugaciunile” ezoteristilor in sanctuarele zeilor daci.
De ce Consiliul Judetean Hunedoara a impus un regulament de functionare a vizitelor in cetatea istorica a stramosilor daci? Pentru ca diferite persoane, mai mult sau mai putin mistice, au necinstit vestigiile aflate in interiorul cetatii. Cine a vizitat cetatea a putut vedea un gard rupt si altul daramat, sau ceara topita pe monumente ca urmare a unor ritualuri religioase prin care unii spuneau ca se incarca cu energii de la zeii daci si altele asemenea.
Personal am avut ocazia sa vad pe viu un astfel de ritual in care un asa-zis maestru spiritual se urca pe unul din monumente, tinand unor grupuri cursuri de captare a energiei. Pe langa aceasta turistii cu bun simt erau nevoiti sa asculte muzica de meditatie (pusa la laptop sau casetofon) sau se simteau stanjeniti cand mai vedeau oameni dezbracati, persoane care prin lipsa hainelor considerau ca pot capta mai multa energie. Oameni in toata firea mergeau periodic in duminicile cu luna plina pentru a preda cursuri (nu pe gratis) prin care unii mai mult sau mai putin naivi isi goleau buzunarele, umplandu-le pe ale altora, sperand ca in viitor vor fi si ei facatori de minuni, vor face vindecari si vor avea puteri paranormale. Acesti „maestrii spirituali” acum sunt foarte revoltati pe cei ce au pus reguli de vizitare caci li s-au cam imputinat cursantii care nu mai pot merge la Sarmizegetusa pentru a invata cum sa deprinda tehnica de a capta energie. Dupa cum se vede, mandria ca „eu am puteri prin care lucreaza energiile” le intuneca mintile multora dintre practicantii ezoterismului din intreaga tara transformandu-i pe unii in escroci, iar pe altii in victime. In aceste sanctuare s-au adus jertfe zeilor daci, unele fiind sangeroase, chiar umane. Daca aceste „energii” sunt de la Dumnezeul crestinilor sau de la altcineva ramane ca fiecare sa traga singur concluzia. Celor care vor sa stie mai multe despre energiile (create sau necreate) le recomandam sa urmareasca interviul (video) cu teologul ortodox Marian Maricaru: https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/07/interviu-cu-teologul-marian-maricaru.html continuare »

Proteste în zeci de orașe din țară și din străinătate împotriva proiectului de la Roșia Montană

proteste_rosia_montanaPentru cea de-a patra duminică la rând, românii din zeci de orașe din țară și din străinătate protestează împotriva proiectului minier de la Roșia Montană.

UPDATE: Mii de protestatari faţă de exploatarea de la Roşia Montană au ocupat Piaţa Universităţii, după un marş de patru ore, în cea de-a 22-a zi de proteste faţă de proiectul minier. Protestatarii, strânşi la Universitate, au pornit în marş, după ora 19.00, ocupând pe rând Bulevardul Carol, Bulevardul Pache Protopopescu, Şoseaua Iancului, Şoseaua Pantelimon şi Bulevardul Ferdinand, după care s-au întors la Universitate. De la câteva sute, la începutul protestului, numărul lor a ajuns pe traseu la aproximativ 15.000. În Piaţa Universităţii au ajuns, după ora 23.00, mii de oameni care au continuat protestul. În jurul troiţei eroilor Revoluţiei Române de la Universitate, unii au aprins candele. Protestatarii continuă să facă zgomot şi să se plimbe cu steagurile şi pancartele aduse. Majoritatea protestatarilor sunt tineri, ca şi la manifestaţiile similare de până acum, printre ei regăsindu-se zeci de biciclişti. Mulţi părinţi cu copii în cărucior sau de mână au putut fi văzuţi de asemenea la protest. În timpul marşului, manifestanţii au fluturat steaguri tricolore, au făcut zgomot cu tamburine şi peturi cu pietricele şi au scandat “Uniţi, salvăm Roşia Montană” şi “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”. De asemenea, ei au împărţit trecătorilor pliante cu informaţii privind proiectul minier şi le-au explicat de ce ază. Mai mulţi bucureşteni au salutat convoiul, de la ferestre, unde au atârnat tricolorul. Proteste similare au avut loc, duminică seară, şi în alte oraşe din ţară, printre care Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi, Braşov, Constanţa, dar şi peste hotare. Şi în judeţul Alba, în trei oraşe, respectiv Alba Iulia, Aiud şi Câmpeni, câteva sute de oameni au protestat, duminică seară, cerând respingerea proiectului minier de la Roşia Montană. Tot duminică, 33 de mineri de la Roşia Montană au coborât din nou în subteran, pentru aproximativ trei ore, cerând demararea proiectului minier, pentru care au mai manifestat câteva sute de persoane în localitate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, duminică, la Roşia Montană, la ieşirea din galeria minieră Cătălina-Monuleşti, că cei care sunt împotriva proiectului trebuie să propună soluţii pentru locuri de muncă, el adăugând: “Nu poţi să fi numai aşa, Gică Contra”. Sâmbătă seară, mii de protestatari au format un lanţ în jurul Parlamentului, dându-şi mâna şi scandând “Uniţi, salvăm Roşia Montană”. În urmă cu o săptămână, în Capitală, aproximativ 15.000 de oameni au participat la marş, care s-a desfăşurat pe bulevardele dintre zonele Universitate, Unirii, Timpuri Noi, Mihai Bravu şi Tineretului, blocând în final Piaţa Universităţii. Proteste similare au avut loc pe 15 septembrie în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. De asemenea, au fost anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena şi Barcelona. Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană. Protestatarii din Capitală au blocat, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta şi alte artere importante, dar şi toată Piaţa Universităţii. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului şi cel al Televiziunii Române. Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare. Marţi, parlamentarii au aprobat înfiinţarea Comisiei speciale pentru proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană. Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis, miercuri, să meargă peste o săptămână la faţa locului, vizita urmând să dureze două zile. Conform deciziei conducerii Parlamentului, până la 1 octombrie se vor depune amendamente la comisie din partea senatorilor şi deputaţilor, iar până la 20 octombrie urmează să fie elaborat un raport asupra proiectului de lege propus de Guvern. Protestele de duminică seară la continuă pe cele petrecute în ultimele trei săptămâni în țară și în străinătate. continuare »

Sistemul de amprentare de la Apple, ctiticat de un senator american

amprentare-appleSenatorul american Al Franken, preşedintele unui comitet juridic din Senatul SUA, consideră că tehnologia de recunoaştere a amprentelor inclusă în noul iPhone 5S ridică probleme serioase de confidenţialitate şi i-a scris în acest sens directorului general Tim Cook.

“După ce fură amprenta cuiva, hackerii pot poza în persoana respectivă pentru tot restul vieţii”, a scris Franken. Reprezentanţii Apple nu au comentat încă scrisoarea.

Franken vrea să ştie dacă amprenta stocată pe cipul telefonului poate fi furată şi convertită în format digital sau vizual, astfel încât să poată fi folosită de hackeri.

Totodată, senatorul întreabă dacă iPhone 5S transmite vreo informaţie diagnostic despre sistemul Touch ID către Apple sau terţe părţi, cât de bine va fi protejată amprenta clientului şi statutul legal exact al unor astfel de ampreunte.

Apple ar trebui să ofere informaţiile solicitate de senator în termen de o lună.

Între timp, hackerii încearcă deja să penetreze tehnologia Thouch ID a Apple.

Site-ul istouchidhackedyet.com listează un număr de persoane care oferă recompense, între care şi una de 10.000 de dolari din partea IO Capital, o companie de investiţii, primei persoane care poate intra, în mod repetat, într-un iPhone 5S, prin recoltarea de amprente.

Petiție împotriva emisiunii “Patru nunți și o provocare” de la pro tv, unde a avut loc o căsătorie între homosexuali

nu-emisiunilor-cu-gay-in-romania

Vă îndemnăm să completați un formular de sesizare la CNA cu privire la emisiunea de pe PRO TV ”patru nunți și o provocare” unde a fost promovată căsătoria unui cuplu de homosexuali. (s-ar spune că și IPS Teofan îndeamnă la acest lucru).
Pentru ca emisiunea aceasta să fie scoasă din program e nevoie să semnăm o sesizare la CNA. Aveți aici link-ul https://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html trebuie doar să se compleze fiecare căsuță care are în paranteze ”(necesar)”, iar la secțiunea conținutul reclamației să se insereze următorul text:

“În data de 11 septembrie, începând cu ora 20:30 postul PRO TV a difuzat emisiunea “Patru nunți și o provocare“, în cadrul căreia s-au difuzat imagini de natură a bulversa dezvoltarea psiho-socială a copiilor și a persoanelor cu probleme de relaționare socială. Mai precis, în emisiunea în cauză s-a oficiat o “căsătorie” între doi homosexuali, lucru care contravine Codului Civil românesc aflat în vigoare, și s-a pus un accent excesiv pe momentele de tandrețe, (sărutări, mângâieri etc) arătate în prim-plan.

Mai mult, în cadrul aceleiași emisiuni s-au făcut remarci ofensatoare la adresa Bisericii Ortodoxe Române, comunitate al cărei membru sunt, împreună cu familia mea.
Consider emisiunea ca făcând parte dintr-un proces de reeducare prin divertisment, pentru ca reperele după care a funcționat societatea și familia până astăzi să fie distruse.

În numele copiilor mei, precum și al legislației CNA care pune pe primul plan protecția fizică, morală și mentală a minorilor, vă cer să opriți de la difuzare această emisiune și sa dispuneți sancționarea drastică a postului PRO TV.”

Nu durează mai mult de 2 minute să se completeze sesizarea.
continuare »

Ungurii s-ar putea să primească ce doresc – Regionalizarea în linie dreaptă: 10 regiuni

harta-regionalizare-10 regiuni
Departe de camerele TV și de dezbaterile privind oportunitatea folosirii cianurilor în mineri, continuă o luptă foarte dură între liberali și social-democrați cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială a României. Procesul va fi finalizat de factor încă înainte ca noua Constituție revizuită să fi trecut prin Parlament și prin referendumul de validare. Surse din cadrul USL susțin că procesul va demara printr-o OUG care va modifica Legea Dezvoltarii Regionale – AICI . Liberalii susțin însă că partenerii lor vor lua aproape totul și asta îi va face favoriți la orice scrutin ani buni de acum înainte.
Potrivit legii inițiate de MDRAP-ul aflat sub conducerea lui Liviu Dragnea, România va fi împărțită în 10 regiuni. Încet încet prin legislație adiacentă atribuții de la centru, dar și de la județe vor fi transferate către noile entități.
Cum REGIUNEA ca entitate nu e trecută în Constituție nu se pot face alegeri pentru alegerea noilor organe de conducere regionale: președintele de Regiune și Consiliul Regional. ȘI aici intervine controversa majoră între cei doi parteneri din USL – felul de alegere a primelor organe de conducere până la proximele alegeri locale când cele două entități vor fi alese prin vot popular direct.
Astfel CONSILIUL REGIONAL ar urma să fie compus din președinții de CJ + primarii reședință de județ + câte 3 reprezentanți de fiecare județ ca reprezentanți ai orașelor (altele decât municipiile reședință) și comunelor.
Cu această componență se va trece la alegerea PREȘEDINTELUI REGIUNII.
Liberalii sunt extrem de nemulțumiți pentru că în această formulă PNL ar fi dezavantajat total în toate regiunile deoarece PSD face majoritatea peste tot. “Ne vor rupe! Vor avea toți șefii de regiuni ca să nu mai spun că vor controla totul. Vor juca țara asta cum vor cel puțin 10 ani de acum încolo dacă o lăsăm așa“, a spus pentru pesurse.ro unul din importanții vicepreședinți ai PNL.
Până atunci se poartă negocieri dure între cei doi mari din USL. Liberalii cer garanții că macar o parte din noile regiuni, în timp ce social-democrații insistă că vorba doar de un pas strategic și că totul se va regla pe parcurs.

21 septembrie – Prăznuirea Sfințitului Mărturisitor, Sfântul Părinte Dimitrie Bejan. VIDEO: Amintiri din trecut

Sf. marturisitor Dimitrie Bejan icoana

Părintele Justin Pârvu: Părintele Dimitrie Bejan – un mare erou al vieții noastre creștine și naționale

Un alt mare erou al vieții noastre creștine și naționale este Părintele Dimitrie Bejan, care a dus apostolatul până în inima Siberiei. Acolo a făcut el cunoscută Ortodoxia noastră, menținând viața spirituală a tuturor celor din lagăr, ortodocși și catolici. În sărbători liturghisea cu o găleată mare de zece kilograme de Sfânta Împărtășanie, iar rusoaicele veneau și băteau la poarta lagărului să-l cheme pe ”batiușca Bejan” să le facă aghiazmă, Sfântul Maslu și alte servicii religioase…

Acolo, în Rusia, Părintele Bejan fusese condamnat la moarte, dar a găsit, ca și Apostolul Pavel, o formulă de a fi judecat în țară.

Trimis acasă din lagărul siberian, a intrat în pușcăriile grele din România. A fost un stâlp al vieții noastre spirituale. Și după eliberare a căutat să mențină viața duhovnicească, însă, ca și pe Părintele Gheorghe Calciu, chiar frații lui l-au trădat. Condamnat și eliminat de ceilalți, a fost scos la pensie și dus ca bolnav în satul lui, la Hârlău.

Pe amândoi acești părinți, Calciu și Bejan, eu îi pun împreună, pentru gândirea lor frumoasă și viața lor de jertfă.

Ioan Ianolide: Părintele Dimitrie Bejan – ”Un erou, un vulcan de credinţă, un munte de caracter”

Un erou, un vulcan de credinţă, un munte de caracter. A fost preot militar pe frontul de Răsărit. Şi-a început lupta cu ateismul în lagărele de soldaţi români din U.R.S.S., când a refuzat să intre în divizia Tudor Vladimirescu, formată din românii care acceptaseră reeducarea cu scopul de a reveni în ţară. În 1948 a fost trimis spre judecare la Bucureşti. A trecut prin mai multe închisori din ţară. După eliberare, a continuat să fie urmărit, persecutat şi torturat. continuare »

Ateul Stephen Hawking susţine eutanasia, fiind un urâtor al Vieţii

Celebrul cosmolog Stephen Hawking susține dreptul oamenilor bolnavi și aflați în stadii terminale de a alege să nu mai sufere și de a opta astfel pentru sinucidere asistată, scrie Reuters, citată de Agerpres.
Astrofizicianul în vârstă de 71 de ani, care este țintuit într-un scaun cu rotile încă de la vârsta de 21 de ani, când a fost diagnosticat cu o maladie incurabilă care i-a afectat sistemul nervos, este celebru pentru studiile sale de fizică teoretică asupra originilor Universului și ale găurilor negre, dar și pentru cartea “A Brief History of Time”.

Într-un mesaj transmis cu ocazia lansării unui documentar despre viața sa, Hawking a precizat că susține dreptul fiecărui om bolnav incurabil să moară, doar dacă el alege această soluție pentru a scăpa de chinuri. El a reamintit că la un moment dat a fost grav bolnav de pneumonie și era menținut în viață cu ajutorul aparatelor, iar soției sale i s-a oferit posibilitatea de a-l deconecta de la aparate, o soluție cu care însă el nu ar fi fost de acord.

“Cred că acei oameni bolnavi incurabil în stadii terminale, care trec prin dureri îngrozitoare, ar trebui să aibă dreptul de a-și pune capăt zilelor, iar cei care îi ajută să facă acest lucru nu trebuie să fie puși sub acuzare. Desigur însă că trebuie să existe niște mijloace prin care să poată exista certitudinea că respectiva persoană chiar dorește să moară și nu este presată de altcineva să facă acest lucru. De asemenea o astfel de decizie nu trebuie să poată fi luată fără a fi adusă la cunoștință și fără a se obține consimțământul respectivei persoane, așa cum era să se întâmple în cazul meu”, a declarat cercetătorul

Sinuciderea asistată este ilegală în Marea Britanie, iar disputa privind oportunitatea legalizării ei pentru oamenii bolnavi ale căror vieți au devenit insuportabile din cauza durerii este din ce în ce mai aprinsă în mai multe țări. Pe de-o parte susținătorii sinuciderii asistate invocă argumentul că orice ființă umană trebuie să aibă dreptul de a muri cu demnitate și fără suferință, iar opozanții ideii susțin că o astfel de decizie ar deschide o cutie a Pandorei pentru persoanele vulnerabile psihic care doresc să-și ia zilele.

Între timp, Stephen Hawking, care comunică cu ajutorul unui mușchi al obrazului ce este conectat la un senzor și la un sistem de redare computerizată a vocii, îi sfătuiește pe toți oamenii cu dizabilități să se concentreze pe ceea ce pot să facă și nu pe ceea ce nu mai pot face.

.https://jurnalul.ro

Papa Francisc: Catolicismul are nevoie de reformă, altfel s-ar putea PRĂBUȘI

Papa Francisc a anuntat un scenariu teribil in ceea ce priveste catolicismul, afirmand ca acesta “se va prabusi precum un castel din carti de joc” daca liderii sai nu sunt capabili sa gaseasca “un nou echilibru” intre activitatile lor politice si misiunea lor spirituala. Interviul fara precedent al Suveranului Pontif, care va aparea in mai multe publicatii iezuite din intreaga lume, ofera o introspectie in viziunea sa referitoare la viitorul catolicismului, potrivit The Telegraph.

Papa Francisc s-a descris ca fiind “un pacatos”. “Aceasta este definitia cea mai precisa”, a spus el, atunci cand a fost intrebat ce fel de om era. “Nu este o figura de stil, un gen literar. Sunt un pacatos”.

Cu privire la catolicism, Papa a declarat ca “trebuie sa gasim un echilibru, in caz contrar, chiar edificiul moral al bisericii este posibil sa se prabuseasca precum un castel din carti de joc”.

Francisc a fost ales Papa in luna martie de catre colegii sai cardinali, cu un mandat de reformare a unei institutii care a fost afectata in ultimii ani de coruptie, scandaluri financiare si acuzatii de intrigi si lupte interne.

Papa, mustrat de catre unii catolici

El a recunoscut ca a avut o tendinta spre “o maniera autoritara si rapida de luare a deciziilor”. Tot el a declarat ca a fost mustrat de catre unii catolici, care au simtit ca nu a vorbit destul despre anumite probleme, precum casatoria homosexualilor sau avortul.

El a considerat ca nu este necaesar sa discute ceste aspecte in mod constant, deoarece el a fost de acord cu doctrina bisericii.

Papa a reiterat determinarea sa de a reforma Vaticanul, dar a spus ca procesul nu va fi unul rapid si usor. “Multi cred ca reformele si schimbarile pot avea loc intr-un timp scurt. Eu cred ca avem nevoie intotdeauna de timp pentru a pune bazele unei schimbari reale, efective”, a spus seful Vaticanului.

Interviul Papei Francisc a fost acordat reverendului Antonio Spadaro, editorul publicatiei La Civilta Cattolica, ulterior fiind tradus in mai multe limbi, pentru a fi publicat in intreaga lume.

de George Titus Albulescu | Ziare.com

Turcia o duce bine fără FMI: Somajul în scădere și număr record de angajați

FMI-COBAI-ROMANIA-EXPERIMENTTurcia şi-a plătit în luna mai toate datoriile către Fondul Monetar Internaţional, devenind un stat independent din punct de vedere financiar, fără a fi mereu monitorizat de mai marii finanţei transnaţionale. Acest lucru a început deja să dea roade, în ciuda protestelor antiguvernamentale care se pare că nu au afectat major economia. În acest sens, ministrul economiei, Zafer Caglayan, a declarat că rata şomajului a scăzut la 8,8 la sută şi că numărul persoanelor angajate a ajuns la nivelul record de 26,3 milioane. 

Oficialul a transmis presei o declaraţie scrisă în care a evaluat situaţia economiei şi a prezentat datele legate de piaţa muncii. Potrivit informaţiilor furnizate de Institutul Turc de Statistică, în luna iunie şomajul era de 8,8% iar numărul persoanelor angajate era de 26.319.000. Numărul persoanelor active în câmpul muncii a crescut constant în ultima perioadă, fiind înregistrate noi recorduri lună după lună. Ministrul economiei a făcut şi o comparaţie între rata şomajului din Turcia şi cea înregistrată în Europa, arătând că în statele europene se înregistrează încă valori cu două cifre şi că aceste procente nu au un trend descendent.

“Nu numai că Turcia este ţara care a scăzut rata şomajului cel mai rapid după criza economică dar în acelaşi timp am reuşit să stabilim un record în ceea ce priveşte numărul persoanelor angajate. În ultimele 12 luni au fost create 742.000 de noi locuri de muncă. Trăim într-o perioadă în care încetineşte creşterea ţărilor în curs de dezvoltare iar ieşirile de fonduri influenţează negativ pieţele. Turcia va ieşi cu capul sus din această perioadă”, a declarat ministrul Zafer Caglayan, citat de Rador.

El a precizat că pe măsură ce se realizează investiţii, va creşte numărul persoanelor active în câmpul muncii, începând cu domeniul industriei. Cifra actuală a angajărilor este rezultatul faptului că Turcia a urmărit nişte politici sănătoase care au vizat creşterea rapidă a economiei şi a exporturilor, a mai declarat ministrul. “Datele de astăzi sunt nişte cifre la care s-a ajuns deşi populaţia Turciei creşte în fiecare an cu aproximativ un milion de persoane. Procentul de 51,9% al absorbţiei populaţiei pe piaţa muncii este o cifră destul de ridicată. Cred că suntem una dintre ţările de succes în ceea ce priveşte forţa de muncă”, a conchis oficialul turc.

| FrontPress.ro

La Periprava au fost deja acoperite gropile cu osemintele foștilor deținuți, fără a fi reînhumate creștinește

gropile comune de la Periprava

Avem informații că la Periprava s-au încheiat săpăturile în urma cărora s-au descoperit osemintele celor martirizați în colonia de muncă din perioada comunistă. Gropile comune au fost acoperite, în grabă, arătând ca și până înainte de săpături, fără ca sufletele celor îngropați să se bucure de o reînhumare creștinească. Care a fost scopul dezgropării lor? Să fie doar pentru condamnarea cu tam-tam a câtorva torționari șefi? Și asta ca să fie închisă gura celor care încă mai cer condamnarea reală a comunismului? Sau poate și de frica cinstirii unor noi sfinți ai închisorilor?

Se spune că la nivelul țării, în gropile comune de pe lângă lagărele comuniste ar fi în jur de 100. 000 de victime, îngropate pe ascuns, fără judecată și care așteaptă un gest de recunoștință și o slujbă de înmormântare, cum se cuvine fiecărui creștin. Mai importantă este cinstirea acestor martiri ai neamului decât vânătoarea de torționari octogenari, care până acum au huzurit pe bani mulți ai statului. Constatăm cu durere că statul şi-a făcut datoria, dar biserica încă mai are reţineri.

VIDEO: Groapa comună de la Periprava. Au fost descoperite osemintele celor uciși sub comanda torționarului Ion Ficioru

Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Andrei Muraru, a declarat că o groapă comună a fost identificată la Periprava. În respectiva groapă se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici de la colonia de muncă, fiind identificate deja câteva schelete care au fost deshumate.

În zona coloniei au fost descoperite, în ultimele zile, gropi comune pline cu oseminte ale foştilor deţinuţi politici.

„Există indicii serioase că a fost identificată o groapă comună, în care se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici care au decedat la colonia de muncă de la Periprava. Această operaţiune a fost începută luni şi se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni. Există deja câteva schelete care au fost deshumate şi pentru care există toate indiciile că aparţin Coloniei de muncă de la Periprava”, a spus preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Andrei Muraru.

Institutul a solicitat, miercuri, Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, pentru genocid. continuare »

A apărut revista ATITUDINI, nr. 30 și o nouă carte „Din învăţăturile și minunile Părintelui Justin”, editată de Fundația Justin Pârvu”

Atitudini 30 _ Coperta1

sumar_atitudini_30

coperta_invataturi_minuni_Parintele_JustinAceastă carte, editată prin osârdia maicilor mănăstirii Paltin Petru-Vodă, conţine în prima parte sfaturi esenţiale din învăţătura Părintelui Justin ce privesc următoarele teme: Dreapta Credinţă, Neamul românesc, Dictatura biometrică, Cinstirea Sfinţilor Mucenici din temniţele comuniste, Viaţa în familie, Cuvinte către tineri, Sfaturi duhovnicești. În partea a doua a cărţii sunt incluse minuni săvârșite de Preacuviosul Părinte Justin Pârvu, atât din timpul vieţii cât și după adormirea sa întru Domnul, minuni adunate din relatările credincioșilor.

Nr. pagini: 160 | Preț: 8 lei.
Pentru comenzi accesați această pagină.

Principiile educației românești – Conferință și lansare de carte, 19 septembrie, Constanța

conferinta Constanta_principiile educatiei romanesti

Avem placerea sa va invitam la conferinta cu titlul “Principiile educatiei romanesti” ce va avea loc in data de 19 septembrie, ora 18 in sala de conferinte a Curtii Brancovenesti din strada Vasile Lupu nr.43-45. Invitati vor fi dl. profesor Ioan Vladuca si dna. invatatoare Tudora Petcu.
Va avea loc totodata si lansarea cartii “Bazele educatiei romanesti”.
Cu cele mai bune doriri,
Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni / Marcel Bouroș

Genocid este acuza torționarului șef de la Periprava, Ion Ficioru, care a activat în perioada detenției Părintelui Justin și a Părintelui Ilie Lăcătușu – noii sfinți ai României

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut public, miercuri, numele unui alt torționar. El este un fost comandant de la Periprava, pe nume Ion Ficioru. Institutul îl acuză de genocid și a solicitat Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție începerea urmăririi penale a lui Ion Ficioru. 

Ion Ficioru, acum colonel în rezervă, este acuzat de 103 decese. IICCMER a precizat că a fost ucisă o persoană la trei zile. Cel mai tânăr decedat avea 19 ani. Acum, Ion Ficioru are 85 de ani și locuiește în București.

Genocidul, de care este acuzat fostul comandant de la Periprava, este prevăzut în articolul 357 din Codul Penal.

În perioada 1958-1963, Ion Ficioru a deținut funcții de comandă la Colonia de Muncă de la Periprava. El a fost locțiitor și comandant. Dovezile, care au fost strânse din Arhivele Naționale României, de la Penitenciarul Tulcea, din mărturii și de la Primăria locală, au arătat că Ficioru a impus acțiuni de exterminare, care au dus la decesul unor detinuți politici.

IICMER a identificat 50 de supraviețuitori și a obținut 21 de mărturii. continuare »