Anti-UE

De ce trebuie scos politicianismul în afara legii

toate-partidele-sunt-compromiseANTITÉZĂ la articolul: De ce trebuie scos legionarismul în afara legii

Motto: . “În vremurile minciunii universale a spune adevărul e un act revoluționar!” – George Orwell

Politicianism = activitate politică bazată pe practici imorale și demagogice.

Scurte ştiri au făcut înconjurul presei româneşti săptămana trecută. Dupa ce anterior campaniei electorale prim-ministrul actual purta in piept insigna campaniei “Salvati Rosia Montana” acesta a trimis spre parlament o lege care daca ar fi adoptata de parlament ar da dreptul unei companii private straine sa uzeze dupa bunul plac de o parte a teritoriul Romaniei care cuprinde cea mai veche localitate atestata documentar din tara. Ministrul Culturii i-a numit pe protestatarii impotriva acestei legi “neofascisti”, iar ministrul muncii i-a numit pe protestatarii impotriva exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica “primitivi”. Cu o saptamana in urma presedintele Senatului Romaniei liderul Partidului “National Liberal” a depus la parlament o iniţiativă legislativă care daca s-ar aplica ar interzice libertatea de expresie a unor oameni care deja au suferit in timpul a trei regimuri dictatoriale carlist, antonescian si comunist zeci de mii de romani care au fost omorati, torturati, incarcerati. Potrivit acestui proiect de lege “liberal” acestia ar putea fi din nou incarcerati pe motive politice in Romania “europeana” a anului 2013.

Unii au intrebat care sa fie substratul unei asemenea iniţiative. Ce au de cîş­tigat inițiatorii? Realitatea este ca unul dintre initiatorii “liberali” ai legii doreste cu ardoare sa candideze si sa fie ales presedinte al Romaniei si spera ca va beneficia de un anumit lobby din partea unei comunitati extrem de influente. Mai nou un anume institut condus de fiul unui notoriu bolsevic venit pe tancurile sovietice dupa 1944 profesor de marxism-leninism a devenit   Institut “National” guvernamental deci finantat pe banii romanilor, dictandu-le acestora ce eroi si sfinti sa aprecieze sau nu, hartuind consilii locale, organizatii care fiinteaza legal in Romania de 20 de ani sau sculptori de troite. Faptul ca niste alogeni stipendiati din bani publici tulbură liniştea societăţii, care are pe cap cu totul alte probleme  nu ar trebui să ne facă să combatem legal aceste manifestări, spun unii. Oare? continuare »

Protestele Rosia-Montană de la Brașov. Protestatarii îi acuză pe jandarmi că au folosit VIOLENȚA

brasov_02_1dae04d7a1Trei persoane au fost duse aseară la poliție, după o serie de incidente ce au avut loc în timpul protestului față de exploatarea de la Roșia Montană, organizat la Brașov. Unul dintre ei îi acuză pe jandarmi că l-au bătut.

La protestul de la Brașov a participat și preşedintele Asociaţiei Alburus Maior, Eugen David, care îi acuză pe jandarmi, într-o postare pe contul său de Facebook, că au avut un comportament violent.

“Pe unii dintre noi ne-au târât de pe caldarâm, au dat cu gaze lacrimogene şi apoi au simţit nevoia să îşi încerce forţele nevrotice aplicând pumni şi picioare absolut inutil şi fără ca cineva să-i fi atacat sau să riposteze! Încă îmi sună în urechi “acum mă, acum e momentul, dă în el, mă” şi “umflă-l să-i arăt eu lui”. Am încasat cât au vrut, apoi am fost azvârlit în dubă, unde am fost ţinut de jandarmi culcat pe orizontală. N-am apucat să văd câţi mai erau aruncaţi în dubă cu mine, pur şi simplu peste jandarmii care erau deja pe banchete. Spre mirarea mea, loviturile au încetat. La Secţia 1 unde am fost duşi, am putut observa că suntem trei “huligani” cu totul. Am fost trataţi totuşi civilizat, atât de jandarmii care ne-au adus (alţi jandarmi, într-un fel cei care ne-au scăpat din mâna unor nevrotici), cât şi de agenţii de poliţie. Ne usturau ochii şi faţa îngrozitor de tare de la gaz. După 4 ore de discuţii, după ce mi s-a adus la cunoştinţă deschiderea celui de-al 5lea dosar penal, am păşit liber spre grupul care ne aştepta solidar în faţa secţiei. La câteva minute au apărut şi ceilalţi doi colegi de suferinţă. Am răni pe corp. Şi Roşia este a noastră rană. Luptăm! Mai urmează…”, mai scrie Erwin Albu, care precizează că a fost amendat cu 1.500 de lei.

| buciumul

Plaiul românesc înainte… și după exploatările miniere pe baza de cianuri

Cum arată plaiul românesc, lăsat de Dumnezeu…

… și cum va arăta lăsat de firmele americane și canadiene, în urma exploatării cu cianuri.

Chevron, în topul corporațiilor ce susțin drepturile comunității gay

CHEVRON PAYS for GaysElvețienii de la Credit Suisse oferă clienților săi americani ce dețin bunuri cu o valoare mai mare de două milioane de dolari, posibilitatea de a investi imediat într-un portofoliu de 26 de mari companii peste Ocean.

Este vorba despre firme care au dovedit un comportament exemplar în ceea ce privește promovarea drepturilor homosexualilor, lesbienelor și transexualilor.

Cele 26 de companii sunt parte a Indexului Campaniei pentru Egalitate Corporată, care include, deocamdată, doar afaceri americane. Printre acestea, nume extrem de cunoscute din așa numitul Big Bussines: agenția de presă Thomson Reuters, companiile farmaceutice Merck și Pfizer sau gigantul petrolier Chevron.

Firmele care stau bine în acest index își asumă un angajament public pentru a promova egalitatea, inclusiv cea bazată pe comportamentul sexual. Măsura celor de la Credit Suisse vine ca o încercare de a atrage cât mai mulți clienți homosexuali.

Banca vrea să-și diversifice portofoliul de clienți și să adauge alții noi. În lupta pentru talent și clienți, aceasta este o zonă care ne interesează – Tim O’ hara, Director Investiții al Credit Suisse.

Acesta nu este un gest singular în America.  Wall-Street a descoperit, recent, că simpatizează homosexualii.

Lloyd Blankfein, șeful Goldman Sachs, a apărut într-un video în care apăra căsătoriile homosexuale.

Companiile americane au învățat demult că egalitatea este bună pentru afaceri și este un principiu absolut corect – Lloyd Blankfein,  Președinte Goldman Sachs

Bulgaria prelungește interdicța cumpărării terenurilor de către străini până în 2020

bulgaria land not forsaleParlamentul bulgar a prelungit marti, cu sase ani, pana in 2020, interdictia impusa strainilor de a cumpara terenuri in Bulgaria, un proiect simbolic al partidului ultranationalist Ataka care ar putea atrage sanctiuni din partea Uniunii Europene, scrie Mediafax citand AFP.

Dintre cei 221 de parlamentari prezenti in sala, 171 au votat in favoarea textului – 23 de deputati Ataka, 89 de membri GERB si 59 de deputati socialisti.

In contextul aderarii la Uniunea Europeana, Bulgaria a modificat Constitutia, permitand achizitionarea de terenuri de catre straini. Moratoriul privind achizitia de terenuri urma sa expire pe 1 ianuarie 2014, astfel ca Ataka a introdus un amendament. Conform textului adoptat in Parlament, moratoriul va fi prelungit pana pe 1 ianuarie 2020.

“Bulgaria va avea grave probleme cu imaginea sa europeana. Bulgaria moderna nu trebuie sa isi axeze politicile pe populism”, a reactionat presedintele socialist al Parlamentului de la Sofia, Mihail Mikov.

Un purtator de cuvant al Comisiei Europene, Chantal Hughes, a declarat ca prelungirea interdictiei nu este posibila.

Partidul minoritatii turce, MDL, care sustine alaturi de socialisti Guvernul condus de tehnocratul Plamen Oresarski, a declarat ca va sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu aceasta masura legislativa. continuare »

Premierul francez: Franta exclude exploatarea gazelor de sist. Ponta: Asta cu gazele de sist nu mai traducem

ayrault_ponta-300x221Guvernul francez exclude aprobarea exploatarii gazelor de sist si va investi in energie regenerabila, a declarat prim-ministrul francez, Jean-Marc Ayrault, intr-o conferinta de presa la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta spunand ca “asta cu gazele de sist nu mai traducem”.

 Premierul francez a raspuns astfel unei intrebari pe tema gazelor de sist care i-a fost adresata de jurnalisti francezi in conferinta de presa sustinuta, joi, impreuna cu Ponta.

“Pozitia Guvernului francez este extrem de clara. Presedintele Republicii si eu am declarat deja in numeroase ocazii (..) ca este clar exclusa exploatarea gazelor de sist in Franta, in prezent, si nu a fost data nicio autorizatie in acest sens”, a afirmat Ayrault.

Ayrault a adaugat ca Guvernul de la Paris are o strategie de tranzitie energetica si ca gazele de sist nu intra in discutie pentru aceasta strategie.

“Obiectivul nostru este sa reducem consumul de energie si in particular de energie bazata pe combustibili fosili”, a mai spus premierul francez, precizand ca Guvernul de la Paris va investi masiv in energia regenerabila.

Avand in vedere ca era vorba de ultimul raspuns din cadrul conferintei de presa, cei doi premieri s-au grabit sa plece, insa presa romana a solicitat traducerea raspunsului premierului francez.

“Asta cu gazele de sist nu mai traducem, da?!”, a replicat, insa, la solicitare, razand, premierul Ponta.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=P7LAVb2xsvg]

Ioan Ficior, urmărit pentru genocid. „Regimul său de detenție era menit să ducă la lichidarea fizică a deținuților politici”

ion ficiorFostul comandant al lagărului de Periprava, Ioan Ficior, este urmărit penal. El a fost chemat azi în faţa procurorilor de la Parchetul General pentru a i se prezenta capetele de acuzare, respectiv genocid.
Procurorii de la Parchetul General l-au chemat pe Ioan Ficior a-i comunica inceperea urmăririi penale împotriva lui, pentru genocid.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Ioan Ficior, pentru genocid, constând în aceea că, în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant deţinute în perioada 1958-1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi în Colonia de muncă Periprava, detaliază PÎCCJ.

PÎCCJ: Metodele aplicate de Ficior

„Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: continuare »

Avalanșă de cutremure la Izvoarele în jud. Galați

Situatia este tot mai tensionata in judetul Galati. In satul Izvoarele s-au inregistrat 40 de cutremure in mai putin de o saptamana.

7 dintre aceste seisme au avut peste 3 grade pe scara Richter. Miscarile tectonice au aparut in urma inundatiilor de acum doua saptamani, cand au cazut 100 de litri de apa pe metrul patrat. Oamenii sunt innebuniti, mai ales ca au inceput deja sa li se crape casele.

Dupa blestemul apelor, oamenii simt ca traiesc acum blestemul pamantului care se misca incotinuu si parca urla sub picioarele lor. Localnicii din comuna Slobozia Conachi aproape ca au pierdut sirul cutremurelor.

Localnic: “Azi, treizeci, zero noua, la opt si doua minute. Si dupa aia a mai fost unul la noua. Dar a mai fost la opt jumate. Opt treizeci, noua si doua minute, cam asa.”

De teama ca va urma un seism si mai mare multi stau in strada si cer ajutor. continuare »

Contractul cu Chevron este obiectiv militar! Adică vor apela la trupe NATO pentru respectarea contractului?

basesc_obama_chevron_nato

Gazele de șist sunt menționate în Declarația Comună de Parteneriat Strategic pentru secolul 21 dintre România și Statele Unite, un document care definește relația dintre cele două țări. A fost semnată în septembrie 2011, împreună cu o înțelegere de amplasare a unui sistem de apărare american în România – scutul antirachetă de la Deveselu.
În plus față de țelurile militare, parteneriatul menționează cercetarea surselor neconvenționale de energie, inclusiv gaze de șist.
Fostul consilier politic de la Ambasada României în Washington este acum angajat Chevron. Cristina Gaginsky era consilier politic al ambasadei române, specializat în securitate energetică în momentul semnării parteneriatului, și este acum directorul pentru relații guvernamentale în cadrul Chevron România, potrivit propriilor spuse într-o conferință din februarie, de la Vaslui.

Politicienii români, de la interdicție la susținere totală
Anul trecut, când treaba cu gazele a devenit oficială, cetățenii din Bârlad, un oraș sărac din zona în care Chevron vrea să înceapă forările, a organizat primul protest de amploare de la revoluție încoace.
Principala forță din opoziție, Uniunea Social Liberală, a susținut public protestul care a adus 3000 de oameni în stradă.
Guvernul dă ce a mai rămas din resursele României, declara Victor Ponta, liderul uniunii. Adrian Solomon, parlamentar USL, a inițiat o lege de interzicere a frackingului. continuare »

Flacăra anti-Chevron, încă vie la Pungești

PERMANENTÃ La Pungesti, sãtenii si activistii anti-Chevron sositi din toatã tara, Bârlad, Bucuresti, Constanta, Iasi, Brasov sau Sibiu vegheazã non-stop ca utilajele Chevron sã nu ajungã în zonã. Multi dintre sãtenii care, zi de zi, au fost prezenti, inclusiv noaptea, au plecat sã-si vadã de treburile casnice, sã-si adape animalele, sau, beneficiind de vremea favorabilã, sã-si însãmânteze câmpurile, dar, la cel mai mic semnal, urmând sã revinã pe câmpul de protest de la Silistea. Activistii veniti din înteaga tarã le vor da o mânã de ajutor tãranilor din Pungesti sã-si strângã recolta.

Chiar dacã, momentan, la Pungesti este liniste, nemaifiind înregistrate, de zile bune, încercãri de amplasare a sondei de explorare, flacãra protestelor rãmâne vie, iar oamenii din comunã, sprijiniti de activisti sau simpli cetãteni veniti din toatã tara, îsi sustin pe mai departe cauza. Mai mult decât atât, constienti de faptul cã multi dintre localnicii prezenti, de mai bine de o sãptãmânã, non-stop, în fata perimetrului vizat de Chevron si-au neglijat gospodãriile în acest rãstimp, activistii s-au decis sã le dea o mânã de ajutor. Asa cum declara Constantin Pâslaru “Noi nu facem doar activism de asfalt, si nici nu ne aflãm aici la picnic. continuare »

Chevron chemat de mai multe ONG-uri în instanță

Compania americană Chevron ar putea pierde avizul de exploatare a gazelor de şist, din zona Bârladului. Mai multe ONG-uri au acţionat compania în instanţă.

[hana-flv-player video=”https://storage03transcoder.rcs-rds.ro/storage/2013/10/23/153964_153964_2310chevron.mp4″ width=”550″ description=”” player=”5″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]Asociaţiile care au acţionat în instanţă Guvernul, compania Chevron şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale sunt Salvaţi Bucureştiul, Euro-Agora, România Dreaptă, Greenpeace CEE România şi Pro Vulcan. Aceasta din urmă a fost însă scoasă din cauză pentru că nu este înregistrată ca ONG.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiilor reclamante, acordul petrolier pentru perimetrul Bârlad a fost dat printr-o Hotărâre de Guvern în anul 2004, în timp ce pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa, respectiv Adamclisi, Vama Veche şi Costineşti, acordurile petroliere s-au dat în 2012.

“În cadrul termenului de azi (miercuri, n.r.) am depus legea prin care Parlamentul francez a dispus, pe o perioadă nedeterminată, să oprească toate explorările şi exploatările gazelor de şist în Franţa şi prin care suspendă toate avizele pe care Guvernul francez le dăduse deja, inclusiv o decizie foarte recentă a Curţii Constituţionale Franceze, care spune că această lege este constituţională. Am mai depus o hotărâre foarte recentă a Parlamentului European, care spune că trebuie să se modifice directiva pentru elaborarea raportului de mediu, special pentru gaze de şist, pentru că ele, nefiind incluse în dreptul european, în momentul în care s-a dat această directivă şi, odată cu acordul petrolier, ele puteau fi exploatate fără vreo mare constrângere”, a mai spus Nicuşor Dan. continuare »

CUTREMURĂTOR: Cum sunt plimbaţi morţii prin ROŞIA MONTANĂ pentru a face loc minei RMGC

Nici morţii nu îşi mai au loc în cimitire la Roşia Montană. Morţii sunt dezgropaţi, scoşi din gropi şi duşi la oraş. Localnicii spun că toate costurile acestor dezhumări au fost suportate de compania Roşia Montană Gold Corporation. Ancheta a fost realizată de Adriana Ţenea de la “REPORTERII REALITĂŢII”.

“I-au scos şi i-au dus pe la Oradea, pe la Deva, pe unde au plecat oamenii. Au scos chiar o bătrânică care nu avea un an de când murise”, spune Sorin Jurcă, locuitor din Roşia Montană. continuare »

Cetățenii din Mangalia au ieșit pe străzi împotriva poluării prin fracturare hidraulică

[hana-flv-player video=”https://www.mangalia.tv/video/20131020frack.mp4″ width=”590″ description=”” player=”6″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

Din estimarile autoritatilor au participat aproximativ 250 de persoane. Protestul a fost unul spontan, fara a fi initiat sau condus de entitati juridice.

| mangalia.tv

Preoţii şi protestul împotriva sistemului – Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale

”Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.” (Evanghelia după Ioan 10, 11-15)

”Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: ”Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!” (Evanghelia după Matei 21, 12-13)

Parintele Vasile Laiu

În România, deocamdată, este considerată o ciudăţenie prezenţa unor preoţi în rândul celor care mărturisesc tranşant, fără diplomaţie de fariseu, pe diferite căi – în predică, în organizaţii civice, în stradă, prin articole de presă etc. – împotriva imoralităţii care a cuprins cele mai importante componente ale societăţii (politica, economia, cultura, spiritualitatea). Un preot care se declară anti-sistem – prin sistem înţelegând tot ceea ce este necreştin în Stat şi Societate – nu este agreat. Activiştii anti-sistem îl privesc cu suspiciune – ce mai vrea şi popa, ăsta, se apucă el de proteste şi de critici -, susţinătorii sistemului îl etichetează imediat ca fiind ”extremist, legionar, conservator, anti-european” etc., iar administraţia bisericească poate decide că merită sancţionat pentru ieşirea din decorul discursului oficial.

Totuşi, în Sfânta Scriptură avem cel puţin două fragmente – le-am aşezat ca mică introducere la articol – care acordă preotului dreptul de a se implica în activitatea civică, privită ca un instrument al mărturisirii credinţei în Hristos, ca o Liturghie după Liturghie.

Când viaţa sufletească în Hristos a enoriaşilor parohiei tale – România este o ”parohie” mare, în cele din urmă, iar românii care se declară creştini ortodocşi sunt enoriaşii noştri – este pusă în pericol fie de dregătorii cetăţii – politicienii noştri din primării, consilii locale, guvern, parlament şi preşedinţie – fie de jefuitorii bogăţiilor strămoşeşti – multinaţionalele, baronii locali, evazioniştii etc. – trebuie oare preotul să tacă ori să se limiteze doar la predica de după Sfânta Liturghie? continuare »

Starețul Melchisedec al Mănăstirii Putna: Suntem alături de toţi membrii societăţii noastre – totodată şi membri ai BOR – în lupta împotriva exploatării gazelor de şist

arhim._melchisedec_velnicPrin atitudinea şi poziţia sa de până acum, Mănăstirea Putna a urmărit în special să protejeze izvoarele de apă potabilă ale locului, o resursă strategică pentru vieţuitorii de aici, pentru noi şi pentru generaţiile care vor veni. Chiar dacă nu s-a ajuns încă la faza de exploatare de gaze în zona Putna, pericolul a venit de la activitatea de prospecţiune seismică în sine, ca fază preliminară a acestui proces. Oricât de legitime ar fi interesele publice sau private ale unor agenţi economici, prospectarea sau exploatarea resurselor naturale ale solului – fie gaze naturale, fie gaze de şist – nu trebuie să se facă prin punerea în pericol a resursei naturale esenţiale pentru toţi: apa. Nu putem răscumpăra cu nici o sumă de bani poluarea sau dispariţia apelor noastre, ori a monumentelor istorice, iar dacă gazele naturale sau de şist fac parte din politica de dezvoltare durabilă, cu atât mai mult apele, solul fertil şi monumentele naturale şi istorice pe care le deservesc fac parte din politica de dezvoltare durabilă. Numai în felul acesta credem că se poate asigura un just echilibru între interesul public şi interesul privat, căci dacă pământul şi apele sunt declarate proprietate publică, adică ale tuturor, în egală măsură ele trebuie să aparţină fiecărui cetăţean care-şi duce viaţa în locul respectiv, în funcţie de nevoile sale. De aceea, este firesc să apărăm această demnitate a noastră de stăpâni ai locului în faţa cererilor nedrepte ale unor investitori economici care nu se gândesc la mediul înconjurător în ansamblul său, şi nici la cei care îl vor moşteni după noi, ci numai la profitul personal cât mai rapid obţinut.

Cât priveşte problema gazelor de şist, poate că fiecare român de bună-credinţă ar trebui să-şi pună întrebarea: de ce ar fi obligate ţările „sărace” din Estul Europei să accepte exploatarea gazelor de şist, câtă vreme Franţa şi Germania – motoarele Uniunii Europene – au respins-o, chiar dacă şi ele sunt dependente de gazul rusesc? Din studiile şi filmele documentare care au circulat în ultima vreme, înţelegem cu toţii pericolele majore pe care le pune exploatarea gazelor de şist pentru mediul înconjurător. Dreptul la apă curată, la o palmă de pământ nepoluată, este o expresie a dreptului la viaţă. De aceea suntem alături de toţi membrii societăţii noastre – care sunt totodată şi membri ai Bisericii Ortodoxe Române – în lupta pentru apele curate ale României, în lupta împotriva exploatării gazelor de şist. Împreună, cler şi laicat, formăm un popor al lui Dumnezeu şi împreună vom continua să ne apărăm spaţiul nostru vital.

Arhimandrit Melchisedec Velnic,
Stareţul Mănăstirii Putna, cu obştea
18 octombrie 2013 | putna.ro

Fenomenul Pungeşti: Începutul unei noi ordini sociale în România

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=v3zY8oQA17w]

Județul Vaslui are toate şansele să constituie un capitol în istoria modernă a României. Mai precis, comuna Pungeşti, localitate care numără circa 3.800 de locuitori, dintre care 2.500 au drept de vot. Asta pentru că pungeştenii (în urmă cu câteva zile nu ştiam că un asemenea cuvânt există în limba română) au oprit gigantul american Chevron de la începerea exploatării gazelor de şist pe teritoriul care le aparţine.

Îmi este departe orice gând de a judeca aici în ce măsura tehnologia cu care se extrag gazele de şist trebuie să fie permisă sau, dimpotrivă, interzisă în România. Este evident că miza pentru o asemenea decizie este uriaşă. Ar putea să însemne independenţa energetică a ţării noastre şi relansarea industriilor energofage. Ar putea, de asemenea, să ne scoată din poziţia de depedenţi de gazul rusesc. După cum exită, probabil, riscul să se transforme în începutul unui proces de poluare a pânzei freatice cu consecinţe dezastruoase pe termen lung în ceea ce priveşte starea de sănătate a populaţiei ţării. Nu sunt un cunoscator în detaliu al riscurilor şi oportunităţilor existente şi nici nu mi-am format o părere clară despre acest subiect. Dar nu despre a fi pro sau contra gazelor de şist este acest text. Ci despre dreptul oamenilor de a alege cum vor să arate viaţa lor pe mai departe. Despre obligaţia guvernanţilor de a pune în dezbatere orice decizie de asemenea magnitudine şi de a comunica în mod transparent care este situaţia oricui este dornic să o afle. continuare »

Ministrul de interne le cere jandarmilor înăsprirea măsurilor faţă de protestatari, adică: recurgerea la violență

jandarmi pungestiŞEDINŢĂ de URGENŢĂ la Ministerul de Interne, pe tema MITINGURILOR. Stroe: “Să înceteze. Trebuie să diminuăm imaginea negativă că n-am aplicat legea până la capăt”

Şedinţă de urgenţă la Ministerul de Interne, pe tema mitingurilor din ultima perioadă: cele anti-Roşia Montană şi cele împotriva explorării gazelor de şist.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, nu mai vrea mitinguri. În cadrul şedinţei de urgenţă de la MAI, pe tema mitingurilor, acesta s-a exprimat, spunând: “Protestele ilegale trebuie să înceteze. Organizatorii trebuie să respecte legea”, adăugând şi “Nu am aplicat legea până la capăt”, informează Realitatea TV.

 “Va trebui să monitorizăm toate aceste mitinguri şi traseele, şi să începem să diminuăm imaginea pe bună dreptate negativă în legătură cu faptul că nu am aplicat legea până la capăt. Rămân femr pe ideea pe care şi premierul a exprimat-o şi aceea că vom încerca să nu se ajungă la conflicte între cetăţeni şi reprezentanţii instituţiilor statului, totuşi a trecut multa vreme si organizatorii mitingurilor trebuie să înţeleagă că trebuie să respecte legea, de voie sau de nevoie”, a mai spus Radu Stroe.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a mai declarat luni că trebuie diminuată imaginea negativă în legătură cu faptul că legea nu a fost “aplicată până la capăt” în cazul mintingurilor din ultima perioadă, precizând că se va încerca să nu se ajungă la conflicte. Ministrul Radu Stroe le-a spus prefecţilor şi reprezentanţilor Jandarmieriei că vor trebui monitorizate aceste mitinguri. “Mă refer la cele autorizate şi traseele parcurse în astfel de situaţii, astfel încât să diminuăm imaginea, pe bună dreptate negativă, în legătură cu faptul că nu am aplicat legea până capăt. Rămân totuşi ferm pe ideea pe care şi primul ministru a expimat-o, şi anume aceea că vom încerca să nu se ajungă la conflicte între cetăţeni şi reprezentanţii instituţiilor statului”, a spus Radu Stroe, la videoconferinţa cu prefecţii.
Ministrul Afacerilor Interne a subliniat însă că şi organizatorii mitingurilor ar trebui să respecte legea.
“Organizatorii mitingurilor vor trebui să înţeleagă faptul că trebuie să respecte legea. De voie şi, dacă va fi cazul, de nevoie”, a spus Radu Stroe. continuare »

Întreaga suprafață a României este concesionată străinilor pentru exploatarea resurselor naturale

zone gaz de sist romania

În harta de mai sus puteți vedea că Estul Moldovei, sudul Dobrogei și vestul țării sunt concesionate pentru exploatarea gazelor de şist.

Situația cu celelalte resurse naturale

Peste 70% din teritoriul României a fost concesionat pentru exploatarea resurselor naturale. O parte însemnată este dedicată gazelor de șist, concesionări făcute în mare taină. La fel se doreste să se înceapă şi exploatarea lor! Primii români au aflat datorită protestelor din Bulgaria. Imediat, lumea a început să vorbească. Oamenii au început să se informeze. Să protesteze. Cu miile, în toată țara. Acum ţara vuieşte despre gazele de şist!

De ce oare?

Harta-perimetre-ANRMSuprafetele concesionate de ANRM

Să ne amintim că anul trecut, când încă nu era la Guvernare, USL ajuta la scoaterea a mii de oameni în stradă la Bârlad împotriva proiectului guvernului lui Mihai Razvan Ungureanu şi se jura că se va opune prin orice mijloace exploatării gazelor de şist în România. Imediat instalaţi la guvernare, după ce au facut campanie împotriva gazelor de şist şi au câştigat alegerile, USL a revenit imediat asupra acestei poziţii. Ba mai mult, a început să dea avize în mare grabă, trecând peste reglementarile de mediu în vigoare, neorganizând nicio dezbatere publică, în ciuda numeroaselor proteste ale populaţiei în toate colţurile ţării, premierul Victor Ponta declarând la o televiziune publică faptul că nu există indicii că ar exista pericole pentru mediu. Aceasta intoarcere la 180 de grade ar trebui sa dea de gandit oricarui cetatean. Ce se ascunde in spatele acestei amnezii extrem de dubioase?

 1. CE SUNT GAZELE DE ȘIST (GDS)

Gazul de şist este acel gaz natural captiv în interiorul formaţiunilor de şist, în porii unor roci dure, cu permeabilitate si porozitate scăzută şi care se află la o adâncimi de circa 3 – 5 km. Deoarece nu se gaseste compact, in pungi de gaz, precum gazul natural convențional, acest gaz se mai numeste gaz neconventional. Gazul de sist, fiind captiv in stratul de roca, trebuie intai sa fie eliberat din fiscurile rocilor, pentru a putea fi adus la suprafață. Acest lucru se face prin folosirea unei metode extrem de noi la nivel mondial, folosita pe scară largă in unele state din SUA (15 state din SUA au interzis aceasta metodă, se va demonstra că nu intamplator), numită fracturare hidraulică (de mare volum).

Important de menționat că, până acum, in România nu s-a extras acest tip de gaz, nici macar experimental. Nu există specialisti români care să cunoasca aceasta tehnologie altfel decât din prezentările firmelor americane care o aplică deja.

Resursă sau blestem? Vom vedea in continuare.

 2. FRACTURAREA HIDRAULICĂ.  PROCEDEU TOTAL NOU!

Metoda fracturării hidraulice de mare volum, in ciuda dezinformărilor frecvente practicate de autoritățile din România, cum că acest procedeu este utilizat ăn România de peste 60 de ani in forajul clasic de gaze, este o metoda extrem de nouă ( introdusă in SUA de aproximativ 9), după cum arată un raport al Agenției de Mediu din Statul New York. Aceasta trebuie diferențiată clar de fracturarea folosită de mulți ani pentru forajele de gaze convenționale, pentru stimularea zăcământului, executată pe putul vertical si folosind cantități de apă de 100 de ori mai mici si fara atatia aditivi chimici. decât fracturarea hidraulică pe orizontală. Fracturare hidraulică de mare volum  constă în efectuarea unui foraj vertical de mare adâncime până în stratul de sist, urmat de unul orizontal. Ulterior, pe putul orizontal, prin detonarea de exploziv, se realizeaza orificii în coloana sondei. După aceea, se injectează cantităţi uriaşe de apă, nisip şi aditivi chimici (0,5% din canitatea totalâ din lichidul de forare). Prin orificii, cantitățile uriase de lichid de foraj, introduse ân rocă la presiuni extrem de mari (1000 de bari si peste), ajung la roca din jur,  provocând lărgirea fisurilor preexistente ale acesteia si eliberând gazul. Ulterior, presiunea internă generataă astfel la nivelul rocii, împinge lichidul de foraj injectat la suprafaţă, împreună cu gazul eliberat.

3. CARE E PROBLEMA CU FRACTURARE HIDRAULICĂ, PÂNĂ LA URMĂ? DE CE ATÂTA ZGOMOT PENTRU “NIMIC”? 

Până aici, un proces industrial ca oricare altul. Dar…fără foc, nu iese fum.

Analizându-l indeaproape, observăm extrem de multe probleme. Sprijinite de dovezi abundente. Nici nu trebuie să cautați prea mult, ele se găsesc peste tot in spațiul virtual si sunt autentice. Căutati imagini si videoclipuri  după “fracking”, veti vedea ce recoltă bogată se extrage. Dacă aveți puțin timp de investit, puteti viziona. Vă recomandăm, pentru a balansa părțile, să vizionați atât filme făcute de companii, prezentând imagini idilice…dar mai ales filme autentice, făcute de oameni ca dvs., exasperati de această situatie, prezentand comunitati dezintegrate si imbolnavite din causa exploatarii.

Problema 1. Consum imens de apă, resursă in scădere si din ce in ce mai pretioasa la nivel global. Metoda necesită pomparea unei cantități imense de apă pentru fiecare fracturare. 20-30 de milioane de litri de apa retrasă altor utilizări (agricol, consum casnic si industrial) si care modifică substanțial configurația subsolului, intr-un mod necontrolabil. S-a calculat că pentru perimetrul Chevron din zona Bârladului, pentru fracturarea intregului perimetru la capacitatea maxima), este necesară o cantitate de apă egală cu consumul municipiului Bârlad pentru 300 de ani (intr-o zonă extrem de săracă in resurse de apa, cum este Bărladul).

Problema 2. Aditivii  chimici. Unii toxici si cancerigeni. Pe lângă cantitatea enormă de apă, amestecul conține 0,5 % aditivi chimici. Până aici nimic grav. Doar ca 0,5% din 30 milioane de l de apă inseamnă 150 de tone de aditivi chimici!. Brosurile de prezentare ale companiilor ne linistesc: substante folosite pentru detergenti. Oare sa fie asa? O privire atenta asupra cocktailului de chimicale folosite (atunci când se poate afla, prin diverse metode, compoziția lichidului de forare, deoarece rețetele sunt proprii fiecărei companii si sunt protejate de secretul comercial), ne arată că din 760 de substantee identificate, 70 sunt toxice iar 29 sunt considerate cancerigene (metanol, glicol, naftalină, formadelhidă, clorură de benzil etc.). 150 de tone per fracturare. Un put se fractureaza, in medie, de 18 ori. Problema este că ele nu rămân la adâncimea inițială, ci migreaza, impreună cu apa, prin fisurile rocilor, ajungând, in timp, in panza freatica, pe care o contamineaza iremediabil.

Problema 3. Fisurarea puțurilor.

Pe lângă infiltrarea substantelor in pânza freatică, care este un proces ce necesita o perioadă mai lungă de timp, există poluarea imediata, datorită fisurilor căptuselii puturilor.

Problema 4. Poluarea atmosferică.

Reprezentanții industriei ne vor spune că este o energie verde. Nimic mai neadevărat. Pe lângă cantitățile imense de energie utilizate la transportul aditivilor chimici, al cantității imense de apă, la realizarea fracturării si la recuperarea gazului si lichefierea lui, adăugăm 9% din cantitatea de gaz metan care se elimină ân atmosferă, intenționat sau accidental. Metanul are un efect de seră mult mai puternic decât dioxidul de carbon, de 105 ori mai mare.

Problema 5. Deversarea  aleatorie a lichidului de foraj.

Companiile sunt acolo pentru profit. Orice km parcurs in plus costă. Astfel, in nenumărate cazuri, semnalate chiar de oameni din industrie, se alege, in locul transportului apei contaminate catre centre de epurare a apelor uzate (procedeu extrem de costisitor), deversarea lor in rauri, pe campuri, in paduri. Fara nici cea mai mică remuscare. Reduce costurile. Imaginati-va cum va arata asa ceva intr-o tara in care se taie copacii sub ochii Garzii de Mediu! Si in care directorul  Garzii Nationale de Mediu, Florin Diaconu, unul din cel mai vocal apărător al beneficiilor gazelor de sist si dezinformator cras pe toate canalele de televiziune unde este invitat, va fi cel care va avea grija ca apa contaminată să nu fie deversată “accidental” in răuri, lacuri, păduri, pe terenurile agricule si neagricole!

Problemele 6, 7, 8: Zgomot asurzitor. Tulburarea linistii mediului rural. Distrugerea peisajului. Industrializarea masivă a unor zone agricole sau a unor areale sălbatice.  Poluarea cu praf de silică, extrem de toxică, cauzatoare de boli respiratorii.

4. DE CE GUVERNUL NOSTRU CONTINUĂ SĂ FACĂ ACEST LUCRU, IN CIUDA ACESTOR DOVEZI SI INFORMATII? SI MAI ALES, DE CE ATÂTA GRABĂ?

Deoarece interesele ca exploatarea să continue sunt extrem de mari (geopolitic, economic), orice dezbatere reală, deschisă pe acest subiect este evitata. Oficialii sustin ca economia americană si-a revenit din criza datorită exploatării GDS. Punând problemele pe tapet prin dezbateri publice, s-ar ajunge la interzicerea acestei metode in toata SUA, nu doar in 15 state (din 51), cum este cazul acum. Cand alesii nostri vorbesc de gaze de sist, folosesc modelul SUA, fără sa ne spune de ce aceste 15 state au ales să interzică acest procedeu. Si la noi, ca si in SUA este vorba de lobby la cel mai inalt nivel. La noi, lobby-ul e interzis, teoretic. El se numeste trafic de influentă. Consilierul onorific al lui Victor Ponta pe teme de energie este nimeni altul decat generalul american in rezervă Wesley Clark, cu actiuni in BKN Petroleum, o firma majoră de pe piata petrolului si gazelor in SUA si Canada. Victor Ponta pare ca a fost atat de convingator sfatuit de acest erou de război, incât a uitat total cum striga cu orice ocazie că este impotriva proiectului de la Rosia Montană si impotriva exploatarii gazelor de sist. Este interesant sa aflam ce argumente i-a putut aduce acest domn binevoitor, incât a clatinat ambele crezuri de fier ale ex-ecologistului Prim Ministru, care exact pe 5 iunie, de Ziua Mediului, primea, alături de Rovana Plumb, premiul la categoria “Tinere sperantă ecologistă”.  Acum fix 1 an de zile…

5. IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI ȘI SĂNĂTĂȚII

După cum se poate intui pănă la acest punct, extracţia GDS produce efecte devastatoare si iremediabile asupra solului, apei şi aerului, cu impact direct asupra oamenilor, animalelor si vegetatiei (a vietii, in general)

Apa potabilă și ape subterane contaminate Poluarea aerului
Aproximativ 20.000 mc de apa cu substanțe chimice  toxice sunt folosite la o fază de fracturare. Jumătate din  apa contaminată rămâne în subteran și migrează spre  pânza freatica. Din cauza tehnologiei se produc și  scurgeri directe în pânza freatică încă de la prima  utilizare, din faza de explorare. Aproximativ 7% din cantitatea de metan se pierde în atmosferă, poluând aerul. Gazul nu iese singur ci împreună cu alte chimicale toxice volatile sau sub formă de pulberi. 
Soluri toxice și radioactive Cancer și boli incurabile pentru oameni
Substanțele toxice, radioactive și metalele grele, antrenate de fluidul de fracturare vor contamina solul, fie prin scurgeri din bazinele de decantare fie prin depozitarea acestora in subsol, in puturi dezafectate. Ca urmare solurile se vor eroda accentuat. Consumul apei din zona de exploatare, dar și aerul, au  dus la intoxicarea cu substanțe cancerigene șimutagene, producând afecțiuni dintre cele mai severe și  greu de tratat, dacă nu chiar fatale.
Distrugerea florei și a faunei Infrastructură distrusă și poluare fonică
Agricultura și creșterea animalelor si a albinelor vor fi afectate prin distrugerea surselor de apă și hrană. Flora și fauna dispar, iar locul se va deșertifica. Aproximativ 1000 de camioane de mare tonaj vortranzita zona de explorare și exploatare și vor distruge  prin greutate și vibraţii casele și infrastructura și vor  polua aerul.
Cutremure și alunecări de teren Scoaterea din circuitul agricol a unor suprafete uriase, extrem de fertile
Exploziile asociate fracturarii și injectarea sub presiune  a fluidului au produs cutremure în SUA, Marea Britanie (care a si impus un moratoriu din acest motiv)  și Italia. România este tara din Europa cu cea mai mare activitate seismica, perimetrele din Dobrogea si Banat fiind suprapuse unor zone cu un mare potential seismic. Mai mult, fracturarea hidraulică ar putea reactiva falia Shabla-Snagov, care ar putea efecte devastoatoare, existand pericolul producerii de tsunami in Marea Neagră. Fracturarea  hidraulică agravează efectul seismelor care devin mai  numeroase si mai ample și poate duce, în timp, la alunecări de teren. Ca urmare a spațiului ocupat de exploatarea de gaz de șist, atât la suprafața, cât mai ales în subteran, coroborat cu reducerea drastică a disponibilului de apa necesară agriculturii, legumiculturii și creșterii animalelor, din circuitul agricol vor fi scoase sute de mii de hectare. Disparitia albinelor datorită substantelor toxice emanate in atmosferă. Anularea posibilității practicării agriculturii ecologice, România deținând 1 loc  in UE ca si potential pentru agricultura ecologică! Toate aceste lucruri vor fi iremediabil pierdute.

 Trebuie remarcate dezastrele ecologice și cu efecte grave asupra sănătății locuitorilor din zonă, care au survenit în urma exploatărilor gazelor de șist cu metoda fracturarii hidraulice în Ecuador, Brazilia, Nigeria și Kazahstan și putem concluziona ca extragerea gazelor de șist contravine conceptului de dezvoltare durabilă. Totodată Companiilor nu li s-a cerut să constituie un fond de garanții de mediu.

6. PRETUL GAZELOR DE ȘIST

            S-a speculat extrem de mult asupra preturilor gazelor naturale in SUA, care sunt de 4 ori mai ieftine decât in Europa. Studii recente, realizate inclusiv de oameni din bransa pro-fracturare, au evidentiat faptul că in Europa, datorită unui complex de factori (geologia diferită si stratigrafie diferite, lipsa infrastructurii si a logisticii, a personalului calificat, legislatia mai restrictivă de mediu, densitatea populării), preturile de productie vor fi de 4 ori mai mari decât ăn SUA. Deci la acelasi nivel la care se cumpără gazul in Europa, pe piața liberă (pe care România va trebui să intre in totalitate in 2018), fără a produce niciun pic de poluare. Deci, revoluția preconizată a prețurilor la gaze in Europa este un mit care a fost demontat extrem de rapid. Ca dovadă, din Polonia s-au retras anul acesta patru compani americane, iar rezervele estimate au fost reduse de până la 10 ori.

Mai mult, ni se spune: dacă vom exploata gaze de sist, vor scădea facturile la gaze, si, odată cu ele, preturile produselor! O gluma tocmai bună de pacalit un copil de la grupa prescolara, cunoscand fiind faptul că preturile la gaze vor creste, conform graficului de liberalizare a preturilor la energie, semnat cu Banca Mondială si cu FMI, pentru consumatorii casnici, de 3 ori (la momentul 1 ianuarie 2013, pretul gazelor in România, pentru consumatorii casnici, era de 35% din pretul la nivel european, iar in octombie 2018,va ajunge la acelasi pret cu cel european). Mai mult, coroborat cu  Legea Petrolului, pe baza căreia s-au semnat, in mod ilegal (deoarece legea nu reglementează hidrocarburile neconventionale, cum sunt si GDS), care specifică faptul că firmele dispun liber de productia de petrol si gaze extrasă, putând, inclusiv, să o exportem reiese că nici măcar nu putem controla dacă gazul va fi vândut in tară sau nu.

Intrebarea care se impune: ce mentine acestă goană după gaze, in ciuda calculelor economice evidente? Explicatia ar putea fi: jocurile de pe bursă, care au prezentat GDS ca “noul boom”, in care “jucatorii” la bursă incă mai investesc banii, fără a se informa despre acest subiect. Cum spunea senatorul PNL, Sebastian Grapa, un soi de Caritas la alt nivel.

 7.  MITUL INDEPENDENȚEI ENERGETICE

Suntem bombardati mediatic cu singurul argument pe care il folosesc ca să sperie lumea de bau-bau-ul de la Est, Rusia, si nevoia de a scăpa de dependența energetică față de aceasta. Cert este că statisticile oficiale ale Eurostat arată că România produce, in medie, peste 130% din necesarul său anual, deci mai mult decat consumă.Prin contractul cu Rompetrol, România exportă, de fapt, gaze  produse cu subvenții de la statul român, pentru ca statul român să cumpere apoi, de la Gazprom, gaze mult mai scumpe decât cele produse in țară si vândute la export, parțial, de Romgaz. Cetateni ai Romaniei, informati-va, nu va lasați manipulați!  Guvernul incearcă să vă manipuleze prezentându-vă date incorecte, lacunare! Mai mult, Ministrul Energiei, dl. Niță, spunea intr-o emisiune de pe 15 mai 2013, că România produce gaze de nu are ce face cu ele, maia ales pe perioada verii! Judecați si dvs. despre ce dependență este vorba aici!

În momentul de faţă România a concesionat zăcămintele de petrol şi gaze către companii străine, unele din ele de apartament, fără niciun angajat la momentul obtinerii contractuluid de concesionare. Acordul petrolier incheiat de statul român cu firmele străine prevede că statul o redevenţă între 3,5 – 13,5% din valoarea gazului extras (contravaloare in bani, nu in gaz), praguri conditionate de cantitatea de gaz extrasă pe zi, care poate fi usor controlată astfel incăt firmele să platească redevența minimă, de 3,5%. Prcatica companiilor in alte situatii dovedeste că aceasta este practica curentă in aceste condi’ii. Chevron, cu 4 perimetre de explorare si exploatare in Romania, a fost data de curand  in judecată in SUA, intr-un proces colectiv in care proepietarii de terenuri acuză Chevron că au plafonat valoarea cotei parte datorată, conform legii americane, proprietarului terenului, la cea mai mică valoare posibilă, desi productivitatea zăcămintelor ar fi indreptățit proprietarii la sume mult mai mari…

Judecati dvs.!  Independentă când iti cumperi propriul gaz, la acelasi pret ca cel din import. Distrugând mediul si sănătatea cetățenilor, in mod total premeditat. Să nu credeți că cei din guvern nu stiu care sunt riscurile. Tocmai pentru că le stiu, tac malc si se feresc de orice dezbatere publică.

8. MITUL LOCURILOR DE MUNCĂ

Alături de mitul independentei energetice, ni se mai flutură in toate emisiunile la care vin reprezentantii statului, culmea, mai ales de către cei care ar trebui să apere mediul, ca Ministra Rovana Plumb, argumentul locurilor de muncă. O minciună grosolană, fiind cunoscut faptul că aceste locuri de muncă sunt extrem de puține si de inalt calificate, că in Romania nu există personal calificat in acest domeniu si se va apela la lucratori extrem de specializati adusi de pe alte platforme, din strainatate. Spre exemplu, un document Chevron arata clar că de 60 de ani de activitate in Europa, a creat doar 1000 de locuri de muncă….Mai mult, studiile arată că pentru o sondă este nevoie, in medie, de 4 lucrători. Cel mult, localnicii vor putea sa fie paznici la aceste puncte de foraj.

8. CE PRIMIM IN SCHIMBUL ACESTOR DEZASTRE ECOLOGICE INEVITABILE?

Gazul fiind exploatat de companii private, vom cumpăra propriul gaz, cel mai probabil la preturi mai mari decât de la Gazprom sau asemănătoare, de la alte companii străine, punand intr-un pericol  extrem mediul si viata in Romania si mai ales rezerva de apă, o rezervă strategică, dat fiind faptul că România are cea mai mare rezervă de apă dulce din Europa, in Dobrogea, o rezervă care in câtiva ani va valora mult mai mult decât petrolul sau gazul, pentru că resursa cea mai vulnerabilă, unica neregenerabilă, este cea de apă potabilă. Progresele umanitătii ne arată că se va putea trăi fără combustibil fosil, care va fi inlocuit de energii regenerabile. Disparitia apei nu putea fi compensată de progresele tehnologice. Apa dulce este o resursă finită extrem de valoroasă si care va defini evolutia planetei in decenii si secolele urmatoare. Cine va detine apa, va detine controlul. Guvernul Romaniei, prin această alegere extrem de iresponsabilă si de antidemocratică, va condamna România anilor următori la boli sigure si la sărăcie si pe termen lung, odată cu poluarea masivă a resurselor de apă, la dispariția vieții pe aceste meleaguri. Această crimă este o crimă indreptată impotriva poporului român

10. SITUAȚIA IN ROMANIA

Până în prezent, în România au fost concesionate, în mod ilegal, pe baza Legii Petrolului nr. 238/2004, zece perimetre în vederea explorării sau exploarii și exploatării hidrocarburilor.  Pentru restul perimetrelor de pe hartă, nu au fost incă semnate acorduri de explorare si exploatare, existând doar concesiuni. Din cele 10 acorduri incheiate, singurele acorduri declasificate la cererea societății civile sunt cele trei acorduri petroliere deținute de compania Chevron in Dobrogea.  Restul, sunt secretizate. Motivul…invocarea secretului comercial!

In tară, oamenii au inceput să se informeze incă de anul trecut legat de nocivitatea gazelor de sist, si au inceput să protesteze. La Barlad un fost deja 5 proteste, cu peste 5000 de participanti de fiecare dată. Au fost intentate procese statului, societatea civilă a reusit, in cazul permietrului Barlad, să blocheze acordarea avizului de mediu pentru inceperea explorarii in 3 comune. Mintind cu nerusinare că explorarea se opreste inainte de faza de fracturare hidraulică, lucru infirmat de brosurile de prezentare Chevron, care spun clar că faza de explorare include inclusiv faza de exploatare experimentală, care foloseste fracturarea hidraulică.

În urma referendumului local organizat în luna decembrie 2012 în Costinești, acesta a fost declarat valid  și a exprimat opțiunea de respingere a extragerii gazelor de șist prin votul negativ a peste 94% dintre cei care s-au prezentat la referendum.

Mai mult, in tară există 17 comune care au emis hotarâri de Consiu Local, prin care se interzice explorarea și exploatarea gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice în perimetrul administrat: Ghiroda și Moșnita, județul Timiș și Coroiesti, Iana, Gherghesti, Pungesti, Găgesti, Banca, Suletea, Puiesti, Alexandru Vlahuță, Tutova, Băcesti și Pochidia din județul Vaslui si numărul lor este in crestere.

Pe 4 aprilie 2013, 28 de orase au iesit in stradă pentru a spune nu exploatării GDS. Televiziunile centrale nu au reflectat acest moment. Insă momentul a creat ulterior o presiune mediatică, subiectul incepând să fie dezbătut la Tv si in presă din ce in ce mai mult. A fost o victorie a oamenilor. Rovana Plumb, fortată de presiunea mediatică, a anunțat că va organiza dezbateri publice privind beneficiile economice ale extracției gazelor de sist…in conditiile in care Rovana Plumb ar trebui sa prezinte aspectele de mediu in această dezbatere. Toată lumea asteaptă cu interes aceste dezbateri, care probabil vor fi la fel de netransparente ca si dezbaterile “publice” de până acum, cum au fost si cele privind Pactul pentru Energie, lansat cu mare fast la inceputul lunii mai, 2013.

EPILOG. DE CE ORICE OM IN STRADĂ FACE DIFERENTA?

La sedinta de guvern din 25 mai, Victor Ponta i-a ordonat Rovanei Plumb să nu se lase intimidată de proteste si sa dea avizele de mediu si să continue să meargă pe drumul “drept” pe care merg americanii, respectând, ca si ei, standardele de mediu (asa cum le-am enumerat mai sus)..

Dacă mai crezi că in Romania deptul la viată pentru tine si copii tăi iti apartine, informează-te,  informeaza-i pe cei din jur si mai ales, iesi in strada. Orice om iesit in stradă inseamna spargerea tăcerii iar pentru ei insemnă o presiune in plus.

Rupeti tacerea până nu e prea tarziu! Cand vor monta sondele, va fi deja prea tarziu!

Pentru Apă, viată si natură! Pentru o Românie in care să se nască copii sanatosi!

Romania, in stradă, utltima baricadă! Pentru o Romanie cu cetateni demni si responsabili!

Informează-te, actionează!