Anti-vaccin

Adevărul despre Ebola, „Monsanto”, „Bill & Melinda Gates Foundation” şi „Fundația Sörös”

Se minte cu neruşinare

Pe principiul, „ban la ban şi păduche la păduche”, Bruxelles-ul susţine ca fiind indispensabilă o creştere a salariilor în Germania, „pentru ca ţara să-şi poată ajuta vecinii europeni rămaşi în urmă”, a afirmat, impresionat de „sărăcia” nemţilor, Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, relatează A.F.P. Câtă demagogie! Potrivit acestei declaraţii tâmpe, înseamnă că germanii, atunci când îşi vor ridica salariile mărite vor da buzna în ţările europene cu cele mai mici venituri şi vor împărţi, aşa la întâmplare, pe stradă, procentul rezultat din majorări. Laszlo Baci, la salariile românilor care reprezintă o câtime din salariile germanilor de ce nu te-ai gândit matale? Pe fondul războaielor şi al crizei care au răvăşit complet omenirea, puterile lumii îşi trag spuza pe turta lor, călcând pe cadavre şi oferind în schimb, ca supliment de viteză indispensabil decimării populaţiei sărace, şocuri şi experimente periculoase, precum teribilul virus Ebola, despre care se minte cu neruşinare acută că ar fi originar din Africa.

„Ebola este o operațiune de propagandă, în scopul de a induce frica”

Cu un an în urmă scriam în editorialul „Programul rabla pentru politicieni, bancheri şi imperii” că o fiolă cu un virus nou, numit Guanarito, a dispărut din laboratorul de cercetare Galveston National Laboratory, din oraşul Galveston, Texas. Anunţul fusese făcut de canalul de televiziune U.S.A. Today. Laboratorul, estimat la 174 de milioane de dolari, aparţine Universităţii din Texas, este dotat cu mijloacele necesare care îi asigură un nivel ridicat de securitate, astfel acolo se poate lucra cu unele dintre cele mai periculoase virusuri. Se pare că virusul mortal pentru om a ajuns pe mâna unor descreieraţi şi este folosit pe post de bombă biologică. Scott Weaver, şeful laboratorului declarase atunci că dispariţia fiolei dintr-o cameră frigorifică încuiată a fost descoperită în timpul unui control de rutină. Pe naiba, fiola a fost moşită în acel laborator ca să fie încredinţată stăpânului pentru utilizare în scopuri criminale: mărirea profitului marilor concerne farmaceutice, concomitent cu practicarea eugeniei la nivel planetar, pe banii celor ce urmează să moară. Tonele de vaccin gata ambalate nu pot aştepta la infinit nevândute în magaziile acestora. Reporterul de investigaţii Jon Rappoport relata în Infowars: „Ebola este o operațiune de propagandă, în scopul de a invoca frica. Producerea fricii este un element standard în exercitarea controlului de sus în jos asupra populației. Când oamenii se tem, sunt obedienţi, sunt ascultători faţă de autoritate. Şi asta e ordinea de zi.”

Medicii militari americani au fost interesaţi încă din anii ’70 de Ebola, ca potenţială armă biologică

Propaganda despre care vorbeşte reporterul de investigaţii Jon Rapport este de fapt un război „bio-psihologic”, un război informaţional, care se reflectă în cifrele oficiale ale morţilor date publicităţii şi în limbajul apocaliptic al mass-media subordonată intereselor aceloraşi păpuşari. Dr. Ben Neuman, într-un interviu pentru Bloomberg News, a recunoscut că virusul Ebola nu este motiv de panică, ci o justificare pentru ca industria farmaceutică să poată pune pe piaţă pentru „cobai” nu un singur „leac” cu dus şi întors, ci un complex de medicamente cu dedicaţie, pe care guvernele ţărilor sărace vor fi obligate să dea grămezi de bani. Publicaţia Navy Times scrie că medicii militari americani au fost interesaţi încă din anii ’70 de Ebola, ca potenţială armă biologică. Search NewsGlobal îşi pune următoare întrebare: „Din ce motive Centrul de Control şi Prevenirea Bolilor (C.D.C.) este proprietarul unui patent pentru o anumită radăcină de virus Ebola, cunoscut ca EboBun, numărul de inregistrare a patentului, CA2741523A1 fiind premiat în 2010. Poate ne spune Obama de ce există Ebola şi de ce C.D.C, parte a guvernului american, are în proprietate acest patent ca singur organism abilitat?” Dacă veţi viziona pe YouToube filmul „În minciuni avem încredere” (https://youtu.be/-qkvkr-X9vY)veţi găsi mărturii grăitoare cu privirea la faptul că SIDA, Ebola şi, adaug, gripele aviară, porcină, mexicană et caetera au fost create în laboratoarele americane, ca potenţiale arme biologice.

Un laborator de arme biologice deţinut de miliardarii George Sörös” şi Bill şi Melinda Gates

Mai departe scrie „Search NewsGlobal” că Ebola pare să fi venit de la un nucleu care are în centrul său un laborator de arme biologice deţinut de miliardarii George Sörös” şi Bill şi Melinda Gates. Monsanto care deţine Tekmira Pharmaceuticals a dezvoltat un vaccin Ebola, care a fost testat pe oameni cu rezultate pozitive. Cu toate acestea, a fost pus în aşteptare de „Monsanto” şi „F.D.A”, ceea ce a dus la un protest al medicilor care cer ca interdicţia să fie ridicată. De când recrudescenţa Ebola s-a intensificat în Africa de Vest acţiunile „Tekmira Pharmaceuticals” au crescut brusc iar investitorii se aşteaptă ca vaccinul să fie reexaminat şi eliberat pe piaţă”. C.D.C. al SUA susţine că virusul Ebola s-a răspândit din cauza lipsei de igienă din spitalele din Africa. „Search NewsGlobal” mai consemnează că nu poathttps://www.buciumul.ro/wp-admin/post-new.phpe fi o coincidenţă faptul că un laborator de bio-război într-un spital din Sierra Leone are o lungă listă de investitori celebri printre care şi cunoscuţii miliardari eugenişti George Sörös, Bill și Melinda Gates. „Spitalul Guvernamental Kenema din Sierra Leone, de unde a reizbucnit Ebola, găzduieşte un nivel al S.U.A. de biosecuritate[1], într-un laborator de cercetare în arme biologice cu link-uri către Bill şi Melinda Gates Foundation şi Fundația Sörös. Acolo, oamenii de ştiinţă în bio-apărare ai S.U.A. au lucrat zeci de ani pe febre virale, cum ar fi Ebola. Intuind că lucrătorii din domeniul sănătăţii au folosit Ebola ca pe un truc pentru a ucide oameni şi a colecta părţi ale corpului lor şi bazându-se pe declaraţiile unei asistente, care ulterior, conform unei obişnuite practici represive a fost declarată bolnavă mintal, localnicii au aruncat cu pietre în spital şi în secţia de poliţie. „Între timp, acest laborator de bio-arme din Sierra Leone este în curs rapid de a fi închis, pentru a se evita investigaţiile poliţiei. Multi-miliardarul George Sörös, apropiat al preşedintelui din Sierra Leone, este un investitor de frunte în aşa-numitul triunghi al Bermudelor Ebola din Sierra Leone, Liberia şi Guineea”

––––––––––––––––––––
Maria Diana Popescu | Art-emis

Părintele Justin Pârvu: Scopul UE este desființarea neamului românesc

Din păcate, tot mai multe biserici de parohie, mănăstiri, episcopii și alte lăcașe de cult ortodoxe au arborate steagul Uniunii Europene (Evreopene). Dacă ne-au ocupat ca țară, pentru că asta înseamnă arborarea de toate instituțiile românești a steagului UE, se pare că ușor-ușor vor să ne prade și biserica națională. De aceea tot mai puține voci se aud din biserică, când țara e în primejdie. S-a dus Părintele Justin, dar duhul său a rămas printre cei ce i se roagă ca unui mare sfânt, printre cei ce-l citesc și ascultă! Să nu lăsăm mama neamului românesc – biserica – să cadă pradă întru-totul masoneriei și păgânilor de la Bruxelles și de pretutindeni. Să luăm aminte la ce ne spune Părintele:
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ViwTYSb_6-Q]

Sataniștii masoni: “Populaţia lumii trebuie REDUSĂ cu 50%. Numai aşa naţiunile vor intra în Noua Ordine Mondială”

caricatura-masoni-bisericaCitate ale unor oameni celebri, respectaţi de întreaga omenire ridică multe semne de întrebare. Teoriile conspiraţiei cu privire la viruşii concepuţi în laborator pentru decimarea omeniri ar putea fi adevărate dacă ar fi să considerăm ca adevărate vorbele acestor oameni.

Roosevelt, Grobaciov, Kissinger, Rockeffeler sau chiar Bill Gates au făcut mai multe declaraţii îngrijorătoare, care au fost cuprinse într-un material cel puţin interesant.

Declaraţiile oamenilor care conduc lumea:

Graviditatea ar trebui să fie o crima împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare” –  David Brower, directorul executiv Sierra Club.

“Societatea nu face nicio afacere, dacă permite degeneraţilor să-şi perpetueze specia” – Theodore Roosevelt

“O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală” –  Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon.

“Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei…. Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni … Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile …Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra ” –  Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie. continuare »

„România furată”, de Sergiu Ciocârlan: o carte-radiografie a anilor de după ’89. Cuvânt înainte de Pr. dr. Mihai Valică

Romania furata - Sergiu CiocarlanRomanul lui Sergiu Ciocârlan, ROMÂNIA FURATĂ – RAPORTUL COMISARULUI EUROPEAN SAMUEL SCHEIB, la prima vedere, pare doar un roman. Acţiunea se petrece pe mai multe planuri, începând cu cel al controlui persoanei umane, fără frontiere, la frontiera unei ţări, prin tehnologia biometrică şi a tehnicii de scanare avansată, a călătorilor, fără ca aceştia să mai prezinte un paşaport sau act de identitate, ci însăşi corpul lor este folosit, ca obiect de identificare, cu o eficienţă uimitoare, întrucât „într‑o fracţiune de secundă irişii fură scanaţi şi uşile se deschiseră instantaneu” şi continuând cu planul europenizării cu orice preţ, al mondializării fără Dumnezeu şi împotriva intereselor naţionale şi sfârşeşte, cu încercarea unora, de a demola şi des-biserici Ortodoxia din interior, cu ajutorul elitelor culturale ortodoxe.

Având în vedere că, aceaste acţiuni se petrec deja în lume, iar tehnologia RIFD precum şi scanarea persoanei umane, sunt deja implementate în UE, romanul devine o realitate, ce depăşeşte deja ficţiunea.

Partea care şochează este tocmai ceea ce hotărăşte, Consiliul Suprem, atunci când spune răspicat: „sunt două direcţii pe care trebuie să insistăm. Prima este aceea a redefinirilor şi a noilor receptări prin care trebuie să oferim societăţii actuale opţiuni de desprindere definitivă din plasma lumii vechi. Iar a doua direcţie este aceasta: cât timp existăm noi, lumea veche trebuie strânsă într‑o insulă şi aruncată în pustietatea unui ocean. Noi suntem lumea nouă! Noi trebuie să fim creatorii omului recent! Am ajuns la sfârşitul istoriei şi tocmai de aici începem noi să construim”! (p. 9). continuare »

Vaccinul hexavalent retras în jumătate din Europa, în România nimeni nu zice nimic!

vaccin-hexavalentCE ESTE VACCINUL HEXAVALENT: În primul an de viaţă sunt prevăzute 6 vaccinări recomandate (antipoliomielită, antidifterică, antitetanos, antihepatită, antituse convulsivă şi anti Haemophilus Influenzae de tip B), toate legate de boli greu de tratat şi care ar putea în schimb să pună în pericol viaţa şi sănătatea copilului tău. Există unui “vaccin hexavalent”, care le conţine pe toate şase, astfel pot fi făcute toate împreună. Este vorba de vaccinul hexavalent produs de GlaxoSmithKlein, singurul din comerţ (acum se foloseşte Hexacima – inca astept confirmare din partea Biroului de Relatii cu Publicul al Ministerului Sanatatii), cel pe care il achiziţionează şi Ministerul Sănătăţii in România printr-un contract stipulat in 2012 pe durata de 4 ani (care doar din motive economice a durat mai puţin de atât)! Aşa cum spune comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii, prima furnizare a fost făcută de către firma SC GLAXOSMITHKLINE SRL, şi anume a vaccinului produs de casa farmaceutică cu acelaşi nume, e vorba de cel scos din comerţ în multe ţări din lume. Retragerea acestuia a fost foarte puţin mediatizată, iar în România nu s-a vorbit deloc!
Sunt curios in România câte mame ale copiilor vaccinaţi cu Infarnix au ştiut de scandalul acesui vaccin la nivel mondial!!!

O situaţie cu adevărat îngrijorătoare, şi sunt într-adevăr dezgustat de jurnaliştii români.
Deşi în 19 ţări au fost retrase mii de loturi de vaccin, fiind catalogat ca si cauza de SIDS (pe de-o parte provocat de loturi contaminate, pe de alta datorita apneei nocturne si refluxului pe care acest vaccin le poate provoca in anumite cazuri), în “Noua ţară a tuturor posibilităţilor” România nimeni nu spune nimic. Sau şi mai bine, cei care vorbesc despre asta sunt foarte puţin informaţi (vezi ProVaccin), încât ştirea provenită de la ei este ambiguă şi lipsită de concluzii concrete. continuare »

Sfântul Părinte Justin – 9 luni de la trecerea la Domnul (16 iunie 2013 – 16 martie 2014)

rp_Parintele-Arhimandrit-Justin-Parvu-Voievodul-Ortodoxiei-Romanesti.jpgCu durere a fost desprinderea Părintelui Justin de lângă noi. Și iată că au trecut deja 9 luni de la plecarea sfântului la Mirele Ceresc. A trecut mult timp și nouă ne-a rămas tot mai puțin pentru a îndupleca pe bunul Dumnezeu să-și întoarcă fața către noi, către neamul românesc, către întreaga omenire. Lupta de-o viață a Părintelui a fost în acest sens, purtată îndeosebi prin mărturisirea Adevărului cu orice preț și prin jertfa maximă pentru semenii săi. Spuneam că mai avem puțin timp rămas, căci Părintele înainte de a trece la Domnul a lăsat un cuvânt profetic: Mai sunt 12 luni de libertate şi va veni urgia. Timp de pocăință avem, căci Domnul ne dă până în ultima clipă a vieții nădejdea mântuirii. Important este să fim pe Cale, pe aceeași cale pe care a mers și Părintele, urmându-i învățătura. Sfinte Părinte Justin stăruie la Hristos Împăratul Luminii cu rugăciuni pentru poporul tău.

Dreapta credință

corabia-ortodoxie_pescuirea_minunata2Geniul Ortodoxiei stă în capacitatea de a fi în acelaşi timp sobornicească şi naţională, adică putând să-i cuprindă pe toţi ortodocşii într-o unitate superioară, în Hristos Iisus şi în Biserica Tradiţiei, fără a ştirbi identitatea naţională, ci transfigurându-le însuşirile şi zestrea. Acest model este unic în istorie şi aparţine numai Ortodoxiei. a venit acum ecumenismul. Poate cândva o fost vreo intenţie bună, nimic de spus. Dar iată unde a degenerat această intenţie! Unde s-a ajuns! Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.Mântuirea este aşadar doar în Biserică, şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. continuare »

Nu vă vaccinați! VACCIN ANTIGRIPAL contaminat

nu vaccinarii copiilorVACCIN ANTIGRIPAL. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, răspunzând unei întrebări privind o posibilă contaminare intenţionată a vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, că a primit astfel de informaţii şi a sesizat SRI.

VACCIN ANTIGRIPAL. Întrebat dacă are informaţii că s-ar fi produs o contaminare intenţionată a vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, ministrul Eugen Nicolăescu a spus că a primit asemenea informaţii, “chiar din exteriorul institutului, pe diverse canale”.
“De exemplu că, atunci când a fost întreruptă activitatea, pentru că s-au stricat două centrifuge, care făceau amestecarea foarte bună a produselor din vaccin, când s-a stat, o săptămână şi jumătate, două săptămâni, atunci s-ar fi putut întâmpla ceva în acest sens”, a precizat Eugen Nicolăescu.Ministrul a adăugat că alte persoane i-au spus că fosta şefă de la laborator “a făcut analizele cu superficialitate, pentru toate analizele, pentru fiecare lot în parte”.

“Am informat SRI să ne dea sprijin în acest sens”, a mai spus Eugen Nicolăescu.

VACCIN ANTIGRIPAL. Ministrul Sănătăţii a declarat, vineri, că sunt suspiciuni că pe toată linia de fabricaţie a vaccinului antigripal de la Institutul Cantacuzino s-ar fi întâmplat “lucruri cu rea-voinţă”, precizând că au fost cerute informaţii în acest sens de la alte organe abilitate ale statului.

“Am solicitat şi altor organe abilitate ale statului să ne pună la dispoziţie unele informaţii – pe care noi nu putem să le avem, pentru că nu avem de unde – dacă sunt suspiciuni ca pe toată linia de ferabricaţie să se fi întâmplat şi lucruri cu rea-voinţă. Avem şi asemenea informaţii”, a spus ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă vor fi luate măsuri în cazul celor 400.000 de doze de vaccin antigripal produse de Institutul Cantacuzino în acest sezon, care nu au putut fi puse pe piaţă din cauză că nivelul de endotoxine depăşea limita admisă, Eugen Nicolăescu a răspuns: “Dacă se va constatat că sunt vinovaţi, da”.

VACCIN ANTIGRIPAL. Ministrul Sănătăţii a precizat că până nu se termină studiul clinic în cazul vaccinului, nu poate să se antepronunţe. Agenţia Naţională a Medicamentului a interzis punerea pe piaţă a vaccinului antigripal produs de Institutul Cantacuzino, după ce rezultatele testelor au indicat o concentraţie foarte mare de endotoxine, care ar putea să producă la administrare reacţii adverse, precum febră sau şoc anafilactic.

 

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: https://www.realitatea.net/vaccin-antigripal-vaccin-antigripal_1375912.html#ixzz2skiUzaNU
Follow us: @realitatea on Twitter

Vaccinarile NU pot fi obligatorii in România. Scrisoare deschisă

Vaccinările NU pot fi obligatorii in România
Scrisoare deschisă

Către Ministerul Sănatăţii
Doamnei  Mihaela Bardoş,

Vă rugăm să luaţi notă de obiecţia noastră in legătură cu Hotararea de Guvern privind aprobarea pachetului programelor naţionale de sănătate publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii in secţiunea Transparenţa decizională .

Obiecţie:

In textul propus, in Anexă, la pagina 2, la punctul 1., secţiunea Servicii medicale, formularea „imunizări obligatorii” este o gravă greşeală, fiind abuzivă şi in contradicţie atât cu litera cât şi cu spiritul legislaţiei româneşti existente. Această formulare este generatoare de abuzuri şi conflicte juridice nenumărate.

Argumentaţie:

  • † Vă amintim că in România nu există nici o intervenţie medicală obligatorie. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească orice intervenţie medicală, conform Legii drepturilor pacientului (Legea nr.46/2003, art.13). Aceeaşi abordare faţă de subiect se regaseşte şi in Legea privind reforma în domeniul sănătăţii (nr.95/2006) şi anume că medicul acţionează respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri orice intervenţie medicală asupra sa (Art.376.(1)).
  •   Vă amintim, de asemenea, că in România,  Constituţia garantează câteva drepturi personale care, prin utilizarea unor termeni precum „imunizări obligatorii”, sunt puse sub semnul intrebării şi sub auspiciile abuzului. Amintim aici:
  •   Orice persoană are dreptul la integritate fizică (Art.22)
  •   Libertatea individuală este inviolabilă (Art.23)
  •   Orice persoană are dreptul să dispună de ea însăşi (Art.26)

De asemenea Codul Civil garantează acest fel de libertăţi şi drepturi privind  integritatea şi autodeterminarea persoanei umane, drepturi care sunt puse in paranteză de eventuale formulări precum „imunizări obligatorii”:

  •   Integritatea fizică si psihica a oricărei persoane sunt garantate si ocrotite in mod egal de lege (Art. 61.(1))
  •   Corpul uman este inviolabil (Art. 64.(1)). Orice persoană are dreptul la integritate fizică (Art. 64.(2)).

Toate aceste drepturi sunt desconsiderate şi ameninţate de formulări ce pot fi interpretate ca instauratoare de intervenţii medicale ce nu ţin seama de acordul pacientului, precum obligativităţi dictatoriale şi iraţionale.

Propunere:

Formularea „imunizări obligatorii” trebuie inlocuită cu formularea „imunizări recomandate”. Această formulare fiind in acord atât cu legislaţia românească cât şi cu deontologia medicală, având in vedere că un medic nu poate obliga un pacient să accepte o intervenţie medicală, ci i-o poate doar recomanda.

Această formulare „imunizări recomandate” se intâlneşte şi in alte documente legislative recente şi este credem o soluţie pentru evitarea numeroaselor inadvertenţe şi conflicte legislative inutile.

Imunizările fiind recomandate de specialişti şi argumentate de medici nu au nevoie de acte normative care să le facă obligatorii intr-un mod dictatorial ce aduce aminte de regimuri din epoci ce se doresc apuse.

In speranţa că am fost de folos, vă asigurăm de tot respectul şi consideraţia nostră şi vă inştiinţăm că aşteptam un răspuns la obiecţiile şi propunerile noastre în cel mai scurt timp cu putinţă.

1 ianuarie 2014

Mircea Puşcaşu, medic
Marcel Balaţchi, avocat
membri in asociaţiile
Bucovina Profundă,   ProVita Bucovina şi
Fundaţia “Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Suceava
| BucovinaProfundă

 

COMUNICAT DE PRESĂ: Vaccinurile nu sunt obligatorii pentru înscrierea copiilor la școli și grădinițe

vaccin la o tanaraÎn ultimele luni numeroși părinți ne-au semnalat faptul că anumiți directori de școli și grădinițe refuză să le înscrie copii în instituțiile de învățământ preunivesitar pe care le conduc, pe motiv că nu sunt vaccinați. Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă a solicitat Ministerului Educației Naționale să clarifice această situație și să informeze părinții cu privire la obligativitatea vaccinării propriilor copii.

Prin adresa, înregistrată cu numărul 61182/03.10.2013, am solicitat reprezentanților Ministerului Educației Naționale să ne transmită dacă există vreo directivă a ministerului în ceea ce privește refuzul de a înscrie în sistemul de învățământ copiii nevaccinați. Totodată, le-am cerut să ne transmită care este poziția Ministerului Educației Naționale în această problemă: dacă este sau nu obligatorie vaccinarea copiilor pentru ca aceștia să fie acceptați în sistemul de învățământ preuniversitar.

În urma acestei adrese am primit răspuns de la doamna Vasilica Ștefania Duminică, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, care ne-a precizat următoarele:

având în vedere că dreptul la educaţie şi sănătate trebuie asigurat de instituţiile statului împreună cu familia, înscrierea copiilor în unităţile de învăţământ preuniversitar nu este condiţionată de vaccinarea acestora.”

Redăm integral răspunsul primit din partea Ministerului Educației Naționale:

CABINET SECRETAR DE STAT
MINISTERUL   EDUCAŢIEI    NATIONALE
Nr. 61182 /05.11.2013

Către,

ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR PENTRU O EDUCAŢIE SĂNĂTOASĂ
în atenţia d-lui Jercan Eugen, Director de Programe

Ca urmare a scrisorii dumneavoastră adresate Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), înregistrate cu numărul de mai sus, referitoare la “un eventual refuz” de înscriere a copiilor la creşă, grădiniţă, şcoală dacă nu au efectuat vaccinările obligatorii, trebuie avute în vedere următoarele aspecte legislative :

– În baza Legii 649/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor, Calendarul vaccinărilor este elaborat de Ministerul Sănătăţii pe baza unui program naţional; continuare »

Masoneria își reia agenda de vaccinare a Fetelor cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani

vaccinarePărinții  ale căror fete au vârste cuprinse între 11 şi 14 ani vor fi nevoiți să se prezinte urgent la medicul de familie pentru a li se explica despre noul program de vaccinare a copilelor împotriva cancerului de col uterin, scrie  bzi.ro.

Lista cu fetele  care vor fi vaccinate gratuit în cadrul unui nou program finanțat de Ministerul Sănătății va fi înaintată de medicii de familie Direcției de Sănătate Publică. Necesarul de doze de vaccin HPV, care protejează femeile de virusul uman papiloma, va fi trimis la minister, mai menționează publicația ieșeană.

“Programul de vaccinare gratuită, care s-a derulat până acum la fetițele cu vârsta între 11 și 12 ani, dar și tinerelor cu vârsta între 13 și 26 ani, a fost sistat. Practic, programul nu mai există. Ministerul Sănătății va începe un nou program de vaccinare gratuită împotriva cancerului de col uterin pentru fetițele cu vârsta între 11 și 14 ani. Probabil vaccinarea va începe în luna octombrie. Nu am primit încă toate datele de la Ministerul Sănătății. Medicii de familie vor discuta cu părinții și cei care sunt de acord cu vaccinarea vor fi trecuți pe o listă care va fi trimisă la DSP. Astfel se va evita să se cumpere mai multe doze și să nu avem cui să le administram. Vaccinul HPV va fi identic cu cel administrat în programul care a fost sistat”, a declarat Marius Voicescu, purtator de cuvânt la Direcția de Sănătate Publică Iași.

Citiți și:

CONFERINTA CU INVITATI DE EXCEPTIE: Ce nu stiati despre vaccinuri. Matematicianul IOAN VLADUCA, medicul MIRCEA PUSCASU, inginer chimist DANIELA STEFAN. Constanta, joi, 3 octombrie 2013, ora 18

afis vaccinare constanta

Se va discuta despre:
– efectele adverse ale vaccinurilor
– legatura dintre vaccinuri si autism
– toxicitatea vaccinurilor-mercur si aluminiu
– statistici privind introducerea vaccinurilor si bolile postvaccinale
– cum pot fi refuzate vaccinurile
Va asteptam in numar cat mai mare!
Cu stima,
Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni

Un tată luptă pentru dreptul copilului său la educație, refuzând vacinarea obligatorie

nu vaccinarii copiilorUn sucevean, tată a doi copii, contestă decizia unei grădiniţe locale de a nu-i accepta fiul de 3 ani care nu a nu a fost vaccinat împotriva unor boli infecţioase. Bărbatul spune că măsura reprezită o încălcare a Codului Civil şi amenţă că va da în judecată Direcţia de Sănătate Publică Suceava.

Ionel Vovciuc, în vârstă de 36 ani, spune că fiului său i se refuză nejustificat accesul la educaţie şi consideră că decizia autorităţilor sanitare de a împiedica accesul copiilor nevaccinaţi în unităţile educaţionale încalcă Constituţia, Codul Civil şi drepturile pacienţilor, relatează monitorulsv.ro.

Bărbatul invocă dreptul său ca părinte de a nu-şi inocula copiii, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere, susţinând că are suficiente motive să creadă că fiul său se poate dezvolta armonios şi fără vaccinuri. „Copilul meu îşi formează o imunitate naturală dacă eu îi asigur un mediu sănătos şi o alimentaţie corectă. Consider că din punct de vedere al imunităţii este mai puternic decât copiii vaccinaţi, el nu a răcit, spre deosebire de ceilalţi. Faptul că la noi se înregistrează decese la copiii vaccinaţi şi nimeni nu-şi asumă răspunderea în asemenea cazuri mă face să cred că vaccinurile nu sunt sigure şi că fiul meu poate creşte sănătos şi fără ele. Mi-am asumat toate riscurile când am decis să nu-mi imunizez copilul”, spune Ionel Vovciuc, citat de presa locală. Suceveanul spune că se va alătura unei campanii naţionale de strângere de semnături de la părinţii care împărtăşesc aceleaşi convingeri, care înceracă să lanseze subiectul imunizărilor obligatorii într-o dezbatere publică.

De cealaltă parte, Direcţia de Sănătate Publică Suceava invocă Ordinul 1955/1995, potrivit căruia „în unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, publice sau private, se vor primi numai copiii şi tinerii care prezintă documente medicale ce atestă starea lor de sănătate şi efectuarea imunizărilor profilactice obligatorii”. Specialiştii în sănătate publică subliniază că prioritar este dreptul copilului la viaţă şi la sănătate, menţionând că neîncrederea părinţilor în beneficiile imunizării nu are argumente solide.

Cazul nu este unul izolat în Suceava. Potrivit sursei citate, în ultimii ani, medicii din judeţ se confruntă tot mai des cu refuzul părinţilor de a-şi imuniza copiii împotriva bolilor infecţioase, procentul de vaccinare în judeţ ajungând la 85, chiar 80% în unele zone.

INEDIT. Părintele Justin – Principiul unităţii la români

Parintele Arhimandrit Justin Parvu - Voievodul Ortodoxiei RomanestiUn popor atâta există cât trăieşte Evanghelia. Dar vrăjmaşii neamului nostru au ştiut să ne dezmoştenească de formele acestea ale noastre. Că vedeţi prea bine, când vor să scoată religia din şcoală, când icoana, şi unde mai punem că, înşişi fiii noştri sunt cei care ajută la acest dezastru religios şi moral. Pentru că învăţătorul nostru, ca să îşi poate avea postul acolo, zice:  „Da, nu mai e nevoie, să întrebăm poporul. Are nevoie de religie în şcoală?” „N-are nevoie”. Şi împreună cu domnul învăţător o dă la o parte din şcoală.

Noi nu avem nici cea mai elementară concepţie despre unitate, despre rezistenţa noastră în unitate. Noi suntem foarte dispersaţi. Nu poţi uni un român, doi, trei, patru şi nu mai este această unitate pentru că nu mai este aceeaşi silinţă, nu mai este aceeaşi gândire, nu mai este aceeaşi simţire. Că dacă vezi pe unul că posteşte şi dacă scoţi tu la serviciu, acolo  la ora mesei, un borcan de zacuscă sau nişte sarmale, ceilalţi se iau de tine: „A, tu posteşti, tu eşti mare evlavios”. Şi aşa de două, trei ori, până nu mai vine nici el cu fasolea şi se modernizează.  Să luăm un exemplu de la străini: evreii există în istorie de 7000 de ani. Datorită cărui fapt? A unităţii lor. Oriunde ar fi, un evreu în Australia, dacă a primit o palmă de la un australian, sau o palmă în România, într-o oră ştie tot globul că a fost maltratat. continuare »

Părintele Justin: „Să nu risipim turma!” Controlul total şi închisoarea invizibilă

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?  

Parintele Justin - 9 feb 2013Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi. Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma! Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate? continuare »

VIDEO: Părintele Mihai Valică – Creștinul de azi între libertate hristică, tranziție năucitoare și dictatură. Abordare teologică și bioetică

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qRbthzIPTSw]

| Asociația pentru Libertatea Românilor

Creștinul de azi între libertate hristică, tranziție năucitoare și dictatură. Abordare teologică și bioetică

Cuprins

  • Libertate hristică și demnitate teologică
  • Libertatea persoanei și dictatura lumii
  • Câteva date despre tehnologia RFID. Istoric şi actualitate
  • Dileme civice, legislative, bioetice şi încălcări ale drepturilor omului
  • Abuzuri și atitudini dictatoriale
  • Concluzii parțiale și întrebări retorice
  • Concluzii finale, precizări, soluții și perspective
  1. 1. Libertate hristică și demnitate teologică

Ființa umană trebuie să se dezvolte, să fie înțeleasă și acceptată în parametri de libertate, demnitate teologică[1], calitate a vieții, și de sfințenie și îndumnezeire a persoanei umane. Păstrarea și dezvoltarea acestor deziderate reprezintă motivul principal al conferinței din seara aceasta.

Scopul nu este acela, de a critica modernizarea tehnologiei, sau de a respinge a priori tehnologia, de a critica statul sau alte organisme interne sau internaționale, ci dimpotrivă de ai sensibiliza și atenționa de derapajele legislative și de cele ale tehnologiei biometrice actuale, plecând de la valoarea și nevoile ființei umane spre tehnologie și putere, și nu invers, întrucât tehnologia și statul au fost create pentru om și nu omul pentru tehnologie și lume.

Biserica, societatea civilă, societatea științifică și academică trebuie să îşi asume responsabilităţile ce le revin, „pentru apărarea valorilor fundamentale, care stau la baza edificiului socio-comunitar, pentru ca societatea pe care dorim să o construim, să fie o societate morală, dreaptă, prosperă, atât din punct de vedere economic, social şi politic, cât şi spiritual, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectivă şi individuală, coezivă social, nediscriminatorie şi generatoare de valori umane nerestrictive, în ceea ce privește libertatea omului”[2]. (cerință europeană) continuare »

Dr. Christa Todea-Gross: Vaccinul provoacă dezechilibru sistemului imunitar. Cum au dispărut epidemiile în lume

Nota:
Doamna dr Todea este un medic pediatru, crestin, care promoveaza actiuni pro-vita. In prezent si-a lansat cartea “Vaccinurile-preventie sau boala, o noua patologie pediatrica” , o carte extrem de bine documentata cu informatie medicala, in care vorbeste despre riscuri reale, mai putin promovate de firmele de medicamente. Dna dr a fost chemata in fata Colegiului, i s-a virusat adresa de mail si toate adresele de contact etc.
Cartea se gaseste de cumparat la aceasta adresa. Costa 35 lei, dar pentru ca dna dr Christa Todea Gross nu vrea sa faca o afacere din vanzarea acestei carti, a pus-o si gratuit la dispozitia doritorilor. Ea a fost postata pe site-ul provita Cluj initial, dar in prezent atat adresa federatiei provita Cluj, cat si link-ul catre carte sunt blocate de cei care au interes sa faca asta. Vom mai publica articole interesante din aceasta carte.

Sistemul imun sănătos şi dezechilibrul provocat de vaccinuri

Pe parcursul a mii de ani, sistemul nostru imun s-a adaptat la existenţa microorganismelor din mediu, care sunt nenumărate, multe fiind încă necunoscute. Organismul uman este el însuşi un mare rezervor de microorganisme indispensabile pentru o viaţa sănătoasă. Puţinele microorganisme nocive pentru om pot fi, în majoritatea cazurilor, anihilate de către arma noastră biologică naturală: un sistem imun sănătos şi performant. Pe acesta, copilul îl dobândeşte în parte de la mamă, la naştere, iar apoi şi-l perfecţionează pe al lui, în mod natural, prin contactul cu răceli uşoare, boli infecto-contagioase (“bolile copilăriei”) etc. Până la vârsta de 2 ani, când dispare imunitatea moştenită de la mamă, copilul îşi dezvoltă un sistem imun sănătos. Acest lucru se întâmplă doar dacă nu se intervine din afară cu mijloace care să scadă sau să modifice în mod negativ sistemul de apărare al copilului (vaccinuri, antibiotice, cortizon, antiinfiamatoare nesteriodiene etc.). Din nefericire, câteva epidemii din trecut (izbucnite mai ales în timpul războaielor) au generat invenţia vaccinurilor şi astfel s-a pornit un atac fără precedent asupra sistemului imun al omului de 200 de ani încoace. Nu s-a luat deloc în seamă cel mai important aspect al vaccinurilor: faptul că sistemul imun al omului nu este adaptat la forme noi, artificiale, de microorganisme, cu care în mod normal el nu s-a întâlnit niciodată în natură şi pentru care nu are o “memorie imună”.

Dacă mai adăugăm şi existenţa în vaccin a unor substanţe aleigizante, metale grele, proteine străine, antibiotice şi, nu în ultimul rând, combinaţia mai multor virusuri, ne dăm seama că şansele formării unui sistem imun sănătos şi performant la copil este practic nulă. îl distrugem deja “din faşă”. Consecinţele dezastruoase ale vaccinurilor s-au observat abia în aniiy60, când, în America, după ce s-a triplat numărul de vaccinuri, a apărut un număr foarte mare de cazuri de autism la copii, până atunci fiind doar câteva cazuri răzleţe, tratate în Clinicile de Psihiatrie. Efectele adverse evidente ale vaccinurilor “obligatorii” la copii fac victime în scurt timp şi în Europa, unde se copiază modelul american de vaccinare. România nu face excepţie. Bolile cronice grave, dar şi decesele provocate de vaccinuri sunt total ignorate de cei care ridică în slăvi cea mai mare eroare medicală a secolului: vaccinurile” (dr. Louis De Bromver). Au trecut doar 50 de ani (maximum 2 generaţii) de la declanşarea acestui război biologic împotriva unui sistem imun vulnerabil, imatur, al sugarului, cu grave repercusiuni şi după zeci de ani, şi este imposibil să nu obsemăm o creştere explozivă, fară precedent, a bolilor cronice grave, unele cunoscute, dar extrem de rare în trecut, altele noi, incurabile, atât la copii, cât şi adolescenţi (alergii grave, autism, sindromul ADHD, boli autoimune, sindroame neurologice noi etc.), la adulţi şi vârstnici (boala Alzheimer, diverse forme de cancer, boli autoimune etc..). continuare »

Circulaţia virusurilor gripale este aproape absentă, dar totuşi se pregătesc vaccinuri

La sfârşitul acestei luni, Ministerul Sănătăţii va demara campania naţională de vaccinare antigripală, pentru această acţiune fiind alocate 11 milioane de lei. Campania vizează peste un milion de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate cu prioritate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, în conformitate cu recomandările şi criteriile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor. continuare »