În ultimii ani, mai ales de când furăm aruncaţi în aşa-zisa familie europeană, în fiecare an pe 9 mai, majoritatea celor pe care-i întreb dacă ştiu ce serbează în această zi, îmi zic că serbează ziua Europei… şi atât! Vă spun sincer că mă trec nişte…, și ca s-o spun mai plastic…, palpitații neuronice, de-mi vine a-i dărui părintește o șeptică ca să se trezească omu’ la realitate!

Fraţi români şi fraţi creştini, 9 mai este Ziua Independenţei României. PE 9 MAI 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”[1]. Astfel Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua la cunoștință că „rezbelul între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”, adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. În aceași zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare număr de bucureșteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării independenței, manifestând până târziu. Acestei mulțimi i s-a alăturat și „vreo mie de studenți”, după aprecierea lui Nicolae Iorga, având drapele și torțe aprinse, cântând „Deșteaptă-te române!”. Tot în aceași seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași. continuare »

ROMANI!
Mergeti la vot in numar mare, pentru ca: la o prezenta a romanilor de peste 60-65% UDMR-ul (care din 22 de ani a guvernat 13,7 ani – cel mai mult)  nu mai intra in Parlament si nu mai poate santaja partidele cu care se va alia, in cazul unei prezente mici.

Poate ne trezim o data pentru totdeauna si le dam o lectie!

DINU C. GIURESCU: “Am sentimentul că sunt în 1940,
în preajma prăbuşirii hotarelor noastre”

Initiativa de a desfiinta judetele se inscrie intr-un sir de actiuni care sunt menite, pe de-o parte, sa destrame unitatea teritoriala a tarii si, pe de alta parte, sa stearga identitatea noastra nationala. Se anuleaza, cu o trasatura de pix, toata aceasta intocmire care are o vechime intre 600 si 700 de ani, intrata in constiinta noastra, a mea.

Eu sunt din Vlasca mai intai, apoi din Arges, si pe urma, evident, sunt din Romania, fiindca Vlasca si Argesul sunt parte din Romania. Ce facem? Ştergem cu buretele, stergem cu pixul – tot? Unde voi fi? Din regiunea 1, cetateanul cu codul numeric personal cutare, pe care il inscriu cu doua-trei semne acolo, intr-o lista si, in felul acesta, am robotizat intreaga Romanie. Eu nu mai apartin unui judet, nu mai apartin Romaniei. Apartin unor sigle, unor numere inscrise… E trist! continuare »

Sâmbătă, 28 aprilie 2012, la Biserica „Sfânta Treime” din Şcheii Braşovului a avut loc parastasul închinat comandantului şi mărturisitorului legionar Traian Trifan. La comemorare au participat numeroşi simpatizanţi ai bădiei Trifan, printre care şi reprezentanţi ai filialei Braşov a Partidului „Totul Pentru Ţară”, precum şi părinţi de la Mănăstirea Petru Vodă.

În speranţa că data de 28 aprilie va fi pururea trecută în calendarele noastre, redăm un fragment despre bădia Traian Trifan din cartea „Mărturisiri din mlaştina disperării” a lui Dumitru Bordeianu:

Pe avocatul Trifan l-am cunoscut în celula 32, la Gherla. Auzisem în închisoare de grupul Marian, fostul sef al judetului Brasov si de Trifan, fost prefect legionar de Brasov, condamnati la ani grei de închisoare încă de pe timpul lui Antonescu. Un alt grup de legionari condamnati atunci se strânsese în jurul lui Biris. Cele două grupuri aveau două atitudini diferite însă. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=c8OGz1dQ1AY]

FOARTE actual: Radu Gyr despre Idealul national
a) Constructia viguroasa a statului nou: ordine.
Valorificarea spiritului autohton în toate manifestarile vietii de stat: politica, sociala, economica şi culturala.
Exploatarea marilor rezervoare ale acestui spirit.
b) Dreptul românilor de-a fi la ei acasă, şi de-a fi folositi numai ei pe noile şantiere româneşti.
De la numerus clausus al universitatilor, la numerus nullus în viata de stat.
Extirparea suzeranitatii evreieşti şi-a strainismului în Statul românesc. continuare »

[youtube=https://youtu.be/PGRzu78FVgE]

1 TV Bacău vă propune un interviu cu arhimandritul Justin Pârvu, Staretul mănăstirii Petru Vodă. Un dialog despre fiinţa românească, trecut, prezent şi viitor, din perspectiva  călugărului care a împlinit recent 93 de ani şi care este considerat ultimul duhovnic al neamului dintr-o generaţie de excepţie a monahismului românesc. Părintele Justin Pârvu a răspuns la întrebări diverse, legate atât de relaţia cu Dumnezeu într-o lume secularizată, despre misiunea politicianului, cât şi de cea a ziaristului, a vorbit fără echivoc despre Biserica zilelor noastre în raport cu nevoile oamenilor simpli şi, nu în ultimul rând, şi-a amintit de perioada celor 16 ani petrecuţi în închisorile din Aiud, Jilava sau în subterana de la Baia Sprie, pentru “păcatul” de a crede în Dumnezeu şi în misiunea neamului românesc.

| 1TV Bacau

HRISTOS A ÎNVIAT!

Bucuria sfântă a Învierii Domnului Hristos să ne ajute ca să mărturisim dreapta credinţă!
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=5vnPysUY_uo]

S-a mutat la Viata cea fără de moarte Părintele nostru cel blând şi bun ca pâinea lui Dumnezeu, pătimitor în temniţele comuniste, Părintele Crăciun Oprea. Dumnezeu să îl odihnească cu sfinţii, alături de ceata martirilor şi mărturisitorilor din închisorile comuniste.

Astăzi, 8 aprilie, la praznicul Floriilor, Părintele Oprea Crăciun din satul Cinciş, Hunedoara, a trecut la Domnul,Cel  pe care L-a iubit şi mărturisit cu preţul vieţii sale. Chiar dacă răpus de boală şi încleştat de durerile trupului, Părintele nu a încetat până în ultima clipă să îi primească pe ucenicii săi cu voie bună şi zâmbetul pe faţă, ca şu cum nimic nu ar suferi. Bland si smerit ca mânzul asinei, Părintele parcă a intrat astăzi prin poarta cerească în Ierusalimul cel de sus, purtând inlauntrul sau pe Mantuitorul Iisus Hristos. Osana intru cei de sus, bine sa fie cuvantata intrarea sa in Împaratia Cerurilor. Amin.

Inmormantarea va avea loc marti, 10 aprilie, ora 12.30, in cimitirul din Cincis.

… Continuarea pe site-ul Atitudini

Să ne amintim cuvântul sfinției sale în legătură cu actele biometrice

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=YRxw1es-OHw]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=V0nr2mZcDGI]

Pentru fotografii cu sfintele moaste izvorand mir, va rugam sa vizitati: Blogul de Dogmatica Empirica.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=DMmdlwvLJwQ]

În data de 20 martie 2012 a avut loc parastasul și slujba de reînhumare a osemintelor poetului Radu Gyr și ale soției sale în cimitirul de la Mănăstirea Petru Vodă. Cu această ocazie Părintele stareț, arhimandritul Justin Pârvu, ne-a împărtășit acest frumos cuvânt, fiind deosebit de impresionat de această sărbătoare.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ulKQbB4ahS8]

Vedeti si:

• Laurentiu Gheorghe – Privire filosofică asupra muceniciei
• Teologul Marian Maricaru despre condiţia de recunoaştere a unui sfânt mucenic

Închisoarea îţi creează condiţii aparte. Celula devine chilie de rugăciune, hrana, prilej de asceză, izolarea, lepădarea de bunurile şi bucuriile vieţii, prilej de trăire în sărăcie, curăţie şi feciorie. Necunoscutul, prilej de încredinţare în purtarea de grijă şi în voia lui Dumnezeu. Ascultarea cere un superior (Duhovnic) căruia să i te supui şi Dumnezeu ne-a oferit şi acest dar prin prezenţa preoţilor. Făceam ascultare şi faţă de programul impus de stăpânirea lumească, act de pedagogie Divină, în care voia ta intră în chip conştient în subordinea Voii Divine.

Nu e aceasta condiţia monahului? Lepădarea de lume, luarea Crucii şi acceptarea Voii lui Dumnezeu? După „cin” nu eşti monah. Poţi folosi însă această condiţie pentru creşterea ta duhovnicească, asumându-ţi suferinţa pentru greşelile proprii, aşa cum şi-a asumat-o tâlharul de pe cruce sau Căpitanul la Jilava: „Stau aici pentru păcatele mele” – mirean fiind după starea civilă, în societate, dar monah după duh.

Dumnezeu iubindu-ne, văzând gândul şi strădania noastră de a-L sluji, ne-a pus în condiţii care ne dădeau posibilitatea să-I oferim o fiinţă integral purificată (trup şi suflet) spre jertfire. continuare »

Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Ştefan (Coco) Dumitrescu, s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung-Muscel. Tatăl său se născuse la Braşov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucureşti. Ştefan Demetrescu a început să joace teatru de timpuriu. La vârsta de 16 ani intră în trupa unui vestit actor. Pleacă la Paris cu o bursă, unde studiază arta dramatică. Înapoiat în ţară (1898) este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. În legătură cu venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs în anul 1908 sau 1910.

Mama sa se numea Eugenia Gherghel şi îşi avea originea după tată în Botoşani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinţi o frumoasă cultură clasică germană, dar şi o solidă cultură şi educaţie muzicală, mama fiind pianistă. La absolvirea claselor primare tânărul Radu vorbea binişor această limbă. Un alt personaj miraculos în viaţa tânărului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de întâlniri culturale. (amănunte la George Popescu, în Permanenţe, aug. 2005) continuare »

Grupul lui Gavril Vatamaniuc a rezistat, ascuns în codrii voievodali ai Bucovinei, mai mult de un deceniu după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Unul dintre ultimii eroi ai rezistenţei armate anticomuniste, Gavril Vatamaniuc, a trecut la Domnul. Viaţa sa a căpătat dimensiunile unui mit printre bucovineni. Anunţul morţii sale a fost făcut de Ioan Roşca.

„Astăzi (n.r. – ieri) a plecat dintre noi şi vulturul Gavril Vatamaniuc. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru adevăr, dreptate şi ţară. Cu gândul, cu vorba, cu fapta, cu arma, cu viaţa. Pentru uluitoarea lui vitalitate, vrednicie si consecvenţă, combinată cu un curaj şi o luciditate fără egal.

Îi mulţumesc pentru tot ce mi-a povestit, pentru tot ce m-a sfatuit, pentru tot ce a făcut ca să sprijine firavele mele încercări justiţiare, inclusiv pentru cercetările de la procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, închise cu NUP (neînceperea urmăririi penale).

Iată că au reuşit complicii criminalilor comunişti, să-l bage şi pe el în mormânt, otrăvit de spectacolul năpârlirii vinovaţilor în baroni de tranziţie, nemângâiat de reparaţia pe care a cerut-o, cu demnitate. Nici mă­car sentinţa definitivă pronunţată anul trecut, prin care i se recunoştea dreptul la nişte despăgubiri derizorii (faţă de ce a suferit, pentru că şi-a apărat ţara) nu a fost pusă în execuţie! Nu i s-au recunoscut pentru pensie anii în care a luptat singur în munţi, înfruntând nenumărate asalturi ale Securităţii – deşi faptul era recunoscut de justiţie, din 1990. Tratat ca un «bandit», până la capăt. A supravieţuit cultivând roşii în mica lui seră din curtea casei de la Frasin (judeţul Suceava)…” continuare »

Nu lasam doar mancarea de dulce ci si cele ale lumii, ale secolului. Nimeni sa nu indrazneasca sa posteasca, daca nu s-a iertat cu aproapele, cu cei din casa sau daca cumva cineva nu vrea sa vada pe cineva nu are voie sa posteasca pentru ca se transforma in pacat inclusive osteneala noastra. Este important sa iertati din toata inima. Atunci cand noi ca preoti criticam anumite atitudini ale unor politicieni sau oameni din administratie, locala sau centrala, care ne-au dezamagit sau isi fac doar jocul lor si dintr-un dispret total ne pericliteaza viata, nu am nimic cu ei ca persoane, ci ca atitudine. Noi ca preoti, efectiv avem obligatia morala si preoteasca de a sanctiona derapajele de orice natura: de la cele politice, administrative sau de morala.

Incepe o perioada frumoasa, de parasire a secolului, adica a celor lumesti si un proces de indumnezeire si de despatimire in primul rand si apoi de luminare si indumnezeire. Deci, iata ce perioada frumoasa ne asteapta. Si cu dorinta de a posti, de a ierta in primul rand, de a ne desavarsi in cadrul Bisericii, intr-o armonie frumoasa va fac si o recomandare: sa postim si pentru tara noastra, iubiti credinciosi. Postim pentru viata noastra, dar postul este extrm de important si pentru viata noastra. Avem nevoie foarte mult, mai mult ca oricand ca bunul Dumnezeu sa ne ajute sa scapam de niste oameni care nu au nimic comun cu Romania, decat sa o fure, sa o predea si sa o vanda. De aceea ne rugam ca bunul Dumnezeu sa le lumineze mintea si sa lase tara asa cum este, sa nu o mai vanda, ca nu mai ce sa vanda.

Rugamintea mea este din tot sufletul sa postim si pentru tara noastra, sa ne randuiasca Dumnezeu oameni cu frica de Dumnezeu si iubitori de tara. continuare »

NOTĂ: Într’un număr mai vechi al revistei ”Vestitorul Ortodoxiei” am dat peste un scurt articol al Părintelui Arhimandrit SOFIAN BOGHIU de la Mănăstirea Antim, Bucuresti privitor la anii săi de închisoare în timpul regimului comunist, împreună cu alti membri ai miscării ”Rugul Aprins” de la Antim. Mărturisirea Părintelui este intitulată ”Rugul Aprins si Temnita.” Părintelui Sofian nu-i place să scrie, mai ales când e vorba de sfintia sa. În el se află însă un univers duhovnicesc pe care-l dezvăluie uneori în parte cu nespusă sfială si smerenie. E regretabil si mare pierdere pentru Patericul românesc, faptul că niciun ucenic sau prieten nu i-a cerut o serie de convorbiri duhovnicesti, din care s-ar cunoaste mai bine viata acestui om al lui Dumnezeu, oamenii pe care i-a cunoscut si mai ales învătăturile ce ni le-ar putea lăsa..

D.C.

Pentru mănăstirea Antim, anii foametei 1945-1948, care au năvălit peste noi, împreună cu sfârsitul războiului al doilea mondial si ocuparea noastră de către comunism, au fost ani foarte grei, nu numai pentru noi, ci pentru toată Ţara Românească. De atunci au început necazurile, care au durat până la Revolutia din luna Decembrie 1989.

În acesti ani grei, în obstea de la Mănăstirea Antim, în număr de circa 40 călugări si frati, din care, o parte, studenti la diferite facultăti din Bucuresti, iar altă parte, lucrători la Atelierele de obiecte bisericesti, cu sediul în această mănăstire, noi cei de aici, am avut parte si de câteva mângâieri si anume: în această perioadă s-au refăcut cele două turle mari de la biserica mare a mănăstirii, înlocuindu-se cele vechi, din paiantă, cu cele actuale, din beton armat si cărămidă aparentă si s-a spălat si restaurat pictura interioară a bisericii. Acestea pe plan material. Pe plan duhovnicesc, erau slujbele zilnice de la biserica în restaurare, si umila noastră procupare de atunci: Rugăciunea lui Iisus, în cadrul căreia a apărut Rugul aprins, expresie biblică, din Exod, cap. 3, vers. 2-5. continuare »

Fundaţia Justin Pârvu a lansat cartea:
Pagini din Istoria Neamului românesc
O carte de Ioan Vlăducă, ce prezintă istoria neamului românesc în lumina Ortodoxiei.
Pagini 214
Preţ 12 lei.
Pentru comenzi accesaţi pagina de Comenzi.

Introducere

Ideea de Dumnezeu este o noţiune fundamentală,
fără de care ştiinţa cade în absurd
(Prof. univ. Nicolae Paulescu)

De când comuniştii au pus stăpânire pe această ţară, istoria a fost prezentată în maniera materialismului istoric. Materialismul istoric este concepţia ateistă care încearcă să explice evenimentele istorice prin cauze strict materiale.

În anul 1945, la Editura Partidului Comunist Român a apărut cartea lui G. V. Plehanov, intitulată „Despre concepţia materialistă a istoriei”. G. V. Plehanov (1856-1918) a fost printre primii care au propagat ideile marxiste în Rusia. Astfel de cărţi ateiste au influenţat puternic tânăra generaţie care se pregătea în domeniul istoriei. În cartea menţionată este scris că omul este un animal înrudit cu celelalte animale şi că, prin adaptarea la mediu, au apărut rasele; se încearcă explicarea conştiinţei prin factori economico-sociali. Plehanov, ateu fiind, spune că nu există adevăr absolut. Cum să acceptăm ca adevărată istoria scrisă de aceşti atei care susţin că nu există adevăr absolut? Dacă ei înşişi afirmă că nu există adevăr absolut, înseamnă că nici istoria scrisă de ei nu este adevărată. Ei spun că „totul este relativ”. Dar prin aceasta îşi condamnă propria lor istorie, care este şi ea relativă. Fiindcă un „adevăr relativ” nu poate fi adevăr; fiecare om ar avea un „adevăr relativ” al său, diferit de „adevărurile relative” ale celorlalţi. Şi atunci, dintre toate aceste elemente diferite, care este adevărul? continuare »

Sfinte Mucenice Valeriu, luminătorul tem­niţei vremelniciei, pe Dumnezeul Cel Veş­nic roagă-L să deschidă temniţa sufle­tului meu cel ce intru ale patimilor lanţuri pătimeşte. Cu mireasma sufletului tău de crin să primenească stricăciunea  sufletului meu, cu rugăciunea ta să acopere palmele ne­ascultării şi ale neînfrânării cu care îmi lovesc inima şi să mângâie durerea nede­să­vârşirilor mele. Iar iubirea ta să adâncească în mine dorul Iubirii celei Mari a Hristosului lumii, făcându-mi-se mie şi întreg nea­mu­lui meu pântece al Învierii!

Astăzi se implinesc 60 de ani de când marele nostru mărturisitor, Valeriu Gafencu, s-a săvârşit întru Domnul, la penintenciarul din Târgu Ocna. După o grea suferinţă, asumată până în ultima clipă ca pe cercetare a lui Dumnezeu, tânărul Valeriu de numai 31 de ani, avea să-şi prorocească propria moarte, asemănându-se astfel cu marii sfinţi, cărora Dumnezeu le dădea darul înainte vederii. Tot în acele momente de suferinţă Valeriu Gafencu a dat pildă tuturor despre cum trebuie să ne iubim aproapele, dar şi duşmanii.

Fiind un exponent al Mişcării Legionare, de care nu s-a lepădat niciodată, mărturisitorul Valeriu Gafencu dă mărturie despre formarea creştină care a primit-o în cadrul acestei organizaţii; fiind pus pe Calea lui Hristos, a ajuns la desăvârşire, prin suferinţă, prin asumarea Crucii, căci spunea cu bucurie: “Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

Să cerem şi noi acelaşi lucru, în aceste vremuri din ce în ce mai ameninţătoare la adresa libertăţii noastre, rugând pe cel mai mare sfânt al nostru, aşa cum îl caracteriza părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, să mijlocească la Maica Domnului şi la Tronul Ceresc.

Un NOU acatist al Sfântului Valeriu Gafencu:

Vrednicului de lau­dă Sfântului Mucenic Valeriu, care ca un alt Mihail cu sabia  cuvântului a tăiat pornirile cele viclene ale multor inimi şi ca un alt Gavriil, cu mireasma preafrumosului  său su­flet dureri nespuse a mângâiat, cu bucurie să-i cântăm:

Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Crin al iubirii odră­slit în pământul Basarabiei, asemeni născă­to­rilor tăi iubitor de Dumnezeu şi de neam ai fost. Şi precum tatăl tău a luptat pentru unirea cu patria mamă România, aşa şi tu Sfinte Mucenice Valeriu pentru unirea nea­mu­lui românesc cu Părintele Ceresc te-ai jertfit  şi alăturându-te altor  suflete râvni­toa­re ca şi tine, ocrotiţi de Sfântul Mihail Arhanghelul Domnului, lupta împotriva du­hurilor răutăţii o aţi purtat pentru care mi­nunându-ne de o lucrare ca aceasta te lăudăm aşa:

Bucură-te biruinţă vrednică de laudă a strămoşilor.
Bucură-te aleasă cunună a celor ce te-au născut pe tine.
Bucură-te sămânţă care prinde viaţă în sufletele urmaşilor.
Bucură-te fructul cel preafrumos al iu­birii de ţară.
Bucură-te bucuria a celor ce ţi-au fost în­vă­ţători.
Bucură-te împlinirea desăvârşită a das­că­lilor.
Bucură-te scutul celor ce împreună cu tine au luptat .
Bucură-te nădejdea celor ce te-au iubit.
Bucură-te ruşinarea celor ce te-au ju­decat.
Bucură-te îndreptătorul celor ce te-au prigonit pe nedrept.
Bucură-te împlinirea omului nou.
Bucură-te că tuturor te-ai făcut toate, lup­tă­­torule.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Pentru o ţară nouă şi strălucitoare ca un soare te-ai rugat Sfinte Valeriu, în care să domnească iubirea, drep­tatea, armonia. De aceea în Învierea neamu­lui  românesc crezând desăvârşit, pătimirile închisorilor comuniste ai răbdat cu mulţu­mire cântând:  Aliluia!

Celula chilie pustni­cea­scă ţi s-a făcut Sfinte Mucenice în care lupta cu păcatul o ai început pentru a bine­lui şi a frumosului biruinţă. Şi în rugă mis­tuindu-te Aiudul, Galda, Gherla, Piteştii, Văcăreştii, Târgu Ocna făcutu-s-au temple împodobite cu icoana îngerescului tău chip, înaintea căruia  căzând cu dragoste îţi stri­găm:

Bucură-te stâlp de foc care ai alungat în­tu­nericul celulei.
Bucură-te candelă care ai încălzit sufle­tele înfrigurate ale celor ce pătimeau cu tine.
Bucură-te lumină ascunsă sub obroc care acum luminezi tuturor.
Bucură-te floare parfumată care miro­sul cel greu al celulei îl alungi.
Bucură-te mireasmă care vindeci sufle­tele celor chinuiţi.
Bucură-te că surâsul tău a potolit mâ­nia cea nelegiuită.
Bucură-te că mândria cea preaurâtă se sme­reşte la rugăciunea ta.
Bucură-te că frumuseţea sufletului tău pe satana a învins.
Bucură-te că vârtutea lui infricoşează vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
Bucură-te că puterea rugăciunii tale a sfă­râmat a inimilor piatră.
Bucură-te că iubirea ta a născut iubire.
Bucură-te întărirea şi nădejdea multora.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt! continuare »

Arhiplină a fost ala „Melína Merkúri” a Stadionului „Pace şi Prietenie”, unde a avut loc conferinţa organizată de Mitropolia de Pireu cu tema: „Teologie patristică şi erezie postpatristică”. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa următorilor ierarhi: Arhiepiscopul Sinaiului, kir Damianós, Mitropolitul Glifadei, kir Pavlos, Mitropolitul de Nafpaktos, kir Ierótheos, Mitropolitul Kithirelor, kir Serafim, Episcopul de Marathon, kir Melíton, reprezentantul Arhiepiscopiei Atenei, şi, desigur, a Înaltpreasfinţitului Pireului, kir Serafim.

Conferinţa a fost deschisă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Pireului, kir Serafim, care a subliniat între altele: „conferinţa de azi este o mărturisire de credinţă în faţa teologiei post-patristice a zilelor noastre”.

Arhimandritul Athanasios Athanasíou, Stareţul Marelui Meteor, care a salutat personal acest eveniment, definind dintru început „fenomenul” postpatristic: „Teologia postpatristică, în linii generale, constituie o prelungire a diferitelor teologii mai recente dezvoltate în Occident, mai ales în Occidentul protestant: teologia socială, teologia politică, teologia libertăţii, a eliberării, teologia revoluţiei, teologia „neagră”, teologia contextuală, teologia feministă, teologia colectivă etc.,  şi este rod al secularizării, al raţionalismului şi constituie o deviere de la credinţa şi învăţătura ortodoxă. continuare »