[vimeo=https://vimeo.com/20321065]

Cu multumiri pentru alaturarea in aceasta lupta, va invitam sa cititi articolul d-nei Emilia Corbu:

Este clar ca dupa scandalul regizat maicutelor de la manastirea Petru Voda nu mai exista libertate de exprimare. Aveti grija ce cantati in baie!

De la firul rosu la …

Protestul acelui obscur centru de monitorizare se inscrie intr-o serie de acuzatii de antisemitism si fascism niciodata dovedite dar vanturate strategic ori de cate ori se atinge intr-un fel istoria Miscarii Legionare. Asa s-a intamplat si cu expozitia ,,Destine de Martiri,, cu filmul ,,Portretul Luptatorului la Tinerete,, cu interviul lui Ion Cristoiu la ,,Profesionistii,,. Cazul cantecului de la Petru Voda aduce o noutate. S-a trecut din mediul public la cel privat. Si, desi s-a invocat de zeci de ori ca Miscarea Legionara nu a fost catalogata drept fascista in urma Procesului international de la Nurberg, acuzatiile continua. De ce oare? Cui folosesc? Cat de indreptatite sau adevarate sunt? Nu stim.

Latul istoriei

Toate aceste proteste, bobarnace, scrisori, jalbe de acuzatii antisemite vor fi indosariate, numarate, declarate si vor intra in istorie. Se va spune ca in perioada, sa zicem 2000-2010, in Romania au avut loc atatea manifestari antisemite, insemnand expozitii, interviuri, manifestari artistice, graffiti pe garduri cu autori necunoscuti sau cunoscuti, in care au fost implicate si institutii ale statului, personalitati, pam-pam…Si ca la atatea proteste nu s-a primit nici un raspuns. Si, de aceea se impune pastrarea, finantarea si extinderea retelei de cercetare, monitorizare a antisemitismului prin centre, institute etc. Si cum traista de bobarnace se umfla pe zi ce trece, ea poate fi trantita si pe masa internationala. De ce, nu? Si, pe baza lor, Romania poate fi sanctionata sau conditionata de forurile internationale.
Aceasta este procedura in orice sistem democratic.

Ce-i de facut?

Ei bine, dragii mei, civilizatia contemporana prevede ca dreptatea sa fie stabilita de justitie. Judecatorii sunt cei care hotarasc daca o acuzatie este intemeiata sau nu. Nu raspunsurile unuia sau altuia, persoana fizica sau juridica, ci instanta de judecata, fie romaneasca, fie europeana.

Cititi mai departe

„Sa invieze Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii sai”

Sangele Mucenicilor este Samanta Bisericii

Troparul, glasul al treilea:

Biruitor al diavolilor,
izgonitor al puterilor intunericului,
cu blandetea ta ai mostenit pamantul
si imparatia din Ceruri;
mijloceste, astfel, la Milostivul Dumnezeu,
ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Viata

Sfantul neomartir Filumen s-a nascut in 1913, ca fiu al lui George ai al Magdalenei Hasapi si frate geaman al Arhimandritului Elpidios.

Chiar daca parintii sai proveneau din Orounta, din Mitropolia Morphou, ei traiau in parohia Sfantul Sava din Nicosia, de vreme ce tatal sau avea propriul han si o brutarie in acest oras. Impreuna cu fratele sau Elpidios, aveau multa ravna pentru rugaciune ai citirea vietilor sfintilor, in special ii impresiona viata Sfantului Ioan Calivitul/ Colibasul, care a avut un asemenea impact asupra vietii lor, incat au ajuns sa-ai doreasca viata monahala. De asemenea, pe langa mama lor, bunica Loxantra i-a influentat spre invatarea cailor Bisericii si spre formarea unei constiinte cu adevarat crestine, ortodoxe.

La varsta de 14 ani, cei doi frati au plecat spre M-rea Stavrovouni, apoi spre Ierusalim, unde au urmat liceul. Dupa terminarea liceului in 1939, Elpidios a slujit ca preot in diverse locuri si a trecut la Domnul pe 29 noiembrie 1983.

Filumen a ramas la Ierusalim, iar in 1979 a fost numit purtator de grija al Manastirii Fantana Sfantului Iacob. Pe cand traia acolo, pe 29 noiembrie 1979, Sfantul slujea Vecernia si a fost ucis cu un topor de evrei sionisti.

Mucenicia

Pe 16/29 noiembrie 1979 (ziua Sfantului Apostol Matei), in timpul unei ploi torentiale, ucigasii au navalit in manastire si l-au macelarit pe Arhimandritul Filumen cu un topor, inchipuind o cruce. Cu o lovitura de-a lungul, i-au despicat chipul, cu alta lovitura de-a latul i-au taiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au taiat in bucati degetele mainii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o data. Erau degetele cu care facea semnul Crucii.

Ucigasii nu s-au multumit sa-l macelareasca pe monahul cel fara de vina, ci au continuat apoi sa profaneze si biserica. A fost distrusa o troita, au fost imprastiate si murdarite vasele sfintite, si intreaga biserica a fost pangarita intr-un chip inspaimantator.

Autoritatile israeliene au declarat pe moment ca poarta o investigatie, pentru a-i identifica pe cei vinovati, dar nici pana astazi nu a fost anuntat vreun rezultat.

Cand Alexandra, sora dupa trup a parintelui Filumen, si copiii ei au aflat, la Atena, despre moartea infricosatoare a fratelui si unchiului lor iubit, au reusit sa vorbeasca la telefon cu parintele Elpidie, un alt frate al parintelui, aflat in Sfantul Munte Athos. Insa, inainte ca ei sa apuce a-i da de veste despre tragicul eveniment, acesta le-a spus: „Stiu totul. Mi-a vorbit fratele meu, spunandu-mi: «Frate, ma omoara, ma omoara! Dar sa nu te revolti, caci mor pentru Hristos!»”.

Marturia monahului Yeghia Yenovkian de la Man. Paradise, Ellisville, Mississippi:

„…In saptamana de dinainte, un grup de sionisti fanatici venise la manastire, la Fantana lui Iacov, pretinzand ca este un loc sfant al iudeilor si cerand sa fie inlaturate toate crucile si icoanele… Grupul a plecat proferand amenintari, jigniri si obscenitati pe care crestinii din zona le aud in mod regulat.

Dupa cateva zile, pe 16/29 noiembrie, in timpul unei ploi torentiale, un grup a navalit in manastire; [Parintele Filumen] isi pusese deja epitrahilul pentru vecernie. Taierea in bucatele a celor trei degete cu care facea Semnul Crucii arata faptul ca a fost chinuit, pentru a-l face sa se lepede de credinta sa crestin-ortodoxa. Chipul ii era despicat in forma de Cruce. Biserica si cele sfinte au fost pangarite. Nimeni n-a fost arestat pentru aceasta, niciodata.

fragmente dintr-un interviu aparut in Orthodox America

Canonizarea la numai 5 ani de la martirizarea sa

Pe 8 ianuarie 1985, Preafericitul Patriarh Diodor al Ierusalimului, care se gasea in cimitirul Sfantului Sion pentru inmormantarea pururea-pomenitului Arhiepiscop Clavdie al Perlei, a dispus deschiderea mormantului parintelui Filumen. Un fior de emotie i-a strabatut pe cei adunati, clerici si mireni, cand sicriul a fost scos si deschis. Toti au vazut intreg, dupa cinci ani de la infricoaata mucenicie, trupul parintelui Filumen. Ramasitele pamantesti nu aveau obisnuitul miros greu. Se distingeau si acum urmele loviturilor prin care fata ii fusese zdrobita. Preafericitul Patriarh a randuit ca Sfintele Moaste sa fie mutate in Biserica Sfantului Sion. El a declarat ca problema recunoasterii oficiale a sfinteniei parintelui Filumen revine Sfantului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului.

29 noiembrie 2009 a fost o zi istorica in orasul palestinian Nablus: la biserica ortodoxa a Fantanii lui Iacov a avut loc proslavirea intre sfinti a noului-mucenic Filumen, egumenul Manastirii „Putul lui Iacov”, proclamandu-se asezarea numelui sau in Sinaxarul Bisericii Dreptslavitoare. Preafericirea sa Patriarhul Theofil al III-lea al Ierusalimului a slujit Dumnezeiasca Liturghie, impreuna cu episcopii Bisericii Ierusalimului, cativa arhierei din Biserica Ciprului si o delegatie a Bisericii Ruse. Au luat parte mii de pelerini si inchinatori. Moastele sfantului se pastreaza in biserica in care a marturisit pentru Hristos. Data sa de praznuire este 29 noiembrie, ziua cand a mucenicit.

Marturii despre sfintenia sa

In acele zile de dupa mucenicie, s-a imbolnavit Arhiepiscopul Iordanului, Paladie. A suferit un accident vascular cerebral si i-a paralizat partea dreapta. A stat in spital o saptamana. Intr-o seara, parintelui Sofronie i s-a aratat in vis mucenicul Filumen si i-a spus: «Sa te duci la Vladica si sa-i spui ca sunt si eu pe aici». Parintele Sofronie s-a sculat a doua zi ai, convins fiind ca a primit o porunca, a luat degetul parintelui sau si a plecat la spital. In timp ce episcopul dormea, l-a insemnat cu degetul, in chipul crucii, pe partea dreapta, de la cap pana la picior. Apoi, episcopul s-a trezit si era bine… Cand am aflat minunea, l-am cautat pe episcopul Paladie si l-am intrebat daca este adevarat. Mi-a raspuns: «Eu nu stiu, dormeam. Am adormit suferind din cauza acestui accident cerebral, si m-am trezit sanatos. Mi-au spus ca, in timp ce dormeam, a venit parintele Sofronie si m-a inchinat cu degetul sfintitului mucenic Filumen»”, istoriseste Arhiepiscopul Paladie.

Parintele Iustin, care i-a urmat Sfantului Filumen la biserica de la Fantana lui Iacov, a fost izbavit, dimpreuna cu sfanta biserica, tot printr-o minune a inaintasului sau. Iata cum s-a intamplat: in timp ce dormea, parintele Iustin l-a visat pe parintele Filumen: „Scoala-te repede – i-a spus acesta – este ora slujbei!” S-a trezit si a vazut ca era inca devreme pentru slujba, dar nu s-a mai culcat la loc. In timp ce statea pe pat si isi punea ciorapii, dintr-o data l-a impins de la spate parintele Filumen, spunandu-i: „Coboara in biserica! Dar pe usa din stanga, nu pe cea din dreapta”. Parintele Iustin s-a insemnat cu semnul crucii ai a inceput sa se roage, fara sa priceapa ce se intampla. Noul mucenic al lui Hristos i s-a aratat din nou. De aceasta data, parintele Iustin i-a vazut culoarea anteriului; era cel pe care-l purta cand traia. „Nu te indoi, sunt Filumen. Numai du-te repede!”, i-a spus. Parintele Iustin a chemat indata cainii, pe care ii avea ca paznici, a aprins reflectoarele si s-a grabit catre biserica. Deodata a vazut larg deschise cele doua usi ale bisericii. Inspaimantat si rugandu-se cu cutremur – cumplita clipa! – coborand pe usa din dreapta, a auzit un mic zgomot, ca al unui ceas. Privind cu atentie, a ajuns la proscomidiar si in dulapul micut a zarit o bomba cu ceas! A alergat la telefon si a chemat politia. In scurt timp a ajuns si un echipaj al armatei din Nablus, oras aflat in apropiere. Imediat a intrat in biserica un specialist pirotehnist, care i-a zis parintelui: ,,Nu vad nici o fereastra! Trebuie sa aruncam bomba, pentru ca peste putin timp va exploda!” Luminat de Domnul, parintele Iustin s-a repezit la ferestruica din absida altarului, de deasupra Sfintei Mese. A dat la o parte obiectele sfinte si s-a urcat pe Sfanta Masa. Soldatul i-a dat repede bomba si parintele a aruncat-o afara. S-au trantit apoi la pamant si peste putin timp a avut loc explozia.

Arhimandritul Filumen a fost pazitorul Manastirii Ortodoxe grecesti de la Fantana lui Iacov, din orasul Nablus, in Cisiordania (West Bank). A vietuit in sfintenie si a slujit ca un iconom credincios al lui Iisus Hristos, insufletit de o ravna arzatoare pentru Ortodoxie.

Virtutea sa il scotea in evidenta printre monahii ai preotii Tarii Sfinte. Se cunoaste ca cu putina vreme inainte de mucenicia sa, arhimandritul Filumen a fost abordat de un grup de militanti iudei fanatici (sionisti), care i-au cerut sa inlature Crucea ai icoanele din preajma Fantanii lui Iacov, deoarece este un loc sfant al religiei lor, iar ei nu primesc sa se roage in prezenta unor astfel de simboluri ale crestinismului. Parintele a refuzat sa faca asa ceva, sustinand ca Fantana lui Iacov este de secole a crestinilor. Atunci, a fost amenintat ai i s-a spus sa paraseasca acel loc sfant sau va suporta urmarile.

monahul Yeghia Yenovkian de la Man. Paradise, Mississippi: “As vrea sa afirm ca daca nu l-as fi cunoscut pe noul sfintit mucenic Filumen, poate mi-as fi pierdut credinta. Eram necajit, precum multi altii, pentru ca Adevarul este slujit atat de rau. Propasesc tot felul de greseli. Noi, clerul, suntem rareori pastori buni, si cei ce-l cauta pe Dumnezeu nu sunt multi, in vreme ce ereticii si sectarii atrag la ei multimi, fara a conta cat de rele sunt invataturile si vietuirea lor. Reusesc sa merg mai departe doar tinand inaintea ochilor mei chipul Parintelui Filumen.”

Sa-l cinstim cum se cuvine

Parintele Filumen a fost jelit de toti cei care l-au cunoscut, deoarece era un duhovnic bun si sfant. Patriarhul l-a numit „inainte-mergatorul saracilor”. Si asa si era. Sfintele sale moaste sunt izvor de har si binecuvantari, si au tamaduit pe multi de bolile lor. Trupul sau izvoraste mir si cei ce intra in biserica simt buna-mireasma raspandita de sfantul mucenic.

Cei desavarsiti mostenesc Imparatia Cerurilor. A indurat pentru putina vreme martiriul si se afla acum intre sfintitii si cuviosii mucenici. Cu ale lui sfinte rugaciuni, sa ne invrednicim si noi de Imparatia cea cereasca! Sfinte al lui Dumnezeu Filumen, roaga-te pentru noi!

Troparul, glas 5

Vietii Samarinencei urmand, parinte, lui Hristos Datatorul de viata ai urmat bucurandu-te si Fantana lui Iacov pazindu-o, ai castigat desfatarea raiului in chip luminat, in zilele din urma, prin luptele muceniciei, sfintite Filumene, lauda cea noua a dreptslavitorilor.

Fie ca Dumnezeu, pentru rugaciunile Noului Sfintit Mucenic Filumen, sa ne invredniceasca pe noi si pe ortodocsii prigoniti ai Tarii Sfinte, ca sa rezistam valului de violenta impotriva crestinilor, ce se ridica, amenintand sa ne copleaeasca, si fie ca El sa ne daruiasca taria si harul de a marturisi Credinta cu barbatie si ravna fierbinte.

surse:

• Buletinul informativ nr. 46, al Departamentului de relatii externe al Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, aparut in Orthodox America, aprilie-mai 1984;
• revista Familia Ortodoxa
• (Povestirea muceniciei si a minunilor a fost preluata din cartea „Noul Sfintit Mucenic Filumen”, Editura Egumenita)

Stiu sa reactioneze si ma bucur foarte mult, chiar daca generatia aceasta nu mai are forta generatiei trecute. Imi amintesc pe vremea lui Carol al II-lea, eu am dat batalia asta din jos. Eram de fata cand regele a vrut sa puna mana pe Garda de Fier ca organizatie si oferea fel de fel de lucruri. Si Codreanu nu era de acord. Noi nu eram ca niste politicieni. Eu eram un copil la douazeci si ceva de ani, doritor de lupta pentru frumusetea unui Adevar, in fruntea caruia se afla Arhanghelul Mihail. Eu eram impotriva sangerarii. Dar nu contam eu. Eu eram un scuipatel acolo, dar traiam. Si uite ca Dumnezeu nu m-a lasat. Pentru ca am invatat troparul Sfantului Arhanghel Mihail de cand eram mic.

Codreanu era un om cinstit, un mare erou. Am stat cu el mult de vorba si am fost prin tabere, dar ne mai si contraziceam. Adica nu eram pentru pozitia asta exclusiv militara intr-o problema si cu nuanta politica, dar si spirituala. Uite va spun o situatie: cum era sa-l dea jos pe regele Carol. Am provocat o intalnire pe Calea Victoriei in Bucuresti, eram pana la 9 insi atat. Si am inceput sa cantam cantece legionare pe Calea Victoriei. Si, va dati seama, s-a adunat lumea, incat nu se mai vedea de lume. Si era unul mai plinut acolo si s-a ridicat la tribuna: „Cum sa strig”? Si i-am zis: „Jos regele Carol al II-lea, traiasca regele Mihai! Ura!” Si acela a zis invers. Si a zis Ura cand nu trebuia si Ho cand trebuia. Si atunci ma gandeam ce sa fac eu? Si am zis: „Dati-l jos!”! Acum, eu fiind mai mititel, m-au ridicat repede pe mine. Am luat cuvantul, am linistit poporul si am zis limpede cu intentia sa repar si greseala care se facuse in clipa aia. Lumea a zis cum am zis eu. Si am zis: Asta e lumea! Apoi ne-am retras la un hotel sa vedem ce zice presa. Si au aparut niste articolase, dar mititele – ceea ce insemna ca le era frica si la presa.

Noi speculam lucrurile acestea. Si am recurs la un lucru de mare risc. Am luat trei masini si am inceput sa strigam prin fata palatului: „A abdicat regele! A abdicat regele!” Si am strigat pana cand intr-adevar a abdicat regele! Si cu o astfel de editie speciala, va dati seama ce era pe noi! Eram in masina cinci insi: un avocat, doi doctori … si ne-am hotarat sa mergem la Vacaresti sa cerem rugaciune la Arhanghelul Mihail. Si era destul de inchis ca drum. … Si am ajuns la Vacaresti.  Acolo era lacat, era poarta, dar bateam in poarta ca niste stapani. Ne opreste paznicul sa ii spunem cine suntem. Si am luat eu comanda. „Domnule, a biruit Garda de Fier. Deschideti-ne sa ne inchinam aicia, sa facem altar la Vacaresti, nu inchisoare de detinuti”! A pus mana pe telefon si ne-a deschis imediat civilizat. Si era un detinut acolo, un singur legionar. Si zice: „Nu te scot de aici”! Si l-am scos a doua zi bineinteles.

Si eu stateam in Zarnesti, Brasov, unde am fost si primar. Si cand am ajuns de la Vacaresti inapoi in centru, nu mai incapeai de camasi verzi. Toti s-au dat jos. Eu am refuzat sa ma dau. Si am bagat la cap. Toti acum erau legionari, dar de forma. De unde or fi scos camasile alea verzi in cateva ceasuri, nu stiu! Si am ajuns si la Brasov si am dat ordin sa dea raport in gara. Sa fie si o manifestare vazuta ca sa putem face un plan de bataie. Cand am ajuns in gara la Zarnesti, nu era nici un om. Si m-au informat unii ca pe terenul de fotbal s-au adunat. Si am ajuns pe terenul de fotbal. Tot oraselul era adunat acolo; pe marginea si pe mijlocul terenului erau legionarii si venisera sa dea raportul. Dar nu ii cunosteam. Si m-am invatat minte de la Bucuresti. Nu le-am dat atentie, i-am imprastiat, i-am gonit. „Nu va cunosc pe voi”! Nu faci armata cu improvizati. Noi purtam camasa verde cu o convingere puternica si nobila. Am luat comanda cum trebuie. Si nu imi pare rau. „Asa credeti, voi, profitorilor? Si va si condamn ca indrazniti sa imbracati camasa verde de care numai ati auzit si voi. Si potential voi ati fost prigonitorii”. Asa le-am zis. Si homo homini lupus nu mai e valabila, cum ca omul ii lup pentru om. Nu, omul e Dumnezeu pentru om de cand a venit Hristos. Vedeti? Aceasta este strategia! Hai sa intram cu nitel curaj in valorile autentice care au relatie cu vesnicia. Actionati cu strategie. Eu acum nu sunt asa de informat si nu am o armata in jurul meu cum are Parintele Justin. Eu sunt singur aici. Dar puneti-va capul la bataie.

(preluat din revista Atitudini, nr 5).

*  miercuri, 23 februarie 2011, ora 18.00
Casa de Cultură – Suceava

*  joi, 24 februarie 2011
Iasi

* vineri, 25 februarie 2011, ora 16.00
Casa de Cultură – Vatra Dornei

* sâmbătă, 26 februarie 2011, ora 15.00
Casa de Cultură – Rădăuţi

Vesti bune!
Dragul si sfantul parinte Arsenie Papacioc se simte bine si ieri urma sa fie externat. Sper ca acest lucru s-a intamplat si parintele va putea sa ne povatuiasca mult timp de acum inainte si sa ne lumineze calea spre cautarea adevarului si a mantuirii.
Sa ne rugam pentru sanatatea sfintiei sale!
Dumnezeu sa-l ocroteasca si sa-i daruiasca zile multe!

sursa: Lupta pentru Ortodoxie

De la inceput, Miscarea Legionara s-a asezat sub semnul transcendentului divin. In jurul unei icoane, purtata in temnite si constituind mereu prilej de inaltare si intarire sufleteasca, s-au inchegat primele legaminte si primele increderi in rodnicia actiunii incepute. Loviti din toate partile, neintelesi nici de fratii lor, izolati, acesti ctitori ai luptei nationale au avut intotdeauna un punct de sprijin neclintit in credinta lor. Atunci cand erau mai persecutati, cand viata lor era pusa la grea incercare, ei au ingenuncheat si s-au rugat in fata altarului.

Cum s-ar putea explica neinteleasa, sublima lor intransigenta, perseverenta lor, drumul lor luminos, implacabil, niciodata cu meandre, daca nu prin gratia cereasca pe care au invocat-o intotdeauna? Prin increderea lor nezdruncinata, nepusa la indoiala niciodata, ei exprima prima miscare politica romaneasca contemporana autentica. Pentru ca actiunea legionara isi are radacinile adanc infipte in sufletul autohton, in credinta stramoseasca, in traditia si trairea adevarat romaneasca. Asa se explica jertfa lui Mota si Marin, asa se explica faptul ca Legiunea este singura organizatie politica romana care a putut produce eroi si martiri…

Spiritul legionar este diametral opus aceluia care intelege totul, dar nu poate adera la nimic; care stie totul, dar nu poate infaptui nimic. Spiritul legionar este opus aceluia care vorbeste facand apologia moralei si traieste imoral care se exprima in numele unor sentimente pe care nu le cunoaste, in numele unor idei care nu au nici o aderenta cu sufletul sau. Spiritul legionar este, intr-un fel o reflectarea in realitatea sociala a cuvantului „Ortodoxia nu se invata, ci se traieste”.

In pasajele citate din cartea Sefului Legiunii revine ca un laitmotiv cuvantul “traire”. Cultura si transfigurarea interioara sunt singurele care pretuiesc… Legiunea vrea o schimbare a omului in sensul revenirii la om. Alungand pozitivismul, scientismul dezolant, materialismul ateu, spiritul legionar vrea intoarcerea la credinta, la divinitate. Un stat care sa se desavarseasca sub semnul crestin, prin suflet crestin, iata revolutia legionara.

„Telul final nu este viata, ci Invierea”. Dar invierea este posibila si in viata aceasta, invierea intru spirit. Destinul specific al omului este traire pe plan divin si spiritual. Omul nu poate gasi un sens vietii si existentei, decat realizand gandul lui Dumnezeu in lume. continuare »

Imnul biruintei

Chinuiti si-nfometati
infruntam urgii,
Stam crucificati,
Transformati in torte vii.

Se smulge neamul din suferinta,
Nadejdea si-o ridica la Cruce,
Mihai Arhanghelul azi il duce
Navalnic spre marea biruinta.

Din zbuciumul si suferinta noastra
Se-nalta-n zarea albastra
Ca o catapeteasma-n sarbatoare
Imnul biruintei legionare!

(V. Gafencu)

La 24 Iunie 1927, vineri, de Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, a luat fiinta, din pronia divina, „Legiunea Arhanghelul Mihail”, denumita astfel dupa icoana Sf. Arhanghel Mihail, protectorul ei, icoana purtata in toate ceasurile de suferinta. Întemeietorul, tanarul Corneliu Zelea Codreanu, marturiseste:

Eram asa de putini si asa de saraci, incat nu numai ca am fost tinta sagetilor ironiei altora, dar ne-am ingrozit noi insine de saracia noastra. Credinta insa nu ne-am pierdut-o nici o clipa. N-am avut nici o secunda de indoiala. Pare ca Dumnezeu inadins ne-a adunat asa de saraci pentru ca sa arate ca in victoria legionara materia n-a avut nici un rol. Din primul moment am avut viziunea clara a victoriei finale si mi-am asumat intreaga raspundere a conducerii. De atunci am trecut prin greutati, primejdii si riscuri nenumarate, dar aceasta viziune a victoriei nu m-a parasit nici o secunda…

De atunci a intrat in viata sociala si in vesnicie miscarea romaneasca de revigorare moral-spirituala, comparata cu ceea ce, in monahismul ortodox, a fost miscarea isihasta a Sf. Grigorie Palama (secolul XIV). Fenomenul legionar poate fi patruns in esenta sa doar pe cale teologica. El nu se reduce la politica, nici la anticomunism, nici la eroism de bravura, nici la gesturi sau imbracaminte, cum fals considera chiar unii „apropiati” de fenomenul legionar. Legiunea este o parte a Bisericii, face parte din ea. Lupta impotriva comunismului ateist si a tuturor nedreptatilor; are un temei spiritual, crestin: lupta impotriva raului.

Sfantul Apostol Pavel ii dojeneste astfel pe crestini: „In lupta voastra cu pacatul, mi v-ati impotrivit inca pana la sange^“ (Evrei 12,4). Lupta aceasta este nevazuta, cum arata acelasi apostol: Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh. Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti impotriva in ziua cea rea, si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare”. (Efes. 6, 11-13). Deci o lupta interioara cu sine insusi, cu patimile si neputintele personale, si de aici rezultand formarea unui om nou, crestin, cat se poate de desavarsit, moral, integru, cinstit si constiincios in fiecare domeniu de activitate, inclusiv in politic si social. Acest lucru a fost realizat tocmai de Miscarea Legionara in membrii ei si, prin ei, in toata tara, dorind o „tara sfanta ca soarele de pe cer“, cum spunea Mota. continuare »

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: ”Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

Ioan Ianolide: Astazi se implinesc 31 de ani de cand a murit Valeriu. M-am dus la Biserica sa ma spovedesc. Duminica ma voi impartasi. In ziua aceasta am aflat zidita in fiinta mea sfintenia, asa fe1 incat nimic sa nu ma mai poata desparti de ea. Este cea mai fericita zi din viata mea, desi in ziua aceasta a murit cel mai de pret om pe care l-am cunoscut vreodata. El este cel care, in ziua aceasta, mi-a transmis fericita si binecuvantata stare care m-a insotit intreaga viata. Am fost atat de fericit, incat am dorit viata vesnica mai mult decat plinatatea spirituala pe care am simtit-o atunci, in ziua aceea. Am fost, si fireste, si Valeriu a fost, perfect lucid, normal si constient de toate cele ce se petreceau. El era plin de Har. In el se afla Hristos si am putut sa fiu si eu partas la starea lui binecuvantata de sfintenie. Il umplea desavarsit o stare de intensitale spirituala. Vesnicia se facea vazuta in timp, in clipa. Fericirea izvora din insasi suferinta. Totul era scaldat intr-o lumina nepamanteasca. Sufletul imi era plin de pace. Trupul era lumina. Sub picioare simteam ceva ca un camp energetic, un fel de vibratie care ma tinea legat de pamant. De fericire – am plans. Am putut vedea in duh: am vazut cerurile deschizandu-se in adancimea de nemasurat a ochilor lui Valeriu. Am simtit Duhul Sfant care lucra si vorbea prin el. In slabiciunea si epuizarea lui fizica am simtit Puterea Dumnezeiasca a unui alt plan al existentei. M-am gandit ca sunt in ,,cer”. Ma gandeam si la faptul ca sunt aproape de Iisus Hristos, pentru ca Iisus Hristos se afla in Valeriu. Credinta lui Valeriu imi dadea si mie tarie. Chemarea mantuitoare a omului care murise a dat aripi spovedaniei mele. Iubirea lui Valeriu m-a supus desavarsit iubirii lui Hristos. Stiu si simt ca Valeriu ma insoteste si ma ajuta in toata lucrarea de a discerne cele doua „lumi” in care traim si care, in planul divin, se afla intr-o perfecta unitate. Viata mea este Hristos. (The Orthodox Word, Nr. 224-225/2002)

„Valeriu s-a regasit in suferintele Mantuitorului, a urcat piatra cu piatra muntele suferintei, s-a inaltat din suplicii mai luminos, mai Biruitor pana ce transfigurat de iubire a trecut “dincolo” incununat cu coronita de martir.” (Aspazia Otel Petrescu, Permanente, aprilie 2002). Valeriu, „unul din sfintii inchisorilor” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, editia 2005,p. 142)

Traian Popescu despre Valeriu: „inalt, putin adus de spate, caci povara anilor petrecuti in inchisoare isi pusese amprenta, purta pe cap o caciulita crosetata, care semana cu o armura medievala, tesita, ce-i acoperea fruntea. Figura ascetica, de mucenic bizantin, dar avand o fata luminoasa, surazatoare, care usor trecea din zambet intr-un ras tonic, neostentativ, dar puternic, reconfortant. Parea coborat dintr-o pictura medievala, pentru a raspandi injur tihna… Am vazut cum la acest om, pe masura ce puterile fizice il paraseau, cele spirituale deveneau tot mai puternice. Devenise un schelet, care abia se mai ridica de pe pat, dar care nu inceta sa ne talmaceasca din talcurile evanghelice. Se eteriza pur si simplu, sleindu-se in acelasi timp fizic”, (la N. Trifoiu, Studentul Valeriu Gafencu, 2003, p. 150)

Marin Naidim, condamnat in acelasi lot cu Virgil Maxim, ajunge la Aiud in 1942. Cu o structura sufleteasca apropiata de a lui Valeriu, se apropie mult de acesta si spune: „Valeriu era o fire entuziasta. Facea parte dintre aceia despre care frecvent se spune ca umbla cu capul in nori… Valeriu ne-a aratat calea ce duce la mantuire: iubirea crestina. Iubirea era un cuvant de ordine, il spunea in toate imprejurarile, si-n scris si verbal, era in loc de salut, de la revedere si de orice”, (ibid., p. 82).

IPS Bartolomeu Anania: „intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul Valeriu Gafencu”.

Virgil Maxim, Ploiesti: „Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele: Fizic, parea un Arhanghel, purtand cand spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, cand crinul curatiei plin de parfum tainic. Moral, nu i se putea reprosa ceva, smerenia imbinandu-se cu tenacitatea hotararilor. Spiritual, era transfigurat tot timpul, intr-o stare extatica aproape permanenta; nu puteai sa-ti dai seama daca ceea ce spune vede in duh sau daca Duhul vorbeste prin el. Viata lui era zbor spre inaltimi, pe care cu greu il puteai urmari. Cand eram impreuna cu parintele Serghie Vasile, sub a carui indrumare ne insuseam rugaciunea isihasta, Valeriu iradia, la nivelul perceptiilor senzoriale, o caldura interioara de o intensitate greu de inteles si de exprimat, cuvantul ramanand dator in actul cuprinderii” (Imn pentru crucea purtata). continuare »

(Trebuie mentionat ca articolul este ciuntit dupa modelul politic corect, pentru ca nu face nicio referinta la activitatea legionara a tanarului Valeriu, evitandu-se folosirea cuvantului “legionar”, cuvant ce a fost pe buzele Sf. Valeriu in marturisirea din timpul procesului sau. Dar sa vedem partea plina a paharului si sa nadajduim ca Sfantul Valeriu ne va da mai mult curaj la toti! Sau ar mai putea fi ipoteza urmatoare: Tocmai pentru faptul ca acest cuvant legionar are o conotatie distorsionata in mintea multora – datorita comunistilor, MMB a inlocuit termenul cu nationalist-crestin, ceea ce este foarte adevarat. Si de aici ar trebui cu totii sa afle ca a fi legionar insemna a fi iubitor de credinta, neam si tara).

Astazi se implinesc 59 de ani de la trecerea la cele vesnice a lui Valeriu Gafencu, unul dintre tinerii care au murit in inchisorile Regimului Comunist, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfantul inchisorilor“.

Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti (Basarabia). In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica, Valeriu Gafencu avea 20 de ani. Era student in anul al II-lea la Facultatea de Drept si Filosofie din Iasi. Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu, l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: „Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere didactice“. Pledoarie inutila, fiindca dictatura nu a vazut cu ochi buni activismul nationalist-crestin al tanarului Gafencu. Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Targu Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941-1944) si de la Pitesti. Din cauza torturilor si a regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Targu Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani, pana la 18 februarie 1952, ar putea fi considerata drept o minune. Pretul rezistentei sale morale a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au ruinat trupul. Chipul sau era, insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, despre care depun marturie multi dintre cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.

Cititi restul articolului pe site-ul MMB.

Vedeti si: Mitropolia Chisinaului si a intregii Moldove vrea canonizarea marturisitorului Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu – 59 de ani de la trecerea la Domnul

Printre ultimele cuvinte ale Mucenicului Valeriu au fost: „Nu uitati sa va rugati la Dumnezeu sa ne intalnim acolo cu totii. Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea ce-mi robeste sufletul“. Valeriu incheia aceasta viata purificat prin rugaciune, traire spirituala inalta, depasind toate suferintele fizice fara nici o revolta.

Valeriu Gafencu s-a nascut in Basarabia la 24 ianuarie 1921 in comuna Sangerei, jud. Balti. Tatal sau, Vasile Gafencu, a facut parte din Sfatul Tarii din Chisinau care la 27 martie 1918 a votat pentru unirea cu patria mama. In 1940, cand a fost cedata Basarabia, conducerea URSS a dispus deportarea lui Vasile Gafencu si a tuturor celor ce au militat pentru Unire, in Siberia – unde a si decedat. Lui Valeriu ii revine sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori. Urmeaza Liceul Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facultatii de Drept din Iasi, unde se refugiase cu familia.

Valeriu – seful Fratiilor de Cruce din Miscarea Legionara

A frecventat Dreptul si Filosofia pana in 1941, cand este arestat si condamnat la 25 ani munca silnica pentru activitate in Fratiile de Cruce, de catre regimul antonescian, si trimis la inchisoarea Aiud. Valeriu intrase ca frate de cruce in Miscarea Legionara in anul 1937. In 1940/1941 era seful Fratiilor de Cruce Iasi.

In toamna lui 1941, cand a fost arestat, avea 20 de ani si era student in anul II. “Am fost, sunt si voi fi legionar” au fost cuvintele rostite de el la proces. Reputatul profesor de drept civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces, declarand: “Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere didactice”. Pledoaria a fost inutila.

La inchisoare

A trecut prin inchisoarea Galata in anul 1941, apoi la Aiud intre anii 1941-1946 (intai sub Antonescu, apoi preluat de comunisti), colonia de munca fortata Galda de Jos, 1946- 1948, reintors la Aiud si trecut prin Pitesti. Dupa trierea celor bolnavi de TBC si escala de la Vacaresti (spital-penitenciar), Valeriu a ajuns la spitalul penitenciar din Targu Ocna in 1950. Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, a ajuns la sanatoriul – inchisoare Targu Ocna intr-o stare atat de grava, incat supravietuirea timp de doi ani (pana la 18 februarie 1952) este o minune. Pretul rezistentei sale moral-spirituale in fata lui Turcanu la Pitesti a fost ruinarea definitiva a sanatatii: TBC pulmonar, osos si ganglionar, reumatism, lipsa hranei.

Chipul sau era scaldat intr-o lumina cereasca, fapt marturisit de toti care au fost in preajma sa. Se ruga mereu. In ultimul an, scuipa mereu sange (hemoptizie). Lumina sfinteniei trecea dincolo de el si ii atingea si pe ceilalti detinuti.

In toamna lui 1943 comandantul inchisorii Aiud, maiorul Alexandru Munteanu, a cerut detinutilor legionari sa dea declaratii de desolidarizare fata de Miscarea Legionara si aderare la politica lui Antonescu – cu perspectiva plecarii pe front pentru reabilitare. Cei care au refuzat sa dea declaratiile au fost izolati in celulele din Zarca veche, cu regim sever, fara legatura cu exteriorul si cu ratie de mancare redusa. In perioada 1941-1944, Gafencu alaturi de alti traitori legionari – Traian Trifan, Traian Marian, Anghel Papacioc, pr. Vasile Serghie, Virgil Maxim, Constantin Pascu si altii – au trasat o linie de conduita crestina si romaneasca pentru toti detinutii politici, linie ramasa valabila si in timpul comunismului: neacceptarea concilierii intre asupriti si asupritori.

continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Bh-MHc2uE1g] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nTythp-2Y9k] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=PPRza0sP-zQ] [vodpod id=ExternalVideo.987571&w=425&h=350&fv=]

Parintele Craciun Oprea 1*

Parintele Ioan a inteles urmatorul lucru: Mantuitorul dupa invierea Sa din morti spune ucenicilor Sai: „Precum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi”. Aceasta le spune ucenicilor Sai. A priceput apoi ca orice om, din clipa in care este botezat, este un fiu al imparatiei lui Dumnezeu si in masura in care ajunge la aceasta constiinta si traieste in smerenia lui Hristos si traieste in stradania de despatimire sau de pastrare a curateniei botezului, si constiinta de a trai urmand pilda vietii Mantuitorului si a Maicii Domnului, in masura aceea isi face loc in cer, si-si implineste rostul aici pe pamant, loc pe care ni-i l-a pregatit Dumnezeu dinainte. Parintele Ioan a trait aceasta constiinta, invatand-o de la mama sa. Si in cazul unui proroc, si in cazul Sf. Apostol Pavel, exista aceasta afirmatie: „Din pantecele maicii tale te-am chemat”. Se face o concurenta azi intre conceptia atee a lui Darwin si intre conceptia noastra crestina. Foarte multi o iau pe calea aceea. Omul acesta (doctorul Nicolae Paulescu) ramane in istorie prin credinta sa in Dumnezeu si prin marturisirea lui Dumnezeu. Omul acesta, pretuit deosebit de mult in strainatate in cadrul universitatii din Paris, a repetat experientele lui Darwin si in cartea aceasta („Notiunile de suflet si Dumnezeu in fiziologie”) pe care bine ar fi sa o aveti toti – este prezentat darwinismul si erorile lui Darwin. Si prezinta ratacirile lui Darwin si a celor care s-au folosit de el pentru a-l scoate pe Dumnezeu din inimile lor si din inimile noastre ale tuturor. Bine ar fi s-o aveti fiecare acasa, cartea aceasta este editata in anul 2007 este ca o necesitate de a preintampina sau elucida credinta noastra crestina si ratacirea atee a lui Darwin. Iertati-ma, e o gluma,- noi, oricati pui ar fi sa nastem, nu eliminam pe nici unul, nu suntem neam barbar.

Cheia formarii oamenilor este inima mamelor

Cheia formarii oamenilor este inima mamelor, pe care asa a facut-o Dumnezeu sa poata iubi dumnezeieste, daca vor. Bunul simt care lipseste foarte mult azi il are mama si numai ea il poate transmite cu iubire de munca, de adevar si de dreptate, cu indelunga rabdare. Toate le avem in mod firesc de la mama lasata de Dumnezeu. De aceea, Parintele Arsenie Boca, care a fost un prieten deosebit al Parintelui Ioan, ca si parintele Ilarion Felea, punea extrem de mult pret pe felul in care mama va naste si va creste copilul; in ce masura mamele sunt constiente ca e o favoare deosebita si o stare de binecuvantare, cand ramane insarcinata. Bunul Dumnezeu i-a invrednicit cu un suflet care poate avea rostul lui Ioan Botezatorul sau a altui om trimis de Dumnezeu in lume cu o misiune. I se incredinteaza sa lucreze cu Dumnezeu la formarea unui om care trebuie sa fie fiu al imparatiei lui Dumnezeu. Absolut toti oamenii vin in lume ca sa se intoarca inapoi in imparatia lui Dumnezeu si asta depinde in primul rand de mama. A randuit Dumnezeu ca tocmai mamele, femeile, sa caute in mod deosebit, in mod intuitiv Biserica intr-o proportie de 80% mai mult decat barbatii. Apoi, parintele Arsenie zise acel lucru, el a fost crescut de mama care, asa ca si parintele Arsenie, a randuit Dumnezeu sa ramana vaduva, in curatenie, si sa traiasca pentru fiu. Daca vaduva isi pastreaza curatia ca si cum ar fi din nou fecioara si pentru totdeauna, aceasta are un deosebit atu inaintea lui Dumnezeu si mult efect asupra societatii… continuare »

Anul acesta, pe 16 februarie, se implinesc 2 ani de cand a plecat la Domnul unul din marii duhovnici si luptatori ai neamului nostru. Purtand intr-o mana sabia curajului si intr-alta lacrima smereniei, Parintele Ioan Sabau s-a aratat ca un biruitor in fata prigonitorilor lui Hristos si ca un dibaci pescar de suflete, insufletind inimile tinerilor spre a rezista apostazilor societatii de azi.

Nascut in Tara Hategului si imprumutand parca din duhul lui Iancu de Hunedoara, Parintele Ioan a fost un stalp de foc de temut pentru hoardele straine, atat neamului, cat si Bisericii lui Hristos. Martor al celor doua razboaie mondiale si patimitor in inchisorile comuniste, a petrecut un veac de framantari luptand cu trezvie pentru invierea sufletului neamului romanesc.

Absolvent al Facultatii de Teologie din Cernauti, sufera prima arestare in 1938, pe cand era preot la biserica din Renghet, urmand sa fie eliberat in doua saptamani. In 1945 este din nou arestat, de data aceasta fiind preot in localitatea Vinerea, biserica ridicata din temelii impreuna cu credinciosii din Vinerea, pentru care si-a pus sufletul ca un adevarat pastor al turmei lui Hristos. Este inchis petru doi ani in lagarele Hategului, dar nu apuca sa guste prea mult din bucuria libertatii, ca este iara arestat in 1948 pentru patru ani. Dar Domnul vrand sa lamureasca sufletul celui care a inteles ca suferinta este ochiul prin care Il poti vedea pe Dumnezeu, este din nou arestat in 1957, de data aceasta pentru opt ani, avand sa cunoasca si mai bine bucuriile suferintei in temnita Aiudului, alaturi de mari personalitati precum: Parintele Staniloae, Parintele Ilarion Felea, Nichifor Crainic si altii, de care Parintele isi aminteste cu multa admiratie.

Iata cum povesteste parintele una din minunile din puscaria Devei:

„In 1949, in puscaria din Deva, de Pasti, s-a cantat Hristos a inviat! Acelasi maior, Mohoreanu, care m-a laudat pe mine si a spus ca imi face propunere de eliberare, sa vedeti acum ce era in stare sa faca! S-a auzit Hristos a inviat! A cantat toata inchisoarea. Dupa vreo jumatate de ora a venit maiorul la noi: „Bestie de popa! – s-a rastit infuriat la mine –, aici o sa-ti putrezeasca oasele! Eu te-am propus pentru eliberare, eu te ucid”!… I-am raspuns: „Domnule maior, nu am meritul asta sa fi organizat eu cantarea”! „Stii ce inseamna asta”? mi-a spus. Condamnare la moarte! Aici iti putrezesc oasele”! Eu atat am mai zis: „Domnule maior, sa stiti ca nimeni nu a organizat! S-a organizat de la sine. Celula din celula s-a cantat, pana ce a ajuns in toata inchisoarea”!
Dupa doua ore au fost acoperite cu obloanele toate ferestrele, varuite, sa nu se mai vada si sa se auda in parc, ne-a izolat complet. El s-a dus grozav de nervos, sa se razbune. Eu tot timpul m-am rugat sa nu condamne oamenii, sa faca lot. Pentru ca lotul era teribil pentru ei. Fara lot ramaneai cu condamnari mici: pana la 10-15 ani. Cu lot, primeai de la 20-25 ani, pe viata, moarte… Asta era sistemul lor de a condamna cand era lot, adica organizare. Pentru ca asta ii inspaimanta pe ei cel mai tare. Eu m-am rugat. Dimineata, vin gardienii, ne bat in usa si ne spun: „Bai, a murit diavolul vostru”! Am crezut ca a murit Stalin… Murise insa maiorul. In ziua de Pasti. Tuturor le era frica de el, era un tiran! Lovea cu bocancul unde nimerea. Mi-aduc aminte ca la anchete ne baga si in cotet de porc, de rate, si un tanar de 1, 90 m aproape nu a apucat sa se ridice repede la raport. Pana sa se scoale, ca dadea cu capul de pat, a aparut maiorul: „Uite, bestia, nici nu se scoala”! Si-l loveste in ochi, si-i scoate ochiul! Un tanar frumos, cuminte…
L-au inmormantat a doua zi de Pasti, cu funerarii nationale, cu sute de coroane. Noaptea s-au aprins toate coroanele de pe mormantul sau, vreo 200 de coroane. Toata Deva a fost in alarma, cu pompieri, Securitate, Militie, ca arde Deva”.

Din ’64 de cand a fost eliberat, Parintele Ioan Sabau nu a incetat sa marturiseasca noii generatii adevarul pus in lanturi de comunisti si sfintenia vietii celor care au patimit pentru Hristos.

Adesea marturisea ca „suntem singura natie care-l mai poate apara pe Dumnezeu astazi”. Daca pentru noi este prea greu sa intelegem taina acestor cuvinte sa il ascultam chiar pe Parintele intr-una din cuvantarile de la Aiud: continuare »

EXCLUSIV: Parintele Arsenie Papacioc, duhovnicul manastirii Sf. Maria din Techirghiol a fost internat astazi la Spitalul Judetean Constanta. Potrivit medicilor, parintele acuza o stare generala de rau, provocata de probleme urologice mai vechi, agravate de virsta inaintata a pacientului, care are 97 de ani. El a suferit o operatie de prostata tot la Constanta, in urma cu 12 ani. Duhovnicul a fost internat pentru 2-3 zile in Sectia Urologie, unde va fi tinut sub observatie si ii este administrat un tratament medicamentos. Medicii au caracterizat starea lui ca fiind buna.

Autor: Sorin PANAITE

apasati pe imagine pentru a o mari. Trimiteti la cat mai multa lume aceasta icoana!

Asociatia PREZENT! va organiza sambata 19 februarie 2011 comemorarea anuala de la Targu Ocna.
Ca de fiecare data programul va fi compus din Parastas in (Biserica din) Cimitirul unde odihnesc trupurile lui Valeriu Gafencu si a celorlalti fosti detinuti politic si vizita la Spitalul Penitenciar Targu Ocna.
Cei care doresc sa participe la vizitarea penitenciarului Targu Ocna sunt rugati sa ne transmita pe email urmatoarele date: nume si prenume complet, serie si numar de buletin. Va rugam sa transmiteti aceste date cat de curand pentru a putea face o estimare a numarului de participanti.
In functie de numarul doritorilor vom asigura transport cu microbuz/autocar din Bucuresti. In acest sens ii rugam pe cei interesati de transport sa ne anunte cat de curand posibil pentru a putea rezerva din timp mijlocul de transport potrivit.
Pentru orice alte detalii legate de comemorare ne puteti contacta pe email: [email protected] sau telefon Costel Condurache – 0726 314 475.
Astazi se implinesc 90 de ani de la nasterea lui Valeriu, suntem in gand cu el si cu intreaga familie Gafencu.

Doamne ajuta!

Cezarina si Costel Condurache – Asociatia PREZENT!

Cititi si: 92 de ani sub ocrotirea celui mai bogat in ani mucenic, Sfantul Haralambie. Intru multi ani, Parinte! Sa ajungeţi macar la varsta Sf. Haralambie! Minunea savarsita de Sfantul Haralambie cu Parintele Justin

Nu exista pe Pamant o misiune mai puternica decat preotia – cuvant adresat unor tineri seminaristi, dupa sfanta liturghie de asta noapte.

Din copilaria Parintelui:

Eu am trait in Poiana asta, dormeam si ma sculam numai cu Muntele Ceahlau. Dimineata, seara dormeam cu Ceahlaul, dimineata ma sculam cu Ceahlaul. Nici Ion Creanga n-a dus o copilarie asa teribila cum am dus-o eu. Biata mama dimineata cand ma scula cu greu. „Hai, mai, ca, uite, striga bobocii. Iesi cu viteii…” Eu nimic. Numai cand auzeam ca-i smantana gata, ma sculam si eu. Mancam ce era mai bun, ceaunele cu lapte erau mari si cu smantana groasa deasupra si-ti imaginai ca nu-mi era usor s-o gatesc degraba.

Saraca mama, nu exista ceva sa nu aduca ea copilasului ei cel mai mic. Si-mi amintesc ca, pana sa ma duc la seminar la Cernica, dormeam cu mama. Si „moarte de om” a fost pentru mine cand m-au condamnat regulile scolii sa nu vin un an acasa in vacante. Mi-era greu sa vin de la mama si de la munte in viesparul acela de calduri, tantarimea, sa stai tu cu plasa de sarma la geam, sa nu poti dormi. Mama cand o auzit de Bucuresti: „Pti, unde sa te duci? Unde-o fi Bucurestiul?” Cand am venit eu de la Bucuresti: „Mama, stii unde-i Bucurestiul? Unde se apropie cerul de pamant, vezi acolo? E mai incolo! Vezi matale muntele Hangu? Ei, mai incolo”.

Sa te imbraci in haine calugaresti, sa-ti pui bagajul pentru un an intreg, cu plapuma, paturi… S-o iei prin Piatra Neamt, la gara, sa iei bilete, sa te informezi unde-i Bucurestiul, biletul cat costa. Coborai in Bucuresti dupa o noapte de calatorie, atunci trenurile mergeau rapid, nu jucarie, cum merg trenurile acum. Scria acolo sa nu te pleci. Stateam cuminte si, cand pe la Buhusi, iaca, apare un copchilas mai mititel ca mine, cu un par galben auriu, vopsit ca cucoanele de azi, tot asa mergea la Cernica. „Unde mergi, frate?” „La Cernica”. „Hai, mergem amandoi”. Si mi-am revenit cand am vazut ca de acum inainte mai am pe cineva. Cand ajungem noi la Bucuresti acolo, mai, erau lustragiii astia si pescuiau ca esti din provincie. O, ghete, pune mana, da-te incoace! Daca nu stiai sa te pui oleaca in gura cu el te costa cat drumul de la Piatra Neamt la Bucuresti. Te ducea cu masina la scara. Unde mergeti, parintele? Hai urcati.

Cand cobor din masina, in fata portii… un ierarh, foarte aspru. Inalt, cu camilafca, rasa, metanii frumos aranjate. Nu stiam noi cine este. Ne ducem la dansul si plecam genunchii. „De unde veniti?” „De la Manastirea Durau”. „Pai, numai de la Durau puteati veni cu masina”. De la inceput ne-a luat tare. „Sunteti pentru admitere cumva?” „Pai, da”. Ne-a dus la dormitor si a doua zi am si fost la examinare. Ne-a dat regula patrulaterului. Ce sa umbli, ce sa copii? N-aveai cum… Si tot timpul, doi ani de zile ne-a tinut minte. Acela era directorul, Chesarie Paunescu, viitorul episcop de mai tarziu al Constantei.

Toate-s legate de amintirile cu mama. Mama, saraca, cand veneam acasa… sa nu ma mai duc la manastire, sa stau aici. Murise preotul din sat, ramasese parohia fara preot. Ma rugau si satenii sa stau in sat. Iar eu ma impotriveam: „Dar de ce sa stau in sat, mai? Eu am alt rost”. „Las’ ca avem noi pe aici fete bune” „Ha, ha, bata-va sa va bata”.

extras din noua aparitie editoriala:
Ne vorbeste Parintele Justin, editata de Fundatia Justin Parvu, Petru Voda.
Pentru detalii si comenzi, vizitati site-ul Atitudini.com.

Cititi si:

• Parintele Justin Parvu: Traim intr-un veac al minciunii si al inselarii
• Parintele Justin: Sa ne asteptam la surprize de rezistenta duhovniceasca in 2011
• INTERVIU cu Parintele Justin. Sfantul Maslu sa fie remediul pentru crestinul-ortodox si sa nu accepte cardul de sanatate cu cip
• Parintele Justin: Daca noi primim acum cipul, ceilalti de dupa noi vor primi linistiti pecetea
• Parintele Justin Parvu despre unitatea Ortodoxiei si harul preotilor
• Atentionarea Parintelui Justin fata de recunoasterea monofizitilor drept ortodocsi
• Praznicul Sfantului Martir Iustin Filosoful. LA MULTI ANI, Parintelui Justin Parvu!
• Parintele Justin Parvu: Dezmostenirea Ortodoxiei. Mesajul Parintelui de Sfintele Pasti

si multe altele.

[vimeo=https://vimeo.com/19639548]

emisiunea Pietrele vorbesc: Basarabia suferinda, de Ieromonah Savatie Bastovoi – 6 februarie 2011

Concluzia: Politicienii de la Bucuresti sunt mai prejos decat comunistii, caci in conditii de libertate nu fac nimic pentru romanii de peste Prut, dar se bat cu pumnul in piept ca sunt romani. In loc sa acorde cetatenie basarabenilor, guvernele Romaniei au acordat zeci de mii de cetatenii evreilor, care ne invadeaza tara si ne cumpara pamanturile. Iata ca suntem condusi de jidovi si de tradatori de tara, vanduti jidovilor. Bunul Dumnezeu sa le surpe planurile!

In acest secol eroismul a fost invins de lasitate, calitatea coplesita de cantitate, omul dominat de tehnica; duhul a fost subordonat materiei, adevarul rastalmacit dialectic, binele uitat de atata rautate, iar crestinii prigoniti de anticrestini.
Lumea actuala este in plina invalmaseala, caci coordonatele ei principale fac viata insuportabila. Bogatii nu se mai satura de bogatii si vor sa stapaneasca pamantul, iar puternicii nu mai au limita in putere si reteaza orice opozitie din lume. Tehnica ne copleseste si pe noi si natura, devenind un cosmar. Nu vrem sa mai murim, din care cauza ucidem pruncii ce-si anunta aparitia la portile vietii. Ne uram intre noi, incat am devenit insensibili la suferinta reciproca ce ne-o cauzam. Simturile declansate, epuizate, denaturate au pus stapanire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorasc din egoism, materialism si ateism.
Crestinatatea isi imparte istoria in doua epoci, caracterizate prin doua cai: apostolatul si rugaciunea. Biserica noastra se cheama apostolica, si totusi ea a inlocuit calea apos­tolica prin calea rugaciunii. Cand, unde si de ce s-a produs aceasta schimbare?
Fara indoiala ca Apostolii au reprezentat cel mai autentic crestinism istoric. In capitolul al doilea din Faptele Apostolilor se sintetizeaza coordonatele crestinismului apostolic: in primul rand era invatatura apostolica, semanata in comunitatea dragostei din­tre frati, integrata in obstea crestina si sprijinita pe rugaciune. In acest chip ne gasim in miezul Evangheliei. Ar mai trebui poate adaugat spiritul mesianic al crestinilor primari, care se simteau investiti de Dumnezeu sa lumineze lumea si actionau cu intelepciune si putere de jertfa in acest sens.
Pe aceste coordonate de actiune a ajuns crestinismul la victoria din vremea Sfantului Constantin cel Mare. Dar lumea atunci s-a increstinat si totusi nu s-a increstinat. Semn al neincrestinarii lumii increstinate de atunci stau viata, invatatura si moastele Sfantului Ioan Gura de Aur. El nu s-a despartit de linia trairii integrale si organizate in duh crestin si a cerut puternicilor si bogatilor acelei vremi sa treaca la o reala viata crestineasca, iar aceia l-au ucis.
Aici este nodul gordian al istoriei crestinatatii.
De aici s-a renuntat la calea apostolica si s-a intrat pe calea rugaciunii. Departe de noi gandul de a prezenta rugaciunea ca pe o abatere de la calea apostolica, ci sesizam numai ca rugaciunea nu e o alternativa a caii apostolice si nici un pas inainte fata de calea apostolica. Crestinii, in loc sa lupte cu cuvantul si cu organizarea lor obsteasca pentru a da o structura crestina oranduirilor lumii, au redus interventia lor la rugaciune.
Astfel a aparut in crestinatate un alt tip de samarinean, in timp ce alti preoti si alti leviti sunt prea ocupati in sacristia lor si nu mai coboara sa-l ingrijeasca pe omul sarac, bolnav, prigonit, intemnitat, nedreptatit si batjocorit. continuare »