Ortodoxie

HRISTOS A ÎNVIAT! Lumina Sfântă a coborât şi anul acesta

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=IC2-Hk37Zts] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=fWYkYV1FNyI]

Bucurie sfântă ne-a fost dat să trăim astăzi, când la orele 14:24 am putut urmări în direct coborârea Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt al Domnului din Ierusalim.

Apologeticum vă vesteşte HRISTOS A ÎNVIAT! Paştele Domnului cu bucurie şi mântuire la tot poporul dreptcredincios!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=S3osZlUDSl8] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=MesD4Mh3Ndo]

INTEGRAL[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VcIrQ0O1wRU]

Sfântul Ioan Gură de Aur: Cuvânt la Cruce şi la tâlhar, pentru A Doua Venire a lui Hristos şi pentru a ne ruga adeseori pentru vrăjmaşi

Astăzi Domnul nostru Iisus Hristos este pe Cruce şi noi prăznuim , ca să cunoşti că Crucea este praznic şi sărbătoare duhovnicească.
Mai înainte Crucea era lemn de osândire, iar acum s-a făcut lucru de cinste.
Mai înainte era semn de osândire, iar acum pricină de mântuire.
Aceasta ni s-a făcut nouă aducătoare de nenumărate bunătăţi, ne-a izbăvit din înşelăciune, aceasta, întru întuneric şezând noi, ne-a luminat, aceasta, învrăjbiţi fiind noi cu Dumnezeu, ne-a împăcat, înstrăinaţi fiind ne-a împrietenit, departe fiind aproape ne-a adus.

Aceasta este surparea vrajbei, întărire a păcii şi vistierie de nenumărate bunătăţi. Pentru aceasta nu ne mai rătăcim în pustietăţi, căci Calea cea adevărată am cunoscut-o.

Nu mai petrecem afară de curţile împărăteşti, că am aflat Uşa.
Nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, că am aflat Izvorul.
Nu mai sântem în văduvie, că am aflat Mirele.
Nu ne temem de lup, că avem pe Păstorul cel bun, „Că Eu, sunt Păstorul cel bun”.
Nu ne cutremurăm de tiranul, că stăruim aproape de Împărat.
Şi pentru toate acestea prăznuim, săvârşind pomenirea Crucii. Căci şi Pavel a poruncit să prăznuim pentru Cruce. „De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi… ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului”. Apoi adăugând pricina, a adăugat : „Că Paştile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit” (I Cor. 5, 8). continuare »

Cea mai sfântă săptămână a creştinilor – Săptămâna Patimilor

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor este săptămâna de la sfârșitul Postului Paștilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paștilor. Se mai numește și Săptămâna Mare.

 Istoric

Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: “…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.

Săptămâna Patimilor

După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare. continuare »

Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!

Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar
(Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30). continuare »

Preot Gheorghe D. Metallinos: În rugăciune şi în post

Cultul şi asceza, componente ale vieţii duhovniceşti ortodoxe[1]

de Preot Gheorghe D. Metallinos,
profesor emerit al Facultăţii de Teologie,
Universitatea Atenelor, Grecia[2]

1. Viaţa duhovnicească şi teologia bisericească

Instituirea vieţii Bisericii, în realizarea ei locală şi mondială, are un scop unic şi neclintit: calea spre îndumnezeire a membrilor ei, adică integrarea lor desăvârşită (I Tes. 5: 23) în Trupul lui Hristos, fapt care reprezintă ţinta şi ţelul absolut al vieţii creştine. Posibila schimbare a acestui scop înseamnă în mod automat înstrăinarea Bisericii (în partea ei umană) şi reducerea ei la o grupare lumească (asociaţie, corporaţie etc.), în consecinţă, pierderea caracterului ei. De altminteri, falsificarea esenţială a Creştinismului, care alterează radical fiinţa lui, este considerarea lui ca o ideologie creştină sau un sistem de adevăruri[3], pe care credinciosul este chemat să să le accepte, pentru a-şi contura în mod analog viaţa. În cazul acesta, cineva învaţă Creştinismul, aş cum învaţă o anumită lecţie de şcoală. Dar Creştinismul nu este pur şi simplu o lecţie, ci mai întâi de toate o pătimire. Se oferă ca viaţă, ca integrare într-un mod de viaţă în Hristos, nou şi descoperit, adică viaţa pe care a introdus-o în istorie Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Credinciosul este chemat să ajungă, pe o cale concretă, la momentul în care să aplice şi pentru sine mărturisirea Sfântului Apostol Pavel: nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2: 20). Acest fapt înseamnă luarea chipului lui Hristos în interiorul credinciosului, conform aceluiaşi Sfânt Apostol: Hristos va lua chip în voi (Gal. 4: 19).

Această cale, care echivalează cu procedura de vindecare a existenţei umane[4], este tocmai viaţa duhovnicească sau viaţa în Sfântul Duh. Acest lucru înseamnă participare la harul nezidit dăruit de către Sfântul Duh, care se sălășluiește în omul ce face asceză ca Împărăţie a Cerurilor (Împărăţie Cerească) şi se arată ca şi cale în Sfântul Duh. Destinaţia omului este să trăiască în lumina treimică şi sfântă, ca să fie într-adevăr om şi seamăn, iubind cu adevărat pe Dumnezeu şi pe aproapele său, în limitele bunei credinţe şi ale altruismului iubitor, după cuvântul apostolic: cu înţelepciune şi cu dreptate şi cu cucernicie să trăim în veacul de acum (Tit 2: 12). continuare »

Pr. prof. Gheorghe Metallinos – „Sfinţenia mărturisită de Dumnezeu”. Despre criteriile de canonizare ale sfinților (inclusiv ale mucenicilor, care pot fi cinstiți înainte de canonizare) şi care resping moaştele apusene, negând totodată existenţa sfinţeniei adevărate în Occident, la eterodocşi

Recentele proclamări de noi sfinţi[i], în masă, de către Biserica Ortodoxă, prin acţiunea Patriarhiei Ecumenice, dar şi de către Biserica Rusiei, mi-au stimulat cugetările care urmează în privinţa unui aspect esenţial al procedurii „recunoaşterii” Sfinţilor în tradiţia ortodoxă.

1. Tradiţia patristică ortodoxă atribuie caracterizarea de Sfânt[ii] acelor persoane care au ajuns la îndumnezeire şi constituie mărturisitorii acesteia [ai îndumnezeirii] în cadrul istoriei. Conform Sfântului Ioan Damaschin, cinstim pe Sfinţi ca pe unii care sunt „uniţi cu Dumnezeu după alegerea voinței și Îl primesc pe Acesta să locuiască în ei și, prin părtășia cu El, ei se fac prin har ceea ce este El prin fire”. Sfinţii sunt „bisericile însufleţite ale lui Dumnezeu, corturile Lui însufleţite”, pentru că „prin intermediul minții, Dumnezeu S-a sălășluit în trupurile lor”.[iii].

Unul dintre cele mai îngrijorătoare simptome ale vremii noastre – rod al înstrăinării adânci a criteriilor noastre teologice – este abordarea mântuirii, şi în consecinţă, şi a sfinţeniei, prin prisma eticii, în cadrele strădaniei morale şi ale îmbunătăţirii omului. Datorită instalării treptate a predominării criteriilor umaniste şi moraliste, îndumnezeirea a ajuns să fie considerată un fapt moral, iar nu unul ontologic, o schimbare „după har” a continuare »

Emisiunea Marturisiri cu d-l Ioan Enache: revista Credinta Ortodoxa la frumoasa varsta de 15 ani

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=H5lWw_jMMXU]

Uram si noi pe aceasta cale Multi Ani inainte acestei reviste marturisitoare, care nu a scapat nici ea de prigonire, iar realizatorilor ei multa putere de munca, discernamant si mantuire! Multumim pentru misiunea ce au realizat-o pana acum.

Multumiri si d-lui Sebi Sufariu, realizatorul de la 1TV Bacau, pentru amabilitatea cu care ne-a daruit aceasta inregistrare. Domnul sa va calauzeasca pasii pe mai departe!

Ieromonah Savatie Bastovoi – Lansarea cartii Fuga spre campul cu ciori. “O carte despre nefericita intamplare, cand oamenii cautand acelasi lucru, totusi nu se inteleg”, datorita mandriei

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=S7vCIYUrBOk]

Extras din video: Nefericita intamplare cand oamenii, cautand acelasi lucru, totusi nu se inteleg. Crec ca principala pricina pentru care oamenii nu se inteleg intre ei ramane mandria. Mandria este o stare in care omul crede ca este mai drept, mai bun, mai destept decat celalalt. Iar varful mandriei este cand omul se crede chiar mai bun decat Dumnezeu si mai indreptatit sa hotarasca si sa actioneze cu privire la sine si la alti oameni, in aceasta viata. Cea mai mare pacoste in lume este mandria si cel mai rusinos si mai, pana la urma, neindreptatit pacat. Sunt fel de fel de pacate pe lumea asta, care se nasc din porniri firesti, care se imbolnavesc, dar pacatul mandriei n-are nici un fel de indreptatire. El face rau, fara vreo iertare si vreo nevoie pe care sa o aiba omul. Si cred ca despre asta este cartea asta pana la urma. Despre cum iti poti cheltui viata zadarnic, slujind niste ganduri mincinoase, care nu te reprezinta, dar si despre aceea cum dragostea acopera o multime de pacate. continuare »

Predica fulgeratoare a parintelui profesor Mihai Valica la marea sarbatoare a Buneivestiri

Cuvânt cu putere multă și cu o încărcătură teologică deosebit de bogată a preotului ce rămâne statornic în convingerea că Adevărul trebuie spus și că nu “a venit momentul de a mărturisi în ascuns”. Bunul Dumnezeu să ni-l țină sănătos și la fel de curajos.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KlS9F1A0ykM]

Avem rugămintea de a ne ajuta cu transcrierea acestei predici, care să rămână un cuvânt de întărire atunci când vom avea nevoie. Puteți eventual, dacă sunteți mai mulți, să transcrieți pe bucăți. Stabiliți aceasta la comentarii. Mulțumim.

Predica in format text a pr. prof. Mihai Valica la Duminica Buneivestiri

Părintele Justin – Cuvânt la parastastul poetului martir, Radu Gyr

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=DMmdlwvLJwQ]

În data de 20 martie 2012 a avut loc parastasul și slujba de reînhumare a osemintelor poetului Radu Gyr și ale soției sale în cimitirul de la Mănăstirea Petru Vodă. Cu această ocazie Părintele stareț, arhimandritul Justin Pârvu, ne-a împărtășit acest frumos cuvânt, fiind deosebit de impresionat de această sărbătoare.

VIDEO (conferinţa de la Iaşi): Teologul Marian Maricaru despre condiţia de recunoaştere a unui sfânt mucenic. „Sfințenia mucenicilor este mărturisită de Dumnezeu”

De ce mucenicii (desigur, drep-credincioși) pot fi cinstiți deplin
încă de dinainte de canonizarea oficială

conform Sfinților renașterii isihaste
Nicodim Aghioritul și Athanasie din Paros

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=j_P27pGc6zQ] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=E4vaAchbzco]

Alocuțiunea cuprinde următoarele:

– Despre asemănarea dintre canonizarea Sf. Constatin Brâncoveanu și acelor dimpreună cu dânsul (care nu au fost condamnați din motive religioase, ci li s-a oferit ca „șansă” mincinoasă lepădarea de Hristos, pe care lepădându-o, s-au sfințit) și problema canonizării celor care au mărturisit în închisorile comuniste, care, de asemenea, dincolo de motivele încarcerării lor (motive politice, asimilate politic sau chiar și numai penale), au refuzat șansa eliberării condiționate de lepădarea de Hristos (care era punct central în re-educare, în formarea „omului nou”, comunist). continuare »

Sfinţii martiri de la Aiud au izvorât, în al 4-lea an consecutiv de conferinţe la Iaşi, mir cu deosebită şi puternică mireasmă. Să-i cinstim cu toţii ca pe sfinţii cei mai apropiaţi de neamul românesc

[slideshow]Slavă lui Dumnzeu şi Maicii Sale pentru încă o minune văzută de zeci de oameni şi la care am participat alături de un grup de monahi de la Mănăstirea Petru Vodă, minune ce s-a întâmplat la conferinţa, deja cu tradiţie, susţinută la Iaşi, pe data de 19 martie 2012, la Teatrul Luceafărul. Și de data aceasta, minunea s-a întâmplat în mai multe rânduri, în văzul tuturor, unii reuşind să şi surprindă cu aparatele video momentul în care dintr-o răcliţă a izvorât mir, izbucnind exact ca un iezer, încât a curs şi pe procovăţul care era sub raclă. Dar prima dată a izvorât mir dintr-un craniu, ce fusese al unui deţinut căruia i-a fost secţionat capul cu un fierăstrău. Au fost aduse spre închinare sfinte moaşte de la Aiud, o coastă, un craniu, apoi de la Mănăstirea Petru Vodă, Părintele stareţ Justin Pârvu a dăruit fratelui Danion o coastă din sfintele moaşte ale poetului martir Radu Gyr şi o parte din veşmântul Sfântului Ilie Lăcătuşu. Din mila Domnului, familia poetului Radu Gyr a hotărât ca moaştele poetului şi ale soţiei sale să fie dăruite spre închinare Mănăstirii Petru Vodă, ce are unul din hramuri pe Sfinţii închisorilor. Astfel, alături de alţi doi titani mărturisitori din temniţele comuniste, Părintele Gheorghe Calciu şi Părintele Atanasie Ștefănescu, acum credincioşii pelerini ce vin la Petru Vodă se pot închina şi moaştelor poetului Radu Gyr, care din momentul aducerii au săvârşit o minune. Mai precis, o persoană demonizată a început să se manifeste în prezenţa lor, spunând că simte o forţă puternică ce nu o lasă să se apropie de sfintele moaşte. continuare »

Virgil Maxim: 15 ani de la trecerea in Legiunea Cerească. Închisoarea, prilej de mântuire sau de cădere

Închisoarea îţi creează condiţii aparte. Celula devine chilie de rugăciune, hrana, prilej de asceză, izolarea, lepădarea de bunurile şi bucuriile vieţii, prilej de trăire în sărăcie, curăţie şi feciorie. Necunoscutul, prilej de încredinţare în purtarea de grijă şi în voia lui Dumnezeu. Ascultarea cere un superior (Duhovnic) căruia să i te supui şi Dumnezeu ne-a oferit şi acest dar prin prezenţa preoţilor. Făceam ascultare şi faţă de programul impus de stăpânirea lumească, act de pedagogie Divină, în care voia ta intră în chip conştient în subordinea Voii Divine.

Nu e aceasta condiţia monahului? Lepădarea de lume, luarea Crucii şi acceptarea Voii lui Dumnezeu? După „cin” nu eşti monah. Poţi folosi însă această condiţie pentru creşterea ta duhovnicească, asumându-ţi suferinţa pentru greşelile proprii, aşa cum şi-a asumat-o tâlharul de pe cruce sau Căpitanul la Jilava: „Stau aici pentru păcatele mele” – mirean fiind după starea civilă, în societate, dar monah după duh.

Dumnezeu iubindu-ne, văzând gândul şi strădania noastră de a-L sluji, ne-a pus în condiţii care ne dădeau posibilitatea să-I oferim o fiinţă integral purificată (trup şi suflet) spre jertfire. continuare »

Cele mai bune argumente teologice în vederea apărării icoanelor

Sfinţii: Ioan Damaschinul (650-730), Teodor Studitul (751-826) şi patriarhul Nichifor (750-828) sunt făuritorii acestor argumente. Argumentarea lor poate fi rezumată foarte pe scurt în felul următor:

—Prin Întrupare, Hristos pune capăt legii mozaice şi interzicerii de către aceasta a oricărei reprezentări. Vechiul Testament cedează locul Noului Testament, care ne descoperă o adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu eliberatoare de idolatria inevitabilă mai înainte.Cuvântului, singurul cunoscut în Vechiul Testament, îi succede, prin întrupare, vederea.

Fiul este chipul Tatălui, după cum afirmă acest lucru Iisus însuşi: „Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”(In. 14, 9); temă dezvoltată adesea în Evanghelia după Sfântul Ioan, reluată de Sfântul Pavel care vede în Hristos „Chipul Dumnezeului nevăzut”(Col. 1, 15), izvor al creaţiei şi al restaurării ei într-o lume nouă. Chip (după asemănarea) Tatălui celui nevăzut, E1 participă astfel la natura Sa dumnezeiască, după cum s-a învăţat la Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325. Dar numai Duhul Sfânt face posibilă înţelegerea acestui chip al Dumnezeului Cel nevăzut. Majoritatea zdrobitoare a contemporanilor lui Hristos nu au fost ei, oare, orbiţi, inapţi să înţeleagă mai mult despre Hristos, decât că El e fiul teslarului Iosif? Mai mult, „din moment ce Hristos s-a născut dintr-o Mamă care putea fi descrisă, natural că El va avea un chip care va corespunde chipului Mamei Sale. Si, dacă El nu ar putea să fie reprezentat prin artă, aceasta ar însemna că El s-a născut numai din Tatăl şi nu s-a făcut om (Teodor Studitul, A treia respingere, cap. 11, p. G. 99, 417C). continuare »

Pastorală în duhul Sfinţilor Părinţi a vrednicului Mitropolit Serafim de Pireu! Întru mulţi ani, stăpâne!

“Ecumeniştilor şi tuturor ereticilor, ANATEMA!”

MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI
MESAJUL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU
LA DUMINICA ORTODOXIEI
– traducere integrală –

           Iubiţi Părinţi şi fraţi, preadoriţii mei fii în Domnul,

          Noul Cuvios al Bisericii noastre, Sfântul Iustin Popovici în monumentala sa operă „Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul” semnalează: „Ecumenismul este numele comun pentru falsele creştinisme, pentru falsele „biserici” ale Europei Occidentale. În el se află inima tuturor umanismelor europene în frunte cu papismul.

          Iar toţi aceşti falşi creştini, toate falsele biserici nu sunt nimic altceva decât o erezie lângă altă erezie. Numele lor evanghelic de obşte este panerezie”.

          Pe aceeaşi lungime de undă fericitul întru adormire Stareţ Arhimandritul Haralambie Vasilopoulos ne oferă adevărata imagine a ecumenismului:

          „Ecumenismul este o mişcare mondială a Sionismului Internaţional şi are ca unic scop cucerirea politică şi religioasă a Lumii! Ecumenismul este o groaznică vijelie, care se pregăteşte să dărâme din temelii – aşa cum îşi imaginează – „Una, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică” a lui Hristos.

          Este un sălbatic uragan al puterilor întunericului care îşi concentrează mania lui catastrofală îndeosebi împotriva Ortodoxiei, cu o puternică dorinţă ameninţătoare, de a o nimici şi de a o face să dispară”.

În sfârşit, fericitul întru adormire Stareţ Arhimandritul Atanasie Mitilineul numeşte Ecumenismul ultimul înaintemergător al lui Antihrist.

ECUMENISM ŞI GLOBALIZARE

          Aşa cum globalizarea la nivel politic urmăreşte să unească lumea şi să constituie un stat mondial, o guvernare electronică mondială, o monedă mondială, o economie mondială, aşa şi Ecumenismul, la nivel religios, vrea să unească toate religiile (ecumenism inter-religios) şi toate ereziile (ecumenism inter-creştin) într-o religie mondială, sfidând şi marginalizând uriaşele, giganticele şi haoticele diferenţe dogmatice şi dărâmând din temelii dogmele şi credinţa Bisericii Ortodoxe. continuare »

Inceput de Postul Mare. Sa ne iertam unii pe altii pentru a calatori usori spre lumina Invierii Domnului Hristos

Sa incepem postul cu inima usoara, iertand pe aproapele si pe vrajmasul nostru, aducandu-ne aminte doar cu pace de necazurile ce ne-au fost pricinuite, caci daca Domnul i-a iertat pe ei, cine suntem noi sa nu iertam? Mai cu seama ca daca vrem sa fim iertati, trebuie la randul nostru sa iertam. Insa pentru ce am gresit altora sa ne mustram neincetat si sa incercam a indrepta greseala noastra prin ajutorul nostru fata de cel pe care l-am mahnit.

Rugam cititorii acestui blog sa ne ierte pentru ce le-am gresit, sa se ierte si intre ei, sa fie intelegatori unii cu altii si macar in perioada Postului sa lase deoparte polemicile si judecarea aproapelui.

Va dorim post binecuvantat, cu roade duhovnicesti care sa ne intareasca pentru vremurile in care traim. Sa ne intalnim bucurosi si luminosi in Ziua Invierii Domnului, ca intr-un cuget sa strigam: HRISTOS A INVIAT!