Ortodoxie

Sfântul Proroc Ilie, al doilea mergător înainte al venirii lui Hristos

Image result for enoh Sfantul prooroc Ilie

Iubiţii mei, astăzi este sărbătorit un erou al credinţei şi al virtuţii, unul din cei mai mari bărbaţi ai lumii antice, ai epocii Vechiului Testament, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Precum stea de stea se deosebeşte în strălucire şi floare de floare se deosebeşte în înfăţişare şi parfum, aşa şi fiecare sfânt are ceva deosebit, care-l distinge de toţi ceilalţi. De aceea, Biserica alături de numele fiecărui Sfânt pune câte un epitet: Pantelimon – Tămăduitorul, Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, Spiridon – Făcătorul de Minuni, Cosma şi Damian – Cei-fără-de-arginţi; iar pe Proorocul de astăzi îl numeşte Râvnitor: Ilie Râvnitorul. Proorocul Ilie a avut râvnă. continuare »

17 iulie 1918 – 100 de ani de la martiriul Sfântului NICOLAE al II-lea Romanov ȚARUL-MUCENIC al Rusiei, împreună cu familia și slujitorii săi

Familia Regala a Romaniei: Centenarul unei tragedii.

Astăzi, comemorăm centenarul unei tragedii. În ziua de 17 iulie 1918, Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei şi familia lui au fost asasinaţi cu sălbăticie de bolşevici. Aflați la Iași, Regele Ferdinand I și Regina Maria a aflat cu oroare despre crima petrecută în Rusia. Această tragedie, petrecută în timpul Primului Război Mondial, avea să deschidă calea unei nesfârșite suferințe pentru poporul rus. continuare »

Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Actul proclamă­rii acestei sărbători

Un text de 1500 de ani: fragment din Actul proclamă­rii sărbătorii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV‑lea Ecu­menic

.Făcându‑se vohodul după obicei, în Sfânta şi Ma­rea noastră Biserică (Sfânta Sofia), în zi de Duminică, în 15 ale lunii iulie, de către Preasfinţitul Arhiepiscopul nostru Ioan, Patriarh Ecumenic, împreună cu sfinţitul cler, din jurul am­vonului s‑au auzit glasurile poporului care striga: continuare »

Viața Sfântului Paisie Aghioritul

Copilăria

Stareţul Paisie s-a născut în Farasa din Capadocia cea născătoare de sfinţi, pe 25 iulie 1924, în ziua pomenirii Sfintei Ana. Cuviosul Arsenie l-a botezat cu numele său, însoţit de binecuvântarea sa, deoarece a văzut mai dinainte că va deveni călugăr, aşa cum s-a şi întâmplat. continuare »

Sfânta Olga, împărăteasa Rusiei, cea întocmai cu Apostolii (11 iulie)

Foto: https://str.crestin-ortodox.ro/foto/1368/136750_acatistul-sfintei-olga-imparateasa.jpg

Fericita Olga, care a strălucit ca un luceafăr pe pămîntul Rusiei, fiind mai înainte întunecată cu întunericul închinării idoleşti, a răsărit mai înainte de a sosi ziua prealuminată a sfintei credinţe, luminîndu-se de Soarele Hristos. Ea era de neam strălucit, strănepoata lui Gostomislu, bărbatul cel mai vestit, şi care, mai înainte de cnejii Rusiei, a strălucit în marele Novgorod, cu al cărui sfat, Ruric, cu fraţii săi, a fost chemat de la domnia nemţească la marea domnie a Rusiei.

Olga s-a născut în satul Vibuţca, care acum este aproape de cetatea Pscov, cetate care în acel timp nu era. Deci, Olga, măcar că a fost crescută de părinţii săi în păgînătatea închinării la idoli, însă ea s-a dat la bună învăţătură, pentru că era foarte înţeleaptă şi întreagă la minte. Aceasta se va arăta din cuvîntul ce ne stă înainte. Murind Ruric, marele domn al Rusiei, a lăsat după dînsul pe fiul său, Igor, care, fiind încă mic cu anii, l-a încredinţat lui Oleg, ruda sa, pînă cînd va veni în vîrstă. continuare »

11 iulie – Minunea Sfintei Eufimia la al patrulea Sinod ecumenic de la Calcedon

Eufimia

Se crede că hotărîrile care s-au luat la acest Sinod au legătură cu minunea pe care a săvîrşit-o Sfînta. Tomosul (formula dogmatică) ortodocşilor şi tomosul ereticilor au fost puse împreună în racla unde se găsea trupul Sfintei, aşa încît ea să facă un semn. Cînd racla a fost redeschisă, cei care au ţinut-o au fost martorii unei minuni. Tomosul ereticilor a fost găsit aruncat la picioarele Sfintei, care ţinea în braţe tomosul ortodocşilor. De aceea, iconografia Sfintei reproduce minunea şi muceniţa este cunoscută drept Sfînta Eufimia a dogmei ortodoxe.

Cititi va rugam mai multe la: continuare »