[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Bh-MHc2uE1g] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nTythp-2Y9k] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=PPRza0sP-zQ] [vodpod id=ExternalVideo.987571&w=425&h=350&fv=]

Evanghelia despre rugaciunea vamesului si fariseului

Luca 18:9-14

Catre unii care se credeau ca sunt drepti si priveau cu dispret pe ceilalti, a zis pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames; postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.

Un om a mers in padure ca sa aleaga un copac din care sa faca grinzi pentru acoperis. Si a vazut doi copaci, unul langa altul. Unul era neted si inalt, dar era putred pe dinauntru, si celalalt era cu damburi si urat pe dinafara, dar era sanatos pe dinauntru. Omul a oftat si si-a zis: “La ce-mi foloseste mie acest copac inalt, necioturos, daca este putred pe dinauntru si din care nu pot sa fac barne? Celalalt, chiar daca este cioturos si urat, cel putin este sanatos pe dinauntru si astfel, daca muncesc putin mai mult, pot sa-l folosesc la barne de acoperis pentru casa mea.” Si, fara sa se gandeasca mai mult, a ales acel copac.

Tot la fel va alege si Dumnezeu intre doi oameni pentru casa Sa si nu va alege pe cel care pare bun pe dinafara, ci pe cel a carui inima este plina de dreptatea sanatoasa a lui Dumnezeu.

Cei mandri, ai caror ochi sunt intr-una ridicati spre cer, in vreme ce inimile lor sunt lipite de pamant, nu sunt placuti lui Dumnezeu; sunt bineplacuti lui Dumnezeu numai cei smeriti si blanzi cu inima, ai caror ochi sunt plecati spre pamant, in vreme ce inimile lor sunt bogate intru cele ceresti. Ziditorul lumii alege oamenii care cauta la pacatele lor inaintea lui Dumnezeu, mai mult decat la faptele lor cele bune. Caci Dumnezeu este doctorul care vine la patul pe care sta fiecare dintre noi si intreaba: “Unde te doare?” Omul care foloseste de venirea doctorului, ca sa-i spuna despre toate durerile si slabiciunile sale, este intelept, dar omul care isi ascunde durerea si se lauda cu sanatatea sa, este nebun. Ca si cum doctorul viziteaza oamenii pentru sanatatea lor si nu pentru starea lor de boala! Marele Ioan Gura de Aur spune ca “Este rau sa pacatuiesti, desi aici se poate da ajutor; dar sa pacatuiesti si sa nu ingadui pacatul – aici nu se mai poate nici un ajutor.” continuare »

Cititi si: 92 de ani sub ocrotirea celui mai bogat in ani mucenic, Sfantul Haralambie. Intru multi ani, Parinte! Sa ajungeţi macar la varsta Sf. Haralambie! Minunea savarsita de Sfantul Haralambie cu Parintele Justin

Nu exista pe Pamant o misiune mai puternica decat preotia – cuvant adresat unor tineri seminaristi, dupa sfanta liturghie de asta noapte.

Din copilaria Parintelui:

Eu am trait in Poiana asta, dormeam si ma sculam numai cu Muntele Ceahlau. Dimineata, seara dormeam cu Ceahlaul, dimineata ma sculam cu Ceahlaul. Nici Ion Creanga n-a dus o copilarie asa teribila cum am dus-o eu. Biata mama dimineata cand ma scula cu greu. „Hai, mai, ca, uite, striga bobocii. Iesi cu viteii…” Eu nimic. Numai cand auzeam ca-i smantana gata, ma sculam si eu. Mancam ce era mai bun, ceaunele cu lapte erau mari si cu smantana groasa deasupra si-ti imaginai ca nu-mi era usor s-o gatesc degraba.

Saraca mama, nu exista ceva sa nu aduca ea copilasului ei cel mai mic. Si-mi amintesc ca, pana sa ma duc la seminar la Cernica, dormeam cu mama. Si „moarte de om” a fost pentru mine cand m-au condamnat regulile scolii sa nu vin un an acasa in vacante. Mi-era greu sa vin de la mama si de la munte in viesparul acela de calduri, tantarimea, sa stai tu cu plasa de sarma la geam, sa nu poti dormi. Mama cand o auzit de Bucuresti: „Pti, unde sa te duci? Unde-o fi Bucurestiul?” Cand am venit eu de la Bucuresti: „Mama, stii unde-i Bucurestiul? Unde se apropie cerul de pamant, vezi acolo? E mai incolo! Vezi matale muntele Hangu? Ei, mai incolo”.

Sa te imbraci in haine calugaresti, sa-ti pui bagajul pentru un an intreg, cu plapuma, paturi… S-o iei prin Piatra Neamt, la gara, sa iei bilete, sa te informezi unde-i Bucurestiul, biletul cat costa. Coborai in Bucuresti dupa o noapte de calatorie, atunci trenurile mergeau rapid, nu jucarie, cum merg trenurile acum. Scria acolo sa nu te pleci. Stateam cuminte si, cand pe la Buhusi, iaca, apare un copchilas mai mititel ca mine, cu un par galben auriu, vopsit ca cucoanele de azi, tot asa mergea la Cernica. „Unde mergi, frate?” „La Cernica”. „Hai, mergem amandoi”. Si mi-am revenit cand am vazut ca de acum inainte mai am pe cineva. Cand ajungem noi la Bucuresti acolo, mai, erau lustragiii astia si pescuiau ca esti din provincie. O, ghete, pune mana, da-te incoace! Daca nu stiai sa te pui oleaca in gura cu el te costa cat drumul de la Piatra Neamt la Bucuresti. Te ducea cu masina la scara. Unde mergeti, parintele? Hai urcati.

Cand cobor din masina, in fata portii… un ierarh, foarte aspru. Inalt, cu camilafca, rasa, metanii frumos aranjate. Nu stiam noi cine este. Ne ducem la dansul si plecam genunchii. „De unde veniti?” „De la Manastirea Durau”. „Pai, numai de la Durau puteati veni cu masina”. De la inceput ne-a luat tare. „Sunteti pentru admitere cumva?” „Pai, da”. Ne-a dus la dormitor si a doua zi am si fost la examinare. Ne-a dat regula patrulaterului. Ce sa umbli, ce sa copii? N-aveai cum… Si tot timpul, doi ani de zile ne-a tinut minte. Acela era directorul, Chesarie Paunescu, viitorul episcop de mai tarziu al Constantei.

Toate-s legate de amintirile cu mama. Mama, saraca, cand veneam acasa… sa nu ma mai duc la manastire, sa stau aici. Murise preotul din sat, ramasese parohia fara preot. Ma rugau si satenii sa stau in sat. Iar eu ma impotriveam: „Dar de ce sa stau in sat, mai? Eu am alt rost”. „Las’ ca avem noi pe aici fete bune” „Ha, ha, bata-va sa va bata”.

extras din noua aparitie editoriala:
Ne vorbeste Parintele Justin, editata de Fundatia Justin Parvu, Petru Voda.
Pentru detalii si comenzi, vizitati site-ul Atitudini.com.

Cititi si:

• Parintele Justin Parvu: Traim intr-un veac al minciunii si al inselarii
• Parintele Justin: Sa ne asteptam la surprize de rezistenta duhovniceasca in 2011
• INTERVIU cu Parintele Justin. Sfantul Maslu sa fie remediul pentru crestinul-ortodox si sa nu accepte cardul de sanatate cu cip
• Parintele Justin: Daca noi primim acum cipul, ceilalti de dupa noi vor primi linistiti pecetea
• Parintele Justin Parvu despre unitatea Ortodoxiei si harul preotilor
• Atentionarea Parintelui Justin fata de recunoasterea monofizitilor drept ortodocsi
• Praznicul Sfantului Martir Iustin Filosoful. LA MULTI ANI, Parintelui Justin Parvu!
• Parintele Justin Parvu: Dezmostenirea Ortodoxiei. Mesajul Parintelui de Sfintele Pasti

si multe altele.

In fiecare an, pe 10 februarie, credinciosii ortodocsi sarbatoresc ziua Sfantului Haralambie, mucenic care a trait in perioada imparatului roman Sever (193 – 211 d.Hr.), martir care a devenit vestit prin puterea credintei sale si prin convingerea cu care propovaduia numele lui Iisus Hristos.

Sfantul Haralambie a fost episcop al cetatii Magnezia, din Asia Mica, acolo unde guvernator al provinciei era Lucian dregatorul. Acesta nu suporta harul dumnezeiesc al batranului episcop, mergand pana la a le porunci intr-o zi ostasilor sa il aresteze pe Haralambie si sa il aduca in fata sa, pentru a-l judeca.

Sfantul Haralambie nu s-a aratat deloc infricosat de persecutiile cu care il ameninta dregatorul, ba chiar a repetat cu mai multa convingere credinta sa in Hristos. Atunci, Lucian a dat ordin ca episcopul sa fie dezbracat de hainele preotesti si sa fie brazdat – pe tot trupul – cu unghii de fier, pentru ca la sfarsit sa i se taie fasii de piele de pe corp.

Groaznic ranit, Sfantul Haralambie a tinut sa mai spuna doar atat: “Multumesc voua, fratilor, ca – jupuind trupul meu cel vechi si batran – m-ati innoit, imbracandu-mi sufletul cu haina cea noua a suferintelor pentru Hristos”. Efectul a fost exact invers decat cel la care se astepta crudul Lucian: numerosii oameni adusi sa vada torturarea lui Haralambie au fost impresionati de rabdarea si curajul cu care mucenicul a indurat atatea chinuri, dar si de neincetatele sale rugaciuni pentru toti cei de fata.

Si, in loc sa renunte Sfantul Haralambie la credinta sa, i-a convins pe toti cei care au vazut tortura sa se lepede de idoli si sa creada in Hristos. Vazand acestea, dregatorul a poruncit sa le fie taiate capetele tuturor. Se spune ca pana si fata imparatului, Galina, a fost convinsa de martirajul cu care Sfantul Haralambie a rabdat cele mai grele chinuri, l-a acceptat pe Hristos si s-a botezat. continuare »

Fac referire la doua cazuri care ne-au intristat mai mult sau mai putin pe unii sau pe altii.

Primul caz este cel al parintelui Nichita, care impreuna cu 30 de maici au parasit Ortodoxia si au ajuns la niste eretici. Acum se pare ca si-au dat seama ca s-au inselat in privinta lor, recunoscand ca nu au succesiune apostolica. Am aflat ca parintele Nichita este momentan prin Franta, tot cautand alternative la Biserica, iar maicile sunt ramase in conditii foarte umilitoare, neavand unde sa aprinda o lumanare.

Al doilea caz este cel al jurnalistului George Roncea, care pentru un timp a fost alaturi de noi (fac referire la cei implicati in campania anti-cip), insa din luna mai 2010 nu a mai mers la manastirea Petru Voda si nici nu am mai comunicat cu el. Motivul era o necunoscuta pentru toti, el neparticipand nici la nunta fratelui sau. Cu regret am aflat de pe blogul fratelui sau, ziaristul Victor Roncea, ca in iunie 2010 el a trecut in randul cavalerilor de Malta, renuntand prin acest act la Ortodoxie.

Ar trebui sa ne doara caderile celor ce ne-au fost frati, pentru ca nu-i mai putem numi frati, caci frati ne pot fi doar cei in Domnul. Ar trebui sa fim constienti ca si pentru pacatele noastre ei au ajuns sa faca aceste acte de disperare. Daca vom simti aceste lucruri, negresit ne vom ruga pentru intoarcerea lor si vom gusta din bucuria ce a avut-o Tatal pentru fiul cel risipitor. Aceasta bucurie nu poate fi decat sfanta si sa dea Domnul sa ne invrednicim cu totii de ea.

articolul reprezinta un punct de vedere personal (ca de altfel toate articolele de pe acest blog, dar am tinut sa repet ca sa fie clar pentru gurile rele)

Text tradus din Orthodox Word, Martie-Aprilie 1971 (vol. VII #2)

Nota redactiei ATITUDINI: Prin acest articol dorim sa se inteleaga limpede din ce Biserica a facut parte Sf. Ioan Maximovici si care este invatatura si atitudinea ROCOR-ului de-a lungul timpului. Intr-adevar Sf. Ioan Maximovici a facut parte din ROCOR, dar ROCOR-ul Sfantului Ioan nu e nici pe departe ROCOR-ul de azi, adica bisericile stiliste, vechi calendaristice, care nu au comuniune cu celelalte biserici ortodoxe, bisericile oficiale, de unde acestia s-au rupt. Aceste biserici stiliste sunt necanonice, fiindca s-au rupt de la Biserica Mama, nu recunosc tainele savarsite in bisericile ortodoxe oficiale si nu sunt recunoscute de nicio biserica ortodoxa oficiala. ROCOR-ul Sfantului Ioan Maximovici niciodata nu a rupt comuniunea spirituala cu Biserica Mama si cu niciuna din bisericile oficiale, chiar nou-calendaristice, fiind cu totul lipsit de o atitudine extremista, alegand sa mearga pe calea discernamantului, prin care a ramas departe de orice compromis politic sau ratacire dogmatica, dar departe insa si de orice atitudine schismatica. Astazi, cand pricinile dezbinarii s-au inlaturat, ROCOR-ul s-a unit cu Biserica Mama a Rusiei, dupa cum Sf. Ioan si-a dorit si dupa cum a si proorocit:

Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Granitelor nu este despartita duhovniceste de Maica sa patimitoare, ci inalta rugaciuni pentru ea, ii pastreaza bogatiile duhovnicesti si materiale si, la vremea potrivita, se va uni din nou cu ea, atunci cand pricinile dezbinarii se vor fi risipit.

Amintim insa si Anatemele sfantului Sinod al ROCOR-ului, care s-a intrunit la Vancouver, in Canada, in anul 1983: „Anatema celor care ataca Biserica lui Hristos invatand ca Biserica Sa este impartita in asa-zise «ramificatii» ce se deosebesc in doctrina si in felul de viata sau ca Biserica nu exista vizibil, ci va fi formata in viitor, cand toate «ramificatiile» – sectele, denominatiunile si chiar religiile – vor fi unite intr-un singur trup, si care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun ca botezul si euharistia ereticilor sunt eficace pentru mantuire; prin urmare, celor ce cu buna-stiinta sunt in comuniune cu acesti eretici inaintementionati sau celor ce sustin, raspandesc sau pazesc erezia lor ecumenista sub pretextul dragostei fratesti sau al presupusei uniri a crestinilor despartiti, sa fie Anatema”).

Istoria ROCOR-ului Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei (ROCOR) este acea parte a Bisericii Ruse care se afla in afara granitelor statului rus, reglementata in prezent de catre un Inalt Ierarh si de catre un Sinod al Episcopilor alesi de Soborul Episcopilor din diaspora rusa.

Biserica Rusa a avut o parte inafara Rusiei timp de aproximativ doua secole. Propovaduirea crestinismului catre triburile pagane din Asia a insemnat fondarea „misiunilor” care au devenit in decursul timpului eparhii, in China si Japonia. Raspandirea Ortodoxiei la populatia pagana a Insulelor Aleutine si Alaska si stabilirea Misiunii, si mai apoi eparhiile pentru America de Nord, au fost tot o continuare a propovaduirii din Asia. In Europa de Vest, incepand cu secolul 18, bisericile au fost construite pentru inceput la ambasadele ruse, si apoi in acele locuri care au fost vizitate de rusi in calatoriile lor in strainatate. Toate aceste biserici au fost considerate ca fiind in Eparhia Mitropoliei Petrogradului; cel mai recent au fost direct sub ascultarea de Episcopul Kronstadt-ului. Niciunul dintre Patriarhii de Est a carui autoritate a fost respectata de poporul rus si niciunul dintre ceilalti ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe nu a protestat vreodata impotriva unei astfel de raspandiri a Bisericii Ruse. Daca, in conformitate cu canoanele Bisericii, o durata de treizeci de ani este suficienta pentru ca o biserica sau un loc sa apartina eparhiei care a fost in posesia ei in cursul acelor ani, atunci cu atat mai mult trebuie recunoscut si de necontestat dreptul Bisericii Ruse la locurile care au fost ingrijite de ei timp de multe decenii. Se poate spune destul de sigur ca aceasta problema nu s-ar fi pus daca Imperiul Rus, si impreuna cu el Biserica Rusa, ar fi ramas in puterea si slava sa de dinainte, si daca nu li s-ar fi intamplat nicio nenorocire. continuare »

Dupa cateva luni, am tinut la Deva pe data de 30 noiembrie 2010, conferinta: Romania intre martiraj, asumare a istoriei si teroare ideologica – consideratii teologice si bioetice –[1] dupa care am simtit nevoia sa ma duc sa ma inchin la Aiud, in Biserica de la Rapa Robilor, care adaposteste osuarul cu sfintii martiri, ucisi la Aiud.

Intre timp mai multi ierarhi si mitropoliti[2] au citit studiul meu despre martiri, prin care ceream Sfantului Sinod canonizarea lor si mi-au transmis felicitarile si multumirea lor.

Pe 28 sept. 2010 am trimis conferinta mea IPS Bartolomeu al Clujului, care a citit-o integral, si, in ciuda suferintei sale mi-a telefonat personal, multumindu-mi pentru efortul meu. A spus ca „in timp ce citeam, am simtit ca-mi retraiesc aievea atitudinea tineretii mele fata de dictatura comunista si cred ca timpul canonizarii lor a sosit”.

de pr. prof. Mihai Valica

Sfantul Vasile cel Mare este bratul care lucreaza. Sf. Grigorie Teologul este capul care cugeta. Sf. Ioan Gura de Aur este gura care marturiseste.

Cateva extrase din predica:

Aceasta evanghelie (a lui Zaheu) este foarte importanta pentru viata noastra de zi cu zi, este extrem de actuala. Pentru ca vom vedea ca se adreseaza noua si societatii noastre si daca s-ar aplica comportamentul sau atitudinea lui Zaheu, atunci desigur nu va exista niciun fel de criza, nici morala, nici spiritual, nici economica… Iata solutia iesirii din criza. In primul rand toti cei care au furat, politrucii care au devalizat tara si au dus-o in haos si in ruina… Iata solutia hristica: sa dea inapoi jumate din ce-au furat, la saraci si daca au nedreptatit cu ceva pe ceilalti sa dea impatrit. Daca s-ar aplica aceasta decizie dumnezeiasca si mantuitoare a lui Zaheu nu am mai avea nevoie nici de Banca Mondiala, nici de FMI sau de alte organisme internationale, care nu fac altceva decat sa ne saraceasca si mai mult, in acelasi timp sa ne fure viitorul copiilor si sa ne faca viata un chin… Daca cei care conduc ar cugeta la aceasta evanghelie, am toata convingerea ca noi nu mai avem nevoie de niciun imprumut de nicaieri. Va imaginati cat s-a furat in 20 de ani? Ceva incredibil. Si daca de cand s-a furat s-ar da jumatate la saraci, imaginati-va ca in Romania nu ar exista o problema sociala, dar nici financiara si desigur nici economica. Solutia este Hristos. Partea de sfintenie si de redresare este Hristos. Din pacate, aceasta varianta hristica nu este luata in seama. Din pacate, aceasta este pentru ceilalti, nu pentru cei care isi aduna averi peste averi prin nedreptati si alte lucruri care fac viata din ce in ce mai grea… Sfintii Parinti spun ca omul care mereu se ingrijeste de averile materiale devine din ce in ce mai mic…  Insa totusi Dumnezeu pune la indemana natura. Omul poate sa foloseasca natura in sensul de a-L cunoaste pe Hristos. Noi L-am cunoscut pe Hristos prin Biserica. Ar trebui sa ne ingrijim de Biserica, as cum Zaheu s-a ingrijit de acel dud, intrucat prin Biserica lui Hristos ne-am botezat, am primit taina mirungerii, a euharistiei si celelalte sfinte taine… continuare »

“Nu pricep, Curata, nici ingerii, nici oamenii, Maica si Fecioara, ce in tine s-a savarsit.
In maini tine Simeon batranul, imbratisat, pe al legii Facator si Stapanul tuturor.
Veniti, pre Hristos vedeti, pe al tuturor Stapan, pe Care astazi Simeon il si poarta in locas.
Traind inca Simeon pana pre Hristos vazu, catre Dansul a strigat: slobozeste-ma acum.
Lumineaza-mi sufletul si lumina de simtit, caci curat pre Dumnezeu vazand, sa-L vestesc la toti.
Pre Acel de slugi de Sus, cu cutremur ascultat, astazi insa Simeon in maini L-a imbratisat.”

Pentru rugaciunile preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Cititi si:

• INTAMPINAREA DOMNULUI -2 FEBRUARIE

SFINTII TREI IERARHI – MODEL DE LUPTATORI

Biserica noastra Ortodoxa este ca o gradina. In ea se gasesc flori cu buna-mireasma nemuritoare. Flori duhovnicesti sunt si cei Trei Ierarhi, pe care ii sarbatorim astazi – Sfintii Vasile, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur.

Astazi ii vom privi pe acesti sfinti ca luptatori. Pentru ca viata aceasta este o lupta si un razboi. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptatori.

Si epoca lor a fost marcata de defecte, rautati, patimi, crime, scandaluri, rataciri, erezii…, dar ei n-au fost atrasi. S-au impotrivit. S-au razboit. In felul acesta au devenit modele ale luptatorilor taberei crestine.

Marele Vasilie s-a nascut in Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregatit intelectual. Douazeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a intalnit pe prietenul sau nepretuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricaciunea cetatii. In Atena erau adunati toti copiii bogati; parintii le trimiteau bani, iar ei ii cheltuiau. Acolo existau si femei stricate. Dar cei doi prieteni au ramas ca niste crini in mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a intors in Cezareea. Atunci domina arianismul. Imparatul l-a trimis pe

Modest sa-i constranga pe episcopi sa semneze. Toti au semnat declaratia ca sunt arieni. A ajuns si in Cezareea. – Ce vrei?, il intreaba Marele Vasilie. – O semnatura. – Nu se poate. Imparatul meu imi interzice sa semnez asa ceva. – Nu te temi de imparat? – Ce-o sa-mi faca? – Iti va confisca averea sau te va trimite in exil sau la moarte! Marele Vasilie a raspuns: – Si altceva mai rau mai ai? Confiscarea averii? Nu am decat o rasa si cateva carti. Exil? „Al Domnului e pamantul si plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde as merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest si s-a mirat. Impotrivire in Atena ca student, impotrivire si in Cezareea ca episcop in fata lui Modest si a imparatului.

Grigorie Teologul. Si duhul impotrivirii acestuia il vedem in Atena. Nu l-a influentat mediul rau. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, imparatul idolatru de mai tarziu. Nu a fost amagit de el. S-a razboit impotriva ideilor lui Iulian. continuare »

Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii, Preafericitul Chiril, a facut autoritatilor ruse o serie de propuneri si recomandari referitoare la apararea familiei si copiilor, la ajutorarea copiilor ramasi fara parinti, la sustinerea familiilor numeroase si, nu in ultimul rand, la opozitia fata de avort. Recomandarile au fost facute in ajunul dezbaterilor de catre Consiliul de Stat al Rusiei a problemei cu privire la politicile publice de sprijinire a familiilor, mamelor si copiilor din Federatia Rusa.

Potrivit ziarului “Rossiiskaia Gazeta”, seful Serviciului de presa al Patriarhiei Ruse, pr. Vladimir Vighileanski, a explicat ca “inca din primele zile ale noului an, Patriarhul Chiril doreste sa atraga atentia guvernului asupra familiei”. “Sa presupunem ca astazi acest lucru suna banal, insa familia, copilul reprezinta inceputul inceputurilor, fara de care toate celelalte probleme ale societatii sunt pur si simplu lipsite de sens. Daca sufera familia, se destrama fundamentele societatii. E similar cu ceea ce se intampla organismului fiecaruia dintre noi: daca in vasele de sange exista cheaguri, intregul organism sufera. Iar Biserica, fiind preocupata de sanatatea morala a poporului, nu poate sa nu se adreseze acestui subiect”, a mai adaugat pr. Vighileanski.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a propus, mai intai, ca Ministerul Sanatatii Publice sa adopte instructiuni potrivit carora medicul sa dea un loc prioritar pastrarii sarcinii si sa nu ia initiative pentru intreruperea ei. De asemenea, a cerut sa se introduca in practica medicala, “dupa exemplul tarilor straine dezvoltate, o perioada obligatorie de asteptare de doua saptamani, de la inregistrarea “Consimtamantului informat”, un document semnat de femeie inainte de avort”. O alta cerinta a fost sa se “excluda efectuarea avorturilor din banii contribuabililor si sa se scoata operatia de avort din sistemul de asigurari de sanatate, cu exceptia cazurilor de pericol direct pentru viata mamei”. continuare »

27 Ianuarie – din PROLOAGELE DE LA OHRIDA, de Sf. Nicolae Velimirovici

Pomenirea acestui mare luminator al Bisericii se sarbatoreste la 13 noiembrie si la 30 ianuarie, dar in aceasta zi Biserica serbeaza aducerea cinstitelor sale moaste din satul armean Comane, unde s-a sfarsit in surghiun, la Constantinopol, de unde pastorise Biserica lui Dumnezeu.

La treizeci de ani de la adormirea sa, Patriarhul Proculus a tinut o predica intru pomenirea tatalui sau duhovnicesc si invatatorului sau. Aceasta predica intr-atat a aprins dragostea si pocainta poporului si a imparatului Teodosie cel Mic fata de acest mare sfant incat cu totii au dorit aducerea sfintelor sale moaste de la Comana la Constantinopol.

Se spune ca racla cu sfintele moaste nu a putut fi clintita de la locul ei pana ce imparatul nu a scris o scrisoare adresata Sfantului loan Gura de Aur insusi, in care il ruga cu lacrimi sa o ierte pe mama lui, Eudoxia, cea care il urase si il izgonise. Tot in acea scrisoare fiul imparatesei izgonitoare il ruga pe Sfantul sa binevoiasca si sa se intoarca la Constantinopol, scaunul sau patriarhal.

Cand aceasta scrisoare de pocainta s-a pus pe racla, indata ea s-a facut foarte usoara si s-a putut aduce la Constantinopol.

In timpul aducerii, multi dintre cei bolnavi care se atingeau de ea capatau pe data vindecare. Cand sfintele moaste au intrat in capitala, atunci imparatul, in numele mamei sale, ca si cind ea insasi ar fi grait catre moaste, cu voce mare a ingenucheat si a zis:

O Parinte, cand am trait in aceasta viata trecatoare ti-am facut tot raul, iar tu, dintru a ta viata nepieritoare, ajuta sufletului meu. Slava mea a trecut ca un vis si la nimic nu mi-a folosit mie. Ajuta-mi, parinte  din slava ta, ajuta-mi mie mai inainte ca sa ajung la Scaunul Judecatii lui Hristos!

Cand Sfantul a fost adus in Biserica celor Doisprezece Apostoli si asezat pe scaunul patriarhal, multimea poporului ce se afla inauntru au auzit glasul Sfantului graind: «Pace tuturor».

Aducerea moastelor Sfantului loan Gura de Aur la Constantinopol s-a intimplat in anul 438 dupa Hristos.

Cantare de lauda la Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfinte Parinte Ioane, trimbita cu aur ferecata,
Tu omenirii milostivirea lui Dumnezeu
O ai vestit.

Milostivire minunata, care si pe cei mai pacatosi ii cuprinde,
Milostivire minunata ce covirseste lumina
Soarelui, uimindpamintul, si tot crugul cel ceresc.
O infricosata milostivire

Ce pogor i de pe Golgota insingerata,
De la Mintuitorul Rastignit Care iarta crimele omenirii
O, cutremuratoare milostivire, iertare si slava,

Milostivire pe care o cinta ingerii
Si care intreaga zidire adapa.
Doar Sfintii cu adevarat o slavesc pe aceasta,

Pe ea care vindeca de toata boala,
Pe ea, bucuria umililor,
Si nebunie tuturor inteleptilor acestei lumi.

Ea, vindecarea trufasilor si pedeapsa desertilor;
Ea, milostivirea lui Dumnezeu de care se bucur a faptura;
Ea care imbalsameaza suflul pamintului,
Ea care spala toate nelegiuirile lui.

Aceasta milostivire mai inainte de Hristos
Necunoscuta,
Aceasta vesnica lumina de la Hristos a rasarit.
O invatatorule a milostivirii lui Dumnezeu,

Sfinte Parinte Ioane Gura de Aur,
Roaga-te lui Hristos Dumnezeu
Ca sa dea iertare pacatelor noastre.

Cititi si: Aducerea moastelor Sfîntului Ierarh Ioan Gura de Aur, Patriarhul Constantinopolului

Sfantul Grigorie Teologul: IN CUPTORUL NECAZURILOR

Ne aflam, iubitii mei, in prima luna a anului. Aceasta luna, ianuarie, se numeste „luna Parintilor”. De ce se numeste asa? Pentru ca sunt sarbatoriti multi Parinti. Cine sunt numiti Parinti? In limbajul Bisericii noastre Parinti sunt numiti acei barbati bisericesti minunati, care prin sfanta lor vietuire, prin luptele lor impotriva ratacirii si a pacatului si prin scrierile lor intelepte au contribuit la intarirea Credintei Ortodoxe pretutindeni in lume.

In luna aceasta se sarbatoreste pomenirea multor astfel de Parinti. Pe 1 ianuarie se praznuieste Marele Vasilie. Pe 10 ale lunii Grigorie de Nyssa. Pe 17, Antonie cel Mare. Pe 18, Marele Atanasie. Pe 19, Sfantul Marcu al Efesului – Evghenicul, care nu s-a inchinat papei. Astazi, pe 25 ale lunii, sarbatorim pomenirea unui alt mare Parinte al Bisericii, Grigorie Teologul – de Nazianz. Pe 28 sarbatorim pe Efrem Sirul; iar la sfarsitul lunii sarbatorim impreuna pe cei trei ierarhi: Marele Vasilie, Grigorie Teologul si Sfintitul Gura de Aur. Iata deci, de ce aceasta luna se numeste luna Parintilor.

Sa-mi permiteti, iubitii mei, sa va spun putine cuvinte despre eroul credintei noastre a carui sfanta pomenire o praznuim astazi – Grigorie de Nazianz.

Patria Sfantului Grigorie este Asia Mica, pamant sfant. Satul lui – Nazianz. S-a nascut din parinti de vita nobila. Mama lui, Sfanta Nonna, era dintre femeile rare. Mama lui avea o mare dorinta. O astfel de dorinta nu mai gasesti astazi. Care era dorinta ei? Sa o invredniceasca Dumnezeu sa nasca un baietel. Si baietelul ei ce sa se faca? Sa se faca preot, sa-l inchine lui Dumnezeu! Care mama mai are astazi o astfel de dorinta?! Nonna il ruga cu lacrimi pe Dumnezeu. Si Dumnezeu i l-a daruit pe Grigorie, care s-a nascut in 325 d. Hr., anul in care s-a intrunit primul Sinod Ecumenic.

Grigorie de la o mica varsta a iubit studiul. Tatal lui l-a trimis la Cezareea, in Alexandria si in cele din urma la Atena, centrul stiintelor si al artelor. Acolo a studiat. A avut prieteni pe Marele Vasilie, cu care s-a legat atat de strans, incat prietenia lor a fost un model de buna-intelegere (concordie). Erau ca un suflet in doua trupuri. Dar nu s-a pregatit doar lumeste. N-a invatat doar filozofie, retorica, matematica, astronomie si celelalte, ca sa devina unul din cei mai invatati ai timpului. S-a ingrijit sa se educe dupa Hristos, sa devina crestin adevarat. Pentru ca o singura scoala este cea mai inalta: frica de Dumnezeu. „Inceputul intelepciunii este frica de Domnul” (Psalm 110, 10; Pilde 1, 7). Grigorie a studiat la scoala Hristosului nostru. A trecut prin doua universitati.

O universitate este pustia. Da, pustia. Acolo a studiat. In pustie, unde a trait Ilie Tesviteanul, Ioan Inainte-mergatorul, o multime de asceti si insusi Hristos timp de 40 de zile.

In pustie a studiat, langa asceti, adevaratii filozofi. Acolo a studiat trei carti, pe care noi nu le deschidem. Prima carte este sinele nostru. A doua carte este natura. A treia carte, mai inalta decat toate, este Sfanta Scriptura. Arunca o privire asupra lui si-si spunea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului” (Luca 18, 13). Altadata isi arunca privirea spre stelele cerului si spunea: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mainilor Lui o vesteste taria” (Psalm 18, 2). Iar alteori isi arunca privirea pe Sfanta Scriptura si vedea ca acolo i se descopera atotfrumoasa persoana a lui Iisus Hristos.

Dar in afara de pustie a trecut si printr-o alta universitate. Iar cealalta universitate este durerea, necazul. Cel care n-a trecut prin durere, care nu a plans, care nu si-a udat perna cu lacrimi, nu a cunoscut ce inseamna viata. A trecut prin multa durere Sfantul Grigorie. A suferit, deoarece a murit minunata sa mama, tatal sau, sora sa Gorgonia. A plans, deoarece a murit Marele Vasilie, pe care l-a jelit mai mult chiar decat pe mama sa. A fost in primejdia chiar de a se ineca in timpul unei calatorii. Naufragiu pe Marea Egee langa Rodos, era in primejdie, si a fagaduit lui Dumnezeu ca i se va afierosi Lui.

A suferit din partea colegilor rai care isi bateau joc de el, atunci cand el cu Marele Vasilie cunosteau doar doua drumuri: spre biserica si spre scoala, la universitate.

A suferit de la oameni. A fost ales episcop intr-o cetate mica, Sasima. Locuitorii ei, primitivi si barbari, nu erau in stare sa-l inteleaga.

A suferit de la eretici, in principal de la arieni. In timp ce predica, doua atentate de asasinat au pus la cale impotriva lui. Au intrat in biserica si au inceput sa arunce cu pietre in el. Nu mai era mult si il omorau acolo.

A suferit de la episcopii rai.

A suferit si – de la cine? De la fiii lui duhovnicesti. Cat a plans pentru ei Sfantul Grigorie, nu a plans pentru toti ceilalti la un loc. Pe unul din fiii sai, pe asa-numitul Maxim, l-a luat de copil sarac la curtea lui, l-a facut diacon, preot, arhimandrit. L-a cinstit cu cele de mai sus, iar el l-a ranit. Mult mai mult decat toti ceilalti. Plangea si suspina Grigorie.

A suferit. Dar a biruit. Pentru ca avea cu el pe poporul credincios si pe Dumnezeu. Si daca l-au parasit fiii lui duhovnicesti, care s-au aratat nemultumitori si nerecunoscatori, si daca arienii au luptat cu turbare impotriva lui, si daca asasinii au cautat sa-l omoare, si daca parintii lui au murit, Il avea pe Dumnezeu. Il avea pe Dumnezeul Treimic. Credea in Tatal, in Fiul si in Sfantul Duh. Si in marile necazuri spunea: Sfanta Treime, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, miluieste-ma pe mine, pacatosul.

A demisionat din tron. Nu mai suporta rautatea, calomniile si obrazniciile. A parasit Constantinopolul. S-a dus departe, in pustietate, si acolo a alcatuit cantari preadulci. Cele pe care le auzim in biserica la Nasterea Domnului: „Hristos se naste, slaviti-L…” si la Pasti: „Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam…” sunt ale lui Grigorie. L-a intrecut si pe Pindar.

In sfarsit, si-a incheiat viata intr-un loc pustiu, intr-o sihastrie, cu desavarsire singur, „intretinandu-se doar el cu Dumnezeu”. Iar sfantul sau trup a fost in Capadocia pana in 1922. Atunci, refugiatii, lasand toate, au luat doar trupul Sfantului Grigorie si l-au adus in Elada. Astfel, se afla in Noua Karvali (Nea Karvali), in afara Kavalei.

Acesta a fost marele Parinte – Sfantul Grigorie Teologul.

Ce invatam, fratilor? Doua lucruri.

Intai, sa ii multumim lui Dumnezeu, Care in Biserica, in fiecare clipa dificila, trimite omul cel mai potrivit. Odata pe Marele Antonie, altadata pe Marele Atanasie, altadata pe Marele Vasilie, altadata pe Grigorie Teologul, altadata pe Marcu Evghenicul, altadata pe Cosma Etolianul. Un sir de barbati, care au tinut la inaltime stindardul Ortodoxiei. Sa-I multumim pentru acestia.

Al doilea, sa invatam din necazurile Sfantului Grigorie. El a trecut prin cuptor ca aurul. „Ca pe aur in topitoare l-a incercat” pe el (Intelepciunea lui Solomon 3, 6). Si tu, daca vrei sa-ti pastrezi credinta, vei fi incercat. Spune-mi, ce te costa crestinismul? Crezi ca esti crestin pentru ca aprinzi o lumanare si faci o metanie? Pentru astea te voi numi crestin? Daca vei fi credincios, vei fi prigonit. Daca esti ortodox, prieten al adevarului, om cu constiinta, vei suferi. Pentru ca Duhul Sfant zice: „Prin multe necazuri ni se cuvine noua a intra in Imparatia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22) si „Cei ce vor sa traiasca cu cucernicie… vor fi prigoniti” (II Timotei 3, 12). Macar de ne-ar invrednici Dumnezeu sa fim prigoniti ca si sfintii.

Asadar, nu crestini morti, ci vii, credinciosi si hotarati, copii ai lui Grigorie, copii ai marilor Parinti. Amin.

sursa: +Augustin al Florinei, Prespei si Eordeii
(Omilia Mitropolitului de Florina, Parintele Augustin Kantiotis, in Sfanta Biserica a Sfantului Panteleimon, Florina,  25 ianuarie 1976)
(traducere din elina: monahul Leontie)

Sunt multi cei care, fara sa fi citit macar Sfanta Scriptura, repeta papagaliceste diferite acuzatii impotriva ei, neavand insisi nici cea mai mica cunoastere a ceea ce spun; suficient e sa para „progresisti”, un cuvant accentuat de cei care promoveaza teoriile perimate materialiste ale Revolutiei Franceze.

Aceste persoane, asadar, repeta argumentele din secolele trecute, ignorand faptul ca stiinta a dat explicatii finale si incontestabile in favoarea Sfintei Scripturi. Pentru acesti „progresisti”, ai culturii secolului al 18-lea si al 19-lea, incepem cu acest capitol o serie de probleme cu raspunsuri la argumentele lor vechi.

*****

Date juridico-istorice

Exista diferite metode de evaluare stiintifica a datelor. De exemplu, intr-un experiment de chimie, noi folosim metoda „stiintelor naturale”. Insa nu putem utiliza aceeasi metoda intr-un alt domeniu, cum ar fi cel al istoriei!

Aici este nevoie de o metodologie stiintifica diferita. Este METODA JURIDICO-ISTORICA.

Se numeste „istorica”, pentru ca se ocupa cu fapte din istorie. Au avut loc in trecut. Si „juridica”, deoarece, ca o instanta, emite decizii pe baza unor dovezi testate si constatate a fi fiabile si corecte.

Deci, in conformitate cu aceasta metoda, un punct de vedere este corect daca:

1. Se sprijina pe baza unor dovezi autentice.

2. Nu provoaca contradictii in documentele justificative istorice.

Dovezile pentru un fapt istoric documentat sunt de trei feluri:

A. Marturii orale

B. Marturii scrise

C. Dovezi reale continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=1M60ZHH4hpM]Mesajul Parintelui Justin catre poporul sarb continuare »

In Basarabia nu e nevoie de unire sub o aceeasi mitropolie, caci raman la mijloc orgoliile nationaliste, oricat s-ar evita acest lucru, insa trebuie o unitate euharistica, de ecumenicitate, care sa fie raspunsul la provocarile ereziei ecumeniste ce s-a salasluit si in BOR si in BORu. Parintele Savatie arata intr-o noua editie a emisiunii Pietrele vorbesc cum in Basarabia, Ortodoxia este fara de hotar, grupand in cadrul ei: romani, rusi, ucrainieni, bulgari, gagauzi s.a. Felicitari bravului parinte Savatie si curaj in marturisirea lui Hristos in Romania ortodoxa de la est de Prut.

Cititi si Cind fratii se sfadesc de la sfinti, oare ii mai salveaza CEDO?

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=7UuWRtgrOCg]

Vedeti intreaga emisiune aici.

Nu mica ar fi mirarea ca acest lucru sa se intample…

Vedeti si: Religia lui Pasat

Adanciti-va in cercetarea Noului Testament si in general a intregii Sfintei Scripturi: veti gasi ca se cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca numai aceasta implinire este numita fapta, ca numai prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu credinta in Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucratoare; fara aceasta e moarta, lipsita fiind de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepadate! Dar tocmai dragalasele acestea de fapte bune va si plac la pagani si mahomedani! Pentru ele, macar de-ar fi si cu renegarea lui Hristos, dumneavoastra vreti sa le acordati mantuirea. Ciudata e judecata dumneavoastra despre ratiunea sanatoasa. De unde, cu ce drept o gasiti, o descoperiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestini trebuie sa aveti notiuni crestine cu privire la acest obiect si nu altele, dupa capul dumneavoastra sau agatate cine stie de pe unde!
Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca. Aceasta ratiune poate si trebuie sa fie recunoscuta a fi ratiune sanatoasa; ea este credinta capatata din cercetarea lucrurilor, asa de stralucit descrisa de Sfantul Apostol Pavel in al patrulea capitol al epistolei sale catre evrei. Temelia judecatii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintita se nalta ea, si intru aceasta nu se clatina si nu cade. Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, crestinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca “sanatoasa”, va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastra, ratiunea dumneavoastra sanatoasa? Ca a recunoaste pieirea unor oameni buni, care nu cred in Hristos este un fapt potrivnic ratiunii dumneavoastra sanatoase! Si nu doar atat! Ci ca o asemenea pieire a oamenilor virtuosi e potrivnica milosteniei unei Fiinte atat de atotbune ca Dumnezeu. Ati avut cumva o revelatie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar si nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Insa ratiunea dumneavoastra sanatoasa va spune asta! Ah, ratiunea dumneavoastra sanatoasa! Atunci, cu ratiunea dumneavoastra sanatoasa, de unde ati scos ca puteti intelege, cu patrunderea omeneasca limitata, ce este si ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu? continuare »

“Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt.

Intrebarea: “De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?” a devenit o intrebare obisnuita astazi. “Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte – pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!”

Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos – singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. “Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad” zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata – ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu. continuare »

Botezul Domnului se mai numeste si Dumnezeiasca Aratare, intrucat cu acest prilej S-a aratat in chip vazut singurul Dumnezeu Adevarat, Cel in Treime inchinat: Dumnezeu – Tatal prin glasul din cer, Dumnezeu – Fiul – Cel Intrupat – prin botez, Dumnezeu – Duhul Sfant – prin pogorarea asupra Celui Botezat. Aici se arata si taina legaturilor dintre ipostasurile Sfintei Treimi: Dumnezeu – Duhul Sfant de la Tatal purcede si intru Fiul Se odihneste, dar nu purcede din El. Se mai arata aici si ca iconomia Intruparii pentru a noastra mantuire a fost savarsita de Dumnezeu – Fiul cu impreuna-lucrarea Duhului Sfant si a lui Dumnezeu – Tatal.

Se mai arata si faptul ca mantuirea fiecaruia nu se poate savarsi altfel decat in Domnul nostru Iisus Hristos, cu harul Sfantului Duh, prin bunavoirea Tatalui. Toate tainele crestinatatii stralucesc aici cu lumina lor dumnezeiasca si lumineaza mintile si inimile celor ce cu credinta savarsesc aceasta mare praznuire. Veniti sa ne inaltam cu mintea si sa ne afundam in contemplarea acestor taine ale mantuirii noastre, cantand:

„In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-au aratat”, care chiverniseste in chip treimic mantuirea noastra si ne mantuieste in chip treimic.

Sfantul Ioan marturisea despre Hristos Iisus ca El este cu adevarat „Mielul lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa pacatul lumii”, ca este Izbavitorul fagaduit, asteptat de toti. Au auzit aceasta cei din jurul lui si au crezut. De la ei, aceasta marturie s-a raspandit in popor si toti au inceput sa cugete ca Cel marturisit de Ioan nu este un oarecare. La aceasta facea trimitere Mantuitorul atunci cand, in ultimele zile pe care le-a petrecut in templu, a pus arhiereilor, carturarilor si batranilor intrebarea: de unde este botezul lui Ioan, din cer sau de la oameni (Mc. 11, 29)? Acestia au ocolit raspunsul, intrucat era cu neputinta ca ei sa nu fi vazut ca Ioan nu venise cu de la sine putere botezand cu apa. Dar cum era sa recunoasca asta, de vreme ce astfel s-ar fi vazut siliti sa recunoasca, totodata, si marturia data de el, ca inaintea lor se afla Cel Fagaduit, si ca atare ar fi trebuit sa se plece invataturii Acestuia?

Asa ceva ei insa nu voiau; si nu din oarecare pricini intemeiate, ci numai din prejudecata. Incapatanarea lor nu micsoreaza insa cu nimic puterea marturiei Sfantului Ioan. Ea are si acum aceeasi putere de incredintare ca atunci cand a iesit din gura lui. Si noi il auzim pe Ioan aratandu-ne pe adevaratul Izbavitor, si prin aceasta credinta noastra prinde aripi, ca una ce are in sprijinul sau o marturie vie.

(din „Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”, Sfantul Teofan Zavoratul, Editura Sofia, Bucuresti, 1999)

LA MULTI ANI CELOR C EPOARTA NUMELE DE IOAN SI IOANA!