Daca nu vom marturisi Ortodoxia, nu vom dobandi nimic. In zadar vor fi toate slujbele, maslurile…

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=L0eA4YrIyM4]

(cuvant tinut la Savinesti, pe data de 07.12.2009)

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=sxf2K6pXhBc]

Pr. Justin Parvu: “Ecumenismul nu e nascut din parerile bisericilor, ci din gandirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund crestin si religios in ei, ci doar o viata politica”

Propovaduiesc iubirea,
dar recurg la violenta si batai

Violente asupra credinciosilor din partea Mitropolitului Gheorghios de Pafos, raidul trupelor de interventie in Sfanta Biserica si arestarile crestinilor marturisitori

Episcopul de Pafos a inteles sa-si faca singur dreptate impotriva crestinilor ortodocsi care se rugau in Sfanta Biserica.

MARETIA ecumenistilor: propovaduiesc iubirea, dar recurg la violenta si batai.

Astazi dimineata, in clipa in care crestini credinciosi si marturisitori se aflau in Biserica Sf. Gheorghe si se rugau (aproape de Hotelul St. George, unde are loc Comisia Mixta pentru Dialog Teologic dintre ecumenistii ortodocsi si romano-catolici), a intrat manios Mitropolitul Gheorghios de Pafos, cerandu-le sa inceteze rugaciunea si sa iasa afara, departe de biserica. Pentru ca au refuzat, le-a smuls din maini propria lor carte („Psaltirea”), pe care in acea clipa o citeau si a aruncat-o jos! Cand si-a dat seama ca cineva l-a fotografiat, s-a aruncat ca un maniac asupra membrului ΠΑΧΟΠ Panaghiotis N., l-a imbrancit jos si l-a lovit, sfarmandu-i aparatul de fotografiat… Dupa cum se vede, a slujit cu aceeasi iubire si unitate pe care le-a proclamat in declaratiile sale de ieri in mass-media!!!

Intre timp, trupele de interventie erau deja in jurul Sfintei Biserici, impiedicandu-i pe crestinii credinciosi sa se apropie de Sfanta Biserica. Crestinii marturisitori au ramas 24h/24 in Sfanta Biserica inchisi, fara apa, timorati, deoarece au descoperit si au denuntat comercializarea bisericii de catre Hotelul St. George, unde ecumenistii intretin Dialogul Teologic impreuna cu Mitropolitul, fagaduind ca lucreaza pentru iubirea si pentru unitatea dintre crestini!!!

In cele din urma, fortele de interventie, dupa severe presiuni, au intrat in Sfanta Biserica, intrerupand rugaciunea credinciosilor si au trecut la arestarea tuturor clericilor si laicilor prezenti, incalcand dreptul uman al libertatii credinciosilor de a se ruga. Desigur, prezenta credinciosilor in biserica a contribuit la anularea (eventual, amanarea) nuntilor non-ortodocsilor (catolici si anglicani), privand astfel  hotelul care apartine Mitropoliei de mii de euro.

Cerem rugaciunile credinciosilor si ajutorul statului democrat pentru dreptul nostru de a ne ruga liber in bisericile ortodoxe, care nu sunt proprietatea personala si bunul episcopilor ortodocsi.

Pentru Uniunea Filo-Ortodoxa „Kosmas Flamiatos”,
Presedinte, Lavrentios Detziortzio,  Secretar, Panaghiotis Simatis.
(traducere din greaca: ierom. Fotie; sursa: ΑΚΤΕ-ΣΤΥΛΟΣ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ)

Provocări la adresa credincioşilor din partea Mitropolitului de Pafos

Mitropolitul de Pafos printr-un comportament provocator şi irascibil i-a înfruntat pe credincioşii ortodocşi care se opun cedării Sfintei Biserici a Sfântului Gheorghe romano-catolicilor (pentru săvârşirea slujbelor lor –n.tr.). Sfânta Biserică a Sfântului Gheorghe se află lângă hotelul Saint George din Pafos, unde în aceste zile au loc lucrările celei de-a XI – a Adunări a Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici. Mitropolitul de Pafos a intrat în sfânta biserică, a întrerupt rugăciunea credincioşilor ortodocşi care se aflau acolo de ieri protestând (paşnic, prin citirea Psaltirii – n.tr.), şi-a făcut singur dreptate faţă de unul din aceştia şi i-a distrus aparatul de fotografiat cu care înregistrase incidentul!

Forţe întărite ale Poliţiei au înconjurat Sfânta Biserică interzicând credincioşilor ortodocşi să intre în ea.

Dialogul îşi descoperă adevărata faţă! Bătăi şi arestări în Cipru

Cei ce conduc Dialogul în mod neaşteptat îşi descoperă adevărata lor faţă. Cu „binecuvântările” Mitropolitului de Pafos kir Gheorghios forţe întărite ale Poliţiei din Pafos au încălcat regimul sacru al locaşului şi au intrat în Sfânta Biserică a Sfântului Gheorghe lovind cu violenţă pe credincioşii şi monahii din Mănăstirea Stavrovunios în faţa camerelor de luat vederi care au transmis incidentele pe canalele cipriote. Au fost arestaţi şi sunt reţinuţi credincioşi şi doi monahi ai mănăstirii. Semnificativ pentru dispoziţiile conducerii bisericeşti din Cipru, dar şi în genere a grupei conducătoare a ecumenismului, este faptul că nu a existat nici cea mai mică reacţie, măcar a unui singur episcop din Biserica Cipriotă, pentru actele de violenţă asupra monahilor şi credincioşilor.

Tăcerea vinovată, indiferenţa, deghizarea şi toleranţa nu mai conving şi nu mai pot deruta de acum.

(traducere din greacă: ierom. Fotie)

In prezent nu sunt probleme serioase sau presante care sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

Urmatoarea scrisoare a fost adresata decatre Dr. Justin Popovici spre fericita pomenire, parintele duhovnicesc al Manastirii Chelie Valjevo (Yugoslavia), Episcopului Jovan de Sabac si ierarhiei sarbe, la 7 mai 1977, cu rugamintea de a transmite aceasta scrisoare Sfantului Sinod si Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe. Importanta acesteia nu s-a micsorat odata cu trecerea anilor … si poate a sporit in lumina recentelor evenimente scandaloase neortodoxe din Muntele Athos – n.n. si a binecunoscutelor actiuni ale patriarhului de Constatinopol, Bartolomeu

Nu cu mult timp in urma, in Chambesy, langa Geneva, a avut loc, prima sedinta pre-sinodala” (21-28 noiembrie 1976). Dupa citirea si studierea documentelor si hotararilor acestei sedinte, publicate de Secretariatul pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Geneva, simt in constiinta mea necesitatea imperioasa, evanghelica, ca membru al Sfintei Biserici Ortodoxe Universale, desi sunt slujitorul ei cel mai smerit, sa ma indrept catre Inalt Prea Sfintia Voastra, si prin Inalt Prea Sfintia Voastra, catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe cu aceasta expunere, care trebuie sa exprime motivele mele de suparare pentru viitorul sinod. Va rog pe Inalt Prea Sfintia Voastra, Sfintite Stapane si Prea Cuvios Episcop, sa ma ascultati cu credinta evanghelica, si sa raspundeti acestui strigat al unei constiinte ortodoxe care, slava lui Dumnezeu, nici nu este singura, nici izolata in lumea ortodoxa, cand se vorbeste despre acel sinod.

1. Din conventiile si hotararile primei intruniri pre-sinodale”, care din vreo pricina necunoscuta s-a tinut la Geneva, unde cu greu se pot afla cateva sute de credinciosi, este clar ca aceasta intrunire a pregatit si hotarat un nou catalog de probleme pentru viitorul „Mare Sinod” al Bisericii Ortodoxe. Aceasta nu a fost una dintre acele „Conferinte pan-ortodoxe”, cum s-a tinut in insula Rodos si ulterior in alte parti; nici nu a fost „pre-sinod”, cum s-a intamplat pana acum; „Prima conferinta pre-sinodala”, care a inceput pregatirea directa pentru desfasurarea unui sinod ecumenic. Mai mult, aceasta conferinta nu si-a inceput activitatea pe baza „Catalogului de subiecte”, stabilit la prima conferinta pan-ortodoxa din 1961 din Rodos si elaborata pana in 1971, ci a facut o revizuire a acestui catalog si a realizat un nou „Catalog de subiecte” pentru sinod. Cu toate acestea, se pare ca nici acest catalog nu este definitiv caci foarte probabil va fi din nou schimbat si suplimentat.

In ultima vreme, conferinta a reexaminat metodologia anterioara adoptata in planificarea si pregatirea finala a subiectelor de discutie pentru sinod. A scurtat tot acest proces din graba si mare trebuinta pentru a convoca sinodul cat mai repede cu putinta. Caci, potrivit declaratiei clare a Mitropolitului Meliton, Presedintele Conferintei, Patriarhul Constantinopolului si altii „grabesc convocarea” si intrunirea viitorului sinod: sinodul trebuie sa aiba o „durata scurta” si sa se ocupe de „un numar limitat de subiecte; mai mult, dupa declaratia Mitropolitului Meliton, „sinodul trebuie sa dezbata subiectele arzatoare care impiedica functionarea normala a sistemului de unire a Bisericilor locale intr-una singura, Biserica Ortodoxa …” (documente, p. 55). Toate astea ne determina sa punem intrebarea: ce inseamna asta? De ce atata graba pentru pregatire? Unde ne vor duce lucrurile astea?

2. Problema pregatirii si intrunirii unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este noua in acest veac din istoria Bisericii. Chestiunea s-a propus deja in timpul vietii Patriarhului nefericit al Constantinopolului, Meletios Metaxakis – reformatorul renumit si modernist increzut, autorul schismelor din cadrul ortodoxiei – la Congresul pan-ortodox organizat de el, tinut la Constantinopol in 1923. (Atunci s-a recomandat ca sinodul sa se tina in orasul Nis in 1925, dar intrucat Nis nu se afla pe teritoriul Patriarhiei Ecumenice, sinodul nu a fost convocat, probabil din acest motiv. In general, Constantinopol si-a asumat monopolul „pan-ortodoxiei” pentru toate „congresele”, „conferintele”, „pre-sinoade” si „sinoade”.) Mai tarziu, in 1930, s-a constituit la Manastirea Vatopedu Comisia pregatitoare a Bisericilor Ortodoxe. Aceasta a stabilit catalogul subiectelor pentru viitorul Pre-Sinod Ortodox, care a fost introducerea pentru sinodul ecumenic. Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial a venit randul Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului cu conferintele pan-ortodoxe din Rodos (iarasi, exclusiv pe teritoriul Patriarhiei Constantinopolului). Prima dintre ele, din 1961, a fost initiata pentru pregatirea unui sinod pan-ortodox, cu conditia convocarii unui pre-sinod si daca se accepta un catalog de subiecte care fusesera deja pregatite de catre Patriarhia de la Constantinopol: opt capitole intregi cu aproape 40 de subiecte principale si inca de doua ori mai multe paragrafe si subparagrafe. Dupa Conferintele a II-a si a III-a (1963 si 1964) de la Rodos, in 1966 s-a tinut Conferinta de la Belgrad. La inceput, aceasta s-a numit cea de a patra Conferinta Pan-Ortodoxa (Glasnik al Bisericii Ortodoxe Sarbe, Nr. 10, 1966 si documentele in limba greaca s-au publicat sub acest titlu), dar mai tarziu Patriarhia Constantinopolului a redus-o la nivelul unei comisii inter-ortodoxe, astfel incat conferinta viitoare tinuta pe „teritoriul” Constantinopolitan (Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy – Geneva) din 1968, ar putea fi considerata cea de a Patra conferinta pan-ortodoxa.

Se pare ca la aceasta conferinta, organizatorii nerabdatori s-au grabit sa scurteze drumul pana la sinod, caci din catalogul foarte amplu de la Rodos (totusi, munca lor, nu a altora), ei au luat numai primele sase subiecte si au stabilit o noua procedura de lucru, in acelasi timp, s-a stabilit o noua institutie: Comisia pregatitoare inter-ortodoxa, indispensabila pentru punerea de acord a lucrarilor asupra subiectelor. Mai mult, s-a organizat Secretariatul pentru pregatirea sinodului, de fapt, aceasta a insemnat un episcop al Constantinopolului, caruia i s-au atribuit indatoririle cu scaunul [resedinta] la Geneva – si in acelasi timp s-au respins propunerile pentru includerea altor membri ortodocsi in Secretariat. Aceasta comisie pregatitoare si Secretariatul, prin vointa Constantinopolului, a tinut o intrunire la Chambesy in iunie 1971. La aceasta intrunire s-au examinat si aprobat in unanimitate rezumate ale celor sase subiecte selectate, care s-au publicat consecutiv in cateva limbi si au fost supuse spre examinare, ca si intreaga lucrarea anterioara de pregatire a sinodului, criticii nemiloase a teologilor ortodocsi. Criticile teologilor ortodocsi (printre care scrisoarea mea, trimisa atunci prin Inalt Prea Sfintia Voastra si cu aprobarea Inalt Prea Sfintiei Voastre, Sfantului Sinod al Episcopilor si aprobata ulterior de multi teologi ortodocsi si publicata in diferite limbi din lumea ortodoxa) explica limpede de ce hotararea Pregatirii Comisiei de la Geneva de a convoca in 1972 Prima conferinta pre-sinodala pentru revizuirea catalogului de la Rodos nu a avut loc in acel an si conferinta s-a desfasurat cu mare intarziere.

Prima conferinta pre-sinodala s-a tinut abia in noiembrie 1976, iarasi, de buna seama, pe „teritoriul” Constantinopolului, la centrul mai sus mentionat, Chambesy, de langa Geneva. Asa cum se vede limpede din documentele si rezolutiile publicate abia acum, si pe care le-am cercetat cu atentie, aceasta conferinta a reexaminat catalogul de la Rodos intr-o asemenea masura ca delegatiile participante la lucrarile diferitelor comitete au ales in unanimitate numai trei subiecte pentru sinod (au fost incluse pe lista numai trei din cele sase initiale!), in timp ce 30 de subiecte, care nu s-au ales in unanimitate, au fost date deoparte pentru „studiul particular din Bisericile individuale”, in forma „problematicii Bisericii Ortodoxe” (un concept in intregime strain de ortodoxie).

In viitor, aceste subiecte ar putea deveni subiectul „examinarilor ortodoxe” si ar putea fi incluse in catalog. Dupa cum s-a mai spus, aceasta conferinta a alterat procesul si metodologia elaborarii subiectelor si lucrarea pregatitoare a sinodului care, repet, potrivit organizatorilor din Constantinopol, cat si din alte locuri, ar trebui sa aiba loc „cat mai repede cu putinta”. Din toate astea este limpede pentru fiecare crestin ortodox ca prima conferinta pre-sinodala nu a venit cu nimic nou substantial, ci mai degraba continua sa conduca sufletele ortodoxe cat si constiintele multora prin multe labirinte noi, initiate din ambitii personale. De aceea, s-ar parea ca sinodul ecumenic se pregateste din 1923 si de aceea in prezent se doreste sa se desfasoare in graba.

3. Toate problematicile contemporane cu privire la subiectele viitorului sinod, nesiguranta si schimbarea intentiei lor, cat si toate noile schimbari si „revizuiri” demonstreaza un singur lucru fiecarei constiinte ortodoxe adevarate: ca in prezent nu sunt probleme serioase sau presante care sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe. Si daca, totusi, ar exista vreun subiect vrednic de a fi obiectul convocarii si desfasurarii unui sinod ecumenic, acesta nu este cunoscut de catre initiatorii, organizatorii si responsabilii tuturor „Conferintelor” mentionate mai sus, cu „cataloagele” lor anterioare si prezente. Daca nu, atunci cum se explica faptul ca incepand cu intrunirea de la Constantinopol din 1923, continuand cu cea din Rodos din 1967 si pana la cea de la Geneva din 1976, „tematicile” si „problematicile” urmatorului sinod s-au schimbat constant? Schimbarile s-au facut la numar, organizare, continut si criteriile folosite pentru Catalogul subiectelor care trebuie sa constituie lucrarea acestui mare si unic corp ecleziastic – Sfantul Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, asa cum a fost si trebuie sa fie. In realitate, toate acestea dovedesc si sublineaza nu numai obisnuita lipsa de consistenta, ci si o incapacitate si esec evident pentru a intelege natura ortodoxiei de catre cei care vor impune „Sinodul” lor asupra Bisericilor Ortodoxe, in prezent, in situatia prezenta – o ignoranta si neputinta de a simti si a intelege ce inseamna cu adevarat sinod ecumenic pentru Biserica Ortodoxa si pentru pleroma credinciosilor ei care poarta numele de crestini.

Caci daca ei au simtit si au facut aceasta, vor sti mai intai ca niciodata in istoria si viata Bisericii Ortodoxe nu exista nici un singur sinod, ca sa nu mentionam un asemenea eveniment exceptional, plin de har (ca Rusaliile) ca un sinod ecumenic, sa caute si sa inventeze subiecte in acest fel artificial pentru lucrarea si lucrarile lui; niciodata nu s-au convocat asemenea conferinte, congrese, pre-sinoade si alte intruniri artificiale, necunoscute pentru traditia sinodala ortodoxa si in realitate a imprumutat din organizatiile occidentale, straine Bisericii lui Hristos.

Realitatea istorica este foarte clara: sfintele Sinoade ale Sfintilor Parinti insuflati de Dumnezeu, intotdeauna au pus inaintea lor una sau cel mult doua sau trei probleme prin gravitatea extrema a marilor erezii si schisme care au denaturat credinta ortodoxa, au faramitat Biserica si au primejduit grav mantuirea sufletelor oamenilor, mantuirea poporului ortodox al lui Dumnezeu si a intregii creatii a lui Dumnezeu. De aceea, sinoadele ecumenice au avut intotdeauna un caracter hristologic, soteriologic, ecleziologic, care inseamna ca singurul lor subiect central – vestea lor cea buna – a fost intotdeauna Dumnezeul-Om Iisus Hristos si mantuirea noastra in El, indumnezeirea noastra in El. Da, El – Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul nascut si consubstantial, intrupat; El – Capul vesnic al Trupului Bisericii pentru mantuirea si indumnezeirea omului; El – in intregime in Biserica prin harul Duhului Sfant, prin credinta adevarata in El, prin credinta ortodoxa. Aceasta este cu adevarat tema ortodoxa, apostolica si patristica, tema nemuritoare a Bisericii Dumnezeului-Om pentru toate vremurile, trecut, prezent si viitor. Numai acesta poate fi subiectul oricarui posibil viitor sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, iar nu vreun catalog de subiecte scolastic-protestante, care nu au nici o legatura cu viata duhovniceasca si experienta ortodoxiei apostolice de-a lungul veacurilor, caci nu e nimic mai mult decat o serie de teoreme anemice, umaniste. Universalitatea vesnica a Bisericii Ortodoxe si a tuturor sinoadelor ei ecumenice consta in Persoana atotcuprinzatoare a Dumnezeului-Om, Domnul Hristos. Aceasta este realitatea centrala si universala, tema sinoadelor ortodoxe, aceasta este taina si realitatea unica a Dumnezeului-Om peste care se zideste si se sprijina Biserica Ortodoxa a lui Hristos cu toate sinoadele ecumenice si intreaga ei realitate istorica. Pe aceasta temelie, noi trebuie sa construim chiar si astazi, in privelistea cerului si a pamantului, iar nu pe subiectele scolastic protestante si umaniste folosite de delegatiile din Constantinopol si Moscova, care in acest moment amar si critic al istoriei se prezinta a fi „conducatori si reprezentanti” ai Bisericii Ortodoxe in lume. continuare »

2007 [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=s26hcpQcxp8]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6cGEfdBf6W0]

Fotografii de la intalnirea din 2009 in care se poate vedea fara dubiu prezenta lui Ieronim Cretu

Scrisoarea Sinaxei Clericilor si Monahilor catre Sfantul Sinod al Bisericii Greciei

8 octombrie 2009

Catre Respectabila Ierarhie a Bisericii Greciei

Preafericite, Inaltpreasfintiti si Sfinti Arhierei,

In ultimele zile, datorita apropiatei Adunari din Cipru a plenului Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre ortodocsi si romano-catolici, se pregateste din partea Patriarhiei Ecumenice o incercare de ponegrire, de calomniere, de intimidare si reducere la tacere a tuturor acelora care si-au exprimat in ultima perioada impotrivirea la deschiderile ecumeniste actuale si la demersul Dialogului Teologic. Aceasta incercare a luat o expresie oficiala in doua scrisori: una a Sanctitatii Sale, Patriarhul ecumenic, kir Bartolomeu, catre Preafericitul Arhiepiscop al Atenei si a toata Grecia, kir Ieronim, si una a Inaltpreasfintitului Mitropolit Ioan de Pergam catre toti Inaltpreasfintitii Mitropoliti ai Bisericii Greciei. In ambele scrisori se observa elemente ale unei tactici de interventie si de imixtiune in problemele interne ale Bisericii Greciei, de dezorientare si de raportare selectiva la fapte si hotarari, precum si o totala lipsa de argumente si de motive intemeiate. Din stilul si continutul scrisorilor reiese desconsiderarea Bisericii Greciei, a Inaltpreasfintitilor Mitropoliti ai Ei, a clericilor si monahilor Ei, a profesorilor Ei de Teologie si a poporului Ei credincios. Pe toti acestia ii considera vinovati de „tendinte zelotiste”, dispozitie schismatica, lipsa de informare, „neglijenta”, „nerespectare a hotararilor sinodale”, „patima, fanatism sau mania auto-afirmarii”. Este binecunoscuta tactica afurisirilor si a condamnarii publice, care nu intelege a acorda dreptul la replica, e incapabila a accepta o alta opinie si desfiinteaza pe oricine ar incerca sa o emita. Aceasta tactica, care se rezuma la convingeri cu forta, la conducere, calauzire, impunere totalitare si la sclavie bisericeasca. Este evidenta dispozitia celor doi inalti demnitari de a interveni in problemele interne ale Bisericii Greciei. Prin catalogari si sugestii necuvenite, prin santaje si amenintari indirecte se incearca conducerea si manipularea ierarhilor si urzirea artificiala a hotararii lor. Biserica Greciei este chemata, in felul acesta, sa-i condamne in esenta pe propriii Ei episcopi, pe clericii Ei, pe monahii Ei si pe poporul Ei credincios, care au semnat si continua sa semneze „Marturisirea de Credinta impotriva Ecumenismului”, de vreme ce, conform Patriarhul Ecumenic, „necondamnand, dar acceptand prin tacere… creeaza problematizare (neliniste) nu doar turmei Ei, ci si celorlalte Biserici Ortodoxe care sunt in comuniune cu Ea”.

Daca Biserica Constantinopolului ar fi avut o turma sensibila la evenimentele ecumeniste, ar fi infruntat aceleasi nelinisti si aceleasi bune problematizari. Biserica traditionala a Greciei nu numai ca nu creeaza probleme comuniunii cu celelalte Biserici Ortodoxe, ci tocmai pe Ea si pe fortele Ei teologice sanatoase si viguroase se sprijina intotdeauna fratii nostri de aceeasi credinta, dupa cum s-a putut observa si din larga primire interortodoxa a „Marturisirii”. Si ne intrebam cu durere in suflet, daca Patriarhul Ecumenic a luat in calcul vreodata nu doar problematizarea, ci durerea profunda, deznadejnea si marea sminteala pe care o provoaca el insusi turmei ortodoxe prin partasia cu ereticii. Textul „Marturisirii de Credinta” este criticat pentru ca, chipurile, in el „exista samanta schismei”. Si ne intrebam: cum prezinta cu atata usurinta drept schismatice cele proprii credintei noastre? Sunt schismatici Sfintii si Parintii Bisericii noastre, care au legiuit si au dogmatizat Adevarul si scumpatatea Credintei noastre Ortodoxe? Nu cumva aceasta confirma inadmisibila teza mai veche a Patriarhului, conform careia stramosii nostri, care ne-au lasat ca mostenire schisma, au fost victimele nefericite ale sarpelui-incepatorul rautatii si se afla deja in mainile lui Dumnezeu, Dreptul Judecator? (Επίσκεψις, 30.11.1998). In ambele scrisori se invoca continuu hotararile panortodoxe referitoare la continuarea Dialogului Teologic cu eterodocsii. Aceste hotarari nu au fost puse la indoiala niciodata de catre cei ce critica ecumenismul, cu toate ca, desigur, ele nu constituie o descoperire divina si nici nu au o putere mai mare decat hotararile Sinoadelor Ecumenice si decat invatatura si constiinta dogmatica a Bisericii. Critica exercitata se refera in principal la deschiderile, actiunile si textele care nu s-au facut in baza vreunei hotarari panortodoxe si nu au fost girate sinodal niciodata, ci, dimpotriva, au fost intampinate negativ de partea ortodoxa. Este vorba despre punerea in practica si acceptarea de facto a panereziei ecumenismului.

In scrisoarea sa catre Preafericitul Kir Ieronim, Patriarhul Ecumenic sustine: „contactele cu eterodocsii sunt aprobate prin hotarari sinodale de catre toate Bisericile Ortodoxe“. Noi punem intrebarea:
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea Patriarhului Ecumenic la liturghiile catolice de la Vatican?
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea ereziarhului Papa la Dumnezeiasca Liturghie ortodoxa si schimbarea sarutului liturgic cu Patriarhul Ecumenic? Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea la rugaciunile in comun si la actele de cult cu eterodocsii?
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au facut acceptabile pentru partea ortodoxa teoriile eretice ale ramurilor, Bisericilor surori, celor doi plamani, a acceptarii botezului eterodocsilor?
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au recunoscut Vaticanul drept Biserica si pe Papa drept episcop canonic, coresponsabil pentru pastorirea crestinilor?

Invocarea insistenta a hotararilor sinodale si fetisizarea lor face cu totul lipsita de credibilitate argumentatia celor doua scrisori, de vreme ce – dupa cum se dovedeste, multitudinea acestor actiuni ale lor au fost realizate in lipsa, peste sau chiar contra unor hotarari sinodale. Semnalam, de asemenea, cunoscuta tactica a liniei duble de plutire. O linie foarte ortodoxa in cadrul Conferintelor Panortodoxe si in calatoriile prin Mitropoliile Greciei si in Sfantul Munte si o alta linie ecumenista in contactele cu eterodocsii. Nu ceea ce este da, da si ceea ce este nu, nu; ci uneori da, alteori nu. De pilda, hotararile celei de a III-a Conferinte Panortodoxe Presinodala (1986) pe care o invoca Patriarhul Ecumenic, au fost incalcate in mod repetat intr-un asemenea masura, incat de-acum ele constituie o litera goala. Mentionam ca pe un exemplu semnificativ textul final al celei de-a IX-a Adunari Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Porto Alegre, care a fost semnat in comun si cu reprezentantii ortodocsi si in care se declara ca „marturisim Biserica cea Una, Sfanta, Universala si Apostolica, dupa cum este marturisita Ea de catre Simbolul niceo-constantinopolitan (381). Orice biserica (nota: care participa in Consiliul Mondial al Bisericilor) este Biserica Universala, si nu doar o parte a Ei. Fiecare biserica este Biserica Universala, dar nu in integralitatea ei. Fiecare biserica isi desavarseste universalitatea ei, atunci cand este in comuniune cu celelalte biserici” (Porto Alegre, februarie 2006). In tot ceea ce priveste Dialogul Teologic Bilateral cu romano-catolicii din cadrul Comisiei Mixte Internationale pentru Dialogul Teologic, este evidenta abaterea de la hotararile si angajamentele panortodoxe.

Este semnificativ faptul ca memoriile Intaistatatorilor ortodocsi pe care le invoca doar selectiv Inaltpreasfintitul Mitropolit de Pergam, pun ca si conditie prealabila pentru continuarea Dialogului si schimbarea tematologiei lui, condamnarea anterioara, in esenta, a Uniatiei. Desigur, problema Uniatiei nu a fost dezbatuta nici la Belgrad in 2004, nici la Ravenna in 2007, in cadrul respectivelor intruniri ale Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic. Mai mult, in Textul de la Ravenna se face o delimitare indirecta, dar foarte evidenta, intre tema Uniatiei si ceea ce se dezbate in faza prezenta a Dialogului. Textul de la Ravenna mentioneaza: „Din anul 1990 pana in anul 2000, tema principala care a fost dezbatuta de Comisie a fost cea a „Uniatiei” (Textul de la Balamand din 1993, Baltimore, 2000), tema pe care o vom examina mai departe in viitorul apropiat. In prezent, depasim aceasta tema care s-a expus la sfarsitul Textului de la Valaam si studiem teme referitoare la comuniunea bisericeasca, sinodalitate si autoritate”. Lasam la o parte inadmisibila si provocatoarea trecere sub tacere si absenta la Ravenna a condamnarii Uniatiei prin hotararea plenului la Freising (Monaco, 1990), care dovedeste cat de lipsiti de credibilitate sunt reprezentantii Vaticanului la Dialog, pentru ca unele hotarari sunt acceptate, iar altele sunt respinse tragand – conform zicalei –  spuza pe turta lor. Afirmatia ca tema Uniatiei se va dezbate in curand, in cadrul dezbaterii temei referitoare la primatul papal, este un pretext si un subterfugiu al Mitropolitului de Pergam.

Tema Uniatiei se parea ca s-a definitivat prin hotararea de la Freising (Monaco), unde ortodocsii si romano-catolicii au semnat condamnarea Uniatiei. Ar trebui sa se rusineze si nu sa ridice tonul cei care au umilit Ortodoxia la Balamand, in Liban (1993), unde, in absenta a sase Biserici Autocefale, Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Cehoslovacia, am fost atrasi spre o noua si inutila dezbatere despre Uniatie, prin care, la pretentia Vaticanului, am anulat hotararea de la Monaco (1990), am disculpat Uniatia si, ceea ce este mai rau, am mers mai departe spre cedari serioase in temele credintei; am egalizat acolo eclesiologic „Biserica Romano-Catolica” cu cea Ortodoxa, negand ca Biserica Ortodoxa este cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Singur acest lucru ar fi trebuit sa astupe gura si sa intepeneasca condeiul celor care indraznesc sa vorbeasca despre respectarea hotararilor sinodale, hotarari pe care le-au incalcat sistematic. Mai mult, continuam sa acceptam Uniatia ca partener co-vorbitor in cadrul Dialogului.

In ceea ce priveste Textul de la Ravenna, care a primit critici foarte dure din partea ortodoxa, deoarece cedeaza eclesiologia ortodoxa ereticilor, nici pana astazi nu a existat nici macar o dezbatere, informare, hotarare sau aprobare la nivel sinodal din partea Bisericii Greciei.
La ce hotarari panortodoxe se refera cei doi demnitari, cand nu exista nici macar aprobari sinodale ale Bisericii Greciei referitoare la cele zece texte ale intrunirilor anterioare ale Comisiei Mixte?
Cum se va duce trimisul sinodal al Bisericii Greciei sa participe la redactarea noului Text al Comisiei, cand nu a fost aprobat sinodal cel anterior, care desigur constituie si baza Dialogului prezent?
Ce credibilitate poate sa aiba un astfel de Dialog (sub co-presedentia Inaltpreasfintitului Mitropolit de Pergam), cand el este indiferent fata de aprobarea sinodala a concluziilor lui de catre Bisericile Ortodoxe Locale care participa la el?
De ce protesteaza impotriva „Marturisirii de Credinta impotriva ecumenismului”, care constituie o participare sinodala a pleromei Bisericii, pe care ar fi trebuit sa o caute, nu sa o afuriseasca ?

Aceasta nu inseamna eclesiologie ortodoxa, ci ierokratia (sfanta autoritate) papala. Aceasta ierocratica „autoritate si aprobare a hotararilor sinodale” o apara Mitropolitul de Pergam si acesta este „provocarea eclesiologica” pentru care se nelinisteste?
Intrebarea ce urmeaza este intr-adevar necrutatoare. Insa nu asa cum o perverteste Mitropolitul de Pergam incheindu-si scrisoarea, in care se intreaba daca „Exista Ortodoxie si dogme ale credintei in afara hotararilor sinodale?”, ci la modul in care aceasta este valabila in realitate. Adica: Exista hotarari sinodale in afara Ortodoxiei si a dogmelor credintei?

Aceasta este adevarata provocare: pazirea Adevarului si a scumpatatii Neprihanitei noastre Credinte Ortodoxe, exprimate sinodal de catre Preasfanta noastra Biserica in cadrul functionalitatii Ei neimpiedicate de Biserica Ortodoxa Locala Autocefala. Aceasta provocare nu vom inceta, prin harul lui Dumnezeu, a o apara si a o pazi neafectati si ramanand inflexibili in fata intimidarilor, amenintarilor si santajelor. Problematizarea celor doi Inalti epistolografi este neintemeiata. Eclesiologia ortodoxa este atacata de tendinte ierocratice, care ignora pleroma Bisericii din dispret fata de Predania ierocanonica si patristica, dupa cum a fost ea definita si formulata in cadrul Sinoadelor Ecumenice si Locale cu privire la pozitia noastra in fata ereticilor, dar si de implicarea puternica si nelimitata, relativ recenta, in problemele Bisericii Autocefale a Greciei.

Cu incredere in respectabila Ierarhie a Bisericii noastre, rugam filial pe Preafericitul Arhiepiscop si pe Inaltpreasfintitii Arhipastorii nostri sa hotarasca si sa se pozitioneze sinodal, prin luminarea Sfantului Duh, si sa odihneasca in Hristos turma lor, care se nelinisteste de lipsa de informare, asteptand glasul Mamei ei, Biserica.

Cu profund respect, Sinaxa Clericilor si Monahilor
Arhimandritul Markos Manolis, Intaistatatorul duhovnicesc al „Uniunii Ortodoxe Panelenice”
Arhimandritul Hrisostomos Pihos, Egumenul Sfintei Manastiri Longobarda
Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Egumenul Sfintei Manastiri Marea Meteora
Arhimandritul Maximos Karavas, Egumenul Sfintei Manastiri a Sfintei Paraschevi din Milohorios-Ptolemaida
Arhimandritul Theoklitos Volkas, Egumenul Sfintei Sihastrii a Sfantului Arsenie Capadocianul, Halkidiki
Arhimandritul Grigorios Hatzinikolau, Egumenul Sfintei Manastiri a Sfintei Treimi din Ano Gatzeas, Volos
Arhimandritul Sarantis Sarantos, preot slujitor la Sfanta Biserica a Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu din Amarousios, Attika
Protopresbiterul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii din Atena
Protopresbiterul Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii din Tesalonic
Batranul Ieromonah Evstratios Lavriotul
Presbiterul Anastasios Gotsopulos, preot slujitor la Sfanta Biserica a Sfantului Nicolae din Patra.

Traducere din greaca: Ierom. Fotie, https://orthodoxia-pateriki.blogspot.com via Presa ortodoxa de limba greaca

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh! Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si Biserica Sa, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca pururea respinge orice unire (uniune) spirituala, ecclesiala sau duhovniceasca bazata pe amestecul dintre Adevar si minciuna, fiindca dupa cum prea bine se stie, dar lesne se si uita, intre Lumina si intuneric nu poate exista nici o partasie. Intruparea Fiului lui Dumnezeu, la plinirea vremii, a insemnat in modul cel mai real al cuvantului, izbavirea lumii de toate ratacirile idolilor si credintelor mincinoase. Biruinta Sa asupra vrajmasilor, dinafara si dinauntrul Bisericii dreptslavitoare, este vesnica, dar se actualizeaza in fiecare timp, loc si imprejurare istorica, pana la sfarsitul veacurilor.
Invatatura de capetenie adusa de Fiul lui Dumnezeu din Cer este cea despre Dumnezeul Cel vesnic Viu si in Prea Sfanta si Dumnezeiasca Treime inchinat si slavit: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. De intelegerea si trairea acestei invataturi, in duh si adevar, depinde intelegerea si trairea celorlalte invataturi ale Bisericii, depinde insasi mantuirea sufletului nostru. In Vechiul Testament, Dumnezeu S-a aratat ca prin ghicitura, in chip de ingeri, la stejarul Mamvri lui Avraam si Sarrei, iar in Noul Testament in chip desavarsit la raul Iordanului si pe Muntele Taborului. Mantuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu Omul, L-a facut cunoscut pe Tatal si voia Lui, Tatal L-a facut cunoscut pe Fiul Sau Cel Unul Nascut ca Mesia, iar Duhul Sfant, Care numai din Tatal purcede, trimis de Fiul peste Sfintii Apostoli la Cincizecime, L-a facut cunoscut pe Fiul, deschizand desavarsit intelegerea ucenicilor pentra Viata, Persoana si Invatatura Sa, unice in istoria omenirii prin iconomia cea dumnezeiasca, vesnic vie si nebiruita, pe langa care orice invatatura omeneasca paleste si dispare ca floarea campului, cum zice imparatul psalmist David!
Crearea lumii, dar si restaurarea ei, sunt opera Prea Sfintei si Dumnezeiestii Treimi. Biserica sfintitoare, slujitoare si luptatoare este opera Prea Sfintei Treimi. Ea este plina de Treimea cea de-o Fiinta si nedespartita. In numele Prea Sfintei Treimi ne-am botezat, in numele Prea Sfintei Treimi ne inchinam, facandu-ne semnul Sfintei Cruci dupa Sfanta Predanie, dupa pilda Sfintilor Apostoli, a dumnezeiestilor Parinti adunati de Duhul Sfant la Soboarele Ecumenice ale tuturor Sfintilor traitori in duhul apostolic, care au marturisit prin viu grai, apoi si in scris, credinta in Dumnezeul Cel vesnic Viu si in Prea Sfanta Treime inchinat si slavit, al Carui har vrea sa lucreze dimpreuna cu noi, pacatosii si nevrednicii, mantuirea noastra.
Nimeni nu poate in veci sa desparta pe Tatal de Fiul, pe Fiul de Tatal, pe Tatal de Duhul Sfant, pe Duhul Sfant de Tatal, pe Fiul de Duhul Sfant si pe Duhul Sfant de Fiul, asa cum ni se infatiseaza in Dumnezeiestile Scripturi. Chiar daca marturisesc ca sunt crestini, toti credinciosii care-si doresc sincer mantuirea in Hristos Domnul, trebuie sa primeasca si pe Tatal si pe Duhul Sfant. Pe Tatal, Care a nascut pe Fiul mai inainte de toti vecii si pe Duhul Sfant, Care numai de la Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si Fiul este inchinat si slavit si Care a grait prin Prooroci. De asemenea, trebuie s-o primeasca, preacinsteasca si marturiseasca si pe Maica Domnului ca pe Nascatoarea de Dumnezeu, Maica nenuntita si Pururea Fecioara Maria.
Trebuie sa primeasca cu inima deschisa si invatatura despre Sfanta Cruce, despre Biserica, despre Sfintele Taine si despre sfintele icoane. Exista o singura invatatura adevarata, dreptslavitoare si mantuitoare. Cea a Bisericii Ortodoxe, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Mantuitorul nostru Hristos, Imparatul Vietii si Dumnezeu Omul este nedespartit in veci de Tatal si de Duhul Sfant, nedespartit in veci de Maica Domnului, nedespartit in veci de Sfanta Cruce, de Biserica Ortodoxa si de poruncile Lui; nedespartit in veci de Sfintii Parinti, de Dumnezeiestii Mucenici si de toti Sfintii; nedespartit de Dumnezeiasca Scriptura si de Dumnezeiasca Predanie, Izvor nesfarsit al darurilor sfinte in Biserica Sa, dimpreuna cu Duhul Sfant; nedespartit de credinta Lui Care a biruit lumea; nedespartit de sfintele icoane; nedespartit de adevaratii inchinatori si rugatori in duh si adevar, drept invatand si savarsind cuvantul Adevarului Sau, numai dupa voia lui Dumnezeiasca si nu dupa a lor cea omeneasca!

Nu exista comuniune cu cei care nu cred in Prea Sfanta Treime

Desigur, in mod absolut si irevocabil, Domnul Iisus Hristos este vesnic neimpacat cu vicleanul diavol, tatal tuturor minciunilor. Evident, in mod firesc, Biserica Lui este neimpacata cu vrajmasii Ei si cu toate ereziile din toate timpurile si din toate locurile (nascocite numai de diavol si slugile sale), indemnandu-i, invatandu-i si intarindu-i pe toti fiii sai devotati, credinciosi cu fapta, sa se lepede de diavol si de toate lucrarile lui intunecate, indiferent prin cine ar fi ele introduse in lume, caci daca inger din cer ar propovadui alta evanghelie, anatema sa fie asupra lui, cum zic toti Sfintii Parinti credinciosi pana la moarte Sfintei Predanii si vietii in Hristos Domnul!
Biserica Ortodoxa nu are comuniune cu cei care nu cred, nu marturisesc, ba chiar hulesc Prea Sfanta si Dumnezeiasca Treime. Prin urmare, nu are (si nu va avea in veci) nici o comuniune cu mahomedanismul sau cu mozaismul. Nu are (si nici nu poate avea) comuniune nici cu catolicismul care marturiseste rau, ca Duhul Sfant ar purcede si de la Fiul, contrar Revelatiei exprimate de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan in Evanghelia sa, sustinand primatul papal pe temeiuri politice si pseudoreligioase.

Biserica Ortodoxa nu are comuniune de rugaciune cu protestantii si neoprotestantii. Nu are comuniune de rugaciune cu paganii, care nu cred in Intruparea Cuvantului Lui Dumnezeu de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria. Biserica Ortodoxa nu are comuniune (si nu va avea in veci) cu cei ce lupta impotriva Prea Sfintei Treimi si a invataturilor Bisericii dreptslavitoare, pe fata sau in ascuns; asadar, nu are si nu poate avea nici o comuniune cu teomahii, ateii, ocultofilii, hulitorii, ereticii sau satanistii. Totusi, in marea si cotropitoarea Sa iubire pentru toti oamenii, cununa creatiei dumnezeiesti, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu vrea moartea pacatosului, ratacitului, necredinciosului sau demonizatului, ci sa se intoarca si sa fie viu. Biserica Ortodoxa ii primeste si pe catolici, protestanti, musulmani, mozaici, copti, armeni sau alti rataciti si orbi sufletesti, de orice neam ar fi acestia, cu conditia rebotezarii, mirungerii si implinirii tainei pocaintei lor reale, sincere si statornice, facand pogoramant dupa caz.

Dar, niciodata Biserica Ortodoxa nu binecuvanteaza erezia, pacatul si ratacirea, nici nu se uneste in vreun fel cu ele, fiindca aceasta ar insemna lepadarea de Intruparea, Persoana si Invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos si lepadarea de mantuire, întrucât numai El poate judeca, osandi si mantui oamenii. Nici un alt intemeietor de religie istorica (au fost destui!), de orice neam ar fi el, nu poate mantui pe nimeni, nici macar pe el insusi, ci va fi judecat, la randul sau, de Judecatorul tuturor, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Caruia I S-a dat toata puterea in cer si pe pamant, dupa cum sta scris in Sfintele Scripturi si dupa cum a dovedit-o numai El prin Nasterea Sa mai presus de fire, prin viata si propovaduirea minunate, prin moartea pe Cruce si slavita Inviere a Lui cea de a treia zi, prin Inaltarea la cer si trimiterea Duhului Sfant, Mangaietorul, in chipul limbilor de foc, asupra Sfintilor Apostoli, in ziua Cincizecimii, si prin mainile lor asupra tuturor celor care au primit, primesc sau vor primi Botezul in numele Lui, dupa fagaduinta Sa de Trei ori Sfanta. Singurul Mantuitor al tuturor neamurilor este Cei ce S-a rastignit pentru noi, in zilele lui Pontiu Pilat. Si a patimit. Si S-a ingropat si a inviat a treia zi dupa Scripturi, si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit.
Intelegem, asadar, ce cadere infricosatoare a venit peste cei care s-au impacat cu ereziile de toate felurile, recunoscandu-le in mod naiv, imprudent sau interesat ca „biserici”. Biserica Ortodoxa ii numeste pe acestia ecumenisti (modernisti). Ei sunt cei care cred, in detrimentul Adevarului, ca ar avea mai multa dragoste decat Sfintii, desi nu au pus inceput bun unei reale vieti duhovnicesti (aceasta se vede pe chipurile lor intunecate, crispate si mereu nelinistite). Ei sunt cei care au parasit viata duhovniceasca, paza mintii, postul luminat, rugaciunea launtrica neincetata si cugetul Bisericii Ortodoxe. Cei care recunosc „tainele”, ereticilor, trecand necugetat peste doxologiile Prea Sfintei Treimi si canoanele Bisericii dreptslavitoare, peste Sfintii Parinti, se autoexclud de la Trupul tainic si vazut al Domnului nostru Iisus Hristos, ignorand sau chiar vrajmasind pe fata Canoanele Apostolice ale Sfintelor Sinoade si cuvantul de foc ceresc al tuturor Sfintilor.

Intre Biserica dreptslavitoare, drept invatand si savarsind cuvantul Dumnezeului cel vesnic Viu si in Prea Sfanta Treime inchinat si slavit (numai dupa voia Lui cea Dumnezeiasca si nu dupa a noastra cea omeneasca) si panerezia ecumenismelor de tot felul, a fost, este si va fi o prapastie de netrecut. Pastorii care drept savarsesc, cu certitudine si drept ii invata pe pastoritii lor, dar pastorii care drept invata si stramb savarsesc, in mod la fel de evident osanda isi agonisesc, fiindca doar cu buzele Adevarul ei Il marturisesc, iar cu faptele Il rastignesc, inimile lor stand departe de El!
De curand, un astfel de nefericit pastor, „renumit” pentru excesele sale reformiste, ecumeniste, manageriale, ocultofile si declarativ umaniste, a cutezat sa „porunceasca” oficial excluderea cuvantul erezie din lexicul celor care au datoria sfanta de a-i invata pe pastoriti dreapta credinta… Respectivul amagit si amagitor, el insusi un ereziarh inrait si fatis, a uitat insa sa „porunceasca” si ce cuvant vor folosi de acum incolo Sfintii Parinti pentru a desemna ratacirile grave ale tuturor ereticilor! Trebuie sa-l dezamagim definitiv si irevocabil pe acest biet si intunecat ereziarh, declarandu-i fara cel mai mic echivoc ca nimeni dintre cei inviati launtric nu-i va urma vreodata indemnul aberant si eretic, iar toti crestinii cu fapta vor continua sa-i numeasca eretici pe cei care se indeparteaza din ignoranta, ispitire sau rea credinta de la Sfanta Predanie si Dreapta Credinta.

Nu te teme turma mica

Biserica Ortodoxa, credincioasa in duh si adevar Sfintei Predanii, respinge cu fermitate, fara nici o teama, transant, nenegociabil si irevocabil, orice pseudoteologie, pseudohristologie, pseudopneumatologie, pseudomariologie sau pseudoecclesiologie eretica, indiferent cine ar fi (sau s-ar crede ca este!) cel care o initiaza, sustine si promoveaza, crezandu-se pe el insusi, sarmanul inselat si patimasul inselator, in mod nebuneste, a fi deasupra intelepciunii Sfintilor Parinti, inspirati si calauziti in mod vadit numai de catre Duhul Sfant. Biserica Ortodoxa va ramane credincioasa pana la sfarsit numai Capului ei Vesnic, Mantuitorul Iisus Hristos, indiferent de cate pierderi si caderi va suferi, caci cu slujitorii ei nebiruiti de duhurile acestei lumi, este Dumnezeul Cei vesnic Viu, intelegeti neamuri si va plecati!
Toti cei care sustin erezia tuturor ereziilor, panerezia ecumenismului, se afla sub anatema Bisericii si a Sfintilor Parinti. Pe acesti nefericiti inselati si inselatori Domnul Iisus Hristos ii scoate din Biserica, la sorocul vremii, pentru ca aceasta, Mireasa Sa, sa ramana fara prihana pana la sfarsitul veacurilor. Unii ca acestia nu au nici o biruinta, caci se lovesc de Piatra cea din capul unghiului, de Insusi Mantuitorul Hristos, care a biruit pe diavolul, tatal tuturor ereziilor gnostice sau neognostice, dar si a tuturor pseudospiritualitatilor mincinoase si pierzatoare de suflet.
Dumnezeul Cei vesnic Viu si Mantuitorul nostru nu dispretuieste pe nimeni, caci pentru oaia cea ratacita, le lasa pe celelalte 99, mergand dupa aceea, oriunde s-ar afla, punand-o pe umerii Lui si bucurandu-se de salvarea ei mai mult decat pentru toate celelalte deja puse la adapost. Asa se bucura Mantuitorul Iisus Hristos de toti paganii, de toti catolicii, protestantii, musulmanii, mozaicii si de toti pacatosii care vin la Dreapta Credinta (la Sfanta si Dumnezeiasca Ortodoxie, singura mantuitoare si sfintitoare) cu cainta si sinceritate, oricat de mult ar fi ratacit dramul…
Dupa pilda Sfantului Mare Ierarh Nicolae, a Sfintilor Ierarhi capadocieni, a Sfantului Ioan Maximovici, a Sfantului Ierarh Ignatie Brianceaninov, a Sfantului Ierarh Nicolae Velimirovici etc., misionarul ortodox merge peste tot, in Occident si in orient, propovaduind pilduitor Sfanta Ortodoxie, oriunde in lume. Se inchina la sfintele moaste ale Sfintilor occidentali din primul mileniu, dar niciodata nu se roaga impreuna cu reprezentantii sau adeptii altor spiritualitati. Se roaga pentru ei in rugaciunile particulare, dar niciodata in public, laolalta cu ereticii sau sectarii, pentru a nu legitima cu prezenta si rugaciunea lui falsele spiritualitati.
Asa cum nu ne putem lasa trupul pe mainile unui oarecare amatori nepriceput si iresponsabil, in loc sa ne adresam unui chirurg cu experienta si bun renume, cu atat mai mult nu trebuie sa ne incredintam sufletul unor lupi ecumenisti, imbracati in blana de mieluti iubitori, oricat de iscusita, si „iluminata” le-ar fi vorbirea (si prosper managementul pseudoreligios!), ci numai Pastorului Cei Bun, Care-si pune sufletul pentru oile Sale, ele urmandu-L, fiindca-L cunosc si recunosc vocea fara nici o greseala, printr-o taina negraita si de peste doua milenii nebiruita! Numai in Sfanta Ortodoxie se poate canta cu deplin temei sublima si stravechea cantare din imnografia bisericeasca: „Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata. nedespartitei Sfintei Treimi închinându-ne, ca Aceasta ne-a mantuit pe noi!”

Avem incredere neclintita in cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caci El va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor si nici portile iadului nu vor putea birui Biserica Sa, nici rapi turma cea mica si netematoare prin harul Sau; numai El ne va putea pazi si pe noi, pacatosii si nevrednici, prin mijlocirile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor Parintilor nostri, de lupii cei intelegatori si necrutatori, adica fratii cei mincinosi strecurati in randurile credinciosilor, preotilor si arhiereilor dreptmaritori, atata timp cat vom pastra, iubi si lucra cuvintele Sale, slujind neclintit, cu vreme si fara vreme, invataturii si randuielilor statornicite la cele sapte Sfinte Sinoade Ecumenice ale Bisericii dreptslavitoare, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Cine are urechi de auzit sa auda, punand cu adevarat la inima cuvintele Mantuitorului, fiindca sulul vremii se strange tot mai mult, iar candelele noastre launtrice trebuie tinute aprinse. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin.

8 iunie 2009
Prea Sfanta Treime, Sfintii Mucenici Marcian si Nicandru
Ieromonahul Teoclit

Patriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu se comporta ca un stapanitor lumesc. Dezlantuie amenintari polemice impotriva arhiereilor care au semnat calduroasa „Marturisire de Credinta impotriva ecumenismului”.

Trimite reprezentanti care inmaneaza din partea sa scrisori cu continut terorizant episcopilor din Biserica Ortodoxa a Greciei care au semnat „Marturisirea de Credinta…”. Sufletul sau este cuprins de intristare pentru acest comportament al episcopilor. Evident, considera semnatura lor ca pe un banner de demascare a planurilor lui eretice. De altfel, insa, invata erezia rugandu-se in comun odata cu un guru, altadata cu alti lideri religiosi ai indigenilor din Amazonia, odata cu papa in Catedrala Patriarhala Sfantul Gheorghe din Fanar si altadata cu alti eretici din „Consiliul Mondial al Bisericilor (adica al eresurilor)”. Patriarhul ecumenic este o continua sminteala.

Provoaca confuzie ortodocsilor prin co-liturghisirile si rugaciunile sale in comun, proclamand indirect, dar clar, ca toate sunt la fel si ca nu exista diferente intre ortodocsi, catolici, protestanti si alti crestini rataciti. In zilele patriarhatului sau, Lumina Credintei a devenit una cu intunericul ereziei. In zilele patriarhatului sau, Biserica Ortodoxa a devenit egala cu cea catolica, cu cea protestanta, cu cea anglicana. Evident, pentru ca in mod constient crede exact ca papa, care a proclamat ca Ortodoxia este erezie. In zilele patriarhatului sau, lupta pentru apararea credintei si pentru pazirea nestirbita a Sfintelor Canoane constituie un „act de nebunie” pus in practica de catre unii crestini ortodocsi botezati, care apara poruncile de Dumnezeu insuflate, dar sunt depasiti pentru secolul XXI al globalizarii si al Noii Ordini a Lucrurilor. In tabara „nebunilor” intra si Mitropoliti, Egumeni ai Sfintelor Manastiri, rasofori, profesori universitari, respectabili clerici, teologi din Educatia Medie, simplul popor al lui Dumnezeu. Acesti „nebuni” care apara cele sfinte si cuvioase ale Bisericii noastre sunt denuntati de catre filo-ecumenistul patriarh ecumenic ca unii care se afla in afara Bisericii. Inima sa si tronul sau au fost clatinate de catre crestinii ortodocsi care pazesc comorile predaniilor Bisericii noastre, pe care ar fi trebuit el insusi sa le pazeasca ca un cap director al Ortodoxiei. Pentru prima data, patriarhul ecumenic se afla intr-o confruntare atat de puternica cu o miscare a credinciosilor, miscare care urmareste sfarsitul dispretuirii Sfintelor Canoane de catre anumiti capi ai Bisericii Ortodoxe. Pentru prima data, patriarhul ecumenic este contestat atat de dinamic de catre fratii crestin-ortodoxe si de majoritatea conservatoare a publicatiilor bisericesti, a Sfintelor Manastiri, teologilor si oamenilor de stiinta. Pentru prima data, patriarhul ecumenic formuleaza „amenintari” la adresa mitropolitilor din Grecia. continuare »

Extras din cartea ECUMENISMUL ÎNCOTRO? O nouă viziune ortodoxă asupra ecumenismului sincretist de Ieromonah Agapit Popovici

Se prea poate sa existe cititori care, ajungând pâna aici, sa se intrebe: Oare chiar asa sa fie? Oare ecumenismul sa slujeasca politica de globalizare si de satanizare a lumii?

Intr-un fel, intrebarile sunt justificate, de vreme ce expunerea noastra incearca sa arate cum ecumenismul surpa Biserica, indemnându-i pe crestini catre sincretism religios si satanism. De aceea, ne-am gândit ca este potrivit sa amintim si o parte dintre efectele nefaste pe care ecumenismul le-a produs in rândul ortodocsilor si nu numai.

Toti ecumenistii nostri se jura ca apara ortodoxia. Noi nu contestam marturisirea lor. Ii intrebam totusi, cum explica actiunile antiortodoxe de mai jos?

– cenzurarea, in secret, a cartilor de cult;
– cenzurarea literaturii teologice prin eliminarea scrierilor care demasca erezia ecumenista;
– punerea in circulatie de literatura teologica pro-ecumenista;
– interdictia pusa preotilor si calugarilor de a publica lucrari cu caracter antiecumenic;
– incercarea de a controla tiparirea de carte religioasa cu scopul de a evita publicarea de carti ortodoxe defavorabile orientarii ecumeniste;
– minimalizarea studiilor de apologetica si indrumari misionare si inlocuirea lor cu studii de promovare a ecumenismului;
– politizarea cursurilor de indrumare preoteasca;
– intimidarea si amenintarea cu demiterea si caterisirea preotilor antiecumenisti;
– intimidarea si amenintarea cu excluderea din monahism a monahilor antiecumenisti. Desigur, afirmatiile noastre pot fi contestate. Cu atât mai mult cu cât masurile de intimidare si represalii pot fi acoperite de masuri disciplinare. Sau altfel spus, marturisirea de credinta ortodoxa si avertizarile asupra ereziei ecumeniste au ajuns sa fie socotite acte de indisciplina.

Ce argument pot aduce ecumenistii? Ei pot veni cu argumentul ca s-au incalcat hotarârile Sf. Sinod. Noi insa, ne intrebam: De când a ajuns Sf. Sinod sa condamne pentru marturisirea de credinta ortodoxa?

Daca am fost atenti la marturiile istorice, intelegem ca membrii Sfântului Sinod nu sunt infailibili, mai ales atunci când sunt preocupati de politica si avantaje materiale.

Se cuvine inca o precizare, in general, hotarârile luate de Sf. Sinod pot fi justificate canonic; ceea ce nu se justifica in cazul nostru este modul de aplicare.

Dintre actiunile antiortodoxe amintite mai sus, cea mai grava ni se pare aceea de cenzurare a cartilor de cult si a altor scrieri duhovnicesti, in spiritul celor hotarâte la dialogul teologic oficial cu reprezentantii cultului mozaic, New York, 1972.

Referitor la cenzura se constata:

1. Eliminarea Rânduielii de primire la ortodoxie a celor de alte credinte.

– Molitfelnic, Editura Istitutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe   Române, (EIBMBOR), 1992, ISBN 937-9130-11-9 – este corect.
– Molitfelnic, EIBMBOR, 1998, ISBN 973-9130-97-6 – este cenzurat.

2. Modificarea troparului invierii, glas I, prin eliminarea cuvântului iudei.
– Vecernierul, EIBMBOR, 1974, editia a II-a – este cenzurat.
– Vecernierul, Ed. Partener, Galati, 2002, ISBN 973-85743-2-3 – este cenzurat.
– Ceaslov, EIBMBOR, Bucuresti, 1992, ISBN 973-9130-11-9.
– Ceaslov, EIBMBOR, Bucuresti, 1993, dupa editia din 1973.
– Catavasier, Ed. MMB, Iasi, 2000, ISBN 973-9272-97-5.
– Catavasier, Ed. IBMBOR, Timisoara, 1995.

3. Eliminarea completa a mai multor strofe din Prohodul Domnului.

4. Modificarea referintelor la evrei:

– Proloagele, vol. I, Ed. Bunavestire, fara an, la luna octombrie, ziua 11. Merita ca cercetarile sa fie extinse.

In continuare, vom prezenta câteva dintre urmarile nefaste ale implicarii ortodocsilor in miscarea ecumenica:

– influentarea unor ierarhi, iar prin ei influentarea deciziilor din Bisericile locale;
– influentarea preotilor prin ierarhi;
– influentarea profesorilor de teologie si prin ei a invatamântului teologic;¹⁸⁴
– efectuarea de studii teologice in universitati si institutii catolice si protestante;
– organizarea de asa-zise rugaciuni comune, cu incalcarea flagranta a prevederilor sfintelor canoane;¹⁸⁵
– eliminarea studiilor apologetice si misionare si inlocuirea lor cu studii despre ecumenism;¹⁸⁶
– modificari in cult in numele deschiderii catre dialog;
– relativizarea invataturii de credinta,¹⁸⁷
– politizarea structurilor administrative ale Bisericii.¹⁸⁸

In concluzia celor de mai sus, spunem ca se urmareste:

– crearea de brese in sinoadele locale intre ierarhii ecumenisti si cei neecumenisti;
– imixtiunile politicului in treburile interne ale Bisericii;
– crearea de brese in invatamântul teologic prin abaterea de la traditia ortodoxa in favoarea invataturilor eterodoxe;
– incurajarea sincretismului religios;
– minimalizarea principiilor moralei crestine in numele drepturilor omului.

In incheierea acestui capitol, mai aducem un exemplu luat din Invatatura de credinta crestina ortodoxa, Ed. Sfintei Arhiepiscopii a Bucurestilor, Bucuresti, 1952.

In raspunsul la intrebarea 228, gasim scoasa in evidenta deviza francmasoneriei: fraternitate, egalitate, libertate si dreptate.¹⁸⁹

Credem ca aceasta deviza nu-si avea in nici un caz locul in Invatatura de credinta.

184. Pr. Prof. Ion Bria, Teologia ortodoxa in România contemporana, ed. Trinitas, Iasi, 2003, p. 41, 61. 105
185. Ibidem, p. 13.
186. Ibidem, p. 89.
187. Ibidem, p. 92.
188. Ibidem, p. 105, 131.
189. Acelasi text este reprodus si in editia publicata de Editura Trinitas, la Iasi in 1999, cu titlul Credinta ortodoxa, ISBN 973-97478-7-6. A se compara cu deviza libertate – egalitate – fraternitate citata de Radu Comanescu si Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O noua viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol. I. 1991, p. 101.

FAMILIA CRESTINA IN SECOLUL XXI – PROBLEME SI PRIORITATI

Locatie: Parohia ortodoxă SFANTA CRUCE din Torino, Via Accademia Albertina, nr. 11

Data: vineri, 9 oct. 2009. Ora: 18.00 (dupa vecernie)

SE VA LANSA VOLUMUL DRUMUL SPRE ACASA – DUPĂ DESFRAU, DROGURI, YOGA SI ALTE RATACIRI

DE LA PIONIERI SI UTC-ISTI LA TINERII GENERATIEI PRO

Locatie: Regiunea Valli di Lanzo, localitatea Mottera, Italia

Data: Sambata, 10 octombrie. Ora 11.00

MODELE PENTRU TINERII DE ASTAZI

Locatie: Regiunea Valli di Lanzo, localitatea Mottera, Italia

Data: Duminica, 11 octombrie. Ora 15.30

detalii pe www.danionvasile.ro/blog/ si la Madalina Petraru [[email protected]]

Preafericite Parinte si Stapane,

Sunteti cunoscut pe plan panortodox pentru profundul Vostru atasament fata de suprema si de catre Apostoli predanisita noua institutie a sinodalitatii in conducerea Preasfintei noastre Biserici Ortodoxe Universale Nedespartite, institutie pe care ati si aparat-o in timpul mult-daruitei Voastre slujiri arhieresti cu bun curaj si intru multa cunostinta.
Standu-ne inainte atat apropiata intrunire ordinara a Sfantului Corp al Respectabilei Ierarhii a Preasfintei noastre Biserici la inceputul lunii octombrie, cat si intrunirea din Cipru a Comisiei Mixte Internationale pentru Dialogul Teologic dintre ortodocsi si romano-catolici cu tema „Rolul episcopului Romei in comuniunea Bisericilor din primul mileniu”, cuget smerit ca este necesar ca tema sa se dezbata teologic de catre Respectabila Ierarhie a Preasfintei noastre Biserici si sa se formuleze o pozitie si o exprimare clara din partea acestui Sfant Corp, asa incat Inaltpreasfintitul nostru reprezentant, Mitropolitul Hrisostomos de Messinia, care se distinge prin pregatirea sa teologica, larga eruditie si dreapta judecata, sa fie intarit pentru redactarea finala a textului comun al intrunirii internationale in discutie.
Este un adevar istoric imbatabil ca niciodata Biserica in primul mileniu nu a recunoscut episcopului Romei vreun primat de autoritate si de jurisdictie pe plan universal. Autoritatea suprema in Biserica din intreaga lume a fost exercitata intotdeauna doar de catre Sinoadele Ecumenice.
Conform acestora Preasfanta noastra Biserica nu accepta primatul papal dupa cum a fost inteles si interpretat de catre Conciliul I Vatican, care a proclamat pe episcopul Romei drept – chipurile – «interpret infailibil» al constiintei Bisericii cu posibilitatea de a se opune chiar si hotararilor unui Sinod Ecumenic, sfeterisindu-se tot asa cu „infailibilitatea sa” consfintita dogmatic si de catre Conciliul II Vatican si cu primatul jurisdictional revendicat peste intreaga Biserica, in mod arbitrar, antiscripturistic si anticanonic ia locul de-viata-Facatorului si Preasfantului Duh al Adevarului in trupul Bisericii, anuland astfel urbi et orbi institutia sinodala predata de Sfintii Apostoli ai Bisericii, dar si insasi prezenta si lucrarea Sfantului Duh in Ea.
Prearespectabilul patriarh ecumenic de Constantinopol – Noua Roma, Sanctitatea Sa Kiriou Kir Bartolomeu pe 1 octombrie 1997, din catedra oficiala a Universitatii Aristotelice din Tesalonic, vorbind despre erezia Filioque a declarat referitor la tema in dezbatere a Comisiei Mixte Internationale urmatoarele: „... Doar doua cuvinte rastoarna intregul edificiu al lumii, justificand infailibilitatea si autoritatea unui singur om pe pamant. Sentimentul libertatii cu care Hristos ne-a eliberat, nu permite Bisericii Ortodoxe Rasaritene sa accepte totala Ei supunere fata de vointa unui singur om, de aceea neaga justetea acestor doua cuvinte, deasupra carora acest singur om incearca sa-si intemeieze autoritatea” (Vol. «ΕΠΕΣΚΕΨΑΤΟ ΥΜΑΣ», Vizitele Patriarhale in Co-capitala, 1997-1999-2000, Ed. Sfintei Mitropolii de Tesalonic 2000, p. 275).

In cadrul intrunirii Comisiei Mixte Internationale va trebui cu siguranta sa se expuna patogeniile romano-catolicismului si in special inexistentul „oficiu petrin” al episcopului Romei, dovezile false si nelegitime asupra lui (donatiile pseudo-constantiniene, dispozitiile pseudo-isidoriene, pseudo-clementinele s.a.), asa-zisele marturii despre dreptul la apel (ekkliton) a episcopilor Bisericii catre Scaunul roman si asa-zisele marturii despre autoritatea romana in chestiunile credintei si interpretarii Scripturilor.
Avand in vedere ca potrivit memoriului din 13 ianuarie 2005, semnat de catre fericitul intru adormire predecesor al Vostru, Arhiepiscopul Atenei si a toata Grecia Kir Hristodulos, si de co-presedintele din partea ortodocsilor al Comisiei Mixte Internationale de Dialog, Inalt Preasfintitul Mitropolit Ioan de Pergam, Preasfanta noastra Biserica a proclamat clar prin Hotararea Permanentei Sfantului Ei Sinod din 12 ianuarie 2005 ca:
„1. …Uniatia (greco-catolicismul) constituie o abatere ecleziastica, dogmatica si nomocanonica, o violenta rapire si despartire a credinciosilor de Biserica-Mama Ortodoxa, iar de aici reiese ca numaidecat ea trebuie osandita si desfiintata.
2. In ceea ce priveste tema dialogului, Biserica Greciei cugeta ca trebuie in mod obligatoriu sa se continue dezbaterea asupra temei uniatiei, care nicidecum nu a fost epuizata, dat fiind ca ea continua inca sa existe si sa actioneze in dauna Ortodoxiei. Aceasta dezbatere, spre usurarea demersului dialogului, poate sa fie continuata in cadrul eclesiologiei sub prisma primatului”, si este necesar ca tema amintita sa fie dezbatuta pornindu-se  si de la alegerea, hirotonia si instalarea doar cu trei zile inainte in Atena a noului episcop greco-catolic de Karakovia, domnul Dimitrios Salahas.
Incheind cererea (mea) catre Preafericirea Voastra, semnez plin de  buna incredintare.

+ SERAFIM de Pireu

(primit via Ortodoxia GoogleGroup, traducere din limba greaca de ierom. Fotie, sursa: romfea.gr)

Scrisoarea Mitropolitului Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa către Arhiepiscopul Atenei despre dialogul cu catolicii

Mitropolitul Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa a trimis o scrisoare către PF Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada, cu pretextul întâlnirii Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici din octombrie, în Cipru.

În scrisoarea sa Mitropolitul Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa exprimă către Arhiepiscopul Ieronim câteva nelinişti în legătură cu dialogul şi insistă asupra faptului că respectabila Ierarhie trebuie să fie informată cât mai curând asupra acestei întâlniri.

Scrisoarea:

„Preafericite Sfinte Preşedinte,

Dintr-o sursă autorizată am fost informat că la întrunirea Comisiilor „Dialogului” dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolici, care va avea loc în Cipru în apropiata lună octombrie, se va dezbate tema primatului şi a infailibilităţii papei. În mod deosebit, în ceea ce priveşte primatul, voci insistente spun că ortodocşii trebuie să accepte primatul papei ca „primat de onoare”, precum şi era în realitate înainte ca romano-catolicii să se despartă de Biserică.

Însă, cu toate acestea, papa va continua să îl considere ca „primat de autoritate (jurisdicţional)”. Atunci ce se va întâmpla? Va exista oare vreun inadmisibil compromis? Personal îmi este cu totul imposibil să accept aşa ceva.

Şi cu vestita „infailibilitate” ce se va întâmpla? În legătura cu aceasta, Preafericite, eu aşa cuget:

a) Aduceţi la cunoştinţă respectabilei Ierarhii persoanele care vor alcătui Comisia ortodoxă de „Dialog”, ca nu cumva să păţim vreo nouă umilinţă ca cea pe care am suferit-o cu câţiva ani în urmă la Balamand(n.n. cand s-au recunoscut “tainele” catolicilor).

b) Aduceţi la cunoştinţă dacă membrilor Comisiei s-a trasat linia directoare corect-ortodoxă, asupra căreia trebuie să rămână neclintiţi.

Informarea respectabilei Ierarhii trebuie să se facă fără întârziere, cel mai rapid posibil şi odată cu începerea lucrărilor Sfântului Sinod.

Evenimentele se derulează cu rapiditate. Neliniştea clerului şi a poporului creşte pe zi ce trece. Vă rog călduros să nu rămânem inactivi. „Vremurile nu stau pe loc”. Avem o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Sfintei noastre Biserici.

Închei cu acestea, cel mai mic frate în Hristos,
Andrei, Mitropolit de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa”

(traducere din neogreacă: ieromonahul Fotie; sursa: romfea.gr)

În ultima vreme au apărut pe internet diferite acuzaţii la adresa mea, cum că m-aş fi rupt de Biserica Ortodoxă Română şi aş fi trecut la Biserica de stil vechi. Lucrurile au luat însă o turnură specială: am ajuns să fiu nr. 1 în clasamentul „ereticul anului” – cu 25% din voturi, la un sondaj realizat de un blog cvasi-anonim care vrea cu orice chip să facă rating. Printre cei propuşi erau părintele Iustin Pârvu şi alte nume de referinţă pentru ortodoxia românească, dar şi un nume mai puţin cunoscut precum: „EMILIAN DE LA RUNC – gherasimistul de la Runc – (pentru necunoscători: gherasimiştii sunt o sectă care îi dau gurului lor – acum decedat – cinstea ce i se cuvine persoanei Mântuitorului. Ex: «Sfinte» Gherasime «Mântuitorul» nostru, mântuieşte-ne pe noi…Nu-i aşa că aţi rămas şocaţi?)” Caracterizarea aceasta are toate şansele să fie total inexactă, câtă vreme părintele Iustin este numit „GURU JUSTIN – iubitorul de sectanţi”.

Sfinţii Părinţi ne învaţă să primim orice defăimări, dar atunci când suntem numiţi eretici să nu primim această ocară.

Eu mărturisesc, cu toată convingerea, învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, primesc toate canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Locale. Dacă sunt acuzat că sunt eretic, să mi se aducă o singură dovadă, din cărţile, conferinţele sau emisiunile la care am fost invitat. Nu sunt şi nici nu pretind că sunt infailibil. Dar, dacă există ceva în învăţătura Sfinţilor Părinţi care contrazice vreuna din ideile mele, mă lepăd de ideea mea şi primesc ceea ce au învăţat Sfinţii Părinţi. Câtă vreme nu se aduce nicio dovadă a pretinsei erezii în care mă aflu, e cazul ca acuzatorii să se justifice.

În topul în care părintele Iustin e nominalizat ca iubitorul de sectanţi eu am fost nominalizat ca iubitorul de stilişti, cu precizarea: „a obţinut această nominalizare în urma numeroaselor articole stiliste de pe blogul său”. Aşa cum se poate vedea din blog-ul meu, nu am scris niciun material legat de problema schimbării calendarului. Tot ce am făcut a fost să preiau anumite materiale, cum ar fi Enciclica patriarhiei ecumenice din 1920 sau deciziile Sinodului din 1948 sau diferite alte articole, pe care le-am crezut edificatoare pentru această problemă.

Faptul că în România se susţine faptul că schimbarea calendarului – respinsă de majoritatea Bisericilor Ortodoxe la momentul respectiv – s-a datorat unei calculări greşite a datei prăznuirii Sfintelor Paşti e dovedită ca falsă de către Enciclica patriarhiei ecumenice din 1920. Nu înseamnă că eşti stilist dacă publici documente bisericeşti sau materiale ale părinţilor din secolul XX.

În Biserica Ortodoxă există un principiu foarte clar – apartenenţa la Biserică, la o grupare schismatică sau la o grupare eretică se vădeşte prin primirea Sfintei Împărtăşanii. Dacă primeşti împărtăşania de la catolici înseamnă că eşti catolic, chiar dacă spui că eşti ortodox. Eu m-am împărtăşit şi mă împărtăşesc în Biserica Ortodoxă Română şi în Bisericile surori cu care ea se află în comuniune. Eu sunt mădular al Bisericii lui Hristos şi fac parte din Biserica Ortodoxă Română.

Faptul că eu consider schimbarea calendarului o greşeală nu mă scoate din BOR. Mari părinţi români contemporani – părintele Elefterie de la Dervent, părintele Iachint de la Putna sau părintele Ioanichie Bălan considerau o greşeală schimbarea calendarului. Părintele Iustin Pârvu a spus că ar fi primul care ar trece pe stil vechi, dacă Biserica ar accepta să revină pe stil vechi. Dar acest punct de vedere nu i-a scos pe părinţi în afara Bisericii…

Trebuie totuşi să precizez două puncte sensibile ale problemei schimbării calendarului: există un curent – cum este cel al părintelui Epifanie Teodoropoulos, care susţine că Bisericile locale care nu sunt în comuniune cu patriarhia de Constantinopol sunt schismatice. Adică Sinodul ROCOR, sinodul rus din exil, din care a făcut parte Sfântul Ioan Maximovici, a fost un sinod schismatic. Ceea ce implică faptul că Sfântul Ioan Maximovici nu e sfânt… O altă dovadă adusă în sprijinul acuzaţiei că sinodul ROCOR a fost schismatic este faptul că s-a aflat în comuniune cu diferite grupări din Grecia, grupări care ţin de stilul vechi.

Cât priveşte mulţimea de grupări de stil vechi din Grecia, ar trebui să fie evident că, dacă nu s-ar fi schimbat calendarul, aceste grupări ar fi fost în Biserica oficială a Greciei. Nu e vina lor că unele Biserici locale au schimbat calendarul şi ei au încercat să păstreze neschimbată credinţa Sfinţilor Părinţi. De-a lungul secolelor, au fost mai multe Sfinte Sinoade care au anatemizat orice încercare de schimbare a calendarului bisericesc (chiar Sfântul Ioan Iacob a tradus în limba română textul unei astfel de anateme…)

Vrem sau nu, sinoadele respective (cel mai cunoscut fiind cel din 1583) au pronunţat anatemele respective. E foarte delicat deci ca un creştin de stil nou din România să îl acuze pe un creştin din ROCOR că este schismatic deoarece ierarhii lui au condamnat schimbarea calendarului.

O a doua problemă este cea a minunilor prin care Dumnezeu a arătat că schimbarea calendarului a fost o greşeală – cea mai clară minune fiind arătarea Sfintei Cruci din Atena în 1925 (detalii pe https://www.danionvasile.ro/blog/2009/05/18/aratarea-minunata-a-semnului-sfintei-cruci-langa-atena-in-anul-1925/). Sunt de părere că cei care trec cu vederea această minune se aseamănă necredincioşilor care nu cred că Sfântul împărat Constantin cel Mare a văzut pe cer semnul aducător de biruinţă al Sfintei Cruci…

Eu cred că harul nu a părăsit Biserica Ortodoxă Română. Sunt atâtea minuni care arată că harul lucrează şi în BOR. Faptul că unii se folosesc de învăţăturile Sfinţilor Părinţi ca fariseii, negând faptul că există Sfinte Taine în BOR, e problema lor. Cred că Dumnezeu lucrează în Biserica Ortodoxă Română. Nu ştiu dacă lucrează în Biserica soră din Finlanda, care stă sub anatema primului Sinod ecumenic deoarece prăznuieşte Sfintele Paşti cu ereticii şi nu cu restul ortodocşilor (fapt pentru care a fost condamnată de Sinodul Bisericii Sârbe). Nu ştiu dacă lucrează în Biserica din Antiohia, foarte deschisă faţă de monofiziţi. Nu sunt eu în măsură să judec astfel de lucruri, de aceea nici nu mă pronunţ.

Pentru poziţia mea faţă de schimbarea calendarului nu pot fi acuzat că sunt eretic şi nici nu pot fi acuzat că sunt stilist (cu atât mai mult cu cât termenul e nepotrivit – greşeala fiind a celor care au schimbat calendarul, cu toată opoziţia Sinoadelor Bisericilor surori – Ierusalim, Alexandria, Antiohia, care au refuzat să ia parte la pseudo-sinodul din 1923).

În ce priveşte unele detalii – cum văd poziţia părintelui Dionisie de la Colciu, a părintelui Ieronim din Eghina sau sinodul ROCOR –, nu am un punct de vedere definitiv. Şi, câtă vreme nu m-am lămurit îndeajuns, nici nu mă grăbesc a face publică o poziţie.

Cât priveşte căderea Bisericii oficiale din har, aşa cum apare în mai multe profeţii – cea mai clară fiind poate cea a Sfântului Kukşa din Odessa, ea va avea loc abia la cel de-al optulea Sinod Ecumenic. Conform profeţiilor, atunci va avea loc o îndepărtare de învăţătura Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei, pentru a netezi calea venirii Antihristului. La înscăunarea Antihristului vor lua parte şi mulţi ierarhi şi preoţi, susţinători ai noii religii apostate.

Dacă acest sinod va avea loc în viitorul apropiat, ne vom convinge singuri dacă profeţiile au fost sau nu adevărate. Şi, dacă într-adevăr învăţătura Sfinţilor Părinţi va fi lepădată de sinodali, se vor găsi totuşi ierarhi care să stea împotriva curentului aşa cum Sfântul Marcu al Efesului a stat împotriva ierarhilor apostaţi la Sinodul de la Ferarra-Florenţa. Şi clericii şi creştinii iubitori de Hristos îi vor urma.

Acestea fiind spuse, îi rog pe fraţii mei în Hristos să mă pomenească în rugăciune, pentru a putea face faţă ispitelor venite de la diavol şi de la slujitorii lui. Iar în ceea ce îi priveşte pe cei care i-au minţit pe alţii, spunând că eu m-am rupt de Biserica Ortodoxă Română şi am trecut la stilul vechi, aştept să văd ce alte minciuni vor scorni. Că năravul din fire la unii nu prea are lecuire…

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

“Fiii Bisericii Ortodoxe nu se tem de sfarsitul lumii”

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=5ovVqDUOp5Q]

Profetii ale Sfintilor sec. XX despre Apocalipsa :
Sf. Lavrentie de Cernigov, Sf. Serafim de Virita

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=twikkyr-wPI]

Etapele pecetluirii si pastrarea nadejdei

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=L7PU7ue8FjM]

Extrase din conferinta „SFÂRŞITUL LUMII – ÎNTRE PROFEŢII ŞI OBSESII” ,
tinuta la Husi in luna decembrie 2008

Grupul Areopag va invita la
CONFERINTA CU TEMA „SFÂRŞITUL LUMII – ÎNTRE PROFEŢII ŞI OBSESII”
MARŢI, 27. 01. 2009, ora 18.00
LOCAŢIE: Bucuresti, Sala DALLES, lângă Librăria Noi.

Vor vorbi: Ierom. IOAN ŞIŞMANIAN (de la mănăstirea Petru Vodă), Maica ECATERINA FERMO, LAURENŢIU DUMITRU, DANION VASILE.
Conferinţa va fi transmisă în direct pe ortodoxradio.ro. Se vor lansa volumele „Stareţii despre vremurile din urmă” şi „Zorii Apocalipsei“.
Rog anuntati mai departe, pe e-mail-uri, messenger sau, cel mai eficient, prin viu grai…

Cu mulţumiri, Danion Vasile

CITITI SI Danion Vasile – Despre ipoteza caterisirii parintelui Justin

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Danion Vasile

O alta provoacare pentru Ortodoxie este zilele acestea, Saptamana ecumenista de rugaciune “in comuniune” cu celelalte culte. Este de fapt cea mai GRAVA problema,  daca o sa asistam iarasi la incalcari ale sfintelor Canoane de catre clerul nostru.

Spre o informare asupra acestui fenomen, va invitam sa ascultati emisiunea difuzata de Radio Romania Actualitati. La emisiunea din seara de 18 dec. 2009 au participat pr. prof. universitar Daniel Benga – preot ortodox, Danion – teolog si pr. Vicentiu Balint – preot catolic. Ne bucuram ca fratele nostru Danion a participat la aceasta emisiune si cu aceasta ocazie il felicitam pentru marturia dreapta pe care a dat-o in fata celor doi invitati si nu numai.
Ideea principala desprinsa din aceasta emisiune este faptul ca nu poate fi unitate intre catolocism si ortodoxie pentru ca tot timpul fiecare tine la conceptele, canoanele propriei credinte si nu se ezita de a-l face pe celalalt eretic. Ori nu e posibil ca amandoi sa fie in adevar si e clar ca cineva greseste si ar trebui sa plece capul cel care greseste. Asta chiar daca ar trebui sa se intample  si din partea pr. Daniel Benga, preot ortodox care facea publicitate ecumenismului.
Concluzia ca ne pastram fiecare gandirea hotarata  ” credinta si gandirea mea e mai corecta” duce la intrebarea firesca care s-a pus si la care nu s-a dat raspuns : pentru ce sa ne intalnim, de ce sa pierdem vremea din moment ce celelalte confesiuni din lume nu vor cunoaste autenticitatea si unicitatea ortodoxiei?
Va invitam sa ascultati intreaga emisiune…

ASCULTA MP3

DOWNLOAD MP3

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Arhim. Sarantis Sarantou, preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Amarousios

Citez ultima jumătate de pagină din critica foarte simplă, dar şi consistentă pe care o face textului de la Ravenna respectabilul profesor universitar din Atena, domnul Ioannis Kornarakis, critică ce are ca titlu: „Textul de la Ravenna – masca Dialogului Teologic”.

„Textul de la Ravenna este scris de o mână romano-catolică (lit. papală – n. tr)! Reprezentanţii ortodocşi înseamnă că au semnat cu ochii închişi!  Cum poate cineva să fie de acord, când se pretinde aşa ceva?

1. Este caracteristică deasa folosire în text a cuvântului „document”, pe care noi în diferitele noastre texte nu îl folosim.
2. Ortodocşii care au semnat textul de la Ravenna au semnat şi acceptarea adaosului „Filioque”! În paragraful 13 se menţionează: „Autoritatea în Biserică aparţine lui Iisus Hristos Însuşi, Unicul Cap al ei. Prin Sfântul Lui Duh, Biserica, ca Trup al Lui, participă la autoritatea Lui” (Ioan 20: 22-23). Domnul are propriul Lui „Sfânt Duh”, deoarece conform kakodoxiei (relei-credinţe) papale, ca al Lui, (propriu Lui), „purcede” de la Acelaşi!
3. În paragraful 45 al textului, se hotărăşte dinainte ca rolul episcopului Romei să fie studiat  (într-o discuţie viitoare) pe baza învăţăturilor Conciliilor I şi II de la Vatican!

Textul arată că prin „buna” intenţie (dispoziţie) şi a reprezentanţilor ortodocşi, primatul papei funcţionează deja în greul Ortodoxiei sau – mai bine zis – a ortodocşilor cu „deficienţă” ortodoxă „eclesiologică”!

Din puţinele rânduri pe care le-am citat din eminentul profesor, domnul Kornarakis, ne dăm seama deja că Comisia Mixtă Internaţională de Dialog dintre catolici şi ortodocşi a semnat în octombrie 2007 la Ravenna acest text pe care l-au numit „document”.

Aşadar, dintru început, devine sesizabil că şi ortodocşii au semnat în acord cu catolicii kakodoxia papalului „filioque”. De asemenea, se hotărăsc dinainte să studieze rolul episcopului Romei în baza învăţăturilor catolicilor de la Conciliile I şi II Vatican.  L-au botezat pe papă Episcop al Romei şi ai noştri şi înaintează având ca instrument ultimele două Concilii de la Vatican  ca să-l accepte ca „protos” – primul.

Desigur, domnul profesor Kornarakis face şi alte observaţii, pe care le vom include în cadrul cuvântului nostru, ca binevenite pentru un asemenea text ameninţător, care a fost deja aruncat la bazele viitorului text de la Elounta. Se aşteaptă ca ambele texte de la Ravenna şi de la Elounta să dea în 2009, la întrunirea în Cipru a Comisiei Mixte Internaţionale, textul definitiv în care, după cum se speculează de către unii, Comisia să accepte primatul papei ca primat Diaconal (al Diaconiei, de slujire).

Astfel se va adeveri ceea ce a spus teologul romano-catolic Pierre Dipre cu 40 de ani în urmă conferenţiarului pe atunci al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Atena şi acum egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos, Părintele Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, şi anume că: primatul papal vi-l vom formula în aşa fel încât credincioşii voştri să nu se scandalizeze.

Problema este: Vom înghiţi această terminologie (serologie) sau o vom voma?

Să vedem drumul dialogului puţin mai analitic.

Preludiu cu eşec pentru dialogul între catolici şi ortodocşi, numeşte domnul Ioannis Kornarakis textul catolic cu semnătura papei care a circulat în iunie 2007 cu titlul: „Răspunsuri la întrebări referitoare la puncte de vedere  (teze) în jurul învăţăturii despre biserică”.

Se presupune că poporul întreabă, iar răspunsurile le dă papa Benedict după cum urmează:

1. Singura biserică adevărată este cea Catolică, una şi unică.
2. Biserica Catolică este condusă de papă ca succesor direct al Apostolului Petru şi de Episcopii care se află în comuniune cu el.
3. Celelalte biserici au o deficienţă (lipsă) eclesiologică. Mai exact, papa consideră „Bisericile” protestante cu deficienţe mari, iar pe cea Ortodoxă cu deficienţe mai puţine, pentru că nu acceptă primatul şi infailibilitatea.

Pe pagina sa personală de internet, papa Benedict al 16-lea, printr-un comunicat scurt, dar clar, vrea să arate că nu dă o aşa mare importanţă „documentului” de la Ravenna, alcătuit între 8 şi 14 octombrie 2007, ci că doar se bazează pe problematica textelor de la Monaco 1982, Bari 1987 şi Noul Valaam  1988. Benedict al 16-lea confirmă deschis faţa new-age-istă a papismului prin strălucitul său bilingvism.

Ca ortodocşi putem să ne împotrivim papilor în bilingvism sau plurilingvism, având o atât de bogată Tradiţie cristalizată sinodal-democratic? Prin acest comunicat al său, Benedict al 16-lea desfiinţează în principal paragraful al 46-lea al proclamaţiei comune de la Ravenna, în care toţi participanţii catolici şi ortodocşi nu-şi ascund bucuria pentru viitorul favorabil al acestui text  şi al perspectivelor sale.

Din iunie 2007 până în octombrie 2007 au trecut patru luni, în timpul cărora partea ortodoxă putea să se împotrivească oportun declaraţiilor provocatoare ale papei Benedict. Cel mai bine ar fi fost, desigur, dacă ar fi avut generozitate, chiar şi din raţiuni de politeţe lumească, însuşi papa să facă nişte noi declaraţii, după cum fac întotdeauna şefii de stat şi să tempereze anterioarele declaraţii ale sale –  provocatoare pentru  ortodocşi, în vederea apropiatului dialog de la Ravenna. Ori, aşa ceva nu s-a întâmplat.

După aceste Răspunsuri – declaraţii papale, Sfântul Sinod al Bisericii Eladei a trimis un act cu data 8 octombrie 2007 Copreşedintelui Comisiei Mixte de Dialog între Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică, IPS Ioan, Mitropolit de Pergam şi l-a însărcinat să ceară explicaţii părţii catolice în cadrul dialogului de la Ravenna pentru poziţiile şi vederile eclesiologice din textul Răspunsurilor, pentru că acestea problematizează Biserica Ortodoxă.

Din citirea „documentului” de la Ravenna însă, ne dăm seama uşor ori că nu s-a atins deloc acest subiect de către ÎPS Copreşedinte, ori că nu i s-a permis, pentru că Răspunsurile papei ca infailibile nu pot fi contestate..

Logica ortodoxă comună, simplă şi sănătoasă spune: De vreme ce dialogul teologic nu se exercită de pe picior de egalitate de către ambele părţi, cum este posibil să înainteze? Cum este posibil să rămână membrii părţii ortodoxe într-un dialog atât de important, când cunosc dintru început, de dinainte, că participă la dialog ca membrii ai unei biserici care a fost deja caracterizată deficitară, graţie insistenţei papale cunoscută tuturor?

Aşadar, dată fiind trimiterea actului Sfântului Sinod al Bisericii Eladei Copreşedintelui Comisiei Mixte şi dat fiind şi faptul că a fost ignorat conţinutul său şi de către Copreşedinte şi de către Comisie – după cum se pare – avem tot dreptul ca membrii egali ai Bisericii Ortodoxe să protestăm împreună nu doar pentru soarta actului, ci şi pentru conţinutul „documentului” şi pentru valoarea sa. După cum se termină, şi acest „document” de la Ravenna  va avea soarta născocitelor texte papale, ca cea a Dispoziţiilor Pseudo-Isidoriene care la un moment dat istoric au fost folosite la jumătatea secolului al 9-lea pentru susţinerea ideilor teocratice ale papilor împotriva ideilor teocratice ale împăraţilor. Atunci, s-a susţinut că papa este capul lumii. Astăzi ce valoare poate să aibă „documentul” de la Ravenna? Poate cel mai bine să concureze născocitele texte ev-medievale. (Va urma)

(traducere din limba greacă de monahul Leontie din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1761 din 5 decembrie 2008, pp. 1 şi 5)

sursa : Lumea Credintei

Masonii sunt prezenţi pe toate mijloacele de informare şi nu e de mirare, întrucât ei deţin pachetul majoritar de acţiuni din cadrul acestor societăţi. De ceva timp, tânărul Oreste ne uimeşte cu propagandă pe faţă a masonilor şi defăimarea Bisericii, deşi se declară a fi creştin.  Aceasta arata că este clar tot duşman al Bisericii, celei Uneia Sobornicească şi Apostolescă, fiind un adept al gândirii rătăcite că toate religiile sunt bune, suferind de febra nihilistă şi de sindromul ecumenist, baza noi religii a lui antihrist, şi anume NEW-AGE. Vă propunem spre vizionare un extras din emisiune “Codul lui Oreste”, al cărei realizator este Oreste, difuzată de B1TV, în care îl are ca invitat de Pavel Coruţ, un personaj mult mai versat în ale masoneriei şi al conceptelor de NOUĂ ORDINE MONDIALĂ şi GLOBALIZARE. Ei încearcă o demascare a PĂPUŞARILOR şi o delimitare a masoneriei de clanul Bildeberg, a ELITEI ce conduce lumea la ora actuală, dând impresia că masoneria este salvarea pentru pacea si bunăstarea în lume. Deosebiţi duhurile acestor propovăduitori ai antihristului şi luaţi aminte de cine trebuie să vă păziţi pe viitor, dar mai ales să nu lăsaţi copii să urmărească astfel de aberaţii.

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=7787321115613554328&hl=en]

Codul lui ORESTE

realizator : Oreste

Invitaţi : Pavel Coruţ şi Marian Cernat (jurnalist de investigaţii)

O analiza mai larga o puteti citi aici: ORESTE si PAVEL CORUT: elogiu masoneriei, new age si Noii Ordini Mondiale

După disparitia dictaturii comuniste, Biserica si neamul au de înfruntat alti doi dusmani, mult mai vicleni si mai periculosi pentru sufletul nostru:
– societatea civila de import (inspirată si finantată din exterior, ca si comunismul) si
– ecumenismul inchizitional, dar cu fată umană (deci tot ca si comunismul).
Când Engels a trimis la tipar cartea „Manifestul Partidului Comunist” (scrisă împreună cu Marx), a avut un dialog cu prietenii si atunci a concluzionat cam asa: tendinta omului este de a fi egoist si de aceea realizarea proprietătii comune va duce la un dezastru. A intuit deci utopia si dezastrul (numai în ultima clipă), însă orgoliul, teama de a nu-si strica imaginea care deja se formase despre el, nu l-a lăsat să mai dea înapoi. Asa este si cu ecumenismul: toate sectele si bisericile crestine au interesele lor, egoismele lor, care nu se vor împăca niciodată cu o teologie comună, care nu mai e a lor, ele pierzându-si astfel identitatea. În plus, au si interese (egoisme) materiale la care nu vor să renunte. Bisericile neortodoxe nu vor cere niciodată „restitutio in integrum” a credintei si dragostei dintâi, ci restituirea doar a clădirilor, a patrimoniului material.
Dragostea pentru interes este mult mai mare decât interesul pentru dragoste! Si asa a fost de-a cursul întregii istorii. Oare n-am învătat nimic din istorie?! Apoi, dacă ecumenismul a ajuns să-i dezbine pe ortodocsi, pe cei dreptcredinciosi, de ce mai continuati?! Oare până când veti mai mângâia obrazul lui Arie!? Căci nu faceti decât să grăbiti împlinirea proorociilor privind răcirea credintei. Dacă-i iubim pe sectanti, atunci să le spunem adevărul, căci adevărul îi va face liberi, iar iubirea fără adevăr este falsă.
Se spune că se discută cu celelalte biserici crestine doar cele ce ne unesc, nu si cele ce ne despart. Or, dacă avem ceva ce ne uneste, aceea e temelia Hristos. Biserica ce s-a construit pe aceasta Temelie de către alte minorităti crestine sau secte este din paie si nu trece proba focului (Duhului Sfânt). De aceea nu avem ce dialoga (negocia!) cu alte biserici. Iar dacă temelia comună e Hristos, să dialogăm (negociem!) cu Hristos, să ne rugăm la Hristos pentru ei. Nu-i judecăm noi, nu-i trimitem în iad, nu facem jihad, ci, din contra, ne rugăm la Domnul Hristos să-i mântuiască si pe ei.
Se fac multe lucruri bune în Biserică, dar dacă nu se fac si cele ce ne mentin credinta curată, ci ecumenicizăm totul… În acest sens, noi, ortodocsii de rând, oile, ne simtim părăsiti de păstori. Facultătile scot pe bandă rulantă sute si mii de teologi (ecumenisti), dar nu există o preocupare serioasă pentru a forma duhovnici, de care avem atâta nevoie. Intelectualii crestini, asociatiile ortodoxe, marii duhovnici chiar, si toti cei care-si înmultesc talantii, simt că, desi există bunăvointă, nu există timp pentru noi. Nu ne bagă nimeni în seamă. Numai când gresim! Sau când suntem prea critici! Atunci toti îsi fac timp pentru noi! Când vedem că păstorii nostri dialoghează permanent cu toti ereticii si politicienii, dar de noi nu se interesează decât când gresim, devenim gelosi, asemenea fratelui rămas acasă (fratele fiului risipitor). Si n-ar fi nimic dacă fii risipitori (ereticii) s-ar întoarce acasă. Dar nici vorbă de asa ceva. Ei preferă roscovele spirituale din UE si SUA. În majoritatea cazurilor, revenirea unora la ortodoxie se datorează sfintilor, bunilor duhovnici si oilor cuvântătoare, nu ecumenistilor. Dacă dialogul ecumenic trebuie continuat (Ortodoxia fiind o sansă pentru viitorul Europei, dar si pentru a forma un front comun în fata globalizării), atunci să o facă preotii si ierarhii români aflati peste granite si o comisie specializată din tară. Nu toti ierarhii, nu tot clerul, nu toti credinciosii. Suntem toleranti, ospitalieri, dar nu ne amestecăm, nu slujim împreună până nu avem aceeasi credintă, cea dreaptă.
Si sfintii închisorilor se simt părăsiti sub ecumenism, cum au fost si sub comunism. Sunt ignorati pentru că, multi dintre ei, au fost legionari (patrioti, iubitori de neam)! Pentru ei nu se fac pogorăminte cum se fac pentru eretici. Căci ecumenismul respectă corectitudinea politică, transformând-o în corectitudine teologică, în ideologie teologică, dacă se poate spune asa ceva. Cu alte cuvinte, Biserica nu face politica sa, dar face politica altora.

Ecumenismul este deci o ideologie utopică, are si un limbaj de lemn (nu este ierarh numit în ultimii 15ani care să nu declare în cuvântul de înscăunare că va face totul pentru întărirea ecumenismului!), îi adună ca un magnet pe toti yesmanii (oportunistii, caprele) si îi manipulează pe putincredinciosi într-o directie evident (!) nefirească. Hotărârii Sf. Sinod de a urma calea ecumenismului îi lipseste ecumenicitatea (sic!), adică nu are consensul întregii Biserici – Trupul lui Hristos (sinod, cler si popor dreptcredincios). Putem repeta cuvintele lui Mircea Vulcănescu (cel ce a spus “Să nu ne răzbunati”) de acum 60 de ani: „Încă o dată minunata îndărătnicie a credinciosilor ortodocsi întru păstrarea „comorii de mult pret” se dovedeste a fi un formidabil răspuns lumescului ,,duh al înnoirilor”. Căci: „chiar dacă noi însine sau înger din cer ar binevesti peste ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie!”” (Gal. I, 8 )”.
Când papa s-a convins că ecumenismul a luat-o pe un drum fără întoarcere (chiar făcut cu forta, inchizitional), a numit biserica catolică ca fiind singura biserică adevărată, dând astfel drumului înfundat al ecumenismului si un punct final: papa de la Roma! Apoi trimite Opus Dei în România (oficial, căci practic era aici de mult). Probabil vor un papă ortodox! Nu slav, nu grec, ci latin, adică român si… controlat de Opus Dei (Apropo… cei care iau măsuri împotriva antiecumenistilor sunt posibili colaboratori ai Opus Dei sau… membri). Se crede probabil că un papă ortodox infailibil ar revigora credinta în Occident si, în acelasi timp, Biserica Catolică ar câstiga o parte din Ortodoxie (eficient, nu?). Desigur, vor promite că vor renunta apoi la erezia infailibilitătii, la Filioque si la celelalte, dar “traditia” lor este de a nu-si tine promisiunile în întregime. Dacă iubeste Ortodoxia, atunci orice papă poate schimba macazul fără probleme, că este infailibil! [În Biserica Catolică papa este vicarul (înlocuitorul) pe pământ al Fiului (Hristos) din cer. Iar dacă Duhul Adevărului purcede si de la Fiul (Filioque), adică purcede si de la papa (!) – înlocuitorul Fiului, atunci papa este infailibil, tot ce spune el este adevărat, căci este de la Duhul Adevărului. Erezia Filioque a erodat fundamentele Bisericii Catolice timp de un mileniu si jumătate de la formularea ei si până la proclamarea infailibilitătii papei (1870), indulgentele, inchizitia, primatul papal si multe alte erori fiind urmarea materializării aceluiasi Filioque. Asa cum Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut Trup, prin Nasterea lui Hristos, tot asa Eroarea s-a făcut trup, s-a materializat deplin în 1870, prin papa – infailibilul, vicarul lui Hristos].
Se mai poate face totusi ceva? De curând Părintele Iustin Pârvu s-a întâlnit cu PF Daniel. Poate se vor mai întâlni si alti mari duhovnici cu Patriarhul nostru. Speranta noastră este ca aceste întâlniri să nu fie asemenea celei dintre Moise si Faraon, ci aceleia dintre Sfântul Francisc de Assisi si papa (poate nu întâmplător Părintele Arsenie a pictat si un sfânt catolic – Francisc de Assisi – la Biserica Drăgănescu!), adică sperăm să fie ascultati si duhovnicii nostri asa cum sunt ascultati reprezentantii altor culte si cum sunt ascultati politicienii. Cum ne vom da seama dacă au fost ascultati? Simplu. Biserica Ortodoxă Română (ierarhii în primul rând, dar si cler, mireni) va renunta la ecumenismul agresiv si îsi va asuma trecutul său colaborationist. Poporul îi va ierta deoarece Biserica a fost victimă, nu călău. Dacă nu, politicienii vor controla permanent viata eclezială prin dosarele CNSAS si prin mass media, urmarea fiind persecutia antiecumenistilor, subminarea valorilor traditionale (Sfânta Traditie, învătăturile Sfintilor Părinti) si relativizarea credintei, pentru ca România să corespundă cerintelor iluministe ale UE si ale globalizării. Adică: răcirea credintei si, într-un final, apostazia. Cine îsi asumă acest risc (pentru el si pentru păstoritii lui), de fapt, nici nu este credincios, ci doar un ideolog teolog care-si doreste scaunul mai mult decât crucea si decât mântuirea, asemenea lui Lucifer!

( de Ioan Cismileanu, extras din revista

“Porunca Iubirii”, nr.1/2008 )

Părintele Serafim Badila

Readucem în actualitate, cuvântul ţinut pelerinilor de părintele Serafim Badila de la Mănăstirea Căşiel, jud. Cluj, pe data de 25 august 2007, alături de îndemnul părintelui Seraphim Rose: “Nu trebuie să aşteptăm nimic altceva decât să fim răstigniţi”.

“Dracul, cu Antihrist si cu slugile lui sunt aproape de punctul final de activitate in tara aceasta.

Si culmea, acuma, in Sibiu, in prima perioada din septembrie(nn. anul 2007), va fi o adunare ecumenista si parintele Arsenie de la Prislop (Boca) spunea ca Sibiul va fi ultima reduta si si aceea va fi cucerita.

Deci, dragii mei, nu-i gluma, dragii mei. Din Sfantul Munte Athos ni s-a transmis sa zicem fiecare dintre noi de 40 de ori „Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.” Ca sa ne ajute Maica Domnului, ca suntem in mare primejdie, ne pierdem ortodoxia, dragii mei. Dintre ierarhi mai sunt de-ai lui Dumnezeu, care vor sa se mantuiasca, dar sunt tot mai putinei, dragii mei. O fost persecutia impotriva Bisericii, cea ateista, comunista, si avem (ama avut atunci) vreo sapte mitropoliti, vreo doisprezece episcopi (marturisitori, n. mea) si cateva sute de preoti (chiar mai multi, n.mea). Acum nu stiu cati suntem gata sa stam in fata pustii si a gloantelor, pentru dreapta credinta, dragii mei.

E dezastru, dragii mei! Canoanele Sfintilor Parinti nu dau voie sa te duci la sectari sa stai cu ei, la adunarea lor. Sase ani este oprirea de la impartasanie daca tu te-ai dus acolo. „Pai da, parinte, dar acolo s-a cantat la Dumnezeu“. Nu-i voie! E preacurvie sufleteasca, dragii mei. Opresc sa te aduni cu ei, sa te rogi cu ei, canoanele Sfintilor Parinti! Si uite, acuma se aduna la Sibiu. Toti ecumenistii… Parintele Dumitru Staniloae spune ca „ecumenismul este produsul masoneriei“. Iar parintele Arsenie Boca zice ca „ecumenismul este erezia ereziilor, cozile de topor ale Apusului. Nimic nu cade din Biserica, numai putregaiul! Inapoi la canoanele Sfintilor Parinti, la Sinoadele Ecumenice. Altfel, la iad cu arheirei, cu preoti cu tot.” Fereasca Dumnezeu! Acesta-i cuvantul pr. Arsenie Boca. Si Sf. Ioan Iacob scrie acolo, undeva ca: „sustin, cei care sunt ecumenisti, ca is ruginite canoanele de vechimea lor, nu mai sunt bune acuma, la vremurile noastre si la oamenii din timpurile noastre“. E nebunie, dragii mei. Pai ce au hotarat Sfintii Parinti este valabil pana la sfarsitul veacurilor.

Sfantul Ioan Maximovici spune ca „anatema sa fie pe cel care vorbeste si sustine teoria ramurilor!” Ce-i cu teoria ramurilor? Ecumenistii astia care zic ca toti avem un Dumnezeu, toti ne rugam la acelasi Dumnezeu, acesti eretici sustin ca, asa cum un copac are mai multe ramuri, asa si toate credintele care sunt pe pamant trebuie sa se uneasca, ca sa fie una. Pe una din cartile pr. Babut am vazut desenat copacul, iar pe prima ramura scrie 1054, cand s-a despartit de la Biserica Una catolicii. Si ramura aceasta este…USCATA! Alta, si alta, si alta, toate sunt uscate. Nu poti sa ai mantuire in aceste alte credinte. Singura este ortodoxia, care este dreapta credinta si al carui varf e verde. Asa este reprezentat copacul, dragii mei. Deci atunci ce trebuie sa facem noi? Noi nu trebuie sa ne unim cu ei! Noi nu avem nimic de scos din dogmele Sfintilor Parinti si din canoanele lor. Avem tot ce ne trebuie pentru mantuire! Ei trebuie sa recunoasca ca sunt eretici, si nu pot avea mantuire, numai daca se leapada de ereziile lor si trec la credinta ortodoxa. Doresc sa o cunoasca? Sa primeasca botezul crestin-ortodox, sa invete tot si in felul asta ne putem noi uni. Deci nu exista unire din partea noastra. Unirea nu o fac ierarhii ecumenisti care sunt eretici. Unirea este lucrarea Duhului Sfant, dragii mei, nu a ierarhilor eretici. Si acuma la Sibiu se strang.

Si poate ca va fi, asa cum se zice de catre unii, o scindare. Adica unii tin cu traditia Bisericii ortodoxe si vor sa se mantuiasca, si cred ca sunt, are Dumnezeu destui, si altii vor sa placa oamenilor vremurilor noastre, masonilor, sa fie in prietenie cu ei, in pace cu ei, ca sa stea linistit in scaun. Si atunci va fi scindare.

Si dupa aceasta – spun unii eu transmit ce am auzit – va urma persecutia. Nu vreau sa fac panica, dar spun ce am auzit. Va urma persecutie. Ca au mai fost persecutii impotriva crestinilor. Persecutia romana, in consta ea? Cine era crestin in Imperiul Roman nu avea dreptul sa aiba functie in aparatul de stat. Unu – jos din functie daca esti crestin; doi – i se lua averea daca mai insista in credinta lui; trei – era pus la munca fortata, in mina sau alte locuri; patru – nu putea sa faca fata la norma, la inchisoare, in foame, in sete, in chinuri; cinci – mucenicia. La sarbatorile paganesti mari erau adunati toti ca sa vada cum era dat drumul la fiarele salbatice si cum ii omoara pe crestini. Deci aceasta era persecutia romana in primele veacuri. Si va urma persecutie. Asadar, nu este suficient sa credem in Dumnezeu, sa ne rugam la Dumnezeu, sa mergem la Biserica, sa ne spovedim, sa ne impartasim, sa facem milostenie. E bine, dar nu numai aceasta este necesar. Nu este totul. Sa ne pregatim pentru mucenicie, dragii mei. Caci cu moartea oricum suntem datori.

Nu vreau sa fac panica prin acest cuvant, dar sa stiti ca sunt tare aproape acele vremuri, cred si marturisesc. Si nu stiu cati dintre noi avem puterea aceea de a zice: Domnule mason, sunt crestin-ortodox! Si vreau sa mor in credinta aceasta! Accept moartea, dar de Dumnezeu nu ma lepad, ca sa nu intru vesnic la Iad. Asa ca sa luam in serios, dragii mei, sa luam in serios…”

(Fragment dintr-o predică rostită la Mânăstirea Căşiel pe 30 august 2007).

Părintele Serafim Badila de la

Mănăstirea Căşiel, jud. Cluj.

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=3020598050320537619&ei=2kTWSLvbIIiG2gKzgt20Ag&hl=en]