[slideshow]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=D2v0SKDZMHw]

Parintele arhimandrit Justin Parvu a primit cu adanca intristare vestea mortii Parintelui Arsenie Papacioc, numindu-l cu evlavie “Sfantul Arsenie, indreptator al credintei si chip al blandetilor”. Cu siguranta taina ce-o impart cei doi mari duhovnici este cu mult mai mare decat ne-am inchipui noi si ea va lucra in mod deosebit mai cu seama de-acum incolo, avandu-l pe Parintele Arsenie in Imparatia Cerurilor. De-acum va fi cu neputinta ca cineva sa mai bage discordie intre cei doi duhovnici, iar lupta lor pentru credinta si neam va fi mai puternica si de neoprit.

Sa ne rugam si noi Sfantului Parinte Arsenie, ca sa duca rugaciunile neamului romananesc in fata Mantuitorului si a Maicii Domnului pe care a iubit-o toata viata.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=TjWn59NlccE]

Partea a II-a continuare »

D. V.: In ziua de astazi se spune ca e bine sa facem pace unii cu altii, sa fie intelegere intre confesiuni, intelegere intre religii. Ca Dumnezeu primeste rugaciunile oame­ni­lor, indiferent de religia in care se afla.

Pr. A.: Asta o spun oamenii, ca Dumnezeu vrea pace. Vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul! Ce intalnire are adevarul cu neadevarul? Pentru care motiv, dupa 1054 de ani, s-au despartit? Si acuma vor sa ne impacam?! Mai mult decat ei, vrem noi pace – dar in adevar! Ii primim cu toata placerea.

Eram in preajma hramului. Si a sosit un preot din Paris, probabil cu gandul sa slujeasca a doua zi, ca era Sfanta Maria. Era si P.S. Serafim, in casa arhiereasca. Si a venit acolo, acest parinte, si s-a prezentat cand a intrat – ca era camera plina cu musafiri, vreo treizeci de persoane distinse din Constanta. Eram la o gustare, ca a doua zi era hramul, obiceiul locului. Si ala s-a prezentat, pana a ajuns la mine si la P.S. Serafim. Si: „Arsenie! Arsenie! Arsenie!…” Facea teatrul asta. Zic: „nu-mi place deloc”. Ce sa spuna el Apusului din partea parintelui Arsenie? Sa vina la rasarit, fara pretentii si smeriti. „Pai, (ei – n.n.) zic ca au dreptate”. Dreptate si dracu’ zice ca are. Asta nu e un argument. In sfarsit, nu ma lasa deloc. continuare »

Parintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Manastirii Sf. Maria din Techirghiol, in varsta de 97 de ani, a trecut la Domnul azi 19 iulie, in jurul orelor 10. Parintele se afla la manastire cand a facut stop cardio-respirator. Inmormantarea va avea loc joi, la Manastirea Sf. Maria din Techirghiol, unde a slujit aproape 3 decenii.

Parintele Arsenie Papaciuc este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei. Din anul 1976, este duhovnicul Manastirii Sfanta Maria din Techirghiol. Parintele Papacioc a trecut prin puscariile comuniste unde a patimit alaturi de Parintele Justin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu si altii.

Trebuie sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi. Pentru ca viata inseamna moarte continua

Eu recomand o stare de veselie interioara, launtrica, din inima, o stare ce inseamna rugaciune neincetata. continuare »

Intrucat Parintele Arsenie este inca in spital si are nevoie de ingrijirile medicilor, venim cu propunerea sa facem fiecare dupa cum poate o rugaciune pentru insanatosirea sfintiei sale. Asa cum si pentru Parintele Justin multa lume se roaga, mai jos aveti o scurta rugaciune, pe care nadajduim ca Domnul ne-o va asculta si bunul Parinte Arsenie se va intoarce cu bine la chilia sa.

In seara aceasta se lasa sec, iar de maine intram cu ajutorul lui Dumnezeu in perioada postului dinaintea sfintei Invieri. Cand cineva pleaca la drum lung se aprovizioneaza cu toate cele necesare, ca sa fie asigurat pe timpul calatoriei lui si sa nu aiba piedici sau neajunsuri in ceea ce are de gand sa savarseasca. Asa si noi, facem o lunga calatorie, desi ni se pare ca stam pe loc, fizic, insa facem o calatorie in duh, pe un drum care merge la deal, un drum obositor… Dealul catre care mergem este Golgota, acolo ne vom intalni cu Domnul Iisus – Iisus care merge cu crucea in spate, plin de rani, plin de sange, mereu blestemat si injurat, El, care dezleaga si ridica pacatele lumii. Catre acest deal, catre aceasta culme a nevointelor incepem sa urcam, de maine dimineata, pe calea sfantului si marelui Post.

Ce este postul? Postul inseamna in primul rand infranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai incalcat postul. De exemplu, o mancare de cartofi, dar bine unsa cu ulei de cel bun si gatita cu gust, face ca postul sa fie zadarnic.

De asemenea, va atag atentia ca cel ce posteste de bucate, posteste zadarnic daca postul lui nu este insotit si de postul celalalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de pacate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pilda, daca barfesti, chiar daca nu mananci nimic, tot in iad te duci. Cine osandeste pe altul, acela e mai vinovat decat cel care nu posteste, pentru ca intra in drepturile lui Dumnezeu. De aceea Parintii ne indeamna mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: “Pune, Doamne, paza gurii mele” (Ps. 140, 3). O vorba odata spusa, nu mai poti fi stapan pe ea. Zboara de la tine si este mereu comentata si rastalmacita in toate chipurile. De aceea, tine-ti-o in loc, mai ales cand e vorba de un cuvant rau. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca de asta snt dintii si buzele in fata limbii, ca doar-doar vom putea infrana aceasta limba si Doamne, Doamne, cat venin si cat viclesug stie ea sa verse de multe ori. Citit in seara asta epistola sfantului Iacov, sa vedeti ce ne indeamna el sa facem ca sa ne tinem in frau limba plina de rautate. Limba clevetitoare pe multi a lipsit de plata ostenelilor lor – e bine sa nu uitati asta.

Tot asa gandurile, imaginile, aducerile aminte de pacat, toate acestea ataca postul si-l strica. Asa ca va indemn sa fiti foarte atenti si la postul simturilor, adica sa inchidem toate usile prin care poate intra pacatul in noi, pentru ca acesta este rostul postului, frati crestini: sa inchidem usile prin care intra pacatul, sa starpim adica tot raul din noi. continuare »

Stiu sa reactioneze si ma bucur foarte mult, chiar daca generatia aceasta nu mai are forta generatiei trecute. Imi amintesc pe vremea lui Carol al II-lea, eu am dat batalia asta din jos. Eram de fata cand regele a vrut sa puna mana pe Garda de Fier ca organizatie si oferea fel de fel de lucruri. Si Codreanu nu era de acord. Noi nu eram ca niste politicieni. Eu eram un copil la douazeci si ceva de ani, doritor de lupta pentru frumusetea unui Adevar, in fruntea caruia se afla Arhanghelul Mihail. Eu eram impotriva sangerarii. Dar nu contam eu. Eu eram un scuipatel acolo, dar traiam. Si uite ca Dumnezeu nu m-a lasat. Pentru ca am invatat troparul Sfantului Arhanghel Mihail de cand eram mic.

Codreanu era un om cinstit, un mare erou. Am stat cu el mult de vorba si am fost prin tabere, dar ne mai si contraziceam. Adica nu eram pentru pozitia asta exclusiv militara intr-o problema si cu nuanta politica, dar si spirituala. Uite va spun o situatie: cum era sa-l dea jos pe regele Carol. Am provocat o intalnire pe Calea Victoriei in Bucuresti, eram pana la 9 insi atat. Si am inceput sa cantam cantece legionare pe Calea Victoriei. Si, va dati seama, s-a adunat lumea, incat nu se mai vedea de lume. Si era unul mai plinut acolo si s-a ridicat la tribuna: „Cum sa strig”? Si i-am zis: „Jos regele Carol al II-lea, traiasca regele Mihai! Ura!” Si acela a zis invers. Si a zis Ura cand nu trebuia si Ho cand trebuia. Si atunci ma gandeam ce sa fac eu? Si am zis: „Dati-l jos!”! Acum, eu fiind mai mititel, m-au ridicat repede pe mine. Am luat cuvantul, am linistit poporul si am zis limpede cu intentia sa repar si greseala care se facuse in clipa aia. Lumea a zis cum am zis eu. Si am zis: Asta e lumea! Apoi ne-am retras la un hotel sa vedem ce zice presa. Si au aparut niste articolase, dar mititele – ceea ce insemna ca le era frica si la presa.

Noi speculam lucrurile acestea. Si am recurs la un lucru de mare risc. Am luat trei masini si am inceput sa strigam prin fata palatului: „A abdicat regele! A abdicat regele!” Si am strigat pana cand intr-adevar a abdicat regele! Si cu o astfel de editie speciala, va dati seama ce era pe noi! Eram in masina cinci insi: un avocat, doi doctori … si ne-am hotarat sa mergem la Vacaresti sa cerem rugaciune la Arhanghelul Mihail. Si era destul de inchis ca drum. … Si am ajuns la Vacaresti.  Acolo era lacat, era poarta, dar bateam in poarta ca niste stapani. Ne opreste paznicul sa ii spunem cine suntem. Si am luat eu comanda. „Domnule, a biruit Garda de Fier. Deschideti-ne sa ne inchinam aicia, sa facem altar la Vacaresti, nu inchisoare de detinuti”! A pus mana pe telefon si ne-a deschis imediat civilizat. Si era un detinut acolo, un singur legionar. Si zice: „Nu te scot de aici”! Si l-am scos a doua zi bineinteles.

Si eu stateam in Zarnesti, Brasov, unde am fost si primar. Si cand am ajuns de la Vacaresti inapoi in centru, nu mai incapeai de camasi verzi. Toti s-au dat jos. Eu am refuzat sa ma dau. Si am bagat la cap. Toti acum erau legionari, dar de forma. De unde or fi scos camasile alea verzi in cateva ceasuri, nu stiu! Si am ajuns si la Brasov si am dat ordin sa dea raport in gara. Sa fie si o manifestare vazuta ca sa putem face un plan de bataie. Cand am ajuns in gara la Zarnesti, nu era nici un om. Si m-au informat unii ca pe terenul de fotbal s-au adunat. Si am ajuns pe terenul de fotbal. Tot oraselul era adunat acolo; pe marginea si pe mijlocul terenului erau legionarii si venisera sa dea raportul. Dar nu ii cunosteam. Si m-am invatat minte de la Bucuresti. Nu le-am dat atentie, i-am imprastiat, i-am gonit. „Nu va cunosc pe voi”! Nu faci armata cu improvizati. Noi purtam camasa verde cu o convingere puternica si nobila. Am luat comanda cum trebuie. Si nu imi pare rau. „Asa credeti, voi, profitorilor? Si va si condamn ca indrazniti sa imbracati camasa verde de care numai ati auzit si voi. Si potential voi ati fost prigonitorii”. Asa le-am zis. Si homo homini lupus nu mai e valabila, cum ca omul ii lup pentru om. Nu, omul e Dumnezeu pentru om de cand a venit Hristos. Vedeti? Aceasta este strategia! Hai sa intram cu nitel curaj in valorile autentice care au relatie cu vesnicia. Actionati cu strategie. Eu acum nu sunt asa de informat si nu am o armata in jurul meu cum are Parintele Justin. Eu sunt singur aici. Dar puneti-va capul la bataie.

(preluat din revista Atitudini, nr 5).

Vesti bune!
Dragul si sfantul parinte Arsenie Papacioc se simte bine si ieri urma sa fie externat. Sper ca acest lucru s-a intamplat si parintele va putea sa ne povatuiasca mult timp de acum inainte si sa ne lumineze calea spre cautarea adevarului si a mantuirii.
Sa ne rugam pentru sanatatea sfintiei sale!
Dumnezeu sa-l ocroteasca si sa-i daruiasca zile multe!

sursa: Lupta pentru Ortodoxie

EXCLUSIV: Parintele Arsenie Papacioc, duhovnicul manastirii Sf. Maria din Techirghiol a fost internat astazi la Spitalul Judetean Constanta. Potrivit medicilor, parintele acuza o stare generala de rau, provocata de probleme urologice mai vechi, agravate de virsta inaintata a pacientului, care are 97 de ani. El a suferit o operatie de prostata tot la Constanta, in urma cu 12 ani. Duhovnicul a fost internat pentru 2-3 zile in Sectia Urologie, unde va fi tinut sub observatie si ii este administrat un tratament medicamentos. Medicii au caracterizat starea lui ca fiind buna.

Autor: Sorin PANAITE

Nimic nu este pierdut atata vreme cat Credinta este in picioare, Sufletul nu abdica si capul se ridica din nou. Cu nici un chip nu trebuie sa te descurajezi.

Vedeti si: Parintele Arsenie Papacioc: Ortodoxia se apara cu sabia la momentul asta istoric! Nu crutam nimic! Traiasca Ortodoxia!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=HdsAOxq3eCQ]

N-avem timp sa mai discutam! Scoatem sabia! Daca nu se inteleptesc prin ce le spunem, scoatem sabia si le spunem ca e ascutita! Nu vrem sa schimbam macar cu o virgula din Ortodoxie! HRISTOS A FOST ORTODOX!

Daca nu se tem de sabia noastra scoasa, atunci incepem sa taiem capetele! Daca suntem ortodocsi, suntem ortodocsi in fata tuturor problemelor vietii!

In momentul asta istoric PUNE-TE TU LA PUNCT! Devii un punct de reper!

Mai ales sa pastram unitatea! Sa facem orice sa nu rupem unitatea intre noi, ortodocsii! Sa stim sa trecem si peste anumite greseli, doar-doar isi vor da seama fratii nostri ca au gresit! Sa fim liberi, caci dragostea numai in libertate se desavarseste!

Niciun mare propovaduitor, nici apostolii nu au contribuit la mantuirea lumii cat au contribuit razboaiele ortodocsilor cu toti! In lupta se desavarseste eroul!

Tu trebuie sa fii un factor luminos,omul cerului cu orice chip! Lumea care trebuie pusa la punct, nu e lumea dinafara, e lumea din tine! Pune-te tu la punct! Sa fie un moment de revolta pentru divinitate!

Multi s-au isterizat cand am folosit cuvintele de mai sus, ce apartin Parintelui Arsenie. Dar aceasta le arata lasitatea lor si inclinatia spre compromis. Chiar daca ar fi fost formulate de un anonim, atata timp cat exprima Adevarul, el ar fi trebuit sa rasune intr-o inima de ortodox adevarat! Dar a fost un test si au picat multi, convingandu-ne inca o data ca unii ce-si spun razboinici, nu sunt luptatori, decat cu numele. Acum sa-i vedem daca au de gand sa mai zica si de Parintele Arsenie ca vrea schisma.

Ne precizam inca o data pozitia, iar cel ce ne v-a acuza de altceva, Dumnezeu sa-l certe!

Apartinem de BOR si in BOR vrem sa ne mantuim! Cu toate ratacirile si faptele apostatice ale ierarhiei actuale si trecute, noi stim ca nu trebuie parasita Biserica si ca nu acestia reprezinta Biserica, iar ei – putregaiul- se vor desprinde singuri de Trupul Bisericii si nu noi trebuie sa o parasim. Acuzele de stilism sunt doar soapte ale diavolului ce s-a cuibarit in urechile unor dezbinatori. Sunt reale motive sa-i consideram pe acestia oameni ai sistemului si angajati cu norma ai patriarhiei. Noi nu avem treaba cu Slatioara sau cu alti rataciti, ci tinem de Biserica in care mari parinti precum Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Dumitru Staniloae, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Justin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu si lista e mult mai mare, au marturisit si marturisesc pe Hristos cel Unul, propovaduit de 2000 de ani de Biserica Ortodoxa. Aceasta este Biserica, impreuna cu ierarhii ce tin dreapta credinta si randuiala Sfintilor Parinti. Apostatii nu reprezinta pentru noi Biserica, iar daca vom lovi in faradelegile lor nu inseamna ca vrem schisma de Biserica, ci schisma de Roma papistasa! Asta inseamna a fi ortodox desavarsit, ca pe langa datoria de zi cu zi de rugaciune si milostenie, sa nu tacem cand credinta noastra este calcata in picioare de nelegiuti! Asa cum ne zice si Parintele Arsenie in inregistrarea de mai sus: Sa ne punem la punct! Sa fim noi ortodocsi! Asa vor cadea si capetele neortodoxe! Ei vor face schisma, nu noi! Noi ramanem in Biserica! Sa iasa ei din Casa Domnului!

Cititi si: Despre erezia papistaseasca: Epistola enciclica, catre ortodocsii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=hpYowasrkkY]

Nu e pacatul cel mai mic, raul cel mai mic.

– Parintele Arsenie: ”’miroase a 666 in ce fac astilalti. Raspunsul meu e asta: eu n-as primi asa ceva.
– pr. Mihail: Nici noi nu il primim.

– Parintele Arsenie: ”Asa crezi? Prostule! Nu te juca cu purecele, care e foarte mic, dar uite asa se plimba.”

– pr Mihail: Unii spun ca ar fi chiar lepadare de Hristos daca primesti actele cu cip.

– Parintele Arsenie: Parinte draga, lepadare inseamna lepadare. Nu este insa departe DE lepadarea despre care spuneti.

”Si acuma ca un cuvant de sfarsit: eu nu primesc asa ceva.”

Cititi si:

Parintele Justin: Daca noi primim acum cipul, ceilalti de dupa noi vor primi linistiti pecetea

Noi mergem tot cu mucenicia! Asa mergem pana la moarte si nu renuntam!

Cand am spus ca se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gandit la o parasire a noastra, fiintiala. Ci este mai mult o racire in raporturile noastre cu Dumnezeu. Racirea aceasta, intr-adevar, daca se perpetueaza in viata omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cat sunt mai invechiti in rautati si in compromisuri, nepocaite, cu atat si posibilitatea ridicarii este mai anevoioasa, si uneori aproape imposibila. Pai diavolul de ce nu mai poate sa se pocaiasca si sa redevina inger de lumina? Pentru ca el este invechit in rautati, a uitat frumusetea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului.

VIDEO (si transcriptul): Parintele ARSENIE PAPACIOC de vorba cu Parintelui Mihail Stanciu pe tema ACTELOR CU CIP. Parintele Arsenie: MIROASE A 666. Parintele Mihail insista ca Parintele IUSTIN PARVU se afla la limita EREZIEI …

Totul a inceput cu durerea unui batran calugar pentru incatusarea neamului sau in ceea ce i-ar putea fi ultima robie babilonica. Din strigatul sau de suferinta sfanta cei mai multi nu si-au putut insusi decat cuvintele, tema: durerea din care s-a ivit strigatul i-a ramas, parca, numai lui…

Si tocmai aceasta durere este cheia problemei… pentru ca numai din ea se iveste rugaciunea vie, inlacrimata, la care Dumnezeu da, fiecarui suflet, dupa starea si situatia lui, ca raspuns, solutia, calea smerita, ortodoxa, a iesirii din aceasta robie… Numai cel care ii poarta durerea si plansul il poate intelege pe parintele Justin, numai acela isi poate insusi, corect, duhovniceste, cuvantul sau… Adica doar cel care poarta ranile hristice ale aceleiasi sfinte iubiri de Biserica si de neam… Si cati dintre noi pot suferi, macar, sa le priveasca de aproape?

Apelurile parintelui Justin au fost, inainte de orice, chemari la o suferinta, la o strapungere a inimii, la Crucea iubirii care se poarta cu smerenie in agonia rugaciunii… Fara acestea, cuvintele lui isi pierd seva si sensul… Se usuca asemenea mladitelor desprinse de Vita care este Hristos…

Parintele Justin ne-a daruit cuvintele durerii lui pentru a ne lipi inima de aceasta durere sfanta…CA SA NE SFINTIM SI NOI PRIN EA! CA SA NE FACEM DIN EA UN BUN INCEPUT DUHOVNICESC!

PARINTELE JUSTIN A VRUT SA IMPARTA CU NOI PAINEA LACRIMILOR SALE, PAINE FRAMANTATA SI DOSPITA IN LUNGA SA PATIMIRE! Partasia la durerea sa e SINGURA legatura vie, duhovniceasca, nu intelectuala, cu sfintii din inchisorile comuniste!

Ne-a invitat, in scris, la cina sfintei sale dureri, si noi nu ne-am dus acolo, pana la Cruce, ci am ramas la arhondaric; dar am pastrat biletul, invitatia, ca sa ne facem un nume, dandu-ne drept prieteni ai sai, tovarasi ai sai de Cruce…

Noi am lepadat durerea lui si i-am luat doar cuvintele… Si le tot inmultim cu mintile noastre nesmerite si cu inimile noastre invartosate… si dam de mancare multimilor, pietre ca paini si serpi, ca pesti…

Sa ne mai miram de rezultat? Sa ne mai miram ca, pe acest subiect, se inmultesc doar muscaturile veninoase si lapidarile verbale ?

Si nu suferim nici sa ne pocaim si sa oprim tragica impostura… Asa ca toata serparia si toate pietrele se intorc, pana la urma, impotriva singurului rastignit al acestei drame: parintele Justin.

Si asa, dansului i se desavarseste martiriul. Iar noua…

Iarta-ne, Parinte Justin! Iarta-ne! Si rugati-va pentru noi, sa nu mai ramanem straini de durerea sfintiei voastre…

sursa: Oameni si…

Iertare si celorlalti Parinti, Stalpii Ortodoxiei romanesti: Parintele Arsenie Papacioc si Parintele Adrian Fageteanu.

Nu se cuvine a vorbi despre Sfintii Inchisorilor, fara a pomeni Miscarea Legionara sau cuvantul legionar. Cei ce fac aceasta se aseamana jidovilor sionisti si tortionarilor.

In ziua de 8 noiembrie, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, discutam ce nume sa dam acestei organizatii tineresti. Eu am spus:
– Arhanghelul Mihail.
Tatal meu spune:
– Este in biserica o icoana a Sfantului Mihail, pe usa din stanga a altarului.
– Sa mergem sa vedem. M-am dus cu Mota, Garneata, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici si Tudose. Ne uitam si intr-adevar ramanem uimiti. Icoana ni s-a aratat de o frumuseste neasemuita. Eu niciodata nu fusesem atras de frumusetea unei icoane. Acum insa ma simteam legat de aceasta cu tot sufletul si-mi facea impresia ca Sf. Arhanghel e viu. De atunci am inceput sa iubesc icoana.
De cate ori gaseam biserica deschisa, intram si ne inchinam la icoana. Ni se umplea sufletul de liniste si de bucurie.

extras din Cartea Capitanului

Părintele Justin Pârvu

Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat(sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul.

Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda.

Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra.

Părintele Arsenie Papacioc

Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice.

Paăintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Tinand cont de cati martiri a dat, cred ca a fost de la Dumnezeu, dar oameni fiind, au facut si greseli.

Părintele Dumitru Stăniloae

Corneliu Codreanu era si el o figura foarte interesanta; si atragea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras – e adevarat, dar ca persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine… Am fost solicitat dupa ’90 de niste tineri sa scriu ceva despre Ion Mota: eu cred ca Mota care era baiatul protopopului din Orastie era foarte crestin; si el s-a dus intr-adevar ca sa apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut. (interviu, revistaScara, nr.7).

Părintele Arsenie Boca despre sfințenia Mișcării și a lui Corneliu Codreanu

„Am fost tinut la securitate sase saptamani. Cu parintele Arsenie discutam numai cand ne gaseam singuri. Restul timpului fie ca ascultam discutiile din camera, fie ca ma duceam cu gandul departe.

Intr-o zi se intampla sa ramanem amandoi in camera. Parintele Arsenie atunci imi spune: „Daca ar fi trait Capitanul ce lucruri frumoase am fi facut noi…”. Altadata imi spune: „Sa stii ca Legiunea nu va invinge pana nu se va completa numarul de legionari in cer”. Asta ar insemna sa moara toate generatiile din 1927 pana in 2000. Ar trebui sa treaca 60-80 de ani. Ar insemna sa nu mai traiasca nici un legionar din zilele noastre.

„Dumnezeu va avea grija sa ramana si samanta pe pamant”, imi raspunde parintele Arsenie. A fost ultima discutie cu parintele Arsenie. Pe mine m-au luat si m-au dus la Penitenciar. M-au bagat singur intr-o celula la etajul trei, complet izolat de ceilalti legionari. (Fragment din manuscrisul lui Mircea Puscasu, fost detinut politic, legionar).

Ion Gavrila Ogoranu in „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”, vol. 3, reda marturisirea facuta de mitropolitul Antonie Plamadeala chiar langa crucea de la manastirea Sambata:

„Marturisesc acum, lucru ce nu l-am facut niciodata, urmatoarea intamplare: eram prin 1947 in chilia parintelui Arsenie, care se dezbracase pana la brau sa se spele; pe pieptul parintelui atarna o cruce care avea si o garda legionara pe ea. M-am speriat si l-am intrebat:

– Parinte, nu ti-e teama sa porti un asemenea obiect primejdios?
– O am de la Corneliu Codreanu, el mi-a daruit-o”.

Parintele Ilarion Felea

Nu am facut politica si nu sunt legionar, dar vorbesc ca preot: Miscarea legionara va birui sigur, caci:

1. a cucerit tinerimea tarii
2. are un cap care stie ce vrea si e ascultat
3. are la temelia ei adevarul, credinta si dragostea crestina si impotriva acestora nu avem nicio putere.

Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”:

Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantui-torului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student(Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta  este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou.

extras din cartea Realitatea unui mit: Corneliu Zelea Codreanu

IPS Bartolomeu Anania

Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.

Corneliu Codreanu era si el o figura foarte interesanta; si atragea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras – e adevarat, dar ca persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine… Am fost solicitat dupa ’90 de niste tineri sa scriu ceva despre Ion Mota: eu cred ca Mota care era baiatul protopopului din Orastie era foarte crestin; si el s-a dus intr-adevar ca sa apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut. (interviu, revistaScara, nr.7).

Nicolae Steinhardt despre legionari:

“N-a fost cameră în care tinerii – şi mai ales legionarii – să nu-mi vie în ajutor”

“Mult, mult, mult mai buni au fost tinerii prin închisori decât bătrânii. Pentru că mai uşor renunţi la viaţă când ai timp îndelungat de trăit! Pentru că la tinereţe patimile sunt mai aprinse, dar şi vigoarea spirituală mai neîntinată! Pentru că n-au cunoscut ranchiunele, prejudecăţile şi duşmăniile generaţiei mai vechi! Pentru că erau mai puţin obsedaţi cu acreli şi răbufniri, mai puţin încărcaţi de anexele trecerii timpului: sluţenii, eşecuri, dezamăgiri, confirmând astfel teoria lui Robert Brasilach după care e bine să mori înainte de a te fi pângărit mersul înnoroiat al anilor! Nu ştiu. Au fost mai buni.

[vodpod id=ExternalVideo.917649&w=425&h=350&fv=clip_id%3D689346%26server%3Dvimeo.com%26autoplay%3D0%26fullscreen%3D1%26md5%3D0%26show_portrait%3D0%26show_title%3D0%26show_byline%3D0%26context%3Duser%3A370369%26context_id%3D%26force_embed%3D0%26multimoog%3D%26color%3D00ADEF%26force_info%3Dundefined]

Constanta 15 apr 2005

Cine mai asculta glasul Parintilor nostri?

Rapa Robilor de la Aiud constituie fara indoiala cel mai sfant loc de pe teritoriul Romaniei, fiind dospit cu sfintele moaste ale sfintilor mucenici ce l-au marturisit pe Hristos in temnitele comuniste. Tocmai din acest motiv, au aparut trei categorii de persoane ce lupta pentru a-si promova fiecare propriile interese si convingeri:

1. fostii detinuti politic, colegi cu cei din ceata mucenicilor, ce vor sa-si aduca prinosul de pretuire si de pomenire a celor cazuti in Calvarul Aiudului, ce nu au avut parte de o slujba de inmormantare cuvenita oricarui credincios si totodata sa ridice altar de rugaciune la care sa se-nchine intreg neamul romanesc;
2. oameni la prima vedere bine intentionati si indreptatiti partial de a se implica in acest proiect, dar foarte discutabili datorita implicatiilor lor politice, a orgoliilor personale, ce recurg la monopolizarea intregii lucrari, fiind alimentati de catre cea de-a treia categorie, descrisa mai jos;
3. indivizi infiltrati pe langa cei din categoria a 2-a, dusmani de moarte ai credintei si neamului romanesc, urmasii tortionarilor din temnite, ce alimenteaza orgoliile si santajeaza persoane din Ortodoxie, punandu-i in opozitie si in conflict cu cei indreptatiti moral sa detina initiativa construirii acestei manastiri. Mai precis, se vrea o constructie neortodoxa, gen Memorialul Sighet, in care Sfintele Moaste sa fie piese de muzeu sau mai uracios, obiecte de analiza a unor asa-zisi cercetatori.
Sfintenia nu se cerceteaza in laboratoare si nu se cinsteste in vitrine de muzeu. Este nevoie de o manastire in adevaratul sens al cuvantului, poate “Manastirea Mantuirii Neamului”, spre slava lui Dumnezeu si a Sfintilor Sai.
Va rugam sa va exprimati, cu rugaciune, sustinerea:

[polldaddy poll=1812444]