† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Volumul de fata marturiseste si analizeaza, pe baza revelatiei divine, anumite dogme si invataturi ale Bisericii Ortodoxe in context Teologiei dogmatice, liturgice, istorico-pastorale, precum si al Teologiei Sociale contemporane, care traduc mesajul revelatiei divine si al semnelor vremii in actualitate.

Vechiul si Noul Testament, Istoria Bisericeasca si cea Universala, precum si Invatatura Sfantilor Parinti cu Sfanta si Dumnezeiasca Traditie, impreuna cu Teologia Sociala se armonizeaza sinergic si simfonic in actualitatate, spre vesnicie.

Precum profetul Agheu, al zecelea dintre profetii mici ai Vechiului Testament, care a trait pe timpul lui Zorobabel, cu care s-a intors din exil in Palestina (538 i. Hr.), ii indeamna pe evrei sa reconstruiasca templul lui Solomon, distrus de asirieni, profetind ca refacerea Templului va aduce bunastare si pace. ,,Si slava acestui templu de pe urma va fi mai mare decat a celui dintai”, zice Domnul Savaot, ,,si in locul acesta voi salaslui pacea”, zice Domnul Savaot.(Agheu 2,9), asa trebuie sa refacem si noi templul sufletului si al credintei ortodoxe, tara si neamul romanesc, precum si lacasurile distruse sau impiedicate de la zidire din perioada holocaustului rosu ateu.

Intre anii 587- 586 i.Hr., Templul lui Solomon a fost distrus de catre regele Nebucodonosor al Babilonului, cand acesta a cucerit Ierusalimul, luand poporul in captivitate.

Imparatul Persiei, Cirus cel Mare, a ingaduit, mai tarziu, evreilor sa se intoarca la Ierusalim. Incurajati fiind de cei doi profeti, Agheu si Zaharia, ei au inceput reconstructia Templului, probabil la o scara mai putin grandioasa ca aceea a lui Solomon. Cirus, imparatul pagan, le-a retrocedat evreilor aurul si obiectele de argint luate de la Templu, asa incat ele puteau fi din nou folosite in lacasul de cult. Un imparat neiudeu inapoia bunurile luate de la  Templul cel vechi, pentru reconstructia celui nou.

Ne-am intors si noi din robia holocaustului rosu, insa guvernele noastre crestine postcomuniste nu au retrocedat nici pana in ziua de azi, mai ales in Bucovia, Fondul Bisericesc, prin al carui patrimoniu colegii lor politicieni de dinaninte de 1989 au jefuit Biserica neamului si au umilit-o.

Atunci cand alungi sfintenia si o dispretuiesti, se mareste vidul saraciei si al dispretului in propria ta tara. Dispretul fata de legea lui Dumnezeu naste dispretul fata de legea omeneasca si astfel se intra in colaps moral, economic, social, national si international, pe care-l traim astazi cu atata umilinta.

Cred ca traim in zilele noastre profetia lui Agheu, care spune in numele Domnului: „V-ati asteptat la mult, dar iata ca aveti putin. Ati strans mult, dar Eu am risipit truda voastra! Pentru ce?, zice Domnul Savaot. Din pricina templului Meu, care sta daramat, iar voi zoriti cu lucrul, fiecare pentru casa lui! Pentru aceasta cerul se va incuia, nu va va da roua si pamantul roadele sale. Si am chemat seceta pe pamant si pe munti, peste grau, peste vin si peste orice rodeste pamantul; peste oameni si peste dobitoace si peste toata stradania palmelor voastre”. (Agheu 1, 8-11).

Daca se va continua cu nedreptatea si cu dispretul fata de Casa si legile lui Dumnezeu e posibil sa traim la nesfarsit aceasta profetie.

Ca sa iesim din aceasta dilema existentiala, trebuie sa cinstim valorile divine, sa „iubim Romania cu frenezie,” cum spunea Mircea Eliade, adaugand: „S-o iubesti si sa crezi in ea impotriva tuturor evidentelor, ca sa poti uita gradul de descompunere in care am ajuns”.

Deci solutia este sa invatam sa iubim si sa actionam cu dreptate la toate nivelurile vietii. Sf. Vasile cel Mare,  in epistola sa cu nr. 113, ne arata cum sa slujim lui Dumnezeu prin aproapele, cel putin in trei moduri;

1. ingrijirea bolnavilor si ajutorul celor saraci, exercitand prin aceasta dimensiunea iubirii vindecatoare si mangaietoare  a Biserici;

2.  protectia celor sanatosi si sprijinul celor bogati;

3. sustinerea si perfectionarea celor puternici, prin care se exercita dimensiunea profilactica a Bisericii impotriva bolilor, a saraciei si a decaderii unei societati.

Toate acestea, facute in numele lui Iisus Hristos si al Bisericii Sale, intaresc astfel armonia dragostei si legatura pacii in Duhul Sfant.

Biserica nu este numai pentru cei saraci si bolnavi. Ea cuprinde si pe cei bogati, si pe cei sanatosi, si pe cei puternici, si pe cei desavarsiti, (Koschorke, Klaus, Spuren der alten Liebe. Studien zum Kirchenbegriff des Basilius von Cäserea, Paradosis 32,  Freiburg ,CH, 1991, 24) fiind  datoare moral sa-i sprijine, ca ei sa devina mai puternici, mai bogati, mai desavarsiti, insa si mai generosi fata de cei saraci, adica nu bogati numai pentru sine, ci si pentru aproapele lor.

Va prezentam extras din carte, urmatorul articol:

Filioque si Treimea persoanelor in comuniune

Daca am folosit inainte pentru modul de a fi al lui Dumnezeu termenul de subiectivitate pura spre a inlatura de la el orice semn al caracterului de obiect, am facut-o intelegand prin subiectivitate nu un continut iluzoriu ce si-l poate da un subiect, ci modul absolut liber al lui Dumnezeu de a fi prin Sine si de a Se decide prin Sine. Dar acest mod inseamna la Dumnezeu cel mai consistent mod de realitate.

El e o subiectivitate obiectiva. El e dincolo de distinctia intre subiectivitate si obiectivitate, caci persoana e nu numai cugetare, ci si cea mai intensa realitate. Dumnezeu e deasupra subiectivitatii si obiectivitatii cunoscute de noi. El e una intrucat e alta. Sfantul Maxim Marturisitorul spune :” Orice cugetare este o sinteza a celor ce cugeta si a celor cugetate, dar Dumnezeu nu este nici dintre cei ce cugeta nici dintre cele cugetate. El este deasupra acestora. Caci altfel S-ar circumscrie ca subiect ce cugeta, avand lipsa de relatia cu ceea ce cugeta, iar ca obiect cugetat, cazand in chip firesc, datorita relatiei, sub vederea celui ce cugeta”( Capete gnostice, II; Filoc. Rom. II, p. 166). continuare »

Prezidiul Academiei Romane face apel la autoritati sa analizeze cu toata responsabilitatea efectele punerii in aplicare a proiectelor de exploatare a aurului si argintului din Muntii Apuseni, in asa fel incat interesele tarii sa nu fie afectate negativ.

“Tinand cont de complexitatea si aspectele variate ale proiectului, Prezidiul Academiei Romane a decis, in sedinta de miercuri, sa mentina pozitia anterior exprimata si ingrijorarile cu privire la consecintele si riscurile posibile, mai ales pe termen mediu si lung”, se mentioneaza intr-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, de Biroul de presa al prestigiosului for.

Cei trei membri ai Academiei Romane care au facut parte din “Grupul independent de monitorizare a Proiectului Rosia Montana” nu sunt reprezentanti acreditati ai Academiei si au exprimat opinii personale, iar domniile lor reprezinta o minoritate nesustinuta de marea majoritate a membrilor Academiei, precizeaza Prezidiul Academiei.

La sedinta au participat presedintii sectiilor de specialitate si ai filialelor din tara (Cluj, Iasi, Timisoara), care au discutat aspecte recente legate de proiectul de exploatare miniera aurifera din Muntii Apuseni. continuare »

Gelu Voican Voiculescu (foto: cel cu chelie) – infractor-agent folosit sub diferite nume de cod , acesta a ajuns in 4-5 ani sa se impuna ca un coordonator al securitatii, in coasta lui Iliescu, care imediat l-a facut vice prim-ministru cu sarcina de a pune mana pe dosare. Acest sinistru personaj si-a luat consilier pe unul din calaii securitatii, Nicolae Doicaru care a ingrozit Dobrogea pana prin 1956 si a condus spionajul extern(DIE)…. Si-a permis “esotericul” Voican sa doarma in Palatul Victoria, nedespartit de pistol si sa provoace lumea la revolta, la 18 februarie 1990, pentru ca apoi sa poata fi intimidata opozitia cu o mineriada..

Daca aveti detalii despre Onaca puteti sa le scrieti la comentarii… Aparatul foto a surprins doar pe cei doi, insa numarul securistilor prezenti era mult mai mare. Se stiu ei.

„Nici o patima nu te apropie atat de diavolul ca mandria. Urata si necurata patima!”

— Cum putem birui si alunga din inima noastra slava desarta si gandul mandriei?

— Nici o patima nu te apropie atat de diavolul ca mandria. Urata si necurata patima! Toate relele pescuiesc in balta aceasta. De aceea, nici nu vrea sa auda Dumnezeu de omul mandru. Ii ia darul intreg ca sa se poticneasca si sa cada in pacat. Doar s-ar smeri. Ea este inainte mergatoare a desfranarii, cum spune un Sfant Parinte: „Unde caderea a apucat, acolo mai inainte mandria a lucrat”. Ea are nesuferita cutezanta sa stea langa orice fel de virtute, si chiar se ascunde in smerenie, la cine poate. Fiind atat de primejdioasa si atat de prezenta la toate virtutile si rangurile este bine ca toti credinciosii sa-si aduca aminte de pacatele lor, sa si le marturiseasca mai des la preot, sa cugete la moarte, sa-si faca canonul dat ca sa scape de pacatul mandriei si al slavei desarte. Sa nu uitam ca acest pacat se ascunde si in smerenie, pe care o are de paravan. Un cuvant in plus impotriva mandriei: este bine sa ceri sfat si pareri de la oricine, ca harul lui Dumnezeu se salasluieste mai ales in cei simpli si nebagati in seama. In drumul vietii tale vei vedea cata nevoie ai de semenii tai, cu care ti-a randuit Dumnezeu sa traiesti si te vei convinge singur ca intelepciunea divina sta sigur mai mult unde este smerenie, pentru ca in smerenie este Dumnezeu. Lucifer a cazut numai din mandrie. si dupa el, omul Adam si atatia oameni care s-au increzut in mintea si parerea lor. Sa nu se amageasca cineva ca fara adevarata purificare in singura apa a smereniei, nu va putea intra nimeni in imparatia lui Dumnezeu, de unde au cazut ingerii. Dumnezeu ne-a facut frumosi numai pentru El singur! continuare »

D. V.: In ziua de astazi se spune ca e bine sa facem pace unii cu altii, sa fie intelegere intre confesiuni, intelegere intre religii. Ca Dumnezeu primeste rugaciunile oame­ni­lor, indiferent de religia in care se afla.

Pr. A.: Asta o spun oamenii, ca Dumnezeu vrea pace. Vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul! Ce intalnire are adevarul cu neadevarul? Pentru care motiv, dupa 1054 de ani, s-au despartit? Si acuma vor sa ne impacam?! Mai mult decat ei, vrem noi pace – dar in adevar! Ii primim cu toata placerea.

Eram in preajma hramului. Si a sosit un preot din Paris, probabil cu gandul sa slujeasca a doua zi, ca era Sfanta Maria. Era si P.S. Serafim, in casa arhiereasca. Si a venit acolo, acest parinte, si s-a prezentat cand a intrat – ca era camera plina cu musafiri, vreo treizeci de persoane distinse din Constanta. Eram la o gustare, ca a doua zi era hramul, obiceiul locului. Si ala s-a prezentat, pana a ajuns la mine si la P.S. Serafim. Si: „Arsenie! Arsenie! Arsenie!…” Facea teatrul asta. Zic: „nu-mi place deloc”. Ce sa spuna el Apusului din partea parintelui Arsenie? Sa vina la rasarit, fara pretentii si smeriti. „Pai, (ei – n.n.) zic ca au dreptate”. Dreptate si dracu’ zice ca are. Asta nu e un argument. In sfarsit, nu ma lasa deloc. continuare »

Asta pare de necrezut. Si totusi, chiar acestui Lucifer, lui satana, masonii ii dedica o rugaciune infricosatoare si hulitoare. Am preluat-o din mult trambitata carte a lui Leo Taxil «Misterele masonilor» (pag. 374-375) si o inseram aici cu teama si oroare. O facem insa pentru a-i ajuta pe cititori sa-si dea seama de satanismul din masonerie, care este cea care are rolul principal in ecumenism si in „unirea Bisericilor”.

Iata o astfel de „rugaciune” :

„Vino, Lucifere, vino! Tu, pe care preotii te-au clevetit. Tu, cel condamnat de imparati. Vino, vino sa te imbratisam, sa te strangem in bratele noastre! continuare »

Inca din tinerete Mihai Viteazul s-a bucurat de ocrotirea vadita a lui Dumnezeu. La numai 35 de ani, el ajungea Mare Ban al Craiovei.

Osandit la moarte de Ale­xandru cel Rau, Mihai Vitea­zul a fost prins si adus pen­tru executie in Bucuresti. I s-a ingaduit totusi sa popo­seasca pentru rugaciune in Biserica Alba Postavari (de­molata de Ceausescu in ziua de Pasti a anului 1984). Rugandu-se acolo, in fata icoanei facatoare de minuni a Sfantului Nicolae, se spune ca el a fagaduit ridicarea unei manastiri, daca va scapa cu viata. Calaul, impresionat de infatisarea Iui si neindraznind sa-l loveasca, a aruncat securea si a fugit. Vazand mi­nunea, boierii au cerut ierta­rea condamnatului, iar dom­nitorul a fost silit sa o acorde.

Ajuns in scurt timp domn al Tarii Romanesti, Mihai Viteazul nu si-a uitat fagaduin­ta si a ridicat in Bucuresti, nu departe de Biserica Alba Postavari, o manastire cu hramul Sfantului Ierarh Nico­lae, manastire ce va fi cunos­cuta mai tarziu sub numele de „Mihai Voda”. Biserica si clopotnita au fost translate, iar chiliile demolate cu oca­zia „sistematizarii” si con­struirii Casei Poporului. Pe locul fostei manastiri se intinde astazi Parcul Izvor. continuare »

I1: Au voie preotii care se afla in relatie de rudenie, ca tata si fiu, sa slujeasca la acelasi altar si respectiv in aceeasi parohie?

 Pr. M.Valica. Din punct de vedere biblic, canonic si a Sf. Traditii a Bisericii Ortodoxe nu a existat si nu exista o asemenea restrictie, exceptie facand unele eparhii din Biserica Ortodoxa Romana. Ba dimpotriva este randuit biblic si continuat in istoria Bisericii, slujirea impreuna a tatalui si a fiului ca preoti la acelasi Sf. Altar. Personal am marea bucurie de a sluji la acelasi Sf. Altar cu fiul meu preot, datorita chemarii si voii lui Dumnezeu si intelepciunii pastorale a episcopului meu eparhiot.

 I1: Ce anume prevede Vechiul Testament in acest sens?

Pr. M.V. Intr-un firesc dumnezeiesc al eficientei pastorale in Vechiul Testament se randuieste la porunca Domnului prin Moise (Levitic 8, 36) slujirea la Cortul Sfant in echipa tata-fiu, ca preoti. De exemplu la Iesire 29,1: “Iata ce trebuie sa savarsesti asupra lor, cand ii vei sfinti sa-Mi fie preoti:… 29,4: Apoi sa aduci pe Aaron si pe fiii lui la intrarea cortului adunarii si sa-i speli cu apa… 29,8: Dupa aceea sa aduci si pe fiii lui si sa-i imbraci cu hitoane…29,9: Sa-i incingi cu braie si sa le pui turbanele; si-Mi vor fi preoti in veac. Asa vei sfinti tu pe Aaron si pe fiii lui.

Apoi se arata clar ca ei slujesc impreuna si dupa sfintirea ca preoti: Iesire 29,10: Sa aduci apoi vitelul inaintea cortului adunarii si sa-si puna Aaron si fiii lui mainile pe capul vitelului, inaintea Domnului, la usa cortului adunarii”. continuare »

Dumnezeu nu a facut dintru inceput asa pe om, ca sa patimeasca si sa sufere toate acestea, ci l-a facut egal cu ingerii, cu putin numai diferit de ingeri. Si facand Rai in Eden, l-a pus acolo, ca sa imparateasca cu buna voie si in libertate, ca imparat, legandu-l numai cu o singura porunca, pentru a sti ca este la randul sau indrumat de sus. Acesta insa, fiind inselat de catre demon ca va primi asemanarea cu Dumnezeu, a fost alungat din Rai in tara straina si a cazut in aceste chinuri si dureri, blestemat fiind de Dumnezeu ca sa secere maracini si buruieni in toate zilele vietii sale.
Ce sunt maracinii si buruienile daca nu nenorocirile si necazurile de fiecare zi ale omului? Acestea vin din partea ispitelor, a oamenilor rai si din partea firii noastre celei poftitoare, care din obiceiul cel rau a devenit ca o a doua fire, de aceea si suferim din partea ei ispite mai grele decat din partea dusmanilor nostri. Si daca nu ajunge la timp mila lui Dumnezeu, suntem in pericol mare de a ne pierde. Toate acestea unde au sfarsit? Acolo unde spune : ” Din pamant ai fost luat si in pamant te vei intoarce “. Astfel pune capat durerilor si necazurilor noastre iubitorul de oameni Dumnezeu. continuare »

„Mai presus de tihna noastra sta apararea fiintei si neatarnarea tarii noastre!”

Domnul
Fiu al domnului Bogdan al II-lea si al Mariei Oltea, Stefan l-a infrant in 1457, la Doljesti, pe Petru Aron, ucigasul tatalui sau, si a fost uns domn al Moldovei de catre mitropolitul Teoctist. Domnia i-a fost marcata de numeroase lupte, cele mai multe cu turcii, care devenisera o amenintare pentru Europa si pentru intreaga Crestinatate. Cea mai importanta victorie asupra turcilor Stefan a obtinut-o la Podul Inalt, langa Vaslui, in 10 ianuarie 1475, cu o armata de trei ori mai mica decat a invadatorilor. Semnificativ pentru gandirea voievodului, Cronica Tarii Moldovei spune ca, dupa aceasta lupta, Stefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu paine si cu apa si in toata tara a dat de veste ca nimeni sa nu se laude cu aceasta izbanda, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu si numai Lui sa i se aduca lauda”. continuare »

… in acest moment in care Uniunea Europeana a aratat cu mare claritate ca sustine dezmembrarea Romaniei prin acceptarea unei reprezentante diplomatice secuiesti la Bruxelles; in acest moment, cand este mai evident decat evidenta insasi ca Statele Unite ale Americii si armata internationala si suprastatala NATO – care a absorbit puterea militara a Romaniei, lasand-o fara aparare militara -, nu ofera nici un sprijin Romaniei, in orice eventual conflict (fapt demonstrat in cazul conflictului Canalului Bastroe); tocmai in acest moment, apare ca o poveste duioasa, gospodareasca, legitima si nevinovata, „reorganizarea teritoriala administrativa” a Romaniei. Trebuie sa fii cu totul inapoiat mintal sa nu vezi si sa nu intelegi ce se intampla. Sau trebuie sa fii orb, ca optiune existentiala.

Aceasta „reorganizare administrativa” este de fapt regionalizarea sau federalizarea Romaniei, despre pregatirea careia am aflat in toti acesti ani. Disimularea, ascunderea acestui etnocid…. se face cu inchipuita responsabilitate – din nou cei mai iresponsabili cetateni romani, conducatori ai poporul roman spre dezastru, isi asuma raspunderea. Cu alte cuvinte: iresponsabilitatea insasi isi asuma raspunderea! – pentru viata, sau mai precis, pentru moartea unui popor si disparitia din istorie a unui stat. Cuvintele trebuie rostite raspicat si clar, fara nici un menajament. Consideram ca nu trebuie sa ne ascundem dupa cuvinte – nu este vreme de joaca. continuare »

Cunoastem destul de bine cine ne conduc. Ne vom întreba dar, cum o fac? Cand respecta si cum respecta demnitarii nostri legile tarii?  De unde vine ideea de federalizare a Romaniei si cine se ascunde în spate? Un raspuns îl vom avea tocmai din declaratiile lor.

Ce spune Dictionarul Explicativ al Limbii Romane (DEX) despre suveranitatea unui stat: Suveranitate de stat = suprematie a puterii de stat in interiorul tarii și independenta fata de puterea altor state.

Realitatea este urmatoarea:

Prin art. 148, al. 2 din Constitutia Romaniei, legile statului roman care sunt in contradictie cu legile UE se anuleaza:

(2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

 Prin art. 148, al. 4 si 5 din Constitutia Romaniei, Presedintele, Parlamentul si institutiile statului roman devin instrumente prin care se aplica directivele UE:

   (4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).

   (5) Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu inainte ca acestea sa fie supuse aprobarii institutiilor Uniunii Europene. 

continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=23KGv5xGLoQ]

Cornel Nistorecu: In acest moment avem un PDL care se afla la guvernare alaturi de UDMR impreuna cu o grupare care are o prelungire,are o origine americana,un grup de penticostali care e localizat in zona Arad-Oradea si care exercita o influenta puternica,masiva in actualul guvern si care participa si sustine decizii care sunt impotriva Romaniei in acest moment.Nu e vorba de o simpla prostie sau de o confuzie.Pentru ca ei sunt comandati din alta parte.Domne nu le foloseste la nimic,nu le foloseste Romaniei.E o grupare de la Chicago si care prelungiri si continuitate si relatii inclusiv in zona centrala si la Washington si in New York si care exercita in acest moment o influenta majora…
Si cine e in spatele organizatiei penticostale? Illuminati sau sionistii?

Banda penticostalilor portocalii si “binecuvantarile” americane:

PDL Chicago, un centru de operatiuni politice si financiare

„Ne intrebam pe buna dreptate: doreste actuala majoritate parlamentara – PDL, UDMR, UNPR si minoritati – sa destrame teritorial Romania?”

In 10 februarie recent, „pe neobservate”, asa cum isi doreste Marko Bela, senatorii Puterii au lasat sa treaca pe sub nasul Opozitiei proiectul legii unei noi regionalizari a Romaniei, pus in opera de UDMR. Fara e explica de ce actualele opt regiuni de dezvoltare nu sunt bune, fara nici o presiune din partea UE si aparent fara nici o logica, liderii udemeristi au continuat practicarea a ceea ce stiu ei cel mai bine: santajul.

Din confruntarea cu partidele romanesti ahtiate dupa putere, astazi, ca si ieri si alaltaieri, organizatia cu rol de partid etnic a iesit intotdeauna invingatoare. Pas cu pas, urmarindu-si programul si „viziunea” pe termen lung, UDMR a santajat tot ce se putea, a obtinut tot ce si-a dorit, a aplicat intregul „arsenal istoric” al gherilei etno-centriste, separatiste, autonomiste.

Cu o doza uriasa de aroganta si sfidare, liderii asa-zisi „europeni” ai maghiarimii din Romania au avut curajul sa propuna guvernantilor de la Bucuresti refacerea hartii tragice din 1940, cand pumnalul horthysto-hitleristo-mussolinian a fost infipt in trupul Transilvaniei.

Cum aceasta sfidare nu e de ajuns pentru indeplinirea planurilor autonomiste, UDMR face presiuni asupra guvernantilor sa treaca, in paralel, si Legea Minoritatilor prin asumarea raspunderii guvernului – metoda prin care guvernul Boc a daruit de curand liderilor udemeristi istoria si geografia in limba maghiara, precum si o intinsa lista cu discriminari pozitive in invatamant. In acest mod, sefii celei mai insemnate minoritati etnice din Romania obtin supra-drepturi orientate fatis spre separatism etnic si chiar spre anularea de facto a unirii Transilvaniei cu Tara Mama.

Ne aflam, practic, in stare de „alarma la vedere”, cum se spune in aviatie, deoarece UDMR nu mai face nici macar un minim de efort pentru a-si masca intentiile. In acest context, de o gravitate extrema pentru destinul statului national unitar roman, am considerat necesar sa aflam opinia unuia dintre marii istorici de la Academie, profesorul Dinu C. Giurescu. continuare »

Cine citeste critica si istorie literara eminesciana ramane surprins de cel putin doua tendinte, explicabile, la urma urmei, fiecare in felul ei, ori prin neintelegerea locului special pe care il are preocuparea pentru cele ale credintei in opera lui Eminescu, ori prin supralicitarea unor aspecte in dauna altora. Este totusi o distanta prea mare intre a-l crede pe Eminescu ateu si a-l propune pentru… trecerea in randul sfintilor (este si o asemenea opinie, sa nu-i zicem altcumva).
Tudor Vianu (Poezia lui Eminescu, 1930, cap. Luceafarul), ponderat sau poate doar prudent (in epoca  se inregistreaza o carte care il contrazice categoric), afirma: „Poate ca daca elanul catre Dumnezeu ar fi devenit disciplina fiintei sale, o ultima caldura binefacatoare ar fi transformat pesimismul sau in speranta si gandul catre imobilitatea lumii in nazuinta catre perfectiunea ei”, insa, asa cum stau lucrurile, „sub valurile sensibilitatii sale, uneori vulcanice, alteori molcome si dulci, simtim adancul unei mari raceli”. Criticul vorbise despre „structura tripartita a lumii”, vizibila in Luceafarul (om, stea, Dumnezeu), dar, in loc sa adanceasca ideea pe linia unei apropieri de viziunea crestina asupra existentei, ramane la moda vremii de a explica totul prin filosofia lui Schopenhauer. Obnubiland ceea ce ar fi izvor crestin la Eminescu, Vianu creioneaza un portret interior al poetului din care elimina tocmai substanta care deschide orizonturile metafizice.

Pentru Pompiliu Constantinescu, altfel un critic sagace, M. Eminescu este, nici mai mult nici mai putin, „poet pagan” (V. Conferinta la Radio Bucuresti Eminescu – poet pagan, din 14 oct. 1945, reluata apoi in diferite volume), dar „un poet al pamantului nostru, legat de matca traditiei prin atatea fire”; nu este un poet crestin, ortodox, „totusi este al nostru, este cel mai cuprinzator geniu individual de geniu colectiv, fara sa fie mistic crestin sau ortodox tematic”; ba, mai mult, „nu poate fi crestin, ci pagan, fiindca nu cunoaste nici un pacat, care este o frana in scrutarea Existentei” (!) continuare »

Biserica Romano-Catolica a adus in launtru o innoire potrivnica invataturii de obste a Apostolilor, a Parintilor si a Soboarelor.

Lupta aceasta a ereticilor, adica a celor taiati de la dreapta credinta, impotriva Dumnezeu-Duhului nu a incetat nici o clipa. Toti au fost insa biruiti de Duhul, prin mijlocirea Sfintilor Parinti ai Bisericii; pana cand, la mai multe veacuri dupa pogorarea Sa in chip de limbi de foc, invatatura cea rea a fost reinviata de eresul latinesc, prin nascocirea mincinoasei dogme a purcederii Sfantului Duh si de la Fiul (Filioque). Cum se va vedea, aceasta a fost pricina despartirii Bisericii Rasaritene de Biserica Apuseana, un singur cuvant adaugat la Marturisirea de credinta: Filioque, avand urmari nebanuit de insemnate, ca de altfel tot ce tine de invatatura despre Dumnezeu. Despre aceasta va fi vorba in cartea de fata. Inainte de a citi cuvintele Parintilor celor insuflati de insusi Duhul, sa vedem pe scurt ce se scrie in Catehismul latinesc din zilele noastre. Pentru aceasta ne-am lasat povatuiti de autorii unei carti de mare folos: Noul catehism catolic impotrva Sfintilor Parinti. Caci iata ce se scrie acolo despre pricina ce ne sta inainte:

„Cea mai inalta invatatura a teologiei crestine este cea a Tri-Unitatii dumnezeiesti: Dumnezeu Se arata ca Unul in Trei Persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Avand aceeasi fiinta, cele Trei Persoane (sau Ipostasuri) sunt un singur Dumnezeu, insa Ele se deosebesc prin insusirile personale si alcatuiesc astfel o Treime. Tatal este fara inceput, Fiul se naste din Tatal, Duhul Sfant purcede din Tatal. «Insusirea Tatalui este nenasterea, cea a Fiului nasterea si cea a Duhului Sfant purcederea» (Sfantul Grigorie Teologul). «Cele trei Ipostasuri Se deosebesc intre Ele numai prin aceste insusiri personale» (Sfantul Ioan Damaschin). Cu constiinta binecuvantata a acestei teologii […], Parintii Soborului al doilea a toata lumea de la Constantinopol (381) au statornicit credinta in Duhul Sfant astfel: «…si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, Care de la Tatal purcede, Care impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci.» […]

Spunand ca Duhul Sfant purcede din Tatal si din Fiul (an latina Filioque) si adaugand aceasta dogma in Crez, Biserica Romano-Catolica a adus in launtru o innoire potrivnica invataturii de obste a Apostolilor, a Parintilor si a Soboarelor. Biserica Ortodoxa ii reproseaza deci doua lucruri:

a) adaugarea lui Filioque in Crezul Niceo-Constantinopolitan, in vreme ce (asa cum vom vedea) Parintii au pecetluit Crezul;

b) dogma insasi, adica ideea ca Sfantul Duh purcede de la Tatal si de la Fiul, idee care nu numai ca nu se afla in Traditie, dar pe care scrierile Parintilor o resping in chip aratat.

Papii Inocentiu al III-a (la Conciliul IV Lateran, in 1215), Grigorie al X-lea (la Conciliul II de la Lyon, in 1274) si Eugeniu IV (la Conciliul de la Florenta, in 1439) au proclamat Filioque ca adevar de credinta. Ei credeau ca fara acesta nu putea fi mantuire.[1] Pentru faptul ca ii invinuia pe Ortodocsi de a fi scos pe Filioque din Crez, legatul Papei, cardinalul Humbert a depus, in 1054, pe altarul catedralei Sfintei Sofii din Constantinopol o scrisoare care-l excomunica pe patriarhul Ortodox al Constantinopolei, Mihail Kerularios, act care a fost la originea schismei definitive intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica.

Fiind vorba de o dogma atat de fundamentala, vizand Persoana Duhului Sfant, era de asteptat ca si Catehismul [catolic cel nou] s-o reia explicand-o mai clar si justificand-o cu mai multa siguranta decat au facut-o alti autori catolici din trecut. Caci, de-a lungul secolelor, Biserica Catolica a incercat sa-si legitimeze pozitia prin tot felul de argumente pe care teologii Ortodocsi le-au respins. continuare »

„Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Imparate ceresc –  Mangaietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, vistierul bunatatilor si datatorule de viata –  vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata spurcaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! (de 3 ori). Slava Tatalui, si Fiului si Sfantului Duh. Si acum, si pururea si in vecii vecilor! Amin!”

Din ziua in care a fost zidit, omul s-a si pornit sa lupte impotriva Ziditorului si Stapanului sau Dumnezeu, punandu-se in slujba Potrivnicului (Satana), care i-a fagaduit o mincinoasa indumnezeire grabnica, mai la indemana decat aceea careia ii fusese harazit de catre Facatorul a toate, Care il plasmuise „dupa chip si asemanare”. Si Dumnezeu zice, prin Sfantul Prooroc Moisi: „dupa chipul si asemanarea Noastra” (Facerea 1:26)[1], pentru a ne invata despre fiintarea Dumnezeirii in Treimea Ipostasurilor. Ce a urmat, se stie: urmasii lui Adam s-au indepartat de Dumnezeu (mai ales dupa Potop) intr-atat incat au uitat cu totul de El. S-au inmultit, s-au despartit dupa limbi si neamuri, s-au raspandit pe fata intregului pamant si s-au pus cu totul in slujba diavolului celui mare, caruia ii slujeau in fiecare zi, inchinandu-se fie stihiilor, fie idolilor facuti de mana. Asa s-au nascut „religiile” (religo-religere, a lega, in latina). Necunoasterea de Dumnezeu ajunsese desavarsita. Atat ca Purtatorul de grija a toate isi avea alesii Sai (precum fusese si Noe), care mai pastrau ceva din insusirea bunatatii cu care fusesera inzestrati primii oameni: Avraam, Isaac, Iacov-Israil si, pentru ei, urmasii lor, din neamul carora avea sa ia trup Dumnezeu-Cuvantul. Pe acesti urmasi avea sa-i invete din nou Dumnezeu despre Sine, pe cat puteau ei intelege. La o vreme, mai mult despre Ipostasul Sau parintesc, in vremea Legii celei Vechi; apoi, despre Acela fiiesc, mai mult in evanghelie[2]; in sfarsit, despre Ipostasul Sau duhovnicesc, mai cu osebire in vremea propovaduirii apostolilor. continuare »

Ce inseamna sa praznuim venirea Duhului? Duhul lui Dumnezeu ii duce pe cei care II primesc la desavarsirea care le-a fost menita. Inceputul e pocainta, mijlocul sunt ostenelile si nevointele pentru curatirea inimii de patimi, sfarsitul este sfintita si tainica impartasire cu Dumnezeu.

Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza si cu curatie se inalta, lumineaza-se intru unimea Treimii cu sfintenie de taina (Antifon, glasul 4)

Cincizecimea o praznuim si venirea Duhului, si taina cata, ca mare este si cinstita
(Stihira la Doamne strigat-am)

Praznuim venirea Duhului… Dar mai inainte oare nu era in noi Duhul? Da! Caci nu era inca Duhul Sfant, zice Evanghelia (In 7, 39), si oamenii traiau neavand Duhul, invata Apostolul (Iud. 1, 19). Iar Prorocul Iezechiil vedea starea duhovniceasca a neamului omenesc sub chipul unui camp plin de oase uscate foarte, dintre care, potrivit celei dintai preziceri, unele se impreunau numai fiecare la incheietura sa, pe altele erau deja vine, si crescuse carne, si pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era in ele (Iez. 37, 7, 6). Si iata pricina. Ca nu era inca Duhul Sfant, pentru ca Iisus nu era inca proslavit (In 7, 39). Duhul lui Dumnezeu Se departase de la om pentru calcarea poruncii, si suflarea vietii dumnezeiesti amortise in el dupa primirea suflarii facatoare de stricaciune a ispititorului. Iar cand Domnul ne-a impacat cu Dumnezeu prin moartea Sa si S-a proslavit prin inviere, inaltare si prin sederea de-a dreapta Tatalui, atunci s-a deschis iarasi intrare la oameni pentru Duhul lui Dumnezeu. Suindu-Se la inaltime, a robit robime si a dat daruri oamenilor (Efes. 4, 8). Dumnezeu a insuflat in omul intai-zidit suflarea vietii dumnezeiesti; pacatul l-a omorat. Acum, Dumnezeu ii da omului Duh nou (lez. 36, 26), insufla in el suflare noua de viata, ca sa invie sufletul omorat de pacat. Si s-a implinit cea de-a doua prezicere a lui Iezechiil: „Proroceste despre Duhul, proroceste, fiul omului”… Si am prorocit, si a intrat intr-insii Duhul, si au inviat, si au statu pe picioarele lor multime multa foarte (Iez. 37, 9-10). Apostolii au fost cele dintai vase primitoare de viata de la El, si incepand de la cetele apostolesti, El S-a revarsat apoi peste toata faptura (v. stihira la stihoavna: Acum Duhul Mangaietor…) si, dand viata tuturor celor ce il primesc, prin toata pipairea darii, dupa lucrare intru masura fiecarui madular, a alcatuit si a intocmit marele trup al Bisericii, crescand intru toate intru El, si pe deasupra crescand cu cresterea lui Dumnezeu (v. Efes. 4, 15-16; Col. 2, 19).
Asadar, evlaviosi ascultatori, Duhul Sfant este pentru toti Viata si Facator de viata; prin El se cuvine sa se nasca de Sus oricine vine in lume; cu aceasta ne zidim intru om nou prin taiere imprejur nefacuta de mana (Col. 2, 11). Lucrarea tainica tot a Lui face viata noastra ascunsa cu Hristos in Dumnezeu (Col. 3, 3). Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza si cu curatie se inalta, lumineaza-se intru unimea Treimii cu sfintenie de taina (Antifon al glasului 4). continuare »

Intr-un articol intitulat «A fi “bun roman” » Nae Ionescu afirma si intreaba “Ion Bratianu – tatal a construit statul nostru modern. Este acest stat in adevar romanesc ?”

“… tot ceea ce se intampla, se infatiseaza romanului cu un caracter de aparitie, as zice teofanie, de aratare, de vadire a unei lucrari transcognitive, care se savarseste in lume, peste noi, lucrare continuu creatoare, care se savarseste-n lume si la care ochiul omenesc e numai martor.”1

Iata o marturisire din care transpare o anumita lejeritate a romanului in fata istoriei . Fara  a ignora istoria, el o transcende cu demnitatea smereniei omenesti si o foloseste ca pe o treapta fara de care saltul in Imparatie este imposibil! Aparent romanul se lasa dus de curgerea apei indiferent la privirile dispretuitoare ale oamenilor dar atent la spranceana mirat-incruntata a lui Dumnezeu.

Vizibil, el e asemeni Izvorului lui Radu Gyr :

“Sprintenul izvor                                     Vazandu-l zdrobit
Din paduri adanci                                     De stancosii zimti
Alegand de zor                                           Eu l-am intrebat
A cazut pe stanci                                       Ce durere simti? continuare »

Ca in fiecare an, de Inaltarea Domnului, veterani ai temnitelor comuniste, luptatori in Rezistenta Anticomunista impreuna cu tineri dornici de a continua lupta pentru perenele idealuri crestine si nationale, membri ai Fundatiei Ogoranu si ai Partidului “Pentru Patrie” din filialele Bucuresti si Iasi au omagiat eroii si martirii fara de mormant ai Neamului la monumentul de langa Manastirea Balaciu, judetul Ialomita “Mormantul celor fara de mormant”.

In timp ce cativa camarazi faceau de garda in jurul catafalcului de marmura simbolizand mormantul tuturor eroilor care nu au mormant cu cruce si flori, un sobor de preoti de la Manastirea Petru Voda a citit zguduitorul Acatist al Sfintilor Marturisitori ai temnitelor comuniste, dupa care au oficiat slujba de pomenire.

continuare »