Sfantul Iustin Popovici spunea:

In istoria neamului omenesc sunt trei caderi insemnate: a lui Adam, a lui Iuda si a papei [Romano-Catolic].

Romano-Catolicismul sta impotriva Dumnezeu-Cuvintului Hristos nu numai pentru ca este eretic (adica nu invata buna Lui vestire, ci strica sfintele dogme ale credintei) si deci pagin, dar si prin aceea ca “biserica” Romana, prin intai-statatorul ei, chiar s-a pus pe sine in locul lui Hristos! Astfel – in anul 1870, la Conciliul Vatican I – toate ratacirile sale din trecut s-au contopit in dogma „infailibilitatii papei”, care a ajuns atot-dogma papismului (intarita si prin al doilea Conciliu de la Vatican, din anii ’60 ai veacului trecut). Negresit, aceasta – adica a marturisi ca papa, un om, poate judeca si hotari fara greseala intru cele ale Duhului – e cea mai mare hula impotriva Dumnezeu-Omului Hristos si a Duhului Sfint-Dumnezeu. Pe de alta parte – precum arata acelasi Cuvios Iustin Popovici:

Dogma aceasta are o insemnatate cat se poate de mare pentru intreaga soarta a Europei [si a lumii intregi], mai ales pentru apocalipsa ei, in care deja a pasit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost propovaduit drept cea mai mare zeitate, atot-zeitate. Panteonul european umanist si-a dobandit Zeus-ul. […] [Caci] – uzurpand, prin dogma infailibilitatii, in folosul sau (adica in folosul omului) toata puterea si toate drepturile care sunt numai ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos – papa s-a auto-propovaduit, in fapt, biserica in biserica papista si a ajuns in ea «totul in toate». Un «atot-tiitor» sui generis. [Altfel spus], in Biserica Romano-Catolica locul Dumnezeu-Omului il ocupa «Vicarius Christi» (Loctiitorul lui Hristos), iar Dumnezeu-Omul a fost surghiunit in cer.

Cititi si:

Aberatiile papistasilor din dogma Cociliului I Vatican si cum papistasii au confiscat cuvantul “catolica”

Falsificarea Sfintei Scripturi făcută de papa Ioan  Paul al II-lea

Romano-catolicii în spatele propriilor declaraţii

De la Monica si Demostene Popa, fiica si ginerele lui, aflam ca opera publicata a poetului s-a imbogatit cu cateva zeci de poeme antologate recent in substantialul volum “Poeti dupa gratii“, aparut la Editura Manastirii “Petru Voda”.

Cei doi soti ne-au mai spus ca au intentat proces pentru obtinerea unor despagubiri morale pentru cei aproape 16 ani de detentie politica suferiti de poet in vremea comunismului. Desi vremea detentiei se afla consemnata in arhivele vremii, totusi, legal, era nevoie si de declaratia unui fost coleg de temnita care sa “ateste” ca poetul a trecut pe acolo. Cu putin timp inainte sa plece la Domnul, mitropolitul Bartolomeu Anania a fost rugat sa dea o astfel declaratie scrisa, iar ierarhul a facut-o. Fostul mitropolit al Clujului a scris nu o simpla declaratie, ci un text literar, pur si simplu. Bineinteles, actul este autentificat la notar si are valoarea juridica necesara. Sotii Popa ne-au oferit acest text spre publicare. Din lipsa de spatiu, vom cita doar cateva fragmente semnificative.

(…) Pe poetul Radu Demetrescu (Gyr) l-am cunoscut pe la mijlocul anilor ’40 ai secolului trecut, cand impreuna cu familia sa, la invitatia parintelui Gherasim Bica, a venit sa-si petreasca o vacanta in Manastirea Polovragi, la liniste si aer. (…) Desi incarcat de suferinte, cu ani grei de puscarie in spate, cu un ochi pierdut pe front, cu trupul ros de multe betesuguri, poetul se desfasura vesel, glumet, sorbind fiecare picatura de viata cu voluptatea celui ce-i cunoaste pretul. (…) In timpul anchetelor care au urmat arestarii mele din vara anului 1958 eram intrebat de relatiile mele cu Radu Gyr si despre “ajutoarele” pe care i le dadusem acestuia. “Ajutorul legionar” era socotit drept una dintre cele mai vii si acoperite activitati reactionare. Definitia era foarte larga: ajutorul putea fi material sau moral, bani, mancare, gazduire, in genere orice fel de asistenta, chiar un sfat, o indrumare sociala si, pana la urma, simplul fapt ca intre doi sau mai multi presupusi legionari ar fi existat vreo legatura cat de cat. Ancheta nu parea deloc interesata de faptul (sau explicatia) ca intre mine si Radu Gyr existase o legatura si o prietenie de la scriitor la scriitor sau, in ultima instanta, de la om la om. Anchetatorii erau bine informati ca Gyr bause si mancase in casa mea, ca-i dusesem cadouri la spital, ca intervenisem la Arghezi pentru reintrarea lui in literatura, ca “activasem” pentru supravietuirea si infiltrarea lui in societatea socialista.

Capitolul acesta, al lui Radu Gyr, a durat, cred, vreo doua-trei saptamani; nu tagaduiam ca l-am asistat pe poet in unele trebuinte, dar nu recunosteam nicicum ca aceasta ar fi avut cumva semnificatia unui “ajutor legionar”. Dar nici nu era nevoie de recunoasterea mea. Anchetei ii trebuiau doar fapte recunoscute; calificarea faptelor apartinea Securitatii, procurorului, tribunalului. Doar la Aiud aveam sa aflu, din contactele cu doctorul Sarbulescu si altii ca o vreme figurasem in lista lotului Gyr, dar pesemne ca anchetatorii s-au razgandit.

Dintre camarazii de celula din inchisoarea de la Aiud mi-l amintesc pe un Popescu, avocat, care a adus vestea sigura a arestarii lui Radu Gyr. continuare »

Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Stefan (Coco) Dumitrescu, s-a nascut la 2 martie 1905 la Campulung-Muscel. Tatal sau se nascuse la Brasov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucuresti. Stefan Demetrescu a inceput sa joace teatru de timpuriu. La varsta de 16 ani intra in trupa unui vestit actor. Pleaca la Paris cu o bursa, unde studiaza arta dramatica. Inapoiat in tara (1898) este angajat la Teatrul National din Bucuresti. In legatura cu venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs in anul 1908 sau 1910.

Mama sa se numea Eugenia Gherghel si isi avea originea dupa tata in Botosani. Bunica ei dupa tata, Mina Von Gelch, era de origine germana. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a capatat de la parinti o frumoasa cultura clasica germana, dar si o solida cultura si educatie muzicala, mama fiind pianista. La absolvirea claselor primare tanarul Radu vorbea binisor aceasta limba. Un alt personaj miraculos in viata tanarului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de intalniri culturale. (amanunte la George Popescu, in Permanente, aug. 2005)

Radu a debutat la 14 ani, cu poemul dramatic In munti, publicat in revista Liceului Carol I din Craiova, al carui elev a fost. Devine student la Litere si Filosofie in Bucuresti, debuteaza editorial in 1924 cu volumul Linisti de schituri, cu un ton elegiac. A fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 si 1939) al Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatura si al Academiei Romane. Doctor in litere, a fost conferentiar la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. A colaborat la revistele Universul literar, Gandirea, Gand Romanesc, Sfarma-Piatra, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeana s.a., precum si la ziarele: Cuvantul, Buna Vestire, Cuvantul Studentesc unde a publicat numeroase articole, studii literare si poezii.

Membru de seama al Miscarii Legionare, comandant legionar si sef al regiunii Oltenia. Cunoscandu-l pe Corneliu Codreanu, de care a ramas fascinat, Gyr i-a inteles sporul nou pe care-l aducea in viata politica romaneasca, punand problema transformarii interioare a omului, a prefacerii sufletesti – lucrul cel mai greu de realizat – si incercand in mijlocul societatii romanesti ajunsa intr-o stare avansata de descompunere morala, sa aseze la loc de cinste virtutea si credinta. El a compus nemuritorul cantec „Sfanta tinerete legionara, / Cu piept calit de fier si sufletul de crin, / Iures ne-nfranat de primavara, / Cu fruntea ca un iezer carpatin…”. De asemenea, este autorul versurilor cantecelor Imnul Mota-Marin (scris dupa moartea celor doi in Spania), Imnul Muncitorilor etc. continuare »

Izvorul Tamaduirii – Se sfinteste agheasma mica

In fiecare vineri din Saptamana Luminata a fiecarui an se sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, inca din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Inainte de urcarea sa pe tron, viitorul imparat Leon cel Mare a intalnit un orb ratacit printr-o padure din apropierea Constantinopolului, care cerea apa. Maica Domnului l-a calauzit prin glasul sau ceresc, astfel incat Leon a gasit izvorul, care s-a dovedit a fi tamaduitor: dupa ce orbul si-a stamparat setea, si-a recapatat si vederea. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a ridicat o biserica pe acel loc, cu hramul “Izvorul Tamaduirii”, iar cu apa luata de aici a vindecat multi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila si lucrarea Maicii Domnului. Din punctul de vedere al dogmelor bisericesti, izvoarele tamaduitoare sunt preinchipuiri ale izvorului cel viu al mantuirii, care este Maica Domnului. La sarbatoarea “Izvorul Tamaduirii” crestinii merg cu gandul si cu inima incredintata ca Maica Domnului este izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei, agheasma mica, dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.

Despre Izvorul Tamaduirii in iconografie

Icoana numita se intalneste si in reprezentarile murale si in icoanele pe suport. Se asaza pe iconostasul si pe tetrapodul bisericilor cu hramul acesta, Aceasta icoana se mai intalneste si in cupola aghiazmatarelor din manastirile . Aghiazmatarul este o fantana cu apa sfintita aflata langa biserica mare (katholikon) a unei manastiri. El consta dintr-un bazin mare, cu o cupola deasupra, sustinuta de coloane, unite intre ele in partea superioara prin arce rotunde din caramida, iar in partea inferioara prin lespezi de marmura sculptate. Se foloseste la pregatirea (hagiasmas) in prima zi a fiecarei luni. continuare »

Frecvent auzim persoane din diferite grupari protestante spunand: “Noi acceptam numai Sfanta Scriptura. Nu spunem nimic mai mult si nimic mai putin.”
Cu toate acestea, exista multe diferente intre aceste grupuri, chiar si intre membrii aceluiasi grup.

Diferentele traducerilor

Cum e posibil “sa nu se abata de la Sfanta Scriptura” protestantii si, totusi, sa existe dezacord intre ei? Daca Biblia a fost data de catre Dumnezeu ca un “statut al credintei”, ca un ghid complet privind ceea ce trebuie sa credem, ar trebui sa fie de acord cu totii asupra a ceea ce scrie cu adevarat. In realitate insa, diferentele dintre ei sunt enorme.

Daca Dumnezeu ar fi vrut sa avem Biblia ca singurul ghid al credintei, ar fi avut grija sa scrie la fel in toate limbile si in toate traducerile. Insa, in afara diferitelor traduceri din greaca si ebraica, care acorda cuvintele in mod diferit, exista si diferente in traducerile dintr-o limba in alta. Este, intr-adevar, firesc sa creeze diferite religii, fiecare cu traducerea ei, pentru a schimba continutul sau, potrivit diferentelor doctrinare.

Doar Scriptura?

Pentru a ilustra acest lucru, vom cerceta un verset al Scripturii, corespunzator temei noastre, asa cum este inregistrat in textul vechi si cum l-au falsificat diversele traduceri, influentate de traditiile protestante.

Este vorba despre 2 Timotei 3:16, care, conform textului, spune: “Πάσα γραφή θεόπνευστος, και ωφέλιμος προς διδασκαλίαν, προς ελεγμόν, προς επανόρθωσιν, προς παιδείαν την εν δικαιοσύνη…” Traducerea din greaca: “Toata scrierea insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate…” Diferite traduceri, insa, scriu versetul asa: “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos, spre invatatura, spre mustrare …” continuare »

La Invierea Domnului [1]

… Si au zis aceia catre ele: „De ce cautati pe Cel viu intre cei morti? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceti-va aminte cum v-a vorbit fiind inca in Galileea, zicand ca Fiul Omului trebuie sa fie dat in mainile oamenilor pacatosi si sa fie rastignit, iar a treia zi sa invieze” (Lc. 24: 5-7). In noaptea aceasta, iubiti credinciosi, toate legile firesti au fost biruite. In noaptea aceasta, moartea si-a pierdut puterea si viata a invins. In noaptea aceasta, Iisus S-a sculat din mormant si niciun om nu mai este in groapa. Hristos a inviat!

„Unde-ti este, moarte, boldul, unde-ti este, iadule, biruinta?” Abia ni s-au sters lacrimile pe care, impreuna cu Maica Sfanta, leam varsat in saptamana patimirii Fiului ei si, iata, sulita bucuriei ne strapunge inima, inviind Hristos. Am fost coplesiti de durere si de sentimentul culpabilitatii, traind zi de zi si ceas de ceas suferintele Mantuitorului.

Saptamana aceasta a fost timpul marilor revelatii. Inainte de patimile Sale, Iisus ne-a descoperit tainele eshatologice: sfarsitul lumii, invierea mortilor, judecata finala, rasplata si pedeapsa eterna. Saptamana care a trecut, am fost martorii adancimilor celor mai intunecate ale josniciei umane, participanti la injustitie, la tradare si ucidere. Am fost insa participanti si la cele mai inalte acte divine: la rugaciunea, sacrificiul, lacrimile si durerea Domnului.

Poate am extins aceasta saptamana a Patimilor in viata noastra, si in sens bun, si in sens rau. Poate am tradat, poate am jurat stramb, sau de slabiciunea fratelui nostru am ras, poate ne-am spalat pe maini ca Pilat, sau am batjocorit in vreun fel pe Cel care Se rastignea pe cruce pentru noi si I-am scris deasupra capului: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, care S-a rastignit pentru pacatele noastre”. Dar, asemeni lui Simon din Cirene, siliti de cainta, cu fiecare mortificare, cu fiecare durere si renuntare, am luat pe umerii nostri crucea lui Iisus.

A fost saptamana marilor probe, pe care leam trecut sau le-am cazut, caci fiinta noastra cea mai adanca a fost chemata la suprafata si a statut la judecata. Ni s-a pus in fata focul si apa, moartea si viata. Si am ales. Daca suntem aici, in Biserica, daca am raspuns cu glas de bucurie: „Adevarat a inviat!”, daca am venit sa luam lumina de la preot, este pentru ca am ales viata si pentru ca am inteles ca aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul ca sa ne luminam si sa ne veselim intr-insa. continuare »

HRISTOS A INVIAT!

Cititi si: Parintele Justin: Hristos sa invieze bland si frumos in inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Invierii Domnului sa fie si spre invierea neamului nostru

Astazi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spanzurat pe ape.
Cu cununa de spini a fost încununat Imparatul îngerilor.
Cu porfira mincinoasa a fost imbracat Cel ce îmbraca cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu sulita a fost împuns Fiul Fecioarei.
Inchinamu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arata-ne noua si slavita învierea Ta!

Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile (Luca 23, 48).
Ce priveliste sa fi fost aceea care ii adusese pe privitori in cea mai desavarsita nedumerire? Ce priveliste sa fi fost aceea care pecetluise cu tacerea gurile privitorilor si le cutremurase, totodata, sufletele? Ei venisera ca sa-si indestuleze pofta de iscodire, si au plecat batandu-si piepturile si ducand cu sine o infricosatoare nedumerire… Ce priveliste sa fi fost aceea?
La acea priveliste priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaima si cu cea mai adanca evlavie toti ingerii lui Dumnezeu; lucrurile ceresti nu le mai atrageau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, tintuite de privelistea care se arata pe pamant. Soarele a vazut ceea ce nu mai vazuse pana atunci si, neputand suferi, si-a ascuns razele cum isi ascunde ochii omul in fata unei privelisti pe care nu o poate indura: el s-a invesmantat in intuneric adanc, aratand prin acest intuneric intristarea sa amara, precum moartea. Pamantul s-a clatinat si s-a cutremurat sub intamplarea savarsita pe el. Templul Vechiului Legamant si-a sfasiat mareata catapeteasma cum nu isi cruta omul hainele cele mai de pret in fata celor mai mari nenorociri.
Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile… Ce priveliste sa fi fost aceea? A fost o priveliste pe care noi o contemplam acum in pomenire, in slujba care se savarseste, in sfantul Epitaf care sta inaintea ochilor nostri. Privelistea a fost Fiul lui Dumnezeu, pogorat din ceruri, inomenit pentru mantuirea oamenilor, batjocorit, omorat de oameni.
Ce simtamant, daca nu cel al groazei, trebuie sa cuprinda inima pe de-a-ntregul in fata privelistii acesteia? Ce alta stare decat starea de nedumerire desavarsita trebuie sa cuprinda mintea? Ce cuvant poate fi rostit inaintea privelistii acesteia? Oare nu va ingheta orice cuvant omenesc pe buze mai inainte de a fi rostit Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile. continuare »

Sfintii Parintii nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilitati si politeturi; ei doar marturiseau adevarul. Biserica Ortodoxa a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „Bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societati care urmarea s-o uneasca cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii. Dimpotriva, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheama la o unire, in cadrul vreunei organizatii, cu ereticii, ci ii anatemizeaza.

Nu exista, asadar, dialog cu ereticii care continua sa ramana in inselare. Sfinții Parintii nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au intretinut dialoguri,in termeni de egalitate, dupa cum vor astazi unionistii. Respingeau afirmatiilor lor, iar atunci cand aceia ramaneau neclintiti in inselarea lor, Parintii purtatori de Dumnezeu intrerupeau comuniunea cu ei, ii cateriseau si ii anatemizau. Ii indepartau de la Trupul Sfant al Bisericii ca pe unii ce apartineau „sinagogii satanei”.

Arhim. Haralambie Vasilopoulos (autorul cartii)

Comenzi se pot face si la adresa [email protected] sau prin formularul de aici.

Iata o descriere a cartii aparuta in “Ortodoxia si ecumenismul”:

Ecumenismul este supus unei critici dure de catre numerosi greci ortodocsi, inainte de toate de arhimandritul Haralambie Vasilopoulos (+1982) – presedintele „Uniunii Ortodoxe Elene” si revista oficiala a acesteia, „Orthodoxos Thypos”, deseori citat de noi pana acum. Sa ne oprim putin asupra interesantei sale carti, „Ecumenismul fara masca”, aparuta in Atena la a doua editie in anul 1972.
In chiar prefata cartii, la intrebarea „Ce reprezinta ecumenismul de astazi”, autorul raspunde: „Reprezinta o miscare ce-si propune unirea confesiunilor occidentale eretice mai intai cu Ortodoxia, ca mai apoi, la etapa urmatoare, a tuturor religiilor intr-o monstruoasa pan-religie.
In sfarsit, la ultima etapa a obscurului sau plan, ecumenismul isi pune drept scop sa inlocuiasca slujirea Dumnezeului Unic prin slujirea satanei!”
In capitolul intai este aratata istoria ecumenismului antihristic (catolic si protestant), dirijat in taina de sionism si masonerie. Sunt descrise etapele miscarii ecumenice, incepand cu organizatiile laice de tineret ale masonilor (Y.M.C.A., Y.W.C.A., boy-scouts s.a.) si terminand cu comisiile ecumenice pregatitoare: „Viata si activitate” si „Credinta si organizare”, care au dat nastere in 1948 la Consiliul Mondial al Bisericilor. In capitolele II si III sunt dezvaluite obiectivele si planurile ecumenismului privind dezmembrarea statelor crestine si distrugerea Bisericii.
In capitolul IV, „Ecumenismul se autodemasca”, se analizeaza activitatea celor patru adunari generale ale C.E.B., iar intre analizele Adunarilor II si IV este plasat un interesant compartiment, „Ce afirma ieri si ce face azi Biserica Rusa”, in care este descrisa evolutia relatiilor Patriarhiei moscovite cu ecumenismul – de la condamnarea acestuia in anul 1948 si intrarea in C.M.B. in anul 1961. continuare »

I. Plangerea deasupra Epitafului
Iata, soarele s-a intunecat. Pamantul s-a infiorat si s-a cutremurat. S-a sfasiat de sus si pana jos catapeteasma templului, care despartea Sfanta Sfintelor, fiindca Domnul insusi ne-a deschis noua intrarea in Sfanta Sfintelor – in cer, la Tronul Tatalui Sau. Cutremuratu-s-a iadul, ca s-au surpat puterea si stapanirea lui. Despicatu-s-au stancile si s-au deschis mormintele cele sapate in ele, si trupurile sfintilor adormiti s-au sculat, si au iesit din morminte, si s-au aratat multora in Ierusalim, binevestind tuturor: „Savarsitu-s-a”.
Ce s-a savarsit? S-a savarsit lucrarea mantuirii neamului omenesc de stapanirea diavolului, sau implinit vechile prorocii ale Vechiului Legamant.
El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat – si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El a fost strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara glas inaintea celor care o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormantul Lui a fost pus langa cei fara de lege si cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui, cu toate ca n-a savarsit nici o nedreptate si nici inselaciune n-a fost in gura Lui (Is. 53, 4-9).
Domnul nostru Iisus Hristos Si-a dat suspinul cel din urma pe Crucea de pe Golgota o data cu acel cuvant ce a cutremurat intreaga lume: „Savarsitu-s-a!” A cazut pe piept capul incununat cu cununa de spini, impurpurat cu Sange. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironositele, a venit Iosif cel din Arimateea si in adanca jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al invatatorului lor si au facut deasupra lui plangere cu amar.
Iata, si acum sta inaintea noastra, inchipuit pe Sfantul Epitaf, Trupul mort al lui Iisus. continuare »

„Slava indelung rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie“.

[slideshow]

Indelunga rabdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamarita dupa fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcatuiesc un tablou complet al suferintelor Mantuitorului, culminand cu rastignirea si moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se rastigneste pe Sine, fara de pacat fiind, pentru ca noi sa fim izbaviti din robia pacatului. Calendarul evreiesc sarbatorea Pastile iudaic in noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflam, asadar, la inceputul primaverii anului 30, conform documentelor vremii. Daca Pastile evreilor a fost sambata, 15 nisan (8 aprilie), atunci Saptamana Patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea sa inceapa duminica, 2 aprilie, anul 30.

 Prima evanghelie randuita de Biserica a se citi in Joia Mare ne aduce in fata Mantuitorului si a apostolilor la Cina cea de Taina. Iuda Iscarioteanul tocmai iesise din foisorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preotilor un grup de ostasi, oferindu-le pe Mantuitorul chiar in acea seara. Cunoscand ca momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunata cuvantare de invatatura, de despartire si de imbarbatare, un reazem pentru incercarile ce vor urma. Cu totii primeau o porunca noua, porunca suprema a iubirii: „Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul“. I-a anuntat ca peste doar cateva ore Se va fi dat in mainile celor ce voiau sa-L prinda. La auzul acestor vorbe, apostolii fagaduiau ca-L vor urma pana la moarte, insa El stia ce va urma: din doisprezece, unul avea sa-L vanda, unul se va lepada de trei ori de El, noua se vor ascunde de teama multimilor si doar unul Ii va fi alaturi, langa Sfanta Cruce. Apostolilor le-a fagaduit ca le va trimite pe Mangaietorul, Duhul Adevarului, Care „de la Tatal purcede“ si Care va marturisi pentru El. Apoi Iisus S-a rugat lui Dumnezeu-Tatal: pentru Sine, ca Om, pentru apostoli si pentru Biserica, adica pentru toti crestinii de totdeauna. Prin exemplul personal, Mantuitorul Hristos arata ca porunca noua, a iubirii, biruieste tradarea, lepadarea, parasirea si singuratatea. Iubirea Sa indelung rabdatoare creste chiar in mijlocul suferintei, iar pe cei ce L-au parasit in aceste grele incercari nu i-a abandonat, ci „iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit“.

Sarutul lui Iuda

Incheind cuvantarea, Iisus a iesit impreuna cu apostolii in Gradina Ghetsimani, locul Sau preferat pentru rugaciune. Iuda Iscarioteanul cunostea acel loc si se apropia, cu oameni inarmati, pentru a-L preda pe Mantuitorul. Iisus avea sa accepte suferinta, pana la capat, oprind chiar pe Petru a se impotrivi. Pe Iuda, vanzatorul, il intampina cu aceeasi dragoste, oferindu-i chiar sansa de a se pocai in ultima clipa. Desi cunostea ca Il tradeaza, Mantuitorul l-a intrebat pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit?“. Si, dorind a-l indrepta chiar in ceasul vanzarii, continua: „Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?“. Cu blandete in glas, cu dragoste in privire, nici o urma de ranchiuna fata de Iuda in momentul tradarii, asa continua Iisus sa-Si iubeasca ucenicii. Cand Malhus, unul dintre slugile venite sa-L prinda, la semnul lui Iuda, s-a apropiat, Petru a scos sabia si i-a taiat urechea. Hristos n-a ingaduit, insa, vreo vatamare si a vindecat urechea slugii. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos, dar din supunere, la porunca Sa, a bagat-o la locul ei.

Lepadarea lui Petru continuare »

„Luati, mancati, acesta este Trupul Meu… Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi..” (Matei 26, 26-28)

Iubitii mei frati,
Mare este sfanta zi de astazi. Ca mai inainte de patima Sa cea de buna voie, prea Bunul nostru Mantuitor a voit sa cineze pentru ultima data impre­una cu ucenicii Sai. Dar Cina aceasta nu este o simpla masa cu mancare, cu paine si vin. Cina cea de Taina este o mare taina, este o jertfa de dragoste, este prima Liturghie crestina savarsita de insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taina este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de intalnire, de vorbire si de despartire a lui Hristos de ucenicii Sai, carora le da ultimele sfaturi si porunci.
Aici nu mai sunt multimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici carturari iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mantuitorul lumii, inconjurat de cei doisprezece ucenici, sta in camara de taina, unde spala picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roaga, multumeste Tatalui, binecuvinteaza painea si vinul si le imparte, ca pe o Impartasanie, celor ce sunt de fata. Lipseste de aici insasi Maica Domnului, caci Cina are un caracter strict euharistic, iar foisorul inchipuieste altarul Bisericii, unde se jertfeste tainic Iisus Hristos de catre preoti si episcopi.
Numai Iuda tradatorul si vanzatorul este primit la Cina Domnului, din urmatoarele pricini: mai intai ca nu cumva sa se deznadajduiasca de a sa mantuire, daca nu ar fi fost primit la Cina. Apoi, ca sa nu-i sileasca libertatea, care este cel mai mare dar firesc al omului, caci fiecare este liber sa creada si sa vina la Hristos sau sa se lepede si sa fuga de Hristos. Iuda a fost primit la Cina, desi a facut cel mai mare pacat posibil, ca prin aceasta sa ne arate Dumnezeu ca primeste la pocainta pe cel mai mare pacatos, de se va cai de pacatele sale. Iuda a fost primit la Cina, desi purta la sine argintii vanzarii, ca sa primeasca si el spalarea picioarelor, ca sa guste din Trupul si Sangele Domnului, si prin aceasta sa scape de satana, care il chinuia.
Daca Iuda s-ar fi cait de greseala sa si ar fi aruncat banii diavolului, atunci spalarea picioarelor, ca o spovedanie, l-ar fi curatit, iar Painea si Vinul ce i s-au dat, ca o Impartasanie, l-ar fi sfintit. Dar pentru ca nici de tradare nu s-a lasat, nici pe arginti nu i-a lepadat, spalarea si Cina nu i-au folosit nimic. Caci in clipa cand a intins mana in blid cu Hristos si a gustat cu nevrednicie din Painea Domnului, a si intrat satana in el si a fugit afara.
Un alt motiv pentru care Iuda a fost primit la Cina a fost acela ca sa fie aratat inaintea tuturor ca el este vanzatorul. Si, in sfarsit, a fost primit ca un semn de taina, ca intotdeauna intre slujitorii lui Hristos vor fi si tradatori, vor fi si vanzatori, vor fi si eretici, vor fi si ucigasi, vor fi si apostati, vor fi si iubitori de argint care vor sfasia camasa lui Hristos si vor incerca, fara de toiag, sa pastoreasca oile Domnului numai pentru bani. continuare »

Ultima Liturghie de pocainta din Miercurea cea Mare este o incheiere si pecetluire a intregii lucrari de pocainta a postului, aratandu-ne ce minuni poate savarsi ea cand se lucreaza si cata paguba aduce cand lipseste.

Cumpana celor doua praznuiri ale zilei: pacatoasa – uce­nicul Iuda, este rasturnata de pocainta. Pacatoasa se afla in sta­rea cea mai de jos a caderii: desfranarea, iar Iuda, in starea cea mai de cinste: ucenic al Stapanului. Pe aceea, pocainta o ridica si o face mironosita; pe acesta, lipsa ei, il coboara la cea mai de jos cadere, il face tradator si-l duce la spanzuratoare. Aceasta rasturnare ne umple de teama si ingrijorare pentru mantuirea noastra, dar totodata si de mare incredere si nadejde, pentru puterea cea mare a pocaintei, ce ne sta la indemana.

Dar sa ne oprim mai staruitor asupra acestora.

Fariseii si carturarii, indeosebi, si poporul evreu in general, aveau credinta ca ei, ca popor ales si chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinati din oficiu sa fie mostenitori ai imparatiei cerurilor.

Mantuitorul, in repetate randuri, le-a aratat ca aceasta cre­dinta este gresita. Pilda Vamesului si a Fariseului arata tocmai aceasta: un pacatos si un drept, prin pozitia si prin faptele lor, isi schimba intre ei locurile, prin pozitia lor sufleteasca.

Vierii necredinciosi, desi la inceput se bucura de increderea Stapanului viei, vor auzi hotararea: „Se va lua imparatia de la voi si seva da neamului care va face roadele ei” (Matei 21,43). continuare »

Parlamentul Ungariei a adoptat luni, 18 aprilie 2011, noua Constitutie a tarii. Textul protejeaza explicit casatoria traditionala si copilul incepand cu momentul conceptiei. Iata un fragment din textul legii.

Noi, membri ai natiunii maghiare la inceputul unui nou mileniu, purtand responsabilitatea pentru toti maghiarii, declaram aici ca: […] Suntem mandri ca Regele nostru Sf. Stefan a fondat statul maghiar pe baze solide cu o mie de ani in urma si ca a facut tara noastra parte a Europei Crestine.
Suntem mandri de stramosii nostri care s-au luptat pentru supravietuirea, independenta si libertatea tarii noastre.
Suntem mandri de magnifica performanta intelecturala a poporului maghiar.
Suntem mandri ca poporul nostru s-a luptat de secole pentru a proteja Europa si a pentru a-i fi imbogatit cu talentul si sarguinta sa.
Recunoastem rolul crestinismului in pastrarea natiunii noastre. Apreciem diferitele traditii religioase din tara noastra.
Marturisim ca baza existentei umane este demnitatea umana. […] Libertati si responsabilitati – Articolul II
Demnitatea umana este inviolabila. Oricine are dreptul la viata si demnitate; viata fatului va fi protejata de la conceptie.
Partea generala – Articolul M
(1) Ungaria protejeaza institutia casatoriei intre un barbat si o femeie, relatie matrimoniala stabilita voluntar, la fel ca si binele familiei ca baza pentru supravietuirea natiunii.
(2) Ungaria sprijina maternitatea.
(3) Protejarea familiei este reglementata prin lege speciala.

Va recomandam ultima aparitie a Editurii Areopag – Palatul povestilor pentru copiii mari si mici. Adulţii o pot citi integral pe adresa palatulpovestilor.blogspot.com. Este o carte de poveşti în care modernul se îmbină cu tradiţionalul într-un mod reuşit. Copiii vor înţelege de ce trebuie să se ferească de dependenţa de televizor sau de calculator, prin poveşti adecvate – nu prin texte moraliste care nu ajung la inimă. Sunt poveşti despre iubirea de părinţi şi bunici, despre iubirea de fraţi şi prieteni, despre iubirea de Dumnezeu. E foarte important ca un număr cât mai mare de educatoare, învăţătoare, profesori şi chiar preoţi să afle de ea, pentru a o recomanda părinţilor. În condiţiile în care majoritatea cărţilor şi desenelor animate fură copilăria, această carte oferă altceva…

Primul text este adaptarea unei poveşti pe care fiul meu a scris-o când avea opt ani – Când poveştile dispar. Am adaptat povestea lui, pentru a fi mai uşor de receptat de o categorie cât mai largă de cititori. Şi asta pentru că, într-adevăr, poveştile din această carte se adresează copiilor mici, de vârsta grădiniţei, dar şi celor mari, care au devenit părinţi sau chiar bunici. continuare »

In Sfanta si Marea luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Inainte de altele, este luat ca preinchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila. Invidiat de fratii sai din pricina unor visuri, a fost ascuns mai intai intr-o groapa. Tatal lui este inselat de fiii lui printr-o haina muiata in sange, spunandu-i-se ca a fost rapit si a fost mancat de fiare salbatice. In urma a fost vandut ismailitilor cu treizeci de arginti, iar acestia la randul lor il vand lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului.

Pentru ca stapana lui s-a maniat pe el din cauza curateniei tanarului, ca n-a voit sa savarseasca nelegiuirea, a fugit lasand in mana ei haina sa. Ea l-a grait de rau stapanului sau, asa ca Iosif a capatat temnita grea si lanturi. Apoi, in urma talmacirii unor visuri, a fost scos din inchisoare, infatisat faraonului si a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul impartirii graului a fost cunoscut iarasi de fratii sai. Traind intr-un chip minunat toata viala lui, a murit in Egipt si s-a aratat un om mare prin intelepciune, pe langa alte fapte bune ale sale.

Iosif este preinchipuirea lui Hristos. Si Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelasi neam cu el, a fost vandut de ucenicul lui cu treizeci de arginti, a fost inchis intr-o groapa intunecoasa, in mormant. Sculandu-se de acolo prin El insusi imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere, conduce toata lumea si ca un iubitor de oameni ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu painea cereasca, cu trupul Lui cel purtator de viata.

Pentru acesata pricina facem in aceasta zi pomenire de preafrumosul Iosif. continuare »

Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur (c. 347-407) desi pare aspru si nedrept, e cat se poate de adevarat si drept. Pe drept cuvant numit “parintele saracilor, ocrotitorul vaduvelor”, bland si smerit cu inima, mult milostiv, cand era vorba de adevar, de credinta, de compromisuri, era aspru si tunator. Din cauza sinceritatii si curajului sau a suferit toata viata prigonit de eretici, iudei si pagani. Un scurt cuvant de mai jos pune in lumina caracterul sau incoruptibil de idei straine Ortodoxiei, fiind model pentru crestinii de azi la marturisire si fermitate. Marturie stau mana dreapta si urechea stanga neputrezite pana azi, dupa 1600 ani de la adormire. Vorbele oamenilor la moartea sa, sunt cutremuratoare: “mai bine sa apuna soarele decat sa taca gura lui Ioan!”
Din fragmentul de mai jos reies urmatoarele:
– sinagoga jidovilor (evreilor) e casa de desfrau, inchinare la idoli si pestera de talhari, inca de pe vremea Profetilor Vechiului Testament si a Mantuitorului;
– iudeii nu se inchina lui Dumnezeu ci satanei (vezi Ioan 8,44: voi sunteti din tatal minciunii,iar tatal vostru e diavolul);
– viclenia iudeilor e nemasurata, ei trag mereu la pierzare pe crestini (relateaza o intamplare dramatica);
– iudeii au devenit din popor ales, popor blestemat prin rastignirea Mantuitorului lumii. Cuvantul de la Matei 27:25 e explicat de Sf. Parinti ca moment al blestemului jidovilor: “Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!”. Blestemul nu dispare decat prin increstinare totala si sincera la crestinism (vezi cazul lui Steinhardt);
– credinta noastra nu trebuie sa fie amestecta cu influente pagane, iudaice si sectare (un semnal de alarma contra ecumenismului si sincretismului actual);
– iudeii nu au nimic bun in ei caci nu sunt pagani nestiutori de Hristos, de Dumnezeu ci stiu Legea, au auzit de Mesia dar nu cred in El (pacat impotriva Duhului Sfant ce nu se iarta!; pacat impotriva evidentei si credintei);
– sinagoga e mai cumplita si mai vatamatoare ca templele paganesti, caci nu se jetfesc oi si tauri ci chiar sufletele oamenilor (ducandu-le la pierzare prin minciunile evreilor).

“Stiu ca multi ii cinstesc pe iudei si socot ca vietuirea lor de acum este plina de buna-cuviinta. Acest lucru ma face sa smulg din radacina o astfel de parere!
Am spus ca intru nimic nu-i mai bun teatrul decat sinagoga. Si o voi dovedi cu spusele profetului. Doar nu sunt iudeii mai vrednici de credinta decat profetii! Ce spune dar Profetul? „ Fata de desfranata ti s-a facut fata! Fara de rusine te-ai facut tuturor!” . Iar casa in care sta desfranata este casa de desfrau. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casa de desfrau si teatru, ci si pestera de talhari, si locuinta de fiare salbatice. „Pestera de hiena a ajuns pentru Mine casa voastra” , spune Profetul. Casa lor n-a ajuns locuinta unei fiare oarecare, ci locuinta unei fiare necurate. Si mai spune Profetul: „ Am lasat casa Mea, am parasit mostenirea Mea”. Iar cand Dumnezeu paraseste casa, ce nadejde de mantuire mai poate fi? Cand Dumnezeu paraseste casa, locul acela ajunge locuinta draceasca.
Dar, negresit, mi se va spune ca si iudeii se inchina lui Dumnezeu. Doamne fereste! Sa nu se spuna una ca asta! Nici un iudeu nu se inchina lui Dumnezeu.
– Cine spune asta?
– Fiul lui Dumnezeu! „Daca ati sti pe Tatal Meu, spune El, M-ati sti si pe Mine; dar nici pe Mine nu Ma stiti, nici pe Tatal Meu nu-L stiti” . Ce marturie mai vrednica de credinta decat aceasta sa-ti aduc?

Mai indrazneste cineva dar sa spuna ca sinagoga nu-i locas de inchinare la idoli, odata ce iudeii nu-L cunosc pe Tatal, odata ce iudeii L-au rastignit pe Fiul, odata ce iudeii au respins ajutorul Duhului? In sinagoga lor nu I se slujeste lui Dumnezeu, Doamne fereste! Sinagoga lor e locas de slujire idoleasca. continuare »

rostit vineri 23 martie 1990, seara la Utrenie

 Frati crestini,

Am sa va spun cateva lucruri despre Lazar. Inainte de asta am sa subliniez ca in Ierusalim, catre sfarsitul vietii Sale pamantesti, Mantuitorul a savarsit trei minuni mari, amintite de sfantul evanghelist Ioan, care au indarjit foarte mult pe dusmanii lui Iisus Hristos impotriva Lui. Minunile au fost asa: vindecarea orbului din nastere, vindecarea slabanogului de la Vitezda si invierea lui Lazar. Vedeau ca acest Iisus, profet sau invatator, cum ii spuneau ei, face niste minuni mari si dumnezeiesti, dar vroiau sa-L tagaduiasca. Cautau toate mijloacele sa dovedeasca ca nu El le-a facut, sau daca le-a facut, le-a facut cu puterea celui rau, cu puterea lui Belzebut. Cand a inviat insa pe Lazar, nu mai aveau ce sa spuna. Si atunci de necaz, de ciuda impotriva lui Iisus, cautau sa-l ucida si pe Lazar, ca nu cumva lumea care venea la Ierusalim in vremea aceea — erau sarbatorile Pastilor — sa se intalneasca cu Lazar, sa-l vada ca a inviat, sa spuna el cum a fost si cum a inviat si sa creada si mai multi in Iisus. Si spunea marele arhiereu, atunci, poporului, in sinedriul lor: „Voi nu stiti nimic. Acest Iisus atrage poporul la El. Vor veni romanii, vor ocupa tara aceasta si vom fi pierduti ca neam. De aceea trebuie sa-L pierdem pe acest Iisus” (Ioan 11,47:50.). Fara indoiala, si-au implinit planul, dar nu numai din cauza rautatii lor, ci pentru ca Dumnezeu insusi voise ca Iisus sa-Si dea viata pentru lumea intreaga, pentru popor.

Iisus inviaza cu adevarat pe Lazar din morti, indarjind si mai mult acest popor indaratnic si rau, si-Si urmeaza drumul Lui. Ca astazi, sambata aceasta a lui Lazar, maine are loc intrarea in Ierusalim — de fapt duminica, in mare alai. Dupa aceea Iisus intra in saptamana Patimilor.

Ascultand sfanta Evanghelie din seara aceasta, v-ati dat seama cine era acest Lazar: prietenul lui Iisus Hristos, el si cele doua surori ale lui, Marta si Maria. Iisus, cand avea putin ragaz sa iasa din cetatea in care au fost ucisi prorocii, Ierusalim, mergea la Betania. Betania este aproape de Ierusalim, trei kilometri numai. In aceasta familie Se simtea cu adevarat foarte bine, la acesti trei prieteni ai Lui. De data aceasta, Iisus Se afla undeva, cum s-a spus in Evanghelia sfantului Ioan, departe, pe langa Iordan. Si de acolo afla despre boala lui Lazar si dupa aceea despre moartea lui. Despre moartea lui, Iisus insusi spune apostolilor: „Lazar a adormit”. Ei credeau ca a adormit de oboseala. Iisus, vazand ca nu inteleg, le spune clar: „Lazar a murit… dar am sa ma duc sa-l scol”. Iisus socoteste moartea ca un somn si de aceea in limba greaca cimitirul se cheama kimitirion, adica loc de dormit, pentru ca mortii nostri care au murit de la inceputul lumii si pana acum, de fapt nu mor definitiv, deplin, ci adorm. Desi trupul acesta se desface, putrezeste, insa… ei adorm si vor invia in ziua cea de apoi. Se vor destepta, cum spune Iisus: „Ma duc sa-l destept“. Tot El, Iisus, va scula si pe ceilalti morti la sfarsitul veacurilor. continuare »

Fratii de la Graiul Ortodox au avut dragostea de a traduce cele doua inregistrari cu p. Theodor Zisis, a caror rezumate va invitam sa le cititi.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=KkQA1FJU2BQ]

In primul rand, trebuie spus ca este o prezentarea a actualitatilor ortodoxe pe care Pr. Zisis, se pare, o face in fiecare duminica dupa slujba enoriasilor sai. A prezentat urmatoarele teme:

Mai intai situatia Mitropolitului Artemie al Rascai. Schimbul de scrisori dintre Artemie si Mitropolitul Serafim al Pireului (scrisoarea lui Artemie catre toti episcopii ortodocsi, luarea de pozitie a lui Serafim, raspunsul de multumire al lui Artemie), pe care noi le-am tradus toate din Ὀρθόδοξος Τύπος (Presa Ortodoxa) . De asemenea spune ca la o liturghie pe care a savarsit-o Artemie undeva la o manastire au venit crestini din toata Serbia, ca sa il sustina. Artemie si-a exprimat bucuria ca Mitropolitul Serafim, precum si monahi si eremiti din Sfantul Munte si-au exprimat sprijinul prin scrisori de solidaritate.Pr. Zisis a citit de asemenea si scrisoarea metohului Marii Lavre, care se afla in Volos, Ano Gazea, si pe care o semneaza staretul metohului, Arhim. Grigorie Hatzinikolaou, care condamna caterisirea necanonica a lui Artemie. Aceste vesti despre luarile de pozitie impotriva caterisirii lui Artemie le considera dadatoare de bucurie si de speranta, pozitive.
Urmeaza si vestile proaste:

Ultima saptamana a lunii ianuarie a fost declarata ca saptamana de rugaciune impreuna cu neortodocsii. Astfel, la Tesalonic si in Kerkira, spre exemplu, au avut loc asemenea rugaciuni comune la care, din pacate, au participat profesori de teologie ortodoxa de la Tesalonic, printre care si un cleric, doctorand al Pr. Zisis. Un motiv in plus de mahnire. Iar la Kerkira a participat un reprezentant al episcopului ortodox. In Serbia a luat parte la aceste rugaciune comune cu eterodocsii Mitropolitul Irineu Bulovici, prof de teologie la Facultatea de Teologie Ort. din Belgrad, unul dintre prigonitorii Mitropolitului Artemie.
Mitropolitul Hrisostom de Messinia, si el unul dintre doctoranzii Pr. Zisis – inca un motiv de mahnire! -, a participat la lansarea cartii unui autor papistas ca unul dintre cei trei prezentatori, alaturi de un cardinal si de un teolog catolic. O carte cu titlul Compediul invataturii sociale a Bisericii, unde prin Biserica se intelege desigur “Biserica papistasa”.
Presedintele rus a fost in vizita la Papa. Pr. Zisis arata ca, din pacate, nici Rusia nu este scutita de “inchinarea la Papa”. De curand Rusia a stabilit relatii diplomatice cu Vaticanul. Amintea ca atunci cand acest lucru s-a petrecut in Grecia au avut loc puternice proteste din partea Sinodului Bisericii Greciei, a Facultatii de Teologie si din partea multor parinti duhovnicesti, mai ales din Sfantul Munte. Recunoasterea diplomatica a statului Vatican inseamna recunoasterea faptului ca o biserica poate functiona ca stat, ceea ce este inadmisibil. “Speram ca macar Rusia sa fie ferita de asemenea sminteli”. Anunta de asemenea ca de curand a avut loc in Rusia un festival interreligios de muzica. De asemenea, Mitropolitul Ilarion Alfeev participa la intalniri interreligioase cu rabini.
In Serbia s-a anuntat pentru 2013 primirea oficiala a Papei. Pr. Zisis subliniaza ca acest lucru nu ar fi fost posibil cu Artemie in Sinod.
Serioase amenintari ecumeniste din SUA. Anumite grupari de protestanti din Statele Unite propun ca crestinii si musulmanii sa renunte la diferentele lor dogmatice si istorice si sa formeze o unica religie, CRISLAM– O NOUA AMENINTARE ECUMENISTA DIN S. U. A. – UN SINCRETISM DINTRE CRESTINISM SI ISLAM, NUMIT CRISLAM. Deja in anumite centre religioase din Huston, Atlanta etc. pastorii protestanti tin Coranul alaturi de Biblie!
In final citeste mesajul unei misionare ortodoxe din Taiwan, de origine chineza, care le transmite grecilor sa ia aminte la marele tezaur duhovnicesc pe care il detin si fata de care sunt nepasatori. Le arata ca, in ciuda crizei sunt foarte bogati duhovniceste, spre deosebire de Taiwan, o tara aflata in crestere economica, dar foarte foarte saraca spiritual. continuare »

Intr-un interviu acordat ziarului atenian “Orthodoxos Typos” (1972, nr. 170), Patriarhul Alexandriei, Nicolae VI (1968-1986) s-a pronuntat foarte categoric impotriva miscarii ecumenice: “Eu condamn ecumenismul si il consider nu doar o erezie, ci o pan-erezie – un cuib al tuturor ereziilor si relelor credinte. Cunoastem bine fortele anticrestine care dirijeaza din culise ecumenismul… Ecumenismul este indreptat impotriva Ortodoxiei. El reprezinta astazi cel mai mare pericol, deopotriva cu necredinta epocii noastre, divinizand afectiunile si placerile materiale”.
In timp ce toate Bisericile Ortodoxe locale participa la actiunile C.E.B., aparatorii fermi ai Ortodoxiei sunt incurajati in zelul lor de aceste cuvinte pline de barbatie ale ierarhului din Alexandria: “Salut si binecuvantez pe toti clericii si mirenii care lupta impotriva ecumenismului!” Patriarhul a adresat de asemenea Sfantului Sinod al Bisericii din Elada apelul de a iesi din C.E.B.
Aceeasi urare ar trebui adresata tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, caci, daca ele nu vor face acest pas hotarator acum, cat timp mai sunt ierarhi cu gandire ortodoxa si mireni devotati Ortodoxiei, maine – cu noua generatie reeducata in spirit ecumenic – va fi prea tarziu!

Anatema data ecumenismului

Mult mai consecvent actioneaza Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, care in august 1983, imediat dupa Adunarea de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul.

“Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatema – si celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumenice proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

Textul anatemei, desi succint, este destul de clar, asa incat nu are nevoie de comentarii. Este, pana acum, unica anatema pronuntata la nivel oficial impotriva ereziei ecumenice contemporane!

Biserica Ortodoxa a ramas neinvinsa si neatinsa in fata furtunilor vremii, fie si ca „turma mica” (Lc. 12, 32), dar care a lucrat peste tot ca o drojdie buna (Lc. 13, 21). Ea exista si azi si va exista si in timpurile venirii Antihristului, intarita nevazut de Hristos Mantuitorul (Mt. 28,20). In ea au fost mantuiti, se mantuiesc si vor fi mantuiti, pana la sfarsitul lumii, toti fiii lui Dumnezeu credinciosi lui Hristos, luminand in mucenicie tacuta si tainuita pentru adevarul lui Hristos si dreptatea lui Dumnezeu!
Acesti cu adevarat dreptcredinciosi fii ai lui Dumnezeu nu se cred deloc fara de prihana. Ei isi simt adanc vina in fata lui Domnului, se roaga mereu pentru iertarea pacatelor si se calauzesc dupa parerea binecuvantata, pe care o exprima Sfantul Teofan Zavoratul in scrisorile adresate fiilor sai duhovnicesti, dornici de mantuire:

Adevarul lui Dumnezeu nu poate fi strambat. El nu este al nostru, ci ne-a fost dat. Datoria noastra este sa-l marturisim si sa-l aducem tuturor curat, asa cum a ajuns la noi din gura lui Dumnezeu. De trait, traim rau; cel putin Adevarul lui Dumnezeu sa-l propovaduim fara amestec strain, si tot ar fi bine!

In acelasi spirit se pronunta si marele aparator al Ortodoxiei, Sfantul Marcu Mitropolitul Efesului:

Vom marturisi pana la ultima suflare, cu toata cutezanta, acea buna chezasie a Sfintilor Parinti – Credinta marturisitoare pe care o cunoastem din copilarie, careia la inceput i-am dat glas si cu care, la sfarsit, vom pleca de aici, luand cu noi… cel putin Ortodoxia!

(extras din ORTODOXIA SI ECUMENISMUL, de Arhimandrit Serafim Alexiev, Arhimandrit Serghie Jazadjiev)

Vedeti si: Salba Ortodoxiei romanesti nu este de acord cu erezia ecumenismului