Cu ceva saptamani in urma, postul tv realitatea prezenta pe site sau un articol defaimator la adresa Mantuitorului, punand la indoiala existenta sa istorica. In plus, articolul a fost incadrat la categoria “conspiratii celebre”  alaturi de teorii considerate ridicole precum: pamantul este totusi plat, falsa aselenizare etc. Se observa ca in fiecare an, in perioada Postului Mare sau a Nasterii Domnului, jidovii hulitori de Dumnezeu lanseaza in media fel de fel de blasfemii, tulburand viata crestinului. Mai jos redam un articol aparut in numarul 10 al revistei ATITUDINI, redactata de manastirea Petru Voda, in care Parintele Ilarion Felea vorbeste despre ce a insemnat si cum a fost integrata in istorie persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

«… Iisus Hris­tos – ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8)

S-a spus, s-a scris si asa se invata cu destula staru­inta ca Iisus Hris­tos nici nu a exi­s­tat ca om, ca per­soana istor­ica; ca Iisus Hris­tos este „inte­mei­etorul leg­en­dar al religiei cres­tine” , un nume scos din povesti, ca Mos Craciun, Fat-Frumos, Ger­ila, Sfarma-Piatra si Stramba-Lemne sau alte nume care preinchipuie o idee oare­care, ca dar­ni­cia, bunatatea, vite­jia, frigul, put­erea si altele. Usor a spune, dar greu a dovedi.

Este Iisus Hris­tos un nume de leg­enda, sau o per­soana istorica?

Pen­tru ca sa poti dovedi ca Iisus Hris­tos este un nume de leg­enda, tre­buie mai intai sa dis­trugi mar­turi­ile care striga si ne arata ca Iisus Hris­tos este o per­soana istor­ica. Intai de toate tre­buie sa dis­trugi Vechiul Tes­ta­ment si un popor intreg, care doua mii de ani inainte de era noas­tra a trait in asteptarea Mesiei. Impre­una cu acest popor si cu isto­ria lui, mar­turie a exis­ten­tei lui, tre­buie sa dis­trugi si pro­fetii lui, oamenii cei mai de seama pe care i-a dat acest popor inainte de Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos nu este o per­soana istor­ica tre­buie sa dis­trugi o tara intreaga, Palestina, cu intreaga isto­ria si geografia ei (pre­cum si o parte din Tal­mud): sa dis­trugi Nazare­tul, unde a trait Maica Dom­nu­lui, sa dis­trugi Vifleemul unde S-a nascut Man­tu­itorul, sa dis­trugi Ior­danul in care S-a botezat, sa dis­trugi lacul Ghenizaret, cu local­i­tatile din jurul lui, pe unde a pred­i­cat Iisus Evanghe­lia; sa dis­trugi Ierusal­imul, unde a murit si a inviat; sa dis­trugi Muntele Taboru­lui si Muntele Maslin­ilor pe care S-a urcat cu ucenicii Sai, care toate sunt mar­turii istorice si geografice despre exis­tenta Lui, pana in ziua de astazi. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana leg­en­dara, tre­buie sa dis­trugi numele si opera celor 12 apos­toli, pe Petru, pe Andrei, pe Ioan si Iacob din Bet­saida – de pe malul Ghenizare­tu­lui; sa dis­trugi numele si opera Apos­tolu­lui Pavel care a pred­i­cat Evanghe­lia din Ierusalim pana in Spania, in cap­i­tale si in sfa­turi de-ale intelep­tilor, ca Atena, Cor­in­tul, Efe­sul si Roma; sa dis­trugi numele de per­soana si mar­turia istor­ica a tuturor apos­to­lilor care, atunci cand erau prigo­niti si batuti pen­tru Hris­tos, raspun­deau: «Noi nu putem sa nu graim cele ce am vazut si am auzit» (FA 4 :20); fata si faptele Lui pe care le-am vazut cu ochii nos­tri; cuvin­tele Evanghe­liei Lui pe care le-am auzit cu ure­chile noas­tre. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi Evanghe­lia, cartea despre viata si lucrarea Lui istor­ica, pana astazi nein­tre­rupta; cartea cu cele doua insir­ari ale gen­er­ati­ilor dinainte de Iisus Hris­tos, una cob­o­ra­toare de la Avraam pana la Iisus Hris­tos (Mt. 1:1–17) si a doua suitoare de la Iisus Hris­tos pana la Adam (Lc. 3 :23 –38 ); care toc­mai aceasta vor sa ne arate ca: Iisus Hris­tos a fost si om, om ade­varat si Dum­nezeu ade­varat; cartea din care, spre deose­bire de toate cele­lalte carti de temelie ale religi­ilor, leg­enda este cu grija si cu totul inlat­u­rata inca de la inceput. «Fereste-te de bas­mele cele lumesti si babesti» scrie Pavel lui Tim­o­tei (1 Tim. 4 :7), iar lui Tit ii scrie ace­lasi Apos­tol sa spuna cre­tanilor «sa nu ia aminte la bas­mele jidovesti si la porun­cile unor oameni care se abat de la ade­var» (Tit 1:14). «Caci va veni o vreme, se vede ca a si venit – cand (oamenii) nu vor mai suferi invatatura sana­toasa, ci – dor­nici sa-si gadile auzul – isi vor gra­madi invata­tori dupa poftele lor, si-si vor intoarce ure­chile de la ade­var si se vor abate spre basme» (2 Tim. 4:3–4). Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi pe toti mucenicii cresti­natatii, intreg cal­en­darul crestin si sa arati ca nu au exi­s­tat acei oameni care veacuri intregi au primit mar­tir­iul ca dovada a dragostei si a cred­in­tei lor in Iisus Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este un nume de poveste, tre­buie sa dis­trugi isto­ria Bis­ericii cu o parte din isto­ria celor mai cul­tur­ale popoare care au exi­s­tat in vechime: isto­ria iudeilor, care ne-au dat Apos­tolii si isto­ria gre­cilor si a romanilor, care ne-au dat Sfin­tii Par­inti ai Bis­ericii pre­cum si o buna parte din isto­ria popoarelor europene, intre care ne numaram si noi, care si-au inceput cul­tura lor cu slu­ji­torii lui Hris­tos si cu car­tile Bis­ericii Lui…Sa dis­trugi isto­ria si isto­ri­ografii lor; sa dis­trugi geografia si arhe­olo­gia lor; sa dis­trugi o buna parte din cul­tura lor. In sfar­sit, tre­buie sa dis­trugi toate sufletele cres­tine si sar­ba­to­rile cres­tine, care an de an dau mar­turie, lumii intregi, de numele, de viata, si lucrarea Man­tu­itoru­lui – nu in tim­puri mito­log­ice sau preis­torice, nici in locuri necunos­cute, ci in plina des­fa­sur­are a isto­riei si a cul­turii omenirii celei mai civ­i­lizate. Iata ce opera de dis­trugere tre­buie sa faci, omule, ca sa scoti pe Iisus Hris­tos din isto­rie, sa dis­trugi toate mar­turi­ile isto­riei Lui, sa dis­trugi cat­e­dralele, sa dis­trugi bis­eri­cile, sa dis­trugi Bib­lia, sa dis­trugi muzeele, sa dis­trugi bib­liote­cile, sa dis­trugi toate sufletele si sar­ba­to­rile cres­tinilor de pe toata fata paman­tu­lui – lucru cu neputinta de implinit. A scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii, cand e plina isto­ria de mar­tirii si de cred­in­ciosii Lui, de Evanghe­li­ile si bis­eri­cile Lui, de cul­tul Lui, si de o cul­tura nascuta din reli­gia Lui, nu inseamna numai a goli bis­eri­cile de cred­in­ciosi, casele si muzeele de opere de arta, bib­liote­cile de carti, lumea de sco­l­ile inte­meiate de Bis­er­ica lui Hris­tos, sufletele de man­gaierea si de lumina Evanghe­liei lui Hris­tos, ci mai inseamna a saraci sufle­tul omu­lui de cele mai alese val­ori morale si spir­i­tuale; inseamna a intoarce isto­ria inapoi cu doua mii de ani, inseamna a lipsi omul de reli­gia desavar­sirii depline, a bunatatii si a iubirii, a pacii si a ier­tarii, a fratiei si a ome­niei, a lib­er­tatii si a cul­turii, a man­tuirii si a fericirii.

Daca n-a exi­s­tat Iisus Hris­tos, de la Care se numara anii, „era noas­tra” care este „era crestina”, atunci cine a mai exi­s­tat? Sau, cine s-a gan­dit vre­o­data sa numere anii isto­riei de la data nas­terii unui nume de leg­enda?!… Daca tagaduim pe Iisus Hris­tos, care, ca nimeni altul ocupa in isto­rie un loc cen­tral, nu mar­ginal, atunci tre­buie sa tagaduim Bib­lia si Bis­er­ica, proorocii si apos­tolii; atunci tre­buie sa tagaduim Ierusal­imul si Roma; pe Irod, pe Nero si pe Dio­clet­ian, care L-au prigo­nit; pe Con­stan­tin cel Mare si pe Ius­tin­ian, pe Ste­fan cel Mare si pe Con­stan­tin Bran­cov­eanu, care L-au ascul­tat, L-au iubit si L-au urmat pana la moarte; atunci putem inchide ochii si in fata soare­lui, sa-l tagaduim si pe el si sa z icem cu ochii inchisi: nu exista soarele, ca nimeni nu s-a dus la el acasa sa-l vada. Incer­carea de a scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii incepe a se invechi, si a imbat­rani, ca si atatea alte incer­cari potrivnice lui Hris­tos si Evanghe­liei, si tot ce imbat­raneste moare. Au slabit echipele, s-au sfar­mat cio­canele de atatea lovi­turi si s-au inlocuit cu altele, numai ade­varul Dom­nu­lui ramane, in veac. Nu este usor sa intri cu inima, cu fata si cu mainile curate, in viata oame­nilor si in isto­ria lumii, adica sa faci isto­rie, dar si mai greu este sa scoti din isto­rie pe cine a umplut douazeci de veacuri de isto­rie. Iisus Hris­tos a intrat in isto­ria si in viata omenirii ca un aluat care dospeste toate sufletele, cele peste opt sute de mil­ioane de ucenici ai Sai, ca sa faca din ele suflete bune ca painea calda. Iisus Hris­tos, cu apos­tolii Sai, a facut si con­tinua sa faca isto­rie ca nimeni altul. El «ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8). Ca sa-L poti scoate din isto­rie, tre­buie sa– L inlocuiesti cu ceva mai bun. Sau cel putin sa te ridici pana la inal­timea Lui cu bunatatea, cu iubirea, cu sfin­te­nia, cu ade­varul… Pana atunci noi, cres­tinii, ramanem cu El, cu isto­ria Lui, cu Bis­er­ica Lui, cu Evanghe­lia Lui, cu sar­ba­to­rile Lui, cu viata Lui, cu reli­gia Lui mantuitoare.

Arti­col aparut in Revista Ati­tu­dini Nr. 10,
extras din opera Spre Tabor, vol. IV, Fun­da­tia Justin Parvu

Aceasta este semnificatia Invierii: constientizarea omului ca Sfintele Pasti sunt mult mai mult decat aducerea aminte despre un eveniment trecut. Invierea lui Hristos nu este numai ceva petrecut in istorie; este ceva actual si esential ce se petrece cu noi, in situatia noastra concreta, Hristos este incepatura invierii noastre din moartea tristetii, a singuratatii, a confuziei launtrice. Cel patruns de taina Invierii in fibra cea mai adanca a sufletului nu poate fi nici trist, nici singur, nici cuprins de deznadejde. Acum toate s-au umplut de lumina, rostim in noaptea de Pasti, si cerul, si pamantul, si cele de dedesubt. In sufletul omului cuprins de lumina Invierii lui Hristos are loc omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura unei alte vieti, vesnice. Este viata cea noua, care cu aproape doua mii de ani in urma a rasarit din mormant, ne-a fost daruita noua, tuturor celor ce credem in Hristos.
Viata lui Hristos Cel mort si inviat curge prin venele crestinului altoit pe trupul Bisericii. Chiar daca traieste in lume, fiind adesea cuprins de nelinistea care defineste lumea, crestinul nu se lasa doborat. El il are pe Hristos in Care traieste, se misca si exista. Cand vad ca Hristos a biruit moartea, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, nu ma mai tem, nu-mi mai este frica de razboi, nu mai privesc catre neputinta mea, ci iau in minte nebiruita putere a Celui ce-mi va ajuta.

Iubitii mei,
Cuvantul „Pasti”, tradus in limba romana, inseamna „trecere”; trecere de la intuneric la lumina, trecere de la moarte la viata, trecere de la singuratate la comuniune, trecere de la tristete la bucurie, trecere de la deznadajduire la nadejdea cea mantuitoare, trecere de la razboiul si nelinistea launtrica la pacea si odihna sufleteasca. Pastile, adica trecerea noastra de la moartea prezenta in sufletele noastre sub diferite chipuri la viata in Hristos, este cel mai greu, cel mai necesar si cel mai frumos lucru sub soare. Da, este greu, dar, cum spune Sfantul Pavel toate le pot intru Hristos, Cel care ma intareste.
Puterea Invierii lui Hristos este calea prin care omul dobandeste raspuns la toate nelinistile sale. Cunoscandu-L pe Hristos, dobandindu-L pe Hristos, facandu-se asemenea lui Hristos, omul devine, dupa cuvantul Sfantului Macarie Egipteanul, tot lumina, tot ochi, tot duh, tot odihna, tot veselie, tot milostivire, tot bunatate, tot blandete.
Toate acestea, adica descoperirea sensului vietii, odihna sufleteasca, bucuria launtrica, constituie adevarata comoara dupa care omul tanjeste cu toata puterea fiintei sale. Ea nu poate fi gasita decat in Biserica, unde omul afla ca adevarata realitate a lumii este in Hristos Cel Inviat. In Biserica, omul descopera rabdarea si mangaierea care vin din Scripturi, iar prin Liturghie, isi regaseste echilibrul launtric si linistea necesara. Credinta cea adevarata, pentru a carei marturisire si aparare crestinii vremurilor de pe urma vor fi mai slaviti decat cei ce invie mortii, este suportul oricarei vieti implinite, profunde, adevarate. Rugaciunea pentru ca lumea sa-L cunoasca pe Hristos in Duhul Sfant constituie izvor inepuizabil de bucurie, pace si bogatie nesfarsita de har. Smerenia, ca singura cale prin care omul devine cu adevarat puternic, si iubirea vrajmasilor, ca dovada a aflarii in adevar, deschid omului usa catre echilibrul sufletesc si linistirea launtrica. Toate se implinesc prin dragostea cea atotcuprinzatoare. Caci dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata.
In ambianta celui mai frumos poem dedicat vreodata dragostei, va imbratisez pe toti in Hristos Domnul, in aceasta sfanta noapte de Pasti.
Rog pe Hristos, Stapanul vietii si al mortii, sa va aiba pe fiecare in ocrotirea harului, iertarii si iubirii Sale. Sa aveti cu totii parte de lumina tamaduitoare a Invierii. Biruinta lui Hristos asupra mortii sa fie biruinta tuturor asupra intunericului din suflete, asupra nelinistilor launtrice, asupra greutatilor care impovareaza sarmana fiinta umana.
Bucuria Invierii sa va cuprinda sufletele si cu aceasta bucurie, intens traita, sa vestiti tuturor ca

HRISTOS A INVIAT!

Al vostru parinte si frate in Hristos Cel Inviat,
† Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

(extras din Pastorala IPS Teofan)

Cu bucurie va anuntam ca si in acest an, Domnul ne-a trimis Sfanta Lumina din ceruri, la ora 14:06. HRISTOS A INVIAT!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=0ZoiOEJrTfk] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=txBj0vBoMrc]

Marturii despre Sfanta Lumina:

[vodpod id=ExternalVideo.932844&w=425&h=350&fv=clip_id%3D10017958%26server%3Dvimeo.com%26autoplay%3D0%26fullscreen%3D1%26md5%3D0%26show_portrait%3D0%26show_title%3D0%26show_byline%3D0%26context%3Duser%3A2379595%26context_id%3D%26force_embed%3D0%26multimoog%3D%26color%3D00ADEF%26force_info%3Dundefined]

sursa: Popas alternativ

Dragi cititori si frati intru Hristos,

In ultimele zile ne-am confruntat cu tulburari in sanul Bisericii, in randul credinciosilor, referitoare la eventuale scindari in Biserica pe tema calendarului. De la aceste probleme de ordin calendaristic s-a ajuns pana la a pune sub semnul intrebarii lucrarea harului in Biserica noastra romaneasca oficiala, s-a ajuns pana la a pune sub semnul intrebarii sfintenia si autenticitatea ultimilor mari duhovnici ai neamului nostru. Aceste probleme au iscat controverse grele si nu putine tulburari.

De aceea venim catre fratiile voastre cu rugamintea sa nu uitam ca ne aflam in Saptamana Patimilor Mantuitorului nostru Iisus Hristos si sa lasam pentru cateva zile comentariile, internetul si chiar calculatorul, atat pe cat e posibil, si sa ne indreptam cu ochii mintii spre Jertfa Mantuitorului pe Cruce. Sa plangem si noi impreuna cu Maica Domnului la piciorul Sfintei Cruci pentru ca nu putine pacate ni s-au spalat prin Jertfa Fiului ei si Dumnezeului nostru. Sa priveghem si noi alaturi de Mantuitorul in gradina Ghetsimani, intr-un moment crucial pentru mantuirea neamului omenesc. Acolo, in gradina Ghetsimani Mantuitorul se roaga pentru pacea si unitatea noastra, a ucenicilor Sai. Cu atat mai mult se cade sa fim uniti in rugaciune si in lacrimi de pocainta in aceste zile si sa lasam galceava si tulburarile.

Iar asa prin rugaciunea si pocainta noastra, poate Domnul se va milostivi spre noi si ne va da raspuns la aceste vremuri tulburi. Sa ne rugam ca Dumnezeu sa ii dea zile cu sanatate Parintelui Justin si prin gura sfintiei sale sa ne graiasca adevarul. Pana atunci sa luam aminte la cuvintele sfintiei sale din ultimul interviu : Sa marturisim intorcand degetul spre noi insine. Macar in aceste zile sa ne silim sa nu il indreptam spre altii.

A aparut numarul 10 al revistei Atitudini, in care veti gasi publicat si urmatorul interviu cu Parintele Arhimadrit Justin Parvu, staretul manastirii Petru Voda. Noul numar se bucura si de o schimbare in ceea ce priveste hartia si culorile folosite, textul este mai mare si se spera ca sa fie bine  primite aceste schimbari de catre cititorii revistei.

Asa tre­buie sa mar­tur­isim: indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt

Par­inte, am dori sa ne spuneti un cuvant despre modul in care sa putem dis­tinge invata­turile bune de invata­turile min­ci­noase in aceste vre­muri inse­la­toare de azi. Au mai fost asa inse­lari si rataciri?

Cand a intrat in Europa diho­nia asta rasariteana, comu­nis­mul, terenul era foarte prop­ice pen­tru intro­duc­erea gre­selilor si erezi­ilor si rat­acir­ilor. Pen­tru ca peste Nistru si peste Prut au tre­cut mereu, val dupa val, vesti despre toata „feri­cirea” asta bol­se­vica. La noi in tara a prins foarte putin, pen­tru ca noi nu am avut oameni care sa cul­tive comu­nis­mul, care nu au avut ori­en­tari spre ast­fel de lucruri. Noi eram deja ori­en­tati spre ce avem de facut, pen­tru ca ime­diat dupa primul razboi mon­dial am avut oameni care au con­sol­i­dat cul­tura si viata bis­ericeasca. Apoi a venit curen­tul acesta al Occi­den­tu­lui – hit­leris­mul, si din Italia Mus­solini, ast­fel incat s-a for­mat unghiul acesta al mor­tii: Tokyo-Roma-Berlin, un unghi tot la fel de pagan ca si comu­nis­mul. Hit­leris­mul nu era altceva decat un comu­nism nation­al­ist in favoarea Ger­maniei. Noi stim ca Ger­ma­nia avea planul sa se extinda in Bal­cani cu toata forta lor polit­ica si eco­nom­ica; tan­jeau dupa petrolul si graul din Bal­cani. In aceste momente grele pen­tru noi de a ne pas­tra echili­brul a avut un rol impor­tant curen­tul reli­gios, care a inceput prin man­a­s­tirea Vladimiresti si a con­tin­uat cu Rugul Aprins si a avut un efect foarte poz­i­tiv asupra cresti­natatii noas­tre. In pofida tuturor con­tro­ver­selor, inceputul maicii Veron­ica a fost bun si prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a dep­a­sit ea ispitele si greu­tatile de mai tarziu. Apoi a venit vre­mea lui Petra­che Lupu care a fost com­pro­mis de Carol al II-lea, si care mai mult a com­pro­mis decat sa ajute viata Bis­ericii. L-a luat Antonescu pe front si asta a derutat mai mult tara, Roma­nia noas­tra. In tim­pul acesta la noi in tara s-au facut lucruri fru­moase prin orga­ni­za­ti­ile oame­nilor int­elec­tu­ali si mist­ici, cum a fost Rugul Aprins care a dat oameni mari, de mare folos vietii bis­ericesti. Si asa, in fiecare perioada istor­ica a poporu­lui roman, au fost per­soane care sa mentina un echili­bru duhovnicesc. Dar de data aceasta a patruns diho­nia mon­di­al­ista, care vine cu inselaciunea unei paci false, in care sa nu mai poti spune ade­varul, sa ne faca jus­ti­fi­ca­bila tac­erea. Preo­tul din fata altaru­lui nu vorbeste nimic; tal­maceste acolo un frag­ment evanghelic si incolo nimic, la cat ar fi nevoie, cu cate ne con­frun­tam cu greu­tatile si cu cate necazuri care vin asupra noas­tra; cred­in­cio­su­lui i se explica prea putin cum sa se lupte in lumea de azi si ast­fel intra in deruta. Toc­mai asta este esen­tial in taina duhovni­ciei, ca omu­lui sa ii spui atunci cand are nevoie, sa raspunzi la nevoile lui, nu numai asa sa dai niste sfa­turi reci din carti. Daca ii oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poti sa il tii legat de Bis­er­ica, dar daca mai mult ii tul­buri intelegerea, atunci el se inde­parteaza. Oricum la noi, la romani, tac­erea este o cal­i­tate veche in ran­dul cleru­lui; daca mai vorbesc asa spo­radic, pe ici colo. Mai sunt vreo doi trei preoti care vorbesc azi – un par­inte Mihai de la Bucuresti, unul de la Vatra Dornei si in rest mai putin – tot Arhanghelul Mihail vad ca ii ocroteste; eu ma rog pen­tru aces­tia sa le dea Dum­nezeu put­erea ca pana la sfar­sit sa se mentina pe pozi­tia aceasta mar­tur­isi­toare, ca nu e usor. Daca inainte era ateis­mul comu­nist, sa nu cre­dem ca acum nu mai este ace­lasi ateism; ateis­mul acum este man­i­fe­s­tat prin frica de a nu mar­tur­isi, prin tacere. Acum acest curent te invata o falsa iubire si prin asta ei urmaresc nu numai sa te dez­moste­neasca de orto­doxie, dar sa schimbe si struc­tura Orto­dox­iei. Asta urmaresc ei acum – sa schimbe struc­tura Orto­dox­iei, si struc­tura firii umane. Orto­doxia inseamna traire, inseamna viata, inseamna lucrare prac­tica. Dar acum incearca sa te dez­moste­neasca, sa iti schimbe radacina, un fel de mutatie genet­ica, ca tot e la moda vad. Ast­fel incat in mintile unora vor reusi sa dea o alta intor­satura bazelor cres­tin­is­mu­lui si le va per­verti si trairea, ast­fel incat vor simti sub spec­trul inse­larii, si tot asa, prin iubire, prin dragoste, prin bunatate. Noi tre­buie sa fim cu ure­chile ciulite acum si sa nu primim usor orice invatatura, tre­buie sa vedem de unde vine acea invatatura si incotro bate, de la cine si din ce impre­ju­rari vine. In curand nu vom mai avea la cine sa ne spovedim, foarte putini preoti daca vom gasi si comu­ni­carea va fi anevoioasa. Dragostea care nu e in ade­var deruteaza sufle­tul si nu este rod­nica si oricum, deo­cam­data se mai vede ca nu este in ade­var, pen­tru ca cler­icul nos­tru de azi una spune la Petru Voda, una spune la Putna, una spune la Secu si tot asa. Dar acesta este si copul lor, de alt­fel, ca sa ne deruteze, sa nu mai stim ce sa cre­dem; ei vor sa intro­d­uca aceasta stare de neincredere.

Si tinerii de azi care fac ascultare de ast­fel de duhovnici si nu au sim­tul dis­cernerii ascu­tit cum sa procedeze?

De jumatate de an incoace eu am remar­cat o sporire a cred­in­tei in ran­dul tinere­tu­lui. Sa stii ca imi place tinere­tul nos­tru. In ultima vreme am de-a face cu mai mult tineret. Si nu numai ca se indreapta spre Bis­er­ica si alearga la Dum­nezeu, dar sunt mai vii decat cei invarsta. Acum hai ca vin pen­tru bacalau­reat, pen­tru admitere sau pen­tru alt exa­men in viata, dar totusi nu se duc in alta parte sa ceara aju­tor, tot la bis­er­ica alearga; asta e prima lor scapare. Si Dum­nezeu, vazand cred­inta lor, ii ajuta, ii calauzeste, le da indru­mare si in felul acesta se infiri­peaza viata crestin orto­doxa. Cred ca tinere­tul va dis­tinge, mai greu e cu cei de la teolo­gie, ca acolo sunt indoctrinati.

Si cum sa te fer­esti de invata­turile strambe din Bis­er­ica si din societate?

Pai tre­buie sa le cura­tim pe cat e posi­bil, sa le putem prezenta cat mai clare, dar fara prea multa rautate. Adica sa atragem aten­tia asupra rat­acir­ilor unora sau altora dar fara sa invinuiesti; sa nu arati cu dege­tul. Asa tre­buie sa mar­tur­isim: indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt. Pen­tru ca, sa stiti, nu sun­tem fara de vina. Cu totii raspun­dem pen­tru rat­acir­ile din Biserica si din soci­etate – ori ca nu am actionat la timp, ori ca nu ne-am rugat cu duh de pocainta, cu totii pur­tam vina caderii celuilalt, chiar daca, intr-un anu­mit fel, el sin­gur se exclude din Trupul lui Hris­tos. Atunci cand vom reusi sa intoarcem dege­tul spre noi, atunci vom reusi sa facem orto­doxie curata si sa cura­tim invatatura Bis­ericii de zgura ratacir­ilor. Deci nu zic sa taci, caci este ateism, dar vezi in ce duh mar­turis­esti, caci daca nu stii sa intorci dege­tul spre tine, te pozi­tionezi tot in afara orto­dox­iei, care este traire.

Da, de pilda acum sunt multi cres­tini derutati de rat­acirea unui preot foarte bun mar­tur­isi­tor pana de curand, si care mai nou mar­turis­este ca Sfin­tele Taine, Sfanta Impar­tasanie, tre­buie data cu lin­gu­rite sep­a­rate, pen­tru fiecare cred­in­cios in parte, ca i se pare, chipurile, ca intineaza Tainele si mai poate fi si molipsitor?

Asta e o aber­atie mare, mai. O aber­atie enorm de mare. De parca a fost vre­o­data alt­fel de cand este Bis­er­ica. De unde vine par­in­tele asta si unde a trait pana acum? Dar se poate sa fie o manevra, adica toc­mai asta sa urmar­easca – sa poata anula sacrul Sfin­telor Taine si sa le red­uca la ome­nesc. Poate veni cu teo­ria asta la catolici, ca la ei nu este sfanta taina, acolo nu mai lucreaza Duhul si e posi­bila con­t­a­m­inarea. Dar sa spui asta in Orto­doxie – arata multa necred­inta si pro­duce multa sminteala, ca vine din partea unui preot. Pai eu am fost cinci ani de zile preot in Bis­er­i­cani, unde este spi­talul de tebecisti si in fiecare z i impar­taseam cate cinci, sase bol­navi, din care unii mureau peste doua, trei z ile. Si s-a con­t­a­m­i­nat cineva? Fer­easca Dum­nezeu! Acolo m-am impar­t­a­sit cu bol­navii impre­una, dar nu am avut nimic. Nu putem aduce suprafires­cul la firea noas­tra. Par­in­tele acesta folos­este o log­ica ome­neasca – o mare neputinta.

Cum sa primeasca oamenii criza finan­ciara in care se gas­este intreaga soci­etate, mai cu seama cei aflati in somaj si fara posi­bil­i­tati de subzistenta?

Toate aceste crize sunt provo­cate de ei – criza eco­nom­ica, criza finan­ciara, criza reli­gioasa, criza morala, criza polit­ica – nu sunt altceva decat un pre­text sa ne oboseasca, sa ne stre­seze cu griji mate­ri­ale si sa ne dis­traga aten­tia de la cele sufletesti. Ei incearca de fapt sa afecteze orig­inea noas­tra div­ina. Ma doare sufle­tul cand vad oamenii cum se plang ca sunt dati afara de la ser­vi­ciu si nu mai au cu ce sa isi hraneasca copiii. Ce pot sa le fac? Ce pot sa le z ic? Cuvan­tul meu e prea putin ca sa ii poata ajuta. Ar tre­bui ca noi, man­a­s­tir­ile, sa ne adunam aver­ile si sa hranim acesti oameni, sau sa putem crea diverse cen­tre care sa le ofere un loc de munca. Vor veni vre­muri si mai grele, ce se petrece acum nu e nimic. Man­a­s­tir­ile au aceasta dato­rie fata de Dum­nezeu si de soci­etate, sa acorde ast­fel de aju­tor mate­r­ial, si cat vom trai, vom trai impre­una. Cum poate o obste de calu­gari, care si-a ago­nisit din timp rez­erve poate de hrana, sa stea indiferenta fata de sufer­in­tele oame­nilor? Toate aver­ile man­a­s­tir­ilor sa se aso­cieze intr-o forma de a putea men­tine viata poporu­lui. Tot ce au primit man­a­s­tir­ile de la Dum­nezeu pana acum, sa ofere poporu­lui neca­jit. Ca daca nu vom face asa, nici Dum­nezeu nu ne va acoperi si se vor napusti paganii peste noi. Si rat­acirea de acum va fi mai mare ca cea din­tai. Daca noi nu ii aju­tam la timp, nu potolim sara­cia lor si nu le aratam dragostea noas­tra, sun­tem pier­duti. O sa ne rezu­mam la niste fasole si un cartof acolo si nimic mai mult. Oricum ali­men­ta­tia de azi mai mult ne omoara decat ne hraneste. Dar poate ca si asta este o pedeapsa de la Dum­nezeu si sa nu ne ingri­jim ca sa traim cat mai mult, ci cat o da Dum­nezeu; binein­te­les ca nici sa te sin­u­cizi, adica sa te fer­esti pe cat poti de ceea ce stii ca este dau­na­tor. Noi tre­buie sa primim toate cate vin asupra noas­tra ca pen­tru pacatele noas­tre, pen­tru ca, chiar daca nu am gre­sit noi, au gre­sit par­in­tii nos­tri, bunicii nos­tri, si cu 5 0 de ani in urma. Pen­tru pacatele de atunci pla­tim noi astazi. Caci avem put­ere sa pre­lungim sau sa scur­tam aceste vre­muri de manie a lui Dum­nezeu. Dar numai sa stim sa ne rugam. De pilda acum vine Sap­ta­mana Patim­ilor, cand toata lumea tre­buie sa fie acolo la bis­er­ica sa asculte cuvan­tul Evanghe­liei, tes­ta­men­tul Dom­nu­lui si ar tre­bui sa asculte tot poporul de la mic la mare. Dar se duce cineva? Foarte putini. De-abia joi incep sa apara la Denia celor 12 evanghe­lii. Pe femei le intere­seaza mai mult pre­gatirea de sar­ba­toare, cozonacii si frip­tura, hrana tru­peasca decat cea sufleteasca.

Pai se intam­pla asta si in man­a­s­tiri, nu doar in lume. Maicile sau calu­garii sunt trim­isi sa faca pra­ji­turi in loc sa stea in biserica?

Pai da, de unde pleaca? Noi dam tonul, man­a­s­tir­ile. Dupa cum e lumina noas­tra, asa e si vie­tuirea mirenilor.

Ce le trans­miteti romanilor de praznicul acesta mare al Invierii?

Sa dea Dum­nezeu ca Patim­ile Dom­nu­lui si sufer­in­tele si per­se­cu­ti­ile nea­mu­lui nos­tru sa ne dea taria sa infrun­tam necazurile aces­tor vre­muri, ca sa putem ramane asa cum ne-am nascut in Tra­di­tia noas­tra orto­doxa si sa nu ne rat­aceasca nimeni cu invata­turi straine de duhul evanghelic. Sa ne invred­niceasca Dom­nul de bucu­ria aceasta a mar­tur­isirii, asa cum au mar­tur­isit Pitestiul, Gherla, Aiudul, toti mar­tirii nea­mu­lui nos­tru. Vedeti totusi, pe noi, in inchisoare, comu­nis­mul ne-a invatat smere­nia, sa fim cres­tini, sa ne daruim. Ne-a invatat smere­nia, scoala cea mai inalta. Ast­fel de vre­muri grele or sa ne aduca smere­nia, care este invierea noas­tra sufleteasca. Prin man­dria satan­ica a comu­nis­tilor, noi de fapt am cas­ti­gat daruri duhovnicesti de la Hris­tos. Asa sa aveti si voi parte de Invierea lui Hris­tos in inim­ile voastre.

(Revista ATITUDINI nr. 10, inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini, 24 mar­tie, 2010)

[YOUTUBE=https://www.youtube.com/watch?v=vISvBWD1WTo]

extras din conferinta DICTATURA PSEUDO-STIINTEI de la Suceava

L-am intrebat pe parintele Iustin ce parere are despre schimbarea calendarului. Si parintele Iustin mi-a spus ca a fost un eveniment rau. De ce ? Dupa roadele lor ii vom cunoaste. A fost un eveniment rau deoarece a produs desbinarea ortodoxiei, impartirea in ortodocsi de stil vechi si ortodocsi de stil nou. Deci schimbarea in sine a fost rea. Acum, cat timp duhovnicul meu, parintele Iustin ramane pe nou, in ciuda faptului ca stie ca momentul respectiv a fost rau in sine, daca ramane pe nou si daca eu vad cu ochii mei ca aghiazma pe care o face parintele Iustin este valabila, este aghiazma adevarata, este nestricacioasa, daca eu simt puterea harului care lucreaza prin parintele Iustin , prin duhovnicul meu, si daca sfintia sa ramane pe nou , eu nu am nici un motiv sa trec pe vechi. Deci asta inseamna ca prin aceasta trecere nu s-a pierdut harul. Va dati seama ce ar insemna sa spuna un mare duhovnic ca parintele Iustin , sa spuna acuma, trecem pe vechi? O parte din ucenici il vor urma, o parte din ucenici vor ramane pe nou si se va mai face inca o desbinare. Si intre ucenicii dansului, ca n-o sa-l urmeze toti. Acuma fiecare ia informatii de pe net, unuia o sa-i convina, altuia n-o sa-i convina hotararea parintelui; desbinare peste desbinare. Si atunci eu n-am nici o motivatie sa trec pe vechi daca vad ca parintele Iustin ramane pe nou si ca sunt valabile Sfintele Taine. Apropo de Sfinte Taine nu exista ierurgii. Am fost invatati iar gresit in facultate: ierurgii si taine. Sfantul Iustin Popovici spune ca nu este valabila aceasta impartire papistaseasca, scolastica intre ierurgii si taine. Sfantul Iustin Popovici spune ca tot ceea ce se lucreaza in Biserica toate sunt taine. Deci si sfintirea apei, aghiazma mare este tot o slujba, tot o sfanta taina. Am auzit urmatoarea idee ciudata la facultate: zice, tainele impartasesc har, iar ierurgiile dau numai binecuvantarea. Dar atunci intreb, nu invoca preotul harul Sfantului Duh ca sa sfinteasca apa aceasta? Si atunci daca doar este binecuvantata si n-are har la ce-mi foloseste? Asa pot sa spun si eu binecuvantata adica vorbit de bine; vorbesc si eu ceva de bine si aia e binecuvantare. Nu. Deci a binecuvantat cu harul lui Dumnezeu, ca prin insasi rugaciunea de sfintire a apei se vede ca se transmite har. Si atunci de unde impartirea asta? De la  scolasticismul papistasilor nu? De la ei a venit impartirea asta in taine si ierurgii. (trascript preluat de la fratele Saccsiv)

„Toate inovatiile sau adaugirile facute pe langa invata­tura formulata de pururea pomenitii Parinti ai Bisericii, sa fie anatema!”

Din hotararile Sinodului VII Ecu­me­nic

Extrase principale din conferinta de la Oradea, aici.

O parte din conferinta la care se face referinta o puteti descarca de aici. Tot referitor la problema calendarului, puteti viziona o inregistrare din cadrul conferintei de la Adjud.

Pentru ca in ultimele zile au inceput sa circule o sumedenie de minciuni despre mine si despre lucrarea mea, la sfatul duhovnicului, am intocmit acest raspuns. Sunt uimit de nonsalanta cu care acuzatorii mei mint; cel mai tare ma uimeste ca sunt atacat nu de catre cei pe care i-am combatut in cuvintele mele, ci de catre cei cu care ma consideram de aceeasi parte a baricadei.

Cred insa ca Dumnezeu va face dreptate, mai devreme sau mai tarziu.

Intrucat am ajuns in Bucuresti abia in ziua de luni din Saptamana Patimilor, nu am apucat sa raspund mai devreme, in scris, acestor atacuri. Il iau martor pe Dumnezeu in ceea ce spun. Daca eu mint, Dumnezeu sa vadeasca aceasta, spre rusinarea mea. Daca nu mint, Dumnezeu sa vadeasca minciunile celor ce ma prigonesc invocand in chip mincinos invatatura ortodoxa.

Atacurile impotriva mea au avut doua momente mai importante. Unul a fost cu mai mult de doua saptamani in urma. Anuntasem ca voi veni la Manastirea Petru Voda – voiam sa iau binecuvantare de la parintele Iustin inaintea conferintelor pe care urma sa le tin in tara. Dar, din cauza unor schimbari de program in Basarabia, am intrat in tara abia duminica, chiar inaintea conferintei de la Adjud.

Sambata am primit un telefon de la maica Fotini, de la Petru Voda: „De ce nu ati ajuns? Va asteapta parintele sa predicati maine…” Am explicat ca nu am putut ajunge.

Venind insa in tara, deschizandu-mi telefonul, am primit cateva informatii ciudate, printre care si cea ca „parintele Iustin spune ca sunteti eretic”. Asteptam sa vin la Petru Voda, sa discut cu parintele direct, dar, intrucat ma invitase sa predic, era clar ca nu ma considera eretic, si nici nu avea motive sa o faca.

Joi, pe 18 martie 2010, aveam programata o conferinta la Piatra Neamt, impreuna cu parintele Hrisostom Manolescu. Datorita interventiei protopopului, conferinta a fost anulata, afisele rupte, organizatorul amenintat ca ramane fara post de cantaret etc.

Fiind foarte trist ca nu pot vorbi in Piatra Neamt, am rugat sa fiu sunat de parintele Iustin pentru a discuta despre aceasta tema. Parintele m-a sunat pe 18, seara, si mi-a spus asa: „Nu te intrista ca nu ai putut vorbi la Piatra, dar maine vei vorbi la Iasi, si se va duce vestea despre ce marturisesti peste marginile Iasului” (sau si in afara Iasului, nu imi aduc aminte formularea exacta, reproduc insa fidel ideea).

Parintele a avut dreptate – a doua zi a avut loc conferinta de la Iasi, de pe 19 martie, cand din racla cu sfinte moaste ale marturisitorilor de la Aiud a izvorat mir (vazandu-se clar cum mirul iesea ca un mic izvoras din bucata de craniu de marturisitor – pe care o primisem cu vreme in urma de la parintele Iustin, ca binecuvantare).

Dupa aceasta conferinta, am pornit spre Petru Voda. Am ajuns sambata noaptea, intre orele 1 si 2, si parintele se culcase deja.

Duminica am tinut o predica in care am repetat temele prezentate in anul 2009 in conferinta de la Iasi: apostazia contemporana, ecumenismul, masoneria, schimbarea calendarului, globalizarea, teme care se regaseau si in conferinta din 2010.

La sfarsitul predicii, ducandu-ma la parintele Iustin, acesta mi-a spus:

„- Ai grija cum vorbesti, ca nu or sa te mai lase sa marturisesti.

– Am gresit cu ceva, parinte?

– Nu, nu ai gresit cu nimic, dar fii atent pe viitor. Ce bine ar fi daca Romania ar avea zece ca tine…

– Zece ce, parinte? Mireni sau…

– Mireni, ca nu mai avem calugari care sa marturiseasca. Ai mare grija, sa poti propovadui cuvantul mai departe.

La plecare, i-am cerut parintelui o cruce, sa o am ca binecuvantare de la sfintia sa. Cand am vazut ca mi-a daruit chiar crucea cu care binecuvanta credinciosii, emotionat l-am intrebat:

– Parinte, imi dati binecuvantare sa o tin in maini la conferinte, in timp ce vorbesc?

– Da, cu crucea inainte”, a  spus, si mi-a dat binecuvantare de drum.

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit din gura parintelui Iustin, duminica trecuta, duminica Sfintei Maria Egipteanca. De atunci, mi s-au „transmis” tot felul de afirmatii ale parintelui impotriva mea.

Ma simt cu inima impacata si astept sa ajung la Petru Voda pentru a vedea in ce masura parintele a fost dezinformat de catre prigonitorii mei. Ii raman oricum indatorat pentru tot ce a facut pentru mine in acesti ani.

Acum, trec la partea a doua a atacului impotriva mea. Rezumatul acuzelor se afla comprimat intr-un articol difuzat cu mare repeziciune pe net, intitulat „Propaganda stilista sub numele unei conferinte”. Marturisesc cu tristete ca oameni cunoscuti mie au preluat si difuzat materialul fara sa imi dea vreun telefon, fara sa auda si ce am eu de spus.

In continuare, analizez materialul punct cu punct:

1.  In seara zilei de Buna Vestire, in cadrul unei conferinte organizata de ASTRADROM, conferinta cu tema „Semnele vremurilor de pe urma” sustinute la Oradea, teologul Danion Vasile a vorbit despre semnele vremurilor apocaliptice. Printre aceste semne spune ca ar fi si calendarul nou acceptat de Biserica Ortodoxa Romana in anul 1923.

Nu am afirmat ca schimbarea calendarului ar fi un semn apocaliptic. Am spus doar ca Sfantul Kuksa al Odessei numea noul calendar „calendarul Antihristului”. Parintii cu viata sfanta din Patriarhia Rusa au protestat impotriva schimbarii calendarului. De aceea Sfantul Patriarh Tihon a readus Biserica Rusa pe stil vechi, dupa ce tot el impusese noul calendar. Despre acest lucru nu se invata la nicio facultate de teologie din tara (detalii se gasesc in cartea Elder Michael, The Last Mystic from Valaam, tiparita de parintele Serafim Rose; varianta romaneasca a cartii, inclusa in „Tebaida Nordului”, a fost cenzurata de traducator). Eu cred ca principala problema legata de schimbarea calendarului este schimbarea modului de raportare la Traditie.

2. Aducand argumente din canoanele Bisericii Ortodoxe si ale unor Sfinti Parinti, Danion a afirmat ca in Biserica Ortodoxa Romana nu exista har.

Nu am facut o astfel de afirmatie.

3. In aceeasi conferinta invitatul a spus ca parintele Cleopa Ilie de la manastirea Sihastria “a mintit credinciosii in problema calendarului”

In volumul „Calauza in credinta ortodoxa”, aparuta la Editura Manastirea Sihastria, la paginile 413-427, parintele Cleopa analizeaza intr-un capitol problema schimbarii calendarului. Pe viitor voi analiza mai detaliat acest capitol, deocamdata voi mentiona doar cateva greseli:

a) INVATACELUL: Dar cum si cand s-a facut aceasta indreptare? (a calendarului – n.n.)

PREOTUL: Iata cum. In anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, intr-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe.

La Constantinopol, in 1923, nu a fost Sinod. A fost o intrunire ortodoxa, la care au refuzat sa participe Patriarhia Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului, Arhiepiscopia Sinaiului, Biserica Ortodoxa Bulgara (bulgarii erau considerati schismatici, si pentru a reintra in comuniune cu Patriarhia de Constantinopol li s-a cerut sa accepte schimbarea calendarului, in 1968). Patriarhia Rusa nu a avut delegati.

b). Acolo, cercetand cu frica lui Dumnezeu si cu amanuntime chestiunea calendarului iulian si vazand ca prin indreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si randuielilor sfintilor parinti (nota – trebuie precizat ca si aici parintele Cleopa vorbeste in necunostinta de cauza. In realitate calendarul bisericesc a fost schimbat dupa vestita Enciclica a Patriarhiei Ecumenice din 1920 – cu trei ani inainte de Constantinopol. In aceasta Enciclica se precizeaza ca: „Dupa parerea noastra, o asemenea prietenie si o dispozitie primitoare a Bisericilor [este vorba de Biserica Ortodoxa si pseudo-bisericile eretice – n.n.] intre ele, poate fi aratata si demonstrata in particular in urmatoarele moduri: I) prin acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sarbatori crestine in acelasi timp de catre toate Bisericile”; celelalte puncte ale documentului se pot citi pe https://www.danionvasile.ro/blog/2009/05/20/apostazia-patriarhiei-ecumenice-%E2%80%93-enciclica-din-1920/ . Schimbarea calendarului a fost un pas spre dezbinarea Ortodoxiei si apropierea de celelalte confesiuni. Documentul din 1920 o vadeste cu prisosinta.) si ca prin ramanerea in urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca randuiala stabilita de Sfantul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarat cu totii sa indrepte calendarul iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie, asa cum il asezasera cei 318 sfinti si dumnezeiesti parinti de la Niceea, pe vremea sfantului si marelui imparat Constantin.

Sinodul respectiv nu a fost sinod pan-ortodox, a fost o adunare bisericeasca, deoarece au lipsit mai multe Biserici locale. Din vechea pentarhie, Roma era in erezie, iar din celelalte patru patriarhii vechi au lipsit trei, fiind prezenta doar Patriarhia de Constantinopol. Dupa cum putem citi si in volumul de Indrumari misionare, volum elaborat de un colectiv de autori de la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti, aparut la Editura Institutul Biblic in 1986, „la consfatuirea inter-ortodoxa [iata termenul corect, “consfatuire”, nu “sinod” – n.n.] din Constantinopol (1923), n-au participat insa toate Bisericile Ortodoxe Autocefale sau nationale”. De fapt, la sedinte au participat doar noua membri: sase episcopi, un arhimandrit (acesta fiind din partea Bisericii Romane) si doi laici. Iata marele sinod „panortodox” care a schimbat calendarul! continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=3m7EwuXuTPw]

(extras din conferinta “Tineri si Ortodoxia”, din 23 martie de la Timisoara)

Marturia consemnata in scris aici.

Ca urmare a unui mail ce l-am primit de la foarte multe persoane, in care sunt anumite acuze la adresa fratelui Danion Vasile, considerand ca sunt exagerate, solicitam o inregistrare a conferintei de la Oradea. Mai adaugam rugamintea catre toti fratii nostri ortodocsi sa nu cadem in capcanele puse de dusmanii din-afara Bisericii, care seamana dezbinarea si dezinformarea intre noi, pentru ca nu suporta a fi desconspirati si invinuiti de ereziile si blasfemiile facute. Sa fim alaturi de cei care inca mai marturisesc Adevarul si sa nu ne asemanam tortionarilor din inchisorile comuniste. Dar ca sa nu gresim, sa fim mereu in sfat cu marii nostri duhovnici, care sa ne acopere lucrarea cu sfintele lor rugaciuni.

Va rugam pe toti cei care ne puteti ajuta cu inregistrarea sa o puneti pe transfer.ro si sa postati apoi linkul  la comentariile acestui articol.

Cititi replica freatelui Danion: Danion Vasile: Un raspuns la atacurile legate de asa-zisa „propaganda stilista”

Toate cate sunt pe lume sunt opera lui Dumnezeu. Crestinul cu dreapta intelegere nu dispretuieste nici una din componentele cosmosului, ci din toate vede stralucind slava si intelepciunea dumnezeiasca. Izolarea de lume si dispretul ei, retragerea in eu si inchiderea ferestrelor dinspre lume, nu tin de experienta autentic religioasa. Retragerea ascetilor ortodocsi are numai o insemnatate metodica: ea urmareste doar refacerea personalitatii, regasirea punctului central spiritual din care apoi sa priveasca lumea si sa-si indrepte actiunile pline de dragoste asupra ei. Ascetica ortodoxa deriva din ideea ca omul e centrul si stapanul lumii create, dar ca prin pacat a cazut in robia lumii, lunecand din punctul arhimedic din care e capabil sa suprapriveasca lumea si s-o stapaneasca, in angrenajul fara orizont si fara libertate al marii masini care e necesitatea naturala. Readucerea comandantului in postul de comanda, dar nu izolarea lui de lume, este scopul asceticii crestine. Toti sfintii, adica aceia care au depasit stadiul retragerii metodice, au activat in lume cu dragoste nemarginita si s-au bucurat de toate cate vedeau, cu nevinovatie de copil. Sf. Serafim al Sarovului, marele ascet si sfant rus din veacul XIX de pilda, numea pe oricine venea la sine “comoara mea” si “bucuria mea”. “Aceste apelatiuni nu erau o simpla expresie a bucuriei unui suflet transfigurat de asceza: pentru Sf. Serafim chipul lui Dumnezeu se descoperea in fiecare om si acest chip constituia pentru el o reala si adevarata “bucurie de Domnul”. (N.V.Iljin: Sf. Serafim al Sarovului, Ymca Press, Paris, 1930, pag. 49, in ruseste).

Cu adevarat minunata si sublima este lumea cu toate cate o constituie. E drept, Dumnezeu n-a creat-o pentru a Se implini pe Sine, pentru a-Si desavarsi viata Sa interna care n-ar fi fost deplina fara lume; creatia n-a fost o necesitate naturala pentru fiinta dumnezeiasca. Dar libertatea aceasta a lui Dumnezeu de necesitate naturala, nu inseamna ca lumea a fost creata intamplator sau arbitrar, ca o jucarie inventata ad-hoc de Dumnezeu care Se plictisea, dintr-un capriciu de un moment, ci are o temelie adanca in Dumnezeu si realizeaza o idee eterna a lui.

Lumea aceasta intreaga e dupa continutul ei eterna. Toate lucrurile din ea sunt cugetate etern de Dumnezeu, ideile lucrurilor din lume constituie materialul cugetarii fiintiale a lui Dumnezeu, sunt nedespartite de fiinta Lui. Teologul rus S. Bulgakov numeste organismul ideilor dumnezeiesti, viata aceasta intern dumnezeiasca, autodescoperirea fiintei dumnezeiesti in Sine insasi, Sofia necreata. Iar de lume spune ca este exact aceeasi Sofie, dar in forma creata.

Cosmosul este tot lumea dumnezeiasca, dar pusa in stare de devenire in afara de Dumnezeu. “Crearea lumii consta metafizic in aceea ca Dumnezeu a pus lumea Sa dumnezeiasca proprie in forma de devenire” (Mielul lui Dumnezeu, Paris, Ymca Press 1933, ed. rusa, pag.149). continuare »

MITROPOLIA MOLDOVEI SI BUCOVINEI – ARHIEPISCOPIA SUCEVEI SI RADAUTILOR

                      Va facem cunoscut ca Permanenta Consiliului Eparhial din data de 12.02.2010 a stabilit urmatoarele:

1. Atunci cand unul dintre miri vine din alta parohie, cununia religioasa se va oficia numai dupa ce respectivul va prezenta certificatul de botez si adeverinta de la parohia din care face parte, din care sa rezulte ca nu a mai fost cununat.

2. Cand unul dintre miri este de alta confesiune, cununia religioasa se va oficia numai dupa trecerea la Ortodoxie. Preotul paroh va pregati pe cel in cauza prin cateheze speciale, cu toata responsabilitatea, astfel incat trecerea sa nu fie formala sau frauduloasa. Cel care vine de la alta confesiune va da in scris o declaratie pe propria raspundere ca face trecerea la Ortodoxie din convingere si nesilit de nimeni.

3. Cand unul sau ambii miri sunt divortati, atunci vor prezenta hotararea judecatoreasca prin care s-a desfacut casatoria, urmand ca parohia sa intervina la Sf. Arhiepiscopie pentru obtinerea divortului religios, dupa care se va putea oficia Sf. Taina a Cununiei.

4. Nasii de cununie care vin din alta parohie trebuie sa prezinte adeverinta ca sunt ortodocsi si cununati religios. Logodna nu da dreptul de a fi nasi de cununie.

5. La savarsirea Sf. Taine a Cununiei  preotii se vor ingriji in mod obligatoriu ca sa ofere gratuit mirilor din partea bisericii cel putin un catehism, pentru ca tanara familie sa cunoasca invatatura ortodoxa. (Precizam ca aceste daruri pot fi decontate la gestiunea parohiei).

                       Veti comunica tuturor parohiilor si veti controla cu toata seriozitatea punerea in practica a prezentei.

Din incredintarea I.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor.

Minunea s-a repetat din nou la Manastirea Petru Voda. Fratele Danion a ajuns cu moastele la manastire si ne-a dat sa ne inchinam si sa ne bucuram sufletele cu mireasma dumnezeiasca a mirului. In timp ce tineam raclita in mana am observat ceva stralucitor si umed pe suprafata sfintelor moaste; mireasma devenise mai puternica. Toti cei de fata am vazut ca sfintele moaste izvorasc din nou mir, apoi am sters mirul cu o panza curata, daruita tot de fratele Danion. Slava lui Dumnezeu si sa fie spre intarirea sufleteasca a tuturor pentru vremurile ce or sa vina.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=13M17DFC_4M]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=YD64E8X1vsc]

“TINUTUL SECUIESC”, PAMANT ROMANESC!

ARDEALUL, ARDEALUL, ARDEALUL NE CHEAMA!

CU NOI ESTE DUMNEZEU, INTELEGETI UNGURI SI VA PLECATI, CACI CU NOI ESTE DUMNEZEU!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=YD64E8X1vsc]

“TINUTUL SECUIESC”, PAMANT ROMANESC!

ARDEALUL, ARDEALUL, ARDEALUL NE CHEAMA!

CU NOI ESTE DUMNEZEU, INTELEGETI UNGURI SI VA PLECATI, CACI CU NOI ESTE DUMNEZEU!

SLAVA LUI DUMNEZEU!

Va anuntam cu bucurie ca in cadrul conferintei tinuta de fratele nostru Danion Vasile, azi 19 martie la Iasi, in care au fost prezente si sfintele moaste ale Sfintilor Inchisorilor de la Aiud, a izvorat din nou mir cu buna mireasma din sfintele moaste. La aceasta ora(22:45) are loc citirea Acatistul Sfintilor Inchisorilor.

Parintele Justin afland despre aceasta minune a zis ca Sfanta Parascheva este cea care vrea sa confirme sfintenia mucenicilor de la Aiud.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=S5kkbXII-gY]

Descarcati conferinta in format audio :

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=bQfXWtIofYQ]

(extras din conferinta sustinuta de Serafim Joanta la Iasi, pe 16 martie 2010)

Mai jos aflati cum alt ierarh BOR este de acord ca ortodocsii sa se impartaseasca la papistasi(romano-catolici) si recunoaste botezul lor eretic.

Conferinta episcopala italiana a emis saptamana trecuta un ghid pentru preoti in care sunt prevazute principiile de abordare pastorala a credinciosilor rasariteni necatolici. In aceasta categorie sunt inclusi si romanii ortodocsi care se afla in Italia, transmite Radio Romania Actualitati.

La intalnirea de la Ancona a participat si episcopul ortodox roman pentru Italia, Siluan, care considera ca documentul catolic despre relatia pastorala cu ortodocsii reflecta pozitia clasica a Bisericii catolice fata de ortodoxism.

Ghidul pentru preotii catolici recomanda ca, in cazul in care li se solicita de catre un credincios ortodox administrarea sacramentelor: botez, spovedanie, impartasanie, maslu, sa indrume respectiva persoana catre un preot ortodox dintr-o structura canonica, de la care sa primeasca tainele. In situatia in care un asemenea preot nu exista, preotul catolic poate sa impartaseasca sacramentele unui ortodox in cazul in care constata indeplinirea a trei conditii: cererea spontana din partea ortodoxului, buna lui vointa si nevoia spirituala urgenta.

In cazul casatoriilor mixte, preotii catolici pot cununa un catolic cu o ortodoxa cu conditia ca partea catolica sa se angajeze sa faca tot posibilul ca botezul copiilor sa se faca in Biserica Catolica. Episcopul Siluan spune ca si din partea ortodoxa exista o deschidere reciproca in ceea ce priveste casatoriile mixte.

Canoanele, formal, interzic casatoria ortodocsilor cu neortodocsi. Insa conditiile actuale, concrete, in care ne aflam ne pun in situatia de a reconsidera aceasta situatie. Ne gandim si la partea ortodoxa care nu trebuie pedepsita. Daca partea catolica spune ca nu doreste sa renunte la identitatea ei, dar doreste si este de acord sa primeasca Sfanta Taina a Casatoriei in Biserica Ortodoxa si sa-si creasca copii in credinta ortodoxa, atunci noi dam o dispensa prin care sa se savarseasca Sfanta Taina a Cununiei in Biserica Ortodoxa a unui ortodox cu un catolic, cu un crestin catolic care dovedeste ca are certificat de botez si mai ales ca nu a mai fost casatorit, nu mai are o alta casatorie, a declarat Episcopul ortodox roman pentru Italia, Siluan Span.

Acum si raspunsul Parintelui Arsenie Papacioc:

[vodpod id=Groupvideo.4530996&w=425&h=350&fv=]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zeYQe9VrUZQ]

BUCOVINA PROFUNDA si A.S.C.O.R. – Suceava

va invita la conferinta

O R T O D O X I A si provocarile actuale

Pr.Prof.Dr. Mihai VALICA

DOWNLOAD CONFERINTA AUDIO

Doctor al Universitatii „Albert Ludwig” din Freiburg, profesor colaborator extern la disciplina de Antropologie Comparata a Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi

joi, 18 martie, ora 18.00

Locatie: Sala Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor

Se vor aborda teme precum: Secularizarea credintei si moralei, Consumismul si Hedonismului, Relativizarea credintei crestine, Comunismul conservat spre pastrare si reactivare, Canoanele Sfintilor Parinti subtiate de statute si regulamente secularizate, Globalismul si descrestainarea lumii, Ortodoxia intre sinodalitate si confiscare ecleziala, Atitudinea crestinului fata de autoritati: de la supunere la boicot, Noua ordine mondiala – o asezare antihristica comuna a lumii, Comunismul – ca religie, Sfintii de langa noi si din toate timpurile – modele vii de atitudine in fata autoritatilor, Neamul si mantuirea, Biserica, Statul postmodern si politica secularizata, Dictatura obligativitatii: actele biometrice, vaccinarile, monopolul educatiei, Libertatea si mantuirea

INTERESANT: A se vedea mai jos temele ce le-au “sarit in ochi” celor de la basilica:

„Prapastia e de netrecut, nu au nici un sens dialogurile teologice, daca nu se rezolva diferentele dogmatice…”, a mentionat profesorul Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii Aristotelice din Tesalonic, domnul Dimitrios Tselenghidis, vorbind in Larisa.

Profesorul Dimitrie Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din cadrul Universitatii Aristotelice din Tesalonic, vorbind in dimineata zilei de duminica (14.03.2010) la o manifestare ce a fost organizata in Larisa de Uniunea Locala a Teologilor si Vatra Crestina „Apostolul Pavel”,  si-a exprimat teza ca romano-catolicismul si protestantismul nu pot fi considerate biserici si ca ele constituie „erezii”.

Dezvoltandu-si tema – „Importanta dogmei in dialogurile cu eterodocsii pentru unitatea in Hristos”, domnul Tselenghidis a accentuat ca dogma, fiind indicele si marturia gandirii ortodoxe, ar trebui sa constituie conditia prima si de baza in calea unui dialog care are ca scop readucerea celor rataciti in Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. A subliniat ca aceasta Biserica nu este alta decat cea Ortodoxa, din care insa – cum a subliniat vorbitorul – romano-catolicii s-au desprins in 1054, din pricina deviatiilor lor dogmatice, cea mai grava fiind cea a filioque-lui, in baza careia Sfantul Duh nu purcede doar din Tatal (conform cu formularea ortodoxa din Simbolul Credintei), ci si de la Fiul.

Domnul Tselenghidis a exprimat teze diferite de cele ale Patriarhiei (Constantinopolului), Bisericii Eladei si altor Biserici Ortodoxe Autocefale (care, pe de-o parte considera eretice dogmele romano-catolicilor referitoare la filioque si primatul papal, dar nu considera eretica si intreaga biserica romano-catolica, pentru ca nu a existat in acest sens vreo hotarare a unui Sinod Ecumenic), sustinand ca romano-catolicismul, din clipa in care a falsificat dogma, a pierdut harul dumnezeiesc, a cazut din Biserica, prin urmare a incetat sa fie Biserica, constituind o comunitate crestina eretica. Vorbitorul a apreciat ca in realitate prapastia cu caracter eclesial dintre cele doua parti – ortodoxa si romano-catolica – este pentru moment de nedepasit, fapt care, dupa parerea mea, se datoreaza metodei eronate a dialogului teologic, adica abordarii dialogului „in aceiasi termeni (de pe aceleasi pozitii)” cu actualele diferente dogmatice. Daca nu se inlatura abaterea romano-catolicilor de la dogma, dialogurile nu au nicio noima esentiala…”, a concluzionat vorbitorul.

La manifestatie au fost de fata: Inaltpreasfintitul Mitropolit Ignatios de Larisa si Tarnovo, care a fost de acord cu pozitiile marturisitoare – cum le-a caracterizat – ale profesorului vorbitor, presedintele Vetrei Crestine din Larisa „Apostolul Pavel”, profesorul curent de la Universitatea Ionios, domnul Atanasios Evstathios, presedintele Uniunii Locale a Teologilor (filiala al Uniunii Panelenice a Teologilor), domnul Vas. Sterghioulis, directorul Invatamantului Gimnazial-Liceal si vicepresedintele Uniunii Teologilor, domnul Ioannis Karamitros, secretarul general si membrul Comisiei Directoare a Uniunii Teologilor, domnii Evag. Kouvaras si Haris Andreopoulos, primarul de Ampelona si doctorul in teologie, domnul Atanasios Hrisoverghis, presedintele Asociatiei Sarakatsaneon din Larisa, domnul Stelios Sourlas, fostul presedinte al Asociatiei Juridice, domnul Fer. Nanis, reprezentanti ai altor institutii locale si multa lume.

(traducere: ML; sursa: religiousnet.blogspot.com, via Impantokratoros.gr)