Author Archives: admin

Sfintii Inchisorilor, mijlocitori la Dumnezeu in lupta contra Fiarei

 

Ne-am intors dintr-un mic pelerinaj prin Ardeal. Frumoase locuri, dar din ce in ce mai sarace din punct de vedere duhovnicesc. O reduta a Ortodoxiei este mica comunitate de maici de la Aiud, impreuna cu parintele Augustin. Intr-o discutie avuta cu parintele, sfintia sa ne-a indemnat sa avem multa evlavie la Sfintii Inchisorilor si sa-i cinstim cum se cuvine, avand in casele noastre icoane ce-i reprezinta, sa le citim acatistele si sa-i urmam in marturisirea dreptei credinte, pentru ca ei sunt primii care au cunoscut Fiara si ororile ei. Jertfa lor este un dar dat noua de Dumnezeu, ca sa avem exemplu de marturisire si rugatori in cer in aceste vremuri in care Fiara s-a dezlantuit asupra omenirii prin toate vicleniile. Minunile facute de Sfintii Inchisorilor, mai cu seama cele din ultima vreme sunt marturii ca ei vor sa ne fie aproape si sa nu-i “intristam”, daca nu-i cinstim cum se cuvine si nu le cerem ajutorul.

Pentru rugaciunile Sfintilor Marturisitori din temnitele comuniste, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Un mic dar pentru cei care pretuiesc locul sfant de la Aiud. Comunitatea de acolo are mai nou o clopotnita si un drapel cu stema Romaniei pe el, care vestesc credinta si patriotismul celor care au murit intru Hristos.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=mzqlDXbjfbw]

CITITI si : Acatistul Noului Mucenic Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor (TEXT + AUDIO)

“Deţinutul profet” – Profeţii ce le trăim împlinindu-se

detinutul-profet_Ioan-IanolidePentru comenzi contactati editura Bonifaciu la tel. : 0755 276 934, 0747 110 212

O nouă carte de excepţie, îngrijită de Mănăstirea Diaconeşti a trecut din stadiul de manuscris în pangarele şi librăriile cu adevărat ortodoxe. Cartea se numeşte “Deţinutul profetic” şi este scrisă de Ioan Ianolide, autorul binecunoscutei  opere “Întoarcerea la Hristos”. În carte sunt cuprinse “referiri la vremurile apocaliptice , la dezastrul erei tehnologice, precum şi la misiunea Bisericii în aceste timpuri.” Mai jos vă redăm câteva extrase din carte spre a vă trezi interesul de a o citi în întregime :

Confruntarea apocaliptică nu trebuie văzută ca un război propriu zis, deşi are acest aspect, ci ca tentativă de a stăpâni lumea din toate punctele de vedere : spiritual, politic, economic, cultural, social, ştiinţific şi militar. Fiara vrea integral omul şi omenirea, cu toate cele spirituale ale ei, cât şi cu cele materiale, pentru toată viaţa şi pentru eternitate.
Există deci o încleştare apocaliptică pe plan politic, pe plan economic, pe plan artistic, în gândirea filozofică, în formele ştiinţifice, în orânduirile sociale, cât şi în conflictele militare.
Biruinţa lui Hristos şi deci a creştinătăţii trebuie să fie deplină în toate laturile şi domeniile vieţii omeneşti.

Omenirea se materializează, se mecanizează. Creştinii au pierdut dimensiunea mesianică, în timp ce evreii pompează ateismul pentru a dizolva toată cultura creştină.
Nu mai avem Dumnezeu, nu mai avem spernţa vieţii eterne, nu mai avem nădejdea vieţii veşnice.
Lumea e în mâinile lui Dumnezeu, dar ne întrebăm, cutremuraţi de răspunderi, ce fac oamenii ? Vin ei în întâmpinarea lui Hristos ? Mântuirea lumii trece prin credinţa oamenilor. În această perspectivă credem în misiunea noului Israel şi respingem iudaismul ca ateism antihristic. Fiara apocaliptică ucide pe cei care spun adevărul. Cu toată gravitatea situaţiei, cu toate riscurile vom mărturisi adevărul, chiar de vom fi ucişi, căci răstigniţi suntem de multă vreme.

Când forţele satanice ajung să cucerească puterea în lume, ele îşi fac oştiri ca să le apere, legi care să le orgnizeze, ideologii care să le justifice şi chiar religii care să-i înşele pe oameni. Creştinii nu trebuie să lase forţele satanice să cucerească puterea; iar dacă au cucerit-o, ei trebuie să-şi organizeze forţele şi să o învingă în numele lui Hristos.

Creştinismul e veghea şi puterea sfântă care răspunde de mântuirea lumii. Şi vai de creştinii ce nu corespund sfintei misiuni ce le este încredinţată, căci Dumnezeu va ridica şi din pietre pe alţi aleşi ai Săi, care să-I zidească Împărăţia.

Antihrist este un om, şi anume un om politic ce va stăpâni lumea descreştinând-o, satanizând-o şi pierzând-o.

Creştinii participă cu Hristos la mântuirea lumii, după cum antihrist participă cu fiii întunericului la pierzania lumii. Creştinii să nu uite că adesea fiii întunericului sunt mai înţelepţi, mai viguroşi şi mai puternici decât fiii luminii. Creştinii să înţeleagă că neprihănirea lor, energia şi puterea lor trebuie să depăşească şi să învingă şi pe a fiilor întunericului.

Creştinătatea va triumfa prin Hristos. El vine să desăvârşească şi să facă posibilă mântuirea lumii căzută în păcat.

Antihrist va fi biruit de Hristos.

Dintre forţele antihritice se distinge atitudinea evreilor, care poartă pe conştiinţă vărsarea sângelui nevinovat şi care în mod evident, printr-o îndrăcită patimă, luptă împotriva lui Hristos. Istoria ultimilor două mii de ani a poporului evreu este o concentrare antihristică.
Poporul evreu trăieşte în Hristos printr-o rămăşiţă. Apostolul Pavel crede că se va mântui întreg poporul evreu. Acesta este un eveniment pe care omenirea îl aşteaptă, dar care nu se poate produce decât prin sinceră pocăinţă şi smerită slujire.

A spune adevărul despre evrei nu este antisemitism, ci noi, creştinii, plini de iubirea ce L-a mistuit pe Hristos şi repetând-o în aceste vremuri tulburi, noi iubim cu adevărat poporul evreu şi ştim că numai prin Hristos este mântuirea lor. Tragedia evreilor este catastrofală prin solidaritatea întregului popor evreu cu Ana şi Caiafa. Strigăm deci tuturor evreilor în care mijeşte lumina credinţei, să părăsească satanismul, minciuna şi materialismul iudaic, să se încreştineze şi să se împace cu oamenii. Aşa după cum este evident din toată istoria antică şi modernă că neamurile nu pot tolera să fie stăpânite de evrei, aşa le spunem şi noi : să se integreze în omenire. Dacă râvna şi energiile antologice de care dispun vor fi orientate în sensul sacru al revelaţiilor divine, atunci poporul evreu ar fi fericit, cerurile se vor bucura şi oamenii îi vor iubi. Rasismul lor este absolut, materialismul lor le este în fire, minciuna este centrul gândirii lor pocite şi cu cât vor insista mai mult pe aceste coordonate, pe atât dezastrul lor va fi mai crud. Omenirea nu poate accepta nici tirania rasială a iudeilor, nici materialismul grosolan şi nici răstălmăcirea mentală a iudaismului. Prin decizia divină şi prin voinţa oamenilor, ei sunt sortiţi eşecului. Pieirea ta prin tine, Israele !

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată.Şi totuşi el e trist şi îngrijorat.Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.
De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Ioan Ianolide, 1985

Din amintirile părintelui Justin Pârvu : Sfânta Înviere la 800 de metri sub pământ

dsc_0014

„În 1954, noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de plumb.
Personal am fost unul din cei care făceau curse cu acele vagoane joase pe care le foloseau în mină să care minereu; aşa că slujba mea era în principal să merg mult. Mulţi dintre noi munceam împreună.
Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei. Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând.
Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând. După spălare ni se dădea ceai, dar atunci autorităţile ne-au încuiat în dormitoare două zile. După cele 2 zile, ne-au adunat pe toţi în faţa comandantului lagărului.
„Ştiţi de ce aţi fost încuiaţi, nu-i aşa? Când vă va intra în minte că sunteţi aici pentru reeducare? Când o să vă vină mintea la cap? Priviţi aici, băieţi! (şi au îndreptat ameninţător puştile lor spre noi). Toate vieţile voastre sunt în mâinile noastre: suntem cei care decidem ce se va întâmpla cu voi. Şi am decis că voi nu sunteţi buni de nimic. Vă vom împuşca pe toţi. Acum, toţi preoţii în dreapta mea!” Acolo am fost 20 de preoţi atât ortodocşi cât şi greco-catolici. Eu personal n-am ieşit, am stat împreună cu laicii. Apoi, comandantul a început din nou: „Acum, uitaţi-vă bine la ei! Vedeţi! Aceştia sunt cei care vă învaţă ideile lor politice. Aceştia sunt criminalii care vă bagă în cap ideea de Dumnezeu. Eu nu ştiu de unde au luat preoţii ideea de Dumnezeu. Hei, voi! îndrăzniţi să spuneţi că voi credeţi în Dumnezeu?! Oricine spune că mai crede în Dumnezeu să facă un pas în faţa mea, chiar acum!
Ce puteam să fac? Nu am făcut pasul prima dată, dar acum trebuia să-1 fac. Mu am avut curajul în primul moment, dar de data asta mi-am spus mie că trebuia să recunosc ceea ce aşa şi era: credeam în Dumnezeu. Am păşit în faţă. Comandantul mă cunoştea foarte bine. „Hai, spune, de unde eşti?” I-am spus de unde sunt şi m-a întrebat: – „Crezi cu adevărat că există Dum¬nezeu, nu-i aşa?” – „Da!” – „Nu sunt mai mulţi decât tine? Hai să-i chemam pe toţi aici”. Şi au adunat toţi preoţii. Curtea lagărului era plină de gropi adânci şi pline cu apă. Superiorii ne-au alergat prin acele gropi timp de 2 ore. După aceea nici una din acele gropi nu mai era plină de apă, curtea a devenit ca o mlaştină murdară.”

extras din “Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos – vol I”

Astăzi după 55 de ani de la acele vremuri de prigoană, Bunul Dumnezeu ne bucură sufletele să-l vedem pe părintele Iustin slujind si rugându-se în continuare pentru neamul românesc. Mai jos puteţi urmări o înregistrare video din 20 aprilie 2009, cu parintele Justin citind Acatistul Invierii Domnului.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zecAlmYVtXo]

Slujba Învierii Domnului la Mănăstirea Petru Vodă – UPDATE

Apologeticum şi colaboratorii săi vă spun
HRISTOS A ÎNVIAT !

Sfânta Lumina a fost adusă de la Ierusalim, fiind luată apoi de pe aeroportul din Suceava şi adusă la Mănăstirea Petru Vodă. Bucurie Sfântă tuturor !

[YOUTUBE=https://www.youtube.com/watch?v=5-C-eDy_ZkM]

Părintele Iustin ciocnind oua rosii cu copiii

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nVrL3CD3TXY]

Fotografii

Pastorala Sfintelor Pasti 2009 a IPS Teofan

[vodpod id=ExternalVideo.812438&w=425&h=350&fv=clip_id%3D4214533%26server%3Dvimeo.com%26autoplay%3D0%26fullscreen%3D1%26md5%3D0%26show_portrait%3D0%26show_title%3D0%26show_byline%3D0%26context%3Duser%3A1248849%26context_id%3D%26force_embed%3D0%26multimoog%3D%26color%3D00ADEF%26force_info%3Dundefined]

† TEOFAN PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos din Moldova, HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu bucurie sfântă, vin în faţa inimii şi minţii dumneavoastră şi aduc, prin glasul Bisericii, vestea cea bună a biruinţei vieţii asupra morţii, a biruinţei luminii asupra întunericului.
Suntem în miez de noapte în faţa sfintelor biserici purtând în mâini lumânări aprinse ce răspândesc lumină pe chipurile noastre şi în jurul nostru. Noaptea este adâncă, întunericul este dens, dar lumânarea pe care o purtăm are puterea să străbată bezna din jur, să micşoreze sau chiar să îndepărteze întunericul nopţii. Acesta este şi sensul Sfintelor Paşti: Învierea Domnului Hristos din morţi este lumina care pătrunde până în locurile cele mai întunecate ale fiinţei umane, redându-i acesteia puterea renaşterii de la moarte la viaţă. Hristos Cel înviat coboară până la cele mai de jos ale iadului din sufletul omenesc şi alungă de aici moartea, întunericul păcatului şi bezna deznădejdii. „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase”1, spune cântarea Bisericii din noaptea de Paşti. Pogorându-Se până la iadul care domină sufletele multor pământeni, Hristos aduce acestora vestea cea mare a depăşirii stării de iad în care ei se află: „Îndrăzniţi, spune Hristos, acum am biruit! Eu sunt Învierea, Eu pe voi vă voi ridica, sfărâmând porţile morţii”2.
Dreptslăvitori creştini,
Viaţa noastră, viaţa lumii, viaţa umană în general este o tensiune continuă între lumină şi întuneric, între viaţă şi moarte, între frumuseţe şi „urâciunea pustiirii”3, între adevăr şi minciună. Existenţa umană este precum această clipă: pe de o parte, un ocean de întuneric, pe de altă parte, lumina Învierii pe care o purtăm în mâini şi, nădăjduiesc, în suflete.
Da, există multă lumină şi viaţă autentică în lume. Oriunde întâlneşti o mamă cu pruncul în pântece sau un tată cu fiul său în braţe, acolo este un izvor nesecat de lumină şi de viaţă. Clipa în care cineva zâmbeşte sincer, vorbeşte fără vicleşug, oferă cuiva o floare sau o pâine este o clipă de lumină, o clipă de viaţă în adevăratul sens al cuvântului. Omul aflat în stare de rugăciune, omul care are puterea îngenuncherii la spovedanie, omul care descoperă drumul către Sfântul Potir, omul care îl iubeşte pe duşmanul său, omul care este cuprins de adevărul că fără de Hristos nu poate face nimic bun şi frumos, un astfel de om este cascadă de lumină şi viaţă revărsată peste lume.
În acelaşi timp, în lume există mult întuneric şi din ce în ce mai multă moarte. Da, moartea pune stăpânire pe tot mai multe suflete care, deşi pretind că sunt vii, în realitate sunt dominate întru totul de moarte4. Atât sufletul uman văzut ca persoană aparte, cât şi tendinţele generale ale societăţii actuale arată, la o analiză onestă, că spiritul morţii pătrunde tot mai adânc şi cucereşte tot mai multă lume.
Cultura morţii, propagată prin toate mijloacele, cuprinde în capcana ei, în mreaja cântecelor ei înşelătoare de sirenă, tot mai adânc şi tot mai multe suflete. Cuvintele Scripturii se adeveresc a fi actuale mai mult ca oricând. „În noi lucrează moartea.”5 „Moartea intră pe ferestrele noastre şi dă năvală în casele noastre, ca să piardă pe copiii din uliţă şi pe tinerii din pieţe.”6 Există, parcă, o căutare continuă a unui duh de moarte fără de care unii nu mai pot concepe viaţa. „[Ei] aşteaptă moartea […], spune dreptul Iov, şi scormonesc după ea mai mult ca după o comoară.”7 Iar înţeleptul Solomon afirmă: „Cei necredincioşi îşi atrag moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimaşi după ea şi au făcut legătură cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei”8.
De ce, oare, atâta moarte, stăpână asupra atâtor suflete care au sentimentul a fi vii? Forţa păcatului din noi şi strădania celor care îndepărtează societatea umană tot mai mult de cuvântul lui Hristos şi de Evanghelie poartă răspunderea răspândirii morţii în lume.
„Plata păcatului este moartea.”9 „Cel ce păcătuieşte […] îşi păgubeşte viaţa lui.”10 Drept urmare, Scriptura continuă a grăi: „Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre”11. Viaţa în păcat duce la pierderea „frumuseţii minţii”12, cum zice cântarea Bisericii. „Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu plăcerile patimilor şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut-o […] Iar acum zac gol.”13
Gol este omul pe dinăuntru din cauza păcatului. Uscăciunea sufletului, pierderea sensului existenţei, confuzia minţii, lipsa oricărui reper de stabilitate şi continuitate îl conduc pe om într-o stare de amorţeală, de indiferenţă, de derută şi, în cele din urmă, de deznădejde.
Toate acestea se cuprind în cuvântul „moarte”, moarte cauzată de păcat şi de atitudinea celor care, în diferite forme, luptă împotriva vieţii.
O adevărată cultură a morţii desfăşurată cu multă tenacitate împotriva vieţii se observă în societatea umană astăzi. Nu războaiele, în sensul clasic al cuvântului, răspândesc moartea astăzi. Flagelul nemilos al avorturilor, care face mai multe victime într-un an decât în toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este prima şi cea mai violentă manifestare a culturii morţii din societatea modernă. Pornografia, prostituţia, incestul şi păcatele contra firii constituie lovitura de graţie dată familiei, sfinţeniei vieţii şi demnităţii fiinţei umane. Legalizarea acestor practici şi plasarea lor în sfera normalităţii se înscriu într-o concepţie de viaţă totalmente contrară Evangheliei, tradiţiei neamului nostru şi bunului simţ al românului. Dacă la aceasta adăugăm diferitele tendinţe actuale de impunere a unor sisteme tot mai sofisticate de supraveghere a omului, de îngrădire a libertăţii şi intimităţii lui, tabloul culturii morţii se completează spre o nelinişte tot mai adâncă a oamenilor.
Fraţi creştini, surori creştine,
În faţa unei asemenea situaţii în care logica morţii încearcă să înăbuşe cultura vieţii şi a iubirii, Biserica vine cu singurul răspuns posibil, şi anume că „Dumnezeu este viaţă, iar lipsa vieţii (adică a lui Dumnezeu) este moarte”14. Fiind viaţă15 şi izvor al vieţii, Dumnezeu coboară pe pământ, ia trup din pântecele Fecioarei, „gustă moartea pentru fiecare om”16 pentru ca oamenii „să-L cunoască pe El şi puterea Învierii Lui”17. Prin Învierea lui Hristos, „se deschid intrările vieţii”18 pentru om. Tot pentru om, prin „Înviere, se arată izvorul vieţii celei nestricăcioase”19.
„Pentru tine, zice Sfântul Vasile cel Mare, Dumnezeu este între oameni; pentru tine este împărţirea Duhului; pentru tine este nimicirea morţii; pentru tine este nădejdea învierii; pentru tine sunt poruncile dumnezeieşti care-ţi desăvârşesc viaţa; pentru tine este calea către Dumnezeu.”20
Pentru om sunt toate. Pentru om a coborât Dumnezeu pe pământ. Pentru om, Hristos-Dumnezeu a fost răstignit pe cruce, a murit şi a înviat din morţi. Totul este împlinit pentru om şi pentru viaţa lui.
Da, Dumnezeu împlineşte totul pentru om. El, Dumnezeu, nu încetează a stărui la uşa inimii omului pentru ca omul să nu moară, ci să fie viu. „Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi.”21 „Păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi?”22, zice Domnul.
Răspunsul omului la această stăruinţă neobosită a lui Dumnezeu este, în primul rând, recunoaşterea stării de moarte în care se află, recunoaştere manifestată prin rugăciune. „Vezi, Doamne, zice omul prin glasul profetului Ieremia, cât sunt de strâmtorat […]. Inima mea se zbuciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit foarte. Afară sabia seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.”23
Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,
În noaptea Sfintelor Paşti primim vestea cea mare şi bună că Hristos a biruit moartea şi că noi, oamenii, luăm putere din puterea lui Hristos pentru a birui moartea din noi.
Vom pleca spre dimineaţă la casele noastre ducând cu noi lumina Învierii. Este necesar ca această lumină să rămână aprinsă tot timpul în sufletele noastre. Este bine şi este frumos ca din această lumină să se împărtăşească membrii familiei noastre, prietenii noştri, colegii de la locul de muncă, duşmanii noştri dacă se poate. Este, de asemenea, urgent ca din lumina Învierii lui Hristos, din lumina Evangheliei Sale să se inspire cei ce ne guvernează, cei ce aprobă legi pentru ţară, cei ce ne reprezintă în afară. Pentru ca acest lucru să se întâmple, rugăciunea noastră la Sfânta Liturghie sau acasă trebuie să fie mai stăruitoare, postul mai aspru, dragostea mai vie, lucrarea mai concretă şi mai evanghelică. Mai presus de toate, duhul unităţii trebuie să întărească fibrele lăuntrice ale Bisericii şi Neamului. Preoţi şi arhierei, călugări şi credincioşi de parohie, cârmuitori şi popor, toţi suntem chemaţi a rămâne uniţi în adevăr, stă­ruitori în credinţă, vii în iertare, dragoste şi curaj.
Rog pe Hristos Domnul, Cel înviat, să reverse asupra drept­slăvitorilor creştini din Moldova, din ţară şi din întreaga lume harul iubirii Sale celei nemărginite. Din izvorul cel dătător de viaţă şi lumină al Învierii să se împărtăşească tot neamul omenesc! Credinţa în Hristos, nădejdea în ajutorul Său şi dragostea pentru toţi oamenii să ne fie întreitul veşmânt care să ne apere de tot răul!
În duh de rugăciune, pace sufletească şi curaj mântuitor să fim vestitori ai Învierii lui Hristos şi mărturisitori în Biserica Sa cea sfântă!
Cu dragoste sfântă întru Hristos Domnul, vă îmbrăţişez pe fiecare şi pe toţi laolaltă, rugând pe Dumnezeu să vă dăruiască zile senine de Paşti, bucurie sfântă în familie, răbdare în necazuri şi, mai presus de toate, mântuire.
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS! Al vostru părinte şi frate către Hristos rugător, † TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Note bibliografice 1 Cântarea a VI-a, Canonul Învierii, Utrenia Paştilor, „Penticostar”, EIBMBOR, 1999, p. 18. 2 Ibidem, Stihira a VI-a, Vecernia din Marţea Săptămânii Luminate, p. 36. 3 Daniel 9,27. 4 Cf. Apocalipsa 3,1. 5 II Corinteni 4,12. 6 Ieremia 9,21. 7 Iov 3,21. 8 Înţelepciunea lui Solomon 1,16. 9 Romani 6,23. 10 Pilde 8,36. 11 Înţelepciunea lui Solomon 1,12. 12 Cântarea a II-a, Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, „Triod”, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 115. 13 Ibidem. 14 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a IX-a, VII, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 160. 15 „Viu sunt Eu în veac” (Deuteronomul 32,40); „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşirea 3,14); „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6). 16 Evrei 2,9. 17 Filipeni 3,10. 18 Cântarea I, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 9. 19 Cântarea VI, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 10. 20 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a III-a, VI, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, pp. 48-49. 21 Iezechiel 18,32. 22 Iezechiel 33,11. 23 Plângerile lui Ieremia 1,20.

sursa : MMB

Sfânta Lumină s-a coborât iarăşi la noi. Slavă Ţie, Doamne !

UPDATE

Sfanta Lumina a fost adusa si in Romania.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=i-XLWCJMJwk]

BUCURIE, SFÂNTĂ BUCURIE ! Dumnezeu se milostiveşte şi anul acesta de noi. Sfânta Lumină a venit din nou la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

HRISTOS A ÎNVIAT !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=DJmpuwXcjsA] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=a31OCJISRYI] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nolV-r3TQWM]

Sfintele Pasti din 2008[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qihPpQF7pZE]

Marturia Patriarhului Ierusalimului Diodor I la aprinderea Sfintei Lumini

Marturii despre Sfanta Lumina de la Ierusalim

VIDEO : Saptamana Patimilor – Manastirea Petru Voda

Imagini din Joia Mare si Vinerea Mare

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=n2IOe11LExc]

Sa marturisim Prohodul necenzurat !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=LuJKfb0daiA]

PROHODUL a fost CENZURAT pe ascuns de catre Patriarhie. Au fost eliminate din el 13 strofe pe motiv ca sunt “antisemite”…

– PASAJELE CENZURATE –

Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă – esenţial pentru manipulatori – a fost schimbat “O,iudeilor !” cu “Fariseilor” !!!).

61. Cel făr de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
“Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

Asa arata Prohodul inainte sa il cenzureze Patriarhia :

PROHODUL NECENZURAT !

Va recomandam aceasta carticica cu Prohodul intreg si neschimbat :

prohodul_intreg


Părintele Iustin Pârvu către Traian Băsescu: Eu îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit!

parintele-justin_sf-maslu
Domnule preşedinte Traian Băsescu,
Cu multă durere în suflet vă adresez acest mesaj eu, nevrednicul şi smeritul monah din munţii Neamţului, care am jurat în faţa altarului lui Dumnezeu că voi apăra credinţa şi neamul românesc. Îndrăznesc să vă adresez acest cuvânt pentru că inima şi conştiinţa în faţa Evangheliei lui Hristos nu mă lasă să trec cu vederea necazurile şi durerile care s-au năpustit asupra fraţilor noştri basarabeni, acum în perioada aceasta a Patimilor Domnului.
Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din păsurile şi suspinurile fiilor basarabeni şi le înţeleg prea bine amarul şi suferinţa.
Astăzi, vrăjmaşul diavol s-a năpustit ca o fiară sălbatică asupra creştinilor ortodocşi basarabeni, în această săptămână frumoasă a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când fiecare creştin trebuia să fie la casa lui liniştit, să se pregătească duhovniceşte, să îşi spele păcatele prin Sf. Împărtăşanie, prin care îşi curăţă viaţa lui precum ograda şi locul unde sălăşluieşte de veacuri, cu părinţii şi strămoşii lui. Iată că vrăjmaşul a găsit mijloacele să tulbure toată liniştea şi pacea românilor noştri ortodocşi de peste Prut. Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos?
Ştiţi, Domnia voastră, ce cântare este mai aleasă în aceste sărbători de Paşti, pe buzele tuturor credincioşilor? Se cheamă Ziua Învierii: „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”. Oare cu vorbe goale ne vom putea îmbrăţişa fraţii noştri suferinzi de peste Prut, mamele îndurerate care plâng fiii lor zdrobiţi şi internaţi în spitale, unii morţi, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc şi Ion Tabuleac? Aceşti tineri frumoşi şi curajoşi care s-au ridicat împotriva mârşăviilor roşii, zac sărmanii în patul spitalelor cu trupurile lor lovite şi maltratate de către urâciunea pustiirii pe pământ.
Acest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! Acest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox.
Iată, aceeaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere… de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta.
Domnule preşedinte, aduceţi acestui neam mângâiere! Aduceţi o veste bună mamelor şi tinerilor basarabeni!
Pentru că, să ştiţi, Domnule preşedinte: creştinii ortodocşi sunt temelia acestor neamuri din Răsărit! Nu uitaţi că Hristos S-a răstignit şi a înviat şi pentru românii de peste Prut!
Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Dacă celelalte forme de guvernământ nu au făcut-o până acum, pentru că slujesc aceluiaşi sistem bolşevic, faceţi-o Dumneavoastră! Pe ei nu i-a interesat nimic decât să fie cât mai votaţi pe încă 4 ani, abuzând de ignoranţa unui întreg popor.
Aveţi curajul şi puterea, Domnule preşedinte, să vă împotriviţi fiarei comuniste! Ajutorul îl veţi primi de la Domnul nostru Iisus Hristos şi veţi avea sprijinul milioanelor de ortodocşi ai acestui neam. Să nu nădăjduim în puteri străine, că nu le pasă, Domnule preşedinte! Faţă de conflictul acesta din Basarabia, grăit-a vreun occidental? Grăit-a oare Comitetul European? Ne-a sărit Uniunea Europeană în ajutor? Oare nu cumva interesele şi unora şi altora sunt comune? Eu, ca om, la ora aceasta după vechimea anilor mei, nu mă mai gândesc la visul frumos al Reîntregirii, nu se mai pune problema teritorială, pentru că problema teritorială nu este decât un mijloc de scandal şi de nelinişte a popoarelor. Dar cetăţenia o puteţi oferi fiilor aceştia abandonaţi şi de mama România şi de celelalte mame vitrege, abandonaţi şi de păstorii laici dar şi de cei duhovniceşti care, în loc să aducă o găleată de apă şi să stingă focul care mistuie casa fratelui de lângă noi, preferă să arunce cu apă la moara bolşevică, la care s-au angajat. După atâţia ani de comunism am nădăjduit că se va face lumină şi în ţara noastră. Dar în loc să înflorim, a ajuns bietul român că nu mai are să ciocnească şi el un ou de Paşti; găina i-a pierit, oile nu mai sunt şi toate parcă au pierit încât nici în izvoarele apelor din România nu mai au unde să-şi spele capul obosit de trudă şi de necaz, bieţii români.
Să fim stăpâni la noi în ţară, Domnule preşedinte! Că ţara noastră are multe daruri şi este binecuvântată de Dumnezeu, a cărui Sfântă Înviere o prăznuim cu toţii, acum. Neamul nostru prin credinţă s-a clădit, prin credinţă va rezista! Bunul Dumnezeu a rânduit să fiţi conducător al acestui neam, şi poate veţi mai fi, în vremuri de restrişte şi mari încercări din toate părţile, pe de o parte din Răsărit vine teroarea stalinistă neschimbată, iar din Occident suntem asaltaţi cu dezmăţ şi imoralitate care încalcă orice principiu creştin şi etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate. Pământul acestui neam va dăinui numai cât se va afla sub binecuvântarea lui Dumnezeu, că altfel mânia Sa va veni negreşit asupra noastră şi ne vor înghiţi neamurile păgâne, după cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducătorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Aşa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Păstorii şi-au ieşit din minte şi nu L-au căutat pe Domnul. De aceea toată păşunea le-a rămas necunoscută şi s-au risipit»(Ier. 10:2)”.
În mâinile Domniei voastre se află soarta acestui popor. Să ne facem părtaşi Dumnezeului Celui viu, şi nu altor dumnezei străini, pentru că unitatea unui popor stă în credinţa lucrătoare în Hristos!
Fiţi alături de fiii basarabeni ai acestui neam şi acordaţi-le cetăţenia! Alături de ceilalţi fraţi de suferinţă din asociaţiile foştilor deţinuţi politici şi luptatori anticomunişti îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere să ne găsească uniţi în cugetul adevărului lui Hristos, ca împreună să putem cânta: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Învierea Sa. Şi aşa strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin!
Arhimandritul Justin Pârvu,
stareţul mănăstirii Petru Vodă, 14 aprilie, 2009,
Sfânta Marţi a Patimilor Domnului

Vinerea mare – Zi de doliu internaţional pentru victimele regimului totalitar comunist de la Chişinău

GERMANY-CRIME-SCHOOL

Comunicat F.A.M.

Forumul Anticomunist din Moldova (F.A.M.) anunţă Vinerea Mare, 17 aprilie, zi de doliu internaţional pentru jertfele totalitarismului comunist, Valeriu Boboc, precum şi pentru toţi morţii nedeclaraţi încă şi pentru care vor fi emise expertize medico-legale false. Facem apel către toţi românii din întreaga lume, cît şi către toţi cei solidari cu protestatarii de la Chişinău, ca începînd cu ziua de azi să-şi exprime solidaritatea cu familiile victimelor represaliilor comuniste prin legarea panglicilor negre la maşini, la geamuri şi, pur şi simplu, la mînă sau la piept. De asemenea, cerem protecţie internaţională pentru TOŢI participanţii la protestele din 6-7-8 aprilie, nu doar pentru cei din ultimile rînduri! Cerem dreptul la un tratament adecvat pentru TOŢI protestatarii, inclusiv pentru cei implicaţi în ciocnirile fizice şi în actele de escaladare şi incendiere a clădirilor Parlamentului şi Preşedenţiei. A cere protecţie internaţională doar pentru cei aflaţi în ultimile rînduri este de fapt o lipsă de reacţie! Daţi mai departe acest mesaj. 14 aprilie 2009, Chişinău

Saptamana mare. Patimile Mantuitorului sa ne trezeasca

saptamana-mare

Aceasta ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere. Primele trei zile se constituie intr-un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos. Luni si marti, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urma invataturi ale Domnului. Miercurea Mare ne apropie deja de Sfintele Pasti, astfel ca Biserica a rinduit ca fiecare credincios sa ia aminte in aceasta zi la doua exemple: cel al pacatoasei desfrinate, instrainate de Dumnezeu (dar care aducind in aceasta zi, cu mare cainta si cu lacrimi, mir de mult pret si ungindu-L pe Hristos, devine mironosita) si cel al lui Iuda (ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vindut, tot astazi, pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida). Gestul lui Iuda a facut ca, mai tirziu, ziua de miercuri sa fie declarata zi de post, ea fiind, alaturi de vineri (ziua in care Iisus a fost rastignit), una din cele doua zile ale saptaminii in care trebuie sa posteasca crestinii de-a lungul anului.
Patru lucruri sint praznuite in Joia Mare: spalarea picioarelor apostolilor de catre Hristos, Cina Domneasca la care s-a instituit Taina Impartasaniei (Euharistia), rugaciunea din gradina Ghetsimani si prinderea Domnului de catre cei ce voiau sa-l ucida. Joi este si ziua in care gospodinele trebuie sa vopseasca ouale in rosu, urmind ca in Simbata Mare sa coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite. “Astazi a fost spinzurat pe lemn Cel ce a spinzurat pamintul pe ape”. Aceste cutremuratoare cuvinte sint rostite de preot inca din seara Sfintei Joi, cind acesta iese din Sfintul Altar purtind in spate Crucea lui Hristos.
In Vinerea Mare nu se mai slujeste Sfinta Liturghie, pentru ca Insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, si se tine post negru. Aceleasi lucruri sint valabile si pentru Simbata Mare. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a tinguirii lui Hristos, Care se afla acum in mormint. La sfirsitul slujbei se inconjoara biserica cu Sfintul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfintul Aer este o pinza de in sau de matase, de catifea sau de musama pe care se afla imprimata, brodata ori zugravita icoana inmormintarii Domnului. Epitaful simbolizeaza trupul mort al lui Hristos.
In intervalul acesta dintre rastignirea pe cruce si Inviere, pentru ca moartea Lui sa nu para iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormint trei zile si in acest timp S-a coborit cu sufletul la iad, sfarimindu-i portile. Traind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sa ne arate ca este posibila o viata spirituala, biruitoare si fericita, si fara de trup. Pina la El, oricine murea se ducea la viata chinuita din iad, intrucit toti treceau pragul eternitatii cu sufletul transfigurat de pacat. Aceste trei zile de viata ale lui Iisus cu sufletul despartit de trup formeaza inceputul Raiului. Incepind din acest moment, sufletele celor drepti sint asezate in Rai pina la Invierea lor cu trupurile. Aceasta inviere, numita si Invierea de Obste, va avea loc la a doua venire a Mintuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorit la iad a fost acela de a incredinta si celor de acolo, care au trait pe pamint inaintea Sa, Vestea cea buna a mintuirii neamului omenesc de sub robia diavolului si a pacatului.
Pentru a simti macar o farama din bucuria pascala cea mai autentica trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamana in care, ca si pe o scara cu sase trepte, urcam spre Inviere, atit sufletul, cit si trupul, inasprind postul pe cit sta in putinta fiecaruia. Cei care nu s-au infrinat deloc pina acum este bine ca macar in aceste ultime zile, care sint si cele mai importante din Post, sa o faca, stiind ca, dupa cum spune Sfintul Ioan Gura de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intii la Hristos.

Proorocie despre România de Virgil Maxim

romania_ortodoxaAgatanghel trăia la 1273 în insula Rhodos. Pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu i-a făcut nişte descoperiri. Şi el reprezintă viziunea pe care a avut-o, începând cu Renaşterea, despre care spune că în perioada aceea oamenii se vor întoarce la antropocentrism. Trupul omului a devenit atunci beatificat – în toată creaţia Renaşterii vedem această frumuseţe a trupului omenesc expusă la stadiile cele mai grandioase, un fel de infuzie păgână în creştinism care a dus la această idealizare a trupului, încă stăpână în Apus, până astăzi, în forma de gândire catolică – satisfacţia vieţii pământeşti; toţi sfinţii, Maica Domnului, Dumnezeu chiar, sunt prezentaţi în frumuseţea aceasta trupească, spre deosebire de Bizanţ, care sublimează trupul, îl transfigurează. Trece Agatanghel şi ajunge la revoluţia de la 1789, marea revoluţie franceză, pe care o prezintă ca momentul în care oamenii înlocuiesc Raţiunea Divină ca subiect de adoraţie, cu raţiunea omenească. Aşa s-a şi întâmplat, zeiţa raţiunii a fost arborată ca simbol al acestei revoluţii. Şi lasă să se înţeleagă că degringolada va duce la nişte stări de degradare extraordinară a vieţii spirituale europene. Ajunge la revoluţia de la 1848. (În proorocie erau aceşti ani înscrişi ca ani exacţi.) Şi după ce vorbeşte despre revoluţia de la 1848, începerea descompunerii marilor imperii, ajunge la 1920, la constituirea statelor naţionale. Ce m-a impresionat în mod deosebit a fost ceea ce spunea despre Ţara Românească:
În vremea aceea, (1920) va apare în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la gurile Dunării, sau ţara Lupului, va apare Fiul Omului încins cu sabia de arhanghel. Acesta va face o organizaţie numita Legheon, iar membrii acestei organizaţii vor fi persecutaţi, vor fi închişi, omorâţi la răspântii de drumuri, mulţi vor fugi peste hotare persecutaţi fiind de capul statului şi de poporul vrăjmaş lui Dumnezeu. Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu el în faţa tronului Fiului Său. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Maicii Sfinte, cei ce vor mai fi rămas vii vor fi scoşi afară din temniţe”. Fraţilor, noi suntem obiectul acestei minuni! Ne cutremurăm gândindu-ne de atenţia care ni s-a dat, nu pentru vrednicia noastră, ci pentru rugăciunile Maicii; e un dar special pe care Maica Domnului îl face neamului nostru, să mijlocească la Fiul ei rugăciuni pentru noi, pentru condiţia noastră. Noi am fost obiectul acestei minuni, pe noi ne-a scos Maica Domnului din închisoare! Şi socotesc eu că nu ne-a scos la întâmplare. Deci până la eliberarea noastră noi am putut să urmărim împlinirea acestei proorocii care este pe 700 de ani, 1273-1973. Rămâne să se împlinească această ultimă parte a proorociei, care continuă: „Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor”, şi aici noi ne-am cutremurat. Iată deci misiunea neamului nostru, iată harul pentru care Maica Domnului a intervenit. Noi nu suntem decât nişte mărturisitori; din punct de vedere biologic suntem terminaţi, dar din punct de vedere spiritual avem datoria de a lăsa nişte mărturii pentru generaţiile care ne urmează, şi dumneavoastră, care sunteţi tineri, vă revine o misiune extraordinară, şi trebuie să vă pregătiţi foarte serios pentru acest act de jertfă pe care va trebui să-l prestaţi în faţa lumii întregi. Dacă noi am avut misiunea să mărturisim aici, deşi în toată lumea s-a răspândit despre aceasta, dumneavoastră va trebui să preluaţi această ştafetă pe plan mondial, şi iată, zic eu că bătălia deja a început. Orice minune este contestată, pentru că mărturisitorul nu vorbeşte de la sine, el este un investit haric şi săvârşeşte un act de continuitate. Niciodată apostolii, mai pe urmă ucenicii lor, şi episcopii şi preoţii, nu s-au auto-investit; ei au primit investitura invocându-se asupra lor harul special al preoţiei. Când Dumnezeu alege, rânduieşte mai bine zis, ca cineva să realizeze şi din punct de vedere social o lucrare în planul istoric, îl pregăteşte încă din pruncie, în chip potenţial el posedă nişte daruri pe care le dezvoltă, îşi dă seama de ele, le face să ajungă la formele cele mai înalte, şi putem să ne dăm seama de ce toţi care au fost pe linia aceasta a mărturisirii, de ce n-au cedat în faţa tuturor adversităţilor şi adversarilor, văzuţi şi nevăzuţi: pentru că aveau conştiinţa misiunii pe care trebuiau să o îndeplinească. Şi fără intenţia de a denigra sau minimaliza meritele altora din punct de vedere intelectual, artistic, organizatoric; toate acestea, dacă nu sînt puse în slujba adevărului pe linia descendentă, servesc altcuiva. Dumnezeu nu ia darurile cu care ne-a investit, dar tu le oferi altcuiva. Şi atunci tot ce ţi-a dat Dumnezeu se întoarce împotriva ta. Noi avem certitudinea că nu suntem înafara harului pentru faptul că ori de câte ori am făcut această mărturisire a adevărului ni s-au opus cei care n-au putut să-şi justifice actele pe care le-au săvârşit. În numele cui vorbesc ei? Domnul Trifan avea un cuvânt: “cui slujeşti”? După martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan, creştinii s-au răspândit şi au trecut dincolo de hotare, propovăduind Evanghelia. Deci această risipire determinată de prigoana care începuse, a făcut să se împânzească lumea cu cuvântul Adevărului, a fost o împrăştiere a seminţei, vântul care a purtat pe aripile lui polenul pentru a fecunda şi celelalte suflete să rodească în Hristos toate neamurile.

Îndrăznesc, fără intenţia de a-l jigni pe marele nostru Petre Ţuţea, să spun un lucru care pare puţin contradictoriu faţă de ceea ce a afirmat el. El a spus că „istoria reprezintă paşii lui Dumnezeu pe pământ”. Ar fi foarte bine dacă ar fi aşa. Dar observăm că aceşti paşi nu sunt întotdeauna la înălţimea dumnezeirii; oare calcă Dumnezeu strâmb? Ca metaforă, e frumos ce spune Ţuţea, dar mi se pare că din punctul de vedere al adevărului, istoria ar fi altceva, ar fi răspunsul lui Dumnezeu la atitudinile noastre. Deci Dumnezeu nu intervine în actul libertăţii voii noastre, noi facem ce vrem. Dacă intrăm în concordanţă cu Voia Lui, atunci şi pasul nostru se înscrie în pasul Lui, dar dacă nu, atunci pasul strâmb l-am făcut noi, Dumnezeu rămâne drept în judecăţile Lui. Deci istoria ar fi, după părerea mea, reflectarea atitudinii noastre din planul acesta imanent, în planul transcendent. De aceea pentru omul politic este cea mai mare nenorocire în momentul când îşi închipuie că el, pentru el, pentru comunitatea lui naţională, ar putea face altceva spre binele ei decât ar vrea Dumnezeu. De aceea, actul politic trebuie să concorde cu actul moral, cu actul spiritual. Dacă iese din această concordanţă, atunci istoria este o tragedie. Şi la acest act de conştiinţă, cea mai mare contribuţie o au pedagogii. Dacă învăţătorul nu are conştiinţa că ceea ce predă el ucenicului, elevului, va determina în acesta o poziţie pro sau anti hristică, dacă nu are această conştiinţă pedagogul, el va provoca o serie întreagă de nenorociri, zidind în sufletul acestuia libertinajul. Copilul trebuie îndrumat, trebuie educat de mic, de la ţâţă, să cunoască pe Dumnezeu şi să împlinească Voia Lui.
Importul cel mai mare este în actul cunoaşterii şi actul trăirii. Cunoştinţa simplă la sfârşit ne va acuza mai mult pentru că am ştiut şi n-am făcut. Împlinirea, măcar în parte, ne va îndreptăţi că măcar atât cât am cunoscut am împlinit. Mereu suntem datori pe planul împlinirii faţă de ceea ce cunoaştem, dar Dumnezeu are în vedere actul strădaniei noastre, al efortului nostru. Niciodată nu ajungem la starea cea mai înaltă, la împlinirea desăvârşită a cunoştinţelor despre Dumnezeu. Dar Dumnezeu completează, cu darul Lui, având în vedere strădania noastră, ceea ce ne-a lipsit. Şi pentru omul politic, chiar dacă n-a putut să facă întocmai ceea ce şi-a propus pentru împlinirea Voii lui Dumnezeu, dar măcar să se fi străduit să împlinească această voie, să nu ducă neamul în rătăcire. Să aducem neamul la Biserică! Atunci se liniştesc toate, şi vin şi celelalte binecuvântări:Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă.

Cititi mai mult in numarul 5/2009 al revistei ATITUDINI

revista-atitudini-nr-5 Pentru abonamente :

e-mail:
[email protected]
telefon:

0788 355 239

Din cuprins :

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU, VOIEVODUL ORTODOXIEI ROMÂNEŞTI,Parintele Justin Parvu: Intreaga crestinatate este rastignita pe cruce, NU-MI PARE RĂU CĂ SUNT ROMÂN, CE FEL VA FI SEMNUL FIAREI?, Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, cheia anihilării terorismului internaţional, BISERICA ORTODOXĂ ŞI DOCUMENTELE ELECTRONICE, ACESTEA SUNT VREMURILE! SUNTEM SUPUŞI LA CERNERE!, NEAMUL ROMÂNESC SE VA RIDICA DIN NOU, PROOROCIE DESPRE ROMÂNIA, MARTIE MAGHIAR – O RANĂ PE TRUPUL ROMÂNIEI
… si multe altele.

Numărul 666 batjocoreşte jertfa Mântuitorului

iisus-_-cu-maica-domnuluiPentru credincioşi este foarte important de înţeles faptul că Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost în ziua a şasea a săptămânii, în ceasul al şaselea din zi şi că şase ore a ţinut calvarul crucii, de la hotărârea lui Pilat de a-L răstigni(ceasul al treilea- Mc. 15,25) până la ceasul al nouălea, când Şi-a dat duhul pe cruce(Mc. 15,33-37) . Nu poate fi întâmplător acest lucru, pentru că lucrurile şi judecăţile lui Dumnezeu nu au fost şi nu sunt săvârşite la întâmplare. Căci aşa precum Crucea Sa a fost înfiptă în dealul Căpăţânii, chiar deasupra mormântului lui Adam, având baza chiar pe craniul acestuia, pe care s-a scurs sângele cel de viaţă dătător al lui Hristos, aşa şi ziua şi ceasul le-a hotărât dumnezeiasca pronie ca un răspuns împotriva la cei trei de 6 ai diavolului.
De ce în ziua a şasea a săptămânii a hotărât dumnezeiasca înţelepciune să Se răstignească Domnul? Pentru ca să răscumpere, să reînnoiască şi să resfinţească tot ceea ce a pângărit diavolul din cele create de Dumnezeu în şase zile. Căci ştim că Dumnezeu a creat întreaga lume în şase zile, inclusiv pe om. Şi pe toate acestea le-a pângărit diavolul cu necurăţia sa, după cum s-a arătat mai sus în explicarea peceţii 666.
Stricăciunea diavolului, durerea şi moartea au pătruns în toată creaţia materială: pământul se strică cu tot ce este pe el, apa se strică cu tot ce este în ea, aerul se strică cu tot ce este în el. La fel şi cel care a fost hotărât de Dumnezeu ca stăpân al acestora- omul, se strică atât în plan material cât şi în plan spiritual.
De aceea, Sfinţitorul a toate a venit şi S-a arătat în lume, atât prin mărturia Sfântului loan Botezătorul, cât mai ales prin cea a Tatălui şi a Duhului Sfânt de la Botezul Domnului. Atunci s-au deschis cerurile şi aerul şi văzduhurile s-au sfinţit prin intrarea Mântuitorului în ele. Şi pământul, de asemenea s-a sfinţit, căci Mântuitorul „ pe pământ a vieţuit şi cu oamenii a petrecut”.
De ce în a şasea zi a săptămânii S-a răstignit Mântuitorul şi nu în prima sau în a doua sau în oricare alta? S-a răstignit în ziua a şasea a săptămânii pentru că în a şasea zi a creaţiei a fost făcut omul ca o încununare a ei şi ca cel mai important lucru din tot ce-a făcut Dumnezeu, purtând chipul şi asemănarea Creatorului său în sine. Pentru aceasta, în aceeaşi zi a săptămânii, în care a fost creat omul, trebuia să fie şi răscumpărat.
Putem înţelege ca un simbol al peceţii 666 şi pângărirea de către diavolul a tot ceea ce a creat Dumnezeu în cele şase zile. De aceea, nu socotim a fi întâmplătoare Răstignirea Mântuitorului în ziua a şasea a săptămânii şi-n ceasul al şaselea, ci înţelegem ceea ce arată Proorocul David în Ps.44, vers.7 „săgeţile Tale ascuţite sunt, Puternice în inima duşmanilor împăratului”. Ca nişte săgeţi ascuţite trimise direct în inima lui Lucifer şi a diavolilor lui, la ziua şi ceasul potrivit, căci aceştia sunt cu adevărat duşmanii împăratului întregii zidiri- Hristos Dumnezeu şi a împăratului pământesc- omul, care a fost pus stăpân peste toate de către Dumnezeu.
Şase ore au fost de la hotărârea dată de Pilat pentru răstignirea Mântuitorului până la moartea Sa pe Cruce.
Până în anul 375(379), Naşterea Mântuitorului era sărbătorită în ziua a şasea a lunii ianuarie. Dar, dat fiind faptul că în aceeaşi zi se sărbătorea şi Botezul Domnului, Sfinţii Părinţi, insuflaţi de Dumnezeu, respectiv Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf. loan Gură de Aur, au mutat sărbătorirea Naşterii în luna decembrie pentru ca cele două sărbători să fie distincte şi trăite în mod deplin de către creştini. In esenţă amândouă făceau cunoscută Arătarea Domnului în lume, dar semnificaţia fiecăreia era diferită.
*
Concluzia ce se trage din faptul că Sfinţii Părinţi, insuflaţi de Duhul Sfânt au hotărât ca aceste două mari praznice să se sărbătorească în ziua a şasea, este că, precum Răstignirea a fost în ziua a şasea, tot astfel trebuia să fie Naşterea şi Botezul, pentru ca săgeţile lui Dumnezeu să străpungă întunericul şi răutatea diavolului şi să lumineze lumea şi întreaga zidire.
Şi sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului o avem tot în ziua a şasea. De asemenea Sfinţii Părinţi spun că Schimbarea la Faţă a fost tot în jurul ceasului al şaselea din zi, socotind calea pe care a facut-o Mântuitorul cu cei trei Apostoli până la Muntele Taborului.
Domnul nostru Iisus Hristos distruge prin pătimirea Sa, pecetea diavolului din fiinţa omului şi dăruieşte pecetea mântuirii şi totodată arma împotriva puterii diavolului- Sfânta Cruce.
N-am vrea să se înţeleagă ca o forţare a sensurilor evenimentelor din viaţa Mântuitorului, ci dorim să facem înţeleasă rânduiala cea dumnezeiască şi nu la întâmplare a tuturor actelor săvârşite de Mântuitorul Hristos pentru mântuirea oamenilor şi pentru distrugerea împărăţiei întunericului, atât din om cât şi din zidire. Precum toate judecăţile şi lucrările lui Dumnezeu sunt arătate şi simţite prin Har şi simboluri, aşa şi lucrările răului sunt simţite şi realizate prin simboluri şi prin puteri drăceşti.

extras din 6 6 6, semnul şi pecetea satanei şi a lui Antihrist

IPS Teofan cere rugaciune si actiune in cazul actelor biometrice

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qwqWs2Kljac]

In cadrul vizitei la manastirea Petru Voda, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a fost abordat de cativa monahi, in problema actelor electronice si a deciziei luate de sinod. IPS Teofan si-a exprimat nadejdea ca statul roman va da curs solicitarii sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Romane asupra alternativei pentru actele electronice si a zis ca isi doreste sa nu detina acte cu cip. Observam ca aceasta declaratie sufera mult fata de pozitia transanta a IPS Bartolomeu, insa cu durere o spunem ca atat poate mitropolitul Moldovei sau poate atat meritam noi. IPS sa a invocat problema unitatii dintre noi. Credem prin asta ca noi, credinciosii, trebuie sa fim suportul principal, care sa motiveze o atitudine de adevarat marturisitor si arhipastor din partea IPS Teofan. De aceea, lupta si misiunea in care suntem trebuie duse pana la capat, cu credinta ca desi “realitatea potrivnica” este asemeni lui “Goliat”, modelul lui David ne asigura izbanda si se proslaveste atotputernicia lui Dumnezeu.
In final, cei de fata au primit incurajarea si indemnul IPS Teofan de a actiona si vorbi mai departe privitor la problema actelor electronice, fapt ce reafirma statutul de “varf de lance” ce-l constitue manastirea Petru Voda in aceasta lupta, aprobat chiar de catre ierarhul locului.
Sa fim mai mult credinciosi, decat realisti, caci astfel lasam loc si pentru ajutorul de la Dumnezeu. David nu a fost realist in lupta cu Goliat.

PS : Se pare ca se contureaza si din partea ierarhilor, o luare de pozitie potrivnica acestui sistem antihristic ce se vrea instituit si in tara noastra. Sa-i intareasca Dumnezeu si sa se declare si impotriva ereziilor ce dau navala asupra Ortodoxiei. Avem nevoie de ierarhi marturisitori, tinand cont de sinodul pan-ortodox de anul acesta, proorocit ca fiind o lucrare a vrajmasului ce vrea sa distruga Ortodoxia.

PS Sebastian : Nu primiti cipurile!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=PRpAAGI20bw]

Raspunsul PS Sebastian in legatura cu cipurile din pasapoarte extras din conferinta organizata de ASCOR Craiova in 7 Aprilie 2009.

“Revolutia” din Moldova – Schimbarea “KGB-ului vechi” cu “KGB-ul nou”

jos-comunismAVERTISMENT : “Nu va inselati !” Moldova va avea soarta Romaniei daca nu veti invata din gresesile noastre. NU UNIUNEA EUROPEANA ESTE SOLUTIA !!! Ci UNIREA Moldovei cu Romania si iesirea Romaniei din UE !!! Este nevoie de un partid national ORTODOX pentru a infaptui aceasta !

A inceput asa : Protestele anticomuniste din Chisinau , 6-7 aprilie, 2009

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_-e11W7NGtE]

Proteste cu victime la Chisinau

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=x3sUXNyTcrc] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=MXwkODXizZk] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=aMkGIVDPeq0]

Voronin in 2009 ca Ceausescu in 1989

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=DG6TD4czf4o&feature=PlayList&p=7FA4965FE0F4FCE0&index=8]

Pot oare politicienii să înţeleagă adevărul atunci când ei slujesc minciunii?

coalitia_curata_murdara_orwell

Pentru unii politicieni, după cum au şi afirmat, combaterea peceţii diavolului 666 de că­tre credincioşi, este o superstiţie. Ei nu văd şi nu pot vedea în aceasta decât un număr şi nimic mai mult; dar, cu toată supărarea ce le-o vor provoca cele scrise, spunem că oameni materia­lişti fiind, inhibaţi în slavă deşartă, în bani şi în imoralitate, în afara sufletelor lor fiind, nu pot înţelege cele mai sus arătate. Sunt în afara Sfintei Scripturi, în afara Bisericii şi-n afara lui Dumnezeu, deşi zic că sunt creştini şi jură în faţa întregului popor cu mâna pe Sfânta Scrip­tură, pe care nici nu au citit-o, şi nici nu cred în ea. Sunt în afara ei şi-n afara Celui Ce este arătat de ea. Aceasta, pe care ei jură şi pe care, probabil o cred o superstiţie, arată cu atâta cla­ritate şi precizie de aproape două mii de ani, cum va fi şi ce va fi şi cum se vor pecetlui oame­nii cu pecetea lui Antihrist şi a satanei 666. Pentru ei este o superstiţie.

Ar trebui să creadă, măcar pentru faptul că arată atât de clar, chiar amănunţit, cum vor fi pecetluiţi oamenii pe mâna dreaptă şi pe frunte, aşa cum se intenţionează. Nu cred în glasul poporului credincios, care simte şi trăieşte primejdia, nici în glasul Bisericii, măcar de-ar crede în Sfânta Scriptură. Dar nu e de mirare că această Sfântă Scriptură, îi defineşte pe unii necre­dincioşi ca aceştia, suflete moarte în trupuri vii, împietrite şi închise în temniţa trupului putrezicios, de care pururea se îngrijesc, iar de suflet au şi uitat că-l mai au.

Cum vor putea să creadă unii ca aceştia în Sfânta Scriptură, când tind să legalizeze fără­delegea homosexualităţii? Dumnezeu pedepseşte cu foc din cer orgiile şi spurcăciunile, iar ei le legalizează. Au ajuns să găsească a fi firesc ceea ce este cu totul nefiresc, ceea ce este îm­potriva firii umane şi contribuie în mod direct la degradarea sufletească şi trupească a omului. Unii ca aceştia sunt o superstiţie şi o umbră pe pământul acesta, care va trece şi-n urma lor va rămâne ce a rămas şi-n urma lui Hitler, Stalin, Ceauşescu şi a altor necredincioşi.

Când privim la domnitorii credincioşi ai ţării noastre, cum au rămas în sufletul neamu­lui, vii şi nemuritori, pildă de credinţă prin dragostea lor faţă de Dumnezeu, de Biserică şi de popor, spunem că n-ar fi meritat să vadă fărădelegile lumii moderne. Adică, să ruinăm totul, începând cu credinţa, de la suflet până la întregul tezaur moştenit în pământul acestei ţări.

N-am putea să categorisim pe toţi politicienii în felul acesta, căci mai sunt şi acolo oa­meni cu frică de Dumnezeu şi luminaţi de El, cu gând bun pentru popor şi interesele lui, dar sunt mulţi, care nu au nimic comun cu Dumnezeu şi cu societatea, nesuferind cu oamenii şi neducând împreună greutăţile lor, măcar că sunt aleşi de ei ca să-i reprezinte şi să le rezolve problemele ce ţin de statutul lor.

Necredincioşi, întunecaţi şi împietriţi sunt destui şi-n alte clase sociale, chiar şi spiritu­ale, care nu au „ochi de văzut şi urechi de auzit” glasul lui Dumnezeu şi al Bisericii, ci îşi văd viaţa numai prin prisma poftelor josnice ale trupului, fiind morţi cu sufletul. A încerca să le spui despre Dumnezeu şi despre Biserică, despre suflet şi despre viaţa veşnică, unor astfel de oameni, este asemenea cu a vorbi cu cele necuvântătoare. Dar ne rugăm Bunului Dumnezeu să-i lumineze şi să înţeleagă că poartă în ei Chipul raţional şi nemuritor dat de Dumnezeu şi trebuie să se ridice din această stare dobitocească, prin credinţă şi faptele credinţei.

Dorim şi ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i acopere pe toţi credincioşii şi pe toţi oame­nii de cursele şi înşelăciunile diavoleşti, să-i lumineze şi să-i întărească pentru a cunoaşte dreapta credinţă, a mărturisi Adevărul aşa cum este arătat de Sfânta Scriptură şi de Sfinţii Pă­rinţi şi a nu primi nimic din ce este împotriva lui Dumnezeu şi împotriva oamenilor.

Dumnezeu şi Maica Domnului să ne ajute!

extras din 6 6 6, semnul şi pecetea satanei şi a lui Antihrist