În baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Sănătăţii organizează vineri, 16 ianuarie 2015, ora 10.00, la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, sala Amfiteatru, str. dr. Leonte, nr. 1-3, sector 5, Bucureşti, o dezbatere publică având ca temă proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Modalitatea de colectare a recomandărilor: în format electronic, la adresa de email: [email protected], până la data de 15.01.2015, cu specificarea articolului sau articolelor din proiectul de act normativ, data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului;
Modalitatea de înscriere: în format electronic, la adresa de email: [email protected], până la data de 15.01.2015, ora 13.00;
Luarea cuvântului: în ordinea înscrierii pentru participare la dezbaterea publică.
Timpul alocat luării cuvântului: 3 minute
Fiecare participant, după intrarea în sala de ședințe, se va înscrie pe lista de persoane prezente la ședința publică.
La luarea cuvântului, participanții se vor prezenta. Potrivit prevederilor art. 7, alin. (10), lit. b) din Legea nr. 52/2003, ”b) dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toţi solicitanţii înscrişi la cuvânt şi-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuţie;”.
Proiectul de act normativ poate fi vizualizat la adresa de web: www.ms.ro, rubrica Legislație – transparență decizională.