Guvernul României şi Guvernul Canadei au încheiat în anul 2009 un acord pentru protejarea reciprocă a investiţiilor din care reiese că, în cazul în care statul român va lua măsuri „pentru a proteja obiective legitime de interes public, cum ar fi sănătatea, siguranţa şi mediul”, nu va plăti despăgubiri pentru investiţiile făcute de firmele canadiene.
Acordul între Guvernul României şi Guvernul Canadei pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor a fost semnat de cele două părţi în luna mai 2009 şi ulterior consolidat în iulie 2011. Prin acest document sunt incluse câteva prevederi noi, printre care şi noţiunea de „expropriere indirectă” în cadrul măsurilor echivalente exproprierii. La prima vedere, statul pare obligat să acorde despăgubiri dacă opreşte o investiţie canadiană aflată în derulare. Nu este însă aşa.
Partea interesantă tocmai acum urmează pentru că în acelaşi acord sunt trecute şi excepţii. Există un articol care spune că nu se consideră expropriere indirectă şi deci statul nu este obligat să acorde despăgubiri investitorilor, în situaţia în care statul ia măsuri pentru a proteja obiectivele legitime de interes public, cum ar fi sănătatea, siguranţa şi mediul. De aici şi bătălia pentru obţinerea avizului de mediu. În cazul în care Parlamentul respinge proiectul Roşia Montană pe motive de mediu, prin urmare RMGC nu primeşte avizul de mediu pentru a demara exploatarea auriferă de la Roşia Montană, statul român nu va plăti despăgubiri companiei canadiene.
Articolul care clarifică întreaga situaţie
De ce au “omis” Şova şi Ponta să prezinte acest acord?