Author Archives: admin

Aceeași Mărie cu altă pălărie: Canada va folosi tehnologia fracturării folosind gaz natural sub înaltă presiune

fracturare-hidraulicaLiderul canadian în domeniul hidrocarburilor Petrolia ia în considerare, pentru exploatarea gazelor de şist, tehnologia fracturării folosind gaze naturale injectate la înaltă presiune, o tehnologie mai puţin poluantă decât fracturarea hidraulică, relatează France Presse.

Tehnologia ar urma să fie folosită în insula Anticosti, unde se află rezerve de circa 40 de miliarde de barili de gaze de şist, prin injectarea de gaze naturale la presiune înaltă, o tehnologie care încă nu este foarte utilizată.

“Nu ne gândim la fracturarea hidraulică prin folosirea apei. Se va utiliza fracturarea cu gaze naturale. Apa aflată în rocă în acea insulă împiedică scoaterea petrolului. Într-o primă etapă, se va aduce propan pe insula situată în golful Saint-Laurent”, a declarat André Proulx, director general al Petrolia. Grupul speră să poată testa fracturarea în 2014, pentru o producţie la orizontul lui 2016. “Odată fracturarea efectuată, vom recupera gazul pentru a-l reutiliza în alte fracturări”, mai spune Proulx.

Acest lucru va evita construirea de infrastructure de decontaminare a nămolului provenit din foraje, cum este cazul fracturării hidraulice la gazul de şist, a mai explicat Proulx. “Metanul şi alte gaze care vor rămâne din fracturare vor fi captate pentru a fi comercializate ulterior”, a adăugat acesta, notând că regiunea din golful Saint-Laurent este lipsită de acces la gazul natural.
Ministrul canadian al Mediului din regiunea Quebec a dat asigurări că tehnologia aceasta va trebui să treacă printr-un filtru riguros şi sever pentru a putea fi autorizată. Căci pot apărea scurgeri de gaze care sunt mai periculoase pentru efectul lor de seră, căci este vorba despre metan, care se poate scurge fără niciun control.

Toamna vine cu scumpiri la produsele de lux, dar se va ieftini pâinea

ScumpiriToamna vine cu scumpiri. Alcoolul, bijuteriile şi maşinile cu motoare mari se taxează suplimentar. Majorarea a fost necesară pentru a se putea reduce TVA -ul la pâine. De asemnea, este şi un demers împotriva evaziunii fiscale, spun guvernaţii.

Modificările Codului Fiscal majorează accizele la alcool, bijuterii din aur – cu excepţia verighetelor-, blănuri, maşini cu motoare mari şi iahturi.
Din toamnă, acciza pentru acoolul etilic va creşte de la 750 la 1.000 euro pe hectolitrul de alcool pur. Astfel, votca la sticlă care costă acum 43 de lei, va ajunge la aproximativ 49 de lei. Adica va avea o scumpire 14%. O sticlă de whisky care se vinde în prezent 50 de lei, va avea un pret cu 10% mai mare, adică de 55 de lei.

Şi bijuteriile din aur vor fi mai scumpe, cu excepţia verighetelor. Vor fi accizate cu 1 euro/gram pentru cele de până la 14 karate inclusiv şi cu 2 pentru cele mai mult de 14 karate.

Soţii doamnelor care iubesc hainele de blană sunt nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar. Confecţiile din blănuri naturale vor fi accizate cu 50 euro pentru cele cu o valoare între 500-1.500 euro bucata. Iar cele mai scumpe de 6 000 de euro vor fi accizate cu 1 200 de euro.

Toamna vine, însă, şi cu veşti bune. Pâinea se va ieftini cu 15 procente, ca urmare a reducerii TVA-ului de la 24 la 9 la sută pe tot lanţul de producţie. Aşa că franzela de 300 de grame care astăzi costă 1 lei, din septembrie va fi 85 de bani.

| antena3

Islanda se declară pregătită să renunţe definitiv la aderarea la UE

islanda-steagIslanda intenţionează să renunţe definitiv la procesul de aderare la Uniunea Europeană, în condiţiile în care Bruxelles-ul se pregăteşte să-i impună sancţiuni ca urmare a diferendului privind pescuitul, a anunţat joi Ministerul islandez de Externe, citat de AFP.

Negocierile de aderare, începute în anul 2009, au fost suspendate în luna ianuarie a anului în curs pentru a permite desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile legislative. Dar, aceste alegeri au fost câştigate de o coaliţie de centru-dreapta care susţine rămânerea ţării în afara UE şi negocierile nu au mai fost reluate. Actualul guvern a promis un referendum pe această temă, al cărui rezultat probabil ar fi o respingere a aderării, dar unii membri ai executivului susţin o renunţare la aderare fără consultarea populaţiei.

Problema cea mai spinoasă la aceste negocieri este pescuitul. Ministerul islandez de Externe a anunţat joi că l-a convocat pe şeful misiunii UE la Reykjavik pentru a-i cere explicaţii în legătură cu interdicţia privind importurile de hering şi macrou din Insulele Feroe.

Potrivit Uniunii Europene, Insulele Feroe practică pescuitul excesiv în Atlanticul de nord. Până în 2013, stocurile de hering atlantico-scandinav au fost gestionate în comun de Norvegia, Rusia, Islanda, Insulele Feroe şi UE, printr-un plan convenit de gestionare pe termen lung şi o repartizare prestabilită a capturii totale admisibile (TAC).

Cu toate acestea, în 2013 Insulele Feroe au decis în mod unilateral să iasă din acest acord şi au stabilit o cotă autonomă de peste trei ori mai mare decât cea convenită anterior. În mod similar a procedat şi Islanda, care va fi probabil vizată de aceleaşi sancţiuni europene.

Atât Insulele Feroe cât şi Islanda susţin că procesul de încălzire climatică a provocat o migraţie a macroului către nord şi astfel ele estimează că respectivele cote sunt rezonabile.

SUA şi Marea Britanie iau în calcul o acțiune împotriva Siriei. Iranul avertizează

syria usa ukBarack Obama și  premierul britanic, David Cameron, au discutat la telefon despre situaţia din Siria. Cei doi lideri au căzut de acord că  va exista “o ripostă importantă” dacă se va demonstra că regimul Bashar Al-Assad a utilizat arme chimice. În replică, Iranul lansează şi el un avertisment.Cei doi lideri şi-au exprimat “grava preocupare” în legătură cu “indiciile din ce în ce mai clare că în Siria a avut loc un atac semnificativ cu arme chimice”, a precizat Biroul premierului David Cameron.

Iranul avertizează că o intervenţie militară a SUA în Siria va atrage “consecinţe dure”

“Dacă Statele Unite vor depăşi linia roşie, vor exista consecinţe dure pentru Casa Albă”, a declarat generalul Masoud Jazayeri, vicepreşedintele Statului Major al armatei iraniene, informează Mediafax.

”Actualul război terorist din Siria a fost plănuit de Statele Unite şi de ţările reacţionare din regiune pentru distrugerea frontului de rezistenţă împotriva Israelului. Cei care alimentează conflictul nu vor scăpa de răzbunarea popoarelor”, a atras atenţia Jazayeri.

Opoziţia siriană susţine că forţele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, pe 21 august, atacul soldându-se, potrivit insurgenţilor, cu 1.300 de morţi. Armata siriană a dezminţit categoric utilizarea de arme chimice la periferia oraşului Damasc. Regimul Bashar al-Assad afirmă că forţele insurgente subordonate opoziţiei au utilizat arme chimice.

În schimb, Rusia, princialul aliat al Siriei pe scena internaţională, a atribuit insurgenţilor sirieni presupusul atac cu arme chimice, afirmând că este un act de manipulare în scop propagandistic. “Opoziţia siriană refuză să ofere acces anchetatorilor la locul incidentului. Apar din ce în ce mai multe dovezi că este vorba de un act criminal plănuit cu mult înainte, un act provocator. Pe Internet, relatările despre incident circulau cu câteva ore înainte de aşa-numitul atac. Este o acţiune premeditată”, a reacţionat Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. “În contextul acestui nou val de propagandă antisiriană, credem că apelurile unor capitale europene de a face presiuni asupra Consiliului de Securitate ONU şi de utilizare a forţei sunt inaccceptabile”, insistă Ministerul rus de Externe.

Statele Unite ale Americii sunt pregătite să atace Siria
SUA sunt ‘mai aproape ca oricând de declanşarea unor acţiuni armate în Siria’, este de părere şeful Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat ,camera inferioară a parlamentului rus, Aleksei Puşkov, informează Itar-Tass.
‘SUA l-au declarat pe preşedintele sirian Bashar al-Assad vinovat încă înainte să fie făcute publice concluziile inspectorilor Organizaţiei Naţiunilor Unite ONU, cu privire la atacul cu arme chimice de lângă Damasc. Aceasta înseamnă că părţii americane îi va conveni doar un verdict acuzator’, a declarat parlamentarul rus la postul de televiziune Rossia-24.

În opinia lui Puşkov, cea mai serioasă problemă a preşedintelui SUA, Barack Obama, este ‘să acţioneze fără acordul Consiliului de Securitate al ONU’. ‘Obama se află în faţa unei alegeri dificile: fie să meargă pe calea fostului preşedinte George W.Bush, care a declanşat atacul asupra Irakului fără acordul Consiliului de Securitate, fie să obţină o poziţie unanimă din partea Consiliului’. Însă, este convins Puşkov, o asemenea poziţie va fi greu de obţinut, ‘deoarece deocamdată nu există dovezi că autorităţile siriene au utilizat arme chimice’.
După cum prognozează Aleksei Puşkov, ‘este posibil să mai aibă loc încă o rundă de diplomaţie şi abia după aceea să înceapă acţiunile armate’. Potrivit parlamentarului rus, multe vor depinde de rezultatele anchetei desfăşurate de anchetatorii ONU lângă Damasc.
‘Dacă vor exista dubii cu privire la faptul că trupele guvernamentale din Siria au folosit arme chimice, aceasta va însemna că intervenţia armată în Siria va fi ilegală şi nelegitimă’, a conchis Aleksei Puşkov, scrie Agerpres.

Regimul sirian susţine că “nu a utilizat niciodată arme chimice”

Ministrul sirian al informaţiilor, Omran al-Zohbi, a declarat sâmbătă că regimul său “nu a utilizat niciodată arme chimice”, respingând astfel acuzaţiile opoziţiei.

“Noi nu am utilizat niciodată arme chimice în Siria, în orice formă ar fi, lichid sau gaz. (…) Armata siriană nu are nevoie să utilizeze arme chimice, pentru că moralul ei este ridicat şi ea realizează progrese împotriva terorismului”, a declarat ministrul sirian al informaţiilor, Omran al-Zohbi, informează AFP.
“Armata siriană avansează” şi “teroriştii sunt în necaz”, a adăugat el, folosind terminologia oficială pentru a-i desemna pe rebelii ce luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Opoziţia a acuzat puterea că a recurs la gaze toxice în atacurile din regiunea Damasc miercuri.
Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH), care se sprijină pe o reţea de surse medicale şi militanţi anti-regim, a anunţat la rândul său un bilanţ de peste 300 de morţi de gaz toxic începând de miercuri, inclusiv zeci de rebeli.

Euro-sceptic german: România, printre ţările exploatate de UE pentru revigorarea economiei altor state

fmi baseBernd Lucke, membru fondator al partidului Alianţa pentru Germania, consideră că ţări precum România sau Bulgaria sunt exploatate de UE pentru a revigora economia anumitor state membre ale Uniunii.

“Nu se poate pune problema unei solidarităţi deficitare între ţările europene. Problema este că în realitate nu Grecia, Spania sau Portugalia sunt ţările în nevoie, ci ţări precum România, Bulgaria sau cele baltice.
Ele nu primesc în schimb nici un cent de la noi. În locul unei recompense reale, îndatorarea masivă devine criteriul absurd pentru acordarea finanţării”, a declarat Bernd Lucke pentru cotidianul german Die Zeit.

“Partidul nostru solicită imediata încheiere a politicii de salvare a monedei euro. Ţărilor din sudul Europei trebuie să li se permită revenirea imediată la moneda proprie.
Această soluţie ar putea duce o creştere a competivităţii economiilor naţionale şi ar putea provoca o creştere economică puternică”, s-a exprimat Lucke.

Bernd Lucke, profesor de macroeconomie la Universitatea din Hamburg, a devenit, în luna aprilie, purtătorul de cuvânt al Alianţei Electorale 2013, formaţiune politică de orientare euro-sceptică, ce speră să acceadă in Parlamentul german după alegerile ce vor avea loc în luna septembrie a acestui an.

| jurnalul.ro

Moastele Sfinților Ioachim și Ana în România

moaste Sf. Ioachim si Ana in RomaniaCinstitele moaste ale Sfintilor si Dreptilor Parinti Ioachim si Ana au plecat duminica, 25 august 2013, la orele 16:00, de la Catedrala Patriarhala din Bucuresti spre Arhiepiscopia Dunarii de Jos. Ele au fost duse de catre o delegatie cipriota, condusa de Inaltpreasfintitul Parinte Isaia, Mitropolitul de Tamassos si Orinis.

Moastele Sfintilor si Dreptilor Parinti Ioachim si Ana s-au aflat spre inchinare la Catedrala Patriarhala de vineri, 23 august, pana astazi, 25 august. Sfintele moaste au fost aduse din Cipru in Romania cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la invitatia Inaltpreasfintitului Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, vineri, 23 august.

Pe durata sederii lor la Catedrala Patriarhala din Bucuresti mii de credinciosi au avut prilejul de a se inchina si de a adresa rugaciuni Sfintilor si Dreptilor Parinti Ioachim si Ana

Nou sistem de monitorizare pe baza de scanare biometrică a mulțimilor, pus la punct de catre Guvernul SUA

scanare faciala biometricaGuvernul american face progrese in dezvoltarea unui sistem de monitorizare care presupune scanarea multimilor si identificare automata a oamenilor dupa fata, conform unor documente recent dezvaluite si afirmatiilor cercetatorilor care lucreaza la proiect.

Departamentul de securitate interna a testat proiectul denumit Sistemul biometric de monitorizare optica (Biometric Optical Surveillance System – BOSS) toamna trecuta, dupa doi ani de dezvoltare cu bani de la buget, scrie The New York Time, preluat de CNBC.

Desi sistemul nu este gata inca, cercetatorii sustin ca au facut progrese semnificative. Iar acest lucru alarmeaza militantii pentru dreptul la viata privata, care argumenteaza ca acum este momentul ca guvernul sa stabileasca reguli si limite clare cu privire la modul in care acest instrument va fi folosit intr-o zi.

Spionul din magazine: Recunoasterea faciala, noua “arma” a comerciantilor

Sistemul ar ajuta la identificarea unei persoane prin asocierea figurii acesteia cu un numele existent pe o lista de supraveghere – ceea ce ar fi util pentru cautarea suspectilor de terorism ce ar putea fi prezenti la un eveniment important, a infractorilor fugari intr-un loc aglomerat sau a excrocilor in cazinouri.

Tara care a legalizat spionarea cetatenilor, pe baza de mandat

Tehnica privind identificarea automata a fotografiilor in prim plan s-a imbunatatit foarte mult in ultimii ani, fiind experimentata de companii precum Facebook.
Totusi, scanarea de la distanta a unei multimi este mult mai complicata, fiind inca un proces lent si lipsit de acuratete.

Insa faptul ca guvernul incerca sa puna la punct aceasta tehnica are o noua relevanta in contextul dezbaterilor generate de cazul Edward Snowden, fostul analist al Agentiei pentru Securitate Nationala a SUA.

In acelasi timp, interesul pentru monitorizare video este explicat in lumina atacurilor teroriste de la Maratonul Boston, unde suspectii au fost identificati pe baza capturilor video.

Construirea sistemului a fost atribuita companiei Electronic Warfare Associates, pe baza unui contract pe doi ani in valoare de 5,2 milioane de dolari.

“Aceasta tehnologie este intodeauna justificata ca fiind indreptata impotriva terorismului, dar este utilizata si pentru alte aplicatii. Avem nevoie de o conversatie reala daca si cum vrem ca aceasta tehnologie sa fie utilizata, iar acum este timpul pentru o astfel de discutie”, a spus Ginger McCall, sustinatoare a drepturilor pentru viata privata.

Cititi mai multe la DHS dezvolta tehnologia prin care vom fi depistati biometric din multime, de la distanta, dupa figura

Dezmințire a Sfintei Chinotite: Papa Francisc nu a fost invitat în Sfântul Munte Athos

synaxis athosSfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos
Karyés, 11/24 August 2013
Nr. Prot. F.2/32/2410

Înștiințare

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos face cunoscut faptul că zvonul lansat de o parte a presei bisericești despre o așa-zisă trimitere a unei invitații către papa Romei pentru ca acesta să viziteze Sfântul Munte este complet neîntemeiat și mincinos. Ne exprimăm surprinderea față de difuzarea unor astfel de știri fără cea mai mică verificare a lor, și mai ales de către presa bisericească.

Conștiința dogmatică, păstrată dintotdeauna neschimbată, a Sfântului Munte, acest chivot de tradiții ortodoxe și palestră de lupte duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru.

Adresându-ne către tot omul bine intenționat, îl rugăm părintește și frățește să nu dea crezare unei astfel de “știri” rău intenționate, ci atitudinii responsabile a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos.

Întruniți în Sinaxă comună, toți reprezentanții și Întâi Stătătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos

anakoinosi-in| Graiul ortodox

Prăbuşirea Plafar: de la companie de interes naţional la simplă societate de prelucrare a ceaiului, fără drept de comercializare

plafarCompania Plafar, care a ieşit anul trecut din insolvenţă şi a pierdut şi propriul brand „Plafar“, vândut de autorităţi în 2007 pentru un milion euro reţelei de farmacii Centrofarm, nu va mai fi considerată companie naţională, având în prezent doar un punct de lucru, şi nu se va mai ocupa decât de prelucrarea ceaiului şi a cafelei.

Rămasă fără o reţea proprie de desfacere şi fără dreptul de comercializare a produselor proprii utilizând marca „Plafar“, companiei îi va fi drastic restrâns obiectul principal de activitate şi va fi tratată ca o simplă societate care nu mai desfaşoară activităţi de interes public naţional.

Societatea Naţională Plafar a fost înfiinţată în 1999, ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Plafar“, având ca obiect principal de activitate producţia, industrializarea şi comercializarea la intern şi la export a plantelor medicinale, aromatice, toxice şi stupefiante. La acel moment, compania avea un capital social de 2,02 milioane de lei, opt sucursale şi acoperire teritorială la nivel naţional.
În iunie 2007, statul a cedat însă brandul Plafar către reţeaua privată de farmacii Centrofarm, cu acţionariat străin, pentru un milion de euro, prin contract de cesiune, Societatea Naţională Plafar rămânând astfel fără dreptul de comercializare a produselor proprii cu utilizarea acestei mărci.
Cu datorii de 5,1 milioane lei, Plafar a intrat în insolvenţă în 2009 la cererea acţionarului său majoritar, Ministerul Economiei, procedură din care a ieşit în luna iunie a anului trecut.
Acum, la nivelul Guvernului a fost pregătit un act normativ prin care Plafar, care mai deţine un singur punct de lucru, la Cluj-Napoca, nu va mai fi considerată societate naţională şi îşi va restrânge obiect principal de activitate la prelucrarea ceaiului şi a cafelei, restrângere de activitate deja introdusă în statutul societăţii.
Într-un document citat de Mediafax se arată că celelalte sucursale ale Plafar au fost desfiinţate, întrucât activele care le deserveau au fost vândute în timpul procedurii de insolvenţă, reuşindu-se astfel plata integrală a tuturor datoriilor societăţii.
„Până în prezent, strategia de funcţionare şi dezvoltare a Societăţii Naţionale Plafar nu a fost corelată cu vreo strategie de dezvoltare a culturilor de plante medicinale şi aromatice, iar, ca urmare a ieşirii din procedura insolvenţei, societatea nu a mai fost în măsură să desfăşoare activităţi potrivit obiectului pricipal de activitate stability“, se arată în document.
Guvernul speră ca, în urma acestei operaţiuni, să reuşească să privatizeze societatea, ale cărei acţiuni sunt deţinute de Ministerul Economiei (51%) şi Fondul Proprietatea (49%).

PENTAGONUL a mobilizat forţe militare în Mediterană. Statele Unite pregătesc o posibilă intervenţie în SIRIA

SIRIAFără a oferi detalii, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat că Pentagonul a început mobilizarea forţelor în apropierea Siriei, în vederea unei eventuale intervenţii militare în zonă. Forţele Navale americane îşi consolidează prezenţa în estul Mării Mediterane, iar Barack Obama a cerut Pentagonului să prezinte opţiunile pentru criza din Siria, pe fondul presiunilor pentru o intervenţie americană.

“Departamentul Apărării are responsabilitatea de a-i furniza preşedintelui toate opţiunile în cazuri de urgenţă. Acest lucru necesită repoziţionarea forţelor pentru a fi la dispoziţia opţiunii preşedintelui”, a explicat Hagel. Oficiali din cadrul Pentagonului au anunţat că o a patra navă militară americană, dotată cu rachete de croazieră, a fost transferată în estul Mării Mediterane. Însă o intervenţie militară în Siria probabil nu va putea avea loc fără acordul Rusiei, principalul susţinător al regimului Bashar Al-Assad. Rusia a atribuit insurgenţilor sirieni presupusul atac cu arme chimice care ar fi avut loc la Damasc pe 21 august, afirmând că este un act de manipulare în scop propagandistic.

“Opoziţia siriană refuză să ofere acces anchetatorilor la locul incidentului. Apar din ce în ce mai multe dovezi că este vorba de un act criminal plănuit cu mult înainte, un act provocator. Pe Internet, relatările despre incident circulau cu câteva ore înainte de aşa-numitul atac. Este o acţiune premeditată”, a reacţionat Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. “În contextul acestui nou val de propagandă antisiriană, credem că apelurile unor capitale europene de a face presiuni asupra Consiliului de Securitate ONU şi de utilizare a forţei sunt inaccceptabile”, insistă Ministerul rus de Externe, citat de Mediafax.

Opoziţia siriană susţine că forţele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, atacul soldându-se, potrivit insurgenţilor, cu 1.300 de morţi. Armata siriană a dezminţit categoric utilizarea de arme chimice la periferia oraşului Damasc.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict armat între forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad. Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor ONU, de cel puţin 100.000 de morţi.

S-a dovedit științific! Rugăciunea VINDECĂ

rugaciuneOamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin.

“O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. continuare »

Amenințat cu moartea pentru că a creat becul care nu se arde

benito-murosDupă 9 ani de cercetare, Benito Muros a lansat, împreună cu un grup de ingineri, o linie de iluminare aplicată tehnologiei LED, cu durată de viață nelimitată. Este vorba despre becuri care costă aproximativ 37 de euro și au 25 de ani garanție, dar nu se sting niciodată. 

Noua tehnologie răspunde la cererile de protecție a mediului. Durând extrem de mult, nu generează reziduri și permite în același timp o economie de energie de 92%. Mai mult, emite cu 70% mai puțin CO2. Dar industria nu este foarte mulțumită de invenție.

Benito Muros a fost amenințat din cauza acestei invenții, ba chiar a primit oferte de milioane de euro pentru a retrage produsul de pe piață. „Domnule Muros, dvs nu puteți scoate pe piață acest sistem de iluminare. Dvs și familia dvs veți fi anihilați”, este mesajul pe care cercetătorul l-a înmânat Poliției.

România trebuie să plătească AZI aproape 165 de milioane de euro

fmi baseRomânia trebuie să plătească, vineri, către Fondul Monetar Internaţional (FMI) suma de 164,4 milioane de euro, reprezentând rambursări rate de capital şi plăţi de dobânzi şi comisioane din împrumutul stand-by contractat în 2009.

Din cele 164,4 milioane euro, 154,6 milioane euro reprezintă rambursări de rate de capital şi 9,8 milioane euro plăţi de dobânzi şi comisioane.
România trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către FMI, Uniunea Europeană (UE) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). În primele şapte luni din 2013, din suma totală datorată au fost achitate 550,6 milioane euro.

Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro.
În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.
Din acest aranjament cu FMI, România a tras şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro). În ceea ce priveşte cea de-a 8-a tranşă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.

| capital.ro

Papiștașii își beatifică pe cei care au pătimit în temnițele comuniste. Beatificare lui Vladimir Ghika va avea loc la … Romexpo

vladimir-ghikaLiturghia solemnă de beatificare a monseniorului Vladimir Ghica, care va avea loc în 31 august la Romexpo, este pregătită de Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti, la slujbă fiind aşteptaţi trei cardinali, 20 de episcopi, peste 200 de preoţi şi mii de credincioşi din ţară şi străinătate

“Atunci, în 31 august, îl ridicăm pe Vladimir Ghika la Sfinţenia Altarelor. Am ales ca Sfânta Liturghie de celebrare a beatificării monseniorului Vladimir Ghika să se desfăşoare la Romexpo întrucât este un spaţiul generos în care ar putea intra 8.000 de persoane. Şi-au anunţat deja prezenţa credincioşi din Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, dar şi din Moldova şi Ardeal, cât şi din străinătate, în special Franţa. În plus, vom încerca să amenajăm acest complex pentru a realiza o liturghie solemnă. Porţile vor fi deschise pentru toţi credincioşii”, a declarat, miercuri, preotul Daniel Bulai, paroh la Biserica italiană.

Întreaga slujbă de la beatificare va fi prezidată de cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Sfântul Scaun, potrivit lui Bulai.

Liturghia de beatificare va fi pregătită religios încă din seara zilei de 30 august, când vor fi rostite rugăciuni la Biserica Sf. Vasile cel Mare, situată în strada Polonă, prima biserică română greco-catolică unită cu Roma. De asemenea, va fi citit un acatist în cinstea fericitului Vladimir Ghika, ceea ce arată legătura dintre biserica greco-catolică şi romano -catolică, iar apoi, duminică, va fi o nouă liturghie solemnă, după celebrarea beatificării.

Întrebat dacă fericitul Vladimir Ghica ar putea fi trecut în calendar după caterisire, adică după ce va fi numit sfânt, părintele Francisc Ungureanu, cel care s-a ocupat în ultimii ani de pregătirile în vederea beatificării, a spus că acest lucru impune rigoare. “Canonul bisericii catolice impune rigoare în ceea ce priveşte scrierea sfinţilor în calendar. Aşa cum caterisirea se face numai prin voia lui Dumnezeu, înscrierea în calendar a sfinţilor respectă anumite canoane ale bisericii catolice”, a explicat preotul Ungureanu. continuare »

Din 2014 vom avea acelasi tip de certificat de nastere cu restul Europei

certificat-eu-160x106Certificatele de nastere, de casatorie sau de deces si cazierele judiciare se vor schimba in viitorul apropiat.

Comisia Europeana a propus ca de la 1 ianuarie 2014 toti cetatenii de pe teritoriul ei, inclusiv romanii, sa aiba documente de identitate unice, valabile in orice stat. In plus, actele vor fi disponibile pe Internet pentru orice institutie care are nevoie de ele.

Se elimina astfel situatiile bizare, cum ar fi listele electorale cu morti sau impozitarea persoanelor decedate. Primaria orasului Calan din judetul Hunedoara a trimis o somatie de plata a impozitelor unui om decedat in urma cu un sfert de secol.

“Este adresata bunicului meu practic, care a murit acum aproape 23 de ani. Este vorba despre un impozit restant. E cert ca nu s-a facut o corelare intre registrul agricol si biroul fiscal si de aici au rezultat toate aceste necazuri”, spune Ioan Haicu. “Certificatul de deces a fost emis tot de starea civila de la primaria Calan, dar acum 20 si ceva de ani, n-aveam de unde sa stiu”, declara Laurian Lupulescu, inspector fiscal.

Astfel de situatii se intampla des in Romania, unde deocamdata nu exista o baza de date centralizata, care sa coreleze evidenta populatiei cu situatia impozitelor si taxelor.

Rezolvarea vine de la Comisia Europeana, care vrea ca de anul viitor toate documentele romanesti sa fie aceleasi cu cele italiene, franceze, germane sau spaniole.

Iar de nasterea sau moartea cuiva nu vor mai afla doar rudele omului, ci si orice functionar din cele 28 de state membre.

„Ca sa eliminam costurile traducerilor legalizate vom oferi pentru cele mai utilizate documente, cum sunt cele de nastere, deces, casatorie sau statut legal. Ele vor fi deja traduse in toate limbile Uniunii si cetatenii si companiile sunt libere sa le ceara de la autoritatile locale”, a declarat Viviane Reding, vicepresedinte Comisia Europeana.

| ProTV

Londonezii, spionati din… pubele

 pubelaIn Londra, un nou spion şi-a făcut apariţia. Este vorba despre pubele care pot accesa cu uşurinţă şi înregistra datele din telefoanele inteligente. Pubelele sunt dotate cu tehnologii avansate care oferă totodată informaţii despre vreme, circulaţia mijloacelor de transport în comun şi de unde doritorii se pot pune la curent cu ultimele ştiri.

Compania de publicitate The Renew foloseste de cateva saptamani o noua tehnologie incorporata in unele recipiente pentru colectarea gunoiului din Londra pentru a masura semnalele Wi-Fi emise de smartphone-urile trecatorilor, potrivit paginii online a CBS News.

Aşa-numitele pubele-spion au fost amplasate pe străzile capitalei Marii Britanii de o companie de publicitate, fiind destinate reciclării hârtiei. Numai că pubelele nu sunt unele obişnuite, ci au fost dotate cu tehnologie de ultimă oră. Aceasta permite detectarea telefoanelor inteligente şi colectarea de date din acestea.

Reprezentanţii companiei spun că informaţiile sunt folosite strict cu scop publicitar şi nu pentru a afla detalii personale despre utilizatorii de smart-phone-uri.

| Ziua Veche

Avertizare FĂRĂ PRECEDENT pentru România. Trei cutremure MAJORE ar putea distruge oraşe întregi de la noi din ţară

Veste îngrijorătoare de la seismologi. În următorii 50 de ani, ţara noastră va fi zguduită de mai multe cutreme de peste 7 pe Richeter.  De altfel, un studiu al seismogilor europeni arată că România este printre cele mai expuse zone în faţa unui cutremur fără precedent.

Cotidianul Le Monde a publicat o hartă seismică a Europei în care România, Italia, Turcia şi Grecia sunt printre ţările cu cel mai mare risc seismic de pe continent. Specialiştii români spun despre acest studiu că nu trebuie perceput drept un „avertisment”.

harta cutremureÎn următorii 50 de ani s-ar putea produce două sau chiar trei cutremure majore în ţara noastră. Asta înseamnă magnitudini de peste 7 pe scara Richter, după cum susţine un studiu desfăşurat în 13 ţări şi la care au participat aproape 50 de cercetători.

Studiul publicat de cotidianul LeMonde este cu atât mai îngrijorător cu cât în ţara noatră sunt mii de claădiri care stau să cadă şi pentru care nu au fost bani  pentru a fi reconsolidate.

Potrivit înregistrăilor seismice de la începutul anului şi până în prezent, în România s-au produs peste 120 de cutremure, majoritatea în Vrancea. Dintre acestea însă, doar unul a avut magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter.

| antena3

Descoperire ŞOCANTĂ la Fukushima. Niciun muncitor NU se mai poate apropia

fukusimaBălţi cu apă extrem de radioactivă au fost descoperite în apropierea rezervoarelor de stocare a lichidului contaminat la centrala nucleară japoneză avariată de la Fukushima, au anunţat compania de electricitate Tokio Electric Power (Tepco) şi Autoritatea de reglementare nucleară, potrivit AFP.

Radioactivitatea măsurată la 50 de cm deasupra acestor bălţi era de circa 100 milisieverţi pe oră, un nivel foarte ridicat care îi împiedică pe lucrători să se apropie prea mult de ele, a precizat aceeaşi sursă.
Un angajat al Tepco, grupul care administrează centrala devastată de tsunami în 11 martie 2011, a descoperit luni, în jurul 09h50 (00h50 GMT) că apa se scurgea printr-o valvă şi că se formaseră bălţi.
Această apă provine din unul dintre numeroasele rezervoare de stocare şi scurgerea continuă marţi dimineaţa, potrivit Tepco, care a afirmat totuşi că apa contaminată nu s-a scurs în Oceanul Pacific.
Un mic zid amplasat în jurul rezervoarelor de apă este destinat să oprească lichidul în caz de scurgeri. Totuşi, s-ar putea ca unele valve să fi fost lăsate deschise, permiţând astfel apei radioactive să se scurgă pe acolo, de unde şi apariţia bălţilor în afara acestui spaţiu închis.
Autoritatea de reglementare nucleară situează acest ultim incident la nivelul 1 al scalei internaţionale a evenimentelor nucleare (Ines, de la 0 la 7), ceea ce corespunde unei ‘anomalii’. Ea nu a constatat totuşi vreo schimbare în nivelul de radioactivitate la o anume distanţă de bălţi.
‘Am ordonat Tepco să cerceteze care este rezervorul aflat la originea scurgerii pentru a o bloca’, a indicat autoritatea.
Tepco a început să pompeze aceste bălţi luni, la 19h00 (10h00 GMT), în ritm de 1 mc/oră.
Gestionarea apei radioactive (stocată în sute de cisterne enorme amplasate special în diferite locuri ale sitului) constituie una dintre problemele cele mai acute ale Tepco. Acest lichid provine în mare parte din sistemul de răcire indispensabil al reactoarelor.

| antena3

Lepra – Boala blestemată despre care găsim scris în Biblie loveşte omenirea după 2000 de ani

leprosÎn Africa, lepra, această maladie necruţătoare, distruge viaţa a peste 200.000 de oameni.

În cărţile scrise de apostoli se menţionează că atunci când un om era bolnav de lepră era considerat necurat, şi izolat de restul societăţii. Deşi aeastă boală părea că a dispărut, autorităţile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii menţionează că în Africa această maladie necruţătoare distruge viaţa a peste 200.000 de oameni.

Lepra este o boală contagioasă cu o evoluţie foarte lentă, cauzată de o micobacterie care atacă nervii şi muşchii şi sfârşeşte prin a provoca paralizia şi infirmităţi definitive ale membrelor şi ochilor dacă nu este tratată la timp.

| ziaruldeiasi.ro

INFO

Lepra (boala Hansen, engl. leprosy) este o boală infecțioasă gravă cunoscută din antichitate. Agentul cauzal al bolii fiind bacteria Mycobacterium leprae, azi poate fi tratată printr-o combinație de mai multe antibiotice, tratament care nu poate fi aplicat din motive economice în țările în curs de dezvoltare.

Există o organizație internațională pentru combaterea leprei ILEP – International Federation of Anti-Leprosy Associations care caută eradicarea bolii pe glob, lucru dificil din cauza timpului de incubație lung.

Boala se transmite prin contact îndelungat cu persoana bolnavă, se presupune că pentru aceasta e necesar contactul cu secrețiile sau excrețiile bolnavului de lepră.

In România mai există boala în delta Dunării, în Tichilești o localitate în județul Tulcea, Dobrogea se află singurul sanatoriu (spital) unde mai convețiuesc cei bolnavi de lepră.

Boală cunoscută din vechime, fiind amintită deja în primele izvoare scrise din istorie. Cercetările mai recente au stabilit că locul de origine a bolii este Africa de est. De aici boala s-a extins înEuropa și Asia ajungând în India.

In vechiul testament din Tora, partea Leviticus (cartea 3-a a lui Moise), boala este descrisă amănunțit în capitolul XIII vers. 1-46. De menționat că aici lepra nu este considerată ca o boală diferită de alte boli dermatologice ca Lupus erythematodes (boală de piele cu o etilogie necunoscută), sau „Lupus vulgaris” (tuberculoză dermică), cauza fiind necunoscuta datorita cunoștințelor medicale puține din acel timp.

350px-Neufälle_Lepra_2003.Noile infecţii cu lepră (2003)

La fel boala este amintită în Roma și Grecia antică. O preocupare deosebită cu această boală a fost în timpul lui Cicero. Mai târziu prin secolele VII și VIII boala este răspândită în rândul populației langobarde (popor germanic din nordul Italiei). Prin secolul IX și XI boala este amintită în Würzburg, Bremen sau colonia de leproși (Leprosorium) din Aachen.

Cruciadele fiind considerate ca unul din factorii importanți care au determinat răspândirea bolii în Evul Mediu, boala atinge un apogeu în secolul XIII și dispare la sfârșitul secolului al XVI-lea, lăsând bolnavii cu forma cronică de lepră.

Lepra este considerată azi ca o boală care nu se poate transmite numai în condiții igienice deficitare, stare de subnutriție care determină o slăbire a sistemului imun.

Fenomenul de contaminare era deja cunoscut de la epidemiile de pestă, ceace a determinat izolarea leproșilor în colonii, evitându-se contactul cu bolnavii, neținând seama de cei contaminați care erau în perioada de incubație a bolii.