Author Archives: admin

Obama așteaptă avizul Congresul pentru atacarea Siriei. Armata siriană doboară primul avion “F-22 Raptor” și patru rachete “Tomahawk”

raptorDecizia-surpriză a lui Barack Obama de a cere un vot Congresului în vederea unei acţiuni militare în Siria a consolidat poziţia lui Vladimir Putin, odată cu apropierea summitului G20, pe care Moscova vrea să îl folosească pentru a găsi o soluţie politică la conflictul sirian, comentează AFP.

“Obama s-a dovedit incapabil să răspundă unei provocări” lansate de către preşedintele rus, care s-a pronunţat cu privire la conflictul sirian “doar cu câteva ore înaintea discursului omologului său american”, apreciază analistul Aleksandr Gorbenko.

“Putin a pus la îndoială în avans eficienţa unor «măsuri militare» asupra cărora insistă Statele Unite (…), iar Obama a făcut un pas înapoi”, a subliniat Gorbenko într-un articol postat pe portalul de analiză Odnako.org.

“Este clar, acum, că punctul de vedere american cu privire la conflictul sirian va fi departe de a fi cel mai popular la summitul G20″, la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei), în perioada 5-6 septembrie, cu atât mai mult după refuzul neaşteptat al deputaţilor britanici de a susţine atacuri militare în Siria, a apreciat el.

Vladimir Putin a calificat sâmbătă drept o “absurditate totală” acuzaţiile Washingtonului potrivit cărora regimul sirian a utilizat arme chimice în atacurile de la 21 august, care s-ar fi soldat cu câteva sute de morţi lângă Damasc, şi a îndemnat Statele Unite să prezinte probele pe care afirmă că le deţin. continuare »

Roșia Montană: Băsescu propune referendum, Ponta a renegociat contractul

basescu-rosia montanaBăsescu vrea referendum pentru Roșia Montană. 

Președintele Traian Băsescu a făcut, luni dimineața, o declarație incredibilă legată de exploatarea de la Roșia Montană, acuzându-l pe Victor Ponta de avizul dat de Executiv referitor la exploatarea aurului de la Roșia Montană, în condițiile în care, anul trecut, șeful statului critica tergiversarea avizelor pentru exploatarea de la respectivul sit minier.

“Sunt în continuare un partizan al mineritului, exact din aceleaşi motive: creşterea preţului pe piaţa mondială la cupru, aur, argint, metale. Nu poţi să faci ceva împotriva societăţii. Trebuie deschis un dialog, dar calea nu este să păcăleşti lumea. Spre exemplu, să dedici o lege Roşiei Montană e un act de laşitate. Nu are nevoie de lege o asemenea decizie. Este suficientă o hotărâre de guvern pentru că acolo discutăm de nişte acţiuni ale statului. Laşitatea e tipică actualului guvern”, a spus Băsescu.

“Spaima mare legată de Roșia Montană este cianurarea. Or aici trebuia discutat cu niște specialiști ce înseamnaă acest proces de cianurare, cât este  de riscant, care este nivelul tehnologic al zilelor noastre. Îl decidem democratic, prin referendum, nu exclud posibilitatea să-l organizez dacă Guvernul nu găsește resurse să discute cu societatea civilă îl organizez odată cu europarlamentarele.

Vă aduceți aminte ce țipa Victor Ponta: “Câți bani a luat Traian Băsescu din aurul de la Roșia Montană, și nu semnase încă nimeni, doar exprimasem un punct de vedere. Acum îl întreb eu: Ponta, câți bani ai luat ca să semnezi Roșia Montană?

Ponta: România ia 75% din exploatările Roșia Montană, am renegociat contractul

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, într-o conferință de presă ținută la sediul USL, că Executivul a renegociat contractul semnat de guvernarea PDL cu Roșia Montana Gold Corporation, iar statului român îi va reveni un procent de 75% din totalul resurselor auro-argintifere, dacă proiectul de lege va trece de Parlament.

Președintele Traian Băsescu declarase, anterior, că  Ponta a ajuns la aceleași cifre la care a ajuns și Emil Boc la negocierea cu RMGC și l-a întrebat câți bani a luat pentru acest proiect.

Proiectul de lege adoptat de Guvern privind exploatările miniere de la Roșia Montana, care urmează să treacă prin filtrul parlamentului, este unul diferit de cel din timpul guvernării precedente, a precizat Ponta.

”Nu am adoptat același proiect care exista până în 2011. Față de ceea ce s-a prevăzut inițial guvernul actual a renegociat cele trei aspecte esențiale: investiții suplimentare în protecția mediului și respectarea standardelor europene și internaționale, redevențele vot fi de 6% și participații statului de 25 %. Dacă s-ar realiza acest proiect, în mod direct și indirect, România ar beneficia de 75 din tot ceea ce ar rezulta din urma exploatării”, a declarat șeful Guvernului.

Traian Băsescu a lansat tema unui referendum pentru exploatarea de la Roșia Montană pe care premierul spune că o va susține. Înaintea plebiscitului însă, proiectul va ajunge în Parlament.

”Subiectul Roşia Montană a fost o problemă de actualitate şi în timpul Guvernului Boc. Eu am fost partizan al proiectului, iar Boc, nu. De asta nici nu s-a făcut. Ştiu discuţiile dintre Boc şi RMGC, participarea companiei româneşti din Baia Mare era de 19% şi a cerut 25%. El a ajuns la cifrele astea, dar a zis: nu pot da drumul acestui proiect, nu cred în el. Nu am forţat nota, nu poţi face ceva împotriva conştiinţei unui om. Victor Ponta a rămas la aceleaşi cifre la care a ajuns Boc, nu a mai adăugat un procent. Vă aduceţi aminte ce ţipa Ponta? Câţi bani a luat Băsescu? Acum îl întreb eu: Ponta, câţi bani ai luat să semnezi Roşia Montană? Acum a venit momentul să îl întreb ce mă întreba şi el pe mine: Ponta, câţi bani ai luat pentru Roşia Montană?”, a spus Traian Băsescu, luni, la Adevărul Live.

Jurnaliștii l-au întrebat pe Ponta cum răspunde la întrebarea adresată de președinte legată ”câți bani luați pentru Roșia Montană”. ”Absolut nimic. Poate și dânsul să răspundă?”, a fost replica premierului.

| dcnews.ro

Probabil s-a făcut transfer de comisione și acum fecare trage pe turta sa: Ponta cu banii, Băsescu cu basma curată.

Care sunt tările care ar putea reacţiona în apărarea Siriei

Mihai Gâdea a prezentat, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, cele mai recente informaţii referitoare la tensiunile din Siria, inclusiv o hartă sugestivă care arată statele ce ar putea să intervină în apărarea Siriei.

„Pe analiza de la ABC, se vorbeşte despre posibilitatea ca Iranul să riposteze în apărarea Siriei şi că Siria s-ar putea să riposteze înspre Israel. Nu e nevoie să spunem ce importanţă are acest stat pentru SUA şi lumea democratică. Deja începem să ne înfiorăm cu privire la ce ar putea să însemne acest conflict”, a precizat Mihai Gâdea.

Potrivit autorităţilor de la Washington, peste 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii, au fost ucise în urma atacurilor chimice din Siria.

John Kerry, secretarul de stat al Statelor Unite a anunţat astăzi că în probele prelevate de la locul atacului din Damasc s-au găsit urme de gaz sarin.

Un atac aerian asupra Siriei poate fi ordonat in orice moment, a anuntat sâmbătă seară preşedintele Obama.

Praf în ochi: leul cea mai performantă monedă din UE (iar românul cel mai sărac din UE)

1-leu“La sfârşitul primelor 8 luni ale anului, Leul se poziţionează pe piețele financiare drept cea mai performantă monedă din UE faţă de Euro: moneda naţională a înregistrat vineri, 30 august (la închiderea ultimei şedinţe de tranzacţionare din luna trecută), o uşoară apreciere în faţa Euro, de aproape 0,3%, comparativ cu cotaţia de la începutul lui ianuarie, fiind singura monedă din UE care a marcat o creştere faţă de moneda unică europeană, până în prezent pe anul în curs”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities, potrivit rtv.net.

Zeci de mii de oameni din toată țara au protestat împotriva proiectului Roșia Montană

mars contra rosia montata _ bd-magheru-vlad-petri2

Aşa cum se anunţase de câteva zile, zeci de mii de oameni au ieşit în străzile marilor oraşe din România, dar şi în occident, pentru a protesta împotriva aprobării de către Guvern a proiectului de lege referitor la exploatarea de la Roşia Montană. Practic, prin acest proiect, se abrogă toate legile în vigoare referitoare la mediu, patrimoniu istoric şi dreptul de proprietate, întreaga regiune fiind abandonată în mâinile unei companii străine dubioase.

La Bucureşti, manifestaţia din duminica de 1 septembrie a fost organizată de mai multe ONG-uri, aparţinând unui spectru larg, de la ecologişti şi până la naţionalişti, de la monarhişti şi până la suporterii marilor galerii de fotbal bucureştene.

Peste 4000 de bucureşteni, în marea lor majoritate tineri se strânseseră în primele 2 ore după începerea protestelor. Ei au scandat lozinci cu caracter ecologist, în apărarea Roşiei Montane, împotriva guvernului Ponta – catalogat ca mincinos după ce şi-a încălcat propriul program de guvernare aprobând legea samavolnică a proiectului Roşia Montană, dar şi lozinci făcând apel la reluarea rezistenţei naţionale de acum 60 de ani.

Printre personalităţile remarcate în primele rânduri ale protestului s-au remarcat cântăreaţa Mihaela Mihai, regizorul Vlad Ioachimescu, actriţa Geanina Corondan, teologul Danion Vasile, jurnalistul Claudiu Târziu, istoricul Liviu Pleşa, Florin Dobrescu – secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, senatorul Theodor Paleologu, Claudiu Crăciun – cadru universitar la SNSPA, Nicuşor Dan – consilier în Consiliul General al Capitalei ş.a. continuare »

Protest impotriva explorarii si exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica, Barlad

miting-barlad-gaz de sistDuminica, 1 septembrie 2013, in cadrul unei manifestatii desfasurate in Barlad, circa 6000 de romani din intreaga tara au cerut interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist in Romania prin fracturare hidraulica, precum si anularea proiectului RMGC.

Actiunea, care a durat aproximativ 2 ore, a fost organizata sub forma unui miting in Piata Sf. Ilie in cadrul caruia participantii la eveniment au cerut demiterea Guvernului Ponta si au afisat bannere cu mesaje precum “Nu fracturarii viitorului copiilor nostri” “Ponta nu uita: Romania nu e a ta!” “Toata lumea sa strige tare: tara nu e de vanzare!” “Demisia!” “Salvati Rosia Montana” “Afara, afara cu Chevronu din tara!” “Go home, Chevron!” “CHEVR-OFF” “Opriti crima ecologica Chevron” “Daca vine aici Chevron/ si se-apuca sa foreze/ le vom da dureri in somn/ cum a fost pe metereze” “Nu gazelor de sist/ vrem viata nu moarte” “Sa plece americanii si sa vina Dumnezeu!”.

Expertul geolog Gabriel Milan Sava (GISCB) a declarat in cadrul mitingului:
“Asa cum am mai spus-o, nu exploatarea in sine a gazelor din sist este problema noastra ci metoda prin care aceasta exploatare se doreste a fi facuta. Metoda fracturarii hidraulice utilizeaza un volum foarte mare de apa, circa 60000 de m3 la o sonda. Multiplicati aceasta cifra cu numarul impresionant de sonde care vor fi puse in conditiile descoperirii gazelor de sist si va dati seama ce cantitate uriasa de apa va fi folosita. Apa reprezinta cel mai important element al vietii, daca ea dispare existenta vietii este pusa sub semnul intrebarii.

Am observat in ultima perioada cinismul unor oameni de stiinta, preluat cu mare bucurie si repeziciune de unii oameni politici care, referindu-se la faza actuala de EXPLORARE, spun ca este inofensiva. Sfatuiesc pe toti acei care sustin aceasta stupida afirmatie sa citeasca manuale de geologie de specialitate sa informeze corect oamenii si nu sa ii dezinformeze asa cum doresc ei.

Marele nostru domnitor Stefan cel Mare otravea apa si pamantul pentru a scapa de invadatori…acum …CULMEA CINISMULUI: unii asa zisi romani ii ajuta pe straini sa ne otraveasca apa si pamantul pentru a scapa de NOI!”.

Acest protest face parte dintr-un lung sir de actiuni impotriva exploatarii si explorarii gazelor de sist si se doreste atragerea atentiei publicului larg, a mass-media si a factorilor politici asupra faptului ca USL a ajuns la guvernare pe baza unui program electoral prin care se angaja ca va vota o lege de interzicere a fracturarii hidraulice in Romania, precum si stoparea proiectului RMGC.

GISCB – Grupul de Initiativa al Societatii Civile Barladene

Armata siriană este pregătită de război! Premierul Siriei: Armata are degetul pe trăgaci’

armata sirianaArmata siriană ‘este mobilizată, ea are degetul pe trăgaci’, a declarat sâmbătă, la televiziunea de stat, premierul sirian Waël al-Halqi, potrivit AFP.
Într-o declaraţie scrisă difuzată de televiziunea siriană, premierul al-Halqi dă asigurări că ‘armata este gata să facă faţă oricăror provocări şi oricăror scenarii’.

După ce ultimii experţi ai Naţiunilor Unite au părăsit sâmbătă dimineaţa teritoriul sirian, autorităţile de la Damasc declară că sunt pregătite să reacţioneze în cazul unor atacuri aeriene americane, scrie Agerpres

În cursul dimineţii, un important responsabil al serviciilor siriene de securitate a declarat că Siria se aşteaptă ”în orice moment” la un atac occidental împotriva teritoriului său şi ”este gata să riposteze de asemenea în orice moment”.

”Ne vom apăra poporul şi patria cu toate capacităţile de care dispunem”, a mai afirmat acesta, insistând că o ”agresiune /occidentală nejustificată nu va rămâne fără ripostă”.

Ponta: Formăm regiuni înainte de revizuirea Constituţiei

regionalizare RomaniaGuvernare pe “principiul” Punem căruţa înaintea boilor?

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în deschiderea Biroului Permanent Naţional al PSD, care are loc la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Constituţiei.

“Cred că din aceasta toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, trebuie să mergem mai departe în a forma practic regiunile, chiar înainte de a primi statutul constituţional. (…) De la 1 ianuarie intrăm pe noul exerciţiu financiar al Uniunii Europene şi trebuie să fim pregătiţi – şi s-a dovedit în această perioadă – că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreunează lucrurile”, a declarat Ponta.

“Aşa încât poate proiectul cel mai important din această toamnă – proiect politic, guvernamental şi parlamentar – îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentralizare şi de pregătire a regiunilor”, a spus premierul.

Ponta a mai precizat că trebuie stabilite instituţiile care vor merge de la Guvern către regiuni, către structurile locale, întrucât de la 1 ianuarie se va intra pe noul exerciţiu financiar al UE şi România trebuie să fie pregătită.

“S-a dovedit că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreuneză lucrurile şi cu cât lăsăm mai mult la regiune, judeţ, oraş – atribuţii şi resurse – cu atât lucrurile merg mai bine”, a adăugat Ponta.

| cotidianul

ARGUMENTE contra exploatării de la Roșia Montană ale studenților români din străinătate care solicită încetarea proiectului

rosia montanaLiga Studenților Români din Străinătate (LSRS) își exprimă dezacordul total cu privire la decizia Guvernului României de a începe exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană. Solicităm instituțiilor statului, precum și reprezentanților presei, să informeze corect și complet cetățenii acestei țări în legătură cu avantajele și dezavantajele acestui proiect și cu pericolele și imensele sale costuri reale pe termen lung. LSRS solicită deschis autorităților consultarea directă, prin vot, a tuturor cetățenilor în privința acestui proiect și luarea unei hotărâri în conformitate cu rezultatele acestei consultări.

De asemenea, LSRS lansează un apel puternic la solidaritate către toate asociațiile de studenți și tineret din România, cerând ca acestea să adopte o poziție fermă împotriva proiectului de la Roșia Montană. Efectele dezastruase pe termen lung ale acestui proiect se vor reflecta în primul rând asupra tinerei generații de astăzi.

Situația actuală. În ședința de Guvern din data de 27 august a.c., executivul a aprobat proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană. Acesta face parte din recent adoptatul „Plan național de investiții strategice și crearea de locuri de muncă” și urmează să fie supus, potrivit procedurilor în vigoare, scrutinului parlamentar. În cazul adoptării proiectului de lege de către Parlament, exploatarea minereurilor auro-argentifere ar trebui să înceapă în 2016. continuare »

NATO NU va participa la o operaţiune militară în Siria

trupe-sua-iordania-2Presupusa folosire de arme chimice de către regimul sirian cere un răspuns din partea comunităţii internaţionale, dar o intervenţie directă a NATO este exclusă, a declarat vineri, secretarul general al Alianţei nord-atlantice, Anders Fogh Rasmussen, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Nu văd rolul NATO într-o reacţie internaţională contra regimului’ sirian, a declarat Rasmussen presei daneze, conform ediţiei electronice a cotidianului Politiken.

Înaltul oficial al Alianţei a repetat că presupusa folosire de arme chimice este ‘un act terifiant şi oribil’ şi că ‘atacurile chimice reprezintă o încălcare flagrantă a normelor internaţionale, o crimă care nu poate fi ignorată’. Asta cere – a spus el – un răspuns internaţional, pentru ca aşa ceva să nu se mai repete.

Secretarul general al NATO a insistat înainte asupra necesităţii găsirii unei soluţii politice la conflictul sirian.

El şi-a afirmat convingerea în legătură cu responsabilitatea regimului sirian în presupusul atac cu arme chimice din Siria, afirmând: ‘Nu am nicio îndoială că regimul a lansat un atac chimic (…) Când vedem cine deţine stocuri de produse chimice şi cine are mijloacele de a le folosi prin lansarea unui atac, putem să afirmăm că este regimul (…) Puţine lucruri sugerează că opoziţia este în măsură să comită un astfel de atac’.

Experţii ONU au vizitat locurile unde a avut loc presupusul atac cu arme chimice din 21 august din apropiere de Damasc, soldat potrivit opoziţiei siriene cu peste 1.300 de morţi.

| rtv.net

Atacul asupra Siriei: peste o sută de Tomahawk în 48 de ore. Asupra Damascului vor ’’cădea’’ sute de milioane de dolari

marea britanie siriaPrimele rachete vor fi lansate de pe submarine americane și britanice și distrugătoare americane. Forța cea mai importantă este in Marea Rosie – portavionul USS Harry S. Truman. Marele semn de întrebare este daca Siria deține sisteme antiaeriene rusești S-300 sau nu.

Cel mai probabil, atacul asupra Siriei va fi lansat de forțele americane și cele britanice si va consta, în primul rand, dintr-un baraj de peste 100 de rachete de craozieră Tomahawk ce vor fi lansate în circa 48 de ore de navele aliate din Mediterana, scrie The Telegraph, citând surse diplomatice și militare. Acestea au participat la o reuniune a șefilor de stat major ai armatelor din Marea Britanie, SUA, Italia, Arabia Saudită, Qatar și Iordania, care a avut loc pe 25-27 august la Amman.

Primele rachete vor fi lansate de pe submarine americane și britanice și de pe cele patru distrugătoare americane aflate în apele internaționale, în apropierea Siriei. Fiecare dintre cele patru distrugătoare poate lansa cate 100 de rachete Tomahawk. Navele americane vor lansa majoritatea atacurilor, însă în Mediterana există și un submarin britanic din clasa Trafalgar, care este înarmat cu rachete Tomahawk. Au fost înaintate propuneri pentru lansarea unor atacuri cu avioane de luptă, care ar urma să lanseze rachete aer-sol din afara spațiului aerian sirian, pentru a evita sistemele antiaeriene ale regimului Assad.

Se studiază mobilizarea unor avioane F22 și F15 care să foloseasca bazele din Arabia Saudită și Iordania. Avioanele vor putea fi lansate și de la bazele din Turcia (Incirlik si Izmir) și Cipru. continuare »

Reuniune crucială la ONU pentru soarta Siriei. Când va începe intervenţia militară

marea britanie siriaAmbasadorii celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate s-au reunit, miercuri, la sediul ONU din New York pentru a examina un proiect britanic de rezoluţie privind Siria, potrivit diplomaţilor, citaţi de AFP. SUA şi Marea Britanie au subliniat că nu va exista o intervenţie militară unilaterială şi, mai mult, că statele aliate vor aştepta rezultatele anchetei ONU.

UPDATE: Guvernul britanic nu va lansa o acţiune militară în Siria înainte de a afla rezultatele experţilor ONU care anchetează la locul unui presupus atac cu arme chimice, potrivit unei moţiuni care va fi supusă joi Parlamentului, relatează AFP.

“Secretarul general al ONU trebuie să se poată adresa Consiliului de Securitate imediat după încheierea misiunii echipei”, afirmă textul, adăugând: “Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite trebuie să aibă oportunitatea de a avea acest rezumat şi trebuie depuse toate eforturile pentru a obţine o rezoluţie a Consiliului de Securitate care susţine o acţiune militară înainte ca o astfel de acţiune să fie luată”.

UPDATE:  Statele Unite au apreciat miercuri că proiectul de rezoluţie britanic ce justifică un atac în Siria, dezbătut la Consiliul de Securitate al ONU, probabil că nu va fi aprobat, relatează AFP.

“Nu vedem nicio rezolvare posibilă pentru acest vot, dată fiind opoziţia continuă a ruşilor”, a declarat Marie Harf, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat. continuare »

Rusia ameninţă Statele Unite ale Americii: “Dacă faceţi asta, va fi HAOS în lume!”. Anglia vrea să recurgă la atac fără aprobarea ONU

siria hartaStatele Unite sunt tot mai aproape de o acţiune militară în Siria, după ce secretarul de stat John Kerry a condamnat, în termeni severi, folosirea armelor chimice în această ţară. În replică, liderul sirian Bashar al-Assad avertizează că o eventuală intervenţie armată externă va duce doar la eşec.

Şi Ministerul român de externe a condamnat ferm utilizarea armelor chimice în Siria, oricare ar fi vinovaţii. Inspectorii ONU, aflaţi la Damasc, au efectuat cercetări la locul presupusului atac cu arme chimice, deşi convoiul lor a fost atacat cu focuri de armă.
Secretarul de stat american John Kerry spune că sînt dovezi că guvernul lui Bashar al Assad ar fi folosit arme chimice împotriva civililor sirieni.
John Kerry a acuzat direct regimul sirian că a încercat să ascundă dovezile atacului cu arme chimice de lîngă Damasc, soldat cu sute de victime.
Aflaţi în Siria pentru a ancheta acuzaţii anterioare de folosire a armelor chimice, inspectorii ONU au fost atacaţi de lunetişti, în drum spre locul noului atac. O maşină a fost avariată dar inspectorii au reuşit, totuşi, să culeagă probe şi mărturii de la supravieţuitori.

Preşedintele Barack Obama consideră că autorii atacului cu arme chimice trebuie traşi la răspundere. Şi pentru Marea Britanie, Franţa şi chiar Germania, intervenţia militară este o opţiune, dacă se confirmă că regimul sirian este cel care a declanşat atacul, o poziţie care nu e susţinută şi de Rusia. < imagini cu obama nu sunt, nu a vorbit el ci tot john kerry >
Rusia şi China, state considerate aliate ale Siriei, au drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU. La Damasc, ministrul adjunct de externe sirian spune că o acţiune armată externă împotriva regimului va duce la “haos în întreaga lume”.

Ban Ki-moon: Experţii ONU au strâns mărturii despre presupusul atac chimic din Siria

Experţii ONU strâns, luni, în două spitale, mărturii ale victimelor presupusului atac chimic produs la 21 august la periferia Damascului, a anunţat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, potrivit AFP, citată de Mediafax. În acelaşi timp, ONU a emis un „protest ferm” pe lângă autorităţile siriene şi opoziţie în urma focurilor de armă care au vizat coloana echipei de experţi luni dimineaţa. Reprezantanţii ONU au vizitat un spital de campanie din Moadamiyat al-Chams, la sud-vest de Damasc, unde au primit îngrijiri victimele atacului din 21 august, strângând mai multe eşantioane pentru ancheta lor.

Militanţii aflaţi la faţa locului au declarat că experţii au vorbit cu medici care au îngrijit victimele, într-un centru al Crucii Roşii siriene, scrie Agerpres. Anchetatorii ONU se îndreptau, luni dimineaţa, spre zona unde a avut loc acest presupus atac cu arme chimice – atribuit regimului sirian – când au fost ţinta unor lunetişti neidentificaţi. Regimul sirian şi opoziţia se acuză reciproc că s-ar afla la originea atacului care i-a vizat pe inspectorii organizaţiei internaţionale. Opoziţia şi ţările occidentale acuză armata siriană că a ucis sute de civili într-un atac cu arme chimice, săptămâna trecută, în zona unde s-au deplasat luni inspectorii ONU.

| antena3

SITUAŢIE TENSIONATĂ. Convorbire telefonică Putin – Cameron despre situaţia din Siria

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut luni o convorbire telefonică cu premierul britanic David Cameron consacrată situaţiei din Siria, a anunţat biroul de presă al Kremlinului într-un comunicat, transmite AFP.

Potrivit sursei citate, convorbirea telefonică, care a avut loc la ‘iniţiativa părţii britanice’, ‘s-a axat în principal pe situaţia din Siria, în urma informaţiilor publicate de media privind o eventuală recurgere la arme chimice în apropiere de Damasc’. Putin şi Cameron au evocat, totodată, aspecte legate de summitul G20 prevăzut pentru 5 şi 6 septembrie, la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei), se arată în comunicat.

De la presupusul atac cu arme chimice din 21 august, atribuit de către SUA şi aliaţii acestora regimului sirian şi care a făcut mai multe sute de morţi, apelurile occidentalilor la o intervenţie militară în Siria sunt din ce în ce mai presante, notează AFP.
Şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a apreciat luni că este ‘posibil’ să se răspundă la folosirea armelor chimice în Siria, ‘fără o unitate completă în Consiliul de Securitate al ONU’.
Dar Moscova continuă să îşi apere aliatul, Damascul, apreciind că rebelii sunt cei care au recurs la armele chimice pentru a discredita guvernul sirian, relevă AFP.
Intervenţia militară în Siria fără autorizarea Consiliului de Securitate al ONU sugerată de Londra şi Paris ar fi ‘periculoasă’ şi ‘o încălcare grosolană a dreptului internaţional’, a declarat luni şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

| realitatea.net

Guvernul A APROBAT proiectul privind exploatarea la Roşia Montană şi îl trimite Parlamentului

Rosia Montana nu e de vanzareProiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Surse au declarat anterior că documentul a fost introdus pe agenda şedinţei de guvern, neanunţată public.

Aprobarea proiectului de lege a fost confirmată ulterior de Guvern, printr-un comunicat. Aceeaşi sursă confirmă şi cifrele anunţate anterior de MEDIAFAX privind negocierile dintre Executiv şi compania canadiană Gabriel Resources. “Guvernul a aprobat acest proiect de lege care, potrivit procedurii, va trebui adoptat de Parlament. Principalele măsuri propuse în proiectul de lege sunt: Aprobarea Acordului privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montana; potrivit acestui acord, acţionarul majoritar al RMGC va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC; participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%. Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4 % în cazul celorlalte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură. De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană”, se arată în comunicat.

Legea mai prevede declararea proiectului ca fiind de utilitate publică şi de interes naţional deosebit, mandatarea unor entităţi publice să aducă la îndeplinire unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, modificarea unor acte normative privitoare la exproprieri şi autorizaţii de construcţie. continuare »

Statele Unite, implicate indirect în atacuri cu arme chimice

O serie de documente desecretizate ale Central Intelligence Agency (CIA) arată că Statele Unite au dat o mână de ajutor regimului lui Saddam Hussein, în a folosi arme chimice în Iran.SIRIA

În 1988, spre finalul conflictului armat dintre Iraq şi Iran, Statele Unite au aflat, cu ajutorul imaginilor din satelit, că forţele iraniene găsiseră o breşă în apărarea armatei irakiene şi că urmau să obţină un avantaj strategic. Agenţii americani au dezvăluit irakienilor poziţiile forţelor iraniene, ştiind că armata lui Saddam va folosi arme chimice, inclusiv gaz sarin, scrie foreignpolicy.com.

Informaţiile includeau hărţi şi imagini cu mişcările de trupe ale iranienilor, detalii despre apărarea anti-aeriană a acestora şi locaţiile mai multor obiective strategice. Lucrurile s-au petrecut în mod similar de mai multe ori în timpul conflictului, atunci când irakienii au folosit arme chimice, fără a întâmpina niciun fel de opoziţie din partea americanilor.

Astăzi, SUA ameninţă cu represalii în Siria, după folosirea armelor chimice, însă regimul Reagan de la finele anilor 1980, deşi ştia de folosirea acestora, nu a reacţionat niciodată.

Americanii au avut raporturi detaliate privind locurile din Irak în care se fabricau arme chimice, având dovezi clare în această privinţă încă din 1983. Politica lui Reagan era însă una singură: victoria Irakului, cu orice preţ.

Folosirea armelor chimice este interzisă prin Convenţia de la Geneva, protocol care însă nu a fost ratificat niciodată de Irak. SUA au aflat în 1987 despre planurile ofensive ale Iranului şi despre şansele mari de reuşită ale acestora. Pe marginea raportului primit, Ronald Reagan a scris “O victorie iraniană este inacceptabilă”. Acesta a fost punctul în care s-a decis ca serviciile secrete americane să ofere sprijin regimului lui Saddam Hussein.

La scurt timp au urmat atacurile cu gaz sarin, un gaz care provoacă ameţeală, dificultăţi respriratorii, convulsii musculare şi poate duce la moarte. În 1988 era deja o obişnuinţă ca informaţii din partea americanilor să le parvină irakienilor. Acestea le-au permis soldaţilor lui Saddam să lovescă ţinte precise şi să perturbe planurile ofensive ale iranienilor. În majoritatea atacurilor au fost folosite arme chimice, iar de fiecare dată numărul victimelor a fost necunoscut. Se estimează că, în fiecare caz, au fost “mii” de morţi.

| antena3

 

Comemorarea anuală de la Fetea a martirilor anti-comuniști, 31 august 2013

monumentul de la FeteaSambata 31 august 2013 la ora 12 va avea loc comemorearea anuala de la Fetea (judetul Mures). Catunul Fetea a fost loc de organizare a rezistentei anticomuniste si de refugiu pentru multi studenti legionari in perioada 1945-1948. Dupa 1990 s-a construit aici un monument pentru vesnica pomenire a luptatorilor.
La Fetea avea gospodarie Zaharia Ursu care avand si el un copil legionar si-a deschis casa pentru zeci de tineri cautati de Siguranta, sprijinind actiunile lor de lupta impotriva comunismului. Intre acestia amintim pe Ion Golea, Ion Samoila, Ion Marusca, Axente Pacuraru, Serban Secu, Alexandrina Teglariu Voinea.
Catunul Fetea (astazi parasit) se afla intre Agnita si Noul Sasesc. Cei care doresc sa participe la comemorare ne pot contacta pentru detalii.

Cezarina Condurache

CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL
FACULTATEA DELA FETEA

După 23 August 1944, cotropitorii din răsărit au intrat in tară ca jefuitori. Au pus stăpânire treptat pe pământ, pe bunuri şi pe sufletele noastre. Comunismul si-a arătat coltii. Suferintele materiale şi morale au început. Cu ajutotul tancurilor sovietice, bolşevicii au preluat puterea.

În această situatie, Mişcarea Legionară n-a putut rămâne indiferentă. Steagul ridicat împotriva comunismului, in 1919, a fost reînăltat şi lupta a reînceput. Românii au strâns rândurile in jurul Mişcării, ca să apere neamul, traditia şi pe Dumnezeu.

Studentimea legionară s-a aruncat şi ea in luptă cu tot elanul tineretii. Au sosit in tară camarazii din exil, pe calea aerului, unii paraşutati, iar altii au străbătut pe jos cale lungă, ca să ajungă acasă şi să ia parte la luptă. Dar, mai puternic decât noi, el s-a revărsat asupra întregii tări. Noi însă n-am disperat. Ne-am împotrivit, timp de decenii, prin jertfă şi luptă, căci credeam in destinul creştin al neamului nostru.

În drumurile noastre din 1945, paşii ne-au îndreptat spre dealurile împădurite de pe plaiurile Tâmavelor, între Noul Săsesc şi Agnita spre pădurea Belghiroaia. continuare »

Spitalele riscă să fie scoase din categoria instituţiilor bugetare

spital-privat-de-urgentaA doua variantă a proiectului care prevede schimbarea statutului spitalelor va fi pusă în dezbatere publică de săptămâna viitoare, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat.
Prin noua lege, Ministerul Sănătăţii intenţionează să scoată spitalele din categoria instituţiilor bugetare şi acestea să-şi poată gestiona mai bine bugetele. Medicii spun că noul sistem nu prevede mai mulţi bani pentru cadrele sanitare şi nu va avea succes, pentru că doctorii tineri pleacă masiv din ţară.

Modificarea statutului spitalelor poate aduce probleme mari în sistemul medical, dacă nu e făcută cu acordul părţilor implicate, recunoaşte secretarul de stat Raed Arafat. Acesta dă asigurări că noua lege va proteja spitalele şi cere dezbatere publică pe acest subiect.

Medicii nu cred că noul sistem va putea fi aplicat mai devreme de un an şi jumătate, pentru că schimbările din lege sunt majore.
Cu salariile foarte mici pe care le au în prezent, medicii nu sunt încurajaţi să rămână în ţară, şi noua lege nu prevede bani mai mulţi pentru ei, spun oamenii care lucrează în sistem.

Limba Romana va fi oficial in Constitutia Republicii Moldova!

tricolor rep. moldovaLimba română va intra oficial în Constituţia Republicii Moldova şi astfel se va corecta eroarea de terminologie impusă politic. Acest lucru a fost solicitat Curţii Constituţionale de către Academia Republicii Moldova şi de către deputatul liberal Ana Guţu.

Sute de mii de abţibilduri cu Moldoveni, deci români! se află lipite în toată Republica Moldova iar graffituri cu acest mesaj se află peste tot. Este mesajul pe care moldovenii l-au înţeles foarte clar de la cei mai tineri şi care au ales să nu mai promoveze minciuna: moldovean nu este diferit de român. Sunt aceiaşi tineri care în 2009 au dat jos pe comunişti ca primă etapă necesară a fi realizată în calea Unirii. Ei sunt cei care lipesc abţibilduri în Republica Moldova şi tot ei sunt cei care au arborat steagul României pe clădirile oficiale din Republica Moldova în 2009. Este efectul sistemului de burse care a permis ca românii de dincolo să cunoască adevărul şi să nu mai accepte minciuna.

Parlamentul României a aprobat în acest an o lege prin care s-a stabilit deja că moldovean înseamnă de fapt român, sau că basarabean înseamnă tot român. Este o lege cu valoare simbolică, dar care a avut menirea de a stabili juridic ceea ce ştinţific s-a precizat deja.

Preşedintele României a îndemnat pe românii de dincolo de Prut să se declare români. Eu îi îndemn să se declare români sau moldoveni, deci români. Avem o lege care stipulează clar relaţia dintre cele două şi este absurd ca acum să reiei o polemică care deja s-a încheiat.

După 200 de ani de astfel de terminologie să ceri oamenilor, care mulţi dintre ei nici nu te aud, să o înlocuiască subit este extrem de greu, ba chiar imposibil. Preşedintele Traian Băsescu fie s-a repezit, cuprins de emoţie, fie a fost în mod greşit sfătuit. Nu e nimic, se mai întâmplă când ai multe probleme pe cap. continuare »