Este de luat exemplu acest intelectual grec de catre mintile intelectualitatii ortodoxe romanesti. Dar oare vor risca ei intr-atat? Vor risca sa-si piarda functiile si conduita politic-corecta de pana acum?

Articol scris de domnul Nikitas Aliprantis, Profesor de Drept al Universitatii „Demokritos” din Tracia si Profesor onorific al Universitatii din Strassbourg, membru in Consiliul Europei in perioada 1998- 2008 (Fiu duhovnicesc al Parintelui Marcu Manolis)

Un dialog isi justifica existenta daca se ambitioneaza sa ajunga la un anume rezultat si sa abordeze toate temele spinoase care motiveaza necesitatea lui. In acest sens se naste intrebarea referitoare la dialogul dintre ortodocsi si romano-catolici: reprezinta primatul papei si chestiunile ecleziale legate de acesta singurele chestiuni care diferentiaza continutul si trairea credintei crestine a unora de a celorlalti? Se intelege ca intrebarea nu vizeaza trecutul, ci diferente care exista astazi si nu sunt doar particularitati de exprimare si politice dintre Rasarit si Apus, nici „teologumene”, adica chestiuni care pot primi mai multe abordari in functie de mentalitatea si de conditiile de existenta diferite. Cu ochii neteologului vom semnala, nu insa exhaustiv, anumite laturi esentiale ale romano-catolicismului, care constituie diferente fata de credinta ortodoxa.

1. Prima „piatra a scandalului”, atat de mare si de veche incat, probabil din cauza obisnuintei, nu se mai semnaleaza frecvent este dimensiunea politica a bisericii Romano-Catolice. Daca astazi aceasta dimensiune reprezinta un simplu stat simbolic, – datorita interventiei revolutionarilor italieni din secolul al XIX-lea – se pastreaza insa integral infatisarea si ideologia statala: teritoriu, populatie, sistem legislativ si judecatoresc, autoritati, caracterul international al locuitorilor[1]. Justificarea acestei structuri ramane pana astazi aceeasi: puterea politica asigura „libertatile si independenta” bisericii romano-catolice, adica ale ierarhiei bisericesti si mai ales ale papei, care „nu poate, fara a prejudicia serios exercitarea slujirii sale universale, sa fie subiect al vreunui conducator lumesc oarecare”[2]. Se considera ca aceasta putere se legifereaza prin „suprematia speciala (care) apartine bisericii, (ca) societate perfecta, datorita demnitatii supreme a scopului spiritual la care aspira”[3].

Intrebarea fundamentala care se pune aici este daca are sens Biserica crestina configurata dupa dimensiunile „Cezarului”? Nu se auto-submineaza oare in acest mod si prin aceasta ideologie ca Biserica? A aspirat Hristos la independenta Sa fata de Cezar din pricina scopului spiritual al Bisericii Sale? Este clar ca aceasta ideologie romano-catolica nu are doar repercusiuni periculoase, dar denatureaza si continutul credintei crestine, amestecand-o cu elemente ale dependentei politico-juridice si prin urmare ale denaturarii religioase. Este intamplator oare ca cuvantul „dogma” a ajuns, incepand din Occident, sa aiba o conotatie negativa si sa fie considerat o invatatura impusa de sus si din exterior, in loc sa fie trait ca bunavestire libera si eliberatoare catre om?

2. Duhul legalist, care adapa pana astazi romano-catolicismul si care a fost semnalat in mod repetat, nu este independent de dimensiunea politica a acestuia. Aici ne intereseaza doar in ce masura duhul legalist, fie sub forma canoanelor si a sanctiunilor rigide, fie in expresia dreptatii compensatorii sau justificatoare, afecteaza continutul credintei si trairea acesteia de catre credinciosi. In acest punct se va face referire pe scurt la trei manifestari (ale catolicismului), iar cea de a patra va fi dezvoltata separat datorita repercusiunilor ei decisive in credinta crestina. continuare »

Mai mult de 1000 de persoane din intreaga Serbie au participat la Sfanta Liturghie pe care a savarsit-o episcopul Artemie duminica (8/11/2010 – prima zi de post pe calendarul neaggiornat) in biserica Sfantul Ioan Botezatorul din satul Ljuljaci.  Episcopul a vorbit despre marele bici al ecumenismului.

Episcopul de Raska si Prizren, Artemie, a mai declarat ca decizia Sinodului Bisericii Sarbe de a “restabili ordinea” intre calugari este anormala si neavenita.

Pe langa acuzatia mincinoasa de deturnare de fonduri, fericitul Episcop Artemie mai este acuzat scandalos de crima, de catre fostul episcop de Hertegovina, Athanasios Gieftits. “Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 10).

traducere dupa: https://aktines.blogspot.com

Interviu telefonic cu Parintele Theodoros Zisis, Profesor emerit de Patrologie la Universitatea din Salonik.

Ioan Vladuca: Binecuvantati, Parinte! Va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre prigoana dezlantuita impotriva Episcopului Artemie din Serbia.

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Episcopul Artemie, izgonit pe nedrept din episcopia sa si exilat intr-o manastire, se aseamana cu Sfantul Ioan Gura-de-Aur. Pe Sfantul Ioan Gura-de-Aur l-au urmat monahi si mireni in tot drumul sau. Si la Episcopul Artemie, acolo in manastirea in care l-au exilat, se duce lume, iar dusmanii Ortodoxiei au fost deranjati de aceasta.

Ioan Vladuca: In ce mod a inceput prigoana?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Statul sarb a cerut interpolului sa fie dat in urmarire generala Parintele Simeon – protosinghelul Preasfintitului Artemie. Se presupune ca atunci cand un stat cere urmarirea prin interpol, persoana urmarita este vinovata, fara proces. Asa a fost arestat de interpol si tinut 7 luni in inchisoarea din Salonik, fiind apoi supus judecatii celei mai inalte Curti a Greciei, anume Areopag, care i-a dat cistig de cauza Parintelui Simeon impotriva statului sarb. E mare lucru ca Areopagul a fost drept. Nu a luat in seama ca e statul sarb la mijloc.

Ioan Vladuca: De ce s-a desfasurat procesul in Grecia?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Pentru ca aici a fost prins. El venise la Facultatea de Teologie, unde isi facea teza de master. A fost prins in Facultate de interpol si arestat imediat, fara drepturi.

Ioan Vladuca: Ce acuzatie i s-a adus?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Delapidare din fondurile Mitropoliei Kosovo.

Ioan Vladuca: Va rog sa comentati aceasta acuzatie.

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Evident, este o acuzatie falsa. Nu au reusit sa aduca nici o dovada. Mai mult, exista un economist care se ocupa de Mitropolie. Nu se ocupa Protosinghelul, nici Episcopul.

Ioan Vladuca: Cine l-a acuzat?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: A fost acuzat de patriarhul Irineu si de Athanasie Jetfici care au impus sinodului sa il acuze; iar apoi acuzatia a fost preluata de statul sarb, care a cerut interpolului urmarirea Protosinghelului. Motivul arestarii Protosinghelului a fost ca sa il tina departe de Episcopul Artemie,  sa nu poata interveni in sechestrarea acestuia. continuare »

Editura Theosis a lansat recent o noua carte pe tema ereziei papismului si a inutilitatii dialogului ecumenist. Autorul cartii este Michael Whelton, care dupa indelungi cautari s-a convertit la Ortodoxie, impreuna cu familia sa.

Whelton ne atrage atentia asupra faptului ca dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi crestin, trebuie centrat nu pe unirea noastra cu „ei”, sau a lor cu “noi”, ci pe lepadarea de satana si unirea cu Hristos. Dialogul ecumenist trebuie sa fie despre Adevar in istorie, nu despre civilizatie, politica, economie sau cultura in istorie. Pentru ca fara Adevar toate nu sunt decat minciuna, barbarie si, in cele din urma, moarte. Din pacate, avem multi frati ortodocsi care nu inteleg acest lucru. Si tot din pacate avem si multi frati catolici care se bucura ca anumiti frati ortodocsi nu inteleg acest lucru, si ii incurajeaza in iluziile lor. Problema unificarii bisericilor e problema unificarii bisericilor in Adevar. Intru Hristos. Or, nu poti sa te unesti cu cineva intru Hristos vorbindu-i de orice altceva in afara de Hristos. Nici nu poti sa convingi pe cineva ca se va mantui aglutinandu-se cu „loctiitorul lui Hristos” din ratiuni de progres economic si social. Ortodocsii vor paine, si sunt imbiati cu piscoturi de cocktail. Ortodocsii vor sfinti, si tot ce li se ofera sunt politicieni. Dar politicienii sunt oameni care instrumentalizeaza adevarul, istoria, oamenii, trupul si sufletul. Se prefac, dar nu se preschimba. Asa cum s-a preschimbat, asa cum s-a innoit, Michael Whelton.

o descriere de Mircea Platon

Comenzi: editura Theosis
Preţ: 15 LEI
Disponibilitate: In stoc
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Nr. pagini: 220 pag
ISBN: 978-973-88535-8-4

Va invitam sa cititi capitolul III din aceasta carte.

Biserica Ortodoxa. Recunoasterea plina de bucurie a pierderii indelungate

PRIMA DATA CAND EU SI SOTIA MEA AM INTRAT intr-o biserica Ortodoxa a fost in sudul Greciei. Era un orasel pitoresc cu case de un alb orbitor, cu jardiniere pline de muscate rosii si o mare de un albastru intens care se zarea in departare. Am intrat in mica biserica cu arhitectura de bazilica si am fost intampinati de un miros patrunzator de tamaie, in vreme ce o multime de icoane colorate si picturi murale ale sfintilor din vechime ne priveau de pe zidurile intunecoase. Iconostasul frumos, impreuna cu mobilierul auriu din altar si nenumaratele candelabre cu lumanari care ardeau linistit, creau o scena de o incredibila incantare vizuala. Nu puteam sa nu ne amintim, in contrast cu ceea ce vedeam aici, de bisericile de acasa din sticla si lemn de stejar proiectate de Frank Lloyd Wright, cu severitatea lor calvina, de peretii goi si plantele in ghiveci.

Aici aveam de-a face cu un crestinism mai vechi, care se adresa simturilor, mistic, care nu intampina nicio piedica in a impartasi lumii sacrul prin intermediul frumusetii vizuale si a minunatului miros de tamaie. Pe cand stateam in biserica, am avut un sentiment vag, inefabil, a ceva autentic, o recunoastere intuitiva a adevarului. Mi-au venit imediat in minte cuvintele lui John Keats: „Nu pot fi niciodata sigur de niciun adevar decat dintr-o simtire clara a frumusetii lui.”1

Aici, in linistea acestei bisericute ortodoxe, s-a produs ceea ce Robert Frost numeste „surpriza de a-ti aminti ceva ce nu stiai ca stii” si „recunoasterea plina de bucurie a pierderii indelungate.”2 Spre deosebire de bisericile noastre sterpe de dupa Vatican II, cu acele afise ca de „gradinita” care atarnau in jurul altarelor, aici lumea duhovniceasca ni se infatisa intr-o manifestare generoasa si smerita de frumusete care oglindea slava creatiei lui Dumnezeu. Am luat acasa cu noi amintirea acestei bisericute ortodoxe si am pus-o bine, asa cum cineva ar pastra un suvenir preferat intr-un sertar – ca sa-l mai scoata din cand in cand de acolo si sa-l priveasca. Pe masura ce anii treceau, il scoteam afara tot mai des. continuare »

Oare cand va iesi Patriarhia Romana de sub servitutea statului laic demonizat, orientat spre o Europa Unita plina de duhul antihristului, si ii va canoniza pe martirii neamului romanesc si ai Bisericii? Biserica Rusa a facut martiri din toti cei care au fost ucisi in inchisori, chiar daca au dus o lupta politica, fiindca toti au luptat impotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfintii sunt renegati de Biserica din motive politice si din lasitate duhovniceasca. Nu a auzit Sfantul Sinod romanesc despre puterea crucii: “Si a facut din pescari Apostoli si din pagani mucenici!”? Nu a auzit ca pocainta si curatirea launtrica sunt cea mai sigura poarta de intrare in rai? Nu a auzit ca bunul trai este dusmanul lui Hristos in inima ierarhilor care sacrifica sfintii din inchisori in cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale?

Dar dincolo de orbire si dincolo de lasitate, sfintii din inchisori vegheaza peste Biserica Romana, peste sinodalii prinsi in plasa sclaviei statului ateu si peste neamul romanesc, mai reali decat toate treptele ierarhice care neaga sfintenia celor morti in inchisori, chiar si peste diocezele in care, prin dispozitiile ierarhului locului, liturghia devine o anexa la pregatirea clerului pentru intrarea in basilica “ecumenica” a satanei…

(fragment din introducerea la Intoarcerea la Hristos, a lui Ioan Ianolide)

Astazi, 20 noiembrie, la Manastirea Petru Voda va avea loc un parastas intru pomenirea Parintelui Gheorghe Calciu la implinirea a 4 ani de la trecerea sa in Ceata Sfintilor.

Ca urmare a semnalarilor din acest articol, oficialii BOR au luat act de fapta eretica a preotului Crecan Daniel din Bocsa Montana, jud. Caras Severin si spre surprinderea multora au respectat Sfintele Canoane care interzic slujirea impreuna cu ereticii. Nadajduim ca in cazul vizitei in Romania, papa sa fie considerat ceea ce si este: ERETICUL ERETICILOR si tratat ca atare. Mai jos aveti comunicatul Episcopiei Caransebesului:

Sinodul Mitropoliei Banatului respinge recursul preotului Daniel Crecan, depus din treapta pentru concelebrare cu un cleric apartinand altui cult.

Joi, 18 noiembrie a.c., la resedinta mitropolitana din Timisoara, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului a respins recursul inaintat de preotul Daniel Crecan impotriva deciziei de depunere din treapta preotiei nr. 1682/25.10.2010, emisa de Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului urmare hotararii Consistoriului eparhial al Episcopiei Caransebesului.

Intrunit in sedinta de judecata, Consistoriul eparhial al Episcopiei Caransebesului a hotarat, la data de 19 octombrie a.c., ca preotul Daniel Crecan se face vinovat de concelebrare liturgica cu un cleric apartinand altui cult, in baza probelor administrate.

Fapta s-a petrecut in data de 23 mai 2010, in Duminica Rusaliilor, cand biserica pastorita de preotul Daniel Crecan isi serba hramul si a ajuns in atentia Oficiului canonic-juridic al Episcopiei Caransebesului la sfarsitul lunii septembrie, fiind sesizata de Cancelaria Sfantului Sinod.

Hotararea data de Consistoriul eparhial, dupa doua sedinte de judecata, a fost aprobata de chiriarhul locului, in conformitate cu legiuirile bisericesti si prin urmare, a fost emisa decizia pedepsirii disciplinare cu „depunerea sau pierderea dreptului pentru totdeauna de a savarsi vreo lucrare sacra, fara pierderea calitatii de preot, cu putinta de a fi intrebuintat in administratia bisericeasca”, la care se adauga „interdictia de a purta, pentru totdeauna si in orice imprejurare, reverenda preoteasca, vesmintele liturgice, precum si orice alt insemn clerical, incepand cu data de 1 noiembrie 2010”. continuare »

CATRE PREAINVATATUL DOMN PANAGHIOTIS SIMATIS, TEOLOG SI PROFESOR

Distinsule domn profesor,

Ca raspuns al intrebarilor adresate de Dumneavoastra micimii mele in 12.10.2010 raspund urmatoarele:
1. Preasfanta noastra Biserica este Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca a Simbolului de Credinta niceo-constantinopolitan, care dupa maretul cuvant al Apostolului neamurilor, dumnezeiescul Pavel, catre Efeseni (1, 22 / 4, 15 / 5, 23) are drept Cap al Ei pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, pentru ca „o alta temelie nimeni nu poate sa puna decat cea pusa, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3, 11); si dupa nemincinosul cuvant al Intemeietorului si Mantuitorului Ei, se identifica cu vita: „Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara de Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5), iar membri trupului Bisericii se identifica cu mladitele, care pot sa participe in mod liber si fara presiuni la vita comunicand (unindu-se) cu Ea prin energiile dumnezeiesti necreate, pentru ca si potrivit nemincinosului cuvant al Mantuitorului: „Daca cineva nu ramane intru Mine, este aruncat afara ca mladita si se usuca si le aduna pe ele si in foc le arunca si ard” (Ioan 15, 4). Si potrivit acestora, Biserica, pe care a intemeiat-o Duhul Sfant in ziua Cincizecimii, strabate in spatiu si in timp ca singurul si unicul Trup al Fiului lui Dumnezeu intrupat, avandu-L drept Cap pe Cel care dupa suprema Lui fagaduinta „ramane” in Biserica Sa in toate zilele – „Si iata, Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 20) – si O conduce prin Preasfantul Duh – „Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va conduce pe voi la tot adevarul” (Ioan 16, 13). Din Biserica, dupa graitoarea precizare liturgica a Sfantului Ioan Gura-de-Aur, fac parte „cei mai inainte adormiti intru credinta”: stramosi, parinti, patriarhi, prooroci, apostoli, propovaduitori, evanghelisti, mucenici, marturisitori, pustnici si in mod deosebit Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria si tot duhul drept care s-a savarsit intru credinta; iar in mod sigur cei botezati in numele Sfintei Treimi – credinciosii vii si luptatori. Potrivit acestora, Biserica lui Hristos este Una, Sfanta, Universala, Apostolica, Ortodoxa si Nedespartita, exprimandu-se prin cele sapte Sfinte Sinoade Ecumenice si Locale, pe care cele dintai (Ecumenice) le-au ratificat, ca si prin inca neproclamatele ca Ecumenice – dar in esenta, avand aceasta autoritate si putere – Sfintele Sinoade de sub Fotie cel Mare (dintre anii 879-880) si de sub Sfantul Grigorie Palama (din anul 1351) si, prin urmare, nu poate exista vreun alt organism care sa revendice pozitia Bisericii. continuare »

Semnul vadit al apropiatei nasteri (n.n. veniri) a Anti­hristului celui mare este politica ecumenista a Ortodoxiei oficiale, ecumenism care a ajuns „dogma” (adica adevar neschimbator) impotriva sfintelor dogme lasate de Insusi Hristos – Dumnezeu in vremea vietii Lui si apoi de Sfantul Duh-Dumnezeu, prin Sfin­tii Apostoli si prin Sfintii Parinti ai Bisericii. Sa vedem ce spun despre acest rau pe  care il traim nemijlocit cativa dintre Sfintii Parinti ai vremii noastre. De pilda, Cuvio­sul Iustin Popovici: „Ecumenismul e numele de obste pentru crestinismele mincinoase, pentru «Bisericile» mincinoase ale Europei Apusene. In el se afla cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul in frunte; iar toate aceste crestinisme mincinoase, toate aceste «Biserici» mincinoase, nu sunt nimic altceva decat erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de «atot-erezie» (pan-erezie). De ce? Fiindca, de-a lungul istoriei, feluritele erezii tagaduiau sau slu­teau anume insusiri ale Dumnezeu-omului Domnului Hristos, in timp ce ereziile acestea europene Il indeparteaza pe Dumnezeu-omul in intregime si-L pun in locul Lui pe omul european. In aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala intre papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este «legiune» . Alte lamuriri aduce Cuviosul Serafim Rose:

continuare »

Aratare a ereziilor, ratacirilor si innoirilor Bisericii Romane (de la Roma),
de la despartirea ei de Biserica Catolica (Soborniceasca), in veacul al IX-lea

Autor: VLADIMIR GUETTÉE, doctor in teologie al Bisericii Ortodoxe a Rusiei
Traducere de Protosinghelul GHERASIM SAFFIRIN
Editura SCARA, 2010, 346 pagini, coperta cartonata
Pret: 22 Lei

Prezentare:

Papalitatea eretica este negresit cea mai buna carte scrisa pina acum asupra acestei pricini, lamurand in chip desavarsit intelegerea cumplitei erezii a Bisericii Romane atat din punct de vedere teologic, cat si istoric. Totodata, aceasta lucrare scrisa in urma cu un veac si jumatate, ca raspuns la hotararile Conciliului intai de la Vatican, este de actualitate pentru noi acum, cand papismul a ajuns (de la al doilea Conciliu din Vatican) nu numai dogma a dogmelor in “Biserica Apuseana”, dar se cere a fi si in aceea Ortodoxa. Caci nimic altceva nu se doreste prin „unirea Bisericilor surori”. Unire care nu e un lucru nou – fiind savarsita o data, la Sinodul de la Ferarra-Florenta, cel putin pe hartie – doar ca aceasta se va intimpla si cu fapta cat de curind.

Editia de fata se sprijina pe traducerea Preasfintitului episcop al Romanului Gherasim Saffirin (1849-1922), care a fost el insusi unul din rarii marturisitori ai vremii sale, la fel de tulburata ca si aceea a noastra. Astfel, el a aratat cum trebuie sa fie adevaratul ierarh ortodox, impotrivindu-se de unul singur ratacirilor spre care era impinsa si atunci Biserica Romana (de la Roma).

Fiind o lucrare de eruditie, cartea Parintelui Vladimir Guettée face trimitere la o multime de personaje, locuri si intamplari din istoria Apusului, necunoscute cititorului roman. Pentru aceasta, a trebuit sa aducem in subsol numeroase note lamuritoare.

In sfarsit – de vreme ce papalitatea a trecut in ultima vreme dincolo de toate marginile ereziei, fiind pagana si antihristica pe fata – am adaugat la urma un cuvant privitor la aceasta. continuare »

Mari tensiuni in Biserica Greciei pe seama decrestinarii Greciei prin masurile luate de guvern privind: „Cardul Cetateanului”, AMKA, ora de religie, ora de istorie si manualele didactice pentru lectiile de neogreaca, imigratia clandestina, denaturarea si alienarea credintei si a vietii nationale si sociale.

Ierarhi greci din toate orientarile raspund guvernulului

Nu se vor valida proiectele guvernului impotriva orei de religie si a orei de istorie

Intre timp se va studia si tema „Cardului Cetateanului” si a actelor de identitate electronice

In ciuda faptului ca Ierarhia a avut o sedinta furtunoasa, s-a hotarat constituirea unei comisii sinodale care sa examineze temele la care ne-am referit mai sus, precum si cele ale: decrestinarii Greciei prin masurile luate de guvern, a imigratiei clandestine, a denaturarii si alienarii credintei si a vietii noastre nationale si sociale. Ce au spus mitropolitii Mesogheei, Iliei, Kesarianiei, Fthiotidei, Kalavritelor, Thessalonicului, Siaristiei, Zakinthosului si purtatorul de cuvant al Sfantului Sinod, Mitropolitul Sirosului, care a amintit ministrului Educatiei ca mai presus de Ministerul Educatiei si de Institutul Pedagogic, care elaboreaza manualele scolare, exista Constitutia care permite Bisericii sa aiba un cuvant de spus asupra acestora.

Sfantul Sinod al Ierarhiei, asupra caruia s-au facut mari presiuni din partea poporului credincios si a mitropolitilor, a fost nevoit sa se ocupe cu chestiunile arzatoare ale „Cardului Cetateanului”, orei de religie, AMKA, orei de istorie si a manualelor didactice pentru lectiile de neogreaca. Aceste teme nu erau continute in ordinea de zi, in ciuda faptului ca Mitropolitului Etolokarnaniei, Cosma, a depus in scris solicitarea de a se discuta tema „Cardul Cetateanului”, pe care o mare parte a poporului credincios si a clerului il identifica cu numarul satanic 666, lucru pe care l-a semnalat si Mitropolitul Thessalonicului, Antim. La lucrarile Ierarhiei s-a iscat o tulburare, pentru ca destui mitropoliti l-au acuzat pe Arhiepiscop ca tace si nu intervine in desfasurarea evenimentelor.
Independent insa de „echipa” din care fac parte, toti ierarhii au ridicat steagurile protestului impotriva guvernului, atat in privinta orei de religie, cat si a denaturarilor din manuale prin continutul lor antibisericesc. Aceasta pozitie a ierarhilor este foarte pozitiva si constituie o avertizare pentru guvernare, cum ca, daca nu-si schimba linia fata de Biserica, va primi o interpelare din partea intregii Ierarhii a Bisericii. Mitropolitii condamna fara ocolisuri guvernul, pentru ca promoveaza decrestinarea educatiei. continuare »

Mitropolitul Serafim de Pireu: Biserica are sfanta obligatie sa articuleze un cuvant inaintemergator

Asupra temei intrunirii ordinare a Sfantului Sinod al Ierarhiei Bisericii Eladei: „Cauzele diversei crize actuale si Biserica – speranta si unitate a societatii si datatoare de sens vietii omului” declar cele de mai jos, rugand ca acestea sa fie preluate in Practicale:
1) Presfanta noastra Biserica – Trupul Domnului si Intemeietorului Ei, are sfanta obligatie sa articuleze intotdeauna si in istorie un cuvant precursor si sa vadeasca lucrurile esentiale ale perioadelor istorice prin discernerea Ei harismatica a evenimentelor. Acest lucru nu inseamna nicidecum partizanat sau politicianism, care desigur sunt excluse de catre orice barbat bisericesc din ontologia Bisericii, care ca intreg nu poate sa fie impartita in actiuni divergente.
Insa sfanta obligatie de articulare a unui cuvant inaintemergator este o porunca a Intreit-Sfantului Ei Intemeietor si in acelasi timp un mod diacronic de exprimare a sfintilor si eroilor ei.
2) Preaiubita noastra patrie nu poate fi comparata cu orice alta tara, pentru ca din punct de vedere istoric a trecut printr-o brutala sclavie si ocupatie timp de patru secole si a supravietuit ca Neam prin Chivotul Neamului ei – Biserica. Cuvantul marelui jurist N. Saripoulos: „Prin Biserica ne-am salvat!” va ramane de-a lungul veacurilor neschimbat si nezdruncinat.
De la renasterea nationala din timpul ultimelor doua decenii se observa incercarea orchestrata si din ce in ce mai accentuata de degradare a identitatii elino-crestine a Neamului prin actiuni coordonate ale celor doua partide de la putere si ale partidelor mai mici, asa numite de stanga, care se identifica in daramarea metodica a vietii bisericesti din inima si din sufletul elinilor.
In mod semnificativ, au fost legiferate ilegal de catre majoritatea guvernanta negarea cu fapta a Invierii trupurilor prin arderea mortilor, subminarea sfintei institutii a Nuntii prin convietuirea de comun acord (pactul de coabitare), care transforma intru-tot-respectabila persoana umana in obiect de satisfacere a placerii, excluderea in pofida sensului plenar al bunei-oranduiri constitutionale a clericilor din societatea educationala a elevilor si s-a uneltit cu indarjire impunerea minciunilor si inexactitatilor pentru modificarea constiintei istorice a tineretului scolar. continuare »

Baptistii de la “Evangelical Baptist Church of Georgia”, in scop prozelitism folosesc pana si vesmintele ortodoxe numai sa inroleze cat mai multi ortodocsi in randurile lor.

Despre amagitorii credinţei creştine, ne avertizeaza  Sf.Apostol Pavel cand spune…” unii ca aceştia sunt APOSTOLI MINCINOSI, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface in inger al luminii.“ (2 Cor.11,13-14)

Icoanele ortodoxe nu mai sunt pt ei niste “idoli”, acum au  un scop bine fixat, acela de-a amagi pe cei “slabi de inger”. Biblia ne previne si ne avertizeaza  despre aparitia lor:

“Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt LUPI rapitori.” (Matei 7,15). continuare »

[vimeo https://vimeo.com/15916692]

Sfantul Maxim raspunde:

Dar de Dumnezeu purtatorii nostri Parinti n-au primit aceasta, ci mai degraba au preferat sa fie prigoniti si sa moara decat sa treaca sub tacere expresia care infatiseaza Dumnezeirea cea una si mai presus de fiinta a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh.

Si care credincios va accepta „iconomia“ care reduce la tacere expresiile pe care Insusi Dumnezeul a toate a randuit in Iconomia Lui sa fie rostite de Apostoli, Proroci si Dascalii Bisericii?

Sa observam, domnule mare, la ce rau conduce acest punct pe care l-am atins. Pentru ca, daca Dumnezeu a asezat in Biserica in primul rand apostoli, in al doilea rand proroci, iar in al treilea rand invatatori spre desavarsirea sfintilor (Ef, IV, 11), spunand in Evanghelie Apostolilor si prin ei si celor de dupa ei: „Ceea ce va spun, spun tuturor“ (Mc, XIII, 37), si iarasi: „Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste si cel ce va dispretuieste pe voi, pe Mine Ma dispretuieste“ (Mt, X, 40; Lc, X, 16), este limpede si evident ca acela care nu primeste pe apostoli, pe proroci si pe invatatori, ci nesocoteste expresiile si glasurile lor, acela dispretuieste pe Insusi Hristos.

Asadar, cel ce respinge pe sfinti impreuna cu ereticii cei spurcati si necurati – primiti pe cel ce graieste adevarul! – acela condamna in chip vadit impreuna cu diavolul si pe Dumnezeu.

Asadar, daca discutand inovatiile facute pe vremurile noastre gasim ca ele ajung de fapt la acest rau suprem, vedeti ca nu cumva sub pretextul „pacii“ sa ne aflam bolnavi de „apostazie“ propovaduind-o pe cea despre care dumnezeiescul Apostol a spus (2Tes, II, 3) ca va fi inainte – mergatoare a venirii lui antihrist.

Acestea vi le-am spus fara teama si retinere, stapanii mei, ca sa va feriti atat pe voi insiva, cat si pe noi. Vreti ca, avand toate acestea scrise in cartea inimii, sa vin sa ma cuminec in Bisericile care propovaduiesc aceste lucruri si sa intru in comuniune cu cei care respingand, chipurile, pe diavolul, resping de fapt pe Dumnezeu? Sa ma fereasca Dumnezeu Care pentru mine S-a facut om afara de pacat! (Evr, IV, 15)

Si punand metanie, a zis:

– Daca vreti sa faceti ceva robului vostru, faceti, dar eu nu voi intra nicicand in comuniune cu cei ce primesc unele ca acestea.

Sf. Maxim: Tacerea asupra acestor cuvinte este suprimarea acestor cuvinte. Caci zice Duhul Sfant prin Prorocul: „Nu sunt graiuri, nici cuvinte al caror glas sa nu se auda“ (Ps, XVIII, 3). Asadar, cuvantul care nu este rostit, nici nu mai exista.

TROILOS: Crede în inima ta cum vrei, nimeni nu te împiedica.

Sf. Maxim: Dar Dumnezeu n-a limitat la inima intreaga mantuire, atunci cand a spus: „Cel care Ma va marturisi înaintea oamenilor si Eu îl voi marturisi înaintea Tatalui Meu cel din ceruri“ (Mt, X, 32). Iar dumnezeiescul Apostol învata spunand: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire“ (Rm, X, 10).

Asadar, daca Dumnezeu si prorocii si apostolii lui Dumnezeu poruncesc ca taina cea mare, înfricosatoare si mantuitoare a toata lumea sa fie marturisita cu glasurile sfintilor, nu trebuie în nici un chip sa fie redus la tacere glasul care propovaduieste aceasta taina, ca sa nu se micsoreze mantuirea celor ce tac.

Un articol prevestitor fata de ce avea sa se intample la Iasi, o suprimare a marturisirii credintei, articol postat chiar pe site-ul doxologia.ro al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Sa luam aminte:

Incepand cu seara zilei de 9 octombrie 2010, noi, iesenii, il vom avea in mijlocul nostru, in chip vazut, pe Sfantul Maxim Marturisitorul. Un barbat brav care a suferit multe prigoniri din cauza faptului ca marturisea credinta ortodoxa, un om care a suferit din mana propriilor frati bizantini, intr-o vreme in care singura Biserica ortodoxa din Pentarhie era Biserica Romei.
Vom avea binecuvantarea sa atingem trupeste un sfant care a iubit Ortodoxia cu pretul vietii. Sfantul Maxim a murit pentru marturisirea dreapta a dogmei despre Fiul, Cel in care sunt „doua firi, doua vointe si doua lucrari“. Nu a facut nici un compromis cu Biserica Constantinopolului care, pe atunci, se afla in erezie ci a cautat ajutor la Roma, singura Biserica care mai pastra, pe atunci, dreapta credinta. Atunci cand a cazut si Roma, Sfantul Maxim a rupt comuniunea si cu ea. Si era un simplu calugar. Putea sa taca, putea sa-si vada de cartile si de biblioteca sa, de ascultarea manastireasca. Dar a stiut ca este o vreme sa taci si o vreme sa vorbesti, o vreme sa mustri cu asprime si o vreme sa indrepti.

El a avut intelepciunea de a sti cand trebuie sa loveasca in cei care imprastiasera molima ereziei in Biserica. A stiut cand trebuie sa faca ceea ce trebuie sa faca un teolog pus in fata celei mai cumplite caderi in care un frate al sau, un om al Bisericii poate cadea – erezia. Nu i-a fost rusine de autoritatea lumeasca, nu a invocat scuza ascultarii fata de ierarhul devenit ereziarh, nu a facut decat un singur lucru: a ramas in credinta in care a fost botezat. Si a vorbit celorlalti despre fumusetea ei.

Noua de ce ne este asa de greu sa ramanem ortodocsi, adica sa traim credinta Sfintilor Parinti? De ce ne rusinam de credinta in care am fost botezati? Fiindca nu ne convin toate canoanele Sfintilor Parinti si nu le putem ajusta patimilor noastre, fiindca plecam urechea la hula si batjocura lumii, fiindca suntem mai mari traitori si dogmatisti decat Sfintii Parinti. Ma intreb ce ar fi raspuns adeptii teologiei comuniunii ecleziale la cele invocate de eretici impotriva Sfantului Maxim:
„Si ce vei face daca romanii se vor unii cu bizantinii? Caci iata ca ieri au sosit emisarii Romei si maine se vor impartasi cu patriarhul; si va fi limpede pentru toti ca tu i-ai intors de la credinta pe romani… Daca romanii se impaca cu bizantinii, ce vei face?“.
Probabil ca ei ar fi zis ca de vreme ce bazele eclesiologice au fost puse, chestiunile dogmatice sunt de importanta secundara iar unirea este posibila si „legitima“… Dar iata ce a raspuns Sfantul Maxim:
„Duhul Sfant ii anatemizeaza prin Apostolul Pavel chiar si pe ingerii care ar inova ceva pe langa ceea ce s-a propovaduit [Gal. 1, 18]“. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KdXcG_mtqCs]

In filmarea video de la articolul precedent ati putut urmari cuvantul adresat de staretul manastirii Sf. Pavel din Muntele Athos, arhimadritul Partenie. Insa am primit ulterior si textul scris al acestei omilii, INTEGRAL! Ne-a socat cenzura care s-a facut asupra textului, de catre cel care citea, probabil la indemnul ierarhului care statea langa el! Si anume IPS Teofan! Se poate observa si pe inregistrare cum ii indica cititorului sa sara peste anumite pasaje. Oare sa fie in stare de asa ceva? Aveam multa nadejde in acest ierarh! De ce se leapada de Sfantul Maxim Marturisitorul? DE CEEE?? Ca sa nu supere pe papistasi? De ce numai grecii stiu sa marturiseasca fara frica? Cerem explicatii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, ai carei membri suntem. Sa nu ne lase prada deznadejdii de a crede ca avem in fruntea Sfintei Mitropolii un ierarh care se leapada de invataturile Sfintilor Parinti! Sa nu fim lasati sa credem ca IPS Teofan este de acord ca papistasii au taine sau continuitate apostolica! Daca public s-a intamplat asa ceva, atunci ce se infaptuieste in ascuns? Ar fi bine sa ne temem de mana Sf. Maxim Marturisitorul, decat de alte sanctiuni lumesti!

Iata textul cenzurat cu lasitate, cuvinte pentru care Sf. Maxim si-a dat viata:

Prin aceste cuvinte, el a pecetluit condamnarea a ceea ce astazi se numeste „ecumenism” si, in acelasi timp, a destramat mitul existentei „succesiunii apostolice” in afara Bisericii Sobornicesti. Unde nu exista „adevarul si mostenirea marturisirii de credinta”, nu exista nici un fel de Biserica Soborniceasca – si, implicit, nici preotie, nici Botez, nici Taine. Aceasta teza se regaseste in textele si lucrarile de-Dumnezeu-insuflate ale Sfintilor Parinti, in Sfintele Canoane si in Vietile Sfintilor. Sa nu ne inselam! Nu poate fi vorba de vreo succesiune apostolica atat timp cat nu exista si credinta apostolica, deoarece invatatura Bisericii Ortodoxe ne spune ca harul dumnezeiesc este necreat, este expresia vesnica a Fiintei lui Dumnezeu, cea cu neputinta de descris – este har nezidit si dumnezeiesc, in inteles real si ontologic! In consecinta, atunci cand noi, crestinii ortodocsi, vorbim despre har, vorbim despre ceea ce ne putem impartasi din Dumnezeu noi, oamenii cei muritori si ziditi.

cititi textul integral aici.

„A trece sub tacere cuvantul este totuna cu a te lepada de Hristos, fiindca Duhul Sfant graieşte prin gura proorocului: «Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale caror glasuri sa nu se auda» (Ps. 18:3)

Se poate vorbi de o lepadare de Hristos a celui care a cenzurat textul?

[scribd id=39497728 key=key-1na8lazl90qkhim0rih4 mode=list]

„A trece sub tacere cuvantul este totuna cu a te lepada de Hristos, fiindca Duhul Sfant graieşte prin gura proorocului: «Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale caror glasuri sa nu se auda» (Ps. 18:3)

Am primit informatia ca dupa slujba Sfintei Parascheva a fost tinut un cuvant foarte puternic despre faptul ca traim aceleasi vremuri, precum cele din timpul Sf. Maxim Marturisitorul.  Cuvantul a fost tinut de catre arhim. Partenie, staretul manastirii Sf. Pavel (Sfantul Munte Athos), care predica demn si neinfricat la o slujba pompoasa oficiata de insusi ss Daniel si multime de alti ierarhi. Se putea citi pe fata ierarhului locului nedumerirea fata de cuvintele ce le auzea parca pentru prima data, iar ceilalti pareau si ei crispati la auzul acelor cuvinte vii. Da fratilor, traim aceleasi vremuri, caci monofizitii nu s-au lepadat de erezia lor, insa ai nostri ierarhi ii considera Biserica. Apoi vedem cum se incearca unirea cu papistasii, trecandu-se peste dogme si canoane. Nadajduim ca Sf. Maxim nu-i va lasa si acea mana sfanta se va abate asupra lor ca sa-i opreasca de la vinderea Ortodoxiei!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=sCa-8iXrB2o]

Mai jos aveti documentul semnat cu monofizitii de catre ierarhii nostri. Ar trebui sa se revina asupra acestui subiect, monofizitii, si sa se anuleze actul apostat de mai jos:

[scribd id=29175043 key=key-1lf4dp8gieg6h0woyxz2 mode=list]

Cititi si:

• Propuneri ale unei Comisii a Sfintei Comunitati a Sfantului Munte Athos cu privire la dialogul dintre ortodocsi si monofiziti
• Intrebari si raspunsuri despre monofiziti si copti

Omilie la Sf. Maxim tinuta de Gheronda Partenie de Hramul Cuvioasei Parascheva (varianta integrala)

Preafericite Parinte Patriarh al Romaniei, Daniel, Inalt-Preasfintite Parinte Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, Teofan, Preasfintiti Parinti Arhierei, iubiti frati intru Hristos, onorate autoritati, binecuvantat popor al lui Dumnezeu.

Suntem profund marcati de prezenta noastra aici la Iasi, in acest mare si vestit oras al Romaniei, impodobit cu manastiri minunate si biserici stralucitoare. Aceasta o datoram in primul rand binecuvantarii date de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, caruia ii multumim calduros, si in al doilea rand faptului ca la aceasta luminoasa si mare sarbatoare a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iasului si a Moldovei, Inalt-Preasfintitul Parinte Mitropolit Teofan a avut deosebita purtare de grija de a ne invita sa aducem moastele cele de-har-izvoratoare ale Sfantului Maxim Marturisitorul care se pastreaza de veacuri in manastirea noastra, a Sfantului Pavel, una dintre cele douazeci de manastiri suverane ale Sfantului Munte Athos.

„Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Mat. 10:32-33).

Aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos s-au incrustat adanc in inimile tuturor ce L-au iubit pe Dumnezeu, jertfindu-se pe sine pentru apararea Adevarului Bisericii noastre, mostenirea cea mai de pret lasata noua de Hristos. Unul dintre acestia este si Sfantul Maxim Marturisitorul, care s-a dovedit un mare aparator al credintei ortodoxe – desi era simplu monah – deoarece timp de aproape 25 de ani a fost principalul exponent al acesteia, marturisind doua vointe in Persoana lui Hristos, intr-o vreme de mare cumpana pentru Biserica.

Sfantul Maxim s-a nascut la Constantinopol in anul 580, dintr-o familie nobila, si a avut parte de cea mai inalta educatie din vremea sa. Imparatul Heraclie (610-641) l-a randuit ca secretar al sau, dar dupa cativa ani el a parasit inaltele dregatorii de la curte si s-a facut monah intr-o manastire din Hrisopolis, in apropiere de Constantinopol. A fost apoi pus egumen al acelei manastiri. In anul 627, Imparatul Constans a emis „Typosul” prin care se interziceau orice discutii despre una sau doua vointe si lucrari in Hristos. Dupa cum se stie, Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, precum si Sinodul al V-lea Ecumenic din Constantinopol condamnasera erezia monofizita. Cu toate hotararile sinodale si legiuirile drastice impuse de imparati, monofizitismul nu a disparut, ci s-a raspandit in Siria, Palestina, Egipt, Mesopotamia si Armenia – provincii ce s-au rupt de Imperiul Bizantin, iar bisericile lor de comuniunea cu Biserica Ortodoxa. In veacul al VII-lea, Imparatul Heraclie, ce era de neam armean, si Patriarhul Piros au incercat sa atraga de partea lor populatiile monofizite prin exprimari teologice impaciuitoare cu felul lor de gandire, temandu-se sa nu piarda cu desavarsire din componenta Imperiului acele provincii rasaritene. Ca solutie de rezolvare a crizei, a fost nascocit monotelismul si, ca o consecinta a acestuia, monoenergismul. Atunci Serghie si Piros au redactat „Ekthesi”, un text cu continut monotelit, intentionand reunirea si realipirea bisericilor monofizite rasaritene la Imperiul Bizantin. Sinodul de la Lateran, a condamnat monotelismul, iar Sfantul Maxim a fost reprezentantul cel mai de frunte din acel Sinod. Din aceasta pricina, el a fost arestat si dus la Constantinopol impreuna cu cei doi ucenici ai sai. A fost acuzat, fara dovezi, de complot politic si surghiunit intr-o cetate a Traciei, Vizia.

A fost rechemat in Constantinopol pentru noi cercetari si, dupa refuzul sau de a semna „Typosul”, Sfantul Maxim a fost trimis iarasi in exil, la Pervera. Dupa sase ani, a fost chemat din nou in cetatea imparateasca si, dupa ce a refuzat pentru a treia oara sa se supuna poruncii imparatesti, a fost anatematizat si torturat. Dupa aceea, a fost aruncat in temnita pe jumatate mort, iar a doua zi i s-a taiat limba de-Dumnezeu-inteleptita cu care a mustrat ratacirile ereticilor. Dar Dumnezeu, Cel ce „nebuni arata a fi pe cei intelepti” si „din gura pruncilor savarseste lauda”, i-a dat credinciosului Sau marturisitor darul de a vorbi, mai presus de fire, chiar si fara limba – mai limpede decat inainte. Umplandu-se de rusine si manie, ereticii i-au taiat si mana cea dreapta, apoi l-au tarat asa prin toata cetatea, spre batjocura tuturor. Dupa aceea, l-au trimis iarasi in surghiun, fara purtare de grija, fara haine si mancare. In cele din urma, l-au inchis intr-o temnita din cetatea Shimaris. Dupa trei ani de suferinte, Sfantul Maxim si-a dat cu bucurie sufletul in mainile lui Hristos, pe Care L-a iubit din tineretile sale si pentru Care a suferit chinuri atat de grele.

***

Din impresionanta viata a Sfantului Maxim, deosebim trei componente de baza ce caracterizeaza marturisirea ortodoxa: frica lui Dumnezeu, adevarata smerenie si curajul marturisirii. El nu a cedat in fata chinurilor, pricina pentru care si moartea sa ramane o marturie vesnica a luptei purtate. Marturisind Adevarul, Adevarul l-a slobozit de patimi si l-a unit cu Dumnezeu si cu toti sfintii. A suferit pana la moarte ca sa nu accepte minciuna si sa nu ascunda, de frica, Adevarul. „Mincinos este cel ce tagaduieste ca Iisus este Hristosul” (1 Io. 2:22), ne spune Sfantul Evanghelist Ioan. Sfantul Maxim s-a luptat nu doar sa-L marturiseasca pe Hristos inaintea oamenilor, nu doar sa fuga de pacat, ci si sa pastreze nealterata puritatea dogmei. Iar puritatea dogmei inseamna raspandirea directa a mesajului Evangheliei, propovaduit de apostoli si transmis noua de catre sfinti: faptul ca Cuvantul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Dumnezeu desavarsit fiind, in toata plinatatea Dumnezeirii Sale, a binevoit din dragoste sa Se intrupeze si sa Se faca Om desavarsit. In nici un caz nu s-ar putea pune la indoiala si tagadui deplina Dumnezeire si Egalitate cu Tatal a lui Hristos, din pricina slabiciunii trupului omenesc luat odata cu intruparea Sa.

Sfantul Maxim, acest mare Parinte al Bisericii, a contribuit magistral la dezvoltarea limbajului teologic in privinta celor doua vointe in Persoana lui Hristos. El a scris zeci de lucrari de o insemnatate teologica covarsitoare, dintre care enumeram in treacat: „Cuvant ascetic”, „400 capete despre dragoste”, „Intrebari si raspunsuri”, „Mistagogia” etc., multe dintre ele fiind cuprinse si in Filocalie. In toate aceste lucrari, cu o iscusinta teologica fara seaman si o uimitoare limpezime, Sfantul Maxim a expus in chip stralucit Hristologia. Ravna sa pentru apararea Ortodoxiei a fost rodul indelungatei sale nevointe din pustie. Imbogatit cu experiente duhovnicesti inalte si incercat in luptele ascetice, el si-a asumat sa ridice pe umeri greutatea teologica a infruntarii ereziei monotelite. Sfantul Maxim, al carui nume e sinonim cu marturisirea adevarului, ramane o figura eroica si luminoasa a Bisericii. Imparati, episcopi si sinoade l-au condamnat din pricina ca nu si-a abandonat marturisirea credintei si nu s-a lasat purtat de valurile starnite de vanturile unui compromis politic confortabil.

Astazi, unele cercuri politice si bisericesti doresc unitatea crestinilor. Imparatii de atunci doreau, la fel, o unitate, un front comun cu potrivnicii lor, trecand cu vederea deosebirile teologice ce-i desparteau. Din pricina acestor compromisuri facute de imparatii de atunci, de dragul unei asa-zise reconcilieri, au aparut acele erezii impotriva carora a luptat Sfantul Maxim. Intarit in Adevar, el a stat impotriva la toate amenintarile puternicilor vremii, atat politici cat si bisericesti. Toate Patriarhiile vechi din Rasarit acceptasera compromisul. Sinoadele episcopilor anatematizau pe oricine le era impotriva, cu aprobarea tacita a Basileului si Senatului.

Lupta Sfantului Maxim are valoare nu doar pentru acele vremuri, ci si pentru noi, cei de astazi, deoarece el ne-a aratat ce trebuie sa faca orice crestin, in orice vreme: crestinul trebuie sa-L marturiseasca pe Hristos inaintea oamenilor prin cuvinte si fapte; niciodata sa nu-L tagaduiasca sau sa-L vanda, sau sa marturiseasca un „Hristos fals”. Cand prigonitorii eretici i-au cerut Sfantului Maxim sa taca, el le-a raspuns: „A trece sub tacere cuvantul este totuna cu a te lepada de Hristos, fiindca Duhul Sfant graieste prin gura proorocului: «Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale caror glasuri sa nu se auda» (Ps. 18:3). Prin urmare, cuvantul ce nu vine la aratare nu este cuvant adevarat”. Mantuirea in ansamblul ei depinde nu doar de credinta inimii, ci si de marturisirea acestei credinte, dupa cum ne invata dumnezeiescul Apostol: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire” (Rom. 10:10).

Cu totii stim ca au fost vremuri in trecut cand parea ca lumina Ortodoxiei s-a stins de peste tot. Dar, de fiecare data, Dumnezeu a ridicat cate un marturisitor neinfricat, prin care credinta a biruit. Astfel au fost Sfintii Vasile cel Mare, Athanasie si Chiril ai Alexandriei, Grigorie Teologul, Ioan Damaschin, Theodor Studitul, Grigorie Palama, Marcu al Efesului si multi altii. Proslavindu-i pe acesti marturisitori ca sfinti, Biserica ne da vietile lor drept exemple de urmat. In zilele noastre, in aceste vremuri de confuzie si ratacire, vietile lor stralucesc ca niste faruri pentru a ne calauzi pe calea cea dreapta.

Sfantul Maxim a marturisit credinta ortodoxa intr-o epoca ce are multe asemanari cu cea a noastra. Politica basileilor de atunci urmarea infaptuirea unirii politico-sociale a imperiului – ceea ce se urmareste si astazi. Mijlocul de realizare a acestui lucru a fost sprijinirea ereziei monotelite. Au fost folositi si oameni din Biserica, care au sustinut erezia de dragul unor oportunitati lumesti. Ei credeau ca fac, chipurile, un pogoramant ecleziastic. Sa nu uitam insa niciodata cuvintele Sfantului Maxim, care spunea: „Domnul nostru Iisus Hristos a numit Biserica Sa Biserica Soborniceasca deoarece ea pastreaza Adevarul si marturisirea credintei”.

Prin aceste cuvinte, el a pecetluit condamnarea a ceea ce astazi se numeste „ecumenism” si, in acelasi timp, a destramat mitul existentei „succesiunii apostolice” in afara Bisericii Sobornicesti. Unde nu exista „adevarul si mostenirea marturisirii de credinta”, nu exista nici un fel de Biserica Soborniceasca – si, implicit, nici preotie, nici Botez, nici Taine. Aceasta teza se regaseste in textele si lucrarile de-Dumnezeu-insuflate ale Sfintilor Parinti, in Sfintele Canoane si in Vietile Sfintilor. Sa nu ne inselam! Nu poate fi vorba de vreo succesiune apostolica atat timp cat nu exista si credinta apostolica, deoarece invatatura Bisericii Ortodoxe ne spune ca harul dumnezeiesc este necreat, este expresia vesnica a Fiintei lui Dumnezeu, cea cu neputinta de descris – este har nezidit si dumnezeiesc, in inteles real si ontologic! In consecinta, atunci cand noi, crestinii ortodocsi, vorbim despre har, vorbim despre ceea ce ne putem impartasi din Dumnezeu noi, oamenii cei muritori si ziditi.

Adevarata unitate are sorti de izbanda doar atunci cand se face mai intai unirea in credinta, in dogme, in cult. Acesta este prototipul unitatii in Biserica primara. Diversitatea nu poate fi acceptata decat in probleme minore, legate de traditii si obiceiuri locale.

Iubiti credinciosi, sa privim cu credinta neclintita la pilda Sfantului Maxim si a celorlalti marturisitori! Sa ne luptam pentru a dobandi smerenia, blandetea si dragostea lor, pentru ca atunci cand va trebui sa ne marturisim credinta sa avem indrazneala in marturisirea noastra si sa ne luam rasplata in viata cea vesnica.

Fie ca rugaciunile si mijlocirile Sfantului Maxim Marturisitorul si ale Sfintei Parascheva care este atat de cinstita si la care aveti atata evlavie, sa ne acopere si sa ne intareasca pe noi pe toti in Adevarul credintei noastre ortodoxe. Amin!

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, potrivit unui reportaj publicat de amen.gr, vorbind la sfarsitul lui august trecut unor pelerini de pe insula Imvros, a subliniat intre altele: „Ortodoxia va trai, va convoca Sfantul si Marele ei Sinod, pe care il pregateste Sinodul Panortodox si acum ne aflam la sfarsitul pregatirii acestuia. La inceputurile lui 2011 cel mai probabil vom avea penultima sedinta pregatitoare in cadrul Centrului nostru Patriarhal de la Geneva si va avea loc acest mare eveniment. Nu a mai avut loc un asemenea eveniment din 787, din secolul al VIII-lea nu s-a mai organizat un Sinod Ecumenic de asemenea proportii, de o asemenea anvergura. Si toate vor decurge bine prin harul lui Dumnezeu, mai ales pentru Ortodoxie si pentru relatiile noastre cu celelalte biserici si confesiuni crestine”. Prin declaratiile de mai sus se afirma limpede dorinta patriarhala de a convoca neintarziat Marele Sinod, care, potrivit ambitiei Patriarhului Bartolomeu va fi al VIII-lea Sinod Ecumenic!

Patriarhul, dar si cei care conlucreaza pentru convocarea unui asemenea Sinod, in mod gresit leaga ecumenicitatea si prestigiul Sinodului de multimea ierarhilor care vor participa. Insa nici un Sinod nu se convoaca singur ca Ecumenic, ci i se recunoaste caracterul ecumenic aposteriori. Ecumenicitatea unui Sinod nu este asigurata doar de caracterul ortodox al deciziilor ei, care desigur va trebui sa constituie urmarea invataturii Sinoadelor Ecumenice anterioare.Nimeni nu cunoaste care este tema majora pentru care se va convoca un asemenea Mare Sinod. Este cunoscut faptul ca convocarea Sinoadelor Ecumenice a avut loc cu scopul principal de a condamna mari erezii si de a formula limpede Credinta Ortodoxa. Este cat se poate de improbabil sa asteptam convocarea Marelui Sinod pentru condamnarea panereziei ecumenismului, unicul motiv pentru care ar fi putut fi considerata necesara convocarea unui asemenea Sinod. Dimpotriva insa, dupa toate indiciile si asa cum insusi Patriarhul Bartolomeu recunoaste, se pregateste sistematic redefinirea relatiilor Bisericii Ortodoxe cu confesiunile eterodoxe.Cei care proiecteaza convocarea Marelui Sinod trebuie sa stie ca Sinoadele nu au loc nici pentru satisfacerea ambitiilor arhieresti sau patriarhale, nici, cu atat mai mult, pentru legiferarea conceptiilor si practicilor ecumeniste. Ultimul cuvant in recunoasterea ecumenicitatii unui Sinod l-a avut intotdeauna si il are si astazi clerul si poporul credincios si nu ierarhii care constituie Sinodul. Si desigur nu se vor accepta niciodata deciziile unui Mare Sinod care, dupa toate indiciile, va deschide drumul catre „unirea bisericilor”.

de Ioannis Tatsis, teolog

Sursa: https://thriskeftika.blogspot.com/2010/09/blog-post_1124.html via https://graiulortodox.wordpress.com/vesti/

Traducere Maria Theodorou

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=oVC3obuD2wc]

Acesta este un colaj din cele mai reprezentative momente ale interpretarii cantecului “Svet i radost'” (“Lumina si bucurie”) de catre formatia “Tsvety” si echipa sincretista formata din reprezentanti a celor cinci religii mari a Federatiei Ruse pe 6 martie 2010, in Postul Mare, in ajunul Duminicii Sfintei Cruci. Din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, cu incuviintarea Arhiepiscopului Ioan de Belgorod si Starooskolsk, a evoluat corul arhieresc al Eparhiei de Belgorod. In vreme ce iudeii, musulmanii, budisdii si indusii isi cantau „simbolurile de credinta” (“On namah Shivaya”, juramantul catre Budda, “Allahu akbar”, “Shma Israel” si lecturi din texte oculte cabalistice), ortodocsii de la Belgorod au cantat „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururi si in vecii vecilor”, confirmand astfel ca toti participantii la concert se roaga unui „dumnezeu” comun. Cu toate astea, declaratia oficiala a Departamentului de Misionarism al BORu spune ca „scopul participarii corului a fost in a marturisi credinta ortodoxa” si ca in varianta de studio cantecul se termina cu rugaciunea ortodoxa fara nici un amestec sincretist (minciuna neacoperita, iata cantecul in varianta studio, unde e chiar mai grav decat la concertul live).

Cine atunci e totusi ortodox: Sfantul Constantin Brancoveanu mucenicit pentru ca nu a vrut sa primeasca islamul sau corul arhieresc din Belgorod (si implicit Departamenul de „Misionarism”), care are acelasi „dumnezeu” cu musulmanii?

sursa: Toaca.md

Este regretabil acest lucru, dar CMB nu este o religie (deocamdata), ci mai mult un organism politic. Singurul TRUP este Biserica Ortodoxa. Ar fi de dorit iesirea din aceasta structura eretica, dar NOI nu suntem uniti ca sa cerem acest lucru. Degeaba ar face apel un parinte sau altul. Nu ar avea cu cine! Teologii si credinciosii nostri au alte interese si daca ar putea, s-ar contrazice si cu marii duhovnici. Cred ca ne meritam rusinea de a fi alaturi de toate ereziile.

Vedeti si: VREŢI, NU VREŢI,… ŞTIAŢI CĂ FACEŢI PARTE DIN CMB? (CMB = CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR – CUM ZIC EI; MAI EXACT CONSILIUL ECUMENIST AL EREZIILOR).

Conferinţa Consiliului Mondial al Bisericilor continuă la Palatul Patriarhiei

RUGACIUNE ÎN COMUN LA PATRIARHIE CU MEMBRI CMB (A SE CITI ŞI ÎNŢELEGE CONSILIUL MONDIAL SAU ECUMENIST AL EREZIILOR?)?

Dumnezeu, suprema existenta, este o viata iubitoare intre cele trei Persoane de o unica fiinta. Aceasta este prima dogma.

A doua este ca Dumnezeu, Cel in Treime, creeaza din iubire fapturile umane intr-o lume folosita in comun, ca sa-si extinda iubirea si la ele si sa-L iubeasca si ele.

A treia dogma este ca dupa ce fapturile umane refuzand iubirea au cazut in moarte, Tatal ceresc a trimis pe Fiul Sau la ele ca om, care mergand in iubirea Lui pana la moarte, ca sa invinga moartea in Sine si prin Sine si in ei moartea lor, daruindu-le celor ce vor voi viata de vesnica fericire in comuniune cu Dumnezeu cel in Treime. Aceasta e a treia dogma.

Fara un astfel de Dumnezeu iubitor si astfel de fapte ale Lui, urmarind un asemenea scop cu oamenii, daca existenta ar consta numai din ce da lumea aceasta, supusa unor legi oarbe, monotone si supusa atator mizerii ce sfarsesc cu moartea definitiva a persoanelor umane, ce apar rand pe rand, conceptie proprie mai tuturor filosofilor si religiilor panteiste, ea nu ar avea nici un sens. De unde si spre ce scop ar fi iubirea si datoriile faptelor bune cand totul decurge fatal, conform legilor oarbe ?

Mai trebuie sa mentionam ca Imparatia fericita a vesnicei comuniuni cu Dumnezeu in Treime depinde si de voia noastra de a ne insusi aceasta viata, de comuniune intre noi, urmand pilda lui Hristos, care a mers pana la jertfa pentru noi. Am putea spune ca aceasta arata o a patra dogma, poruncita de Hristos, o dogma prin care se cere oamenilor sa-si insuseasca in mod liber binele pe care ni L-a adus El si pe care il vedem realizat din veci in Sfanta Treime. Contributia noastra la insusirea acestui bine a cerut-o Hristos, spunandu-ne: “Iubiti-va unii pe altii, precum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan 13,34). Numai pazind acest cuvant al Lui, va veni El si Tatal Lui in noi si-si vor face locas in noi (Ioan 14,23). Iar aceasta iubire a noastra intre noi,venita noua din prezenta Sfintei Treimi in noi, este Biserica. In ea trebuie sa fim cu totii una cu Hristos intre noi, precum este Fiul cu Tatal in Sfantul Duh (Ioan 17,11).

De aceea a pus Domnul Hristos atata accent pe Biserca (Matei 16,18), declarand ca adevarata credinta in El trebuie sa se arate in unitatea oamenilor in Biserica. Iar Biserica este nu acolo unde se ramane numai la Evangheliile scrise de doi Apostoli si doi ucenici ai lor, ci unde se pastreaza invatatura tuturor Apostolilor Sai, transmisa comunitatilor bisericesti in unire din vremea Apostolilor pana azi; se pastreaza acolo unde Apostolii si-au luat urmasi pe ucenicii lor, dandu-le harul primit la cincizecime de la Duhul Sfant, dupa ce acestia au invatat de la ei tot ce au invatat ei de la Hristos. “Te indemn, zice Sfantul Apostol Pavel lui Timotei, sa tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este dat tie prin punerea mainilor mele” (2 Timotei 1,6). Ca acesti ucenici pot si sunt datori sa pastreze invatatura de la Apostoli, nu numai pe cea scrisa de unii din ei, ci si pe cea predata oral, o spune Sfantul Apostol Pavel catre Timotei: “Tine dreptarul cuvintelor sanatoase ce le-ai auzit de la mine, cu credinta si cu iubirea ce este in Iisus Hristos” (2 Timotei 1,13). Iar corintenilor le scrie: “Fratilor, va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile precum vi le-am dat” (1 Corinteni 11,2). Nu-i lauda ca citesc Evangheliile si nu-i indeamna sa respecte numai ceea ce le scrie in Epistole, ci sa tina toate cate le-a spus vreme de un an si jumatate (Fapte 18,1). El stie ca episcopii si preotii sunt cei ce-si pot indeplini datoria de a pastra invatatura cea sanatoasa si de a mustra pe cei potrivnici: “Pentru ca multi sunt cei razvratiti, graitori in desert si inselatori carora trebuie sa li se inchida gura” (Tit 1,11). Dedesuptul multor acestor rataciri propavaduite si astazi sta vointa celor ce neaga pe Hristos ca Dumnezeu, recunoscandu-L doar ca un prooroc, asemenea celor din Vechiul Testament, un simplu Iisus, nascut ca orice om din pacat, care, deci, nu a mantuit pe oameni prin cruce, ci a suferit pentru pacatele Sale ca orice om, fiind slujitor cel mult al lui Iehova. Necunoscand un bine superior vietii din lumea aceasta, o astfel de invatatura ca si tot panteismul, nu poate reprezenta adevarul (Tit 1,14). continuare »