[youtube=https://youtu.be/PLMf0gPq-Ag]

Cea mai grozavă şi funestă săptămână a fost în jurul lui 14 mai. Una din cele mai cenuşii pagini din istoria românească… Circulau pe atunci maşini foarte luxoase. Intraseră în circuitul ţării noastre nişte autocare noi, maşini poloneze, foarte elegante la suprafaţă, dar înăuntru era totul închis şi nu se vedea nimic. Lumea se obişnuise… Eh, maşini poloneze!… Dar acolo erau numai şi numai deţinuţi politici. Pentru că arestările, care se făceau noaptea, erau foarte multe, rămâneau deţinuţii de transportat şi dimineaţa cam până la opt, nouă. Interesul era ca aceste maşini să nu se oprească pe la securităţi pentru că se demasca ce conţin.
Încă o treabă foarte interesantă!… În partea de sud-est a oraşului se auzeau împuşcături pe care ei le mascau, zicând: „armata face manevre”. Erau cunoscute aceste manevre ale armatei. Se făcea o manevră în Roman, se mai făcea la două, trei săptămâni una în Iaşi, în sfârşit, în diferite oraşe. Ce era cu împuşcăturile acelea? Aduceau aici noaptea familii întregi din comuna Bosancea, din zona Bucovinei. Bosancea, o comună de mare rezistenţă unde şi ruşii au fost dezarmaţi şi acum venise momentul de răzbunare împotriva bosăncenilor. Au făcut gropi comune în Piatra Neamţ, pe dealul Balaurului şi acolo aduceau cu maşinile, noaptea, familii întregi, le mitraliau şi le aruncau în gropile comune. Dimineaţa era totul nivelat, cu iarbă şi flori şi nu se ştia ce e acolo. În 1951 s-au făcut de către popa Nicolae săpături pe dealul Balaurului, însă securitatea a oprit să se mai continue săpăturile.
În noaptea dinspre 15 mai 1948 beciurile securităţii erau pline. Nu mai încăpeau arestaţii nici în beciuri, nici în poduri. N-aveau nici miliţieni de serviciu şi atunci au dresat câini. Au băgat deţinuţi în podurile securităţii şi la fiecare doi, trei deţinuţi era câte un câine lup. Într-adevăr, dacă mişcai erai sfâşiat de animalul acesta. Aşa spuneau şi caralii: „Dacă mişcaţi, riscaţi să vă rupă mâna, să vă spargă capul, să vă-nghită cu tot cu oase”.
Şi am stat 48 de ore nemişcat cu faţa în jos în podul securităţii din oraşul Roman. După 48 de ore am coborât la anchetă. Ancheta era făcută de un evreu al securităţii, Davidovici Solomon, foarte inteligent care a colaborat cu Doina Constantin. El era informatorul Securităţii şi juca şi rol de activist în FDC. Aşa că ziua umbla prin internate, prin şcoli, pe la ţară şi racola tinerii în Mişcarea Legionară. Era foarte apreciat şi căutat pentru că fusese arestat de Antonescu. Dar lumea nu şi-a dat seama cum de e liber de vreme ce fusese condamnat la 15 ani! Securitatea pusese mâna pe el: „Te eliberăm, dar ne faci serviciile”. A făcut serviciile Securităţii câţiva ani de zile şi apoi a fost găsit pe străzile oraşului Cluj mort, cu faţa în jos, în uniformă de securist. Ăştia l-au eliminat pentru că ştia prea multe.
Aşa s-a început prigoana în acea noapte de 14-15 mai 1948. Au fost peste 10.000 de tineri arestaţi, anchetaţi, condamnaţi în lunile august, septembrie şi în octombrie repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea.
Cu vreo patru, cinci zile înainte de plecarea din Roman, mi se arată o imagine: undeva în întuneric, în fundul sălii, o scânteie de lumină. Şi mă opresc, într-adevăr în realitate, după două săptămâni, în faţa puşcăriei Aiudului. Eram legaţi la ochi şi ca să merg către capătul sălii mi-au dat prosopul de la ochi şi tocmai lumina aceea mi se arată mie acolo unde caraliul deschide celula: „Intră aici, banditule!” Şi asta era scânteia şi celula mea.
Şi am mai avut o prevestire la ieşirea din puşcărie. Le-am zis camarazilor mei: „Măi, băieţi nu murim. Fiţi atenţi, rezistăm şi mergem înainte. Lupta se duce mai departe”. Şi într-adevăr aşa a fost.

Citiți integral pe site-ul ATITUDINI.

Parintele Justin Pârvu – Despre cinstirea Sfinților din Inchisori

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZYhqt6wK88Y]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=FSrxjCr8CDw]

Conferinţă despre primul sfânt român contemporan care are sfinte moaşte întregi şi binemirositoare, canonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina, care în România este trecut cu vederea, din motive greu de explicat – detalii pe https://sfantuliovdinuglea.ro

În deschiderea conferinţei va fi un concert al celor din Trupa Arhaic – Muzica sufletului de român. Vă rog să share-uiţi anunţul.

Vedeţi şi: Video: MARE TREN cu zeci de vagoane cu tunuri, lansatoare de rachete, camioane militare, etc. trecand dinspre Bucuresti spre Constanta

UPDATE: VIDEO: mitr. cretan Teofan decide îngroparea sfintelor moaște întregi ale P. Gh. Calciu Dumitreasa și zice că va face la fel și în cazul Părintelui Justin Pârvu

Materialul de faţă aştepta de ceva vreme să fie scris şi publicat. Până la urmă, decizia a venit în ziua de Sf. Gheorghe, odată cu contemplarea, pe Facebook, a unei fotografii în care pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa apare alături de promoţia 1976 a Seminarului Teologic din Bucureşti (pentru cine nu ştie cine a fost pr. Calciu, vezi: ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Calciu-Dumitreasa). Peste doi ani, părintele avea să fie arestat pentru cele „Şapte cuvinte către tineri”, mărturisitoare de Hristos, într-o lume subjugată de către un regim tiranic, ateu.

Textul meu exprimă un punct de vedere asupra unei istorii pe care o găsesc (cel puţin) halucinantă. Oricine este liber să fie de acord, după cum oricine este liber să nu fie de acord cu observaţiile şi cu concluziile mele, pe care, însă, la rândul meu, sunt liberă să le exprim.

La sfârşitul anului trecut, trupul părintelui Gheorghe Calciu, descoperit cu aspect de sfinte moaşte (întregi), păstrat şi după citirea rugăciunilor arhiereşti de dezlegare (vezi observator.tv/social/razboi-pe-trupul-parintelui-gheorghe-calciu-114232.html ) a fost re-îngropat sub pretextul dorinţelor familiei şi mai ales sub cel al unui „testament” (datat 28 octombrie 2006, vezi Parintele Calciu. Scrisorile testament catre Parintele Justin Parvu) care ar fi aparţinut părintelui.

Curios este că:

„Testamentul” din 28.10 concurează un alt document (datat 12 noiembrie 2006, aşadar posterior celui din 28.10, vezi rostonline.org/rost/dec2006/pr-calciu.shtml), ambele conţinând (şi) dispoziţii privind îngroparea părintelui. O comparaţie între cele două texte poate, însă, lesne conduce la ideea că ele nu aparţin uneia şi aceleiaşi persoane.

Dacă analiza este ajutată şi de o alăturare a „testamentelor” cu alte texte aparţinând pr. Calciu (vezi, d. ex.: Parintele Gh. Calciu: Prefer sa mor aici fara niciun compromis pagină din care se ajunge şi la alte materiale, precum şi textele disponibile la parintelecalciu.wordpress.com/) „testamentul” din 28.10 devine din ce în ce mai suspect de a aparţine mai degrabă vreunui redactor de texte protocolar-fariseice de prin vreo cancelarie, sau altcuiva cu “abilităţi” similare, decât părintelui Gheorghe.

Cuvintele pr. Gheorghe Calciu se supun în mod constant unuia şi aceluiaşi stil, coerent, limpede, ferm, lipsit de orice falsetto curtenesc (după cum era şi omul). Testamentul din 12. 11 cadrează şi el cu acest stil. Cel din 28.10 nu, arătând mai degrabă a fabricaţie care, în încercarea de a imita stilul pr. Calciu, a eşuat izbitor într-un produs de „poetică de curte” adaptată nişei ecleziale (se poate presupune că autorul real al textului nu a avut cum să-şi iasă din propria piele).

Pentru cei care vor aduce observaţia că aceste comentarii ale mele pot fi (des)calificate ca pur subiective, adaug nişte detalii: continuare »

HRISTOS A ÎNVIAT!

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Această mare minune se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.

În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.

Imnele Învierii

de Sfantul Efrem Sirul

1. Pentru noi a venit mielul din casa lui David. Pentru noi a venit din Avraam preot şi arhiereu. Pentru noi S-a făcut Miel, pentru noi S-a făcut Arhiereu. Trupul Său s-a făcut jertfă, iar Sângele Său stropire. Binecuvântată fie plinătatea Ta.

Refren: Binecuvântată fie Înălţarea Lui!

2. Pogorât-a fugind Păstorul tuturor căutând pe Adam, oaia cea pierdută. A luat-o pe umeri şi a urcat-o aducând-o Stăpânului turmei. Binecuvântată fie pogorârea Sa!

3. Stropit-a rouă şi ploaie făcătoare de viaţă peste Maria, pământul cel însetat. Şi ca un grăunte de grâu a căzut în iad, înălţându-se ca spic şi pâine nouă. Binecuvântat fie zborul Lui!

4. Cunoştinţa Sa a smuls rătăcirea de la omenirea căzută în pierzanie. Prie ea s-a tulburat şi clătinat cel rău. Peste neamuri şi-a revărsat toată înţelepciunea Sa. Binecuvântat fie izvorul ei!

5. Din înălţime S-a pogorât la noi Puterea dumnezeiască şi din sânul Maicii ne-a strălucit Nădejdea. Din mormânt a răsărit Viaţa şi pentru noi a şezut Împăratul de-a dreapta. Binecuvântată fie măreţia Lui!

6. Din înălţime s-a revărsat ca un râu, şi din Maria a ieşit ca o rădăcină. De pe lemnul crucii a căzut ca un rod şi ca o pârgă a urcat înapoi la cer. Binecuvântată fie voia Ta!

7. Cuvântul Tatălui a ieşit din sânul Său şi a îmbrăcat trup din alt sân. Dintr-un sân în alt sân a trecut şi a umplut sânurile feciorelnice. Binecuvântat Cel ce s-a sălăşluit întru noi!

Continuarea pe site-ul ATITUDINI.

Arhiepiscopul ortodox al Maramuresului si Satmarului, IPS Justinian Chira a fost supus in aceasta dimineata, 2 aprilie, unei interventii chirurgicale. Medicii baimareni au ajuns la concluzia ca, din cauza starii precare de sanatate, se impune o operatie in acest caz.

Arhiepiscopul ortodox al Maramuresului si Satmarului, IPS Justinian Chira, a fost adus ieri, 1 aprilie, la Spitalul Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris” Baia Mare pentru investigatii medicale. In urma analizelor s-a constatat ca s-ar impune efectuarea unei interventii chirurgicale, dupa ce ierarhul maramuresean a fost diagnosticat cu hernie inghinala.

„Din cele spuse de medicii Spitalui Judetean se pare ca starea este buna. Noi ne-am ingrijorat putin zilele trecute, deoarece a recidivat o problema veche a dansului, e vorba de o hernie inghinala pentru care a mai fost operat in urma cu 16 ani. Medicii au stabilit ca este bine sa fie internat, sa i se faca investigatii. Ieri a fost internat la spital, iar astazi s-a luat hotararea ca cea mai buna solutie e operatia pentru a nu da nastere la complicatii”, a declarat purtatorul de cuvant al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, preotul Cristian Stefan.

Conform unor surse medicale, in jurul orei 11:00, IPS Justinian Chira a intrat in sala de operatie pentru a fi supus unei interventii chirurgicale. Operatia s-a incheiat in jurul orei 12:40, iar interventia chirurgicala a decurs fara probleme.Ierarhul se afla acum pe Sectia de Terapie Intensiva.

„Operatia a durat aproximativ o ora si jumatate. Ni s-a transmis ca totul a decurs bine si acum vedem pe mai departe cum decurge starea dansului postoperatorie”, a mai spus preotul Cristian Stefan.

IPS Justinian Chira implineste in acest an 93 de ani, fiind nascut in 28 mai 1921 in satul Plopis din judetul Maramures. Dragostea de a-l sluji cat mai bine pe Dumnezeu l-a determinat sa ia drumul Manastirii. Astfel in 12 martie 1941 intra in Manastirea „Sf. Ana” din Rohia, fiind tuns in monahism sub numele de Justinian (in 1942).

La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Manastirea Rohia de catre P.S. Nicolae Colan Episcopul Vadului, Feleacului si Clujului. Pentru meritele sale in conducerea manastirii, la propunerea P.S. Teofil al Clujului, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a conferit, in anul 1967, rangul de arhimandrit, iar in anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales episcop-vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului.

In septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, fiind instalat la 11 noiembrie 1990. In aceasta calitate initiaza reorganizarea de curand reinfiintatei Episcopii a Maramuresului si Satmarului.

| emaramures

Sfinţii închisorilor au dat mărturia sfinţeniei lor şi anul acesta la Iaşi, la binecunoscuta conferinţă ţinută mereu în data de 19 martie, de pomenirea mărturisitorului Virgil Maxim.
La sfârşitul conferinţei, sutele de credincioşi s-au închinat la sfintele moaşte aduse de organizatori, după care s-a pregătit citirea Acatistului Noilor Mucenici din temniţele comuniste. Atunci, unul dintre închinători a întrebat dacă un craniu miroasea frumos dinainte sau e cu această ocazie şi aşa s-a observat că exista şi o mică peliculă de mir pe el. Era un craniu ce nu mai izvorâse mir deloc, adus de la o biserică din Maramureş, de la un părinte care îl primise de la Aiud. A urmat citirea acatistului, la care mai rămăseseră în jur de 30 de persoane din sutele de dinainte. Ora era deja înaintată şi oboseala se vedea pe chipurile multora din sală. Dar acest mic efort a meritat cu prisosinţă. Fratele Danion a zis celor de faţă că pot acum să sărute craniul, să ia pe serveţele din mir etc. Neavând ceva mai de preţ decât o fotografie cu Părintele Justin, o persoană a atins craniul cu ea, iar când a ridicat fotografia, toţi cei prezenţi au observat o pată mare de mir, care se prelingea. Un părinte a şters acea pată mare cu o particică din veşmintele Sfântului Ilie Lăcătuşu, iar la scurt timp pe craniu a apărut o broboană de mir. In imaginile de mai jos puteţi observa această a doua minune. Dar din nou mirul a fost şters de acelaşi părinte, şi pentru a treia oară a apărut o mică pată de mir pe craniu. Mirosul era unul deosebit de plăcut, fin şi întărea dovada minunii ce era în faţa ochilor noştri. Bucuria a fost nespusă, căci Domnul a rânduit ca Părintele Justin, plecat pe 16 iunie 2013 dintre noi – cu trupul, şi Sfântul Ilie Lăcătuşu să fie mijlocitorii acestei minuni. Acest lucru ne întăreşte şi în credinţa că Părintele Justin este în ceata acestor mari sfinţi ai neamului. Dar trebuie să simţim şi o averizare că vor veni vremuri potrivnice, cât de curând. Dacă vom cere ajutor de la Sfinţii închisorilor, vom trece mai uşor prin ele, căci sfinţii nu ne vor lăsa, mai ales acum cu Sfântul Părinte Justin printre ei. Să-i rugăm să ne dea curajul de a ne apăra credinţa, ţara cu pământul şi apele din ea, tradiţiile şi specificul nostru românesc. Amin! continuare »

În primăvara lui 1965 am auzit din întâmplare (şi aceasta o socotesc lucrare rânduită de Dumnezeu) despre o fată, dintr-o comună vecină, Grădiştea, la 6 kilometri de Sălciile, în vârstă de 35 de ani, care lucrează croitoria şi aşteaptă un bărbat, care nu bea, nu fumează, nu bate nevasta şi nu înjură. Am zis în sine: “Fata asta, pe mine mă aşteaptă”. Era fiica dascălului din comună şi avusese destui peţitori, dar toţi plecaseră aşa cum veniseră. Dascălul avea cinci fete şi trei băieţi. Aceasta, cea mai mică, şi încă un băiat, erau necăsătoriţi. Rudele ei erau alarmate şi o mătuşă îi spunea:
– Maică, la strung dacă-l faci şi nu iese aşa cum vrei tu!
– Nu este, nu mă mărit, spunea fata.
Aşa că i-am făcut o vizită în familie:
– Domnişoară, am auzit că aştepţi un bărbat aşa şi aşa…
– Da, domnule, a răspuns ea serioasă.
– Eu sunt acela!
– De eşti dumneata, poţi să mă ceri în căsătorie, de nu, poţi să pleci!
M-a încântat atitudinea ei. Am povestit pe scurt cine sunt, de unde sunt, ce am păţit în viaţă. La plecare, m-au condus cu toţii până la poarta ogrăzii şi acolo am stat puţin de vorbă cu fata; ceilalţi ai casei, rămăseseră în urmă. Mi-am luat ziua bună şi am stabilit să vin după Sfintele Paşti, căci începea Postul, şi cu părinţii, să vadă şi dânşii viitoarea noră şi să facem nunta.
– Pe ăsta îl iei? a întrebat-o maică-sa după plecarea mea. continuare »

Cu durere a fost desprinderea Părintelui Justin de lângă noi. Și iată că au trecut deja 9 luni de la plecarea sfântului la Mirele Ceresc. A trecut mult timp și nouă ne-a rămas tot mai puțin pentru a îndupleca pe bunul Dumnezeu să-și întoarcă fața către noi, către neamul românesc, către întreaga omenire. Lupta de-o viață a Părintelui a fost în acest sens, purtată îndeosebi prin mărturisirea Adevărului cu orice preț și prin jertfa maximă pentru semenii săi. Spuneam că mai avem puțin timp rămas, căci Părintele înainte de a trece la Domnul a lăsat un cuvânt profetic: Mai sunt 12 luni de libertate şi va veni urgia. Timp de pocăință avem, căci Domnul ne dă până în ultima clipă a vieții nădejdea mântuirii. Important este să fim pe Cale, pe aceeași cale pe care a mers și Părintele, urmându-i învățătura. Sfinte Părinte Justin stăruie la Hristos Împăratul Luminii cu rugăciuni pentru poporul tău.

Dreapta credință

Geniul Ortodoxiei stă în capacitatea de a fi în acelaşi timp sobornicească şi naţională, adică putând să-i cuprindă pe toţi ortodocşii într-o unitate superioară, în Hristos Iisus şi în Biserica Tradiţiei, fără a ştirbi identitatea naţională, ci transfigurându-le însuşirile şi zestrea. Acest model este unic în istorie şi aparţine numai Ortodoxiei. a venit acum ecumenismul. Poate cândva o fost vreo intenţie bună, nimic de spus. Dar iată unde a degenerat această intenţie! Unde s-a ajuns! Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.Mântuirea este aşadar doar în Biserică, şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. continuare »

Zeci de icoane….plâng toate deodată în Bisericile Ortodoxe din Rusia şi Ucraina. Conform ştirilor transmise în multe Biserici din Rusia, cât şi din Ucraina, Sfintele Icoane ale Lui Hristos şi Maicii Domnului, dar şi ale altor Sfinţi au început să lacrimeze, după începutul crizei din Ucraina. Destui sunt cei ce vorbesc că este transmis un “mesaj din cer”, care ar aduce a semn rău, alţii se închină la icoane şi cer ajutorul şi mila lui Dumnezeu în criza şi haosul creat. Acest fenomen spontan a plângerii în masă a icoanelor nu s-a întmplat de foarte mult timp, întâmplându-se mai ales pe fondul unor catastrofe mari. De exemplu, cum s-a întmplat înainte de revoluția din 1917. Cazuri de plângere a icoanelor au fost observate de curând în Syktyvkar, Pechora, Rostov-pe-Don, Novokuznetsk, Odesa, Rivne, Kiev, Sankt Petersburg și în alte orașe.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=XytJgPkXb9Q]

traducere de pe strangeworlds.at.ua | ortodox.md

Ce se cere acum de la noi?

Acum se cere rugăciune, nimic altceva. Tinerilor le spun: „Ascultaţi, munciţi şi vă rugaţi!” Într-o şcoală, dacă intri într-o clasă şi te uiţi la copii, ştii şi cum sunt părinţii lor. Din păcate, acum familiile sunt mai degrabă marxist-leniniste. Ţin ziua agriculturii, a prăjiturii, a cozonacului şi uită de sărbătorile creştine. Ori familia este cărămida lumii, iar femeia are un rol sacru în cadrul familiei. Ea este şi cu căderea şi cu ridicarea, de aceea este importantă… Îmi amintesc, la şaptesprezece ani am intrat în mănăstire şi am început o viaţă aspră. Am învăţat la Seminarul de la Cernica unde era multă exigenţă şi asceză. Stăteai un an de zile acolo şi nu plecai nicăieri. Acolo stăteai de Paşti, de Crăciun… Plângeam când mă uitam înspre nordul ţării noastre şi îmi ziceam: „Uite, măi, Neamţul şi noi stăm aici în Ilfov şi ne mănâncă ţânţarii!”…

Ce s-ar putea face pentru ţara noastră în aceste momente?

Să fie un guvern naţional care să fie ales de popor în nişte alegeri nobile fără tam-tamuri, fără atâta amar de cheltuială pe seama poporului, fără atâtea partide care trăiesc pe spinarea unei naţii. Cine întreţine toată mizeria asta a partidelor? E cea mai mare crimă într-un stat să fie atâtea partide care nu fac altceva decât să jecmănească şi să ia bani! Oamenii care umblă după măririle astea, care ţin cu tot dinadinsul să câştige, sunt cei la care Dumnezeu le ia minţile. Şi atunci omul nu mai vede cât rău este în el.

Dacă vrem să schimbăm ceva trebuie să schimbăm mentalitatea copiilor, a părinţilor, a şcolii şi a Bisericii. Vă dau un exemplu. Noi avem aici nişte copii care au crescut la mănăstire[1] şi nu se joacă cu jucăriile de acum, ci după ceea ce au văzut la biserică: cu Evanghelia, cu Apostolul, cu litia, îşi fac acolo altarul lor şi încep slujba în legea lor.

Ce ar trebui să facem ca să ne ridicăm spiritual?

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie slugii Tale”. Dacă nu plecăm de aici, niciun savant din lumea asta nu scoate lumea din sărăcie, decât dacă se sprijină pe ajutorul puterilor cereşti.

Spuneaţi, referitor la cipuri, că dacă generaţia noastră le acceptă acum, cu siguranţă generaţia de mâine va accepta pecetea.

Păi da, aşa este, că şi o casă când arde, iese mai întâi puţin fum. Spun unii că trebuie să ne războim cu cipurile când ni se vor pune cu sila. Dar e târziu atunci!…

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=HVGAYUft-_c]

Preacuvioase Părinte Stareţ Hariton, preacuvioşi, preacucernici Părinţi şi preacuvioase Maici, iubiţi credincioşi, onoraţi invitaţi şi onorată asistenţă

Cu toate că, în tradiţia liturgică şi pastorală a Bisericii Ortodoxe, se pune accentul pe evenimentul unic al Marii Treceri spre veşnicie al omului şi mai puţin pe cel al zilei de naştere, nu pot să trec cu vederea ziua de 10 februarie, când s-a născut Preacuviosul Părinte Arhimandrit Justin, cel care, prin viaţa sa jertfelnică şi frumoasă, a dat o semnificaţie deosebită şi începutului vieţii sale, prin felul cum a săvârşit călătoria, cum a dus lupta cea bună şi cum şi-a încheiat viaţa.

Întrucât iubitul nostru Părinte Justin a trăit firesc şi intens viaţa Bisericii, după învăţătura şi modelul Sfinţilor Părinţi, la toate nivelurile vieţii pastorale, consider că, cuvioşia sa, reprezintă pentru noi toţi, dovada palpabilă a lucrării harului în Biserica mântuitoare a lui Hristos şi a Neamului Românesc.

Cei care trăiesc în Biserică, nesocotind sau fără să lucreze în ei harul şi harismele Sf. Duh, trăiesc o himeră şi o amăgire, iar toată viaţa lor devine o închipuire nefondată sau „neîntemeiată fantezie”[1], cum ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul. continuare »

Călugărul este chip îngeresc. Unde sunt îngerii, acolo este lauda lui Dumnezeu. Monahul primeşte lumina de la îngeri, iar îngerii primesc lumina de la Dumnezeu.

Monahul trăieşte două lumi, pământească şi cerească. Mintea în cer şi cerul pe pământ. Oamenii privesc mănăstirile ca ceva dumnezeiesc, „cerul pe pământ”. Atunci cum trebuie să fie vieţuitorii unei mănăstiri? Viaţă de înger, adică oamenii rugăciunii, armoniei, ai dragostei, renunţarea permanentă în favoarea aproapelui. Rugăciunile călugăreşti sau cele şapte laude obligatorii pentru orice vieţuitor de mănăstire, spun Sf. Părinţi, dacă nu-şi face ceasurile este ca un câine şi n-are voie să participe la masă cu fraţii, în ziua aceea.

Nimic nu leagă mai puternic pe fraţi decât rugăciunea şi ascultarea. Purtaţi-vă cuviincios, smerite şi cu evlavie una faţă de alta. Duhovnicul este omul îndumnezeit şi nu obiect de artă, aşa cum se ia în anumite împrejurări. Nu lipsiţi de la biserică, fiindcă este mama noastră.

„Cine nu are biserica de mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată”. Gândiţi-vă şi răspundeţi cu frică de Dumnezeu, la chemarea frăţiilor voastre.

Nu aveţi nicio grijă de ordin material, cum au mirenii, măcar aveţi grijă de suflete şi nu vă leneviţi la chemarea clopotului. Dacă nu daţi ascultare la cele spuse, n-aş vrea să vin cu asprime şi să vă schimb cu călugări.

Părăsiţi năravurile din lume şi cutremuraţi-vă, în locul sfânt vă aflaţi. Dobândiţi timpul, pierderea timpului este pierderea sufletului.

Domnul să vă binecuvânteze şi mântuire deplină.

Dacă încetează psaltirea, din citirea ei, încetaţi şi frăţiile voastre de a mai rămâne în mănăstire. Rugaţi-vă să se îndepărteze ceaţa lenei din frăţiile voastre.

Scrisoare către o obşte monahală de călugăriţe
Protos. Justin, 4 sept. 2000
articol apărut în revista  ATITUDINI, nr. 31

Un episod extraordinar al istoriei românilor, ţinut permanent secret, este cel legat de “boala” şi moartea poetului naţional al României, Mihai Eminescu, care, aşa cum s-a văzut, se manifestase direct şi partizan la ziarul Timpul în “Chestiunea Israelită” sau în “Chestiunea evreiască”, fiind împotriva încercărilor evreilor de a bloca sau de a condiţiona recunoaşterea independenţei României. Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu a fost ucis, (de către ­medicul evreu Fr. Iszac”, zic unii, de către o conspiraţie iudeo-masonică am zice noi).
În anul 1882, Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle:“Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”. continuare »

In data de 7 ianuarie, Biserica Ortodoxa praznuieste atat Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, cat si aducerea mainii sale drepte, din Antiohia la Constantinopol.  Potrivit traditiei, Inaintemergatorul Domnului a fost inmormantat in cetatea Sevastia din Samaria. Sfantul Evanghelist Luca dorind sa mute trupul lui Ioan de aici in Antiohia, nu a reusit sa obtina si sa mute decat mana dreapta a sfantului.

Istoricii Teodoret si Rufinus mentioneaza ca mormantul Sfantului Ioan Botezatorul a fost profanat in 362, in timpul imparatului Iulian Apostatul, o parte dintre moaste fiind arse. Cealalta parte a fost dusa in Ierusalim, apoi in Alexandria, unde, la 27 mai 395, a fost asezata in biserica ce ii poarta numele.

Cronica lui Ioan Skylitzes (istoric bizantin din secolul al XI-lea) afirma ca mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul a fost mutata in 956 din Antiohia la Constantinopol de catre imparatul Constantin VII Porfirogenetul (913 – 959), pentru a fi depusa intr-una dintre capelele Marelui Palat, mai precis, in biserica Maicii Domnului Peribleptos.

La sfarsitul secolului al XII-lea, Antonie de Novgorod, Arhiepiscop rus aflat in pelerinaj la Constantinopol, mentioneaza in scrierile sale, tot ceea ce cuprinde tezaurul acestei biserici, amintind si mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul. continuare »