Știri

În timp ce românii protestează față de proiectul Roșia Montană, o altă companie canadiană, Eldorado Gold, începe lucrările de explorare la perimetrele aurifere Brad, Deva şi Muncel, din judeţul Hunedoara

eld_logoSenatul a votat pentru intrarea legii distrugerii Rosiei Montane in procedura de urgenta. Acest lucru NU semnifica respingerea legii sau a proiectului minier! Invitam presa la o mai buna documentare in ceea ce priveste votul de azi din Senat! Lupta continua!

Eldorado Gold va începe lucrările de explorare la perimetrele aurifere Brad, Deva şi Muncel, judeţul Hunedoara, în prima parte a trimestrului al patrulea, a anunţat joi compania canadiană.

Compania a precizat că a finalizat forările de la exploatarea Certej, judeţul Hunedoara, iar rezultatele vor fi folosite la actualizarea datelor referitoare la geologia depozitelor.

“Activităţile de explorare vor fi orientate către exploatările Brad, Deva şi Muncel, pentru care am obţinut licenţe, forările preliminare fiind anticipate la începutul trimestrului al patrulea”, se arată în comunicatul companiei.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat în februarie trei licenţe de concesiune pentru explorarea resurselor de minereuri polimetalice din perimetrele Deva, Muncel şi Brad, judeţul Hunedoara, companiei European Goldfields Deva.

| mediafax

Mii de manifestanţi au participat sâmbătă la Berlin împotriva supravegherii generalizate

Atac-la-SUA-China-si-Rusia-acuzate-de-spionaj-ciberneticMii de manifestanţi au participat sâmbătă la Berlin la o manifestaţie pentru a denunţa atingerile la viaţa privată, în special prin supravegherea telecomunicaţiilor de către serviciile secrete, precum agenţia americană NSA, relatează AFP.
Colectivul organizaţiilor care a lansat apelul la manifestaţia sub sloganul ‘Libertate mai degrabă decât teamă’, printre care figurează Verzii, partidul de stânga radical Die Linke şi partidul Pirat, a revendicat 20.000 de manifestanţi.

Poliţia din Berlin a refuzat totuşi să comenteze această cifră sau să comunice o estimare, mulţumindu-se să declare că ‘metodele sale de contabilizare sunt diferite de cele ale organizatorilor’.

Deşi declarată împotriva tuturor atingerilor la viaţa privată, manifestaţia a luat în vizor agenţia americană de supraveghere electronică NSA, dar şi guvernul german, considerat prea îngăduitor şi timorat în reacţia sa faţă de spionajul de mare amploare, relevat de presă, datorită fostului consultant american Edward Snowden.

În coloana manifestanţilor puteau fi văzute pancarte cu mesaje clare ca ‘Încetaţi să ne spionaţi!’ sau de o ironie muşcătoare:’Merci Prism (programul de spionaj aplicat de agenţia americană NSA), datorită ţie guvernul ştie, în fine, ce vrea populaţia’.

‘Serviciile secrete ca NSA spionează neobosite conversaţiile telefonice şi traficul pe internet la scară mondială (şi) guvernul nostru, al cărui unul din rolurile fundamentale este de a ne proteja de orice daune, se mulţumeşte cu explicaţii liniştitoare’, a denunţat unul dintre oratori, Kai-Uwe Steffens, care militează împotriva înregistrărilor preventive ale datelor electronice de către autorităţi.

Joi, presa internaţională a evocat o nouă serie de documente livrate de Snowden, care demonstrau că NSA şi omologul său britanic GCHQ pot decripta aproape orice este codat pe internet, fie că este vorba de mesaje sau de tranzacţii bancare.

Diavolul vorbește prin gura papei Francisc: “Nu conteaza daca esti homosexual sau nu. Toti suntem copiii Domnului”

Papa Francisc pene indian pataxo

Gesturile Papei Francisc au surprins de la numirea sa, dezvaluind un altfel de lider catolic. De aceasta data, Papa a mers, din nou, impotriva curentului si a dat speranta unei persoane nesigure pe propria sexualitate.

Papa Francisc l-ar fi sunat personal pe un catolic francez pentru a-i spulbera indoielile privind sexualitatea sa. Christophe Turtino ii scrisese anterior Papei, explicandu-i durerea pe care o simte fiind homosexual, dar si un om credincios. Acesta se temea ca orientarea sa sexuala il va condamna la o viata dupa moarte petrecuta in Iad.

Trutino a inmarmurit cand, la cateva zile dupa aceea, a primit un telefon chiar de la Papa Francisc. “Nu conteaza daca esti homosexual sau nu,”, i-ar fi spus liderul suprem al Bisericii Romano-Catolice. “Oricum ar fi, toti suntem copiii lui Dumnezeu. De aceea, trebuie sa continuam sa fim buni. Trebuie sa ai curaj, sa crezi in continuare si sa faci bine”.

Vaticanul nu a confirmat inca veridicitatea acestei conversatii, dar este cunoscut faptul ca Papa Francisc este mult mai tolerant fata de homosexuali. In ultima sa vizita in Brazilia, acesta a spus: “Daca o persoana este homosexuala dar il cauta pe Dumnezeu si are ganduri bune, cine sunt eu sa il judec?”

| antena1

Conferință dedicată Sfinților Închisorilor, 14 septembrie, de Ziua Crucii, la Aiud

AIUD, Sâmbătă, 14 septembrie 2013, Biblioteca Județeană Aiud, de la ora 12.00 la 15.00. Vor vorbi: Dan Radovici- jurist, președintele Asociației Sfinții Împărați Constantin și Elena; Victor Bibire – profesor; Ciprian Voicilă – sociolog. Va fi lansată cartea „Imn pentru crucea purtată” de Virgil Maxim. Vor fi aduse raclele cu sfintele moaște. Intrarea liberă.

Intervenția militară în Siria ar putea declanșa o nouă criză financiară

siria_chemical_mapO intervenţie militară străină în Siria ar putea duce la creşterea preţurilor petrolului, lucru care ar avea la rândul său efecte negative asupra creşterii economice mondiale, este de părere Andrei Kostin, unul dintre şefii celei mai mari bănci din Rusia – VTB, informează Ria Novosti.

“Preţurile petrolului ar putea creşte puternic, lucru care ar aduce Rusiei profit pe termen scurt, dar ar fi cu siguranţă negativ pentru perspectiva globală de creştere”, a declarat Kostin. El explică, de asemenea, că unele ţări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, au fost capabile să se dezvolte în trecut pe seama războiului, dar că acesta a adus în principal distrugere şi instabilitate economiei mondiale. “Am avea în Siria acelaşi lucru pe care în avem în Egipt sau Libia – o altă ţară cu instabilitate politică ce nu poate fi rezolvată”, a mai adăugat reprezentantul celei mai mari bănci din Rusia. Problemele au început în Siria în luna martie a anului 2011 şi au culminat cu un război civil. Peste 100.000 de persoane au fost ucise până la ora actuală în timpul conflictelor, potivit estimărilor Statelor Unite ale Americii. Oficialii americani au votat favorabil în cursul săptămânii pentru oferirea autorităţii necesare lui Barack Obama în vederea utilizării forţei armate împotriva Guvernului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ca răspuns la un presupus atac cu arme chimice care ar fi avut loc luna trecută.

ULUITOR! CUI VROIA PONTA SĂ DEA ROŞIA MONTANĂ! Descinderi ale poliţiei din Elveţia şi Franţa la birourile artizanului afacerii Roşia Montană. Evreul Steinmetz, în spatele proiectului din Apuseni

Rosia-Montana crater carieraPolitistii din Elvetia si din Franta au declansat, aproape simultan, descinderi la mai multe proprietati, in general birouri, care apartin sau au o legatura directa cu principalul artizan al afacerii Rosia Montana. Miliardarul Steinmetz este unul dintre cei mai bogati oameni din lume, iar astazi este investigat la nivel mondial in cazul sesizarilor de coruptie din jurul, asa suna comunicatele oficiale, “ unei afaceri miniere de miliarde de dolari”. Prestigioasa publicatie The Guardian precum si Reuters, una dintre cele mai mari agentii de informatii din lume, relateaza in aceste zile pe larg ce se intampla.

Ofiterii de la Geneva au perchezitionat birourile unei firme care oferea servicii de management pentru BSGR, o companie controlata de miliardarul israelian Beny Steinmetz, in timp ce, in Franta, politia a perchezitionat casa unui director al firmei de servicii de management. Raiduri au fost solicitate de catre Departamentul de Justitie al SUA, dupa o perioada de sase luni de investigatii a unor concesiuni miniere profitabile in fosta colonie franceza Guineea. Politie a perchezitionat birourile din Onix Financial Advisors si a luat o serie de documente. Steinmetz a obtinut dreptul de a extrage jumatate din minereu de la Simandou, dupa ce a investit 165 milioane dolari in explorare. A fost o afacere care a provocat furia pe scara larga si resentimente, intr-o tara in care milioane de oameni traiesc in saracie disperata, fara apa curenta, electricitate sau fara o  infrastructura, si care, de fapt, era asezata pe unele dintre cele mai bogate depozite de minerale din lume. La scurt timp dupa ce agentii FBI au inceput sa investigheze circumstantele afacerii Simandou, pentru a stabili daca a existat o incalcare a  legii privind practicile corupte si combaterea spalarii de bani, un asociat al lui Steinmetz a fost arestat in Florida. FBI-ul a inregistrat o serie de intalniri in care, asociatul lui  Steinmetz ar fi incercat sa obtina distrugerea de documente care detaliaza modul in care a fost achizitionat, prin concesiune, minereu de fier. El a fost acuzat ca a incercat sa obstructioneze justitia, insa neaga orice ilegalitate. In urma raidurilor din Elvetia si Franta, un purtator de cuvant al firmei Onyx, a declarat: “Onyx nu are absolut nimic de ascuns, cooperand pe deplin cu autoritatile. Nu sunt in masura sa comentez mai mult in acest moment.” Directorul executiv al companiei, Dag Cramer, a adaugat ca firma “a furnizat autoritatilor elvetiene toate informatiile necesare”.

Steinmetz si BSGR neaga orice ilegalitate privind afacerea Simandou si spun ca sunt victime ale unei campanii de defaimare, condusa de actualul presedinte al Guineei, Alpha Condé, intr-o incercare de a distrage atentia de la problemele sale politice interne. Condé, care neaga acest lucru, efectueaza o ancheta paralela cu cea efectuata de catre FBI.

Luna trecuta, The Guardian a raportat ca Steinmetz a fost anchetat de FBI pentru infractiunea de coruptie.

La inceputul acestei luni, Powerscourt – o firma de piar din Londra, a incercat, de asemenea, sa minimalizeze conexiuni dintre firma lui Steinmetz BSGR si Onyx, spunand ca “sunt separate si complet independente” una de celalalta. Onyx a fost asociat cu BSG Management Services, cele doua firme au avut in comun directori, precum si birouri in Mayfair din Londra.

BSGR si Steinmetz nu au comentat descinderile efectuate in Elvetia si Franta.

Precizam faptul ca, marti, in sedinta de Guvern a fost adoptat proiectul de lege privind unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Rosia Montana, el urmand sa fie transmis Parlamentului.

Potrivit Axa.info.ro, care citeaza Wall Street, in spatele firmei canadiene Gabriel Resources, care detine peste 80% din actiunile Rosia Montana Gold Corporation, se regasesc nume mari din business-ul mondial, precum John Paulson, Beny Steinmetz si Thomas Kaplan, care au investit sute de milioane de dolari in proiectul minier din Apuseni, scrie Mediafax. Gabriel Resources anunta la sfarsitul anului 2009 ca Paulson & Co. si Electrum Strategic Holdings detin cate 18% din actiuni, urmate de Newmont Mining Corp (SUA), unul dintre cei mai mari producatori de aur din lume, si BSG Capital Markets, parte a Beny Steinmetz Group (BSG), cu 9% din tilturi.

Compania canadiana detine 80,23% din actiunile Rosia Montana Gold Corporation, restul capitalului fiind in proprietatea statului roman. Zacamantul de la Rosia Montana are rezerve de peste 300 de tone de aur si 1.600 tone de argint.

| Buciumul

Cum putea fi altfel: Comisia Europeană, favorabilă proiectului Roșia Montană

Până în prezent nu a existat o încălcare a legislaţiei UE în cazul Roșia Montană, a declarat Joe Hennon, purtătorul de cuvânt al comisarului european de mediu, Janez Potocnik. Comisia Europeană (CE) urmăreşte îndeaproape proiectul minier Roşia Montană. CE ne recomandă eficiența exploatării resurselor.

„Implementarea adecvată a Directivei UE privind deşeurile miniere va minimiza riscurile pentru sănătatea publică şi mediu pe care le presupun activităţile miniere care necesită utilizarea cianurilor”, a mai precizat Joe Hennon, pentru Agerpres. „Date fiind prevederile foarte stricte ale Directivei UE privind deşeurile miniere şi absenţa de alternative adecvate, conform cunoştinţelor actuale, pentru cianurare în extracţia aurului, o interdicţie generală a cianurilor în minerit nu pare indicată”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al lui Janez Potocnik.

Este important să creștem eficiența exploatării resurselor

„Este importantă creşterea ratei de reciclare a produselor conţinând metale preţioase în UE, întrucât acest lucru poate reduce dependenţa de mineritul aurului în UE şi va contribui la o creştere a eficienţei resurselor”, a mai declarat Joe Hennon. Declarațiile vin ca răspuns la solicitarea de clarificare din partea eurodeputaților Eirk Banki, FIDESZ, Laszlo Tokes, independent afiliat PPE, şi Csaba Sogor, UDMR.

Comemorarea martirelor de la Mislea – 8 septembrie

comemorare MisleaDuminica 8 septembrie, Nasterea Sfintei Fecioare Maria, va avea loc ca in fiecare an comemorarea de la Mislea – unde aducem cinstire suferintei indurate de femeile detinut politic. Comemorarea este organizata ca de obicei de dl. Mihnea Gheorghiu (0721192694), fiul unei marturisitoare din temnita Mislea, doamna Geta Gheorghiu.
Programul manifestarii:
  • Ora 7:00 plecare cu microbuzul din Bucuresti (ca de obicei de la Schitul Magureanu, aprox. 25 ron/persoana dus-intors).
  • Participare la Liturghie la Bisericuta din incinta fostei inchisori Mislea
  • Parastas si Agapa
  • Intoarcere la Bucuresti cu oprire la locul unde acum 16 ani Parintele Voicescu a avut accidentul in urma caruia a plecat la Domnul si la troita de la Tancabesti.
Va asteptam la Mislea sa putem spune impreuna PREZENT! in numele tuturor celor care acum se roaga pentru noi in fata lui Dumnezeu.
Cezarina Condurache
Ai grijă, Doamne, de toţi ai mei. Primeşte-i sub scutul Tău. Iartă-i. Odihneşte-i.
Celor vii dă-le tărie asupra celor potrivnici, întru biruinţa României Creştin-Legionare şi apropierea de Tine, Doamne, a neamului meu românesc, întru nădejdea învierii lui. Amin

Parlamentarii nu mai pot cere bani de la buget pentru biserici

biserica din LjuljaciDeputaţii şi senatorii nu vor mai putea depune amendamente la legea bugetului de stat prin care să ceară finanţare pentru biserici, cămine cultural, parcuri sau alte investiţii care ar trebui finanţate din bugetele locale. Deputaţii au aprobat marţi această regulă, fără să ştie de fapt ce votează.

În prima şedinţă din această sesiune parlamentară, deputaţii au demonstat că nu şi-au uitat “bunul obicei” de a vota aşa cum le dictează liderul de grup. Astfel, au reuşit să aprobe o lege care le limitează dreptul de a depune amendamente la proiectul bugetului de stat. Cei mai supăraţi vor fi aleşii care obişnuiau să scrie sute de amendamente prin care cereau bani pentru biserici, cămine culturale, amenajarea de spaţii verzi în colegiile lor. Surse politice au explicat pentru cotidianul.ro că această modificare nu a fost discutată la nivelul grupurilor parlamentare ale USL, dar are susţinerea Guvernului şi a Finanţelor.

Pe ordinea de zi a şedinţei de plen de marţi s-a aflat un proiect de modificare a Legii finanţelor publice. Textul a trecut rapid, fără dezbateri şi a fost aprobat cu majoritate de voturi. Unul dintre amendamente stabileşte că, la dezbaterea legii bugetului de stat, Parlamentul va discuta doar amendamentele care au în vedere investiţii la nivel naţional, nu şi cele care ar trebui finanţate din bugetele locale.

“Parlamentul va lua în dezbatere numai amendamentele prin care se propun modificări sau completări la proiectul legii bugetare anuale, şi la anexele la acesta, la creditele bugetare şi/sau de angajament prezentate de Guvern în structura prevăzută de art. 36 alin.(1)”, prevede amendamentul respectiv.

Acest text a fost propus de Comisia de buget, cu aprobarea Finanţelor, în ideea de a descuraja parlamentarii să mai depună mii de amendamente la legea bugetului de stat.

Întrebat de cotidianul.ro ce schimbări va aduce acest amendament, preşedintele Comisiei de buget, liberalul Gheorghe Dragomir, a răspuns că “fiecare parlamentar poate propune ceea ce este în concordanţă cu legislaţia”. În opinia sa, “nu se intenţionează în mod special” o limitare a dreptului parlamentarilor de a face propuneri de amendamente.

“Aveau şi parlamentarii o singură treabă. Acum nu mai poţi să faci nimic”

Situaţia a fost explicată mult mai clar în Comisia de buget din Camera Deputaţilor, comisie care a şi redactat amendamentul. „Dacă amendamentul nu face trimitere la proiectul legii bugetului sau la anexele acestui proiect, nu va fi luat în discuţie. Dacă în structura bugetului regăsiţi referire la finanţarea iluminatului public din comuna Clopoţeii din Deal, atunci faceţi amendamentul, dacă nu regăsiţi, nu puteţi face amendamentul. Asta e toată filosofia. Pentru că noi nu putem să luăm în dezbatere amendamente care vizează cheltuieli care se fac din bugetele locale, pentru că încălcăm principiul autonomiei locale”, a explicat deputatul PSD Viorel Ştefan, în şedinţa comisiei. Punct de vedere susţinut de reprezentanţii Ministerului de Finanţe, care au punctat şi faptul că oricum mii de amendamente sunt depuse fără să aibă şi sursa de finanţare specificată. Din partea opoziţiei, cel mai nemulţumit a fost deputatul PDL Constantin Dascălu. „Aveau şi parlamentarii o singură treabă. Puteau şi ei, la legea bugetului, să demonstreze susţinătorilor lor din colegiu că s-au zbătut să susţină nişte amendamente pentru colegiu. Acum ni se taie şi acest drept. Staţi, domnilor, şi dormiţi în continuare în Parlament, că nu mai puteţi să faceţi amendamente”, spune Dascălu.

Anul trecut au fost depuse în jur de 13.000 de amendamente la Legea bugetului de stat pe 2013, majoritatea fiind respinse în bloc.

Proiectul de lege privind bugetul de stat pe 2014 ar trebui să fie întocmit de Guvern şi transmis Parlamentului până la 15 octombrie.

Traian Băsescu ne-ar băga într-un război cu Siria: Dacă aliații noștri vor da un semnal Damascului, România se va solidariza cu aceștia

Basescu la Yad Vashem IsraelTraian Băsescu a vorbit într-o conferință de presă despre situația din Siria. Acesta declară că poziția României se menține, aceea că țara trebuie să aibă o atitudine prudentă, iar „ La momentul la care aliații noștri vor decide să ia măsuri prin care să dea un semnal Damascului că este de netolerat utilizarea gazelor de luptă, România se va solidariza cu aliații”.

„De ce prudenţă? Şi azi au fost circa 20 de solicitări de operaţiuni consulare la ambasada noastră din Damasc. În acest moment e pregătită repatrierea a 19 cetăţeni români”, a declarat acesta.În ceea ce privește relațiile sale cu șeful statului sirian, Băsescu declară: „Cred că al-Assad e unul din şefii de stat cu care am avut cele mai puţine întâlniri, două. Nu e o relaţie de prietenie, a funcţionat o relaţie instituţională. Poziţia moderată derivă din mai multe motive. Una din explicaţii e numărul mare de cetăţeni români din Siria. Probabil când va începe ceva, sună direct la TV că nu-i ajută statul român”.

„Vor suna la televiziuni, să spună că au fost abandonaţi.Dacă începe un conflict internaţional în Siria, statul e obligat să protejeze oamenii de la ambasadă, să-i reloce. Vrem să evităm să nu le dăm asistenţă până în ultima clipă. Prudenţa mai vine din altă parte, de aceea ne angajăm să fim solidari. Deşi avem propriile analize, sperăm ca cei care vor lua decizia acţiunii să aibă convingerea că va fi una care se limitează la Siria. Apreciem că există riscuri de extindere a conflictului dinspre sau către vecini”, a mai spus acesta.

Traian Băsescu asigură că dacă aliații vor lua decizia unor lovituri în Siria, vom fi solidari cu ei. „Multe se pot duce mai departe într-o analiză. Nu suntem o mare putere, asta vreau să înţelegeţi.Nu este o chestiune de laşitate, atât putem noi acum. Nu avem nici F16 şi F35, nici portavioane şi distrugătoare.Asta este România acum. Sigur, am vrea să fim mai utili, dar atât putem”, a declarat președintele țării.

Traian Băsescu: Nu declanşez acum un proces de referendum naţional pentru Roșia Montană

basescu_sorosrazvan ungureanu_rosia-montanaTraian Băsescu a declarat în cadrul conferinței de presă susținută la Palatul Cotroceni că nu va declanșa acum un proces de referendum privind controversatul subiect Roșia Montană. Acesta spune că : „În cazul în care, în urma dezbaterilor din Parlament, societatea ar fi fragmentată pe tema Roşia Montană, în momentul în care aş primi legea la promulgare şi ar genera falii în societate. Cu certitudine nu aş promulga legea înainte de organizarea unui referendum. Sunt proceduri să mă pot încadra în timpul de sesizare şi organizare a referendumului înainte de promulgare”.

„Guvernul a amestecat Roşia Montană cu nevoia de modificare a legii minelor pentru a putea creşte redevenţa. În legea minelor, redevenţa este între 2 şi 4% dacă nu mă înşel. Au băgat în lege şi modificarea de redevenţă. Trebuia ţinută societatea pe HG, aşa cum prevede contractul iniţial, iar modificarea legii se putea face şi prin OUG sau puteau modifica legea în Parlament. Îmi aduc aminte convingerile lui Ponta. Când era în opoziţie, spunea câţi bani a luat preşedintele. Nu a existat ofertă, nu s-a ajuns la aprobarea proiectului în timpul lui Boc.Am presupus că dacă aşa gândea atunci, aşa gândeşte acum, mai ales că a finalizat cu bine procesul. Despre semnarea privatizării CFR Marfă: E exact ca aia: sunt de acord ca prim-ministru, dar ca deputat, nu. Avem premier şi deputat la Palatul Victoria, unu-n doi, doi în unu. De fapt, din doi abia faci unu”, a mai spus Traian Băsescu.

Președintele spune despre situația de la Roșia Montană că este exact ca la CFR Marfă cu CSAT.
„CSAT nu se putea ocupa de câştigător. Legea nominalizează compania Roşia Montană, ce face. Nota prin care se aprobă crearea societăţii e semnată de Tăriceanu. Acolo se spune că va fi o HG”, a adăugat acesta.

OFICIAL: Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost pus sub învinuire pentru GENOCID

alexandru_visinescu tortionarTorţionarul Alexandru Vişinescu a fost pus sub învinuire pentru genocid de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Alexandru Vişinescu a venit, marţi dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în dosarul în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului l-a denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956 şi 1963, informează Mediafax.

Alexandru Vişinescu a ajuns la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în jurul orei 10.00, fiind însoţit de două persoane. Aceştia i-au îmbrânict pe jurnalişti şi au spus că presa l-a hărţuit pe Vişinescu în ultima perioadă.

Cele două persoane le-au dat jurnaliştilor o hărtie care ar fi o copie a cuponului de pensie a lui Vişinescu, din care rezultă că în iulie a primit 3.296 de lei.

Procurorii Parchetului instanţei supreme au început în 30 august audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu. Anchetatorii i-au luat atunci o declaraţie lui Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la Penitenciarul Râmnicu Sărat care mai este în viaţă.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache. continuare »

Obama așteaptă avizul Congresul pentru atacarea Siriei. Armata siriană doboară primul avion “F-22 Raptor” și patru rachete “Tomahawk”

raptorDecizia-surpriză a lui Barack Obama de a cere un vot Congresului în vederea unei acţiuni militare în Siria a consolidat poziţia lui Vladimir Putin, odată cu apropierea summitului G20, pe care Moscova vrea să îl folosească pentru a găsi o soluţie politică la conflictul sirian, comentează AFP.

“Obama s-a dovedit incapabil să răspundă unei provocări” lansate de către preşedintele rus, care s-a pronunţat cu privire la conflictul sirian “doar cu câteva ore înaintea discursului omologului său american”, apreciază analistul Aleksandr Gorbenko.

“Putin a pus la îndoială în avans eficienţa unor «măsuri militare» asupra cărora insistă Statele Unite (…), iar Obama a făcut un pas înapoi”, a subliniat Gorbenko într-un articol postat pe portalul de analiză Odnako.org.

“Este clar, acum, că punctul de vedere american cu privire la conflictul sirian va fi departe de a fi cel mai popular la summitul G20″, la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei), în perioada 5-6 septembrie, cu atât mai mult după refuzul neaşteptat al deputaţilor britanici de a susţine atacuri militare în Siria, a apreciat el.

Vladimir Putin a calificat sâmbătă drept o “absurditate totală” acuzaţiile Washingtonului potrivit cărora regimul sirian a utilizat arme chimice în atacurile de la 21 august, care s-ar fi soldat cu câteva sute de morţi lângă Damasc, şi a îndemnat Statele Unite să prezinte probele pe care afirmă că le deţin. continuare »

Roșia Montană: Băsescu propune referendum, Ponta a renegociat contractul

basescu-rosia montanaBăsescu vrea referendum pentru Roșia Montană. 

Președintele Traian Băsescu a făcut, luni dimineața, o declarație incredibilă legată de exploatarea de la Roșia Montană, acuzându-l pe Victor Ponta de avizul dat de Executiv referitor la exploatarea aurului de la Roșia Montană, în condițiile în care, anul trecut, șeful statului critica tergiversarea avizelor pentru exploatarea de la respectivul sit minier.

“Sunt în continuare un partizan al mineritului, exact din aceleaşi motive: creşterea preţului pe piaţa mondială la cupru, aur, argint, metale. Nu poţi să faci ceva împotriva societăţii. Trebuie deschis un dialog, dar calea nu este să păcăleşti lumea. Spre exemplu, să dedici o lege Roşiei Montană e un act de laşitate. Nu are nevoie de lege o asemenea decizie. Este suficientă o hotărâre de guvern pentru că acolo discutăm de nişte acţiuni ale statului. Laşitatea e tipică actualului guvern”, a spus Băsescu.

“Spaima mare legată de Roșia Montană este cianurarea. Or aici trebuia discutat cu niște specialiști ce înseamnaă acest proces de cianurare, cât este  de riscant, care este nivelul tehnologic al zilelor noastre. Îl decidem democratic, prin referendum, nu exclud posibilitatea să-l organizez dacă Guvernul nu găsește resurse să discute cu societatea civilă îl organizez odată cu europarlamentarele.

Vă aduceți aminte ce țipa Victor Ponta: “Câți bani a luat Traian Băsescu din aurul de la Roșia Montană, și nu semnase încă nimeni, doar exprimasem un punct de vedere. Acum îl întreb eu: Ponta, câți bani ai luat ca să semnezi Roșia Montană?

Ponta: România ia 75% din exploatările Roșia Montană, am renegociat contractul

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, într-o conferință de presă ținută la sediul USL, că Executivul a renegociat contractul semnat de guvernarea PDL cu Roșia Montana Gold Corporation, iar statului român îi va reveni un procent de 75% din totalul resurselor auro-argintifere, dacă proiectul de lege va trece de Parlament.

Președintele Traian Băsescu declarase, anterior, că  Ponta a ajuns la aceleași cifre la care a ajuns și Emil Boc la negocierea cu RMGC și l-a întrebat câți bani a luat pentru acest proiect.

Proiectul de lege adoptat de Guvern privind exploatările miniere de la Roșia Montana, care urmează să treacă prin filtrul parlamentului, este unul diferit de cel din timpul guvernării precedente, a precizat Ponta.

”Nu am adoptat același proiect care exista până în 2011. Față de ceea ce s-a prevăzut inițial guvernul actual a renegociat cele trei aspecte esențiale: investiții suplimentare în protecția mediului și respectarea standardelor europene și internaționale, redevențele vot fi de 6% și participații statului de 25 %. Dacă s-ar realiza acest proiect, în mod direct și indirect, România ar beneficia de 75 din tot ceea ce ar rezulta din urma exploatării”, a declarat șeful Guvernului.

Traian Băsescu a lansat tema unui referendum pentru exploatarea de la Roșia Montană pe care premierul spune că o va susține. Înaintea plebiscitului însă, proiectul va ajunge în Parlament.

”Subiectul Roşia Montană a fost o problemă de actualitate şi în timpul Guvernului Boc. Eu am fost partizan al proiectului, iar Boc, nu. De asta nici nu s-a făcut. Ştiu discuţiile dintre Boc şi RMGC, participarea companiei româneşti din Baia Mare era de 19% şi a cerut 25%. El a ajuns la cifrele astea, dar a zis: nu pot da drumul acestui proiect, nu cred în el. Nu am forţat nota, nu poţi face ceva împotriva conştiinţei unui om. Victor Ponta a rămas la aceleaşi cifre la care a ajuns Boc, nu a mai adăugat un procent. Vă aduceţi aminte ce ţipa Ponta? Câţi bani a luat Băsescu? Acum îl întreb eu: Ponta, câţi bani ai luat să semnezi Roşia Montană? Acum a venit momentul să îl întreb ce mă întreba şi el pe mine: Ponta, câţi bani ai luat pentru Roşia Montană?”, a spus Traian Băsescu, luni, la Adevărul Live.

Jurnaliștii l-au întrebat pe Ponta cum răspunde la întrebarea adresată de președinte legată ”câți bani luați pentru Roșia Montană”. ”Absolut nimic. Poate și dânsul să răspundă?”, a fost replica premierului.

| dcnews.ro

Probabil s-a făcut transfer de comisione și acum fecare trage pe turta sa: Ponta cu banii, Băsescu cu basma curată.

Care sunt tările care ar putea reacţiona în apărarea Siriei

Mihai Gâdea a prezentat, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, cele mai recente informaţii referitoare la tensiunile din Siria, inclusiv o hartă sugestivă care arată statele ce ar putea să intervină în apărarea Siriei.

„Pe analiza de la ABC, se vorbeşte despre posibilitatea ca Iranul să riposteze în apărarea Siriei şi că Siria s-ar putea să riposteze înspre Israel. Nu e nevoie să spunem ce importanţă are acest stat pentru SUA şi lumea democratică. Deja începem să ne înfiorăm cu privire la ce ar putea să însemne acest conflict”, a precizat Mihai Gâdea.

Potrivit autorităţilor de la Washington, peste 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii, au fost ucise în urma atacurilor chimice din Siria.

John Kerry, secretarul de stat al Statelor Unite a anunţat astăzi că în probele prelevate de la locul atacului din Damasc s-au găsit urme de gaz sarin.

Un atac aerian asupra Siriei poate fi ordonat in orice moment, a anuntat sâmbătă seară preşedintele Obama.

Praf în ochi: leul cea mai performantă monedă din UE (iar românul cel mai sărac din UE)

1-leu“La sfârşitul primelor 8 luni ale anului, Leul se poziţionează pe piețele financiare drept cea mai performantă monedă din UE faţă de Euro: moneda naţională a înregistrat vineri, 30 august (la închiderea ultimei şedinţe de tranzacţionare din luna trecută), o uşoară apreciere în faţa Euro, de aproape 0,3%, comparativ cu cotaţia de la începutul lui ianuarie, fiind singura monedă din UE care a marcat o creştere faţă de moneda unică europeană, până în prezent pe anul în curs”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities, potrivit rtv.net.

Zeci de mii de oameni din toată țara au protestat împotriva proiectului Roșia Montană

mars contra rosia montata _ bd-magheru-vlad-petri2

Aşa cum se anunţase de câteva zile, zeci de mii de oameni au ieşit în străzile marilor oraşe din România, dar şi în occident, pentru a protesta împotriva aprobării de către Guvern a proiectului de lege referitor la exploatarea de la Roşia Montană. Practic, prin acest proiect, se abrogă toate legile în vigoare referitoare la mediu, patrimoniu istoric şi dreptul de proprietate, întreaga regiune fiind abandonată în mâinile unei companii străine dubioase.

La Bucureşti, manifestaţia din duminica de 1 septembrie a fost organizată de mai multe ONG-uri, aparţinând unui spectru larg, de la ecologişti şi până la naţionalişti, de la monarhişti şi până la suporterii marilor galerii de fotbal bucureştene.

Peste 4000 de bucureşteni, în marea lor majoritate tineri se strânseseră în primele 2 ore după începerea protestelor. Ei au scandat lozinci cu caracter ecologist, în apărarea Roşiei Montane, împotriva guvernului Ponta – catalogat ca mincinos după ce şi-a încălcat propriul program de guvernare aprobând legea samavolnică a proiectului Roşia Montană, dar şi lozinci făcând apel la reluarea rezistenţei naţionale de acum 60 de ani.

Printre personalităţile remarcate în primele rânduri ale protestului s-au remarcat cântăreaţa Mihaela Mihai, regizorul Vlad Ioachimescu, actriţa Geanina Corondan, teologul Danion Vasile, jurnalistul Claudiu Târziu, istoricul Liviu Pleşa, Florin Dobrescu – secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, senatorul Theodor Paleologu, Claudiu Crăciun – cadru universitar la SNSPA, Nicuşor Dan – consilier în Consiliul General al Capitalei ş.a. continuare »

Protest impotriva explorarii si exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica, Barlad

miting-barlad-gaz de sistDuminica, 1 septembrie 2013, in cadrul unei manifestatii desfasurate in Barlad, circa 6000 de romani din intreaga tara au cerut interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist in Romania prin fracturare hidraulica, precum si anularea proiectului RMGC.

Actiunea, care a durat aproximativ 2 ore, a fost organizata sub forma unui miting in Piata Sf. Ilie in cadrul caruia participantii la eveniment au cerut demiterea Guvernului Ponta si au afisat bannere cu mesaje precum “Nu fracturarii viitorului copiilor nostri” “Ponta nu uita: Romania nu e a ta!” “Toata lumea sa strige tare: tara nu e de vanzare!” “Demisia!” “Salvati Rosia Montana” “Afara, afara cu Chevronu din tara!” “Go home, Chevron!” “CHEVR-OFF” “Opriti crima ecologica Chevron” “Daca vine aici Chevron/ si se-apuca sa foreze/ le vom da dureri in somn/ cum a fost pe metereze” “Nu gazelor de sist/ vrem viata nu moarte” “Sa plece americanii si sa vina Dumnezeu!”.

Expertul geolog Gabriel Milan Sava (GISCB) a declarat in cadrul mitingului:
“Asa cum am mai spus-o, nu exploatarea in sine a gazelor din sist este problema noastra ci metoda prin care aceasta exploatare se doreste a fi facuta. Metoda fracturarii hidraulice utilizeaza un volum foarte mare de apa, circa 60000 de m3 la o sonda. Multiplicati aceasta cifra cu numarul impresionant de sonde care vor fi puse in conditiile descoperirii gazelor de sist si va dati seama ce cantitate uriasa de apa va fi folosita. Apa reprezinta cel mai important element al vietii, daca ea dispare existenta vietii este pusa sub semnul intrebarii.

Am observat in ultima perioada cinismul unor oameni de stiinta, preluat cu mare bucurie si repeziciune de unii oameni politici care, referindu-se la faza actuala de EXPLORARE, spun ca este inofensiva. Sfatuiesc pe toti acei care sustin aceasta stupida afirmatie sa citeasca manuale de geologie de specialitate sa informeze corect oamenii si nu sa ii dezinformeze asa cum doresc ei.

Marele nostru domnitor Stefan cel Mare otravea apa si pamantul pentru a scapa de invadatori…acum …CULMEA CINISMULUI: unii asa zisi romani ii ajuta pe straini sa ne otraveasca apa si pamantul pentru a scapa de NOI!”.

Acest protest face parte dintr-un lung sir de actiuni impotriva exploatarii si explorarii gazelor de sist si se doreste atragerea atentiei publicului larg, a mass-media si a factorilor politici asupra faptului ca USL a ajuns la guvernare pe baza unui program electoral prin care se angaja ca va vota o lege de interzicere a fracturarii hidraulice in Romania, precum si stoparea proiectului RMGC.

GISCB – Grupul de Initiativa al Societatii Civile Barladene

Armata siriană este pregătită de război! Premierul Siriei: Armata are degetul pe trăgaci’

armata sirianaArmata siriană ‘este mobilizată, ea are degetul pe trăgaci’, a declarat sâmbătă, la televiziunea de stat, premierul sirian Waël al-Halqi, potrivit AFP.
Într-o declaraţie scrisă difuzată de televiziunea siriană, premierul al-Halqi dă asigurări că ‘armata este gata să facă faţă oricăror provocări şi oricăror scenarii’.

După ce ultimii experţi ai Naţiunilor Unite au părăsit sâmbătă dimineaţa teritoriul sirian, autorităţile de la Damasc declară că sunt pregătite să reacţioneze în cazul unor atacuri aeriene americane, scrie Agerpres

În cursul dimineţii, un important responsabil al serviciilor siriene de securitate a declarat că Siria se aşteaptă ”în orice moment” la un atac occidental împotriva teritoriului său şi ”este gata să riposteze de asemenea în orice moment”.

”Ne vom apăra poporul şi patria cu toate capacităţile de care dispunem”, a mai afirmat acesta, insistând că o ”agresiune /occidentală nejustificată nu va rămâne fără ripostă”.

Ponta: Formăm regiuni înainte de revizuirea Constituţiei

regionalizare RomaniaGuvernare pe “principiul” Punem căruţa înaintea boilor?

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în deschiderea Biroului Permanent Naţional al PSD, care are loc la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Constituţiei.

“Cred că din aceasta toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, trebuie să mergem mai departe în a forma practic regiunile, chiar înainte de a primi statutul constituţional. (…) De la 1 ianuarie intrăm pe noul exerciţiu financiar al Uniunii Europene şi trebuie să fim pregătiţi – şi s-a dovedit în această perioadă – că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreunează lucrurile”, a declarat Ponta.

“Aşa încât poate proiectul cel mai important din această toamnă – proiect politic, guvernamental şi parlamentar – îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentralizare şi de pregătire a regiunilor”, a spus premierul.

Ponta a mai precizat că trebuie stabilite instituţiile care vor merge de la Guvern către regiuni, către structurile locale, întrucât de la 1 ianuarie se va intra pe noul exerciţiu financiar al UE şi România trebuie să fie pregătită.

“S-a dovedit că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreuneză lucrurile şi cu cât lăsăm mai mult la regiune, judeţ, oraş – atribuţii şi resurse – cu atât lucrurile merg mai bine”, a adăugat Ponta.

| cotidianul