“Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (II Petru 2, 1:2)
Asistăm zilele acestea la dezvăluiri tulburătoare din interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Prin metode mai mult sau mai puţin ortodoxe este făcută publică realitatea unor fărădelegi ce dăinuie de prea mult timp în cadrul bisericii noastre. E bine sau nu să se ştie aceste lucruri ? E bine sau nu să fie spus adevărul ? Cine vrea acest lucru ? Care va fi rezultatul ? Trăim deja timpurile când urâciunea va pângări şi sfintele biserici ?
Încercăm să ne spunem punctul de vedere, asumându-ne răspunderea pentru cele spuse.
Pornim de la principiul că adevărul trebuie mereu spus, iar minciuna este urâciune în faţa Domnului. Dar ce ne facem când spunând adevărul, rezultatul nu este cel firesc, adică de luminare, de îndreptare, de bucurie, de găsire a liniştii interioare şi de împăcare cu Dumnezeu ? Poate fi acesta rezultatul unei mărturisiri ? Dacă vorbim de propria persoană, de păcatele proprii, înseamnă că nu am făcut tot ce trebuie; poate a lipsit rugăciunea, poate nu am spus tot, poate nu ne-am iertat cu fraţii noştri etc. Cert este că depinde în totalitate de noi să avem o mărturisire completă.
Ce ne facem când problema se extinde la un număr mai mare de persoane ? De ce rezultatul nu este cel aşteptat şi asistăm la tulburări, conflicte, judecări şi dezbinări ? Oare să fie alte principii care se aplică în acest caz ?
Totul se reduce la cât de pregătiţi sunt oamenii pentru a primi adevărul, dar mai ales la cât de mult iubesc Adevărul. Fiind vorba de o persoană oficială, păcatul săvârşit se răsfrânge asupra unui număr de oameni corespunzător ariei de influenţă a acelei oficialităţi. Cu atât mai mult este important să fie demascată o faptă ce afectează un grup de persoane, ce aduce atingere unei credinţe şi provoacă sminteală printre credincioşi, mai ales celor ce se află la începuturi în ale credinţei.
Mai mult decât atât, ceea ce se întâmplă în Biserica Ortodoxă Română de câteva decenii încoace, dar mai grav în ultimii ani arată că unii ierarhi şi preoţi din BOR nu sunt adevăraţi slujitori ai Bisericii lui Hristos. Diferitele pacturi cu monofiziţii, împărtăşirea la greco-catolici a mitropolitului Corneanu, săvârşirea slujbei de sfinţire a apei cu romano-catolicii a episopului Sofronie Drincec, participarea la diferite întâlniri ecumeniste a majorităţii ierarhilor, printre care cel mai activ pare a fi IPS Joantă, mitropolitul BOR al Germaniei, Europei centrale şi de nord şi intensele pregătiri pentru sinodul pan-ortodox din Cipru de anul acesta, sinod despre care Sfinţii Părinţi spun că va fi unul tâlhăresc. Apoi este de sancţionat statutul BOR de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor, o adunătură în duh new-ageist, manevrată de masoni şi jidovi, precum şi lipsa unei atitudini de împotrivire faţă de noile documente electronic, cu cip.
Cu toate acestea şi multe altele, vine întrebarea : oare mai reprezintă astfel de slujitori Biserica ? Mai fac ei parte din Biserică ? Nu sunt ei lupi în piei de oaie, duşmani ai Bisericii ? Ş-atunci cum să fim acuzaţi că vrem răul Bisericii, când arătăm faptele lor împotriva Bisericii ? Şi oare nu Şi-a ridicat Dumnezeu mâna de deasupra lor, dacă au ajuns să cadă unul, câte unul şi să le fie dezvăluite fărădelegile ? Şi ei cad tocmai pentru că trădează adevărata Biserica a lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă.
Parintele Arsenie Papacioc ne lamureste unde este Biserica : “Adevărul e unul. Şi dacă unul singur ţine adevărul, acolo e Biserica. Nu e numai o fracţiune din Biserică, e toată Biserica. Aveţi ocazia să fiţi acel unul (…) Acum sunt semne de sfârşit de veac şi dracul vrea să schimbe adevărul (…) Am trăit şi continuăm să trăim în vremuri apostolice. Adevărul rămâne acolo unde n-ai cedat. Dacă unul singur ţine adevărul, acolo e Biserica. Ortodoxia va supravieţui prin el.“
Linişte şi pace interioară vă dorim în mărturisirea Adevărului !