Tag Archives: papa

Cine este “Papa” în Ortodoxie?

Duhul Sfant - fresca Manastirea Petru Voda

Ortodoxia are şi ea un papă, mai vechi decât toţi papii şi patriarhii din lume. L-a avut dintru început, şi-l va avea până la sfârşitul vremurilor. Este acelaşi papă pe care l-au chemat şi toţi apostolii lui Hristos. Duhul Sfânt, Duhul înţelepciunii şi înţelegerii, Duhul mângâierii şi puterii lui Dumnezeu – El e adevăratul papă al Bisericii lui Hristos din veac şi până în veac, neînlocuit şi neschimbat, nevotat şi necontestat, fără înaintaş şi fără urmaş.

Iar în ce priveşte faptul că apostolii L-au recunoscut pe Duhul Sfânt ca verhovnic şi papă al lor, există din fericire un document scris – scris chiar de mâna lor. La primul lor sinod, din Ierusalim, apostolii au scris vestitele cuvinte: Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă să fie aşa şi pe dincolo (Fapte 15, 28). Evident, apostolii L-au pus pe Duhul Sfânt înainte şi mai presus de sine. Înainte de acea întrunire şi de oricare alta, Lui I se rugau, pe El îl chemau, Lui I se supuneau necondiţionat. Oare nu fac astfel până în ziua de astăzi mai-marii Bisericii Ortodoxe? De câte ori se adună în sinod, ei îşi aduc aminte în primul rând să-L cheme pe infailibilul lor papă, pe Duhul Sfânt; pe Acesta îl cheamă cu frică şi cutremur înainte de începerea a tot lucrul, şi Lui I se supun necondiţionat. Dar nu numai mai-marii bisericeşti, ci şi mai-marii lumeşti din ţările ortodoxe, miniştrii şi aleşii poporului, dintotdeauna au purces mai întâi la chemarea Sfântului Duh, şi cu asta au început lucrarea lor sinodală sau parlamentară. Acelaşi lucru l-au făcut şi-l fac mai-marii din învăţământ. Ştiţi că la începutul anului şcolar ei merg cu elevii lor să îl cheme pe Duhul Sfânt. Şi Atotbunul, Atotputernicul şi Atotînţeleptul Duh Sfânt toate le îndrumă, toate le întăreşte, toate le insuflă: şi Biserica, şi statul, şi educaţia. Şi stăpâneşte tot şi toate, nu prin forţă, ca un dictator pământesc, ci ca un tată – prin înţelepciune şi dragoste. El ne şi este tată prin botezul cu care suntem botezaţi.

Iar dumneavoastră ştiţi că în greceşte cuvântul „papa” înseamnă părinte, tată. Aşadar, în înţelesul corect din punct de vedere istoric şi moral Duhul Sfânt este tatăl nostru, este papă al nostru. Şi la ce i-ar mai trebui Bisericii Ortodoxe încă un tată, altfel spus papă? Oare nu ne-a preîntâmpinat şi însuşi Domnul Hristos să ne ferim de papii – taţii – pământeşti? El ne-a poruncit acum 19 veacuri: Şi tată (a se citi: papă) să nu chemaţi vouă pe pământ, că Unul este Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 23, 9).

Pace dvs. şi sănătate de la Dumnezeu!

| de  Episcop Nicolae Velimirovici în cartea
Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi- scrisori misionare

Incendiu la Peștera Nașterii Domnului din Betleem, la câteva ore de la vizita ereticului papa Francisc I

“Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19:40)

Dacă în Biserica Ierusalimului nimeni nu a strigat că Biserica este una, singură şi apostolească, prin care mărturisim un singur Botez prin care ni se iartă păcatele – iar această Biserică nu poate fi decât cea Ortodoxă, predată nouă de Sfinţii Părinţi prin luminarea Duhului Sfânt, prin care Duh Sfânt s-au dat anatemei ereziile papistaşe, catolice împreună cu promotorii lor; dacă păstorii ortodocşi au îmbraţişat erezia catolică, îmbrăţisând şi sărutând ca pe un oaspete de onoare pe cel ce este capul acestei erezii – Papa – iată că cineva a strigat. Nu omul, ci piatra, după cum a profeţit Mântuitorul, piatra Peşterii din Betleem unde Hristos  S-a născut ca să lumineze pe cei dintru întunericul necunostintei.

La câteva ore după ce Papa s-a închinat în Peştera Naşterii de la Betleem, a izbucnit un incendiu, din cauze necunoscute, în urma căruia au ars acoperămintele de pe Sfânta Masă a altarului care se află în Peşteră, chiar pe locul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. O parte din icoane şi pereţii peşterii au fost de asemenea avariaţi, după cum precizează saitul  romfea.gr.

Citiți ce zice Părintele Justin despre catolicism şi ecumenism

Mesaj răsunător al Sfintei Chinotite împotriva vizitei papei în Sfântul Munte. Germania a pus ochii pe tezaurul athoniților

sfanta chinotita

LOZINCI ANTIPAPALE DIN PARTEA DUBLEI SINAXE A CELOR 20 DE SFINTE MĂNĂSTIRI ALE SFÂNTULUI MUNTE

Ca unii ce avem răspunderea altarului acestui loc nu ne este îngăduit să îl invităm pe Papă în comunitatea athonită, pentru că noi am păstrat nestricată conștiința dogmatică a Sfântului Munte, care este chivot al Tradiției Ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești.

Comunicatul istoric al dublei Sinaxe a reprezentanților și egumenilor celor 20 de Sfinte Mănăstiri a fost emis ca urmare a informațiilor și știrilor că Papa ar urma să viziteze Sfântul Munte și să liturghisească împreună cu Patriarhul Ecumenic cu prilejul manifestărilor festive dedicate împlinirii a 100 de ani de la integrarea societății athonite în Statul Elen. Mesajul Sfântului Munte se adresează Fanarului și arhiereilor ecumeniști, care, în numele pseudo-unirii deformează conștiința dogmatică a Bisericii, contestă unicitatea Adevărului acesteia și nesocotesc Sfintele Canoane.

Avem de-a face cu o proclamație epocală a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte, care se adresează multor destinatari, printre care, mai ales, Patriarhia Ecumenică și ecumeniștii – ierarhii filopapiști ai Bisericii Greciei și ai Fanarului. Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, prin comunicatul pe care l-a emis pe 24 august (11 august după vechiul calendar) dezminte toate informațiile potrivit cărora Sfânta Chinotită ar fi adresat o invitație oficială către ereziarhul Papă de a vizita Sfântul Munte și de a participa la manifestările festive, care vor avea loc în curând cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la integrarea comunității athonite în Statul Elen. Sfânta Chinotită nu se limitează doar la dezmințire, ci abordează și din punct de vedere dogmatic chestiunea, subliniind în acest sens: ”Conștiința dogmatică, păstrată de veacuri nestricată, a Sfântului Munte, acest chivot al tradițiilor ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru”. continuare »

Papa Francisc: Catolicismul are nevoie de reformă, altfel s-ar putea PRĂBUȘI

Papa Francisc a anuntat un scenariu teribil in ceea ce priveste catolicismul, afirmand ca acesta “se va prabusi precum un castel din carti de joc” daca liderii sai nu sunt capabili sa gaseasca “un nou echilibru” intre activitatile lor politice si misiunea lor spirituala. Interviul fara precedent al Suveranului Pontif, care va aparea in mai multe publicatii iezuite din intreaga lume, ofera o introspectie in viziunea sa referitoare la viitorul catolicismului, potrivit The Telegraph.

Papa Francisc s-a descris ca fiind “un pacatos”. “Aceasta este definitia cea mai precisa”, a spus el, atunci cand a fost intrebat ce fel de om era. “Nu este o figura de stil, un gen literar. Sunt un pacatos”.

Cu privire la catolicism, Papa a declarat ca “trebuie sa gasim un echilibru, in caz contrar, chiar edificiul moral al bisericii este posibil sa se prabuseasca precum un castel din carti de joc”.

Francisc a fost ales Papa in luna martie de catre colegii sai cardinali, cu un mandat de reformare a unei institutii care a fost afectata in ultimii ani de coruptie, scandaluri financiare si acuzatii de intrigi si lupte interne.

Papa, mustrat de catre unii catolici

El a recunoscut ca a avut o tendinta spre “o maniera autoritara si rapida de luare a deciziilor”. Tot el a declarat ca a fost mustrat de catre unii catolici, care au simtit ca nu a vorbit destul despre anumite probleme, precum casatoria homosexualilor sau avortul.

El a considerat ca nu este necaesar sa discute ceste aspecte in mod constant, deoarece el a fost de acord cu doctrina bisericii.

Papa a reiterat determinarea sa de a reforma Vaticanul, dar a spus ca procesul nu va fi unul rapid si usor. “Multi cred ca reformele si schimbarile pot avea loc intr-un timp scurt. Eu cred ca avem nevoie intotdeauna de timp pentru a pune bazele unei schimbari reale, efective”, a spus seful Vaticanului.

Interviul Papei Francisc a fost acordat reverendului Antonio Spadaro, editorul publicatiei La Civilta Cattolica, ulterior fiind tradus in mai multe limbi, pentru a fi publicat in intreaga lume.

de George Titus Albulescu | Ziare.com

Diavolul vorbește prin gura papei Francisc: “Nu conteaza daca esti homosexual sau nu. Toti suntem copiii Domnului”

Papa Francisc pene indian pataxo

Gesturile Papei Francisc au surprins de la numirea sa, dezvaluind un altfel de lider catolic. De aceasta data, Papa a mers, din nou, impotriva curentului si a dat speranta unei persoane nesigure pe propria sexualitate.

Papa Francisc l-ar fi sunat personal pe un catolic francez pentru a-i spulbera indoielile privind sexualitatea sa. Christophe Turtino ii scrisese anterior Papei, explicandu-i durerea pe care o simte fiind homosexual, dar si un om credincios. Acesta se temea ca orientarea sa sexuala il va condamna la o viata dupa moarte petrecuta in Iad.

Trutino a inmarmurit cand, la cateva zile dupa aceea, a primit un telefon chiar de la Papa Francisc. “Nu conteaza daca esti homosexual sau nu,”, i-ar fi spus liderul suprem al Bisericii Romano-Catolice. “Oricum ar fi, toti suntem copiii lui Dumnezeu. De aceea, trebuie sa continuam sa fim buni. Trebuie sa ai curaj, sa crezi in continuare si sa faci bine”.

Vaticanul nu a confirmat inca veridicitatea acestei conversatii, dar este cunoscut faptul ca Papa Francisc este mult mai tolerant fata de homosexuali. In ultima sa vizita in Brazilia, acesta a spus: “Daca o persoana este homosexuala dar il cauta pe Dumnezeu si are ganduri bune, cine sunt eu sa il judec?”

| antena1

Papa Francisc a condamnat lobbyul gay de la Vatican dar a afirmat că nu el trebuie să îi “judece” pe homosexuali

papa franciscPapa Francisc a condamnat lobbyul gay de la Vatican dar a afirmat că nu el trebuie să îi “judece” pe homosexuali, relatează AFP.

“Lobbyurile nu sunt bune”, dar “nu trebuie marginalizate persoane care trebuie integrate în societate”, a declarat Francisc într-o conferinţă improvizată în avion care îl transportă de la Rio la Roma.

Papa Francis a declarat, citat de CBS: “Dacă cineva este homosexual şi îl caută pe Dumnezeu şi are bunăvoinţă, cine sunt eu să îl judec?”.

Papa Francisc, revenit la Roma în această dimineaţă, şi-a exprimat “bucuria” într-un mesaj, pe Twitter, postat la sfârşitul călătoriei sale în Brazilia pentru cea de a 28-a ediţie a Zilelor Mondiale ale Tineretului (ZMT), desfăşurată la Rio de Janeiro, relatează AFP.

“M-am întors acasă şi vă asigur că bucuria mea este mult mai mare decât oboseala”, anunţă Papa într-un mesaj, pe Twitter.

Avionul în care se afla Papa Francisc a aterizat în cursul dimineţii pe aeroportul Ciampino, la Roma. Papa a fost întâmpinat la sosire, la ora locală 11.33 (12.33, ora României), de către ministrul italian de Interne şi numărul doi al Guvernului, Angelino Alfano.

Suveranul Pontif era însoţit de către numărul doi al Vaticanului, cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone.

Duminică, în faţa unei mulţimi imense, Papa Francisc a celebrat sfârşitul ZMT, pe plaja Copacabana, la Rio de Janeiro. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat că peste trei milioane de credincioşi, pelerini sau locuitori din Rio de Janeiro au asistat la mesa de încheiere a Zilelor Tineretului.

Pentru prima călătorie în străinătate din timpul pontificatului său, Papa Francisc, în vârstă de 76 de ani, a arătat o energie debordantă, având numeroase întâlniri cu tineri, dar şi cu locuitori ai unui cartier sărac, foşti dependenţi de droguri sau deţinuţi.

El a anunţat că ediţia viitoare va avea loc în octombrie 2016, la Cracovia, în Polonia, în regiunea natală a fostului Papă şi fondator al ZMT, Ioan Paul al II-lea, care va fi canonizat la sfârşitul anului.

| realitatea.net

Papa Francisc reintroduce indulgențele… prin Twitter

papa franciscIn cea mai recenta incercare a Vaticanului de a tine pasul cu tehnologiile moderne, Biserica Catolica a anuntat ca Papa Francisc ofera “indulgente” celor care il urmaresc pe Twitter, relateaza The Guardian.

Controversatele indulgente au fost abandonate, teoretic, de catre Biserica, in 1567 si practic in 1960, insa au fost reintroduse de Papa Ioan Paul al II-lea.

Vaticanul a anuntat inainte de vizita Papei in Brazilia ca va oferi “iertare” catolicilor care ii urmaresc slujbele din cadrul Zilelor Mondiale ale Tineretului la TV, radio sau pe internet. Indulgente vor fi acordate si celor care il urmaresc pe Papa doar pe Twitter, relateaza The Guardian.

Papa va oferi astfel indulgente plenare celor care participa la evenimentul religios din Rio de Janeiro la finalul acestei luni, incepand cu 22 iulie. Vizita in Brazilia e prima calatorie in strainatate a Suveranului Pontif.

Indulgentele partiale reduc timpul in Purgatoriu printr-un numar clar de zile sau ani, iar cele plenare elimina cu totul Purgatoriul, pana la comiterea unui alt pacat.

Indulgentele au fost stigmatizate in Evul Mediu cand obtinerea lor implica tranzactii monetare; pe scurt iertarea Bisericii era cumparata cu bani.

Un oficial de la Vatican i-a avertizat insa pe internauti ca iertarea pacatelor presupune si o doza de credinta si ca Paradisul nu se afla la o distanta de cateva click-uri cu mouse-ul. continuare »

Florin Stuparu: Romania – judet al Republicii Socialiste Europa – partea a III-a: umanism, ateism, ecumenism

continuare de aici

DAR LUCRURILE nu au mers atit de repede pe cit s-ar fi dorit si, in timp, s-au facut nenumarate „proiecte de instaurare a pacii generale. Cel mai cunoscut [dintre ele], care a devenit un important punct de referinta pentru generatiile Epocii Luminilor, este cel elaborat in 1712 de catre abatele de Saint-Pierre [35] , membru al Academiei franceze din anul 1695 […], intitulat Proiect pentru o pace perpetua […]. Proiectul abatelui de Saint-Pierre s-a bucurat si de aprecierea lui Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716), filosof, promotor al enciclopedismului, ecumenismului, federalismului si universalismului [36] , care adauga la aspectele politico-juridice, preponderente la abatele de Saint- Pierre, si pe cele privitoare la o Academie Europeana, care sa grupeze savantii continentului si sa coordoneze cautarile privind o limba universala. El propune, de asemenea, ideea unui tribunal catolic european, cu centrul la Lucerna, prezidat de Papa, care sa medieze intre principii Europei, sa asigure contributia lor comuna la lupta antiotomana si sa atraga Rusia [37] , in numele ideii crestine, ca un posibil liant intre Europa si China” (LGY). [38] Pe marginea acestor rinduri, nici ca se poate gasi cu usurinta o infatisare mai desavirsita a „raiului” noului Babel visat de umanisti: „lumina” (aceea a Francmasoneriei), „limba universala”(!), „ecumenism”, „federalism”, „universalism” (unirea „spiritualitatii europene” cu aceea zen-budhista chinezeasca, de ce nu?). Dar despre Europa ca rezidire a Babelului cel vechi vom vorbi la vremea potrivita. Pina atunci, sa vedem ce a mai fost.

Asadar, nu mult mai tirziu, Revolutia Franceza a insemnat un mare pas catre intemeierea unei imparatii „europene” (adica a unui „eden” al „libertatii, egalitatii si fraternitatii” propovaduite cu ghilotina), mai ales dupa ce aceasta fusese incercata prin Revolutia americana, adica europeana pe pamint american. [39] „Marea revolutie” a dat „sentimentul si speranta – citim – ca sosise vremea punerii vietii intregului continent pe alte baze […]. [Acestea] genereaza formularea unor noi proiecte de asigurare a pacii si unitatii Europei prin reorganizarea ei radicala. Cel mai cunoscut dintre acestea este proiectul de pace perpetua formulat in 1795 de catre marele filosof Immanuel Kant (1724- 1804). Aceasta societate urma sa se realizeze in mod treptat, pornind de la un nucleu puternic, asigurat de un popor cu sistem de stat republican, extinzindu-se apoi la nivel continental si, in final, la intreaga lume” (LGY). continuare »

Ce au raspuns Cuviosii Paisie Aghioritul si Porfirie invitatiei papei de a vizita Vaticanul. De luat aminte de catre ecumenisti

O profesoara americana a spus unui cleric ortodox dorinta papei de a invita pe Cuviosul Paisie Aghioritul si pe Cuviosul Porfirie la Vatican. Raspunsul lor a fost urmatorul:

“Nu, nu putem merge. Deoarece romano-catolismul si papa nu sunt pregatiti. Au prea mult egoism. Ei nu vor doar sa ne subjuge, dar nici nu cred ca Ortodoxia marturiseste Singurul Adevar, pe Hristos. Deci nu trebuie sa mergem. Mai bine vom ajuta aceasta situatie, rugandu-ne.”

| sursa

Sfantul Dimitrie Basarabov – ocrotitorul Bucurestiului. Sa-l rugam sa lumineze pe sinodalii nostri ca sa nu se abata de la invatatura Sfintilor Parinti

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Rtb_aXaljTg]

S-a nascut in satul Basarabi, aflat la sud de Dunare, la 2-3 kilometri departare de cetatea Rusciuc, pe raul Lomului. Parintii Sfantului erau ortodocsi, de origine valaha (romana), si se indeletniceau cu agricultura si cu cresterea vitelor. Desi nu s-au pastrat multe documente scrise in legatura cu data nasterii Sfantului Dimitrie, se crede ca aceasta s-ar fi intamplat prin sec. XIII, pe vremea imparatilor Petru si Ionita Asan ai statului romano-bulgar. continuare »

Semnal de alarma: ereticul papa e posibil sa vina foarte curand in Romania

Se pregateste cu usile inchise venirea din nou a Papei de la Roma. Zic unii ca se pare ca va veni in jurul lui decembrie-ianuarie. Eu ma mir sa vina pe frig, pt ca, de obicei, la astfel de evenimente nefericite se doreste participarea poporului si, deci, este nevoie de vreme mai calduroasa. Ce rost are venirea Papei daca nu se face si o baie de multime, daca nu este indusa in eroare si cat mai multa populatie naiva?
Ca va veni, este sigur. Se aude din ce in ce mai des ca dl. Cazaban-Tataru (cu un trecut cam ocult, aflu in ultimul moment – cine are urechi sa auda; nimic la intuneric care sa nu ajunga sa se vesteasca la lumina), actual ambasador la Romaniei la Vatican, se si lauda cu acest eveniment pus la cale de el – intre altii.
Va mirati ca nu stiti mai nimic, ca de anul trecut din vara, de cand s-a spus ca Sinodul BOR si-a dat acordul in principiu, nu se mai aude nimic?
Nu va mirati! Va explica IPS Ierothei Vlahos -pe care-l admira atata lume, dar il asculta numai cu jumate de ureche- cum sta treaba in relatiile cu papistii – chiar si pe alte meleaguri ortodoxe. Numai ca acolo mai exista si ierarhi verticali care sa ridice glasul si sa blocheze minciuna si mizeria tradarii/ipocriziei: continuare »

Conducerea Bisericii Ortodoxe din Rusia este in totalitate supusa fata de papa

Patriarhul Kiril al Moscovei si al Intregii Rusii si-a exprimat respectul fata de Papa Benedict al XVI-lea.

Ma bucura posibilitatea unei intalniri, ca inalt reprezentant al Bisericii Catolice si al Vaticanului ce sunteti, pentru a-mi exprima respectul si dragoste frateasca in fata Sanctitatii Voastre. As vrea sa exprimati aceste sentimente in numele meu

a spus Patriarhul la o intalnire cu reprezentantul personal al Papei, Cardinalul Jozef Tomko, in Moscova, conform Interfax.

La randul sau, Cardinalul a vorbit despre renasterea spirituala a Rusiei.

Vedem cum catedralele reinvie, acesta este un semn al renasterii in interiorul credinciosilor. Sanctitatea Voastra sunteti atat semnul cat si liderul acestei reinnoiri si reinvieri a credintei, a mai spus el.

Cardinalul a transmis Patriarhului salutul cordial si fraternal al Papei.
Tomko a sosit in Rusia pentru a participa la festivitatile ocazionate de aniversarea centenarului Catedralei Catolice Neprihanita Zamislire a Sfintei Fecioare Maria din Moscova. continuare »

Sfantul Nectarie de Eghina arata cu argumente scripturistice si istorice ca Sfantul Apostol Petru nu a propovaduit la Roma. Papismul se bazeaza pe un fals, este o religie nelegitima

Dovezi despre nedeplasarea lui Petru la Roma de la anul 41 pana la anul 66, perioada de timp in care teologii apuseni sustin ca Petru a slujit ca episcop la Roma, adica 25 de ani

Teologii romano-catolici aseaza deplasarea Apostolului Petru la Roma pe la anul 41 dupa Hristos, adica in al doilea an al domniei imparatului Claudiu, sustinand ca a ramas la Roma 25 de ani, adica pana la anul 66, cand a suferit moartea muceniceasca sub Nero. Sa vedem mai intai daca asa stau lucrurile si daca cele afirmate sunt in acord cu cele istorisite de Sfanta Scriptura. Pentru a dovedi adevarul vom recurge la naratiunea istorica a Evanghelistului Luca despre calatoriile misionare ale Apostolului Pavel, in care facem cunos­tinta cu cei doi Apostoli, precum si cu epistolele lor. Din acestea va iesi la iveala timpul cand s-au intalnit cei doi Apostoli unul cu celalalt, unde au avut loc intalnirile, in ce an, si cine s-a deplasat cel dintai la Roma si daca Petru insusi s-a deplasat sau nu la Roma in aceasta perioada de timp.

Apostolul Pavel s-a intors la Hristos pe la anul 37, dupa trei ani(Gal 1,18) s-a urcat la Ierusalim pentru a-1 cunoaste pe Petru si a ramas la el cincisprezece zile; asadar prima intalnire dintre cei doi Apostoli s-a petrecut la Ierusalim in anul 39. O a doua calatorie la Ierusalim o face Apostolul Pavel plecand din Antiohia impreuna cu Varnava pentru a aduce milosteniile crestinilor daruite saracilor din Iudeea ceea ce au si facut, trimitand preotilor prin mana lui Varnava si a lui Saul” (Fapte 11, 30-12, 25).

continuare »

Spre luare aminte de catre ss Daniel: Parintele Arsenie Papacioc despre catolici, secte si jidani

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6lqU_8U56b0]

Alt dialog cu Parintele Arsenie Papacioc despre Ortodoxie si secte

– Ce sansă dati ecumenismului?

– E ideea cuiva, dar ce, crezi că se discută mare lucru!

Să stiti că sunt discutii istorice. Nu cred, sunt discutii gratuite. De complezentă este bine să se discute, ca să te lasi prostit, să creadă că el va birui. Dar este o mare greseală! Nu se face nimic! Pentru că de la Dumnezeu va veni si căderea catolicismului! Practic, eu nici nu mai zic că-i o biserică. E un guvern cu nume clericalist.

– Ce implicatii asupra vietii crestinului are blestemul arhieresc?

– Este foarte grav! Dar, depinde cine a blestemat, de ce a blestemat. Apoi, trebuie să dea socoteală Sinodului de ce a blestemat, respectiv recursului făcut de cel blestemat; blestematul are voie să se apere. continuare »

Mitropolitul Serafim de Pireu: Sfintenia este o realitate incontestabila doar in Biserica Ortodoxa! Faimosii guru, papa si cardinalii nu pot fi sfinti!

În seara aceasta(25 iulie 2011), Înaltpreasfintitul Serafim, Mitropolit de Pireu, a slujit Vecernia Mare cu Litie in biserica „Sfanta Paraschevi” – Kalipoleos din Pireu, enorie ce-si serbeaza hramul.

În cuvantul de invatatura, Înaltpreasfintia Sa a vorbit despre Sfanta Mucenita Paraschevi si despre unicitatea sfinteniei, care se poate dobandi doar in Ortodoxie, demolandu-i pe asa-numitii „sfinti” ai religiilor orientale si ai Occidentului eretic, cu referire precisa la beatificarea papei Ioan Paul al II-lea si a cardinalului Aloijius Stepinatz, casapul moral a 800 000 de ortodocsil sarbi. Mai exact a spus:

„…Desigur, Biserica noastra Ortodoxa, care constituie „stalpul si intarirea Adevarului” nu accepta asa-numitele sanctificari (canonizari) ale oamenilor inselati, pentru ca in spatiul si in timpul terestru exista erezii si para-sinagogi si abateri si inventii sau facaturi omenesti, care in mod mincinos, fals si oportunist incearca sa demonstreze -chipurile – o dimensiune launtrica de adevar si trec la sanctificari – asa cum zic ei – ale unor persoane care sunt cunoscute pentru nedreptati ingrozitoare impotriva naturii umane, dar si impotriva Bisericii lui Hristos. Aceste lucruri, deci, Biserica nu le accepta, pentru ca nu le accepta Dumnezeu; pentru ca stiti ca sfintenia este participare la si impartasire din adevarata viata a lui Dumnezeu. continuare »

Noi “minuni” ale beat-ificatului papa Ioan Paul al II-lea: Un cardinal a murit inainte de ceremonie, iar sute de spectatori s-au simtit rau

Cardinalul Agustin Garcia Gasco Vicente a murit la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea 

Agustin Garcia Gasco Vicente, fost arhiepiscop de Valencia, a decedat duminica cu putin timp inainte de beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. Potrivit agentiei I.mediade, prelatul s-a simtit rau si a fost transferat la un spital din apropiere de Vatican, unde a decedat in urma unui infarct.

Capitala italiana a primit peste un milion de persoane duminica, pe un soare bland, dar o atmosfera apasatoare dupa mai multe zile de ploaie.

Potrivit presei italiene, numeroase persoane s-au simtit rau in timpul slujbei care a urmat dupa o zi de rugaciune la care au participat peste 200.000 de credinciosi si care s-a prelungit pana tarziu in noapte, noteaza stirileprotv.ro.

Cardinalul Agustin venise la Roma si la Vatican, ca mii de alti preoti, episcopi si cardinali, pentru a asista la ceremonia de beatificare a lui Karol Wojtyla de catre succesorul sau, Benedict al XVI-lea.

Patriarhul ecumenist al Serbiei vrea o intalnirea cu ereticii in 2013, alaturi de stapanul sau – papa

Intr-un interviu cu patriarhul sarb Irineu, ziarul Novosti a raportat mai multe probleme. Una dintre acestea este celebrarea Jubileului din anul 2013 si invitatia papei in Serbia. Citam:

Intrebare: In orasul Nis, 2013 va fi anul sarbatoririi a 1700 ani de la emiterea Edictului de la Milano. Biserica va trimite o invitatie oficiala pentru a participa la ceremonie, sefului bisericii Romano-Catolice?

Raspuns: Vom vedea. Acest lucru este inca in discutie. Ne-am consultat cu fratii nostri, astfel ca dupa un acord cu ei se va lua o decizie. Problema veniriii Papei in Serbia a fost mult timp o problema. Cred ca este o ocazie excelenta pentru a sarbatori 17 secole de la adoptarea de Edictului de la Milano, in orasul Nis, unde s-a nascut imparatul Constantin. Decretul este un fapt de mare importanta pentru istoria crestinismului si a culturii crestine. Aceasta ar fi o buna oportunitate de a aduce impreuna reprezentanti ai tuturor comunitatilor crestine.

sursa: AKTINES

Mitropolitul Augustin de Florina: De ce ortodocsii trebuie sa spuna “NU!” vizitei papei in tarile lor! (secvente video de la protestele anti-papa ale fratilor ortodocsi din Grecia)

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=lzlpSUxBppE]

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA:

SALUTARE ADRESATA ADUNARII POPORULUI IMPOTRIVA VIZITEI PAPEI IN GRECIA

Din adancurile inimii mele batrane, salut binecinstitorul cler, pe luptatorii monahi si monahii, respectabilii membrii ai fratiilor misionare si pe credinciosul popor al lui Dumnezeu cu „Hristos a inviat!”.
Inflacarata voastra dragoste pentru Ortodoxia noastra v-a chemat impreuna, ca sa va impotriviti venirii in patria noastra a nepocaitului papa; caruia nu primire, ci afurisire s-ar cuveni sa-i rezervam pentru cate rele – la care se adauga si nepocainta pentru ele – a pricinuit si pricinuieste ortodocsilor din toata lumea. Greci, sarbi, bulgari, romani, ucraineni, rusi, polonezi si altii in martirologiile lor pot sa arate multi sfinti, mai vechi sau mai noi, care au fost martiri ai ferocitatii papei. Daca marturisirea credintei noastre il aseaza pe papa intre eretici, insusirea abuziva de catre acesta a atributului dumnezeiesc al infailibilitatii il face pe papa idolatru, asa cum spune si marturisitorul Bisericii Sarbe, Parintele Iustin Popovici. Aceasta mentalitate idolatra il impinge la adunari cultice inter-religioase, la care prin pan-erezia ecumenismului urmareste nu doar sa fie conducatorul tuturor crestinilor, ci si conducatorul tuturor religiilor.

continuare »

8 ian.: Ortodocsi inecati de catolici in aghiazma mare! Sa nu-i uitam ci sa-i cinstim, spunand: “Nu venirii calaului ortodocsilor (=PAPA) in Romania ortodoxa!”

Patimirea Sfantului Sfintitului Mucenic ISIDOR si a celor saptezeci si doi de impreuna-nevoitori, martirizati alaturi de el in Tartu de catre romano-catolici in anul 1472

Marele Cneaz Iaroslav cel Intelept, botezat Gheorghe sau Iurie, a fost fiul Sfantului Mare Cneaz Vladimir. In anul 1030, el a preluat controlul unei regiuni la vest de Novgorod si Pskov, care era locuita de estonieni. Acolo pe malurile raului Omovzha (sau Embakh) el a intemeiat un oras si a construit o biserica pe care a inchinat-o ocrotitorului sau: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. In Rusia, acest oras a devenit cunoscut ca Yuriev dupa numele bisericii, dar se mai numeste si Dorpat sau Tartu. Incepand cu anul 1150, aceasta regiune a fost invadata de pe mare si colonizata de catre catolicii germani, care au construit cetati pentru a ocupa tinutul si au inceput sa-i asupreasca pe bastinasi. Incepand cu acea perioada s-a dat o lupta interna intre ei si rusi, pentru a prelua controlul regiunii. Subjugandu-i pe estonienii pagani, germanii i-au trecut cu forta la catolicism, dar in acelasi timp au inceput sa-i asupreasca si pe ortodocsii care locuiau acolo.

In secolul al XV-lea, ortodocsii aveau doua biserici in Yuriev: una inchinata Marelui Mucenic Gheorghe, iar alta Sfantului Nicolae. Doi preoti slujeau in aceste biserici: unul se numea Ioan, iar celalalt Isidor. La inceput cu promisiuni, mai apoi cu amenintari, germanii au inceput sa-i ademeneasca pe locuitorii ortodocsi ai orasului sa treaca la romano-catolicism. Preotul Ioan, care locuise in Yuriev timp de doi ani si jumatate, s-a mutat la Pskov. Imediat dupa aceea a devenit monah cu numele de Iona si a intemeiat Manastirea Pesterilor din Pskov. Aici avea sa duca o viata de sfintenie si sa fie proslavit sfant cu zi de pomenire pe 29 martie. Isidor insa a ramas in Yuriev si avea mari dispute cu germanii in privinta credintei ortodoxe. De multe ori ii dovedea in cuvant, ii rusina si ii sfatuia in acelasi timp sa renunte la credinta romano-catolica si sa imbratiseze Sfanta Ortodoxie. In 1472, romano-catolicii au ridicat armele impotriva Pskov-ului si a poporului sau ortodox cu scopul de a raspandi si impune credinta lor (uniata – n.tr.), confirmata in principal de canoanele falsului-sinod de la Florenta. Intre timp, parintele Isidor slujea intru toata curatia si neprihanirea la Biserica Sfantului Nicolae, stralucind ca o stea in mijlocul turmei sale.

Capetenia germana a orasului Yuriev s-a revoltat impotriva preotului Isidor si a ortodocsilor, clevetindu-i in fata episcopului romano-catolic si a autoritatilor orasului, care erau de credinta romano-catolica, precum si in fata comerciantilor din Livonia. El spunea ca il auzise pe Isidor si intreaga turma a ortodocsilor, rostind blasfemii impotriva romano-catolicismului, in general, si a folosirii azimelor, in special, si preamarind doar credinta ortodoxa. Astfel, i-a facut pe episcop si pe nobili sa-si iasa din fire si din acel moment romano-catolicii au inceput sa-i chinuiasca si chiar sa-i tortureze pe ortodocsii din Yuriev. Pe 6 ianuarie 1472, de Praznicul Botezului Domnului, preotul Isidor impreuna cu toti ortodocsii au mers dupa traditie la raul Omovzha pentru a binecuvata apa cu cinstita cruce. Acolo, din apele Teofaniei (Aratarii lui Dumnezeu -n.tr.), Isidor impreuna cu barbatii si femeile ce erau cu el au fost arestati de catre germanii trimisi de primar si episcop si tarati inaintea episcopului si a judecatorilor civili. Mare a fost tortura pe care au indurat-o ostasii lui Hristos in sala de judecata pentru credinta lor. Prin aceste chinuri germanii incercau sa-i forteze pe ortodocsi sa renunte la credinta lor.

Dar Isidor si toti marturisitorii ortodocsi care erau impreuna cu el s-au indreptat mai intai catre episcop, apoi catre judecatorii lor, raspunzandu-le intr-un glas: “Domnul sa va stea impotriva, dusmanilor ai Adevarului, ca noi ortodocsii sa ne lepadam de Adevaratul Hristos si de credinta ortodoxa! Noi nu ne vom cruta trupurile pentru Hristos Dumnezeul nostru, oricat de mult ne-ati tortura, dar va imploram pe voi, nefericitilor, crutati-va sufletele pentru numele lui Dumnezeu, caci sunteti creatia lui Dumnezeu!” Apoi Isidor, plin de curaj a demascat falsa intelepciune a romano-catolicilor si apostazia lor de la adevaratul crestinism. Episcopul infuriat a poruncit ca ortodocsii sa fie azvarliti in inchisoare si a somat pe toti mai marii cetatilor din imprejurimi sa-i supuna pe ortodocsi la chinuri, daca nu se vor lepada de credinta lor.

Imediat reuniti in temnita, Sfantul Isidor i-a indemnat pe fiii sai duhovnicesti: “Frati si copii” – a spus el – “Domnul ne-a adunat impreuna pentru aceasta mareata fapta duhovniceasca, dorind sa va incununeze cu cununi nepieritoare cu dreapta Sa cea atotputernica. Dar voi , fratilor, suferiti din mainile acestor netrebnici, neavand vreo indoiala sau imputinare de suflet. Nu va temeti de aceste chinuri dureroase, nici nu slabiti, caci vrajmasul vostru, diavolul, umbla ca un leu racnind, cautand sa inghita sufletele si aceasta prin a va indeparta de credinta ortodoxa. Sa stam neclintiti in fata ademenirilor lui ca niste buni ostasi, pentru ca Insusi Domnul a spus: “Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni. Daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi. Dar toate acestea vi le vor face – in numele Meu – pentru ca nu-L cunosc pe Cel care M-a trimis. Dar cand va veni Mangaietorul pe care-L voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi pentru Mine. Inca si voi marturisiti pentru Mine, pentru ca de la inceput sunteti cu Mine”. De aceea, fratilor, asa cum Hristos le-a vorbit ucenicilor Sai, tot astfel ne vorbeste si noua! Daca cineva sufera pentru numele Sau pana la varsarea sangelui sau, acela este deja aproape de moarte. Iar voi, iubitii mei frati, sa nu ma dispretuiti, ci patimiti impreuna cu mine si sa nu va lasati amagiti de placerile acestei lumi, ci fiti mari mucenici ai lui Hristos in acest veac.“

Dupa aceea, Isidor si cei intemnitati impreuna cu el, intorcandu-se spre rasarit a inceput sa cante si sa se roage cu lacrimi si suspinuri din inima. A luat din Sfintele si de-Viata-facatoarele Daruri si i-a impartasit pe toti barbatii, femeile si copii care erau impreuna cu el. Cu totii s-au umplut de bucurie duhovniceasca, iar ravnitorul preot le-a vorbit din nou despre rasplata binecuvantarilor celor vesnice pe care o primim pentru faptele bune dar si despre chinurile vesnice pentru lucrurile intunericului. “Sa nu lasam pe nici unul dintre noi” – a spus el insotitorilor sai – “de la cel mai mic la cel mai mare sa se teama fie de amenintari, fie de chinuri”. Pentru ca daca noi vom suferi mult pentru Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, vom primi rasplata suferintei noastre in Ziua Judecatii. Si intr-un suflet, intr-un glas, ei au cantat imnul in cinstea mucenicilor: “Sfintilor Mucenici, care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului sa se miluiasca sufletele noastre”. continuare »

Papa este calauza tuturor ereziilor de la anul 1054 incoace. De aceea nu este binevenit in Romania, decat daca vrea sa se pocaiasca si sa se boteze

Toti isi lauda credinta ca fiind dreapta, dar drept nu este cel care se lauda, ci cel pe care il lauda Dumnezeu – iar credinta noastra este proslavita neincetat de Dumnezeu insusi prin sfintii Lui. Mergeti la moastele sfintilor si vedeti a cui credinta este dreapta. In ce credinta mai face Dumnezeu minuni ca in cea ortodoxa? In ce credinta se mai invrednicesc oamenii de nestricaciune si de buna mireasma a trupurilor dupa moarte?..

Cum s-au purtat oamenii cu insasi Bunatatea si insusi Adevarul Ceresc intrupat, cu Domnul Iisus Hristos? L-au ispitit in fel si chip, au viclenit inaintea Lui, L-au zavistuit, L-au lingusit cu fatarnicie ca sa II prinda cu vorba si sa II dea pe mana judecatii romane si, in cele din urma, dupa tot felul de batjocuri si de chinuri, sa il omoare pe cruce. Ce au facut oamenii cu credinta adevarata, pe care Hristos a adus-o din cer, cu toata invatatura Lui cea dumnezeiasca, cu tainele de Dumnezeu randuite? Le-au schimonosit de nu mai poti sa le recunosti, unii le-au lepadat si in locul invataturii Lui au pus propriile nascocirii, cum au facut carturarii si fariseii, iar in zilele noastre – Lev Tolstoi.

continuare »