Zilele acestea a iesit de sub tipare o noua carte semnata de teologul Ioan Vladuca si editata de editura Fundatiei Justin Parvu. Aceasta lucrare vine sa lamureasca faptul ca monofizismul este o erezie, condamnata clar de catre Sfintii Parinti, iar cei care o imbratiseaza se fac partasi acestei erezii si cad sub anatema Sfintilor Parinti de la al 4-lea Sfant Sinod Ecumenic – Calcedon, 451. O puteti comanda de aici.

Semnalam totodata si aparitia unei lucrari deosebite, legata tot de subiectul monofizism, la editura Evanghelismos: Viata, acatistul si paraclisul Sfintei Mare Mucenite Eufimia. Pentru comenzi vizitati site-ul evanghelismos.ro

Mai departe va impartasim cuvantul de inceput al Parintelui Justin Parvu din cartea “despre MONOFIZISM”, la al carui indemn a fost scrisa de catre fratele Ioan Vladuca:

“In veacul acesta, cu atatea framantari politice, economice, materiale, nu este lipsita nici Biserica de aceste grele incercari si intrebari fara raspunsuri, incercari concretizate in erezii si fel si fel de rataciri. Erezia monofizismului este una din ereziile aspru combatute si condamnate de Sfinti mari ai Bisericii noastre, incepand de la Sfanta Eufimia, Sfantul Eftimie cel Mare, Sfantul Sava cel Sfintit, Sfantul Theodosie Chinoviarhul, Sfantul Ioan Damaschin, Sfantul Maxim Marturisitorul si multi alti Sfinti Parinti si teologi de renume. A spune ca monofizismul nu este erezie si ca armenii, coptii, iacobitii, care sustin in continuare erezia monofizita, impartasesc adevarul Bisericii Ortodoxe, inseamna a-i anula pe toti acesti Sfinti Parinti si a te impotrivi Duhului Sfant care a lucrat si a grait prin acestia. Intrebari nu se pun si raspunsuri nu se dau, iar lumea ia de bun tot ce se scrie, la nivel oficial. Dar prin nerezolvarea acestor probleme de ordin dogmatic se sedimenteaza incet, incet neadevarul in Biserica noastra crestin ortodoxa. continuare »

Intru aceasta zi, pomenire a Marilor Sfinti Mucenici, a celor ce s-au nevoit si s-au savarsit pentru Hristos intru temnitele comuniste ale veacurilor de pre urma.

Savarsitu-s-au acestia in cele mai cumplite chinuri, pre carile satana le-a nascocit si le-a lucrat prin slabanogeala sufletului omenesc de-a lungul veacurilor. Cercati precum lamurit argintul se cearca, intru cumplitul foc al iadului suferit-au temnita grea, foame, frig, prigoane de tot felul, zdrobire sufleteasca si sangeroase batai preste puterea cea fireasca si omeneasca, umilinta, ingrozire, insingurare, boli si nenumarate alte napastuiri. Intre acestia stralucit-a cel cu bun nume numit Sfant al Inchisorilor Valeriu Gafencu, dara si altii precum Constantin Oprisan, Gheorghe Jimboiu, Mircea Vulcanescu si multi, multi altii cari s’au savarsit de oameni nestiuti, dara de Dumnezeu aflati. Iara Sfintele lor Moaste aruncate de catre prigonitori s-au facut, fara nume, fara de cruce si fara de mormant fiind, intru apropierea locurilor de suferinta, adeca cel al inchisorilor de la Pitesti, Aiud, Gherla, Canal, Targu Ocna, Jilava, Rimnicu-Sarat si multe altele in carile acesti slaviti, cea de-Dumnezeu-revelata credinta o au descoperit si nenumaratele cercari ale vrajmasului desavarsit le-au biruit. Iara astazi, sangele acestora striga cu mare glas chemand la pocainta intreg norodul romanesc, cel dintru temnita mare a vicleanului nou veac, cea a uraciunii pustiirii, despre carea Insusi Mantuitoriul a cuvantat, carora slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste si mantuieste pre noi. Amin.

Parintele Justin ne vorbeste despre importanta zilei de 14 mai – Praznicul Mucenicilor si Marturisitorilor din temnitele comuniste

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZYhqt6wK88Y]

Descarcati

Slujba Sfintilor Inchisorilor, Acatistul Sfintilor Inchisorilor

Acatistul Sfantului Valeriu Gafencu,

cartea Din temnite spre sinaxare

Canonul si Acatistul Marturisitorilor Romani din inchisori (Audio)

1din4.mp3 (9.60 MB)
2din4.mp3 (12.48 MB)
3din4.mp3 (37.75 MB)
4din4.mp3 (14.03 MB)

Urmariti si:

Parintele Justin Parvu ne vorbeste despre ziua de 14 mai 1948

Emisiunea TVR despre sfinţii închisorilor

Pr. Sofian BOGHIU – Rugaciunile celor din inchisori

Minuni ale sfintilor martiri din Aiud

In dupa amiaza zilei de 10 mai 2010, Parintele Justin a coborat din spitalul de la manastirea Paltin si a stat de vorba cu obstea de maici, bucurand sufletele celor prezenti. Va oferim cateva imagini, cu multumiri pentru fratele Mihail.

sursa: Atitudini.com

[vimeo https://vimeo.com/11339850]

reportaj realizat de TVR2 – Dincolo de harta

Republicam spre folosul si aducere aminte si a altora, mesajul Parintelui Justin despre organizarea in comunitati crestine, fara exces de panica, disperare, ci crestineste, chibzuit si din timp. Cine vrea sa ia aminte, ferice de el. Ci nu, Dumnezeu sa-i descopere alta cale!

Si extras din apelul contra actelor cu cip:

Sa rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbandi lucrul acesta daca nu ne vom rezidi fiecare in parte sufletele noastre. Sa ne pocaim si sa ne punem cenusa in cap, ca sa ne dea Domnul harul si puterea de a primi mucenicia. Va trebui sa cream mici fortarete, mici cetatui de supravietuire, la sate, acolo unde mai sunt inca oameni care pricep si isi amintesc Randuiala, unde sa avem pamantul nostru, scoala noastra – in care sa ne crestem copiii in duhul aceasta ortodox, sa avem spitalele si moasele noastre.

Va rugam sa ne trimiteti marturii despre cum ati pus in aplicare acest indemn al Parintelui.

Hris­tos a inviat!

In numele Par­in­telui Justin, avem bucu­ria sa trans­mitem in primul rind mul­tumirea pe care sfin­tia sa o adreseaza tuturor cred­in­ciosilor care ii sint ala­turi. Ca raspuns la dragostea lor fata de sfin­tia sa, isi doreste ca toti fiii Bis­ericii sa isi indrepte rugaci­u­nile catre uni­tatea dreptei cred­inte si a Sfin­tei noas­tre mame, Bis­er­ica Orto­doxa, Mireasa lui Hris­tos Dum­nezeul nos­tru. Sfin­tia sa sub­lini­aza impor­tanta rugaci­u­nii acum mai mult ca oricind, si, ca o noua incred­intare pe care o are in urma ultimelor luni in care in rugaci­u­nile sfin­tiei sale au primit raspuns de la Min­tu­itorul Hris­tos, mar­turis­este ca sin­gura put­ere, tarie, arma, fru­musete, bogatie, cin­ste, mingi­iere, odi­hna, cunoast­ere, nade­jde, dragoste, intelegere, sin­gu­rul sens si sin­gura biru­inta se pot regasi prin RUGACIUNE.

Asadar indeamna, incepind intii cu sine, apoi con­tin­uind cu toti cei peste 200 de ucenici si ucenice din man­a­s­tir­ile inte­meiate la Petru Voda, si impre­una cu toti cres­tinii ortodocsi, la o rugaci­une sin­cera, neinc­etata, din toata inima, cu nade­jde, zdro­bire si pocainta, o rugaci­une cu duhul aprins de dorul de Dum­nezeu, care va resta­bili sufle­tul crestin in legatura lui cu Dum­nezeu, si care va da Bis­ericii put­erea de a trece orice incer­care, mai ales in pragul schim­bar­ilor prin care trece omenirea, atit in plan spir­i­tual, cit si mate­r­ial. Par­in­tele regreta ca nu a vor­bit mai mult cred­in­ciosilor despre aceste lucruri in anii din urma, fiind in slu­jba iubirii de Dum­nezeu si de om cu toate put­er­ile sale, lucru care de alt­fel i-a si adus slab­i­ci­unea tru­peasca, insa nada­j­duind ca daca Dom­nul va ingadui, o va face de acum inainte, cu put­ere duhovniceasca asteptind sa lupte cu put­er­ile intuner­icu­lui in care se scu­funda aceasta lume tot mai mult, prin rugaci­une impre­una cu fiii Sfin­tei noas­tre Bis­erici, caci intr-o lume tul­bu­rata de indoiala si de multe rat­aciri, a avea arma Crucii, arma Iubirii, si pavaza luminii a-tot-biruitoare este, prin mare­tia Daru­lui, un prilej neinc­etat de smere­nie in fata Celui Prea-inalt, Care ni le-a daruit intru min­tuire si indum­nezeirea omului.

In perioada spi­talizarii, par­in­tele Justin a primit vizita a trei arhierei: IPS Teo­fan, IPS Bar­tolomeu, PS Vasile, carora le-a cerut rugaci­unea si binecu­vintarea. Acesta e un motiv in plus sa taca cei care, rau-intentionati, vor sa con­teste supunerea si aparte­nenta sfin­tiei sale la rinduiala Bis­ericii Orto­doxe, prin sobor­nic­i­tatea si arhieria inte­meiata de Dum­nezeu. Le mul­tumim si noi pe aceasta cale ier­arhilor nos­tri, care l-au bucu­rat pe par­in­tele staret cu cuvin­tele si cu efor­tul lor de a-l vizita, si le cerem la rindul nos­tru rugaciunile.

De aseme­nea isi cere iertare pen­tru oste­neala plina de grija si de dragoste ce au dovedit-o aceia care au stra­batut tara pina la spi­talul clu­jean unde este inter­nat, ca sa il viziteze, fiindca nu i-a putut primi din cauza starii de sanatate, in acele zile neputind nici sa spuna vreun cuvint, nici sa se miste. Intr-atit il seca­tuis­era boala si trata­mentele, incit, desi isi dorea sa primeasca, nu avea put­ere tru­peasca, rug­ind sa-i fie ier­tata neputinta. Par­in­tele primeste gin­dul si efor­tul tuturor cu toata dragostea sfin­tiei sale, pe care atit de bine o cunoastem si o vedem mereu mai trainica. Acum, ca se simte mult mai bine, medicii, impre­una cu Par­in­tele si cu cei citiva ucenici pe care Par­in­tele insusi i-a ales ca sa-l ingri­jeasca si sa-l veg­heze neinc­etat (si care isi implinesc dato­ria crestineasca si ascultarea cu multa jert­fel­ni­cie), dis­cuta despre momen­tul optim cind sfin­tia sa se va putea rein­toarce la man­a­s­tire, pre­cum isi doreste, si dupa cum se va dovedi a fi cel mai pru­dent pen­tru starea sa, preconizindu-se ca externarea va fi foarte curind. Cind va fi posi­bil, Arhi­man­dritul Justin va adresa in mod direct cred­in­ciosilor cuvin­tele sale pe care le astep­tam cu dragoste.

Ne dorim ca polemi­cile dau­na­toare pe ton necresti­nesc al unor comen­tarii din ultimele zile sa inceteze, lumi­nate de bucu­ria aces­tor vesti. In duh de frati­etate, ne vom ruga cu mai multa tarie Bunului Dum­nezeu si Maicii Dom­nu­lui ca toate con­tra­dic­ti­ile, temer­ile, sus­pi­ci­u­nile si orice gind, stare si cuvinte rele, sa se stinga, si sa piara orice vra­j­masie, in numele Invierii lui Hris­tos, la care sin­tem chemati in fiecare clipa sa cinam cu Dom­nul Pacii.

Sa mul­tumim Dom­nu­lui pen­tru aceasta binecu­vin­tata cu ade­varat revenire a stare­tu­lui nos­tru iubit, un dar nemer­i­tat pen­tru noi toti, in aceste zile incer­cate, iar pen­tru sfin­tia sa o bucurie de a lucra si mai adinc lucrarea Duhu­lui Sfint in care sa ne intil­nim cu totii, acum si in ves­ni­cie. Amin.

Man­a­s­tirea Petru Voda, preluat de pe Atitudini.com

Atitudini.com informeaza:

Hristos a inviat!

In urma unei discutii telefonice, am aflat ca starea sanatatii Parintelui Iustin Pirvu este mult mai buna decit zilele trecute. Se poate spune ca a intrat in convalescenta, iar medicii sint multumiti de evolutia sanatatii. Problemele pulmonare s-au mai redus si Parintele respira mult mai usor. Seara, la ora 20:30, sfintia sa se simtea destul de bine, chiar daca era putin ragusit, si a spus ca internarea sa in spital va mai dura intre 7 si 10 zile. Este un prilej foarte bun ca prin rugaciunile Bisericii si ale noastre sa putem ajuta la grabnica insanatosire a bunului nostru duhovnic.

manastirea Petru Voda

O nouă rugăciune pentru sănătatea Părintelui Stareț Justin

Păzește-l Doamne pe duhovnicescul Părintele nostru Justin, fără durere, bun la suflet, sănătos, întru îndelungată bătrânețe. Prelungește-i viața întru folosul multor suflete și întru cea din totdeauna învățătură a dumnezeieștilor lui cuvinte.

Întărește-l pe el, ca după voința și din bunătatea Ta să ocârmuiască turma încredințată lui. Învrednicește-l cu bucurie duhovnicească să se veselească și luminat să prăznuiască a Ta, cea mai presus de fire și neînchipuită înomenire. Întru aceasta, Doamne Iisuse Hristoase păzește-l pe el întreg, nevătămat și întru toate veghează-l de sus până la adânci și slăvite bătrâneți.

În cele din urmă învrednicește-l și de Împărăția Cerurilor, cu toată turma deasupra să stărețească și cu toți sfinții cei din veac împreună să ne bucurăm de acele nepieritoare și veșnice bunătăți pe care le-ai pregătit celor ce Te iubesc pe Tine întru nesfârșite veacuri. Amin.

Textul de mai jos este alcătuit de părinţii din mănăstire pentru credincioşii care întreabă ce poate face fiecare dintre noi pentru sănătatea Părintelui Justin.

Iubiţi ucenici ai Părintelui Justin Pârvu,

Cu toţii suntem îngrijoraţi de starea sănătăţii Părintelui nostru iubit. Ştim că sunt multe persoane în întreaga ţară sau în afara graniţelor care ar vrea să facă ceva să-l ajute. S-ar cuveni deci să facem şi noi o mică jertfă pentru dânsul aşa cum şi el o viaţă întreagă s-a jertfit pentru neamul nostru românesc şi pentru fiecare dintre noi în parte.

Credem cu toată convingerea în cuvintele Mântuitorului redate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei în cap. 18: Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de la Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 19–20).

Pentru aceea să ne învoim şi noi să facem o mică rugăciune cu toţii pentru sănătatea sufletească şi trupească a Părintelui nostru Justin. Să ne întâlnim cu toţii în rugăciune, indiferent de locul unde ne aflăm şi să cerem mila lui Dumnezeu. Întâlnirea aceasta, în duh, ne-am gândit să o facem în fiecare zi la ora 2100(ora Bucureştiului), citind primul Paraclis al Maicii Domnului, iar la sfârşit să adăugăm şi rugăciunea de înţelegere de mai jos:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu ai spus cu preacinstitele Tale buze: Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Neschimbate sunt cuvintele Tale, Doamne, fără de margini eşti în iubirea Ta faţă de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfârşit.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, Bunule, nu trece cu vederea rugăciunile robilor Tăi, pe care după porunca Ta le facem pentru Părintele Justin, ci le plineşte pe ele, dăruindu-i sănătate, mântuire şi indelungare de zile.

Iar cine vrea să mai adauge şi alte rugăciuni să nu pregete. Fiecare să se roage după puterea şi dragostea sa, şi după timpul ce-l are la dispoziţie: unul 5 minute, altul 15, altul o oră, iar altul chiar şi un minut.

Obştea Mănăstirii Petru Vodă, Miercurea Luminată, 7 aprilie 2010

Despre rugăciune

Toate cuvintele Sfintei Scripturi sunt pătrunzătoare în suflet, dar cu deosebită simţire eu înţeleg cuvintele spuse de Mântuitorul: Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20).

Există o frumoasă rugăciune, o rugăciune adânc pătrunzătoare, apărută după cât se pare în secolul XVI, dar care nu este introdusă în nici un Ceaslov, în popor se mai numeşte Rugăciune de înţelegere.

Există mai multe predanii despre alcătuirea acestei rugăciuni, dar eu cred că această rugăciune se afla în sufletele multor dreptcredincioşi creştini.

Cuvintele esenţiale sunt luate din Sfânta Evanghelie.

De regulă, la vreme de necazuri, mai mulţi drept credincioşi se înţeleg să citească în acelaşi timp această rugăciune către Domnul pentru vindecarea unui bolnav, ca să Se milostivească de cel căzut în păcat, pentru scăparea ostaşilor care luptă sau pentru slobozirea celor întemniţaţi.

Cei care s-au învoit să se roage astfel se pot afla în diferite oraşe sau case, dar rugăciunea o citesc toţi în acelaşi timp, dimineaţa, ziua sau seară.

Mulţi ştiu această rugăciune, dar eu o voi citi:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu ai spus cu preacinstitele Tale buze: Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Neschimbate sunt cuvintele Tale, Doamne, fără de margini eşti în iubirea Ta faţă de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfârşit.

Noi, robii Tăi (numele celor care se roagă), conform înţelegerii ne rugăm pentru robii Tăi (numele celor din suferinţa, sau pentru înlăturarea unei nenorociri) pe care ajută-i, Doamne.

Părintele Arsenie, Acuzatul «ZEK-18376», Un Sfanţ în lagărele comuniste, Ed. Egumenita, 2009, pp. 430–431

Preluare de pe atitudini.com:

Din incredintarea si cu binecuvintarea Prea Cuviosului Parinte Iustin, staretul Manastirii Petru Voda, pentru a nu umbri bucuria acestor sfinte zile ale Invierii lui Hristos cu zvonuri nefolositoare, oricit de mare ar parea folosul unor astfel de stiri, va incredintam ca starea sanatatii sfintiei sale este buna, in mare. In prezent se afla sub cea mai atenta supraveghere a medicilor din Cluj. Parintele Iustin a ales acest oras pentru internarea de urgenta datorita conditiilor medicale superioare, atit din punctul de vedere al pregatirii profesionale, cit si din cel al aparaturii medicale, dar si pentru faptul ca medicii care supravegheaza starea sanatatii parintelui sint fii duhovnicesti ai manastirii noastre de multi ani de zile.
Motivul repetatelor internari ale Parintelui Iustin este o infectie pulmonara cu un anumit tip de bacterie. Momentan se asteapta rezultatele hemoculturii, pentru a stabili o medicatie precisa si eficienta impotriva acestei bacterii. Starea generala a sanatatii sfintiei sale este buna, stabila, un neajuns fiind o oarecare slabire pe care o aduce lupta organismului cu boala. Dupa identificarea precisa a cauzei bolii si stabilirea unei medicatii corespunzatoare, eficiente, il vom avea din nou in mijlocul nostru pe parintele staret.
De altfel, si starea sufleteasca a sfintiei sale este buna, Parintele Iustin fiind foarte optimist, asa cum il stie o tara intreaga, lucru care se poate verifica si din inregistrarea telefonica de ieri seara, 5 Aprilie 2010, ora 22, aflata mai jos. Sfintia sa le multumeste tuturor celor ce s-au rugat pentru sanatatea sa si nadajduieste ca in citeva zile sa se intoarca acasa. Ca atare, cerem fiiilor sai duhovnicesti si tuturor celor ce iubesc manastirea noastra sa nu inceteze a se bucura de sfintenia acestor zile si a slavi Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, rugindu-se pentru sanatatea si mintuirea nu doar a Parintelui Iustin, ci a tuturor celor ce-L iubesc pe Hristos.

Manastirea Petru Voda
6 Aprilie 2010

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ak3wwnVthok]

A aparut numarul 10 al revistei Atitudini, in care veti gasi publicat si urmatorul interviu cu Parintele Arhimadrit Justin Parvu, staretul manastirii Petru Voda. Noul numar se bucura si de o schimbare in ceea ce priveste hartia si culorile folosite, textul este mai mare si se spera ca sa fie bine  primite aceste schimbari de catre cititorii revistei.

Asa tre­buie sa mar­tur­isim: indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt

Par­inte, am dori sa ne spuneti un cuvant despre modul in care sa putem dis­tinge invata­turile bune de invata­turile min­ci­noase in aceste vre­muri inse­la­toare de azi. Au mai fost asa inse­lari si rataciri?

Cand a intrat in Europa diho­nia asta rasariteana, comu­nis­mul, terenul era foarte prop­ice pen­tru intro­duc­erea gre­selilor si erezi­ilor si rat­acir­ilor. Pen­tru ca peste Nistru si peste Prut au tre­cut mereu, val dupa val, vesti despre toata „feri­cirea” asta bol­se­vica. La noi in tara a prins foarte putin, pen­tru ca noi nu am avut oameni care sa cul­tive comu­nis­mul, care nu au avut ori­en­tari spre ast­fel de lucruri. Noi eram deja ori­en­tati spre ce avem de facut, pen­tru ca ime­diat dupa primul razboi mon­dial am avut oameni care au con­sol­i­dat cul­tura si viata bis­ericeasca. Apoi a venit curen­tul acesta al Occi­den­tu­lui – hit­leris­mul, si din Italia Mus­solini, ast­fel incat s-a for­mat unghiul acesta al mor­tii: Tokyo-Roma-Berlin, un unghi tot la fel de pagan ca si comu­nis­mul. Hit­leris­mul nu era altceva decat un comu­nism nation­al­ist in favoarea Ger­maniei. Noi stim ca Ger­ma­nia avea planul sa se extinda in Bal­cani cu toata forta lor polit­ica si eco­nom­ica; tan­jeau dupa petrolul si graul din Bal­cani. In aceste momente grele pen­tru noi de a ne pas­tra echili­brul a avut un rol impor­tant curen­tul reli­gios, care a inceput prin man­a­s­tirea Vladimiresti si a con­tin­uat cu Rugul Aprins si a avut un efect foarte poz­i­tiv asupra cresti­natatii noas­tre. In pofida tuturor con­tro­ver­selor, inceputul maicii Veron­ica a fost bun si prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a dep­a­sit ea ispitele si greu­tatile de mai tarziu. Apoi a venit vre­mea lui Petra­che Lupu care a fost com­pro­mis de Carol al II-lea, si care mai mult a com­pro­mis decat sa ajute viata Bis­ericii. L-a luat Antonescu pe front si asta a derutat mai mult tara, Roma­nia noas­tra. In tim­pul acesta la noi in tara s-au facut lucruri fru­moase prin orga­ni­za­ti­ile oame­nilor int­elec­tu­ali si mist­ici, cum a fost Rugul Aprins care a dat oameni mari, de mare folos vietii bis­ericesti. Si asa, in fiecare perioada istor­ica a poporu­lui roman, au fost per­soane care sa mentina un echili­bru duhovnicesc. Dar de data aceasta a patruns diho­nia mon­di­al­ista, care vine cu inselaciunea unei paci false, in care sa nu mai poti spune ade­varul, sa ne faca jus­ti­fi­ca­bila tac­erea. Preo­tul din fata altaru­lui nu vorbeste nimic; tal­maceste acolo un frag­ment evanghelic si incolo nimic, la cat ar fi nevoie, cu cate ne con­frun­tam cu greu­tatile si cu cate necazuri care vin asupra noas­tra; cred­in­cio­su­lui i se explica prea putin cum sa se lupte in lumea de azi si ast­fel intra in deruta. Toc­mai asta este esen­tial in taina duhovni­ciei, ca omu­lui sa ii spui atunci cand are nevoie, sa raspunzi la nevoile lui, nu numai asa sa dai niste sfa­turi reci din carti. Daca ii oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poti sa il tii legat de Bis­er­ica, dar daca mai mult ii tul­buri intelegerea, atunci el se inde­parteaza. Oricum la noi, la romani, tac­erea este o cal­i­tate veche in ran­dul cleru­lui; daca mai vorbesc asa spo­radic, pe ici colo. Mai sunt vreo doi trei preoti care vorbesc azi – un par­inte Mihai de la Bucuresti, unul de la Vatra Dornei si in rest mai putin – tot Arhanghelul Mihail vad ca ii ocroteste; eu ma rog pen­tru aces­tia sa le dea Dum­nezeu put­erea ca pana la sfar­sit sa se mentina pe pozi­tia aceasta mar­tur­isi­toare, ca nu e usor. Daca inainte era ateis­mul comu­nist, sa nu cre­dem ca acum nu mai este ace­lasi ateism; ateis­mul acum este man­i­fe­s­tat prin frica de a nu mar­tur­isi, prin tacere. Acum acest curent te invata o falsa iubire si prin asta ei urmaresc nu numai sa te dez­moste­neasca de orto­doxie, dar sa schimbe si struc­tura Orto­dox­iei. Asta urmaresc ei acum – sa schimbe struc­tura Orto­dox­iei, si struc­tura firii umane. Orto­doxia inseamna traire, inseamna viata, inseamna lucrare prac­tica. Dar acum incearca sa te dez­moste­neasca, sa iti schimbe radacina, un fel de mutatie genet­ica, ca tot e la moda vad. Ast­fel incat in mintile unora vor reusi sa dea o alta intor­satura bazelor cres­tin­is­mu­lui si le va per­verti si trairea, ast­fel incat vor simti sub spec­trul inse­larii, si tot asa, prin iubire, prin dragoste, prin bunatate. Noi tre­buie sa fim cu ure­chile ciulite acum si sa nu primim usor orice invatatura, tre­buie sa vedem de unde vine acea invatatura si incotro bate, de la cine si din ce impre­ju­rari vine. In curand nu vom mai avea la cine sa ne spovedim, foarte putini preoti daca vom gasi si comu­ni­carea va fi anevoioasa. Dragostea care nu e in ade­var deruteaza sufle­tul si nu este rod­nica si oricum, deo­cam­data se mai vede ca nu este in ade­var, pen­tru ca cler­icul nos­tru de azi una spune la Petru Voda, una spune la Putna, una spune la Secu si tot asa. Dar acesta este si copul lor, de alt­fel, ca sa ne deruteze, sa nu mai stim ce sa cre­dem; ei vor sa intro­d­uca aceasta stare de neincredere.

Si tinerii de azi care fac ascultare de ast­fel de duhovnici si nu au sim­tul dis­cernerii ascu­tit cum sa procedeze?

De jumatate de an incoace eu am remar­cat o sporire a cred­in­tei in ran­dul tinere­tu­lui. Sa stii ca imi place tinere­tul nos­tru. In ultima vreme am de-a face cu mai mult tineret. Si nu numai ca se indreapta spre Bis­er­ica si alearga la Dum­nezeu, dar sunt mai vii decat cei invarsta. Acum hai ca vin pen­tru bacalau­reat, pen­tru admitere sau pen­tru alt exa­men in viata, dar totusi nu se duc in alta parte sa ceara aju­tor, tot la bis­er­ica alearga; asta e prima lor scapare. Si Dum­nezeu, vazand cred­inta lor, ii ajuta, ii calauzeste, le da indru­mare si in felul acesta se infiri­peaza viata crestin orto­doxa. Cred ca tinere­tul va dis­tinge, mai greu e cu cei de la teolo­gie, ca acolo sunt indoctrinati.

Si cum sa te fer­esti de invata­turile strambe din Bis­er­ica si din societate?

Pai tre­buie sa le cura­tim pe cat e posi­bil, sa le putem prezenta cat mai clare, dar fara prea multa rautate. Adica sa atragem aten­tia asupra rat­acir­ilor unora sau altora dar fara sa invinuiesti; sa nu arati cu dege­tul. Asa tre­buie sa mar­tur­isim: indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt. Pen­tru ca, sa stiti, nu sun­tem fara de vina. Cu totii raspun­dem pen­tru rat­acir­ile din Biserica si din soci­etate – ori ca nu am actionat la timp, ori ca nu ne-am rugat cu duh de pocainta, cu totii pur­tam vina caderii celuilalt, chiar daca, intr-un anu­mit fel, el sin­gur se exclude din Trupul lui Hris­tos. Atunci cand vom reusi sa intoarcem dege­tul spre noi, atunci vom reusi sa facem orto­doxie curata si sa cura­tim invatatura Bis­ericii de zgura ratacir­ilor. Deci nu zic sa taci, caci este ateism, dar vezi in ce duh mar­turis­esti, caci daca nu stii sa intorci dege­tul spre tine, te pozi­tionezi tot in afara orto­dox­iei, care este traire.

Da, de pilda acum sunt multi cres­tini derutati de rat­acirea unui preot foarte bun mar­tur­isi­tor pana de curand, si care mai nou mar­turis­este ca Sfin­tele Taine, Sfanta Impar­tasanie, tre­buie data cu lin­gu­rite sep­a­rate, pen­tru fiecare cred­in­cios in parte, ca i se pare, chipurile, ca intineaza Tainele si mai poate fi si molipsitor?

Asta e o aber­atie mare, mai. O aber­atie enorm de mare. De parca a fost vre­o­data alt­fel de cand este Bis­er­ica. De unde vine par­in­tele asta si unde a trait pana acum? Dar se poate sa fie o manevra, adica toc­mai asta sa urmar­easca – sa poata anula sacrul Sfin­telor Taine si sa le red­uca la ome­nesc. Poate veni cu teo­ria asta la catolici, ca la ei nu este sfanta taina, acolo nu mai lucreaza Duhul si e posi­bila con­t­a­m­inarea. Dar sa spui asta in Orto­doxie – arata multa necred­inta si pro­duce multa sminteala, ca vine din partea unui preot. Pai eu am fost cinci ani de zile preot in Bis­er­i­cani, unde este spi­talul de tebecisti si in fiecare z i impar­taseam cate cinci, sase bol­navi, din care unii mureau peste doua, trei z ile. Si s-a con­t­a­m­i­nat cineva? Fer­easca Dum­nezeu! Acolo m-am impar­t­a­sit cu bol­navii impre­una, dar nu am avut nimic. Nu putem aduce suprafires­cul la firea noas­tra. Par­in­tele acesta folos­este o log­ica ome­neasca – o mare neputinta.

Cum sa primeasca oamenii criza finan­ciara in care se gas­este intreaga soci­etate, mai cu seama cei aflati in somaj si fara posi­bil­i­tati de subzistenta?

Toate aceste crize sunt provo­cate de ei – criza eco­nom­ica, criza finan­ciara, criza reli­gioasa, criza morala, criza polit­ica – nu sunt altceva decat un pre­text sa ne oboseasca, sa ne stre­seze cu griji mate­ri­ale si sa ne dis­traga aten­tia de la cele sufletesti. Ei incearca de fapt sa afecteze orig­inea noas­tra div­ina. Ma doare sufle­tul cand vad oamenii cum se plang ca sunt dati afara de la ser­vi­ciu si nu mai au cu ce sa isi hraneasca copiii. Ce pot sa le fac? Ce pot sa le z ic? Cuvan­tul meu e prea putin ca sa ii poata ajuta. Ar tre­bui ca noi, man­a­s­tir­ile, sa ne adunam aver­ile si sa hranim acesti oameni, sau sa putem crea diverse cen­tre care sa le ofere un loc de munca. Vor veni vre­muri si mai grele, ce se petrece acum nu e nimic. Man­a­s­tir­ile au aceasta dato­rie fata de Dum­nezeu si de soci­etate, sa acorde ast­fel de aju­tor mate­r­ial, si cat vom trai, vom trai impre­una. Cum poate o obste de calu­gari, care si-a ago­nisit din timp rez­erve poate de hrana, sa stea indiferenta fata de sufer­in­tele oame­nilor? Toate aver­ile man­a­s­tir­ilor sa se aso­cieze intr-o forma de a putea men­tine viata poporu­lui. Tot ce au primit man­a­s­tir­ile de la Dum­nezeu pana acum, sa ofere poporu­lui neca­jit. Ca daca nu vom face asa, nici Dum­nezeu nu ne va acoperi si se vor napusti paganii peste noi. Si rat­acirea de acum va fi mai mare ca cea din­tai. Daca noi nu ii aju­tam la timp, nu potolim sara­cia lor si nu le aratam dragostea noas­tra, sun­tem pier­duti. O sa ne rezu­mam la niste fasole si un cartof acolo si nimic mai mult. Oricum ali­men­ta­tia de azi mai mult ne omoara decat ne hraneste. Dar poate ca si asta este o pedeapsa de la Dum­nezeu si sa nu ne ingri­jim ca sa traim cat mai mult, ci cat o da Dum­nezeu; binein­te­les ca nici sa te sin­u­cizi, adica sa te fer­esti pe cat poti de ceea ce stii ca este dau­na­tor. Noi tre­buie sa primim toate cate vin asupra noas­tra ca pen­tru pacatele noas­tre, pen­tru ca, chiar daca nu am gre­sit noi, au gre­sit par­in­tii nos­tri, bunicii nos­tri, si cu 5 0 de ani in urma. Pen­tru pacatele de atunci pla­tim noi astazi. Caci avem put­ere sa pre­lungim sau sa scur­tam aceste vre­muri de manie a lui Dum­nezeu. Dar numai sa stim sa ne rugam. De pilda acum vine Sap­ta­mana Patim­ilor, cand toata lumea tre­buie sa fie acolo la bis­er­ica sa asculte cuvan­tul Evanghe­liei, tes­ta­men­tul Dom­nu­lui si ar tre­bui sa asculte tot poporul de la mic la mare. Dar se duce cineva? Foarte putini. De-abia joi incep sa apara la Denia celor 12 evanghe­lii. Pe femei le intere­seaza mai mult pre­gatirea de sar­ba­toare, cozonacii si frip­tura, hrana tru­peasca decat cea sufleteasca.

Pai se intam­pla asta si in man­a­s­tiri, nu doar in lume. Maicile sau calu­garii sunt trim­isi sa faca pra­ji­turi in loc sa stea in biserica?

Pai da, de unde pleaca? Noi dam tonul, man­a­s­tir­ile. Dupa cum e lumina noas­tra, asa e si vie­tuirea mirenilor.

Ce le trans­miteti romanilor de praznicul acesta mare al Invierii?

Sa dea Dum­nezeu ca Patim­ile Dom­nu­lui si sufer­in­tele si per­se­cu­ti­ile nea­mu­lui nos­tru sa ne dea taria sa infrun­tam necazurile aces­tor vre­muri, ca sa putem ramane asa cum ne-am nascut in Tra­di­tia noas­tra orto­doxa si sa nu ne rat­aceasca nimeni cu invata­turi straine de duhul evanghelic. Sa ne invred­niceasca Dom­nul de bucu­ria aceasta a mar­tur­isirii, asa cum au mar­tur­isit Pitestiul, Gherla, Aiudul, toti mar­tirii nea­mu­lui nos­tru. Vedeti totusi, pe noi, in inchisoare, comu­nis­mul ne-a invatat smere­nia, sa fim cres­tini, sa ne daruim. Ne-a invatat smere­nia, scoala cea mai inalta. Ast­fel de vre­muri grele or sa ne aduca smere­nia, care este invierea noas­tra sufleteasca. Prin man­dria satan­ica a comu­nis­tilor, noi de fapt am cas­ti­gat daruri duhovnicesti de la Hris­tos. Asa sa aveti si voi parte de Invierea lui Hris­tos in inim­ile voastre.

(Revista ATITUDINI nr. 10, inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini, 24 mar­tie, 2010)

„Toate inovatiile sau adaugirile facute pe langa invata­tura formulata de pururea pomenitii Parinti ai Bisericii, sa fie anatema!”

Din hotararile Sinodului VII Ecu­me­nic

Extrase principale din conferinta de la Oradea, aici.

O parte din conferinta la care se face referinta o puteti descarca de aici. Tot referitor la problema calendarului, puteti viziona o inregistrare din cadrul conferintei de la Adjud.

Pentru ca in ultimele zile au inceput sa circule o sumedenie de minciuni despre mine si despre lucrarea mea, la sfatul duhovnicului, am intocmit acest raspuns. Sunt uimit de nonsalanta cu care acuzatorii mei mint; cel mai tare ma uimeste ca sunt atacat nu de catre cei pe care i-am combatut in cuvintele mele, ci de catre cei cu care ma consideram de aceeasi parte a baricadei.

Cred insa ca Dumnezeu va face dreptate, mai devreme sau mai tarziu.

Intrucat am ajuns in Bucuresti abia in ziua de luni din Saptamana Patimilor, nu am apucat sa raspund mai devreme, in scris, acestor atacuri. Il iau martor pe Dumnezeu in ceea ce spun. Daca eu mint, Dumnezeu sa vadeasca aceasta, spre rusinarea mea. Daca nu mint, Dumnezeu sa vadeasca minciunile celor ce ma prigonesc invocand in chip mincinos invatatura ortodoxa.

Atacurile impotriva mea au avut doua momente mai importante. Unul a fost cu mai mult de doua saptamani in urma. Anuntasem ca voi veni la Manastirea Petru Voda – voiam sa iau binecuvantare de la parintele Iustin inaintea conferintelor pe care urma sa le tin in tara. Dar, din cauza unor schimbari de program in Basarabia, am intrat in tara abia duminica, chiar inaintea conferintei de la Adjud.

Sambata am primit un telefon de la maica Fotini, de la Petru Voda: „De ce nu ati ajuns? Va asteapta parintele sa predicati maine…” Am explicat ca nu am putut ajunge.

Venind insa in tara, deschizandu-mi telefonul, am primit cateva informatii ciudate, printre care si cea ca „parintele Iustin spune ca sunteti eretic”. Asteptam sa vin la Petru Voda, sa discut cu parintele direct, dar, intrucat ma invitase sa predic, era clar ca nu ma considera eretic, si nici nu avea motive sa o faca.

Joi, pe 18 martie 2010, aveam programata o conferinta la Piatra Neamt, impreuna cu parintele Hrisostom Manolescu. Datorita interventiei protopopului, conferinta a fost anulata, afisele rupte, organizatorul amenintat ca ramane fara post de cantaret etc.

Fiind foarte trist ca nu pot vorbi in Piatra Neamt, am rugat sa fiu sunat de parintele Iustin pentru a discuta despre aceasta tema. Parintele m-a sunat pe 18, seara, si mi-a spus asa: „Nu te intrista ca nu ai putut vorbi la Piatra, dar maine vei vorbi la Iasi, si se va duce vestea despre ce marturisesti peste marginile Iasului” (sau si in afara Iasului, nu imi aduc aminte formularea exacta, reproduc insa fidel ideea).

Parintele a avut dreptate – a doua zi a avut loc conferinta de la Iasi, de pe 19 martie, cand din racla cu sfinte moaste ale marturisitorilor de la Aiud a izvorat mir (vazandu-se clar cum mirul iesea ca un mic izvoras din bucata de craniu de marturisitor – pe care o primisem cu vreme in urma de la parintele Iustin, ca binecuvantare).

Dupa aceasta conferinta, am pornit spre Petru Voda. Am ajuns sambata noaptea, intre orele 1 si 2, si parintele se culcase deja.

Duminica am tinut o predica in care am repetat temele prezentate in anul 2009 in conferinta de la Iasi: apostazia contemporana, ecumenismul, masoneria, schimbarea calendarului, globalizarea, teme care se regaseau si in conferinta din 2010.

La sfarsitul predicii, ducandu-ma la parintele Iustin, acesta mi-a spus:

„- Ai grija cum vorbesti, ca nu or sa te mai lase sa marturisesti.

– Am gresit cu ceva, parinte?

– Nu, nu ai gresit cu nimic, dar fii atent pe viitor. Ce bine ar fi daca Romania ar avea zece ca tine…

– Zece ce, parinte? Mireni sau…

– Mireni, ca nu mai avem calugari care sa marturiseasca. Ai mare grija, sa poti propovadui cuvantul mai departe.

La plecare, i-am cerut parintelui o cruce, sa o am ca binecuvantare de la sfintia sa. Cand am vazut ca mi-a daruit chiar crucea cu care binecuvanta credinciosii, emotionat l-am intrebat:

– Parinte, imi dati binecuvantare sa o tin in maini la conferinte, in timp ce vorbesc?

– Da, cu crucea inainte”, a  spus, si mi-a dat binecuvantare de drum.

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit din gura parintelui Iustin, duminica trecuta, duminica Sfintei Maria Egipteanca. De atunci, mi s-au „transmis” tot felul de afirmatii ale parintelui impotriva mea.

Ma simt cu inima impacata si astept sa ajung la Petru Voda pentru a vedea in ce masura parintele a fost dezinformat de catre prigonitorii mei. Ii raman oricum indatorat pentru tot ce a facut pentru mine in acesti ani.

Acum, trec la partea a doua a atacului impotriva mea. Rezumatul acuzelor se afla comprimat intr-un articol difuzat cu mare repeziciune pe net, intitulat „Propaganda stilista sub numele unei conferinte”. Marturisesc cu tristete ca oameni cunoscuti mie au preluat si difuzat materialul fara sa imi dea vreun telefon, fara sa auda si ce am eu de spus.

In continuare, analizez materialul punct cu punct:

1.  In seara zilei de Buna Vestire, in cadrul unei conferinte organizata de ASTRADROM, conferinta cu tema „Semnele vremurilor de pe urma” sustinute la Oradea, teologul Danion Vasile a vorbit despre semnele vremurilor apocaliptice. Printre aceste semne spune ca ar fi si calendarul nou acceptat de Biserica Ortodoxa Romana in anul 1923.

Nu am afirmat ca schimbarea calendarului ar fi un semn apocaliptic. Am spus doar ca Sfantul Kuksa al Odessei numea noul calendar „calendarul Antihristului”. Parintii cu viata sfanta din Patriarhia Rusa au protestat impotriva schimbarii calendarului. De aceea Sfantul Patriarh Tihon a readus Biserica Rusa pe stil vechi, dupa ce tot el impusese noul calendar. Despre acest lucru nu se invata la nicio facultate de teologie din tara (detalii se gasesc in cartea Elder Michael, The Last Mystic from Valaam, tiparita de parintele Serafim Rose; varianta romaneasca a cartii, inclusa in „Tebaida Nordului”, a fost cenzurata de traducator). Eu cred ca principala problema legata de schimbarea calendarului este schimbarea modului de raportare la Traditie.

2. Aducand argumente din canoanele Bisericii Ortodoxe si ale unor Sfinti Parinti, Danion a afirmat ca in Biserica Ortodoxa Romana nu exista har.

Nu am facut o astfel de afirmatie.

3. In aceeasi conferinta invitatul a spus ca parintele Cleopa Ilie de la manastirea Sihastria “a mintit credinciosii in problema calendarului”

In volumul „Calauza in credinta ortodoxa”, aparuta la Editura Manastirea Sihastria, la paginile 413-427, parintele Cleopa analizeaza intr-un capitol problema schimbarii calendarului. Pe viitor voi analiza mai detaliat acest capitol, deocamdata voi mentiona doar cateva greseli:

a) INVATACELUL: Dar cum si cand s-a facut aceasta indreptare? (a calendarului – n.n.)

PREOTUL: Iata cum. In anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, intr-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe.

La Constantinopol, in 1923, nu a fost Sinod. A fost o intrunire ortodoxa, la care au refuzat sa participe Patriarhia Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului, Arhiepiscopia Sinaiului, Biserica Ortodoxa Bulgara (bulgarii erau considerati schismatici, si pentru a reintra in comuniune cu Patriarhia de Constantinopol li s-a cerut sa accepte schimbarea calendarului, in 1968). Patriarhia Rusa nu a avut delegati.

b). Acolo, cercetand cu frica lui Dumnezeu si cu amanuntime chestiunea calendarului iulian si vazand ca prin indreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si randuielilor sfintilor parinti (nota – trebuie precizat ca si aici parintele Cleopa vorbeste in necunostinta de cauza. In realitate calendarul bisericesc a fost schimbat dupa vestita Enciclica a Patriarhiei Ecumenice din 1920 – cu trei ani inainte de Constantinopol. In aceasta Enciclica se precizeaza ca: „Dupa parerea noastra, o asemenea prietenie si o dispozitie primitoare a Bisericilor [este vorba de Biserica Ortodoxa si pseudo-bisericile eretice – n.n.] intre ele, poate fi aratata si demonstrata in particular in urmatoarele moduri: I) prin acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sarbatori crestine in acelasi timp de catre toate Bisericile”; celelalte puncte ale documentului se pot citi pe https://www.danionvasile.ro/blog/2009/05/20/apostazia-patriarhiei-ecumenice-%E2%80%93-enciclica-din-1920/ . Schimbarea calendarului a fost un pas spre dezbinarea Ortodoxiei si apropierea de celelalte confesiuni. Documentul din 1920 o vadeste cu prisosinta.) si ca prin ramanerea in urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca randuiala stabilita de Sfantul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarat cu totii sa indrepte calendarul iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie, asa cum il asezasera cei 318 sfinti si dumnezeiesti parinti de la Niceea, pe vremea sfantului si marelui imparat Constantin.

Sinodul respectiv nu a fost sinod pan-ortodox, a fost o adunare bisericeasca, deoarece au lipsit mai multe Biserici locale. Din vechea pentarhie, Roma era in erezie, iar din celelalte patru patriarhii vechi au lipsit trei, fiind prezenta doar Patriarhia de Constantinopol. Dupa cum putem citi si in volumul de Indrumari misionare, volum elaborat de un colectiv de autori de la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti, aparut la Editura Institutul Biblic in 1986, „la consfatuirea inter-ortodoxa [iata termenul corect, “consfatuire”, nu “sinod” – n.n.] din Constantinopol (1923), n-au participat insa toate Bisericile Ortodoxe Autocefale sau nationale”. De fapt, la sedinte au participat doar noua membri: sase episcopi, un arhimandrit (acesta fiind din partea Bisericii Romane) si doi laici. Iata marele sinod „panortodox” care a schimbat calendarul! continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zeYQe9VrUZQ]

Nu se cuvine a vorbi despre Sfintii Inchisorilor, fara a pomeni Miscarea Legionara sau cuvantul legionar. Cei ce fac aceasta se aseamana jidovilor sionisti si tortionarilor.

In ziua de 8 noiembrie, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, discutam ce nume sa dam acestei organizatii tineresti. Eu am spus:
– Arhanghelul Mihail.
Tatal meu spune:
– Este in biserica o icoana a Sfantului Mihail, pe usa din stanga a altarului.
– Sa mergem sa vedem. M-am dus cu Mota, Garneata, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici si Tudose. Ne uitam si intr-adevar ramanem uimiti. Icoana ni s-a aratat de o frumuseste neasemuita. Eu niciodata nu fusesem atras de frumusetea unei icoane. Acum insa ma simteam legat de aceasta cu tot sufletul si-mi facea impresia ca Sf. Arhanghel e viu. De atunci am inceput sa iubesc icoana.
De cate ori gaseam biserica deschisa, intram si ne inchinam la icoana. Ni se umplea sufletul de liniste si de bucurie.

extras din Cartea Capitanului

Părintele Justin Pârvu

Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat(sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul.

Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda.

Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra.

Părintele Arsenie Papacioc

Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice.

Paăintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Tinand cont de cati martiri a dat, cred ca a fost de la Dumnezeu, dar oameni fiind, au facut si greseli.

Părintele Dumitru Stăniloae

Corneliu Codreanu era si el o figura foarte interesanta; si atragea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras – e adevarat, dar ca persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine… Am fost solicitat dupa ’90 de niste tineri sa scriu ceva despre Ion Mota: eu cred ca Mota care era baiatul protopopului din Orastie era foarte crestin; si el s-a dus intr-adevar ca sa apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut. (interviu, revistaScara, nr.7).

Părintele Arsenie Boca despre sfințenia Mișcării și a lui Corneliu Codreanu

„Am fost tinut la securitate sase saptamani. Cu parintele Arsenie discutam numai cand ne gaseam singuri. Restul timpului fie ca ascultam discutiile din camera, fie ca ma duceam cu gandul departe.

Intr-o zi se intampla sa ramanem amandoi in camera. Parintele Arsenie atunci imi spune: „Daca ar fi trait Capitanul ce lucruri frumoase am fi facut noi…”. Altadata imi spune: „Sa stii ca Legiunea nu va invinge pana nu se va completa numarul de legionari in cer”. Asta ar insemna sa moara toate generatiile din 1927 pana in 2000. Ar trebui sa treaca 60-80 de ani. Ar insemna sa nu mai traiasca nici un legionar din zilele noastre.

„Dumnezeu va avea grija sa ramana si samanta pe pamant”, imi raspunde parintele Arsenie. A fost ultima discutie cu parintele Arsenie. Pe mine m-au luat si m-au dus la Penitenciar. M-au bagat singur intr-o celula la etajul trei, complet izolat de ceilalti legionari. (Fragment din manuscrisul lui Mircea Puscasu, fost detinut politic, legionar).

Ion Gavrila Ogoranu in „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”, vol. 3, reda marturisirea facuta de mitropolitul Antonie Plamadeala chiar langa crucea de la manastirea Sambata:

„Marturisesc acum, lucru ce nu l-am facut niciodata, urmatoarea intamplare: eram prin 1947 in chilia parintelui Arsenie, care se dezbracase pana la brau sa se spele; pe pieptul parintelui atarna o cruce care avea si o garda legionara pe ea. M-am speriat si l-am intrebat:

– Parinte, nu ti-e teama sa porti un asemenea obiect primejdios?
– O am de la Corneliu Codreanu, el mi-a daruit-o”.

Parintele Ilarion Felea

Nu am facut politica si nu sunt legionar, dar vorbesc ca preot: Miscarea legionara va birui sigur, caci:

1. a cucerit tinerimea tarii
2. are un cap care stie ce vrea si e ascultat
3. are la temelia ei adevarul, credinta si dragostea crestina si impotriva acestora nu avem nicio putere.

Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”:

Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantui-torului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student(Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta  este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou.

extras din cartea Realitatea unui mit: Corneliu Zelea Codreanu

IPS Bartolomeu Anania

Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.

Corneliu Codreanu era si el o figura foarte interesanta; si atragea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras – e adevarat, dar ca persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine… Am fost solicitat dupa ’90 de niste tineri sa scriu ceva despre Ion Mota: eu cred ca Mota care era baiatul protopopului din Orastie era foarte crestin; si el s-a dus intr-adevar ca sa apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut. (interviu, revistaScara, nr.7).

Nicolae Steinhardt despre legionari:

“N-a fost cameră în care tinerii – şi mai ales legionarii – să nu-mi vie în ajutor”

“Mult, mult, mult mai buni au fost tinerii prin închisori decât bătrânii. Pentru că mai uşor renunţi la viaţă când ai timp îndelungat de trăit! Pentru că la tinereţe patimile sunt mai aprinse, dar şi vigoarea spirituală mai neîntinată! Pentru că n-au cunoscut ranchiunele, prejudecăţile şi duşmăniile generaţiei mai vechi! Pentru că erau mai puţin obsedaţi cu acreli şi răbufniri, mai puţin încărcaţi de anexele trecerii timpului: sluţenii, eşecuri, dezamăgiri, confirmând astfel teoria lui Robert Brasilach după care e bine să mori înainte de a te fi pângărit mersul înnoroiat al anilor! Nu ştiu. Au fost mai buni.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=egyTbjCVfs0]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=DAuRPmiYpN8]

Astazi, 10 feb­ru­arie 2010, Par­in­tele Justin implineste 91 de ani. Unii din­tre noi poate cre­deam ca nu vom mai avea prile­jul si bucu­ria sa-l felici­tam pe par­in­tele si sa-i uram un inca La multi ani! Pen­tru aceasta mul­tumim Dom­nu­lui ca ne-a invred­nicit pe noi, ucenicii putin ravn­i­tori si ascul­ta­tori, sa ne mai des­fa­tam inca de binecu­van­tar­ile si dragostea par­in­teasca a mare­lui nos­tru duhovnic.

De la anul care a tre­cut si pana acum, Par­in­tele Justin a par­curs o perioada nu tare usoara, …continuare

Alte site-uri care se alatura sarbatoririi Parintelui Justin:

Victor Roncea: PARINTELE Justin Pârvu, 91 de ani de slujire a României

Savatie Bastovoi: La mulţi ani, Părinte Iustin!

Saccsiv: LA MULTI ANI! Azi PARINTELE IUSTIN PARVU implineste 91 de ani

Romania, uneste-te!: Părintele Iustin Pârvu împlineşte 91 de ani. La mulţi ani …

Napoca News: Părintele Iustin Pârvu a împlinit 91 de ani! La mulţi ani, Părinte!

Monitorul de Suceava: Părintele Iustin Pârvu, la 91 de ani

Curentul: Părintele Justin Pârvu, 91 de ani de slujire a României

Evenimentul: Părintele Iustin Pârvu împlineşte 91 de ani

Crestin ortodox: Parintele Iustin Parvu implineste 91 de ani

RealitateaMedia: Părintele Iustin Pârvu împlineşte 91 de ani

Manastirea Hancu: Părintele Iustin Pârvu împlineşte astăzi 91 de ani

Monitorul de Neamt: Pãrintele Iustin Pîrvu, la 91 de ani

Puterea Credintei: PARINTELE IUSTIN PARVU IMPLINESTE ASTAZI 91 DE ANI

Crestin ortodox(wordpress): La mulţi ani Părintelui Iustin Pârvu!

Ziare.com: Parintele Iustin Pirvu, la 91 de ani

Noua Galileie: Părintele Iustin Pârvu a împlinit 91 de ani

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=WeRCEH_MrI8]

Par­inte, ne bucu­ram ca va gasim sanatos si ca bunul Dum­nezeu va tine inca ala­turi de noi, ca sa ne mai puteti da un cuvant de intarire in aceste vre­muri tul­buri in care ne aflam. Multi cres­tini, din toate par­tile lumii, de la copii pana la cei batrani, s-au rugat pen­tru sfin­tia voas­tra cu multa dragoste sa va insanatositi cat mai grab­nic. Cum ati dep­a­sit boala? Ati simtit spri­jinul rugaci­u­nilor lor?

Eu nu sunt in masura sa mul­tumesc cres­tinilor ortodocsi, si cunos­cuti, si necunos­cuti, si sa le apre­ciez sol­i­dar­i­tatea lor pen­tru sufer­inta. Nu sunt in masura nici sa le mul­tumesc, dar nici sa ma ridic la inal­timea convin­ger­ilor pe care le au fata de nevred­ni­cia mea, ca om pacatos. Este ade­varat si m-am con­vins de sol­i­dar­i­tatea aceasta crestina intre viata de man­a­s­tire si viata mire­nilor cres­tini ortodocsi, si care mi-a dat un sem­nal foarte put­er­nic ca exista totusi in viata noas­tra crestina sen­ti­men­tul acesta al dragostei, de aju­torare, in care dragostea cu ade­varat face min­uni si poate invia si morti. Aceasta m-a bucu­rat mult si mi-a dat viata si nade­jdea ca ne putem men­tine asa in duhul acesta de dragoste, de pace, de sufer­inta, incat sa ni se umezeasca ochii pen­tru binele celuilalt. Dau slava lui Dum­nezeu pen­tru toate. Eu nu sunt vred­nic de atata dragoste din partea cred­in­ciosilor. Eu le mul­tumesc tuturor aces­tora si Dum­nezeu sa le daruiasca lor, famili­ilor lor si nea­mu­lui nos­tru, bucu­ria pe care am avut-o de sar­ba­to­rile aces­tea ale Nas­terii si Botezu­lui Dom­nu­lui si sa le implin­easca cele mai inalte ide­aluri ale vietii noas­tre crestine!

ATITUDINI NR.9, extras din inter­viul real­izat de mon­ahia Fotini,
18 ian­uarie 2010, la praznuirea Sfin­tilor Athanasie si Chiril

Cititi interviul integral pe site-ul revistei ATITUDINI.

Aces­tia sunt oameni impotriva lui Dum­nezeu, slu­ji­tori ai diavolu­lui, care urasc fap­tura si orice cre­atie div­ina, uitand ca si ei tot de ace­lasi Dum­nezeu au fost facuti si tot de El se vor prabusi. Pen­tru ca „pia­tra pe care nu au bagato in seama zid­i­torii, aceasta s-a facut in capul unghi­u­lui”. Ei nu se mai gan­desc la gen­er­ati­ile viitoare, ei se gan­desc sa poata cuceri lumea, ca sa o poata dom­ina, si cu cat sun­tem mai putini cu atat si usurinta lor de a dirija este mai sigura. Dar ei sunt ascunsi, simti ca e un razboi dar nu vezi cu cine te lupti. E foarte greu sa gas­esti cu ade­varat un inamic, de cele mai multe ori invinuiesti fara ca celalalt sa fie vino­vatul si situația aceasta a dus lumea la o stare de deruta incat se lupta intre ei, unii cu altii. La noi in tara, de pilda, este o degener­are polit­ica cum nu s-a mai intal­nit, care pro­duce o mare deca­denta, un rau moral si spir­i­tual care nu are alt scop decat dis­trugerea trairii si gandirii roman­u­lui de alta­data. Tinere­tul este asaltat cu sex­u­al­i­tatea, ca nu isi mai dau seama de unde vin si incotro merg; nu mai asculta de par­inti sau de bunici, nu mai asculta de preot, nici de Bis­er­ica, nu mai asculta nici de Dum­nezeu. Si s-a creat ast­fel un iad in care se zbate lumea aceasta fara un drum de iesire, pen­tru ca put­er­ile diavolu­lui sunt dezlan­tu­ite si Dum­nezeu i-a ingaduit cernerea omenirii. Alt­fel nu imi explic cum toti sunt redusi la tacere, pana si oameni val­orosi, savanti, int­elec­tu­ali sau mari ruga­tori care inca mai trai­esc printre noi, si ei hip­no­ti­zati parca de aceasta forta a raului. S-a aster­nut o lin­iste si nu mai explica nimeni niciun fenomen istoric, eco­nomic, reli­gios, moral sau spir­i­tual. Parca toti netreb­nici s-au facut. Toata lumea se gas­este intr-o stare de igno­ranta si lin­iste, iar popoarele aces­tea fara de Dum­nezeu se zbat cu multa pri­cepere si vicle­nie ca noi sa ajungem la rodul necred­in­tei si al hao­su­lui, cre­ate de toata aceasta mafie mon­di­ala. Si care este solu­tia pen­tru omul care vrea sa nu isi piarda cred­inta si nade­jdea in Dum­nezeu? Eu am mai spus-o si o repet: sin­gura solu­tie este intoarcerea la tra­di­tie si iesirea din soci­etatea aceasta mod­erna, putin cate putin, asa usor. Sa revenim la vechile obi­ceiuri ale stramosilor nos­tri, la cul­ti­varea unui petic de pamant, pen­tru ca si firea insasi ne va veni in aju­tor. Firea roman­u­lui nu poate fi fal­si­fi­cata decat foarte greu, pen­tru ca omul nos­tru are o fibra foarte sana­toasa si put­er­nica. Sigur ca vor incerca sa ne atace si aici prin metode diferite pen­tru a ne stan­jeni toata lucrarea aceasta de intoarcere acasa, intoarcere la tra­di­tii, la acest izvor de viata, dar o buna bucata de vreme se va mai putea merge inca, pana vor instaura ei o dic­tatura abso­luta. Cand Satana va veni cu aceasta pecete a lui, 666, prin care va putea prinde put­ere asupra lib­er­tatii umane. Dar oamenii, deja, prin vointa lor, patrunsi de duhul acesta mod­ern, al lib­er­tatilor tru­pesti, sin­guri si-au dis­trus sim­tul dis­cernerii, incat nu mai au nicio ratiune pro­prie, nu mai gan­desc; ei s-au indi­vid­u­al­izat si se indi­vid­u­al­izeaza din ce in ce mai mult, pen­tru ca si sin­gura comu­ni­unea cu celalalt poate fi un fagas de revenire. Ei s-au ridi­cat cu toata forta urii impotriva aces­tui sis­tem al dragostei, al sen­ti­men­tu­lui de a te bucura de celalalt, incat l-au instrainat pe unul de altul, binesti­ind ca dragostea are put­ere multa si poate acoperi mul­time de pacate si invinge multe neputinte. Aceasta ura a lor a ajuns la o asa masura incat vor sa dis­truga si iden­ti­tatea per­soanei, incat sa inlocuiasca numele de om, primit prin sfan­tul Botez, cu un numar. Nu vedeti ca scot acum si numele par­in­tilor din buletin? Vor sa te trans­forme intr-un ins aparut din orice lume, daca se poate si extrater­e­stra, fara niciun nume, fara o orig­ine, fara o natiune din care sa se traga. Ei vor sfar­si­tul omu­lui istoric, omul ca cea mai fru­moasa cre­atie a lui Dumnezeu.

ATITUDINI NR.9, extras din inter­viul real­izat de mon­ahia Fotini,
18 ian­uarie 2010, la praznuirea Sfin­tilor Athanasie si Chiril

Cititi interviul integral pe site-ul revistei ATITUDINI.

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17). continuare