Search Results for: Justin

Ortodoxia – Comoara cu care am impresionat capetele încoronate ale lumii și pe care ierarhii o vând la târgurile ecumeniste

de Apologeticum

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=IZ2TJQ8Wwf8?feature=oembed]

Momentul despărțirii sufletului de trupul pământesc nu-și are sens mai profund și mai real decât în Ortodoxie, singura ce oferă prilej pentru mântuire și rugăciune, prin slujbele Bisericii, pentru milostivirea lui Dumnezeu față de acel suflet ce a pornit spre Ceruri.

În astfel de moment, un om sincer se regăsește pe sine, având gândul la propria moarte, sufletul său se simte acasă, chiar de-ar fi neortodox (fiind rece, iar nu căldicel). Acest moment de sinceritate poate da prilej Duhului Sfânt să-i înfierbânte inima pentru Hristos, pentru Dumnezeu. continuare »

Sinodul BOR a ales NOUL EPISCOP de HUȘI: Ignatie Mureșeanul, vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a ales astăzi noul episcop al Episcopiei Huşilor, prelatul care îi va urma în scaun lui Corneliu Bârlădeanu, episcopul retras din funcţie după ce a provocat cel mai mare scandal sexual din BOR.

Şedinţa Sinodului BOR s-a desfăşurat la Patriarhia Română, sub preşedinţia patriarhului Daniel.

Candidaţii propuşi de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au fost Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei şi Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nichifor Horia, Exarh Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor şi stareţ al Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.

”Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei,ca Episcop al Huşilor, cu un număr de 39 din 48 de voturi valid exprimate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Ignatie Mureşeanul (41 ani) este în prezent Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, dar este originar din Topliţa, judeţul Harghita. A absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În 2001 a fost hirotonit diacon şi apoi preot la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. A urmat studii doctorale la Atena, ca bursier al Sfântului Sinod al Greciei şi al YKY (Idrima Kratikon Ipotrofion), având în pregătire teza de doctorat cu tema: Contribuţia teologilor români contemporani la dialogul teologic intercreştin, în 2011 obţinând titlul de doctor în teologie la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian”, Bucureşti.

În 2008 a fost tuns în monahism de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la Mănăstirea Sfânta Treime, Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, în acelaşi an fiind hirotesit protosinghel.

În 2011 a fost hirotesit arhimandrit la Mănăstirea Afteia, judeţul Alba şi în acelaşi an este ales Arhiereu-vicar pentru Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu titlul de Mureşanul. În decembrie 2011 este hirotonit episcop în Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Rafail” din Paris.

Este autorul de lucrări ştiinţifice, publicistice, traduceri de studii teologice etc. Începând cu anul 2004 şi până în 2011 a fost asistent universitar şi mai apoi lector titular pentru catedra de Patrologie şi literatură patristică şi Limba elină la Facultatea de Teologice Ortodoxă din Alba Iulia.

Cum a rămas Episcopia din Huşi fără episcop

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu, şi-a anunţat retragerea din funcţie pe 18 august, în urma presiunilor membrilor Sfântului Sinod, survenite pe fondul scandalului sexual ce îl avea în centrul atenţiei pe fostul prelat de la Huşi încă din luna iulie.

Corneliu Bârlădeanu a ajuns în atenţia Sfântului Sinod al BOR abia după ce în spaţiul public a apărut înregistrarea video în care se presupune că înaltul prelat ar întreţine relaţii sexuale cu un alt bărbat îmbrăcat în sutană, un fost elev al Seminarului Teologic Huşi, actualmente preot.

Filmarea a circulat ani la rând printre preoţii din Vaslui, însă a ajuns publică, în forma cenzurată, după ce episcopul Corneliu nu a mai făcut faţă şantajului la care era supus de preoţi şi a depus plângere la DNA. Trei preoţi, printre care şi arhimandritul Episcopiei Huşilor, Sebastian Jitaru, au fost trimişi în judecată de DNA, fiind acuzaţi de şantaj. Surse judiciare au precizat că în urma percheziţiilor la preoţii incriminaţi au fost descoperite opt înregistrări compromiţătoare cu episcopul Corneliu.

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.

| OrtodoxINFO

Schitul RĂDENI – Bastionul Ortodoxiei Românești își menține DREPTUL de nepomenire a ereziarhului până la întoarcerea acestuia la cugetarea ortodoxă

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Am primit cu recunoştinţă adresa nr. 15157 din data de 12.12.2016, pe care aţi avut dragostea părintească de a mi-o trimite ca răspuns la scrisoarea adresată Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor şi Stăreţiei Mănăstirii Petru Vodă, semnată de preoţii slujitori de la Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Rădeni, Neamţ şi susţinută de peste 200 de credincioşi, care au semnat-o direct, dar şi de alţi ortodocşi români, din toată ţara, care semnează o petiţie de susţinere a acelei mărturisiri antiecumeniste, dimpreună cu personalităţi teologice din străinătate, precum Gheron Savva Lavriotul, protopresbiter prof. univ. dr. Theodoros Zisis, pr. Matei Vulcănescu. În acea scrisoare anunţam întreruperea pomenirii ierarhului locului, din motiv de participare la sinodul eretic din Creta, de semnare a documentelor eretice ale acelui sinod şi de susţinere a lor în continuare. Scopul demersului era de a ruga exarhatul şi stăreţia să înceteze presiunile asupra schitului şi să ne permită să ne desfăşurăm activitatea în linişte, în condiţiile prevăzute de sfintele canoane pentru astfel de situaţie.

Vă mulţumesc pentru grija părintească pe care o purtaţi credincioşilor de la Rădeni şi pentru răspunsul pe care mi-l adresaţi, în care încercaţi să mă convingeţi că am săvârşit o greşeală întrerupând pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre şi îmi cereţi să reiau pomenirea, pentru a nu risca sancţiuni disciplinare.

Aşa cum menţionaţi în cel de-al doilea paragraf al scrisorii pe care mi-aţi trimis-o, grija unui ieromonah este de a rămâne în dreapta credinţă şi de a nu se abate de la rigorile tradiţiei bisericeşti. Exact această acribie în păstrarea dreptei credinţe şi grija de a nu mă abate de la rigorile tradiţiei m-au determinat să întrerup pomenirea ierarhului, atunci când am observat că, prin sinodul din Creta, la care Înaltpreasfinţia Voastră aţi participat şi ale cărui documente le-aţi semnat, în învăţătura Bisericii Ortodoxe au fost introduse învăţături noi şi extrem de nocive, care contravin învăţăturii şi tradiţiei bisericeşti, în speţă a fost acceptat ecumenismul ca linie de gândire eclesiologică şi misionară a Bisericii Ortodoxe, în ciuda faptului că această erezie eclesiologică a fost condamnată de sfinţi ai Bisericii, precum Ignatie Brancianinov, Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Paisie Aghioritul, de teologi mari precum părintele Dumitru Stăniloae, Serafim Rose, de duhovnici mari precum părintele Arsenie Papacioc, părintele Justin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Iulian Prodromitul, de sinoade locale precum Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, de teologi de marcă contemporani, precum Dimitrios Tselenghidis, pr. prof. Theodoros Zisis, pr. prof. G. Metallinos şi alţii. continuare »

Stareţul Hariton Negrea şi monahul Filoteu Bălan au început epurările în jud. Neamț. Cine respinge sinodul ecumenist din Creta trebuie izgonit

Noua conducere a mănăstirii Petru Vodă a schimbat macazul. Stareţul Hariton are ordin să susţină sinodul ecumenist din Creta şi porneşte prigoană împotriva monahilor tradiţionalişti.

Stareţul Hariton şi monahul Filoteu caută pretext să excludă din mănăstire orice posibil opozant faţă de sinodul ecumenist din Creta. O parte a monahilor din obşte ştiu doar variantele oferite oficial de către ierarhii ecumenişti, prin intermediul stareţului mănăstirii.

   După ce, de mai multe ori, a fost ameninţat şi i s-a pus în vedere să părăsească mănăstirea, ieromonahul Tihon, este chemat în “judecata” consistoriului mănăstirii de către stareţul Hariton Negrea şi monahul Filoteu Bălan. 

    Motivul acuzaţiilor este cît se poate de “justificat”: s-a pronunţat făţiş împotriva sinodului din Creta şi a făcut publică poziţia părintelui Simeon Zaharia faţă de acest subiect. 
   Stareţul nu şi-a asumat responsabilitatea excluderii preotului Tihon, intenţionând să implice întreaga obşte. Surpriza cea mare a stareţului a fost atunci când a constatat că obştea nu a fost de acord cu excluderea acestuia din mănăstire.

    Ieromonahul Tihon a fost chemat în consistoriul mănăstirii de către stareţul Hariton Negrea, pentru că s-a împotrivit făţiş ereziilor semnate de ierarhii români la sinodul din Creta. Stareţul Hariton şi monahul Filoteu Bălan au încercat de mai mult timp să elimine orice opoziţie din interiorul mănăstirii, care ar strica “liniştea” superiorilor ierarhici ai BOR, şi în mod special a mitropolitului Teofan Savu, al Moldovei. Acum încearcă acest lucru folosindu-se de obştea monahală, dar… din câte se pare…, jocurile de culise au ieşit la iveală.

    Monahul Tihon, vieţuieşte de 18 ani în mănăstirea Petru Vodă, fără a-şi schimba locul sau a avea intenţii de a pleca din mănăstirea de metanie, unde a fost tuns în monahism de către, duhovnicul neamului, părintele Iustin Pârvu. Părintele Iustin i-a spus când era pe patul de suferinţă să nu părăsească mănăstirea de metanie. continuare »

Demontarea manipulărilor ecumeniste de pe site-ul mănăstirii Petru Vodă (mai bine zis a lui Filoteu și Neonila, cu acordul lui Hariton). Preoții și monahii din mănăstire nu au cunoștiință de ceea ce se publică în numele lor

manipulatorii-de-la-petru-voda

Răspuns la articolul “Gânduri despre adunarea din Creta și urmările ei” publicat în data de 12.10.2016 pe adresa https://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/

Încă de la începutul acestui articol, autorii arată o oarecare opoziţie față de așa-zisul Sfânt și Mare Sinod căruia îi atribuie titlul dispreţuitor “adunarea din Creta”– neacordându-le nici măcar titlul de adunare ierarhică.

Cititorii ar putea crede că gânditorii anonimi care au alcătuit acest text au o autoritate cel puţin egală cu episcopii din Creta, dacă nu superioară acelora, pentru că altfel cum s-ar explica faptul că cei de la Petru-Vodă își permit să dea lecţii de ortodoxie celor 165 de episcopi, reprezentanţi ai 10 Biserici Ortodoxe locale?!

Sau poate vor să sugereze că dezacordul lor față de sinodul din Creta, exprimat în titlu, implică automat și garanția pozitiei lor corecte de luptă impotriva ecumenismului.

Sub o aparentă haină ortodoxă, sunt strecurate cu viclenie în mintea cititorului, rând pe rând, idei greșite, manipulative, neortodoxe si neargumentate.

Vom încerca să analizăm fragmente din acest articol, urmate de punctul nostru de vedere.

1.“ Considerăm că documentele din Creta: (…)au adus în vedere Bisericii nevoia de propria recatehizare ortodoxă, apostolică, scripturistică şi patristică a tuturor ortodocşilor, de la catehumeni la episcopi, cateheza trebuind să înceapă neîntîrziat prin lectura Sfintei Scripturi şi a tîlcuirilor Sfinţilor Părinţi; este de netrecut această sfîntă însoţire dintre lucrarea Duhului Sfînt prin Proroci şi Apostoli (mărturisită în Crez) şi lucrarea Aceluiaşi Duh Sfînt prin Sfinţii Părinţi”( https://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/12/ginduri-despre-adunarea-din-creta-si-urmarile-sale/) continuare »

Părintele Simeon Zaharia din Poiana lui Ioan (duhovnicul mitr. Teofan Savu): Sinodul din Creta a fost tâlhăresc. Voi întrerupe pomenirea mitr. Moldovei

filmare din 30 nov. 2016

Iată cum aflăm că exarhul Nichifor de la biserica Sf. Trei Ierarhi din Iași a indus în eroare și terorizat psihic pe Părintele Simeon pentru a semna dezmințirea cum că nu ar fi de acord cu întreruperea pomenirii ierarhului pe motivul ereziilor din Creta. Părintele spune clar că sinodul din Creta a fost tâlhăresc și îi va cere mitr. Teofan când va veni să se spovedească, să renunțe la semnătura din Creta, altfel va întrerupe pomenirea lui (min. 5:20). Nădăjduim că nu se vor face iar presiuni asupra Părintelui Simeon, să-și retragă cuvintele! S-a’nțeles tov. Nichifor, Luca sau alți dulăi ai lui Teofan?!

În anul 2013, când Părintele Simeon venise în vizită la Părintele Justin, împreună cu Părintele Antim Gâdioi de la măn. Bistrița, a declarat că i-a atras atenția mitr. Teofan și asupra acordului cu monofiziții pe care l-a semnat alături de fostul patriarh Teoctist. A mai spus că și în problema actelor cu cip i-a cerut să aibă atitudine! Vi se pare că ascultă de duhovnic acest ierarh? Cum poate să mai ceară altora ascultare, când el nici de duhovnic nu ascultă?

Părintele Simeon reamintește practica ortodoxă pentru cununiile valide: ambii soți trebuie să fie ortodocși, botezați prin întreita afundare! Dacă nu sunt îndeplinite aceste criterii canonice să se desfacă și să se considere nule orice “taine”, apoi să se parcurgă rânduiala ortodoxă și să se refacă tot, de la botez la cununie, după caz.

OFICIAL: 20% dintre ierarhii prezenți în Creta nu au semnat documentul nr. 6. Plus patriarhiile neparticipante, ajungem la un procent de 60-70%. Asemeni minorităților gay, ecumeniștii vor să facă legea în Biserică!

tradatori

Varianta finală a textelor formulate de Sinodul din Creta a fost pusă on-line la dispoziția cititorilor de site-ul rusesc theolcom.ru. Textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” va reprezenta un interes deosebit pentru mulți deoarece arată că au refuzat să semneze chiar mai mulți ierarhi decât se credea anterior. Din cei 162 de episcopi prezenți, un număr total de 33 de ierarhi, adică 1 din 5 (20%) nu au semnat documentul, inclusiv 5 episcopi din partea Patriarhiei de Constantinopol.
The final versions of the texts produced at the Council in Crete have been made available on-line over at the theolcom.ru website. The text „Relations of the Orthodox Church with the Rest of the Christian World” will be of particular interest to many, for it shows that even more hierarchs than previously thought refused to sign the document. Out of 162 Hierarchs present, a total of 33 Hierarchs, or 1 in 5 (20%), did not sign the document, including 5 from the Patriarchate of Constantinople.

Din toate Bisericile (Ortodoxe) locale reprezentate, Patriarhia Serbiei este pe primul loc cu 17 din cei 24 de ierarhi care nu au semnat. Cu doar 7 ierarhi, adică aproximativ 30%, care au fost de acord cu documentul respectiv, pe ce bază și-a pus Patriarhul Serbiei semnătura pe acest document? Plecând de la faptul că semnătura întâi-stătătorului se presupunea că exprimă consensul (unanimitatea) sau măcar majoritatea Bisericii sale, nu este acesta un exemplu clar al lipsei sinodalității și impunerea unei mentalității ”papale”? Unde este atât de lăudata și neîncetat trâmbițata sinodalitate de către propaganda oficială prezentată de purtătorii de cuvânt ai sinodului, sinodalitate în numele căreia a fost convocat Sinodul cretan?
Of all of the Local Churches represented, the Patriarchate of Serbia stands out with 17 of the 24 hierarchs withholding their signature. With only 7 or about 30% in agreement with document, on what basis did the Patriarch of Serbia add his signature to the document? Given that the Primate’s signature was supposed to express the consensus or at least the majority of his Church, is this not a glaring example of the absence of concilarity and the reign of a „papal” mentality? Where is the much vaunted concilarity for which the Cretan Council was called and incessantly hailed in official propaganda put forward by the Council’s spokesmen?

Mai mult, când a mai fost aprobat vreun document în istoria Bisericii și a Sinoadelor Ecumenice cu o mare minoritate care nu este de acord cu el și să nu se întrerupă comuniunea sau să fie anatematizat acest dezacord de majoritatea? Cu alte cuvinte, când a mai permis vreodată Biserica o atitudine diferită în materie de credință? Pentru cei care ar spune să textul în discuție nu stabilește vreo doctrină, nici nu încearcă să definească vreo dogmă, răspunsul este că textul este plin de învățătură dogmatică referitoare la Biserică, care este un aspect al credinței pe care noi îl mărturisim și în care credem. Așa cum Hristos este inseparabil de Trupul Lui, care este Biserica, la fel și hristologia (învățătura despre Hristos) este inseparabilă de eclesiologie (învățătura despre Biserică). Ceea ce noi credem despre Biserică reflectă în mod direct credința noastră în Hristos. Prin urmare, nu poate fi nici o îndoială că credința Bisericii în Hristos este în joc în textul despre ”Relații” și nu putem face nici un compromis în materie de credință.
Furthermore, when, in the history of the Church and General Orthodox Councils, was a document passed with such a large minority diagreeing and there being no break in communion or anathematizing by the majority? In other words, when did the Church ever allow for a differing stance on matters of Faith? To those who would say the text in question does not set forth doctrine or attempt to define dogma, the response is that the text is chalk full of dogmatic teaching concerning the Church, which is an object of faith in which we confess we believe. As Christ is inseparable from His Body, the Church, so too is Christology inseparable from Ecclesiology. What we believe about the Church directly reflects our faith in Christ. Hence, there can be no doubt that the Faith of the Church in Christ is at stake in the „Relations” text and there can be no compromises in matters of Faith.

Este vremea pentru toți episcopii, toți creștinii ortodocși și în special pentru cler să ia atitudine și să mărturisească credința ortodoxă în Biserica cea Una, Sfântă, Catolică (Sobornicească) și Apostolică în fața și împotriva noii eclesiologii eretice a ecumenismului care este exprimată clar prin textul despre ”Relații.” Nădăjduim ca mult mai mulți episcopi se vor alătura celor 33 de ierarhi care nu au semnat documentul neortodox și ca împreună toți aceștia să transmită învățătura ortodoxă în unicitatea și sfințenia Bisericii turmei lor și întregii Bisericii.
The time for all bishops, and, indeed, all Orthodox Christians, and especially clergy, to take a stand and confess the Orthodox Faith in the One, Holy, Catholic and Apostolic Church over and against the new heretical ecclesiology of ecumenism, clearly expressed by the „Relations” text, has come. May many more join the 33 who did not sign the unorthodox document and may they all together clearly and forthrightly set forth the Orthodox teaching on the oneness and holiness of the Church to their flock and the entire Church

Pentru dvs am realizat o lisă a celor care NU au semnat textul respectiv, în ordinea apariției numelor lor:

From the Ecumenical Patriarchate:
1. Isaiah of Denver
2. Nicholas of Detroit
3. Amphilochios of Adrianopolis
4. Antonios of Hierapolis, Head of the Ukrainian Orthodox in the USA
5. Gregory of Nyssa, Head of the Carpatho-Russian Orthodox in the USA

From the Patriarchate of Alexandria
6. Jonah of Kampala
7. Seraphim of Zimbabwe and Angola

From the Patriarchate of Jerusalem
8. Benedict of Philadelphia
9. Theophylaktos of Jordan

From the Patriarchate of Serbia
10. Amphilochios of Montenegro and the Littoral
11. Porfirije of Zagreb and Ljubljana
12. Vasilije of Sirmium
13. Lucian of Budim
14. Longin of Nova Gracanica
15. Irinej of Backa
16. Hrizostom of Zvornik and Tuzla
17. Justin of Zicha
18. Pahomije of Vranje
19. Jovan of Sumadija
20. Fotije of Dalmatia
21. Hrizostom of Bihac and Petrovac
22. Joanikije of Niksic and Budimlje
23. Milutin of Valjevo
24. David of Krusevac
25. Jovan of Slavonija
26. Ilarion of Timok

From the Church of Cyprus
27. Athanasios of Limassol
28. Neophytos of Morphou
29. Nicholas of Amathus
30. Epiphanios of Ledra

From the Church of Greece
31. Chrysostomos of Peristerion
32. Hierotheos of Nafpaktos and Aghios Vlasios
33. Anthimos of Alexandroupolis

Textul în engleză a fost preluat de la adresa:

https://orthodoxethos.com/post/scans-of-the-final-signed-documents-from-the-cretan-council-available-on-line

Notele traducătorului:

1. După cum se poate vedea în pdf-urile atașate, în partea de jos a fiecărei pagini a fiecărui document sunt semnăturile întâi-stătătorilor (se distinge clar semnatura patriarhului Daniel al BOR), care sunt reluate în finalul documentului, urmate de numele tuturor participanților, în dreptul celor care nu au semnat linia rămânând goală.
2. Tare bucurie am avut văzând că episcopul Milutin de Valjevo, din cadrul Patriarhiei Serbiei, nu a semnat documentul eretic despre ”Relații.” Bucuria mea nespusă se datorează faptului că orașul Valjevo, aflat la aproximativ 100 km sud de Belgrad, este cel din care, urcând spre munte, ajungi în două locații foarte importante pentru noi, ortodocșii: foarte aproape este Celie, unde se află mănăstirea care adăpostește și moaștele Sfântului Justin Popovici, cel mai mare luptător ortodox împotriva panereziei ecumenismului, iar puțin mai sus, la vreo 6 km, se află satul Lelici, alături de mănăstirea unde sunt adăpostite sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici, noulGură de Aur al secolului al XX-lea. Așadar, AXIOS de mii de ori vlădicului Milutin, ca demn urmaș al acestor sfinți. La fel și tututor celor care nu au trădat Biserica și nu au semnat.
3. Minunat este Dumnezeu, Care i-a luminat chiar și pe 5 ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice să nu semneze acest document eretic.
4. Durere mare că NICI UN IERARH ROMÂN nu a refuzat să semneze. Plânge inima în noi de mila lor. Însă nu vom rămâne la plâns, ci ne vom apăra credința, dorindu-le pocăință și întoarcere în matca Sfintei Biserici a lui Hristos, cu care în acest moment se află înSCHISMĂ (cel puțin!). Totuși o rază de speranță văd la pagina 13, unde mitropolitul Irineu al Olteniei a scris așa: ”Cred în singura una sfântă sobornicească Biserica Ortodoxă” și apoi a semnat. Și pentru el cred că putem zice: VREDNIC ESTE ! Ceilalți ierarhi români doar au semnat cu numele și uneori cu titulatura lor. Să dea Dumnezeu ca la Sinodul BOR din această toamnă toți semnatarii români ai ereziei din Creta să se dezică de fapta lor. Noi vrem să fie ierarhii noștri, sfinți, iubitori ai Adevărului și ai turmei care vrea, prin ei, să meargă spre Hristos. Singura condiție impusă DE SUS, de Dumnezeu, nouă tuturor – înaltul cler, noi, umilii preoți și monahi, dar și mireni – este să fim până la moarte ”următori ai Sfinților Părinți”, nu funcționari sau slujitori ai noii ordini mondiale masonice și antihristice.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu !

Toate celelalte documente ale Adunării din Creta, cu semnăturile aferente, scanate, în format pdf, le puteți găsi, în trei limbi (greacă, engleză și franceză) și se pot descarcă direct de la adresa:

https://theolcom.ru/events/114-opublikovany-dokumenty-kritskogo-sobora-18-26-iyunya-2016-goda

HRISTOS A ÎNVIAT ! ȘI NEAMUL ROMÂNESC DE ASEMENEA !

traducător: pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

sursa: https://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/09/13/cine-nu-a-semnat-tradarea-ortodoxiei-in-creta-actele-oficiale/

Relations of the Orthodox Church With the Rest of the Christian World

VIDEO: Mitr. Teofan pus la zid de credincioși la măn. Văratec. Cu multă viclenie a evitat IAR un răspuns concret

Remarcaţi asemănarea dintre gândirea lui Teofan şi propaganda făcută de nefârtaţii de la cuvântul (ne)ortodox, care îl atacă la rândul lor pe PS Longhin, care la fel promovează ideea că doar la împărtășirea în comun trebuie întreruptă pomenirea ierarhului și la fel se arată anti-ecumeniști și mari apărători ai Ortodoxiei, dar o scaldă și nu zic nimic concret, nimic categoric, așa cum sunt Sfintele Canoane. Niște iude, împreună cu acest pseudo-ierarh, catalogat de IPS Serafim de Pireu ca eretic și viclean! La fel de viclean pun în discuție și pe Părintele Justin, a cărui nume nici nu ar trebui să-l mai rostească la cât de mult l-au atacat, care ar fi zis că “până la potirul comun”, însă în datele ecumenismului de atunci erau altele, iar acum cu oficializarea ecumenismului în Creta, cu siguranță Părintele Justin nu ar fi fost de acord, cum nu a fost de acord cu nicio erezie! Se confirmă din nou că în spatele tâlharilor de cuvânt stau ierarhi vicleni, care-i dirijează pentru a prosti lumea. Citiți mai multe aici.

Fiți atenți la șerpeasca lui Teofan, care deși încolțit, nu-și uită directivele ecumeniste, și zice: “Când ne (ierarhii BOR) veți vedea ca ne vom împărtăși cu sectele….” Deci nu și cu papistașii!

Mai multe pe SinodulTâlhăresc.

Vedeţi şi: Ecumenistilor, asa veti ajunge si voi!

SĂ NE APĂRĂM CU SFINȚII PĂRINȚI DE EREZII! de Pr. Stavrofor Constantin Catană de la Sf. Mănăstire Văratic

p-constantin-catana

Am mai spus și mai spunem că Biserica Ortodoxă este ecumenică (universală), nu ecumenistă, fapt pentru care, atunci când vine vorba să ne definim viața noastră în sânul Bisericii Ortodoxe, să nu fim în confuzie, ci să reflectăm puțin câte puțin la ceea ce suntem și la ceea ce nu trebuie să fim. Așadar, să nu fim indiferenți la furiile dezlănțuite ale răului ce vin în valuri distrugătoare și zdrobitoare peste credința noastră ortodoxă și peste valorile tradiționale ale poporului român.

În vremea asta sunt mulți apostoli mincinoși care, prin cuvinte ademenitoare, pângăresc sufletul ortodocșilor din sânul Preacuratei Maici – Biserica. Și pentru credința înaintașilor noștri care s-au închinat unui singur Dumnezeu și și-au „păzit unirea Duhului întru legătura păcii”, după cum spune Sf. Ap. Pavel efesenilor (4:3), nici noi să nu ne pierdem curajul, ci cu învățătura Sfinților Părinți, să-i întâmpinăm pe cei care se învrăjbesc împotriva Adevărului și a credinței ortodoxe, arătându-le că, prin harul și puterea lui Hristos Mântuitorul, Ortodoxia nu va fi înghițită niciodată de egoismul lumii degradate și că, în ciuda tuturor tensiunilor și a încercărilor de pe acest pământ, vom fi mereu în lupta cea bună pentru Adevărul Ortodoxiei și al credinței creștine, pecete pusă adânc pe sufletul și ființa noastră. Știm că, lupta împotriva Ortodoxiei se dezlănțuie ca un foc mistuitor și erorile sunt aplaudate cu sărutare frățească.

Părintele Justin Pârvu, spunea că ignoranța e cuceritoare, dar „luptați până la capăt! Nu vă temeți!”. Iar, Ieremia, Mitropolitul Gortinei (prof. emerit al Universității Kapodistriene din Atena), spunea: „Iubitule, nu uita că ești botezat în sfânta cristelniță și ești creștin ortodox. Ești parte a Bisericii Ortodoxe, cea care păstrează credința adevărată. Întreabă, citește și vei înțelege singur că numai dreapta credință este adevărată. Există o mișcare care se cheamă ecumenism. Ai grijă să nu te amăgească această mișcare vicleană! Este o mare erezie, este erezia tuturor ereziilor. Erezia aceasta vrea să unească Adevărul credinței noastre cu minciunile celorlalte religii, chipurile și pentru unitate…”. Așa că, pe învățătura și îndemnul Sfinților Părinți strigăm la poarta inimilor celor înfierbântate de erezie și-i chemăm la trezvie, prin lucrarea neobosită a harului iubirii dumnezeiești, arătându-le ca și altădată că arma cea mai de temut a Ortodoxiei, imbatabilă, este „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17). continuare »

14 MAI – Praznicul Sfinților Mărturisitori din închisorile comuniste

România ortodox nationalistă - Sfinții închisorilor

Sinaxar 14 Mai: Sfinții Închisorilor: Mărturisitorii din temnițele comuniste

Slujba Sfintilor Romani din temnitele comuniste

14 Mai – Ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste. Părintele Justin Pârvu despre 14 Mai 1948, ziua neagră a arestărilor

Proiect de lege: 14 mai, Ziua Naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste

Fotografii inedite cu Părintele Justin Pârvu din ziua arestării, 14 mai 1948. Interviu inedit din anul 1993

Reportaj: Sfinţii închisorilor şi moaştele lor

Pr. prof. dr. Mihai Valică: Mesaj pentru Conferinţa de la Iaşi din 19 Martie, Avva Justin şi Sfinţii închisorilor

PETIȚIE: Protest împotriva indiferenței Patriarhiei față de Sfinții închisorilor

Monahul Teodot: Predică la prăznuirea Sfinților Închisorilor (măn. Petru Vodă), în vremea Sf. Cuv. Părinte Justin, cel ce nu s-a lepădat o clipă de camarazii săi și de doctrina Mișcării Legionare

Parintele-Justin-Parvu-14 mai-1948-ziua arestarii

Proiect de lege: 14 mai, Ziua Naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste

Mai mulţi parlamentari PNL au depus la Senat o propunere legislativă prin care propun ca data de 14 mai să fie instituită ca Ziua naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste. Propunerea legislativă este semnată de 33 de deputaţi PNL şi a fost depusă, joi, la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, relatează News.ro.

Potrivit proiectului, celebrarea acestei zile poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale şi de instituţiile de cultură prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, „în limita alocărilor bugetare alocate”.

De asemenea, proiectul prevede că în ziua de 14 mai, Televiziunea publică, RRA şi Agerpres vor difuza, cu prioritate, emisiuni şi materiale informative despre evenimentele petrecute în timpul prigoanei comuniste din ziua de 14 mai 1948.

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestaţi de către regimul comunist marea majoritate a tinerilor, intelectualilor şi a multor români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini.

„În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948, au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, anchetaţi, ulterior condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea. A ignora istoria suferinţei acelor zile, căreia i-au căzut pradă unii dintre cei mai curaţi şi mai drepţi dintre români, adevărate vlăstare ale eternităţii acestui neam, dar şi lungii perioade marcate de represaliile comunismului, ar fi o greşeală fatală aplicată acurateţei istoriei noastre”, mai spun parlamentarii semnatari ai propunerii legislative.

Potrivit deputatului PNL Mihai Aurelian, „ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste este una din zilele care trebuie marcate în calendarul oricărui român aflat în căutarea adevărului, spre aducerea aminte sau cunoştinţă a tot ceea ce a însemnat prigoana comunistă”.

„Numele unor titani ai dreptăţii şi credinţei au pierit şi au pătimit în acei ani negri ai istoriei noastre în speranţa că acest neam şi această ţară vor avea un altfel de viitor decât cel pe care-l construiau fiii bolşevicilor trimişi să distrugă România. Părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr şi soţia sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, Aurelian Bentoiu – politicianul, deputatul şi singurul ministru ialomiţean, preoţi, poeţi, teologi precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum şi zeci de mii de alţi români curajoşi au fost săltaţi începând cu 14 mai 1948 de lângă cei dragi şi aruncaţi pentru totdeauna în cele mai întunecate şi oribile locuri de detenţie”, precizează deputatul, într-un comunicat de presă.

Senatul este primă Cameră sesizată în cazul acestei propuneri legislative, forul decizonal fiiind Camera Deputaţilor

Digi24

Părintele Justin Pârvu ne vorbește despre ziua de 14 mai 1948

Despre cinstirea cuvenită Sfinților din Închisori

Un român a dat statul în judecată pentru că nu dorește CNP. Pe 23 februarie are proces. Să mergem să-l susținem

buletin cnp

Un frate apropiat, inginerul Gabriel Barbir din jud. Suceava duce o luptă demnă și refuză CNP-ul de cel puțin 10 ani. Vă dați seama ca nu-i este ușor, mai ales că are și familie. A fost de nenumărate ori la Părintele Justin și alături de noi în lupta anti-cip. Probabil nu este singurul din România care refuză CNP-ul din motive de conștiință religioasă. Știm că în țara soră, Basarabia, sunt mii de astfel de oameni, care au obținut în urma unor proteste de câteva săptămâni, acte de identitate fără CNP. Astfel de luptă întârzie următorul pas: buletinele cu cip, care bat la ușă, anunțându-se că vor îngloba și cardul de sănătate. De aceea, pe 23 februarie, cine poate merge să susțină cu argumente dreptul de a refuza un act ce încalcă conștiința unei persoane, și aici ne adresăm fraților și surorilor de profesie juridică, este rugat să-i fie alături fratelui Gabriel B. la Inalta Curte de Justiție din București. Bogdaproste! continuare »

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor –  împreună rătăcire în Babilonul antihristic

Citiți și: Părintele Justin Pârvu despre Ecumenism și slujirea impreuna cu ereticii

Motto: Prea Fericite,
Care din aceste două lucruri s-a întâmplat:
Papa a venit la Ortodoxie sau Prea Fericirea Voastră [a trecut] la papism?
Dacă s-a întâmplat primul, vestiţi-l ca să-l prăznuim
cu bucurie mare cu toţii şi să dănţuim împreună.
Dacă s-a întâmplat al doilea, spuneţi-ne-o cu sinceritate şi direct ca să ne
încredinţăm că împreună cu Roma cea veche a căzut şi cea nouă sub erezie!1

Se intampla in Patriarhia Rusa - Mitropolia Moldovei: erezia ereziilor, ecumenismul, pusa in fapta

De câţiva ani încoace, în perioada 18-25 ianuarie, sufletele cele bine credincioase ale Bisericii Ortodoxe Române sunt supuse la o grea încercare duhovnicească, prin ademenirea către aşa-numitele manifestări de apropiere, urmate de rugăciuni pentru unitatea în credinţă, o perfidă chemare la trădarea Ortodoxiei şi a lui Hristos, ce se face auzită mereu la fiecare sfârşit de ianuarie.

Timp de şapte zile se desfăşoară pe tot cuprinsul ţării o mişcare ce se doreşte a fi harismatică prin ţelul pe care şi-l impune: unirea Bisericii Ortodoxe cu fraţii catolici, protestanţi şi păgâni. În toată această perioadă se fac solemne procesiuni de stradă la care se îmbulzesc cei amăgiţi de unitate, se fac alternativ slujbe cu ectenii şi rugăciuni în bisericile ortodoxe, apoi în lăcaşurile catolice şi protestante, încheiate cu predici ţinute ori de eretici între ortodocşi, ori de preoţii ortodocşi între eretici.

De cât de iubite de Hristos sunt asemenea atitudini vom arăta prin înseşi cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, singurii neînşelaţi şi cu adevărat mărturisitori ai adevăratei credinţe.

Aceştia, Sfinţii Părinţi adică, ne învaţă că Hristos a întemeiat o singură Biserică, al cărui Cap este, şi nu biserici şi au statuat această învăţătură, primită sub insuflarea Duhului Sfânt în Crez: „Cred întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Sfântul Fotie al Constantinopolului întăreşte această învăţătură cu cuvintele: „Este doar o singură Biserică a Lui Hristos cea Ortodoxă, Apostolească şi Sobornicească, nu mai multe, nici măcar două”. Atunci cum se împacă mărturisirea de credinţă din Crez cu rugăciunile în comun alături de schismatici şi eretici şi cum pot fi considerate locaşurile de închinăciune ale acestora biserici? continuare »

Cu tot “COLECTIVul” spre APUS

colectivul bor

La o săptămână de la atentatul de la clubul Colectiv, încep să se limpezească adevăratele motive pentru care a fost creat acest eveniment în laboratoarele băieților cu ochi albaștri. Primul pas a fost făcut prin punerea în funcția de președinte al României a marionetei lui Angela Merkel, Klaus Werner Iohannis, și tot atunci s-a stabilit și rețeta: manevrarea maselor prin rețeaua de socializare a CIA, facebook. Exerciții în acest sens au mai fost făcute de ong-urile soroșiste și cu alte ocazii, cum ar fi: protestele împotriva exploatărilor de la Roșia Montană și de la Pungești. Și a funcționat, ieșind la iveală lipsa de unitate a poporului român, manipulat și obstrucționat în a-și apăra drepturile, chiar de instituțiile statului (jandarmerie, prefecturi, primării), inclusiv de instituția administrativă a BOR. Totul bine și frumos pentru ei, doar că mai rămăseseră câteva elemente anti-occident (numite de soroșiști, pro-ruse; și pe bună dreptate dacă ne gândim la vectorul bolșevic, Victor Ponta). Pe Ponta l-au executat pas cu pas, întâi prin excluderea de la șefia PSD, apoi din funcția de prim-ministru. Cu singuranță, micul Titulescu nu-și îndeplinise întocmai prerogativele dictate de Bruxelles și cam încurca exodul imigranților în România, doar din invidie că mutul Iohannis a fost preferat la cârma coloniei România.

Rămăsese problema eternă a dușmanilor țării noastre: Biserica Ortodoxă Română. Și cum Biserica ca entitate spirituală nu poate fi biruită nici de porțile iadului, lupta lor s-a concentrat pe controlarea puterii instituționale a BOR, ce-l are în frunte pe patriarhul Daniel Ciobotea. Desigur, și acesta, ca și Ponta, este ales de ei (oculta binențeles). Doar că patriarhului i-au mai scăpat niște lucruri, datorită presiunii laicatului ortodox, ce mai suflă când i se dă voie. Printre aceste lucruri în dezacord cu valorile occidentale s-ar număra: interzicerea ritualului Halloween în școli, ora de religie, boicotarea orei de educație sexuală. În rest, patriarhul corespunde tiparelor Noii ordini mondiale, fiind un promotor exemplar al ecumenismului, adică a secularizării Ortodoxiei. continuare »

Unde e poporul pravoslavnic? De ce nu suntem majoritari ortodocși în stradă? Nu ne interesează soarta țării? De ce lăsăm ANARHIȘTII, ATEII și ECUMENIȘTII să ne decidă soarta?

Biserica in mijlocul oamenilor

Pentru că suntem nepăsători, plini de frică, manipulați de preoții care știu de frica patriarhului, pentru că… Din aceste motive, interesele străine de România și de Ortodoxie fac jocurile în această țară de peste 26 de ani (de fapt din perioada interbelică). Filmarea de mai jos arată clar că nu românii controlează protestele din stradă.

La mitingul pentru Colectiv de la Universitate am filmat astăzi ceva sfâşietor pentru un creştin: cum erau izgoniţi 3 tineri care aveau un afiş cu icoana lui Hristos. Iată unde s-a ajuns, protestatarii le strigau: "Jos afişul", "Plecaţi de aici", "La Patriarhie – şcoala de hoţie". Pe afiş era scris citatul din Biblie: "Fără Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15, 5). Culmea e că tinerii nu ţineau cu Patriarhul, erau cei anti-ecumenişti. Dar şi dacă veneau nişte teologi cred că păţeau la fel. Este îngrijorătoare ura stârnită împotriva Bisericii, care duce la prigonirea şi discriminarea creştinilor. Ar trebui să mergem mâine acolo mai mulţi ortodocşi cu icoane, pentru a arăta că şi nouă ne pasă, suntem şi noi români, aşa că toţi avem aceleaşi drepturi, conform Constituţiei României.

Gepostet von Viorica Robu am Donnerstag, 5. November 2015

Un grup de ortodocși care nu au răspuns chemării patriarhiei la apărarea scaunului lui ss Daniel, din câte-i cunosc anti-ecumeniști convinși, au fost opriți să aducă mesajul Evangheliei în mijlocul oamenilor. Este ceva absurd ce se întâmplă, când într-o țară majoritar ortodoxă, o mână de anarhiști și de atei bagă pumnul în gură Bisericii. Ce așteptăm? Să înceapă să ne dărâme bisericile? Ne tot dosim după tastaturi acuzând că oculta iar și-a pus oamenii la treabă și că ne confiscă lupta, dar când o să avem curajul să ne apărăm drepturile încălcate de această conducere politică a țării și a patriarhiei? Dintre drepturile încălcate reamintim doar obligativitatea cardului de sănătate, a vaccinurilor, interzicerea elogierii martirilor anti-comuniști, legea Big-Brother, iar pe plan bisericesc politica ecumenistă-globalistă a patriarhiei, excesul de lux al patriarhului, obsesia catedralei prin bani împrumutați de la cămătari (masoni, jidovi), dictatura fricii și birurile asupra preoților.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=i-t3eiN9VD0] Părintele Justin ne-a chemat la trezvie, să blocăm documentele cu cip, dar șu atunci am fost foarte puțini, tot datorită embargoului instituit de patriarh și de majoritatea ierarhilor. Este clar că trebuie o reformă și în cadrul Sinodului BOR, având în vedere că la anul se pregătește un sinod panortodox, care numai în duhul Sfinților Părinți nu va fi.
Patriarhul a manipulat clar laicatul ortodox, chemându-i pe dealul patriarhiei, pentru a-i apăra mai degrabă tronul, decât la rugăciune (majoritatea erau la șuete prin curte și în niciun caz nu erau mii cum minte portalul homeopaților pro-Daniel activenews, ci max 400 de persoane).
Facem apel către toți ortodocșii să se unească în numele lui Hristos și cu icoane și cruci să facem auzit cuvântul Evangheliei în stradă, căci nimic fără Dumnezeu nu se poate schimba. În istoria neamului românesc, Biserica a fost în frunte în orice luptă și cu Dumnezeu înainte am dăinuit pe acest pământ de 2000 de ani.

Să fim majoritari și în stradă!

122_liturghie_sf_parascheva-2015_foto_oana_nechifor_0

CAT MAI MULTE BANNER DE ACEST GEN IN PIATA UNIVERSITATII. SA NU NE LASAM FRATII SINGURI! DISTRIBUITI!

banner protest piata universitatii Fara de mine nu puteti face nimic

Părintele Paulin Clapon PREZENT: astăzi de înălțarea Sfintei Cruci a trecut la Domnul pe care L-a mărurisit în temnițele comuniste!

UPDATE: Starețul Hariton Negrea a dispus ca într-o grabă “suspectă”, trupul părintelui Paulin să fie îngropat a doua zi, încât nici fratele părintelui nu a reușit să ajungă la înmormântare, nici camarazii săi legionari. Frica și ordinul de sus au fost să nu se creeze vreun eveniment legionar, naționalist care să deranjeze forurile securisto-jidano-masonice, care au impus în mănăstirea Petru Vodă o lege a tăcerii și a fricii de… bau-bau. Vai de capul lor de reeducați!

Parintele Paulin Clapon

Astăzi, 14 septembrie 2015, imediat după Sfânta Liturghie prilejuită de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, a trecut în veșnicie și în rândul Sfinților Mucenici, schimonahul Paulin Clapon, botezat Gheorghe și născut în 1920. Din anul 2005 a intrat în obștea Părintelui Justin de la Petru Vodă, slujind mai departe Biserica și neamul românesc. Incomod uneori pentru majoritatea viețuitorilor din mănăstire, părintele Paulin s-a impus prin cinstirea cum se cuvine a mărturisitorilor din temnițele comuniste ale căror sfinte oseminte se odihnesc în cimitirul mănăstirii. El este cel care s-a ocupat de reamenajarea cimitirului, infrumusețând mormintele cu cruci noi, candele si alei de ciment și piatră. Copiii ce ajungeau la mănăstirea Printelui Justin și-l vor aminti pentru totdeauna cum îi întâmpina cu dulciuri, fructe, iconițe și alte daruri care le aduceau multă bucurie. Un om dârz, dar cu un suflet de copil, părintele Paulin va rămâne, alături de ceilalți camarazi din cimitirul mănăstirii, un legionar de frunte, care și-a sacrificat tot ce a avut mai scump pentru Biserică, neam și țară. Veșnică să-i fie pomenirea! TLC!

„Eu am reuşit să uit. Nu mă mai interesează cel care m-a chinuit” Interviu cu monahul Paulin Clapon, fost deţinut politic (de Isabela Aivăncesei pentru Lumea Monahilor)

Cei care au fost închişi la Aiud obişnuiesc să treacă din când în când prin aceste locuri. Fie ca să revadă temniţa din oraş, să plângă pentru ce s-a trăit acolo şi pe cei care nu mai sunt sau pentru sfârşitul pe care l-au avut, fie la schitul ridicat chiar pe locul unde erau aruncate trupurile deţinuţilor, Râpa Robilor. Aici se amestecă printre monahi sau printre cei opriţi să spună o rugăciune şi se căiesc în faţa lui Dumnezeu, Acelaşi cu care au stat în celulă în urmă cu zeci de ani. La Aiud l-am întâlnit şi pe bătrânul Paulin Clapon. Nu e obişnuit să dea interviuri. E obişnuit mai degrabă cu bătaia şi torturile. Alegerea de a intra în monahism, făcută la bătrâneţe, decizia de a se supune, dar nu oricui şi oricum… doar Lui, e o biruinţă asupra întregului său caracter. Ghiţă a devenit Paulin, dar năravurile omului vechi nu s-au potolit întru totul. Recunoaşte că a făcut greşeli, dar profită de zilele ce i-au mai fost date şi învaţă să fie „blând şi smerit cu inima”, formulă adaptată felului său de a fi, de neînţeles pentru cei apropiaţi uneori. Iubeşte şi îşi arată dragostea în felul lui, uneori te poţi trezi chiar cu un baston pe spinare dacă eşti inadecvat. De exemplu, Maica Domnului este „mărită” şi nu „slăvită” în cunoscutul imn Cuvine-se cu adevărat… Dar în spatele durităţii formale a bătrânului se ascunde o nebănuită atenţie, preocupare, grijă pentru lumea toată, traduse într-un fel de dragoste. Pentru sufletul lui şi pentru românii atât de dragi lui, Paulin îngenunchează, la cei nouăzeci de ani ai săi, la fiece slujbă a nopţii.

continuare »

Glasul șarpelui: „Tu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străinii peste tine! …”

Minastirea-Popauti-IPS-Teofan-35Este vorba de același șarpe, aceiași vulpe ce umblă cu cioara vopsită și amăgește turma de dreptcredincioși: taica Teofan de la Iași. Spre deosebire de PS Ambrozie care a tunat pe muntele Ceahlău și la mănăstirea Putna împotriva răspândirii islamului în România, mitr. Moldovei încearcă spălarea creierelor, asemeni șarpelui din Grădina Raiului:  Nu, nu veţi muri! Când de fapt, Biserica se roagă să fim păziți de venirea asupra noastră a altor neamuriiar imamul musulman din Romania ameninta ca daca nu vor fi lasati sa ridice moscheia la Bucuresti vor aparea conflicte ca in Occident. Părintele Justin i-a zis acestui ierarh, când se afla pe patul de spital, că cea mai grea răspundere o are mitropolitul și să ascultăm de mai marii noștri, dacă și ei ascultă de Dumnezeu, dar se pare că i-a zis cam degeaba, dacă îndeamnă la primirea în mijlocul ortodocșilor, ce dăinuie pe aceste meleaguri prin jertfa marilor voievozi și sfinți, a păgânilor, urâtori ai Sfintei Treimi și ucigași ai fraților ortodocși din Orientul Mijlociu și nordul Africii. Dar când o să asistăm la atentate și în România, când o să se detoneze vreo bombă într-o mănăstire, ce-o să mai zică atunci acest așa-zis ierarh? Poate părea inconștiență, dar din păcate, tov. Teofan execută ordine de sus, așa cum spunea PS Ambrozie, că mitr. Teofan nu poate vorbi… că e mitropolit, adică vreun fel de ofițer, subordonat sistemului. Cât despre ecumenismul său mascat nu mai are rost să amintim acum. Falsitatea și șiretenia acestui om se vede și atunci când calcă pământul… gropar al sfintelor moaște și al sfintelor canoane.

UPDATECinci dintre cele mai bogate țări musulmane nu au luat nici măcar un singur refugiat sirian, argumentând că acest lucru le-ar expune la riscul atacurilor teroriste. Deși țările bogate în petrol au dat ajutor în bani, Marea Britanie a donat mai mult decât Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar împreună.

INEDIT: Fotografie cu Sf. Ilie Lăcătușu salutând legionar, salut ce are la baza salutul roman, iar nu pe cel nazist

Sf. Ilie Lacatusu - salut legionar

De la inimă către Dumnezeu!

Trăiască Legiunea și Căpitanul, în veci! Amin!

În fotografie este Părintele Ilie Lăcătușu cu soția sa, nu cu mult timp de trecerea sa la Domnul. Aceasta arată îmbrățișarea până la capăt a doctrinei legionare a unui sfânt, proslăvit de Dumnezeu cu sfinte moaște întregi, făcător de minuni încă din timpul vieții. Același lucru l-au făcut și alți sfințiți părinți, precum Păritneel nostru, Sf. Justin Pârvu, ceea ce arată că doctrina legionară nu a avut nimic în dezacord cu învățăturile Bisericii. Dacă s-a întâmplat ucideri a fost în nume propriu (asumate personal de că tre făptași), unele fiind pentru apărarea ființei naționale de mafia iudaică. Același lucru l-au făcut și Sf. Domnitor Ștefan cel Mare, Sf. Mc. Mihai Viteazul, Vlad Țepeș și l-ar fi făcut și în zilele noastre, mai ales cu trădătorii care acceptă construirea de moschei pe pământul sfânt al țării. Și spre informarea așa-zișilor “istorici”, salutul roman – adoptat și de Mișcarea Legionară, dar atribuindu-i altă semnificație –  a fost folosit înca din secolul 18 de românii din Transilvania, pentru a arăta ungurilor continuitatea românilor pe acele locuri, încă de pe vremea romanilor. Cât despre salutul nazist se vede cu ochiul liber că e total diferit, cu mâna paralelă cu pământul.

Salutul romanescÎn această fotografie realizată în 1892 la Arad, un copil îmbrăcat în straie româneşti, cu opinci şi brâu tricolor, salută cu mâna întinsă spre cer. Gestul acestui copil ne indică faptul că în secolul al XIX-lea în rândul populaţiei româneşti din teritoriile ocupate se practica acest mod de a saluta. De fapt (şi) în acest fel românii din Transilvania îşi afirmau  românitatea în timpul regimului austro-ungar. Obiceiul acesta era larg răspândit şi dura de secole. Originea acestui salut vine de la legiunile romane, iar semnificaţia sa era „vom învinge” (după cum spune istoria antică). Este adevărat că mai târziu el a fost preluat şi de hitlerişti, însă cine afirmă astăzi că acest salut are origine hitleristă dovedeşte ignoranţă sau este o victimă a manipulării propagandistice. Aşadar, salutul cu braţul întins spre cer, ca parte integrantă a spiritualităţii şi identităţii noastre de neam multiseculare, poate fi considerat ca fiind un salut românesc.

Danion Vasile: Lamuriri prin documente – de ce nu am trecut pe stil vechi

Parintele Justin, Danion VasileScriu acest text pentru a-i ajuta să se lămurească pe cei care cred că trecerea pe stil vechi este o soluţie în problema ecumenismului.

După cum se va vedea în acest articol, Biserica de stil vechi din România a pierdut succesiunea apostolică, aşa cum o prezintă sfintele canoane, fiind o schismă. Unii spun: “Mai bine în schismă decât în erezie”. Soluţia este să rămâi să lupţi din Biserică împotriva ereziei, nu să cazi din lac în puţ. În scurta perioadă (de câteva săptămâni) în care am mers la biserica de stil vechi am avut ocazia să înţeleg lucruri pe care din afară îmi era greu să le înţeleg. Dar nu despre acestea voi vorbi, ci despre unele argumente teologice pe care nu le-am găsit până acum în polemica stil nou-stil vechi. Şi cel mai important lucru este prezentarea documentului prin care ierarhii de stil vechi au recunoscut că hirotoniile din Biserica Ortodoxă de stil vechi din România (B.O.S.V.R.) sunt necanonice.

Unul dintre primii cititori ai acestui text, citindu-l la repezeală, mi-a reproşat că fac referire la Sfântul Glicherie Tănase. E o confuzie. Eu doar citez din cartea oficială a vieţii lui, tipărită de cei de stil vechi, ca să arăt câteva greşeli şi să pun în evidenţă unele date eronate. Cât priveşte afirmaţiile mele mai vechi privitoare la el, spun doar că am încă unele lucruri neclare şi de aceea prefer să tac decât să fac alte greşeli. Dar pentru toate afirmaţiile şi poziţiile mele greşite din trecut mi-am cerut deja iertare celor pe care i-am smintit.  Rog deci ca materialul meu să fie citit cu atenţie, pentru că nu am să scriu alte lămuriri pentru eventualii cititorii care citesc textul în grabă.

Trebuie să precizez că că am fost motivat să scriu şi ca urmare a mulţimii de mesaje pe care le-am primit – pe e-mail, pe Facebook sau pe blog-ul meu – de la persoane pe stil vechi, în care am fost întrebat de ce am trădat Adevărul şi nu am intrat – prin mirungere – în Biserica de stil vechi. continuare »

Va promulga neamţul Iohannis o legea care condamnă pe cei cărora le-a acordat “Steaua României”?

legea_turnatorului_nica_va-duce_la_interzicerea_lui_eliade_cioran_si_gyr

După ce am dezvăluit că fostul colaborator al Securității ca poliție politică sub numele de turnător Bratosin, PSDistul Ciprian Nica a susținut cu argumente mincinoase și a trecut prin Comisia juridică a Camerei Deputaților un amendament la legea pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii prin care “mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea “Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară, un grup de juriști-patrioți români ne-au trimis o analiză a consecințelor devastatoare ale acestei legi: Vor fi interzise scrieri precum “România în eternitate” a lui Mircea Eliade, “Schimbarea la faţă a României” de Emil Cioran sau “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” de Radu Gyr.

„Cine şi-ar putea închipui că în România anului 2015, stat membru al Uniunii Europene, drepturi fundamentale ale omului ar putea fi încălcate de instituţii ale statului, fără ca cetăţenii vizaţi să se poată opune în vreun fel?

Şi totuşi, acest lucru este teoretic posibil, şi din păcate pe cale să se întâmple şi aievea.

Întâi teoria. Să presupunem că o anumită opinie, sau concepţie de viaţă a unei categorii de oameni, nu este pe placul unora dintre aleşii poporului. Sau mai precis a unor cercuri care au capacitatea şi mijloacele de a face un lobby eficient şi total pe lângă unii din aceşti aleşi. continuare »