† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Parintele Justin in prima zi a Nasterii Domnului

Celor iubitori si ascul­ta­tori ai cuvan­tu­lui Par­in­telui Justin, ca si pelerinilor care pas­esc cu dragoste si nade­jde pragul man­a­s­tirii noas­tre, facem rugam­intea de a ni se alatura in rugaci­une si oste­neala dupa put­ere pen­tru insanatosirea cat mai grab­nica a Par­in­telui Justin.

Avem incredere in ingaduinta si bunavointa dum­neav­oas­tra ca sa intelegeti nevoia sfin­tiei sale de repaos tem­po­rar, intru bucu­ria unei reved­eri cat mai apropiate.

In urma supra­so­lic­i­tarii noas­tre, a tuturor, dar mai ales in urma obosi­toarelor iesiri din man­a­s­tire, in ved­erea slu­jirii Sfan­tu­lui Maslu, Par­in­tele a cap­atat o usoara pneu­monie si slabirea organ­is­mu­lui. Medicii i-au pre­scris un trata­ment care tre­buie urmat cu strictete si care, in pofida dor­in­tei Par­in­telui de a primi cred­in­ciosii spre sfat si folos duhovnicesc, ii interz­ice insa orice solic­itare, toc­mai pen­tru a grabi implinirea aces­tei dorinte.

Va astep­tam in con­tin­uare cu dragoste in sfanta noas­tra man­a­s­tire, sa luati parte la sfin­tele slu­jbe, avand incred­intarea ca Par­in­tele Justin veg­heaza din chilia sfin­tiei sale in duh de rugaci­une pen­tru fiecare.

Mul­tumim pen­tru dragoste, rugaci­une si intelegere, nu inainte de a va dori un an binecu­van­tat, cu impliniri duhovnicesti, si cu toate cele de folos spre mantuire.

Man­a­s­tirea Petru-Voda

preluare dupa: ATITUDINI.COM

Daca nu vom marturisi Ortodoxia, nu vom dobandi nimic. In zadar vor fi toate slujbele, maslurile…

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=L0eA4YrIyM4]

(cuvant tinut la Savinesti, pe data de 07.12.2009)

Manastirea Petru Voda a editat un calendar cu fotografii inedite cu Parintele Justin, staretul manastirii. Formatul calendarului este A3 (297mm × 420mm), oferind credinciosilor posibilitatea de a transforma fotografiile cu parintele in tablouri de perete.

Pentru comenzi, vizitati aceasta pagina, in care introduceti datele personale si comanda dvs.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=eiEG6uQEotE]

(Inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini, 7 octombrie, 2009, extras din nr. 8 al revis­tei ATITUDINI)

– Par­inte, cum sfa­tu­iti poporul sa pro­cedeze cu privire la aceste vac­cin­uri crim­i­nale care se vor impune cu forta, asupra copi­ilor nos­tri si asupra mamelor insar­ci­nate, si poate pe viitor asupra tuturor?

– Dragii mei, e greu sa dai un raspuns unui popor intreg, pen­tru ca nu avem decat solu­tii dureroase, pen­tru ca aceasta este real­i­tatea in care traim, foarte, foarte dureroasa. Am spus de la inceputul anu­lui ca tre­buie sa ne pre­ga­tim pen­tru mar­ti­raj si mai mult de atat nici nu as mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputin­ciosi cu duhul si cu mintea ca sa inte­leaga. Nu e usor sa traiesti in ziua de azi. Dar daca Dom­nul asa a binevoit ca noi sa suferim aceste vre­muri, apoi tre­buie sa ne supunem si sa primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noas­tra, ca din mana lui Dum­nezeu, si nu a vra­j­ma­su­lui. E mai greu acum, pen­tru ca ne-am invatat cu comod­i­tatea, cu tele­vi­zorul si cu toate mof­turile si lib­er­tatile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efec­tul dau­na­tor al aces­tor lib­er­tati – ne-au slabit put­er­ile sufle­tu­lui. Mintea este ingreuiata, trupul slabit si datorita ali­men­tatiei otravite cu care ne hranesc mai marii nos­tri, si nu sun­tem obis­nu­iti sa pur­tam niciun fel de razboi, nici duhovnicesc, nici tru­pesc. De aceea, va rog sa nu mai cau­tati solu­tii. Solu­tii omen­esti nu sunt, dragii mei! Solu­tia este moartea pen­tru Hris­tos. Tata pe fiu si mama pe fiica va da la moarte. Iata ca asis­tam la implinirea aces­tei proorocii. Daca mama va lasa copilul sa fie vac­ci­nat, este ca si cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori sa luam mod­elul lui Bran­cov­eanu, care cu marime de suflet privea muceni­cia fiu­lui sau cel mic, Matei. Invatati copiii sa tra­iasca in legea crestineasca, aceste obi­ceiuri sa le deprinda mai cu seama; nu mai e nevoie de nicio alta sti­inta, de nicio scoala; prin orice mijloace copiii nos­tri sunt otrav­iti nu numai cu aceste vac­cin­uri, ci cu atatea infor­matii min­ci­noase la adresa cre­atiei lui Dum­nezeu, cu cal­cu­la­torul si cu tot soiul de filme, care ofera copilu­lui o edu­catie antihris­tica. Daca nu aveti unde sa va retrageti din soci­etatea aceasta potrivnica lui Dum­nezeu, stati fiecare la locurile dum­neav­oas­tra si mar­tur­isiti pe Hris­tos, opunandu-va tuturor masurilor vic­lene de exter­minare a omu­lui. Pen­tru ca asta tan­jeste vra­j­ma­sul sa faca, sa dis­truga fap­tura lui Dum­nezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce il iubeste Dum­nezeu atat de mult pe om? Toc­mai de aceea ar tre­bui sa prin­dem put­ere si curaj, pen­tru ca daca sun­tem asa de tare lup­tati si impresurati din toate par­tile de atatea prime­jdii si nevoi, inseamna ca si invidia vra­j­ma­su­lui se mareste datorita dragostei lui Dum­nezeu sporite fata de noi, chipul si ase­m­anarea Sa. Dar iata cat de mult ne iubeste Dum­nezeu ca inca mai rabda toate pacatele si faradelegile noas­tre. Numai dracul nu intelege mila si iertarea lui Dum­nezeu, ca daca ar fi inteles-o, cred ca s-ar fi pocait si el.

De aceea va zic – aveti incredere ca Dom­nul va va da put­ere sa mar­tur­isiti pen­tru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa polit­ica este vra­j­masa a lui Hris­tos si slu­ji­toare raului, de aceea numai sim­pla noas­tra vie­tuire, fara sa abdicam de la prin­cipi­ile noas­tre cres­tine, este o mar­tur­isire si o muceni­cie de zi cu zi.

Asadar: Nu prim­iti acest vac­cin si nimic ce aduc nou put­er­ile politice de azi. Evreii con­duc lumea si amer­i­canii lucreaza pen­tru ei si cred ca au ajuns sa o stapaneasca deoarece nu mai au nicio sfi­ala; totul este la vedere si sunt con­sti­enti ca nu mai au niciun adver­sar de temut si lupta pen­tru exter­minarea pop­u­latiei, ca cei putini care vor ramane sa se inchine lor. Acum ei stu­di­aza si fac tri­erea iar modul prin care vor dis­tinge oamenii intre ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Caci in fond cipul ce este? O arma impotriva omu­lui. Iar noi nu mai avem arme; tinere­tul nos­tru este obosit, incat chiar sa vrea sa se ridice din vraja in care traieste, nu mai are put­ere. Sin­gurele noas­tre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaci­unea, smere­nia, dragostea, dar si mar­tur­isirea. Nu se poate dragoste fara mar­tur­isire. Dragostea este jert­fi­toare, iar noi daca ne temem sa mar­tur­isim ade­varul, ce jertfa mai avem? Sau daca nu ne pasa de aproapele nos­tru care este in nesti­inta si noi nu il infor­mam si il lasam sa cada prada aces­tui sis­tem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care isi pun viata pen­tru fratii lor.

De aceea, mamelor, educati-va crestineste copiii si nu ii lasati necon­tro­lati! Nu ii lasati sa isi faca men­drele lor, nu ii lasati prada edu­catiei aces­tei soci­etati, pen­tru ca le-ati asig­u­rat si moartea sufleteasca, dar iata ca si pe cea tru­peasca! Mai degraba iesiti din mijlocul aces­tei soci­etati si va cresteti copiii in dragoste si sim­pli­tate. Sara­cia si greu­tatile va vor intari mai mult si mintea, si sufle­tul, si trupul. Nu vedeti ca prin atatea lib­er­tati si drep­turi ale copilu­lui, ei ajung sa aiba drep­tul de a ti-l ucide, drep­tul de a dis­truge o natie?

– Sf. Apos­tol Pavel spune sa ne supunem stapanir­ilor si mai mar­ilor nos­tri? In ce masura ne mai putem supune in ast­fel de conditii?

– Tot Sfan­tul Pavel spune sa ascul­tam de Dum­nezeu mai mult decat de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decat numai de Dum­nezeu. Diavolul s-a intru­pat in acest sis­tem politic si se lupta cu noi prin ei, mai aprig ca nicio­data. Iti ofera mai intai toate pricinile paca­tuirii: car­ci­umi si alcool, dez­mat si imag­ini cat mai des­franate, amuza­ment si lib­er­tati de tot soiul. Asa se alege un con­d­u­ca­tor: prin harul lui Dum­nezeu si vointa natiu­nii, nu? Dar aces­tia ce har de la Dum­nezeu sa aiba? Aces­tia sunt lupi rapi­tori, nu mai este o stapanire aleasa, este o stapanire antihris­tica, potrivnica lui Hris­tos. Daca se impotriveste lui Hris­tos, glasul acelei stapaniri nu va mai fi unul de ascul­tat. Ce stapanire este aceasta care ne da paine otravita sa man­cam? Care ne ucid copiii? Nu vedeti ca au inceput cu copiii, cu sufletele aces­tea nevi­no­vate? De ce? Pen­tru ca ii ucide nevi­no­va­tia copi­ilor. Cu mar­ti­ra­jul copi­ilor a inceput Bis­er­ica lui Hris­tos, cu mar­ti­ra­jul prun­cilor, iata ca incepe si prigoana aces­tui veac de pe urma. Dar socotesc ca jertfa nevi­no­vata a aces­tor copii nu va fi nelu­cra­toare, ci ea va da put­ere ale­silor Bis­ericii lui Hris­tos. Si cred ca va fi o incu­nunare a cres­tin­is­mu­lui prin jertfa copi­ilor nevi­no­vati. Este foarte per­icu­los acum pacatul nesti­in­tei; toti vedem peri­colul in care ne gasim si sun­tem obligati sa ne infor­mam si avem dato­ria de a informa si pe ceilalti frati ai nos­tri mai sim­pli si nea­ju­torati. Nimeni nu va putea spune ca nu a stiut ca vac­cinul acesta este uci­gas… iar pen­tru cei care nu au stiut cu ade­varat, pen­tru aces­tia Bis­er­ica, prin preotii si slu­ji­torii ei, este respon­s­abila si va raspunde pen­tru sufletele lor. Omul vine sa se formeze in Bis­er­ica si ce for­mare ii dam noi, daca propo­vaduim aceeasi invatatura cu a stat­u­lui antihris­tic? Bis­er­ica nu ramane straina fata de toata con­junc­tura aceasta polit­ica si sociala si este datoare sa se implice atat in soci­etate cat si in polit­ica, atata timp cat legile politice impied­ica porunca lui Dum­nezeu. Preo­tul, la hiro­tonie, jura ca se va supune lui Dum­nezeu si porun­cilor Lui, dar si stapanirii statale. Pai cui juram noi? Presed­in­tilor si par­la­men­tar­ilor care legal­izeaza pros­ti­tu­tia si actele cu cip? Pai rolul preo­tu­lui este numai sa cunune si sa inmor­man­teze? Nu. El este sarea paman­tu­lui si lumina oame­nilor. Ce lumina mai aduce, daca el se supune legilor intunecate ale aces­tui veac? Iar daca tace, inseamna ca refuza sa aduca lumina oame­nilor. Nu ei sunt urmasii apos­to­lilor, carora Man­tu­itorul le-a poruncit: „Mer­geti in toata lumea si propo­vaduiti Evanghe­lia la toata faptura”(Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit sa taca. Daca s-ar ridica o elita de preoti si de calu­gari, care intr-adevar sa se anga­jeze in slu­jba Ade­varu­lui, atunci s-ar mai schimba sit­u­a­tia. Iar prin aceasta schim­bare eu nu inte­leg imbunatatirea con­di­ti­ilor de viata si nici macar a car­ac­teru­lui celor ce ne con­duc, ci inte­leg o schim­bare in sufletele cred­in­ciosilor, o intarire a cred­in­tei care ne va da forta sa mar­tur­isim impre­una, ne va da uni­tatea si dragostea jert­firii. Impor­tant este sa ne opunem tuturor antihris­tilor si sa murim demn; sa nu avem o poz­i­tie de lasitate. Iar poporul cum sa se mobi­lizeze, cum sa aiba tarie duhovniceasca, daca nu are lideri?

– Poate ca preotii aces­tia se tem sa nu fie inlat­u­rati din pos­turile lor si ast­fel sa nu mai poata cate­hiza cred­in­ciosii pe care ii mai avea.

– Repre­salii au fost din­tot­deauna si vor fi. Noi nu tre­buie sa cal­cu­lam cat timp de cate­heza avem la dis­poz­i­tie. Poate sa fie si o sap­ta­mana, dar sa imi fac dato­ria cu toata jert­fel­ni­cia fata de Evanghe­lia lui Hris­tos si nea­mul meu. Au fost 12 Apos­toli si pana si acolo a intrat diviz­iunea, tradarea. Si ce cate­hizare este aceea daca taci? Pe mine nu tre­buie sa ma ingri­joreze fap­tul ca ma va schimba si va trim­ite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa core­spunda baremu­lui. Daca patimim ceva pen­tru Hris­tos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este sufi­cient sa mar­turis­esti un ade­var numai celui de sub epi­trahilul tau, ci tre­buie sa il propo­vaduiesti in auzul tuturor, avem dato­ria sa scoatem ade­varul la lumina. Te mai poti retrage din strate­gie, dar cat dureaza aceasta strate­gie, mai? Sufera poporul asta de atata strate­gie si nu mai facem nimic. Sa nu con­fun­dam strate­gia cu depunerea armelor. Doar nu sun­tem facuti numai pen­tru zile bune; un razboi cine il mai sus­tine? Si cine sunt lup­ta­torii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Bis­er­ica lup­ta­toare? Lup­ta­toare inseamna zi de zi sa sustii un atac impotriva put­er­ilor intuner­icu­lui. O asceza retrasa in indi­vid­u­al­i­tatea ei nu mai este un ade­var mar­tur­isit in plen­i­tudinea lui. Foarte fru­mos citeam la Evdoki­mov mai devreme: „Bis­er­ica nu tre­buie sa isi asume tre­burile con­crete ale cetatii, dar con­sti­inta crestina este chemata sa actioneze din plin pana si in chestiu­nile cele mai tehnice. Polit­ica, econo­mia, dez­voltarea sunt sfer­ele comune in care cred­in­ciosii si necred­in­ciosii se intal­nesc. Si ce imensa sarcina aceea de a desavarsi lumea prin sobor­nic­i­tatea cal­i­ta­tiva  a tutur­ora, de a insamanta in cul­tura lumina Taboru­lui. Un om al luminii poarta o lumina care straluceste peste intreaga lume. Marii duhovnici spun ca orice asceza lip­sita de dragoste si care nu este un „sacra­ment al fra­ter­ni­tatii” este desarta.  Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan Gura de Aur spune: Aici este odaia inalta in care au sezut ucenicii; de aici au ple­cat spre Muntele Maslin­ilor. Sa ple­cam si noi in cautarea mainilor de saraci, caci ele sunt pen­tru noi Muntele Maslin­ilor. Intr-adevar, mul­ti­mea saracilor este aseme­nea unui codru de maslin sadit in casa lui Dum­nezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne infatisa, pre­cum fecioarele cele intelepte pur­tand lampile pline inain­tea Mire­lui”[1].

Prob­lema noas­tra cea mai mare acum este ca ne aflam intr-o bezna a igno­ran­tei si soco­tim pacatul nesti­in­tei un mare priv­i­legiu. Gen­er­a­tia aceasta a ajuns la apogeul nihilis­mu­lui. „Si ce daca fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nim­ica!”; slu­jesti cu catolicii: „Ei, n-are nim­ica” si tot asa… toate nu au nimic. Nihilis­mul a nascut acest lib­erti­naj si aceasta stare te indrep­tat­este pe tine cumva sa faci orice, ce vrei, sa amesteci lumina cu intuner­icul, sa mergi si cu Dum­nezeu si cu mamona. In acest caz noi nu mai sun­tem ucenici al lui Hristos.

[1] Paul Evdoki­mov, Iubirea neb­una a lui Dum­nezeu, p.23.

sursa: Atitudini.com

In prezent nu sunt probleme serioase sau presante care sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

Urmatoarea scrisoare a fost adresata decatre Dr. Justin Popovici spre fericita pomenire, parintele duhovnicesc al Manastirii Chelie Valjevo (Yugoslavia), Episcopului Jovan de Sabac si ierarhiei sarbe, la 7 mai 1977, cu rugamintea de a transmite aceasta scrisoare Sfantului Sinod si Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe. Importanta acesteia nu s-a micsorat odata cu trecerea anilor … si poate a sporit in lumina recentelor evenimente scandaloase neortodoxe din Muntele Athos – n.n. si a binecunoscutelor actiuni ale patriarhului de Constatinopol, Bartolomeu

Nu cu mult timp in urma, in Chambesy, langa Geneva, a avut loc, prima sedinta pre-sinodala” (21-28 noiembrie 1976). Dupa citirea si studierea documentelor si hotararilor acestei sedinte, publicate de Secretariatul pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Geneva, simt in constiinta mea necesitatea imperioasa, evanghelica, ca membru al Sfintei Biserici Ortodoxe Universale, desi sunt slujitorul ei cel mai smerit, sa ma indrept catre Inalt Prea Sfintia Voastra, si prin Inalt Prea Sfintia Voastra, catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe cu aceasta expunere, care trebuie sa exprime motivele mele de suparare pentru viitorul sinod. Va rog pe Inalt Prea Sfintia Voastra, Sfintite Stapane si Prea Cuvios Episcop, sa ma ascultati cu credinta evanghelica, si sa raspundeti acestui strigat al unei constiinte ortodoxe care, slava lui Dumnezeu, nici nu este singura, nici izolata in lumea ortodoxa, cand se vorbeste despre acel sinod.

1. Din conventiile si hotararile primei intruniri pre-sinodale”, care din vreo pricina necunoscuta s-a tinut la Geneva, unde cu greu se pot afla cateva sute de credinciosi, este clar ca aceasta intrunire a pregatit si hotarat un nou catalog de probleme pentru viitorul „Mare Sinod” al Bisericii Ortodoxe. Aceasta nu a fost una dintre acele „Conferinte pan-ortodoxe”, cum s-a tinut in insula Rodos si ulterior in alte parti; nici nu a fost „pre-sinod”, cum s-a intamplat pana acum; „Prima conferinta pre-sinodala”, care a inceput pregatirea directa pentru desfasurarea unui sinod ecumenic. Mai mult, aceasta conferinta nu si-a inceput activitatea pe baza „Catalogului de subiecte”, stabilit la prima conferinta pan-ortodoxa din 1961 din Rodos si elaborata pana in 1971, ci a facut o revizuire a acestui catalog si a realizat un nou „Catalog de subiecte” pentru sinod. Cu toate acestea, se pare ca nici acest catalog nu este definitiv caci foarte probabil va fi din nou schimbat si suplimentat.

In ultima vreme, conferinta a reexaminat metodologia anterioara adoptata in planificarea si pregatirea finala a subiectelor de discutie pentru sinod. A scurtat tot acest proces din graba si mare trebuinta pentru a convoca sinodul cat mai repede cu putinta. Caci, potrivit declaratiei clare a Mitropolitului Meliton, Presedintele Conferintei, Patriarhul Constantinopolului si altii „grabesc convocarea” si intrunirea viitorului sinod: sinodul trebuie sa aiba o „durata scurta” si sa se ocupe de „un numar limitat de subiecte; mai mult, dupa declaratia Mitropolitului Meliton, „sinodul trebuie sa dezbata subiectele arzatoare care impiedica functionarea normala a sistemului de unire a Bisericilor locale intr-una singura, Biserica Ortodoxa …” (documente, p. 55). Toate astea ne determina sa punem intrebarea: ce inseamna asta? De ce atata graba pentru pregatire? Unde ne vor duce lucrurile astea?

2. Problema pregatirii si intrunirii unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este noua in acest veac din istoria Bisericii. Chestiunea s-a propus deja in timpul vietii Patriarhului nefericit al Constantinopolului, Meletios Metaxakis – reformatorul renumit si modernist increzut, autorul schismelor din cadrul ortodoxiei – la Congresul pan-ortodox organizat de el, tinut la Constantinopol in 1923. (Atunci s-a recomandat ca sinodul sa se tina in orasul Nis in 1925, dar intrucat Nis nu se afla pe teritoriul Patriarhiei Ecumenice, sinodul nu a fost convocat, probabil din acest motiv. In general, Constantinopol si-a asumat monopolul „pan-ortodoxiei” pentru toate „congresele”, „conferintele”, „pre-sinoade” si „sinoade”.) Mai tarziu, in 1930, s-a constituit la Manastirea Vatopedu Comisia pregatitoare a Bisericilor Ortodoxe. Aceasta a stabilit catalogul subiectelor pentru viitorul Pre-Sinod Ortodox, care a fost introducerea pentru sinodul ecumenic. Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial a venit randul Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului cu conferintele pan-ortodoxe din Rodos (iarasi, exclusiv pe teritoriul Patriarhiei Constantinopolului). Prima dintre ele, din 1961, a fost initiata pentru pregatirea unui sinod pan-ortodox, cu conditia convocarii unui pre-sinod si daca se accepta un catalog de subiecte care fusesera deja pregatite de catre Patriarhia de la Constantinopol: opt capitole intregi cu aproape 40 de subiecte principale si inca de doua ori mai multe paragrafe si subparagrafe. Dupa Conferintele a II-a si a III-a (1963 si 1964) de la Rodos, in 1966 s-a tinut Conferinta de la Belgrad. La inceput, aceasta s-a numit cea de a patra Conferinta Pan-Ortodoxa (Glasnik al Bisericii Ortodoxe Sarbe, Nr. 10, 1966 si documentele in limba greaca s-au publicat sub acest titlu), dar mai tarziu Patriarhia Constantinopolului a redus-o la nivelul unei comisii inter-ortodoxe, astfel incat conferinta viitoare tinuta pe „teritoriul” Constantinopolitan (Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy – Geneva) din 1968, ar putea fi considerata cea de a Patra conferinta pan-ortodoxa.

Se pare ca la aceasta conferinta, organizatorii nerabdatori s-au grabit sa scurteze drumul pana la sinod, caci din catalogul foarte amplu de la Rodos (totusi, munca lor, nu a altora), ei au luat numai primele sase subiecte si au stabilit o noua procedura de lucru, in acelasi timp, s-a stabilit o noua institutie: Comisia pregatitoare inter-ortodoxa, indispensabila pentru punerea de acord a lucrarilor asupra subiectelor. Mai mult, s-a organizat Secretariatul pentru pregatirea sinodului, de fapt, aceasta a insemnat un episcop al Constantinopolului, caruia i s-au atribuit indatoririle cu scaunul [resedinta] la Geneva – si in acelasi timp s-au respins propunerile pentru includerea altor membri ortodocsi in Secretariat. Aceasta comisie pregatitoare si Secretariatul, prin vointa Constantinopolului, a tinut o intrunire la Chambesy in iunie 1971. La aceasta intrunire s-au examinat si aprobat in unanimitate rezumate ale celor sase subiecte selectate, care s-au publicat consecutiv in cateva limbi si au fost supuse spre examinare, ca si intreaga lucrarea anterioara de pregatire a sinodului, criticii nemiloase a teologilor ortodocsi. Criticile teologilor ortodocsi (printre care scrisoarea mea, trimisa atunci prin Inalt Prea Sfintia Voastra si cu aprobarea Inalt Prea Sfintiei Voastre, Sfantului Sinod al Episcopilor si aprobata ulterior de multi teologi ortodocsi si publicata in diferite limbi din lumea ortodoxa) explica limpede de ce hotararea Pregatirii Comisiei de la Geneva de a convoca in 1972 Prima conferinta pre-sinodala pentru revizuirea catalogului de la Rodos nu a avut loc in acel an si conferinta s-a desfasurat cu mare intarziere.

Prima conferinta pre-sinodala s-a tinut abia in noiembrie 1976, iarasi, de buna seama, pe „teritoriul” Constantinopolului, la centrul mai sus mentionat, Chambesy, de langa Geneva. Asa cum se vede limpede din documentele si rezolutiile publicate abia acum, si pe care le-am cercetat cu atentie, aceasta conferinta a reexaminat catalogul de la Rodos intr-o asemenea masura ca delegatiile participante la lucrarile diferitelor comitete au ales in unanimitate numai trei subiecte pentru sinod (au fost incluse pe lista numai trei din cele sase initiale!), in timp ce 30 de subiecte, care nu s-au ales in unanimitate, au fost date deoparte pentru „studiul particular din Bisericile individuale”, in forma „problematicii Bisericii Ortodoxe” (un concept in intregime strain de ortodoxie).

In viitor, aceste subiecte ar putea deveni subiectul „examinarilor ortodoxe” si ar putea fi incluse in catalog. Dupa cum s-a mai spus, aceasta conferinta a alterat procesul si metodologia elaborarii subiectelor si lucrarea pregatitoare a sinodului care, repet, potrivit organizatorilor din Constantinopol, cat si din alte locuri, ar trebui sa aiba loc „cat mai repede cu putinta”. Din toate astea este limpede pentru fiecare crestin ortodox ca prima conferinta pre-sinodala nu a venit cu nimic nou substantial, ci mai degraba continua sa conduca sufletele ortodoxe cat si constiintele multora prin multe labirinte noi, initiate din ambitii personale. De aceea, s-ar parea ca sinodul ecumenic se pregateste din 1923 si de aceea in prezent se doreste sa se desfasoare in graba.

3. Toate problematicile contemporane cu privire la subiectele viitorului sinod, nesiguranta si schimbarea intentiei lor, cat si toate noile schimbari si „revizuiri” demonstreaza un singur lucru fiecarei constiinte ortodoxe adevarate: ca in prezent nu sunt probleme serioase sau presante care sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe. Si daca, totusi, ar exista vreun subiect vrednic de a fi obiectul convocarii si desfasurarii unui sinod ecumenic, acesta nu este cunoscut de catre initiatorii, organizatorii si responsabilii tuturor „Conferintelor” mentionate mai sus, cu „cataloagele” lor anterioare si prezente. Daca nu, atunci cum se explica faptul ca incepand cu intrunirea de la Constantinopol din 1923, continuand cu cea din Rodos din 1967 si pana la cea de la Geneva din 1976, „tematicile” si „problematicile” urmatorului sinod s-au schimbat constant? Schimbarile s-au facut la numar, organizare, continut si criteriile folosite pentru Catalogul subiectelor care trebuie sa constituie lucrarea acestui mare si unic corp ecleziastic – Sfantul Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, asa cum a fost si trebuie sa fie. In realitate, toate acestea dovedesc si sublineaza nu numai obisnuita lipsa de consistenta, ci si o incapacitate si esec evident pentru a intelege natura ortodoxiei de catre cei care vor impune „Sinodul” lor asupra Bisericilor Ortodoxe, in prezent, in situatia prezenta – o ignoranta si neputinta de a simti si a intelege ce inseamna cu adevarat sinod ecumenic pentru Biserica Ortodoxa si pentru pleroma credinciosilor ei care poarta numele de crestini.

Caci daca ei au simtit si au facut aceasta, vor sti mai intai ca niciodata in istoria si viata Bisericii Ortodoxe nu exista nici un singur sinod, ca sa nu mentionam un asemenea eveniment exceptional, plin de har (ca Rusaliile) ca un sinod ecumenic, sa caute si sa inventeze subiecte in acest fel artificial pentru lucrarea si lucrarile lui; niciodata nu s-au convocat asemenea conferinte, congrese, pre-sinoade si alte intruniri artificiale, necunoscute pentru traditia sinodala ortodoxa si in realitate a imprumutat din organizatiile occidentale, straine Bisericii lui Hristos.

Realitatea istorica este foarte clara: sfintele Sinoade ale Sfintilor Parinti insuflati de Dumnezeu, intotdeauna au pus inaintea lor una sau cel mult doua sau trei probleme prin gravitatea extrema a marilor erezii si schisme care au denaturat credinta ortodoxa, au faramitat Biserica si au primejduit grav mantuirea sufletelor oamenilor, mantuirea poporului ortodox al lui Dumnezeu si a intregii creatii a lui Dumnezeu. De aceea, sinoadele ecumenice au avut intotdeauna un caracter hristologic, soteriologic, ecleziologic, care inseamna ca singurul lor subiect central – vestea lor cea buna – a fost intotdeauna Dumnezeul-Om Iisus Hristos si mantuirea noastra in El, indumnezeirea noastra in El. Da, El – Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul nascut si consubstantial, intrupat; El – Capul vesnic al Trupului Bisericii pentru mantuirea si indumnezeirea omului; El – in intregime in Biserica prin harul Duhului Sfant, prin credinta adevarata in El, prin credinta ortodoxa. Aceasta este cu adevarat tema ortodoxa, apostolica si patristica, tema nemuritoare a Bisericii Dumnezeului-Om pentru toate vremurile, trecut, prezent si viitor. Numai acesta poate fi subiectul oricarui posibil viitor sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, iar nu vreun catalog de subiecte scolastic-protestante, care nu au nici o legatura cu viata duhovniceasca si experienta ortodoxiei apostolice de-a lungul veacurilor, caci nu e nimic mai mult decat o serie de teoreme anemice, umaniste. Universalitatea vesnica a Bisericii Ortodoxe si a tuturor sinoadelor ei ecumenice consta in Persoana atotcuprinzatoare a Dumnezeului-Om, Domnul Hristos. Aceasta este realitatea centrala si universala, tema sinoadelor ortodoxe, aceasta este taina si realitatea unica a Dumnezeului-Om peste care se zideste si se sprijina Biserica Ortodoxa a lui Hristos cu toate sinoadele ecumenice si intreaga ei realitate istorica. Pe aceasta temelie, noi trebuie sa construim chiar si astazi, in privelistea cerului si a pamantului, iar nu pe subiectele scolastic protestante si umaniste folosite de delegatiile din Constantinopol si Moscova, care in acest moment amar si critic al istoriei se prezinta a fi „conducatori si reprezentanti” ai Bisericii Ortodoxe in lume. continuare »

Preluat de pe ATITUDINI.COM

Frati crestini, iata ca actiunea SEMNATURILOR ANTI-CIP a ajuns la punctul final si va multumim tuturor pentru efortul depus in apararea drepturilor noastre pe care Dumnezeu, din iubire, ni le-a daruit. Astfel, pe baza semnaturilor dumneavoastra s-a depus o cerere de organizare a REFERENDUM-ului care sa decida prezenta sau nu a cipurilor in documentele de identitate, in urma alegerii democratice a poporului. Mai jos va prezentam mesajul Parintelui Justin Parvu, cel care a lansat apelul de trezire a neamului in lupta cu cei ce vor sa ne inrobeasca.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=q7t7OvgbqIE]

Pe marginea minunii petrecute la Schitul Huta, judetul Bihor, am discutat cu parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda, unul din marii duhovnici ai Romaniei iata ce transmite parintele tuturor oamenilor credinciosi care cred cu tarie in Dumnezeu si Maica Domnului:

“Sunt doua aspecte: un aspect al bucuriei, al mangaierii Maicii Domnului ca sa poata incuraja al doilea aspect acela al greutatilor care apasa asupra Ortodoxiei si in special a Ortodoxiei din Rasaritul Europei. Pentru ca singura nadejde si singurul bastion al rezistetei mai sunt popoarele acestea rasaritene ca o marturie a rezistentei staliniste si a marilor persecutii de pana in prezent.. Icoanele acestea facatoare de minuni ne dau vadit dar nu deschid graiul sa ne dovedeasca si sa ne mane pe noi spre o viata cat mai desavarsita crestina, spre o viata oarecum cat mai aspra pentru pregatirea zilelor de maine care se apropie din ce in ce mai vertiginos si care ne indeamna sa putem rezista in marile ispite si incercari mucenicesti de viitor. Acestea si datorita procesului pe care il traim in momentul de fata si care poate ca depaseste orice limita a ultimelor 20 de veacuri de istorie si datorita evenimentelor pacatoase pe care le-am trait si le traim cu atat si procesul de vindecare e mai tarziu si mai chinuitor.

Aceste icoane sunt in acele zone in care s-a incercat o viata mai deosebita a vietii calugaresti si a vietii crestine, cu toata influenta si puterea lor si credem ca aceste icoane sa poata influenta inspre bine, inspre o, oarecum, intarziere a abaterii maniei Lui Dumnezeu asupra noastra. Este emotionant pana la inspaimantare cum ne indeamna icoanele acestea spre o indreptare, spre o revenire a noastra in sfera crestina de altadata. O astfel de icoana e o marturie graitoare de pregatire a noastra cat mai grabnica pentru ca toate evenimentele politice si istorice si religioase se indreapta spre un dezastru al omenirii. Acest dezastru il mai putem oarecum intarzia numai si numai prin post, prin rugaciune, prin unitatea noastra in a ne indrepta in fata judecatii Lui Dumnezeu.”

Download Inregistrare Audio

Ioana Anamaria UNGUR (NapocaNews)

Intalnirea cu parintele Justin [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Q0WhnGUKWkM]

Cuvant de folos rostit in biserica Manastirii Petru Voda [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=v_1esVq0ThI]

Despre Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit

Manastirea Sfantul Sava – Marea Lavra a Sfantului Sava – cunoscuta si sub denumirea locala de “Mar Saba”, este o manastire greco-ortodoxa din Pustiul Iudeii, Israel.

Manastirea este asezata pe defileul Paraului Cedrilor – Chedron sau Wadi en-Nar – care porneste de la poalele muntelui pe care se inalta orasul Ierusalim; locul se afla la 9 mile mai spre est de Betleem, de unde si porneste drumul.

Pornind initial de la o singura chilie si ajungand mai apoi la sute de chilii, asezamantul sihastresc din Pustia Iudeii a devenit un imens centru religios al lumii ortodoxe. Manastirea a fost intemeiata de catre Sfantul Sava cel Sfintit in anul 478, ca asezamant al calugarilor anahoreti din jurul sau. Continuare…

Rugaminte: Rugam pe toti detinatorii de bloguri, siteuri sa preia acest articol si sa promoveze proiectul sustinut de Parintele Justin. Multumim!

Prezentarea proiectului manastirii de la Aiud sustinut de Parintele Justin de la manastirea Petru Voda

Venind intr-un pelerinaj la manastirea Petru Voda am aflat ca Parintele Justin, ctitorul actualului Schit Sfanta Cruce de pe Rapa Robilor de la Aiud intentioneaza sa organizeze un concurs de proiecte pentru ridicarea manastirii Sfanta Cruce de la Aiud, inchinata martirilor din inchisorile comuniste. Atunci am cerut binecuvantare de la Parintele pentru a propune un proiect. Asa ne-am apucat de lucru.

De mai multi ani ne-am specializat in problema arhitecturii bisericesti[1]. Stim ca arhitectura bisericeasca este o marturisire, o contemplare si intrupare a constiintei eclesiale. Biserica este chipul pamantesc al Imparatiei Ceresti. Arhitectul are o misiune mare si grea – aceea de construi icoana Imparatiei. Pentru a construi o biserica in Rapa Robilor efortul este pe masura. Acel loc, prin sfintenia care-l invaluie, este aparte, intrucat acolo Imparatia este deja prezenta.

Ne-am propus dintru inceput ca acest proiect sa fie rodul unei impreuna-lucrari cu toti cei implicati, astfel incat sa gasim constiinta eclesiala prin luminarea pe care o aduce comuniunea in Hristos si dragostea frateasca (acolo unde si cu cine a fost deschis). Insa cel mai important a fost ca Parintele Justin si alti supravietuitori traisera intre acei sfinti. In temnita Aiudului ei vazusera icoana Imparatiei intruchipata, materializata in acei minunati oameni care sunt sfintii de la Aiud.

Ceea ce a urmat a fost o serie de discutii cu Parintele. Din ele am aflat cam cum trebuie plasmuita Biserica de acolo, pentru ca ea sa poata fi numita icoana a Imparatiei.

Dincolo de multele discutii si impreuna-cautari, ramane binecuvantarea si rugaciunea Parintelui, cu care am plecat la drum si ne-au insotit in tot acest demers si care, inca, ne insoteste. Am ajuns la o forma pe care o prezentam aici si pe care Parintele a binecuvantat-o si sustinut-o ca proiect propus de Sfintia sa. Tot Sfintia sa ne-a cerut personal sa-l insotim si sa sustinem proiectul alaturi de el la dezbaterile legate de alegere.

Centrul de Studii va fi in grija monahilor cei mai indreptatiti, prin sfintenia vietii monahale, la a locui pe acel loc sfant. Monahismul este o prelungire spirituala de zi cu zi a martiriului. De-a lungul intregii istorii a Bisericii, manastirile au fost principalele focare de cultura, fiind adevarate scoli dotate cu imense biblioteci, scriindu-se carti iar, in momentul descoperirii tiparului, fiind primii care l-au folosit[2]. Monahii vor fi principalii curatori ai moastelor si lacasului cu muzeul si Centrul aferent lui. De aceea, monahii manastirii Sfanta Cruce vor fi dintre cei instruiti, cu aplecare spre studiu si cercetare, avand educatie in domeniul teologiei, antropologiei, medicinii legale, istoriei, aghiografiei etc. Cercetatorii aflati in stagii vor putea locui pe perioada sejururilor legate de proiectele lor in zona special amenajata lor, incercand, pe cat posibil, sa se integreze vietuirii ortodoxe din acest lacas sfant si aratand in primul rand prin aceasta respectul pe care il datoreaza sfintilor cu care avem inainte de toate o relatie doxologica. De aici izvoraste si interesul pentru studiul vietii lor si tot in aceasta isi au scopul aceste studii.

Pe scurt, proiectul a avut in vedere cateva elemente-forta izvorate din necesitati teologice si practice:

• centralitatea martyrionului (rotonda) in cadrul intregului complex. Martyrionul respecta canonul arhitectonic al bisericilor mucenicesti: forma rotunda, octogonala sau hexagonala, cu absida pentru altar care sa aiba dedesubt o zona in care se fie asezate moastele care sa poata fi cinstite de credinciosi si la care sa existe acces din biserica prin doua randuri de scari laterale. Asumarea traditiei vechilor martyrioane face legatura peste timp intre mucenicii perioadei primare a Bisericii si cei ai vremurilor din urma, aratandu-i pe acestia cu nimic mai prejos decat primii. Pana la mult asteptata proslavire oficiala a noilor mucenici, sub altar poate fi plasat un cenotaf simbolic, in care pot fi asezate ulterior osemintele adeverite ca moaste;
• o biserica martyrion nu poate fi ridicata decat pe un loc sfant, mai precis pe mormintele martirilor sau pe locul muceniciei lor. Din acest motiv, conform Traditiei ortodoxe, aceasta biserica nu poate avea dedesubt, adica la subsol, nimic altceva decat un loc in care, ca intr-un mormant comun (asa cum se si afla ele inmormantate in Rapa Robilor), sa fie asezate moastele deasupra carora, in biserica, se slujeste Dumnezeiasca Liturghie. Nimic nu trebuie sa se interpuna intre acel loc sfant si insusi corpul bisericii;
• stilul arhitectural, traditional ortodox, se impune din insasi vechimea canonului legat de martyrioane. In consecinta, ca in intreg demersul nostru, ne-am aplecat cu atentie asupra intelegerii traditiei patristice. Dupa iesirea din persecutia primelor veacuri au inceput sa se construiasca doua tipuri de biserici: cele de parohie (adica cele impuse de existenta unei comunitati crestine) si cele martirice. Martyrioanele au fost construite doar intre secolele IV si VII d. Hr. Intrucat in zilele noastre situatia este foarte asemanatoare cu cea de la inceputul secolului IV – cand intreaga crestinatate iesise din multi ani de persecutii -, ne-am raportat in chip firesc la modul in care Parintii Bisericii au tratat arhitectura bisericeasca (tipologia arhitecturala). Si pentru ca perioada de aur a arhitecturii ortodoxe este cea a Sfantului Imparat Justinian cel Mare, ne-am aplecat asupra unor biserici cu martyrion din acea vreme (precum Sfintii Serghie si Vah din Constantinopol, San Vitale din Ravenna si altele)[3];
• intrucat martyrioanele sunt biserici prin excelenta de plan central, altarul sa vina cat mai aproape de zona centrala octogonala (cifra 8 are simbolism eshatologic) format din stalpii de sustinere care, trecand de balcoane, se urca pana in cupola larga, simbolizand Cerul ca un urias baldachin ridicat deasupra mormantului mucenicilor pe care se va sluji Sfanta Liturghie. Toate aceste elemente sunt specifice monumentelor funerare antice ale martyrioanelor. In plus, circulatia credinciosilor spre usile diaconesti ale altarului sau spre subsolul de sub altar sa fie rezolvata intr-un mod foarte practic, care descongestioneaza zona centrala, facilitand miscarile liturgice, anume prin deambulatoriile formate in zona marginala, exterioara octogonului central al martyrionului. Aceasta rezolvare este, si ea, inspirata tot din arta bisericeasca veche;
• trapeza sa fie asezata fata in fata cu iesirea din biserica martyrion, pe axa Rasarit-Apus, ca o prelungire agapica a mesei euharistice. In manastiri trapeza este ca o a doua biserica, fiind loc de comuniune in Hristos, rugaciune, agapa, ascultare a citirilor din cuvintele Sfintilor Parinti. Trapeza este impodobita, ca si biserica, cu fresce reprezentand sfinti si momente din vietile lor;
• in legatura cu martyrionul si cu trapeza sa fie zona de locuire monastica avvaton, adica o zona din manastire dedicata exclusiv monahilor, inaccesibila pelerinilor sau vizitatorilor. Acesta se dezvolta ca o latura de nord a unui atrium urias al martyrionului, atrium in componenta caruia intra si trapeza si zona de intrare si care cuprinde si un aghiasmatar sau fantana cu apa. Zona avvaton asigura o anumita intimitate si liniste atat de necesara monahilor aflati intr-o zona oraseneasca si va avea acces direct la martyrion printr-un pasaj. Ea va fi formata din paraclis de iarna, doua randuri de chilii cu utilitatile necesare, apartament arhieresc, o mica biblioteca monastica, etc;
• rezolvarea in terase a proiectului, deoarece terenul se afla intr-o panta destul de accentuata. Partea superioara va fi ocupata de turnul-clopotnita care domina vizual si sonor blocurile si valea. Apoi zona monastica, dupa care, mai jos, pe platforma de mijloc, principala, se va afla biserica (se subliniaza si pe verticala centralitatea martyrionului) iar la nivelul de jos, muzeul cu Centrul de Studii Martirologice;
• zona de nord (aflata in panta accentuata), care da spre primele blocuri ale orasului, sa fie amenajata ca zona-tampon, cu vegetatie: copaci inalti – mai ales in zona de margine -, apoi o alee ce serpuieste intre intrarea pietonala de sus si rotonda martyrionului, alee amenajata cu popasuri de belvedere, bancute, gardulet de piatra si umbrare cu vita de vie – simbolul lui Hristos si al muceniciei;
• accesul auto si pietonal principal atat pentru Manastire cat si pentru Centru va fi dinspre strada de jos;
• sa existe accesibilitate spre martyrion dinspre zona muzeului si a centrului de studii martirologice. Accesibilitatea se face pe la suprafata, dar si printr-un culoar subteran (care poate avea iluminare naturala din tavanul deschis pe alocuri) care sa aduca aminte de catacombele perioadei crestinismului primar. Acest culoar, amenajat ca osuar (oasele nu pot sta in muzeu, ci intr-un spatiu dedicat anume) in care vor fi asezate ramasitele pamantesti gasite in Rapa Robilor, face legatura concreta intre subsolul muzeului – amenajat ca o zarca, deci imitand conditiile de inchisoare grea comunista, izolator etc ‑, si zona de sub altar in care se afla numai acele ramasite care manifesta semne ale sfinteniei: miros frumos, izvorasc mir, aduc tamaduiri. Pelerinii sau vizitatorii vor putea incepe parcursul initierii lor fie dinspre biserica martyrion, coborand sub altar la mormantul mucenicilor (unde se pot inchina), trecand prin culoarul-osuar si ajungand la muzeu, fie invers, parcurgand un drum initiatic ce incepe din muzeu cu prezentarea patimirii lor si culminand cu proslavirea lor ca sfinti mucenici asezati la baza martyrionului;
• o atentie deosebita am dat si conceperii si proiectarii Centrului de Studii Martirologice. In primul rand va exista un muzeu vizitabil de un mare numar de oameni (cu o intrare separata) si care va organiza expozitii permanente ce vor populariza rezultatele si productiile Centrului de Studii. Centrul va fi dotat cu o biblioteca cu sala de lectura (incapatoare, izolata fonic de zona muzeului si luminata natural printr-un sistem special de geamuri), videoteca si fonoteca (pentru stocarea si accesarea marturiilor inregistrate; acest gen de marturii vii sunt foarte importante pentru intelegerea epocii, a realitatilor inchisorilor comuniste, a participantilor la evenimente – martiri, marturisitori, supravietuitori, tortionari -, dar ajuta si la un tip de muzeificare foarte modern, prin care cercetatorul sau simplul vizitator poate relationa mai direct si surprinde mai usor, spontan realitatile invocate prin faptul ca se adreseaza mai multor simturi) dotate cu sala de lectura audio si video (de asemenea, izolata fonic si dispunand de separeuri si penumbra necesara), sala de prelucrare audio-video (pentru cercetatorii si expertii care vor putea realiza documentare ce vor putea fi folosite in cadrul Centrului si al muzeului, dar vor putea fi puse si in vanzare sau folosite alte modalitati de difuzare, in scopul popularizarii), sala de proiectii si conferinte (se vor organiza prezentari, proiectii, dar mai ales conferinte locale si internationale; utilarea salii va fi in consecinta). Am gandit aceste spatii in conformitate cu cele mai noi tehnici si metode folosite in biblioteconomie si muzeistica, in urma vizitarii si cercetarii bibliotecilor celebre din strainatate si a muzeelor premiate international;
• de asemenea, legat de Centrul de Studii, sa existe un corp de locuit (dotat cu utilitatile necesare), cu cateva camere pentru cercetatorii ce vor ramane acolo pentru o anumita perioada. Acest corp de locuit are acces direct, printr-un culoar, la zona Centrului de Studii. Masa va putea fi luata intr-o sala speciala, aflata intr-un corp comun cu trapeza monastica si bucataria;
• parcarea va fi asezata in zona opusa celei monastice (deci in fata muzeului), pentru a se asigura o liniste mai mare in biserica si in avvaton-ul calugarilor.

Am intocmit acest text de prezentare intrucat am inteles faptul ca opinia publica nu a avut acces pana acum la planurile mai detaliate si la explicarile necesare.

Astazi, 2 August 2009, la praznuirea Sfantului Imparat Justinian

extras din revista Atitudini, nr. 7, autori: Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. Marian Maricaru

[1] arhitectul Nicolae TULBAN este specializat in arhitectura bisericeasca, urmand un doctorat la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti si publicand diverse articole si studii pe aceasta tema; nu este la primul sau proiect bisericesc, lui datorandu-i-se, intre altele, si reabilitarea chiliei romanesti de la Kapsala, Sfantul Munte; Marian MARICARU, teolog specializat in arhitectura bisericeasca (a absolvit un masterat in Spatiul Sacru la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti, a publicat diverse articole si studii tematice si are in pregatire un doctorat pe aceasta tema la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia), este urmasul unuia dintre cei care au fost intemnitati la Aiud; echipa pe care o formam are in momentul de fata in lucru proiecte si in ale parti ale tarii (comandate mai ales dupa ce unii preoti si episcopi au vazut si apreciat proiectului de la Aiud)

[2] cateva exemple din vechime ar fi mediile monastice ale Antiohiei, Alexandriei sau ale Tarii Sfinte (Sf. Sava, Sinai), iar mai apoi cele din capitala Imperiului Bizantin (in mod special man. Studion) si Sfantul Munte Athos (a se vedea si controversa isihasta in care erau implicati ierarhi, monahi si laici carturari de mare cultura, dar mai ales de autentica traire duhovniceasca) care au nascut pe marii Parinti ai Bisericii. La noi, in vremurile din urma, este de mentionat exemplul manastirii Neamt si al miscarii paisiene.

[3] Ca si in cazul altor biserici din epoca noastra, alegerea stilului reprezinta o provocare. Cu atat mai mult in cazul bisericilor de importanta majora, in care fiecare zona romaneasca si-ar dori sa se regaseasca prin stilul ei local. Acest lucru este, in realitate, imposibil intrucat este imposibila impacarea diferitelor stiluri regionale, eterogene, dezvoltate pe teritoriul actual al tarii noastre in evul mediu tarziu si sub influente straine. S-a gasit o solutie ce decurge firesc din arhitectura primului mileniu, specifica vechilor martyrioane, construite si la noi, ca peste tot, in acele vremuri, in zona Dobrogei si nu numai (dar ruinate de vremuri). La acest stil vor fi adaugate, pe cat posibil, elemente decorative specifice mileniului al doilea (stilul brancovenesc, moldovenesc etc.). Intrucat neamul nostru romanesc si martirii si marturisitorii sai ortodocsi pe care ii cinstim, nu au fost numai din zonele teritoriului actual al Romaniei, ci si din Basarabia, Bucovina, nord-vestul cedat (spre muntii Tatra), si de la Sud de Dunare (nu putini erau vlahi din Macedonia, Pind, Epir, Serbia, Cadrilater care se simteau la fel de romani, pentru ca si erau, dupa sange si traditii), am considerat ca singurul stil cu adevarat reprezentativ tuturor si care atesta tocmai unitatea, geniul intre popoare si vechimea noastra ca neam bimilenar este unul inspirat din cel in care au construit martyrioane si maretii nostri stramosi traco-latini (Sfintii Imparati si mari ctitori Constantin cel Mare si Justinian cel Mare) care au infiintat Imperiul Romeu crestin, numit atunci Romania. Istoricii il numesc astazi, conventional, Bizant, si arata ca a fost continuat pana in modernitate de „Bizantul dupa Bizant” (dupa celebra expresie a lui N. Iorga) din statele vlahe, latin-ortodoxe, Ungrovlahia si Moldovlahia. Utilizarea acestui stil in Aiudul Transilvaniei nu este decat inca o confirmare a continuitatii si vechimii neamului nostru aici. Sa nu uitam ca la Alba-Iulia, locul Marii Uniri, sub ceea ce mai tarziu a devenit catedrala romano-catolica, sapaturile arheologice au descoperit tot o rotonda bizantina datand din secolul IX!

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Pe inserate ieri(17.08.2009), talhareste, exact cum ne asteptam, gloata lui Puric (parintele Amfilohie Branza, monahul Moise, Stefan Ruxanda, Corneliu Marcu) au dat navala in chilia parintelui Justin, stiind ca o parte din ucenicii sfintiei sale sunt plecati din tara in aceasta perioada. Totul a fost pregatit in prealabil, de catre doctorul Pavel Chirila, printr-un telefon in care ii adreseaza parintelui urmatoarele cuvinte: “Parinte sunteti inconstient, pentru ca acordati incredere ucenicilor implicati in campania anti-cip si in legatura cu proiectul de la Aiud. Sa va fie rusine, pentru ca ati inlaturat toata intelectualitatea din proiectele pe care le aveti.”.  Se astepta apoi un telefon din partea lui Puric. Dar pana la urma, planul lor era sa-l surprinda pe parintele si sa-l invenineze cu minciunile lor de nemernici(un amanunt exotic: Puric a fost luat de la pescuit). Puric a atacat pe toata lumea(printre care a vorbit foarte jignitor la adresa parintelui Andrei Aldea si a parintelui Savatie Bastovoi) si asta a aratat adevarul despre manevrele sale, de a compromite cele mai importante actiuni ortodoxe din acest moment din Romania: lupta anti-cip si proiectul de la Aiud. Pana la urma Puric nu are de gand sa se retraga din proiectul de la Aiud, cerand binecuvantare de la Parintele Justin pentru manastire, denigrand proiectul sustinut de Parintele si pe arhitectii Parintelui. A atacat apoi si revista Atitudini in care  Parintele Justin acorda un interviu lamuritor referitor la Puric, dar pentru informarea tuturor revista este sustinuta de Parintele si in plus tirajul a fost dublat, cererile fiind foarte mari. Binenteles ca Parintele Justin i-a tratat ca atare, i-a lasat sa vorbeasca si din nou s-a mahnit de siretenia lor.

Spre lamurirea tuturor, iata ca s-au vadit alte persoane ce incearca sa-l “otraveasca” pe Parintele, dar se inseala precum tortionarii care nu au reusit sa-l “reeduce” de-a lungul a 20 de ani de temnita.

Vom avea grija sa-i pomenim pe acesti fartati ai nostri, la locurile sfinte pe unde ne aflam in aceste zile.

De la intalnirea de la Aiud a trecut aproximativ o luna, iar proiectul pe care episcopul Andreicut a zis ca-l va face public in maxim 2 saptamani este total necunoscut. Se incearca amanarea proiectului pana in toamna, astfel incat sa se intre in iarna si sa anuleze pana la urma construirea manastirii de la Aiud. Va prezentam descrierea pe larg a proiectului sutinut de parintele Justin si sa intelegeti ca acesti oameni din jurul lui Puric se opun unei lucrari pentru Ortodoxia romaneasca.

proiect_Aiud interviul cu pricina, aparut in nr.7 din Atitudini

“VAi voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca sunteti ca mormintele ce nu se vad, si oamenii, care umbla peste ele, nu le stiu. Vai si voua, invatatorilor de lege, ca impovarati pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeti sarcinile nici cel putin cu un deget. Vai voua ca ziditi mormintele proorocilor pe care parintii vostri le-au ucis…….”
Oare cine sunt intelectualii acestui neam? Adevarata intelectualitate este cea jertfitoare, asemenea celei care s-a sacrificat in puscarile comuniste. Nu cei care isi rasucesc filacteriile intelighentei lor si isi maresc umflaturile gandurilor si maretelor lor idei
“Calauze oarbe care strecurati tantarul si inghititi camila! Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici, ca voi curatiti partea din afara paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si lacomie…. Ca ziditi mormintele proorocilor si impodobiti pe ale dreptilor si ziceti: De am fi fost noi in zilele parintilor nostri, nu am fi fost partasi cu ei la varsarea sangelui proorocilor. Astfel dar, marturisiti voi insiva ca sunteti fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi intreceti masura parintilor vostri”.
Vai acestor intelectuali de azi care vor sa separe intelectualitatea duhovnicesca de Parintele Justin.

Parintele Iustin amuzat de teatrul nocturn indeamna la calea cea dreapta catre Biserica de la Aiud

https://www.youtube.com/watch?v=MEIkA1-ZjXo

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

A aparut nr. 7 al revistei Atitudini, din care cu amabilitaatea redactorilor, va prezentam urmatorul articol. Pentru comenzi scrieti la [email protected]

– Parinte, s-a creat o intreaga valva pe seama proiectului manastirii sau memorialului de la Aiud. Stim ca sfintia voastra ati sustinut un proiect, momentan aflat in atentia IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai putin ortodox din punct de vedere arhitectural, sustinut insa de personaje ale mass-mediei romanesti, cum ar fi domnul Dan Puric si altii, care au lasat impresia mai mult a unor interese profitabile decat a proslavirii sfintilor martiri de la Aiud. Cine este in drept sa hotarasca asupra acestui proiect? De ce credeti ca glasul fostilor detinuti este oprimat si acum, dupa atatia ani de la caderea cenzurii si comunismului?

– Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat leo acorda mai marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decat banuim noi. Nu este vorba despre o greutate materiala, financiara, economica. Este o criza spirituala care a cuprins intreaga lume si aceasta criza a dat si peste Rasaritul acesta ortodox si in special, Romania, tara ortodoxa care a mai ramas in picioare cu fata catre ceruri. Pentru mine, in lupta asta crancena intre ateism si ortodoxie care este din ce in ce mai puternica, singurul glas curat catre Dumnezeu este glasul romanilor, prin sangele martirilor din Aiud si de prin toate puscariile comuniste, Pitestiul, Gherla, cetatui de rezistenta anticomuniste. Cand in puscariile noastre judetene, cum era de pilda in Suceava, prin 1949, se faceau odioasele arestari, zaceau copii de 15- 16 ani, si copii de san care au fost luati de la cresele lor si adusi cu mamele lor la ancheta, cu tatii lor, adusi aici intemnitati. Ce jertfa mai placuta si mai curata poate fi decat a acestei generatii in fata careia noi trebuie sa ne inchinam? Nu este admis sa vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru ca numai niste atei, niste oameni uratori de neam si de Biserica pot sa se mai opuna acestor idealuri crestine, curate, sanatoase care ar putea sa dea nastere unui simbol al adevarului de lupta crestin ortodoxa.

Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice samd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire.

Ce est un schit? Un schit este radacina, samburele unei manastiri; nu e altceva. Un schit are un numar de pana in 15 calugari, si ce este mai mult devine o manastire. Schitul este nucleul de inceput al monahismului nostru si leaganul formarii neamului nostru. Ce a fost manastirea Neamtu, de pilda, cetatea acesta voievodala? Ce a fost Putna, toate cetatile marete ale domnitorilor nostri? Au fost niste schituri. Intai domnitorul a dat o mostenire de pamant, cateva zeci de hectare, unde s-au adunat cei mai buni dintre crestini, calugari si care au inceput sa faca pomenirea ctitorilor, voievozilor si a tuturor din trecut. S-a dezvoltat Putna, mrea Neamtu – manastiri domnesti, care duc mai departe crezul nostru crestin ortodox. Ce a fost m-rea Neamtului initial? A fost un schit, a devenit o manastire, apoi un centru cultural; acolo s-au adapostit toti scriitorii nostri mari: Eminescu, Sadoveanu, Creanga, Arghezi si altii, care au ajutat si au cautat sa dezvolte cultura romaneasca in baza traditiei si obiceiurilor noastre ortodoxe. Acum se bat in terminologie si se bat in nimicuri cum ca facem schit, cum ca facem manastire, cum ca facem centru de studii. Pai cand am spus manastire, implicit este vorba si despre centru cultural. Pentru ca aici se celebreaza jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de aici izvorasc toate cazaniile, toate cartile, de aici izvoraste toata cultura noastra romaneasca; restul este imitatie. Ca se aproba, ca nu se aproba, ca se denumeste, se calculeaza – nu este altceva decat o rea vointa a tuturor care se opun la jertfa si la valorile noastre crestine. A te opune Aiudului, este echivalent cu a te impotrivi Imparatiei lui Dumnezeu, direct; acestia anuleaza jertfa martirilor, anuleaza viata noastra spirituala atat aici cat si dincolo. A fost o durere pentru mine faptul ca nu s-a luat in considerare si parerea noastra, a fostilor detinuti si acest lucru mi-a reamintit de dictatura comunista. Am avut sentimentul ca nu se vrea cu niciun chip implicarea celor care s-au jertfit si au marturisit acolo. Nu cumva sa scrie istoria cine a jertfit pe acele locuri si cine a scos tara de sub comunism, nu cumva sa ramana acolo o marturie adevarata pentru viitorul si fiii neamului nostru. Sa inventeze ei istoria dupa cum le convine lor.

– Dar ce parere aveti despre acesti oameni de cultura care vor sa transforme intr-o firma acel loc sfant, arogandu-si drepturi nemeritate?

– Mai, oamenii acestia nu sunt niste oameni de cultura, sunt niste speculanti de istorie, arta si filosofie, pe ici pe colo si nu fac altceva decat sa incurce mintile oamenilor. Nu gasesc oameni de cultura care sa se opuna la o frumusete asa cum ar trebui sa fie Aiudul.

– Credeti ca poate fi curata activitatea unor oameni care au asocieri cu diverse cluburi si organizatii indoielnice?

– Nici pomeneala. Nu are ce cauta asa ceva in cetatea aceasta a Aiudului; aici a fost o conceptie curat crestina si nationala; tocmai aceste organizatii, masoneria a fost cea care a oprimat si a inchis acolo miile de crestini si au dat condamnari de sute de mii de ani. Acestia sunt si raman in intuneric; pentru ei Aiudul este cel mai mare junghi in inima lor; in realitate ei nu urmaresc decat sa distruga si sa descompuna orice notiune de adevar ortodox. Si acestia nu pot fi decat cei care de la inceput au ucis impotriva lui Hristos pe cei 14 mii de prunci, aceiasi sunt pana la revolutia franceza, si au continuat cu revolutia din Rusia, si pana in zilele noastre nu inceteaza sa lucreze la distrugerea planului nostru crestin ortodox.

– Multa lume se intreaba cum de v-ati suparat pe Dan Puric, mai ales ca sfintia voastra i-ati aratat calea catre Biserica si ati rostit multe cuvinte laudative la adresa lui?

– Mai in privinta lui merge zicala aceea romaneasca: „Un om, ca sa-l cunosti, trebuie sa mananci o banita de sare”.

– Credeti ca actoria poate fi un mijloc de pescuire duhovniceasca?

– Bineinteles, dar depinde in ce duh o faci, cum o faci. Daca nu ai pocainta, in zadar este toata lucrarea ta. Actoria este si falsitate. Depinde cat adevar ai in tine ca artist. Acesti actori care intr-o ora pot schimba trei masti, asa cum m-a pacalit si pe mine, aici… Eu i-am dat o sansa si o mana de dragoste domnului Puric, ca unul ce putea sluji cauzei acestui neam… dar, in sfarsit este loc de pocainta pentru fiecare, pentru cel mai mare criminal.

– Cum credeti ca ar trebui sa se raporteze o personalitate culturala fata de toate aceste asociatii murdare care conduc lumea si nu iti permit sa te extinzi mai mult daca nu pactizezi cu ei cumva?

– Pai, ori esti firul de izvor curat, neamestecat cu ape straine, ori esti o mare sarata care se compune din toate apele murdare care vin din lume. Noi ramanem pe acest fir ortodox curat, sanatos. Sigur ca au fost intotdeauna si oameni de atac impotriva acestui adevar si vor fi pana la sfarsitul veacurilor, insa noi nu trebuie sa ne micsoram in fata acestor incercari, pentru ca noi suntem radacina acestui neam; peste noi nu pot trece. Noi nu am cotropit pe nimeni; ei au venit peste noi si au amestecat toate limbile si cauta si pana astazi sa le amestece, si sa suceasca mintile credinciosilor nostri si intregii omeniri. Noi ne-am pastrat aici saracia si neamul, dupa cum spune poetul. Aici ne-am nascut, aici avem si drepturile noastre. Si mai mult, am fost aici permanent de straja Europei de Apus si ramanem si mai departe in aceeasi gandire crestin ortodoxa, a pacii, a linistii si a dragostei intregii lumi. Aceasta este conceptia, gandirea noastra, nu speculatie si amagire specifica oamenilor slabi.

– Credeti ca Romania ar fi putut rezista prin propriile ei resurse fara ajutorul marilor puteri?

– Ar fi putut si oricand o poate face. Tara noastra este o tara care nu are nevoie de nimeni. Daca tara asta ar fi gospodarita de niste oameni care ii doare sufletul si inima pentru frumusetea acestei tari, nu am nevoie de nimic, nici de un surub occidental.

– Dar in cazul in care noi suntem datori vanduti bancilor mondiale…

– Asta e altceva. Aici e criza aceasta economica, care tot manevrele marilor actionari sunt in spate, actionari care manevreaza tarile acestea mici si le conduc ei cum vor. Acuma le saracesc, acuma le imbogatesc, acuma le desfac, apoi maine le descompun si asta-i manevra lor, ca sa poata lovi cat mai mult in Hristos Cel inviat din morti…

– Credeti ca traim intr-o falsa libertate si preconizati instaurarea unei noi dictaturi? Ati vazut de pilda ce s-a patit  cu conferinta de la Onesti – a fost interzisa pe motive neclare…

– Da, ca si la Iasi… Se intampla la ora aceasta peste tot. Democratia este doar pentru ei, nu pentru noi. Noua dictatura este instalata deja, noi nu avem decat sa ne pregatim de asprimile si de metodele satanice pe care le vor exercita asupra noastra.

– Cadem insa in capcana aceasta ca ni se pare ca suntem liberi si putini se dezmeticesc din aceasta betie.

– Bine, dar nu multimea dirijeaza lumea… ci oameni care iau asupra lor jugul si duc mai departe crucea unui neam. Tineretul din 1948 ei au fost elita neamului nostru; restul… trepadusi pe langa ei.

– Ce recomandati oamenilor cu privire la aceste vaccinuri obligatorii?

– Pai, da, sunt obligatorii. Acuma vine si te executa daca nu te vaccinezi. Te executa, ai gatit-o! Mucenic vei fi!

– Si credeti ca e un act de martiraj daca refuzi aceste vaccinuri sau mai bine le acceptam si sa suportam consecintele?

– Ori una ori alta, dar asta este o cale mai cu compromis.

– Considerati ca este mai bine pentru crestini sa-si pregateasca din timp niste fortarete sau e de preferat ca fiecare sa stea la locul lui si sa se pregateasca de mucenicie?

– Ei nu vor lovi chiar asa in masa, vor lovi sistematic. Acuma vin cu gardasilul, cu gripa porcina… vrei – nu vrei, trebuie sa bei otrava. Maine – poimaine vine cu alta interdictie – nu ai sa mai poti bea apa dintr-o fantana, dintr-un paraoas, n-ai sa poti avea o planta, n-ai sa poti avea un pom si incetisor asa te aduce de nu mai ai suflare. Ei, pe de alta parte vin si cu otravirea alimentatie pe care tio impune… o sa traim cu pilule. Iei pilula felul I, pilula felul II, si pilula felul III – apa. Ei fac o aplicare directa, au renuntat la experimente, pentru ca au de sapte mii de ani o experienta in istorie cu fel si fel de metode cu popoarele acestea crestine. Noi suntem ca o pisica ce se joaca cu soarecul… asa suntem noi in fata acestor forte ale raului ce se napustesc asupra noastra. Dar nu ne ramane decat sa ne rugam, sa ne ingradim sa putem avea curajul sa intampinam cu toata dragostea si fermitatea jertfa aceasta pentru Hristos. Asa cum au facut sfintii martiri din primele secole si pana in zilele noastre, asa trebuie sa mergem si noi sa ne gaseasca oarecum pregatiti de lupta.

(interviu realizat de monahia Fotini, 5 august 2009, Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamt, extras din nr.7 al revistei Atitudini)

Va invitam sa vedeti aceste imagini inregistrate imediat dupa evenimentele neplacute de la Aiud. [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Q9-2F1FUGEs]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=9T3cETx1c7c&feature=channel_page]

sursa: VictorRonceaBlog

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=X3Ug621WkuY]

Urmarind articolele de pe internet aparute in ultima vreme, am aflat o serie intreaga de lucruri care nu sint deloc adevarate, si care se lanseaza in urechile poporului nostru, niste aberatii care nu-si au locul in conceptia noastra cu privire la manastirea de la Aiud.

Biserica Manastirii Aiud nu a ramas pe seama nimanui. Nimeni nu este in masura sa ne dea indicatii – cum trebuie sa fie ridicata, cum trebuie sa fie aparata, cum trebuie sa fie slujita – decit numai cei care au participat la toate durerile generatiei de la 1948 si pina in prezent. Si aceia, insa, care inca mai au capacitatea de gindire si pot sa dea un sfat; numai ei sint in masura. Iar, cit priveste chestiunea aceasta pe care am discutat-o noi acum la Aiud, n-a fost vorba sa fie lasata pe seama nici unui alt barbat vrednic sau mai putin vrednic. De altfel, nu s-a vorbit despre a ramine cineva in situatia de a dirija o opera ca aceasta a Aiudului, care, de altfel, depaseste si viata noastra spirituala, si viata morala, si viata crestin ortodoxa, pentru ca aici nu mai este vorba de niste oameni. Aici este vorba de Sfinti, de Martiri care depasesc granitele natiunii noastre. Aici este vorba de Martirii intregii crestinatati europene si ai lumii intregi. Sfintul care traieste in Rusia, sau care traieste in Iugoslavia, sau in România, este un merit al acestei natiuni, pentru ca acolo s-a nascut acest mare om de valoare. Dar asta nu inseamna ca el ramine aici; pentru ca rugaciunile pe care le face sint pentru toata lumea, si pentru unii, si pentru altii, si pentru buni, si pentru rai, si pentru tradatori, si pentru Sfinti, si pentru toate manifestarile noastre crestine.

Iar cit priveste asezarea unei biserici, desi sint atitea discutii, socotesc ca intr-adevar aceste discutii au loc, dar nu din partea celor binevoitori, ci din partea rau-voitorilor, care au fost de la inceput rai si ramin in veci in rautatea lor. Pentru ca diavolul nu se schimba, ramine in aceeasi rautate si lupta impotriva binelui. Asta, ca avem discutiile acestea intre noi si se produc aceste neintelegeri, nu este altceva decit, oarecum, opera lor distructiva. Dar noi nu ar trebui sa fim furati de aceasta inselaciune diabolica, ci ar trebui sa raminem in armonia noastra, in tendinta noastra de bine, ca lucrurile sa mearga mai departe inspre realizarea acestei mari opere de invatatura teologica si morala si ortodoxa pentru Biserica noastra.

Biserica de la Aiud nu este o biserica oarecare. Nu este o biserica de parohie; si acolo, cind vorbim despre biserica, ea trebuie sa ramina pentru viata sufleteasca a omului, a crestinului. Biserica nu este supusa curentului politic sau indemnului politic sau ajutorului politic, pentru ca Biserica este curata, nepatata inaintea lui Dumnezeu, fara prihana, si de aceea si ajutoarele care se dau aici trebuie sa fie o jertfa curata si fara impatimire si fara intentii altfel decit frumoase, pentru cinstea si ridicarea neamului nostru, a martirilor nostri si a celor ce urmeaza inca sa mai traiasca pentru aceasta gindire crestina ortodoxa.

La Aiud nu au fost, intr-adevar, numai legionari. A fost tineretul nostru, au fost generatiile noastre din 1948, 1952, pina in 1964. Caci au intrat in puscarie si unii care au fost incarcerati inainte cu citeva ore, si li s-a dat drumul imediat, intrind in decretul din Martie 1964. Ei, dar si acestia sint eroi, sint martiri, sint oameni care s-au angajat cindva; ca au venit in ceasul al noualea, in ceasul al doisprezecelea, numai iconomia lui Dumnezeu stie cum isi va lua fiecare plata dupa ostenelile lui.

De aceea, as avea un cuvint cu toata seriozitatea: Sa nu mai primiti nimic din tot ce apare cu privire la aceasta opera de structura ortodoxa, bizantina, decit numai ceea ce se publica din partea noastra cu toata seriozitatea si greutatea.

Sursa: PetruVoda.ro

UPDATE :[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RDY_a5GTLfE]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-8W76rJ35So]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zxOyu7Hde2Y]

Lykourgos Angelopoulos s-a născut la Pirgos, Ileias, în 1941. A studiat dreptul la Universitatea din Atena şi muzica bizantină cu Simon Karas. Este Protopsalt al bisericii „Sfânta Irina” (prima catedrală din Atena) încă din 1982, unde a pus capăt sistemului greşit de predare al lui I. Sakellaridis prin reintegrarea Corurilor de muzică bizantină. Este fondatorul şi dirijorul Corului Bizantin Grec şi predă muzica bizantină la Conservatorul de Stat din Atena, Conservatoarele „F. Nakas” şi „N. Skalkotas”. Este Directorul Corului Bizantin al studenţilor din cadrul Conservatorului de Stat din Atena şi Preşedinte al Şcolilor de muzică bizantină din cadrul Arhiepiscopiilor Ileias, Rethymnis, Avlopotamou şi Fthiotidos. Deasemenea, colaborează cu Radioul National din Grecia în domeniul muzicii bizantine. Este implicat în proiecte de muzică contemporană (a interpretat numeroase lucrări ale compozitorilor M. Adamis, D. Terzakis, John Taverner, K. Sfetsas, G. Kyriakakis şi alţii) şi este membru al echipei de cercetători condusă de Marcel Peres, echipă ce studiază muzica veche din Occident şi legăturile ei cu muzica bizantină. Este Preşedintele Centrului de cercetare al muzicii contemporane din 2005, membru fondator al Fundaţiei Culturale Balcanice „Harta lui Riga”. Între 1998 şi 2007 a fost membru al Comitetului Artistic din cadrul Ministerul Naţional al Educaţiei şi Religiei, şi responsabil cu activitatea şcolilor de muzică din Grecia. A făcut imprimări în Franţa de muzică bizantină, creştină timpurie, ambroziană şi muzică veche occidentală.

Din comorile muzicii psaltice:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=SbOtEZyqoDI]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=f_5bte3l8PQ]

Nu este şi o vină a ucenicilor? Mă refer la neîncrederea în cuvântul duhovnicilor, şi mai ales a marilor duhovnici.

Iertaţi-mă, lucrurile stau în felul următor, şi mă refer aici şi la Părintele Justin. Mi se pare penibil, mi se pare o batjocură să se spună despre părintele Justin că e înşelat, că e minţit, că este condus de alţii. Păi, ori el este părintele cu P mare ori e o mascotă pe care eu o joc cum vreau? Nu se poate… Ori e, ori nu e! Şi eu zic că este, pentru că harul lucrează. Eu nu am cum, chiar dacă aş vrea, chiar dacă aş încerca să-l persuadez, părintele ştie foarte frumos pentru că are harul acesta al Duhului Sfânt. Şi facem la fel cum a fost şi cu Sfântul Ioan. Aceeaşi întrebare o pun şi eu acum: Botezul lui Ioan de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Cuvântul Părintelui Justin de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Dacă a fost de la oameni, toţi vor zice că nu se poate. Iar dacă zic că e de la Dumnezeu iar eu nu ascult de el, ce fac? Zic: nu ştiu; poate e înşelat. Dar asta este o minciună! Eu ştiu sigur că părintele nu e înşelat. Ştiu sigur că părintele e părintele cu P mare şi ştiu sigur că păcatele sunt ale mele mândriei mele, ale orgoliului meu, ale părerii mele. Căci părerea este cea mai sigură cale de a-mi distruge viaţa. Părerea… Nu avem nevoie decât de certitudini, nu de păreri. Sfinţii Părinţi spun că noi mărturisim ceea ce spun ceilalţi. Nu spun nimic de la mine. Şi atunci, cum pot spune eu, vezi Doamne, a zis cutare? Nu a zis cutare. A zis Biserica! A zis Duhul! Altfel nu zic! Oamenii aceştia nu vorbesc de la ei, că nu-şi permit. Eu vorbesc de la mine, din prostia mea dar el măcar nu poate. Ba mai mult şi eu, ca duhovnic, în puterea tainei, ar trebui să fiu înfricoşat şi să zic ce spune Duhul. Condiţia este să mă lepăd eu pe mine în puterea Duhului. Pentru că Dumneazeu îmi dă puterea aceasta. Dumnezeu m-a sfinţit în puterea tainei prin actul hirotoniei şi mi-a poruncit să-mi sfinţesc viaţa întru împlinirea iubirii Lui în mine. „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul aşa cum Eu v-am iubit pe voi”(In. 13:34). Dar puterea sfinţitoare în mine mi-a dat-o ca să pot să fac aceste sfinte taine. Şi fără această putere sfinţitoare a lui Dumnezeu, eu ce aş fi? Ştiu atâtea istorioare frumoase din Pateric în care atât de frumos lucrează harul peste preot. Dar asta nu înseamnă că eu sunt infailibil pentru că lucrează harul, că şi eu pot să fac voia mea, şi eu pot să lepăd harul, şi eu pot să fiu batjocoritor de har, şi eu pot să ajung un om care blasfemiază cuvântul lui Dumnezeu. Şi vai de mine!

interviu cu parintele Ioan Sismanian, varianta completa in revista Atitudini, nr. 6

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=FhnUR8MZOKg]

Despre cinstirea cuvenită Sfinților din Închisori

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Părintele Justin Pârvu face lumină în controversa mănăstirii ce se va construi la Aiud, într-un interviu acordat ziarului Ziua.

Sfintia Voastra, de curand, la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?

Dragii mei, cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridice pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane … Or, biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

Detinutii politici, mereu uitati

Dar detinutii politici nu au fost instiintati?

Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo – fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.

Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?

A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.

Un centru cultural nu e manastire continuare »