Search Results for: Justin

Sfinții Părinți despre căsnicie, avort, desfrânare

Căsătoria prin natura ei este un act sfânt pe care creştinismul a întărit-o socotind-o instituţie de drept divin şi ridicând-o la rang de taină. (Efes. V, 21…).
rp_5-russian-orthodox-wedding.jpg

Ai păcătuit [desfrânat, curvit] cu o persoană necreştină sau eretică?

„Dacă [cineva] nu este căsătorit [cununat ortodox], se prevăd după Canonul 61 al Sfântului Ioan Postitorul 3 ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie, mâncând uscat după ora 15:00 şi făcând zilnic 200 de metanii. Dacă este căsătorit [cununat ortodox], conform aceluiaşi canon, epitimia se măreşte la 4 sau 5 ani [oprire de la împărtăşire], mâncând uscat după ora 15:00 şi făcând în fiecare zi 250 de metanii.”(p. 58)

Te-ai căsătorit[cununat], ortodox fiind, cu o persoană eretică sau sectantă?

   „Canonul [regula, legea] 72 al Sinodului Trulan prevede anularea căsătoriei[cununiei], iar dacă [cineva] persistă în păcat, afurisirea. Aceste prescripţii sunt însuşite şi de Sfântul Ioan Postitorul, în Canonul 23. Pentru căsătoria săvârşită între un dreptcredincios şi o eretică, Canonul 14 al Sinodului al IV-lea Ecumenic şi Canoanele 10 şi 31 ale celui de la Laodiceea, precum şi Canonul 29 al Sinodului din Cartagina îi opresc pe credincioşi să se însoare cu eretice. Iar Canonul 72 al Sinodului al VI-lea Ecumenic desface şi socoteşte fără tărie căsătoria pe care, întâmplător, o face un creştin sau o creştină dreptcredincioşi cu eretici. Iar răspunsul 29 al lui Balsamon spune că unui dreptcredincios care a luat în căsătorie o persoană de altă credinţă sau eretică nu-i este îngăduit să se cuminece [împărtăşească] cu dumnezeieştile Taine, dacă nu se va fi despărţit şi canonisit mai înainte. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Simeon al Tesalonicului (Răspunsul 47), adăugând că acesta să se împărtăşească doar la sfârşitul vieţii sale, după ce i s-a făcut maslu (şi dacă s-a pocăit), dar nici preotul să nu scoată vreo părticică pentru un atare ins şi nici prescurile lui şi nici liturghiile să nu le primească, fără numai lumânare şi tămâie şi uneori (adică nu totdeauna) să-i dea agheasmă şi anaforă. Şi aceasta, ca să nu cadă în deznădejde; şi să-i poruncească să facă milostenii. Iar cartea întâi a Codului (lui Justinian), titlul V, aşezământul XII, zice că de se vor sfădi atare părinţi (care au ajuns, într-un chip oarecare, să se căsătorească), să biruiască cel care vrea să-şi facă pruncii dreptcredincioşi. Acelaşi lucru îl spune şi aşezământul 18 al aceluiaşi titlu (la Fotie, titlul XII, cap. XIII). Iar pentru părinţii care au îngăduit ca fiii lor să se căsătorească cu cei de altă credinţă, Pravila de la Govora (cap. 32) prevede 5 ani de pocăinţă.” (p. 74) continuare »

DEPUTAŢII INTERZIC MIŞCAREA LEGIONARĂ. Pedepse cu închisoarea pentru legionari. Să strângem rândurile asemeni Sfinţilor închisorilor!

Totul s-a întâmplat, după un ritual talmudic, aşa cum observă şi fratele Saccsiv, chiar de prăznuirea Sfântului Cuvios Justin Pârvu.

palatul-parlamentului-evreo-masonerie

„Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, un amendament potrivit căruia „mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară”, anunţă agenţia  AGERPRES. Este un fapt fără precedent acela ca un for legislativ, rectae Parlamentul, să stabilească o problemă ce ţine de competenţa istoricilor. Proiectul de lege a fost realizat de Alexandru Florian, preledintele Institutului Elie Wiesel şi promovat în Parlament în octombrie 2013 de fostul lider liberal Crin Antonescu.

„Amendamentul a fost introdus în proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”, se arată în materialul AGERPRES.

Iată cum au considerat juriştii Camerei Deputaţilor că pot asimila legionarismul românesc fascismului: „Mișcarea legionară a fost o organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927 — 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară. Eu consider că dacă trecem așa definiția și facem strict referire la 1927 — 1941 nu cred că vor mai fi altfel de probleme”, a spus vicepreședintele Comisiei juridice Ciprian Nica.

Amendamentul a fost însușit de comisie și votat în unanimitate.

Conform vicepreședintelui Comisiei juridice, „caracterul fascist al mișcării legionare este confirmat de către Academia Româna prin Dicționarul explicativ al limbii române din 1998 care la explicația atribuită legionarului precizează că acesta este „membru sau simpatizant al organizației fasciste din România interbelică sau gardist””. De asemenea, a precizat Nica, manualul de istorie din clasa a XII-a, aprobat de Ministerul Educației, spune că partide cu caracter fascist au apărut și în România în 1927.

Însă afirmaţiile deputatului Nica sunt inexacte, câtă vreme anul trecut, la interpelarea Procuraturii într-o anchetă având ca obiect pe dl Şerban Suru, Academia Română a stabilit că „nu se pot considera toate mişcările de extremă dreaptă din Europa ca mişcări exclusiv fasciste; fără îndoială că elemente comune există, dar nu până a duce la o concluzie radiclă în această privinţă; fiecare miţcare a avut specificul ei…”

Mişcarea Legionară a fost exonerată de comisia de anchetă preliminară pentru crime de război dinainte Tribunalului de la Nurnberg, reprezentanţii ei nefiind extrădaţi de occidentali în România comunistă. Mai mult, după 1947, legionarii au colaborat activ cu CIA şi alte instituţii ale statelor occidentale, în cele mai ample operaţiuni militare şi de spionaj desfăşurate împotriva comunismului în perioada războiului rece.

Buciumul

Salutul acestui site va fi de azi înainte acesta:

TRĂIASCĂ LEGIUNEA ŞI CĂPITANUL!

Orthódoxos Týpos: Și Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși din Grecia a adoptat o nouă Mărturisire de Credință întocmită de Schitul românesc Prodromou din Sfântul Munte

054[2]

Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși din Grecia
Orthódoxos Týpos, 5 iunie 2015, nr. 2056, p. 1, 7.

Εικόνα (171)

NOUĂ MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ ÎMPOTRIVA PANEREZIEI ECUMENISMULUI

După cum se știe, ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși” a întocmit și publicat în anul 2009 <<Mărturisirea de Credință împotriva ecumenismului>>, care a devenit deja istorică prin ecoul pe care l-a avut, fiind semnată de un mare număr de arhierei, clerici și monahi și de mii de credincioși ortodocși din toată lumea. Trezirea duhovnicească pe care a provocat-o a fost impresionantă. În vremea din urmă ne gândeam că, după trecerea atâtor ani, ar fi nevoie de o înnoire și o întărire a acelui text și, iată, ca un răspuns și dar de la Dumnezeu, ne-a parvenit un text excepțional de <<Mărturisire>>, pe care l-a întocmit și l-a publicat Schitul românesc Prodromou din Sfântul Munte, ce aparține Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Textul, semnat de toți monahii Schitului, peste treizeci la număr, dimpreună cu întâistătătorii și duhovnicii lor, a circulat în România și a adus bucurie creștinilor, dar și furie și oprobriu din partea ecumeniștilor.

Acest text, tradus în limba greacă, a fost acceptat și apreciat de ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, care îl semnează prin reprezentanții ei și și-l asumă ca al ei propriu, și se va bucura, dacă va fi semnat în continuare și de alți clerici și monahi, ale căror semnături le așteptăm la [email protected].

Urmează textul Mărturisirii:

MĂTURISIRE DE CREDINȚĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și am crezut în mod ortodox, suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, care este doar Biserica Ortodoxă, adică mădulare ale Trupului lui Hristos, care are drept Cap pe Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu și Omul. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos. continuare »

1 mai – Cardul de sanatate, obligatoriu. Nu uitaţi că există alternativă legală: adeverinţa de asigurat (valabilă 3 luni)

Adeverinta-de asigurat CASPersoanele care refuza cardul national de sanatate, din motive religioase sau de constiinta, vor prezenta, din 1 mai, o adeverinta de asigurat, cu valabilitate de trei luni, atunci cand beneficiaza de asistenta medicala, medicamente sau dispozitive medicale, potrivit proiectului Contractului cadru.
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a elaborat noul proiect privind Contractul cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate.
Proiectul aduce mai multe noutati in acordarea asistentei medicale, printre care si cele privind documentul care va fi prezentat obligatoriu de catre asigurat atunci cand beneficiaza de servicii, medicamente si dispozitive medicale din pachetul de baza.
Astfel, obligatia de a solicita cardul national de asigurari sociale de sanatate incepand cu data implementarii acestui document, respectiv 1 mai, a fost completata in sensul ca se va solicita adeverinta de asigurat cu valabilitate de trei luni de la data emiterii pentru cei care refuza cardul national, din motive religioase sau de constiinta.
De asemenea, poate fi folosita, in vederea acordarii serviciilor medicale, si adeverinta inlocuitoare, de catre cei carora li se va emite card national duplicat, precum si adeverinta sau carnetul de asigurat, de catre persoanele carora nu le-a fost emis cardul. continuare »

Danion Vasile a trecut pe stilul vechi… la Slătioara

Danion2UPDATE: Danion Vasile: Lamuriri prin documente – de ce nu am trecut pe stil vechi

Am aflat cu surprindere de următorul articol, publicat de teologul Danion Vasile pe blogul său:

Cu ajutorul lui Dumnezeu, începând de azi, am decis să intru în Biserica Ortodoxă din România, cunoscută ca Biserica de stil vechi (https://www.mitropoliaslatioara.ro/eclesiologia.php). Am considerat necesar să fac acest anunț după ce, cu ani în urmă, eram acuzat că sunt „stilist”, fără să fiu. Fac acest pas nu din cauza schimbării calendarului, ci din cauza ereziei ecumeniste, pentru care schimbarea calendarului – care s-a făcut pentru prăznuirea comună cu celelalte confesiuni, cum arată Enciclica patriarhiei ecumenice din anul 1920, iar nu din motive astronomice, cum vă spun cei de stil nou – a fost doar o etapă.

Danion Vasile,
Duminica Floriilor, 2015

Din respect pentru toată activitatea sa mărturisitoare de până acum, mă abțin de la comentarii și vă readuc aminte cuvintele Părintelui Justin, de care trebuie să ne ținem până la moarte, referitoare la conducerea celor de pe stilul vechi din România:

Parintele Justin se delimiteaza clar de stilistii din Romania: Este erezie sa te desparti de Trupul Bis­ericii

Dar trebuie să știm că Scopul schimbarii calendarului: SCINDAREA BISERICII, iar a părăsi din nou Biserica din cauza calendarului este o altă scindare. În caz de împărtășire împreună cu ereticii a ierarhilor noștri, este clar că trebuie să ne găsim alți ierarhi, dar canonici, care păstrează comuniunea apostolică și care să condamne căderea ierarhilor noștri și să rupă comuniunea cu ei. Ferească Dumnezeu de așa ceva!

Gigi Becali: Temniţa e cel mai bun lucru din viaţa mea. Îl caut pe Hristos, oriunde este El, caut mântuirea

rp_becali3_99879700.jpg
Gigi Becali petrece astăzi ultima zi de permisie din cele cinci de care a beneficiat din partea conducerii Penitenciarului Poarta Albă. Fiind duminică, a mers la slujba de la biserică, iar, la ieșire, a mărturisit presei că acum este Gheorghe Becali și că “temnița e cel mai bun lucru din viaţa sa”.

Gigi Becali afirmă că a început o viață nouă, caracteristicile acestei schimbări fiind că se numește acum Gheorghe Becali, că îl caută pe Hristos și ca a luat o decizie în legătură cu averea sa.

“Am început o nouă viaţă care se numeşte Gheorghe Becali. Îl caut pe Hristos, oriunde este El, caut mântuirea. Pe cei bolnavi, pe cei dezbrăcaţi… toată averea mea o dau lui Hristos”, a declarat Becali la ieșirea din biserica construită de el în Pipera, citează realitateatv.net.

Mărturisind că se rușinează în prezent când vede la televizor cum era pe vremuri, patronul echipei Steaua a vorbit și despre ce l-a afectat cel mai mult cât timp a fost încercerat: “Cel mai greu e că nu îţi vezi familia. Părintele Justin Pârvu zice că cine n-a fost în temniţă nu ştie a se ruga. Eu nu ştiam să mă rog, nu ştiam ce înseamnă mântuirea. Temniţa e cel mai bun lucru din viaţa mea…ce înseamnă doi ani de lipsire de libertate faţă de viaţa veşnică? Eu nu ştiam ce înseamnă fără arest”, a mai spus Becali.

Dumnezeu să-l ajute în tot lucrul bun!

Manifest anti-comunist: Nu interziceţi din nou elita intelectuală interbelică!

SEMNAȚI PETIȚIA

Noua lege va duce la ştergerea numelor unui Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Constantin Noica, Ernest Bernea, George Manu, Radu Gyr şi atâţia alţii de pe monumente şi străzi, va declanşa o campanie de demolare a troiţelor, statuilor şi instituţiilor ridicate în memoria unui Ion Gavrilă – Ogoranu, Valeriu Gafencu, Mitropolit Bartolomeu Anania, Arhim. Justin Pârvu, Arhim. Arsenie Papacioc, Pr. Gheorghe Calciu, foşti legionari…

Intemeietori Miscarea Lgionara - Legiunea Arhnaghelului MihailAPEL

Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Apelăm la conştiinţa dvs. într-o problemă de interes naţional: proiectul de lege PL 193/2014 cu referire la “modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.
Şi anume, vă solicităm: Nu interziceţi din nou elita intelectuală interbelică! Nu-i condamnaţi încă o dată pe foştii deţinuţi politici! Nu-i batjocoriţi pe sfinţii închisorilor! Nu rescrieţi istoria după calapod comunist!
Intervenţia noastră poate apărea ca patetică. Dar, în fapt, proiectul de lege, în forma sa actuală, este anticonstituţional, nedrept şi condamnabil de către orice român.
Anticonstituţional pentru că încalcă drepturi şi valori fundamentale consfinţite de Constituţie: articolele 29 şi 30, care protejează libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, precum şi articolul 40 privind libertatea de asociere. Restricţii ale acestor drepturi pot avea loc, conform aceleiaşi Constituţii, numai atunci când se prejudiciază demnitatea sau imaginea unei persoane, sau când, prin invocarea lor abuzivă, s-ar incita la “defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”, respectiv „militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României”. continuare »

ÎN DIRECT la Radio Paltin – Petru Vodă: Moliftele și slujba Sfântului Vasile cel Mare + TE DEUM

Dacă din binecuvântate pricini nu puteți merge în această noapte la sfânta biserică, vă punem la dispoziție transmisiunea în direct a Mănăstirii Paltin-Petru Vodă, mănăstirea de maici ctitorită de Părintele Arhimandrit Justin, moliftele și slujba Sf. Vasile cel Mare, plus slujba de TE DEUM pentru noul an laic, 2015.
Cu această ocazie vă dorim un an binecuvântat, cu pace sufletească și cu roade mântuitoare.

Transmisiunea va începe la ora 23.00 și o puteți asculta prin player-ul de mai sus sau pe site-ul Mănăstirii Paltin-Petru Vodă.

Citiți și: Pr. prof Mihai Valica: Importanta citirii Moliftelor Sfantului Vasile in ziua de 1 ianuarie

Cardurile de sănătate vor fi obligatorii doar după ce se finalizează distribuirea acestora

REFUZ_cardul-de-sanatate-cu-cipConform AvocatNet.ro:

 „Nu toți asigurații au intrat în posesia cardului […] motiv pentru care cardul nu este folosit momentan. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a explicat […] pentru AvocatNet.ro că noile documente vor putea fi folosite de către asigurați și vor deveni obligatorii DOAR DUPĂ CE se finalizează distribuirea acestora și după ce vor fi achiziționate cititoarele de carduri de către furnizorii de servicii medicale.” [1]

Prin urmare, dacă nu se finalizează distribuirea, nu pot deveni obligatorii. Sau, altfel spus, refuzul lor de către cetăţeni este echivalent cu imposibilitatea obligativităţii lor. Cei ce îl primesc, și îl păstrează chiar fără a-l activa, de fapt consimt şi ajută la impunerea lor în mod obligatoriu pentru toţi.

Până în prezent acțiunea românilor a fost una activă, în limitele bunului simţ tipic românesc, în speranța că , în urma sesizărilor primite, forurile abilitate vor include în textul legii  dreptul la alternativă pentru cei care nu doresc astfel de acte din motive legale și  întemeiate.

continuare »

Mănăstirea Paltin-Petru Vodă: Protest împotriva cardului de sănătate cu cip, către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.)

obste_manastirea_paltin_petru_voda

Prin acest memoriu noi, obştea Sfintei Mănăstiri Paltin – Petru Vodă, respingem cardurile de sănătate în temeiul următoarelor motive:

1. Toate documentele pentru „Dosarul Electronic de Sănătate” (D.E.S.) arată că acceptarea cardului de sănătate se face prin acordul persoanei asigurate. În virtutea dreptului nostru de cetăţeni refuzăm să ne dăm acordul pentru acest card.

2. Toate documentele pentru D.E.S. arată că există posibilitatea legală a autentificării pacientului pe baza codului numeric personal (CNP) sau a codului de asigurat. Drept urmare, cardul de sănătate nu este necesar în mod real pentru funcţionalitatea sistemului D.E.S. Din punctul nostru de vedere cardul de sănătate se prezintă în clipa de faţă ca o formă de fraudare a cetăţenilor români prin una din cele două variante prezentate mai jos ori prin amândouă.

3. Respingerea de către noi a cardului de sănătate este în primul rând un protest al nostru faţă de sistemul de supraveghere electronică generală din România!
Acest sistem încalcă libertatea persoanei şi drepturile cetăţeneşti şi este similar ideologic sistemelor de supraveghere a statelor totalitare. Hitler, Stalin sau Horthy ar fi fost fericiţi să dispună de o asemenea putere asupra cetăţenilor, de asemenea mijloace de supraveghere ce distrug orice intimitate a persoanei şi o transformă în individ controlat de autorităţi. Diferenţa tehnologică între tatuajele şi filtrele organizate de nazişti sau bolşevici şi sistemul actual de supraveghere electronică se suprapune peste aceeaşi patologie a controlului total asupra cetăţenilor. continuare »

“Mărturisitorul de care vă temeți” – o carte care demască prigonitorii de ieri și de azi ai Părintelui Calciu

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa - Marturisitorul de care va temeti (de Sergiu Ciocarlan)_editura Justin Parvu

Cartea are aprox. 500 pagini și costă 12 lei. Poate fi comandată pe pagina de Comenzi.

Din Prefața autorului, Sergiu Ciocârlan:

A rânduit Domnul să scriu încă o carte! O carte despre Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, model de bărbăţie duhovnicească şi de rezistenţă a Bisericii în vreme de prigoană. Mă minunez de purtarea Sa de grijă, fiindcă eu însumi aveam mare nevoie de ea.

Îi mulţumesc Părintelui Gheorghe Calciu pentru că m-a însoţit mereu, învăţându-mă să nu dezertez, să nu fiu laş, ci să-l apăr pe el şi pe toţi cei care au suferit şi încă mai suferă întro societate tot mai slugarnică, tot mai debitoare înregimentărilor de tot felul, care nu suportă valoarea şi succesul, sfinţenia şi eroismul, preferând mediocritatea şi tot ce-i îndoielnic, compromisul şi istoria fără nume. […]

Mulţumesc maicilor mănăstirii Paltin Petru-Vodă, care nu au lăsat această carte să zacă într-un sertar, ci, cu multă încredere şi curaj, au acceptat s-o publice, dovedind că acolo este o insulă de libertate şi că educaţia primită de la Părintele Justin Pârvu nu suportă îngrădiri.

Pr. dr. Mihai VALICĂ: Chipul României şi al omului recent între ruine şi deziluzii

Parintele-prof.-Mihai-ValicaAceastă nouă carte, Mărturisitorul de care vă temeţi, a lui Sergiu Ciocârlan, scriitor de excepţie şi unul dintre tinerii mărturisitori creştini actuali, nu face publicitate Părintelui Calciu, întrucât Părintele a fost şi este de mare notorietate. Autorul arată, în mod magistral, că Părintele a câştigat duhovniceşte cel mai mult atunci când toţi cei din jur credeau că a pierdut totul, şi îl considerau deja nebun, dacă nu chiar mort, din punct de vedere profesional şi social.
În ipostazele de atitudine a Părintelui, de demnitate preoţească şi didactică, faţă de directorul de seminar, de politrucii, consilierii patriarhali, inspectorii de culte şi de securiştii vremii, Părintele era mai viu, mai lucid şi mai împlinit ca oricând. Un preot adevărat, un profesor de Teologie responsabil, este eroul care câştigă şi atunci când pierde. Că un sfânt câştigă mereu nu au înţeles mulţi, nici atunci şi nu înţeleg nici măcar azi, nici cei ce au condus şi nici cei conduc destinele Bisericii şi ale învăţământului teologic. Unii, dacă nu sunt în tagma celor ce mărturisesc, simt cel mai bine că mărturisitorii inspiră, pe lângă cucernicie, şi teamă. Alţii, s-au temut de atitudinea sfântă a mărturisitorilor şi atunci, iar unii se tem, chiar şi azi, mult mai tare, deoarece, între timp, Dumnezeu i-a făcut sfinţi, tocmai pe cei pe care ei înşişi i-au prigonit.[…]

Iată câteva motive reale de teamă şi de regrete, pentru tine, persecutorule: vei rata veşnicia din cauza laşităţii şi a ipocriziei tale; ai avut teamă doar de oameni şi deloc de Dumnezeu; te-ai făcut prieten cu lumea, dar vrăjmaş cu Dumnezeu, ştiind bine ce spune Sf. Apostol Iacob, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu (Iacob 4, 4); în timp ce Părintele Calciu răbda persecuţii, învăţa cu frică de Dumnezeu şi binecuvânta, tu te agitai, te umileai în faţa celor nemernici, şi-i negociai trădarea; Părintele a traversat istoria şi a răscumpărat-o, în timp ce Mărturisitorul de care vă temeţi 24 tu, între timp, ai devenit un nou persecutor şi sub vremurile mai recente, deoarece ai trecut, doar, într-o altă tabără, mai democrată şi cu pretenţii mondialiste şi ecumeniste, ce-i drept, de perspectivă, dar prietenă tot cu lumea şi în duşmănie cu Dumnezeu, şi fii sigur, persecutorule modern, că vei pierde lamentabil şi de data aceasta, dacă nu treci de partea lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale luptătoare!

Citiți integral cuvântul p dr. Mihai Valică, pe site-ul Atitudini.

21 oct. 1948: Revenirea greco-catolicilor la ortodoxie, înfruntând opoziţia ierarhiei uniate

 

revenirea greco-catolicilor la ortodoxie

  • Dorinte de revenire a greco-catolicilor la ortodoxie au fost mai multe, dar momentele politice nu au lasat finalizarea dorita (Ardealul fiind sub ocupatie straina).
  • Momentul cel mai important este cel de la 1939 cand ierarhii uniti au semnat in grup revenirea la Biserica din care s-au desprins la 1700. Presiunile si amenintarile papei de la Roma i-a facut sa se razgandeasca.
  • La 21 octombrie 1948, la Alba Iulia, intelectuali, preoti, tarani greco-catolici au revenit în masă la ortodoxie.

Cauzele dezbinării

      Odată cu ocuparea Ardealului de către Habsburgi (1698) s-a încercat ruperea românilor de aici de românii de peste Carpaţi. Această rupere trebuia făcută religios, cultural şi politic urmărindu-se totodată un control deplin asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate.

       Începând cu anul 1700, împăraţii habsburgi au dus o intensă activitate de catolicizare a populaţiei din zonele cucerite. Pe de o parte se intenţiona izolarea românilor ardeleni iar pe de altă parte recuperarea numărului de credincioşi pierduţi de catolicism prin trecerea la reformă. În acest sens papalitatea şi coroana austriacă aveau un scop comun. Episcopul Romei se gândea la recuperarea numărului de credincioşi iar Habsburgii erau conştienţi că dacă va creşte numărul catolicilor în teritoriile cucerite vor avea mai mulţi susţinători din interiorul imperiului.

       Înainte de ocupaţia habsburgică nu existau români de religie catolică în Ardeal, dar cum între catolicism şi protestantism prăpastiile se adânciseră tot mai mult, atenţia li s-a îndreptat în mod deosebit spre credincioşii ortodocşi care aveau un cult asemănător. Un alt motiv pe care Roma îl avea de a-i converti pe ortodocşii din Ardeal e legat de vechea intenţie de a cuceri cât mai mulţi adepţi din ţările ortodoxe pentru a se extinde până la Constantinopol.

        Deoarece cu toate silniciile impuse românilor ardeleni aceştia au refuzat trecerea la catolicism atât din motive naţionale cât şi din motive de credinţă, papalitatea şi Casa de Habsburg au încercat o altă metodă creând o religie intermediară între catolicism şi ortodoxie: greco-catolicismul sau unirea cu Biserica Romei.

      Românilor li s-a spus că se unesc doar administrativ cu Biserica Romei iar obiceiurile şi învăţăturile de credinţă şi le vor păstra. Chiar şi în această situaţie foarte puţini au fost cei care au acceptat ideea. Marea majoritate a românilor s-au ţinut în continuare de ortodoxie pe care o numeau şi “legea Ierusalimului”. Abia după mai bine de un secol şi jumătate, prin sinoadele Greco-catolice de la Blaj (1872 şi 1882) s-a hotărât schimbarea învăţăturii de credinţă prin care românii deveniţi uniţi cu Roma acceptau, pe lângă subordonarea administrativă, şi dogmele apusene mai exact ereziile filioque, azima, purgatoriul…

continuare »

„Unirea credinţei”, în duhul lui Hristos, versus „unitatea credinţei”, în duhul antihristic al ecumenismului

Ecumenism_eretic_BOR

Motto: „Spre săvârşirea sfinţilor spre lucrul slujbei, spre zidirea trupului lui Hristos;
Până ce vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu,
întru bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinirei lui Hristos” (Efeseni 4:12,13).
[Biblia, Ediţia Sfântului Sinod, Buc. 1914]

Stihul de mai sus (Ef. 4: 12,13) Sfântul Teofilact îl tâlcuieşte astfel: „Vezi – o cititorule – câtă este vrednicia Creştinului? Fiecare – zice – îl găteşte pe celălalt, fiecare slujeşte spre zidirea trupului lui Hristos, adică a Bisericii. […] Şi cei ce au luat darurile – zice – se cuvine să lucreze, să ostenească şi să-i zidească pe Creştini până ce vom ajunge toţi la unirea credinţei, adică până ce vom arăta cu dovadă că avem toţi una şi aceeaşi credinţă, nefiind osebiţi după dogme şi neavând dezbinări între voi după viaţă şi după fapte. Căci atunci se face adevărata unire a credinţei şi atunci îl vom cunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu, când vom fi drept-slăvitori în dogme şi vom păzi legătura dragostei, dragoste care este Hristos” (Justin, Ed. Scara, 2009, nota 4, pag. 123).

Timp îndelungat termenul consacrat, la Ectenia darurilor, din cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, a fost (şi mai este pe alocuri) „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh…”. Astfel în „Dumnezeieştile Liturghii” ale Sfinţilor Ierarhi Ioan Gură de Aur, Vasilie cel Mare şi Grigorie Dialogul, tipărită la Iaşi în anul 1845, cu binecuvântarea Mitropolitului Meletie al Moldovei, la pag. 49 vedem că termenul utilizat este „Unirea credinţei…”.

Din cartea Părintelui Stefanos Anagnostopulos, „Explicarea Dumnezeieştii Liturghii” aflăm că preotul încheie Ectenia Darurilor cu: „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, […]”, ceea ce înseamnă credinţa comună în Dumnezeu, Hristos şi Biserică, care ne uneşte în jurul Jertfei şi a Potirului comun (Explicarea Dumnezeieştii Liturghii, Protopresbiter Stefanos Anagnostopulos, Ed. Bizantină, Buc. 2005, pag. 384).

Sfântul Ignatie Teoforul ne îndeamnă: „Să veniţi fraţii mei la credinţa întru Hristos, cea una, mâncând Trupul lui Hristos, care este medicamentul nemuririi.” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, VEPES 2, 267).

Sfântul Irineu ne spune: „După ce Biserica a primit credinţa una, sfântă şi comună, o păzeşte cu grijă şi crede uniform cu ea, deoarece are acelaşi suflet şi aceeaşi inimă. Conform acestei credinţe, Biserica propovăduieşte, învaţă şi predă ca şi cum ar avea o singură gură”. (Sf. Irineu de Lugdunum, Studiul pseudo-cunoaşterii, VEPES 5, 115). continuare »

Ecumeniştii şi papistaşii: Întâlnire pe tema primatului papal

Momentul trădării Ortodoxiei se apropie tot mai mult. Dialog a dus mereu la compromisuri. Papa trebuie botezat în primul rând, cum zicea Sf Părinte Justin Pârvu, și apoi să mai aibă pretenția de dialog. Dar cine să-i zică că e eretic? Ierarhii noștri fac rabat de orice canon și nu mai țin cont de mărturia Sfinților Părinți și a Sfinților Mucenici care și-au dat cu dragoste viața pentru păstrarea Dreptei Credințe neîntinată. Țineți minte: doar putregaiul cade.

COMISIA MIXTĂÎntrunirea Comisiei mixte internaționale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-catolică, Amman, 15-23 septembrie 2014

În perioada 15-23 septembrie are loc la Amman, Iordania, cea de-a XIII-a întrunire a Comisiei mixte internaționale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-catolică. În cadrul acestei etape a dialogului este analizat raportul dintre sinodalitate și primat. Comisia studiază modul în care aceste realități au fost trăite înainte de Schisma cea Mare pentru a identifica modalități concrete de apropiere între cele două Biserici. Delegația Patriarhiei Române este constituită din IPS Sa Mitropolitul Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale și Pr. Conf. Patriciu Vlaicu.

| Centrul de studii BB

Mitropolitul Serafim de Pireu – 5 predici în Dobrogea

ips-serafim-de-pireu1

  1. «Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului
  2. Panerezia ecumenismului inter-creştin sincretist
  3. Despre masonerie
  4. Panerezia ecumenismului inter-religios sincretist
  5. Infiltrarea «Noii Ere» a antihristului în învăţământ

«Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului

Predica Înaltpreasfinţitului Serafim al Pireului la Vecernia de sâmbătă seara, 6 septembrie 2014, în Mangalia

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Excelenţa Voastră, domnule primar,
Iubiţi fraţi în Hristos,

Noua Eră a lui Hristos, noua creaţie şi oamenii cei noi. Lucrarea înnoitoare a Bisericii

Cu câteva zile în urmă, pe 1 septembrie, a început noul an bisericesc. În pericopa evanghelică a acestei sărbători este cuprinsă şi profeţia mesianică a proorocului Isaia, supranumit şi „al cincilea evanghelist.”1. La sfârşitul profeţiei este înfăţişat Mesia Iisus Hristos, care spune că printre multele aspecte ale lucrării Lui mântuitoare a fost şi aceea de „a binevesti anul bineprimit al Domnului”, de a predica începutul noului an al Domnului, care este bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.

Această referire la noul an, la „anul bineprimit al Domnului” este motivul pentru care Sfinţii Părinţi ai Bisericii au stabilit să se citească această pericopă evanghelică pe 1 septembrie, când începe noul an bisericesc. Însă, în afară de acest sens restrâns, care limitează temporal expresia „anul bineprimit al Domnului” la un an, majoritatea exegeţilor biblici, vechi şi noi, dau un sens mai larg acestei expresii, un sens cu caracter hristologic: „anul bineprimit al Domnului”, pe care l-a predicat Hristos, înseamnă era sau perioada cea nouă pe care o inaugurează Hristos, adică epoca mântuirii, ce durează de la Întruparea Lui şi până la cea de-a doua Sa Venire.

Aşadar, având ca bază această interpretare mai bună şi mai potrivită, învăţându-i Hristos pe oamenii din Nazaret că această profeţie a lui Isaia se referă la El Însuşi („Astăzi s-a împlinit această scriptură în urechile voastre”), a predicat începutul noii ere, al noii perioade din istoria umanităţii, al epocii mântuirii şi a izbăvirii oamenilor de păcat şi din moarte. Această nouă eră, care a început prin învăţătura şi prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos, este continuată de-a lungul secolelor de către Biserica Ortodoxă, care, conform unei formulări foarte frumoase, este „Hristos extins peste veacuri.” continuare »

Iar ECUMENISM la IAȘI săvârșit de mitr. TEOFAN? Slujbă de sfințire comună, cu episcopul catolic, a noii piste de pe aeroportul din Iași

MEDIAFAX: Festivitatea a durat doua ore, in cadrul ceremoniei fiind inclusa si o slujba de sfintire a noii piste, oficiata de mitropolitul Moldovei si Bucovinei IPS Teofan si de episcopul romano-catolic Petru Gherghel.

ZIARUL DE IAȘI: Slujba de sfinţire a pistei, oficiată în comun de ÎPS Teofan şi PS Gherghel, şi cuvântările celor doi clerici vor avea loc în intervalul 9,50-10,15.

Este un alt eveniment ecumenist al mitr. Teofan, prins în flagrant pentru a n-a oară. Dacă pe 17 mai 2014 a participat la beatificarea unui catolic mort în închisorile comuniste, în timp ce Sfinții închisorilor stau încă necanonizați, ieri 21 aug. mitr. Teofan “sfințește” împreună cu un eretic lepădat și anatematizat de Biserică… pista unui aeroport. Nu mai poți găsi explicații cum unii preoți sau stareți de mănăstiri pot să tacă în continuare față de faptele ecumeniste ale acestui ierarh! Ce să crezi? Că sunt plătiți ca să tacă? Dar vorba Părintelui Justin: Măi, din el nu mai poți face unul mai bun, dar mai rău da.

Va trebui să defilăm cu ei până la împărtășirea cu ereticii din același potir și atunci vorba Părintelui Arsenie Boca: La iad, cu arhierei cu tot, Ferească Dumnezeu! Nimeni nu poate dori cuiva așa ceva, chiar și pentru ultimul musulman ce a ucis mii de oameni trebuie să dorim venirea la Ortodoxie și mântuirea. Dar când Domnul te-a uns Înalt Prea Sfințit slujitor al Său, când administrezi bogăția veșniciei – Ortodoxia, mai poți face rabat de la ea pentru ceva din lumea aceasta? Care-i prețul? viața sau Viața? Onorabilă, ca și în alte funcții, ar fi recunoașterea nevredniciei de a duce după norme (în cazul nostru Sfintele Canoane) postul ocupat. Sau asumarea posturii de păstor și încredere în turma care îți va fi alături în caz de prigoană. Dar în niciun caz calea compromisului cu erezia ereziilor, care duce la pierderea propriei mântuiri și rătăcirea turmei de la Calea cea dreaptă. Problema este că pentru astfel de ierarhi Sfintele Canoane sunt reguli lumești, iar contextul special în care au fost pronunţate anatemele de către Sinoadele Ecumenice față de erezii precum monofizismul, papismul, a fost un context caracterizat ca unul al dezbinării, al lipsei de acord în formularea învăţăturii de credinţă şi al lipsei de iubire frăţească.

Mai mult decât fotografiile, proba evidentă a înregistrării video, nu poate fi tăgăduită de alte explicații din partea reprezentanților mitropoliei și a acoliților lor. Să ne punem cu credință nădejdea în Sfânta Parascheva, căci nu le va mai permite mult batjocorirea Ortodoxiei!

Apărătorii infractorului Voiculescu, RîC – alias “cuvântul minus ortodox”, reîncălzesc otrava din propriile suflete pentru a-l ataca de data aceasta pe Părintele Arsenie Papacioc

Atacul la adresa Sfinților Închisorilor al celor de la “cuvântul minus ortodox”, fost rîc, continuă, aducând în actualitate un atac la declarația Părintelui Arsenie Papacioc din 2010, catalogând-o amenintarea halucinanta, care spunea următoarele: N-avem timp să mai discutăm! Scoatem sabia! Dacă nu se înțelepțesc prin ce le spunem, scoatem sabia și le spunem că e ascuțită!, referindu-se la ierarhia ecumenistă din BOR! Părintele explică apoi ce înseamnă sabia și cum vor cădea capetele. Ca și atunci, suntem nevoiți să ne precizăm poziția clară, de ortodocși, din cadrul BOR, fără legături cu schismaticii stiliști, următori ai liniei Părintelui Justin, linie a Sfinților Părinți! Dar pentru faptul, că războitorii cu proprii lor frați de credință, s-au făcut de cacao la propriu prin atacul mizer la adresa legionarilor (și pentru cine nu știe, 80% din Sfinții închisorilor au fost și au rămas legionari) și pentru că au luat apărarea unui infractor comunist – fapt semnalat de blogul Apologeticum, nu știau cum să ne mai atace și și-au adus aminte de un articol mai vechi al lor plin de minciuni. Mai jos le dăm același răspuns ca și atunci, cu precizarea că sabia pe care o tot atârnă pe site va fi și pentru ei, când le va vădi Hristos minciuna pe care au urlat-o de pe case:

 

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=TjWn59NlccE]

N-avem timp sa mai discutam! Scoatem sabia! Daca nu se inteleptesc prin ce le spunem, scoatem sabia si le spunem ca e ascutita! Nu vrem sa schimbam macar cu o virgula din Ortodoxie! HRISTOS A FOST ORTODOX!

Daca nu se tem de sabia noastra scoasa, atunci incepem sa taiem capetele! Daca suntem ortodocsi, suntem ortodocsi in fata tuturor problemelor vietii!

In momentul asta istoric PUNE-TE TU LA PUNCT! Devii un punct de reper!

Mai ales sa pastram unitatea! Sa facem orice sa nu rupem unitatea intre noi, ortodocsii! Sa stim sa trecem si peste anumite greseli, doar-doar isi vor da seama fratii nostri ca au gresit! Sa fim liberi, caci dragostea numai in libertate se desavarseste!

Niciun mare propovaduitor, nici apostolii nu au contribuit la mantuirea lumii cat au contribuit razboaiele ortodocsilor cu toti! In lupta se desavarseste eroul!

Tu trebuie sa fii un factor luminos,omul cerului cu orice chip! Lumea care trebuie pusa la punct, nu e lumea dinafara, e lumea din tine! Pune-te tu la punct! Sa fie un moment de revolta pentru divinitate!

Multi s-au isterizat (rîc!) cand am folosit in mod anonim cuvintele de mai sus, ce apartin Parintelui Arsenie. Dar aceasta le arata lasitatea lor si inclinatia spre compromis. Chiar daca ar fi fost formulate de un anonim, atata timp cat exprima Adevarul, el ar fi trebuit sa rasune intr-o inima de ortodox adevarat! Dar a fost un test si au picat multi, convingandu-ne inca o data ca unii ce-si spun razboinici, nu sunt luptatori, decat cu numele. Acum sa-i vedem daca au de gand sa mai zica si de Parintele Arsenie ca vrea schisma.

Ne precizam inca o data pozitia, iar cel ce ne v-a acuza de altceva, Dumnezeu sa-l certe!

Apartinem de BOR si in BOR vrem sa ne mantuim! Cu toate ratacirile si faptele apostatice ale ierarhiei actuale si trecute, noi stim ca nu trebuie parasita Biserica si ca nu acestia reprezinta Biserica, iar ei – putregaiul- se vor desprinde singuri de Trupul Bisericii si nu noi trebuie sa o parasim. Acuzele de stilism sunt doar soapte ale diavolului ce s-a cuibarit in urechile unor dezbinatori. Sunt reale motive sa-i consideram pe acestia oameni ai sistemului si angajati cu norma ai patriarhiei. Noi nu avem treaba cu Slatioara sau cu alti rataciti, ci tinem de Biserica in care mari parinti precum Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Dumitru Staniloae, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Justin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu, Arsenie Muscalu, Rafail Noica si lista e mult mai mare, au marturisit si marturisesc pe Hristos cel Unul, propovaduit de 2000 de ani de Biserica Ortodoxa. Aceasta este Biserica, impreuna cu ierarhii ce tin dreapta credinta si randuiala Sfintilor Parinti. Apostatii nu reprezinta pentru noi Biserica, iar daca vom lovi in faradelegile lor nu inseamna ca vrem schisma de Biserica, ci schisma de Roma papistasa! Asta inseamna a fi ortodox desavarsit, ca pe langa datoria de zi cu zi de rugaciune si milostenie, sa nu tacem cand credinta noastra este calcata in picioare de nelegiuti! Asa cum ne zice si Parintele Arsenie in inregistrarea de mai sus: Sa ne punem la punct! Sa fim noi ortodocsi! Asa vor cadea si capetele neortodoxe! Ei vor face schisma, nu noi! Noi ramanem in Biserica! Sa iasa ei din Casa Domnului!

Atac bolşevic la Mişcarea Legionară: RîC, ce-şi arogă cuvântul ortodox, aseamănă doctrina legionară cu dictatura băsesciană

Condamnarea lui Voiculescu – știrea dezbătută zilele acestea la maxim în mass-media nu putea să nu fie exploatată după interese politice și de manipulatorii de serviciu, cunoscuți în mediul ortodox, ca rîcari. Pornim de la următoarea lor declarația:

Altfel, intrasigenta scelerata a unora nu e ceva nou in istoria noastra recenta. Discursul vituperant impotriva “politicianismului” si a coruptiei a fost marota legionarilor (dar si a lui Carol al II-lea) care, la fel ca “intransigentii” de astazi, erau dispusi sa bulverseze structurile sociale ale Romaniei si sa bage multi oameni in puscarie, cerand pedeapsa cu moartea.

Câtă perversitate și atac direct la Sfinții Închisorilor, dați de Mișcarea Legionară!!! Îi numește scelerați!!! Adică Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Justin Pârvu, Valeriu Gafencu, Părintele Gheorghe Calciu au fost extremiști și scelerați și sunt asemănați cu Băsescu. Cât de parșiv se folosesc de un scandal politic pentru a împușca doi iepuri: Băsescu și obsesia lor dimpreună cu sioniștii – Mișcarea Legionară. Oare, în plin post, un site, auto-intitulat ortodox, se poate preta la un atac atât de mizer la elita duhovnicească și naționalistă a României sec. XX? Cum poți asemăna atât de răutăcios dorința legionarilor pentru o Românie ortodoxă, de sine stătătoare, fără trădători și vânzători de țară, cu lupta exclusiv politică a regimului băsescian, plin de trădători de țară, ce jefuiesc tot ce-a mai rămas după jaful bolșevicilor lui Ilici Iliescu??? Acești nefârtați se folosesc de multe ori de știrile bombă pentru a le deturna într-un atac furibund la Mișcarea Legionară. Probabil i-ar ataca și pe voievozii Ștefan cel Mare și Sfânt, Mihai Viteazu sau Vlad Țepeș pentru că au fost prea duri cu hoții și tâlharii, cu boierii asupritori și vânzători de țară!!!

Și nu este prima dată, acest episod făcând parte dintr-un întreg serial de blasfemiere subversivă a Sfinților Închisorilor, pus la cale de administratorii site-ului cuvântul-ortodox – varianta tristului de amintire razbointrucuvant. Aceasta preocupare a lor de a distruge orice atitudine ortodoxă și naționalistă spune totul despre cine se află în spatele “pălăvrăgelii ortodoxe” – ce s-a reinventat în cuvantul-ortodox.ro. Să ne ferească Dumnezeu de așa cuvinte “ortodoxe”, ce propagă atacuri și idei greșite, cu scop politic, despre ce-a avut mai bun și mai frumos România în ultimile sute de ani. Atenție mare când îi citiți, dar mai bine nu-i mai citiți, căci: Manipularea este politica după care-și conduc activitatea online rîcarii de la “cuvântul ortodox”. Dumnezeu să vă certe, nefârtaților! Sfinții pe care-i batjocoriți vă vor judeca!

Spre luare aminte:
În cartea sa “Cărticica şefului de cuib”, autorul în persoana Căpitanului afirma că Mişcarea categoric nu este şovina, nu are nimic cu nimeni de bună credinţă ci are împotriva trădătorilor de neam şi de ţară, a vânzătorilor de ţară, care sunt adevăraţii duşmani ai ţării, credinţei şi implicit ai lui Dumnezeu. Tot el spune: “Legionarul trebuie sa fie un om de fapta. Prin fapta lui, prin munca lui, el va cladi din temelii Romania cea noua.” Sau: “Viața legionară este frumoasă. Dar nu e frumoasa prin bogăţie, prin viaţă de petreceri şi lux, ci e frumoasă prin mulţimea primejdiilor pe care le oferă legionarului, frumoasă prin nobila camaraderie care leaga pe toţi legionarii din ţară într-o sfânta frăţie de luptă; înălţător de frumoasă prin atitudinea în faţa suferintei sau: “Legionarul să vorbeasca puţin. Oratoria lui să fie oratoria faptei ” și nu în ultimul rând: ”Ajută-ți fratele cazut în nenorocire. Nu-l lăsa”.

Ierarh român mărturisitor: PS Longhin Jar. Predică împotriva ecumenismului, a actelor cu cip și a războiului fratricid dintre Rusia și Ucraina

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qRb-xIWCKhw]

”Toate ale tale sunt ale Mele si ale Mele sunt ale tale, da-mi pacatele tale si Eu iti dau iertarea Mea. Oare nu va cutremurati auzind cuvintele acestea. Vrea Dumnezeu  cei mai murdar de la noi, cei mai rau. Ce am strans o viata, gunoaiele acestea Dumnezeu  le cere. Nu-ti  cere nici casa ta, nici  banii tai, nici aur. Da-mi pacatele tale și eu iti dau iertarea Mea.”

: Prea Sfinţitul Longhin de la Bănceni, după rânduiala lui Dumnezeu, încă îi păstoreşte pe românii din Ţinutul Herţa şi are CUVÂNT CU PUTERE MULTĂ

Presfinţitul Longhin Jar, episcop vicar al Cernăuţiului, este ctitorul mânăstirii Bănceni din Bucovina de Nord (de fapt Ţinutul Herţa), actualmente în Ucraina. Tot el a înfiinţat şi un orfelinat de copii, ajungând sa fie efectiv tatăl adoptiv a catorva zeci dintre ei. În total mănăstirile Bănceni şi Boian pe care le păstoreşte Prea Sfinţitul, au grijă de peste 400 de copii orfani.

Reamintesc ca în luna aprilie Prea Sfinţitul a fost internat in Germania din cauza unui preinfarct. După cum se poate vedea este întreg şi slujeşte. Mulţumim lui Dumnezeu ca l-a însănătoşit! Să ne rugăm să-l ţină mult timp de aici înainte in viaţă, sănătos şi cu putere, căci românii din Ucraina au nevoie de el. continuare »

Părintele Arsenie Boca – maestru spiritual sau duhovnic ortodox?!

parintele-arsenie-bocaÎn societatea “modernă” de azi apar, în cadrul unor erezii si secte contemporane, noi curente, mai mult sau mai putin neo-păgâne amestecate cu crestinism si nationalism. O parte dintre acestea susțin că părintele Arsenie Boca a fost un mare maestru spiritual în sensul ezoteric. Folosindu-se de imaginea părintelui Arsenie Boca, se doreşte inducerea în eroare a omului simplu si încovoiat de griji ce nu cunoaste foarte bine învăţătura ortodoxă.

Erezia este abaterea de la dreapta învăţătură şi de la  dogmele  Sfintei Biserici Ortodoxe. Printre ereziile contemporane întâlnim: credinţa conform careia mântuirea nu este doar în Biserică şi că nu e nevoie să fii ortodox ca să te mântuieşti; credinţa că e suficient sa fii creştin, religios, credincios, mistic, spiritual etc., fără a fi ortodox ca să te poţi mîntui; credinţa şi afirmarea ideii că Hristos a fost un mare învăţat, un mistic, un iluminat, un înţelept, un guru, un iniţiat cu puteri paranormale, oculte, vrăjitoreşti, un şef spiritual, un fel de mare şaman venit din ceruri astrale, o strălucită personalitate a umanităţii, maestru spiritual, şi nu însuşi Dumnezeu-Cuvîntul.

Păgânismul e religia celor care au mai multi dumnezei (idoli, zeități etc.) creați de mână omenească. Acestea erau întâlnite la romani, in religiile asiatice (budism, hinduism etc.) si la diferite popoare mai vechi. Majoritatea religiilor închinătorilor la zei nu au un dumnezeu personal ci un dumnezeu impersonal care este o energie, o entitate, o fortă a binelui si una a răului față de care nu se poate raporta ca stare de păcătoșenie.

Neopăgânii din România fac un amestec sincretist între religiile tibetane, dacismul si sentimentul national, ezoterism, panteism, crestinism etc. pretinzând că la baza acestor practici este lucrarea unui dumnezeu impersonal care este o forță a binelui. Dacă dam o simpla cautare pe google găsim pe siteurile si blogurile ezoterice informatii despre biserici si mănăstiri ortodoxe din Romania sau muntele Athos, imagini si citate din marii duhovnici români, în mod deosebit părintele Arsenie Boca, intercalate cu citate ale samanilor tibetani, legende despre daci si anunturi de cursuri ezoterice. Pe aceste site-uri (bloguri) se pot găsi texte atribuite unor duhovnici ortodocsi cum ar fi “Învățături de taină ale părintelui Arsenie Boca”, “Profeții necunoscute ale părintelui Arsenie Boca”, “Ultima scrisoare a părintelui Justin Pârvu” etc., dar care nu sunt în duhul acestor părinți. În urma unor verificări am constatat că nu există nici o dovadă care să ne convingă că acestea ar fi scrise sau mărturisite de cei doi duhovnici pomeniți, ci doar în numele lor s-au alcătuit anumite texte care au circulat pe site-urile ezoterice din România. Cu atât mai mult, am primit asigurările personalului monahal de la mănăstirile Prislop, Sâmbăta de Sus și Petru Vodă că acele texte sunt contrafăcute de persoane necunoscute. continuare »